Saturday, December 5, 2009

CATEVA MOTIVE PENTRU A MERGE LA VOT. Sa scapam tara de mogulii, rechinii si slugile Moscovei!

Băsescu, la trântă cu mogulii de pe axa Jakarta-Tiraspol-Moscova

Scris de Victor Roncea
 
Firele de păianjen întinse între candidatul PSD Mircea Geoană şi mogulul Sorin Ovidiu Vîntu depăşesc graniţele consilierii „profesionale“ care a inclus şi linşajul mediatic la adresa preşedintelui Traian Băsescu. După cum a demonstrează „Curentul“, marioneta lui Vîntu, care tocmai a preluat la Moscova ştafeta lui Iliescu-KGB, preşedintele de carton care dădea ieri raportul în miez de noapte la poarta mogulului din strada Paris, este printre cei care a acoperit diplomatic fuga manipulatorului FNI, Nicolae Popa, la Jakarta, inclusiv prin aparatul său de fideli din MAE. Este acum rolul Interpolului, cel obstrucţionat timp de şapte ani, să rupă pânza de păianjen dintre jucătorul la ruleta rusească Geoană, pretins prezidenţiabil, şi Vîntu, prietenul său puşcăriabil.
Cu locotenentul său Nicolae Popa în cătuşe la Jakarta, gata de a fi împachetat pentru a fi trimis la Bucureşti, Vîntu se pregăteşte să emigreze la Tiraspol. Nu e o glumă. Tentaculele mogulului deja au fost întinse în Transnistria, „gaura neagră“ a Europei, după cum e denumită republica-fantomă separatistă unde s-au refugiat de Justiţia internaţională infractorii sovietici şi agenţii KGB urmăriţi de Interpol. Prin extinderea fabricii de minciuni Realitatea TV peste Prut, sub numele rusificat de Publika TV, afacerea intoxicării şi influenţării prin media a politicului şi economicului s-a abătut şi asupra bieţilor basarabeni, acum supuşi la o nouă rusificare forţată, diktată de data asta din Delta Dunării. O premieră în spaţiul mediatic de la Chişinău şi din răsăritul românesc este faptul că Trustul trucajelor lui Vîntu este singurul care a fost primit cu braţele deschise de kaghebiştii de la Tiraspol, mai ales când mogulul le-a promis că procentul ştirilor în rusă va fi mai mare decât al celor în română.
Afacerea media este însă doar pretextul prin care mogulul îmbâcsit în rele va manipula active într-o zonă exclusă oricărui control fiscal european.
Pentru ca el să doarmă în continuare liniştit, în timp ce sute de mii de români încă se zvârcolesc în somn sub coşmarul FNI, Vîntu are nevoie de un singur lucru: să-i reuşească lovitura de stat la adresa democraţiei româneşti prin instalarea păpuşii de paie Geoană la Cotroceni.
În caz contrar, cu Băsescu preşedinte, Justiţia l-ar putea prinde, în sfârşit, de coadă, şi pe el, şi pe tovarăşii săi ajunşi miliardari din avutul naţional. Aceasta este marea miză, finală, pe care se bizuie viitorul urmărit internaţional Sorin Ovidiu Vîntu, alături de mogulii Dinu Patriciu şi Dan Voiculescu, cele trei excrescenţe ale hidrei Iliescu-KGB.
Alegerea e simplă: Băsescu, cu imperfecţiunile sale omeneşti sau marionetele, păpuşarii şi mogulii filo-ruşi, cu influenţele lor malefice. A vota este, deja, o obligaţie pentru salvarea ţării de dictatura mogulilor şi a sclavilor lor, derbedeii cu ştaif şi şantajiştii de Snagov. Altfel, riscăm să aruncăm România pe axa Jakarta-Tiraspol-Moscova. România trebuie să rămână a românilor, nu a slugilor Moscovei.

VRETI "LINISTE"? IESITI LA VOT! PENTRU ROMANIA!

SEFUL ANI, Catalin Macovei, amenintat de consilierul lui Geoana, Cozmin GUSA, pentru afacerile Clanului. CUM A DAT Costea, cumnatul lui Geoana, un tun de 80.000.000 $ în agricultura României. Doar BASESCU s-a opus. DOCUMENT

Seful Agentiei Nationale de Integritate, Catalin Macovei a dezvaluit ca a fost amenintat de un consilier al unui presedinte de camera din Parlament, a carui avere este investigata de catre institutia pe care o conduce si care are un cumnat director de banca, investigat si el la randul sau de catre ANI.

Portretul - robot facut de Macovei corespunde perfect presedintelui Senatului, liderul PSD Mircea Geoana, care se afla de ceva vreme sub lupa inspectorilor de integritate si are in dotare si un cumnat director de banca, Ionut Costea, cel platit lunar de statul roman cu peste 20 000 de euro.

Intrebat in cadrul emisiunii “ Q&A”, difuzata sambata seara la Antena 3, daca asupra sa s-au facut presiuni din partea politicienilor cat a fost procuror, Catalin Macovei, presedintele Agentiei Nationale de Integritate a raspuns ca timp de 10 ani cat a fost procuror la PNA nu s-au facut presiuni asupra sa nici din partea oamenilor politici nici din partea sefilor sai. In schimb, a mai declarat el, de cand este presedintele ANI a fost amenintat de un consilier al unuia dintre cei doi presedinti ai camerelor Parlamentului ca daca nu inceteaza anchetele asupra averii respectivului presedinte si a cumnatului acestuia care lucreaza la o banca cu capital de stat, va fi schimbat din functie.
Catalin Macovei a declarat ca are si probe care sustin afirmatiile sale, probe ce ar putea fi folosite in justitie , in cazul in care va depune o plangere penala in acest sens. Seful ANI nu a a dezvaluit cand a avut loc amenintarea si care consilier s-a pretata la acest gen de comportament, dar a subliniat, inca o data, ca detine probe ce dovedesc spusele sale. ANI a anuntat in urma cu cateva luni ca investigheaza averea lui Mircea Geoana intrucat exista neconcordante intre declaratiile de avere ale presedintelui Senatului.Cat despre investigatiile privind averea lui Ionut Costea, cumnatul lui Mircea Geoana, acestea reprezinta o noutate, neexistind pana acum informatii in acest sens. Ionut Costea , numit anul acesta director la Eximbank , in urma interventiilor cumnatului sau, Mircea Geoana, castiga peste 20 000 de euro pe luna, iar in cazul in care este schimbat din functie mai devreme de sfarsitul mandatului de patru ani, statul roman este obligat sa-i plateasca peste 700 000 de euro.

BASARABIA despre Basescu: Vom invinge!

MARIA SI TRAIAN BASESCU implinesc chiar azi 34 de ani de casnicie. INEDIT: Scrisoarea Ioanei Basescu adresata paznicului de far, la pensionarea sa


BASESCU despre icoanele din scoli. AUDIO/VIDEO


Vezi si http://www.salvati-icoanele.info/

SFANTUL IERARH NICOLAE si Romania

Sfântul Ierarh Nicolae
În fiecare an pe data de 7 decembrie, creştinii ortodocşi de pretutindeni îl cintesc pe Sfântul Nicolae. Cel mai cunoscut sfânt de cei mai mulţi dintre noi încă din copilărie. Sfântul Nicolae a trăit pe vremea tiranilor împăraţi Diocleţian şi Maximilian (284-305) şi a strălucit mai înainte în viaţa pustnicească şi, pentru nespusa lui bunătate, a fost făcut arhiereu. Şi, fiind cu frica lui Dumnezeu, cinstind crestinătatea şi propovăduind cu îndrazneală şi cu glas slobod dreapta credinţă, a fost prins de mai marii cetăţii Lichiei şi dându-l la osândă şi la cazne l-au inchis în temniţă, împreună cu alţi creştini. Şi de vreme ce marele Şi bine credinciosul Constantin, din voia lui Dumnezeu, s-a făcut împărat al romanilor, cei ce erau închişi au fost sloboziţi din legături şi, cu ei împreună, a fost slobozit şi marele Nicolae. Si, mergand la Mira, n-a trecut multă vreme şi s-a strans de către marele Constantin, întâiul Sinod de la Niceea, la care a luat parte şi minunatul Nicolae. Şi i s-a dat lui darul facerii de minuni, precum arată istoria vieţii sale. Scos-a din temniţă pe trei oameni năpăstuiţi, care prinzand de veste ca sunt osândiţi pe nedrept, au chemat pe Sfântul în ajutor, că, precum a izbăvit pe cei din Lichia, aşa şi pe dânşii să-i izbăvească. Pentru aceasta, dar, Sfântul Nicolae, ca unul ce era grabnic şi fierbinte spre ajutor, s-a arătat în vis împăratului Constantin şi eparhului Avlavie. Pe acesta l-a mustrat pentru pară nedreaptă ce făcuse oamenilor la împăratul, iar pe împărat l-a înştiintat cu amănuntul, arătându-i ca erau nevinovaţi, pârâţi din pizma. Şi aşa prin visul acesta i-a izbăvit din primejdia tăierii. Şi alte multe minuni făcând, păstorea dumnezeieşte pe dreptcredinciosul său popor. Deci, venind la adânci batrâneţi, s-a mutat către Domnul, neuitând, nici dup] moarte, turma sa, ci în toate zilele dând cu îndestulare ale sale faceri de bine celor lipsiţi şi izbăvindu-i de tot felul de primejdii şi de nevoi. Încă şi până astăzi, Dumnezeu, prin mijlocirea lui, lucrează minuni şi cei ce-l roagă cu adevărată şi neindoită credinţă, nu numai mici binefaceri, ci şi minuni mari dobândesc. Din luna mai a anului 1087, moaştele Sfântului Nicolae se afla la Bari, în sudul Italiei, luate din Mira, ca să nu cadă în mâinile musulmanilor. Acolo ele sunt în mare cinste din partea credincioşilor, care vin la el, cu credinţa, din toate părţile creştinătăţii.

