Saturday, June 20, 2009

PARINTELE JUSTIN PARVU: Fără sacrificiu nu se poate face nimic! Campania despre Dictatura si Martiraj si lansarea cartii Dictatura Biometrica in Tara

Seria de conferinte Dictatura si Martiraj cu lansarea cartii Dictatura Biometrica continua cu cea de Duminica, 21 iunie, Ora 17.30, la Drobeta Turnu Severin, Sala Teatrului, apoi Luni, 22 iunie, Ora 19.00, la Timisoara, in Aula Magna a Universitatii si, tot Luni, 22 iunie, Ora 19.00, la Oradea, in Sala Teatrului Arcadia. Conferentiari: Parintii Ioan Sismanian si Florin Puscas, Monahii Filotheu si Eftime, Magistrat Alexandru Molea, Prof Dr Alin Teujdea si teologul Ioan Vladuca. Va asteptam!

Aceasta este soarta creştinismului – jertfa

Interviu cu Părintele Justin Pârvu realizat de monahia Fotini pentru Revista ATITUDINI

- Părinte, v-aş ruga să daţi un sfat tuturor celor care au suferit fel şi fel de piedici dinafară sau dinlăuntru în această luptă acerbă împotriva însemnării electronice şi puterile lor sufleteşti au început să slăbească, nesimţind ajutor sau întărire duhovnicească de nicăieri.
- Dragii mei, să nu ne mire asprimea sau amărăciunea acestei lupte în care ne-am angajat, pentru că aceasta este soarta creştinismului – jertfa; chiar de la începuturile sale creştinismul se găsea în acelaşi stadiu, cam cum ne găsim noi la ora aceasta. Şi primii creştini au luat cu tot dinadinsul cutezanţa, îndrăzneala aceasta de a mărturisi, pentru că numai aşa se regăseau în cuvintele Mântuitorului: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mt. 10:32-33).
Noi nu putem ceda în această luptă de mărturisire, pentru că aceasta ar fi o lepădare de Hristos. Noi trebuie să ne găsim pe baricade de mărturisire până în ultimul moment al vieţii, pentru că numai aşa dovedim că suntem lumină şi fii ai creştinismului de odinioară. Sigur că sunt vremurile acestea aşa înspăimântătoare, pentru că şi noi suntem supuşi firii căzute, şi de aceea nu noi ci firea omenească din noi se teme, dar aceste greutăţi ce sunt puse înaintea noastră sunt spre rezistenţa şi întărirea sufletului nostru. Să nu mai aşteptăm de la noi mari progrese duhovniceşti, pentru că ne aflăm faţă în faţă cu o neputinţă a firii dusă la extrem, în care Dumnezeu a îngăduit să ne lase singuri şi neajutoraţi cumva. Neputinţa firii se vădeşte şi lucrarea lui Dumnezeu în lume abia se mai întrezăreşte, încât pare că ne-a părăsit Dumnezeu. Dar nici pe departe nu este aşa, dragii mei!
Hristos spune, prin gura apostolului, că în slăbiciune se vădeşte puterea Sa, adică în asumarea smereniei şi vederea neputinţei firii în toată goliciunea ei. Dar mare este înţelegerea acestei neputinţe şi asumarea ei, după cum zice şi Sf. Siluan Athonitul, pentru vremurile noastre parcă „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”, adică rezistă să vezi realitatea dură în care ne aflăm şi nu uita că Dumnezeu ne rabdă! E grea într-adevăr mărturisirea şi parcă suntem cu totul descoperiţi şi neînarmaţi. Dar să nu uităm că nici apostolii, când au plecat să propovăduiască adevărul Mântuitorului Hristos, nu au avut cu ei nici traistă, nici baston, nu au luat cu ei nimic fără numai convingerile, curajul şi moartea pentru adevăr. Iată că Dumnezeu ne dă prilejul să ne asemănăm primilor creştini, pentru că la fel suntem şi noi la ora actuală; ne confruntăm cu o lume cu totul potrivnică lui Hristos şi noi, care mai trăim aşa câtuşi de puţin, avem datoria să ducem mai departe adevărul acesta prin mărturisire, pentru a lăsa moştenire generaţiilor de după noi, un îndemn mărturisitor pentru cei care vor merge pe urmele lui Hristos. Bineînţeles că nu mai vedem noi o perioadă de strălucire a creştinismului sau alţii, după noi. Dar noi suntem convinşi că biruinţa este a lui Hristos şi a Bisericii Sale, al cărei trup suntem, şi porţile iadului nu o vor birui.
Acesta este îndemnul Mântuitorului la care trebuie să fim atenţi şi să ne găsim în poziţie de trezvie şi rezistenţă pe linia noastră, a Bisericii noastre străbune – „Fericită este sluga pe care o va afla priveghind, iar nevrednică este sluga pe care o va afla lenevindu-se”. Să fugim de această lenevie şi comoditate modernă, care duce la indiferenţă şi ignoranţă. E o ispită mare modernismul acesta. Va trebui să recitim cum trăiau pustnicii odinioară, retraşi, departe de dulceaţa acestei lumi, încât nici măcar un obiect din lumea aceasta nu suportau să aibă cu ei acolo. Beau apă din pumn şi o cărau de la o distanţă considerabilă, într-un vas de lemn, care până la chilie ajungea pe jumătate. Dar nu s-au menajat să-şi pună instalaţie, apă curentă, să facă canalizări. Nu! S-au lepădat cu totul de lucrurile acestea, şi-au luat doi cartofi acolo şi traista de făină şi din rădăcinile ierburilor cu care îi binecuvânta Domnul trăiau.

Acest cip este de fapt implantarea urii în sufletele noastre

- Şi credeţi că va fi o revenire la aceste vremuri?
- Păi, da, cred că revenirea este deja pentru noi foarte evidentă şi grăitoare... motivată de interdicţia aceasta de a nu putea cumpăra şi vinde, de a nu avea un adăpost la umbra unei legi, ba dimpotrivă, noi vom ieşi de sub orice ocrotire de lege, şi vom avea o soartă mai grea ca a unui animal, pe care tot îl mai protejezi cumva. Şi va veni vremea când o să se teamă să te primească cineva în casa ta. Iată am mai trăit vremurile acestea, cum au fost partizanii din munţii Făgăraşului care încercau să se ascundă de teroarea comunistă. Ei bine, unde să te mai duci tu la un cioban, la o stână, să-ţi dea o cupă de zer ca să bei sau să-ţi dea o bucăţică de brânză? Pentru că, după cum se ştie, au fost condamnaţi câte 10-15 ani pentru că au dat mâncare la un fugar. Pe vremea noastră aceşti fugari mai găseau încă pe ici pe colo adăpost şi alinare de la câte un om de bună credinţă dar acum, prin aceste cipuri şi sistem de supraveghere, se induce în sufletele oamenilor ura aceasta neţărmurită împotriva binelui şi a dragostei; acest cip este de fapt implantarea urii în sufletele noastre, manifestată prin urmărire, condamnare, neîncredere, bănuială, suspiciune – lucruri care pe parcurs vor şterge şi cea mai mică urmă de dragoste creştină.

Domnul ştie şi frunza pe care o călcăm în picioare

- Cum să facem să scăpăm de deznădejde?
- Să cugetăm la câte am greşit şi multe nu le ştim şi că nu merităm atenţia Domnului. Domnul ştie şi frunza pe care o călcăm în picioare. Nu mie îmi aparţine viaţa, ci lui Dumnezeu. Oare i-am depăşit noi în nevoinţe pe mucenicii apropiaţi nouă, din închisorile comuniste - Gherla, Piteşti, Aiud, Canal, Baia Sprie şi toate lagărele de concentrare? Ca să nu mai zic de primii mucenici ai Bisericii lui Hristos, care nu numai că sufereau orice tortură fizică, ci îşi şi asumau suferinţa, astfel încât din inima lor izvora dragostea şi iertarea faţă de cei ce-i prigoneau, după cum avem modelul Sfântului Arhidiacon Ştefan. Să nu credeţi că Hristos nu poate să insufle în sufletele noastre tăria aceasta a primilor martiri. Nici eu nu mă gândeam că voi trece prin toate suferinţele prin care am trecut, dar bunul Dumnezeu m-a ajutat să trec şi de această perioadă din viaţa mea. Dar de ce trebuie să transformăm acuma totul în dramă? Eu trebuie să-mi conserv sufletul şi să îl înfăţişez curat înaintea lui Dumnezeu aşa cum mi l-a dat El, cu umilinţa, cu posibilităţile mele, cu neputinţe, slăbiciuni, căderi. Acestea toate ne dau nouă smerenia care agoniseşte harul lui Dumnezeu.

Sunt unii preoti care au semănat neîncredere în sufletele credincioşilor faţă de Biserica lui Hristos

- Sunt credincioşi derutaţi de duhovnicii lor care, în loc să vădească această lucrare antihristică, nu văd niciun pericol în acceptarea acestor cipuri şi răspund şi ei precum cei de la Pro Tv, că "nu se poate ascunde dracul într-un paşaport".
- Aceşti duhovnici sunt oameni care nu prea au curaj, se ascund şi ei pe ici pe colo, că dacă îi întrebi mâine despre o afirmaţie făcută alaltăieri, o să-şi găsească îndată refugiu şi răspunsuri. Din păcate aceştia produc sminteala şi au semănat neîncredere în sufletele credincioşilor faţă de Biserica lui Hristos. Aceştia au de dat un mare răspuns în faţa Judecăţii.
- Şi ce atitudine să aibă ucenicii faţă de astfel de duhovnici?
- Păi, să-i lase în pace! Ne rugăm ca Dumnezeu să-i lumineze, dar nu mai putem da ascultare sfaturilor lor. Va veni vremea când într-adevăr nu vei avea unde să intri într-o biserică care să ţină predania Părinţilor şi rar vei găsi un epitrahil unde să-ţi pleci capul. Şi nu suntem departe de acele vremuri. Bineînţeles că nu vom mai putea intra într-o astfel de biserică. Ne vom duce la morminte şi vom striga după cum zice Scriptura: „Ieşiţi voi, morţilor, să intrăm noi”. Este o perioadă destul de grea. Deci nu va fi uşor deloc. Este nevoie de multă rugăciune, pentru că ferească Dumnezeu să te cuprindă slăbirea sufletească în aceste momente şi să-ţi pierzi sufletul. Asta e important pentru noi – să nu ne părăsească tăria sufletească, chiar pe noi, cei care ne-am angajat acum la această luptă. Pentru că puterea este a lui Dumnezeu şi nu a noastră.
- Credeţi că faţă de toată această mânie năpustită asupra noastră e mai potrivit cuvântul: „Ascunde-te puţine clipe până când mânia va fi trecut”?
- Tot timpul au fost mânii şi persecuţii. Nu este prima dată în istorie când creştinătatea suferă prigonire de pe urma păgânilor. Astfel de mânii au fost şi nu au cum să nu vină. Aceste sensuri scripturistice sunt greu de descifrat. Un singur lucru este cert pentru noi – că trebuie să ne găsim cu mărturisirea pe buze, că nu ştii când vine moartea. Că ştim noi că nu este acum şi vine poimâine. Nu se ştie ce se mai întâmplă cu poimâine ăsta în care, nemărturisind, poţi să îţi pierzi sufletul. Şi Domnul ne-a dat prilejul acesta şi dacă ai fugit, ai ratat toată mărturisirea. Să ne bucurăm că avem prilej de mărturisire, de mucenicie, nu să ne ascundem.

Acceptarea cipului se încadrează la păcatul lepădării de Hristos

- Ce penitenţă credeţi că ar fi necesară celui ce primeşte aceste cipuri?
- Penitenţa aceasta rămâne la mila Domnului; sunt cam aspre canoanele pentru lepădare, pentru
că acest păcat se încadrează la păcatul lepădării de Hristos. Dar depinde însă de pocăinţa fiecăruia, de profunzimea durerii fiecărui individ în parte.
- Dar dacă păcătuieşte din neştiinţă?
- Nu prea mai există acuma păcatul acesta în zilele noastre; ai toate mijloacele de informare la îndemână. Chiar la pustie de ai fi, nu ai justificare, pentru că nu ai căutat să te informezi, atâta timp cât au fost destule voci ale Sfinţilor Părinţi din ultimele veacuri şi care au atras neîncetat atenţia asupra vremurilor în care trăim. Să nu privim superficial aceste lucruri, pentru că este posibil ca să nu mai existe acel timp de pocăinţă. Dar se mai poate întâmpla ca tu, cu toată ştiinţa ta, aşa informat cum eşti, la vremuri grele şi de impas, să cazi tu şi să aluneci în neştiinţă. Pentru că nu este suficientă informarea, ci să ai în permanenţă o viaţă de pocăinţă. Sau dacă ne vor înfricoşa chinurile? Să ne rugăm pentru acele vremuri. Căci îmi aduc aminte de crematoriile de pe vremea comunismului, de la Bucureşti, Braşov, în care te puneau pe o targă şi te băgau puţin câte puţin în foc, la pârlit şi te mai scoteau să vadă dacă nu cumva cedezi... Fel şi fel de metode de tortură... Noi, cei din închisori, eram caz fericit, pentru că acestora evreii le luau şi le aruncau cenuşa de la înălţime, să nu mai rămână nici urmă din neamul lor. Aşa era ura lor împotriva creştinismului....

