PARINTELE JUSTIN PARVU: Fără sacrificiu nu se poate face nimic! Campania despre Dictatura si Martiraj si lansarea cartii Dictatura Biometrica in Tara

Seria de conferinte Dictatura si Martiraj cu lansarea cartii Dictatura Biometrica continua cu cea de Duminica, 21 iunie, Ora 17.30, la Drobeta Turnu Severin, Sala Teatrului, apoi Luni, 22 iunie, Ora 19.00, la Timisoara, in Aula Magna a Universitatii si, tot Luni, 22 iunie, Ora 19.00, la Oradea, in Sala Teatrului Arcadia. Conferentiari: Parintii Ioan Sismanian si Florin Puscas, Monahii Filotheu si Eftime, Magistrat Alexandru Molea, Prof Dr Alin Teujdea si teologul Ioan Vladuca. Va asteptam!

Aceasta este soarta creştinismului – jertfa

Interviu cu Părintele Justin Pârvu realizat de monahia Fotini pentru Revista ATITUDINI

- Părinte, v-aş ruga să daţi un sfat tuturor celor care au suferit fel şi fel de piedici dinafară sau dinlăuntru în această luptă acerbă împotriva însemnării electronice şi puterile lor sufleteşti au început să slăbească, nesimţind ajutor sau întărire duhovnicească de nicăieri.
- Dragii mei, să nu ne mire asprimea sau amărăciunea acestei lupte în care ne-am angajat, pentru că aceasta este soarta creştinismului – jertfa; chiar de la începuturile sale creştinismul se găsea în acelaşi stadiu, cam cum ne găsim noi la ora aceasta. Şi primii creştini au luat cu tot dinadinsul cutezanţa, îndrăzneala aceasta de a mărturisi, pentru că numai aşa se regăseau în cuvintele Mântuitorului: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mt. 10:32-33).
Noi nu putem ceda în această luptă de mărturisire, pentru că aceasta ar fi o lepădare de Hristos. Noi trebuie să ne găsim pe baricade de mărturisire până în ultimul moment al vieţii, pentru că numai aşa dovedim că suntem lumină şi fii ai creştinismului de odinioară. Sigur că sunt vremurile acestea aşa înspăimântătoare, pentru că şi noi suntem supuşi firii căzute, şi de aceea nu noi ci firea omenească din noi se teme, dar aceste greutăţi ce sunt puse înaintea noastră sunt spre rezistenţa şi întărirea sufletului nostru. Să nu mai aşteptăm de la noi mari progrese duhovniceşti, pentru că ne aflăm faţă în faţă cu o neputinţă a firii dusă la extrem, în care Dumnezeu a îngăduit să ne lase singuri şi neajutoraţi cumva. Neputinţa firii se vădeşte şi lucrarea lui Dumnezeu în lume abia se mai întrezăreşte, încât pare că ne-a părăsit Dumnezeu. Dar nici pe departe nu este aşa, dragii mei!
Hristos spune, prin gura apostolului, că în slăbiciune se vădeşte puterea Sa, adică în asumarea smereniei şi vederea neputinţei firii în toată goliciunea ei. Dar mare este înţelegerea acestei neputinţe şi asumarea ei, după cum zice şi Sf. Siluan Athonitul, pentru vremurile noastre parcă „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”, adică rezistă să vezi realitatea dură în care ne aflăm şi nu uita că Dumnezeu ne rabdă! E grea într-adevăr mărturisirea şi parcă suntem cu totul descoperiţi şi neînarmaţi. Dar să nu uităm că nici apostolii, când au plecat să propovăduiască adevărul Mântuitorului Hristos, nu au avut cu ei nici traistă, nici baston, nu au luat cu ei nimic fără numai convingerile, curajul şi moartea pentru adevăr. Iată că Dumnezeu ne dă prilejul să ne asemănăm primilor creştini, pentru că la fel suntem şi noi la ora actuală; ne confruntăm cu o lume cu totul potrivnică lui Hristos şi noi, care mai trăim aşa câtuşi de puţin, avem datoria să ducem mai departe adevărul acesta prin mărturisire, pentru a lăsa moştenire generaţiilor de după noi, un îndemn mărturisitor pentru cei care vor merge pe urmele lui Hristos. Bineînţeles că nu mai vedem noi o perioadă de strălucire a creştinismului sau alţii, după noi. Dar noi suntem convinşi că biruinţa este a lui Hristos şi a Bisericii Sale, al cărei trup suntem, şi porţile iadului nu o vor birui.
Acesta este îndemnul Mântuitorului la care trebuie să fim atenţi şi să ne găsim în poziţie de trezvie şi rezistenţă pe linia noastră, a Bisericii noastre străbune – „Fericită este sluga pe care o va afla priveghind, iar nevrednică este sluga pe care o va afla lenevindu-se”. Să fugim de această lenevie şi comoditate modernă, care duce la indiferenţă şi ignoranţă. E o ispită mare modernismul acesta. Va trebui să recitim cum trăiau pustnicii odinioară, retraşi, departe de dulceaţa acestei lumi, încât nici măcar un obiect din lumea aceasta nu suportau să aibă cu ei acolo. Beau apă din pumn şi o cărau de la o distanţă considerabilă, într-un vas de lemn, care până la chilie ajungea pe jumătate. Dar nu s-au menajat să-şi pună instalaţie, apă curentă, să facă canalizări. Nu! S-au lepădat cu totul de lucrurile acestea, şi-au luat doi cartofi acolo şi traista de făină şi din rădăcinile ierburilor cu care îi binecuvânta Domnul trăiau.

Acest cip este de fapt implantarea urii în sufletele noastre

- Şi credeţi că va fi o revenire la aceste vremuri?
- Păi, da, cred că revenirea este deja pentru noi foarte evidentă şi grăitoare... motivată de interdicţia aceasta de a nu putea cumpăra şi vinde, de a nu avea un adăpost la umbra unei legi, ba dimpotrivă, noi vom ieşi de sub orice ocrotire de lege, şi vom avea o soartă mai grea ca a unui animal, pe care tot îl mai protejezi cumva. Şi va veni vremea când o să se teamă să te primească cineva în casa ta. Iată am mai trăit vremurile acestea, cum au fost partizanii din munţii Făgăraşului care încercau să se ascundă de teroarea comunistă. Ei bine, unde să te mai duci tu la un cioban, la o stână, să-ţi dea o cupă de zer ca să bei sau să-ţi dea o bucăţică de brânză? Pentru că, după cum se ştie, au fost condamnaţi câte 10-15 ani pentru că au dat mâncare la un fugar. Pe vremea noastră aceşti fugari mai găseau încă pe ici pe colo adăpost şi alinare de la câte un om de bună credinţă dar acum, prin aceste cipuri şi sistem de supraveghere, se induce în sufletele oamenilor ura aceasta neţărmurită împotriva binelui şi a dragostei; acest cip este de fapt implantarea urii în sufletele noastre, manifestată prin urmărire, condamnare, neîncredere, bănuială, suspiciune – lucruri care pe parcurs vor şterge şi cea mai mică urmă de dragoste creştină.

Domnul ştie şi frunza pe care o călcăm în picioare

- Cum să facem să scăpăm de deznădejde?
- Să cugetăm la câte am greşit şi multe nu le ştim şi că nu merităm atenţia Domnului. Domnul ştie şi frunza pe care o călcăm în picioare. Nu mie îmi aparţine viaţa, ci lui Dumnezeu. Oare i-am depăşit noi în nevoinţe pe mucenicii apropiaţi nouă, din închisorile comuniste - Gherla, Piteşti, Aiud, Canal, Baia Sprie şi toate lagărele de concentrare? Ca să nu mai zic de primii mucenici ai Bisericii lui Hristos, care nu numai că sufereau orice tortură fizică, ci îşi şi asumau suferinţa, astfel încât din inima lor izvora dragostea şi iertarea faţă de cei ce-i prigoneau, după cum avem modelul Sfântului Arhidiacon Ştefan. Să nu credeţi că Hristos nu poate să insufle în sufletele noastre tăria aceasta a primilor martiri. Nici eu nu mă gândeam că voi trece prin toate suferinţele prin care am trecut, dar bunul Dumnezeu m-a ajutat să trec şi de această perioadă din viaţa mea. Dar de ce trebuie să transformăm acuma totul în dramă? Eu trebuie să-mi conserv sufletul şi să îl înfăţişez curat înaintea lui Dumnezeu aşa cum mi l-a dat El, cu umilinţa, cu posibilităţile mele, cu neputinţe, slăbiciuni, căderi. Acestea toate ne dau nouă smerenia care agoniseşte harul lui Dumnezeu.

Sunt unii preoti care au semănat neîncredere în sufletele credincioşilor faţă de Biserica lui Hristos

- Sunt credincioşi derutaţi de duhovnicii lor care, în loc să vădească această lucrare antihristică, nu văd niciun pericol în acceptarea acestor cipuri şi răspund şi ei precum cei de la Pro Tv, că "nu se poate ascunde dracul într-un paşaport".
- Aceşti duhovnici sunt oameni care nu prea au curaj, se ascund şi ei pe ici pe colo, că dacă îi întrebi mâine despre o afirmaţie făcută alaltăieri, o să-şi găsească îndată refugiu şi răspunsuri. Din păcate aceştia produc sminteala şi au semănat neîncredere în sufletele credincioşilor faţă de Biserica lui Hristos. Aceştia au de dat un mare răspuns în faţa Judecăţii.
- Şi ce atitudine să aibă ucenicii faţă de astfel de duhovnici?
- Păi, să-i lase în pace! Ne rugăm ca Dumnezeu să-i lumineze, dar nu mai putem da ascultare sfaturilor lor. Va veni vremea când într-adevăr nu vei avea unde să intri într-o biserică care să ţină predania Părinţilor şi rar vei găsi un epitrahil unde să-ţi pleci capul. Şi nu suntem departe de acele vremuri. Bineînţeles că nu vom mai putea intra într-o astfel de biserică. Ne vom duce la morminte şi vom striga după cum zice Scriptura: „Ieşiţi voi, morţilor, să intrăm noi”. Este o perioadă destul de grea. Deci nu va fi uşor deloc. Este nevoie de multă rugăciune, pentru că ferească Dumnezeu să te cuprindă slăbirea sufletească în aceste momente şi să-ţi pierzi sufletul. Asta e important pentru noi – să nu ne părăsească tăria sufletească, chiar pe noi, cei care ne-am angajat acum la această luptă. Pentru că puterea este a lui Dumnezeu şi nu a noastră.
- Credeţi că faţă de toată această mânie năpustită asupra noastră e mai potrivit cuvântul: „Ascunde-te puţine clipe până când mânia va fi trecut”?
- Tot timpul au fost mânii şi persecuţii. Nu este prima dată în istorie când creştinătatea suferă prigonire de pe urma păgânilor. Astfel de mânii au fost şi nu au cum să nu vină. Aceste sensuri scripturistice sunt greu de descifrat. Un singur lucru este cert pentru noi – că trebuie să ne găsim cu mărturisirea pe buze, că nu ştii când vine moartea. Că ştim noi că nu este acum şi vine poimâine. Nu se ştie ce se mai întâmplă cu poimâine ăsta în care, nemărturisind, poţi să îţi pierzi sufletul. Şi Domnul ne-a dat prilejul acesta şi dacă ai fugit, ai ratat toată mărturisirea. Să ne bucurăm că avem prilej de mărturisire, de mucenicie, nu să ne ascundem.

Acceptarea cipului se încadrează la păcatul lepădării de Hristos

- Ce penitenţă credeţi că ar fi necesară celui ce primeşte aceste cipuri?
- Penitenţa aceasta rămâne la mila Domnului; sunt cam aspre canoanele pentru lepădare, pentru
că acest păcat se încadrează la păcatul lepădării de Hristos. Dar depinde însă de pocăinţa fiecăruia, de profunzimea durerii fiecărui individ în parte.
- Dar dacă păcătuieşte din neştiinţă?
- Nu prea mai există acuma păcatul acesta în zilele noastre; ai toate mijloacele de informare la îndemână. Chiar la pustie de ai fi, nu ai justificare, pentru că nu ai căutat să te informezi, atâta timp cât au fost destule voci ale Sfinţilor Părinţi din ultimele veacuri şi care au atras neîncetat atenţia asupra vremurilor în care trăim. Să nu privim superficial aceste lucruri, pentru că este posibil ca să nu mai existe acel timp de pocăinţă. Dar se mai poate întâmpla ca tu, cu toată ştiinţa ta, aşa informat cum eşti, la vremuri grele şi de impas, să cazi tu şi să aluneci în neştiinţă. Pentru că nu este suficientă informarea, ci să ai în permanenţă o viaţă de pocăinţă. Sau dacă ne vor înfricoşa chinurile? Să ne rugăm pentru acele vremuri. Căci îmi aduc aminte de crematoriile de pe vremea comunismului, de la Bucureşti, Braşov, în care te puneau pe o targă şi te băgau puţin câte puţin în foc, la pârlit şi te mai scoteau să vadă dacă nu cumva cedezi... Fel şi fel de metode de tortură... Noi, cei din închisori, eram caz fericit, pentru că acestora evreii le luau şi le aruncau cenuşa de la înălţime, să nu mai rămână nici urmă din neamul lor. Aşa era ura lor împotriva creştinismului....

Ucenicii mei sunt ca niste apostoli ai cuvantului

- Părinte, asistăm în ultima vreme la un atac mediatic asupra ucenicilor sfinţiei voastre, cum că nu v-ar reprezenta poziţia şi încearcă să discrediteze mănăstirea şi, prin urmare, cuvântul sfinţiei voastre.
- Totdeauna au fost oameni care au apreciat şi oameni care au dezapreciat ceea ce lucrează cineva. Cine lucrează poate să mai şi greşească, numai cine nu lucrează nu greşeşte. Cei care se năpustesc şi vor să anuleze o acţiune pe care o ducem noi aici sunt oameni care nu au nimic serios de lucru. Nu e nimic nou, au fost trădări în toate vremurile şi am avut şi am lângă mine tot timpul trădători; am mers la drum cu oameni care au crezut, dar şi cu oameni care nu au crezut, oameni care s-au devotat, dar şi oameni care s-au lepădat, ca şi ucenicii Mântuitorului. Toată sămânţa aceasta a credinţei nu cade întotdeauna pe acelaşi pământ. Credibilitatea faţă de unii sau alţii este după convingerile fiecăruia, nu putem să impunem nimănui crezul nostru. Eu nu cred că ucenicii mei una vorbesc şi alta fac, vorbesc despre convingerile acestea de doctrină, nu vorbim de păcatele noastre omeneşti. Eu nu cred că ei vor fi altceva decât au fost şi până acum. Dar chiar dacă nu se conformă cuvintele cu faptele lor, pe drum, acel omenesc, care este în fiecare din noi, se va curăţi, se va spăla, va dispare şi va rămâne ceea ce e de la Dumnezeu, un fruct pentru viitor. Nimeni nu este perfect, dar ei au binecuvântarea mea şi îmi asum această răspundere de a-i trimite ca pe nişte apostoli să cuvânteze în faţa oamenilor; nu e lucru uşor să ai poziţia aceasta de apostol. Acestea sunt sminteli ca să diminueze efectul cuvântului meu; însă eu cred că acum lucrurile s-au mai clarificat şi rămâne valabil ceea ce am spus, fie că este cuvântul meu integral, fie că este sub influenţa cuiva, dar dacă este o influenţă bună, sănătoasă, de ce să nu fie? Şi ce mesaj este acela fără consultare, cercetare? Orice lucru bun se face cu sfat. Pe cât li se putea li s-a dat şi ucenicilor, aşa şi noi, pe cât se poate... Am constatat că avem nevoie mai mult ca oricând de smerenie ca să rezistăm în acest război. De aceea îndemn să mergem cu multă smerenie pe acest drum, cu multă dragoste, nu cu îngâmfare că vai câte semnături am strâns noi, câtă misiune am făcut eu, pentru că acolo unde este îngâmfare, acolo este şi părăsirea lui Dumnezeu. Cu cât lucrarea noastră va fi mai în duhul creştin, cu atât se va apropia mai mult de adevăr. Cu cât viaţa noastră va fi mai potrivită cu ceea ce propovăduim, cu atât şi cuvântul va avea spor şi rod. Dar noi acum trebuie să ne pregătim foarte bine, să fim convinşi că adevărata noastră mărturisire este atunci când ne găsim în faţa primejdiei morţii şi rămânem cu adevărul acesta pe buze.
Să nu cumva vrăjmaşul diavol să micşoreze această ardoare a noastră şi să pierdem tocmai pe ultima sută cununa mărturisirii. Pentru aceasta trebuie să ne rugăm: Să nu ne părăsească puterile sufleteşti! Că atunci dovedeşti cum eşti: ucenic, urmaş apostolic sau iudă.

Un sihastru face cat şapte guverne

- De ce nu ies în faţă oameni cu trăire?
- Mai sunt, într-adevăr, oameni neştiuţi de nimeni, tainici, necunoscuţi, oameni de rugăciune ai neamului nostru şi poate mai mare este forţa lor, a acestor sihaştri, ascunşi prin crăpăturile pământului, rugători către Dumnezeu. Căci un astfel de rugător face cât şapte guverne, numai să se roage. Noi dacă am avea acum, cu adevărat, vreo câteva cete aşa de rugători şi asceţi, postitori, nevoitori, care să pătrundă în duhul lor puterile creşti, ar face mai mult decât orice conferinţă în parlament. Pentru că destinul omenirii nu e determinat de planurile noastre. Noi suntem poporul lui Dumnezeu. „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta”. Totuşi, la vreme de restrişte pentru Biserică, cei mai mari din sfinţii pustiei au ieşit să mărturisească. Nu este cu putinţă să dăinuiască Biserica fără mărturisitori, fără lucrători ai cuvântului lui Dumnezeu. De aceea este bine să se îmbine lucrarea unora cu a altora, cu dragoste şi dăruire.

Dumnezeu a vorbit prin cei slabi ca să îi ruşineze pe cei tari

- Dar vedeţi că ies cei mai slăbuţi în faţă...
- Dar apoi Dumnezeu a vorbit prin cei slabi ca să îi ruşineze pe cei tari. Căci cine dădea vreun preţ pe Sf. Apostoli Pavel, Petru, Andrei şi ceilalţi, care erau nişte oameni fugari prin Ierusalim, singuri, fără stăpân şi iată că avem de pe urmele lor toată fundaţia Bisericii. Aşa slabi cum suntem, suntem şi noi nişte apostoli, dar cu smerenie, dragoste, umilinţă şi batjocură.
- Credeţi că neamul nostru se va izbăvi de dictatura aceasta biometrică? - Dar câte dictaturi nu a avut neamul acesta! O să ne izbăvească şi de aceasta. Bineînţeles că fără sacrificiu nu se poate face nimic. Aşa ne ducem crucea până pe Golgota.

Romania este este cea mai înaltă fabrică de mucenici

- Părintele Arsenie Boca zicea să nu plecăm din ţară că ţara noastră va da mulţime de mucenici.
- Ţara noastră dă mucenici şi acuma; la noi aici este cea mai înaltă fabrică de mucenici, pentru că au grijă conducătorii noştri să ne toarne în cuptorul cu mucenici. Ortodoxia noastră a fost şi este o mucenicie continuă.
- Care este diferenţa dintre dictatura politică de până acum şi această nouă dictatură? - După 1920 dictaturile acestea s-au manifestat la noi în trepte diferite. Şi acuma s-a ajuns la această treaptă de lepădare totală. Comunismul, hitlerismul, fascismul, toate mişcările acestea puternice, s-au ciocnit aici în ţara noastră de-a lungul a zece ani.
Şi toate aceste lupte şi încercări grele, dictatoriale, au avut drept scop să se ajungă la faza actuală. A avut ţara noastră linişte şi pace vreodată? Niciodată! Doar lupte. Nu au fost tineri care au ajuns la culmea martirajului? Avem aceste modele proaspete: Ionel Moţa, Vasile Marin, Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu şi toţi aceşti tineri martiri ai neamului nostru. Dar acum folosesc o dictatură mai perversă, urmăresc să te vinzi de bună voie, încât să renunţi de bunăvoie la chipul lui Dumnezeu din tine. Nu a existat perioadă în era creştinismului, în care să nu curgă picătură de sânge. Dar să nu ne înfricoşeze aceste vremuri; ele trebuie să vină şi nu le putem schimba. Noi avem însă datoria să ne punem viaţa pentru Dumnezeul nostru. Cum nu încetează pe pământ cultura grâului pentru hrana omului, aşa nu încetează nici curgerea sângelui pentru menţinerea veşniciei cereşti.
Harul şi puterea mucenicilor şi sfinţilor noştri mărturisitori să ne însoţească şi să ne întărească în această luptă grea ce ne stă înainte! Să avem nădejde că Maica Domnului, ocrotitoare a acestui pământ românesc, şi toţi sfinţii noştri mucenici din temniţele comuniste nu ne vor lăsa, şi aşa neamul nostru va învinge fiara antihristă.
Amin
6 iunie, 2009

Video: http://proortodoxia.wordpress.com/

PS Ciprian Campineanul, noul secretar al Sfantului Sinod

Bucuresti, 20 iun /Agerpres/ - Episcopul vicar patriarhal Ciprian Campineanul a fost ales secretar al Sfantului Sinod, dupa ce ierarhul care detinuse anterior aceasta functie, Vincentiu Ploiesteanul, a fost desemnat episcop al Sloboziei si Calarasilor.
Sfantul Sinod, cea mai inalta autoritate a Bisericii Ortodoxe Romane, s-a reunit joi si vineri in sedinta de vara.
PS Ciprian Campineanul s-a nascut pe 19 aprilie 1965, in localitatea Suhulet, judetul Iasi. n anul 1987 a absolvit Seminarul Teologic Liceal Ortodox 'Episcop Kesarie' din Buzau, fiind sef de promotie. Intre anii 1988 si 1992 a urmat Facultatea de Teologie Ortodoxa 'Patriarhul Justinian' din Bucuresti, studiind, timp de un an de zile, si la Sectia de Muzica Bizantina a Academiei de Muzica din Bucuresti.
In 1992 s-a calugarit la Manastirea Crasna si a inceput cursurile de doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Tesalonic, Grecia, pe care le-a incheiat in 1997, cand a devenit doctor in Teologie. Intre anii 1999 si 2000 a fost inspector eparhial in cadrul Sectorului 'Biserica si Societatea', iar intre 2000 si 2002 a fost consilier patriarhal, in acelasi sector.
Pe 21 mai 2000 a fost hirotonit preot, iar pe 22 septembrie 2002 a fost ridicat in treapta arhieriei, fiind numit episcop vicar patriarhal, functie pe care o detine si in prezent. AGERPRES/ (AS)

SCANDALUL "AUDIOGRAMELOR" PSD a fost regizat de... PSD

Zilele acestea spatiul mediatic a fost asaltat de gogorita "audiogramelor" din "sedinta secreta" a PSD de la Turnu Magurele. Surse bine informate mi-au comunicat ca intreaga operatiune a fost regizata cu minutiozitate chiar de catre PSD, in cadrul strategiei de "ferfenitare" a PDL si, mai ales, a sefului acestuia, Traian Basescu. Miscarea e reusita din mai multe puncte de vedere: atrage media, sunt revelate in presa aspecte despre liderii PDL care altfel nu ar putea fi spuse public, liderii PSD nu pot fi dati in judecata in baza unei inregistrari "ambientale" a unor convorbiri "secrete", etc, etc. Pe scurt, un fel de scandal gen "Stenogramele PSD", dar pe invers si la scara mai mica. Artizanul smecheriei poate fi regasit mai jos...

REALITATEA.NET - EXCLUSIVITATE - Mazăre la întâlnirea PSD: Suntem aici să ne batem capul să scăpăm de Iuda ăsta de Băsescu
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a atacat dur mai mulţi miniştri ai Cabinetului Emil Boc. El a enumerat punctele vulnerabile ale PD-L şi i-a îndemnat pe liderii pesedişti să se îndrepte împotriva colegilor de Coaliţie.
"Suntem în spatele lor. Tot timpul reacţionăm la Băsescu. Este greşit din punct de vedere strategic. Când vorbeşte Videanu, în spate e un business. Când respiră vrea să facă bani. Daţi, mă, în ei, că sunt vraişte la chestia asta! Boc habar nu are de economie. Pogea e adus de pe drumuri. Ăştia ştiu că e omul de casă al lui Videanu", le-a spus Geoană pesediştilor.
Preşedintele PSD i-a îndemnat pe membrii partidului să treacă la atac.
"Sunt vulnerabili din punct de vedere public. Hai să-i atacăm", a spus Geoană.
Preşedintele PSD Constanţa, Radu Mazăre, a susţinut că există legături între programele guvernamentale şi firmele miniştrilor.
"Murgeanu şi Blaga au nişte firme care fac pereţi şi s-au dus milioane la anveloparea blocului. Pe Blaga îl interesează să dea drumul la blocuri şi să cumpere pereţii de la firmele lui. Nu vă faceţi, că nu ştiţi!", a spus Mazăre.

EXCLUSIVITATE - Mazăre la întâlnirea PSD: Suntem aici să ne batem capul să scăpăm de Iuda ăsta de Băsescu
Vineri, 19 Iunie 2009

"Suntem aici să ne batem capul să scăpăm de Iuda asta de Băsescu, că ăsta e cel mai rău", a spus Radu Mazăre, primarul Constanţei, în cadrul unei discuţii cu colegii de partid la întâlnirea de vineri de la Turnu Măgurele. Pe de altă parte, Ion Iliescu le-a comunicat pesediştilor că trebuie să arate că au o gândire care porneşte de la nevoile ţării. Realitatea TV a intrat în posesia unei înregistrări audio secrete de la întâlnirea PSD de vineri.
Radu Mazăre, preşedintele PSD Constanţa, a catalogat programul Prima casă al Guvernului Boc ca fiind o "vrăjeală": "Ce e asta prima casă? A venit Boc cu vrăjala asta. Păi cum îl las eu pe Pogea, când am jumătate din Guvern, să facă bagabonţeala asta? Ăştia cum ajung miniştri de Finanţe, cum sunt foarte deştepţi".
Mazăre a mai subliniat că unul dintre scopurile întâlnirii de vineri ar fi să scape de Traian Băsescu. "Suntem aici să ne batem capul să scăpăm de Iuda ăsta de Băsescu, că ăsta e cel mai rău", a spus Mazăre.
Potrivit lui Geoană, miniştrii PSD sunt pecepuţi ca o masă amorfă care nu ştie să comunice
"Va trebui să facem o analiză foarte serioasă până la începutul lui septembrie, pentru a putea să vedem dacă o schimbare strategică din poziţionarea noastră în cadrul guvernării este un lucru pozitiv sau nu din punct de vedere electoral. Nu existăm ca structură distinctă, nu avem propuneri distincte, nu ştim să comunicăm politici alternative distincte, suntem o masă amorfă în care Boc comunică în numele întregului Guvern", a spus Geoană.
Preşedintele PSD a mai vorbit şi despre relaţiile sale cu Traian Băsescu.
"Din punct de vedere al realităţii economiei şi a ceea ce numim economie reală, lucrurile arată azi greu, dificil. Această înrăutăţire a situaţiei social-economice a ţării îl afectează electoral în primul rând pe Traian Băsescu, considerat de majoritatea populaţiei ca fiind principalul responsabil", le-a spus Geoană pesediştilor. Citeşte mai mult din declaraţiile preşedintelui PSD

Geoană: Boc habar nu are de economie. Iliescu: Basescu e considerat de nemti "un badaran"

"Suntem în spatele lor. Tot timpul reacţionăm la Băsescu. Este greşit din punct de vedere strategic. Când vorbeşte Videanu, în spate e un business. Când respiră vrea să facă bani. Daţi, mă, în ei că sunt vraişte la chestia asta! Boc habar nu are de economie. Pogea e adus de pe drumuri. Ăştia ştiu că e omul de casă al lui Videanu. Sunt vulnerabili din punct de vedere public. Hai să-i atacăm", a spus Geoană. Citeşte mai mult
Preşedintele de onoare PSD, Ion Iliescu a mai spus: "Să fie tema primei întâlniri a Consiliului Naţional şi echipa guvernamentală să se prezinte cu o concluzie la şase luni de la guvernare. Ce concluzii pot fi trase?" Mircea Geoană a răspuns: "Nu aş face toată guvernarea că se întorc şi pe noi. Aş face pe politica economică".
Preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu a intervenit şi el în discuţie, în contextul strategiei pentru alegerile prezidenţiale, şi a atras atenţia că sunt organizaţii PSD, în unele judeţe, în care "cam bate vântul" şi că partidul ar trebui să-şi cureţe rândurile. " (..) birourile judeţene..sunt multe judeţe unde cam bate vântul (..) să scoatem din prima linie oameni vulnerabili, care au nişte caracteristici.. cum s-au îmbogăţit, că au relaţii dubioase", le-a spus Iliescu, potrivit unor participanţi la reuniunea CEx, care a completata si cu faptul ca zilele trecute a fost la Ambasada germana unde lumea prezenta il considera pe Basescu un badaran.

Hrebenciuc: Geoana e cel mai tare

"Dacă o să vă uitaţi la toate discuţiile apărute între miniştrii PSd şi PD-L au fost în urma unor vizite ale preşedintelui la Guvern. După şase luni de coabitare au fost extrem de puţine evenimente în tre miniştrii celor două partide şi nimic dramatic. Traian Băsescu este un om conflictual şi pe unde a mers a general numai conflicte. Mă aşteptam ca măcar o dată să fie un preşedinte aşa cum ar trebui să fie", a declarat deputatul PSD Viorel Hrebenciuc care a adăugat că Traian Băsescu "nu va apuca " al doilea mandat pentru a fi aşa cum spune el.
Hrebenciuc a declarat că va face parte din echipa de campanie a lui Mircea Geoană, care "nu se teme de nimeni", având în vedere cum este poziţionat PSD. Viorel Hrebenciuc a spus că preşedintele PSD are o echipă de consilieri care va fi consolidată în timpul campaniei pentru prezidenţiale.
În opinia lui Hrebenciuc ieşirea PSD de la guvernare nu este oportună pe fondul crizei. "Ieşirea PSD de la guvernare va adânci criza. Am semnat de bună-credinţă acest Parteneriat pentru România. Acum trebuie să analizăm ce s-a aplicat şi ce vom face pe viitor", a adăugat deputatul PSD.

Sursa: Realitatea.net

REALITATEA.NET - Viorel Hrebenciuc: Relaţia noastră cu PD-L este bună. Traian Băsescu e factor perturbator

SUPER-OBAMA. Masina de spalat creiere. VIDEO

SE IMPUTE situatia din IRAN. Morti si raniti. VIDEO

FILOSOFUL CONSTANTIN BARBU la Targul de Carte, despre Codul Invers, viata si moartea lui Eminescu

DEUTSCHE WELLE, un post al Republicii Federale Germania atintit asupra unui stat membru UE: ROMANIA. Autonomistii de la Budapesta la Berlin. Alo, MAE?

"20 de ani de la prăbuşirea blocului comunist - Declaraţia româno-ungară de la Budapesta", se intituleaza o "stire" a postului de stat al Republicii Federale Germania, Deutsche Welle, preluata, regretabil, si de postul Vocea Basarabiei, care ar trebui sa militeze, cred eu, pentru... Romania, nu pentru Ungaria!
Iata ce invatam de la dusmanii Romaniei aciuiti la Deutsche Welle si platiti din buzunarul neamtului de rand prin contributia serviciilor speciale de informatii, in acest caz necinstite fata de un alt stat membru al UE:
"Privită retrospectiv, Declaraţia de la Budapesta a fost în opinia vicepreşedintelui de atunci al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, Mihnea Berindei, coautor al textului, un document cu multiple valenţe, avînd o semnificaţie politică remarcabilă:
„Din punct de vedere politic cred că principalul lucru a fost că era o declaraţie a românilor cu ungurii. Noi am avut la Paris de multe ori contacte cu emigraţia ungară şi raporturi foarte bune, cel puţin grupul activ, al nostru. Dar era prima data cînd aveam o declaraţie cu unguri din Ungaria, toată opoziţia ungară s-a asociat la aceste declaraţii. Problema era că noi nu reprezentam decît o minoritate a unei minorităţi a exilului. Asta era adevărata problemă şi am încercat după aceea să obţinem totuşi reacţii din ţară. Am obţinut, e adevărat, destul de repede cam toate numele importante din exil, la care s-a asociat şi regele. Ne dădea totuşi o bază mai importantă." (Autor: William Totok, Redactor: Rodica Binder, Berlin, Radio DW) .

Oare cum ne-ar sta noua daca am "comemora" cei 20 de ani de cand agentii sovietici s-au cocotat pe zidul Berlinului pentru a se distra de-a reunificarea Germaniei?!

In realitate, iata cum se incheia si cine semna Daclaratia de la Budapesta, primul act care a premers intentiilor violente ale maghiarilor, din 1989 (dupa cum observati, toti "prietenii" Romaniei, care se straduiesc de 20 de ani sa impuna "autonomia Transilvaniei"):

"Dreptul la o reprezentare politica autonoma si la autonomie culturala a fiecarei natiuni trebuie garantat. Realizarea sa implica, printre altele, asigurarea unei scolaritati de toate gradele in limba maghiara, inclusiv reinfiintarea universitatii maghiare din Cluj.

Principiile enuntate mai sus vor sta la baza tuturor actiunilor comune pe care semnatarii inteleg sa le duca in viitor. Apelam la organizatiile democratice precum si la acele persoane care impartasesc aceste principii sa se alature acestei actiuni."

Budapesta, 16 iunie 1989

Antal G. Laszlo, Antall Jozsef, Balogh Julia, Biro Gaspar, Csoori Sandor, Fur Lajos, Illzes Maria, Jeszensky Geza, Keszthelyi Gyula, Kodolanyi Gyula, Molnar Gusztav, Stelian Balanescu, din partea Cercului Roman din RFG, Mihnea Berindei, vicepresedinte al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania (LDHR), Ariadna Combes, vicepresedinte al LDHR, Mihai Korne, director al revistei "Lupta", Ion Vianu, reprezentant al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania din Elvetia, Dinu Zamfirescu, membru al Biroului LDHR, membru al Partidului National Liberal.

Ulterior si alte persoane si organizatii s-au alaturat acestei declaratii: Rockenbauer Zoltan si Vagvolgyi Andras, din partea Federatiei Tineretului Democrat (FIDESZ), Partidul Liber Democrat, Asociatia Maghiarilor din Transilvania, prin presedintele Kiss Bela si secretarul Spaller Arpad, intregul colectiv redactional al revistei "2 000", Bojtar Endre, seful sectiei pentru Europa rasariteana a Institutului de Istorie Literara, prof. Bela Kallman, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dimitrescu, Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Marie-France Ionescu, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alexandru Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Vladimir Tismaneanu, Ileana Vrancea.
Declaratia a mai fost semnata, ulterior, si de: George Barbul, Doru Braia, Dina Bratianu-Missirliu, Alexandru Missirliu, Ileana Verzea.

La o luna dupa difuzare, intr-o "Marti, 4 iulie 1989, Majestatea Sa regele Mihai a primit la resedinta sa de langa Geneva o delegatie din grupul romanilor care au redactat la Budapesta o declaratie comuna impreuna cu Forumul Democratic Maghiar. Aceasta delegatie compusa din Dna Ariadna Combes, dr. Ion Vianu si Dinu Zamfirescu a inmanat Majestatii sale textul declaratiei de la Budapesta. Majestatea sa a aprobat intrutotul continutul declaratiei care exprima convingerile sale privind relatiile dintre popoarele roman si maghiar (…)"

ALTI COMICI VESTITI AI MICULUI ECRAN: Florian Bichir, teologul preferat al PF Manager, si sexy brailencele si columbencele lui FOTO DOCUMENT

NO COMMENT

SINUCIGASUL DAN PURIC. O cronica mica

""Sinucigasul" este o piesa ciudat de actuala. "Viata n-are sens" e replica finala a acestei piese geniale, scrisa cu un curaj nebun de un tanar de 28 de ani, al carui talent a fost sugrumat." Regizorul Felix Alexa - Formula AS

COTIDIANUL: "“Sinucigaşul” sau ce are în comun Iosif Vissarionovici Stalin cu Dan Puric
20 Mai 2009 - Gabriela Lupu - 0 comentarii - Rating: 1 voturi

După ce în anii ’90, piesa lui Nikolai Erdman se juca la Teatrul Nottara cu casa închisă, Horaţiu Mălăele interpretând atunci unul dintre cele mai de succes roluri ale sale, a venit rândul unui alt comic de top, Dan Puric, să transpună scenic tragicomica poveste a lui Semion Semionovici Podsekalnikov.
“Sinucigaşul” va avea premiera sâmbătă, 23 mai, la Teatrul Naţional din Bucureşti în regia lui Felix Alexa. “Dan Puric este singurul actor care putea interpreta, în viziunea mea, această partitură atât de complexă care îmbină perfect tragicul şi umorul tandru”, a declarat pentru cotidianul.ro regizorul Felix Alexa. “Dan Puric este unul dintre puţinii actori care şi-au păstrat la 50 de ani candoarea intactă. Este un rol pe care el îl aştepta de mult, iar publicul va fi surprins plăcut, sperăm noi, să-l vadă într-un spectacol în care calităţile sale fizice de actor de pantomimă sunt dublate de un text impecabil.
Noi nu am vrut să facem un spectacol funny, ci unul cât se poate de profund, de aceea cred că numai un actor complet cum este Dănuţ putea face faţă exigenţelor piesei”, a mai spus Felix Alexa.

Piesa a atras la vremea ei atenţia legendarilor regizori ruşi Stanislavski şi Meyerhold, dar, din nefericire, şi pe cea a lui Stalin. La ora la care a fost scrisă piesa, în 1928, în ciuda insistenţelor, nici unul dintre cei doi regizori nu primea aprobare să o pună în scenă. Drept urmare, Stanislavski i-a trimis o scrisoare lui Stalin în care îl compara pe Erdman cu Gogol şi în care descria entuziasmul lui Gorki pentru această piesă. Iată ce a răspuns Stalin: “Dragă Konstantin Sergheevici, n-am o părere prea bun despre “Sinucigaşul”. Tovarăşii mei cei mai apropiaţi consideră această piesă un pic goală de conţinut şi dăunătoare. (...) Cu toate acestea, nu mă opun ca teatrul să facă o experienţă şi să arate produsul muncii sale. Nu este exclus ca teatrul să-şi atingă scopul. Secţiunea cultură-propagandă a Comitetului Central al partidului nostru (tovarăşul Steţki) o să vă ajute în această problemă. Veţi fi supervizat de tovarăşi care se pricep în chestiunile artistice. Eu sunt diletant în acest domeniu. Salutări, I. Stalin.”
În urma acestei aprobări cu dus-întors, a avut loc o singură reprezentaţie în faţa unei delegaţii oficiale conduse de Lazăr Kaganovici, spectacol la care a fost aşteptat şi Stalin. “Tătucul” nu şi-a făcut însă apariţia. După vizionare, repetiţiile au fost întrerupte definitiv, iar Erdman a fost deportat în Siberia. Deşi a revenit la Moscova după cel de-Al Doilea Război Mondial, el nu a mai scris niciodată teatru."- http://www.cotidianul.ro/

FALS. In realitate, cu toate ca era "deportat", Erdman a vizitat Moscova adeseori in anii '30, conform biografiei sale publicate de Wapedia. In 1941 Erdman a luat de altfel Premiul Stalin pentru scenariul comediei "Volga-Volga". La inceputul razboiului, ca fost voluntar al Armatei Rosii, a fost chemat sa se inroleze, insa, sub protectia lui BERIA - cunoscut drept asasinul personal al lui Stalin - a fost omis de la incorporare si lasat sa stea la Moscova. Eh, asta-i marele disident anti-sovietic: un fel de Tismaneanu mai talentat. Alo, stie cineva cine-i Beria asta, ca tovarasii de la Cotidianul se pare ca nu?!...
Dar poate ne explica "comicul" Dan Puric - apud Cotidianul (a se nota: epitetul nu imi apartine) - cum se impaca crestinismul cu afirmatia din finalul piesei sale, "Sinucigasul": "Viata nu are sens" (conform regizorului si autorului, disidentul protejat de "asasinul lui Stalin", Beria, fondatorul NKVD, criminalul in masa de romani).

PS: Ii dau dreptate fostului meu amic Iulian Capsali: este vorba de arta. Desigur, nimeni nu contesta asta. Arta e... arta. Dar, atunci, de ce oare acelasi Iulian Capsali s-a revoltat - pe buna dreptate - fata de "arta" Alinei Mungiu dintr-o alta piesa, premiata chiar de catre UNITER: "Evanghelistii"?! Sau, poate, ar fi mai corect de spus "s-a aratat indignat"?

Vezi si Dan Puric pe urmele Alinei Mungiu - VIDEO NO COMMENT

SE IMPUTE CODUL "SOCIETATII IN CIVIL". "Anti-coruptul" Alistar, corupt mana in maduva nevestei, este cercetat penal. In sfarsit, ANI e buna la ceva

Radio Romania Actualitati: Victor Alistar cercetat penal
Reporter, Madalina Radu: Agentia Nationala de Integritate a sesizat, astazi, Parchetul Judecatoriei sectorului 1 din Bucuresti pentru a face cercetari cu privire la savarsirea infractiunii de instigare la fals intelectual de catre Victor Alistar, directorul executiv al Transparency International Romania, precum si cu privire la comiterea infractiunii de fals intelectual de catre sotia sa, Lavinia Ciuta. În urma verificarilor, inspectorii de integritate au constatat ca intre declaratia de avere depusa de Victor Alistar, care in perioada 12 octombrie 2001 - 1 martie 2009 a fost si expert in cadrul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, si cea a sotiei sale exista o serie de neconcordante cu privire la anumite bunuri si venituri. Cu explicatii, presedintele ANI, Catalin Macovei:
Catalin Macovei: Am sesizat, astazi, Parchetul pentru cercetarea domnului Victor Alistar pentru savarsirea infractiunii de instigare la fals intelectual. Noi suspicionam faptul ca doamna Ciuta Lavinia, la indemnul sotului sau, Victor Alistar, si cu complicitatea unor persoane din cadrul Ministerului Culturii si Cultelor, au inlocuit o fila din declaratia de avere a doamnei Laviniei Ciuta. În primul rand, ca sunt date diferite intre declaratiile celor doi soti, dar, mai mult, sunt date diferite intre cele doua file pe care noi consideram ca au fost inlocuite.
Reporter: Un alt reprezentat Transparency, Codru Vrabie, care este si membru in Consiliul National de Integritate, este vizat de actiunile ANI. Fata de el, presedintele ANI a cerut Senatului revocarea din functie de membru CNI, deoarece, potrivit unor surse, s-ar fi interesat de verificarile inspectorilor in dosarul lui Victor Alistar.
- Am solicitat, in cursul acestei saptamani, Senatului Romaniei revocarea din calitatea de membru CNI a domnului Codru Vrabie. Motivul general este faptul ca domnia sa a solicitat informatii dintr-un dosar aflat pe rolul inspectiei de integritate, ceea ce inseamna o interferenta grava in activitatea Agentiei Nationale de Integritate. (RADOR)
RADOR (19 iunie) - Agentia Nationala de Integritate a sesizat Parchetul Judecatoriei Sectorului 1 pentru a-i cerceta pentru fals intelectual pe presedintele Transparency International, Victor Alistar, si pe sotia acestuia, in legatura cu informatiile consemnate in declaratiile de avere. ANI a descoperit mai multe neconcordante intre declaratiile de avere ale lui Victor Alistar si ale sotiei sale, Lavinia Ciuta. Astfel, in declaratia sotiei nu sunt mentionate un autoturism, doua datorii catre banci si venituri din activitati independente, in cuantum de aproape 100.000 de lei. De asemenea, au fost constatate neconcordante intre doua declaratii de avere depuse de Lavinia Ciuta. Agentia Nationala de Integritate a sesizat, vineri, Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1, in vederea efectuarii de cercetari cu privire la savarsirea infractiunii de instigare la fals intelectual. Potrivit ANI, Victor Alistar i-a pus la dispozitie sotiei sale diferite adeverinte de venit si se p
rezuma ca modificarile aduse declaratiei de avere au fost facute la indemnul acestuia. Sotia sa, Lavinia Ciuta, va fi cercetata pentru fals intelectual. Victor Alistar a declarat ca nu exista nici o diferenta intre declaratia sa de avere si cea a sotiei sale.
Vezi si: RETEAUA MALIGNA A IMPOSTURII. Coalitia Codurilor de la cap se impute. Victor Alistar, un Mickey Mouse Jackson al "societatii civile"

PARTICULARUL Liiceanu o sustine pe Alina Mungiu: Elena Basescu nu are experienţa suficientă pentru PE. Dar utecistul retardat Ungureanu are?

Gabriel Liiceanu: Fiica preşedintelui nu are experienţa suficientă pentru PE

"Nu cred că domnişoara Băsescu are suficientă experienţă pentru a ne reprezenta în Parlamentul European". Este declaraţia făcută la Realitatea TV de către Gabriel Liiceanu. "Dacă îmi cereţi să-mi spun părerea ca simplu particular despre povestea pe care aţi amintit-o, fiica preşedintelui, am să spun cu glas tare, deşi mă trageţi într-o lume în care nu doresc să intru. Nu cred că are experienţa suficientă, prin simpla scurgere a timpului, ca să poată ajunge la o asemenea ispravă", a declarat Gabriel Liiceanu.

(Realitatea.net)

"SOBOLANUL" PACEPA si activista PCR Hossu Longin. "Anticomunista" vrea sincura CNSAS. ROMOSAN: Ciorbă reîncălzită: Pacepa-Liiceanu-Lucia Hossu-Longin

Pacepa, zis Şobolanul. Colegii săi securişti l-au poreclit Şobolanul. Pentru că avea obrajii plini de coşuri care miroseau urît, miroseau a şobolan. I se impută moartea unor disidenţi sîrbi în fostul hotel Dorobanţi, actualul Howard Johnson. I se impută lui personal, şi nu Securităţii în general. Şi cei care-l ridică în slăvi (Liiceanu e ultimul), şi cei care-l atacă (mai ales ofiţerii fostei Securităţi) vorbesc inevitabil despre trădare. Pacepa regretă cei 27 de ani în solda Securităţii. Lucia Hossu-Longin regretă cam douăzeci de ani dedicaţi propagandei comuniste.