Mâna dreaptă a sfântului se află în Bucureşti

Puţină lume ştie că Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, situată la kilometrul 0 al Capitalei, adăposteşte de 410 ani mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei.Ctitorie a Sfântului Martir şi Voievod Constantin Brâncoveanu, Biserica a primit un cadou neaşteptat de la Mircea Viteazu. Cronicarul Radu Greceanu a notat: „Mâna dreaptă a Sfântului Nicolae ferecată în argint ales, împodobită cu diamanturi, dăruită de Io, Mihail Voievod (Viteazul) şi Doamna Stanca, în anul 7407 (1599), ispravnic fiind Mitropolitul Eftimie”.Mihai Viteazul avea mare evlavie pentru Sf Nicolae pentru că, acesta îi salvase viaţa. Ban al Craiovei şi condamnat la moarte de către Alexandru cel Rău, a scăpat cu viaţă prin o minune a Sf Nicolae. În drum spre locul execuţiei, Mihai Viteazul a cerut voie gărzilor să intre în Biserica Alba – Postavari pentru a înălţa o ultimă rugăciune. S-a rugat la icoana Sf Nicolae şi a scăpat.

Legenda

Legenda spune că trei surori, fetele unui nobil sărac, nu se puteau mărita datorită situaţie financiare precare. Se spune ca atunci când fata cea mare a ajuns la vremea măritişului, Nicolae, ajuns deja episcop, a lăsat noaptea, la uşa casei nobilului, un săculeţ cu aur. Povestea s-a repetat întocmai şi când a venit vremea de maritiş pentru cea de a doua fată. Când i-a venit vremea şi celei de a treia fete, nobilul a stat de pază pentru a afla cine era cel care le-a făcut bine fetelor sale. În acea noapte, nobilul a stat de paza şi l-a văzut pe cardinalul care lăsa săculeţul cu aur. Se spune că Sfântul Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului prin hornul casei, într-o şoseta pusă la uscat, motiv pentru care a apărut obiceiul agăţării şosetelor de şemineu. După ce tatăl fetelor a văzut cele întâmplate, Nicolae l-a rugat să păstreze secretul, însă acesta nu a rezistat tentaţiei de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neaşteptat îi mulţumea lui Nicolae pentru el. Cei trei săculeţi cu aur făcuţi cadou fetelor de nobil au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur (în iconografia apuseană).

Sfântul Nicolae în tradiţia populară

În tradiţia populară Moş Nicolae sau Sân-Nicoară este un moş cu barbă albă, călare pe un cal alb, patronul marinarilor, soldaţilor, călătorilor, văduvelor, orfanilor şi fetelor sărace nemăritate. Barba albă a lui Moş Nicolae este semn că în ziua de 6 decembrie trebuie să ningă, când moşul îşi scutură barba, iar calul alb simbolizează zăpada care cade la începutul iernii. Sân-Nicoară este un păzitor al soarelui, la fel ca şi Sântandrei, el stând de veghe la porţile cerului dinspre apus, lucru ce simbolizează victoria luminii asupra întunericului, a binelui asupra răului.

in data de : 06-12-2009 | De catre : Pintea
http://www.romania-vorbeste.ro/

Friday, December 4, 2009

ARMAGHEDONUL MOGULILOR Vintu si Patriciu. Nicolae Popa - Inceputul interogatoriilor

Epopeea oligarhilor Vintu - Patriciu (si minunatul prieten Nicolae Popa)

"Fratele lui Nicolae Popa a fost deja interogat" - Traian Basescu la OTV

Vestea “gasirii” lui Nicolae Popa, omul de paie al lui Sorin Ovidiu Vintu, care ar urma sa execute 15 ani de puscarie pentru rolul sau in uriasa frauda a FNI aduce fiori reci pe spinarea mogulilor pe care i-am putut vedea recent rascracarandu-se – ca Dinu Patriciu - pe ecranele televiziunilor, vituperand la adresa lui Traian Basescu din rasputeri. Patriciu si Vintu joaca cartea vietii lor in incercarea disperata a rasturnarii presedintelui.
Aducerea lui Nicolae Popa in tara, din Indonezia, unde s-a stabilit de mai multi ani, il va pune atat pe Vintu intr-o situatie mai mult decat incomoda. Poate numai sinuciderea sa oportuna ar opri tavalugul care l-ar putea strivi pe mogul, daca Nicolae Popa ar incepe sa vorbeasca, inainte de a-si ispasi pedeapsa de 15 ani pe care ar urma sa o execute in locul lui Vintu.

Daca Popa depune marturie, dosarul poate fi redeschis

In lipsa marturiei lui Nicolae Popa, Vintu nu a putut fi incriminat (pana in prezent). Toate documentele poarta semnatura lui Popa ca si la dosarele «FNA» sau «Banca Agricola», cauze in care Popa nu a putut fi niciodata audiat. El este singurul care ar putea ajuta anchetatorii in inculparea lui Vintu, inclusiv in «FNI». Daca Popa depune marturie, dosarul poate fi redeschis in baza articolului 394 din Codul de Procedura Penala.
Daca va colabora cu anchetatorii, Nicolae Popa ar putea obtine o reducere a pedepsei in dosarul «FNA». Disparitia lui Popa in toti acesti ani a facut insa ca Vintu sa fie condamnat doar in dosarul „BID”, unde implicarea sa era directa dar si in aceasta cauza, Popa a fost „mandatarul ocult al lui SOV”.
Faptul ca Nicolae Popa a fost interpusul lui Sorin Ovidiu Vintu in tunul FNI este binecunoscut. Chiar Vintu a recunoscut-o intr-un interviu din Cotidianul din data de 07.02.2006. Mai spune el aici ca “Nicolae Popa este unul dintre cei mai minunati prieteni pe care i-am avut vreodata”. Nu se stie insa - si Curentul dezvaluie in premiera - faptul ca Nicolae Popa n-a fost doar unul dintre minunatii prieteni ai lui Vintu ci si un minunat binefacator al lui Dinu Patriciu.
In 1998 societatea GELSOR unde, omul zilei, minunatu’ Nicolae Popa, era director general (si patron totodata, fiind actionar alaturi de Vintu), detinea un numar de actiuni la ROMPETROL varsate catre Dinu Patriciu care a obtinut controlul ravnitei companii petroliere cu sprijinul direct al urmaritului general retinut astazi la Jakarta.
Rafuiala lui Patriciu cu Traian Basescu, pleaca de la dosarul de cercetare penala a celei mai mari fraude din istoria Romaniei - cazul ROMPETROL. Acum s-a ajuns la apogeul acestei rafuieli. In 2007 Patriciu la atacat grobian pe Basescu numindu-l “maimuta”, “gorila”, “cioban”, “frana in calea progresului”.
Despre ce fel de progres e vorba este usor de inteles – progresul jafului in beneficiul unor personaje acuzate de organizare de grupuri criminale, delapidare, inselaciune, care au prejudiciat sute de mii de romani de avutul lor. Si Vintu si Patriciu sunt cazuri ilustrative, ce exprima o tipologie a oligarhiei romanesti, amandoi fiind reprezentanti de frunte ai cleptocratiei. Pe scurt mogulii nostri personifica resurectia grupurilor ascunse - conspirate pana in prezent - care au capitalizat resursele principale economice si acum isi asuma, la vedere, un post comisarial, de control total politic.
Iesirea recenta la rampa campaniei electorale a lui Patriciu si Vintu este un semnal clar al temerilor pe care le inspira Traian Basescu celor doi moguli penali. Din aceasta pozitie, acum, cei doi dau lectii “gloatei”, plini de morga, de la strapontina Realitatii Tv.

Fratia penala Nicolae Popa, Vintu, Patriciu

Preluarea ROMPETROL de catre gruparea Patriciu s-a facut cu ajutorul nemijlocit al lui Sorin Ovidiu Vintu. In 1998, ROMPETROL, colos al industriei petroliere, era una dintre cele mai profitabile firme romanesti. Numai din contractele externe avea de incasat peste 250 milioane de dolari, harta creantelor acoperind Libia, Egipt, Sudan, Irak, Rusia, Ecuador.
Traiectoria ascendenta a companiei este stopata brusc prin intersectarea cu gruparea Patriciu. La acea vreme, Patriciu era asociat cu Sorin Marin in firma SG International (SGI) ale carei origini pleaca de la un obscur ONG din Liechtenstein, Tudori Foundation, creata de Dinu Patriciu in 1994.
Citam din Rechizitoriul ROMPETROL: “Conform verificarilor efectuate in cauza, s-a stabilit ca la nivelul anului 1998 actionarii S.C. SG International S.A. erau urmatoarele persoane : Sasu Service AG – 48 ,97% ; Alpha Constructii si Investitii Imobiliare S.A.– 48,97%; Patriciu Dan Costache – 0,51%; Marin Sorin – 0,51%; Gaita George – 0,51%; Ciobanu Gheorghe – 0,51% , iar ca administratori figureaza Marin Sorin, presedinte al consiliului de administratie, Patriciu Dan Costache, vicepresedinte, respectiv Nastase Dan.
In ceea ce priveste actionarii S.C. Alpha Constructii si Investitii Imobiliare S.A., din datele furnizate de Oficiul Registrului Comertului al Municipiului Bucuresti a rezultat faptul ca 44% din capitalul social al acestei societati era detinut de Gaita George, in timp ce Patriciu Dan Costache controla direct si prin membrii de familie 55% din capitalul social al acestei societati, fiind astfel evident interesul sau in S.C. SG International S.A .”
Cu sprijinul lui Alexandru Popescu si Nicolae Stoica, pe atunci membri in conducerea ROMPETROL, SGI a cumparat masiv actiuni ROMPETROL cu pretul de 10 -11 USD/bucata. “Investitorul” Patriciu nu avea dreptul legal sa faca investitia, SGI-ul avand mari datorii catre stat. La sfarsitul lunii septembrie, SGI detinea deja 18% din actiunile ROMPETROL, fara sa fi anuntat CNVM la depasirea pragului de 5%. Profitand de pozitia sa de atunci, de parlamentar al unui partid aflat la guvernare, Patriciu a incalcat flagrant legea sfidand CNVM.
In luna octombrie 1998, prin functionarii ROMPETROL, SGI cumpara inca aproape 12% din actiuni aflate atunci in posesia lui Sorin Ovidiu Vintu. Vintu le achizitionase de la PAS – asociatia salariatilor, care si-au cedat naiv (?) actiunile catre SOV cu speranta ca astfel vor fi protejati de atacul lui Patriciu.
Citam din nou tot din Rechizitoriul ROMPETROL: “Din acelasi material probator a rezultat ca in perioada 28 august 1998 – 14 decembrie 1998 S.C. SG International S.A. a achizitionat de la persoane fizice, salariati ai ROMPETROL, un numar de 41.541 de actiuni emise de societate, achitand un pret de 5.012.220.000 lei. Este de mentionat faptul ca acest pachet reprezenta 21,4% din capitalul social, actiunile fiind achizitionate la preturi variind intre 68.000 – 120.000 lei (vol. 12 fila 57)”.