Ucenicii mei sunt ca niste apostoli ai cuvantului

- Părinte, asistăm în ultima vreme la un atac mediatic asupra ucenicilor sfinţiei voastre, cum că nu v-ar reprezenta poziţia şi încearcă să discrediteze mănăstirea şi, prin urmare, cuvântul sfinţiei voastre.
- Totdeauna au fost oameni care au apreciat şi oameni care au dezapreciat ceea ce lucrează cineva. Cine lucrează poate să mai şi greşească, numai cine nu lucrează nu greşeşte. Cei care se năpustesc şi vor să anuleze o acţiune pe care o ducem noi aici sunt oameni care nu au nimic serios de lucru. Nu e nimic nou, au fost trădări în toate vremurile şi am avut şi am lângă mine tot timpul trădători; am mers la drum cu oameni care au crezut, dar şi cu oameni care nu au crezut, oameni care s-au devotat, dar şi oameni care s-au lepădat, ca şi ucenicii Mântuitorului. Toată sămânţa aceasta a credinţei nu cade întotdeauna pe acelaşi pământ. Credibilitatea faţă de unii sau alţii este după convingerile fiecăruia, nu putem să impunem nimănui crezul nostru. Eu nu cred că ucenicii mei una vorbesc şi alta fac, vorbesc despre convingerile acestea de doctrină, nu vorbim de păcatele noastre omeneşti. Eu nu cred că ei vor fi altceva decât au fost şi până acum. Dar chiar dacă nu se conformă cuvintele cu faptele lor, pe drum, acel omenesc, care este în fiecare din noi, se va curăţi, se va spăla, va dispare şi va rămâne ceea ce e de la Dumnezeu, un fruct pentru viitor. Nimeni nu este perfect, dar ei au binecuvântarea mea şi îmi asum această răspundere de a-i trimite ca pe nişte apostoli să cuvânteze în faţa oamenilor; nu e lucru uşor să ai poziţia aceasta de apostol. Acestea sunt sminteli ca să diminueze efectul cuvântului meu; însă eu cred că acum lucrurile s-au mai clarificat şi rămâne valabil ceea ce am spus, fie că este cuvântul meu integral, fie că este sub influenţa cuiva, dar dacă este o influenţă bună, sănătoasă, de ce să nu fie? Şi ce mesaj este acela fără consultare, cercetare? Orice lucru bun se face cu sfat. Pe cât li se putea li s-a dat şi ucenicilor, aşa şi noi, pe cât se poate... Am constatat că avem nevoie mai mult ca oricând de smerenie ca să rezistăm în acest război. De aceea îndemn să mergem cu multă smerenie pe acest drum, cu multă dragoste, nu cu îngâmfare că vai câte semnături am strâns noi, câtă misiune am făcut eu, pentru că acolo unde este îngâmfare, acolo este şi părăsirea lui Dumnezeu. Cu cât lucrarea noastră va fi mai în duhul creştin, cu atât se va apropia mai mult de adevăr. Cu cât viaţa noastră va fi mai potrivită cu ceea ce propovăduim, cu atât şi cuvântul va avea spor şi rod. Dar noi acum trebuie să ne pregătim foarte bine, să fim convinşi că adevărata noastră mărturisire este atunci când ne găsim în faţa primejdiei morţii şi rămânem cu adevărul acesta pe buze.
Să nu cumva vrăjmaşul diavol să micşoreze această ardoare a noastră şi să pierdem tocmai pe ultima sută cununa mărturisirii. Pentru aceasta trebuie să ne rugăm: Să nu ne părăsească puterile sufleteşti! Că atunci dovedeşti cum eşti: ucenic, urmaş apostolic sau iudă.

Un sihastru face cat şapte guverne

- De ce nu ies în faţă oameni cu trăire?
- Mai sunt, într-adevăr, oameni neştiuţi de nimeni, tainici, necunoscuţi, oameni de rugăciune ai neamului nostru şi poate mai mare este forţa lor, a acestor sihaştri, ascunşi prin crăpăturile pământului, rugători către Dumnezeu. Căci un astfel de rugător face cât şapte guverne, numai să se roage. Noi dacă am avea acum, cu adevărat, vreo câteva cete aşa de rugători şi asceţi, postitori, nevoitori, care să pătrundă în duhul lor puterile creşti, ar face mai mult decât orice conferinţă în parlament. Pentru că destinul omenirii nu e determinat de planurile noastre. Noi suntem poporul lui Dumnezeu. „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta”. Totuşi, la vreme de restrişte pentru Biserică, cei mai mari din sfinţii pustiei au ieşit să mărturisească. Nu este cu putinţă să dăinuiască Biserica fără mărturisitori, fără lucrători ai cuvântului lui Dumnezeu. De aceea este bine să se îmbine lucrarea unora cu a altora, cu dragoste şi dăruire.

Dumnezeu a vorbit prin cei slabi ca să îi ruşineze pe cei tari

- Dar vedeţi că ies cei mai slăbuţi în faţă...
- Dar apoi Dumnezeu a vorbit prin cei slabi ca să îi ruşineze pe cei tari. Căci cine dădea vreun preţ pe Sf. Apostoli Pavel, Petru, Andrei şi ceilalţi, care erau nişte oameni fugari prin Ierusalim, singuri, fără stăpân şi iată că avem de pe urmele lor toată fundaţia Bisericii. Aşa slabi cum suntem, suntem şi noi nişte apostoli, dar cu smerenie, dragoste, umilinţă şi batjocură.
- Credeţi că neamul nostru se va izbăvi de dictatura aceasta biometrică? - Dar câte dictaturi nu a avut neamul acesta! O să ne izbăvească şi de aceasta. Bineînţeles că fără sacrificiu nu se poate face nimic. Aşa ne ducem crucea până pe Golgota.

Romania este este cea mai înaltă fabrică de mucenici

- Părintele Arsenie Boca zicea să nu plecăm din ţară că ţara noastră va da mulţime de mucenici.
- Ţara noastră dă mucenici şi acuma; la noi aici este cea mai înaltă fabrică de mucenici, pentru că au grijă conducătorii noştri să ne toarne în cuptorul cu mucenici. Ortodoxia noastră a fost şi este o mucenicie continuă.
- Care este diferenţa dintre dictatura politică de până acum şi această nouă dictatură? - După 1920 dictaturile acestea s-au manifestat la noi în trepte diferite. Şi acuma s-a ajuns la această treaptă de lepădare totală. Comunismul, hitlerismul, fascismul, toate mişcările acestea puternice, s-au ciocnit aici în ţara noastră de-a lungul a zece ani.
Şi toate aceste lupte şi încercări grele, dictatoriale, au avut drept scop să se ajungă la faza actuală. A avut ţara noastră linişte şi pace vreodată? Niciodată! Doar lupte. Nu au fost tineri care au ajuns la culmea martirajului? Avem aceste modele proaspete: Ionel Moţa, Vasile Marin, Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu şi toţi aceşti tineri martiri ai neamului nostru. Dar acum folosesc o dictatură mai perversă, urmăresc să te vinzi de bună voie, încât să renunţi de bunăvoie la chipul lui Dumnezeu din tine. Nu a existat perioadă în era creştinismului, în care să nu curgă picătură de sânge. Dar să nu ne înfricoşeze aceste vremuri; ele trebuie să vină şi nu le putem schimba. Noi avem însă datoria să ne punem viaţa pentru Dumnezeul nostru. Cum nu încetează pe pământ cultura grâului pentru hrana omului, aşa nu încetează nici curgerea sângelui pentru menţinerea veşniciei cereşti.
Harul şi puterea mucenicilor şi sfinţilor noştri mărturisitori să ne însoţească şi să ne întărească în această luptă grea ce ne stă înainte! Să avem nădejde că Maica Domnului, ocrotitoare a acestui pământ românesc, şi toţi sfinţii noştri mucenici din temniţele comuniste nu ne vor lăsa, şi aşa neamul nostru va învinge fiara antihristă.
Amin
6 iunie, 2009

Video: http://proortodoxia.wordpress.com/

PS Ciprian Campineanul, noul secretar al Sfantului Sinod

Bucuresti, 20 iun /Agerpres/ - Episcopul vicar patriarhal Ciprian Campineanul a fost ales secretar al Sfantului Sinod, dupa ce ierarhul care detinuse anterior aceasta functie, Vincentiu Ploiesteanul, a fost desemnat episcop al Sloboziei si Calarasilor.
Sfantul Sinod, cea mai inalta autoritate a Bisericii Ortodoxe Romane, s-a reunit joi si vineri in sedinta de vara.
PS Ciprian Campineanul s-a nascut pe 19 aprilie 1965, in localitatea Suhulet, judetul Iasi. n anul 1987 a absolvit Seminarul Teologic Liceal Ortodox 'Episcop Kesarie' din Buzau, fiind sef de promotie. Intre anii 1988 si 1992 a urmat Facultatea de Teologie Ortodoxa 'Patriarhul Justinian' din Bucuresti, studiind, timp de un an de zile, si la Sectia de Muzica Bizantina a Academiei de Muzica din Bucuresti.
In 1992 s-a calugarit la Manastirea Crasna si a inceput cursurile de doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Tesalonic, Grecia, pe care le-a incheiat in 1997, cand a devenit doctor in Teologie. Intre anii 1999 si 2000 a fost inspector eparhial in cadrul Sectorului 'Biserica si Societatea', iar intre 2000 si 2002 a fost consilier patriarhal, in acelasi sector.
Pe 21 mai 2000 a fost hirotonit preot, iar pe 22 septembrie 2002 a fost ridicat in treapta arhieriei, fiind numit episcop vicar patriarhal, functie pe care o detine si in prezent. AGERPRES/ (AS)

SCANDALUL "AUDIOGRAMELOR" PSD a fost regizat de... PSD

Zilele acestea spatiul mediatic a fost asaltat de gogorita "audiogramelor" din "sedinta secreta" a PSD de la Turnu Magurele. Surse bine informate mi-au comunicat ca intreaga operatiune a fost regizata cu minutiozitate chiar de catre PSD, in cadrul strategiei de "ferfenitare" a PDL si, mai ales, a sefului acestuia, Traian Basescu. Miscarea e reusita din mai multe puncte de vedere: atrage media, sunt revelate in presa aspecte despre liderii PDL care altfel nu ar putea fi spuse public, liderii PSD nu pot fi dati in judecata in baza unei inregistrari "ambientale" a unor convorbiri "secrete", etc, etc. Pe scurt, un fel de scandal gen "Stenogramele PSD", dar pe invers si la scara mai mica. Artizanul smecheriei poate fi regasit mai jos...

REALITATEA.NET - EXCLUSIVITATE - Mazăre la întâlnirea PSD: Suntem aici să ne batem capul să scăpăm de Iuda ăsta de Băsescu
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a atacat dur mai mulţi miniştri ai Cabinetului Emil Boc. El a enumerat punctele vulnerabile ale PD-L şi i-a îndemnat pe liderii pesedişti să se îndrepte împotriva colegilor de Coaliţie.
"Suntem în spatele lor. Tot timpul reacţionăm la Băsescu. Este greşit din punct de vedere strategic. Când vorbeşte Videanu, în spate e un business. Când respiră vrea să facă bani. Daţi, mă, în ei, că sunt vraişte la chestia asta! Boc habar nu are de economie. Pogea e adus de pe drumuri. Ăştia ştiu că e omul de casă al lui Videanu", le-a spus Geoană pesediştilor.
Preşedintele PSD i-a îndemnat pe membrii partidului să treacă la atac.
"Sunt vulnerabili din punct de vedere public. Hai să-i atacăm", a spus Geoană.
Preşedintele PSD Constanţa, Radu Mazăre, a susţinut că există legături între programele guvernamentale şi firmele miniştrilor.
"Murgeanu şi Blaga au nişte firme care fac pereţi şi s-au dus milioane la anveloparea blocului. Pe Blaga îl interesează să dea drumul la blocuri şi să cumpere pereţii de la firmele lui. Nu vă faceţi, că nu ştiţi!", a spus Mazăre.

EXCLUSIVITATE - Mazăre la întâlnirea PSD: Suntem aici să ne batem capul să scăpăm de Iuda ăsta de Băsescu
Vineri, 19 Iunie 2009

"Suntem aici să ne batem capul să scăpăm de Iuda asta de Băsescu, că ăsta e cel mai rău", a spus Radu Mazăre, primarul Constanţei, în cadrul unei discuţii cu colegii de partid la întâlnirea de vineri de la Turnu Măgurele. Pe de altă parte, Ion Iliescu le-a comunicat pesediştilor că trebuie să arate că au o gândire care porneşte de la nevoile ţării. Realitatea TV a intrat în posesia unei înregistrări audio secrete de la întâlnirea PSD de vineri.
Radu Mazăre, preşedintele PSD Constanţa, a catalogat programul Prima casă al Guvernului Boc ca fiind o "vrăjeală": "Ce e asta prima casă? A venit Boc cu vrăjala asta. Păi cum îl las eu pe Pogea, când am jumătate din Guvern, să facă bagabonţeala asta? Ăştia cum ajung miniştri de Finanţe, cum sunt foarte deştepţi".
Mazăre a mai subliniat că unul dintre scopurile întâlnirii de vineri ar fi să scape de Traian Băsescu. "Suntem aici să ne batem capul să scăpăm de Iuda ăsta de Băsescu, că ăsta e cel mai rău", a spus Mazăre.
Potrivit lui Geoană, miniştrii PSD sunt pecepuţi ca o masă amorfă care nu ştie să comunice
"Va trebui să facem o analiză foarte serioasă până la începutul lui septembrie, pentru a putea să vedem dacă o schimbare strategică din poziţionarea noastră în cadrul guvernării este un lucru pozitiv sau nu din punct de vedere electoral. Nu existăm ca structură distinctă, nu avem propuneri distincte, nu ştim să comunicăm politici alternative distincte, suntem o masă amorfă în care Boc comunică în numele întregului Guvern", a spus Geoană.
Preşedintele PSD a mai vorbit şi despre relaţiile sale cu Traian Băsescu.
"Din punct de vedere al realităţii economiei şi a ceea ce numim economie reală, lucrurile arată azi greu, dificil. Această înrăutăţire a situaţiei social-economice a ţării îl afectează electoral în primul rând pe Traian Băsescu, considerat de majoritatea populaţiei ca fiind principalul responsabil", le-a spus Geoană pesediştilor. Citeşte mai mult din declaraţiile preşedintelui PSD

Geoană: Boc habar nu are de economie. Iliescu: Basescu e considerat de nemti "un badaran"

"Suntem în spatele lor. Tot timpul reacţionăm la Băsescu. Este greşit din punct de vedere strategic. Când vorbeşte Videanu, în spate e un business. Când respiră vrea să facă bani. Daţi, mă, în ei că sunt vraişte la chestia asta! Boc habar nu are de economie. Pogea e adus de pe drumuri. Ăştia ştiu că e omul de casă al lui Videanu. Sunt vulnerabili din punct de vedere public. Hai să-i atacăm", a spus Geoană. Citeşte mai mult
Preşedintele de onoare PSD, Ion Iliescu a mai spus: "Să fie tema primei întâlniri a Consiliului Naţional şi echipa guvernamentală să se prezinte cu o concluzie la şase luni de la guvernare. Ce concluzii pot fi trase?" Mircea Geoană a răspuns: "Nu aş face toată guvernarea că se întorc şi pe noi. Aş face pe politica economică".
Preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu a intervenit şi el în discuţie, în contextul strategiei pentru alegerile prezidenţiale, şi a atras atenţia că sunt organizaţii PSD, în unele judeţe, în care "cam bate vântul" şi că partidul ar trebui să-şi cureţe rândurile. " (..) birourile judeţene..sunt multe judeţe unde cam bate vântul (..) să scoatem din prima linie oameni vulnerabili, care au nişte caracteristici.. cum s-au îmbogăţit, că au relaţii dubioase", le-a spus Iliescu, potrivit unor participanţi la reuniunea CEx, care a completata si cu faptul ca zilele trecute a fost la Ambasada germana unde lumea prezenta il considera pe Basescu un badaran.

