Saturday, September 5, 2009

BISERICA ORTODOXA ROMANA IN ANII REGIMULUI COMUNIST. Un Studiu oferit de Patriarhul Teoctist pentru a contracara minciunile din Raportul TISMANEANU

UN STUDIU BOR care ar trebui publicat si raspandit in intreaga Romanie - Restabilirea adevarului istoric dupa atacarea Bisericii in Raportul TismaneanuCivic Media

Acest document a fost oferit conducerii Asociatiei Civic Media de catre Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist, spre consultare si publicare, cu putin timp inainte de plecarea sa la Domnul. Noul Patriarh, Daniel, nu a considerat necesar sa-l mai publice si sa schimbe astfel capitolul ticalos despre Biserica din mistificatorul "Raport Final", supranumit "al lui Tismaneanu". Din acest punct de vedere, studiul a ajuns o raritate, in ciuda importantei sale covarsitoare, pe care o subliniem chiar daca emite unele opinii cu care Asociatia noastra nu este intrutotul de acord, mai ales in ceea ce-l priveste pe Ioan Ianolide sau cele privind unele surse folosite, din "societatea civila" cu pretentii teologice. Civic Media considera ca jertfele date in perioada ocupatiei sovietice bolsevice a Romaniei de intreaga Biserica ortodoxa, cu fii, luptatorii, preotii, calugarii si capii sai, au fost cele mai sangeroase din intregul bloc comunist. Acesta a si fost de altfel si este in continuare scopul principal al kominternistului anti-roman Vladimir Tismaneanu: diminuarea importantei acestora pana la disparitia lor totala. Noile "manuale" alternative de "istoria comunismului" sunt fidele acestei directive ideologice. Cu atat mai valoros este insa acest studiu astazi, cand coordonatorul Comisiei prezidentiale pline de impostori si turnatori se auto-flageleaza si auto-victimizeaza in public, incercand sa abata atentia de la continutul mincinos al productiei sale la persoana sa insignifianta in raport cu poporul roman si misiunea noastra pe acest pamant. Orice ar face, de vinovatia elaborarii unei fraude istorice nu il va putea spala, sa stie, nici un presedinte al acestei tari, decat in eventualitatea ca vreunul, mai patriot, ar pune pe foc tonele de maculatura tiparite de Humanitas. Ne facem datoria si, la un an, doi, trei, cati vor fi... de la defaimarea Bisericii Ortodoxe Romane in "Raportul Tismaneanu", prezentam opiniei publice, presei si Presedintiei Romaniei acest document important care demonstreaza sumar, inca odata, reaua-vointa si neprofesionalismul autorilor textului tiparit recent sub titlul de "Raport Final". Intr-un cuvant: ticalosia. (Civic Media)

BISERICA ORTODOXA ROMANA IN ANII REGIMULUI COMUNIST

“Biserica este apărată de Hristos şi ea va rămâne vie atât timp cât va merge pe calea Lui”

- observaţii pe marginea capitolului dedicat cultelor din „Raportul Tismăneanu” -

Extras din Concluziile acestui studiu: "BOR este de acord cu aflarea adevărului istoric asupra perioadei comuniste, nu se fereşte să-şi asume partea de responsabilitate pentru cele petrecute în acei ani, dar în nici un caz nu poate accepta un tip de discurs care o transformă într-o colaboratoare a regimului comunist, în singura instituţie din România vinovată, alături de PCR, de instaurarea sistemului totalitar în care, chipurile, s-a simţit bine şi pe care l-a deplâns după căderea acestuia, constituind o frână în calea implementării democraţiei în România. Oare preoţii ortodocşi sunt vinovaţi de sărăcia din ţară, de corupţia endemică, instituţionalizată, de subminarea programatică a economiei şi furtul resurselor naturale ale ţării, de îngenuncherea demnităţii naţionale, de atacul dus împotriva sufletelor copiilor, de atentatele concertate la morală, inclusiv prin intenţia de legalizare a prostituţiei sau prin crimele avorturilor pe bandă, de distrugerea din exterior şi interior a instituţiilor fundamentale ale statului, de lipsa unei strategii naţionale, sau de războiul dus împotriva identităţii româneşti într-o Europă Unită şi puternică? BOR sprijină crearea unei societăţi libere şi responsabile, iar ceea ce deranjează pe unii e faptul că se pronunţă în anumite chestiuni cu valoare morală, urmând consecvent valorile creştine. Din acest motiv Biserica este atacată şi lovită, fapt care nu constituie o noutate".Pozitia Bisericii Ortodoxe Romane fata de Raportul Tismaneanu * BOR: "Ar fi regretabil daca Raportul Tismaneanu ar fi publicat in forma actuala" * Pr Prof Dr Adrian Gabor: Note de lectura la un document-rusine * PS Ioan Robu: Biserica si comunismul * Detinutii politic catre Traian Basescu: Raportul Tismaneanu, un fals care trebuie oprit * Autorii Raportului - antiortodocsi recidivisti * Defaimarea Parintelui Staniloae * Tinta Biserica * Un analist CIA il pune la punct pe Tismaneanu * SECTIUNEA "Raportul Tismaneanu" * Martiri pentru Hristos

Consideraţii metodologice
Apariţia raportului „Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România” (în continuare, raportul Tismăneanu) a generat în mediul istoriografic şi în cel public o serie întreagă de controverse. Lăsăm la o parte acele abordări care pun în discuţie însăşi ideea de condamnare a comunismului şi ne vom raporta numai la acelea care au semnalat erori în ceea ce priveşte calitatea ştiinţifică a unor capitole din lucrare şi caracterul tezist al unor abordări. În acest spirit dorim să semnalăm unele lipsuri pe care le prezintă capitolul dedicat cultelor şi să prezentăm un punct de vedere propriu în ceea ce priveşte evoluţia relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă Română şi regimul totalitar comunist, de la instaurarea acestuia şi până în 1989.

Orice demers istoriografic se bazează în primul rând pe o reconstituire a faptelor într-un „scenariu” adevărat. Adesea, adevărurile şi semnificaţiile mai profunde ale fenomenului istoric pot rezulta din cadrele naraţiunii. Acest demers cu iz pozitivist pare drumul cel mai sigur către obiectivitatea mult visată de orice istoric, nefiind ales în mod întâmplător de către autorii capitolului din raport dedicat cultelor. Pretenţia lor (implicit exprimată) este că prezintă pur şi simplu un text cu fapte obiective, individuale, care s-au petrecut în mod real, invitând pe cititor să le judece singur.

Din păcate, chiar la acest palier există o serie de afirmaţii cel puţin contestabile. Una se află la pagina 458: „Bisericile au făcut nenumărate compromisuri cu regimul totalitar, morale, economice, ideologice şi de câteva ori chiar dogmatice”, afirmaţie gravă şi complet nedemonstrată. De asemenea, la pagina 460 se face o altă afirmaţie falsă: „Pe de altă parte, nu este mai puţin adevărat că mai mulţi clerici au ajuns în închisoare din cauza ostilităţii manifestate faţă de patriarhul Justinian şi faţă de noua putere politică, iar episcopi precum Nicolae Popovici au fost pensionaţi în mod abuziv”. În primul rând, nu din cauza lui Justinian a fost pensionat episcopul Nicolae Popovici, aşa cum se sugerează în textul amintit şi, în al doilea rând, nu este atestat documentar nici un caz în care al treilea patriarh al României ar fi contribuit la arestarea unui cleric1.

Prezenţa unor asemenea afirmaţii ridică serioase semne de întrebare asupra caracterului obiectiv al celor scrise de autorii capitolului respectiv, fapt întărit de prezenţa unor epitete precum „jenant” sau „penibil”, atunci când se face referire la aspecte ale activităţii BOR în perioada regimului comunist. Ele ne arată că autorii au depăşit simpla reconstituire a faptelor şi s-au avântat într-un nou palier, cel moral. Istoricul ca instanţă morală este o idee care a revenit în forţă în ultimii ani, fapt cu conotaţii pozitive dar şi negative, deoarece diverse personaje şi-au arogat competenţe de istoric în spatele unui discurs "moralist".

Se pune însă întrebarea legitimă: care morală, care istorie, mai ales când vine vorba de Biserică? Aici, în mod obligatoriu, componenta teologică trebuie să fie prezentă în analiză.

La o primă vedere textul despre culte cuprins în raportul Tismăneanu este o sumă de fapte, nu foarte legate între ele, a căror pondere în economia textului este în mod nefericit aleasă (vezi capitolul prea lung dedicat împuternicitului de culte şi tratarea prea sumară a unor aspecte cel puţin la fel de importante). Dar această obiectivitate factologică există doar la prima vedere deoarece, voit sau nu, inconştient sau nu, autorii textului au intrat şi pe terenul Teologiei, din păcate la modul eretic, prin adoptarea unui „scenariu” de tip novaţian.

PASAREA DE FOC. Un spectacol unic cu dansatori din caminele de copii si tineri cu disabilitati FOTO/TEXT/VIDEO



Am fost la "Pasarea de foc" a copiilor. Un singur spectacol, din pacate, sustinut ieri seara la National (in holul caruia era si o expozitie foto si cu lucrari ale copiilor dansatori). Un al doilea si ultimul va fi tinut marti, 8 septembrie, la Sibiu. Nu am inteles de ce. Se spune ca nu mai sunt bani. Dar cat poate sa coste o reprogramare la National cand nici nu a inceput stagiunea? Este un proiect de vis care da sperante copiilor aproape parasiti. 100 de copii, majoritatea orfani sau abandonati si tineri din centre pentru persoane cu handicap, dar si copii de la scolile din Bucuresti sau voluntari din strainatate, sunt impreuna, dansand pe muzica lui Stravinski. 15 minute incontinuu s-a aplaudat dupa fascinatia celor 50 de minute de spectacol. De ce "Festivalul George Enescu", care si-a pus, din cate inteleg, doar numele, pe afis, nu ii aduce pe copii la Bucuresti chiar in timpul "evenimentului international"? Cred ca o sa o intreb pe Monique Gruber, sufletul proiectului, sotia fostului ambasador al Germaniei in Romania, Wilfried Gruber, pe care m-am bucurat sa-l reintalnesc ieri, in culise, si el la fel de emotionat ca toata lumea. Am mers in culise sa o felicit pe coregrafa romanca a proiectului, Irina Roncea (foto mai jos), si sa il cunosc pe copilul care a rupt pana la lacrimi inimile audientei prin interpretarea sa. Il cheama Marian Farcas (foto stanga, pe culmi si video) si este de la Casa de copii Gulliver din Sibiu. Desi arata doar de vreo 5 anisori are deja 8 si este foarte serios, in tot ce face. Mai are trei surori si cu totii au luat parte la proiectul aproape unicat. Cei patru frati au fost gasiti intr-o cutie de carton, pe peronul garii din Sibiu.

Salvati prin dans
de Sandra Scarlat
05/09/2009
Tineri din toate mediile sociale vor urca maine pe scena si vor dansa pe muzica lui Igor Stravinsky, intr-un proiect care-si propune sa le schimbe vietile. Li s-a spus ca visul lor este un lux intr-un moment de criza financiara. Dar ei cred ca e o mare necesitate si se pregatesc sa-l implineasca.
O suta de trupuri se misca dintr-o parte in alta a salii de sport a Colegiului National "I.L. Caragiale" din Bucuresti. Sunt aranjati pe cinci randuri, cu fata spre coregraful care sta in mijloc si-i pune sa-i imite miscarile, sa sara, sa se invarteasca, sa alerge spre partea opusa a salii, unde se regrupeaza pentru un alt exercitiu de incalzire.
Sunt 108 de fapt, si nu sunt numai copii, au intre 8 si 31 de ani, si repeta cate sase ore pe zi de aproape cinci saptamani pentru a deveni artistii primului spectacol de dans comunitar din Romania. N-ai zice ca 50 dintre ei sunt copii ai strazii din casele proiectului Concordia. Altii vin de la Centrul de plasament Gulliver din Sibiu, de la Şcoala pentru deficienti de auz nr. 2 "Sfanta Maria" din Bucuresti, de la Ateliere Protejate, un centru pentru tineri cu handicap intelectual.
Lui Monique Gruber, sotia fostului ambasador al Germaniei la Bucuresti intre 2003 si 2006, i-a luat doi ani sa-l convinga pe inventatorul dansului comunitar, coregraful britanic Royston Maldoom, sa faca o astfel de "nebunie" si in Romania. Acesta i-a incredintat coregrafia spectacolului colaboratorului sau Josef Eder, alaturi de care a pus deja in scena, in urma cu doi ani, aceeasi "Pasare de Foc" a lui Igor Stravinsky pe care o vor dansa tinerii romani pe scena Teatrului National din Bucuresti.