GELSOR si “preluarea” ROMPETROL

BASESCU despre Romania, patriotism si mandrie nationala la mitingul de dinainte de alegerile din 6 decembrie. VIDEO/FOTO. Plus: DEZBATEREA BASESCU-GEOANA





Vezi si filmari de la dezbatere


MESAJUL LUI TRAIAN BASESCU pentru sustinatorii sai: "E momentul să fim mai uniţi ca niciodată şi să luptăm cu toate forţele!" VENITI LA 16.00 LA MITINGUL PRO-BASESCU DIN PIATA REVOLUTIEI

Fraților,

Ziua decisivă se apropie. E momentul să fim mai uniţi ca niciodată şi să luptăm cu toate forţele!

Dar înainte de orice, vreau să mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine în această campanie dificilă. Nu ne-a fost uşor să suportăm campania murdară orchestrată cu orice fel de mijloace de oamenii din spatele lui Geoană, moguli şi politicieni disperaţi. Au văzut la Referendum că românii vor reformarea clasei politice. Iar ei, bineînţeles că se opun pierderii privilegiilor. Iar pentru asta fac orice.

Ne-a fost greu, dar am rezistat. Insă acum urmează pasul decisiv. Mobilizarea de duminică. Lupta este foarte strânsă şi niciun vot nu va fi în zadar.

Spuneţi tuturor ce aţi văzut aseară la dezbatere. Am putut vedea cu toţii un Geoană slab, dezorientat, care a recunoscut că miercuri seară l-a vizitat pe mogulul Vântu la doar câteva ore dupa arestarea omului de bază al acestuia, Nicolae Popa, cu ajutorul căruia i-a furat pe români prin FNI. Acest Popa poate fi un martor important al clarificării rolului lui Vântu în furtul FNI.

După această întâlnire compromiţătoare şi prestaţia lamentabilă de la dezbatere a lui Mircea Geoană, PSD-ul este debusolat, este în derivă. Aşa că, în disperare de cauză, cei doi moguli aruncă sondaje mincinoase pe piaţă, într-o ultimă încercare de manipulare.

De fapt, în acest moment, sondajele reale arată că suntem umăr la umăr. Chiar dacă s-au unit contra naturii PSD cu PNL, cu UDMR şi PRM, cu PNG şi minorităti la care se adaugă mogulii Vântu, Voiculescu şi Patriciu cu trusturile lor media, tot nu reuşesc să doboare voinţa de reformare a românilor.

România trebuie să se reformeze, indiferent ce obstacole va întâlni. Haideţi să le spunem celor din jur de nevoia de reformare a statului, de nevoia de reformă în educaţie şi în agricultură, de faptul că instituţiile trebuie să funcţioneze singure şi nu conduse de interesele clientelei politice.

Spuneţi-le tuturor că pe 6 decembrie au de ales între un preşedinte al mogulilor şi un preşedinte al românilor.

Dar până duminică, vreau să mulţumesc astăzi tuturor celor care m-au susţinut. Aşa că vă aştept, pe toţi cei care puteţi ajunge, în Piaţa Revoluţiei din București, la ora 16.00.

Chiar dacă nu veţi putea ajunge azi acolo, ştiu că veți fi cu sufletul alături de mine şi toţi cei care vor fi în Piaţă. Dacă nu puteţi ajunge, veţi putea urmări live pe www.basescu.ro întâlnirea din Piața Revoluției.

Iar pe 6 decembrie, nu uitaţi: luaţi-vă de mâna rudele, prietenii, colegii şi haideţi cu toţii la vot! E o şansă pe care România nu trebuie să o rateze!

Doamne ajută!


Traian Băsescu

BASESCU LA KISS FM confirma dezvaluirea CURENTUL: Mircea Geoana i-a dat pasaport locotenentului lui Vintu, Nicolae Popa, cand era Ministru de Externe. NOTA BENE carte MAE. VIDEO CURENTUL de la NASUL

Nota bene catre MAE: Mandatul lui Geoana ca ministru de Externe a fost intre 2000 si 2004. Explicatiile oferite de inlocuitorul Predoiu sunt jenante. In timp ce Interpolul l-a cautat timp de 7 (sapte) ani de zile, subalternii lui Geoana si el personal stiau foarte bine ca Popa traieste la Jakarta. Rusine!  

Basescu la Kiss FM - Geoana l-a acoperit pe locotenenul lui Vintu
Traian Basescu a declarat vineri dimineata, la Kiss FM, ca Mircea Geoana i-a dat pasaport, pe vremea cand era ministru de Externe, lui Nicolae Popa si ca arestarea acestuia la Jakarta i-a creat "o mare emotie" liderului PSD.

"Cine credea ca va mai fi arestat vreodata Nicolae Popa, locotenentul lui Vantu in afacerea Gelsor FNI? Geoana nu stia cine e, numai ca i-a dat pasaport cand era ministru de externe. Cred ca arestarea lui Nicolae Popa i-a creat o mare emotie domnului Mircea Geoana, daca a simtit nevoia sa se duca noaptea la Vantu si, lucru extrem de grav, sa anunte, pentru ca se stia de doua zile, Nicolae Popa nu a fost arestat ieri", a declarat Traian Basescu, citat de Mediafax.

El a tinut sa mentioneze ca nu are niciun amestec in arestarea lui Popa, ci structurile statului roman si-au facut datoria.

"Cand il gasesti, nu-l mai amani. A fost o intamplare (ca arestarea a avut loc in aceasta perioada, electorala la Bucuresti - n.r.). Structurile statului roman si-au facut treaba. Acum-neacum, important e ca si-au facut treaba, cum si-o vor face si cu Omar Hayssam", a conchis Basescu.

"Spre deosebire de Geoana, Nastase are si oarecare inteligenta"

Presedintele Traian Basescu a declarat, vineri dimineata, la Kiss FM, ca Adrian Nastase este "mult mai bun" decat Mircea Geoana, deoarece, "spre deosebire de Geoana, Nastase are si oarecare inteligenta".

Intrebat cine este mai bun, Mircea Geoana sau Adrian Nastase, Traian Basescu a raspuns: "Mult mai bun Nastase. Bun, nu sunt un fan Nastase, Doamne, fereste, dar, spre deosebire de Geoana, Nastase are si oarecare inteligenta", informeaza Mediafax.
Surse: HotNews, Mediafax


Thursday, December 3, 2009

EXCLUSIV. Ministrul de Externe Mircea Geoană l-a ascuns la Jakarta pe Nicolae Popa, omul lui Vîntu de la FNI. DOCUMENTE. Detalii la Nasul - B1 TV si Revista Presei - OTV

Legăturile candidatului PSD la preşedinţie, Mircea Geoană, cu „maleficul“ SOV, aşa cum îl numea recent candidatul roşu pe mogul, într-o încercare disperată de a-şi dezlipi eticheta de om al triadei oligarhice Vîntu-Voiculescu-Patriciu, sunt mult mai vechi decåt lasă să se înţeleagă cei doi protagonişti. Dincolo de întålnirile mediatizate din Delta Dunării şi de întålnirea suprinzătoare din noaptea de miercuri spre joi făcută de Geoană la reşedinţa mogulului din strada Paris, potrivit dezvăluirilor Hotnews, a existat un sprijin concret dat de ministrul de Externe Mircea Geoană „minunatului prieten“ al lui Vîntu, fugarul Nicolae Popa, arestat în urmă cu două zile de autorităţile din Jakarta (Indonezia). Popa era dat în urmărie generală prin Interpol din 2002, fiind condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul FNI, alături de Ioana Maria Vlas.
Şi, pentru că prietenii la nevoie se cunosc, ministrul de Externe Mircea Geoană nu a rămas insensibil la relaţia apropiată dintre SOV şi Popa şi l-a ajutat pe acesta din urmă să stea departe de braţul slab al justiţiei romåne.
Concret, potrivit adresei 63354/23.09.2002 a Ministerului de Interne semnată de chestorul Jenica Arion (facsimil 1), aflăm că autorităţile romåne ştiau deja că Nicolae Popa se află la Jakarta şi, mai mult, că acesta şi-a prelungit valabilitatea paşaportului pånă la 16.07.2004 la ambasada noastră din Indonezia, dar nu au făcut nimic pentru a-l aduce pe acesta în faţa justiţiei.
Popa Nicolae urma să primească permisul de şedere în Indonezia pentru un an în baza paşaportului prelungit de amabilii noştri reprezentanţi la ambasada din Jakarta.
Tabloul este absolut înduioşător: fugarul Nicolae Popa, „minunatul prieten“ al lui SOV, dat în urmărire generală prin Interpol după ce a furat banii a peste 300.000 de romåni, se prezintă la ambasada Romåniei la Jakarta, iar funcţionarii acestei instituţii, îndrumaţi profesional de şeful lor de la Bucureşti, ministrul de Externe Mircea Geoană, îi prelungesc paşaportul pentru ca acesta să obţină permis de şedere în Indonezia, uitånd că Popa este urmărit general. Nu trebuie omis că ambasador în Indonezia, în această perioadă, era Gheorghe Săvuică, un diplomat care a reuşit, în mod inexplicabil, să scape de valul de reformă din Ministerul de Externe.