Hrebenciuc: Geoana e cel mai tare

"Dacă o să vă uitaţi la toate discuţiile apărute între miniştrii PSd şi PD-L au fost în urma unor vizite ale preşedintelui la Guvern. După şase luni de coabitare au fost extrem de puţine evenimente în tre miniştrii celor două partide şi nimic dramatic. Traian Băsescu este un om conflictual şi pe unde a mers a general numai conflicte. Mă aşteptam ca măcar o dată să fie un preşedinte aşa cum ar trebui să fie", a declarat deputatul PSD Viorel Hrebenciuc care a adăugat că Traian Băsescu "nu va apuca " al doilea mandat pentru a fi aşa cum spune el.
Hrebenciuc a declarat că va face parte din echipa de campanie a lui Mircea Geoană, care "nu se teme de nimeni", având în vedere cum este poziţionat PSD. Viorel Hrebenciuc a spus că preşedintele PSD are o echipă de consilieri care va fi consolidată în timpul campaniei pentru prezidenţiale.
În opinia lui Hrebenciuc ieşirea PSD de la guvernare nu este oportună pe fondul crizei. "Ieşirea PSD de la guvernare va adânci criza. Am semnat de bună-credinţă acest Parteneriat pentru România. Acum trebuie să analizăm ce s-a aplicat şi ce vom face pe viitor", a adăugat deputatul PSD.

Sursa: Realitatea.net

REALITATEA.NET - Viorel Hrebenciuc: Relaţia noastră cu PD-L este bună. Traian Băsescu e factor perturbator

SUPER-OBAMA. Masina de spalat creiere. VIDEO

SE IMPUTE situatia din IRAN. Morti si raniti. VIDEO




Friday, June 19, 2009

FILOSOFUL CONSTANTIN BARBU la Targul de Carte, despre Codul Invers, viata si moartea lui Eminescu


DEUTSCHE WELLE, un post al Republicii Federale Germania atintit asupra unui stat membru UE: ROMANIA. Autonomistii de la Budapesta la Berlin. Alo, MAE?

"20 de ani de la prăbuşirea blocului comunist - Declaraţia româno-ungară de la Budapesta", se intituleaza o "stire" a postului de stat al Republicii Federale Germania, Deutsche Welle, preluata, regretabil, si de postul Vocea Basarabiei, care ar trebui sa militeze, cred eu, pentru... Romania, nu pentru Ungaria!
Iata ce invatam de la dusmanii Romaniei aciuiti la Deutsche Welle si platiti din buzunarul neamtului de rand prin contributia serviciilor speciale de informatii, in acest caz necinstite fata de un alt stat membru al UE:
"Privită retrospectiv, Declaraţia de la Budapesta a fost în opinia vicepreşedintelui de atunci al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, Mihnea Berindei, coautor al textului, un document cu multiple valenţe, avînd o semnificaţie politică remarcabilă:
„Din punct de vedere politic cred că principalul lucru a fost că era o declaraţie a românilor cu ungurii. Noi am avut la Paris de multe ori contacte cu emigraţia ungară şi raporturi foarte bune, cel puţin grupul activ, al nostru. Dar era prima data cînd aveam o declaraţie cu unguri din Ungaria, toată opoziţia ungară s-a asociat la aceste declaraţii. Problema era că noi nu reprezentam decît o minoritate a unei minorităţi a exilului. Asta era adevărata problemă şi am încercat după aceea să obţinem totuşi reacţii din ţară. Am obţinut, e adevărat, destul de repede cam toate numele importante din exil, la care s-a asociat şi regele. Ne dădea totuşi o bază mai importantă." (Autor: William Totok, Redactor: Rodica Binder, Berlin, Radio DW) .

Oare cum ne-ar sta noua daca am "comemora" cei 20 de ani de cand agentii sovietici s-au cocotat pe zidul Berlinului pentru a se distra de-a reunificarea Germaniei?!

In realitate, iata cum se incheia si cine semna Daclaratia de la Budapesta, primul act care a premers intentiilor violente ale maghiarilor, din 1989 (dupa cum observati, toti "prietenii" Romaniei, care se straduiesc de 20 de ani sa impuna "autonomia Transilvaniei"):

"Dreptul la o reprezentare politica autonoma si la autonomie culturala a fiecarei natiuni trebuie garantat. Realizarea sa implica, printre altele, asigurarea unei scolaritati de toate gradele in limba maghiara, inclusiv reinfiintarea universitatii maghiare din Cluj.

Principiile enuntate mai sus vor sta la baza tuturor actiunilor comune pe care semnatarii inteleg sa le duca in viitor. Apelam la organizatiile democratice precum si la acele persoane care impartasesc aceste principii sa se alature acestei actiuni."

Budapesta, 16 iunie 1989

Antal G. Laszlo, Antall Jozsef, Balogh Julia, Biro Gaspar, Csoori Sandor, Fur Lajos, Illzes Maria, Jeszensky Geza, Keszthelyi Gyula, Kodolanyi Gyula, Molnar Gusztav, Stelian Balanescu, din partea Cercului Roman din RFG, Mihnea Berindei, vicepresedinte al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania (LDHR), Ariadna Combes, vicepresedinte al LDHR, Mihai Korne, director al revistei "Lupta", Ion Vianu, reprezentant al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania din Elvetia, Dinu Zamfirescu, membru al Biroului LDHR, membru al Partidului National Liberal.

Ulterior si alte persoane si organizatii s-au alaturat acestei declaratii: Rockenbauer Zoltan si Vagvolgyi Andras, din partea Federatiei Tineretului Democrat (FIDESZ), Partidul Liber Democrat, Asociatia Maghiarilor din Transilvania, prin presedintele Kiss Bela si secretarul Spaller Arpad, intregul colectiv redactional al revistei "2 000", Bojtar Endre, seful sectiei pentru Europa rasariteana a Institutului de Istorie Literara, prof. Bela Kallman, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dimitrescu, Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Marie-France Ionescu, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alexandru Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Vladimir Tismaneanu, Ileana Vrancea.
Declaratia a mai fost semnata, ulterior, si de: George Barbul, Doru Braia, Dina Bratianu-Missirliu, Alexandru Missirliu, Ileana Verzea.

La o luna dupa difuzare, intr-o "Marti, 4 iulie 1989, Majestatea Sa regele Mihai a primit la resedinta sa de langa Geneva o delegatie din grupul romanilor care au redactat la Budapesta o declaratie comuna impreuna cu Forumul Democratic Maghiar. Aceasta delegatie compusa din Dna Ariadna Combes, dr. Ion Vianu si Dinu Zamfirescu a inmanat Majestatii sale textul declaratiei de la Budapesta. Majestatea sa a aprobat intrutotul continutul declaratiei care exprima convingerile sale privind relatiile dintre popoarele roman si maghiar (…)"

ALTI COMICI VESTITI AI MICULUI ECRAN: Florian Bichir, teologul preferat al PF Manager, si sexy brailencele si columbencele lui FOTO DOCUMENT




NO COMMENT

SINUCIGASUL DAN PURIC. O cronica mica

""Sinucigasul" este o piesa ciudat de actuala. "Viata n-are sens" e replica finala a acestei piese geniale, scrisa cu un curaj nebun de un tanar de 28 de ani, al carui talent a fost sugrumat." Regizorul Felix Alexa - Formula AS

COTIDIANUL: "“Sinucigaşul” sau ce are în comun Iosif Vissarionovici Stalin cu Dan Puric
20 Mai 2009 - Gabriela Lupu - 0 comentarii - Rating: 1 voturi

După ce în anii ’90, piesa lui Nikolai Erdman se juca la Teatrul Nottara cu casa închisă, Horaţiu Mălăele interpretând atunci unul dintre cele mai de succes roluri ale sale, a venit rândul unui alt comic de top, Dan Puric, să transpună scenic tragicomica poveste a lui Semion Semionovici Podsekalnikov.
“Sinucigaşul” va avea premiera sâmbătă, 23 mai, la Teatrul Naţional din Bucureşti în regia lui Felix Alexa. “Dan Puric este singurul actor care putea interpreta, în viziunea mea, această partitură atât de complexă care îmbină perfect tragicul şi umorul tandru”, a declarat pentru cotidianul.ro regizorul Felix Alexa. “Dan Puric este unul dintre puţinii actori care şi-au păstrat la 50 de ani candoarea intactă. Este un rol pe care el îl aştepta de mult, iar publicul va fi surprins plăcut, sperăm noi, să-l vadă într-un spectacol în care calităţile sale fizice de actor de pantomimă sunt dublate de un text impecabil.
Noi nu am vrut să facem un spectacol funny, ci unul cât se poate de profund, de aceea cred că numai un actor complet cum este Dănuţ putea face faţă exigenţelor piesei”, a mai spus Felix Alexa.
Piesa a atras la vremea ei atenţia legendarilor regizori ruşi Stanislavski şi Meyerhold, dar, din nefericire, şi pe cea a lui Stalin. La ora la care a fost scrisă piesa, în 1928, în ciuda insistenţelor, nici unul dintre cei doi regizori nu primea aprobare să o pună în scenă. Drept urmare, Stanislavski i-a trimis o scrisoare lui Stalin în care îl compara pe Erdman cu Gogol şi în care descria entuziasmul lui Gorki pentru această piesă. Iată ce a răspuns Stalin: “Dragă Konstantin Sergheevici, n-am o părere prea bun despre “Sinucigaşul”. Tovarăşii mei cei mai apropiaţi consideră această piesă un pic goală de conţinut şi dăunătoare. (...) Cu toate acestea, nu mă opun ca teatrul să facă o experienţă şi să arate produsul muncii sale. Nu este exclus ca teatrul să-şi atingă scopul. Secţiunea cultură-propagandă a Comitetului Central al partidului nostru (tovarăşul Steţki) o să vă ajute în această problemă. Veţi fi supervizat de tovarăşi care se pricep în chestiunile artistice. Eu sunt diletant în acest domeniu. Salutări, I. Stalin.”
În urma acestei aprobări cu dus-întors, a avut loc o singură reprezentaţie în faţa unei delegaţii oficiale conduse de Lazăr Kaganovici, spectacol la care a fost aşteptat şi Stalin. “Tătucul” nu şi-a făcut însă apariţia. După vizionare, repetiţiile au fost întrerupte definitiv, iar Erdman a fost deportat în Siberia. Deşi a revenit la Moscova după cel de-Al Doilea Război Mondial, el nu a mai scris niciodată teatru."- http://www.cotidianul.ro/

FALS. In realitate, cu toate ca era "deportat", Erdman a vizitat Moscova adeseori in anii '30, conform biografiei sale publicate de Wapedia. In 1941 Erdman a luat de altfel Premiul Stalin pentru scenariul comediei "Volga-Volga". La inceputul razboiului, ca fost voluntar al Armatei Rosii, a fost chemat sa se inroleze, insa, sub protectia lui BERIA - cunoscut drept asasinul personal al lui Stalin - a fost omis de la incorporare si lasat sa stea la Moscova. Eh, asta-i marele disident anti-sovietic: un fel de Tismaneanu mai talentat. Alo, stie cineva cine-i Beria asta, ca tovarasii de la Cotidianul se pare ca nu?!...
Dar poate ne explica "comicul" Dan Puric - apud Cotidianul (a se nota: epitetul nu imi apartine) - cum se impaca crestinismul cu afirmatia din finalul piesei sale, "Sinucigasul": "Viata nu are sens" (conform regizorului si autorului, disidentul protejat de "asasinul lui Stalin", Beria, fondatorul NKVD, criminalul in masa de romani).
PS: Ii dau dreptate fostului meu amic Iulian Capsali: este vorba de arta. Desigur, nimeni nu contesta asta. Arta e... arta. Dar, atunci, de ce oare acelasi Iulian Capsali s-a revoltat - pe buna dreptate - fata de "arta" Alinei Mungiu dintr-o alta piesa, premiata chiar de catre UNITER: "Evanghelistii"?! Sau, poate, ar fi mai corect de spus "s-a aratat indignat"?