Exercitii de vointa

În fiecare dimineata, Josef a antrenat nu doar corpul celor 100 de tineri, dar si vointa, exercitii care s-au dovedit uneori mult mai dificile decat cele fizice. Coregraful german ii aduna pe toti in mijlocul salii si-i punea sa stea nemiscati, in liniste. În primele saptamani, putini reuseau sa urmeze indicatiile date intr-o romgleza tradusa de Irina Roncea, coregraful roman din proiect.

Copiii au fost fermecati de muzica lui Igor Stravinsky

"Like piatra, don’t move!", le striga Josef copiilor sa stea nemiscati. Dar ei se fataiau, se trageau de haine, susoteau. Ridica glasul pentru a-i potoli si a le vorbi, pentru a mia oara, despre respect: "Nu poti sa fii respectat daca nu-i respecti pe altii. Trebuie sa inveti sa respecti in viata."
"Ce e interesant la acest grup este cat de incredibil de eterogen este", explica Josef. Iar cea mai mare provocare a proiectului este sa-i faca pe toti acesti tineri care vin din medii atat de diferite, de la case de copii la licee cu pretentii, cum este Caragiale, sa lucreze ca niste profesionisti. Coregraful spune ca este foarte exigent si nu-si va cobori standardele, iar copiii trebuie sa inteleaga ca nu este totul doar o joaca. "Nu vreau sa lucrez cu niste copii. Vreau sa-i tratez ca pe niste dansatori profesionisti", explica Josef.
Filosofia dansului comunitar este, in conceptia lui Maldoom, "sa dansezi cu oricine, oriunde, oricand". Iar scopul este ca cei implicati intr-un astfel de proiect sa-si descopere potentialul, sa schimbe mentalitati si sa distruga prejudecati.
Pentru Monique Gruber, cea care a dat nastere proiectului "Pasarea de foc", cel mai mare in care a fost implicata pana acum, dansul comunitar este o competitie in care exista numai castigatori. Iar premiul este unul nepretuit: convingerea ca-ti poti implini visele, indiferent cat de indraznete sunt.

Vis de criza

Proiectul in sine a fost un vis al lui Monique, care s-a implicat in proiecte sociale in toate tarile in care si-a urmat sotul, dar a pastrat o relatie foarte stransa cu tinerii din Concordia. A vrut sa faca mai mult pentru ei, a infiintat o asociatie si a inceput un proiect care a speriat-o la inceput, povesteste ea intr-o romana neasteptat de curata.
"Am crezut ca pot sa rezolv totul singura, dar a fost o nebunie", marturiseste ea. O si mai mare nebunie a fost sa ceara sponsorizari intr-un an de criza, dar a reusit odata ce a convins-o pe Alexandra Arnautu, care tocmai punea pe picioare propria companie de evenimente, sa coordoneze proiectul pe plan local.
Au avut probleme cu sponsorii, cu podeaua din sala de sport plina de cuie ruginite pe care le-au inlocuit pentru a le permite copiilor sa danseze in picioarele goale, cu furnizorii de apa si de mancare, cu tinerii care nu respectau regulile. "Cheia e sa nu depui armele", explica Alexandra. Şi nimeni nu le-a depus pana acum, chiar daca au fost momente tensionate, s-a tipat, s-a plans, s-a cerut iertare.
Maine, cei peste 100 de dansatori vor avea primul spectacol pe "cea mai mare scena a tarii", cum o numesc ei, in cel mai mare eveniment artistic al tarii, Festivalul "George Enescu". Josef este convins ca vor fi "minunati", dar spune ca si mai important decat spectacolul in sine este "experienta de a fi pe scena, de a descoperi, de a explora miscarile corpului, miscarile sufletului".

Coregrafii proiectului

Britanicul Royston Maldoom a initiat si coordonat numeroase proiecte de dans in intreaga lume in ultimii 30 de ani, dar numele lui este legat in special de conceptul de dans comunitar.
Coregraful Josef Eder a infiintat un teatru in Germania, a fost premiat pentru spectacolele sale, a jucat in filme si in seriale, iar din 2005 a inceput colaborarea cu Maldoom la proiectele comunitare.
Columbianca Martha Hincapié Charry, cel de-al treilea coregraf al proiectului, si-a prezentat spectacolele in festivaluri europene, a predat dans in tara natala, iar din 2008 s-a implicat in proiecte comunitare.
Irina Roncea, coregraful roman al proiectului, a facut parte din primul grup independent de dans contemporan din Romania, a studiat in SUA, a dansat in tara si in Franta si a participat la un masterclass al lui Maldoom.

Visul, printul si taramul magic

Ana-Maria Veres (17 ani) din Medias, care studiaza actoria la un liceu din Sibiu, spune ca isi traieste deja visul si n-ar mai vrea sa se trezeasca. Ea a fost aleasa pentru rolul principal al productiei "Pasarea de foc".
Josef i-a pus pe toti sa-si imagineze ca ar avea o panza de paianjen peste ei si trebuie sa iasa din ea.
Ana spune ca a luat exercitiul in serios si a fost aleasa pentru ca "facea bine". Initial nu stia ce inseamna sa fie "Pasarea". De-abia dupa ce a vazut pe laptopul din sala de repetitii ca personajul ei are un altfel de costum si altfel de miscari, a inteles ca "e ceva mai mult".
Apoi colegii au inceput s-o ia in brate si s-o strige pe nume, desi pe multi nu-i cunostea. "Ei ma cred superioara, dar eu nu vreau sa fiu."
Bucuria ei este cu atat mai mare cu cat a fost reticenta sa vina la Bucuresti, pentru ca nu voia sa fie si in vacanta departe de familia de la Medias. Acum spune ca a ajuns la "un bine si mai mare". "Sunt foarte fericita. Astept sa se duca visul mai departe sa vad ce va urma", spune ea.

Respect si responsabilitate

Cornel Cimpoeru (19 ani), care danseaza rolul printului Ivan, cel care intra pe un taram fermecat, marturiseste ca visul lui este altul - deseneaza si vrea sa se specializeze pe grafica de publicitate. Coco, cum ii spun ceilalti copii, vine de la Centrul Gulliver din Sibiu, unde mai are patru frati. Doi dintre ei, Ciprian si Maria, vor dansa alaturi de el pe scena Teatrului National. Desi nu crede ca dansul il va ajuta prea mult pe viitor, recunoaste ca-i va fi de folos ce a invatat aici: sa se concentreze si sa-si asume responsabilitatea pentru ceea ce face.
Asadar, pentru fiecare participant, "Pasarea de foc" inseamna altceva. Pentru cei mai mici dintre ei este o joaca, pentru cei de la centrele sociale, ocazia sa faca altceva, sa se bucure de miscare, sa invete sa respecte si, nu in ultimul rand, sa-si faca prieteni.
Şi cei cinci elevi de la scoala pentru deficienti de auz si-au facut prieteni, au avut conversatii lungi prin semne cu cei care nu cunosc acest limbaj. În general insa au nevoie de ajutorul unui interpret care sa le traduca cerintele coregrafului.
Daniela Mantu, profesor la scoala "Sfanta Maria", le spune in limbajul international al surzilor ca Josef le cere sa alerge, sa incremeneasca intr-o anumita pozitie, sa fie in permanenta atenti la el. Şi trebuie sa fie, pentru ca nu vor sa piarda nimic. Le este mai usor sa se concentreze decat celorlalti copii pentru ca sunt obisnuiti sa urmareasca cu atentie si sa imite ce vad. Asa au invatat sa danseze.
Ana Florentina Minea (13 ani) spune ca aude muzica cu ajutorul aparatului pe care-l poarta. Vorbeste cu mainile, dar compune cuvinte si cu buzele. Spune ca-i place sa danseze si i se pare usor tot ce le cere Josef sa faca. La inceput i-a fost mai greu, dar acum s-a obisnuit.
Lipsa auzului ii face pe acesti copii sa-si dezvolte mai bine simtul observatiei, explica profesoara. Sunt singurii care au vazut ca de grilajele ce protejeaza neoanele salii de sport sunt prinsi multi fluturasi de badminton.

Jocuri, lacrimi si dans

Dupa cele sase ore de repetitii, de luni pana vineri, copiii iau masa, tot la Caragiale, in jurul orei 15.00, apoi au program de voie. Mai putin aproximativ 35 dintre ei, veniti din provincie, care au locuit impreuna pe parcursul proiectului, la centrul de ingrijire si gazduire Neghinita, din zona Hala Traian.
Fetele si-au facut salon de manichiura, pedichiura si coafor intr-una dintre camere, in alta se adunau toti sa se uite la televizor, in hol cantau la chitara, faceau concursuri, invatau sa faca fotografii sau sa joace teatru. În piesa pe care au pus-o in scena printre canapele, rolurile au fost de mame care-si abandoneaza copiii, de copii lepadati si de mame salvatoare. Putini au rezistat sa nu izbucneasca in lacrimi.
S-a plans mult si in ziua in care au reusit sa danseze spectacolul cap-coada, pentru prima data, fara indicatii de la coregrafi. Era intr-o miercuri, la trei saptamani si jumatate de la inceperea repetitiilor. Josef a sunat-o pe Alexandra Arnautu, care nu reusise sa ajunga la repetitie, si i-a spus un singur cuvant: "amaizing" (incredibil).

Documentar pe DVD

Tedy (Tudor) Necula, un student la regie care sufera de tetrapareza, regizeaza si produce documentarul spectacolului "Pasarea de foc". Monique a insistat sa-l includa in proiect dupa ce a citit un articol despre el intr-o revista, iar Tedy a venit cu un proiect ce include realizarea unui DVD care sa fie prezentat in festivaluri si difuzat la televiziuni. A facut echipa cu doi prieteni, Mircea Valentin, care se ocupa de imagine, si Bogdan Benea, sunetist "si multe altele".
La inceput, copiii erau speriati de camera de filmat, gesticulau si se strambau, dar pe masura ce saptamanile au trecut s-au obisnuit si unii chiar i-au ajutat cu filmatul. "Lui Coco i-am dat o camera mica, cea cu care am filmat primele mele scurtmetraje", povesteste Tedy. Echipa lui a facut mini-interviuri cu participantii, a cautat sa surprinda momentele interesante, "o cearta, un accident, o nebunie", iar serile erau rezervate montajului. Filmul care va rezulta va vorbi despre evolutia tinerilor din proiect, despre visele si valorile lor, despre pasarea de foc din fiecare.

Spectacole in Bucuresti si Sibiu

Prima reprezentatie a spectacolului "Pasarea de foc" va avea loc maine, de la ora 20.00, in Sala Mare a Teatrului National. În aceeasi zi si in acelasi loc este programata si o repetitie cu publicul, de la ora 11.00. Cel de-al doilea spectacol va fi la Sibiu pe 8 septembrie, la Casa de Cultura a Sindicatelor, de la ora 19.00. Intrarea este libera.
Vezi: Adevarul
Foto: Daniel Angelescu si Alisa Tarciniu








VIDEO 65 de ani de la moartea pentru tara a pilotului de vanatoare roman cu peste 50 de victorii, Alexandru Serbanescu. GLORIE ETERNA EROILOR NEAMULUI

TRUPA de pe balconul meu. VIDEO


Repetitii la fereastra mea: o cioara, doi porumbei si o trupa de rock...