Ce regretă Liiceanu vom afla în următorii ani. Triada Pacepa - Liiceanu - Hossu-Longin : sacul şi-a găsit peticul. Cine e sacul şi cine e peticul nici nu mai contează. Lucia Hossu-Longin îşi permite să-l atace pe regretatul Mihai Pelin - cercetarea lui despre trădătorul Pacepa e la îndemîna oricărui om de bună-credinţă. Cît a trăit Mihai Pelin, Lucia Hossu-Longin, ca orice laş, nu a îndrăznit să-l atace. S-a mulţumit să banalizeze memoria foştilor deţinuţi politici (printre alţii, Corneliu Coposu şi Elisabeta Rizea) cu vocea ei monotonă, de maşină de tocat carne, de lucrător de nădejde în televiziunea comunistă.

După ultimele informaţii de la Washington, Pacepa ar trăi şi ar fi doar un instrument în mîna mişcării neoconservatoare din SUA, cea aflată în spatele fostului preşedinte George W. Bush şi a fostului vicepreşedinte Dick Cheney. Comunitatea de informaţii din America nu-i mai acordă fostului securist din România nici o atenţie: e o murătură de mult expirată, şi deci urît mirositoare. Un şobolan. Într-o carte de memorii din 2008 a colonelului în retragere Stelian Octavian Andronic sînt propuse trei ipoteze în legătură cu defectarea lui Ion Mihai Pacepa. Iată citatul din 36 de ani în serviciile secrete ale României:

«1. Pacepa a fost recrutat de nemţi pe cînd se afla la post în RFG, lucrînd sub acoperire, la reprezentanţa noastră din Köln. Ulterior a fost preluat de americani * CIA l-a preluat deci de la nemţi, avînd în vedere poziţia sa destul de importantă în cadrul serviciului încă din acea perioadă.

2. Fugarul s-a implicat încă de cînd se afla la post în RFG, dar mai ales ulterior, cînd a deţinut înalte funcţii în stat atît pe relaţia vest-europeană, cît şi pe cea asiatică, în special arabă, în operaţiuni ilegale, de tip mafiot, din care a obţinut şi importante profituri materiale personale. A fugit din ţară pentru a scăpa de o arestare iminentă sau, cel puţin, presupusă de el a fi iminentă.

3. După unii, Pacepa a fost încă de la început agent al KGB-ului infiltrat la noi şi sprijinit de sovietici să urce treptele pînă la nivelul cel mai înalt - parcurs impresionant pentru cel ce fusese iniţial un ilustru necunoscut. Cînd KGB-ul a considerat că agentul său a devenit o momeală destul de apetisantă pentru americani, l-a aruncat în atenţia CIA, care l-a primit - «pe nemestecate» - cu braţele deschise şi cu toate onorurile acordate transfugilor consideraţi importanţi. KGB-ul a realizat astfel o dublă mare lovitură : pe de o parte, l-a torpilat serios pe Ceauşescu, care stătea în gît Moscovei, iar pe de altă parte, şi-a infiltrat agentul în stomacul inamicului permanent, care l-a şi înghiţit, dar nu ştim dacă l-a mestecat sau nu. Oricum, pentru KGB era arhisuficientă şi realizarea primei lovituri, căci Ceauşescu era în ochii săi un instrument periculos în mîna Vestului, care îl considera copilul minune al Europei de Est şi îl primea cu toate onorurile. Or, Moscova dorea cu orice preţ compromiterea lui Ceauşescu în ochii Occidentului, îndeosebi ai Americii.

Această ultimă variantă are şi meritul de-a explica în mare măsură misterul promovării excepţionale a lui Pacepa în ierarhia comunistă de la Bucureşti, unde sovieticii aveau destui oameni de încredere apţi să dea o mînă de ajutor la infiltrarea unui agent important în cercurile înalte ale puterii. Pentru că este greu de presupus că americanii aveau în acel timp la Bucureşti suficiente şi competente forţe pentru a-l ajuta pe fugar să urce într-un timp atît de scurt pe trepte atît de înalte.»

Ce i-a determinat pe Liiceanu şi pe Lucia Hossu-Longin să-i facă o asemenea promovare Şobolanului rămîne de aflat. Dacă alegem corect una dintre variantele propuse de Stelian Octavian Andronic, lucrurile încep să se clarifice. În urmă cu cîţiva ani, cei doi nu ştiau nici ei cît de buni prieteni sînt. Iată ce spunea Gabriel Liiceanu despre Lucia Hossu-Longin în 1998 : «Mi-am pus întrebarea cum se poate ca autorul unui asemenea film (Memorialul Durerii - n.r.) să aibă tipuri de comportament atît de discutabile moral şi mi-am adus aminte că viaţa ei e mult mai complicată decît ne imaginăm noi. [...] şi că poate între autoarea Cîntării României, de dinainte de 1990, Lucia Hossu-Longin sau a unor elogii aduse cuplului prezidenţial de atunci şi autoarea Memorialului Durerii poate să existe o legătură, poate că acest Memorial al Durerii este doar o cîntare a României». Şi ce îi răspunde Lucia Hossu-Longin lui Liiceanu, «un perpetuu candidat la preşedinţia Televiziunii Române», care «a asemuit Memorialul Durerii cu o Cîntare a României pe invers»? Iată ce: «În timp ce eu o descopeream pe Elisabeta Rizea, Liiceanu, i-a dat la topit cartea pentru că nu se vindea. Aşa a făcut şi cu Paul Goma. »

Ciorba reîncălzită Liiceanu - Hossu-Longin are de data asta şi ceva carne de Şobolan...

P. S. Lucia Hossu-Longin vrea să ocupe în CNSAS locul rămas vacant prin dispariţia lui Constantin Ticu-Dumitrescu. Iar pentru asta îl fugăreşte pe deja stresatul prim-ministru Boc. Se repetă istoria cu Andrei Pleşu şi Mircea Dinescu, foşti membri PCR instalaţi inexplicabil în Consiliu împotriva unei precizări explicite a legii de funcţionare a acestei instanţe ?
Foaia Transilvana
www.compania.ro

CE NU I-A TRANSMIS OSPATARUL-FILOSOF Liicheanu presedintelui Basescu:

* Nota mea

SCRISOARE CATRE BASESCU: Iliescu arestat pentru sangele varsat. Victimele mineriadelor observa impostura comisarilor Tismaneanu-Iliesiu-Voinea

Scrisoare deschisa adresata

Presedintelui Romaniei, domnului Traian Basescu
Ministrului Justitiei, domnului Catalin Marian Predoiu
Procurorului General al Romaniei, doamnei Laura Codruta Kovesi

Cu privire la Rezolutia nr. 426/VIII-1/2009 din dosarul nr. 175/P/2008 privind evenimentele din 13-15 iunie 1990 a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
- Rezolutia “albirii” de sangele de pe maini a criminalului Ion Iliescu de catre procurorii “civili” -

Excelentei Sale Presedintelui Traian Basescu

si "responsabililor" cu Justitia in Romania

Noi, reprezentanti ai Victimelor Mineriadei din iunie 1990, ne adresam Excelentelor voastre, garanti ai actului de Justitie din Romania, excedati, scarbiti si jigniti de profilul actual al Justitiei romanesti, care si-a dat masura deplina prin Rezolutia procurorilor in cazul Ion Iliescu si al complicilor sai, vinovati de Represiunea din iunie 1990.

Astazi, 18 iunie 2009, procurorii Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au dispus, prin rezolutia din dosarul nr. 175/P/2008 privind evenimentele din 13-15 iunie 1990, scoaterea de sub urmarire penala a invinuitilor din dosarul Mineriadei, intre care se afla marea majoritatea complicilor si acolitilor lui Ion Iliescu, de la Petre Roman, Virgil Magureanu la Chitac, Cico Dumitrescu, Diamandescu, Stanculescu etc. Procurorii civili pretind ca Iliescu Ion este nevinovat – „sub aspectul savarsirii infractiunilor de propaganda pentru razboi (intrucat lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii), genocid (intrucat fapta nu exista), tratamente neomenoase (lipseste unul dintre elementele constitutive ale infractiunii), complicitate la tortura (intrucat fapta nu era prevazuta de legea penala la momentul savarsirii acestora)”.

Consideram aceasta Rezolutie drept o forma grava de coruptie a Justitiei romane, direct implicata in salvarea lui Ion Iliescu si a acolitilor sai de raspunderea penala in cazul Mineriadei din 1990. Au trecut 19 ani si consideram ca se intrunesc elementele de tergiversare a rezolvarii dosarelor represiunii din iunie 1990 (Mineriada iunie 1990). Va rugam sa luati act de incercarile repetate de musamalizare a Dosarului Mineriadei iunie 1990 realizate de reprezentantii Justitiei Romane in scopul protejarii vinovatilor represiunii din iunie 1990.

In urma Mineriadei din iunie 1990 a rezultat un numar de 756 de raniti, peste 1300 de bucuresteni batuti si retinuti abuziv (intre 2 si 60 de zile), 4 morti prin impuscare, 18 raniti prin impuscare recunoscuti oficial, in realitate fiind peste 100 de persoane care au decedat, majoritatea in urma loviturilor primite in cap si in alte parti vitale, lovituri primite de la mineri in 14-16 iunie.

In data de 18.02.1997, ca urmare a plangerii penale colective depuse de Asociatia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din Romania, s-a format “Dosarul Mineriadei iunie 1990” cu nr. 5358/P/1997. Deoarece dosarul cuprindea civili si militari s-a mai depus o plangere Penala impotriva civililor vinovati de represiunea din iunie 1990, in aprilie, dosar nr. 12375/P/1997, pentru urgentarea cercetarilor.

Initial dosarele au fost repartizate catre Sectia Civila a Parchetului General, insa au fost declinate catre Sectia Militara din Parchetul General. S-au comasat dosarele 5358/P/1997 si 12375/P/1997 formandu-se dosarul unic cu nr. 160/P/1997.
Procurorul militar Dan Voinea a impartit Dosarul 160/P/1997 in 4 dosare si anume: dosarul 74/P/1998 ; 75/P/1998 ; 76/P/1998 ; 77/P/1998:

1. Dosarul Penal 74/P/1998 privind uciderile prin impuscare ale victimelor: Lepadatu Mitrita, Mocanu Velicu Valentin, Dunca Gheorghe, Drumea Dragos si a altor 18 raniti prin impuscare.
2. Dosarul Penal 75/P/1998 privind faptele unor persoane cu responsabilitati de stat, ce se presupune ca au dispus sau acceptat ca la solutiunile de restabilire a ordinii publice sa participe, alaturi de organele abilitate si unele categorii ale populatiei civile (in special mineri), desi legea si Constitutia nu permitea asemenea cooperari.
3. Dosarul Penal 76/P/1998 privind verificarea legalitatii statelor de plata intocmite la nivelul exploatarilor miniere din bazinul carbonifer Valea Jiului pe perioada cat minerii s-au aflat in Capitala.
4. Dosarul Penal 77/P/1998 privind sesizarea Asociatiei Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din Romania, din care rezulta ca numarul victimelor ucise este mult mai mare decat cel comunicat oficial, respectiv 100 – 160 in loc de 6.

Ulterior aceste dosare au capatat trasee din ce in ce mai tenebroase, ramanand, anul trecut, in curs de cercetare la sectia de urmarire penala si criminalistica dosarele nr.1122/P/2007 si nr. 175/P/2008 formate din resturile dosarelor de mai sus, disjunse si fragmentate pana la aneantizare. In ceea ce priveste dosarul nr.1122/P/2007 procurorii au emis deja un NUP, la data de 10 octombrie 2008, pe care l-am contestat in instanta, iar acum avem aceeasi situatie si in cazul celui de-al doilea dosar cu nr. 175/P/2008.

Am adus, in urma cu un an, la cunostinta, presedintiei, ministerului Justitiei si Parchetului General intr-o forma sintetica, istoricul acestui Dosar, fragmentarile sale, datele principale si informatiile de substanta juridica considerand ca Excelentele voastre sunteti ultima resursa de salvare a credibilitatii Statului Roman.

In nenumarate randuri ne-am adresat Excelentelor voastre, in vederea sustinerii actului de justitie in cazul acestui dosar cheie al Justitiei romanesti care a fost tergiversat, musamalizat si mistificat vreme de mai bine de un deceniu, dupa cum stiti prea bine si Excelentele voastre. Situatia acestui Dosar, malversatiunile, presiunile si manevrele efectuate de reprezentanti de varf ai statului roman, implicati direct, au aruncat o pata rusinoasa asupra credibilitatii Romaniei ca stat de drept.

V-am adresat numeroase memorii si plangeri cu privire la represiunea din iunie 1990 cuprinsa in ,,Dosarul Mineriadei iunie 1990”, v-am precizat si completat date care au conturat clar istoricul acestui Dosar, in vederea sprijinirii eforturilor de aflare a adevarului si pedepsire a vinovatilor, in interesul dreptatii, adevarului, Justitiei si al victimelor.

Am incercat prin toate mijloace legale sa ne aducem contributia in vederea deslusirii itelor acestui controversat episod al Justitiei romanesti. Timp de un deceniu si jumatate ne-am adresat tuturor responsabililor Justitiei, la toate nivelele de autoritate.

Am pus la dispozitia procurorilor, de-a lungul anilor, toate probele si datele necesare procesului juridic. Am adus la cunostinta opiniei publice, sistematic, prin toate canalele media la care am avut acces, elementele acestui dosar, informatii relevante cu privire la vinovati. Am epuizat toate formele imaginabile de protest legal (inclusiv greva foamei) fata de institutiile implicate in tergiversarea Dosarului.

Cunoastem implicatiile majore ale acestui Dosar si inferentele politice ce privesc acest caz. S-au executat adevarate operatiuni de intoxicare si dezinformare a opiniei publice in care s-au intrebuintat resurse dintre cele mai diverse, inclusiv cu concursul unor reprezentanti de varf ai Statului din Justitie si din alte institutii.

Intentionam, ca reprezentanti legali ai victimelor represiunii ordonate de Ion Iliescu si acolitii sai, sa chemam Statul Roman in judecata in fata forurilor europene si internationale. Va aducem la cunostinta, Excelentelor, in modul cel mai ferm ca actiunea noastra juridica impotriva Statului Roman nu urmareste culpabilizarea Romaniei in fata forurilor internationale si acuzarea grosso modo a reprezentantilor statului roman ci tocmai eliberarea Romaniei de aceasta grea povara a elementelor corupte din Parchet si sistemul politic.

Reteaua de complicitati a unor personaje vinovate de crime impotriva umanitatii (imprescriptibile), instigare la razboi civil, de grave actiuni impotriva cetatenilor romani, poate fi scoasa la iveala si poate fi expusa prin actiunea noastra juridica, la nivelul Tribunalului Penal International.

Anul trecut, intr-un interviu acordat BBC in data de 13.06.2008, Presedintele Romaniei Traian Basescu a declarat “ca forta celor implicati in mineriada din iunie 1990 de a controla Justitia explica lipsa de condamnari in acest caz. Voi sustine public intotdeauna nevoia de aflare a adevarului pentru mineriada din 13-15 iunie, precum si pentru revolutie".

Doamna procuror general Laura Codruta Kovesi ne-a asigurat in repetate randuri ca Dosarul Mineriadei va fi rezolvat “cu celeritate”, iar ministrul Justitiei, Catalin Predoiu ne-a garantat personal, in calitate de fost membru al Ligii Studentilor, ca va avea grija ca acest Dosar sa fie finalizat.

Domnul presedinte nu ne-a garantat nimic dar ne-a adus la cunostinta ca va face totul pentru “aflarea adevarului”, adevar pe care noi il cunoastem, inaintea altora, deoarece am trait pe pielea noastra “evenimentele”.

Intelegem acum cu totii, abia acum, in ce sens s-a gandit “finalizarea”…

Mai mult, pe langa aceasta “finalizare” reusita de procurori asistam, mai nou, la eforturi mistificatoare, de “preluare” si “prelucrare” a temei Mineriadei depuse de personaje care se legitimeaza utilizand numele presedintelui Romaniei, personaje cu rol comisarial, ca Vladimir Tismaneanu, Sorin Iliesiu, ferventi sustinatori ai generalului Dan Voinea, unul dintre factorii cheie ai matrasirii Dosarului Mineriadei, angajat recent in subordinea premierului PDL Emil Boc, pe langa secretarul de stat (liberal!) Marius Oprea, tutarul premierului de trista amintire Calin Popescu Tariceanu.

Eforturilor comisarilor Tismaneanu si Iliesiu li s-a adaugat sustinerea lui Valeriu Stoica, fostul ministru al Justitiei din perioada Conventiei Democrate a lui Emil Constantinescu - cel care l-a proptit pe generalul Dan Voinea in pozitia de control asupra Dosarului Mineriadei, cu rezultatele cunoscute deja.

Culmea, maleficul Dan Voinea a fost dat afara din Justitia militara tocmai de Excelentele voastre, printre altele “pentru tergiversarea si musamalizarea Dosarului Mineriadei”, pentru a cita din spusele doamnei procuror general.

Treaba inceputa de generalul Voinea a fost acum dusa la bun sfarsit de procurorii “civili”, exact in momentul simbolic al implinirii a 19 ani de la evenimentele sangeroase, care ne-au transformat pe noi in victime si pe Dvs. in oameni politici.

La apropierea pragului celor doua decenii de cand poporul roman s-a ales cu o infamanta eticheta, de stupid people, aplicata de superiorul lui Ion Iliescu, fostul cadru NKVD, Silviu Brucan (renuvelat in postura de fondator al GDS), constatam, cu tristete, ca ni se potriveste pe deplin, mai ales noua, victimelor care am crezut in Dvs, sictirul batranului bolsevic.

Sictirul a ajuns insa sa ne stigmatizeze prin contributia autoritatilor statului – pe care il reprezentati, Excelentele voastre, la varf.

Va multumim, in numele victimelor, ca v-ati batut joc de noi cu atat iscusinta si va uram sa aveti parte de exact aceeasi traseu (mai exact dara) care va ramane si dupa Ion Iliescu, in constiinta generatiilor viitoare.

Asociatia Victimelor Mineriadelor
Grupul Independent pentru Democratie
CivicNet – Piata Universitatii
Seniorii Ligii Studentilor

LANSAREA lucrarii "Istorie, geopolitica si spionaj in Balcanii de Vest", cu generalii Iulian Vlad si Aurel Rogojan VIDEO/FOTO

''Tito, fostul presedinte al Iugoslaviei, a incercat, folosindu-se de serviciile secrete, sa rupa bucati din Romania'', a declarat, joi, autorul cartii "Istorie, geopolitica si spionaj in Balcanii de Vest", fostul general de Securitate, Aurel Rogojan. Cartea a fost scrisa in colaborare cu generalul (r.) Traian Valentin Poncea. La lansarea cartii a participat si fostul sef al Securitatii, generalul Iulian Vlad, relateaza Agerpres.
"Aparent, Romania a avut o lunga relatie de prietenie cu Iugoslavia, dar in realitate lucrurile n-au fost deloc asa. De dragul propagandei, se prezenta mereu o imagine care demonstra ca Romania si Iugoslavia sunt tari prietene, alaturi la bine si la greu. A fost o imagine falsa, care a prins si dupa 1989 in Romania, insa pentru scurt timp, pana cand situatia din tara vecina a luat o alta intorsatura geopolitica", a spus generalul Aurel Rogojan.
Afirmatia referitoare la relatiile romano-iugoslave din perioada regimului comunist a surprins publicul.
"Putini dintre istoricii romanii cunosc faptul ca in perioda regimurilor Dej si Ceausescu, Iosip Broz Tito a fost cel care s-a impus in fata celor doi sefi de stat, dar din umbra, Iugoslavia, alaturi de alte state vecine, uneltea la destramarea Romaniei. Documentele cercetate pentru scrierea cartii demonstreaza temeinic ca Tito, fostul presedinte al Iugoslaviei, a incercat, folosindu-se de serviciile secrete, sa rupa bucati din Romania. Din fericire, acest lucru nu s-a intamplat. Romanii, prin oamenii care lucrau in securitatea externa, au inteles destul de repede ca vecinul si bunul prieten al Romaniei avea alte ganduri decat ceea ce spunea la intalnirile purtate la nivel inalt", a adaugat generalul Rogojan.
Fostul sef al Securitatii, generalul Iulian Vlad, a spus in interventia sa ca lucrarea elucideaza, in premiera, adevaratele relatii care au existat intre Romania si Iugoslavia, dar si evenimentele geopolitice triste, provocate de puteri straine, care au dus la destramarea acestui stat din Balcani.
Vezi: ZIUA Online

Detalii, in curand!

"AUTONOMIA" DE LA SFANTU GHEORGHE - acte oficiale emise de autoritati publice din Romania redactate exclusiv in limba maghiara

DAN TANASA: Aduc in atentia opiniei publice un nou exemplu al "asupririi" la care sunt supusi maghiarii din Romania de catre autoritatile publice locale din Covasna si Harghita, autoritati controlate in totalitate de catre membrii organizatiei Uniunii Democrate Maghiare din Romania (UDMR). Documentul de mai sus reprezinta o diploma, purtand parafa si antetul unei autoritati publice locale din Romania, pe care primarul Antal Arpad a dorit sa o inmaneze sefului de promotie de la Grupul Scolar "Constantin Brancusi" din Sfantu Gheorghe. Antal nu rateaza astfel nicio ocazie pentru a sublinia inca o data dispretul fata de limba oficiala a Romaniei si fata de tot ceea ce este romanesc.
http://tanasadan.blogspot.com/

SORIN ROSCA STANESCU il da azi in judecata pe Basescu, dupa cum a declarat ieri la Antena 3

Jurnalistul Sorin Rosca Stanescu a anuntat, miercuri seara, ca il va da in judecata pe presedintele Traian Basescu dupa ce seful statului l-a acuzat ca i-ar fi cerut sa opreasca un dosar al lui Dinu Patriciu. "De data chiar a intrecut masura si nu il mai iert! Am sa il dau in judecata", a declarat Sorin Rosca Stanescu, miercuri, la Antena 3.
Reactia ziaristului vine dupa ce presedintele, prezent, marti, la B1 Tv, a povestit cum "l-a suparat".
"N-as mai vorbi despre Sorin Rosca Stanescu. Este una din marile mele deceptii. Pentru ca, poate m-am inselat, dar cu mine a fost corect pana la incidentul cu Patriciu, cand i-a intrat lui in cap ca eu i-am facut dosar lui Patriciu. O prostie! Acel dosar era depus de domnul Talpes din timpul guvernarii Iliescu. Dar cand mi-a cerut sa intervin sa se opreasca dosarul, acolo reactia mea nu putea fi decat sa... Imi pare rau", a declarat Basescu.
Nu doar Sorin Rosca Stanescu a fost "faultat" de Traian Basescu in cadrul aparitiei televizate de marti, ci si Emil Hurezeanu, de la care seful statului se astepta la inteligenta.
"La Hurezeanu ma asteptam la inteligenta si la intelegerea lucrurilor, si nu sa faca un lucru gratuit. De asta am reactionat la Hurezeanu. In rest, sunt oameni la care n-am pretentia sa fie inteligenti, deci nu ma pot supara pe ei. Dar la Hurezeanu aveam pretentii mai mari... Nu, eu nu sunt prieten cu Hurezeanu. Mi-am dat seama ca intentionat a facut aprecieri in care nici el nu credea, pentru ca este un bun analist de politica externa. Chiar daca toti analistii bine cotati pe care-i vedeti fac analiza de politica externa din surse deschise. Am vazut oameni pentru care am toata aprecierea si imi dadeam seama ca lor le lipseau lucruri pe care eu le stiam si ei nu le stiau", a spus presedintele Basescu.

Sursa: http://www.ziare.com/

PREDICATORUL DAN PURIC sponsorizat de colegul sau predicator, penticostalul Radu Tirle de la Oradea, tovarasul lui Sofronie Drincec, apostatul

Un Motto mai lung (ca sa le fie mai usor de inteles, unora): "O sală plină l-a aplaudat și i-a cântat la mulți ani saptamana trecuta, de ziua lui. Unii au stat în picioare mai bine de două ore ca să participe la ”mărturisirea” publică făcută de sărbătorit. Dacă mâine ar înființa vreun cult, Dan Puric ar avea imediat, cu siguranță, sute dacă nu mii de adepți. De ce? Pentru că oamenii au nevoie să creadă în ceva, au nevoie să li se povestească lucruri frumoase, să întâlnească oameni buni, să trăiască sentimente înălțătoare și să experimenteze emoția, în cel mai adânc și adevărat sens al ei. Simplitatea unei povești și umorul cu care o spui poate să-i cucerească imediat. Iar Dan Puric, un actor inteligent și intuitiv, a înțeles cât de puternică este forța pe care o poate avea ”povestașul” și a construit un anume fel al său de a spune povestea plecând tocmai de la acest adevăr. Publicul care a umplut sala Rapsodia de pe Lipscani la spectacolul creat special pentru aniversarea a 50 de ani ai actorului și 10 ani de existență a Companiei Passe-Partout pe care el a înființat-o, era unul extrem de divers: de la spectatori obișnuiți de teatru, critici, colegi actori și regizori, până la sfinți părinți (!), călugărițe, pensionare fericite că l-au urmărit pe actor la TV și acum îl văd în carne și oase." - Cristina Modreanu - GANDUL

"Teatrul de Stat Oradea vă invită să participaţi luni, 15 iunie 2009, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, la conferinţa intitulată "Despre omul frumos", susţinută de Dan Puric. Cu această ocazie, va fi lansată şi cartea cu titlul "Despre omul frumos", iar autorul va oferi autografe. Intrarea este liberă ca urmare a implicării Consiliului Judeţean Bihor, Teatrului de Stat Oradea, Auto Bara &CO, PhotoGraphics Profesional, Librăriei "Vărsătorul" şi a Hotelului Continental Forum Oradea." - CRISANA

Pentru inceput, doar doua vorbe despre Libraria "Varsatorul" (stiti "era", nu?), asa cum se prezinta ea: "Actuala Librarie Varsatorul continua, prin Mira si Teodora Muth, o activitate initiata acum 15 ani de familia Liana si Nicolae Olteanu, oferind carti de calitate cititorilor oradeni. Pe rafturile noastre gasiti cartile editurilor Herald, For You, EFP, Lux Sublima, Mix, Adevar Divin, Eikon, Excalibur, Kamala, Ram si multe altele care va pot ajuta in mai buna cunoastere de sine, autodezvoltare, construirea unor relatii sanatoase si infloritoare cu ceilalti, in imbunatatirea generala a vietii si va aduc alaturi texte reprezentative ale literaturii de spiritualitate".
Daca vreti sa luati cateva gur(ur)i (bune-rele) de New Age, accesati fiecare link ca sa intrati in... transa.

Acum, desigur, este dreptul lui Dan Puric, ca, desi milionar (in lei, noi, deocamdata) sa conferentieze sponsorizat de cine da mai mult. Este doar "imaginea Bancii Carpatica". La urma urmei si Mihaela Radulescu-Tiganu-Schwartzenberg e milionara (in euro, ce-i drept) si, cu toate acestea, pentru emisiunea sa de 2000 de spectatori, Consiliul Judetean Neamt scoate 20.000 de euro din buzunarele contribuabililor pentru a o gazdui, duminica, la Piatra Neamt. Deci, se poarta. Intrebarea e, totusi, cine si de ce ii da bani. Daca in cazul conferintelor de la Ateneul Roman stim ca banii sunt dati de masonul Calin Georgescu, secretarul general al Asociatiei pentru Clubul de la Roma, cu care este prieten si coleg in Consiliul Director al Institutului de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare (IPID), alaturi de Serghei Celac, Mugur Isarescu si Mircea Malita, nu prea e clar de ce, la Oradea, este sponsorizat de Consiliul Judetean Bihor, al carui presedinte este Radu Tirle, un cunoscut predicator penticostal anti-ortodox, cu toate ca este prieten cu un episcop din BOR, Sofronie Drincec, apostatul, daca ati auzit de el. Poate pentru ca si Dan Puric e un bun predicator?...

PS: Am auzit tot felul de voci, adesea de canal, care sustin ca un simplu demers de informare a naivilor hipnotizati din "cultul Puric" ar fi un atac injurios la adresa "maestrului". Din pacate pentru prostime, informarea se afla aici - Masca lui Puric - si, oricine o citeste observa ca nu exista nici macar un epitet la adresa "maestrului" Dan Puric: sunt strict legaturile lui mai putin ortodoxe (o parte doar...). Indivizii umbla, ca vechii nkvd-isti, din om in om, cu telefoane de dezinformare, incercand sa pacaleasca batranii care nu folosesc internetul. Insa, ghinion: fostii detinuti politici ma suna imediat sa-mi spuna ce mai comploteaza capusele ortodoxiei. Papagalii cu cioc ii dau inainte. Tot aici m-am delimitat de mult de actiunile lui Iurie Rosca, cat se poate de clar si chiar, mai nou, inclusiv cu ilustratie. Spre deosebire de tot felul de pigmei din tabara kominternista, gen Badinovici, sau "caldut practicanta", gen tiganusul Riceard, este evident ca eu am avut puterea sa imi marturisesc dezamagirea si sa nu perseverez in eroarea diabolica de a sustine un predicator doar pentru ca suceste mintile prostilor, cum fac cei doi "frati" patati. Desigur, daca e ordin, cu "rost", tot de la Ex Oriente Lux, sau cel putin de la Oriente, atunci nu mai e "eroare". Doar diabolic.

PS 2: Imi aduc aminte, perfect, de o intalnire cu vreo 40 de "barbati" care s-au angajat, "hotarati", in lupta anti-cip. Tot astia, "barbatii", "practicantii", la sfarsitul reuniunii manastiresti s-au exprimat, in termeni nu tocmai ortodocsi, asupra imposturii lui Dan Puric, condamnand la unison proiectul "ecumenist" conceput pentru Aiud, dosar pasat acum in mainile lui IPS Andreicut, care are, cred eu, inca, de lucru, poate, la alte dosare, mai vechi... Dupa sase luni, din grupul celor 40 de "razboinici" au mai ramas doar vreo doi-trei (vezi mai jos) care isi exprima public si fara teama opinia pe care altii se fac ca au uitat-o sau nici n-au avut-o. Eu, insa, nu uit. Si, daca o sa mai vad multa fatarnicie "ortodoxa" o sa fac bine sa gasesc pe undeva notitele cu opiniile si numele tuturor participantilor "intru cuvant". Caci se vede ca, pe undeva, era mai mult cuvantul lui mamona cel la care se inchinau. Si o fac si azi, cu preacurvie sufleteasca si lasitate subpamanteana, folosind minciuna prin omisiune contra Adevarului .

UN MODEL SI PENTRU SFANTUL SINOD. Judecator Carmen Paduraru, despre actele biometrice, de la frica la curaj

Un model de mărturisire anti-cip

Eu accentuez că a trecut timpul rugăciunii, al smereniei şi al postului exclusiv fără exteriorizare. Este timpul mărturisirii care înseamnă să vorbeşti despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să-L pomeneşti în toată clipa şi în tot ceasul, să stai de vorbă cu cei care nu au ajuns, pentru că sunt sărmani, să-L cunoască. Timpul de acum ne oferă şi mai mult posibilitatea aceasta. Ameninţarea actelor biometrice este îngrozitoare şi cred că toată lumea de aici cunoaşte problema şi nu mai este nevoie de vreo argumentaţie. Eu am fost în situaţia de a studia mai în amănunt problema deoarece am trei copii mici, sunt judecător - şi un preot o dată mi-a spus: „Nici o grijă, judecătorii aproape nu se mântuiesc” – ceea ce m-a înfiorat şi m-a trezit dintr-un anumit punct de vedere, dar care de fapt mai mult m-a agitat. Ceea ce m-a liniştit a fost scrisoarea părintelui Justin Pârvu din 14 ianuarie când a spus: „Haideţi la luptă! Creştini, ieşiţi la luptă!” Nu întâmplător ne spune aceasta un părinte care este plin de dragoste. Au fost tot felul de interpretări. Citim de prin poziţiile unora dintre preoţi că nu ar trebui să se facă tulburare, că rugăciunea, rugăciunea şi postul vor rezolva toată problema. Nu o rezolvă dacă noi nu mărturisim prin orice faptă exterioară situaţia care ne ameninţă. Eu nu am putut să stau… Am mers şi am bătut din uşă în uşă la vecinii mei pe care nu-i cunoşteam. Eram speriată, în felul meu. Nu-mi cunoşteam vecinii! Este ca o boală a societăţii actuale, din păcate. Nu ne mai uităm în ochii celuilalt, nu ne mai spunem cuvinte blânde de dragoste, de ajutor. Speriată de problemele mele interioare nu mă mai interesa că am un vecin necăjit sau, pur şi simplu, care ar vrea să mă salute sau să îl salut. În momentul în care am citit scrisoarea părintelui Justin mi-am schimbat optica. Este timpul luptei pe toate căile. Trebuie neapărat strânse semnături. Gândiţi-vă că tinerii de astăzi, la o formă de ieşire în parc, în centru oraşului, pot aduna aceste semnături, pot sta de vorbă cu oamenii. Este un lucru care tinerilor, cred eu, le lipseşte astăzi. Curajul de a-L mărturisi pe Iisus Hristos discutând cu cei din jurul nostru vine treptat; se înmulţeşte. De la jena de început, de la frică care este arma diavolului … nu trebuie să-ţi fie frică! Îl ai pe Hristos.
Şi mie mi s-a întâmplat să fiu umilită, să fiu privită ca o habotnică dar încet, încet, în jurul meu, oamenii au început să vadă pericolul. Mi-au cerut lămuriri, au început să se intereseze, i-am atras de partea mea. Trebuie să ştiţi că frica este arma diavolului şi să o refuzaţi din start. Am fost mâhnită când am aşteptat opinia preoţilor, şi cei care sunt de faţă pot să se supere pe mine, şi am fost şocată de decizia Sinodului. Ruşine! O ţară de creştini ortodocşi să aibă o asemenea conducere. Să iasă purtătorul de cuvânt al acestei instituţii şi să spună: „Eu îmi pun primul cip”. Păi, eu ştiu din copilărie despre pericolul pecetluirii. Preotul ar trebui să mă apere!
Este o ruşine! Slavă Domnului că m-a întărit iarăşi părintele Justin care mi-a spus: „Dar Mântuitorul cum a rămas singur?” Deci aşa trebuie să privim lucrurile. Biserica oficială nu este de partea noastră. Va trebui ca lupta să o ducem noi cu Hristos deasupra şi cu binecuvântarea Părintelui Justin, slavă Domnului că-L avem.
Practic ce se mai poate face?! Permisele auto conţin cipuri. Oficialităţile spun că nu. O parte dintre permisele care s-au emis din noiembrie spun ei că nu ar avea. Am studiat directiva Uniunii Europene care este invocată în documentul oficial şi în care se spune astfel: permisul auto nu este un act electronic fiind emis în bază de directiva 126/2006. Ori, este o obrăznicie din partea
lor pentru că directiva spune clar că acest act trebuie să conţină un microprocesor cu memorie electronică care în timp se poate completa cu orice fel de date.
Deci noi, prin acest permis care iniţial pare inofensiv, dăm o semnătură în alb. Oricând ne putem trezi pe acel document cu nişte informaţii despre noi. O altă minciună a oficialităţilor: această directivă ar fi putut fi implementată până în 2033. De ce s-au grăbit? De ce nu ne-au informat? Cel puţin doi ani trebuiau să fie dezbateri publice pe această temă.
Chiar legea Uniunii Europene o prevede! De ce nu au respectat-o? … Probabil că nu L-au descoperit pe Iisus! Atunci altfel ar fi văzut lucrurile. De ce să treacă peste obligaţiile pe care însuşi le-a impus actul normativ al UE? Puteţi întreba şi nu cred că nu există avocaţi care nu gândesc ca mine. Căutaţi-i! Mergeţi şi întrebaţi! Am această problemă: trebuie să primesc permis auto şi nu îl
vreau, sunt creştin ortodox. Eu nu renunţ la Duhul Sfânt pentru acel cip, orice ar fi! Am dreptul de a conduce prin faptul că am absolvit o şcoală de şoferi, am dat un examen dar eu acel permis nu-l iau. Cine se află în situaţia expirării permisului poate merge la un avocat pentru a face o plângere prealabilă, pentru a face o acţiune în instanţă. Poate veţi pierde din aceste acţiuni şi am auzit deja că sunt situaţii defavorabile dar se vor găsi unul, doi, încet, încet, văzând opinia noastră că nu stăm şi primim toate minciunile, scursurile societăţii. Nu trebuie să acceptăm, orice ar fi! Lupt pentru dreptul meu! Deocamdată sunt drepturi constituţionale şi dacă noi nu vom opune rezistenţă acum, în scurt timp se va tinde la schimbarea constituţiei unde vor fi nişte modificări esenţiale. Îmi asum critica părintelui cu privire la judecători. Aşa este! E trist! Sunt situaţii de acest fel! Mi-o asum! Dar cauzele nu sunt numai acolo, că judecătorul ia bani. Nu! Cauzele sunt mult
mai profunde pentru că omul care ajunge în faţa ta şi o dă afară pe mama lui din casă, ce fel de hotărâre poţi să dai în situaţia aceasta? Când ajung oamenii să jure pe cruce şi să spună cu mâna pe cruce şi unul şi altul lucruri total opuse. Unde este conştiinţa omului? De ce a ajuns la acel proces?
Mai este o altă cauză pe care vreau să o cunoaşteţi. S-a dorit modificarea legilor pentru ca să se creeze învrăjbirea asta socială. Cum s-a întâmplat? Printr-o inflaţie de procedurii. Cam 60-70 % din populaţia ţării se judecă şi, deci, a ajuns o problemă de fond; dacă ai ajuns acolo fiind creştin ortodox, atunci de la bază trebuie schimbat totul. ...Pe internet sunt o mulţime de documente prin care poţi face o plângere prealabilă, o acţiune împotriva prefectului pentru că el are în subordine permisele auto. Responsabilitatea este a intelectualilor, de ceea ce se întâmplă în ţara aceasta. Pentru că noi am tăcut, noi, intelectualii! Intelectualii, cum spune Ioan Ianolide care m-a dus la o luciditate extraordinară, că creştini au răspundere pentru destinele omenirii, să le orienteze şi să le orânduiască. Deci, noi, creştinii, cu atât mai mult ca intelectuali, avem răspunderea să nu ne solidarizăm cu dezastrul lumii moderne. Aceasta înseamnă dezaprobarea totală a păcatului, a răutăţilor, a acestor modificări legislative care se vor impune şi mai acut. Poate aveţi cunoştinţă - UE ne impune modificarea tuturor codurilor: penal, civil, procesual, structural, - adică de la zero. Va fi o mare dezordine în această ţară pentru că legile nu sunt cunoscute de nimeni; aceste legi au venit peste noapte impuse de la Bruxelles.
Noi, judecătorii practicieni, vreau să vă spun că sunt nopţi în care nu dormim din cauza numărului de dosare şi al lucrului pe care-l avem. Oamenii, sărmanii, ajung la judecată dar nu aceasta le va rezolva problema, ci întoarcerea la credinţa autentică şi totală. Vă spuneam că se trece la introducerea forţată a acestor dezastre care sunt codurile în sensul că se va modifica structura codului familiei, în aşa fel încât concubinajul va fi ocrotit mai mult decât familia. S-au dezincriminat incestul, prostituţia. V-am spus, sunt multe şi nu am timp să studiez în amănunt dar ceea ce se urmăreşte din câte am reuşit să aflu este un dezastru. Să ne rugăm la Dumnezeu să mai ţină lucrurile aşa cum sunt şi să ne dea înţelepciune fiecăruia, la locul unde se află, pentru ca să facă ceea ce trebuie.
Mass-media abundă acum de cazuri şocante. Se învrăjbesc categoriile sociale şi noi nu trebuie să permitem, pentru că aici lucrarea diavolului va dispare. În momentul în care noi, creştinii, vom ajunge la o dragoste puternică de a înţelege, de a ierta pe celălalt, de a accepta slăbiciunile celui
de lângă noi, de a ne încărca din nou inima cu iubire creştină, atunci nu va mai putea răzbi. Ceea ce m-a întărit iarăşi foarte mult au fost cuvintele părintelui Adrian Făgeţeanu. Este posibil să epuizăm toate aceste arme exterioare despre care v-am vorbit: referendum-ul, oprirea legilor efective. Este posibil. Atunci va interveni opţiunea fiecăruia, foarte conştientă, de a refuza orice document. Aceasta le va distruge sistemul cu propriile lor legi pe care le vor da şi să dea Dumnezeu să nu se pună în practică niciodată.
Eu, personal, refuz acest document! Cât mai pot, mai merg cu maşina, cât mai pot, mai merg la serviciu, pentru că va fi momentul decisiv când îţi va spune: dacă nu ai permisul cu cip, dacă nu ai act de identitate, nu mai vii la serviciu. (...) Pretextul lor este prevenirea terorismului. Iertaţi-mă,
acestea sunt aberaţii care au plecat de la nişte cazuri particulare, şi acelea cu sensuri specifice. Să facem tot ce se poate, să spunem NU!

Revista ATITUDINI Numarul 6

http://www.petruvoda.ro/

NAE GEORGESCU DESPRE DETRACTORII LUI EMINESCU: „Credinţa zugrăveşte icoanele ’n biserici...”

I

...Observ în ultimul timp un oarecare interes, afişat mai ales pe INTERNET, pentru creştinismul lui Eminescu - din partea unor tineri care se declară creştini fervenţi („practicanţi”), iubitori ai lui Eminescu şi informaţi cam de maniera aceasta: “Nu m-ar deranja comentariile potrivnice, numai să se discute punctual si argumentat, aşa cum am făcut eu însumi, pe bază de texte şi de surse autorizate, nu pe bază de lozinci şi "urechisme", cum înţeleg unii să discute la noi.” Am citat din prima ocurenţă oferită de GOOGLE la tema “Eminescu şi creştinismul”, un text care neagă, categoric chiar, posibilitatea de abordare creştin-ortodoxă a vieţii şi operei lui Eminescu, încheindu-se astfel: “Ne place sau nu, Eminescu n-a fost un credincios creştin (deşi va fi avut în comun cu creştinismul – în resorturile intime ale personalităţii sale – acuitatea metafizică, intuiţia organicului, reverenţa faţă de tradiţie sau vocaţia mărturisitoare). Dar Eminescu rămîne Eminescu, aşa cum a fost. Geniul artistic (mai ales pe fondul de dezangajare religioasă al modernităţii) poate să-şi asume sau nu, într-o măsură sau alta, creştinismul – aceasta stă în “căderea” şi-n “libertatea” lui noetică şi creatoare. “Demoniacul” Baudelaire sau “dumnezeiescul” Dante sînt la fel de mari poeţi, atît cît sîntem omeneşte îndreptăţiţi să-i judecăm. Orice altă judecată aparţine lui Dumnezeu şi transcende istoria.”
Dl. Răzvan Codrescu, cu care dorim să stăm de vorbă, analizează, pentru a ajunge la această concluzie, biografia, poezia şi ziaristica lui Eminescu. Dacă nu m-ar uimi cu câtă seninătate afirmă lucruri neadevărate, nici n-aş intra în discuţie. Dânsul spune, de pildă, aşa: “În familia căminarului Gheorghe Eminovici nu pare să fi primat educaţia religioasă. Tatăl stătea drept pe la liturghii, după vechea cuviinţă, dar un suflet religios nu era.” De unde această informaţie?! Autorul vorbeşte, cum vedem mai sus, de “surse autorizate”- or, o sursă cum nu se poate mai autorizată, cel puţin în această privinţă, este Corneliu Botez care iată ce spune despre Gheorghe Eminovici, în “Omagiu lui Eminescu” din 1909: “...obijnuia să-şi invite rudele şi prietenii la Ipoteşti, unde-i primea şi ospăta bine, mai ales la sărbători mari, cum e la Paşti ori la Sf. Gheorghe, când îşi sărbătorea ziua numelui. Îi ducea la biserică, unde asculta slujba cu multă evlavie, căci atât dânsul cât şi mama poetului erau religioşi, nu lipseau duminica şi în zi de sărbătoare de la biserică şi se supuneau obiceiurilor religioase în mod strict.” (p.34-35) Corneliu Botez notează că deţine informaţia de la doctorul Hyneck, un cunoscut al familiei Eminovicenilor şi al lui Mihai Eminescu. Leca Morariu a descoperit, în perioada interbelică, un document foarte important: fotografia unui prieten al lui Mihai Eminescu, un oarecare Focşăneanu, pe spatele căreia stă scrisă dedicaţia: “Tenerelului gymnasist Michael Emineanu, 23 aprilie 1864”. Asta atestă că de Sf. Gheorghe se întâlneau la Ipoteşti rudele şi prietenii căminarului. (Mai atestă că încă din 1864, la 14 ani, Eminescu îşi zicea sau era numit “Emineanu”, deci voia să fugă de sufixul “-ovici”).

Mai pot adăuga nu doar ce ştie toată lumea, şi anume că Gheorghe Eminovici avea bisericuţa lângă casă - dar chiar că era fiu de dascăl de biserică. Tatăl său, Vasile Eminovici, bunicul patern al poetului, a plecat din Blaj şi s-a stabilit în Bucovina, la Călineşti, prin 1802, unde a ridicat o căsuţă şi, alături, o biserică din lemn la care a slujit. Poate că nu ar fi semnificativ dacă n-am avea acest tipar care se repetă: casa alături de biserică. Şi locuinţa din Botoşani a Eminovicenilor se afla lângă biserică.

La Cernăuţi, făcând şcoală cu Aron Pumnul, tânărul Eminescu şedea în gazdă într-o clădire din curtea unei biserici. Mai amintesc faptul că Gheorghe Eminoviuci trăgea, în Bucureşti, la o adresă din Strada Biserica Enei Nr. 1 (vezi plicul cu ştampila poştei din 4 iulie 1881), unde şi Eminescu a locuit un timp (or, fiind o stradă foarte mică, este vorba, probabil chiar de o locuinţă din jurul bisericii). N-am urmărit toate adresele cunoscute ale lui Eminescu, dar constat că destul de des el locuieşte în apropierea unor lăcaşuri de cult, sau chiar în incinta lor. ( La Bucureşti, în curtea bisericii Caimata; la Iaşi, în curtea Mânăstirii Golia, etc.; accept şi idea că în asemenea lăcaşuri se putea sta în gazdă mai ieftin sau, poate, chiar gratis – dar situaţia se repetă cu o insistenţă demne de luat în seamă).