SE IMPUTE CODUL "SOCIETATII IN CIVIL". "Anti-coruptul" Alistar, corupt mana in maduva nevestei, este cercetat penal. In sfarsit, ANI e buna la ceva

Radio Romania Actualitati: Victor Alistar cercetat penal
Reporter, Madalina Radu: Agentia Nationala de Integritate a sesizat, astazi, Parchetul Judecatoriei sectorului 1 din Bucuresti pentru a face cercetari cu privire la savarsirea infractiunii de instigare la fals intelectual de catre Victor Alistar, directorul executiv al Transparency International Romania, precum si cu privire la comiterea infractiunii de fals intelectual de catre sotia sa, Lavinia Ciuta. În urma verificarilor, inspectorii de integritate au constatat ca intre declaratia de avere depusa de Victor Alistar, care in perioada 12 octombrie 2001 - 1 martie 2009 a fost si expert in cadrul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, si cea a sotiei sale exista o serie de neconcordante cu privire la anumite bunuri si venituri. Cu explicatii, presedintele ANI, Catalin Macovei:
Catalin Macovei: Am sesizat, astazi, Parchetul pentru cercetarea domnului Victor Alistar pentru savarsirea infractiunii de instigare la fals intelectual. Noi suspicionam faptul ca doamna Ciuta Lavinia, la indemnul sotului sau, Victor Alistar, si cu complicitatea unor persoane din cadrul Ministerului Culturii si Cultelor, au inlocuit o fila din declaratia de avere a doamnei Laviniei Ciuta. În primul rand, ca sunt date diferite intre declaratiile celor doi soti, dar, mai mult, sunt date diferite intre cele doua file pe care noi consideram ca au fost inlocuite.
Reporter: Un alt reprezentat Transparency, Codru Vrabie, care este si membru in Consiliul National de Integritate, este vizat de actiunile ANI. Fata de el, presedintele ANI a cerut Senatului revocarea din functie de membru CNI, deoarece, potrivit unor surse, s-ar fi interesat de verificarile inspectorilor in dosarul lui Victor Alistar.
- Am solicitat, in cursul acestei saptamani, Senatului Romaniei revocarea din calitatea de membru CNI a domnului Codru Vrabie. Motivul general este faptul ca domnia sa a solicitat informatii dintr-un dosar aflat pe rolul inspectiei de integritate, ceea ce inseamna o interferenta grava in activitatea Agentiei Nationale de Integritate. (RADOR)
RADOR (19 iunie) - Agentia Nationala de Integritate a sesizat Parchetul Judecatoriei Sectorului 1 pentru a-i cerceta pentru fals intelectual pe presedintele Transparency International, Victor Alistar, si pe sotia acestuia, in legatura cu informatiile consemnate in declaratiile de avere. ANI a descoperit mai multe neconcordante intre declaratiile de avere ale lui Victor Alistar si ale sotiei sale, Lavinia Ciuta. Astfel, in declaratia sotiei nu sunt mentionate un autoturism, doua datorii catre banci si venituri din activitati independente, in cuantum de aproape 100.000 de lei. De asemenea, au fost constatate neconcordante intre doua declaratii de avere depuse de Lavinia Ciuta. Agentia Nationala de Integritate a sesizat, vineri, Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1, in vederea efectuarii de cercetari cu privire la savarsirea infractiunii de instigare la fals intelectual. Potrivit ANI, Victor Alistar i-a pus la dispozitie sotiei sale diferite adeverinte de venit si se p
rezuma ca modificarile aduse declaratiei de avere au fost facute la indemnul acestuia. Sotia sa, Lavinia Ciuta, va fi cercetata pentru fals intelectual. Victor Alistar a declarat ca nu exista nici o diferenta intre declaratia sa de avere si cea a sotiei sale.
Vezi si: RETEAUA MALIGNA A IMPOSTURII. Coalitia Codurilor de la cap se impute. Victor Alistar, un Mickey Mouse Jackson al "societatii civile"

PARTICULARUL Liiceanu o sustine pe Alina Mungiu: Elena Basescu nu are experienţa suficientă pentru PE. Dar utecistul retardat Ungureanu are?


Gabriel Liiceanu: Fiica preşedintelui nu are experienţa suficientă pentru PE

"Nu cred că domnişoara Băsescu are suficientă experienţă pentru a ne reprezenta în Parlamentul European". Este declaraţia făcută la Realitatea TV de către Gabriel Liiceanu. "Dacă îmi cereţi să-mi spun părerea ca simplu particular despre povestea pe care aţi amintit-o, fiica preşedintelui, am să spun cu glas tare, deşi mă trageţi într-o lume în care nu doresc să intru. Nu cred că are experienţa suficientă, prin simpla scurgere a timpului, ca să poată ajunge la o asemenea ispravă", a declarat Gabriel Liiceanu.

(Realitatea.net)

"SOBOLANUL" PACEPA si activista PCR Hossu Longin. "Anticomunista" vrea sincura CNSAS. ROMOSAN: Ciorbă reîncălzită: Pacepa-Liiceanu-Lucia Hossu-Longin

Pacepa, zis Şobolanul. Colegii săi securişti l-au poreclit Şobolanul. Pentru că avea obrajii plini de coşuri care miroseau urît, miroseau a şobolan. I se impută moartea unor disidenţi sîrbi în fostul hotel Dorobanţi, actualul Howard Johnson. I se impută lui personal, şi nu Securităţii în general. Şi cei care-l ridică în slăvi (Liiceanu e ultimul), şi cei care-l atacă (mai ales ofiţerii fostei Securităţi) vorbesc inevitabil despre trădare. Pacepa regretă cei 27 de ani în solda Securităţii. Lucia Hossu-Longin regretă cam douăzeci de ani dedicaţi propagandei comuniste.

Ce regretă Liiceanu vom afla în următorii ani. Triada Pacepa - Liiceanu - Hossu-Longin : sacul şi-a găsit peticul. Cine e sacul şi cine e peticul nici nu mai contează. Lucia Hossu-Longin îşi permite să-l atace pe regretatul Mihai Pelin - cercetarea lui despre trădătorul Pacepa e la îndemîna oricărui om de bună-credinţă. Cît a trăit Mihai Pelin, Lucia Hossu-Longin, ca orice laş, nu a îndrăznit să-l atace. S-a mulţumit să banalizeze memoria foştilor deţinuţi politici (printre alţii, Corneliu Coposu şi Elisabeta Rizea) cu vocea ei monotonă, de maşină de tocat carne, de lucrător de nădejde în televiziunea comunistă.

După ultimele informaţii de la Washington, Pacepa ar trăi şi ar fi doar un instrument în mîna mişcării neoconservatoare din SUA, cea aflată în spatele fostului preşedinte George W. Bush şi a fostului vicepreşedinte Dick Cheney. Comunitatea de informaţii din America nu-i mai acordă fostului securist din România nici o atenţie: e o murătură de mult expirată, şi deci urît mirositoare. Un şobolan. Într-o carte de memorii din 2008 a colonelului în retragere Stelian Octavian Andronic sînt propuse trei ipoteze în legătură cu defectarea lui Ion Mihai Pacepa. Iată citatul din 36 de ani în serviciile secrete ale României:

«1. Pacepa a fost recrutat de nemţi pe cînd se afla la post în RFG, lucrînd sub acoperire, la reprezentanţa noastră din Köln. Ulterior a fost preluat de americani * CIA l-a preluat deci de la nemţi, avînd în vedere poziţia sa destul de importantă în cadrul serviciului încă din acea perioadă.

2. Fugarul s-a implicat încă de cînd se afla la post în RFG, dar mai ales ulterior, cînd a deţinut înalte funcţii în stat atît pe relaţia vest-europeană, cît şi pe cea asiatică, în special arabă, în operaţiuni ilegale, de tip mafiot, din care a obţinut şi importante profituri materiale personale. A fugit din ţară pentru a scăpa de o arestare iminentă sau, cel puţin, presupusă de el a fi iminentă.

3. După unii, Pacepa a fost încă de la început agent al KGB-ului infiltrat la noi şi sprijinit de sovietici să urce treptele pînă la nivelul cel mai înalt - parcurs impresionant pentru cel ce fusese iniţial un ilustru necunoscut. Cînd KGB-ul a considerat că agentul său a devenit o momeală destul de apetisantă pentru americani, l-a aruncat în atenţia CIA, care l-a primit - «pe nemestecate» - cu braţele deschise şi cu toate onorurile acordate transfugilor consideraţi importanţi. KGB-ul a realizat astfel o dublă mare lovitură : pe de o parte, l-a torpilat serios pe Ceauşescu, care stătea în gît Moscovei, iar pe de altă parte, şi-a infiltrat agentul în stomacul inamicului permanent, care l-a şi înghiţit, dar nu ştim dacă l-a mestecat sau nu. Oricum, pentru KGB era arhisuficientă şi realizarea primei lovituri, căci Ceauşescu era în ochii săi un instrument periculos în mîna Vestului, care îl considera copilul minune al Europei de Est şi îl primea cu toate onorurile. Or, Moscova dorea cu orice preţ compromiterea lui Ceauşescu în ochii Occidentului, îndeosebi ai Americii.

Această ultimă variantă are şi meritul de-a explica în mare măsură misterul promovării excepţionale a lui Pacepa în ierarhia comunistă de la Bucureşti, unde sovieticii aveau destui oameni de încredere apţi să dea o mînă de ajutor la infiltrarea unui agent important în cercurile înalte ale puterii. Pentru că este greu de presupus că americanii aveau în acel timp la Bucureşti suficiente şi competente forţe pentru a-l ajuta pe fugar să urce într-un timp atît de scurt pe trepte atît de înalte.»

Ce i-a determinat pe Liiceanu şi pe Lucia Hossu-Longin să-i facă o asemenea promovare Şobolanului rămîne de aflat. Dacă alegem corect una dintre variantele propuse de Stelian Octavian Andronic, lucrurile încep să se clarifice. În urmă cu cîţiva ani, cei doi nu ştiau nici ei cît de buni prieteni sînt. Iată ce spunea Gabriel Liiceanu despre Lucia Hossu-Longin în 1998 : «Mi-am pus întrebarea cum se poate ca autorul unui asemenea film (Memorialul Durerii - n.r.) să aibă tipuri de comportament atît de discutabile moral şi mi-am adus aminte că viaţa ei e mult mai complicată decît ne imaginăm noi. [...] şi că poate între autoarea Cîntării României, de dinainte de 1990, Lucia Hossu-Longin sau a unor elogii aduse cuplului prezidenţial de atunci şi autoarea Memorialului Durerii poate să existe o legătură, poate că acest Memorial al Durerii este doar o cîntare a României». Şi ce îi răspunde Lucia Hossu-Longin lui Liiceanu, «un perpetuu candidat la preşedinţia Televiziunii Române», care «a asemuit Memorialul Durerii cu o Cîntare a României pe invers»? Iată ce: «În timp ce eu o descopeream pe Elisabeta Rizea, Liiceanu, i-a dat la topit cartea pentru că nu se vindea. Aşa a făcut şi cu Paul Goma. »

Ciorba reîncălzită Liiceanu - Hossu-Longin are de data asta şi ceva carne de Şobolan...

P. S. Lucia Hossu-Longin vrea să ocupe în CNSAS locul rămas vacant prin dispariţia lui Constantin Ticu-Dumitrescu. Iar pentru asta îl fugăreşte pe deja stresatul prim-ministru Boc. Se repetă istoria cu Andrei Pleşu şi Mircea Dinescu, foşti membri PCR instalaţi inexplicabil în Consiliu împotriva unei precizări explicite a legii de funcţionare a acestei instanţe ?
Foaia Transilvana
www.compania.ro

CE NU I-A TRANSMIS OSPATARUL-FILOSOF Liicheanu presedintelui Basescu:


* Nota mea

Thursday, June 18, 2009

SCRISOARE CATRE BASESCU: Iliescu arestat pentru sangele varsat. Victimele mineriadelor observa impostura comisarilor Tismaneanu-Iliesiu-Voinea

Scrisoare deschisa adresata

Presedintelui Romaniei, domnului Traian Basescu
Ministrului Justitiei, domnului Catalin Marian Predoiu
Procurorului General al Romaniei, doamnei Laura Codruta Kovesi

Cu privire la Rezolutia nr. 426/VIII-1/2009 din dosarul nr. 175/P/2008 privind evenimentele din 13-15 iunie 1990 a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
- Rezolutia “albirii” de sangele de pe maini a criminalului Ion Iliescu de catre procurorii “civili” -

Excelentei Sale Presedintelui Traian Basescu
si "responsabililor" cu Justitia in Romania
Noi, reprezentanti ai Victimelor Mineriadei din iunie 1990, ne adresam Excelentelor voastre, garanti ai actului de Justitie din Romania, excedati, scarbiti si jigniti de profilul actual al Justitiei romanesti, care si-a dat masura deplina prin Rezolutia procurorilor in cazul Ion Iliescu si al complicilor sai, vinovati de Represiunea din iunie 1990.

Astazi, 18 iunie 2009, procurorii Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au dispus, prin rezolutia din dosarul nr. 175/P/2008 privind evenimentele din 13-15 iunie 1990, scoaterea de sub urmarire penala a invinuitilor din dosarul Mineriadei, intre care se afla marea majoritatea complicilor si acolitilor lui Ion Iliescu, de la Petre Roman, Virgil Magureanu la Chitac, Cico Dumitrescu, Diamandescu, Stanculescu etc. Procurorii civili pretind ca Iliescu Ion este nevinovat – „sub aspectul savarsirii infractiunilor de propaganda pentru razboi (intrucat lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii), genocid (intrucat fapta nu exista), tratamente neomenoase (lipseste unul dintre elementele constitutive ale infractiunii), complicitate la tortura (intrucat fapta nu era prevazuta de legea penala la momentul savarsirii acestora)”.

Consideram aceasta Rezolutie drept o forma grava de coruptie a Justitiei romane, direct implicata in salvarea lui Ion Iliescu si a acolitilor sai de raspunderea penala in cazul Mineriadei din 1990. Au trecut 19 ani si consideram ca se intrunesc elementele de tergiversare a rezolvarii dosarelor represiunii din iunie 1990 (Mineriada iunie 1990). Va rugam sa luati act de incercarile repetate de musamalizare a Dosarului Mineriadei iunie 1990 realizate de reprezentantii Justitiei Romane in scopul protejarii vinovatilor represiunii din iunie 1990.