DORIN TUDORAN se intoarce. Cu un "targ". CEAŢA CE VINE DIN SPION - Raspuns dlui Liviu Turcu

Fara sa mai astepte Partea a III-a a analizei necrutatoare a sociologului Liviu Turcu privind Reteaua Tismaneanu - care urmeaza sa fie publicata aici, in curand -, scriitorul Dorin Tudoran revine in blogosfera, cu un raspuns intitulat spiralat "Ceata ce vine din spion". Desi Vladimir Tismaneanu tace si acum in papusoi, in ciuda dilemelor lui Tudoran (vezi Pelicanul sau babita) si a dezvaluirilor lui Turcu, (vezi Partea I si Partea a II-a a demantelarii Retelei Tismaneanu) polemica pe seama sa continua. Si foarte bine: pentru ca este vorba de afectarea intereselor nationale si de securitate ale Romaniei. Acum, in ce priveste raspunsul de mai jos, este interesant de observat tactica aleasa de dl Tudoran. Cu toate ca acesta afirma transant, chiar pe acest blog, intr-un mesaj adresat preopinentului sau, ca "Astept sa termini tot ce ai de spus si iti voi raspunde asa cum se cuvine - linistit", iata ca acum isi incalca propriul cuvant si iese la atac inainte ca dl Turcu sa termine ce avea de spus. Tactica, ma scuzati, este de "generala". Motivul, dupa cate inteleg, este fragmentarea analizei dlui Turcu si indreptarea polemicii inspre "targuri" si drumuri de la bun inceput inchise, printr-un text in care Tudoran nu reuseste sa explice de ce un fost ofiter de informatii trebuie sa devina si un fost profesionist al muncii de informatii: cum face?, isi lasa profesionalismul la usa cuiva, ca in cazul dlui Tudoran? Il luam ca atare:

CEAŢA CE VINE DIN SPION
– Răspuns dlui Liviu Turcu -

Domnule Liviu Turcu,

Răspund aici primei părţi a scrisorii deschise pe care mi-aţi adresat-o pe blogul dlui Victor Roncea, duminica, 30 august (http://victor-roncea.blogspot.com/2009/08/dr-liviu-turcu-vs-dorin-tudoran-fostul.html). Din lipsă de timp, voi folosi textul dvs., aşa cum a fost postat – fără semne diacritice româneşti.
Comentez tot aici, în capitolul Acum şi peste 200 de ani, doar două afirmații ale dvs. din partea a doua a scrisorii pe care mi-o adresați la 2 septembrie (http://victor-roncea.blogspot.com/2009/09/dr-liviu-turcu-vs-dorin-tudoran-si.html).
Îmi este greu să ghicesc dacă şi când voi avea răgazul să vă răspund la afirmații din părțile următoare ale scrisorii dvs. Dacă vă răspund, veţi afla. Dacă nu, nu o luaţi ca pe un semn de timiditate. Ar putea fi doar hotărârea de a nu prelungi o discuţie care, cel puţin pentru mine, pare a nu duce decât la stimularea unui apetit, și așa mare, pentru senzațional, speculații, fabulații și confabulații, propensiune pe care acest blog nu își propune să o încurajeze.
Intenţionam să răspund o singură dată, după ce veţi spune tot ce aveţi de spus. Se întâmplă, însă, că mă aflu între două călătorii și angajat în finalizarea unor proiecte semnificative, în vreme ce dvs., deși la fel de ocupat, îmi păreți angajat într-un demers de lungă durată. Este un efort epopeic pe care nu ştiu dacă voi putea să-l urmăresc în întregime.
Scuzele
Citaţi următoarele din textul meu Bobinocarul şi energumenii, publicat în urmă cu trei ani în Jurnalul Naţional şi postat în acest an pe blgul de faţă.:
“Un sfat: Volo, inapoi la carti.O rugaminte: data viitoare cind mai defecteaza dl. Turcu, nu ma ruga sa-l intilnesc. Recunosc, e ‘un tip eminent’, care poate deschide toate usile, chiar si buncarul in care zac sutele de mii de dolari pe care ti le-ar fi pasat dl. Patapievici, dar nu sunt ‘precis’ ce fel de om este prietenul tau. Mai inchide din usi. Nu de alta, dar e curent si, dupa cum simti, te trage.”
Şi comentaţi:
“Mai intii retin tonul peiorativ absolut minimalizator in termeni valorici morali referitor la decizia mea de a ramine in occident si care a fost urmata de condamnarea mea la moarte in contumacie.”
Aveţi dreptate. Faptul că textul respectiv era scris pe un ton ironic iar paragraful incriminat se adresa altcuiva şi nu dvs. nu pot constitui o scuză. Scuzele, vă rog să le primiţi acum, aici, împreună cu asigurarea că nu am minimalizat niciodată hotărârea dvs. de a rămâne în Occident.
Croşetarea adevărului
Reamintiţi ce îi scriam dlui Roncea:
“La postarea articolului pe blogul meu, aveam optiunea sa elimin acel paragraf; dar as fi fost acuzat – pe buna dreptate – ca am ‘crosetat’ un adevar.”
Şi comentaţi:
“Deci, cu alte cuvinte m-am inselat cind am gindit ce am gindit acum trei ani. Mea culpa.Continuati sa afirmati sus si tare cum se spune ca ceea ce ati afirmat in doua rinduri este un ‘adevar’ ce nu poate fi ‘crosetat’. O adevarata ofranda depusa pe altarul deontologic jurnalistic. Dupa precizarile ce urmeaza sper ca atit personal cit si eventualii cititori de buna credinta vor avea in sfirsit o perceptie corecta a situatiei reale.”
Adevărul a cărui croşetare nu am dorit să o fac era păstrarea paragrafului incriminat de dvs. Dacă îl eliminam, cum m-am gândit o clipă să procedez, puteam fi pus pe două coloane şi acuzat de… croşetare. Din două opţiuni — niciuna ideală – am ales păstrarea citatului. Un motiv de confuzie este şi acela că, atunci când îi transmiteam dlui Roncea un mesaj privat, nu mi-am făcut prea multe griji cu editarea lui. Nu am bănuit că dl Roncea îl va face public — nimic de ascuns, doar că, pentru mine, graniţa între public şi privat rămâne în picioare.
Despre ”materiale de serviciu”
Afirmaţi:
“Atunci, din motive pe care le voi explica mai tirziu am preferat sa nu va dau o replica corectiva cu speranta ca eroarea comisa a fost un simplu derapaj impus de circumstantele scrierii unui “material de serviciu” si dictat de obligatiile apartenentei la grupul de interese ce-l sprijineau neconditionat pe Vladimir Tismaneanu.”/…/”Mai apoi, intelepciunea cea din urma mi-a impus teza mentionata mai sus adica cea cu ‘Treaca de la mine…ce nu face omul pentru o piine alba sau poate chiar o felie de cozonac…”.
Apoi precizaţi, pentru generaţiile mai tinere:
“Pentru cei mai tineri precizez ca un ‘material de serviciu’ reprezinta in gazetarie elaborarea constienta a unui comentariu in care sub aparentele maxime ale unei asa zise obiectivitati se plaseaza prin manipularea abila a unui amestec de informatii corecte cu informatii false idei si teze menite sa trimita opinia publica intr-o directie aflata in grav conflict cu realitatea. Cu alte cuvinte este un instrument ‘clasic’ utlizat in tehnica dezinformarii de tip ‘gri’. “
Sunteţi o excepţie. Cine a citit cu atenţie textul meu — şi în 2006 şi acum — a înţeles că numai de sprijin necondiţionat nu era vorba. Credeam că era foarte clar pentru toată lumea că am postat un articol publicat acum trei ani, tocmai spre a dovedi că respectul şi dragostea mea pentru un om nu implică un sprijin necondiţionat, în orice fel de situaţie.
Nu trebuie să vă uitaţi mai departe de textul discuţiei noastre, difuzată de Vocea Americii, text pe care l-aţi publicat în Jurnalul Naţional, în ziua de 6 noiembrie 2006, spre a descoperi, în propriile dvs. cuvinte, ce a trebuit să faceţi sau doar să vă faceţi că nu vedeţi pentru a mânca pâinea albă şi cozonacul Securităţii. E înţelept ca, înainte de a se uita la masa altuia, fiecare din noi să se uite la farfuria de sub nasul propriu. Altfel, riscăm să avem tot felul de vedenii.
Acum şi peste 200 de ani
În legătură cu acuzaţiile pe care le-aţi adus şi înţeleg că le aduceţi în continuare dlui Tismăneanu şi Institutului Cultural Român, îmi comunicaţi:
“Eu cind scriu ceva ma raportez in primul rind la verificarea in timpi istorici, adica afirmatiile facute sa reziste verificarilor si de acum si peste 200 de ani. Susaneaua mentionata de mine in comentariul meu de atunci a fost planuita in mod real si chiar si dupa ce a fost demantelata public a continuat in alte forme diluate. O simpla revizie financiara corecta la Institutul Cultural Roman ma va confirma.”
Foarte bine, dle Turcu! Cum nu am vreo legătură nici cu ce numiţi “şuşanea menţionată”, nici cu ceea ce alţii ar putea numi, bănuiesc, “o iniţiativă a ICR”, aştept în deplină linişte prezentarea probelor.
Printre informațiile pe care le oferiți opiniei publice despre trecutul dlui Vladimir Tismăneanu prin intermediul părții a doua a scrisorii ce mi-o adresați este și următoarea:
“Acolo, nu gaseste solutia de obtinere a unei vize de intrare in Statele Unite si, tot pe filiera relatiilor partidelor comuniste, se stabileste temporar in Venezuela. In explicatiile publice de tip c.v. prietenul dvs. afirma ca acolo a obtinut un fel de bursa culturala. Informatiile noastre, ale celorlalti, dar neverificate 100%, (sublinierea mea, DT) sint ca de fapt, in afara incercarii de a folosi Venezuela drept o trambulina mai favorabila pentru a intra in sfirsit in SUA, V. Tismaneanu si-a folosit timpul pentru a ajuta un membru marcant al partidului comunist local sa scrie o carte, ceva asemanator unor memorii. Nimic grav in sine, pentru simplul motiv ca V. Tismaneanu se sprijinea firesc pe cercul relatiilor parintilor sai, doar nu era sa foloseasca cercurile partidului falangist sau altor formatiuni ale dreptei politice.”
Sper să fiți de acord că afirmația subliniată de mine se află în coliziune cu o altă afirmația a dvs – “Eu cind scriu ceva ma raportez in primul rind la verificarea in timpi istorici, adica afirmatiile facute sa reziste verificarilor si de acum si peste 200 de ani.”
Nu mă interesează, deci nu vă întreb, cine sunt acei ”ceilalți” sugerați de al dvs. ”celorlalți”, dar se pare că sunteți mai mulți, fiindcă altfel ar trebui să înțeleg că vă adresați dvs. înșivă cu pluralul majestății, ceea ce, dle Turcu, credeți-mă, ar fi o exagerațiune.
Afirmați în același text:
“Urmatorul moment cheie in cariera lui V.Tismaneanu a fost facilitarea de catre dl. Michael Radu, cercetator la Foreign Policy Research Institute in Philadelphia, de a lua, in sfirsit, un contact cu lumea cercetarii politice americane. Dl. Michael S. Radu a emigrat in Statele Unite in anul 1976 la scurt timp dupa ce a absolvit Universitatea Babes-Bolyai din Cluj. S-a specializat dupa venirea in SUA pe problematica Americii Latine si ulterior pe subiectul terorismului international. De mortuis nis nili bonum. Daca afirmatia conform careia tatal lui Michael S. Radu a fost colonel, a activat in divizia sovietica Tudor Vladimirescu, a fost prieten cu tatal lui V. Tismaneanu si, ulterior, a participat direct ca activist la epurarile cadrelor militare din armata romana la Brasov, este corecta sau nu, asta o las pe seama cercetatorilor istorici din tara.(Sublinierea mea, DT)“
Sper să fiți de acord că și afirmația de mai sus, subliniată de mine, se află în coliziune cu afirmația dvs – “Eu cind scriu ceva ma raportez in primul rind la verificarea in timpi istorici, adica afirmatiile facute sa reziste verificarilor si de acum si peste 200 de ani.”
E amuzant că tocmai un poet trebuie să atragă atenția unui sociolog în legătură cu asemenea contradiții, mai ales că sociologul tocmai l-a trimis pe poet la logica aristotelică.
Ce nu este amuzat, dle Turcu, este altceva. Nu uitați că Michael Radu a lăsat în urmă o operă, o familie, prieteni și admiratori. Mi-a fost un prieten foarte apropiat și îl consider unul din oamenii de cea mai înaltă probitate intelectuală și morală pe care i-am cunoscut în această țară. Fiindcă mi se pare cu totul nepotrivit să atentați la memoria acestui om prin lovituri indirecte – presupuse vinovății și afiliații ale tatălui său – și pentru că el nu se mai poate apăra, vă invit, cu toată politețea de care sunt capabil: Jos mâinile de pe memoria lui Michael Radu!
Profesionist al muncii de informaţii
Afirmaţi:
“Ca profesionist al muncii de informatii am ramas de asemenea impresionat de afirmatia verificarii de catre dvs personal ‘prin multiple surse’ a actului josnic de a-l fi injurat pe V. Tismaneanu. Deja dvs., V. Tismaneanu si restul grupului aveati retea informativa pe teritoriul Statelor Unite.”
Vă sugerez să reformulaţi începutul afirmaţiei dvs. cam aşa “Ca fost profesionist al muncii de informaţii”. Altfel, voi fi acuzat că am fost şi rămîn un naiv fiind convins de autenticitatea gestului dvs. de ruptură cu Securitatea.
Reţeaua mea informativă?
Nu faceţi glume de felul acesta cu mine, dle Turcu. M-aţi iertat o dată pentru tonul nepotrivit al unui paragraf dintr-un text ironic – ironic nu cu dvs., repet. Vă iert şi eu de data asta. Cum ziceaţi, ”Treacă de la mine”. Suntem chit. O recomndare, dacă îmi permiteți: nu întindeţi coarda.
“Eu v-am ales pe dvs si nu vice-versa”
Doriţi să dovediţi, cu tot dinadinsul, că dezinformez când povestec cum şi datorită cui v-am întâlnit şi, apoi, am realizat un interviu cu dvs. penrtu Vocea Americii. Cum citatele devin foarte multe si ample, vă răspund în cascadă – L.T., D.T.
L.T.: “Nu v-am intilnit personal niciodata pina in momentul acordarii interviului postului de radio ‘Vocea Americii’ unde va desfasurati activitatea ca redactor;”
D.T.: Nu am susţinut niciodată contrariul.
L.T.: “Decizia de a lua o pozitie publica cu impact maxim la opinia publica romaneasca dar si a oficialilor fostului regim a fost convenita de mine in accord cu autoritatile americane sub a carei protectie de securitate ma aflam 24 de ore din 24 de ore;”
D.T.: Sunt absolut sigur că aşa au stat lucrurile.
L.T.: “Alegerea postului de radio ‘Vocea Americii’ si nu a postului ‘Europa Libera’ are o explicatie eminamente politica. Desi stiam ca postul de radio ‘Europa Libera’ are prin numarul de ore de difuzare o pondere net superioara ‘Vocii Americii’ acesta din urma avea un atu politic superior: era explicit un post de radio oficial al guvernului american si aducea cu el plusul de credibilitate de care era nevoie;”
D.T.: Şi dumneavoastră şi agenţia căreia v-aţi predat aţi făcut o alegere excelentă. Felicitări!
L.T.: “Fiind convenit cu autoritatile americane, acestea au asigurat si cadrul in care s-a desfasurat interviul; fara a intra in detalii va asigur ca in afara garzii de corp care m-a insotit la locul interviului au fost efectuate in mod firesc pentru astfel de situatii si alte verificari inclusiv de personal;
D.T.: Îmi amintesc foarte bine tensiunea momentului; chiar şi câteva episoade extrem de palpitante.
L.T.: “Exact ca in bancurile cu radio Erevan (nu exemplific ca sunt de notorietate) deci, nu V.Tismaneanu si nici dvs. nu mi-ati deschis ‘usa’ la “Vocea Americii” (unde de altfel am continuat ulterior sa particip la diferite emisiuni pe care le-am considerat importante pentru obiectivele mele politice in compania altor redactori) ci ati fost lasati sa credeti asta pentru asigurarea ‘normalitatii situatiei’ (sublinierea mea, D.T) ; mai mult, va asigur punindu-mi in joc intreaga credibilitate, cum se spune, ca eu v-am ales ca interlocutor al interviului si nu vice-versa si asta din doua motive: primul a fost acela ca stiindu-va biografia, dar si ce vi s-a intimplat in tara in confruntarea cu autoritatile fostului regim, ati reprezentat pentru mine in pofida faptului de a nu ne fi cunoscut personal ‘un aliat politic natural’; al doilea motiv a fost unul de ordin tactic: fiind scriitor si cunoscut deja in urma confruntarii cu autoritatile romane drept dizident aveati deja audienta la segmentul opiniei publice care ma interesa foarte mult: cel al intelectualitatii literare considerat de altfel de occidentali ca potential detonator al unor schimbari socio-politice de substanta in Romania;”
D.T.: Ca în bancurile cu — cacofonia vă aparține — Radio Erevan, în acest punct aveţi şi nu aveţi dreptate. Dle Turcu, dvs. aţi convenit cu agenţia căreia v-aţi predat că este bine să daţi un asemenea interviu. Aţi ales Vocea Americii. Dvs, personal, aţi ales chiar şi redactorul – Dorin Tudoran. Vă mulţumesc pentru încredere. Dar…
Dar, dle Turcu, nici dvs., nici agenţia căreia v-aţi predat nu mă putea obliga sau convinge să realizez acel interviu cu dvs., dacă nu aş fi fost convins de propriile-mi argumente. Mai mult, nu puteaţi – nici dvs., nici agenţia căreia v-aţi predat — să cereţi Vocii Americii să mă oblige să realizez acel interviu. Iar de o făceaţi, Vocea Americii nu mă putea obliga să realizez acel interviu. Simplu.
Motivele agenţiei căreia v-aţi predat nu mă interesează. Să rămânem la motivele dumneavoastră.
Aţi dorit să daţi acel interviu lui Dorin Tudoran dintr-un motiv foarte simplu: aveaţi nevoie de credibilitate. Nu toată lumea, acasă sau în străinătate, era convinsă de autenticitatea rupturii dvs. cu Securitatea. Mai exista şi ideea că da, aţi rupt-o, dar nu din sinceritate. Ştiaţi că dictatura Ceauşescu se clatină şi aţi vrut să vă salvaţi pielea în ultimul moment. Şi alte multe interpretări.
Aprobarea Vocii Americi de a realiza şi difuza interviul cu dvs., eu am obţinut-o, nu agenţia căreia v-aţi predat. Celelalte aprobări de care a fost nevoie, şi care nu făceau obiectul preocupărilor ori responsasbilităţilor mele, le-aţi obţinut dvs. şi agenţia căreia v-aţi predat.
Numele lui Dorin Tudoran, cum singur o spuneţi – într-o formulare diferita de a mea – vă oferea acel spor de credibilitate, de care, dle Turcu, ştiţi bine, aveaţi nevoie ca de aer în acel moment. V-am ajutat să atingeţi acel obiectiv. Nu am regretat-o niciodată, oricât de mult m-a dezamăgit un lucru sau altul din cele pe care le-aţi făcut sau spus ulterior. V-am întins o mână a încrederii. Vreți să uitați de ea, vă privește. Ce-am dat o dată, nu mai iau înapoi. V-am dat un cec în alb. Dat rămâne.
De manipulat, însă, cum lasă să se înţeleagă paragraful citat – dvs. şi agenţia căreia v-aţi predat în 1989 veţi fi manipulat pre mulţi; nu şi pe mine.
S-a întâmplat că, discutând cu dvs., am crezut în autenticitatea rupturii dvs. cu Bucurestiul şi nu m-a interesat dacă o făcuseţi ori nu ca să vă salvaţi pielea în ultimul moment. Vă asumaseţi un drum extrem de periculos, cum puţini dintre colegii dvs. avuseseră curajul să o facă. Nu aveaţi cum şti dacă veţi scăpa cu viaţă ori nu. Aţi câştigat respectul lui Dorin Tudoran pentru acel gest. Îl aveţi şi astăzi.
Iată şi probe în legătură cu motivul dvs. de a realiza acea discuție cu Dorin Tudoran. Cuvintele vă aparțin:
”Ca de obicei, aş spune, intelectualii se află în avangarda acestui curent, continuând de pildă, ceea ce dumneata, Dorin Tudoran, ai realizat până la expulzarea, fie ea şi mascată, din România.”
”Înainte de aceasta, aş dori însă să mulţumesc scriitorului, eseistului, intelectualului curajos care nu s-a lăsat intimidat de un regim atât de cunoscut prin agresivitatea sa faţă de orice opozant. Şi, nu în cele din urmă, reporterului, toate îngemănate în persoana lui Dorin Tudoran, pentru a fi acceptat (sublinierea mea, DT) realizarea acestui dialog atât de important pentru mine.”