Geoană, responsabil direct

MAE, printre alte atribuţii principale, organizează, îndrumă şi controlează activitatea misiunilor diplomatice şi a oficiilor consulare ale Romåniei. Si toate informarile speciale ale Ambasadelor ajung la seful diplomatiei.
Cum a controlat ministrul de Externe de atunci, Mircea Geoană, activitatea lui Săvuică? Nu a văzut că a prelungit paşaportul unui urmărit general? O să ne spună că subalternii? Greşit!
Mircea Geoană este direct responsabil de acoperirea lui Popa la Jakarta întrucåt , începånd cu 01.07.2002, prin Hotărårea de Guvern nr. 648 din 20/06/2002 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 468 din 01/07/2002 ministrul de Externe răspunde personal în justiţie pentru activitatea MAE.
Potrivit art. 4. Aliniatul (1) din această Hotăråre, „ministrul afacerilor Externe conduce întreaga activitate a M.A.E. şi îl reprezintă în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie“.
De menţionat că prevederea se află în vigoare şi în prezent. De asemenea, trebuie subliniat că responsabilitatea în justiţie a lui Mircea Geoană este echivalentul responsabilităţii unui administrator de firmă în faţa justiţiei.

„Curentul“ ştia din 2005 că Popa se ascunde în Indonezia. MAE s-a facut ca ploua

Ziarul „Curentul“ ştia, încă de la începutul lui 2005, că Nicolae Popa se află în Indonezia, solicitånd MAE cåteva răspunsuri lămuritoare pe această temă. (facsimil 2)

Întâlnirea de la miezul nopţii

În contextul vizitei la Moscova dezvaluita de "Curentul" si a arestării, miercuri, a lui Nicolae Popa la Jakarta, Mircea Geoană, s-a întålnit cu Sorin Ovidiu Vîntu, puţin după miezul nopţii, aşa cum rezulta dintr-un set de fotografii şi informaţii primite ieri la redacţia HotNews.ro. În fotografii se vede cum Geoană intră noaptea în reşedinţa omului de afaceri.
Mircea Geoană a stat în studioul Antenei 3 pånă la orele 23:00. Potrivit informaţiilor HotNews.ro, candidatul PSD s-a întålnit cu Sorin Ovidiu Vîntu o oră mai tårziu, în jurul orelor 24:00.

PETRE TUTEA - de 18 ani la Ceruri, aparand Romania. VIDEO: Petre Tutea despre interesul national si BASARABIA

DEZBATEREA BASESCU - GEOANA. Transmisie LIVE AICI. BASESCU - GEOANA: 10 - 0

Live Streaming by Ustream.TV

CARACATITA MOGULILOR VINTU-PATRICIU-VOICULESCU, PAPUSARII LUI GEOANA - VIDEO


Vezi filmul integral la Canal Arte

GEOANA i-a dat raportul lui VINTU in miez de noapte, la vila sa din strada Paris, pe fondul descoperirii filerei Moscova-Jakarta. FOTO HOTNEWS

Candidatul PSD la presedintie, Mircea Geoana, s-a intalnit miercuri cu Sorin Ovidiu Vantu, putin dupa miezul noptii, rezulta dintr-un set de fotografii si informatii primite astazi la redactia HotNews.ro. In fotografii se vede cum Geoana intra noaptea in resedinta omului de afaceri. Contactat de HotNews.ro, Vantu a declarat ca refuza sa faca orice declaratie pana pe 7 decembrie. Doi apropiati ai candidatului PSD sustin Geoana a avut un program incarcat si ca nu cred ca s-a intalnit cu Sorin Ovidiu Vantu. Mircea Geoana a admis intr-un interviu acordat ziaristului Catalin Tolonan ca s-a intalnit, in trecut, de doua sau trei ori cu Vantu cu care a vorbit despre "sistemul financiar bancar din Romania". 
Mircea Geoana a fost la emisiunea lui Gadea si a stat in studio-ul Antenei 3 pana la orele 23:00. Conform informatiilor mele, inainte de intrarea in emisie a fost informat cu privire la articolul din "Curentul" despre a treia vizita a sa la Moscova. A intrebat: "Au si documente?". La raspunsul pozitiv primit, Geoana s-a facut livid si a ramas crispat si pe parcursul emisiunii Sinteza Zilei, dupa cum se poate constata si in inregistrare.
Potrivit informatiilor HotNews.ro, candidatul PSD s-a intalnit cu Sorin Ovidiu Vantu o ora mai tarziu, in jurul orelor 24:00. Intalnirea a avut loc la resedinta acestuia din strada Paris, in contextul arestarii fostului director al Gelsor, Nicolae Popa. El a fost arestat in cursul zile de miercuri de autoritatile din Jakarta, Indonezia. Cunoscut ca "mana dreapta" a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vantu, Popa a fost condamnat in 2006 de Tribunalul Bucuresti la 15 ani de inchisoare, pentru inselaciune, alaturi de Ioana Maria Vlas, informeaza Mediafax.
Mai multe detalii la HotNews

RECURS LA MORALA. Cine voteaza cu Mircea Geoană devine complice cu cei care au mâinile murdare de sânge! Tu ce vrei? APEL / VIDEO


Pe 6 decembrie românii sunt chemaţi din nou la urne, astfel ca prin votul exprimat să tranşeze între cei doi candidaţi rămaşi în cursa pentru preşedinţia României: Traian Băsescu şi Mircea Geoană .

Exact la doua săptămâni de la acest reper cronologic cu valoare istorică (viitorul va atesta aserţiunea noastră) vom comemora 20 de ani de la evenimentele din 1989, moment crucial, cu multiple cauzalităţi, semnificaţii şi consecinţe. În acest context, votul fiecărui participant este încărcat nu numai de o imensă responsabilitate, dar, în egală măsură, de o implicare morală ne­obişnuită.

Aspectul moral al deciziei alegerii preşedintelui României este extrem de important. Sub carapacea unei majorităţi parlamentare, cu un candidat la postul de premier "garantat", cu promisiunea de a aduce "liniştea iliesciană" în societate, cu un pachet de acuzaţii grave şi nefondate la adresa "dictatorului Băsescu" (diabolic susţinute de Antene, Realitatea şi televiziunea naţională), se ascunde de fapt o nouă încercare de restauraţie plenară a reţelelor corupte, masonizate total sau parţial, dar, mai ales, este evident rolul central (şi cu o forţă de conglomerare denotând experienţă şi perfidie) al vechilor cadre comuniste ale PCR-ului şi securităţii, figura "galion" fiind rutinatul K.G.B.-ist Ion Ilici Iliescu. Iar acesta din urmă este tartorul loviturii de stat din decembrie 1989, al deturnării revoltei autentice a eroicului tineret al României, al comandării măsurilor criminale ce au dus la uciderea cinică a peste 1400 de români (după 22 decembrie 1989, moment în care Ceauşescu fugise), cel ce a jucat rolul central în zdrobirea "Pieţei Universităţii", totodată crudul organizator şi beneficiar al mineriadelor, cel care apărând cu înverşunare "valorile comunismului" a bagatelizat condamna­rea comunismului, fiind garantul principal al băgării sub obroc a crimelor comuniste (însumând în statistica avansată în lucrarea noastră, Holocaustul Roşu, cca. 950.000 de victime pe teritoriul actualei Românii şi 1.500.0000 de morţi în Basarabia, cea înstrăinată ultima oară sub preşedinţia aceluiaşi trădător de ţară) şi opozantul cel mai redutabil al unor acte judiciare corecte, vizând acest capitol macabru din istoria ţării noastre.

Faptul că domnul Crin Antonescu, în ajunul comemorării a 20 de ani de la masacrul din decembrie 1989, a bătut palma cu exponentul celor murdăriţi de sânge şi compromişi impardonabil politic şi moral, Mircea Geoană, fiu al unui general de securitate, dacă adiacenţii la acest sinistru complot (Corneliu Vadim Tudor, George Becali, poate maghiarii, independenţii şi minorităţile) îl urmează din interes sau ură primitivă împotriva preşedintelui actual şi lasă ţara în cădere liberă (în plină criză economică mondială, privată de accedarea împrumutului venit din bănci străine, cu o corupţie numai parţial strunită şi cu o justiţie aservită quasitotal clicilor mafiote politico-financiare), nu mai poate mira pe nimeni, români sau străini. În schimb, dacă liberalii nu sunt conştienţi că prin această opţiune "lichidează" moralmente P.N.L-ul, partidul Bratienilor, urmându-i conform planificării " oculte" pe ţărănişti, dacă alţi cetăţeni ai României repetă acest gest şi-1 cauţionează prin votul lor pe Mircea Geoană, România va avea parte de o restauraţie comunistă malignă iar votanţii vor purta toata viaţa "ştampila" complicităţii morale cu cei implicaţi direct (cazul tovarăşului Ion Ilici Iliescu, cazul gradaţilor cu epoleţi de toate culorile ce-au ordonat focurile ucigătoare ce au permis "furarea Revoluţiei", în parte urmaşi sau emuli ai celor vinovaţi de săvârşirea Holocaustului comunist, unul dintre ei fiind vajnicul liberal, tovarăşul Petre Roman, alias Neulander) sau indirect. Complicitatea cu cei care au făcut ca timp de 20 de ani societatea românească să rămână împietrită în ghearele structurilor securisto-comuniste, aflate în concu­binaj cu trusturile financiare şi economice, catalizate şi monitorizate de revigorata masonerie naţională (în parte internaţională), este o culpă creştinească, morală, ce te urmăreşte şi te blamează o în­treagă viaţă.