In urma Mineriadei din iunie 1990 a rezultat un numar de 756 de raniti, peste 1300 de bucuresteni batuti si retinuti abuziv (intre 2 si 60 de zile), 4 morti prin impuscare, 18 raniti prin impuscare recunoscuti oficial, in realitate fiind peste 100 de persoane care au decedat, majoritatea in urma loviturilor primite in cap si in alte parti vitale, lovituri primite de la mineri in 14-16 iunie.

In data de 18.02.1997, ca urmare a plangerii penale colective depuse de Asociatia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din Romania, s-a format “Dosarul Mineriadei iunie 1990” cu nr. 5358/P/1997. Deoarece dosarul cuprindea civili si militari s-a mai depus o plangere Penala impotriva civililor vinovati de represiunea din iunie 1990, in aprilie, dosar nr. 12375/P/1997, pentru urgentarea cercetarilor.

Initial dosarele au fost repartizate catre Sectia Civila a Parchetului General, insa au fost declinate catre Sectia Militara din Parchetul General. S-au comasat dosarele 5358/P/1997 si 12375/P/1997 formandu-se dosarul unic cu nr. 160/P/1997.
Procurorul militar Dan Voinea a impartit Dosarul 160/P/1997 in 4 dosare si anume: dosarul 74/P/1998 ; 75/P/1998 ; 76/P/1998 ; 77/P/1998:

1. Dosarul Penal 74/P/1998 privind uciderile prin impuscare ale victimelor: Lepadatu Mitrita, Mocanu Velicu Valentin, Dunca Gheorghe, Drumea Dragos si a altor 18 raniti prin impuscare.
2. Dosarul Penal 75/P/1998 privind faptele unor persoane cu responsabilitati de stat, ce se presupune ca au dispus sau acceptat ca la solutiunile de restabilire a ordinii publice sa participe, alaturi de organele abilitate si unele categorii ale populatiei civile (in special mineri), desi legea si Constitutia nu permitea asemenea cooperari.
3. Dosarul Penal 76/P/1998 privind verificarea legalitatii statelor de plata intocmite la nivelul exploatarilor miniere din bazinul carbonifer Valea Jiului pe perioada cat minerii s-au aflat in Capitala.
4. Dosarul Penal 77/P/1998 privind sesizarea Asociatiei Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din Romania, din care rezulta ca numarul victimelor ucise este mult mai mare decat cel comunicat oficial, respectiv 100 – 160 in loc de 6.

Ulterior aceste dosare au capatat trasee din ce in ce mai tenebroase, ramanand, anul trecut, in curs de cercetare la sectia de urmarire penala si criminalistica dosarele nr.1122/P/2007 si nr. 175/P/2008 formate din resturile dosarelor de mai sus, disjunse si fragmentate pana la aneantizare. In ceea ce priveste dosarul nr.1122/P/2007 procurorii au emis deja un NUP, la data de 10 octombrie 2008, pe care l-am contestat in instanta, iar acum avem aceeasi situatie si in cazul celui de-al doilea dosar cu nr. 175/P/2008.

Am adus, in urma cu un an, la cunostinta, presedintiei, ministerului Justitiei si Parchetului General intr-o forma sintetica, istoricul acestui Dosar, fragmentarile sale, datele principale si informatiile de substanta juridica considerand ca Excelentele voastre sunteti ultima resursa de salvare a credibilitatii Statului Roman.

In nenumarate randuri ne-am adresat Excelentelor voastre, in vederea sustinerii actului de justitie in cazul acestui dosar cheie al Justitiei romanesti care a fost tergiversat, musamalizat si mistificat vreme de mai bine de un deceniu, dupa cum stiti prea bine si Excelentele voastre. Situatia acestui Dosar, malversatiunile, presiunile si manevrele efectuate de reprezentanti de varf ai statului roman, implicati direct, au aruncat o pata rusinoasa asupra credibilitatii Romaniei ca stat de drept.

V-am adresat numeroase memorii si plangeri cu privire la represiunea din iunie 1990 cuprinsa in ,,Dosarul Mineriadei iunie 1990”, v-am precizat si completat date care au conturat clar istoricul acestui Dosar, in vederea sprijinirii eforturilor de aflare a adevarului si pedepsire a vinovatilor, in interesul dreptatii, adevarului, Justitiei si al victimelor.

Am incercat prin toate mijloace legale sa ne aducem contributia in vederea deslusirii itelor acestui controversat episod al Justitiei romanesti. Timp de un deceniu si jumatate ne-am adresat tuturor responsabililor Justitiei, la toate nivelele de autoritate.

Am pus la dispozitia procurorilor, de-a lungul anilor, toate probele si datele necesare procesului juridic. Am adus la cunostinta opiniei publice, sistematic, prin toate canalele media la care am avut acces, elementele acestui dosar, informatii relevante cu privire la vinovati. Am epuizat toate formele imaginabile de protest legal (inclusiv greva foamei) fata de institutiile implicate in tergiversarea Dosarului.

Cunoastem implicatiile majore ale acestui Dosar si inferentele politice ce privesc acest caz. S-au executat adevarate operatiuni de intoxicare si dezinformare a opiniei publice in care s-au intrebuintat resurse dintre cele mai diverse, inclusiv cu concursul unor reprezentanti de varf ai Statului din Justitie si din alte institutii.

Intentionam, ca reprezentanti legali ai victimelor represiunii ordonate de Ion Iliescu si acolitii sai, sa chemam Statul Roman in judecata in fata forurilor europene si internationale. Va aducem la cunostinta, Excelentelor, in modul cel mai ferm ca actiunea noastra juridica impotriva Statului Roman nu urmareste culpabilizarea Romaniei in fata forurilor internationale si acuzarea grosso modo a reprezentantilor statului roman ci tocmai eliberarea Romaniei de aceasta grea povara a elementelor corupte din Parchet si sistemul politic.

Reteaua de complicitati a unor personaje vinovate de crime impotriva umanitatii (imprescriptibile), instigare la razboi civil, de grave actiuni impotriva cetatenilor romani, poate fi scoasa la iveala si poate fi expusa prin actiunea noastra juridica, la nivelul Tribunalului Penal International.

Anul trecut, intr-un interviu acordat BBC in data de 13.06.2008, Presedintele Romaniei Traian Basescu a declarat “ca forta celor implicati in mineriada din iunie 1990 de a controla Justitia explica lipsa de condamnari in acest caz. Voi sustine public intotdeauna nevoia de aflare a adevarului pentru mineriada din 13-15 iunie, precum si pentru revolutie".

Doamna procuror general Laura Codruta Kovesi ne-a asigurat in repetate randuri ca Dosarul Mineriadei va fi rezolvat “cu celeritate”, iar ministrul Justitiei, Catalin Predoiu ne-a garantat personal, in calitate de fost membru al Ligii Studentilor, ca va avea grija ca acest Dosar sa fie finalizat.

Domnul presedinte nu ne-a garantat nimic dar ne-a adus la cunostinta ca va face totul pentru “aflarea adevarului”, adevar pe care noi il cunoastem, inaintea altora, deoarece am trait pe pielea noastra “evenimentele”.

Intelegem acum cu totii, abia acum, in ce sens s-a gandit “finalizarea”…

Mai mult, pe langa aceasta “finalizare” reusita de procurori asistam, mai nou, la eforturi mistificatoare, de “preluare” si “prelucrare” a temei Mineriadei depuse de personaje care se legitimeaza utilizand numele presedintelui Romaniei, personaje cu rol comisarial, ca Vladimir Tismaneanu, Sorin Iliesiu, ferventi sustinatori ai generalului Dan Voinea, unul dintre factorii cheie ai matrasirii Dosarului Mineriadei, angajat recent in subordinea premierului PDL Emil Boc, pe langa secretarul de stat (liberal!) Marius Oprea, tutarul premierului de trista amintire Calin Popescu Tariceanu.

Eforturilor comisarilor Tismaneanu si Iliesiu li s-a adaugat sustinerea lui Valeriu Stoica, fostul ministru al Justitiei din perioada Conventiei Democrate a lui Emil Constantinescu - cel care l-a proptit pe generalul Dan Voinea in pozitia de control asupra Dosarului Mineriadei, cu rezultatele cunoscute deja.

Culmea, maleficul Dan Voinea a fost dat afara din Justitia militara tocmai de Excelentele voastre, printre altele “pentru tergiversarea si musamalizarea Dosarului Mineriadei”, pentru a cita din spusele doamnei procuror general.

Treaba inceputa de generalul Voinea a fost acum dusa la bun sfarsit de procurorii “civili”, exact in momentul simbolic al implinirii a 19 ani de la evenimentele sangeroase, care ne-au transformat pe noi in victime si pe Dvs. in oameni politici.

La apropierea pragului celor doua decenii de cand poporul roman s-a ales cu o infamanta eticheta, de stupid people, aplicata de superiorul lui Ion Iliescu, fostul cadru NKVD, Silviu Brucan (renuvelat in postura de fondator al GDS), constatam, cu tristete, ca ni se potriveste pe deplin, mai ales noua, victimelor care am crezut in Dvs, sictirul batranului bolsevic.

Sictirul a ajuns insa sa ne stigmatizeze prin contributia autoritatilor statului – pe care il reprezentati, Excelentele voastre, la varf.

Va multumim, in numele victimelor, ca v-ati batut joc de noi cu atat iscusinta si va uram sa aveti parte de exact aceeasi traseu (mai exact dara) care va ramane si dupa Ion Iliescu, in constiinta generatiilor viitoare.

Asociatia Victimelor Mineriadelor
Grupul Independent pentru Democratie
CivicNet – Piata Universitatii
Seniorii Ligii Studentilor

LANSAREA lucrarii "Istorie, geopolitica si spionaj in Balcanii de Vest", cu generalii Iulian Vlad si Aurel Rogojan VIDEO/FOTO


''Tito, fostul presedinte al Iugoslaviei, a incercat, folosindu-se de serviciile secrete, sa rupa bucati din Romania'', a declarat, joi, autorul cartii "Istorie, geopolitica si spionaj in Balcanii de Vest", fostul general de Securitate, Aurel Rogojan. Cartea a fost scrisa in colaborare cu generalul (r.) Traian Valentin Poncea. La lansarea cartii a participat si fostul sef al Securitatii, generalul Iulian Vlad, relateaza Agerpres.
"Aparent, Romania a avut o lunga relatie de prietenie cu Iugoslavia, dar in realitate lucrurile n-au fost deloc asa. De dragul propagandei, se prezenta mereu o imagine care demonstra ca Romania si Iugoslavia sunt tari prietene, alaturi la bine si la greu. A fost o imagine falsa, care a prins si dupa 1989 in Romania, insa pentru scurt timp, pana cand situatia din tara vecina a luat o alta intorsatura geopolitica", a spus generalul Aurel Rogojan.
Afirmatia referitoare la relatiile romano-iugoslave din perioada regimului comunist a surprins publicul.
"Putini dintre istoricii romanii cunosc faptul ca in perioda regimurilor Dej si Ceausescu, Iosip Broz Tito a fost cel care s-a impus in fata celor doi sefi de stat, dar din umbra, Iugoslavia, alaturi de alte state vecine, uneltea la destramarea Romaniei. Documentele cercetate pentru scrierea cartii demonstreaza temeinic ca Tito, fostul presedinte al Iugoslaviei, a incercat, folosindu-se de serviciile secrete, sa rupa bucati din Romania. Din fericire, acest lucru nu s-a intamplat. Romanii, prin oamenii care lucrau in securitatea externa, au inteles destul de repede ca vecinul si bunul prieten al Romaniei avea alte ganduri decat ceea ce spunea la intalnirile purtate la nivel inalt", a adaugat generalul Rogojan.
Fostul sef al Securitatii, generalul Iulian Vlad, a spus in interventia sa ca lucrarea elucideaza, in premiera, adevaratele relatii care au existat intre Romania si Iugoslavia, dar si evenimentele geopolitice triste, provocate de puteri straine, care au dus la destramarea acestui stat din Balcani.
Vezi: ZIUA Online

Detalii, in curand!

"AUTONOMIA" DE LA SFANTU GHEORGHE - acte oficiale emise de autoritati publice din Romania redactate exclusiv in limba maghiara

DAN TANASA: Aduc in atentia opiniei publice un nou exemplu al "asupririi" la care sunt supusi maghiarii din Romania de catre autoritatile publice locale din Covasna si Harghita, autoritati controlate in totalitate de catre membrii organizatiei Uniunii Democrate Maghiare din Romania (UDMR). Documentul de mai sus reprezinta o diploma, purtand parafa si antetul unei autoritati publice locale din Romania, pe care primarul Antal Arpad a dorit sa o inmaneze sefului de promotie de la Grupul Scolar "Constantin Brancusi" din Sfantu Gheorghe. Antal nu rateaza astfel nicio ocazie pentru a sublinia inca o data dispretul fata de limba oficiala a Romaniei si fata de tot ceea ce este romanesc.
http://tanasadan.blogspot.com/

Wednesday, June 17, 2009

SORIN ROSCA STANESCU il da azi in judecata pe Basescu, dupa cum a declarat ieri la Antena 3

Jurnalistul Sorin Rosca Stanescu a anuntat, miercuri seara, ca il va da in judecata pe presedintele Traian Basescu dupa ce seful statului l-a acuzat ca i-ar fi cerut sa opreasca un dosar al lui Dinu Patriciu. "De data chiar a intrecut masura si nu il mai iert! Am sa il dau in judecata", a declarat Sorin Rosca Stanescu, miercuri, la Antena 3.
Reactia ziaristului vine dupa ce presedintele, prezent, marti, la B1 Tv, a povestit cum "l-a suparat".
"N-as mai vorbi despre Sorin Rosca Stanescu. Este una din marile mele deceptii. Pentru ca, poate m-am inselat, dar cu mine a fost corect pana la incidentul cu Patriciu, cand i-a intrat lui in cap ca eu i-am facut dosar lui Patriciu. O prostie! Acel dosar era depus de domnul Talpes din timpul guvernarii Iliescu. Dar cand mi-a cerut sa intervin sa se opreasca dosarul, acolo reactia mea nu putea fi decat sa... Imi pare rau", a declarat Basescu.
Nu doar Sorin Rosca Stanescu a fost "faultat" de Traian Basescu in cadrul aparitiei televizate de marti, ci si Emil Hurezeanu, de la care seful statului se astepta la inteligenta.
"La Hurezeanu ma asteptam la inteligenta si la intelegerea lucrurilor, si nu sa faca un lucru gratuit. De asta am reactionat la Hurezeanu. In rest, sunt oameni la care n-am pretentia sa fie inteligenti, deci nu ma pot supara pe ei. Dar la Hurezeanu aveam pretentii mai mari... Nu, eu nu sunt prieten cu Hurezeanu. Mi-am dat seama ca intentionat a facut aprecieri in care nici el nu credea, pentru ca este un bun analist de politica externa. Chiar daca toti analistii bine cotati pe care-i vedeti fac analiza de politica externa din surse deschise. Am vazut oameni pentru care am toata aprecierea si imi dadeam seama ca lor le lipseau lucruri pe care eu le stiam si ei nu le stiau", a spus presedintele Basescu.