Cu această ultimă afirmaţie a dvs, chiar că nu ştiu ce să fac.
O păstrez? O dau uitării? Accept că e onorabilă şi o mulţumire a manipulatorului pentru manipulat, sau vă trimit afirmația înapoi, însoţită de vorbe tot ale dvs. – “Ce nu face omul pentru o pâine albă sau poate chiar o felie de cozonac…” ?
Deocamdată, o păstrez şi-mi fac o notă “Cu plăcere, dle Turcu, şi numai bine.”, căci, în acel moment, pentru dvs. nu se punea încă problema unei pâini mai albe ori a unui cozonac mai dulce ca în România. Problema dvs. era una de viață și moarte.
Mă bucur că sunteți în viață. Ce faceți cu ea, viața dvs., treaba dvs.
O rugăminte – ca de la manipulat la manipulator: dle. Turcu, nu-mi manipulați viața în afirmații lipsite de înțelepciune.
Să continuăm:L.T.: “In acest context ideea, asa cum afirmati in textul cu pricina, ca m-as fi rugat de V.Tismaneanu sa te roage pe dumneata sa ai bunavointa de a-mi lua un interviu ca favoare personala este nu numai ridicola dar si de un umor nebun ; si cind afirm asta o fac cu blindetea celui care intelege incapacitatea naturala a unui outsider al muncii de informatii de a cunoaste si intelege modul de operare profesionala pentru astfel de operatiuni;”
D.T.: Nu am afirmat că v-aţi rugat de dl TIsmăneanu. Am scris altceva – “Volo mă roagă să mă întâlnesc cu un fost coleg de-al său de facultate”. Simţiţi, cumva, diferenţa între cele două enunţuri? Îl rog pe sociolog să meargă pe mâna scriitorului, în această chestiune de nuanţă lingvistică. Repet – fără telefonul primit de la dl Tismăneanu, nu v-aş fi întâlnit. Sau, s-ar fi întâmplat mult mai târziu, nu atunci când aveaţi dvs. nevoie.
Dar, pentru a vă da proba supremă că respect până şi puncte de vedere diametral opuse — chiar despre adevăr! — decât ale mele, voi face următoarele lucruri.
Primul – voi uita ce ştiu despre episodul în discuţie.
Al doilea — invocând mărturisirea dvs. — făcută de bună-voie și nesilit de nimeni pe blogul dlui Victor Roncea – voi adresa agenţiei căreia v-aţi predat în 1989 şi Vocii Americii o notă de protest pentru a fi manipulat un angajat federal, Dorin Tudoran, cu scopul de a face jocul unei agenţii (al cărei angajat Dorin Tudoran nu era şi faţă de care nu avea nici o obligaţie) şi jocul unui prospăt refugiat, înalt ofiţer de Securitate. Cum am răspunsul, vi-l pun la dispoziţie.
Valetul de serviciu la “casa Tismaneanu”
L.T. – “Ulterior, aveam sa primesc un telefon de la dumneata, Dorin Tudoran, in care m-ai luat la refec ca desi am fost prezent nu m-am ridicat pe loc si nu l-am ‘contracarat’ ferm pe… “
D.T.: Nu v-am telefonat să vă iau la refec. V-am telefonat să vă declar imensa mea dezamăgire. Cunoşteam şi cunosc mult mai bine ca dvs. natura conflictului dintre dl Tismăneanu şi persoana la care vă referiți. Nu acesta este locul în care să comentez conflictul respectiv.
“Tismaneanu, de la propagandist comunist la propagandist capitalist”
Am declarat că dl Tismăneanu nu mai constituie nici mica, nici marea mea problemă. Nu doresc să comentez ce credeţi astăzi despre analistul politic sau sociologul Vladimir Tismăneanu. Doresc doar să vă amintesc ce aţi spus despre el în interviul despre care discutăm. Asta, în numele repunerii realităţii în drepturile ei, aşa cum imperios o cereţi:
“Manipulînd continuu mecanismul intern de partid şi de stat, Nicolae Ceauşescu a construit în trepte successive, un sistem al puterii personale menit să-i confere continuitatea unui control absolute al acesteia pînă la dispariţia sa naturală. În ultima decadă şi jumătate, această structură politică a fost consolidată prin introducerea treptataă dar ireversibilă a ceea ce astăzi este cunoscut sub denumitrea de ‘clanul Ceauşescu’, punîndu-se bazele unui regim caracterizat atît de plastic de colegul meu de profesie, sociologul Vladimir Tismăneanu, ca fiind ‘un comunism de tip dinastic’ sau altfel zis o ‘dinastie comunistă’. “
Da, cum ziceţi, altfel zis…
În timp ce vă răspund, mi se semnalează scrisoarea pe care i-ați fi trimis-o dlui Ion Rațiu la 23 ianuarie 1996. Nu vreau să comentez. Tot ce fac este să ofer cititorilor acestui blog linkul ce duce la documentul respectiv: (http://victor-roncea.blogspot.com/2009/09/cum-l-pus-ion-ratiu-pe-tusa-pe.html)
“Încăierarile voastre personale ce nu au nimic in comun cu dorinta mea de a contribui la schimbarea spre mai bine a vieţii romanilor”
L.T.: ”…iar dupa ce nu v-ati mai inteles ati intrat intr-un razboi de gherila totala spre dispretul autoritatilor autohtone. Cunosteam povestea inca din perioada in care eram in tara iar serviciul de informatii se ocupa direct de caz.“
D.T.: Sper că informaţile pe care le-aţi oferit agenţiei căreia v-aţi predat în 1989 au fost infinit mai exacte decât afirmaţiile de mai sus.
Nu am intrat decât în proiecte care mi s-au părut a avea viitor şi în care competenţele mele puteau juca un rol.
Nu am făcut nici o alianţă cu nimeni, pentru ca apoi să o fi rupt din motivele pe care le menţionaţi. Dacă afirmaţia dvs. se referă, cumva, la neînţelegeri de ordin financiar, aţi trecut deja pragul de la insinuare la altceva.
Eu, unul, nu am deschis nici un război de gherilă — nici totală, nici temporară — împotriva nimănui. Din când în când, a trebuit să mă apăr de atacuri iraţionale şi am făcut-o cu succes. Spre deosebire de dvs., care îmi păreţi a vă baza pe auzite, eu am documente care probează ce spun. În plus, vă pot trimite la instituţii care vă pot clarifica asupra naturii unor conflicte despre care bănuiesc că nu ştiţi suficient spre a avea autoritatea unui punct de vedere atât de tranşant.
Nu ştiu la ce dispreţ al autorităţilor autohtone vă referiţi, dar, în ce mă priveşte, proiectul în care am fost implicat, revista AGORA, a durat din 1987 până în 1989. Cum nu este potrivit ca eu să-mi dau cu părerea despre calitatea proiectului pe care l-am condus şi rolul jucat de AGORA în acei ani, vă pot pune la dispoziţie comentariile altora — instituţi şi persoane.
L.T. – “O ultima completare clarificatoare: ulterior incidentului aveam sa aflu prin alte mijloace ce anume fusese de fapt detonatorul real al intregii ‘tragedii’: in aceeasi perioada un foarte cunoscut journalist investigator de la “Washington Times” cu care eram in relatii apropiate comisese involuntar o eroare la care declar cu mina pe inima ca nu am fost partas. Omul afirmase in articolul sau in plin ‘elan revolutionar jurnalistic’ ca odata venit in SUA intentia mea era sa mobilizez toate fortele posibile pentru a crea un front unit impotriva regimului de la Bucuresti. I-am reprosat prieteneste eroarea comisa si i-am spus ca romanii nu-s ca americanii si ca prin traditie ‘unde sint trei romani sint cinci organizatii” fapt altfel abil speculat de regimul comunist in manipularea emigratiei romanesti.”
D.T. - Nu sunteţi singurul care aţi ajuns la concluzia “trei români, cinci organizaţii”. Numai că în cazul în speţă motivele erau de altă natură.
Cum am fost şi am rămas toată viaţa un “outsider” (eticheta pe care mi-o aplicaţi, de data aceasta cu bună-dreptate) în chestiuni de manipulare a informaţiei ori a emigarţiei româneşti, dau crezare celui ce a lucrat într-o structură specializată şi în manipularea informaţiei, şi în manipularea emigraţiei. Aş adăuga doar că, dintr-o minimă onestitate, asemenea structuri ar trebui să recunoască faptul că, la rându-le, au fost manipulate de personae ori grupuscule ale emigraţiei. Am simţit pe proprie piele efectele acestei manipulări — în calitate de victimă, nu de manipulator abandonat şi apoi recuperate ş.a.m.d. Deci, scutiţi-mă de acel “Încăierarile voastre personale ce nu au nimic in comun cu dorinta mea de a contribui la schimbarea spre mai bine a vieţii romanilor.”
În sfârşit, îmi adresaţi o rugăminte:
“Ca atare chiar va rog fie si pe cale particulara sa ma scoateti din ceata asta rational impenetrabila“
Dle Turcu, tocmai v-am scos. Dar, rogu-vă, nu vă întoarceţi iarăşi acolo. Nu de alta, dar (jucîndu-mă cu un titlu celebru – John le Carré, The Spy Who Came in from the Cold), dacă o ţinem tot aşa, cei ce ne citesc vor începe să creadă că, după ce am scris, la nu ştiu câte perechi de mâini, un roman intitulat Spionul care vine din ceaţă, acum v-aţi hotărât să scrieţi, de unul singur, romanul autobiografic Ceaţa care vine din spion.
Şi ar fi nedrept. Mai ales pentru şi faţă de dumneavoastră.
Un târg
În final, vă propun un târg. Acceptați-l. E foarte avantajos pentru dumneavoastră:
Eu continuu să vă tratez drept sociologul Liviu Turcu, uitând de ofiţerul de Securitate cu acelaşi nume care v-a uzurpat existenţa timp de paispezece ani (1975-1989).
Estimp, dvs. continuaţi să mă trataţi drept ce am fost, sunt şi rămân,
Dorin Tudoran
Sursa: http://dorintudoran.wordpress.com/