Mi se pare interesant de recitit poemul “Melancolie” (1876) din perpectiva aceasta a familiarizării poetului cu spaţiul sacru. Amintesc doar că iconografia aferentă acestui poem (acuarela lui Ary Murnu, de pildă) înfăţişează o ruină imensă din zid sau piatră. Este, dimpotrivă, o construcţie mică din lemn : “Biserică ‘n ruină / Stă cuvioasă,tristă, pustie şi bătrână (...) Drept preot toarce-un grier un gând fin şi obscur, / Drept dascal toacă cariul sub învechitul mur.” (Ca să fie cari, nu poate fi vorba de ciment sau cărămidă: trebuie lemn; aici se referă la câlţii care leagă fresca de peretele cioplit al bisericii). Când compară atât de aplicat sufletul omului cu o biserică – nu se poate vorbi de creştinism la Eminescu? Prin această construcţie din lemn “cuvioasă, tristă” bate vântul iar “Năuntrul ei pe stâlpi-i, păreţi, iconostas / Abia conture triste şi umbre au rămas.” Urmerază afirmaţia devenită proverbială: “Credinţa zugrăveşte icoanele ‘n biserici” – şi textul continuă: “Şi ‘n sufletu-mi pusese poveştile-i feerici, /Dar de-ale vieţii valuri, de al furtunei pas / Abia conture triste şi umbre-au mai rămas./ În van mai caut lumea-mi în obositul crier, / Căci răguşit, tomnatic, vrăjeşte trist un grier; / Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi ţiu, / Ea bate ca şi cariul încet într-un sicriu...” Desacralizarea lumii este temă majoră în poezia eminesciană, anunţată în “Melancolie”, dezvoltată în alte poeme – şi construită în chip de consluzie în cele patru “Satire” a căror replică este “Luceafărul”. Trebuie să ai, însă, ceea se cheamă “organ pentru poezie” – iar la un post-pozitivist precum Răzvan Codrescu nu e cazul. Dânsul continuă să bată câmpii fără graţie: ”Mama – Raluca, fata stolnicului Juraşcu – “mai evlavioasă, cumpără, zice-se, de la o rudă a fostului stăpîn [al Ipoteştilor – n. n.] Teodor Murguleţ, o bisericuţă fără turlă, cu clopotniţa de lemn”[15], fel mărunt de a intra în tradiţia ctitoriilor boiereşti. Raluca avea şi vreo şase fraţi sau surori la călugărie[16], dar asupra propriilor copii nici ea şi nici altcineva nu se vede să fi exercitat vreo influenţă religioasă. Nici unul dintre aceştia, deşi mai toţi au umblat pe la şcoli, n-a fost îndrumat şi nici nu s-a orientat singur spre cariera preoţească sau spre monahism (deşi ne aflăm în Bucovina vechilor vetre mănăstireşti” (aici trimite de două ori la G.Călinescu, cel din 1933: acolo stă cu informaţia). Doar că: în Bucovina se află dl. Răzvan Codrescu, şi pe la 1933, Ipoteştii fiind dincoace de graniţa de la Iţcani, în Moldova. Ca să meargă la Cernăuţi, la şcoală, Mihai Eminescu a avut nevoie de paşaport. Las de o parte cinica interpretare a gestului Ralucăi (autorul citeşte totul cu o reavoinţă de loc creştinească, şi nici măcar nu-şi dă osteneala s-o disimuleze) – dar raţionamentul final este de tot hilar.
Dintre feţele bisericeşti din familia lui Eminescu, doi fraţi ai Ralucăi au fost călugări (Calinic şi Iachift, acesta din urmă fiind stareţ) – şi trei surori ale ei au fost călugăriţe, toate la mânăstirea Agafton ( Fevronia, Olimpia şi Sofia) – o altă soră a ei, Safta, având o fiică pe nume Xenia care s-a călugărit de asemenea la Agafton. Raluca a mai avut un frate laic, pe Iorgu, şi o soră de asemenea laică, Marghioala. Avem de-a face, aşadar, cu o familie profund religioasă – şi cu o mânăstire, Agafton, unde Eminescu copil era ca acasă între mătuşi.
Cea mai importantă este Maica Olimpiada Juraşcu, sora Ralucăi. Călugăriţă la Agafton, iar mai târziu stareţă aici, ea l-a urmărit pe poet toată viaţa. În copilărie Mihai Eminescu mergea la Agafton destul de des, şedea acolo cu săptămânile, participa la viaţa de obşte, asculta poveşti, cântece, întâmplări reale povestite de călugăriţe; se poate spune că era un copil de mânăstire. Informaţia este în toate sursele demne de crezare – şi poate că nu e elev care să fi citit “Călin (file din poveste)” şi să nu fi aflat că are la bază basme şi poveşti pe aceeaşi temă auzite de poet la Agafton. Mai puţină lume ştie, însă, că Maica Olimpiada a mediat, prin 1886-1887, cumpărarea unei case în Botoşani pentru nepoţii ei, Mihai şi Harietta, care şedeau în gazdă sora îngrijindu-şi fratele bolnav. Comitetul de femei din Iaşi, condus de Claudia Emilian, a fost dispus la un moment dat să strângă suma de bani necesară pentru a-l ajuta pe poet să se stabilească la Botoşani. Ba s-a dat chiar o arvună. Aflăm mai multe lucruri din scrisoarea Hariettei din 17 ianuarie 1888 către Cornelia Emilian: “17 ianuarie :„… Casa este foarte bună, strada retrasă şi aerul curat. Casa a fost a unei cucoane care, rămâind văduvă, s-a călugărit la mănăstirea Agafton. Murind, a lăsat-o să se vândă numaidecât, până la Sf. Gheorghe 1888, aprilie 23, pentru datorii. Executoarele testamentare sunt trei călugăriţe: actuala maică stareţă Olimbiada Iuraşcu, Agapia Gherghel econoamă şi Eupraxia Herescu. Un raport al defunctei cere 6000 franci, însă pe mine m-au asigurat că sunt siliţi a o da cu 4000 franci şi poate cu mai puţin chiar. Maica Olimbiada Iuraşcu este mătuşa noastră, soră cu mama, şi de aceea nu mă pot adresa eu direct, să n-o compromit înaintea soborului ei, crezând că ea, mătuşa, voieşte a ne îndatori. În caz de a rămas în Comitet ideea de a cumpăra o casă, vă rog a pune o persoană străină de noi să se adreseze călugăriţelor scrise mai sus, rugându-vă a ne da răspuns pozitiv de va fi cu putinţă să se cumpere sau nu, pentru că, în caz de nu, să putem a ne căuta mai de timpuriu o căsuţă cu chirie, căci de la Sf. Gheorghe suntem siliţi a ne muta aiurea.” Şi alte scrisori fac referire la această casă – pe care, dacă nu pleca la Bucureşti în aprilie 1888 dus de mână de Veronica Micle pentru a-şi prelua pensia guvernamentală (n-o va apuca, de fapt…), cei doi fraţi ar fi avut-o sigur.
Şi mai puţină lume ştie, cred, despre episodul din 1886, când, abia ajuns la Mânăstirea Neamţ (8 noiembrie, de Sfinţii Mihail şi Gavril), Eminescu a cerut să fie spovedit şi împărtăşit. S-a păstrat până în zilele noastre un fragment din însemnarea preotului care a a oficiat (datorăm editarea acestui fragment d-lui Prof. Paul Miron): “Pe ziua de Sf. Voievozi în anul 1886 m-au chemat la M-rea Neamţu, la bolniţă, şi l-am spovedit şi l-am împărtăşit pe poetul M. Eminescu. Şi au fost acolo Ion Gheorghiţă, din Crăcăoani, care acum este primar. Iar M.Eminescu era limpede la minte, numai tare posac şi trist. Şi mi-au sărutat mâna şi au spus: Părinte, Să mă îngropaţi la ţărmurile mării şi să fie într-o mânăstite de maici, şi să ascult în fiecare seară ca la Agafton cum cântă Lumină lină. Iar a doua zi…” (aici se întrerupe însemnarea, pagina următoare a cărţii de rugăciuni pe care fusese scrisă pirzându-se). Nu discutăm acum cele ce ţin de această însemnare (am făcut-o în altă parte şi vom reveni, desigur) – dar amintirea mânăstirii Agafton trebuie să ne atragă atenţia, ca şi cântarea de vecernie “Lumină lină” care se regăseşte în sonetul “Răsai asupra mea” (de pe la 1879. Din zona manuscrisă a cunoscutei “Rugăciuni”):
Răsai asupra mea , lumină lină,
Ca’n visul meu ceresc d’odinioară
O, maică sfântă, pururea fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină.

Speranţa mea tu n-o lăsa să moară
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
Îndurătoare-aspra mea coboară.

Străin de toţi, pierdut în suferinţa
Adâncă a nemerniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie.

Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa
Şi reapari din cerul tău de stele;
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!
Pe noi ne domină acest “eu” liric în spatele căruia îngrămădim suferinţa şi trăirile biografice ale poetului. Luat în sine, ca “eu generic”, ca avatar al lui Iov de pildă, cântecul eminescian de tânguire are acea mistică pe care numai un creştinism profund, asumat, i-o conferă. Şi dl. Răzvan Codrescu citeşte acest sonet, şi iată cum îl înţelege: “Răsai asupra mea... este tot un soi de rugăciune amară, dezabuzată, adresată Fecioarei. Judecata strict estetică ne-ar obliga să concluzionăm pe varianta ultimă. Judecata religioasă – ce-şi propune să iscodească sufletul poetului – poate însă concluziona şi pe variante de lucru. Studiind deci atît varianta finală, cît şi procesul de elaborare al sonetului în discuţie, constatăm că rugăciunea eminesciană nu este deloc aceea a unui credincios. Tocmai de asta se şi plînge poetul: “Străin de toţi, pierdut în suferinţa/ Adîncă a nimicniciei mele [versuri cu iz schopenhauerian – n. n.],/ Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie”... Sau în variantă: “Nu cred nimic şi asta mă doboară./ Nici în amor nu cred şi nici în ură/ Şi sfîntă nu-mi mai e nici o idee,/ Pierdui avîntul ce-mi dădea tărie,/ A mele visuri toate se pierdură”... În “noaptea gîndurilor”, poetul simte nevoia unei “lumini”; “tinereţea”, “credinţa”, “speranţa” pe care le cerşeşte rămîn noţiuni vagi, traductibile mai degrabă în planul laic. Un vers precum “Eşti prea melt înger, prea puţin femeie” (trecut, cu o uşoară ajustare, în S-a dus amorul) nu prea este o mostră de evlavie (cum nu este nici acea mişcătoare “Golgotă a dragostei erotice” din Răsari să dai lumină, unde nepăsarea iubitei faţă de “ruga mea fierbinte” îl face să se asimileze de-a dreptul... dramei christice: “Mă faci părtaş în lume durerilor lui Crist”)!
Aici, căderea în psihologism a d-lui Răzvan Codrescu este prea abruptă. Evident, e greu de explicat în câteva fraze sensul iubirii la Eminescu în contextul ştiinţei numite “marilogie” ( ştiinţa despre imaculata Fecioară Maria). Am să amintesc doar atât, că finalul la “Pe lângă plopii fără soţ” este: “Tu trebuia să te cuprinzi / De acel farmec sfânt /Şi noaptea candela s’aprinzi / Iubirii pe pământ”. Cum avem noi, prin editori, “candelă”, nearticulat, se pretează la interpretarea călinesciană vizând hetaira din templul egiptean (amintesc că tot “divinul critic” vorbea de un ”sexualism transfigurat” la Eminescu în poemele atingătoare sau amintind de Fecioara Maria). Poetul vorbeşte, însă, de candela, una singură, aceeaşi, a iubirii; după opinia mea, el nu compară femeea cu un înger, ci o consideră chiar înger cu prelungire în însăşi Fecioara Maria ca descendenţă ori ca ascendenţă. Numai Arghezi în “Psalmul de taină” mai declară iubirea unui muritor pentru Fecioara Maria. Eminescu în poezia de dragoste vrea să vadă dacă mitul christic poate să se repete, caută cu înfrigurare repetarea lui – şi în final îşi dă seama că este irepetabil, că s-a produs o singură dată în vecinicie şi că aşa trebuie. Dl. Răzvan Codrescu putea să redea şi alte versuri din colateralele sonetului “Răsai asupra mea”, ca de pildă: “A mele visuri toate se pierdură / Un înger de-a ’ncetat a fi femee” , sau, şi mai explicit: “De ce nu mai eşti înger, ci femee, / De ce te-ai stins în lumea mea…Marie.” Pentru Eminescu femeea are un minim absolut: Eva (din “Floare albastră”, de pildă ) – şi, pentru că există acest minus absolut, are un plus necesar absolut care este Fecioara Maria. Cred (şi am argumentat în cărţile mele de ce) că volumul său de poezii, construit de el însuşi, trebuia să se încheie cu “Rugăciune”, aşa cum încheie Titu Maiorescu o ediţie târzie a sa, ca gest (cerere, rugare) de iertare creştină pentru că discută cu atâta insistenţă divinul feminin. Altfel, să ne amintim de “Venere şi Madonă”, versul: ”Căci femeea-i prototipul îngerilor din senin”. Aici poetul intră de-a dreptul în discuţii teologale, consideră că îngerii au fost făcuţi după chipul şi asemănarea femeii, sunt, deci, posteriori omului, o “cădere” din om. În 1870, când debutează la “Convorbiri literare” cu acest poem, Eminescu asimilase suficientă informaţie în domeniul religiei creştine – şi avea acele dileme sfâşietoare care stau la baza misticismului său - încât să poată discuta din interior procedeul lui Rafael. Să ne amintim poemul: pictorul (Rafael) a văzut-o pe Venus – şi a creat-o după forma ei pe Fecioara Maria. Exact aşa s-au petrecut lucrurile în realitate: Rafael Sanzio şi şcoala sa făceau mulaje după chipurile statuilor antice din Roma, le redesenau şi le îmbrăcau în costume de epocă pentru a-i face să creadă pe romanii din vremea lor că seamănă cu cei din antichitate. Procedeul s-a extins şi asupra statuilor de zei – iar chipul Fecioarei a fost dedus din cel al Venerei păgâne. Desigur, este o impietate să compari (să asemeni până la identitate, să-i transferi imaginea) zeiţa iubirii vulgare, pe Venus Vulgivaga, cu Fecioara Maria. Aceasta este tema poemului “Venere şi Madonă” de Mihai Eminescu, poetul deducând că procedeul poate fi folosit şi în scris (“ut pictura poesis”, cu vorbele lui Horatius) - dar observând imediat că are cumplite consecinţe etice şi morale. Mai exact, cine uzează de acest procedeu este un “apostat” – şi din această apostasie de început se dezvoltă arta poetică eminesciană. Citită în punctuaţia eminesciană, poezia îl blamează pe Rafael – numai că vreo câteva virgule adăugate de editori şi un semn de exclamare pus cam aiurea fac să se înţeleagă că îl laudă. În general filonul mistic al poeziei eminesciene este mult erodat prin punctuaţia editorilor; mai exact spus: mistica este deturnată în psihologie. Se poate studia mai bine acest segment al creaţiei eminesciene în poeziile postume, acelea care n-au trecut prin prea multe mâini interpretative. Cu atât mai ciudat mi se pare că dl. Răzvan Codreanu nu vede, n-aude: dânsul citeşte şi citează chiar din postume.
Ca să vă daţi, însă, seama ce efecte pot avea afirmaţiile dânsului, citez câteva ecouri la textul pe care şi l-a postat pe INTERNET: „Era necesara o astfel de pozitie. M-am saturat si eu de abordari amatoriste si/sau exaltate fara temei. Ce confortabil este cind vezi ca mai sint si nationalisti crestini rezonabili, care au stiinta de carte, spirit critic si profunzime” Ce l-o fi impresionat pe acest internaut care semnează “Claudiu Târziu” dar scrie cu “î” ? - Desigur, tonul curajos al discursului împănat cu note care în subsol răspund la anii 1930 ori confundă Bucovina cu Moldova.

Sintagma “naţionalist creştin rezonabil” pluteşte ca o floare de nufăr peste aceste subsoluri... insalubre. O tânără care semnează “Vera” este de-a dreptul entusiasmată: “Dle Codrescu, va multumesc mult pentru acest articol, mi-am limpezit anumite nedumeriri, mai ales ca imi iau licenta anul acesta. Si am o tema foarte dificila "Sentimentul religios in poezia lui Eminescu". Poate imi sugerati ceva...” – iar autorul îi răspunde tuşat: ”Tema e generoasă şi, dacă nu ţii s-o circumscrii procustian creştinismului şi ortodoxiei, religiozitatea lui Eminescu se vădeşte reală şi fascinantă, la punctele de întîlnire dintre spiritul romantic şi spiritul folcloric, dintre dacism şi creştinism, dintre meditaţia filosofică şi meditaţia religioasă, dintre lirismul sacru şi lirismul profan. S-a scris mult pe această temă, dar nu ştiu nici o carte care să sintetizeze mulţumitor lucrurile. Poate o veti scrie dvs., licenţa fiind un prim pas (pe care vi-l doresc unul "cu dreptul")”. N-am ce zice, chestia cu “circumscrisul procustian” e haioasă, cum ar zice un tânăr - dar unde va fi fiind, oare, punctul de întâlnire dintre lirismul sacru şi lirismul profan ?! Nu cumva, în goana după noutate, inventând atâtea concepte care de fapt nu există, dl. Răzvan Codrescu are definiţia dânsului şi pentru “creştinism”, un fel de pat care, rotund fiind, îl evită prin aceasta pe proprietarul Procust? Mai departe de aici, totul este combinare măiestrită unor lucruri n’esistente.

N. Georgescu

http://www.veghea.ro/

http://www.mihai-eminescu.ro/

SACRIFICAREA, BOALA si MOARTEA lui Eminescu, la emisiunea NASUL, cu profesorii Nae Georgescu, Theodor Codreanu si Gheorghe Ene. TRANSCRIERE.

VIDEO: Ceremonia din 15 iunie de la Mormantul lui Eminescu organizata de Parintele Teofil Bradea si prietenii sai

Emisiunea NASUL din 15 iunie 2009, la 120 de ani de la moartea lui Eminescu
Radu Moraru: Bună seara, bun găsit la „Naşul”, sunt Radu Moraru, şi avem în această seară o construcţie inedită. Discutăm, aşa cum am promis săptămâna trecută, suntem la episodul 2 legat de Mihai Eminescu. Despre dispariţia sa. În această seară privim şi prin documente ale serviciilor secrete, să vedem câte au existat, ce se spune acolo despre Mihai Eminescu. Mistificările care au avut loc de-a lungul timpului, faptul că istoria a avut grijă din când în când să îl mai omoare de câteva ori pe Mihai Eminescu. Nici în şcoală Mihai Eminescu nu este învăţat aşa cum ar trebui. Şi multe altele, pentru că Mihai Eminescu e şi multă Românie în toată povestea vieţii sale.

Radu Moraru: Am revenit, suntem în direct. Cred eu, o seară interesantă, pentru că atunci când vorbeşti de Mihai Eminescu, şi cred că noi am reuşit săptămâna trecută să o facem destul de aplicat, e interesant. Şi în această seară vom fi moderaţi şi vom introduce nuanţele pe care le cunoaştem noi în toată discuţia pentru că e important să ştim cât mai exact cine a fost Mihai Eminescu şi de ce el e atât de mare nu doar pentru România, ci şi pentru Europa. Invitaţii mei sunt profesori universitari, oameni care şi-au dedicat o mare parte din viaţă studierii lui Eminescu. Unii din ei chiar au avut acces la documente secrete. Şi o să vedeţi în această seară că Biroul de informaţii din Rusia, din Imperiul Austro-Ungar, erau foarte preocupate de ce face, ce spune, ce scrie, ce gândeşte Mihai Eminescu. Era socotit un element poate periculos, poate ostil. Profesor universitar doctor Nae Georgescu, bună seara, profesor doctor Teodor Codreanu, scriitor, profesor doctor Gheorghe Ene, tot scriitor. Bună seara. Mă va ajuta în această seară colegul nostru de la „Ziua”, Victor Roncea. Şi el preocupat. Are câteva teme şi îşi dedică o mare parte din energie acestor teme şi îi mulţumim pentru că ne-a sprijinit în această emisiune. Victor Roncea, e un subiect delicat?
Victor Roncea: E delicat, ca sufletul neamului românesc. Dar revine iată după 1989 în forţă, pentru că e bine să amintim că, până în 1989, Eminescu a fost interzis. Mihai Eminescu a fost la index cu anumite scrieri ale sale, în special cele politice şi cele jurnalistice. În 1989, înainte de căderea regimului, s-a încercat să se publice, fiind vorba de centenarul morţii lui Mihai Eminescu, volumul 10 din seria consacrată lui Mihai Eminescu, care cuprindea scrierile politice, dupa volumul 9, din anii '80. Atunci am aflat şi eu că Mihai Eminescu a scris mult mai mult decât ce învăţam în şcoală. Şi aşa am aflat că există o luptă pentru Mihai Eminescu cel adevărat. Acea carte era interzisă oficial, dar circula pe sub mână. Mihai Eminescu devenise un fel de marfă de contrabandă culturală naţională. După 1989 am avut posibilitatea să aflăm mult mai multe despre adevărata viaţă a lui Mihai Eminescu.
Radu Moraru: Dar n-am avut o zbatere aşa, să aflăm foarte multe.
Victor Roncea: Nici până astăzi nu se ştiu foarte multe date. Şi există, cred eu, forţe din aceeaşi sferă a celor care au încercat în urmă cu 120 de ani să îl disocieze pe Mihai Eminescu jurnalistul de opera sa, sa îl taie, de o parte poetul şi de o parte omul politic, militantul pentru cauza naţională, şi să îngroape acea parte de activist politic a lui. Aceleaşi forţe, cred eu, acţionează şi astăzi. După 120 de ani.
Nae Georgescu: Să nuanţăm.
Radu Moraru: De ce noi românii nu facem odată o discuţie clară, deschisă, publică, domne, ăsta e Mihai Eminescu? Cu bune, cu rele, cu exagerări, cu tuşe mai groase...
Nae Georgescu: Nu îl cunoaştem. Să nu credeţi că e cineva care îl cunoaşte pe Mihai Eminescu şi nu vrea să spună. Ziarul „Timpul” e cam nedesfăcut, ziarele din acel timp sunt curate. Nu există un proiect, un program. Ca să o facă cineva, trebuie ca o instituţie să îşi pună în plan această cercetare.
Victor Roncea: Vreau să subliniez faptul că după 20 de ani nu există o catedră Mihai Eminescu.
Nae Georgescu: Noi ce facem, facem pe cont propriu fiecare.
Radu Moraru: De ce a fost sacrificat Mihai Eminescu? E una din cărţile dumneavoastră. De ce totuşi nu îl eliberăm odată pe Mihai Eminescu pentru marele public?
Teodor Codreanu: Dintr-o anumită pudoare ideologică. Mihai Eminescu e ocolit cu obstinaţie atât în sfera învăţământului preuniversitar, cât şi în alte domenii ale culturii. Sunt 16 volume masive din opera lui Mihai Eminescu, fiecare în jur de 1000 de pagini. Şi e foarte greu să parcurgi toate aceste volume. De aceea Mihai Eminescu rămâne mereu un mare necunoscut.
Radu Moraru: Totuşi, 16 mii de pagini sunt ce citit.
Teodor Codreanu: Evident că sunt de citit, mai greu de înţeles şi de acceptat. Astăzi, biblioteca a cam lăsat locul internetului, unde există o subcultură de masă şi de aceea interesul pentru marile lecturi e din ce în ce mai slab.
Radu Moraru: Spune Mihai Eminescu nişte adevăruri care n-ar trebui să fie cunoscute niciodată de marele public?
Nae Georgescu: Are nişte teorii. Înlănţuirea unor adevăruri într-un context teoretic. Or, teoria duce la ideologii.
Radu Moraru: Acum e vremea. Nu vedeţi că toţi caută ideologii noi, o societate nouă? Nu mai e bun capitalismul, că şi-a arătat limitele, globalismul scârţâie. S-ar potrivi teoriile lui Mihai Eminescu?
Nae Georgescu: Mihai Eminescu are o teorie generală conservativă care implică anumite frâne progresului şi aruncării în gol către viitor. Implică anumite responsabilităţi pe care noi astăzi nu vrem să le mai luăm.
Radu Moraru: Daţi-mi un exemplu?
Nae Georgescu: Protecţionismul vamal, de pildă. El spune să ne protejăm propriile noastre mărfuri. Noi nu acceptăm asta astăzi.
Gheorghe Ene: În încercarea de a completa poziţia colegilor mei, aş opta pentru dublarea sacrificat – autosacrificat, pornind de la ideea că Mihai Eminescu şi-a asumat în cunoştinţă de cauză rolul de apărător al valorilor şi intereselor naţionale. Lua în calcul consecinţele. A constatat cu puţin timp înainte de îmbolnăvire, respectiv în 1883, că devenise respectat, dar urât de toată lumea politică. Pentru curajul lui extraordinar de a scoate la lumină disfuncţii, vulnerabilităţi, ameninţări şi chiar infracţiuni consumate la adresa siguranţei naţionale, precizând că siguranţa naţională constituie o instituţie cu abordare socială globală, prin prisma asigurării stabilităţii, echilibrului şi dezvoltării nestânjenite a tuturor componentelor economice. Deci sub acest aspect Mihai Eminescu ştie că se autosacrifice...
Radu Moraru: Să nu uităm, el a fost sprijinit la început de clasa politică, încurajat, promovat, după care el devenise inamicul public numărul unu.
Victor Roncea: Şi nu mai putea fi controlat.
Gheorghe Ene: El s-a simţit, şi a fost ameninţat atât din interior, în special de către clasa politică, pentru curajul, corectitudinea, exactitatea cu care releva cauzele, efectele, formele de manifestare ale acţiunilor şi inacţiunilor prin care era prejudiciat statul român, pentru faptul că el avea în aprecierea şi valorizarea societăţii o perspectivă...
Victor Roncea: O perspectivă naţională.
Radu Moraru: Credeţi că Mihai Eminescu ataca teme... sau aveţi dovezi că temele din articolele sale, din discursurile sale politice făceau referire la trădările naţionale, la jaf economic, la cum se dădea şpaga în timpul jocurilor de cărţi...
Gheorghe Ene: Componentele de siguranţă naţională erau extrem de largi. Cuprindeau aspectele din domeniul intern, problematica de apărare în relaţiile externe cu factori de risc calificaţi sau cu ...
Radu Moraru: M-aţi pierdut aici...
Gheorghe Ene: Decizionali din sfera puterii, dar şi cu reprezentanţi ai unor servicii secrete. Fac precizarea că Eminescu avea capabilitatea să realizeze că serviciile secrete erau deosebit de utile pentru toate ţările, cu atât mai mult pentru România, şi ştia că puterile angajau oameni cu calităţi şi disponibilităţi extraordinare. Şi el însuşi a devenit o instituţie de apărare şi promovare a intereselor naţionale, chiar dacă nu era implicat...
Radu Moraru: M-am prins. Omul servea serviciile noastre patriote care...
Gheorghe Ene: În perioada constituirii statului naţional unitar.
Radu Moraru: De când se ştia că România urmăreşte să constituie statul naţional unitar?
Gheorghe Ene: Încă înainte de 1800, boierii români, oamenii din conducerile instituţiilor, adresau marilor puteri solicitări care vizau la început sporirea autonomiei de stat, iar în ultimă instanţă dobândirea independenţei prin mijloace legale.
Radu Moraru: Trebuie să spunem că e posibil ca Mihai Eminescu să fi devenit inamic public pentru Imperiul Austro-Ungar, pentru Rusia...
Gheorghe Ene: Nu numai că e posibil, Mihai Eminescu era chemat săptămânal la Viena alături de Slavici, să dea garanţii de securitate, pentru că Mihai Eminescu atacase raţiunea de a fi a dualismului austro-ungar. Motiv pentru care a fost obligat să îşi întrerupă studiile la Viena şi să opteze pentru Berlin.
Radu Moraru: Interesant. Atunci e posibil ca imperiile să fi crezut că el e un fel de agent secret care acţionează sub acoperirea de gazetar, om politic, şi să fi montat o întreagă maşină de urmărire a lui?
Victor Roncea: Cred că era un agent nesecret al României.
Gheorghe Ene: Înainte de plecarea la studii la Viena, Mihai Eminescu era iniţiat în unele acţiuni pe specific cultural, de promovare a intereselor româneşti. Iar pe perioada studiilor deja probase capacitatea de a pune în dificultate Austro-Ungaria prin organizarea Congresului românilor de pretutindeni în contextul unei activităţi de mai mică amploare, serbarea de la Putna.
Radu Moraru: Vă întrerup...
Nae Georgescu: Ca istoric literal, vreau să spun că Mihai Eminescu avea 20 de ani. Şi în aceşti 20 de ani, ca tânăr student în Viena, reuşeşte să unească câteva societăţi ale studenţilor români, în această România Jună. El şi cu Slavici.
Radu Moraru: Dar cum reuşeşte?
Nae Georgescu: Prin discurs şi prin idei practice. Le spune, faceţi-vă o bibliotecă. Fiecare să aducă de acasă un ziar, sau o carte... şi prin scris. El scrie în acest timp, debutează la 20 de ani în Convorbiri Literale. Şi în presa politică. Chiar textele pe care le publică la 20 de ani sunt foarte importante. Explică situaţia Imperiului Austro-Ungar cu cele 8 naţiuni. Explică cum cehii s-au unit între ei... toţi se unesc, hai să facem şi noi un congres, să ne unim şi noi românii între noi. În alte articole atacă puternic maghiarimea.
Radu Moraru: În ce sens o atacă?
Nae Georgescu: Administraţia maghiară din partea ungară a Imperiului Austro-Ungar trebuia să rezolve problemele a vreo 7 popoare, printre care şi ale românilor. Or, ungurii nu reuşeau să facă faţă la probleme de administraţie. Pe de altă parte, întâlneau elementul românesc, foarte mândru, cu o cultură adâncă. Şi Mihai Eminescu asta spune, ungurii nu sunt un popor, sunt o populaţie. Ei nu au cultură, nu au limbă...
Radu Moraru: Am înţeles. Domnul profesor Teodor Codreanu, credeţi că Mihai Eminescu ar vexa astăzi pe cineva? Uniunea Europeană, ţări din Uniunea Europeană, faptul că noi ni-l asumăm aşa cum a fost el? Credeţi că astăzi textele lui ar stârni patimi, uri?
Teodor Codreanu: Nu e vorba să vexeze pe nimeni, dar cei care atunci nu au putut să intre în complexitatea gândirii lui Eminescu, evident că au urmaşi şi că nici astăzi Mihai Eminescu nu convine tuturor. Unii consideră că ar fi antieuropean. S-au pus pe fruntea lui Mihai Eminescu fel de fel de etichete. Reacţionat, extremist, paseist, antisemit. Altminteri, europenitatea lui a fost confirmată de Titu Maiorescu. Titu Maiorescu a avut o atitudine dintre cele mai complexe faţă de Mihai Eminescu. Sunt astăzi voci care îl condamnă pe Maiorescu că prin anumite acţiuni ale sale a contribuit la trecerea lui Mihai Eminescu în zona aceea a tragismului din ultimii 6 ani ai vieţii. Pe de altă parte, Maiorescu, care era o personalitate complexă, are conştiinţa greşelilor lui faţă de Mihai Eminescu, şi interesant că imediat după moartea poetului el e acela care îl introduce propriu-zis în canonul literal românesc. În 1989, la scurt timp după decesul lui Mihai Eminescu, Maiorescu publică celebra lucrare „Eminescu şi poeziile lui”. În finalul acestei lucrări face o celebră profeţie privind centralitatea canonică în limbajul nostru de astăzi, a poeziei lui Mihai Eminescu. „Pe cât omeneşte se poate vedea, limba poeziei române din secolul 20 va începe sub auspiciile geniului lui”. Fapt confirmat de evoluţia culturii noastre din secolul 20.
Radu Moraru: Dar care au fost cei mai aprigi adversari ai lui Mihai Eminescu?
Nae Georgescu: Ca istoric literal, e vorba de grupul ardelenesc, Grama, Canonicul Bunea, Aron Lensuşianul, care nu concepeau ca un puşti să fie mare poet şi liderul poeziei româneşti.
Teodor Codreanu: Paradoxul e că Maiorescu îl introduce în canonul literal românesc, iar un canonic de la Blaj îi contestă această poziţie a lui Eminescu. Din pricină că Alexandru Grama era un adversar al Societăţii Junimea.
Gheorghe Ene: Aş dori să adaug şi eu ceva la aceste precizări. Faptul că Mihai Eminescu doar a deranjat interese, dar a fost respectat şi înţeles de către factorii de putere străini, o dovedim prin aceea că la moartea lui inclusiv mari oficioase europene i-au apreciat calităţile deosebite. În primul rând ca publicist. El a fost văzut la început în Europa pe componenta de politică externă. La Timpul era redactor de politică externă, ca de altfel şi la Curierul de Iaşi. În 1889, Mihai Eminescu este însuşit pe linia imperialismului, fenomenul imperial cultural, inclusiv de către Rusia. Deşi a avut mari meciuri pe această relaţie, prin baterea unei medalii cu acceptul Moscovei. Semn că putea fi luat în considerare inclusiv ca valoare a acestui spaţiu.
Victor Roncea: Dar în acelaşi timp, la publicarea volumului 10, ofiţerii de Securitate recomandau conducerii statului că ar fi bine să nu se publice ca să nu deranjăm interesele URSS şi ale Israelului.
Nae Georgescu: Volumul 10 e unul din cele 5...
Victor Roncea: Da, e volumul mai delicat, dupa 9...
Radu Moraru: Credeţi că astăzi ar putea fi etichetat Mihai Eminescu antisemit?
Victor Roncea: Nu.
Nae Georgescu: Mihai Eminescu e un teoretician. Se adresează oamenilor care sunt dornici de teorie.
Radu Moraru: Dar vedeţi că dacă Mihai Eminescu ar fi fost ascultat, sprijinit, înţeles, poate că astăzi am fi asistat la o societate unde unul dintre teoreticieni să fi fost Mihai Eminescu. Dacă tot ce îmi spuneţi e adevărat, înseamnă că omul chiar lucra la un proiect de societate europeană pe următorii 100 de ani, nu scria atunci ca un ziarist...
Nae Georgescu: Nu era artiglier, deci avea... are 3 teorii majore.
Radu Moraru: Plus că e posibil ca ceea ce promova el să vină din ideile promovate de serviciile secrete româneşti, care erau la începuturi. Adică să fi fost pe filonul ăla naţional.
Gheorghe Ene: Criticismul lui Mihai Eminescu ţine de şcoala Junimii, dar şi de influenţa exercitată de Kant şi de pozitivism, fapt care trebuie înţeles ca metodă de corecţie şi asanificare a societăţii româneşti. Pentru ca astfel să poată fi mai uşor şi corect integrată în cultura europeană. Mihai Eminescu nu poate fi acceptat de elita apuseană decât ca un spirit genial, ca un promotor al intereselor unei ţări...
Radu Moraru: Eu cred că trebuie să îl recitim pe Mihai Eminescu astăzi... poate am găsi nişte răspunsuri.
Victor Roncea: Numai la nivelul doi şi trei el e receptat ca un adversar al marilor puteri sau ca un ziarist care se angajează în lupta politică de pe poziţia unui partid.
Radu Moraru: Ştiţi ce e interesant? Moartea lui Mihai Eminescu era perioadă în care omenirea era pregătită pentru cele două mari sisteme care s-au planificat, comunismul şi capitalismul. Cele două mari experimente pe care omenirea avea să le trăiască în următorii 100 de ani. 1889-1989, 100 de ani s-a întins comunismul.
Nae Georgescu: Eminescu a avut intuiţia... primului război mondial. Intuiţia pericolului comunist.
Radu Moraru: Dar el avea o a treia cale?
Teodor Codreanu: A treia cale a lui Mihai Eminescu era organicismul. Reacţionarismul lui de fapt nu e în sensul negativ care se vehiculează astăzi, ci el considera reacţionarismul ca o reacţie împotriva unei boli.
Radu Moraru: Luăm o scurtă pauză. Ne întoarcem la aceste idei. Se conturează de ce uneori ne e teamă să nu supărăm marile puteri, nu l-am răscitit pe Mihai Eminescu, de ce uneori l-am ascuns. De ce uneori era foarte deranjant pentru momente politice diferite ale societăţii europene, româneşti. Publicitate.