PREDICATORUL DAN PURIC sponsorizat de colegul sau predicator, penticostalul Radu Tirle de la Oradea, tovarasul lui Sofronie Drincec, apostatul

Un Motto mai lung (ca sa le fie mai usor de inteles, unora): "O sală plină l-a aplaudat și i-a cântat la mulți ani saptamana trecuta, de ziua lui. Unii au stat în picioare mai bine de două ore ca să participe la ”mărturisirea” publică făcută de sărbătorit. Dacă mâine ar înființa vreun cult, Dan Puric ar avea imediat, cu siguranță, sute dacă nu mii de adepți. De ce? Pentru că oamenii au nevoie să creadă în ceva, au nevoie să li se povestească lucruri frumoase, să întâlnească oameni buni, să trăiască sentimente înălțătoare și să experimenteze emoția, în cel mai adânc și adevărat sens al ei. Simplitatea unei povești și umorul cu care o spui poate să-i cucerească imediat. Iar Dan Puric, un actor inteligent și intuitiv, a înțeles cât de puternică este forța pe care o poate avea ”povestașul” și a construit un anume fel al său de a spune povestea plecând tocmai de la acest adevăr. Publicul care a umplut sala Rapsodia de pe Lipscani la spectacolul creat special pentru aniversarea a 50 de ani ai actorului și 10 ani de existență a Companiei Passe-Partout pe care el a înființat-o, era unul extrem de divers: de la spectatori obișnuiți de teatru, critici, colegi actori și regizori, până la sfinți părinți (!), călugărițe, pensionare fericite că l-au urmărit pe actor la TV și acum îl văd în carne și oase." - Cristina Modreanu - GANDUL

"Teatrul de Stat Oradea vă invită să participaţi luni, 15 iunie 2009, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, la conferinţa intitulată "Despre omul frumos", susţinută de Dan Puric. Cu această ocazie, va fi lansată şi cartea cu titlul "Despre omul frumos", iar autorul va oferi autografe. Intrarea este liberă ca urmare a implicării Consiliului Judeţean Bihor, Teatrului de Stat Oradea, Auto Bara &CO, PhotoGraphics Profesional, Librăriei "Vărsătorul" şi a Hotelului Continental Forum Oradea." - CRISANA

Pentru inceput, doar doua vorbe despre Libraria "Varsatorul" (stiti "era", nu?), asa cum se prezinta ea: "Actuala Librarie Varsatorul continua, prin Mira si Teodora Muth, o activitate initiata acum 15 ani de familia Liana si Nicolae Olteanu, oferind carti de calitate cititorilor oradeni. Pe rafturile noastre gasiti cartile editurilor Herald, For You, EFP, Lux Sublima, Mix, Adevar Divin, Eikon, Excalibur, Kamala, Ram si multe altele care va pot ajuta in mai buna cunoastere de sine, autodezvoltare, construirea unor relatii sanatoase si infloritoare cu ceilalti, in imbunatatirea generala a vietii si va aduc alaturi texte reprezentative ale literaturii de spiritualitate".
Daca vreti sa luati cateva gur(ur)i (bune-rele) de New Age, accesati fiecare link ca sa intrati in... transa.

Acum, desigur, este dreptul lui Dan Puric, ca, desi milionar (in lei, noi, deocamdata) sa conferentieze sponsorizat de cine da mai mult. Este doar "imaginea Bancii Carpatica". La urma urmei si Mihaela Radulescu-Tiganu-Schwartzenberg e milionara (in euro, ce-i drept) si, cu toate acestea, pentru emisiunea sa de 2000 de spectatori, Consiliul Judetean Neamt scoate 20.000 de euro din buzunarele contribuabililor pentru a o gazdui, duminica, la Piatra Neamt. Deci, se poarta. Intrebarea e, totusi, cine si de ce ii da bani. Daca in cazul conferintelor de la Ateneul Roman stim ca banii sunt dati de masonul Calin Georgescu, secretarul general al Asociatiei pentru Clubul de la Roma, cu care este prieten si coleg in Consiliul Director al Institutului de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare (IPID), alaturi de Serghei Celac, Mugur Isarescu si Mircea Malita, nu prea e clar de ce, la Oradea, este sponsorizat de Consiliul Judetean Bihor, al carui presedinte este Radu Tirle, un cunoscut predicator penticostal anti-ortodox, cu toate ca este prieten cu un episcop din BOR, Sofronie Drincec, apostatul, daca ati auzit de el. Poate pentru ca si Dan Puric e un bun predicator?...

PS: Am auzit tot felul de voci, adesea de canal, care sustin ca un simplu demers de informare a naivilor hipnotizati din "cultul Puric" ar fi un atac injurios la adresa "maestrului". Din pacate pentru prostime, informarea se afla aici - Masca lui Puric - si, oricine o citeste observa ca nu exista nici macar un epitet la adresa "maestrului" Dan Puric: sunt strict legaturile lui mai putin ortodoxe (o parte doar...). Indivizii umbla, ca vechii nkvd-isti, din om in om, cu telefoane de dezinformare, incercand sa pacaleasca batranii care nu folosesc internetul. Insa, ghinion: fostii detinuti politici ma suna imediat sa-mi spuna ce mai comploteaza capusele ortodoxiei. Papagalii cu cioc ii dau inainte. Tot aici m-am delimitat de mult de actiunile lui Iurie Rosca, cat se poate de clar si chiar, mai nou, inclusiv cu ilustratie. Spre deosebire de tot felul de pigmei din tabara kominternista, gen Badinovici, sau "caldut practicanta", gen tiganusul Riceard, este evident ca eu am avut puterea sa imi marturisesc dezamagirea si sa nu perseverez in eroarea diabolica de a sustine un predicator doar pentru ca suceste mintile prostilor, cum fac cei doi "frati" patati. Desigur, daca e ordin, cu "rost", tot de la Ex Oriente Lux, sau cel putin de la Oriente, atunci nu mai e "eroare". Doar diabolic.

PS 2: Imi aduc aminte, perfect, de o intalnire cu vreo 40 de "barbati" care s-au angajat, "hotarati", in lupta anti-cip. Tot astia, "barbatii", "practicantii", la sfarsitul reuniunii manastiresti s-au exprimat, in termeni nu tocmai ortodocsi, asupra imposturii lui Dan Puric, condamnand la unison proiectul "ecumenist" conceput pentru Aiud, dosar pasat acum in mainile lui IPS Andreicut, care are, cred eu, inca, de lucru, poate, la alte dosare, mai vechi... Dupa sase luni, din grupul celor 40 de "razboinici" au mai ramas doar vreo doi-trei (vezi mai jos) care isi exprima public si fara teama opinia pe care altii se fac ca au uitat-o sau nici n-au avut-o. Eu, insa, nu uit. Si, daca o sa mai vad multa fatarnicie "ortodoxa" o sa fac bine sa gasesc pe undeva notitele cu opiniile si numele tuturor participantilor "intru cuvant". Caci se vede ca, pe undeva, era mai mult cuvantul lui mamona cel la care se inchinau. Si o fac si azi, cu preacurvie sufleteasca si lasitate subpamanteana, folosind minciuna prin omisiune contra Adevarului .


UN MODEL SI PENTRU SFANTUL SINOD. Judecator Carmen Paduraru, despre actele biometrice, de la frica la curaj

Un model de mărturisire anti-cip

Eu accentuez că a trecut timpul rugăciunii, al smereniei şi al postului exclusiv fără exteriorizare. Este timpul mărturisirii care înseamnă să vorbeşti despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să-L pomeneşti în toată clipa şi în tot ceasul, să stai de vorbă cu cei care nu au ajuns, pentru că sunt sărmani, să-L cunoască. Timpul de acum ne oferă şi mai mult posibilitatea aceasta. Ameninţarea actelor biometrice este îngrozitoare şi cred că toată lumea de aici cunoaşte problema şi nu mai este nevoie de vreo argumentaţie. Eu am fost în situaţia de a studia mai în amănunt problema deoarece am trei copii mici, sunt judecător - şi un preot o dată mi-a spus: „Nici o grijă, judecătorii aproape nu se mântuiesc” – ceea ce m-a înfiorat şi m-a trezit dintr-un anumit punct de vedere, dar care de fapt mai mult m-a agitat. Ceea ce m-a liniştit a fost scrisoarea părintelui Justin Pârvu din 14 ianuarie când a spus: „Haideţi la luptă! Creştini, ieşiţi la luptă!” Nu întâmplător ne spune aceasta un părinte care este plin de dragoste. Au fost tot felul de interpretări. Citim de prin poziţiile unora dintre preoţi că nu ar trebui să se facă tulburare, că rugăciunea, rugăciunea şi postul vor rezolva toată problema. Nu o rezolvă dacă noi nu mărturisim prin orice faptă exterioară situaţia care ne ameninţă. Eu nu am putut să stau… Am mers şi am bătut din uşă în uşă la vecinii mei pe care nu-i cunoşteam. Eram speriată, în felul meu. Nu-mi cunoşteam vecinii! Este ca o boală a societăţii actuale, din păcate. Nu ne mai uităm în ochii celuilalt, nu ne mai spunem cuvinte blânde de dragoste, de ajutor. Speriată de problemele mele interioare nu mă mai interesa că am un vecin necăjit sau, pur şi simplu, care ar vrea să mă salute sau să îl salut. În momentul în care am citit scrisoarea părintelui Justin mi-am schimbat optica. Este timpul luptei pe toate căile. Trebuie neapărat strânse semnături. Gândiţi-vă că tinerii de astăzi, la o formă de ieşire în parc, în centru oraşului, pot aduna aceste semnături, pot sta de vorbă cu oamenii. Este un lucru care tinerilor, cred eu, le lipseşte astăzi. Curajul de a-L mărturisi pe Iisus Hristos discutând cu cei din jurul nostru vine treptat; se înmulţeşte. De la jena de început, de la frică care este arma diavolului … nu trebuie să-ţi fie frică! Îl ai pe Hristos.
Şi mie mi s-a întâmplat să fiu umilită, să fiu privită ca o habotnică dar încet, încet, în jurul meu, oamenii au început să vadă pericolul. Mi-au cerut lămuriri, au început să se intereseze, i-am atras de partea mea. Trebuie să ştiţi că frica este arma diavolului şi să o refuzaţi din start. Am fost mâhnită când am aşteptat opinia preoţilor, şi cei care sunt de faţă pot să se supere pe mine, şi am fost şocată de decizia Sinodului. Ruşine! O ţară de creştini ortodocşi să aibă o asemenea conducere. Să iasă purtătorul de cuvânt al acestei instituţii şi să spună: „Eu îmi pun primul cip”. Păi, eu ştiu din copilărie despre pericolul pecetluirii. Preotul ar trebui să mă apere!
Este o ruşine! Slavă Domnului că m-a întărit iarăşi părintele Justin care mi-a spus: „Dar Mântuitorul cum a rămas singur?” Deci aşa trebuie să privim lucrurile. Biserica oficială nu este de partea noastră. Va trebui ca lupta să o ducem noi cu Hristos deasupra şi cu binecuvântarea Părintelui Justin, slavă Domnului că-L avem.
Practic ce se mai poate face?! Permisele auto conţin cipuri. Oficialităţile spun că nu. O parte dintre permisele care s-au emis din noiembrie spun ei că nu ar avea. Am studiat directiva Uniunii Europene care este invocată în documentul oficial şi în care se spune astfel: permisul auto nu este un act electronic fiind emis în bază de directiva 126/2006. Ori, este o obrăznicie din partea
lor pentru că directiva spune clar că acest act trebuie să conţină un microprocesor cu memorie electronică care în timp se poate completa cu orice fel de date.
Deci noi, prin acest permis care iniţial pare inofensiv, dăm o semnătură în alb. Oricând ne putem trezi pe acel document cu nişte informaţii despre noi. O altă minciună a oficialităţilor: această directivă ar fi putut fi implementată până în 2033. De ce s-au grăbit? De ce nu ne-au informat? Cel puţin doi ani trebuiau să fie dezbateri publice pe această temă.
Chiar legea Uniunii Europene o prevede! De ce nu au respectat-o? … Probabil că nu L-au descoperit pe Iisus! Atunci altfel ar fi văzut lucrurile. De ce să treacă peste obligaţiile pe care însuşi le-a impus actul normativ al UE? Puteţi întreba şi nu cred că nu există avocaţi care nu gândesc ca mine. Căutaţi-i! Mergeţi şi întrebaţi! Am această problemă: trebuie să primesc permis auto şi nu îl
vreau, sunt creştin ortodox. Eu nu renunţ la Duhul Sfânt pentru acel cip, orice ar fi! Am dreptul de a conduce prin faptul că am absolvit o şcoală de şoferi, am dat un examen dar eu acel permis nu-l iau. Cine se află în situaţia expirării permisului poate merge la un avocat pentru a face o plângere prealabilă, pentru a face o acţiune în instanţă. Poate veţi pierde din aceste acţiuni şi am auzit deja că sunt situaţii defavorabile dar se vor găsi unul, doi, încet, încet, văzând opinia noastră că nu stăm şi primim toate minciunile, scursurile societăţii. Nu trebuie să acceptăm, orice ar fi! Lupt pentru dreptul meu! Deocamdată sunt drepturi constituţionale şi dacă noi nu vom opune rezistenţă acum, în scurt timp se va tinde la schimbarea constituţiei unde vor fi nişte modificări esenţiale. Îmi asum critica părintelui cu privire la judecători. Aşa este! E trist! Sunt situaţii de acest fel! Mi-o asum! Dar cauzele nu sunt numai acolo, că judecătorul ia bani. Nu! Cauzele sunt mult
mai profunde pentru că omul care ajunge în faţa ta şi o dă afară pe mama lui din casă, ce fel de hotărâre poţi să dai în situaţia aceasta? Când ajung oamenii să jure pe cruce şi să spună cu mâna pe cruce şi unul şi altul lucruri total opuse. Unde este conştiinţa omului? De ce a ajuns la acel proces?
Mai este o altă cauză pe care vreau să o cunoaşteţi. S-a dorit modificarea legilor pentru ca să se creeze învrăjbirea asta socială. Cum s-a întâmplat? Printr-o inflaţie de procedurii. Cam 60-70 % din populaţia ţării se judecă şi, deci, a ajuns o problemă de fond; dacă ai ajuns acolo fiind creştin ortodox, atunci de la bază trebuie schimbat totul. ...Pe internet sunt o mulţime de documente prin care poţi face o plângere prealabilă, o acţiune împotriva prefectului pentru că el are în subordine permisele auto. Responsabilitatea este a intelectualilor, de ceea ce se întâmplă în ţara aceasta. Pentru că noi am tăcut, noi, intelectualii! Intelectualii, cum spune Ioan Ianolide care m-a dus la o luciditate extraordinară, că creştini au răspundere pentru destinele omenirii, să le orienteze şi să le orânduiască. Deci, noi, creştinii, cu atât mai mult ca intelectuali, avem răspunderea să nu ne solidarizăm cu dezastrul lumii moderne. Aceasta înseamnă dezaprobarea totală a păcatului, a răutăţilor, a acestor modificări legislative care se vor impune şi mai acut. Poate aveţi cunoştinţă - UE ne impune modificarea tuturor codurilor: penal, civil, procesual, structural, - adică de la zero. Va fi o mare dezordine în această ţară pentru că legile nu sunt cunoscute de nimeni; aceste legi au venit peste noapte impuse de la Bruxelles.
Noi, judecătorii practicieni, vreau să vă spun că sunt nopţi în care nu dormim din cauza numărului de dosare şi al lucrului pe care-l avem. Oamenii, sărmanii, ajung la judecată dar nu aceasta le va rezolva problema, ci întoarcerea la credinţa autentică şi totală. Vă spuneam că se trece la introducerea forţată a acestor dezastre care sunt codurile în sensul că se va modifica structura codului familiei, în aşa fel încât concubinajul va fi ocrotit mai mult decât familia. S-au dezincriminat incestul, prostituţia. V-am spus, sunt multe şi nu am timp să studiez în amănunt dar ceea ce se urmăreşte din câte am reuşit să aflu este un dezastru. Să ne rugăm la Dumnezeu să mai ţină lucrurile aşa cum sunt şi să ne dea înţelepciune fiecăruia, la locul unde se află, pentru ca să facă ceea ce trebuie.
Mass-media abundă acum de cazuri şocante. Se învrăjbesc categoriile sociale şi noi nu trebuie să permitem, pentru că aici lucrarea diavolului va dispare. În momentul în care noi, creştinii, vom ajunge la o dragoste puternică de a înţelege, de a ierta pe celălalt, de a accepta slăbiciunile celui
de lângă noi, de a ne încărca din nou inima cu iubire creştină, atunci nu va mai putea răzbi. Ceea ce m-a întărit iarăşi foarte mult au fost cuvintele părintelui Adrian Făgeţeanu. Este posibil să epuizăm toate aceste arme exterioare despre care v-am vorbit: referendum-ul, oprirea legilor efective. Este posibil. Atunci va interveni opţiunea fiecăruia, foarte conştientă, de a refuza orice document. Aceasta le va distruge sistemul cu propriile lor legi pe care le vor da şi să dea Dumnezeu să nu se pună în practică niciodată.
Eu, personal, refuz acest document! Cât mai pot, mai merg cu maşina, cât mai pot, mai merg la serviciu, pentru că va fi momentul decisiv când îţi va spune: dacă nu ai permisul cu cip, dacă nu ai act de identitate, nu mai vii la serviciu. (...) Pretextul lor este prevenirea terorismului. Iertaţi-mă,
acestea sunt aberaţii care au plecat de la nişte cazuri particulare, şi acelea cu sensuri specifice. Să facem tot ce se poate, să spunem NU!
Revista ATITUDINI Numarul 6