PRESEDINTELE TRAIAN BASESCU catre diplomatii Romaniei despre situatia romanilor de langa noi, agresati. VIDEO de pe canalul sau personal de pe YouTube


Alte Video despre Politica Externa a Romaniei aici: http://www.youtube.com/user/HETraianBasescu

BADIN IN TRANSA: Ataca ZIUA si il face pe SORIN ROSCA STANESCU omul lui BASESCU. Cum isi croseteaza Badin blogul platit de VOICULESCU de frica lui SRS

Jurnalistul de investigatii Dan Badea (care trage in tot ce misca :) semnaleaza pe blogul sau ca Badin, agentul Badin, a primit ordin de la Dan Voiculescu, patronul tonomatului, sa il atace pe Sorin Rosca Stanescu. Interesant, nu? E posibil ca aceasta atitudine sa nu aiba neaparat legatura cu supra-mediatizatul "scandal al armelor" ci mai curand sa fie o continuare a semnelor data in ultima perioada de catre Voiculescu contra lui Vintu. Zvonurile din targ sunt ca Vintu s-a sucit si il sustine pe Oprescu, candidatul lui Iliescu, in timp ce Voiculescu il vrea in continuare pe Geoana, despre care se spune ca este candidatul americanilor de stanga si al lobby-ului evreiesc. Acum, Oprescu, pe langa sustinerea ruseseasca pe care se presupune ca o aduce tatuca Iliescu, este si membru in conducerea Fundatiei Elias si sustine ca mama sa este de origine evreieasca (tatal ofiter de rang inalt). Cum, necum, ajungem iar ca-n bancurile de pe vremea lui Ceausescu, cu un roman, un american, un rus plus un evreu si un tigan. Destul de greu de gasit "biet roman saracul" in toata combinatia asta, ca dintr-ailalti am tot avut la guvernare, din '90 incoace... Oricum ar fi, ca sa revenim la badinaceele noastre, se pune o intrebare: incepe rafuiala mogulilor? Pana ne vom lamuri, sa ne intoarcem la tonomatul lui Voiculescu infipt cu limba-n jos in masina de lustruit pantofi de la intrarea din Antene: Badin, agentul Badin.

Sub pretextul ca "isi reorganizeaza blogul", Badinovici, cunoscut d.p.v. informativ mai ales pentru misiunea sa de infiltrare si distrugere a emigratiei legionare, a eliminat zilele trecute mai multe postari din trecut referitoare la mine, VR (hopa, ii e frica!), dar si la Sorin Rosca Stanescu si Petre Niteanu. M-am gandit ca Voiculescu si-a dat seama ca mana scurta a Justitiei poate sa-i dea doua peste ceafa - jap-jap! - si prin umilul lui serv, Badinovici, asa ca a trecut la curatenia de toamna. Acum inteleg ca este ceva mai mult decat atat. Redau mai jos postarea eliminata de Badin in ce-i priveste pe colegii mei, SRS si Petre Niteanu, poata ii interseaza in vederea obtinerii unor despagubiri morale pe calea fireasca a Justitiei. Si, bonus pentru SRS, il informez public ce se spune prin targ despre cartea de munca (una dintre cele doua) a lui Badin, agentului Badin: ca i-ar fi semnat-o chiar Catalin Harnagea, cu care, din cate stiu, SRS era ceva vecin, ca sa zic asa. Promit sa revin si cu alte postari demento-haioase facute disparute de Badin (crede el!). Pana atunci, aberatiile "caraghiosului", vorba lui Basescu:

04, September 2009
Pentru cine lucrează H 15?

SRS a ieșit, din nou, la rampă. H15 sau Deleanu crede că a dat o nouă lovitură. În emisiunea La Ordinea Zilei de la Antena 3 (click pentru a viziona) a fost pus la punct, inclusiv de Radu Tudor, un expert în probleme militare. Castelul de nisip al dlui Sorin Roșca Stănescu s-a prăbușit instantaneu. În cazul lui SR Stănescu avem de-a face cu baba surda care nu le aude bine, dar le potrivește. Amestecă informații și ne dă aparența (pentru creduli) că lansează mari dezvăluiri. În realitate sunt fâsieli. Ușor de demontat până și de un învățăcel în chestiuni militare sau servicii secrete. Iar gafa cu UNITA ar trebui să fie cap de listă al manipulărilor de presă. Acum vreo câteva săptămâni citeam în ZIUA, oficiosul dlui Sorin Roșca Stănescu, că ziarul se declară anti-Băsescu. În realitate, ziarul este unul anti oricine; e anti Băsescu jucând, de fapt, o tristă comedie. Oricum, ZIUA a schimbat de atât de multe ori tabăra așa încât credibilitatea acum este zero barat.
Sorin Roșca Stănescu nu face decât să-și arunce în aer dezvăluirile. Dar atunci când scrii un adevăr și zece intoxicări vor rămâne întipărite în opinia publică doar greșelile.
Da, Mircea Băsescu a descărcat ilegal muniție în portul Constanța. Conform legilor în vigoare nu avea acest drept. Și această dezvăluire s-a dus.
Da, Mircea Băsescu și-a făcut o firmă de consultanță cu greii din industria armamentului pentru a face bani frumoși, probabil paraîndărat pentru președinte. Sorin Roșca Stănescu a distrus, de fapt, toate aceste dezvăluiri.
Dl. Sorin Roșca Stănescu care se plângea până mai ieri că va fi arestat de Băsescu se pare că a scăpat de pârnaie. Joacă acum voluntar sau nu o piesă pro Băsescu!