Dr. Florin Mătrescu, fost secretar general al Congresului Mondial Românesc şi al Comitetului Naţiunilor Captive Germania/ Europa, autorul "Holocaustului Roşu"

P.S. În 1995 citisem în presa germană că se plănuieşte o coaliţie între Convenţia Democrată şi F.S.N-ul lui Petre Roman, un emanat de frunte al conjuraţiei din decembrie 1989 şi părtaş la butoanele Revoluţiei şi mineriadelor. Abordând acest subiect, la sediul central al Alianţei Civice din Bucureşti, am cerut şi sperat într-o infirmare a acestei terifiante posibilităţi. Spre groaza mea, mai multe voci dintre cele pre­zente, la unison, au confirmat senin această alianţă contra naturii ce se prefigura, dar nu se parafase. Fără jenă, fără îndoieli! În acest cadru, dom­nul Caramitru m-a întrebat ce aş face eu (întrebarea viza desigur exilul românesc) în situaţia de atunci a ţării, cu posibilităţi reduse de a coagula o altă alianţă politică. I-am replicat că prin apartenenţa mea la exil (evident şi a celor cca. 5000 de români din Europa, America şi Australia, implicaţi în cadrul Congresului Mondial Românesc, oameni pe care îi reprezentam) nimeni n-ar îndrăzni să ne facă o asemenea propunere dezonorantă. Prevedeam o înnămolire a României, o stopare violentă a progresului ei, o înnălbire a nomenclaturii comuniste, o muşamalizare a crimelor regimului comunist şi pierderea oricărei şanse de a se face justiţiar dreptate. Ceea ce s-a adeverit cu prisosinţă! Îndemnându-şi alegătorii să-şi dea voturile lui Mircea Geoană, liberalul Crin Antonescu repeta actul de prostituţie şi irespon­sabilitate politică săvârşit în 1995-1996, iar liberalii care-i urmează îndemnul pun semnătura de gropari asociaţi ai partidului ce a contribuit decisiv la dăltuirea României Mari.
Sursa: http://vlad-mihai.blogspot.com/

A INCEPUT ARESTAREA LOCOTENENTILOR LUI SORIN OVIDIU VINTU. Vinat de INTERPOL, prietenul lui SOV, Nicolae Popa, arestat in Jakarta, Indonesia, cu sprijinul special al autoritatilor Statelor Unite ale Americii

Ati folosit fata de domnul Vitalie Dobinda termenul de interpus.
Sorin Ovidiu Vintu: Da.
Definiti, va rog, acest termen.
Sorin Ovidiu Vintu: Este un termen juridic si inseamna un om care ma reprezinta in diverse situatii. Si nu e singurul, am un staff imens, operez pe toata planeta asta si e normal sa operez prin tot felul de interpusi. Dar la vedere, nu ascunsi ca sobolanii.
Nicolae Popa a fost interpusul dvs.?
Sorin Ovidiu Vintu: Evident, a fost un interpus de-al meu.
Ioana Maria Vlas?
Sorin Ovidiu Vintu: Niciodata.
Ea zice ca a fost.
Sorin Ovidiu Vintu: Eu am dat-o afara de la Gelsor. Dinsa poate sa spuna, si a si spus, o gramada de chestii. Dar cind a fost sa dovedeasca, mai usor.
Domnul Nicolae Popa a fost condamnat in cazul FNI.
Sorin Ovidiu Vintu: Din nefericire. Domnul Nicolae Popa este unul dintre cei mai minunati prieteni pe care i-am avut vreodata. El plateste stupiditatea.
A cui?
Sorin Ovidiu Vintu: Daca-mi permiteti. Plateste stupiditatea, servilismul organelor de ancheta de la acea vreme.
Mai tineti legatura cu el?
Sorin Ovidiu Vintu: Evident, e prietenul meu.
Respect!

VIDEO UPDATE - REVOLTA SI SCANDAL IN MISA. FIUL lui Nicolae Stoian, liderul Miscarii Transcendentale a lui Andrei Plesu, Mihai Stoian, afirma ca guru-ul MISA Grieg Bivolaru a ordonat adeptilor sa-l voteze pe GEOANA

Avocatul Mihai Rapcea catre fostii sai colegi:

Vad ca "comunicarea" mea cu voi functioneaza intr-un singur sens. Tu poti scrie pe grup, eu nu, pentru ca m-ai eliminat ca un las, pe ascuns, fara macar ca omenii de pe grup sa afle acest lucru si fara sa supui aceasta decizie la vot. Esti un om fara onoare si fara verticalitate. Imoral. O "curva" politica care se intoarce dupa cum bate Vantu, catre cel care ii ofera avantajul mai mare (plateste mai mult). Sa nu uiti un lucru: compromisul naste compromis. Te "felicit" pentru exemplul pe care il dai colegilor mai tineri, inclusiv celor din Basarabia, care tocmai au votat impotriva comunistilor. Nu uita ca inainte de a exista MISA, a existat Romania. Si chiar si dupa ce MISA nu va mai fi, Romania va continua sa existe (cu voia lui Dumnezeu). Mie mie mai aproape camasa decat haina. Inainte de toate sunt roman si numai dupa aceea yoghin. Nu pot sa il condamn pe Traian Basescu pentru nerespectarea unor presupuse promisiuni de justitie catre MISA, daca cei care au "negociat" sprijinul scolii noastre de yoga nu au stiut sa accepte (datorita orgoliului lor de lideri) ajutorul si experienta in negociere a celor care stiau cum se poarta o negociere politica, si nu au stiut sa isi asigure garantii pentru respectarea promisiunilor respective.
Sunt convins ca pana la urma adevarul va iesi la iveala si cu acest mesaj ciudat Pro-Geoana. Nu ti se pare suspect faptul ca Grieg nu a trimis un mesaj audio prin care ne indemna sa il sustinem pe Mircea Geoana si PSD-ul ? Sa-si fi schimbat Grieg peste noapte convingerile anti-comuniste, el care a facut puscarie din cauza comunistilor ? E ca si cum ai spune ca ne indeamna sa nu mai facem yoga ci magie neagra. Este inacceptabil !
ce veti face cu totii, daca va iesi din nou Basescu ? Stiai ca Basescu nu a pierdut niciodata atunci cand a candidat undeva ? Sa te vad atunci cum iti vei inmuia discursul... Te vei inscrie in PSD ? Vei cadea topit de admiratie in fata "calambururilor" lui Vanghelie ? Il vei saruta mana "seniorului" Ion Iliescu ? vei schimba priviri si strangeri de mana calde cu Nastase ? Te las sa meditezi la aceste monstruozitati... Mai ai timp... pana duminica...
Vad ca imi reprosezi mie nereusita campaniei anti-cip. Altii, de la Petru Voda, mi-au reprosat mie afilierea la MISA si incapatanarea mea de a nu ma dezice de Gregorian Bivolaru si yoga. Daca vrei sa stii unde s-a rupt filmul cu referendumul, poate ca ar trebui chestionati si alti colegi de la MISA, care au preluat stafeta cu lupta anti-cip, mergand la Petru Voda si facand colaborari fara sa declare apartenenta lor la MISA... Asta este pentru unii rasplata ascunzisurilor si nesinceritatii.
Si pentru ca opiniile tale (inclusiv despre mine) merita sa fie cunoscute de toata lumea, il voi ruga pe Victor Roncea sa le publice pe blogul sau.
Daca nu ai remarcat pana acum, eu mi-am exprimat intotdeauna PUBLIC mesajul si convingerile, nu m-am ascuns in spatele unor pseudonime "spirituale" pentru a-mi disemina ideile.



MISA voteaza cu ciuma rosie Geoana-Iliescu-Vanghelie-Hrebenciuc-Nastase-Bivolaru. Votati BASESCU!

MESAJ DE LA GHIDUL NOSTRU SPIRITUAL
PRIVIND ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN 6 DECEMBRIE 2009

AM ALES SĂ-L SUSŢINEM PE MIRCEA GEOANĂ PENTRU CĂ NU MAI ESTE CAZUL SĂ NE LĂSĂM PĂCĂLIŢI. ÎN PERIOADA ÎN CARE A FOST PREŞEDINTE BĂSESCU, NIMENI NU A CATADIXIT SĂ MIŞTE UN DEGET PENTRU A PLEDA ÎN FAVOAREA NOASTRĂ ŞI PENTRU A ARĂTA CĂ AM FOST PRIGONIŢI ŞI ACUZAŢI PE NEDREPT. NU ESTE NICI O SPERANŢĂ CĂ, DACĂ L-AM SUSŢINE PE BĂSESCU, EL AR FACE CEL MAI MIC GEST PENTRU A NE AJUTA CA DREPTATEA ŞI BINELE PE CARE ÎL PROMOVĂM SĂ TRIUMFE.

FACEM EFORTUL DE A-L SUSŢINE PE GEOANĂ PENTRU CĂ ACUM P.S.D. ARE O ALTĂ CONDUCERE DECÂT CEA DIN 2004 ŞI CONSIDERĂM ŞI TOTODATĂ SPERĂM CĂ ESTE ORIENTATĂ SPRE A FACE BINE ŞI SPRE A ADUCE ARMONIE ÎN ACEASTĂ ŢARĂ.

ÎNTRE DOUĂ RELE ÎNŢELEPTUL ALEGE CEEA CE ESTE MAI PUŢIN RĂU.

ÎNDRĂZNIM SĂ SPERĂM CĂ ACEASTĂ ALTERNATIVĂ VA PUTEA SĂ ADUCĂ O TRANSFORMARE.