NAE GEORGESCU DESPRE DETRACTORII LUI EMINESCU: „Credinţa zugrăveşte icoanele ’n biserici...”

I

...Observ în ultimul timp un oarecare interes, afişat mai ales pe INTERNET, pentru creştinismul lui Eminescu - din partea unor tineri care se declară creştini fervenţi („practicanţi”), iubitori ai lui Eminescu şi informaţi cam de maniera aceasta: “Nu m-ar deranja comentariile potrivnice, numai să se discute punctual si argumentat, aşa cum am făcut eu însumi, pe bază de texte şi de surse autorizate, nu pe bază de lozinci şi "urechisme", cum înţeleg unii să discute la noi.” Am citat din prima ocurenţă oferită de GOOGLE la tema “Eminescu şi creştinismul”, un text care neagă, categoric chiar, posibilitatea de abordare creştin-ortodoxă a vieţii şi operei lui Eminescu, încheindu-se astfel: Ne place sau nu, Eminescu n-a fost un credincios creştin (deşi va fi avut în comun cu creştinismul – în resorturile intime ale personalităţii sale – acuitatea metafizică, intuiţia organicului, reverenţa faţă de tradiţie sau vocaţia mărturisitoare). Dar Eminescu rămîne Eminescu, aşa cum a fost. Geniul artistic (mai ales pe fondul de dezangajare religioasă al modernităţii) poate să-şi asume sau nu, într-o măsură sau alta, creştinismul – aceasta stă în “căderea” şi-n “libertatea” lui noetică şi creatoare. “Demoniacul” Baudelaire sau “dumnezeiescul” Dante sînt la fel de mari poeţi, atît cît sîntem omeneşte îndreptăţiţi să-i judecăm. Orice altă judecată aparţine lui Dumnezeu şi transcende istoria.”
Dl. Răzvan Codrescu, cu care dorim să stăm de vorbă, analizează, pentru a ajunge la această concluzie, biografia, poezia şi ziaristica lui Eminescu. Dacă nu m-ar uimi cu câtă seninătate afirmă lucruri neadevărate, nici n-aş intra în discuţie. Dânsul spune, de pildă, aşa: “În familia căminarului Gheorghe Eminovici nu pare să fi primat educaţia religioasă. Tatăl stătea drept pe la liturghii, după vechea cuviinţă, dar un suflet religios nu era.” De unde această informaţie?! Autorul vorbeşte, cum vedem mai sus, de “surse autorizate”- or, o sursă cum nu se poate mai autorizată, cel puţin în această privinţă, este Corneliu Botez care iată ce spune despre Gheorghe Eminovici, în “Omagiu lui Eminescu” din 1909: “...obijnuia să-şi invite rudele şi prietenii la Ipoteşti, unde-i primea şi ospăta bine, mai ales la sărbători mari, cum e la Paşti ori la Sf. Gheorghe, când îşi sărbătorea ziua numelui. Îi ducea la biserică, unde asculta slujba cu multă evlavie, căci atât dânsul cât şi mama poetului erau religioşi, nu lipseau duminica şi în zi de sărbătoare de la biserică şi se supuneau obiceiurilor religioase în mod strict.” (p.34-35) Corneliu Botez notează că deţine informaţia de la doctorul Hyneck, un cunoscut al familiei Eminovicenilor şi al lui Mihai Eminescu. Leca Morariu a descoperit, în perioada interbelică, un document foarte important: fotografia unui prieten al lui Mihai Eminescu, un oarecare Focşăneanu, pe spatele căreia stă scrisă dedicaţia: “Tenerelului gymnasist Michael Emineanu, 23 aprilie 1864”. Asta atestă că de Sf. Gheorghe se întâlneau la Ipoteşti rudele şi prietenii căminarului. (Mai atestă că încă din 1864, la 14 ani, Eminescu îşi zicea sau era numit “Emineanu”, deci voia să fugă de sufixul “-ovici”).
Mai pot adăuga nu doar ce ştie toată lumea, şi anume că Gheorghe Eminovici avea bisericuţa lângă casă - dar chiar că era fiu de dascăl de biserică. Tatăl său, Vasile Eminovici, bunicul patern al poetului, a plecat din Blaj şi s-a stabilit în Bucovina, la Călineşti, prin 1802, unde a ridicat o căsuţă şi, alături, o biserică din lemn la care a slujit. Poate că nu ar fi semnificativ dacă n-am avea acest tipar care se repetă: casa alături de biserică. Şi locuinţa din Botoşani a Eminovicenilor se afla lângă biserică.
La Cernăuţi, făcând şcoală cu Aron Pumnul, tânărul Eminescu şedea în gazdă într-o clădire din curtea unei biserici. Mai amintesc faptul că Gheorghe Eminoviuci trăgea, în Bucureşti, la o adresă din Strada Biserica Enei Nr. 1 (vezi plicul cu ştampila poştei din 4 iulie 1881), unde şi Eminescu a locuit un timp (or, fiind o stradă foarte mică, este vorba, probabil chiar de o locuinţă din jurul bisericii). N-am urmărit toate adresele cunoscute ale lui Eminescu, dar constat că destul de des el locuieşte în apropierea unor lăcaşuri de cult, sau chiar în incinta lor. ( La Bucureşti, în curtea bisericii Caimata; la Iaşi, în curtea Mânăstirii Golia, etc.; accept şi idea că în asemenea lăcaşuri se putea sta în gazdă mai ieftin sau, poate, chiar gratis – dar situaţia se repetă cu o insistenţă demne de luat în seamă).
Mi se pare interesant de recitit poemul “Melancolie” (1876) din perpectiva aceasta a familiarizării poetului cu spaţiul sacru. Amintesc doar că iconografia aferentă acestui poem (acuarela lui Ary Murnu, de pildă) înfăţişează o ruină imensă din zid sau piatră. Este, dimpotrivă, o construcţie mică din lemn : “Biserică ‘n ruină / Stă cuvioasă,tristă, pustie şi bătrână (...) Drept preot toarce-un grier un gând fin şi obscur, / Drept dascal toacă cariul sub învechitul mur.” (Ca să fie cari, nu poate fi vorba de ciment sau cărămidă: trebuie lemn; aici se referă la câlţii care leagă fresca de peretele cioplit al bisericii). Când compară atât de aplicat sufletul omului cu o biserică – nu se poate vorbi de creştinism la Eminescu? Prin această construcţie din lemn “cuvioasă, tristă” bate vântul iar “Năuntrul ei pe stâlpi-i, păreţi, iconostas / Abia conture triste şi umbre au rămas.” Urmerază afirmaţia devenită proverbială: “Credinţa zugrăveşte icoanele ‘n biserici” – şi textul continuă: “Şi ‘n sufletu-mi pusese poveştile-i feerici, /Dar de-ale vieţii valuri, de al furtunei pas / Abia conture triste şi umbre-au mai rămas./ În van mai caut lumea-mi în obositul crier, / Căci răguşit, tomnatic, vrăjeşte trist un grier; / Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi ţiu, / Ea bate ca şi cariul încet într-un sicriu...” Desacralizarea lumii este temă majoră în poezia eminesciană, anunţată în “Melancolie”, dezvoltată în alte poeme – şi construită în chip de consluzie în cele patru “Satire” a căror replică este “Luceafărul”. Trebuie să ai, însă, ceea se cheamă “organ pentru poezie” – iar la un post-pozitivist precum Răzvan Codrescu nu e cazul. Dânsul continuă să bată câmpii fără graţie: ”Mama – Raluca, fata stolnicului Juraşcu – “mai evlavioasă, cumpără, zice-se, de la o rudă a fostului stăpîn [al Ipoteştilor – n. n.] Teodor Murguleţ, o bisericuţă fără turlă, cu clopotniţa de lemn”[15], fel mărunt de a intra în tradiţia ctitoriilor boiereşti. Raluca avea şi vreo şase fraţi sau surori la călugărie[16], dar asupra propriilor copii nici ea şi nici altcineva nu se vede să fi exercitat vreo influenţă religioasă. Nici unul dintre aceştia, deşi mai toţi au umblat pe la şcoli, n-a fost îndrumat şi nici nu s-a orientat singur spre cariera preoţească sau spre monahism (deşi ne aflăm în Bucovina vechilor vetre mănăstireşti” (aici trimite de două ori la G.Călinescu, cel din 1933: acolo stă cu informaţia). Doar că: în Bucovina se află dl. Răzvan Codrescu, şi pe la 1933, Ipoteştii fiind dincoace de graniţa de la Iţcani, în Moldova. Ca să meargă la Cernăuţi, la şcoală, Mihai Eminescu a avut nevoie de paşaport. Las de o parte cinica interpretare a gestului Ralucăi (autorul citeşte totul cu o reavoinţă de loc creştinească, şi nici măcar nu-şi dă osteneala s-o disimuleze) – dar raţionamentul final este de tot hilar.
Dintre feţele bisericeşti din familia lui Eminescu, doi fraţi ai Ralucăi au fost călugări (Calinic şi Iachift, acesta din urmă fiind stareţ) – şi trei surori ale ei au fost călugăriţe, toate la mânăstirea Agafton ( Fevronia, Olimpia şi Sofia) – o altă soră a ei, Safta, având o fiică pe nume Xenia care s-a călugărit de asemenea la Agafton. Raluca a mai avut un frate laic, pe Iorgu, şi o soră de asemenea laică, Marghioala. Avem de-a face, aşadar, cu o familie profund religioasă – şi cu o mânăstire, Agafton, unde Eminescu copil era ca acasă între mătuşi.
Cea mai importantă este Maica Olimpiada Juraşcu, sora Ralucăi. Călugăriţă la Agafton, iar mai târziu stareţă aici, ea l-a urmărit pe poet toată viaţa. În copilărie Mihai Eminescu mergea la Agafton destul de des, şedea acolo cu săptămânile, participa la viaţa de obşte, asculta poveşti, cântece, întâmplări reale povestite de călugăriţe; se poate spune că era un copil de mânăstire. Informaţia este în toate sursele demne de crezare – şi poate că nu e elev care să fi citit “Călin (file din poveste)” şi să nu fi aflat că are la bază basme şi poveşti pe aceeaşi temă auzite de poet la Agafton. Mai puţină lume ştie, însă, că Maica Olimpiada a mediat, prin 1886-1887, cumpărarea unei case în Botoşani pentru nepoţii ei, Mihai şi Harietta, care şedeau în gazdă sora îngrijindu-şi fratele bolnav. Comitetul de femei din Iaşi, condus de Claudia Emilian, a fost dispus la un moment dat să strângă suma de bani necesară pentru a-l ajuta pe poet să se stabilească la Botoşani. Ba s-a dat chiar o arvună. Aflăm mai multe lucruri din scrisoarea Hariettei din 17 ianuarie 1888 către Cornelia Emilian: “17 ianuarie :„… Casa este foarte bună, strada retrasă şi aerul curat. Casa a fost a unei cucoane care, rămâind văduvă, s-a călugărit la mănăstirea Agafton. Murind, a lăsat-o să se vândă numaidecât, până la Sf. Gheorghe 1888, aprilie 23, pentru datorii. Executoarele testamentare sunt trei călugăriţe: actuala maică stareţă Olimbiada Iuraşcu, Agapia Gherghel econoamă şi Eupraxia Herescu. Un raport al defunctei cere 6000 franci, însă pe mine m-au asigurat că sunt siliţi a o da cu 4000 franci şi poate cu mai puţin chiar. Maica Olimbiada Iuraşcu este mătuşa noastră, soră cu mama, şi de aceea nu mă pot adresa eu direct, să n-o compromit înaintea soborului ei, crezând că ea, mătuşa, voieşte a ne îndatori. În caz de a rămas în Comitet ideea de a cumpăra o casă, vă rog a pune o persoană străină de noi să se adreseze călugăriţelor scrise mai sus, rugându-vă a ne da răspuns pozitiv de va fi cu putinţă să se cumpere sau nu, pentru că, în caz de nu, să putem a ne căuta mai de timpuriu o căsuţă cu chirie, căci de la Sf. Gheorghe suntem siliţi a ne muta aiurea.” Şi alte scrisori fac referire la această casă – pe care, dacă nu pleca la Bucureşti în aprilie 1888 dus de mână de Veronica Micle pentru a-şi prelua pensia guvernamentală (n-o va apuca, de fapt…), cei doi fraţi ar fi avut-o sigur.
Şi mai puţină lume ştie, cred, despre episodul din 1886, când, abia ajuns la Mânăstirea Neamţ (8 noiembrie, de Sfinţii Mihail şi Gavril), Eminescu a cerut să fie spovedit şi împărtăşit. S-a păstrat până în zilele noastre un fragment din însemnarea preotului care a a oficiat (datorăm editarea acestui fragment d-lui Prof. Paul Miron): “Pe ziua de Sf. Voievozi în anul 1886 m-au chemat la M-rea Neamţu, la bolniţă, şi l-am spovedit şi l-am împărtăşit pe poetul M. Eminescu. Şi au fost acolo Ion Gheorghiţă, din Crăcăoani, care acum este primar. Iar M.Eminescu era limpede la minte, numai tare posac şi trist. Şi mi-au sărutat mâna şi au spus: Părinte, Să mă îngropaţi la ţărmurile mării şi să fie într-o mânăstite de maici, şi să ascult în fiecare seară ca la Agafton cum cântă Lumină lină. Iar a doua zi…” (aici se întrerupe însemnarea, pagina următoare a cărţii de rugăciuni pe care fusese scrisă pirzându-se). Nu discutăm acum cele ce ţin de această însemnare (am făcut-o în altă parte şi vom reveni, desigur) – dar amintirea mânăstirii Agafton trebuie să ne atragă atenţia, ca şi cântarea de vecernie “Lumină lină” care se regăseşte în sonetul “Răsai asupra mea” (de pe la 1879. Din zona manuscrisă a cunoscutei “Rugăciuni”):
Răsai asupra mea , lumină lină,
Ca’n visul meu ceresc d’odinioară
O, maică sfântă, pururea fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină.