Radu Moraru: Am revenit, suntem în direct. Un mail foarte interesant. „Nu am scris până acum la nicio emisiune TV. Acum simt o imensă revoltă. Românul absolut e tema emisiunii dumneavoastră. Târziu, la 50 de ani, a trebuit să aflu că am învăţat numai minciuni la şcoală. Să le fie ruşine academicienilor, scriitorilor, profesorilor universitari, care predau limba şi literatura română, tuturor acelora care au ascuns adevărul sau au plecat capul ca sabia să nu-l taie. Până când avem asemenea intelectualitate, această ţară va da numai oameni neterminaţi. Ar fi timpul ca să ne asumăm toate şi aşa-zisele rele. Să le fie ruşine celor care fac programa şcolară şi nu se alocă ore de studiu suficiente operei lui Mihai Eminescu, şi operei sale politice. Măcar am avea posibilitatea să cunoaştem şi o parte de istorie, poate mai adevărată decât cea studiată până acum vârâtă pe gâtul generaţiilor întregi de elevi”. Şi are dreptate. Domne, am învăţat mai mult despre Marx, despre Engel, despre Lenin... Cred că la fel am putea să îl studiem şi pe Eminescu, rece. Mai ales astăzi.
Nae Georgescu: În „Istoria Sociologiei Româneşti”, regretatul Ion Ungureanu îi dedică un capitol destul de consistent.
Victor Roncea: Eminescu poate fi considerat si un parinte al sociologiei româneşti.
Radu Moraru: Ştiu, dar Mihai Eminescu ar trebui studiat astăzi de la nivel de liceu. Scrierile sale, dacă pui data de astăzi, sunt extrem de actuale. Faptul că avem o clasă politică ce a trădat România prin elementele sale...
Nae Georgescu: Prin tăierea rădăcinilor, cum spune Eminescu. E o pată de ulei superpusă, nu mai are rădăcinile în sol această clasă politică. Şi tinde a se reface fenomenul. Deci ar trebui să stopăm refacerea fenomenului ca atare.
Teodor Codreanu: În România sunt practic două popoare. E aşa-numita pătură superpusă şi România profundă. Prăpastia aceasta...
Radu Moraru: Şi nu cumva desenul ăsta... Practic aici sunt românii, aici e ţara lor, şi ăştia sunt aici. Că asta e problema. Noi nu prea reuşim să ajungem aici. Dar credeţi că a fost un program întins pe 100 de ani? Ştiţi de ce vă întreb, pentru că e inadmisibil ca România să nu fi pus în 100 de ani mai multe rădăcini la conducerea ei.
Nae Georgescu: Nu, domne, Mihai Eminescu spune că acesta e un fenomen natural. El are teoria selecţiei sociale negative. El spune aşa, luaţi o lopată de nisip, aruncaţi-o în aer şi veţi vedea că ea se va organiza pe pământ sub formă de grămadă. Dedesubt vor fi boabele mai grele şi deasupra pleava. La fel funcţionează şi lopata socială. Ce e greu, ce e serios, stă dedesubt, în umbră, nu se bagă. Şi spune, asta e o tendinţă naturală a omului. Şi spune el, trebuie să găsim nişte corective. Trebuie ca să nu ne conducă numai Pacoste, Cioară... şi atunci spune, trebuie să găsim nişte metode de a-i obliga pe ăştia, ori să se dea la o parte, ori să se implanteze în piramida socială. Şi metodele lui sunt piramida meritului, meritocraţia... el spune, trebuie să instaurăm o dictatură a meritului, meritocraţia. Nu democraţia.
Radu Moraru: Evident că Mihai Eminescu era contemporan cu marii ideologi ai celor două sisteme care se năşteau puternic, şi ăia erau deranjaţi cu toţii. Lasă-ne frate, vii tu să ne dai a treia cale... şi sigur, eu nu cred că Mihai Eminescu era el omul minune. Era un geniu, dar probabil avea multe informaţii şi era hrănit de oamenii sistemului românesc de atunci. Şi e posibil ca tocmai aceia să îl fi lăsat din braţe pe Eminescu, pentru că el devenise deranjant, or, jocurile se cam făceau. Ne-am făcut jocurile la 1877, cu Războiul de Independenţă, pregăteau Marea Unire, poate că aveau nevoie de linişte, şi din mai multe scrieri rezultă că Mihai Eminescu nu putea fi potolit. Or, persoanele care deranjau erau scoase în general nebuni. Există în documentele pe care le-aţi văzut, de-a lungul anilor, anumite elemente care să arate că nebunia lui a fost fabricată? Că el a fost tot timpul urmărit de birouri de informaţii străine?
Gheorghe Ene: Există o serie de documente ale epocii. Din care rezultă că era în obiectivul serviciilor speciale şi lucrat calificat în forme deosebit de avansate. Urmărit profesionist pentru infracţiuni la adresa unor centre de putere şi pentru periculozitatea deosebită pe care o prezenta prin afirmarea intereselor naţionale şi combaterea intereselor din spaţiile respective.
Radu Moraru: Era urmărit şi de serviciile secrete româneşti?
Gheorghe Ene: Nu. Poliţia l-a reţinut în mai multe rânduri...
Radu Moraru: Dar era turbulent înţeleg. Adică la un moment dat o mai lua cu şpriţul...
Gheorghe Ene: Nu, Mihai Eminescu nu a fost băutor.
Victor Roncea: La rândul său făcea parte dintr-o organizaţie secretă...
Radu Moraru: Dar nu spuneţi că Mihai Eminescu nu lua un şpriţ? Nu putem să îl scoatem călugăr.
Nae Georgescu: Bea vin roşu şi cânta doine de dor şi de jale din Ardeal, să spunem la beţie.
Radu Moraru: Dar Veronica Micle e posibil să fi fost vreun agent care să îl şi toarne?
Victor Roncea: Nu. În schimb un agent de acest gen era Slavici, prietenul lui.
Gheorghe Ene: Eminescu se afla şi în atenţia unor organe ale Administraţiei de Stat cu rol de protejare a ordinii interne. Pentru că prin acţiunile purtate pe cont propriu, prin poziţiile luate înainte de exprimarea punctului de vedere oficial în relaţiile externe în legătură cu criza orientală, în legătură cu Convenţia din 4 aprilie privind înţelegerea româno-rusă pentru ca trupele ruseşti să traverseze România şi să acorde unele facilităţi pe linia aprovizionării cu alimente, animale pentru transport şi aşa mai departe. Dar Mihai Eminescu prezenta inclusiv pentru factorii interni un pericol pentru că el, implicându-se în acţiuni de combatere a centrelor de putere, deranja inclusiv în străinătate, iar atitudinea străinilor se repercuta inclusiv în deciziile luate... cei mai deranjaţi au fost austro-ungarii.
Teodor Codreanu: Afacerea Strusberg, de pildă.
Gheorghe Ene: Austro-ungarii l-au expulzat. Renunţarea la studiile de la Viena nu e o opţiune a lui Eminescu. Prin faptul că era şicanat şi invitat săptămânal la poliţie, prin procesul de presă intentat pentru unele articole politice, el a fost adus în situaţia de a nu mai putea respira în teritoriul austro-ungar.
Radu Moraru: Dar el era bănuit că ar fi un agent trimis de români, infiltrat la Viena acolo?
Teodor Codreanu: În 1870 el a avut un proces de presă. Şi norocul lui a fost că acest proces de presă s-a prelungit peste 6 luni, când se prescria. Şi astfel a scăpat de condamnare.
Radu Moraru: Deci de atunci era urmărit să fie cuminţit?
Gheorghe Ene: Dar aici e întrebarea deosebită. Infracţiunile la adresa securităţii unui stat se judecă în regim de primă urgenţă. Şi rămâne întrebarea, de ce a fost iertat? Sunt şi unele considerente care nu exclud implicarea unor oameni politici români...
Radu Moraru: Vreun aranjament. Să zicem că dacă voiau ăia îl rădeau, dar ceva s-a întâmplat...
Gheorghe Ene: El a fost protejat...
Teodor Codreanu: Domnule Radu Moraru, dumneavoastră sunteţi un ziarist incomod. Orice ziarist incomod are de plătit. Eu cred că aveţi mulţi duşmani.
Radu Moraru: Da, dar şi mulţi prieteni. Cred că mai mulţi prieteni.
Victor Roncea: Acesta este avantajul...
Teodor Codreanu: Ei bine, Mihai Eminescu a fost unul din cei mai incomozi ziarişti pe care i-a avut cultura românească. Publicistica e aceea care a făcut ca el să fie scos din viaţa publică. Începând cu 1880, când Maiorescu a publicat, în Timpul, articolul lui programatic de întoarcere a politicii româneşti dinspre lumea francofonă spre cea germană, ei bine, Mihai Eminescu a publicat în timpul studiului lui Maiorescu, dar cu observaţii foarte critice. El era un păstrător al echilibrului în Europa. Paradoxul eminescian este că el era de formaţie germană, dar a simţit că există pericolul expansionismului german. Era atunci proiectul ca lumea germană să pună stăpânire pe gurile Dunării.
Gheorghe Ene: Şi să colonizeze părţi din România.
Teodor Codreanu: Primejdia aceasta el a simţit-o de atunci. Şi deşi nu era un francofil, a simţit că lumea franceză păstrează echilibrul în Europa.
Radu Moraru: De ce spuneai de Slavici?
Victor Roncea: Spuneam că a fost lucrat, ca sa preiau terminologia domnului Ene, pe toata linia, inclusiv de prieteni. Slavici, unul dintre ei, de exemplu, a fost un agent al Austro-Ungariei. E drept, poate lucra şi pentru România. Ar fi fost un agent dublu. Dar mai mult decât atât, Mihai Eminescu în ziua în care a fost ucis civil, ca să spunem aşa, ziua morţii civile, 28 iunie 1883, el a plecat de la Slavici de acasă, de aici, din Piaţa Amzei. Soţia lui Slavici era de origine maghiară. Ea e cea care a alertat poliţia, susţinând că Mihai Eminescu e nebun. Poliţia s-a dus după el unde se refugiase...
Radu Moraru: E interesant.
Victor Roncea: Slavici îl urmărise chiar şi în Societatea Carpaţi.
Radu Moraru: Dar atenţie, el făcuse un tărăboi în dimineaţa respectivă. E posibil să fi fost de fapt abţiguit. A tras şi el o noapte mai lungă.
Gheorghe Ene: S-au făcut... internarea aceea a lui în cămaşa de forţă a însemnat o nerespectare flagrantă a legilor româneşti din perioada respectivă. Călin Cernăianu a studiat legislaţia penitenciarelor, legislaţia caselor de sănătate din vremea aceea şi a stabilit foarte clar că pentru Mihai Eminescu nu s-au respectat regulile elementare. Adică pentru a fi internat într-un sanatoriu trebuia acceptul a doi medici. Ei bine, nu s-a respectat deloc acest fapt. Mihai Eminescu a fost internat pe baza unui simplu bileţel trimis de doamna Slavici, în dimineaţa aceea, către Maiorescu, alarmată că Mihai Eminescu e foarte rău şi trebuie ...
Radu Moraru: Scăpaţi-mă de Mihai Eminescu că e nebun. Dar există acest bileţel?
Nae Georgescu: George Călinescu l-a găsit şi e la arhiva Institutului „George Călinescu”.
Radu Moraru: Foarte interesant!
Gheorghe Ene: Am vrut să răspund la întrebarea privind relaţia suspectă dintre Eminescu şi Slavici în problema comportamentului faţă de Austria. Trebuie să pornim de la ideea că Slavici era cetăţean austro-ungar şi aşa a şi murit. Apoi faptul că Slavici era ofiţer austro-ungar şi avea obligaţii pe care...
Radu Moraru: Ofiţer racolat şi de serviciile secrete româneşti.
Gheorghe Ene: Sigur, el dădea informaţii Austro-Ungariei, chiar şi până în 1883. Şi sunt documente în acest sens. Mihai Eminescu chiar îl bănuieşte, şi în anumite perioade încearcă să îl evite. Dar prietenia lor era destul de veche. I-a fost greu să adopte o atitudine tranşantă în această problemă.
Radu Moraru: Eminescu era clar un produs de geniu al României de atunci. De ce au acceptat... Domne, dacă nu doreau acest lucru, nu îl dădeau jos din braţe. De ce au acceptat să îl sacrifice? Că asta e, îl internau, după trei zile îl scoteau, 3 luni, şi reluau...
Teodor Codreanu: A existat tentativa ca Mihai Eminescu să fie plecat în ziua aceea, a desfiinţării Societăţii Carpaţii, să plece la Botoşani, să îl aducă pe fratele său, Nicolae, să îl interneze la Şuţu. Dimitrie Sturdza, ministrul de Externe de atunci, a vrut ca lucrurile să se rezolve paşnic. Slavici ştia acest fapt. Slavici pretinde că a plecat să se trateze la Hale, în Germania. Dar el de fapt, la sfatul lui Sturdza, a plecat pentru câteva zile la Măgurele, unde Sturdza avea o moşie. Pe 26 iunie, Maiorescu scrie că a făcut o plimbare la Măgurele. Şi el spune că Slavici era plecat. În realitate, plimbarea lui la Măgurele a fost o întâlnire cu Slavici şi în această întâlnire el a încercat să îl salveze pe Mihai Eminescu.
Radu Moraru: Atunci reformulez întrebarea: e posibil ca Mihai Eminescu să fi luat viteză? E o formulă neacademică. În sensul că omul chiar nu mai asculta de nimeni şi la un moment dat să devină chiar periculos, prin acţiunile sale, pentru proiectul România 1918?
Teodor Codreanu: Ultimul lui articol din Timpul era scris împotriva abuzurilor faţă de presă. Un articol scris impecabil ca de altfel şi celelalte. Aşadar, o asemenea minte nu putea să deraieze brusc.
Radu Moraru: Totuşi vedeţi, a rămas fără bani.
Victor Roncea: I s-au tăiat toate mijloacele.
Radu Moraru: Un produs de geniu care ani de zile a ajutat România. Practic, serviciile şi oamenii politici s-au folosit de el ca să poată negocia de pe poziţii egale. Bun. Şi la un moment dat i se taie fondurile... Păi cum să devină Mihai Eminescu sărac?
Teodor Codreanu: Petre Carp negocia atunci la Viena tratatul secret. Şi zgomotul pe care îl face Mihai Eminescu în presă incomoda aceste demersuri. Şi el trimite vestita telegramă: „...şi mai potoliţi-l pe Mihai Eminescu”.
Radu Moraru: Dar ce negociau ei atunci?
Teodor Codreanu: Tratatul Tripla Alianţă. Un tratat care a funcţionat până la primul război mondial.
Gheorghe Ene: Tripla alianţă viza conferirea unui plus de siguranţă Germaniei şi Austro-Ungariei care la Tratatul de la Berlin, iunie-iulie 1878, a umilit Rusia. De asemenea se simţea ameninţată de Franţa, pe care o coborâse în rangul de a doua putere a Europei. Faţă de aceasta, cele două ţări doreau să îşi ia revanşa şi sigur că atragerea României în sfera lor de interese viza ca teritoriul naţional german şi austro-ungar să fie cruţat de o eventuală conflagraţie, teatrul de operaţiuni urmând să fie plasat în România, ca pierderile marilor puteri să fie mici. Atragerea României a fost un fel de dragoste cu forţa. Dar românii au ştiut să profite, pentru că îşi consolidaseră statul, cuceriseră independenţa, au obţinut acceptul marilor puteri pentru ca România să devină o putere în sud-estul Europei...
Radu Moraru: Deci am intrat în NATO, ca să spun aşa...
Teodor Codreanu: Exact.
Radu Moraru: Rusia a fost deranjată? Foarte deranjată?
Nae Georgescu: Da, da.
Gheorghe Ene: A pregătit peste 25 de ani revanşa pe care şi-a luat-o.
Victor Roncea: Dar din punctul de vedere al lui Mihai Eminescu era o trădare a intereselor românilor din Transilvania.
Teodor Codreanu: Garanţiile acestea se bazau pe sacrificarea Ardealului. Tocmai de aici e cheia înţelegerii recalcitranţei lui Mihai Eminescu în ziua în care s-a desfiinţat Societatea Carpaţi. Faptul era pregătit deja mai înainte de serviciile secrete româneşti, când un demnitar al vremii, Petre Grădişteanu, a ţinut un discurs foarte interesant la dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare, de la Iaşi. Şi Mihai Eminescu a fost programat atunci să meargă să ţină un discurs. Dar văzând demagogia din jurul evenimentului, Mihai Eminescu a renunţat, scârbit. Ei bine, în acel articol, în acel discurs al lui Grădişteanu, se spune despre politica lui Carol I, că în coroana domniei regelui lipsesc câteva diamante. Era o metaforă pentru Bucovina, Basarabia şi Ardeal. Această metaforă politică a stârnit un conflict diplomatic foarte violent între Bucureşti şi Viena. Şi ministrul nostru de Externe cu Petre Grădişteanu au fost chemaţi la Viena să îşi ceară scuze. Or, acest eveniment a contribuit indirect la argumentarea desfiinţării Societăţii Carpaţi.
Radu Moraru: De ce timp de 6 ani aproape, Eminescu nu e reabilitat de către nimeni dintre cei care serveau patria? Adică 6 ani de zile... Întrebare, e posibil Mihai Eminescu să fi bătut mâna cu vreun serviciu din Franţa, a trădat vreodată Eminescu?
Nae Georgescu: Nu, a fost amăgit în această perioadă.
Teodor Codreanu: El trebuia îndepărtat din viaţa publicistică. De aceea a şi fost dus la Oberdobling, Viena. Şi Eminescu trebuia să stea acolo 2 ani de zile. Imaginaţi-vă ce însemna asta? Ori Mihai Eminescu şi-a revenit rapid la Viena, pentru că acolo nu i-au mai făcut tratament cu mercur, ori primul lui gând a fost să se întoarcă în ţară. Ordinul lui Maiorescu a fost să nu meargă în ţară, ci să meargă la o plimbare în Italia.
Radu Moraru: Deci e posibil ca România să fi primit un... bă, băieţi, radeţi-l pe Eminescu, să nu îl mai vedem la televizor, cum ar veni.
Nae Georgescu: Eminescu vine până la urmă în Bucureşti pe 17 martie 1884. Exact pe 17 martie 1884 se desfiinţează ziarul Timpul.
Gheorghe Ene: Mihai Eminescu nu trebuia să rămână nici în Bucureşti...
Radu Moraru: Aşa de tare era Mihai Eminescu, încât României i s-au promis sancţiuni dure dacă nu îl ţin pe Mihai Eminescu...
Gheorghe Ene: Austro-Ungaria a hotărât ziua în care să percheziţioneze şi să excludă persoanele cu rol important în Societatea secretă Carpaţii. Domiciliile au fost ...
Radu Moraru: Deci ordinul a venit de la Viena? Deja e un meci pe care îl regăsesc până în zilele de astăzi. Deci în ce societate era Titu Maiorescu?
Nae Georgescu: Era şi în Societatea Carpaţii... care avea 7-8 mii de membri.
Radu Moraru: El la ce echipă juca? Titu Maiorescu? Juca şi în altă echipă decât echipa României? Avea vreo înţelegere... de exemplu, Slavici era ofiţer. Titu Maiorescu avea vreo palmă bătută cu vreun...?
Teodor Codreanu: Nu, avea interese. De pildă, el ca avocat...
Victor Roncea: Dar a fost francmason sau nu?
Nae Georgescu: În tinereţe a fost francmason.
Radu Moraru: Deci el juca în tabăra străinilor?
Teodor Codreanu: Nu, ale intereselor personale.
Gheorghe Ene: Maiorescu avea interes să se menţină în spaţiul de maximă audienţă politică, ştiind că pentru aceasta trebuia să ai acceptul puterilor. Nu aş spune că era duplicitar, era avocat. În plus studiase la Viena, era om de formaţie germană...
Radu Moraru: Deci practic ce se întâmplă astăzi în România, să fie acest joc permanent între tovarăşi.
Gheorghe Ene: Ceea ce trebuie menţionat e faptul că Maiorescu l-a format, l-a promovat, dar Maiorescu a exercitat permanent un control extraordinar asupra lui, ştiind tocmi că, prin capacităţile sale ieşite din comun, el deranja continuu, nu numai în partid, dar şi în exterior. Şi el l-a controlat şi a fost alături de el până la depunerea la Bellu.
Radu Moraru: Asta arată că Maiorescu dădea impresia că e cu ăia de afară...
Gheorghe Ene: Ţara aceasta şi-a promovat interesele şi a ajuns să realizeze progrese extraordinare cu implicarea a sute de oameni politici din fiecare tabără.
Nae Georgescu: Să ştiţi că anii aceştia au fost numiţi în istoria noastră drept anii de risc ai politicii brătiene. S-a obţinut independenţa, unitatea şi aşa mai departe, dar totul s-a obţinut cu un risc total. Au câştigat de fiecare dată, sunt vreo 5 victorii în această perioadă.
Victor Roncea: Dar proiectul lui Eminescu era tot 1918, Dacia Mare.
Nae Georgescu: Sigur ca da.
Gheorghe Ene: Cred că am putea să facem o observaţie. Prin bogăţia informaţiilor pe care le deţinea, el a avut acces direct şi indirect la peste 76 de publicaţii străine, din care peste 20 de oficioase. Avea capacitatea extraordinară de a se informa, dar posibilitatea efectuării unei sinteze unice... fapt pentru care...
Nae Georgescu: Şi stăpânea vreo 4 limbi de larga circulatie.
Radu Moraru: Era un geniu.
Gheorghe Ene: Recunoscut de toţi, inclusiv de adversari.
Radu Moraru: Dar vedeţi care e drama noastră? Ţară mică, genii sacrificate.
Teodor Codreanu: Aşa s-a întâmplat cu Eminescu, zice Slavici. Noi l-am sacrificat. Iar Eminescu are conştiinţa acestui sacrificiu şi în 1884, cum ajunge la Iaşi, într-o scrisoare către Petre Misir, spune textual: „Eu sunt un om sacrificat”. Deci a avut deplina conştiinţă a sacrificiului pe care l-a trăit.
Radu Moraru: Vedeţi ce face o emisiune de televiziune? Că fără să ştiu această scrisoare, din ceea ce spuneaţi, scenariul e destul de limpede.
Nae Georgescu: Dumneavoastră aţi pus o întrebare la care noi încă n-am găsit răspuns. De ce timp de 6 ani de zile Eminescu n-a fost reabilitat?
Radu Moraru: Dar vă mai adresez o întrebare. De ce 100 de ani a fost pusă talpa cenzurii pe Mihai Eminescu? Şi eu îmi permit să emit o ipoteză. Probabil că România a arătat ce produse de geniu poate scoate şi s-a vrut probabil o lecţie, pentru că aşa merg băieţii ăştia care vor să dea lecţii, gândesc pe 200 de ani înainte, să ni se dea o lecţie ca nu cumva vreodată să mai avem tupeul să mai scoatem produse de asemenea forţă, calitate, genialitate şi aşa mai departe. Pentru că vedeţi ce ni s-a inoculat în 100 de ani după Eminescu? Cum scoate unul capul, cum parcă vine o ghilotină invizibilă şi îl rade.
Nae Georgescu: Pe de altă parte, în aceşti 100 de ani, au fost 100 de ani de căutări continue ale unghiurilor de iubire. Deci s-a încercat o apropiere de Mihai Eminescu prin opera lui. S-au evitat lucrurile incomode şi s-a propus un mit. Care a fost un mit constructiv. A construit generaţii. Acea doamnă care îşi înjură profesorii... nu e corect să înjuri profesorii tăi. Acest mit, chiar aşa ciuntit cum este, a construit.
Radu Moraru: Aici aveţi dreptate. Dar Mihai Eminescu n-a avut sifilis, dovedit medical.
Nae Georgescu: Absolut.
Victor Roncea: Poate trebuie spus ca a existat şi o rezistenţă în instituţii, inclusiv în sistemul comunist, care il apara pe Eminescu.
Radu Moraru: Ceauşescu l-a scos în 1987... nici Ceauşescu n-a avut curaj până în 1986... abia atunci când a simţit că vine un moment al adevărului, a scos Doina din sertar.
Teodor Codreanu: Doina a fost spusă la Chişinău întâi, şi după aceea în ţară.
Radu Moraru: E interesant. Dar e adevărat totuşi, cu toate tălpile ăstea, Mihai Eminescu este pentru orice român, e considerat geniul literal...
Victor Roncea: Spunea Iorga că este expresia integrală a neamului românesc.
Gheorghe Ene: Reabilitarea şi punerea în valoare cât mai aproape de adevăr a lui Eminescu a necesitat peste 60 de ani de muncă, şi formarea şi implicarea unor specialişti care au rezistat 40-50 de ani...
Radu Moraru: Vă contrazic aici. Mihai Eminescu putea fi scos repede la iveală. Eu cred că... dacă şi Ceauşescu s-a temut...
Gheorghe Ene: Nu putea. Numai editarea volumului 9 a stârnit iritări extraordinare în centre de putere.
Radu Moraru: Astăzi ar fi la fel? Astăzi dacă îl publicăm pe Mihai Eminescu?
Gheorghe Ene: Nu mai deranjează pe nimeni.
Victor Roncea: Eu cred că deranjează foarte multă lume.
Teodor Codreanu: Un istoric mare al nostru de astăzi propunea recent ca publicistica să nu mai fie editată deloc. Să fie aruncată la coş.
Radu Moraru: Cine?
Teodor Codreanu: Nu e bine să îi pomenesc numele.
Nae Georgescu: Cred că şi Neagu Giuvara.
Teodor Codreanu: Exact.
Radu Moraru: Îi aştept pe cei care nu sunt de acord cu cele afirmate aici să ne contacteze. Mă interesează foarte mult Mihai Eminescu văzut din toate unghiurile. Continuăm această temă, vă aşteptăm cu emailuri, cu sugestii. Continuăm cu doi tineri scriitori, puţin trecuţi de 18 ani. Mă interesează cum văd ei tot ce am discutat în seara asta, ce modele au ei pentru România de mâine? Vă mulţumesc foarte mult, le mulţumesc tuturor celor care ne-au sprijinit. Şi ştiţi vorba aia, „Hai Eminescu!” Să vedem cum e Mihai Eminescu după 100 de ani de mistificări secrete şi alte gogomănii, bazaconii. Trebuie să vedem unde a greşit Mihai Eminescu, deşi el, fiind un teoretician, nu putea să greşească foarte mult.
Victor Roncea: Şi aşteptăm înfiinţarea Catedrei „Mihai Eminescu”.
Radu Moraru: Asta ar trebui să fie, pentru că mi se pare esential... da.

Multumiri speciale echipei emisiunii B1 TV Nasul
Transcriere aproape fidela: Monitoring Media

DATA: 15-06-2009
EMISIUNEA: NAŞUL
POSTUL: B1TV
ORA: 20:00
MODERATOR: RADU MORARU
INVITAŢI: NAE GEORGESCU
TEODOR CODREANU
GHEORGHE ENE
VICTOR RONCEA
PARTEA a II a:
GIGI BECALI
CRISTIAN GAVA
MIRUNA LEPUŞ
TALKSHOW

CUM SPUNEAM, Romania, pe urmele Moldovei comuniste. Basarabeanca arestata ilegal si expulzata din tara ei

SPECIAL
Stat poliţienesc
Săptămâna trecută, Valentina încă mai spera că nu e totul pierdut. Avea încredere că justiţia din România, căreia i se adresase, va face dreptate în cazul ei

EXPULZATĂ DIN ŢARĂ CA PE VREMEA LUI STALIN
O femeie din Republica Moldova care-şi depusese cerere pentru permis de şedere în România a fost expulzată din ţară precum deportaţii în cel de-al doilea război mondial. Basarabeanca a fost chemată marţi la Oficiul pentru Imigrări, iar cei de acolo au scos-o seara pe uşa din spate a instituţiei, au urcat-o într-o dubiţă şi au dus-o la graniţă, fără să-i permită să ia legătura telefonic cu familia, cu prietenii sau cu presa.

Jurnalul National

OBAMA, presedintele homosexualilor

Obama ar putea acorda anumite beneficii partenerilor angajatilor gay din structurile guvernamentale

Barack Obama ar putea sa extinda beneficiile pentru partenerii angajatilor gay din institutiile federale, mai ales ca, in ultima perioada, exista semnale ca suporterii sai homosexuali dau dovada de nervozitate, din cauza lentorii cu care presedintele american a reactionat in ceea ce ii priveste, a declarat pentru AP un oficial de la Casa Alba. Potrivit acestuia, care a dorit sa isi pastreze anonimatul, anuntul ar putea fi facut chiar miercuri. Mai multe persoane influente homosexuale, care strangeau fonduri pentru democrati, si-au retras sprijinul pentru un eveniment organizat de Comitetul National Democrat pe 25 iunie si la care este asteptat si vice-presedintele Joe Biden. Retragerea lor vine ca raspuns la un anunt al Departamentului Justitiei in care apara "Defense of Marriage Act", una dintre legile criticate intens de homosexuali si lesbiene.De asemenea, se pare ca homosexualii sunt deranjati de faptul ca reprezentantii Casei Albe nu au intervenit in cazurile unor militari care risca sa apara in fata Curtii Martiale, dupa ce au incalcat politica "don't ask, don't tell", din timpul erei Clinton. Homosexualii si lesbienele pot face parte din armata SUA doar daca nu isi fac cunoscute preferintele sexuale si nu afiseaza un comportament homosexual.Administratia Obama a incercat sa faca miscari discrete pentru a extinde beneficiile homosexualilor si lesbienelor. Departamentul de Stat a promis ca va acorda partenerilor diplomatilor gay anumite beneficii: pasapoarte diplomatice si cursuri de limbi straine. Cu toate acestea, promisiunile secretarului de Stat Hillary Rodham Clinton nu au inclus si beneficii financiare, cum ar fi pensiile.
ZIUA Online

ROMANIA, pe urmele comunistilor din REPUBLICA MOLDOVA. Propaganda regimului Voronin pentru Pasapoartele Biometrice frizeaza grotescul tip "1984"

Obţinerea paşaportului cu date biometrice este mult mai simplă decît pare la prima vedere
CHIŞINĂU, 17 iunie / Coresp. "Novosti - Moldova" Nikita Liubimov /. Din anul 2008 cetăţenii Moldovei au posibilitatea să primească paşaport cu date biometrice. Peste o mie de persoane sînt deja deţinătoare ale acestora. El poate fi comandat şi obţinut mult mai simplu decît pare la prima vedere.
„Suplimentar la procedura obişnuită, cînd omul se fotografiază şi completează ancheta, el lasă amprentele digitale. Toate se fac concomitent, de regulă, echipamentul, care ia amprentele digitale, se află în etapa fotografierii. Aceasta nu durează mult, procedura este foarte simplă”, - a relatat Valeriu Patraşco, şef adjunct al Direcţiei de documentare a populaţiei a ÎS „CRIS „REGISTRU”.
Potrivit spuselor lui, „datele adunate sînt introduse ulterior întrun cip electronic. La transmiterea acestor date se utilizează sisteme închise, care garantează protecţia drepturilor civile ale persoanei. Vor fi introduse anume datele dumneavoastră, nu se fac erori”.
Termenele pregătirii documentului au rămas fără schimbare. Există posibilitatea de a-l obţine întro lună sau întrun termen mai scurt, inclusiv în 8 ore. Diferenţa constă doar în preţ.
„Paşapoartele cu date biometrice reduc riscurile ce ţin de falsificarea actelor, migrarea ilegală şi infracţiunile legate de «furtul de identitate». Nu are importanţă, cît timp durează pregătirea paşaportului – o lună sau 8 ore – tehnologia este aceeaşi. Aceasta nu semnifică că, dacă cetăţeanul are anumite probleme cu legea, el va face paşaportul foarte urgent şi poate să dispară. Toate datele se verifică în mod obligatoriu. Se procedează astfel pentru a asigura securitatea statului şi a cetăţenilor lui”, - a specificat Patraşco.
Pentru informaţii suplimentare cu privire la perfectarea paşapoartelor biometrice vă rugăm să apelaţi la numărul de telefon 25-70-70 sau să accesaţi site-ul http://www.registru.md/.

Paşaportul cu date biometrice permite de a stabili mai sigur identitatea persoanei

CHIŞINĂU, 16 iunie / Coresp. "Novosti - Moldova" Nikita Liubimov /. Din anul 2008 cetăţenii Moldovei au posibilitatea să primească paşaport cu date biometrice. Peste o mie de persoane sînt deja deţinătoare ale acestora. Aceste paşapoarte de model nou reduc riscurile ce ţin de falsificarea actelor, migrarea ilegală şi infracţiunile legate de «furtul de identitate». Ce avantaje mai oferă acest document, a relatat Valeriu Patraşco, şef adjunct al Direcţiei de documentare a populaţiei a ÎS „CRIS „REGISTRU”.
„Pentru posesorii noilor acte de identitate procedura de primire a vizei pentru plecarea în străinătate este mult mai simplă, iar durata înregistrării înainte de zbor şi procedurii de control vamal este mult mai redusă. Acolo, unde există tehnică specială, care poate citi datele din paşaport, ea permite de a reduce durata statului la cozi. Documentul este introdus în aparat şi informaţia este citită imediat”, - a menţionat Patraşco pentru agenţia NOVOSTI-MOLDOVA.
Paşaportul cu date biometrice conţine un cip, care, pe lîngă informaţia tradiţională despre titular (înălţimea, culoarea ochilor, grupa sanguină), mai păstrează şi fotografia digitală a acestuia, amprentele digitale şi alte date.
„Implementarea acestui paşaport este dictată de tendinţele mondiale în domeniul documentării populaţiei, doar el permite de a stabili sigur identitatea omului. La moment documentul conţine toate datele necesare în conformitate cu standardele internaţionale. Dacă va fi nevoie de completarea lor, tehnologiile permit acest fapt”, - a specificat Partraşco.
Potrivit spuselor lui, „paşaportul se eliberează pe termenul de 10 ani. Cipul electronic va funcţiona în întreaga perioadă. Aceasta este garanţia întreprinderii. Cetăţenii trebuie să se gîndească de pe acum, ca pe viitor lipsa acestui document să nu devină un obstacol pentru deplasări”.
La momentul actual peste 100 de state au început utilizarea pe larg a paşapoartelor ce conţin informaţii biometrice.
Pentru informaţii suplimentare cu privire la perfectarea paşapoartelor biometrice vă rugăm să apelaţi la numărul de telefon 25-70-70 sau să accesaţi site-ul www.registru.md.

Paşaport cu date biometrice – document de generaţie nouă

CHIŞINĂU, 26 mai / Coresp. "Novosti - Moldova"/. Implementarea pasaportului cu date biometrice a fost dictată de necesitatea asigurării unei securităţi şi protecţii reale ale cetăţenilor Republicii Moldova care se află peste hotarele ţării, precum şi pentru oferirea posibilităţii de a călători în ţările în care intrarea în ţară se permite doar pe baza paşaprotului ce conţine date biometrice.
Aceste paşapoarte reduc riscurile ce ţin de falsificarea actelor, migrarea ilegală şi infracţiunile legate de «furtul de identitate». Documentul respectiv stabileşte în mod sigur identitatea persoanei.
Pentru posesorii noilor acte de identitate procedura de primire a vizei pentru plecarea în străinătate este mult mai simplă, iar durata înregistrării înainte de zbor şi procedurii de control vamal este mult mai redusă.
Paşaportul cu date biometrice conţine un cip care, pe lîngă informaţia tradiţională despre titular, mai păstrează şi fotografia digitală a acestuia, amprentele digitale ale degetelor, certificatul electronic şi alte date recunoscute de standardele internaţionale.
În momentul în care persoana prezintă paşaportul biometric pentru controlul vamal are loc identificarea persoanei prin metoda verificării fotografiei din cip cu cea imprimată de camera digitală.
Cu ajutorul unui dispozitiv special are loc citirea amprentelor degetelor şi identificarea ulterioară a posesorului prin intermediul verificării informaţiei primite cu cea înscrisă în cipul paşaportului
electronic.
În cazul în care controlul de date se încheie cu succes, persoana trece hotarul de stat mult mai uşor şi mult mai repede.
La momentul actual peste 100 de state au început utilizarea pe larg a paşapoartelor ce conţin informaţii biometrice.
Pentru informaţii suplimentare cu privire la perfectarea paşapoartelor biometrice vă rugăm să apelaţi la numărul de telefon 25-70-70 sau să accesaţi site-ul http://www.registru.md/.

SCRISOARE CATRE SFANTUL SINOD, care se reuneste pe 18-19 iunie, privind inducerea in eroare a arhiereiilor BOR in privinta Pasapoartelor Biometrice

Asociatia pentru Cultura si Educatie Sfantul Daniil Sihastrul

Comunicat – ilegalitatea emiterii pasapoartelor biometrice in Romania

ACESDS doreste sa va aduca la cunostiinta, cu profunda ingrijorare, lacunele legislative si procedurale semnalate de Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) in raportul NR. 6233/14.04.2009 catre Presedintele Senatului Romaniei.

Documentul (facut public recent) semnaleaza o serie intreaga de ilegalitati ce s-au petrecut, si se petrec in continuare, la Serviciul pasapoarte Ilfov, singurul serviciu din tara care elibereaza in acest moment exclusiv pasapoarte electronice.

Din punctul nostru de vedere, abuzurile descrise mai jos dovedesc urmatoarele:

- dreptatea O.N.G.-urilor şi părţilor BOR ce s-au opus "documentelor electronice";

- incompetenţa sau reaua voinţă a parlamentarilor care, fără pregătire tehnică de specialitate, s-au grăbit să accepte documentele electronice.

- incompetenţa referenţilor Sf穗tului Sinod care au acceptat o penibilă justificare a Direcţiei Paşapoartelor şi au indus 絜 eroare arhiereii BOR, justificarea fiind astăzi parte a 絜şelătoriei pentru care Direcţia Paşapoartelor a fost sancţionată;

Mai presus de toate, se dovedeşte că NU SE POATE ACCEPTA introducerea documentelor electronice obligatorii 絜 Rom穗ia şi că fiecare cetăţean, şi cu at穰 mai mult parlamentarii, au obligaţia de a se 絈potrivi prin toate mijloacele posibile acestei 絜regimentări stalinisto-hitleriste.

Iată dovezile (citate din documentul oficial mai sus mentionat):

1) "Procedura preluarii imaginii faciale si a impresiunilor digitale cat si procedura depunerii si solutionarii cererilor pentru eliberarea documentelor de calatorie in strainatate, actele care trebuie prezentate de solicitanti la depunerea cererilor [...] se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a legii. Pana la data de 10 aprilie 2009 nu a fost emis un act normativ care sa reglementeze aceste proceduri, in cazul documentelor electronice. Normele metodologice existente, privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate, nu contin prevederi referitoare la procedura preluarii imaginii faciale si a impresiunilor digitale. Prin Hotarare de Guvern, s-a prevazut ca punerea in circulatie a pasapoartelor electronice se face incepand cu data de 31 decembrie 2008."

Cu alte cuvinte, Guvernul Romaniei a dispus punerea in circulatie a pasapoartelor electronice fara a exista normele de aplicare a legii. La Serviciul pasapoarte Ilfov, in particular, "prelucrarea datelor prin preluarea imaginii faciale si a impresiunilor digitale a inceput la 5.01.2009 fara a fi fost adoptate in prealabil normele metodologice de aplicarea a legii", consemneaza raportul.

2) "In acelasi timp, consimtamantul persoanelor vizate nu poate fi considerat expres si neechivoc, solicitantii fiind obligati ca, o data cu completarea concomitenta a cererilor pentru eliberarea pasaportului electronic si a celui temporar sa se supuna colectarii obligatorii a datelor biometrice. Imaginea faciala si impresiunile digitale intra in categoria datelor cu caracter special avand o functie de identificare de aplicabilitate generala, protejate conform art. 8 din Legea nr. 677/2001. In acest sens, colectarea datelor biometrice pentru solicitantii de pasapoarte temporare, in vederea includerii in pasaportul electronic, reprezinta o incalcarea a prevederilor art. 8, avand in vedere ca nu exista o dispozitie legala expresa care sa impuna colectarea datelor biometrice o data cu depunerea cererii pentru eliberarea pasaportului temporar sau o autorizatie emisa de ANSPDCP".

Amendamentele Patriarhiei Romane prevedeau, printre altele, posibilitatea cetatenilor de a refuza pasaportul electronic din motive religioase, urmand a li se putea oferi alternativa unui pasaport temporar. Iata ca autoritatile colecteaza date biometrice SI DE LA PERSOANELE CARE DORESC UN PASAPORT TEMPORAR, lucru care este nu numai ilegal, ci si imoral in raport cu refuzul persoanei respective de a avea un pasaport electronic tocmai pentru a nu se supune acestei colectari !

3) "Reprezentantii entitatilor controlate nu au putut dovedi daca sunt stocate in baza de date in mod corect numai doua amprente digitale [...] iar nu zece amprente care sunt in prezent preluate de la solicitanti, la nivelul SCPEEPS Ilfov. De asemenea, reprezentantii entitatilor controlate nu au putut indica si dovedi care sunt cele doua amprente stocate pe mediul de stocare electronic, cu specificarea in formatul de stocare a degetului respectiv."

In mod normal, dupa cum prevad normele UE, trebuiesc colectate, ca si date biometrice, numai imaginea faciala si impresiunea digitala a doua degete. Autoritatile romane colecteaza impresiunile digitale a ZECE degete, nefiind nici macar in stare sa sorteze ulterior cele doua impresiuni obligatorii pentru a face pasaportul valabil (aratatorul stang si aratatorul drept). Deci, nu numai ca se face un abuz prin colectarea si stocarea unui numar mai mare de date biometrice decat prevad normele europene, ci mai mult, pasaportul risca sa fie lovit de nulitate si neacceptat ca fiind valid pe aeroporturile internationale.

4) "Formularele pentru eliberarea pasapoartelor electronice, elaborate de DGP si utilizate momentan numai de SPCEEPS Ilfov nu contin acordul expres pentru prelucarea datelor biometrice, informatii privind colectarea si prelucarea acestor categorii de date, destinatarii datelor, fapt care contravine art. 8 si 12 din Legea 677/2001."

Viitorul posesor de pasaport electronic are dreptul legal sa stie ce institutii vor prelucra sau vor avea acces la datele lui biometrice. Acest drept a fost incalcat cu buna stiinta de autoritati.

5) "DGP nu a adoptat suficiente masuri de asigurare a securitatii datelor personale, nefiind stabilita obligatia de a se utiliza de fiecare utilizator al aplicatiei dedicate user name, parola si cardul de acces si nu sunt implementate log-urile de acces, potrivit Ordinului nr. 52/2002 privind aprobarea cerintelor minime de securitate a prelucrarii de date cu caracter personal."

Iata una dintre cele mai grave si halucinante probleme semnalata de acest raport ! Nu stim cine si de ce stocheaza informatic aceste date. Evident este ca ele sunt stocate intr-o aplicatie software care nici macar nu prevede intorducerea, de catre utilizator, a unor date de indetificare si de acces. Mai mult, eventualele incercari de fraudare a sistemului NU SUNT INREGISTRATE NICAIERI.

Ca anexe, va punem la dispozitie o parte din semnalele de alarma trase anterior de ONG-uri vis-a-vis de aceste pericole si locatiile de unde se pot descarca gratuit documentele oficiale la care face referire acest comunicat.

LUCIAN CORNIANU
Presedinte ACESDS
ANEXA 1:

Pericole paşapoarte electronice:

1) citirea datelor cu caracter personal (nume, prenume, CNP, naţionalitate, v穩stă, etc.)
Aceste date pot fi folosite pentru deschiderea unor conturi bancare. Pot fi folosite, de asemenea, pentru achiziţionarea de proprietăţi, derularea de licitaţii electronice, 絜fiinţarea unor societăţi comerciale fantomă. Toate acestea 絜 scopul desfăşurării unor activităţi ce implică spălarea de bani, excrocherie, crimă organizată, terorism şi altele asemenea. Dat fiind că datele folosite sunt ale dumneavoastră, deci date reale, pe de-o parte tranzacţiile vor decurge uşor, falsul fiind greu de descoperit, iar pe de altă parte nu veţi putea dovedi că altcineva a făcut aceste lucruri decât extrem de greu şi de încet (în unele cazuri, deja întâlnite în S.U.A. la furturile de identitate, victima va fi în puşcărie înainte să-şi poată dovedi nevinovăţia şi va avea nevoie de ani de zile pentru a ieşi – cu o viaţă distrusă).

2) citirea datelor cu caracter biometric (amprenta digitală, amprenta facială, amprenta retinei)
Pot fi folosite pentru clonarea amprentelor digitale şi amprentelor de retină (lentile de contact personalizate). Pot fi folosite pentru a avea ulterior acces la anumite informatii securizate ale persoanei respective sau la locul de muncă al acesteia (multe calculatoare şi institutii folosesc genul acesta de control al accesului). Pot fi folosite pentru plantarea de probe false la locul unei infracţiuni, în special a amprentelor, care sunt cel mai usor de clonat (pe suport de latex). Pot fi folosite pentru confecţionarea de măşti personalizate sau trucare de înregistrări de imagini – adăugându-se amprenta dumneavoastră facială la locul comiterii unei infracţiuni.

3) clonarea cip-urilor, modificare datelor şi ataşarea lor la un alt paşaport
Clonarea 絜seamnă citirea datelor de pe un cip urmată de scrierea lor, în aceeaşi formă, pe alt cip şi ataşarea acestui nou cip la un alt paşaport. Nu trebuie (neapărat) să fie modificate datele de pe cip-ul original (deşi se poate face asta, iar adevăratul posesor al datelor poate fi transformat în „infractor”). Modificările pot fi făcute pe cip-ul "clonă", care urmeaza să fie ataşat la paşaportul fizic falsificat în prealabil (sau pur şi simplu cumpărat de la firma producătoare – legal sau nu – cu un cip fără date). Se înţelege că în felul acesta falsul este aproape imposibil de detectat, paşaportul fiind declarat 100% valid de către cititorul RFID, singura speranţă rămânând, ca şi până acum, în ochiul vigilent al vameşului. Dacă datele sunt clonate pe un paşaport original cumpărat pe sub mână – lucru uşor de făcut în orice ţară în care există corupţie – atunci falsul nu poate fi descoperit decât cu totul excepţional. Victima nu va avea nicio şansă să se justifice în libertate, odată ce infracţiunile au fost comise de purtătorul unui asemenea paşaport. Va intra în închisoare şi va trebui să adune dovezile nevinovăţiei sale de acolo. Viaţa socială îi va fi distrusă, cariera de asemenea. Problema cea mai gravă este că aceste falsuri vor putea fi făcute cu datele reale ale unei persoane. Până acum măcar falsurile se făceau cu date personale la rândul lor false, care puteau fi mai uşor detectate.

4) urmărirea individului purtator de act electronic cu cip
Cip-ul paşaportului se identifică printr-un număr unic ce ţine de ţara din care provine. Chiar dacă datele personale de pe paşaport nu pot fi accesate dec穰 de la distanţe relativ mici, cip-ul poate fi scanat după acest ID unic de la distanţe extrem de mari. Oficial, cip-ul poate fi accesat 絜 bune conditii de la distanţa de minimum 10 cm. Asta înseamnă ca el are o "dimensiune" radio sferică, având un diametru minim de 20 de cm. Cel mai mic obiect care poate fi oficial interceptat fizic de un satelit civil aflat pe o orbită joasă este de 30 cm. Un satelit militar depaşeşte cu mult această performanţă. Deci, posesorul unui paşaport cu un anumit ID poate fi identificat şi urmarit prin satelit.
Persoanele purtătoare de paşaport cu un anumit ID naţional pot astfel deveni extrem de uşor ţinta unor atentate teroriste punctuale. Pot fi realizate, de pildă, atacuri teroriste cu bombă sau arme chimice plasate 絜 anumite containere, 絜 aeroporturi, şi care să nu se declanşeze decât în momentul în care pe lângă locaţia respectivă trece un purtator (sau un grup de purtători) de paşaport electronic dintr-o anumită ţară. Deasemenea, reţelele de spionaj pot beneficia din plin de aceste neajunsuri în activităţile lor curente.

5) sustragerea datelor personale şi biometrice din bazele de date Schengen
Oficial, datele din noile paşapoarte biometrice urmează să fie centralizate 絜tr-o bază de date unică la nivel european, cu terminale 絜 toate statele membre Schengen. Auditul de securitate pentru această bază nu a fost făcut niciodată public. At穰a vreme c穰 servere cu lungă tradiţie (NASA, Pentagon, etc.) cad victime periodic atacurilor informatice de tot felul, nu avem niciun motiv să credem că baza SIS II, atât de atrăgătoare pentru crima organizată şi pentru alte activităţi infracţionale, va reprezenta o excepţie. Odată ajunse pe mâinile reţelelor de crimă organizată, eşantioanele de date biometrice vor putea fi folosite în modurile arătate mai sus pentru a crea un adevarat haos infracţional şi social. Recuperarea acestor date va fi practic imposibilă, ele putând fi transmise în câteva clipe în orice colţ al lumii. Oamenii ale căror date biometrice au fost furate nu vor mai putea niciodată să aibă o viaţă liniştită. Dacă privim datele biometrice ca pe o cheie a identităţii personale, să nu uităm că această cheie nu poate fi schimbată. Dacă datele biometrice au fost furate, nu pot fi 絜locuite 絜 niciun fel şi mereu vor apare noi şi noi incidente, accidente, contravenţii şi infracţiuni pentru care omul ale cărui date au fost furate va trebui să se justifice. Perspectiva este limpede şi 絜grozitoare: milioane de vieţi distruse de introducerea actelor electronice!

Permisele de conducere cu cip propuse pentru Rom穗ia conţin şi următoarele pericole suplimentare faţă de paşapoartele electronice:

1) citirea datelor cu caracter personal 絜tr-un mod extrem de facil
Spre deosebire de cip-urile RFID din paşapoarte, cele din permisele de conducere nu posedă niciun fel de sistem de criptare a datelor. Ele pot fi accesate de orice cititor compatibil cu frecvenţa dispozitivului. Orice infractor şi poate procura un astfel de cititor la un preţ de cca 200 euro. Adăugându-i o antenă performantă – de asemenea uşor de procurat la un preţ modic – poate începe să scaneze datele celor care circulă pe stradă, dacă au asupra lor carnetul de conducere. Orice şofer este potenţială victimă.

2) citirea datelor cu caracter personal folosind dispozitive compatibile GSM
Spre deosebire de cip-urile RFID din paşapoarte, cele din permisele de conducere funcţionează la o frecvenţă 絜altă (900 MHZ) compatibilă cu cea GSM (GSM-900). Deci, anumite telefoane mobile pot fi modificate şi folosite ca scannere improvizate (dar eficiente) pentru astfel de cip-uri. Distanţa de citire este şi ea, se intelege, mult mai mare (anumite teste avansează distanţe extrem de mari, de ordinul sutelor de metrii).

Inutil să spunem ce mană cerească reprezintă aceste lucruri pentru reţelele de crimă organizată şi/sau spionaj. Presupun穗d ca un om nu poartă tot timpul paşaportul la el (dec穰 atunci c穗d călătoreşte), permisul de conducere 精 poartă aproape sigur mai tot timpul la el.

Toate problemele prezente la paşapoarte se echivalează şi 絜 cazul permiselor, cu menţiunea ca acestea sunt MULT mai uşor de urmărit şi accesat dec穰 paşapoartele.

LUCIAN CORNIANU,
Preşedinte ACESDS,
Inginer fizician

ANEXA 2:

Locatii de unde se pot descarca documente si studii oficiale:

Intregul raport NR. 6233/14.04.2009 catre Presedintele Senatului Rom穗iei - http://www.sfantuldaniilsihastrul.ro/fisiere/raport_senat.pdf

Raportul Grupului European de Etica in Stiinta si Noi Tehnologii - http://www.sfantuldaniilsihastrul.ro/fisiere/raport_comisia_europeana.pdf

REGULAMENTUL (CE) NR. 2252/2004 AL CONSILIULUI din 13 decembrie 2004 privind standardele pentru elementele de securitate și elementele biometrice integrate 絜 pașapoarte și 絜 documente de călătorie emise de statele membre - http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=DD:01:05:32004R2252:RO:PDF

LEGE nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date - http://www.legi-internet.ro/legislatie-itc/date-cu-caracter-personal/lege-nr-6772001-cu-privire-la-prelucrarea-datelor-cu-caracter-personal.html

SISTEMUL INFORMATIC SCHENGEN (SIS ) - EDITURA MINISTERULUI INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE - http://cnabdep.mai.gov.ro/brosuraSIS.pdf

Studiul Pr. Prof. Dr. Mihai Valica, cu binecuvantarea IPS Teofan, mitropolitul Moldovei - http://www.calauzaortodoxa.ro/stiri/un-studiu-raport-de-pr-prof-dr-mihai-valica-cu-binecuvantarea-ips-teofan/

www.pentrulibertate.ro

GURU TISMANEANU si TROIKA imposturii Berindei, Dobrincu, Gosu, il scot pe Traian Basescu la Targul de carte furata. Slujitorii minciunii cauta mascota

de George Roncea
Astăzi are loc un eveniment mai puţin obişnuit, la deschiderea din ziua inaugurală, la ora 18, a Târgului de carte urmând a participa însuşi preşedintele României, Traian Băsescu. Cartea pentru care vine la Târg preşedintele se intitulează „Istoria Comunismului din România“ şi reprezintă o colecţie de documente din perioada Gheorghiu Dej. Volumul este conceput ca o anexă a „Raportului final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România“ - primul dintr-o serie de trei.
Autorii volumului sunt Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goşu. Din acest punct începe „neobişnuitul“, deoarece Traian Băsescu va participa la o lansare alături de nişte autori cu totul ieşiţi din comun.

Berindei - a turnat, a turnat, a turnat

Mihnea Berindei este un personaj care a avut „o relaţie specială“ cu Securitatea, relaţie pe care nu orice cetăţean a avut-o. El a avut dosar fond reţea deschis în vederea recrutării şi a fost recrutat pentru încadrarea informativă a unui element „lucrat activ“, având chiar două nume de cod, „Mircea“ şi „Sandu“. Berindei este cunoscut pentru apropierea sa de cercurile socialiste de la Paris, unde a ajuns „lăsat să plece“ de odioasa Securitate, cea care îi cerea şi note informative. Întors la „revoluţie“ în România, a avut o contribuţie serioasă în întemeierea GDS, o instituţie fondată de cunoscutul agent KGB Silviu Brucan.

Dobrincu - falsificator al cifrei victimelor comunismului

Dorin Dobrincu, numit de către guvernarea liberală, ilegal, la şefia Arhivelor Naţionale ale României, se afla în continuare în situaţia de director general interimar, instalat şi menţinut fără concurs. El este „asistat“ de soţia „caraghiosului“ Andrei Bădin, după cum l-a numit chiar preşedintele recent, agitator şi propagandist al Trustului de partid al Familiei Voiculescu.
Ticu Dumitrescu, fost şef al deţinuţilor politici, l-a acuzat pe Dobrincu că a încercat să reducă numărul victimelor comunismului, iar Consiliul Naţional Director al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România a protestat deschis faţă de una dintre cele mai grave falsificări de date din Raportul Tismăneanu considerată o încercare flagrantă de minimalizare a caracterului criminal al regimului de ocupaţie comunist în România.
Acuzaţiile lui Ticu Dumitrescu au avut ca suport forma publicată de Humanitas a raportului de condamnare a comunismului, în care unul dintre editori, respectiv Dorin Dobrincu, făcea o notă de subsol referitoare la numărul victimelor regimului comunist unde „după ureche“ micşora numărul de la circa 2.000.000, consemnate prin lucrări ştiinţifice în domeniu, la 350.000, cifră „preferată“ de Dobrincu. În capitolul „Genocidul din Romånia“, semnat de Boldur Latescu, şi el fost deţinut politic, împreună cu Ticu Dumitrescu, se estimează că numărul victimelor regimului comunist, respectiv oameni care au fost deportaţi, trecuţi prin închisori, lagăre şi colonii de muncă, este de două milioane.