Subject: [M_I_S_A] Forward 100 autentic..GRACE AMBARUS SI MIHAI STOIAN LA NOI LA CURS

Dragilor,
DUPA ATATEA CONTROVERSE IN CARE UNII NU CREDEAU CA MESAJUL DE A VOTA CU GEOANA E adevarat, vin si va spun e 100% autentic, a venit GRACE AMBARUS si MIHAI STOIAN LA CURSUL DE AN 19,20 , NE-AU CITIT MESAJUL LUI G, si au explicat, de bun simt .. este un mesaj al SPERANTEI in mai bine,- SPERANTA E O ENERGIE DIVINA,UN MESAJ al Inteleptului care din 2 rele alege ce e mai putin rau,iar G mai zice si ca acum PSD-ul are o noua conducere, mai mult BASESCU NU SI-A RESPECTAT NIMIC DIN CE A PROMIS (nici MACAR MITING ANTICIP NU A FACUT, ETC)

ESTE DE DORIT SA VA ANGRENATI CU IUBIRE, SERIOZITATE IN PROGRAMUL OFERIT DE GRIEG, SUSTINUT DE EL, PT TARA, LASATI MINTEA DEOPARTE, CAT SI SPECULATIILE MENTALE, AR TREBUI SA AVETI INCREDERE IN GRIEG, VORBA LUI STOIAN, LUATI-O DACA VRETI CA UN EXPERIMENT Social, CACI E CLAR CA NOI AM VENIT AICI PT SPIRITUALITATE ,NU POLITICA, SI MAI ZICEA STOIAN CA ACESTE COMENTARII GEN,, DAR GEOANA A FURAT,ETC ,, VA COBOARA, IN TAGMA POLITICIENILOR, PANA VA ELIBERATI VOI, AVETI INCREDERE IN MAESTRU, EL VEDE SI IN CAUZAL, ETC, VEDE NECESITATI PE CARE VOI NU O SA LE VEDETI..DECAT CAND VETI ATINGE ACELASI NIVEL, SI A MAI ZIS STOIAN , CEVA DE BUN SIMT CARE COINCIDE CU REVELATIA MEA CE V-AM TRIMIS-O DE DIMINEATA, CHIAR DACA AVETI ACUM LIMITARI IN A VA PERCEPE MAESTRUL, NECESITATILE DIVINE, AVETI OPINII POLITICE, DESI CA YOGHINI NU AVEM CE CAUTA IN DEZBATERI POLITICI, ETC, ATUNCI MACAR LUCRATI PT TARA, VENITI LA SPIRAla DE SUFLET, FACETI MACAR MED DE TREZIRE A SUFLETULUI NEAMULUI ROMANESC, BINECUVANTARI PT TARA, SI RUGATI-VA CA DUMNEZEU SA ALEAGA,CACI EL SIGUR STIE MAI BINE, EXACT CUM V-AM ZIS SI EU DIMINEATA, IAR REVELATIA MEA S-A DOVEDIT A FI BUNA, CACI S-A DAT UN PROGRAM DE LUCRU PT TARA, LA UNISON, AJUTAND, VA AJUTATI, UNDE MAI PUNETI CA FACETI SI O FAPTA BUNA..

PROGRAM SPIRITUAL OFERIT DE GRIEG, CU SUSTINEREA LUI GRIEG

prezentat la sala de MIHAI STOIAN

1- 5 decembrie

1,2,3,4 DEC

7.15- 7.20- dimineata, ca sa faca si cei ce pleaca la serviciu consacrarea catre DUMNEZEU TATAL ,a programului din acea zi,pt SUCCESUL DEPLIN A LUI MIRCEA GEOANA, la alegerile prezidentiale din dec 2009

7.20-7.45- medit cu TARA pt SUCCESUL DEPLIN A LUI MIRCEA GEOANA, la alegerile prezidentiale din dec 2009
7.45-7.50 BINECUVANTARE PT geoana, numele este MIRCEA
19.15-19.20 consacrare catre D TATAL PT TREZIREA SUFLETULUI NEAMULUI ROMANESC,ASTFEL INCAT POPORUL ROMAN SA ALEAGA CEL MAI POTRIVIT PRESEDINTE
19.20-19.45 TARA CU ACEEASI CONSACRARE
19.45-19.50 -BIN GEOANA

SAMBATA 5 DEC

17.30-18.45 -spirala YANG DE TREZIRE A SUFLETULUI NEAMULUI ROMANESC
18.45-22.30- RITUAL DE COMUNIUNE CU SUFL PLANETEI PAMANT

DUMINICA 6 DEC

SE LUCREAZA DIN 3 IN TREI ORE
pt SUCCESUL DEPLIN A LUI MIRCEA GEOANA, la alegerile prezidentiale din dec 2009
7.710-715- CONSACR CATRE DT A MEDITATIILOR DIN ACEA ZI
7.15-7.30-MEDIT DE TREZIRE A SUFL NEAMULUI ROMANESC- RAPSODIA A 2- ENESCU
10.15-10.30 TARA,pt SUCCESUL DEPLIN A LUI MIRCEA GEOANA, la alegerile prezidentiale din dec 2009
13.15-13.30- MED DE TREZ A SUFL NEAM ROMANESC
16.15-16.30 TARApt SUCCESUL DEPLIN A LUI MIRCEA GEOANA, la alegerile prezidentiale din dec 2009
19.15-19.30- TREZ SUFL NEAM ROMANESC
19.30-19.45 RECUNOSTINTA FATA DE DUMNEZEU

FIE CA DUMNEZEU SA ALEAGA CEEA CE E MAI BINE PT TARA, MISA, ETC

Subiect: ATENTIE LA DEZINFORMARI!!! Fw: [M_I_S_A] Forward 100 autentic..GRACE AMBARUS SI MIHAI STOIAN LA NOI LA CURS

ATENTIE!!! AM AUZIT DE ACEST MAIL CARE CIRCULA... EU AM INFORMATII CA GRIEG A SPUS, DIN CONTRA, SA VOTAM IN ASA FEL CA SA NU IASA GEOANA! SI ACEASTA INFORMATIE A FOST TRANSMISA LA CURSUL DIN BRASOV, DE UNUL DINTRE INSTRUCTORI, CINEVA CARE L-A AUZIT DIRECT PE GRIEG SPUNAND ASTA... SI NU CRED CA SE RAZGANDESTE EL ASA USOR SI REPEDE...


ATENTIE MARE!!! NU VA LASATI AMAGITI... ESTE EVIDENT CA ACESTI "EI" STIU CA VOM VOTA CU BASESCU SI VOR SA FACA DIVERSIUNI. CUM PUTETI VERIFICA DACA INFORMATIA ESTE REALA? NU AM INCREDERE IN ACEST MESAJ, PENTRU CA ESTE IN CONTRADICTIE CU CE AM AFLAT DE LA O SURSA DE INCREDERE!

SA ACCEPTAM MESAJUL LUI GRIEG NUMAI DACA VA FI INSOTIT DE O FILMARE !!!


O nouă manevră mârşavă a serviciilor secrete a fost dejucată

Pe Facebook au apărut profiluri false ale lui Gregorian Bivolaru!

de Maria Nicola

Atragem atenţia tuturor cititorilor noştri că pe Facebook şi alte reţele de socializare au apărut profiluri false ale profesorului de yoga Gregorian Bivolaru. Anumite persoane care pretind a fi Grieg dau astfel, pe această cale, sfaturi spirituale diverse naivilor care îi contactează. În ultimă instanţă, acest gen de manevre vizează discreditarea profesorului de yoga şi dezinformarea cursanţilor şi a altor persoane interesate de practica yoga.

Pentru contracararea şi raportarea acestor conturi false, redacţia yogaesoteric a creat un cont real al lui Gregorian Bivolaru, care va fi folosit pentru a posta informaţii reale despre acesta şi activitatea şcolii de yoga MISA. Menţionăm că acest cont nu va fi folosit pentru corespondenţă personală şi precizăm încă o dată, aşa cum am făcut-o în repetate rânduri, că Gregorian Bivolaru nu răspunde la întrebări prin emailuri sau mesaje pe internet. Orice mesaje de acest gen aţi primi, de la oricine, trebuie să aveţi în vedere că ele sunt o mistificare şi un fals.
Contul real de Facebook al profesorului yoga Gregorian Bivolaru, cont care va fi folosit pentru a prezenta informaţii corecte, este http://www.facebook.com/home.php#/profile.php?id=100000553863340 şi are adresa de email gregorian_bivolaru@yogaesoteric.net.

Având în vedere eforturile pe care se pare că unele persoane le depun sistematic pentru a îi dezinforma pe practicanţii yoga şi pe toţi cei interesaţi de yoga, este evident că în spatele acestora nu se află nişte simpli amatori. Menţionam şi în alte articole activitatea intensivă dusă de serviciile secrete pentru a face propagandă anti-MISA pe internet. Iată că, din păcate, avem un nou exemplu zdrobitor în această direcţie. Să ne imaginăm cu naivitate că e vorba de o simplă „joacă de copii” şi cineva doar aşa, de distracţie, se preface a fi Grieg. Având în vedere numărul deja bizar de mare de acţiuni concertate care, culmea, toate sunt îndreptate împotriva acestuia, pentru a-l discredita, este clar că nu e vorba nicidecum de o joacă sau de o banală „întâmplare”. Pentru noi este evident că este vorba de o nouă acţiune subversivă a serviciilor secrete şi ne grăbim să demascăm această mârşăvie. Îi rugăm pe toţi cititorii noşti să se alăture cu discernământ acestei acţiuni de demascare şi să nu dea apă la moară acestor înşelătorii, din curiozitate sau credulitate, încercând să îi contacteze pe aceia care se dau drept Gregorian Bivolaru. Mai degrabă, dacă aveţi cont pe Facebook, puteţi raporta aceste conturi ale imitatorilor lui Gregorian Bivolaru (am precizat mai sus care este contul real) ca fiind false! În plus, având în vedere informaţiile pe care le deţinem despre aceste „reţele de socializare” pe Internet, vă sfătuim să vă restrângeţi cât de mult posibil folosirea lor şi chiar să vă desfiinţaţi aceste conturi cât mai curând, iar dacă nu aveţi asemenea conturi, este excelent pentru dumneavoastră şi nu v-ar folosi la nimic să vă creaţi un profil Facebook.

Atragem de asemenea atenţia tuturor cititorilor noştri să dea dovadă de prudenţă şi discernământ în folosirea reţelelor de socializare pe Internet, care practic reprezintă un atentat insidios la adresa vieţii private. Nu întâmplător, printre fondatorii şi finanţatorii Facebook se numără CIA. Numeroase voci reclamă violarea clauzelor de confidenţialitate şi securitate a informaţiilor pe Facebook. Una dintre infracţiunile cele mai curente generate de „moda Facebook” este furtul de identitate, precum în cazul pe care vi l-am semnalat.