UNA DINTRE POSTARILE ELIMINATE DE BADIN DE PE BLOGUL SAU:

25 August 2009, 00:18
Colonelul lui Mircea Băsescu si cum ies la iveală "sponsorizările" unor jurnalisti
Publicat în Special / Servicii secrete

Nu știu dacă Sorin Roșca Stănescu are sau nu dreptate în acuzațiile pe le care le aduce fraților Traian și Mircea Băsescu și anume că sunt parte a unei operațiuni cu explozibili și gloanțe expirate pentru organizații teroriste din Africa. SRS ne-a dat niste informatii pe blogul său. Parțial confirmate de colonelul în rezervă Cornel Purcărea, cel care este acuzat de Sorin Roșca Stănescu că ar fi fost creierul afacerii Gloanțe pentru Teroriști. Dl. Purcărea a fost (?) agent al spionajului militar cu conexiuni în Africa și care este implicat în multe afaceri dubioase, inclusiv cu libanezi acuzați că ar fi sponsori ai Hezbollah.

Confimările lui Purcărea nu vizează însă decât descărcarea mai multor tone de muniție dintr-un singur vapor, și nu din cinci, realizată în portul Constanța de o firmă a lui Mircea Băsescu. Nu și un alt rol al fratelui președintelui. Sau, cel puțin, nu deocamdată. Cred că astfel de dezvăluiri trebuie să le privim cu ochii minții și nu cu adversitate politică. Sunt de principiul că în mass- media trebuie să lucrezi cu fapte, nu cu închipuiri. Cu date, nu cu crâmpeie de informație. Cu responsabilitate, mai ales. Fiindcă multe lucruri pot fi spuse dar cu mult mai puține confirmate!
Dar am aflat o altă bombă cu acest prilej. Luni după amiază la emisiunea La ordinea Zilei realizată de Mihaela Bârzilă (Dana Grecu este în concediu) am putut să discut prin telefon timp de două ore cu colonelul Purcărea împreună cu Dan Constatin (redactor șef Jurnalul Național) și Claudiu Săftoiu (fost director al SIE). Discuția a fost interesantă și colonelul Purcărea s-a contrazis nu de puține ori. Ceea ce însă mi s-a părut relevant este un alt aspect până la confirmarea teoriei conspirației emanată de SRS.

La un moment dat l-am întrebat pe dl. Purcărea despre rolul său în afacerea SINTOFARM, despre care ZIUA a scris câteva articole. Mi-a spus că nu e nimic adevărat și că a rezolvat acuzațiile. Mai apoi, când în emisiune a intervenit Sorin Roșca Stănescu, Purcărea a mărturisit că l-a sponsorizat pe Petre Nițeanu, fost jurnalist la ZIUA, în prezent realizator de emisiuni la B1 TV, fost redactor șef la tabloidul Atac.

Interesant este că Nițeanu a fost unul din semnatarii articolelor acuzatoare la adresa lui Purcărea în ZIUA. Apoi a renunțat ca prin minune după ce a apărut sponsorizarea. A fost sponsorizat Nițeanu ca să renunțe la implicarea lui Purcărea în articolele care pomeneau de afacere? Sau nu numai Nițeanu? Căci folclorul popular vorbește de un Pamfil Șeicaru contemporan cu noi....

CHEIA AFACERII SEMNALATE DE SORIN ROȘCA STĂNESCU ESTE LA MINISTERUL DE INTERNE: Sorin Roșca Stănescu afirmă în articolul său că INTERPOL Belgia ar fi trimis pe 21 ianuarie anul curent o cerere la MI pentru anchetarea unui libanez (șeful și fostul asociat al colonelului Purcărea) care ar fi folosit banii din transportul de muniție pentru organizația teroristă angoleză UNITA. În 21 ianuarie 2009 depunea jurământul la Palatul Cotroceni în calitate de ministru de interne Liviu Dragnea. Interimar era Dan Nica, acum ministru plin de interne. Cheia situației este acum paradoxal la PSD. Va confirma Nica teoria lui Sorin Roșca Stănescu?

P.S: Nu înțeleg de ce în toată povestea anti Băsescu persoane care nu au nici cea mai mică umbră de credibilitate vor cu tot înadinsul să compromită orice acțiune cu adevărat importantă împotriva actualului președinte. Adică să îi dea, de fapt, credibilitate! Aceste persoane se bagă ca musca în lapte compromițând până și acuzațiile pe care le aduc.

PS VR: Voi reveni :)

FOTO: http://roberthorvath-cineast.blogspot.com/

Friday, September 4, 2009

ERA TEHNOTRONICA. O tanara romanca a dezvoltat un proiect care poate servi mai bine spionarea populatiei si lumea controlului total SMART DUST PROJECT


INTERVIU Raluca Marin-Perianu
de Magda Barascu / HotNews.ro

La 30 de ani, a castigat premiul Christiaan Huygens 2009 pentru cea mai buna teza de doctorat din Olanda. Inca din facultate i-au placut retelele de calculatoare. A absolvit Facultatea de Automatica si Calculatoare din cadrul Universitatii Politehnica Bucuresti, a studiat la Paris si ulterior a urmat studiile doctorale la Universitatea Twente din Olanda. Raluca Marin-Perianu explica pentru HotNews.ro despre ce este vorba in lucrarea ei de doctorat si ce inseamna acest premiu in cariera ei.

Despre ce este vorba in proiectul “Wireless Sensor Networks in Motion”?

Domeniul de cercetare “Wireless sensor networks in motion” dateaza din jurul anului 2000, cand s-a conturat viziunea “Smart Dust”. Smart Dust se refera la contruirea unor platforme miniaturale, cu memorie, procesor si o serie de senzori atasati. Se prefigura ca mii si milioane de astfel de senzori vor fi aruncati din avion peste anumite zone geografice de interes.

Senzorii plasati astfel arbitrar s-ar auto-configura intr-o retea wireless si ar colecta date pe care le-ar transmite la un punct central pentru prelucrare. Aplicatiile initiale au fost in domeniul militar, dar apoi s-au extins in multiple alte domenii: biologie, geofizica, platforme industriale, transport si logistica, sanatate, sport etc.

Pornind de la aceasta viziune, cercetarea in domeniu a produs multe rezultate in ceea ce priveste algoritmii necesari pentru o astfel de operare nesupervizata. In general, acesti algoritmi au fost proiectati pentru retele statice de senzori.

“Wireless Sensor Networks in Motion”

Lucrarea mea de doctorat “Wireless Sensor Networks in Motion” are ca scop proiectarea unor algoritmi pentru retele dinamice, avand in vedere faptul ca traim intr-o lume in miscare. Senzorii se pot atasa pe obiecte, animale, pot fi purtati de oameni (se lucreaza chiar la inglobarea lor in textura hainelor). In acest mod, senzorii vor caracteriza mediul inconjurator, incluzand proprietati ale miscarii obiectelor/oamenilor, si se vor auto-organiza pentru a putea genera alarme sau chiar pentru a actiona in cazul unor situatii periculoase/nedorite.

In 2004, cand am inceput teza de doctorat am ales intitial tema traditionala de “Wireless Sensor Networks”, deoarece inca din timpul facultatii mi-au placut retelele de calculatoare. In plus, acest domeniu era la inceput atunci, iar daca vrei sa faci cercetare, ar fi de preferat sa te concentrezi pe un domeniu aflat in plin avant. In timpul doctoratului insa am evoluat spre sub-domeniul de retele dinamice, care deviaza de la tema initiala prin cerinte si performante diferite.

Am invatat mult de la supervizorii mei din Olanda – Paul Havinga, Hans Scholten si Pieter Hartel – si anume: cum se conduce o lucrare de cercetare, cum se produc rezultate valabile stiintific, cum se structureaza si prezinta un articol, cum se motiveaza si stimuleaza imaginatia si apetitul pentru stiinta. Dar in primul rand, am invatat ca un program serios de cercetare nu se realizeaza decat cu implicarea semnificativa atat a organismelor guvernamentale cat si a partenerilor industriali.

Concluziile tezei si aplicabilitatea lor

Concluziile tezei se refera la performanta si eficienta algoritmilor pentru retele de senzori dinamice. Domenii de aplicabilitate sunt multe, iata cateva exemple:

Medical: retele de senzori miniaturali purtati de pacienti sau integrati in imbracaminte (“Body Area Networks”) pot monitoriza modul in care acestia se misca si/sau cat de mult se misca. Informatia este importanta pentru a stabili evolutia unor boli cronice, cum ar fi bronhopneumopatia cronica obstructiva (BPOC), astma, Parkinson etc. Bolile cronice sunt cauza a circa 59% din decesele anuale in lume. Produsele medicale pentru BPOC si astma, de exemplu, formeaza o piata de peste 17 miliarde de euro.

Sport: Senzori de miscare purtati de sportivi pot imbunatati performanta si ajuta la prevenirea afectiunilor musculo-scheletale, prin monitorizarea precisa a caracteristicilor de miscare.
Transport si logistica: Sistemul de senzori atasati la containerele transportate de la producatori la distribuitori pot imbunatati procesul de transport printr-o verificare automata a incarcaturii containerelor/remorcilor. Transport si logistica reprezinta la ora actuala o piata de peste 900 miliarde euro numai in Europa.

Detalii despre "Retelele de senzori miniaturali cu capacitate de comunicatie wireless si auto-organizare au aplicabilitate in multiple domenii: operatiuni militare, supraveghere si control, telecomunicatii, transport si logistica, sanatate, sport."Contributiile specifice ale tezei sunt urmatoarele: algoritm de auto-organizare generalizat pentru retele dinamice de senzori, algoritm eficient de descoperire a serviciilor intr-o retea dinamica de senzori, algoritm de recunoastere in timp real a miscarii coordonate/in ansamblu, algoritm contextual de auto-organizare bazat pe miscare coordonata. Algoritmii au fost analizati teoretic, simulati pe calculator, implementati si demonstrati pe senzori miniaturali...
Sursa: HotNews

RAPORTUL TISMANEANU. Un capitol ticalos - Biserica tinta. Raportul ignora deliberat preotii ortodocsi omorati in bataie la ancheta sau executati

Comisia Tismaneanu a dat dovada de rea-vointa, ignoranta si manipulare, punand la zid Biserica Ortodoxa Romana * Ca sa-si atinga scopurile, autorii raportului au renuntat la obiectivitate pentru a vana doar compromisurile ierarhilor ortodocsi, in special ale patriarhilor * Un moment istoric precum cel in care PF Teoctist l-a sfidat pe Ceausescu, vizitandu-l pe Papa Ioan Paul al II-lea, in ianuarie 1989, este uitat * Dimensiunea prigoanei dezlantuite de regimul comunist asupra Bisericii nationale este trecuta cu vederea * Raportul nu spune un cuvant despre preotii ortodocsi omorati in bataie la ancheta sau executati la Jilava prin sentinta judecatoreasca * "Expertii" folosesc cu ignoranta sintagma "disidenta religioasa", fara a baga de seama ca semnifica erezie, si nu impotrivire politica, asa cum au vrut sa scrie * Reaua-vointa merge pana intr-acolo, incat cel mai mare teolog ortodox al secolului XX, Dumitru Staniloae, este evaluat drept un "recuperat", autor de "lucrari penibile"

Capitolul "Regimul comunist si cultele religioase" din Raportul Tismaneanu arata reaua-vointa, ignoranta si manipularea de care au dat dovada "expertii" comisiei prezidentiale pentru a pune la zid Biserica Ortodoxa Romana. In nr. 12/2006 al revistei "Dosarele istoriei", profesorul Florin Constantiniu formuleaza o observatie remarcabila: "Comisia Tismaneanu" s-a nascut dintr-o "necesitate politica", nu stiintifica... Citit in aceasta cheie, capitolul "Regimul comunist si cultele religioase" (pp. 446-471) devine cu atat mai relevant in ticalosia sa.

Dar perspectiva politica mai limpezeste ceva: lipsa de competenta a autorilor, evidenta si la nivelul proprietatii termenilor. Astfel, la p. 376 este intrebuintata sintagma "disidenta religioasa". Or, disidenta este un concept eminamente politic, care, introdus in sfera bisericeasca, nu poate insemna decat erezie. Corect ar fi fost: impotrivire, oponenta sau rezistenta... Venind vorba despre manastirea Vladimiresti se spune ca aceasta ar fi intrat in conflict cu Sinodul pentru "abateri de la doctrina si practicile liturgice ortodoxe" (p. 461), cand in realitate era vorba de abateri canonice (spovedanie colectiva, impartasiri necanonice). "Bisericile au facut nenumarate compromisuri cu regimul totalitar, morale, ideologice si de cateva ori chiar dogmatice", se afirma la pagina 458. Or, ideologia este iarasi un atribut politic. Bisericile autentice isi au propria Marturisire de credinta, au dogme si canoane; Dumnezeu nu este ideolog. O afirmatie se cere dovedita "stiintific". Care au fost concesiile "dogmatice" la care au recurs Biserica Ortodoxa, respectiv Biserica Romano-Catolica in vremea comunismului?!...