Armand Goşu l-a urecheat pe Băsescu pentru ca ar fi afon pe Moldova

În ce-l priveşte pe Armand Goşu, ultimul membru al troicii, acesta tocmai i-a administrat o frecţie în revista GDS, „22“, lui Traian Băsescu, oferindu-i sfaturi geopolitice de la un nivel superior, luându-l peste picior şi dojenindu-l şi că îşi permite să se refere public la pactul Ribentropp-Molotov, ca un habarnagiu, în loc să semneze odată tratatul cu Moldova comunistă, aşa cum l-a somat şi cealaltă expertă în de toate, Tatiana Alina Mungiu, altă sfătuitoare de renume a lui Traian Băsescu.
Materialul lui Goşu a fost salutat entuziast la Chişinău de oficiosul comunist Moldova Suverană: „în ultimul număr al prestigioasei reviste «22», Armand Goşu, un cunoscător de primă mână al realităţilor din spaţiul fostei URSS, face o analiză dură şi autorizată a atitudinii României faţă de Republica Moldova. Goşu reafirmă ceea ce noi tot scriem de la venirea lui Băsescu la conducerea Romåniei: preşedintele român, secondat sau condus de către serviciile sale secrete, nu doar că manipulează şi înşeală opinia publică naţională şi internaţională, că foloseşte false argumente în acţiunile sale anexioniste faţă de R. Moldova, dar, sub pretextul posturilor diplomatice, menţine Ambasada României de la Chişinău pe rol de Centrală a spionajului românesc în spaţiul estic, post-sovietic. Armand Goşu reconfirmă şi ultimele noastre dezvăluiri, potrivit cărora Mihnea Constantinescu, cel care a fost propus ambasador la Chişinău, este agent acoperit. Editorialistul revistei «22» rosteşte un adevăr usturător pentru România - acela că politica României faţă de R. Moldova este coordonată de către serviciile secrete. Nu acelaşi lucru îl tot demonstrăm şi noi în Moldova Suverană? "

http://www.curentul.ro/

DAN VOINEA GENERALUL-PENSIE de 185.000.000, sanctionat de Laura Codruta Kovesi dar promovat de Emil Boc in barca farsorului IICCR Marius Oprea

Procurori acuzaţi de grave abateri sfidează Justiţia
de George Roncea
Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a eşuat, ieri, pentru a patra oară în finalizarea judecării unor procurori - Angela Ciurea (foto dreapta) şi Dan Voinea (foto stânga), magistraţi care au deţinut poziţii importante în cadrul sistemului. Fosta şefă adjunctă a DIICOT, Angela Ciurea, urma să fie judecată încă din data de 31 martie pentru mai multe abateri disciplinare, printre care „încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii şi exercitarea funcţiei cu rea-credinţă“, în perioada în care era adjunct la DIICOT. La începutul anului, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de eliberare din funcţie a Angelei Ciurea, care, în prealabil, îşi dăduse demisia din funcţia de adjunct DIICOT şi a revenit la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti. Procuroarea a motivat absenţa sa de la şedinţa CSM printr-o operaţie de amigdale, ceea ce a dus la încă o amânare a judecăţii. Pe de altă parte, şi Dan Voinea s-a dat absent, deoarece se afla în voiaj prin Olanda, de plăcere, astfel că şedinţa CSM a rămas fără obiect.
Cu o seară înaintea şedinţei CSM, Realitatea TV a încercat să-l ajute pe Dan Voinea printr-o emisiune în care a fost adus un frenetic susţinător al acestuia, Doru Mărieş, un controversat reprezentant al „revoluţionarilor“.
Iniţial fusese invitat Viorel Ene, reprezentantul legal al Victimelor Mineriadei, însă probabil după ce producătorii emisiunii de la Realitatea au aflat că acesta l-a chemat în judecată pe Dan Voinea cerându-i daune pentru mătrăşirea dosarului Mineriadei, a fost înlocuit în ultima clipa cu Mărieş, un impostor cocoţat ilegal în fruntea „revoluţionarilor“ chiar cu concursul direct al lui Dan Voinea. Isteric şi plin de tupeul specific mediului interlop, Mărieş a încercat să o intimideze şi să o ameninţe pe Laura Codruţa Kovesi, pe care a mai apostrofat-o că o va da el jos şi cu altă ocazie.

Voinea - pensie de 185 de milioane pentru „spălarea“ lui Ion Iliescu

În contrapondere, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a oferit o replică fără drept de apel încercărilor de spălare a procurorului militar, aducând la cunoştinţa opiniei publice date scandaloase cu privire la impostura fostului procuror militar. Kovesi a afirmat că nu trebuia aprobată decizia de pensionare a lui Dan Voinea, care este beneficiar al unei fabuloase pensii de 185.000.000 lei, deşi a săvârşit grave abateri constând în încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilităţi şi exercitarea funcţiei cu rea-credinţă. Acţiunea rămâne însă fără obiect, ca urmare a pensionării procurorului militar care a muşamalizat peste un deceniu dosarele Revoluţiei şi Mineriadei pentru a-l acoperi pe Ion Iliescu.
Procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, a completat, la Realitatea TV, povestea scandaloasă a generalului Voinea cu amănunte de necrezut, dacă nu ar fi fost documentate de inspectorii CSM, care au constatat nereguli fără precedent în instrumentarea dosarelor Revoluţiei şi Mineriadei: „Am avut începeri de urmărire penală faţă de persoane decedate, începeri de urmărire penală deşi faptele au fost prescrise, începeri de urmărire penală pentru fapte care nu existau în Codul Penal la data cånd se presupune că au fost comise. Vorbim de acte dispuse în dosar şi de începeri de urmăriri penale? Ştiţi cum se începea urmărirea penală în dosarele astea (ale lui Voinea)? Pe hârtii fără antet, scrise de mână, fără încadrare juridică, trecute nişte nume, 10-20 de nume dintre care 10 sau 15 persoane decedate, neînregistrate“, a acuzat public Kovesi modul în care se făcea că lucra procurorul militar Dan Voinea.
Practic, Voinea a instrumentat dosarele „la mişto“, făcându-se că-l anchetează pe Iliescu, făcându-se că îl pune la zid, pentru ca în realitate, după cum a arătat Laura Codruţa Kovesi, dosarul lui Ion Iliescu să aibă o grosime de doar zece centimetri în peste un deceniu de „muncă“ şi nici măcar o declaraţie luată aşa-zisului „cercetat“.
Schema era simplă, Voinea îl chema pe Iliescu la Parchet, chema şi presa - presa sa personală, întreţinută chiar de el - apoi se aşeza cu Iliescu la o cafea, râdeau şi glumeau vreo oră, mai depănau amintiri din perioada în care se aflau împreună în grupul de conspiratori pro-moscoviţi, după care Iliescu ieşea la poze, la „ziariştii“ lui Voinea, se făcea că e încruntat, că e supărat la culme, ba chiar îl ataca public pe Voinea, consolidându-i acestuia legenda de luptător neînfricat cu fiara bolşevică.

Generalul care şi-a bătut joc de victime va lucra alături de Emil Boc

Complicii acestui plan clasic de dezinformare tipic metodologiei sovietice au fost susţinătorii mai mult sau mai puţin civili ai lui Dan Voinea, din presă sau „societatea civilă“. La loc de frunte între suporterii lui Voinea s-a aflat, pe lângă penalul Mărieş, şi impostorul Marius Oprea, pretins „luptător“ anticomunist, din gură, consilier special pe probleme de securitate al premierului Tăriceanu.
Actual secretar de stat liberal în guvernarea PDL-PSD, Directorul Marius Oprea a anunţat că îl va aduce, pe post de colaborator în cadrul IICCR, institut girat de cancelaria primului ministru Emil Boc, pe fostul şef al Secţiei Parchetelor Militare, generalul Dan Voinea. „Domnul Voinea va veni să colaboreze cu noi. Nu-l putem plăti decåt pe convenţie de drepturi de autor, însă va fi un ajutor important“, a declarat Oprea.
Astfel, pe lângă cele 185 de milioane încasate pentru muşamalizarea Dosarelor care îl implicau pe Ion Iliescu, pentru batjocura la adresa miilor de victime şi pentru sfidarea Justiţiei şi macularea uniformei militare, Voinea mai urmează să primească şi alte sume de bani chiar de la Guvern, unde va lucra alături de Emil Boc. Practic, Traian Băsescu semnându-i revocarea lui Voinea i-a făcut un serviciu, procurorul pensionar devenind noul coleg de muncă şi consilier al secretarului de stat Marius Oprea, liberalul subordonat primului ministru PD-L.

www.curentul.ro

PRESEDINTELE, ospatarii-filosofi si picolii-sinecuristi: Pata-tismo-predo-ungo-lulu-pleso-iesii. Secta neo-kulturnicilor rosii. APOCALIPSA CULTURII

Filosofii-ospătari față cu recesiunea

Traian Băsescu mai are o îngrijorare: se înmulţesc periculos filosofii. Aici se înşală grav. Din cei trei („avem trei filosofi de serviciu în România”, zice Mircea Dinescu) care primiseră autorizaţia instituţiei tutelare să presteze public filosofia n-a mai rămas nici unul care să nu-şi fi pus şorţuleţul alb şi şervetul de ospătar.
Primul, fiind şi cel mai talentat dintre cei trei, a servit discret la cîrciuma din dealul Cotrocenilor. E vorba, bineînţeles, de Andrei Pleşu. Filosoful-ospătar a acceptat cu distincţie în 2005 postul de consilier. În subordinea directă a jupîniţei Elena. A fost totuşi un exces şi, pînă la urmă, a cedat nervos. Patapievici, ultimul venit între maeştrii cîntăreţi - pardon, între filosofii-ospătari - şi-a pus şi el de la început şorţuleţul corespunzător. Plus un papion. Şi nu şi le-a mai scos pînă astăzi. Deh, a fost numit şef peste Restaurantul găştii subintitulat filosofic Institutul Cultural. Serveşte mai ceva ca meşterul Apostol la Capşa pe vremuri. Un desăvîrşit filosof-ospătar. Al treilea filosof cu autorizaţie, Liiceanu - un caracter mai irascibil - serveşte şi el, dar numai la ocazii solemne, în acord cu natura sa: în Piaţa Universităţii, la tîrguri de carte, în campanii electorale. Dar serveşte la greu.
Desigur, mai există şi ceilalţi băieţi, picolii. Sînt mulţi şi sînt plasaţi în puncte strategice. Dar e greu să-i identifici pe toţi şi să poţi face astfel un pomelnic exhaustiv. Totuşi, cîţiva s-au detaşat din pluton: Mircea Mihăieş, Traian Ungureanu, Cristian Preda, Sever Voinescu şi destui alţii. Cu toţii sînt filosofi-ospătari în devenire. Aşteaptă autorizaţia. Care s-ar putea să nu vină niciodată, iar ei să rămînă pentru totdeauna picoli.
Petru Romosan
Integral la
Foaia Transilvana

Secta neo-kulturnicilor rosii

Secta neokulturnicilor rosii s-a manifestat în bloc mai mult in spiritul sentimentului de gasca sau a mentalitatii de clan decat in al celui de echipa, dupa modelul monolitului reprezentat de Partidul Comunist si a supravietuit dupa 1990 cu aceeasi verva de la inceputuri, straduindu-se sa-si pastreze apanajul acesta de gasca, multi dintre ei autodefinindu-se in momentul de fata ca fiind apartinatori ai elitei. In acest moment insa, ei nu numai ca nu mai fac fata menirii lor, fiind o frana atat in calea spiritului intelectual cat si al interesului social. Nu prin ceea ce sunt fiecare dintre ei in parte, ci prin ceea ce acestia promoveaza ca grup. Au reusit „performanta” rara de a compromite inclusiv ideea de democratie si au pervertit notiunile de competenta si profesionalism, intr-o confuzie totala a valorilor estetice si morale.

Secta neokulturnicilor rosii, care a acaparat spatiul cultural public al ultimilor 20 de ani din Romania isi are originea in cea mai mare parte in „Cenaclul de luni”. Miscarea literara a lui Nicolae Manolescu a debutat in 1977, sub bagheta asistentului universitar Nicolae Manolescu, de la catedra de Filologie a Universitatii din Bucuresti. La indicatia lui Dumitru Popescu, supranumit si „Dumnezeu”, factorul ideologic de control al culturii romane pe vremea comunismului, tanarul Manolescu a primit sarcina de a organiza un cenaclu literar care sa proclame principiile postmoderne, pentru ca tovarasul Popescu „Dumnezeu” citise cartea criticului Eugen Simion, „Jurnal parizian. Timpul trairii, timpul marturisirii”, care venea dupa experienta profesoratului la Sorbona si care observa viata spirituala a contemporanilor sai francezi. Era la începutul a ceea ce s-a numit „deschiderea culturii romane spre Occident” si Popescu „Dumnezeu” si-a dorit sa avem si noi postmodernistii nostri, sa ne sincronizam adica. Manolescu a realizat cenacul cu studenti de 9 si 10, dar unii dintre acestia erau copii ai unor colonei de Securitate sau nomenclaturisti. Erau si studenti merituosi, proveniti din alte medii, si aici putem pronunta numele Marianei Marin sau al lui Florin Iaru. Aceasta generatie care a crescut sub bagheta lui Manolescu, în sprijinul ei sarind factorii de publicitate ai vremii, a ocupat incet functii de conducere în redactii culturale, edituri si alte zone decizionale, dupa opinia lui Horia Muntenus. Aceasta generatie s-a manifestat în bloc mai mult în spiritul sentimentului de gasca decat în al celui de echipa, dupa modelul monolitului reprezentat de Partidul Comunist si a supravietuit dupa 1990 cu aceeasi verva de la inceputuri, straduindu-se sa-si pastreze apanajul acesta de gasca ori mentalitatea de clan, multi dintre ei autodefinindu-se in momentul de fata ca fiind apartinatori ai elitei.

In plina maturitate, lunedistii s-au regasit cu aceeasi pofta de ludic si in acelasi cult al solidaritatii de grup. Sunt multi profesori universitari (Ion Bogdan Lefter, Simona Popescu, Mircea Cartarescu, Alexandru Musina, Caius Dobrescu, Andrei Bodiu), sunt in structuri de conducere a unor institutii culturale (Radu Calin Cristea, Doru Mares, Magda Carneci etc.), sunt editori cu mare influenta (Calin Vlasie), sunt fermenti literari (Florin Iaru, Traian T. Cosovei). Sunt prezenti acolo unde si de unde se poate face si istorie literara, sub constanta binecuvantare a mentorului Nicolae Manolescu.
“Nicolae Manolescu, dupa Liviu Ioan Stoiciu, acest satrap al culturii romane se crede atotputernic si nemuritor. In calitatea lui de instanta absoluta taie si spanzura, afuriseste si ameninta cu excomunicarea pe orice pacatos cartitor, publica pe cine vrea el la Cartea Romaneasca (pe care o considera fieful sau), la Muzeul Literaturii (unde-si exercita hegemonia Radu Calin Cristea, ciracul si sluga lui devotata) si la alte edituri sau reviste pe care le tine sub un control strict. Si-n tot acest timp isi umple haznaua proprie cu banet. Daca fidelii lui Manolescu sunt rasplatiti cu ciolane suculente - burse scriitoricesti, publicarea si traducerea excrementelor lor literare in editii luxoase, plimbari in strainatate pe banii Uniunii etc. - contestatarii sai sunt in pericol de moarte. Asa s-a intamplat cu genialul poet Cezar Ivanescu - si el un vechi adversar al lui Manolescu”. La fel cu poetul Liviu Ioan Stoiciu. Alti neokulturnici au devenit pretinsi jurnalisti cu oarece notorietate publica sau tot soiul de analisti, comentatori, de fapt sipli limbrici de presa, care, crescuti in mocirla compromisurilor de tot felul, intre timp au acces la rangul de mici rechini. Impotenti in fata realitatii pe care nu reusesc sa o radiografieze, ei se oplosesc intr-o lume paralela. Cea a comentariilor, analizelor sau scandalurilor de presa. Facute de altii. Mimand exercitiul profesiei de jurnalist, evadati sau ejectati din real, ei incearca sa creeze false evenimente. Balbaiti, neconvingatori, insidiosi, patimasi, lipsiti de informatii si de argumente, plutesc in paralel cu realitatea, scuipa putin venin si apoi dispar. Pentru a-si relua munca de limbrici.”

Grupului neokulturnicilor li s-au raliat rapid alti telectuali cu veleitati si ifose, pretinsi deontologi, dar fosti si actuali kominternisti ca Vladimir Tismaneanu, sau turnatori si impostori de meserie ca Sorin Antohi. Alti pretinsi intelectuali cu pretentii au trecut direct cu arme si bagaje pe statele de plata ale noilor moguli de presa Vantu, Patriciu si Voiculescu. De-o pilda, Mircea Dinescu este de mai mult timp partenerul de „afaceri” al lui Patriciu, liberalul inculpat finantand substantial revistele „Dilema veche” si „Romania literara”. Cele doua publicatii, alaturi de altele cateva, au fost achizitionate de catre Dinescu (Trustul „Satyricon”). Pe statele de plata ale mogulilor de presa – foarte generoase si ele, dupa toate informatiile – se afla nume mai mult sau mai putin sonore ale intelectualitatii de la Bucuresti: Nicolae Manolescu, Radu Calin Cristea, Stelian Tanase, Alex Stefanescu, Gabriel Dimisianu, Cristian Teodorescu, Mircea Mihaies, Ioan T Morar, H. R. Patapievici si alţii. Tot aici, pe statul de plata al lui Patriciu, de-o pilda, il gasim si pe Andrei Plesu – fost consilier prezidential (dar şi autor al „Minimei moralia”), despre care avem tot mai multe semne ca l-a parasit pe prezident din fix aceleasi „dezamagiri” sau interese financiare ca si bunul sau prieten Dinescu. Dar banii n-au miros, nu-i asa, chiar ca sunt furati. Afacerile dintre membrii grupului „curat-prestigiosilor” - de fapt lichele si borfasi ordinari - si mogulii de presa sunt notorii. Mirosul banilor negrii ii atrage ca mustele la hazna. Astfel, Dinu Patriciu a spalat ,,bani negri”, dandu-i pomana lui Andrei Plesu (4 miliarde de lei) si bandei de la ,,Academia Catavencu” (8,6 miliarde de lei). Aceasta a fost si a ramas, pana acum, cea mai mare operatiune de spalare de bani din istoria Romaniei. De asemenea, este important de mentionat si, totodata, suspect faptul ca o suma insemnata de bani a ajuns, in final, in conturile a 5 membri fondatori ai revistei „Academia Catavencu”: Liviu Giorgica Mihaiu – 2,184 miliarde de lei; Doru Buscu – 1,851 miliarde de lei; Mircea Toma – 1,685 miliarde de lei; Cornel Ivanciuc – 1,543 miliarde de lei; Ioan T. Morar – 1,361 miliarde de lei, iar 550 milioane de lei au intrat in conturile „Academiei Catavencu”.

Presa aservita sectei neo-kulturniclilor ascunde sub pres fraudele, hotiile sau gainariile lor mai mici sau mai mari, dovedite jurnalistii adevarati de presa independenta sau confirmate uneori chiar de istantele de judecata. E o tacere de mormant pe marginea subiectelor de acest tip. Silentio stampa! Cosa Nostra! Intelegem solidaritatea de breasla jurnalistica ori scriitoriceasca, dar atunci cand ea devine sindicalism ieftin si spirit de gasca, acoperind fraudele si ilegalitatile unor colegi din presa, ea se transforma in complicitate la hotie.

Pseudointelectualii, cei care se denumesc singuri intelectuali de un mic grup de prieteni sau de un mic grup de interese, deţin, pe moment, parghiile puterii in cultura: reviste, televiziuni, rubrici permanente în ziare de mare tiraj sau functii bine platite. Lor le convine sa afirme ca avem democraţie, dar aceasta nu e decat o pseudodemocratie, o putere a poporului influentata de ei. Puterea marlanului nu poate sustine decat puterea pseudointelectualului, cel autoimpus si fara nici un fundament profesional. Oameni, ca R.C. Cristea de-o pilda, nu stiu cum sa mai faca sa intre si ei intr-o „fonctie” acolo, care sa le confere mai multa vizibilitate. Batranii kulturnici, harsiti sub mai multe conduceri (PlesuPataLulu, Tismaneanu & friends), se calauzesc dupa principiul "prosti sau infatuati, nu conteaza, mai bine ai nostri decat ai lor." Asa ca se simt nevoiti sa-si faca servicii reciproc si cel mai mult, sa se laude sau sa se sprijine reciproc in functii publice. Desi domina spatiul public nu prin competenta, ci prin promovare agresiva, tot ei au nerusinarea sa spuna ca sunt o enclava, gata sa fie zdrobita de fortele malefice si retograde ale trecutului. De unde sprijinul politic pentru cine le da sinecuri si pozitii. Care nu este gratuit. Felul lor de a actiona: reincalzesc o ciorba demult racita si tac chitic de orice este bun in afara grupului lor si care nu le este obedient. R.C. Cristea de exemplu intra in acest format de persoana care poarta o palarie mai mare decat are capul, dar care e bun pentru grup, ca face ceea ce interesele lor o cer. Dar broasca nu canta pe uscat si lautarii fara bani! Si "deontologii" lui Basescu, la fel! Cateodata, imi spun ca Becali, in infantilitatea lui aproape perfecta este de preferat perversitatii absolute a unor cazaturi morale, autonumite "elite". Dar, incet, incet, pulimea se desteapta si nu mai ia de bune toate zicerile unor asa-zisi intelectuali. De exemplu, acest nimeni cu ifose de filozof si ganditor de top si „succesuri”, pre nume Liiceanu, o lichea ce intruchipeaza cum nu se poate mai bine povestea cu hotul catre tipa "uite hotii"! E o mostra de telectual auto-erijat in reper moral, cu o „vasta” opera, din pacate citita si apreciata doar de "famglie"! Desi constipat, sub aspect cultural – scria un jurnalist, securist si el evident - Basescu a reusit sa adune in jurul lui cativa "intelectuali subtiri" care, tocmai prin aceasta fratie ciudata, arata a fi pe zi ce trece simpli impostori. Se pare ca acum Basescu nu mai are nevoie nici de "intelectualii subtiri" si nici de limbricii de presa, transformati in trompete prezidentiale si carora li se spune, in batjocura, "deontologi" pentru ca, urmand modelul sefului statului, dau neintrebati lectii in stanga si-n dreapta. Basescu se pregateste sa se lepede si de unii si de altii. Cea mai coerenta si corecta analiza a grupului neokulturnicilor rosii a realizat-o relativ de curand Sorin Adam Matei in cartea “Boierii mintii” (desi titlul mai corect ar fi fost „Ciocoii mintii”, care a provocat vii polemici si reactii isterice in presa culturala, dupa ce a lansat ideea ca intelectuali de „marca” precum H.-R. Patapievici & Co fac parte din asa-numite grupuri de „prestigiu” de interese personale, ai caror membri se promoveaza reciproc, la fel ca in lumea elitelor din secolul al XIX-lea.

Unii „pseudoelitisti”, mai harsiti in naravuri si „invechiti in rele”, au pricipit repede ca „aia”, „’tui in gura de comunisti”, nu fura chiar asa de prosti, adica, mestecand si inghitind din mers lozincile ori apucaturile reincalzite ale acestora. Ciuma rosie a lasat urme adanci in mintile incetosate ale neo-kulturnicilor inca din frageda pruncie, din vremurile UASCR, via „Viata Studenteasca” ori „Scanteia Tineretului”. Au deprins repede tot arsenalul tipic comunist, ridicandu-le la rang de filosofie de banda sau de clan: cultul desantat al personalitatii, arta delatiunii josnice, a infierarii cu manie „proletara”, a santajului politic ordinar. Se pot lesne deslusi aici elemente concrete ale comportamentului unor elite intelectuale din prima parte a comunismului lui Dej, dar si altele din ultima parte a comunismului ceausist. Intr-un fel sau altul, astfel de lucruri s-au petrecut aproape identic in continuare. „S-au creat niste categorii de noi „stabi” inlocuitori, aproape echivalenti ai celor vechi: Patapievici, Plesu, Dinescu in loc de Rapeanu, Ion Dodu Balan, Victor Tulbure sau Cicerone Theodorescu etc." – spunea de curand Virgil Nemoianu. Ciorba e aceeasi! Potroacele sunt altele... Asa se face ca, erijandu-se in substitute morale ori culturale, fara nici un argument moral, legal sau profesional, „neo-ciocoii” kulturnici rosii mistifica realitatea, genereaza sfere de influenta si faciliteaza construirea unor grupuri de influenta in societate, stabilirea de ierarhii valorice culturale si false repere morale. Iar, cine e impotriva lor, nu e cu ei... Din aceasta dilema nu pot iesi! Intelectualul roman nu s-a detasat inca de mediul sau organic local, asa se explică tribalismul mafiotic institutional de la noi, de exemplu, sau „casta aparatului de stat”, după formula lui Patapievici, de pe vremea cand nu i se alăturase…Tot asa se explica cum atat de multi intelectuali romani s-au alăturat Securitatii comuniste – din amoralitate; ei nu au atins inca nivelul de constiinta unde se reveleaza, in toată ticalosia lor, turnatoria, inselatoria si linsajul.

Cei mai mulţi dintre acesti pseudointelectuali sufera de un fel de "misticoidism" - urat cuvint, este? - sectar. Care este deci mentalitatea lor, „ideologia” lor de casta, adica? Pai, e un narav mai vechi, care mai comunist nici ca poate fi: „cine nu e cu noi e impotriva noastra!” Cum ar veni, fiecare cu pilda ma-si, chestie cum mai elitista eu nu vad a putea fi. Sau curat comunista, dupa caz. Cumva, „Elita” asta e ca masoneria, ba chiar masonerie si este dar laica, soft (”lait”), cum ar veni. „Elita” se cheama grupul „curat-prestigioşilor”... telectuali pana’n varfu’ epoletilor. Reprezentantii „Elitei”, sau sectei neokulturnicilor rosii au aderat la osanale si pe vremea lui Ceausescu fiindca nu aveau incotro, dar nu prea aveau acces la „fonctii”. Acuma ei venira la mina-ntinsa, socotind ca le-a venit vremea sa sa bucure şi ei de sinecuri. Ce mama supararii mai importa daca se pricep sau nu la ceva, daca sunt corupti, hoti, idioti sau prosti dea binelea! Oricum, ciupiti binsor de molia grandorii personale, care contrazice gravitatia fix in punctul de reflux al gandirii, kulturnicii rosii sunt ferm convinsi ca „hotii sau prostii lor sunt mai buni decat ai altora”. Deopotriva si securistii ori turnatorii! Nu au nici un fel de dileme. Doar certitudini. Dar au englezii o vorba: "Cu cat se suie mai sus in copac, cu atat mai bine i se vede maimutei kurul ala rosu".

Notorietatea neokulturnicilor, construita prin sprijin reciproc le-a conferit sansa sa se proclame "grupul de intelectuali" sau mai curand "intelectualii". Nu le putem nega unele calitati indiscutabile in domeniile in care activeaza. Insa ei sunt pierduti in orgoliul si trufia de care dau dovada. Exemplele invocate nu sunt singulare si sunt mai mult decat explicite. Trufia le este alimentata de sprijinul reciproc din partea "grupului" pe de o parte, de cei ce ravnesc la apartenenta la grup pe de alta parte. De cele mai multe ori "nu se cade" sa ai alta pozitie decat Liiceanu sau Plesu sau HRP (mai putin) daca vrei sa ai vreo sansa sa fii recunoscut ca membru al "grupului de intelectuali", mai mult chiar ca intelectual. Este evident o uzurpare a calitatii lor si a respectului pe care-l confera societatea. Folosind acesta scurtatura, persoane care n-au nimic comun cu "intelectualitatea" s-au cuplat militant grupului, doar cu scopul de a-l frauda. Folosind aceesi scurtatura, oameni politici se folosesc cu destul succes de "intelectuali". Iar in acelasi timp persoane cat se poate de respectabile, care fac inca exercitiul indoilelii, al criticii intelectuale, si-al dilemelor, sunt repudiate prin neapartenenta la grupul mentionat, prin neapartenenta la cauza grupului mentionat. Si astfel ajungem in situatia in care o mana de oameni, in numele "intelectualitatii"(?!?), reduc la tacere orice critica, orice analiza intelectuala ce-i exclude din pozitia de detinatori ai adevarului absolut. Ori, in acest moment, ei nu numai ca nu mai fac fata menirii lor, fiind o frana atat in calea spiritului intelectual cat si al interesului social. Nu prin ceea ce sunt fiecare dintre ei in parte, ci prin ceea ce acestia promoveaza ca grup. Au reusit „performanta” rara de a compromite inclusiv ideea de democratie si au pervertit notiunile de competenta si profesionalism, intr-o confuzie totala a valorilor estetice si morale.
In apocalipsa culturii romane.
Un cititor al Blogului Roncea

BASESCU merge la MORARU. Asteptati-va la noi dezvaluiri in exclusivitate, la NASUL din Calea Victoriei, incepand cu ora 20.30

GEN DAN VOINEA, protectorul lui Iliescu-KGB, premiatul GDS, preferatul impostorilor, groparul dosarelor decembrie '89 si 13-15: pensie de 5000 Euro

Fostul procuror militar Dan Voinea, cel care s-a ocupat de dosarele Revolutiei si Mineriadei din iunie '90, nefinalizate nici dupa 19 ani, primeste o pensie de 185 de milioane de lei vechi. Anuntul a fost facut de procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, intr-o emisiune la RealitateaTV. Oficialul a declarat ca legea nu ar trebui sa permita pensionarea unui magistrat pana nu este solutionata actiunea disciplinara pornita impotriva lui."Din punctul meu de vedere, pana nu ai lamurit actiunea disciplinara, nu trebuie aprobata decizia de pensionare pentru ca lasa un mare semn de intrebare cu privire la toata activitatea care a fost desfasurata", a spus Kovesi.
Vezi si
PIATA UNIVERSITATII - tinta diversiunilor, imposturilor si a manipularilor si dupa 19 ani. RETEAUA NEO-KOMINTERNULUI, GDS si "Noii KKTI". ANALIZA
La aproape doua decenii de la represiunea sangeroasa a Pietei Universitatii din 13-15 iunie ordonate de Ion Iliescu manipularea si diversiunea pe aceasta tema inca persista, alimentata de trusturi de presa subordonate apropiatilor lui Iliescu si de grupari diversioniste coordonate din umbra de personaje mai mult decat controversate.

ALEGERILE din Republica Moldova fixate pentru 29 iulie. FOTO. Parlament dizolvat de Voronin. Greacanii la telefon cu Putin si Iurie Rosca vice-prim

Vladimir Voronin a semnat Decretul de dizolvare a Parlamentului si de stabilire a alegerilor legislative anticipate

RADIO FRANCE INTERNATIONALE (16 iunie, ora 7:09:47) - Realizator: Alegerile Parlamentare Anticipate din Republica Moldova vor avea loc pe 29 iulie, iar partidele de opozitie vor merge pe liste separate la scrutin. Transmite de la Chisinau corespondentul RFI, Ilona Spataru.
Reporter: Decretul de dizolvare a Parlamentului si stabilirea datei alegerilor legislative anticipate a fost semnat de presedintele in exercitiu, Vladimir Voronin, luni. Scrutinul programat sa aiba loc miercuri, 29 iulie, va fi organizat pentru prima data intr-o zi de munca. Potrivit Codului Electoral, alegerile pot avea loc duminica sau in oricare altazi indicata in actul de stabilire a alegerilor. Tot luni, partidele parlamentare de opozitie - PL, PLDM si AMN - au anuntat ca vor participa separat la scrutin, iar listele formatiunilor raman neschimbate. Liderul AMN, Serafim Urechean, spune ca cele trei partide nu au avut timp pentru a se reorganiza, in conditiile in care blocurile electorale sunt interzise in Republica Moldova. Desi nu vor avea o lista colectiva in alegeri, cele trei partide vor avea o actiune comuna cu privire la monitorizarea corecta a Campaniei Electorale si a procesului de vot, neadmitand atacuri reciproce, sustine liderul PRM, Vlad Filat. De partea sa,
presedintele PL, Mihai Ghimpu, a anuntat ca opozitia parlamentara va avea cate trei reprezentanti in comisiile electorale din teritorii, astfel incat va fi posibila monitorizarea numarului buletinelor de vot. Parlamentul de legislatura a XVII-a, ales pe 5 aprilie, a fost dizolvat, dupa doua incercari nereusite de a alege presedintele Republicii Moldova. (RFI)

Greceanii a vorbit la telefon cu Putin in ziua in care Voronin a dizolvat Parlamentul

Premierul moldovean Zinaida Greceanii a avut luni seara o discutie la telefon cu omologul sau rus Vladimir Putin, in aceeasi zi in care a fost dizolvat Parlamentul de la Chisinau, informeaza site-ul Guvernului rus, preluat de NewsIn.Guvernul rus a precizat ca discutia a avut loc la initiativa premierului moldovean.Au fost discutate "o serie de probleme economico-comerciale in cooperarea dintre cele doua tari", precizeaza comunicatul extrem de sumar publicat pe site-ul Guvernului de la Moscova.
Este de remarcat faptul ca discutia a intervenit la cateva ore dupa ce presedintele in exercitiu al Republicii Moldova semnase decretul de dizolvare a Parlamentului si fixase alegerile anticipate pentru 29 iulie, pentru prima oara in istorie intr-o zi lucratoare. Tot luni avusese loc ultima sedinta a Parlamentului moldovean, in care majoritatea comunista a finalizat niste modificari importante ale codului electoral. Astfel, a fost decisa scaderea pragului electoral de la 6 la suta la 5 la suta si reducerea numarului de participanti la votare necesar validarii alegerilor, de la jumatate la o treime. O alta modificare spune ca daca prezenta la votare este sub o treime, alegerile repetate sunt validate indiferent de numarul de cetateni prezentati la urne. Modificarile au fost operate in conditiile in care legislatia moldoveana interzice modificarea Codului Electoral cu sase luni inaintea scrutinului.

Iurie Rosca, numit de Voronin vicepremier in Guvernul Greceanii

Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a semnat marti decretul privind numirea presedintelui Partidului Popular Crestin Democrat (PPCD), Iurie Rosca, in functia de viceprim-ministru al Republicii Moldova, transmite Agerpres. Presedintia de la Chisinau a anuntat acest lucru intr-un comunicat care nu ofera alte detalii. Serviciul de presa al presedintiei a comunicat pentru Agerpres ca, pentru moment, nu se cunosc alte informatii la acest subiect.Iurie Rosca este liderul PPCD, formatiune cunoscuta pentru pozitiile sale anticomuniste si cele mai masive proteste anticomuniste din Republica Moldova pana in 2005. Dupa alegerile parlamentare din 2005, factiunea PPCD, in frunte cu Rosca, a votat pentru realegerea lui Voronin in functia de presedinte, iar, ulterior, a format o alianta neformala cu PCRM. Rosca a fost ales in functia de vicepresedinte al parlamentului dupa votul din 4 aprilie 2005.La alegerile parlamentare din 5 aprilie, PPCD a acumulat 3% din voturi, astfel ca nu a intrat in parlament. Recent, Vladimir Voronin a declarat in cadrul unei intruniri ca va sustine PPCD la alegerile parlamentare anticipate.
ZIUA Online

Foto: Cristina Nichitus (c)

SECURITATEA si Volumul X din "Opere" cu publicistica lui Eminescu

Securitatea şi volumul X din Opere

În anul centenarului morţii lui Mihai Eminescu s-a tipărit şi volumul X din seria „Opere” - ediţie critică iniţiată de Perpessicius în anul 1963 şi apărută la Editura Academiei RSR. Povestea reeditării operei lui Eminescu în timpul regimului comunist este complexă şi intim legată de însăşi istoria ţării. După 1990 a fost spusă în mai multe variante şi, probabil, va fi scrisă de specialiştii în istorie şi literatură. În mediile literare şi nu numai circulă şi versiunea că Securitatea s-ar fi amestecat în tipărirea volumului X din „Opere”, cel care conţine articolele publicate de Eminescu în ziarul „Timpul” între 1 noiembrie 1877-15 februarie 1880. După o sută de ani de la moarta sa, autorităţile de atunci se temeau că publicistica poetului naţional ar avea consecinţe la nivel internaţional - că ar putea afecta relaţia bilaterală a României cu Uniunea Sovietică şi cu Israelul (unele articole ale lui eminescu fuseseră considerate antisemite). Versiunea implicării serviciilor secrete ale regimului de la Bucureşti în editarea articolelor semnate de Mihai Eminescu în presa sfârşitului de veac XIX este susţinută de criticul literar şi editorul Dan Zamfirescu, a cărui cooperare cu Securitatea a fost confirmată de dumnealui însuşi în repetate rânduri. (C.D.)
Referitor la apariţia în 1989 a volumului X din opera lui Eminescu, domnia sa ne-a spus:

„ Era cât pe ce să nu apară acest volum. Operaţiunea a început în 15 ianuarie. M-am întâlnit pe stradă cu Vatamaniuc (coordonatorul volumului, n. red.) care se plângea că n-a pornit nimic, că nu s-a cules nici o foaie. Atunci am decis să mă implic personal. Legat de acest volum se pronunţase însuşi Ceauşescu, mi-a povestit Alexandru Oprea (coordonatorul seriei, n. red.). Ceauşescu i-a dat lui Oprea următorul sfat: «De ce vreţi voi să publicaţi imediat volumul X? Aţi publicat IX, aţi publicat XI. Pe ăsta lăsaţi-l la urmă, şi nu scoateţi o mie, scoateţi opt mii de exemplare.». M-am întâlnit cu Petru Creţia, care lucra zi şi noapte. Se ştia că dacă se ocupă Zamfirescu, înseamnă că e amestecată Securitatea. Omul nostru era chiar în tipografie. Directorul Busuioceanu (al Editurii Academiei unde urma să apară volumul, n. red.) îi dăduse telefon omului nostru şi i-a spus să oprească toate lucrările editurii, că sunt nişte probleme. Dar acesta i-a răspuns «Tovarăşe director, le opresc pe toate, dar cred că nu vreţi să opresc şi volumul X, ştiţi că e centenarul şi trebuie să iasă.». În momentul când a dat telefon, Busuioceanu ştia bine cine e omul cu care vorbeşte, iar respectivul, la rândul lui, probabil că ştia cine e Busuioceanu. Nu se ştie cine avea grad mai mare. Dar când când a primit răspunsul ăsta, Busuioceanu a zis că e clar cine stă în spatele operaţiei, şi n-a mai zis nimic. În 20 mai volumul era gata. Ghiţă Florea (adjunct al şefului secţiei de Propagandă şi Presă a Comitetului Central din iunie 1986, n. red.) a cerut să mai vadă odată manuscrisul şi s-a trezit că avea pe masă direct volumul. Mihai Ungheanu a luat cinci exemplare şi le-a dus la Chişinău, unde au stat în expoziţie. În schimb, la Bucureşti când a apărut, Moses Rosen s-a dus imediat la Gogu Rădulescu – omul lui de legătură pe lângă Elena Ceauşescu. S-au dus amândoi la ea, iar ea s-a dus la Ceauşescu şi i-a cerut să scoată imediat volumul din expoziţia de la Bucureşti şi să-l dea la topit. A ieşit scandal. Ceauşescu a cerut ca tirajul să fie pus la adăpost, să fie pus sub şapte lacăte. Rezultatul? Nu se mai vindea cu o sută de lei, se vindea cu o mie. Numai eu am vândut vreo zece, mi le aduceau muncitorii de la tipografie. Cel care a fost pedepsit chipurile pentru că n-a fost vigilent şi a lăsat să apară volumul X a fost colonelul Vasile Preda, a cărui fiică i-a înmânat lui Ceauşescu personal volumul când a apărut.”
http://www.jurnalul.ro/

SRI a predat agentilor anti-Romania de la CNSAS dosarele agenturilor si retelelor lor, de la Unitatea anti-KGB. Sa ne mai miram de ceva? FOTO SPECIAL

Bucuresti, 16 iun /Agerpres/ - Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) a primit, anul trecut, peste 125.000 de dosare de securitate de la Serviciul Roman de Informatii (SRI), potrivit Raportului de activitate pe anul 2008, care urmeaza sa fie supus aprobarii de catre Legislativ.
Astfel, SRI a trimis la CNSAS, in 2008, circa 50.000 de dosare apartinand fondului informativ, continand si microfilme, toate acestea referindu-se la actiunile de urmarire derulate de fosta Securitate comunista. Acestora li se adauga peste 40.000 de fise de cartoteca, aproape 20.000 de dosare de re]ea, 4.000 din fondul documentar, 446 din fondul penal, 247 dosare de corespondenta, 707 mape dispecerat, 124 dosare de cadre.
SRI a mai predat, anul trecut, si alte 512 dosare ale fostei UM 0110, cunoscuta drept 'Unitatea anti-KGB'. (Unitate care il urmarea si pe Mircea Dinescu - Nota mea) Tot in anul 2008, arhiva CNSAS a preluat de la SRI si 313 casete audio, 26 de casete video, 21 de role cinematografice, 57 de benzi de magnetofon si 192 discuri de vinil provenind de la Securitate.
La polul opus se afla Serviciul de Informatii Externe (SIE), care a predat CNSAS sase dosare, in anul 2008, potrivit raportului.
De asemenea, Ministerul Administratiei si Internelor a predat CNSAS alte 83 de dosare de cadre ale organelor represive comuniste, se mai arata in Raportul de activitate al CNSAS pe anul 2008. AGERPRES/(Claudiu Zamfir)

FUNDATIA FAMILIEI GEOANA - "Renasterea" - implicata in sterilizarea fetitelor Romaniei prin vaccinul criminal Gardasil

Pe acest blog am avertizat in premiera, inca din mai anul trecut, asupra pericolului Gardasil, prin Alerta: Albright ne aduce moarte si sterilitate si asupra Afacerii Gardasil, cu date concrete, prin informarea In atentia SRI si a ONG: Guvernul vrea sa impuna un vaccin care aduce sterilitatea si moartea. Gardasil: o afacere de milioane cu riscuri similare. Urmare a campaniei responsabile s-a obtinut o Victorie imensa a societatii civile crestine: Gardasilul la gunoi. Momentan! Cine plateste pentru cele 25 de milioane euro cheltuite aiurea? , a ramas o intrebarea la care "organele" au refuzat sa raspunda. Mai mult, dupa debarcarea lui Eugen Nicolaescu, am aflat ca in AFACEREA GARDASIL a fost implicata o firma de casa a lui Nicolaescu, care a fost platita pentru contractul vaccinului impotriva cancerului de col uterin. Ar fi meritat, desigur o PLANGERE PENALA, sau, cel putin, o sesizare a actualului ministru privind "raspunderea ministeriala" a predecesorului sau.
In loc sa se preocupe de acest aspect, noul ministru al Sanatatii, PSD-istul Ion Bazac, reia campania, cu alti bani murdari, dar de data aceasta cu mijloace mai fine de manipulare, în condiţiile în care - dupa cum recunoaste singur - doar 2% dintre fetiţe au optat pentru vaccinare in cazul primei campanii.
La conferinta de presa de duminica aceasta, Ion Bazac ne informeaza, via Mediafax, ca noua campanie are mesajul "Tu decizi pentru sănătatea fiicei tale. Informează-te!" si se derulează "cu sprijinul Ministerului Educaţiei, cu susţinerea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a UNICEF şi a Fondului ONU pentru Populaţie şi este finanţată integral de către companiile producătoare a vaccinurilor anti-HPV". Desi ministrul nu le-a nominalizat, este vorba de Merck Sharp & Dohme si Glaxo Smith Kline. In aceste conditii se ridica cel putin o intrebare de etica, de morala, care trebuie sa intre in atentia Asociatia Pro-Vita pentru urmatoarea sesizarea a Guvernului Romaniei impotriva acestui program: pentru o campanie in care ni se spune ca noile tigarete Marlboro de pe piata, mai subtiri, salveaza de doua ori mai multe vieti de cancer la plamani, ar accepta Guvernul sa fie finantata integral de Philip Morris?
In termenii Agentiei Nationale de Integritate o asemenea actiune se incadreaza la conflict de interese si incompatibilitati, scara acesteia, nationala, agravand cazul. Se ridica si intrebarea practica: cum au reusit cele doua companii straine sa mobilizeze si finanteze cele doua ministere? Mai precis, care este compania de lobby care a efectuat aceasta "coeziune nationala"?
Dar amnezia lui Bazac privind companiile in cauza nu este singura omisiune a domnului ministru. Conform anuntului sau, reprodus in stirea Mediafax, campania se deruleaza, repet, "cu sprijinul Ministerului Educaţiei, cu susţinerea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a UNICEF şi a Fondului ONU pentru Populaţie". Si atunci ce cauta, "discret", pe site-ul de propaganda perfida a companiilor de medicamente, lansat sub denumirea pompoasa de "Centrul National Informare", si Fundatia Familiei Geoana "Renasterea" (cea cu reclama nerusinata)?
O alta intrebare la care ar trebui sa raspunda ministrul PSD Ion Bazac.
Astept cu incredere ca Asociatia Pro Vita sa urmareasca modalitatea implicarii in Afacerea Gardasil a ambilor ministri ai Sanatatii si sa sesizeze de urgenta Agentia Nationala de Integritate, conform actului raspunderii ministeriale.
Vezi si
Alerta Nationala: Revine vaccinul Gardasil

PASAPOARTELE BIOMETRICE au ajuns pe furis in plenul Camerei. Scandalul Nastase a amanat votul. ALERTA. Parintele Filotheu condamna diversiunile. VIDEO

OU privind paşapoartele biometrice, adoptată pe articole, în timp ce lângă Parlament era un protest anti-RFID

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Deputaţii au adoptat, marţi, pe articole, fără obiecţii, Ordonanţa de Urgenţă emisă de Guvernul Tăriceanu, care prevede introducerea paşapoartelor biometrice, în timp ce în faţa Palatului Parlamentului un grup de persoane manifestau împotriva acestor paşapoarte.

Camera Deputaţilor urma să dea şi votul final asupra acestei ordonanţe, însă acest lucru nu a mai fost posibil după ce deputaţii PSD, PNL şi ai UDMR au părăsit lucrările Camerei, în timpul dezbaterii privind începerea urmăririi penale a deputatului PSD Adrian Năstase.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 207/2008 care vizează introducerea paşapoartelor biometrice modifică Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. Punerea în circulaţie a paşaportului cu date biometrice constituie o obligaţie asumată de România în baza calităţii de stat membru al U.E., se arăta în expunerea de motive a ordonanţei.
Această ordonanţă a stârnit controverse în timpul dezbaterilor din comisiile parlamentare, unii deputaţi spunând că România trebuie să-şi onoreze promisiunile faţă de U.E., în timp ce alţii s-au pronunţat împotriva existenţei pe paşapoarte a unui cip cu datele personale.

În şedinţa de marţi a Camerei Deputaţilor, niciun deputat nu a luat cuvântul la dezbaterile pe tema ordonanţei, articolele fiind adoptate fără obiecţii.

În timp ce ordonanţa era adoptată pe articole, pe holurile Parlamentului se auzeau strigătele de protest ale manifestanţilor aflaţi la intrarea în parcul Izvor, vis-a-vis de clădirea Palatului Parlamentului.

Ordonanţa a fost adoptată deja de Senat, iar Camera Deputaţilor, care este for decizional, urmează să dea votul final.
Emma Toader, ema@mediafax.ro

Ordonanta ramane pe agenda pana la viitorul vot in plen.

http://www.pentrulibertate.ro/

SORIN OVIDIU VINTU pierde 25 de milioane de euro cu Realitatea TV. Ce castiga?, este o intrebare despre viitorul postului dar si al Romaniei "crizate"

Pagina de media a lui Petrisor Obae publica un dialog scurt cu Sorin Ovidiu Vîntu despre prezentul si viitorul Realitatea TV.