Această situaţie face parte din amplele acţiuni de dezinformare şi manipulare lansate de serviciile secrete, care orchestrează campania împotriva şcolii de yoga MISA şi a lui Gregorian Bivolaru. Printre alte acţiuni de acelaşi tip, vă reamintim crearea unor false conturi de email din care se trimiteau scrisori cu „sfaturi spirituale” oferite, zice-se, de profesorul de yoga Gregorian Bivolaru, lansarea pe internet a unor fotografii şi mesaje-cadou de 8 Martie (diferite de cele prezentate pe site-ul yogaesoteric. net), întreţinerea forumurilor de discuţii anti-MISA, crearea unor bloguri care făceau propagandă anti-MISA şi postarea de comentarii şi mesaje pe diferite pagini de Internet şi bloguri, precum şi tentativa eşuată de infiltrare în conducerea şcolii de yoga (este vorba de fostul instructor de yoga Claudiu Trandafir). Putem vedea aşadar, că este vorba de acţiuni concertate care implică resurse considerabile. Ne întrebăm pe bună dreptate cine pierde timpul pe internet ocupându-se de asta? Cine are interesul să discrediteze MISA şi dispune de resurse umane şi materiale pentru a susţine o astfel de campanie? Toţi cei care vor analiza cu suficientă atenţie cazurile pe care le-am semnalat vor recunoaşte o acţiune tipică pentru serviciile secrete.

Citiţi şi:
Cecilica şi Derbedelii sau... campania de toamnă, în versiunea 2009
Noi dovezi zdrobitoare privind implicarea unor agenţi ai serviciilor secrete şi mercenari în activităţile site-urilor de propagandă împotriva MISA
Adevăruri secrete despre spionul Valeriu Frunteş, care totodată a fost şi informator neremunerat până la retragerea sa de la cursurile MISA

yogaesoteric
29 noiembrie 2009

MASONII FILO-RUSI il ameninta pe Traian Basescu si anunta sustinerea lui Mircea Geoana. VIDEO

Wednesday, December 2, 2009

EXCLUSIV. A treia vizită a lui Geoană la Moscova. DOCUMENTE. Plus VIDEO de la Nasul


Candidatul PSD joacă interesul naţional la ruleta rusească

Scris de Victor Roncea 

Mircea Geoană, şeful PSD, dorit ca preşedinte de carton de Ion Iliescu - la råndul lui alesul şi conspiratorul Moscovei - a efectuat anul acesta mai multe vizite în Federaţia Rusă, fără a respecta normele legale şi uzanţele diplomatice şi de securitate, desemnate pentru al doilea om în stat. Cel puţin la una dintre cele două vizite cunoscute până acum, mai îndeplinea şi funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Pånă la a fi prezentate public de un avertizor anonim care l-a interpelat pe ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, prin intermediul unui portal de ştiri, aceste vizite au rămas secrete. Nici pånă astăzi Mircea Geoană nu a oferit lămuriri opiniei publice privind persoanele cu care a vizitat Piaţa Roşie şi natura discuţiilor efectuate pe långă zidul Kremlinului. Dacă toate acestea au fost întreprinse în interesul public, al romånilor, de ce atåta secretomanie şi lipsă de transparenţă? Ziarul „Curentul“ a mers pe urmele firului roşu scăpat de Geoană din måini şi a descoperit că este posibil ca acesta să fi efectuat o a treia vizită secretă la Moscova, solicitată în plină campanie electorală prezidenţială. Documentele intrate în posesia noastră arată că Geoană a fost solicitat să se deplaseze la Moscova „în viitorul cel mai apropiat“, acesta acceptånd termenii avansaţi prin ambasadorul rus la Bucureşti, Aleksandr Ciurilin, şi stabilind în aceeaşi zi două date posibile: „11-12 sau 16-17 noiembrie“.

Ambasadorul rus îl cheamă pe Geoană la ordin

Faptul că prima vizită a fost apreciată pe măsură, în folosul intereselor ruseşti, este demonstrat şi de existenţa unei o a doua deplasări, recunoscute forţat de Geoană, în urma primelor dezvăluiri, dar al cărei desfăşurător a fost păstrat, de asemenea, secret, de către candidatul prezidenţial al PSD, urmaşul lui Iliescu-KGB. Iar faptul că ambele deplasări secrete au fost apreciate pozitiv de către tovarăşii din Piaţa Roşie sau Piaţa Liubianka este constatat de interesul ruşilor de a-l chema din nou la ordine pe Geoană, de data aceasta în plină campanie electorală. Şi aceasta în contextul în care etalonul euro-atlantic reprezentat de Statele Unite ale Americii anunţase cu fermitate că nu poate organiza întâlniri oficiale de stat cu omologi din România, pe perioada campaniei.
Printr-o scrisoare parvenită preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, de la omologul său rus, Serghei Mironov, pe 26 octombrie, remisă prin intermediul ambasadorului Rusiei la Bucureşti, şeful PSD este chemat la Moscova şi solicitat să efectueze această vizită „în viitorul cel mai apropiat“.

Filmul celei de-a treia vizite

În urma investigaţiilor „Curentul“, am găsit şi scrisoarea lui Mironov şi pe cea a lui Ciurilin (pe care le prezentăm în facsimil) cât şi alte date, din care reiese că, în aceeaşi zi, Geoană răspunde pozitiv la minut şi îşi instruieşte stafful să stabilească imediat modalităţile de plecare. Consiliera sa, Corina Mavrodin, adusă după el din mediul ziaristico-diplomatic, este însărcinată împreună cu Dana Nica, managerul de campanie al candidatului Geoană, să stabilească organizarea vizitei, cu propunerile de date „11-12 sau 16-17 noiembrie“. Desigur, se ridică automat întrebarea: după ce avusesei deja două vizite în decurs de şase luni, ce putea fi atât de fierbinte încât, în plină campanie electorală şi, mai mult, în plină criză guvernamentală, când urmau să fie audiaţi şi votaţi în plen noii miniştri ai Cabinetului Negoiţă, să-ţi faci bagajele şi să părăseşti rapid ţara, la un simplu fluierat de la Moscova? Nu cumva şeful PSD urma să fie încredinţat că i se predă ştafeta de „om al Moscovei“, deţinută de Iliescu, cel care, la fel ca Geoană, într-un alt decembrie, 1989, se deplasa „sub gloanţe“ la Ambasada URSS, cu cercul său de complotişti ai FSN, ca să le spună ruşilor „cine suntem şi ce vrem“?

Un concediu învăluit în mister

În tot cazul, fără să pregete, Geoană îşi ia concediu de la Senat, în condiţiile descrise mai sus de devălmăşie parlamentară şi guvernamentală, la o dată care corespunde primei variante alese, respectiv pentru 9-11 noiembrie, 12 fiind joi, când în mod normal activitatea Senatului este redusă. Nimeni nu a înţeles la vremea respectivă de ce şi unde pleacă Geoană în vacanţă. Pe 10 noiembrie, şefa Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, declară de la microfonul Parlamentului României: „Îl invit pe domnul Geoană să se întoarcă din concediu, astfel încât să putem demara procedurile de audiere a miniştrilor. Îl invit în acelaşi timp să fie preocupat şi de soarta României. Criza economică şi politică nu stă pe loc cât dumnealui este în concediu. Îi reamintesc că înainte de a fi candidat la preşedinţie este preşedintele Senatului“. Geoană, nimic. În ciuda chemării disperate a colegei sale, îl descoperim pe 11 noiembrie la... Galeriile de Artă din Reşiţa. Ultima apariţie: orele 17.00. Geoană mai este văzut, apoi, după alte 24 de ore, la Sibiu, la o... lansare de carte. Desigur, rămâne de văzut unde a dispărut Geoană în timp ce Parlamentul, Guvernul şi ţara ardeau. Ce putea fi atât de important? Cert este că, aşa cum a ascuns primele două vizite şi nici până astăzi nu a oferit lămuriri şi informaţii credibile privind întâlnirile sale secrete de la Moscova, constatăm că pretendentul la scaunul de la Cotroceni, păpuşa lui Iliescu şi a mogulilor Vîntu, Patriciu şi Voiculescu - cu toţii reprezentanţi ai unor interese ruseşti - , este dorit şi chemat de stăpânii de la Răsarit de trei ori în doar câteva luni.

Dus la Kremlin după revolta de la Chişinău

Revenind la prima vizită dezvăluită public, întreprinsă la 27 aprilie 2009, este de subliniat că aceasta a avut loc la doar 20 de zile de la revolta tinerilor basarabeni înăbuşită în sânge la Chişinău, când subiectul era încă fierbinte, iar regimul Voronin nu-şi dăduse obştescul sfârşit. Geoană este chemat, de urgenţă, la Moscova şi revine la Bucureşti după doar 24 de ore, culmea!, pentru a participa la o şedinţă CSAT, dar fără a sufla un cuvinţel despre aşa-zisa vizită oficială şi discuţiile avute cu interlocutorii săi dintr-un stat rival NATO. Însăşi modul în care s-a realizat această vizită arată atât modalitatea intempestivă, cât şi latura de slugărnicie a şefului PSD faţă de o putere străină. Preşedintele Senatului nu a îndeplinit obligaţiile legale ale regulamentului Senatului în cazul unei delegaţii parlamentare în străinătate şi nici nu a anunţat Ambasada noastră la Moscova - care a aflat din presă despre incursiunea lui Geoană -, sursele noastre din MAE adeverind că dosarul diplomatic al relaţiilor României cu Rusia i-a fost înmânat senatorului PSD fără ca acesta să ofere lămuriri. Mai mult, conform informaţiilor noastre, Mircea Geoană a obligat inclusiv ofiţerii SPP care îi asigurau protecţia să-şi încalce toate regulamentele militare specifice muncii lor în cazul unei asemenea deplasări externe, punându-i în faţa faptului împlinit în avionul privat furnizat de amicul său, Ion Ţiriac.