Cu atat mai mult cu cat ambele biserici sunt constituite din ierarhie, cler si popor, se intelege ca enoriasii, credinciosii acestora s-au pretat la compromisuri. Ei nu pot fi invinuiti de cesiunile sau declaratiile favorabile regimului facute de clericii sau ierarhii lor. Majoritatea au inteles ca aceste dajdii erau pretul continuitatii si al supravietuirii comunitatii de iubire si credinta a bisericii respective. Continuitate care s-a platit cu jertfe si sacrificii din partea clerului si a poporului lui Dumnezeu. Daca nu stralucesc la nivelul proprietatii termenilor, "expertii" raportului exhiba insa pretiozitate lingvistica; cuvantul "licentiati" (p. 446) este folosit in acceptiunea de "concediati" din limbile franceza si italiana, iar "fideli" (credinciosi) in sensul adoptat de Mita Baston.

Vanatoare de compromisuri

Autorii capitolului "Regimul comunist si cultele religioase" nu cauta sa stabileasca proportii prigoanei dezlantuite de regimul comunist asupra Bisericii nationale, ci vaneaza "compromisurile" ierarhiei ortodoxe. Celelalte biserici si culte sunt stropite cu apa de trandafir, iar Biserica Ortodoxa este facuta cu ou si cu otet.

Evita sa-i recunoasca statutul majoritar - pe care i-l recunosteau pana si comunistii -, iar la pagina 471 a textului se vorbeste de "doua biserici mai importante: Ortodoxa si Greco-Catolica", raportul dintre ele, ca numar de credinciosi, sau, ma rog, de "fideli" fiind astazi de unu la o suta...!

Nimic despre preotii executati

"Expertii" transcriu cifra de 1725 de clerici ortodocsi trecuti prin inchisorile comuniste, cifra oferita de lucrarea lexicografica "Biserica intemnitata", editata in urma cu un deceniu si depasita. Insa aceiasi "experti" nu spun un cuvant despre preotii ortodocsi omorati in bataie la ancheta sau executati la Jilava prin sentinta judecatoreasca (patru numai in cadrul lotului Arnautoiu, in 1960), desi ei sunt mentionati ca atare in volumul citat mai sus. O atare recunoastere le-ar fi umbrit afirmatia ca greco-catolicii au fost mult mai persecutati decat ortodocsii in vremea dictaturii comuniste.

Iar paradoxul consta in aceea ca Biserica Greco-Catolica, ce se autodefineste "martira", n-a dat nici un singur cleric martir. Singurul cleric ne-ortodox executat de fostul regim, potrivit aceleiasi lucrari, a fost un preot romano-catolic, pe nume Sandu Matei.

Ticalosia terminologica

Tot in lotul ticalosiei terminologice intra si afirmatia referitoare la "Detentia episcopilor uniti in manastirile ortodoxe..." (p. 463), intrucat detentia presupune celula si puscarie, eventual o manastire transformata in puscarie, ca inchisoarea Vacaresti, si nicidecum o manastire cu viata de obste, precum Caldarusani, unde episcopul Iuliu Hossu ocupa un veritabil apartament, spre deosebire de calugarii chinoviei, si unde primea vizite. La Caldarusani, ierarhul greco-catolic a dat chiar un interviu transmis de "Europa libera", ceea ce nu cred ca ar fi putut face la Aiud sau Gherla, unde rezidau nenumarati clerici, monahi si teologi ortodocsi... In conditii care nu se pot compara cu o inchisoare pentru detinuti politici au locuit si ierarhii uniti: la resedinta patriarhala Dragoslavele, iar dupa ce au fost scosi din puscariile regimului, la Curtea de Arges (1956). De altfel, "expertii" comisiei prezidentiale, ca si alti istorici, abordeaza trecutul recent al Bisericii Ortodoxe nu in sine, ci in functie de atitudinea Sa fata de Biserica Greco-Catolica, despre care evita sa spuna ca a fost suprimata din ordinul Moscovei, omitand sa indice in bibliografia aleasa pe sprancene o lucrare de referinta in acest sens a istoricului Cristian Vasile.

Parintele Staniloae, autor de "lucrari penibile"

Un demers "stiintific" presupune un limbaj adecvat, sobru si o cantarire a epitetelor. Autorii capitolului de care ne ocupam sunt departe de aceasta cutuma academica. Astfel, in numai cateva randuri, parintele Dumitru Staniloae este evaluat drept un "recuperat", autor de "lucrari penibile". Dar iata, textual, cum este caracterizat preotul socotit astazi unanim cel mai mare teolog ortodox din secolul al XX-lea: "Oficialitatea comunista a "recuperat" teologi care, cu numai cativa ani inainte, erau etichetati "periculosi" pentru ordinea sociala. Apartenenta Bisericii Ortodoxe romane la Consiliul Ecumenic al Bisericilor (CEB), incepand cu anul 1961, a favorizat inchegarea unei diplomatii ecleziastice care, nu de putine ori, a insotit in mod penibil politica externa de "independenta" a lui Nicolae Ceausescu. In cadrul acestei diplomatii bisericesti au fost integrati si preoti-profesori fosti detinuti politici, intre acestia si cunoscutul teolog Dumitru Staniloae, trecut prin calvarul detentiei politice intre 1958-1963. Mai mult, intr-o perioada in care preotii si enoriasii greco-catolici inca mai erau supusi la hartuieli si intimidari, reputatul dogmatist publica penibile lucrari in care incerca sa demonstreze ca Biserica Romana Unita (BRU) a reprezentat doar o tentativa de dezmembrare a poporului roman." (pp. 462-463)

Un savant de talia lui Sextil Puscariu, ardelean dupa trup, exprima aceleasi convingeri privitor la uniatie si nimeni nu l-a socotit "penibil". Nici pe el, nici pe alti intelectuali de renume care nutreau aceleasi convingeri. Pentru culpe similare, cel mai mare istoric bisericesc roman actual, parintele Mircea Pacurariu, este desemnat in Raport ca autor de lucrari "jenante".

Apogeul

Insa vanatoarea de "compromisuri" chiriarhale atinge apogeul anti-ortodox al capitolului "Regimul comunist si cultele religioase" atunci cand vine vorba de ultimii trei patriarhi ai Bisericii nationale; Justinian, Iustin, Teoctist. Cea mai crasa dovada, amestecata involuntar cu ridicol, apare la pagina 466 a textului: "Patriarhul Iustin Moisescu, fost colaborator al Securitatii si santajabil in multe privinte...". Spre edificare, cititorul este trimis la nota 76 din subsol, care glasuieste: "Conform dosarului sau de retea, pastrat in arhiva SRI, la care expertii Comisiei prezidentiale au avut acces in 2006, fara insa a putea afisa vreun document".

Asadar, "expertii" marii si atotputernicei comisii prezidentiale, despre care s-a spus ca au copiat si xeroxat pana si documente de care nu era nevoie, s-au multumit doar sa priveasca pretinsul dosar, dupa care au fost dati afara. Dar daca i-a inselat privirea? Istoria se scrie pe baza de dovezi, si cu atat mai mult istoria ultimilor cincizeci de ani. Pe baza de "dovezi" si nu de "fise". Toata povestea e grotesca. "Expertii" dau seama despre un document in felul in care ar povesti ca au vazut farfurii zburatoare.

Citind nota amintita am avut sentimentul ca ii citesc pe rabiatii frati catolici Catalan, unul fost salariat CNSAS dat afara pentru furt de documente, dusmani marturisiti ai Bisericii Ortodoxe. Preambul la nota reprodusa trebuie considerata si cea cu numarul 49 din subsolul paginii 460: "Biografia completa a calugarului Bartolomeu Anania, inclusiv perioada de dupa 1965, cat s-a aflat in misiune in SUA, poate fi scrisa doar pe baza accesului neingradit la toate documentele din Arhiva SIE si din Arhiva Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane (ASSBOR). Cea din urma s-a dovedit la fel de impenetrabila ca prima...".

Inca o dovada ca "expertii" au avut un camp de investigatie arhivistica limitat si au recurs, cat mai "stiintific" cu putinta, la ipoteze, impresii si amintiri (pretinsul dosar "de retea" al patriarhului Iustin). Frustrarea lor se manifesta iarasi la nivelul limbajului; pentru autorii Raportului, IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului este doar "calugarul" omonim.

Dar daca pe la SRI si SIE "expertilor" comisiei prezidentiale li s-a aratat usa mai degraba decat documente, cartile privind ceea ce ei numesc "disidenta religioasa" se afla in biblioteci. Ca sa lase impresia de obiectivitate, autorii consacra o pagina curajosului parinte Gheorghe Calciu-Dumitreasa, dar trec sub tacere actiunile preotilor Liviu Negoita, Cornel Avramescu, Viorel Dumitrescu, Emil Ambrus Cernat si Ionel Vinichici, toti din Mitropolia Banatului, care s-au solidarizat cu cel dintai, cerand printr-un memoriu adresat Patriarhului Iustin eliberarea acestuia. Cei cinci preoti au fost arestati de Securitate, anchetati, haituiti si in cele din urma caterisiti de IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului. Dupa caderea comunismului, actiunea lor a facut obiectul unor interviuri si reportaje si al unui volum, "Biserica si Puterea", publicat de parintele Liviu Negoita in colectia "Document" a Editurii "Eurostampa" (Timisoara, 1980). De altfel, "expertii" trec cu vederea si depunerea, pensionarea fortata, in 1961, a mitropolitului Banatului, Vasile Lazarescu, care ajutorase oameni ajunsi in mizerie in fostul regim.

Dupa amplul si documentatul studiu consacrat Patriarhului Justinian Marina de istoricul George Enache in volumul "Ortodoxie si putere politica in Romania contemporana", cine ar mai putea sustine ca acesta ar fi fost o unealta a regimului comunist? Expertii comisiei prezidentiale incearca sa-i erodeze personalitatea si rolul providential. "Fostul preot de tara" e doar aspect. Avea pandant in epoca: pe mitropolitul Moldovei, Sebastian Rusan; sau pe mitropolitul Ardealului, IPS Laurentiu Streza, in prezent.

Pe langa preot de tara, viitorul patriarh fusese director de tipografie bisericeasca, de seminar, publicist, iar fruntasul taranist Ion Mihalache, asa cum a demonstrat George Enache, se gandea sa-l sprijine sa devina episcop. "Proasta sa reputatie - scriu "expertii" la p. 459 subsol - se vadeste in literatura exilului romanesc, dar si in unele medii intelectuale est-europene..." A fost o impresie invalidata istoriceste. Occidentul avea o perspectiva mai apropiata de adevar decat refugiatii romani, deindata ce Regina Elisabeta a II-a a Angliei a tinut sa-l cunoasca si l-a primit la Londra intr-o audienta particulara, in 1966, oferindu-i hartie pentru doua sute de mii de biblii sinodale, dupa ce refuzase darul initial: un Rolls Royce.

Citam acum din pagina 460 a Raportului: "Intre cei retinuti si condamnati in anii 1950 s-au aflat si clerici apreciati si promovati chiar de Justinian Marina... Pe de alta parte, nu este mai putin adevarat ca mai multi clerici au ajuns in inchisoare din cauza ostilitatilor manifestate fata de patriarhul Justinian si fata de noua putere politica, iar episcopi precum Nicolae Popovici au fost pensionati in mod abuziv."