Sorin Ovidiu Vîntu, pentru paginademedia.ro, in exclusivitate:
“Sergiu Toader are un proiect pentru Realitatea TV, iar în luna august îl va prezenta boardului Realitatea Caţavencu. Dacă boardul îl va accepta, va fi implementat”.
Potrivit lui Sorin Ovidiu Vîntu, contractul lui Sergiu Toader va fi pentru o perioadă determinată:
“Implementarea noului proiect, dacă va fi aprobat, i se va încredinţa lui Sergiu Toader, pentru o perioadă determinată: şase luni, un an, cât va fi nevoie”.
Despre ce este vorba?
Sorin Ovidiu Vîntu nu a dat detalii despre proiectul lui Sergiu Toader. Doar că presupune “dezvoltarea Realitatea TV pe un alt nivel”.
Vîntu:
“Să nu uităm că România este o ţară europeană. Mărim puţin zoom-ul. Realitatea TV va intra în profunzimea lucrurilor, atât interne, cât şi europene.”
În cazul revenirii în ţară a lui Sergiu Toader, Emil Hurezeanu îşi continuă mandatul de preşedinte al Realitatea Caţavencu. “Emil Hurezeanu este preşedintele board-ului. Practic, el este cel care poate încheia un contract cu Sergiu Toader, ca preşedinte al boardului”, spune Vîntu.
Cât despre situaţia economică a trustului, în contextul crizei economice, Sorin Ovidiu Vîntu a declarat pentru paginademedia.ro că “a trecut pe investiţii”.
Sorin Ovidiu Vîntu:
“Piaţa s-a prăbuşit literalmente. Anul acesta, Realitatea Caţavencu ar fi urmat să intre pe profit. Dar aşa, am trecut trustul pe investiţii pentru următorii trei ani. Sper ca lucrurile să se tempereze până atunci”.
Pentru anul acesta, Sorin Ovidiu Vîntu estimează la 25 de milioane de euro pierderile trustului pe care îl patronează.

Petrisor Obae

CORNELIU VLAD a reusit sa dezmorteasca ursul de pe soseaua Pavel Dmitrievici Kiseleff. Ambasadorul Ciurilin despre Noua Rusie si Romania

Reporter: De la constituirea Federatiei Ruse, eveniment istoric pe care l-am marcat la 12 iunie, evolutia istorica a acestei tari si a acestui popor parcurge unul din momentele cele mai importante de cautare si de luare a deciziilor. Cum ati caracteriza acest moment istoric din punct de vedere al situatiei politice interne si al vietii social-economice din Rusia?
Aleksandr Ciurilin: Adoptarea la 12 iunie 1990 a Declaratiei privind suveranitatea de stat a Federatiei Ruse a fost o piatra de hotar în istoria tarii noastre. Aceasta a simbolizat schimbarea naturii regimului sau statal si politic, definirea unui nou vector de dezvoltare a statului. S-a schimbat radical sistemul puterii si cel al conducerii de stat, a început sa se dezvolte adevaratul federalism. Pentru Rusia a început numaratoarea inversa a unei noi perioade, în care libertatea cuvântului, a pluralismului, proprietatea privata au devenit realitate. Aceasta este ceea ce îsi doresc toti rusii. Sperantele si aspiratiile rusilor sunt reflectate în strategia de stat pe care o promoveaza conducerea rusa. În primul rând, aceasta se exprima prin politica interna de orientare sociala. Aceasta politica are ca scop îmbunatatirea nivelului de trai al cetatenilor, inclusiv printr-o serie de proiecte la nivel national. Printre acestea se numara modernizarea învatamântului, ajutoarele pentru mame, constructia de locuinte. În pofida crizei mondiale, noi am reusit sa lansam programe de înnoire a industriei constructiilor de masini, a complexului agricol, crearea si implementarea nanotehnologiilor avansate, îmbunatatirea transporturilor si comunicatiilor.

Rep.: Schimbarile importante care au avut loc la începutul anilor 1990 au dus la schimbarea rolului si a misiunii Rusiei în Europa, în Asia si în lume. Care este chintesenta actualei conceptii de politica externa a Rusiei, care sunt directiile sale de actiune?
A.C.: La baza liniei politicii noastre externe sta întelegerea clara a problemelor care stau în fata umanitatii, a intereselor noastre nationale, disponibilitatea de a colabora eficient cu partenerii. Noi actionam în baza dreptului international, constienti de raspunderea care ne revine prin statutul ONU si de posibilitatile noastre reale. Baza politicii externe a Federatiei Ruse o reprezinta Conceptia politicii externe aprobata de presedintele Federatiei Ruse, D.A. Medvedev. Pragmatismul, multivectorialitatea, promovarea cu consecventa a intereselor noastre vor determina si pe viitor activitatea noastra în politica externa, agenda noastra în relatiile internationale. Dar vom fi gata de lupta si nu vom lasa sa ne fie calcate interesele noastre si ale prietenilor nostri.
Pornim de asemenea de la necesitatea continuarii dialogului constructiv pentru promovarea unei alte initiative a Federatiei Ruse – Tratatul privind Securitatea Europeana. Scopul nostru este extrem de clar. Trebuie sa încetam odata si sa punem capat rudimentelor „razboiului rece“ si sa asiguram tarilor din spatiul euro-atlantic conditii egale de securitate. Aceasta va permite eliberarea unor resurse suplimentare pentru rezolvarea unor probleme stringente economice, ecologice si a altor probleme. Principala noastra prioritate pe planul politicii externe ramâne spatiul Comunitatii Statelor Independente.
Rusia doreste sa întareasca nucleul integrationist al CSI sub forma unui Tratat de securitate colectiva a Comunitatii Economice Euroasiatice, a Statului al Rusia si Belarus. Noi ne pronuntam pentru întarirea pe multiple planuri a colaborarii cu Uniunea Europeana, inclusiv cu constituirea cu consecventa a unor spatii comune în sfera economiei, securitatii interne si internationale, învatamântului, stiintei si culturii. Intereselor Rusiei si celor ale întregii Europe le corespunde cu certitudine formarea unui sistem deschis de securitate colectiva pe baze clare de acorduri juridice.

Rep.: În tarile din Europa Centrala si de Sud se elaboreaza diferite variante de transport si livrare a resurselor din Rusia, din statele din Asia Centrala si Caucaz, în scopul realizarii sau întaririi securitatii energetice a statelor europene în aceste regiuni. În aceasta sfera Rusia joaca rolul primordial, fiind principalul jucator de care nu se poate sa nu se tina seama. Cum actioneaza Rusia în aceste regiuni si care sunt proiectele sale aici?
A.C.: Noua Rusie îsi construieste relatii de piata civilizate cu partenerii sai mai apropiati sau îndepartati. Acest lucru se refera si la domeniul livrarilor de gaze. Totusi, sistemele contractelor economice si al conventiilor interguvernamentale s-au dovedit a fi insuficiente pentru garantarea unor livrari de gaze fara întreruperi în Europa.
Tranzitul a început sa fie tributar concurentei în afara relatiilor economice si presiunilor politice, atât asupra furnizorilor, cât si asupra consumatorilor. Acest fapt a destabilizat situatia. Modelul aparut în livrarile de gaze a încetat sa mai fie eficient, fiind necesara modernizarea sa. Aici pot fi avute în vedere urmatoarele circumstante. Cu toata criza economica mondiala, pe o perspectiva pe termen mediu si lung va creste consumul de gaze în tarile Uniunii Europene. Se preconizeaza ca în perioada 2020-2025, europenii vor mai avea nevoie de cel putin 200 miliarde metri cubi de gaze pe an. Gazele vor ocupa cel mai important loc în asigurarea necesarului pentru industrie si populatie. De altfel, este si de înteles - o economie moderna nu mai poate fi sustinuta cu lemne, carbunele si pacura sunt depasite cu mult de gaze din punct de vedere al gradului de poluare. Introducerea pe scara larga a noilor surse de energie va fi probabil o solutie în viitorul mai îndepartat.
Pentru a creste volumul livrarilor din Est al purtatorilor de energie, fara riscul sustragerii acestora, a fost conceputa construirea gazoductelor «Nord Stream» si «South Stream», cu o capacitate de transport de aproximativ 100 miliarde metri cubi. Si legat de aceasta, crearea unor trasee alternative de livrare a gazelor reprezinta baza noii politici comune energetice a Rusiei si Uniunii Europene (o alta parte componenta a acesteia o reprezinta realizarea proiectului «gazoductului inelar», adoptat de UE în noiembrie 2008). Sunt absolut nefondate afirmatiile de care ne-am saturat, potrivit carora creste în mod periculos dependenta Europei de gazele rusesti: este momentul sa aflam ca în transportul gazelor prin conducte furnizorul si consumatorul sunt reciproc dependenti. De altfel nici nu exista vreun asemenea precedent în relatiile noastre cu beneficiarii europeni - gazul rusesc a fost comercializat fara întrerupere în Europa, chiar si în perioada «Razboiului Rece».

Rep.: Relatiile dintre Rusia si România au capatat o noua dinamica. În primul rând, a fost eliminat climatul de asteptare, de prudenta si chiar de suspiciune, bazat în primul rând pe prejudecati si procese de intentie. Cum ar putea fi depasita aceasta etapa framântata si nefasta în relatiile bilaterale?
A.C.: As dori sa cred ca este asa. Politicienii sunt obligati sa faca totul pentru a reusi sa apropie si nu sa înstraineze tarile noastre una de cealalta. Cred ca tocmai acest lucru corespunde intereselor nationale ale României si Rusiei.
Poporul României nu are de ce sa se îndoiasca de simpatia noastra traditionala pe care o nutrim fata de el. Românii sunt vecinii nostri, între noi s-au statornicit relatii bune, pe multiple planuri, ne simpatizam reciproc. Popoarele noastre sunt unite prin culturile apropiate, prin modul de viata, majoritatea credinciosilor rusi si români sunt crestini ortodocsi. În memoria noastra comuna vor ramâne pe vecie victoriile si pierderile comune de pe câmpurile de lupta din cele doua razboaie mondiale si din razboiul de eliberare a Balcanilor. În calatoriile pe care le-am facut prin tara am avut numeroase ocazii sa ma conving ca bunele sentimente ale românilor fata de rusi nu s-au diminuat.
În ceea ce priveste depasirea «etapelor nefaste», eu as zice astfel. Trebuie sa acceptam trecutul asa cum este. Nu trebuie sa încercam sa-l idealizam, sau sa-l schimbam de dragul conjuncturii politice de astazi.Totusi nu se poate trai în trecut; trebuie sa ne gândim la ziua de azi si la viitorul copiilor nostri.

Rep.: Ce ar trebui sa faca Bucurestiul oficial si Moscova oficiala pentru a se ajunge la relatii optime între statele si popoarele noastre?
A.C.: Eu nu am o reteta pentru partea româna. Si nici nu mi se pare potrivit sa dau sfaturi în asemenea chestiuni. Cred însa ca va pot împartasi unele consideratii. Confruntarea ideologica e de domeniul trecutului, omenirea îsi rezolva noile probleme. Numai colaborarea si conlucrarea reciproca ne pot ajuta ca în secolul XXI sa le putem depasi.
Corneliu Vlad

Gardianul

MARIANA NICOLESCO, despre Donizetti, Darclée si Cursurile de Măiestrie Artistică de la Brăila

Pentru Cotidianul, Mariana Nicolesco a vorbit despre ce pregăteşte anul acesta la Cursurile de Măiestrie Artistică de la Brăila şi despre ce-i displace la artiştii lirici

Doamnă Mariana Nicolesco, sunteţi la originea unui nou eveniment important în universul nostru liric: prezentarea pentru prima dată în ţara noastră a operei „Parisina d’Este“ de Gaetano Donizetti, încununată de marele succes obţinut de interpreţi. De ce această operă este considerată, chiar şi în Italia, „opera rara“?

„Parisina d’Este“ este o operă care se cântă rareori, într-adevăr, deşi muzica este absolut splendidă. Donizetti, care a compus zeci de opere, ţinea mult la această creaţie a sa, cu libretul scris de Felice Romani pe fondul unui poem al lui Byron. Felice Romani era un libretist celebru, căruia îi datorăm textul capodoperei belliniene „Norma“, de pildă.
Necazul cu el era nepunctualitatea, nerespectarea angajamentelor faţă de compozitori, pe care-i punea uneori în situaţii imposibile. De aceea Bellini i-a şi intentat un faimos proces în perioada de pregătire a reprezentaţiei cu o altă capodoperă a sa, „Beatrice di Tenda“, la Teatro La Fenice din Veneţia. Se apropia premiera şi Bellini tot nu dispunea de o parte a libretului. Presupun că aşa au stat lucrurile şi cu Donizetti în cazul operei „Parisina d’Este“. Publicul vrea un final romantic, patetic, sensibil, nu finalul cam abrupt pe care ni l-a oferit libretistul nostru. Aşa, precum şi prin nivelul de înaltă măiestrie cerut interpreţilor, se explică, probabil, faptul că acea muzică superbă, după cum spuneam - arii, duete, concertaţii de o mare frumuseţe -, nu e în repertoriul teatrelor de operă în ziua de azi. Iar reprezentaţia oferită de Opera Naţională din Bucureşti e poate un semn de renaştere a interesului lumii muzicale pentru această operă rară donizettiană, pentru succesul căreia trebuie să-l felicităm pe directorul Operei, Cătălin Ionescu-Arbore.

Ce pregătiţi pentru anul în curs?

Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, de la Brăila, care vor avea loc în prima decadă a lunii august propunând, odată cu tradiţionalul nostru mod de a face muzică împreună, două celebrări importante la 250 de ani, respectiv 200 de ani de la moartea lui Haendel şi a lui Haydn. Stephan Poen, doctor în muzicologie, va conferenţia în acest context despre interpretările mele din muzica celor doi maeştri, geniali, şi unul, şi celălalt. Când e vorba despre o ctitorie culturală ca aceea pe care am fondat-o la Brăila nu pot decât să mă gândesc la cuvintele Generalului De Gaulle: „l’intendance suivra“. Criză, necriză, mijloacele trebuie asigurate. Manifestarea din acest an pregăteşte celebrările din 2010 marcând 150 de ani de la naşterea legendarei Darclée. Cine s-ar putea sustrage de la responsabilitatea naţională faţă de memoria acelei românce care timp de un sfert de secol a fost considerată cea mai mare soprană a timpului său?

Ce vă displace la un artist liric?

Vorbind despre cei care au reprezentat ceva în arta cântului, şi nu despre maneliştii şi manelistele lirice care ne invadează, aş spune că e jalnică incapacitatea de a pune stop carierei înainte de a se face de râs, uneori ani de-a rândul, pe o scenă sau alta, pe care străluciseră cândva.
de Magdalena Popa Buluc

EMINESCU - interzis la Muzeul Literaturii Române!

Poetul „născut nepregătit“, Varujan Vosganian, recompensat generos de conducerea muzeului

Ieri s-au împlinit 120 de ani de la moartea jurnalistului, poetului şi omului politic Mihai Eminescu. Indiferent de unghiul de receptare, Eminescu este - voit sau nu - o valoare, un „brand“ al României. Dacă până la receptarea integrală a lui Eminescu va mai trece apă pe Dâmboviţa, măcar în plan literar ne-am fi aşteptat, ieri, să vedem fie şi o minimă consemnare a reperului acestei date de 15 iunie, pe care până şi elevii de liceu o au în agenda programei şcolare. Instituţia plătită de cetăţenii Capitalei, Muzeul Literaturii Române - locul unde se află o parte dintre manuscrisele Eminescu - are rolul şi atribuţia gestionării reperelor culturii şi literaturii române. Firesc, această instituţie ar fi fost de aşteptat să aloce atenţie datei de 15 iunie.
Ieri, însă, Muzeul Literaturii Române şi-a închis porţile pentru Eminescu. Am sunat la secretariatul Muzeului şi la biroul de relaţii publice, încercând să aflăm care e motivul pentru care în programul Muzeului din ziua de 15 iunie nu există nici o menţiune şi nici un fel de activitate. Ca şi când această zi nu ar avea nici un fel de semnificaţie pentru culturnicii MLR. Site-ul Muzeului nu precizează nimic, iar de la angajaţii instituţiei am aflat că de fapt pagina web nu mai este de actualitate şi că nu am ce afla de aici.
Diversele doamne sau domnişoare care au răspuns întrebărilor ziarului „Curentul“ au dat din colţ în colţ precizând în final că numai directorul instituţiei, Radu Călin Cristea (foto medalion), ştie de ce ziua de 15 iunie este o zi moartă pentru Muzeul Literaturii. Am pregătit o serie de întrebări pentru director, le-am comunicat distinselor „comunica-toare“ şi am aşteptat să fim contactaţi, aşa cum ni s-a promis, în vederea bunei informări a publicului, a cetăţenilor Capitalei care plătesc salariul directorului şi contribuie la bugetul Muzeului Literaturii Române. Până la închiderea ediţiei nu am avut parte de vreun răspuns.

Eminescu ba - Vosganian da

În schimb, tot sunând, spre marea noastră surpriză, am aflat că muzeografii pregătiseră un proiect de expoziţie de fotografii şi documente, însoţită de o evocare a poetului Mihai Eminescu, care a fost refuzată fără explicaţii de directorul Radu Călin Cristea, deşi suma propusă pentru acest proiect se plasa la o cotă minimală de 1.000 lei. Pentru Eminescu 1.000 de lei a fost prea mult, nu însă şi pentru poetul de renume mondial, savantul şi scriitorul de largă respiraţie şi recunoaştere universală - Varujan Vosganian, cel „născut nepregătit“, care a fost recompensat cu 1.500 lei pentru o prestaţie de o jumătate de oră la muzeu. În data de 1 iunie s-a organizat un concurs de eseuri pentru elevii de liceu - ceva de nivel de inspectorat şcolar, eveniment la care Vosganian a „muncit“ cam juma’ de oră, prestând în juriu, fără îndoială deoarece este cu adevărat foarte competent la nivel de liceu. Suma încasată de Vosganian este cu 50% mai mare decât suma care i-a fost refuzată lui Eminescu.
Manifestarea, cu aer de festin utecist la care a jurizat pe 1.500 de lei ex-ministrul Finanţelor, intitulată „România pitorească“, nu avea nicio legătură cu valorificarea patrimoniului muzeal - ce conţine 300.000 de piese, manuscrise, fotografii, documente, obiecte, acte ce au aparţinut scriitorilor, acumulate în cei peste 40 de ani de existenţă a acestei instituţii de cultură de rang naţional.
În schimb, manuscrisele valoroase ale lui Eminescu şi alte materiale arhivistice aflate în păstrarea muzeului ar fi putut constitui baza unei manifestări proprii şi specifice „fişei instituţionale“ - manifestare refuzată lui Eminescu.

Cezar Ivănescu - încă un refuzat al Muzeului Literaturii

Nu doar Eminescu este un refuzat al Muzeului Literaturii. Şi marele poet Cezar Ivănescu a fost unul dintre „excluşii“ acestei instituţii. Cezar Ivănescu a fost unul dintre puţinii membri autentici ai breslei scriitoriceşti neatins de virusul comunist care s-a încuibat adânc în Uniunea Scriitorilor. A fost un personaj rectiliniu şi cu totul aparte în mediul literar românesc, motiv pentru care a fost ţinta unor atacuri devastatoare ale culturnicilor din vechea reţea kominternistă. A avut parte de o moarte cu totul suspectă, care este cercetată în momentul de faţă de Parchet. La cererea familiei acestuia de a-i omagia memoria la Muzeul unde a avut atâtea manifestari culturale, Radu Călin Cristea a refuzat brutal cu vorbele: „Muzeul nu e capelă!“.
Cinismul său a şocat opinia publică cu atât mai mult cu cât mulţi alţi scriitori au fost omagiaţi, la moarte, în holul Muzeului sau au primit onoruri naţionale chiar la Ateneul Romån.
Pe lângă dispreţul arătat de actualul director Radu Călin Cristea faţă de marii poeţi ai României - excluşi şi după moarte din chiar instituţia care gestionează valorile literare ale ţării, am luat la cunoştinţă despre un adevărat scandal care mocneşte în interiorul Muzeului, determinat de gestionarea aberantă şi discreţionară a resurselor financiare şi a „programelor culturale“.
Întrucât aceste programe au ca sursă de finanţare bani publici, provenind exclusiv din bugetul Muzeului Literaturii alocat de către Primăria Capitalei, şi deoarece Muzeul este, conform definiţiei, o instituţie publică, „Curentul“ îşi va asuma în perioada următoare rolul informării publicului cu privire la modul în care au fost cheltuiţi banii cetăţenilor Capitalei. Dacă tot i-a refuzat lui Eminescu comemorarea la Muzeul Literaturii, ne angajăm să-i asigurăm şi noi directorului Radu Călin Cristea un loc la vedere în panteonul nemuritoarelor licheluţe care au tot parazitat cultura română.
George RONCEA

Curentul

Comentarii (19)
1. 15-06-2009 20:35
Ivanescu este continuatorul lui Eminescu
Radu Calin Cristea este un din oamenii lui Nicolae Manolescu (mason!) care au ca scop desfiintarea culturii romanilor. Cezar Ivanescu a suportat urmarile faptul ca s-a declarat (si chiar este!) urmasul lui Eminescu. Cezar Ivanescu este singurul poet (care a facut si presa si a scris consecvent articole pro-Romania, pro-Unire samd) care continua linia sfanta a literaturii romane, bazata pe credinta in Dumnezeu si iubirea de tara, mai presus de viata proprie si chiar de opera sa. Posteritatea o va dovedi!Scris de paul2. 15-06-2009 22:16

Presa aservita sectei culturnicilor

Presa aservita sectei neo-culturniclilor rosii ascunde sub pres abuzurile si fraudele evidente ale lui R. C. Cristea dovedite de cativa ziaristi vericali. E o tacere de mormant pe marginea subiectului. S-a primit ordin de tacere totala. Intelegem solidaritatea de breasla jurnalistica, dar atunci cand ea devine sindicalism ieftin si spirit de gasca, acoperind fraudele si ilegalitatile unor colegi din presa, ea se transforma in complicitate la hotie. Dar, se pare ca hotii lor sunt mai buni decat ai altora. Deh, o mica gainarie acolo…Scris de COSTIN3. 15-06-2009 22:56

Gasca lui Manolescu...
Nicolae Manolescu, acest satrap al culturii romane se crede atotputernic si nemuritor. In calitatea lui de instanta absoluta taie si spanzura, afuriseste si ameninta cu excomunicarea pe orice pacatos cartitor, publica pe cine vrea el la Cartea Romaneasca (pe care o considera fieful sau), la Muzeul Literaturii (unde-si exercita hegemonia Radu Calin Cristea, ciracul si sluga lui devotata) si la alte edituri sau reviste pe care le tine sub un control strict. Si-n tot acest timp isi umple haznaua proprie cu banet. Daca fidelii lui Manolescu sunt rasplatiti cu ciolane suculente - burse scriitoricesti, publicarea si traducerea excrementelor lor literare in editii luxoase, plimbari in strainatate pe banii Uniunii etc.- contestatarii sai sunt in pericol de moarte. Asa s-a intamplat cu genialul poet Cezar Ivanescu - si el un vechi adversar al lui Manolescu. La fel si cu poetul Liviu Ioan Stoiciu. „Poetul” ministru de finante Vosganian aduna si el acum gloganii si peschesul... de pe unde mai apuca.Scris de Marcus4. 15-06-2009 23:15

R.C. Cristea e un dobitoc solemn!
People, pai la ce mama supararii va asteptati de la asta? R.C. Cristea nu e decat un dobitoc, dar un dobitoc solemn, drept ii... IQ-ul lui arata vaste disponibilitati cognitive, adica mintea lui e ca un urias hangar pustiu, nu v-ati prins?.. In plus, fiind in lesa lui Patriciu si Manolescu nu poate decit aport. Ei... facand parte din gasca kulturnicilor de acelasi soi, Patapievici, Liiceanu, Tismaneanu, IT Morar, Mihaies si alti „ganditori” de top - si astia ciupiti binsor de molia grandorii personale - el contrazice gravitatia fix in punctul de reflux al gandirii. “Ce Eminescu? Pentru astia, Eminescu nu exista, e un poet minor, bag sama. “Celebrul” poet-vistiernic Varujan Vosganian e bardul lor… pereche! Se spune ca prostu’ solemn are mintea hodinita. Da’ mintea odihnita e pereche cu sufletul viclean...Scris de maxwell5. 15-06-2009 23:18

N. Manolescu: Realism. Realism socialist
http://in-memoriam-cezar-ivanescu.blogspot.com/.
Accesati! Veti descoperi fata cenzorului comunist N. Manolescu, copil de suflet al lui Gogu Radulescu si al lui Gh. Ivascu, mancator de kkt comunist si omagist ceausit. De altfel si N. Manolescu a facut, vreme de ani de zile, critica marxist-leninista! V. seria articolelor semnate de el in Contemporanul (genul Relism. Realism socialist, Omul Nou, Oda muncitorilor comunisti si tot asa).

Cat despre Vosganian poetul-securist, ce sa mai spun? Amintiti-va de scandalul Vosganian-ofiter al Securitatii... ca tot au fost recent alegerile pentru Parlamentul Europei!

Cititi alte comentarii interesante aici

REZISTENTA lui Eminescu la crima. FOTODOCUMENT TIMPUL IUNIE 1883

"Orice s-ar intampla cu neamul romanesc, oricate dezastre si suferinte ne-au fost urzite de Dumnezeu, nicio armata din lume si nicio politie, cat ar fi ea de diabolica, nu va putea sterge Luceafarul lui Eminescu din mintea si din sufletul Romanilor". "Dragostea neamului romanesc pentru cel mai mare poet al sau" este "setea lui de nemurire". O spune Mircea Eliade. Si nu este Eliade cel tanar care dogorea de misticismul Miscarii Legionare, ci Eliade omul religios pe deplin confirmat, care scrie aceste randuri la un 15 ianuarie, 1975, in ziarul romanilor din exil "America". Tot Eliade ingrijise o "Editie de pribegie a Poesiilor", la Paris, in 1949, a carei prefata se incheia cu urmatorul indemn, cu privire la scrierilelui Eminescu: "Pastrati-le bine; este tot ce ne-a ramas neintinat din apele, din cerul si din pamantul nostru romanesc".
Daca rezistenta romaneasca din exil pastra lucrarile lui Eminescu ca pe sfintele moaste, in schimb, in tara, cea mai mare parte din creatia lui Eminescu, de poet dar si, mai ales, de jurnalist si ganditor national, era pusa la index de bolsevici. Eminescu integral a devenit interzis in Romania invadata, la ordinele comisarilor bolsevici ai culturii romane, gen Brucan sau Rautu, conform unor directive ale NKVD destinate tarilor care intrau sub ocupatia sovietica. Ordinele erau clare: eliminarea oricaror valori nationale si inlocuirea acestora cu melanjul sovietic, azi "globalist", in toate domeniile, sub atenta indrumare a agentilor kominternului.
In Romania s-au mai putut publica operele politice si jurnalistice ale lui Eminescu de abia dupa 45 de ani de la instaurarea comunismului, in 1989, la 100 de ani de la moartea ganditorului luptator (cu un intermezzo flamboiant din 1979). Si atunci, cu scandal si presiuni care au implicat inclusiv organele de Securitate, de ambele parti, cea a sustinatorilor lui Eminescu, cum ar fi marele eminescolog academicianul Dimitrie Vatamaniuc, dar si de cea a detractorilor lui Eminescu. Istoricii si cercetatorii care recompun astazi istoria comunista, amintesc, in noua "Scanteie", cum securistii se temeau ca publicistica lui Eminescu ar putea avea - si atunci, ca si in urma cu 100 de ani - consecinte pe plan international, respectiv ca ar fi putut afecta "relatia bilaterala a Romaniei cu Uniunea Sovietica si cu Israelul". Incercarea de blocare a publicarii volumui X din "Opere" - dupa scandalul legat de volumul IX - s-a lasat cu lupte subterane grele ale unei adevarate miscari de rezistenta nationala din institutii, care a reusit, prin mijloace romanesti, sa fenteze autoritatile comuniste si, in memoria marelui ganditor national, sa-i publice opera la comemorarea centenarului mortii sale, in urma cu 20 de ani.
Astazi a devenit cunoscut, prin documente de arhiva ascunse timp de peste un secol, ca Eminescu era talonat agresiv atat de Ohrana tarista cat si de serviciile speciale ale imperiului Austro-Ungar, pentru articolele sale nationaliste din Timpul si activitatea sa secreta din cadrul Societatii Carpatii, care avea drept obiectiv reunirea Romaniei, "refacerea Daciei Mari". De aici i se trage si "moartea civila", survenita la 28 iunie 1883, cand este arestat cu violenta, intrand in istoria care inca se scrie drept primul ziarist roman persecutat politic si supus practicilor de reprimare prin abuzuri psihiatrice si dezinformari grosolane despre viata sa, devenite ulterior o practica uzuala a regimurilor totalitare. Cu atat mai mult, este o datorie a fiecarui roman sa-l redescopere pe Eminescu militantul gazetar.
La 120 de ani de la uciderea lui Eminescu, inca neelucidata complet, mai exista si astazi tentative de asasinare a lui Eminescu din partea unor "brucani" sau "arioni", cum spunea chiar Eminescu, dupa numele unui ministru al vremii, care, ca si azi, in ce priveste majoritatea guvernantilor Romaniei, actiona impotriva intereselor nationale. Dar daca Iorga il defineste pe Eminescu drept "expresia integrala a natiunii romane" si Tutea afirma ca "Eminescu e romanul absolut - suma lirica de mari voievozi", cine are timp sa se aplece la sasaitul pigmeilor daca nu chiar pigmeii? Sfidandu-i pe toti ucigasii sai, Eminescu renaste an cu an in fiecare constiinta si suflet romanesc, dupa cum spune Eliade. Parafrazandu-l pe Eminescu in apararea Bisericii, dintr-un editorial din Timpul de acum 130 de ani, putem spun ca cine il sapa pe Eminescu "poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal si orice i-o veni in minte, dar numai roman nu e".
PS: Despre volumul IX din "Opere" cu o alta prima ocazie.

VIDEO INEDIT: Petre Tutea despre Romanul Absolut - Mihai Eminescu: "Suma lirica de mari voievozi". POMENIRE AZI LA BELLU, ora 18.00

http://www.youtube.com/despreeminescu

O filmare inedita cu Petre Tutea vorbind despre Eminescu, pe care tot el l-a defintit drept "Romanul Absolut", a fost postata duminica pe portalul YouTube, informeaza blogul Romania, Uneste-te!. "Suma lirica de mari voievozi" romani este o alta descriere a lui Mihai Eminescu, in viziunea marelui ganditor crestin, Petre Tutea.

Fundatia Culturala Varf de Piatra Seaca, Parintele Teofil Bradea si Parintele Nicolae Tanase de la Valea Plopului impreuna cu Federatia Fostilor Detinuti Politici si Luptatori Anticomunisti si Asociatia Civic Media va invita la o Slujba de Pomenire a Romanului Absolut Mihai Eminescu, la 120 de ani de uciderea sa.Parastasul va fi oficiat la capataiul lui Mihai Eminescu, la Cimitirul Bellu, incepand cu orele 18.00, de catre un sobor de preoti veniti din intreaga tara si condus de catre Preasfintitul Parinte Varsanufie Prahoveanul.

Dupa slujba, la care sunt invitati fosti detinuti politici, academicieni, profesori, studenti, elevi si ziaristi, va fi lansat un numar special al Revistei Veghea dedicat vietii si sacrificiului lui Eminescu si vor rosti cuvinte despre rolul sau pe axa nationala profesorii Nae Georgescu, Theodor Codreanu si cercetatorul Gheorghe Ene. Cei trei eminescologi vor fi prezenti apoi si la o editie speciala a emisiunii Nasul de la B1TV, incepand cu orele 20.00.

Cele mai recente lucrari ale profesorului Nae Georgescu, "Cartea Trecerii - Boala si moartea lui Eminescu" si ale profesorului Theodor Codreanu, "Eminescu - Drama sacrificarii" sunt disponibile de astazi pe portalul realizat de Fundatia Pentru Romania http://www.mihai-eminescu.ro/.

NOTELE INFORMATIVE facute de Baronul Von Mayr de la Securitatea Austro-Ungariei despre Eminescu, Timpul, Societatea Carpatii si Unirea DOCUMENTE

Bucuresti, 7 iunie 1882

Inalt prea cinstite Conte,

"Societatea Carpatilor" a tinut pe 4 iunie o sedinta publica, precedata de o consfatuire secreta.

Referitor la aceasta am primit de la o sursa de incredere urmatoarele date: subiectul consfatuirii a fost situatia politica.

S-a cazut de acord asupra continuarii luptei impotriva Monarhiei Austro-Ungare, totusi nu in spiritul unei "Romania iridenta". Membrilor li s-a recomandat cea mai mare prevedere.

Eminescu, redactorul sef al ziarului "Timpul", a facut propunerea ca studentii transilvaneni de natiune romana, care umbla pe la scolile de aici pentru invatatura, sa li se incredinteze pe timpul vacantei lor acasa ca sa lucreze pentru pregatirea publicului in favoarea unei Dacii Mari.

Redactorul adjunct Sacareanu de la "Romania Libera" a dat citire mai multor scrisori trimise lui din Transilvania care aratau ca romanii de acolo ii asteapta pe fratii lor cu bratele deschise.

O scrisoare trimisa de Badescu, inspector scolar din Neamt, catre un jurnalist pe nume Miron spune ca situatia din jurul Nasaudului este favorabila.

Primiti Excelenta expresia profundului meu respect.

Bucuresti, 7 iunie 1882

Baron von Mayr

Despre o consfatuire secreta a "Societatii Carpatilor"

(nota in baza paginii 1: Excelentei Sale Domnului Conte Kalnoky; Biroul de Informatii)

(Arhivele St. Buc., Colectia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus - Hof - und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159)

Vezi si Dosarul Eminescu pregatit de Civic Media

EMINESCU A FOST ASASINAT de agenţii Austro-Ungariei şi ai Ohranei ţariste. O NOTA INFORMATIVA a Baronului Von Mayr catre Imparatul Franz Iosef

La vârsta hristică, Eminescu a fost anihilat. Este prima victimă a psihiatriei folosită ca armă politică. Există dovezi care atestă că agenţii Austro-Ungariei, ai Imperiului Otoman şi ai Imperiului Rus urmăreau atent orice tendinţă unificatoare din teritoriile româneşti. Mihail Kogălniceanu trasase indirect reperele devenirii naţionale prin intermediul revistei “Dacia literară” de la 1840. Se năştea o generaţie fără egal în istoria noastră.

În numele raţiunii de stat

Atât de tânărul Eminescu avea să se implice în comemorarea lui Ştefan cel Mare la Putna, adică sub nasul agenţilor chezaro-crăieşti. Aşa era “scris” în memoria colectivă ca poetul să participe la crearea societăţii secrete “Carpaţii” în ziua de 24 ianuarie 1882! Militanţii pregăteau reîntregirea naţională, băgându-i pe agenţii imperiali în alertă. Mai are rost să întinăm memoria Mentorului Junimii, aşa cum au făcut-o alţii înaintea noastră? Asocierile făcute de profesorul Nicolae Georgescu provoacă oroare. Un om de rafinamentul lui Titu Maiorescu, care scrie în jurnalul intim: “Astăzi am luat masa cu Majestatea Sa”, nu putea să coboare atât de jalnic. Şi totuşi. Venerabilul Petre Carp îi scria de la Viena aceluiaşi Titu Maiorescu fatidicul mesaj: “Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!”. La societatea “Carpaţii” ajunge şi Ioan Slavici, care a dedicat frecvent rânduri patetice pentru “drăguţu de-mpărat”. Ecaterina Szoke Magyarosy, soţia lui Slavici, la care poetul stătea în gazdă, îi scria şi ea lui Maiorescu: “Domnu Eminescu a înnebunit. Vă rog faceţi ceva să mă scap de el, că e foarte reu”. Poetul îi relatase lui Ion Creangă cu un an înainte că şi-a cumpărat un pistol: “Îmi este frică să nu mă ucidă cineva”.

Victima alianţelor geopolitice

Nicolae Georgescu face trimitere la Nota informativă din 1882 (foto) trimisă de Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucureşti, către împăratul Franz Iosef: “Eminescu, redactorul şef al ziarului “Timpul”, a făcut propunerea ca studenţilor transilvăneni de naţiune română, care umblă pe la şcolile de-aici pentru învăţătură, să li se încredinţeze pe timpul vacanţei lor acasă ca să lucreze pentru pregătirea publicului în favoarea unei Dacii Mari”. Să fie aici rodul teoriei conspiraţiei? Poetul se mişca însă într-o lume periculoasă. A doua zi după ce România a semnat tratatul de “neagresiune” cu Imperiul Austro-Ungar şi cu Berlinul, Eminescu era scos de la nebuni şi dus cu trenul la alt balamuc la Viena. Intoxicarea cu mercur avea să fie fatală. Ne aflăm în sfera unei parabole teribile. Frizerul poetului povesteşte momentul morţii: “Ia ascultă, Dumitrache, hai prin grădină, să ne plimbăm şi să te învăţ să cânţi “Deşteaptă-te, române!” (…) Şi a început să cânte “Deşteaptă-te, române!”, şi eu după el. Cânta frumos, avea voce. Cum mergeam amândoi, unul lângă altul, vine odată pe la spate alt bolnav d’acolo, unu’ furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova şi, pe la spate, îi dă lui Eminescu în cap cu o cărămidă pe care o avea în mână. Eminescu, lovit după ureche, a căzut jos cu osul capului sfărâmat şi cu sângele şiruindu-i pe haine, spunându-mi: “Ăsta m-a omorât!”. (Nicolae Georgescu, “Boala şi moartea lui Mihai Eminescu”). Alte detalii apar în lucrarea lui Constantin Barbu, “Codul invers – arhiva înnebunirii şi uciderii nihilistului Mihai Eminescu”. După Congresul de la Berlin din 1878, când Basarabia a fost oferită pe tavă Rusiei, revolta acestui luptător fără egal prin cuprindere atinge paroxismul. Agenţii Ohranei ţariste îşi intensifică urmărirea, după cum arată arhivele de la Sankt-Petersburg. Germania dorea să atragă Regatul Român prin intermediul Vienei. Rusia avea interese opuse în regiune. În 1883, Alexandru de Battenberg, principele Bulgariei, este înlăturat, iar Stambulov a propus încoronarea lui Carol I pe tronul de la Sofia. Viena dorea acelaşi lucru, pentru îndepărtarea Bucureştiului de Transilvania. Rusia proiecta un nou regat, alcătuit din Bulgaria, Rumelia, Macedonia şi Dobrogea. Eminescu a intuit perfect marile jocuri geopolitice ale vremii. Cancelarul Otto von Bismarck l-a primit în audienţă pe ambasadorul Petre Carp şi i-a spus că Regatul Român trebuie să privească spre Orient şi să lase Transilvania în pace. Eminescu nu putea accepta asemenea viitor pentru ţara lui. Carp a făcut o excelentă prezentare în faţa cancelarului Bismarck, pe care îl informează cu privire la răpirea Basarabiei, a judeţelor Cahul, Ismail şi Bolgrad, despre ortodoxie şi despre strategiile de deznaţionalizare a românilor, aplicate de ruşi, cu mult mai periculoase decât politica de maghiarizare. 1883 era un an al noilor proiecte de alianţe europene. Eminescu prezintă politica de maghiarizare a numelor româneşti din Transilvania şi îl critică vehement pe Carol I pentru lipsa de implicare. Tot ce scria era urmărit atent la Palatul Regal. Pe 28 iunie 1883, Viena rupe relaţiile diplomatice cu Bucureştiul pe o durată de 48 de ore. Bismarck îi trimite o telegramă lui Carol I şi ameninţă România cu războiul. Regele şi regina Elisabeta, primul-ministru Ion C. Brătianu, Petre Carp şi Titu Maiorescu pleacă în Germania să potolească spiritele. D. A. Sturza, ministrul afacerilor externe, ministrul C. Stătescu şi Petre Grădişteanu se duc la Viena. Aici, Grădişteanu îşi cere scuze personal pentru că a organizat la Iaşi dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare, unde s-a citit “Doina” lui Eminescu. Tot ce se făcea aici se ştia în cele trei capitale de imperii. Aşa că trebuiau “potoliţi” naţionaliştii. Începe arestarea ziariştilor, iar lui Eminescu i s-a pregătit casa de nebuni. Ziarul “L’Independence Roumaine” este închis, iar redactorul şef Emil Galli este expulzat din ţară. Societatea “Carpaţii” a fost desfiinţată. Grigore Ventura, alias Rică Venturiano, Simţion, Chibici, Ocăşeanu şi Siderescu – toţi îl vor trăda pe Eminescu în dezastrul lui, îi vor pune şi cămaşa de forţă. Ca prieteni.

Taina care ne apără

Îl consideram altădată pe poetul din Pererâta de pe Prut un Octavian Goga al Basarabiei. Formula mi se pare acum prea săracă, fiindcă simplitatea este rostul adânc al artei adevărate. Versul lui este un lamento vechi, ca un bocet, ca o rugăciune în genunchi, ca profeţia mesianică în pustiul uitării. Grigore Vieru nu este un poet militant explicit, nu cheamă Prutul să-i înece pe ruşi sau pe ucraineni, cum făcea Octavian Goga în Transilvania cu Oltul. Suferinţa nu are grade de comparaţie, dar ea este manifestă diferit la cei doi poeţi. La Vieru, revolta provocată de oprimare şi de criza identitară indusă este implicită. Iar magnitudinea acestui Octavian Goga atât de fragil s-a resimţit teribil la Chişinău, pe 7 aprilie, încât Kremlinul şi Kievul au putut vorbi public despre “agenţii României”. Ce inepţie! Ce s-a întâmplat oare cu serviciile de elită ale Răsăritului, dacă nu au priceput măcar atâta lucru? Da, Grigore Vieru era cel mai “eficient” agent al României din Basarabia: avea grad de mareşal al cuvântului, iar acum mă îndoiesc totuşi că nu a murit la fel de misterios ca soţii Doina şi Ioan Aldea-Teodorovici. Prea mare este coincidenţa. Iată o primă rafală în maniera delicată şi “diversionistă” a lui Grigore Vieru: “O mie de revoluţii nu valorează cât un izvor curat!” Formidabil! S-o fi gândit la “revoluţia orfanilor” din Basarabia: orfani de părinţii care au plecat la muncă spre toate zările lumii, orfani de limba română, fiindcă politicieni opaci vor să-i transforme în “moldovani”, orfani de destinul naţional pentru că li se trasează o perspectivă străină de menirea tuturor românilor. Basarabia rămâne “un copil înfăşat în sârmă ghimpată”. Care să fie “taina care îl apără” pe Grigore Vieru? Limba română, Ţara, Mama, Iubita, Mihai Eminescu, Dumnezeu? Ascultând versurile lui pe muzică, m-am gândit că toate acestea la un loc alcătuiesc “Taina care ne apără” pe noi, românii: conştiinţa unităţii lingvistice, conştiinţa unităţii teritoriale în arealul de etnogeneză ancestrală a dacilor, conştiinţa unităţii de destin, cum spunea Constantin Rădulescu-Motru.

A gândit perspectiva reîntregirii naţionale

Ceea ce este al nostru nu se va pierde niciodată, asemenea genomului regăsit în vechile fosile. Iar toate acestea la un loc înalţă Dacia Mare, la care a visat Mihai Eminescu, icoană călăuzitoare şi pentru Grigore Vieru. Într-o cultură piramidală, cum este cea românească, toţi creatorii filonului naţional sunt doar “avatarurile” lui Eminescu: “muţenia” lui Lucian Blaga, drama trădării la Camil Petrescu, “Creanga de aur” pentru Mihail Sadoveanu, zborul “roşu vertical” spre Hiperboreea lui Nichita Stănescu… Există argumente conform cărora Eminescu a realizat sinteza spirituală a Daciei Mari, nu doar prin creaţia sa artistică, dar mai ales prin participarea la viaţa Cetăţii. El este perceput şi astăzi de către cei iniţiaţi ca un dac absolut (Petre Ţuţea îi spunea “românul absolut”), omul care a trăit profund sentimentul auster al apartenenţei la un spaţiu unic în lume. Nu numai datorită curentului romantic, la care este “arondat“ de către criticii literari. Eminescu este autorul celui mai vribrant studiu despre Basarabia, a gândit perspectiva reîntregirii naţionale într-o perioadă în care teritoriile româneşti erau sfâşiate între cele trei imperii. Nu întâmplător a fost o victimă a serviciilor secrete austro-ungare şi a Ohranei ţariste. Ca nimeni altul până astăzi, el a bătut Dacia Mare cu pasul, “de la Nistru pân-la Tisa”, din Maramureş până la Dunăre şi Mare. Pentru el, Dacia Mare era un proiect politic vital, dar şi un spaţiu al virtuţilor alese. Până şi în Valhala, poetul vorbeşte cu Zalmoxis şi cu Odin despre acelaşi spaţiu paradiziac, în timp ce urmaşii Romei “vorbesc franţuzeşte şi fac politică”. Acum, au trecut la “romgleză” şi tot politicianism fac. Iar noi, ceilalţi, trebuie să ducem mai departe “taina care ne apără”. Numai aşa ne vom salva şi vom învăţa “a muri”.

Viorel PATRICHI

http://www.gardianul.ro/

POMENIREA ROMANULUI ABSOLUT Mihai Eminescu la 120 de ani de la uciderea sa. Unde si cum a fost ucis Eminescu

Fundatia Culturala Varf de Piatra Seaca, Parintele Teofil Bradea si Parintele Nicolae Tanase de la Valea Plopului impreuna cu Federatia Fostilor Detinuti Politici si Luptatori Anticomunisti si Asociatia Civic Media va invita la o Slujba de Pomenire a Romanului Absolut Mihai Eminescu, la 120 de ani de uciderea sa.
Parastasul va fi oficiat la capataiul lui Mihai Eminescu, la Cimitirul Bellu, incepand cu orele 18.00, de catre un sobor de preoti veniti din intreaga tara si condus de catre Preasfintitul Parinte Varsanufie Prahoveanul.
Dupa slujba, la care sunt invitati fosti detinuti politici, academicieni, profesori, studenti, elevi si ziaristi, va fi lansat un numar special al Revistei Veghea dedicat vietii si sacrificiului lui Eminescu si vor rosti cuvinte despre rolul sau pe axa nationala profesorii Nae Georgescu, Theodor Codreanu si cercetatorul Gheorghe Ene. Cei trei eminescologi vor fi prezenti apoi si la o editie speciala a emisiunii Nasul de la B1TV.
Cele mai recente lucrari ale profesorului Nae Georgescu, “Cartea Trecerii – Boala si moartea lui Eminescu” si ale profesorului Theodor Codreanu, “Eminescu – Drama sacrificarii” sunt disponibile de astazi pe portalul realizat de Fundatia Pentru Romania http://www.mihai-eminescu.ro/.