Speranţa mea tu n-o lăsa să moară
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
Îndurătoare-aspra mea coboară.

Străin de toţi, pierdut în suferinţa
Adâncă a nemerniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie.

Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa
Şi reapari din cerul tău de stele;
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!
Pe noi ne domină acest “eu” liric în spatele căruia îngrămădim suferinţa şi trăirile biografice ale poetului. Luat în sine, ca “eu generic”, ca avatar al lui Iov de pildă, cântecul eminescian de tânguire are acea mistică pe care numai un creştinism profund, asumat, i-o conferă. Şi dl. Răzvan Codrescu citeşte acest sonet, şi iată cum îl înţelege: “Răsai asupra mea... este tot un soi de rugăciune amară, dezabuzată, adresată Fecioarei. Judecata strict estetică ne-ar obliga să concluzionăm pe varianta ultimă. Judecata religioasă – ce-şi propune să iscodească sufletul poetului – poate însă concluziona şi pe variante de lucru. Studiind deci atît varianta finală, cît şi procesul de elaborare al sonetului în discuţie, constatăm că rugăciunea eminesciană nu este deloc aceea a unui credincios. Tocmai de asta se şi plînge poetul: “Străin de toţi, pierdut în suferinţa/ Adîncă a nimicniciei mele [versuri cu iz schopenhauerian – n. n.],/ Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie”... Sau în variantă: “Nu cred nimic şi asta mă doboară./ Nici în amor nu cred şi nici în ură/ Şi sfîntă nu-mi mai e nici o idee,/ Pierdui avîntul ce-mi dădea tărie,/ A mele visuri toate se pierdură”... În “noaptea gîndurilor”, poetul simte nevoia unei “lumini”; “tinereţea”, “credinţa”, “speranţa” pe care le cerşeşte rămîn noţiuni vagi, traductibile mai degrabă în planul laic. Un vers precum “Eşti prea melt înger, prea puţin femeie” (trecut, cu o uşoară ajustare, în S-a dus amorul) nu prea este o mostră de evlavie (cum nu este nici acea mişcătoare “Golgotă a dragostei erotice” din Răsari să dai lumină, unde nepăsarea iubitei faţă de “ruga mea fierbinte” îl face să se asimileze de-a dreptul... dramei christice: “Mă faci părtaş în lume durerilor lui Crist”)!
Aici, căderea în psihologism a d-lui Răzvan Codrescu este prea abruptă. Evident, e greu de explicat în câteva fraze sensul iubirii la Eminescu în contextul ştiinţei numite “marilogie” ( ştiinţa despre imaculata Fecioară Maria). Am să amintesc doar atât, că finalul la “Pe lângă plopii fără soţ” este: “Tu trebuia să te cuprinzi / De acel farmec sfânt /Şi noaptea candela s’aprinzi / Iubirii pe pământ”. Cum avem noi, prin editori, “candelă”, nearticulat, se pretează la interpretarea călinesciană vizând hetaira din templul egiptean (amintesc că tot “divinul critic” vorbea de un ”sexualism transfigurat” la Eminescu în poemele atingătoare sau amintind de Fecioara Maria). Poetul vorbeşte, însă, de candela, una singură, aceeaşi, a iubirii; după opinia mea, el nu compară femeea cu un înger, ci o consideră chiar înger cu prelungire în însăşi Fecioara Maria ca descendenţă ori ca ascendenţă. Numai Arghezi în “Psalmul de taină” mai declară iubirea unui muritor pentru Fecioara Maria. Eminescu în poezia de dragoste vrea să vadă dacă mitul christic poate să se repete, caută cu înfrigurare repetarea lui – şi în final îşi dă seama că este irepetabil, că s-a produs o singură dată în vecinicie şi că aşa trebuie. Dl. Răzvan Codrescu putea să redea şi alte versuri din colateralele sonetului “Răsai asupra mea”, ca de pildă: A mele visuri toate se pierdură / Un înger de-a ’ncetat a fi femee” , sau, şi mai explicit: “De ce nu mai eşti înger, ci femee, / De ce te-ai stins în lumea mea…Marie.” Pentru Eminescu femeea are un minim absolut: Eva (din “Floare albastră”, de pildă ) – şi, pentru că există acest minus absolut, are un plus necesar absolut care este Fecioara Maria. Cred (şi am argumentat în cărţile mele de ce) că volumul său de poezii, construit de el însuşi, trebuia să se încheie cu “Rugăciune”, aşa cum încheie Titu Maiorescu o ediţie târzie a sa, ca gest (cerere, rugare) de iertare creştină pentru că discută cu atâta insistenţă divinul feminin. Altfel, să ne amintim de “Venere şi Madonă”, versul: ”Căci femeea-i prototipul îngerilor din senin”. Aici poetul intră de-a dreptul în discuţii teologale, consideră că îngerii au fost făcuţi după chipul şi asemănarea femeii, sunt, deci, posteriori omului, o “cădere” din om. În 1870, când debutează la “Convorbiri literare” cu acest poem, Eminescu asimilase suficientă informaţie în domeniul religiei creştine – şi avea acele dileme sfâşietoare care stau la baza misticismului său - încât să poată discuta din interior procedeul lui Rafael. Să ne amintim poemul: pictorul (Rafael) a văzut-o pe Venus – şi a creat-o după forma ei pe Fecioara Maria. Exact aşa s-au petrecut lucrurile în realitate: Rafael Sanzio şi şcoala sa făceau mulaje după chipurile statuilor antice din Roma, le redesenau şi le îmbrăcau în costume de epocă pentru a-i face să creadă pe romanii din vremea lor că seamănă cu cei din antichitate. Procedeul s-a extins şi asupra statuilor de zei – iar chipul Fecioarei a fost dedus din cel al Venerei păgâne. Desigur, este o impietate să compari (să asemeni până la identitate, să-i transferi imaginea) zeiţa iubirii vulgare, pe Venus Vulgivaga, cu Fecioara Maria. Aceasta este tema poemului “Venere şi Madonă” de Mihai Eminescu, poetul deducând că procedeul poate fi folosit şi în scris (“ut pictura poesis”, cu vorbele lui Horatius) - dar observând imediat că are cumplite consecinţe etice şi morale. Mai exact, cine uzează de acest procedeu este un “apostat” – şi din această apostasie de început se dezvoltă arta poetică eminesciană. Citită în punctuaţia eminesciană, poezia îl blamează pe Rafael – numai că vreo câteva virgule adăugate de editori şi un semn de exclamare pus cam aiurea fac să se înţeleagă că îl laudă. În general filonul mistic al poeziei eminesciene este mult erodat prin punctuaţia editorilor; mai exact spus: mistica este deturnată în psihologie. Se poate studia mai bine acest segment al creaţiei eminesciene în poeziile postume, acelea care n-au trecut prin prea multe mâini interpretative. Cu atât mai ciudat mi se pare că dl. Răzvan Codreanu nu vede, n-aude: dânsul citeşte şi citează chiar din postume.
Ca să vă daţi, însă, seama ce efecte pot avea afirmaţiile dânsului, citez câteva ecouri la textul pe care şi l-a postat pe INTERNET: „Era necesara o astfel de pozitie. M-am saturat si eu de abordari amatoriste si/sau exaltate fara temei. Ce confortabil este cind vezi ca mai sint si nationalisti crestini rezonabili, care au stiinta de carte, spirit critic si profunzime” Ce l-o fi impresionat pe acest internaut care semnează “Claudiu Târziu” dar scrie cu “î” ? - Desigur, tonul curajos al discursului împănat cu note care în subsol răspund la anii 1930 ori confundă Bucovina cu Moldova.
Sintagma “naţionalist creştin rezonabil” pluteşte ca o floare de nufăr peste aceste subsoluri... insalubre. O tânără care semnează “Vera” este de-a dreptul entusiasmată: “Dle Codrescu, va multumesc mult pentru acest articol, mi-am limpezit anumite nedumeriri, mai ales ca imi iau licenta anul acesta. Si am o tema foarte dificila "Sentimentul religios in poezia lui Eminescu". Poate imi sugerati ceva...” – iar autorul îi răspunde tuşat: ”Tema e generoasă şi, dacă nu ţii s-o circumscrii procustian creştinismului şi ortodoxiei, religiozitatea lui Eminescu se vădeşte reală şi fascinantă, la punctele de întîlnire dintre spiritul romantic şi spiritul folcloric, dintre dacism şi creştinism, dintre meditaţia filosofică şi meditaţia religioasă, dintre lirismul sacru şi lirismul profan. S-a scris mult pe această temă, dar nu ştiu nici o carte care să sintetizeze mulţumitor lucrurile. Poate o veti scrie dvs., licenţa fiind un prim pas (pe care vi-l doresc unul "cu dreptul")”. N-am ce zice, chestia cu “circumscrisul procustian” e haioasă, cum ar zice un tânăr - dar unde va fi fiind, oare, punctul de întâlnire dintre lirismul sacru şi lirismul profan ?! Nu cumva, în goana după noutate, inventând atâtea concepte care de fapt nu există, dl. Răzvan Codrescu are definiţia dânsului şi pentru “creştinism”, un fel de pat care, rotund fiind, îl evită prin aceasta pe proprietarul Procust? Mai departe de aici, totul este combinare măiestrită unor lucruri n’esistente.
N. Georgescu