Afirmatia este marsava, intrucat decurge din ea ca a te opune puterii politice de atunci, cleric fiind, era totuna cu a te opune patriarhului. Iar daca te opuneai patriarhului, ajungeai in inchisoare. Cum se poate sustine lucrul acesta? Ni s-ar putea explica dandu-ni-se ca exemplu situatia parintelui Ioan Iovan de la Manastirea Vladimiresti, a staretei Veronica si compania. Numai ca acolo a fost opozitie fata de puterea politica, respectiv razvratirea fata de canoanele si randuiala Bisericii. Inainte de a ne opri asupra manastirii Vladimiresti, sa spunem, in lumina documentelor publicate si a studiilor aparute in ultimii ani, ca episcopul Nicolae Popoviciu (asa isi scria el numele) a fost scos din scaun de Ocarmuire si nu de Patriarhul Justinian. Nicolae Popoviciu insusi a afirmat ca "trebuie" sa faca puscarie, conform medalionului consacrat de George Enache, pentru a avea aura de martir si credibilitate. El credea in "maine", in venirea americanilor, iar multi il vedeau viitor patriarh. Tot conform documentelor, putem afirma cu George Enache ca atat Justinian, cat si Petru Groza - care avea sa fie inmormantat cu o somptuoasa ceremonie bisericeasca in 1958 - au depus toate eforturile pentru ca Nicolae Popoviciu sa fie transferat episcop la Galati si nu descaunat. A sustine ca Nicolae Popoviciu a fost "pensionat abuziv" de Patriarhul Justinian este minciuna sfruntata.

Minciunile despre manastirea Vladimiresti

...O mare minciuna se refera la avatarurile manastirii Vladimiresti: "Probabil la presiunea factorului politic, Sinodul Permanent al BOR a decis la 3 septembrie 1954 ca, prin circulare date in toate eparhiile, sa opreasca afluenta credinciosilor la manastirea Vladimiresti, sub pretextul ca in cuprinsul asezamantului monahal s-au produs mai multe abateri de la doctrina si practicile ortodoxe".

Nu era pretext, ci un adevar. Prima abatere canonica se produsese cu aproape doua decenii inainte, odata cu infiintarea manastirii de catre tanara Vasilica Barbu, abatere consemnata in volumul "Minuni si false minuni", publicat in 1940 de Mihai Urzica (reeditat ulterior de Editura "Anastasia"). Tanara Vasilica avusese o "vedenie", iar manastirile ortodoxe nu se intemeiaza pe "vedenii". Vasilica voia o manastire exclusiv de "fecioare" - ceea ce iarasi este contrar canoanelor. Manastirea s-a infiintat, dar ea avea sa adevereasca temerile lui Mihai Urzica: a adus numai necazuri Bisericii, cu toata afluenta de pelerini. Cat despre "fecioara" Vasilica-Veronica, aceasta a trecut prin experiente ocultiste, s-a casatorit dupa iesirea din inchisoare cu un om care avea sa se sinucida, arhitectul Gh. Vasii, iar dupa prabusirea comunismului a revenit ca stareta la manastirea Vladimiresti.

Cat despre duhovnicul Ioan Iovan, acesta, dupa indelungi ani de inchisoare prin sentinta politica, nu a mai vrut sa auda de manastirea Vladimiresti. "Razvratitul" care infrunta Sfantul Sinod in 1955 s-a pocait si a revenit sub ascultarea Soborului, fiind in prezent preot-duhovnic la Manastirea Recea din Arhiepiscopia Albei-Iulia. "Expertii" presedintelui Basescu puteau afla toate acestea din volumul maicii starete Cristina, pe care il citeaza in nota cu numarul 58 din subsolul paginii 461.

In 1954, Soborul Manastirii Slatina, din care faceau parte pe atunci marele duhovnic al Moldovei Cleopa Ilie si Parintele Daniel (Sandu Tudor) a redactat o "Scrisoare catre Sf. Manastire Vladimiresti" (cf. "Biserica, sectele si fratii mincinosi", editie ingrijita de pr. Simeon Adrian, Ed. "Peregrinul", Iasi, 1997). Iata ce se spunea in aceasta epistola duhovniceasca: "In concluzie, teoria si practica de la Vladimiresti a marturisirii colective si publice este o innoire gresita, nascuta dintr-o ravna romantica de inspiratie protestanta, care sfarseste in nespus de primejdioasa culpa a desfiintarii uneia din cele sapte taine." (pp. 92-93). Un alt pasaj care incepea cu "Problema Sfintei Impartasanii nu este o problema de cantitate" se referea la alta abatere grava. Intrucat maica Veronica "proorocise" Sfarsitul lumii la data de 22 septembrie 1954, Scrisoarea dezbatea si aceasta abatere. Aceiasi duhovnici - si marturiseau o alta ingrijorare: "Pasiunea aceasta pentru jertfa din jurul Vladimirestilor e cam tot un fel de autoflagelare si, ca orice stare psihologica de masa, e contagioasa." (p. 134) Asa incat Sinodul nu "inventase" abateri si le folosise ca "pretext" pentru desfiintarea manastirii Vladimiresti, ci duhovnicul, staretul si obstea iesisera din matca dogmelor, randuielilor si canoanelor ortodoxe. Aparuse acolo un fenomen de masa al ahtiatilor dupa "minuni", similar celui declansat de Petrache Lupu la Maglavit, ambele analizate de George Enache in lucrarea sa mai sus amintita. "Fenomenul" Vladimiresti a servit Securitatii de pretext pentru promulgarea Decretului 410/1959, care lovea crunt monahismul ortodox romanesc, decret pe care Patriarhul Justinian a refuzat sa-l semneze, adevar pe care "expertii" dlui Basescu nu-l formuleaza, preferand ambiguitatea sireata. In textul consacrat manastirii Vladimiresti, "expertii" citeaza si din volumul memorialistic "Crinul alb" al lui Petre Pandrea, fost avocat al acesteia. Paradoxala mi se pare insa aceasta afirmatie a sa dintr-o alta carte: "In mod ciudat, comunistii admirau Vladimirestii si Sf. Manastire Sihastru ca pe doua manastiri colhoznice" (cf. P. Pandrea, "Memoriile mandarinului valah", Ed. "Albatros", Bucuresti, 2001, p. 408).

Atacul la Patriarhul Teoctist

Fratii Catalan, al caror duh pluteste peste capitolul de care ne ocupam, alti cercetatori si gazetari au cautat sa-i gaseasca actualului patriarh - fara succes - fie un precedent antisemit, fie un "dosar de retea", fara sa dovedeasca nimic concret in acest sens. "Expertii" comisiei prezidentiale au gasit insa cheia ascensiunii sale si a patriarhului Iustin.

Iat-o: "Amandoi s-au remarcat ca sustinatori ai "luptei pentru pace", tema favorita a propagandei comuniste, de fapt a discursului isteric antioccidental, in care au fost angrenati prelati si preoti, deveniti activisti in asa-numitele "Comitete de Lupta pentru Pace". Cateva documente descoperite foarte recent in fondul CC al PCR - Sectia Cadre, reprezentand fisa de cadre a Prea Fericirii Sale Parintele Patriarh Teoctist, indica cu claritate faptul ca apartenenta sa la aceste comitete a fost intr-un fel o conditie a ascensiunii sale catre cea mai inalta demnitate ecleziastica, a fost pretul platit pentru ca factorii decizionali de la varful PCR sa-l accepte mai intai ca episcop, apoi mitropolit si, in fine, in 1986, patriarh. (p. 464) Din nefericire pentru "experti", Patriarhul Teoctist a devenit episcop in 1950, cu un an inainte de tevatura propagandistica numita Apelul pentru Pace (1951). Daca deschidem volumul "A II-a Adunare a Cultelor din Romania pentru Dezarmare si Pace - Bucuresti, 16-18 septembrie 1985", vom gasi acolo o multime de clerici ortodocsi, de la preotul raspopit Ilie Sarbu, azi lider PSD, pana la parintele Galeriu, rostind cuvantari vibrante in care il elogiaza pe Ceausescu. Asa incat sprijinul luptei pentru pace de catre clerici n-a dus automat la episcopat. Sunt si cativa clerici si teologi care nu-l citeaza pe dictator in discursurile lor, precum preotul armean Zareh Baronian. Volumul incepe cu patriarhul Iustin, continua cu IPS Nicolae Corneanu - sase pagini si jumatate de carte, textul cel mai lung, de trei ori mai lung decat al... mitropolitului Teoctist Arapasu... Al treilea la rand (pp. 32-33) este "PS Episcop Ioan Robu - conducatorul Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti". Impartial, actualul mitropolit catolic ii invoca in discursul sau atat pe Ceausescu, cat si "Sfantul Parinte Papa Ioan Paul al II-lea", insa dictatorul are intaietate: "Domnul Nicolae Ceausescu, ale carui initiative pentru pace si dezarmare sunt cunoscute si apreciate in toata lumea, a luat, in repetate randuri, atitudine hotarata cu initiative proprii, deosebit de constructive pentru cauza pacii." In total, avem in volum 13 ierarhi si preoti romano-catolici. Dupa IPS Ioan Robu urmeaza mons. Vittorio Luigi Blasuti, al carui "dosar de retea" l-a publicat inca din 1990 Mihai Petre Bacanu, pe doua pagini din "Romania libera". "Expertii" nu au nevoie sa scotoceasca dupa el la SRI sau SIE.

Cat despre discursul "antioccidental" evocat de "experti" - poate ca la rasariteni, bisericeste vorbind (il practica vehement calugarii athoniti), ii mai gasim o justificare. Dar cand il rosteste un ierarh romano-catolic, ce mai poti spune? Sa citam dar din alocutiunea sustinuta de IPS Ioan Robu in 1989 la Plenara Consiliului National al Frontului Democratiei si Unitatii Socialiste: "Prin grija statului nostru, a preocuparii domniei voastre neobosite, permanente, mult stimate domnule presedinte al Republicii, in Romania toti cetatenii au de munca, toti isi pot pune in valoare capacitatile lor creatoare. Ca unul care, prin natura functiei pe care o detin, am umblat si umblu mult prin lume, am vazut chiar in cele mai dezvoltate tari oameni cautand de lucru, zile si ani, flamanzi si goi, dormind sub cerul liber. Suntem deci indreptatiti sa respingem pe cei care - rau informati, rauvoitori sau de-a dreptul dusmanosi - ne calomniaza sau incearca sa ne dea sfaturi asupra modului cum sa ne oranduim treburile in gradina noastra, dar nu se uita in gradina lor." Revenim la ticalosul raport al "Comisiei Tismaneanu", unde citim la pagina 471 ca "Biserica Catolica parea sa fie o oaza de autonomie si chiar independenta". Marsavia si lichelismul autorilor n-au margini. Capitolul "Regimul comunist si cultele religioase" din Raportul "Comisiei Tismaneanu" se incheie, la pagina 471, cu un citat dojenitor-moralizant la adresa Bisericii noastre nationale. Citatul provine dintr-o carte al carei coautor nu este altul decat Sorin Antohi, falsul "doctor", corifeu al societatii civile romanesti.

A vrut Dumnezeu ca o impostura haina sa se incheie sub egida unui impostor emerit.

Protestul oficial al Bisericii

Dupa prezentarea "Raportului Final" pe site-ul Presedintiei Romaniei, Biserica Ortodoxa Romana a reactionat oficial intr-un comunicat de presa.

"Din pacate, in capitolul "Regimul comunist si cultele religioase" din Raportul intocmit de comisia Tismaneanu constatam cu surprindere o abordare nestiintifica - renuntandu-se la principiul "fara ura si partinire", fundamental pentru o cercetare istorica - si tendentioasa, formularea unor concluzii distorsionate si aprecieri care depasesc contextul temei studiate privind situatia Bisericii Ortodoxe Romane. Acest fapt a produs nedumerire in randurile clerului si credinciosilor ortodocsi, precum si ale unor istorici cu autoritate stiintifica, inclusiv membri ai Academiei Romane. Autorii capitolului respectiv au preferat sa utilizeze ca principala sursa de inspiratie anumite lucrari controversate inca din momentul aparitiei lor, in detrimentul celor realizate de institute de cercetare si de istorici consacrati in urma studierii in arhivele fostei securitati. Patriarhia Romana considera o astfel de abordare intr-un document oficial drept inacceptabila si neconforma cu adevarul istoric. In consecinta, propune infiintarea unei comisii de istorici care sa studieze situatia Bisericii Ortodoxe Romane in perioada regimului comunist in vederea realizarii unui studiu complet si obiectiv pe aceasta tema", afirma Biserica.

Initiativa BOR este sustinuta de Societatea academica pentru adevar istoric si de mai multi militanti anticomunisti care au anuntat ca vor prezenta un nou Raport asupra comunismului.

Texte de Dan CIACHIR / Luciana POP / ZIUA