Cum si unde a murit Eminescu

Ziarul ZIUA a mers la locul crimei din 15 iunie 1889

La 120 de la moartea lui Mihai Eminescu, moment care se comemoreaza chiar astazi, printr-o sluj­ba de pomenire la morman­tul de la Bellu, la orele 18.00, inca nu se stiu intru totul datele legate de acest eveniment tragic. ZIUA a mers pe urmele cercetatorilor avizati si a investigat chiar locul crimei. "Casa de sanatate" a doctorului Sutu, unde Eminescu a fost internat mai mult contra vointei sale, se afla in centrul Bucurestiului, pe strada Plantelor, la numarul 9, la doi pasi de Mantuleasa lui Eliade.Sanatoriul este impartit astazi in mai multe apartamente si camere de locuit. Intr-una dintre ele, Eminescu si-a petrecut ultimele zile ale vietii sale zbuciumate. Si, undeva, chiar in curtea fostului ospiciu, foto­grafiata de noi, s-a scurs la pamant, lovit mortal de pacientul Petre Poenaru, la 15 iunie 1889. Atacul tenorului Poenaru a survenit unui alt incident, cel mai probabil din 9 iunie, cand Eminescu fusese lovit de acelasi individ cu o piatra de dimensiuni mai mici in tampla. In ultima sa lucrare pe aceasta tema, "Cartea trecerii: Moartea si boala lui Eminescu" - disponi­bila de azi pe portalul http://www.mihai-eminescu.ro/ -, profesorul Nae Georgescu reda o marturie-cheie a uciderii ganditorului national, aproape necunoscuta publicului larg. Este vorba de marturia celui in bratele caruia a murit Eminescu: frizerul sau, fost coafor al Casei Regale, care se afla in acea zi la el. Textul a aparut prima oara in ziarul Universul, la 28 iunie 1926. Data respectiva semnaleaza momentul mortii civile a ziaristului si poetului national, cand, la 33 de ani, incomodul Eminescu, membru al Societatii Carpatii care avea drept obiectiv refacerea Daciei Mari, a fost arestat si internat, pentru prima oara, la nebuni. Republicat in cateva ziare ale epocii, articolul este de-abia acum evidentiat de cercetatori.

"Mana imi era plina de sange"

"Soarta a facut insa ca intr-o zi sa-l vad murind, as putea zice, pe bratele mele..." relateaza Universul din 1926 spusele frizerului Dumitru Cosmanescu, care continua: "Venisem la Sutu, cam pe la 3 dupa amiaza. Pe la vreo 4, cum era cald in camera, Eminescu zice uitan­du-se lung la mine: Eu care stiam ca nu e bine sa-i fac impotriva am iesit cu el in gradina, unde se vede ca-l tragea soarta. Si a inceput sa cante , si eu dupa el. Canta frumos, avea voce. Cum mergeam amandoi, unul langa altul, vine odata, pe la spate, un alt bolnav d'acolo, unu' furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova si, pe la spate, ii da lui Eminescu in cap cu o caramida pe care o avea in mana. Eminescu, lovit dupa ureche, a cazut jos cu osul capului sfaramat si cu sangele siruindu-i pe haine, spunan­du-mi: L-am luat in brate si l-am dus in odaia lui, unde l-am intins pe canapea. I-am potrivit capul pe perna, si cand am tras mana, imi era plina de sange. Au venit doctorii, cu Sutu in cap, si ne-au spus sa tacem, sa nu s-auda vorba afara, ca nu e nimic... Dar dupa o jumatate de ora, bietul Eminescu murise!"
In halatul sau de spital s-au gasit, dupa moarte, doua poezii: "Viata" si "Stelele'n cer", care se incheie astfel: "Pana ce mor, /Pleaca-te ingere/ La trista-mi plangere /Plina de-amor.//Nu e pacat /Ca sa se lepede / Clipa cea repede /Ce ni s-a dat?".
Victor RONCEA
Vezi si ZIUA: Cum si unde a murit Eminescu

Foto, de sus in jos: Parintele la Slujba de 15 ianuarie, Treptele sanatoriului doctorului Sutu, Curtea unde a fost ucis Eminescu
Fotografii de Cristina Nichitus

ADEVARUL despre Eminescu, uciderea si reuciderea sa, de 120 de ani pana astazi. Spionii Austro-Ungariei, Patapievici/Preda/Pleşu si Noii Arioni

2009 este anul deşteptării, un an aflat sub semnul Eminescu. Au trecut o sută şi douăzeci de ani de la moartea sa. Pentru prima oară însă, circumstanţele reale ale morţii sale sunt puse în discuţie publică iar conturul activităţii sale politice şi jurnalistice este luat în calcul pentru a desluşi dispariţia sa abruptă. Puţină lume ştie cum a murit Eminescu: lovit în cap în timp ce cânta "Deşteaptă-te române"!

Manualele şcolare sunt pline de parascovenii despre Eminescu dar omit astfel de mici "amănunte" continuând perseverent să descrie circumstanţa morţii lui Eminescu ca urmare a îmbolnăvirii acestuia de o boală venerică. Cine sunt aceia care perpetuează falsul şi alimentează mituri mincinoase pe seama lui Mihai Eminescu? Ce fel de profesori de limba română predau tâmpenii peste tâmpenii pe seama lui Eminescu, copiilor? Cine le-a dat diplome, cine îi girează, cine le scrie manualele? Cine sunt aceia care se fac vinovaţi de risipirea zestrei lăsată de acesta? Ce fel de stat este statul român care recompensează detractorii lui Eminescu şi pune la loc de cinste falsificatorii memoriei acestuia?

Tendinţa detractorilor este de a-l coborî în planul discutabilului şi al disputabilului. Negaţia şi denigrarea, “demitizarea” şi “prelucrarea” lui Eminescu din ultima perioadă este însă expresia unui alt tip de apetit critic, generat şi coordinat de o grupare descalificată moral dar totodată dominantă, încă, din punct de vedere politic. Eminescu ba nu ar fi fost suficient de creştin ortodox, ba nu ar fi meritat să fie numit poet naţional, ba nu era “politicaly corect”, ba aşa ba pe dincolo. Pe undeva tot răul este spre bine, pozitivarea negativităţii funcţionează şi (mai ales) în “cazul Eminescu”. Punerea sub semnul întrebării a valorii, chiar negaţia şi contestarea lui Eminescu are şi o parte pozitivă deoarece până la urmă îl întăreşte. Critica valorii instituţionalizate este utilă în sine fie şi pentru că astfel are loc testarea trăiniciei scării de valori. Faptul că o operă ajunge, periodic, obiect de contestaţie se încadreaza în ciclul firesc al "ajustărilor" contemporaneităţii.

Eminescu a trecut cu bine prin toate aceste încercări. Chiar sub aspect comercial, Eminescu a rămas în top, producându-se mai mulţi bani din re-re-editările sale decât din toate operele cumulate ale întregii bresle scriitoriceşti din România, pe parcursul ultimului secol. În cei peste 150 de ani de circulaţie neintrerupta, numele său nu s-a estompat nicio clipă. Singurul reper serios de evaluare a circulaţiei numelui lui Eminescu este chiar biblioteca Eminescu, constituită la Botoşani, din donaţia renumitului bibliofil Ion. C. Rogojanu, care include 8.000 de titluri de cărţi de şi despre Eminescu, la care se vor adăuga, alte (cel puţin) 7.000 de volume. Au apărut şi vor mai apare mii de cărţi, ale multor mii de autori care l-au adjudecat sau l-au judecat, l-au contestat, refuzat, criticat.

„Sacrificarea” lui Eminescu, re-executarea sa simbolică, re-aducerea sa la starea de cadavru este însă cu totul altceva. Tipologia curentului contestatar dirijat de la nivel de stat din ultima perioadă este diferită tocmai deoarece este executată de persoane politice cu poziţii nu doar în viaţa literară ci şi, mai ales, în stat sau în instituţii ce ţin de statul român. Este o formă de reeditare a asasinatului său – realizat tot de “persoane de stat” - precedat de moartea civilă. Eminescu este ţinta, şi astăzi, a unui curent aşa zis “progresist” izvorât de fapt din catacombe ideologice care încearcă să-l împingă la o periferie a istoriei şi culturii româneşti. O tentativă demolatoare colectivă, dar care îşi are originea într-un centru ideocratic comun, forţează schimbarea orizontului de receptare a lui Eminescu. Instanţe culturale, literare şi politice cu platformă de audienţă cum ar fi criticul literar şi amploaiatul MAE Nicolae Manolescu, îndeamnă la renunţarea omologării naţionale a lui Eminescu. Dezavuare, demitizare, reconsiderare, negaţie sunt noii vectori normativi ai discursului “oficial” despre Eminescu.

Eminescu – cadavrul…

Însă purtătorul de cuvânt al “ideilor progresiste”, totodată reprezentant la nivel de stat al canonului oficial, este actualul şef al ICR, H.R.Patapievici. Acesta consemna în câteva fraze cheie, următoarele consideraţii despre modelul Eminescu într-un cunoscut articol scris în 2002 şi dedicat "Inactualităţii lui Eminescu", reluat (respectiv asumat şi întărit) şi mai recent, în 2006:

- “Ca poet naţional Eminescu nu mai poate supravieţui, deoarece noi azi ieşim din zodia naţionalului”
- “Eminescu nu mai e la modă, deoarece nu mai “dă bine””
- “înţelegem amploarea prăbuşirii cotei lui Eminescu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei”
- “azi, Eminescu a devenit suspect”
- “patul lui Procust al noului canon importat din “ţările progresiste” a arătat fără dubiu că fostul poet naţional al României clasice e “politic incorect”
- “Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil”
- “Eminescu nu ne mai poate apărea decât ca exasperant de învechit”
- “cultura română din ultimii ani, în lupta pentru integrare euro-atlantică, nu doreşte decât să scape de tot ce este învechit adică să fie progresistă”
- “Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-şi facă un nume bine văzut înafară, Eminescu joacă rolul cadavrului din debara

”Sintagma utilizată de Patapievici, “cadavru din debara” pleacă de la expresia, folosită “în ţările progresiste”, “ skeleton from the closet”, cu sensul de secret stânjenitor. De expresia “corps in the closet” nu am auzit încă. Există însă sintagma “cadavru politic” şi mi se pare destul de plauzibilă ipoteza clivajului de sensuri (intenţionat sau nu), mai ales având în vedere faptul că accentul pus asupra temei politice în textul “manifest” al viitorului secretar de stat pus de administraţia prezidenţială să reprezinte cultura României în lume. Compunerea imaginii Eminescu-cadavru spune, intertexual, poate mult mai mult decât a intenţionat autorul. Vocaţia excremenţială din textele de debut ale lui Patapievici se rafinează aici, intervenind o subtilă abordare exegetică necromaniacă. Concepţia de abordare a tezei este tot în cheie politică, de aici şi invocarea integrării euro-atlantice, un proces profund politic şi de siguranţă naţională, nu cultural. Un “text manifest” similar în concluzii aparţine lui Cristian Preda, tot amploaiat al mai multor administraţii prezidenţiale. Cristian Preda s-a afirmat mai din timp decât Patapievici, în 1998, în Dilema, publicaţia ministrului de externe al României, Andrei Pleşu. "Eminescu trebuie contestat şi demitizat, dar nu pentru rudimentele sale de gândire politică. Din acest punct de vedere, el este realmente nul. Nu ai obiect". Mai putin iscusit decât Patapievici, Preda nu s-a gândit să introducă şi „cestiunea siguranţei naţionale” în ecuaţia Eminescu poate şi deoarece NATO era încă o fata morgana la vremea aceea, pentru România „progresistă”.

Modelul Eminescu ar fi deci, pentru epoca noastră, din punct de vedere cultural şi politic, inadecvat, “irecuperabil”, “suspect”, “învechit”, “nul”, iar junii şi junicile care vor nume “afară”, care aspiră la sincronie europeană, au nevoie de alte modele, de succes, nu cadaverice. Am aflat de curând şi care ar fi modelele “adecvate”, “euro-atlantice”, propuse de Patapievici, iar “sincronia” culturală invocată a fost confirmată public prin scandalurile de anul trecut legate de finanţarea de către ICR a unor juni dedicaţi pornografiei şi promovării simbolisticii anticreştine. În plan cultural, ne-am lămurit asupra “chipului nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-şi facă un nume”. Chiar şi-au făcut un fel de nume, junii “progresişti” ai lui Patapievici.

În plan politic, “sincronia”, adecvarea clasei politice actuale, conformă în întregime “noului canon importat din “ţările progresiste”, s-a vădit elocvent la alegerile recente din 2008 când din 18,3 milioane de români cu drept de vot au participat la vot doar 7 milioane, cea mai scăzută rată de participare la alegeri generale nationale din perioada postcomunistă a României. Dacă ar fi fost cuprinşi şi cei 12 milioane de români dinafara graniţelor între cetăţenii cu drept de vot probabil că ar fi fost şi mai grăitoare amendarea de către popor a actualei clase politice, cu tot cu modelele “bine văzute afară”.

Noul Komintern si slugile lui

Chipul nou al clasei politice actuale, “înnoite”, “progresiste”, integrată euro-atlantic şi pe drept cuvânt ieşită din zodia naţionalului, cuprinde parlamentari infractori, excroci, derbedei, securişti, foşti comunişti ba chiar şi un caz de căcănar/gunoier-şef/om politic de succes.

Acesta este referenţialul politic al unor Patapievici/Preda/Pleşu, ei înşişi, de altfel, tot oameni politici, stipendiaţi cu poziţii politice în calitatea lor de noi formatori ai bursei de valori cultural-politice. “Bursa” unde s-au “tranzacţionat” cel mai intens valorile conforme “noului canon importat din “ţările progresiste” este pe Calea Victoriei, respectiv sediul GDS, instituţie fondată de fostul comisar bolşevic Silviu Brucan. Aici a fost instalat “patul lui Procust” invocat de Patapievici. Racordurile mitologice pot juca feste celor care se folosesc de ele. Cu sau fără voie, invocarea eliminării lui Eminescu prin utilizarea de către Patapievici a imaginii “patului lui Procust al noului canon” spune totul despre ucenicii, calfele şi “meşterii” (Maeştrii) noului canon. Procust, se ştie, era un bandit, cam sadic si diabolic, un torţionar mitologic, devenit simbol al sistemului abuziv de încadrare (prin mutilare) în tipare ideologice. Patapievici, Preda, sunt doar porta-voci ideologice. Maiştrii cu funcţii comisariale stau mai la fereală, meşteresc prin fundaţii pretins (nou) europene.

Procust şi sfârşitul “noului canon” politic

Teza trâmbiţată zgomotos de comisarii lui Procust, a inadecvării cultural politice a modelului Eminescu, invocarea chiar a dezacordului dintre obiectivele de siguranţă naţională (integrarea în NATO) şi modelul politic eminescian se dovedeşte a fi, astăzi, doar o simplă gogomănie. Cel mai important factor de ameninţare la adresa siguranţei naţionale, o spun chiar rapoartele SRI, au fost chiar oamenii politici, clasa politică “progresistă” din care au făcut şi fac parte învăţăceii şi alumnii GDS-ului procustian. Jefuirea patrimoniului naţional, distrugerea sistemului de învăţământ (certificată de nivelul precar al generaţiilor ieşite de pe băncile şcolilor), fărâmiţarea coeziunii sociale şi naţionale, impunerea unor standarde anticreştine în sânul societăţii româneşti (vezi interzicerea icoanelor, finanţarea pornografiei cu accente sataniste) sunt “opere” ale clasei politice, îndrumată ideologic, comisarial, de maeştrii “noului canon”, de “progresiştii” patului lui Procust. La rândul lor, comisarii GDS-ului sunt finanţaţi chiar de noii moguli ai sistemului la care au pus umărul, pe care l-au avizat şi certificat.

Sistem politic “bine văzut înafară”, dar care a fost acum, iată, invalidat “înăuntru”, chiar de alegători – de marea majoritate a poporului român. Poporul român a arătat fără dubiu că sistemul noului canon politic invocat de Patapievici în antiteză faţă de modelul Eminescu este cel care e, cu adevărat, “politic incorect”.

“Nefiind oameni vrednici cari să constituie clasa de mijloc, scaunele instituţionale existente le-au umplut caraghioşii şi haimanalele, oamenii a căror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu, stîrpiturile, plebea intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oamenii cari riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rînd şi mai înjosit în oraşele poporului românesc (...)

Ţărani? Nu sînt. Proprietari nu, învăţaţi nici cît negrul sub unghie, fabricanţi – numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sînt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşerte, leneşi cari trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieraşi şi fudui(...)

Oameni de stat cari nu pot justifica nici săvîrşirea şcoalei primare, advocaţi fără ştirea lui Dumnezeu, pictori orbi şi sculptori fără de mîni, generali cari nu ştiu citi o hartă, subprefecţi ieşiţi din puşcărie, legiutori recrutaţi dintre stîlpi de cafenele, jucători de cărţi şi oameni cu darul beţiei, caraghioşi care înaintea erei liberale vindeau bilete la cafe chantant, iată banda ocultă care guvernează azi Români” (art. Icoane vechi şi icoane noi, în Timpul, nr. 11, dec. 1877, Opere, X, p.19 şi 110)

“Arionii”, la care se referă Eminescu, indică o tipologie inspirată de figura unui om politic contemporan cu ziaristul, ministrul cultelor şi instrucţiunii publice, Virgil Arion, cel care a avut un rol important, ulterior morţii lui Eminescu, în stigmatizarea ziaristicii eminesciene prin ruperea în două a operei eminesciene, cu aruncarea la coş, ca netrebuitoare, a ziaristicii. Ministrul Arion a jucat un rol decisiv în această operaţiune de extincţie a circulaţiei operei jurnalistice, deoarece era vizat direct şi cu autoritatea publică pe care a avut-o a instaurat, de fapt, modelul maiorescian al unui Eminescu-poet, diafan, singur, abuzând de cafea, obosit de munca istovitoare ca ziarist etc.

Poate judeca oricine cu uşurinţă “adecvarea” la realitatea de atunci dar şi la actualitatea momentului politic de azi a celui pe care Arionii de azi, Patapievicii şi eiusdem farinae şi l-ar dori mort şi ascuns într-o debara.

Marea majoritatea a românilor a înţeles deja că sistemul ticăloşit a ocupat România iar cadavrele politice care împut aerul României sunt “ticăloşiţi” care se află în băncile Parlamentului, la Preşedinţie, la guvernare. Cât despre scheleţii vechiului sistem nici măcar nu mai stau în debara, ci se afişează la vedere, în posturi “preşedinţi de onoare”, cum e cazul criminalului cu mâinile mânjite de sânge până la cot, Ion Ilici Iliescu. Situaţie care spune totul despre ce înseamnă conceptul onoarei pentru partidul de guvernământ din care face parte.

“Canonul politic” procustian invocat de ciracii lui Procust este un eşec total, un antimodel politic. Deocamdată poporul român nu a aplicat încă metoda lui Tezeu, de “rezolvare” a torţionarului Procust, dar nu este timpul pierdut. Au trecut doar două decenii de la trasul cu arma în stradă.

Dosarul Eminescu

Cei care îl portretizează astăzi pe Eminescu în chip de cadavru îşi asumă astfel, pe cale simbolică, şi nu numai, filiaţii strânse cu cei care şi l-au dorit pe Eminescu cadavru, în epoca sa, cei care l-au şi înlăturat pe Eminescu din viaţa publică, tot în numele culturii politice “progresiste”, invocate în textul lui Patapievici. Un excurs jurnalistic lansat acum doi ani de ziarişti de investigaţie afiliaţi la organizaţia Civic Media, pe tema sfârşitului abrupt a vieţii ziaristului şi omului politic Mihai Eminescu a dat recent roade neaşteptate. Ipoteza lichidării sale fizice a fost lansată ca o temă de anchetă de către ziarişti şi cercetători de marcă care au pornit un demers investigativ dedicat “colegului de breaslă” Mihai Eminescu. Tema de lucru a fost preluată şi urmărită cu o deosebită atenţie pentru cel mai mic detaliu arhivistic şi istoriografic, de filosoful Constantin Barbu care a lansat nu mai puţin de zece volume, ale unei investigaţii analitice complete realizate sub egida Academiei şi Fundaţiilor Mihai Eminescu. "Codul Invers - Arhiva înnebunirii şi uciderii nihilistului Mihai Eminescu", cum se intitulează seria de volume cuprinde mii de pagini de documente, însemnări în facsimil din Eminescu, grăitoare despre sacrificarea sa, fotocopii ale originalelor unor acte secrte din arhivele imperiale austro-ungare, fragmente din jurnalul şi memoriile regelui Carol I, din însemnările zilnice ale lui Maiorescu şi din ale altor contemporani ai crimei, părţi ale unor note informative secrete din arhivele unor servicii ale ţărilor europene. Un astfel de "plan de măsuri" în ce-l priveşte pe militantul societăţii conspirative "Carpaţii" - Mihai Eminescu – poartă semnătura însuşi împăratului Franz Josef!

Deoarece Eminescu era o ţintă de stat, o ameninţare la adresa siguranţei imperiale! Context care dezvăluie un Eminescu geopolitician şi naţionalist implicat în acţiuni conspirative pentru proiectul Daciei Moderne – România Mare.

Eminescu a devenit o victimă a regimului politic datorită în principal implicării sale în presă şi politică. Ziaristul Eminescu a fost o ţintă operativă şi a fost urmărit pas cu pas de agenţii secreţi ai Imperiului Austro-Ungar. Eliminarea sa de pe scena politică s-a datorat unei acţiuni conspirate executate cu profesionalism.

Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare şi intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformată şi manevrată de toate regimurile politice care s-au succedat în România. Restabilirea adevărului despre Eminescu este o datorie de onoare a breslei ziariştilor. Ca şi mulţi alţi ziarişti Eminescu a intrat în malaxorul aparatului represiv (a fost arestat de opt ori), al poliţiei politice şi - mai mult decât atât – a devenit o problemă (şi o afacere) de Stat.

Cea mai însemnată parte a activităţii sale a fost dedicată gazetăriei, politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist, ocupaţia sa principală până la sfârşitul vieţii. Debutează la Curierul de Iaşi apoi, în 1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor şef şi redactor pe politică până în 1883. În mod brutal, în iunie 1883, munca sa este întreruptă şi este introdus cu forţa într-un ospiciu. Poliţia, sub comanda Puterii de stat îl transformă astfel pe Eminescu într-unul dintre primii deţinuţi politici ai statului modern român. Oricum este primul ziarist căruia i se pune căluş în gură în această manieră dură. Metoda va fi perfecţionată sub comunism.

Eminescu îşi asumă ca pe o profesiune de credinţă lupta pentru România amendând atât liberalii cât şi conservatorii pentru politica de cedarea în interesul marelui capital în chestiuni arzătoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos dar şi cu rigoare scria cu o forţă devastatoare. Maiorescu notează - “Eminescu s-a făcut simţit de cum a intrat în redacţie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logică şi verb”. “Stăpân pe limba neaoşă” şi cu o “neobişnuită căldură sufletească”, Eminescu însufleţea dezbaterea publică şi totodată izbea necruţător “iresponsabilităţile factorilor politici, afacerismele, demagogia şi logoreea păturii superpuse”.

Eminescu - omul politic naţional

Pe scurt un ziarist de marcă, o voce puternică, un spirit radical şi incomod. Mihai Eminescu avea o funcţie publică foarte importantă ca redactor-şef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. Maiorescu – la organizarea Partidului Conservator a arătat clar poziţia lui Eminescu: “Cei 10 capi ai lui, şi al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul”.

Eminescu duce campanii de presă dedicate chestiunii Basarabiei, critică aspru Parlamentul pentru înstrăinarea Basarabiei este intransigent atât faţă de politica de opresiune ţaristă (“o adâncă barbarie”) cât şi faţă de cea a Imperiului Austroungar şi totodată îşi acuză colegii, fruntaşii conservatori, că participă la înfiinţarea de instituţii bancare în scop de speculă. Situaţia sa la ziar devine critică în 1880 mai ales după ce atacă proiectul de program al partidului conservator lansat de Maiorescu în care acesta pleda pentru subordonarea intereselor României şi sacrifica românii aflaţi sub puterea Imperiului Austroungar. Câtă vreme guvernele de la Budapesta îi oprimează pe români îngrădind accesul la şcoală şi biserică, blocând cultivarea limbii materne – apropierea de Imperiu nu este posibilă şi nici recomandabilă avertiza jurnalistul. Viena însă atrage ca un magnet şi conservatorii se cuplează cu liberalii – “la ciolan” cum ar zice azi Ion Cristoiu. P.P Carp, înalt fruntaş conservator devine ambasador al liberalilor la Viena şi cere să i se pună surdină lui Eminescu (într-o scrisoare către Titu Maiorescu îi atrage atenţia: "şi mai potoliţi-l pe Eminescu"). Scârbit, acesta protestează: “Suntem bărbaţi noi sau nişte fameni, nişte eunuci caraghioşi ai marelui Mogul. Ce suntem, comedianţi, saltimbanci de uliţă să ne schimbăm opiniile ca cămăşile şi partidul ca cizmele?.” Ca urmare în noiembrie 1881 Eminescu este înlocuit de la conducerea Timpului, este retrogradat iar noul redactor – şef îl atacă pe Eminescu în chiar ziarul pe care acesta îl condusese.

Eminescu - ţinta serviciilor secrete imperiale

În 1882 Eminescu participă la fondarea unei organizaţii cu caracter conspirativ, înscrisă de faţadă ca un ONG – “Societatea Carpaţii”. Societatea îşi propunea – conform Statutului, să sprijine orice “întreprindere românească”. Se avea însă în vedere situaţia românilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerată subversivă de serviciile secrete vieneze organizaţia din care făcea parte Eminescu este atent supravegheată. Sunt înfiltraţi agenţi în preajma lui Eminescu inclusiv în redacţie.

Manifestările organizate de “Societatea Carpaţii” îngrijorau în mod deosebit reprezentanţa diplomatică a Austro-Ungariei în România. "Societatea Carpaţii", era un adevărat partid secret de rezervă, cu zeci de mii de membri, care milita pe faţă pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar şi alipirea la Tară dar executa şi acţiuni conspirative.

Într-o nota informativă secretă din 7 iunie 1882, redactată de ministrul plenipotenţiar al Austro-Ungariei la Bucureşti, Ernst von Mayr către ministrul Casei imperiale şi ministrul de externe din Viena se raporta: “Societatea “Carpaţilor” a ţinut la 4 iunie o şedinţă publică, căreia i-a precedat o consfătuire secretă. Despre aceasta am primit din sursă sigură (ceea ce înseamnă nota unui agent înfiltrat în organizaţie - n.n.) următoarele informaţii: subiectul consfătuirii a fost situaţia politică. S-a convenit acolo să se continue lupta împotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu în sensul de a admite existenţa unei “Românii iredente”. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare precauţie.

Eminescu, redactorul principal al ziarului “Timpul”, a făcut propunerea de a se încredinţa studenţilor transilvăneni de naţionalitate română, care pentru instruirea lor frecventează instituţiile de învăţământ de aici, sarcina pe timpul vacanţei lor în patrie, să contribuie la formarea opiniei publice în favoarea unei “Dacii Mari”. Săcăreanu, redactorul adjunct de la “Româna liberă” a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit cărora românii de acolo aşteaptă cu braţele deschise pe fraţii lor”. (Arhivele St. Buc., Colecţia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus – Hof - und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.-Akten, K.159)

Un alt un raport confidenţial către Kalnoky, ministrul de externe al Austroungariei, informa despre o altă adunare a Societăţii Carpaţii, din care rezultă că un anume Lachman, redactor la ziarul „Bukarester Tageblatt” şi foarte activ spion austriac, avea ca sarcină urmărirea pas cu pas mai ales a lui Eminescu. În contextul notei informative se mai numeşte un agent din vecinătatea imediată a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar vicepreşedintele Societăţii Carpaţii, despre care se scrie negru pe alb că este nici mai mult nici mai puţin decât … spion austriac. (numele acestuia reapare ulterior în procesul verbal dresat de comisarul Niculescu cu ocazia arestării lui Eminescu: “informat de d.d. G.Ocăşanu şi V.Siderescu că amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, ar fi atins de alienaţie mintală”.)

Eminescu avea o statură publică impresionantă şi era perceput drept un cap al conservatorismului dar şi al luptei pentru unitate naţională coordonate ulterior printr-o întreagă reţea de societăţi studenţeşti din oraşe centre universitare din cuprinsul monarhiei Austro-Ungare. S-a creat un fel de network care avea ca obiectiv direct lupta pentru unitatea politică a românilor. Pe lângă societatea “Carpaţii”, au mai apărut la Budapesta societatea “Petru Maior”, la Viena “România jună”, la Cernăuţi “Junimea”, “Dacia”, “Bucovina şi Moldova”, în Transilvania societatea “Astra” şi în vechea Românie, “Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor în vechea Românie”, care avea filiale inculsiv la Paris. Toate aceste organizaţii se aflau în obiectivul serviciilor secrete ale Austro-Ungariei, fiind intens înfiltrate şi supravegheate. Colecţia arhivelor politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte similare cu notele informative care priveau activitatea lui Eminescu, considerat un lider primejdios. Eminescu era urmărit pas cu pas. Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucureşti, îl însărcinase pe F. Lauchman în acest sens: “Eminescu este în permanenţă urmărit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observaţie mişcarea (“iridenta”) ardelenilor din Bucureşti şi ale cărui rapoarte sunt astăzi cunoscute”. O notă informativă a baronului von Mayr denunţa articolul lui Eminescu din “Timpul”, privitor la expansiunea catolicismului în România.

În 1883 Eminescu realizează un tablou al maghiarizării numelor româneşti în Transilvania şi îl ridiculizează pe rege, pe Carol I pentru lipsa sa de autoritate. Condamnă guvernul liberal pentru politica externă şi internă, denunţă cârdăşia conservatorilor cu liberalii şi devine o povară incomodă pentru toată lumea. Tiradele şi intransigenţa sa deranjau toate taberele. Eventualitatea ca acesta să devină cândva parlamentar – ca mulţi alţi ziarişti, ar fi fost nefastă pentru puterile externe din jurul României, deoarece ar fi putut genera un curent politic ostil şi neconvenabil intereselor acestora. Eminescu este informat şi simte că i se pregăteşte ceva.

“Moartea civilă”

În 28 iunie 1883 se strânge laţul. Este luat pe sus de poliţie şi băgat cu forţa la ospiciu. Sunt încălcate desigur toate normele legale şi i se înscenează unul dintre cele mai murdare procese de defăimare şi lichidare civilă la care au participat inclusiv “apropiaţi” interesaţi prin diferite mijloace.

Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importantă pentru istoria şi politica României nu doar datorită arestării lui Eminescu. Exact în această zi, Austro-Ungaria a rupt relaţiile diplomatice cu statul român timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegramă lui Carol I prin care Germania ameninţa cu războiul. În cursul verii Imperiul Austroungar a executat manevre militare în Ardeal pentru intimidarea Regatului României iar presa maghiară perorase pe tema necesităţii anexării Valahiei. Împăratul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de ameninţări, în care soma România să intre în alianţă militară iar Rusia cerea, de asemenea, satisfacţii.

Guvernul a desfiinţat "Societatea Carpaţii" chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei în Bucureşti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Totodată cu arestarea şi internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii şi percheziţii ale sediului “Societăţii Carpaţii” au fost devastate sediile unor societăţi naţionale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagră a Vienei şi au fost intentate procese ardelenilor.

Exact în această zi trebuia de fapt să se semneze tratatul secret de alianţă dintre România şi Tripla Alianţă formată din Austro-Ungaria, Germania şi Italia. Tratatul însemna aservirea României Austro-Ungariei în primul rând ceea ce excludea revendicarea Ardealului. Bucureştiul era dominat de ardeleni care ridicau vocea din ce în ce mai puternic pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor asupriţi de unguri. Eminescu era în centrul acestor manifestări. Tratatul urma să interzică brusc orice proteste pentru eliberarea Ardealului iar condiţia semnării tratatului era anihilarea revendicării Ardealului de la Bucureşti. “Directiva de sus” s-a aplicat la diferite nivele. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele. Aşa zisele “interese de stat” l-au nimicit pe tânărul redactor – potenţială mare figură politică a României Mari, tocmai în anul când împlinea 33 de ani, vârsta jertfei lui Ioan Botezătorul şi a lui Iisus. Tratatul a fost semnat până la urmă în septembrie 1883 ceea ce a mutat lupta ardelenilor în Ardeal.

Lichidarea

Ce urmează în anii următori este un coşmar – bine regizat, în care rolurile sunt asumate de personajele politice ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberată şi va duce la moartea sa. Poliţia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat manuscrisele şi toate documentele – cică să nu fie distruse – depunându-le, selectiv, la Academie după ani buni. Eminescu nu şi-a mai vazut niciodată corespondenţa, cărţile, notele. În manuscrisele din acei ani, cele care au scăpat nedistruse de Maiorescu, sunt însemnări derutante, care arată nivelul la care era hotărât să acţioneze Eminescu ca lider al “Societăţii Carpaţii”. Planurile lui Eminescu, vizau contracararea consecinţele unei alianţe a Casei Regale din România cu lumea germană, proiecte cu adevărat “subversive”, mergând până la o răsturnare a lui Carol I. Este uşor de înţeles că acţiunile sale au fost dejucate prin metodologia tipică “măsurilor active” specifice serviciilor secrete de acum dar şi de atunci. Nimic nou sub soare pe câmpul “operativ”. Se lansează zvonul nebuniei inexplicabile, se insistă pe activitatea sa poetică - romantică, se inventează povestea unei boli venerice. Este apoi otrăvit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este bătut în cap cu frânghia udă, i se fac băi reci în plină iarnă, este umilit şi zdrobit în toate felurile imaginabile. Nu mai are unde să scrie, se resemnează cu situaţia sa de condamnat politic şi îşi asumă destinul – nu fără însă a lupta până în ultima clipă. În 1888, Veronica Micle reuşeşte să îl aducă pe Eminescu la Bucureşti, unde urmează o colaborare anonimă la câteva ziare şi reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemică ce va zgudui guvernul rupând o coaliţie destul de fragilă de altfel a conservatorilor (care luaseră, în fine, puterea) cu liberalii. Repede se află, însă, că autorul articolului în chestiune este "bietul Eminescu" Şi tot atât de repede acesta este căutat, găsit şi internat din nou la balamuc în martie 1889. Eminescu este scos complet din circuit iar opera sa politică a fost pusă la index.

Defăimarea

Defăimarea sa nu a încetat însă la peste un secol de la uciderea sa. Adevărate campanii continuă şi azi. I se fac rechizitorii şi procese de intenţie, este proclamat drept proto-fascist. Abia recent s-a dovedit, prin contribuţia unor specialişti în medicină legală - cum este Vladimir Beliş, fost director al Institutului de Medicină Legală sau cu aportul doctorului Vuia că mitul bolilor sale a fost o intoxicare de cea mai joasă speţă. Punând cap la cap toate dovezile strânse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: "Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetător ştiinţific, autor a peste 100 de lucrări din domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues şi nu a avut o demenţă paralitică". Lui Eminescu i s-a făcut autopsia în ziua de 16 Iunie 1889, existând un raport depus la Academie, nesemnat însă. Creierul său, după autopsie, s-a constatat că are 1495 de grame, aproape cât al poetului german Schiller, iar apoi este "uitat" pe fereastră, în soare. Creierul său era o dovadă stânjenitoare a falsităţii teoriei sifilisului – deoarece această boală mănâncă materia cerebrală. În manualele de astăzi continua însă propagarea operaţiunii de dezinformare coordonată de serviciile secrete al Austroungariei.

“Ţinta” Eminescu încă preocupă diferite cancelarii şi “grupuri de prestigiu” - în fapt extensii ale unor grupuri de putere care îşi perpetuează misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale României.
George RONCEA

Curentul - Adevarul despre Eminescu

PIATA UNIVERSITATII - tinta diversiunilor, imposturilor si a manipularilor si dupa 19 ani. RETEAUA NEO-KOMINTERNULUI, GDS si "Noii KKTI". ANALIZA

La aproape doua decenii de la represiunea sangeroasa a Pietei Universitatii din 13-15 iunie ordonate de Ion Iliescu manipularea si diversiunea pe aceasta tema inca persista, alimentata de trusturi de presa subordonate apropiatilor lui Iliescu si de grupari diversioniste coordonate din umbra de personaje mai mult decat controversate.
Comemorarea zilei de 13 iunie 1990, organizata de victimele mineriadei si de vechii golani ai Pietei Universitatii, fondatorii si liderii organizatiilor care au creat si sustinut vreme de 54 de zile acest fenomen unic in istoria recenta a fost tinta unui adevarat atac mediatic si nu numai. Un grup obscur, ca finantare si organizare a instigat la violenta printr-o actiune fatisa de provocare, incercand sa plaseze registrul acestei zile de comemorare intr-o cheie a derizoriului, de susanea de gang, actiune prezentata copios de trusturile vechilor complici si subordonati ai "batranului edecar" Ion Iliescu. Desi Realitatea TV de exemplu a filmat mai bine de sase ore la fata locului, atat slujba in memoria celor ucisi de hoardele de mineri, cat si luarile de cuvant ale vechilor golani, detinutilor politici si ale basarabenilor, victime actuale ale comunismului, ilustrarea acestei zile s-a facut cu imagini fara nici o legatura cu 13 – 15 iunie 1990 – respectiv cu imagini din 1999!
Antenele lui Voiculescu, tovarasul dintotdeauna al lui Iliescu, au prezentat exclusiv actiunea diversionista si stupida a gruparii unor asa zisi noi golani, care imbracati in costume de miner de opereta s-au apucat de un "flash-mob" de pantomima si scalambaiala in locurile unde studentii au fost nauciti cu bataia si umpluti de sange, cu 19 ani in urma. n urma cu un an, ceva similar, intitulat "flash mob - bataie cu perne" initiat de un grup de tineri cretini pesedisti a impins in derizoriu si penibil manifestarile legate de aceasta zi sangeroasa. Miza este usor de inteles: pe Iliescu il scoate din sarite comemorarea crimelor sale drept care s-a creat o strategie mediatica de minimalizare, impingere in deriziune si desconsiderare a evenimentelor din 13 – 15 iunie.
Pro TV-ul bossului Adrian Sarbu a sarit pur si simplu peste aceasta zi, din motive simple, Adrian Sarbu a fost cel care din postura de sef de cabinet al lui Petre Roman a cerut Armatei dinamita pentru a arunca in aer Balconul Universitatii. Armata, respectiv generalul Staculescu a refuzat sa dea curs unei astfel de "initiative scelerate" trimitandu-l la plimbare pe teroristul de serviciu al regimului Iliescu, devenit ulterior principal agent media al FSN.

Manipulatorii din umbra

Gruparea asa zisilor "noi golani" - un nume al imposturii, deoarece acestia nu au nici un fel de legatura cu golanii Pietei Universitatii, ei provenind din zona fotbalului - nu este la prima actiune cu caracter diversionist, iar suportul media oferit acestora scoate la lumina complicitati ascunse pana in prezent, fire ce duc la unul dintre generalii de varf ai sistemului corupt al Justitiei militare, pensionat fortat de Traian Basescu, dar si la personaje infiltrate in "societatea civila" cu obiective si tinte deloc civile sau civice.
In spatele pseudo-golanilor, a ultrasilor, se afla un anume Teodor Maries, cel care a facut jocul lui Iliescu-KGB in Piata Universitatii, instigand la violenta si justificand interventia organelor de represiune si chemarea minerilor. Maries este strans conectat de generalul Dan Voinea, la randul sau aflat intr-un cerc de interese ce cuprinde fosti consilieri prezidentiali ai lui Emil Constantinescu, dintre care unul, fost secretar de stat liberal este actualmente secretar de stat in subordinea lui Emil Boc.
Voinea. rejectat de Justitie dupa rezultatele sale dezastruoase, este actualul angajat al Institutului controlat de Marius Oprea, unul dintre cei mai vituperanti critici al lui Traian Basescu. Oprea, liberal din gruparea lui Tariceanu se afla, surprinzator, in continuare, in solda actualei guvernari PDL-PSD.
Dan Voinea a detinut, intre anii 1997 si 2000, sefia Sectiei Parchetelor Militare. In aprilie 2006, Dan Voinea a fost numit in functia de procuror militar sef adjunct al Sectiei Parchetelor Militare. In octombrie 2008, procurorul general Laura Codruta Kövesi a cerut revocarea lui Voinea din functie, acuzandu-l de tergiversarea dosarelor mineriadelor si ale revolutiei. Printr-un decret semnat de catre Traian Basescu, Voinea a fost pensionat la 1 aprilie 2009. Voinea a intocmit, chemat personal de Ion Iliescu si rechizitoriul "procesului" in urma caruia Nicolae si Elena Ceausescu au fost condamnati la moarte in decembrie 1989.
El a fost acuzat public ca misiunea sa cheie a fost tergiversarea si musamalizarea dosarelor Revolutiei si Mineriadei in care este direct implicat Iliescu. Presa a dezvaluit ca intre Ion Iliescu si generalul Dan Voinea a existat o conexiune ascunsa iar generalul a incalcat cu buna stiinta legea, tinand secret faptul ca, inca din anul 1984, este un apropiat al lui Ion Iliescu. Ancheta recenta a CSM si rezolutia Parchetului General, sustinuta si de Ministerul Justitiei a aratat ca Voinea de fapt a fost un impostor al Justitiei si al uniformei militare activitatea sa reprezentand o pata pe obrazul celor doua institutii – Armata sI Justitia.

Reteaua generalului Voinea

Generalul Voinea si-a creat o adevarata retea de sustinere, in decursul anilor, in presa si in randul unor organizatii mai mult sau mai putin civile – de la GDS si Alianata Civica la Asociatia lui Maries si nu numai. Utilizand asa zisii "revolutionari" in fapt mici grupuri galagioase de manevra, a obtinut imaginea unui general asistat si sustinut prin presiune publica de "revolutionari" si "societatea civila".
Maries a fost acuzat cu probe de revolutionari din orasele-martir ale Romaniei "de impostura dar si de luare de mita, falsuri si nepotisme", ei invinuindu-l pe Teodor Maries - omul impus de procurorul Dan Voinea la carma asociatiei revolutionarilor - ca "cerea, ca sa dea drumul dosarelor de revolutionar, 5.000 de euro din suma de 7.000, cat trebuie sa primeasca de la stat fiecare revolutionar autentic".
Tot presa a dezvaluit ca acelasi Teodor Maries isi umfla lunar conturile cu 6.000 de euro tot pe la marginea legii, "inchiriind" locatia Asociatiei 21 Decembrie, ilegal, Baroului Bucuresti (neavand contract de inchiriere cu R.A. A.P.P.S.). Insusi seful Baroului, Iordanescu Cristian, totodata seful grupului de avocati care l-a reprezentat pe Dinu Patriciu in Dosarul Rompetrol, il reprezenta si pe Teodor Maries in diferite cauze juridice.
Generalul procuror militar Dan Voinea a fost prezentat de o parte a presei drept victima intrucat Curtea Constitutionala a decis sa treaca dosarele revolutiei si mineriadei de la Parchetul militar la cel civil. Organizatia fantomatica asa zisilor "noi golani" ai lui Maries a chemat chiar la actiuni de proteste de strada impotriva ,,deciziei Curtii Constitutionale, care, practic, ii da verdictul de nevinovat lui Ion Iliescu si celor din jurul sau". Dupa ce au anuntat o serie lunga de proteste ale societatii civile libere, "noiigolani" (care mai sunt supra-numiti pe forumuri si "noii kkati") au disparut in ceata.
Grupusculul lui Teodor Maries a fost folosit ca mijloc de presiune ori de cate ori a avut nevoie Voinea. Ca este asa, o demonstreaza si faptul ca in timp ce membrii AVMR se aflau in instanta, in procesul intentat lui Dan Voinea, se zvonise in Parchet ca Maries conduce un grup de revolutionari, care protesteaza de zor in fata Parchetului, pentru a-l sustine pe Dan Voinea!
Cei care sunt – la vedere, in varful "frontului" de sprijin al generalului Voinea sunt Teodor Maries, presedintele Asociatiei 21 Decembrie 1989, si George Costin, fost IMGB-ist, institutie ai carei muncitori "de bine" s-au aflat, culmea, in fruntea batausilor care au agresat in 13 iunie 1990 studentii de la Arhitectura.

Homunculii lui Constantinescu in slujba complicelui lui Iliescu

S-au exercitat presiuni la nivelul opiniei publice cat si institutional - la adresa Presedintiei in principal, printr-o grupare formata din doi fosti consilieri ai lui Emil Constantinescu - Mugurel Stan si Antonie Popescu - disimulati sub titulatura de membri ai Ligii Studentilor - desi nu aveau caderea de a se intitula reprezentanti ai fostei organizatii studentesti - si prin cateva persoane aflate in zona GDS si Alianta Civica - institutii care s-au manifestat deseori ca suporteri entuziasti al generalului Voinea, gazduindu-l deseori si oferindu-i suport mediatic.
Grupul mentionat s-a constituit intr-un instrument de presiune care a somat sa fie luata o decizie in sensul dorit de ei - respectiv sustinerea lui Dan Voinea, intr-o scrisoare inaintata presedintelui Romaniei, presedintelui Comisiei Europene, presedintelui Parlamentului European, vicepresedintelui Comisiei Europene, comisar pentru justitie, precum si Curtii Constitutionale. Autorii somatiei solicitau Curtii ca, prin solutia sa, dosarele aflate la parchetele militare sa ramana in competenta acestora - respectiv pe mana lui Dan Voinea, pana la definitivarea cercetarilor.
Unul dintre motivele pentru care a fost sustinut permanent generalul Voinea este legat de faptul ca avansarea sa a avut loc prin intermediul fostului presedinte Emil Constantinescu, fostii consilieri si angajati ai presedintiei din acea perioada sustinand si azi ca decizia lui Emil Constantinescu era justa.
Gruparea Constaninescu si-a dat mana cu gasca lui Iliescu, de mai multa vreme, uniti in fundal de ura impotriva lui Traian Basecu si banii lui Dinu Patriciu. Faptul ca Voinea a fost si a ramas o piesa cheie a clanului Iliescu este de notorietate.
Participarea sa la celebrul "proces" al lui Ceausescu pe post de procuror al cuplului nu poate fi intamplatoare. Desemnarea sa a apartinut lui Ion Iliescu ceea ce arata ca maiorul Voinea, la acea data, era un personaj de mare incredere al grupului conspiratorilor. Scenariul din care a facut parte Voinea, de la inceput, explica pozitia sa actuala.
Tot presa a dezvaluit ca sotia lui Dan Voinea, Liliana, este intr-o stransa relatie cu Daniela Stana, fata celui mai vechi si bun prieten al lui Iliescu, Traian Cretu. Dana Stana este sora fostului consilier prezidential, Corina Cretu, una dintre cele mai apropiate persoane din preajma lui Ion Iliescu. Prin statut, procurorii nu pot ancheta persoane care, fiind invinuite de o anumita infractiune, fac parte din familia magistratului ori din cercul de prieteni al acestuia.
Tatal Danei Stana si al Corinei Cretu a fost un apropiat atat al sotiei generalului Dan Voinea, cat si al lui Ion Iliescu, prietenia dintre cei trei cimentandu-se inca din anul 1984 (anul in care Iliescu fusese numit director al Editurii Tehnice, editura la care Traian Cretu si-a publicat, pana in aprilie 1989, toate Tratatele de Fizica).
In anul 2004, Corina Cretu a inaugurat in judetul Salaj, la Napradea, o scoala generala, care poarta numele tatalui sau, iar la dezvelirea bustului lui Traian Cretu au fost prezenti Ion si Nina Iliescu si, nu in ultimul rand, Liliana si Dan Voinea.

"Solutia" NUP-ului din 1998 data intregului dosar 160/P/1997

Dan Voinea a fost ridicat la rangul de general de presedintele proaspat ales, Emil Constantinescu, la cererea sa, deoarece acesta a sustinut ca regulamentul militar nu permite anchetarea unor superiori in rang. Emil Constantinescu a ajuns presedinte asumandu-si public fenomenul Pietei Universitatii si angajandu-se ca vor fi solutionate "cu celeritate" Dosarele Revolutiei si Mineriadei. Cum s-a tinut de promisiune stim cu totii astazi.
In decembrie 1998, procurorul militar Surdescu Gheorghe a propus solutia de Neincepere a Urmaririi Penale (N.U.P.), in data de 16.09.1998, decizie supervizata si aprobata de catre procurorul militar Dan Voinea, sef al Sectiei Militare din Parchetul General.
In urma solicitarii de infirmare a solutiei, a numeroase proteste si mitinguri organizate de Asociatia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din Romania, a presiunilor mediatice si ale opiniei publice, a nenumaratelor demonstratii (inclusiv audienta la Presedintele Romaniei Emil Constantinescu), solutia de Neincepere a Urmaririi Penale a fost infirmata si s-a redeschis dosarul in data de 14.10.1999, dupa un an de tergiversari.
Dosarul 160/P/1997 a fost repartizat tot procurorului militar Dan Voinea si colonelului procuror militar Vasile Doana.
Procurorul militar Dan Voinea a impartit dosarul in 4 dosare si anume: dosarul 74/P/1998 ; 75/P/1998 ; 76/P/1998 ; 77/P/1998:
1. Dosarul Penal 74/P/1998 privind uciderile prin impuscare ale victimelor: Lepadatu Mitrita, Mocanu Velicu Valentin, Dunca Gheorghe, Drumea Dragos si a altor 18 raniti prin impuscare.
2. Dosarul Penal 75/P/1998 privind faptele unor persoane cu responsabilitati de stat, ce se presupune ca au dispus sau acceptat ca la solutiunile de restabilire a ordinii publice sa participe, alaturi de organele abilitate si unele categorii ale populatiei civile (in special mineri), desi legea si Constitutia nu permitea asemenea cooperari.
3. Dosarul Penal 76/P/1998 privind verificarea legalitatii statelor de plata intocmite la nivelul exploatarilor miniere din bazinul carbonifer Valea Jiului pe perioada cat minerii s-au aflat in Capitala.
4. Dosarul Penal 77/P/1998 privind sesizarea Asociatiei Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din Romania, din care rezulta ca numarul victimelor ucise este mult mai mare decat cel comunicat oficial, respectiv 100 – 160 in loc de 6.　

Primul Rechizitoriu partial trimis pe instanta

De dosarul 74/P/1998 s-a ocupat in principal procurorul militar colonel Vasile Doana. Acest dosar a fost instrumentat si trimis in instanta in data de 18.05.2000. Au fost pusi sub acuzare pentru infractiune de instigare la savarsirea unei infractiuni de omor deosebit de grav, numitii: general in rezerva, Chitac Mihai, fost ministru de interne; general in rezerva, Andruta Gheorghe, fost adjunct al ministrului de interne; colonel in rezerva Catalin Traian, fost sef al sectiei de paza si control acces in sediul Ministerului de Interne; colonel in rezerva, Costea Dumitru, fost comandant al Batalionului de Jandarmi Ploiesti; colonel in rezerva, Constantin Vasile, fost ofiter activ din cadrul Comandamentului Trupelor de Parasutisti; lt. col. Protopopescu Marian din cadrul U. M. 0209 Bucuresti; lt. col. Badiu Marian; mr. Patulea Cristinel si mr. Petcu Gabriel (toti trei din U.M. 0756 Ploiesti); precum si lt. Ferentz Marian din U.M. 0223 Bucuresti si plt. maj. Axinteoaiei Mircea-Romica din U.M. 0248 Bucuresti, care au ordonat si executat sa se traga cu armamentul din dotare si cu munitie de razboi asupra populatiei civile neinarmate.
In perioada 2000-2003, acest dosar s-a judecat la Inalta Curte de Casatie si Justitie, unde judecatorii au hotarat retrimiterea dosarului la Parchetul General Sectia Militara pentru suplimentarea probelor. Procurorul Dan Voinea in mod intentionat a trimis la instanta un rechizitoriu prost intocmit desi existau probe decisive pentru inculparea vinovatilor. De mentionat ca procurorul militar generalul Dan Voinea nu a trecut printre invinuiti si persoana presedintelui Ion Iliescu.
S-a demonstrat astfel reaua credinta si implicarea in apararea infractorilor a procurorului Dan Voinea, aceeasi persoana care in anul 1998 a dat solutia de NUP - Neinceperea Urmaririi Penale in tot dosarul ,,Mineriadei iunie 1990".
Dosarul a zacut ulterior in nelucrare la Parchetul Militar desi procurorul Levanovici Mircea avea sarcina de serviciu sa instrumenteze si solutioneze dosarele Mineriadei din iunie 1990.

Al doilea NUP in dosarul 74/P/1998

Urmarind exemplul generalului procuror militar Dan Voinea colonelul procuror militar Levanovici Mircea a propus Neinceperea Urmaririi Penale iar generalul Samoila Joarza, numit de Ion Iliescu in fruntea Parchetului Militar, imediat dupa venirea la putere a PSD a confirmat si supervizat solutia.
La protestele Asociatiei Victimelor Mineriadei solutia de N.U.P. a fost infirmata si acest dosar a fost repartizat procurorului militar colonel Viorel Siserman la care s-a adaugat si generalul procuror militar Dan Voinea desi acesta din urma nu mai avea dreptul sa instrumenteze acest dosar, deoarece o mai facuse o data. Manevra juridica efectuata de generalul Voinea a constat in principal din schimbarea incadrarii inculpatilor din instigare la infractiunea de omor deosebit de grav la participatiune improprie, fapta deja prescrisa.
In anul 2006, premergator intrarii Romaniei in UE, Monica Macovei, ministru al Justitiei, in scopul armonizarii Codului de Procedura Penala cu legislatia europeana, modifica paragraful referitor la compententa instantelor civile de a cerceta cazurile in care sunt cuprinsi civili si militari. Romania pierduse deja sase procese la CEDO tocmai datorita neconcordantei Codului de Procedura Penala cu normele juridice europene. Conform viziunii europene institutia Parchetului Militar este vetusta, de inspiratie sovietica si corespunde unei perioade revolute fiind condamnate general "arhaismele bolsevice ale instantelor militare". Practica europeana arata ca procurorii militari ancheteaza dosare ale civililor, numai in conditii de razboi sau in situatii exceptionale.
Clasa politica si juristii din parlament au avut cunostiinta de practica CEDO in materie, dar prin Legea 356/2006 au permis continuarea proceselor in curs cu civili de catre magistratii militari. Se putea anticipa aparitia unor exceptii de neconstitutionalitate pe aceasta tema, iar fostul ministru al Justitiei, Monica Macovei, ar fi avut obligatia sa previna acest lucru.

"Cico" Dumitrescu - Amiralul KGB

In cursul anului 2007 prevederea introdusa de Monica Macovei in Codul de Procedura Penala va fi folosita in procese aflate pe rol si care implicau cadre militare si civili. Dosarul celebru al generalului SRI Ovidiu Soare care il implica si pe fostul consilier prezidential, contraamiralul "Cico" Dumitrescu - KGB, va fi unul dintre primele in care apararea va ridica exceptii de neconstitutionalitate – care vor fi admise.
Procurorul militar Dan Voinea a refuzat sa predea dosarul Sectiei Civile din Parchetul General nesocotind Decizia Curtii Constitutionale nr. 610 din data de 20.06.2007, prin care dosarele in care erau implicati civili si militari, in mod obligatoriu, trebuiau sa treaca la Sectia Civila.
L-a pus sub acuzare pe Ion Iliescu in momentul in care nu mai avea calitatea sa faca acest lucru, a disjuns dosarul 74/P/1998, a trimis partial Dosarul in care era implicat Ion Iliescu la sectia Civila si a trimis restul in instanta la Inalta Curte de Casatie si Justitie, incalcand grav legile in vigoare, tergiversand cercetarea si punerea sub acuzare a vinovatilor. Instanta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a constatat ca Generalul procuror militar Dan Voinea nu avea voie sa instrumenteze acest caz, deoarece mai instrumentase o data acest Dosar.
Asociatia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din Romania a facut plangere penala impotriva procurorului Dan Voinea, pentru nerespectarea deciziei de a trimite Dosarul la Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de la Inalta Curte de Casatie si Justitie si pentru tergiversarea solutionarii dosarului.
Dosarul cu Ion Iliescu a ajuns la Sectia Civila, unde solutia de punere sub invinuire a fost infirmata de catre Prim Procurorul Iacob Marius si Procurorul General Laura Codruta Kovesi, conform legilor in vigoare. La initiativa organizatiei victimelor Mineriadei Procurorul General s-a sesizat in privinta gravelor deficiente ale instrumentarii dosarului de catre procurorul militar Dan Voinea.

"Rechizitoriul" Procurorului General la adresa procurorului militar Dan Voinea

Procurorul general al Romaniei Laura Coduta Kovesi a formulat un adevarat rechizitoriu la adresa generalului procuror militar Dan Voinea, cel care a investigat mineriada, respectiv pe Ion Iliescu, al carui dosar avea o grosime de doar zece centimetri, iar invinuitul nu a fost citat ori audiat niciodata in 17 ani.
"In momentul in care a fost declinat la procurorii civili, desi s-a sustinut ca au fost audiate foarte multe persoane, ca s-a lucrat foarte mult la acest dosar, de fapt acesta cand a venit arata cam asa: zece centimetri. Atat este dosarul care priveste aceasta cauza", a mai adaugat procurorul general.
Kovesi a scos la iveala faptul ca desi nu era investit pentru acest dosar, procurorul militar Dan Voinea i-a prezentat invinuitului, adica lui Ion Iliescu, o alta acuzatie decat cea pentru care a inceput urmarirea penala. Practic, a afirmat Procurorul General, urmarirea penala a inceput pentru o stare de fapt, iar invinuitului i-a fost prezentata o acuzare pentru care nu se incepuse o cercetare, ceea ce echivaleaza cu o incalcare grava a dreptului la aparare. "Daca intr-un dosar de asemenea anvergura se fac astfel de erori de procedura, consider ca este legitim sa ma intreb care este rigoarea abordarilor normelor procedurale in celelalte dosare instrumentate de Sectia Parchetelor Militare si de structurile sale teritoriale", a mai spus Kovesi.
"Urmarirea penala a fost inceputa de procurorul militar Dan Voinea, dupa ce Curtea Constitutionala decisese ca procurorii militari nu mai au competenta in cauzele cu civili, asadar acesta nu avea calitatea procesuala, nu era legal investit sa efectueze urmarire penala in cauza", a afirmat Laura Codruta Kovesi.
"Discutam despre aflarea adevarului, dar Ion Iliescu timp de peste 17 ani nu a fost audiat in acest dosar, nici in calitate de invinuit si nici in alta calitate. Este cazul sa spunem adevarul cu privire la activitatea Parchetului Militar. Kovesi a afirmat ca a fost neplacut surprinsa sa constate problemele de procedura din dosarul Mineriadei din iunie 1990 privindu-l pe Ion Iliescu, avand in vedere "experienta procurorului".
Laura Codruta Kovesi a aratat ca procurorul militar Dan Voinea era incompatibil sa solutioneze dosarul referitor la Ion Iliescu, avand in vedere ca el este acelasi procuror care a sesizat instanta cu privire la Mihai Chitac - fost ministru de Interne si a altor patru persoane, spunand ca dosarul comun a fost initial instrumentat de un alt procuror militar, iar generalul a pus deja o rezolutie fata de acuzati. Concret, spune Kovesi, Voinea s-a imixtionat in activitatea altui procuror.
Procurorul general al Romaniei, Laura Condruta Kovesi, a aratat ca analizand dosarul de urmarire penala au fost constatate aspecte de nelegalitate. Concret, in 10 septembrie 2006, procurorul militar Dan Voinea a infirmat rezolutia din 14 octombrie 2005 a procurorului militar din subordinea sa considerand-o nelegala si netemeinica. "Prin ordonanta respectiva nu a fost insa desemnat procurorul care sa continue urmarirea penala in aceasta cauza. La dosarul aflat in prezent pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu exista un alt inscris din care sa rezulte ca a fost desemnat procurorul pentru urmarirea penala. In fapt, in lipsa unei rezolutii scrise a procurorului militar Dan Voinea, dupa infirmarea rezolutiei din 14 octombrie 2005, urmarirea penala a fost continuata de catre procurorul militar colonel Viorel Siserman, cel care a intocmit de altfel rechizitoriul lui Mihai Chitac, dar si ordonanta din 20 iulie 2007 prin care s-a dispus disjungerea si declinarea competentei de solutionare a cauzei cu privire la Ion Iliescu", se arata in rezolutia de infirmare a solutiei in cazul Iliescu.

Manevrele de musamalizare a dosarului Iliescu executate de generalul Voinea

Procurorul general al Romaniei a aratat ca masura inceperii urmaririi penale nu putea fi dispusa de catre procurorul militar Dan Voinea atata timp cat nu era investit cu efectuarea urmaririi penale in cauza, iar procuror de caz era alt magistrat, fiind astfel incalcate prevederile art. 64 alineatul 2 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciara.
Mai mult, a mai adaugat Laura Codruta Kovesi, procurorul militar Dan Voinea era incompatibil sa mai efectueze vreun act de urmarire penala in dosarul 74/P/1998 atata timp cat instanta suprema restituise dosarul SPM. Potrivit art. 49, alineatul 4 din Codul de procedura penala, persoana care a efectuat urmarirea penala este incompatibila sa procedeze la refacerea acesteia cand refacerea este dispusa de instanta. Astfel generalul Voinea nu mai putea efectua completarea urmaririi penale si cu atat mai putin nu mai putea emite vreun act de urmarire penala.
Pe de alta parte, rezolutia de incepere a urmaririi penale nu indeplineste conditiile de fond si de forma prevazute de procedura penala. Rezolutia nu are mentionata ora cand a fost dispusa masura si nu a fost inregistrata in registrul special, asa cum prevedere art. 228 din Codul de procedura penala.
Desi rezolutia de incepere a urmaririi penale nu a fost emisa cu respectarea dispozitiilor legale imperative si procurorul militar Dan Voinea era incompatibil si nu era investit cu solutionarea dosarului, in data de 27 iunie 2007 acesta, impreuna cu procurorul militar Viorel Siserman, a procedat la prezentarea invinuirii aduse lui Ion Iliescu.
Ea a subliniat ca, avand in vedere importanta dosarului, se astepta la respectarea legii, cu atat mai mult cu cat procurorul militar Dan Voinea, la experienta pe care o are, stia ca instanta va decide restituirea dosarului daca erau constatate vicii de procedura in faza anterioara judecatii.
"Ma asteptam ca intr-un dosar de o asemenea importanta sa respectam legea, sa nu trimitem dosarul la instanta cu incalcarea normelor de procedura penala, pentru ca absolut tot ce se administreaza intr-un dosar dupa emiterea unui act nelegal este lovit de nulitate, si atunci instanta de judecata cu siguranta decide restituirea acestor dosare", a incheiat procurorul general.
Procurorul general al Romaniei Laura Codruta Kovesi a declarat ca raman valabile probele adunate si administrate pana acum de catre procurorul militar Dan Voinea in dosarul represiunii din iunie 1990 si ca anchetatorii civili care vor prelua ancheta nu pleaca de la zero.
Laura Codruta Kovesi a propus transferarea procurorilor care au instrumentat aceste dosare de la Sectia Parchetelor Militare la Sectia Civila, daca preocuparea fata de solutionarea dosarelor ii apasa atat de tare pe cat afirmau public, urmand ca diferentele de salarizare sa fie compensate ulterior. Dan Voinea a afirmat initial ca se va gandi la aceasta propunere pe care a declinat-o apoi public.
Procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, a anuntat, in data de 7.12.2007 ca a infirmat solutia de punere sub urmarire penala a fostului presedinte Ion Iliescu in dosarul mineriadei din 1990. Aceasta solutie nu inseamna netrimitere in judecata sau neincepere a urmaririi penale, ori clasare, a precizat Kovesi.
Deasemenea Procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii sa verifice activitatea intregii Sectii a Parchetelor Militare pe care generalul magistrat Dan Voinea a coordonat-o.
Procurorul general a precizat ca a depus deja o plangere la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru efectuarea unei anchete in acest sens. Kovesi a mai spus ca procurorii care au tinut dosarele atatia ani, fara a le solutiona, facand referire directa la Voinea, vor trebui sa raspunda intr-un fel sau altul, precizand insa ca acest lucru numai CSM ar putea sa il decida.
Procurorul General al Romaniei, Laura Condruta Kovesi, a anuntat ca in cazul lui Ion Iliescu cercetarile vor fi continuate de catre Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica.
Ulterior, Ion Iliescu a semnat cu manuta sa prima declaratie in fata procurorilor civili. Acest lucru pe care nu s-a intamplat vreme de 18 ani, cu toate ca procurorul militar Dan Voinea a sustinut oficial si in fata presei, in repetate randuri, ca i-ar fi luat acestuia declaratii in calitate de invinuit.
Procurorul militar Dan Voinea a refuzat sa dea curs Hotararii nr. 610 din data de 20.06.2007 emisa de catre Curtea Constitutionala, prin care se prevedea trecerea dosarelor la Sectia Civila. Asociatia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din Romania a facut aproape zece plangeri penale si cerereri de recuzare impotriva procurorului militar Dan Voinea. Acesta din urma a emis o hotarare de disjungere cu nr. 75/P/1998 din 19.12.2007 a Dosarului, prin care doar o parte din acest dosar a fost trimis la Sectia Civila, cea mai mare parte a Dosarului ramanand tot in custodia sa.
Asociatia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din Romania a facut plangere impotriva acestei solutii de disjungere nr. 75/P/1998 din 19.12.2007 adresata Procurorului Sef Sectia Militara a Parchetului General, colonel magistrat Ion Vasilache. Acesta admite plangerea formulata si pe cale de consecinta dispune desfiintarea rezolutiei de disjungere a acestei solutii, trimitand intregul material de urmarire penala administrata in dosarul nr. 75/P/1998, la Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Procurorul militar Dan Voinea refuza in mod ilegal sa dea curs hotararii acestei Rezolutii din 27.02.2008, semnate de Procurorul Sef Colonel Magistrat Ion Vasilache.
Asociatia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din Romania a facut din nou plangere penala impotriva procurorului militar Dan Voinea, pentru nerespectarea deciziei de a trimite dosarul la Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru tergiversarea solutionarii dosarului si pentru favorizarea infractorilor, precum: Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Magureanu, Miron Cozma, etc.
In mai 2008, Procurorul Sef al Sectiei Militare, colonel magistrat Ion Vasilache ne-a comunicat decizia scrisa prin care procurorul Dan Voinea s-a hotarat sa predea intregul dosar 75/P/1997 la Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, dosar 222/P/2007.
Pana in prezent dosarul nu a fost predat in intregime, Dan Voinea retinand probe, casete video etc., si predand doar copiile dosarului in loc de originale. O alta incercare de viciere a dosarului.

Incercarea de obtinere a nulitatii absolute a dosarului lui Ion Iliescu
　
Asociatia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din Romania a mai facut inca o plangere penala impotriva procurorului militar Dan Voinea, pentru nerespectarea deciziei de a trimite dosarul la Sectia de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de la Inalta Curte de Casatie si Justitie si pentru tergiversarea solutionarii dosarului.
Mai mult Asociatia a aratat in plangerea penala ca in Rechizitoriul procurorului militar Dan Voinea sunt total compromise intentiile aparent asumate initial. Astfel:
- s-a disjuns cauza cu privire la unii participanti (din care unii cu o decisiva, esentiala contributie la savarsirea unor infractiuni grave);
- nu s-a lamurit nici situatia victimelor, nici participarea "persoanelor cu functie de decizie", "nici activitatea represiva";
s-a adoptat o solutie nelegala fata de infractiunile prescrise, etc.
Decizia Curtii Constitutionale 610/20.06.2007 este legala si ajuta la deblocarea cercetarii dosarelor represiunii din iunie 1990.
Prin trecerea dosarelor de la Parchetul Militar la sectia Civila procurorul militar Dan Voinea, cel care a refuzat mai bine de un an respectarea unei decizii a Curtii Constitutionale care impunea aplicarea normelor europene, nu ii mai poate salva – prin musamalizarea dosarului - pe criminalii Ion Iliescu, Petre Roman, etc.
Ion Iliescu a dat prima declaratie olografa in legatura cu represiunea din iunie 1990 in decembrie 2007 doar dupa ce frantura de dosar a ajuns la sectia de urmarire penala si criminalistica.
Nu avem motive sa avem o mai mare incredere in procurorii civili dar Decizia Curtii Constitutionale a blocat o forma de tergiversare a rezolvarii dosarului.
Dupa cum a aratat chiar seful Parchetului Militar, Ion Vasilache, instrumentarea (voit) defectuoasa a Dosarului realizata de catre procurorul militar Dan Voinea ar fi dus la nulitatea absoluta a materialului de urmarire penala.
Asociatia noastra a inaintat plangere impotriva rezolutiei de disjungere nr. 75/P/1998 din 19.12.2007, criticand-o pe motiv de indivizibilitate a cauzei. Plangerea a fost considerata intemeiata de Parchet si a fost admisa invocandu-se prevederile art. 45 alin.1 rap. la alin. 1 si 2 C.p.p. cat si Decizia Curtii Constitutionale cu privire la competenta solutionarii cauzei.
Fraza cheie care incheie Rezolutia din 27.02.2008 a Sefului Parchetului Militar este urmatoarea: „De altfel, conform prevederilor art. 210 alin. 1 C.p.p organul de urmarire penala este dator mai intai sa-si verifice competenta, iar potrivit art. 197 alin. 2 C.p.p. incalcarea dispozitiilor relative la competenta atrage nulitatea absoluta."
Actiunea lui Dan Voinea este o forma grava de coruptie a Justitiei romane, direct implicata in salvarea lui Ion Iliescu si a acolitilor sai de raspunderea penala in cazul Mineriadei din 1990.

Dan Voinea si "seniorii" Aliantei Civice si ai lui Constantinescu

Sectia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii si-a insusit, pe 23 octombrie 2008, cu majoritate de voturi, raportul de control la Sectia Parchetelor Militare, verificarile fiind cerute de procurorul general. Fostul adjunct al Sectiei Parchetelor Militare, Dan Voinea, a fost cercetat disciplinar dupa ce inspectorii CSM au constatat se face vinovat de exercitarea functiei cu rea-credinta.
Procurorul general, Laura Codruta Kovesi, i-a trimis, pe 27 octombrie 2008, ministrului justitiei, Catalin Predoiu, cererea de revocare a adjunctului Sectiei Parchetelor Militare, Dan Voinea, cel care s-a ocupat de dosarele Revolutiei si Mineriadei.
Presedintele Traian Basescu a semnat, decretul de eliberarea din functie a procurorului militar Dan Voinea, dupa ce, pe 1 aprilie, Curtea de Apel Bucuresti a respins actiunea prin care acesta cerea instantei suspendarea deciziei CSM de a da aviz pentru revocarea sa din functie.
Anterior Asociatia Victimelor Mineriadelor a adresat un Memoriu sefului statului, "in vederea consolidarii deciziei Dvs. de semnare a revocarii procurorului militar, generalul Dan Voinea.Victimele Represiunii lui Ion Iliescu au cerut: "sa ne sustineti solicitarile cu privire la indepartarea generalului Voinea din Justitie, dar si din randurile Armatei, institutii pe care le-a dezonorat prin prestatia sa pe parcursul ultimelor doua decenii. Reiteram pe aceasta cale continutul altor materiale si memorii adresate atat Presedintiei cat si Ministerului Justititie, Parchetului General, mass-media cu privire la manevrele executate de acolitul lui Ion Iliescu, generalul Voinea, cel care a fost principalul vinovat de tergiversarea, cu rea credinta dovedita, a Dosarului Mineriadei, in scopul exonerarii criminalului Ion Iliescu, vinovatul cheie al Represiunii din 1990".
Presedintia semnase, in data de 19 martie, un decret prin care Voinea a fost trecut in rezerva, dupa ce, anterior, il revocase din functia de procuror-sef adjunct al Sectiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Demersul sefului statului a venit dupa ce, pe 12 martie, Sectia pentru procurori a CSM si-a dat avizul pentru revocarea lui Voinea.
Procurorii din cadrul CSM nu au admis cererea generalului Dan Voinea, care a cerut audierea ca martori a lui Sorin Iliesiu, vicepresedintele Aliantei Civice si a lui Teodor Maries, presedintele Asociatiei 21 Decembrie 1989.
Dan Voinea a contestat la CSM avizul de revocare, instanta respingand contestatia pe 1 aprilie. Voinea a mai declarat ca a aflat de la o grefiera ca actualul sef al Parchetelor Militare, Ion Vasilache a admis o plangere a lui Viorel Ene, presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor, prin care se dispunea declinarea intregului dosar catre procurorii civili. Avocatul care l-a aparat, fara succes, pe Dan Voinea a fost acelasi Antonie Popescu, fost consilier prezidential al lui Emil Constantinescu, candidat sustinut de acolitul lui Voinea, Maries pentru a ocupa un post in CSM "din partea societatii civile". Intamplator sau nu sotia sa lucreaza la MAE o institutie "civila" doar pentru naivii intre doua varste.
　
Maries – impostor si diversionist

Doru Maries, cocotat la sefia asociatiei 21 decembrei 1989 cu sprijinul deschis al generalului Voinea, a fost liderul unei fantomatice organizatii - Alianta Poporului -, in timpul desfasurarii manifestatiei din Piata Universitatii, din 1990, care promova constant un mesaj al confruntarii violente. Considerat un provocator aflat in slujba Politiei si al organelor FSN, Teodor Maries a fost izolat de catre studenti, fondatorii Pietei Universitatii. Organizatorii Pietei Universitatii l-au suspectat de la bun inceput pe Maries si gruparea sa ca are misiuni diversioniste. Un fost sef al UM 0215, colonelul Florin Calapod a avut o misiune cheie in aceea perioada. Rolul brigazii sale a fost compromiterea mesajului Pietei Universitatii – nonviolent si pasnic, prin instaurarea unui spirit autarhic si anarhic si prin initierea unor actiuni provocatoare de catre organizatii infiltrate de securistii sai. Maries a fost instrumentul principal al acestui proiect malefic, care avea ca scop justificarea interventiei in forta impotriva manifestantilor Pietei Universitatii.
Cu trei ore inainte de reprimarea cu mana armata a studentilor de la Universitate si Arhitectura, in noaptea de 12 spre 13 iunie 1990, organizatia lui Teodor Maries si-a strans pe sest catrafusele si s-a pus la adapost. Acesta a mai reaparut in zona Televiziunii Romane in jurul orelor 18, intrand in sediul institutiei cu un grup violent. Maries a disparut o lunga perioada de timp din atentia publica, ulterior reaparand, fraudulos, peste 15 ani, in fruntea unei organizatii – 21 Decembrie 1989 – cu care nu a avut nimic de-a face vreme de peste un deceniu si jumatate si promovand fatis o grupare creata din galeristi de stadion.

Agresiunea simbolica se converteste in agresiune directa

Grupusculul asa zisilor "noi golani" ai lui Maries s-au facut remarcati prin actiuni camuflate, clasic, sub masca "anti-comunismului" si "romanismului", imprastind tricouri, afise si fluturasi cu o pseudo-harta a Romaniei mari, din care lipseste tocmai… Basarabia istorica, respectiv tinuturile aflate la ucrainieni.
Harta respectiva a fost si este promovata asiduu, inclusiv de pretinse agentii de presa ale "romanilor de pretutindeni", de catre un grup de gainari de stadioane stipendiat prin intermediari de aceeasi sponsori ca si RGN Press: ICR si GDS. Ignorata de autoritatile responsabile, campania ucraineana a hartii ciuntite a ajuns, treptat, sa inlocuiasca pe internet adevarata harta a Romaniei Mari, folosindu-se murdar de sloganul "Basarabia, pamant romanesc" pentru a delimita doar Republica Moldova. Falsul a fost incurajat, din nefericire, si de multi naivi, ca sa nu le spunem prosti de-a dreptul.
Gruparea ultrasilor de pe stadion, convertita falsificator sub o titulatura a imposturii nu este decat inca o grupare de confiscare si maculare a idealurilor si repelor romanesti, asemenea actualei conduceri dubioase a organizatiei "21 decembrie" si a kominternistilor de la Grupul pentru Dialog Social, gruparea care este cea mai ferventa sustinatoare a ipochimenilor lui Teodor Maries.
Semnificativ, nu in ultimul rand, este de observat faptul ca Ghita Simion - asa zisul lider al gruparii "noilor kkti" - este prezentat de Sorin Iliesiu, un sectant al gruparii Tismaneanu, drept masterand al cursului de "istoria comunismului" desigur istoria re-scrisa in traditie rolleriana de Volodea Tismenenky. Haulitor pe stadioane, liderul de galerie s-a ilustrat prin agresarea cu violenta, imediat dupa comemorarea victimelor Mineriadei, a unui basarabean care a fost invitat sa vorbeasca la miting, pe motiv ca poarta pe tricou o harta a Romaniei Mari, cea autentica, care este si sigla Campaniei Pro Cetatenie Romana pentru bucovinenii si basarabenii aflati inca sub bocancul rusesc.
Agresiunea simbolica – ciuntirea Basarabiei istorice din harta Romaniei - se converteste, iata, in agresiune directa la adresa basarabenilor.
In ce ne priveste, ca vechi golani ce ne aflam, nu punem baza in Politie, ci pe fortele noastre, pentru a pune la punct si a lamuri cine sunt si ai cui sunt membrii acestei grupari de stadion care isi permite sa sara la bataie impotriva studentilor basarabeni, cu curajul haitei ("liderul" agresor era insotit de zece ultrasi din galerie). Tine insa deja si de resortul altor institutii aflarea motivelor pentru care harta istorica a Romaniei a devenit obiect de persecutie si al atacurilor de intimidare la adresa basarabenilor aflati la studii in tara lor, fie ea mare sau mica, deocamdata.
Nu credem ca Romania este chiar atat de mica incat sa nu poata sa puna capat, la noi acasa, provocarilor unor agenti ce servesc cu evidenta interese ale unor "arhitecti" si "desenatori" implicati in demolarea hartilor simbolice ale poporului roman si falsificarea constiintei istorice a generatiilor de astazi ale Romaniei.

George Roncea
Civic Net - Piata Universitatii
Vezi si
Curentul

REMEMBER 13-15 IUNIE 1990 - Marturia lui CEZAR IVANESCU: Aproape ucis ...Am zăcut bolnav doi ani

"...după ce s-a auzit troznitura feţei Alexandrei, a urmat o scenă pe care eu am scăpat-o: ortacii l-au întrebat pe şeful în cămaşă albă, dacă să ne arunce de pe balcon sau nu..."

Vineri seara, 10 ianuarie (1997), poetul Mihail I. Vlad din Târgovişte mi-a adus vestea arestării lui Miron Cozma...
Încă o dovadă, pentru mine, că şi pe lumea asta există un Dumnezeu!... Trebuie strânşi criminalii care umblă liberi pe străzi, în afară de unul, care nu umblă chiar pe străzi, dar se poate ajunge şi la acela... Ultima dată stătea la Cotroceni. [...]

Cum nu-mi place să-mi facă nimeni viaţa, cu atât mai puţin îmi place să mi-o scrie alţii, şi de aceea, pentru ca cititorul român să fie mai bine informat, nu doar de comsoliştii revistei 22 care aud că au publicat un fel de Carte Albă a mineriadei, voi încerca şi eu să relatez exact ceea ce mi s-a întâmplat în 14 iunie 1990, în Bucureşti...

În noaptea de 13 iunie, însoţit de fiica mea adoptivă, Clara Aruştei, condusesem la Gara de Nord o nepoată din Bistriţa-Năsăud, Delia, şi la întoarcere am mers, pe jos, prin Piaţa Victoriei, ticsită de armată şi popor... Îngrijorat mai mult de soarta transmisiei fotbalistice de la televizor, decât de soarta Guvermului, am intrat în discuţie cu un ofiţer sobru al M.F.A. care privea totul cu un dispreţ de bronz pe figură... Mi-a spus că totul e sub control, dacă nu s-ar isteriza „ăla“: mi-a dat asigurări că şi transmisia fotbalistică se va relua...

M-am calmat, numai, pe la Piaţa Romană, mi-au ajuns la ureche nişte vorbe îngrijorătoare: oamenii povesteau despre linşaje, vendete desfăşurate, cu martori, pe străzi...
A doua zi probabil nu aş fi ieşit din casă, dacă nu venea să mă ia Miron Manega (Dumitru Manea) [...]...
Părăsisem Uniunea Scriitorilor obligat, deoarece fusesem în martie dat afară, ilegal, de la revista Luceafărul de securistul Mircea Dinescu şi banda lui, încercasem cu un alt escroc, Victor Eduard Gugui, fost cenaclist de-al meu, să reîntemeiez Societatea Scriitorilor Români, am realizat că va fi un eşec (toţi erau traşi de sforicele, ăsta, Gugui, uite-aşa, întâmplător, se combinase c-o „jurnalistă“ americancă venită să şeadă în România, în preajma Revoluţiei ca pe ghizdul fântânii!), şi, simţind că fug de-un hoţ şi dau de doi, cu un restrâns grup operativ mi-am schimbat sediul S.S.R.-ului, din clădirea unde funcţiona Baricada lui Gugui, într-un apartament de pe Bulevardul Magheru, oferit „generos“ de un alt dubios personaj, D.C. Calmuschi, prieten al unuia din „oamenii mei“, Gheorghe Şerban...

Acest „generos“ D.C. Calmuschi e actualmente, cu nevastă-sa, în Elveţia, „plantat“ pentru a doua oară, prima oară părăsise România înainte de 1989, deşi se afla în poziţia avantajoasă de director la „Ciclop“, Service-ul de pe Magheru...

În drum spre noul „sediu“ de pe Magheru, mergând pe jos pe Bulevardul Dacia, Miron Manega mi-a anunţat venirea minerilor în Bucureşti şi de asemenea mi-a spus că „vandalismul legionar“ de care vorbea omul cu „limbă comunistă“ începuse cu adevărat... fără obiect... Piaţa Universităţii era evacuată... am tras o fugă până acolo... Banda lui Miron Cozma era furioasă, cred, în primul rând pentru că nimeni nu-i opunea nici o rezistenţă; au apărut apoi tovarăşii securişti cu cămăşi albe şi cravate, au început să-i organizeze pe mineri, au venit trotuarele pline de femei grăsane, deformate de trudă şi ură care aplaudau, toţi chelnerii Bucureştiului şi fiesta a început să se anime... Până să apuc să-i bag în casă pe cei care mă însoţeau, am mai avut timpul să văd de departe, pe Magheru, cum îl umflau pe Ernest Maftei nişte inşi într-o limuzină neagră, „Mercedes“ vechi, cred, limuzină care a bântuit Bucureştiul toată ziua, cu un ins şezând pe locul mortului, în faţă, lângă şofer şi ţinând mâna dreaptă scoasă pe fereastră şi fluturând o bâtă... A apărut de vreo două ori şi în după-amiaza zilei, la Spitalul de Urgenţă, depunând câte un bărbat aproape omorât în bătaie şi plecând cu aceeaşi fluturare sinistră de bâtă...

Mi-am dat seama că e imprudent să mai rămânem în stradă, mai ales că începuseră să apară şi camioane pline cu „mineri“ fluturând bâte... Am urcat în apartamentul d-lui Calmuschi, şi cum se întâmpla să fie ziua unuia dintre băieţi (a lui Gheorghe Şerban), sărbătoritul a deschis o sticlă de şampanie, ne-am aşezat la masa mare din salon şi le-am interzis tuturor să mai iasă în balcon, de unde se vedeau lucruri îngrozitoare: văzusem eu însumi un bătrân de vreo 80 de ani smuls de pe trotuar şi aruncat într-o limuzină, doi studenţi loviţi cu o bardă de mineri, şi alte asemenea... Colac peste pupăză, a apărut Adrian Dafir (Vasile Negru), pe care-l făcusem la repezeală Vice-Preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, [...], în locul lui Gugui: Adrian Dafir era galben ca turta de ceară, venea direct din Piaţa Universităţii şi asistase la un omor, minerii îl loviseră în ceafă pe un student cu bâtele şi studentul se prăbuşise mort la picioarele Vice-Preşedintelui meu care abia mai bâiguia... Ceva îmi spunea că lucrurile nu se îndreaptă spre un final fericit şi aş putea defini acest ceva prin acumularea de persoane cuprinse de nervozitate diabolică... Chiar şi după sosirea lui Adrian Dafir, am avut situaţia sub control; deşi am mai ieşit sporadic pe balcon să privim în stradă, nu am atras atenţia nimănui... Dar am simţit că pierd controlul situaţiei la apariţia unuia, Niţă, român întors în ţară din R.F. Germania, liberal de-al lui Cîmpeanu şi care mai luase o bătaie şi pe la Suceava... Omul, „refeghist“ liber, cu mâinile pline de ghiuluri şi cu nevastă nemţoaică, se revolta mereu, făcea naveta de la masă la balcon, până ne-a scos pe toţi pe balcon: eram numai bărbaţi, cu excepţia Alexandrei, soţia lui Gheorghe Şerban... fragilă ca un bibelou...

Am fost stâlcit de nenumărate ori în bătaie pentru această slăbiciune pe care o am pentru victime

Pe Bulevardul Magheru situaţia se schimbase un pic... De unde până atunci „minerii“ defilaseră paşnic, călăuziţi de securiştii în cămăşi albe şi escortaţi de maşinile Poliţiei, acum rândurile erau oarecum boţite, pentru că la Piaţa Romană, băieţii care vindeau ziare, se pare, ripostaseră şi ei cu reteveiele la violenţele minerilor şi apoi o şterseseră în intrarea de la metrou, babele de pe la ferestrele blocurilor de pe Magheru, cu penultima respiraţie scoseseră un chiot de huo, şi „salvatorii“ lui Iliescu primeau prost duşul rece administrat de curajoasa vârstă a treia: e drept că la „Grădiniţa“, vis-a-vis de blocul nostru, în faţa restaurantului aplaudau atâţia securişti în cămăşi albe, că-ţi reveneau bătăile inimii la loc... Confruntarea dintre aplauzele securiştilor şi huiduiala noastră ne-a fost fatală... pentru mine, însă, pot spune că a fost salvatoare, deoarece, având rău de înălţime eram gata-gata să mă arunc în cap de la balcon meduzat de atrocităţile pe care le priveam pe trotuar... Dacă nu ar fi izbucnit chiar atunci huiduiala, sigur mă aruncam... pentru că nu mai suportam să văd ceea ce vedeam... Am fost stâlcit de nenumărate ori în bătaie pentru această slăbiciune pe care o am pentru victime, nu e nimic care să-mi facă onoare, e mai degrabă un disimulat instinct sinucigaş...

Securiştii în cămăşi albe ne-au reperat, ca şi chelnerii securişti, şi gospodinele şi deşi ne-am retras în grabă din balcon, de jos a început să curgă o ploaie de sticle aruncate în ferestre...
Dacă aş fi fost singur, cu experienţa pe care o am, aş fi scăpat din capcana pe care o reprezenta pentru noi, în acea clipă, acel apartament...

Am ales soluţia cea mai proastă, să rămânem în apartament, jos, la intrarea blocului, uşa masivă în fier forjat era pe cale să cedeze, băieţii erau profesionişti redutabili: am baricadat cu mobila din apartament şi uşile de acces spre camera centrală, cu balcon, în care eram strânşi, Alexandra Şerban a început să sune la serviciul de paşapoarte, unde tatăl ei era ofiţer, să încerce să ne trimită un echipaj de poliţie, să ne salveze... nu s-a putut... Am realizat cu puţin înaintea începerii masacrului că d-l Calmuschi nu era cu noi, tocmai ieşise să-şi parcheze mai convenabil una din cele două limuzine pe care le avea şi nu se mai întorsese... Când am fost convins că nu mai e nimic de făcut, uşa dublă a camerei începând să cedeze într-un colţ de sus, m-am postat în faţa uşii... [...]

Am leşinat de câteva ori

Potopiţi de loviturile de bâtă ale celorlaţi „mineri“ care pătrunseseră în salon într-un iureş nebun, eu, personal, am uitat de prima mea intenţie ucigaşă şi mi-am apărat cu mâinile necontenit capul: noroc că încheieturile mâinilor îmi erau protejate de apărătoare de mâini, am avut întotdeauna încheieturile prea slabe în raport cu forţa umerilor şi a pumnilor, de aceea şi în meciurile de box trebuia să mi se facă un bandaj special să-mi protejeze încheieturile, mâini de pianist obligate să boţească feţe de piatră... Ştiind să mă apăr, deşi am primit [...] cât a durat masacrul mii de lovituri, doar am leşinat de câteva ori, rezemat cu spatele de perete, ca în corzi, dar nu am căzut la podea, nici în ring nu am căzut niciodată, singura clipă de slăbiciune când era să mă prăbuşesc a fost când mi s-a oprit privirea pe faţa Alexandrei care tocmai era strivită de un pumn de miner şi troznea, am închis ochii şi probabil am fost, groggy câteva minute bune, pentru că Miron Manega îmi relatează că după ce s-a auzit troznitura feţei Alexandrei, a urmat o scenă pe care eu am scăpat-o: ortacii l-au întrebat pe şeful în cămaşă albă, dacă să ne arunce de pe balcon sau nu, [au fost doar balansaţi peste balustrada balconului, în uralele maselor din stradă – n.n.] şeful după ce a aruncat o privire de pe balcon în stradă, ar fi spus: „nţî!“ e prea multă lume!“: n-am clarificat nici azi ce sens avea enunţul lapidar cu pricina, era reflexul unei jene, ori constatarea unei ineficienţe, am fi putut cădea pe capul admiratorilor lor şi murea cine nu trebuia... Ne-au coborât din apartament până în spatele uşii masive din fier de la intrarea blocului şi, deşi ne-au obligat să ne lungim la podea, am refuzat şi am fost singurul care am rămas în picioare în ciuda loviturilor primite, pentru că ştiu că lungit la podea poţi fi foarte uşor omorât... Fireşte, a sosit duba Poliţiei ca să înşface călăii, bandiţii, adică noi, eu, Miron Manega şi Adrian Dafir mai întâi, câte locuri libere mai erau în dubă: nu îndrăzneam să-i mai privesc pe ceilalţi trei căzuţi la podea, şi am trecut plin de sânge printre securiştii în cămăşi albe fără să mă pot apără pentru că cei doi poliţişti care mă purtau îmi imobilizaseră cu mâini de fier braţele (pe ăştia doi promit să-i iau cu mine în Rai!) şi atunci am primit în torace în dreapta un upercut de profesionist pe care-l resimt şi acum când respir, iar un miner mi-a aplicat o lovitură de furtun în cap: alt noroc, furtunul mi-a plesnit pielea şi valul de sânge mi-a umplut capul, gura şi ochii şi m-a transformat subit într-o mască înspăimântătoare care m-a apărat până m-au îmbrâncit în dubă: în faţa mea, pe banchetă, o femeie, doctoriţă, am auzit, plângea...

„Uitaţi-vă ce i-au făcut poetului Cezar Ivănescu!“

Intraţi în plin soarele amiezii în curtea Poliţiei din Bul. Ana Ipătescu, mi-am dat seama că Poliţia era controlată de mineri care ne-au livrat unui poliţist care stătea la o măsuţă şi ne scria într-o condică spre a fi expediaţi la Măgurele... Minerii şi-au depus şi sticlele de pălincă golite drept „corpuri delicte“, cu ele, noi aruncaserăm de la etaj în ei, noi, huliganii Bucureştiului şi încă mai aşteptau să vadă rezultatul, drăguţii de mineri... M-am răcit când am realizat că am încă în buzunar cuţitul [darul gentil al unei franţuzoaice sorbonarde, făcut într-o altă împrejurare dramatică a vieţii mele, pe un vas, pe Dunăre...], minerii erau cu ochii pe noi să ne zulească vreun obiect, actele şi borsetele ni le luaseră deja din apartament... şi din nou ceva miraculos a rupt şirul fatalităţilor cauzale, Adrian Dafir a ieşit din rând, a apucat-o spre intrarea în clădirea Poliţiei şi a început să urle spasmodic: „Uitaţi-vă ce i-au făcut poetului Cezar Ivănescu!“ Un civil a ieşit din clădire (căpitanul de poliţie Ştefan Teriş, aveam să aflu după aceea, literat de-al nostru!), a privit curtea dezorientat, nu m-a identif