Pe firul roşu al GRU şi KGB

Despre această vizită, presa a aflat de la sursele care au dorit să-şi păstreze anonimatul că ar fi fost aranjată de ofiţerul serviciului special militar rus GRU, Boris Golovin, acum „om de afaceri“ apropiat de Viorel Hrebenciuc şi grupul de interese ruseşti din PSD. Iniţial, atât sforarul Hrebenciuc, cât şi Cozmin Guşă, consilierul de campanie al candidatului Mircea Geoană, au dezminţit informaţiile privind această vizită, ocultând adevărul, fiind siliţi însă să recunoască în cele din urmă. „Curentul“ a fost informat că Geoană n-a fost plimbat chiar degeaba în fosta URSS. Fostul vicepreşedinte al CSAT s-ar fi întâlnit cu tânărul Arkady Dvorkovici, economist şi şef al directoratului de experţi al Kremlinului, care l-a abordat asupra problemelor energetice ale zonei şi „soluţiile“ gazoductelor ruseşti, dintre care South Stream ar putea trece, sau nu, prin România.

Geoană, la toartă cu duşmanii României

Dar nu aceasta a fost discuţia cea mai importantă. Geoană a fost tatonat chiar de o eminenţă cenuşie de aceeaşi teapă cu Hrebenciuc, respectiv Serghei Prihodko, consilierul pe probleme diplomatice al preşedintelui rus Dmitri Medvedev, un anti-român convins. În contextul violenţelor din Basarabia, Prihodko a fost cel mai agresiv reprezentat al Rusiei la adresa României, şi asta chiar la forurile europene.
La summitul UE-Rusia din mai, desfăşurat la Habarovsk, Prihodko a acuzat România de implicare în tulburările politice de la Chişinău, mascând astfel propria ingerenţă. Aşadar, un astfel de interlocutor cu o astfel de abordare intră automat în cadrul interesului de securitate naţional, ca să nu mai vorbim de cel public, pentru care, chipurile, Geoană ne reprezintă în Senatul României. Ascunderea deliberată la şedinţa CSAT a conţinutului convorbirilor de la Moscova şi ţâfna arătată la descoperirea acestei vizite ascunse ne demonstrează cu prisosinţă pericolul pe care îl poate reprezenta un preşedinte care joacă interesul naţional la ruleta rusească în folosul celui propriu şi personal sau de partid. Dacă pe lângă aceste întâlniri Geoană s-a mai văzut şi cu Nikolai Patrusev, secretarul Consiliului Securităţii Rusiei şi fost director al FSB, ex-KGB, credem că deja prima excursie din acest an a şefului Senatului la Moscova poate intra sub incidenţa legii.
Rămâne valabil mesajul anticomuniştilor din Piaţa Universităţii: „Geoană, nu uita, te votează Moscova“.


Sursa Video: voxnewsRomania, http://voxnewsromania.wordpress.com/

A treia vizită a lui Geoană la Moscova
Curentul - miercuri, 02 decembrie 2009

VOX NEWS: Filmul cu Basescu este un FALS! “D-le Patriciu, RUSINE!”, nu respect. VIDEO


Preşedintele Traian Băsescu a făcut public, miercuri seara, rezultatul expertizei pe care a solicitat-o la începutul acestei săptămâni Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (INEC), privind filmarea care îl arată pe şeful statuui lovind un copil în timpul campaniei electorale din 2004.
Surse: http://voxnewsromania.wordpress.com/ , voxnewsRomania

VACCINAREA fortata impotriva HPV a fost blocata, conform prevederilor ONU. Se va face doar cu acordul parintilor.


Campania de vaccinare HPV a fetitelor de clasa a VI-a si a VII-a a fost blocata de Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului, care a solicitat, oficial, invocand Conventia ONU, acordul scris al parintilor pentru imunizarea copiilor.
Ministerul Sanatatii, Ministerul Educatiei si directiile teritoriale de protectie a copilului au primit o adresa din partea Autoritatii Nationale de Protectie a Copilului (ANPDC) prin care se solicita, in mod expres, acordul scris al parintilor pentru vaccinarea HPV. „Raspunsul MS a fost unul de genul ca ar cunoaste si ei dispozitiile legii si ca vor avea in vedere recomandarile noastre. Ministerul Educatiei ne-a comunicat ca va transmite adresa noastra tuturor inspectoratelor scolare, ceea ce au si facut“, ne-a declarat Mioara Bogdan, secretar general al ANPDC. In adresa ANPDC se atragea atentia ca, potrivit prevederilor Conventiei ONU si a Legii nr. 272/2004, raspunderea pentru cresterea copilului apartine parintilor si ca statul are obligativitatea de a sprijini parintii si copiii in folosirea cunostintelor de baza despre sanatatea copilului. „Vaccinarea HPV nu poate fi facuta decat cu acordul reprezentantului legal al copilului“, se arata in documentul ANPDC. „Vorbim despre un vaccin controversat, asupra caruia nu s-a dat un verdict in ce priveste reactiile adverse“, a afirmat Mioara Bogdan.
Sursa: Apologeticum

SCRISOAREA DESCHISA A DOAMNEI Maria Basescu. FACSIMIL. "Domnule Dinescu, sa va cereti scuze in fata copiilor mei! Domnule Geoana, oricate scuze v-ati cere, nicio mama nu va va putea ierta!"

Scrisoare Deschisa

Sunt una dintre femeile care si-a dedicat intreaga viata familiei ei. De dimineata pana tarziu in noapte, zi de zi, timp de cateva zeci de ani, m-am ingrijit sa le fie bine copiilor si sotului meu. Aceasta este cea mai importanta misiune pe care mi-am asumat-o.

Nu am lucruri spectaculoase de spus in fata camerelor de luat vederi. Viata mea, cu bune si cu rele, nu difera de viata catorva milioane de femei din Romania. Pentru acest motiv am stat departe de presa, chiar daca am fost de multe ori suparata pentru lucruri neadevarate care se spuneau despre noi.

Rup astazi tacerea pe care am pastrat-o timp de cativa ani fiindca ceea ce presa si oamenii care sunt in spatele ei fac astazi mi se pare de neacceptat.

Nu as vrea sa spun ca ceea ce a facut Traian Basescu in mandatul sau este perfect. Stiu insa ca tot timpul s-a gandit cum sa faca lucruri bune pentru oamenii de rand care l-au ales.

Atunci insa cand vine vorba despre relatiile pe care le are cu alti oameni, pot spune, dupa 34 de ani de casnicie, ca nimeni nu il cunoaste pe Traian Basescu mai bine decat mine.

L-am auzit acum cateva zile, si inca nu imi vine sa cred, pe dl. Mircea Dinescu afirmand ca sotul meu m-ar fi lovit. Nu stiu in ce familie a crescut dl. Dinescu, dar in familia mea, in casa mea si in viata mea nu s-au intamplat niciodata asemenea lucruri. Pentru afirmatiile mincinoase pe care le-ati facut sunteti dator, domnule Dinescu, sa va cereti scuze in fata copiilor mei.

Am vazut de asemenea si un film neadevarat, trucat, care s-a derulat zile intregi la televiziuni, film in care sotul meu este prezentat lovind un copil. Depun marturie ca sotul meu nu a fost niciodata agresiv cu fiicele noastre, si nici cu vreun alt copil. Dar, dincolo de a-i tine parte lui Traian Basescu, gasesc inacceptabil, ca mama, sa introduci copilul din film in mizeria alegerilor si sa ii distrugi viata. Pentru acest lucru, domnule Geoana, oricate scuze v-ati cere, nicio mama nu va va putea ierta.

Inchei prin a va spune ca nu este usor sa fii sotie de presedinte, atunci cand acesta pune interesele tarii mai presus de orice, uneori chiar si de familie. Dar si pentru asta il iubesc si il respect pe sotul meu, Traian Basescu.

Maria Basescu
30.11.2009

PIATA UNIVERSITATII ieri, azi si maine: „Mircea Geoană nu uita, te votăm la Moscova!“

De Ziua Naţională, timişorenii au dat reject Pactului slugilor pesediştilor lui Iliescu
Scris de George Roncea  
Ieri, de Ziua Naţională, Piaţa Operei din Timişoara a fost plină de timişoreni ieşiţi să protesteze la adresa politrucilor veniţi să semneze Pactul neruşinării şi lăcomiei dintre liberali, pesedişti, ţărănişti ciuhandişti etc. Timişorenii au ieşit în stradă, enervaţi de mimarea reconcilierii comunisto-liberalo-tărăniste şi de utilizarea ca agent electoral al Timişoarei a taberei lui Iliescu. S-au ales cu violenţe din partea jandarmeriei şi cu gaze lacrimogene aruncate în ochi, în timp ce pe un ecran uriaş se derulau imagini cu discursurile ditirambice ale lui Geoană, Ciuhandu, Crin etc.
Timişorenii au amendat momentul ruşinosului pact dintre Ciuhandu, omul mafiei imobiliare ţigăneşti din Timişoara (chiar nevastă-sa era angajată la firma unui bulibaşă), Geoană şi restul adunăturii din care n-au lipsit circăreasa Lavinia Şandru (femeia s-a lansat la Circul de Stat), circarul Mircea Dinescu etc.
Timişorenii au utilizat banerul şi lozinca afişată ieri în ziarul „Curentul“ - „Nu iertăm, nu uităm“, a românilor anti-pesedişti, anti-Ilici, spiritul Timişoarei reaprinzându-se la 20 de ani de la Revoluţie.
La adresa www.romaniantipsd.ro se găseşte o colecţie completă de opinii şi ilustraţii ce aparţin acestei categorii de români, între care mă număr şi eu ca simplu scribălău de ziar. Frame-ul site-ului creat de foşti golani ai Pieţei Universităţii este asemănător cu structura site-ului www.mineriada.org, creat tot de foşti vechi golani.
Semnificativ pentru starea jalnică a presei româneşti, nicio televiziune nu a reuşit să filmeze de sus manifestaţia, pentru a vedea toată lumea că Piaţa Operei era plină ochi. Un coleg din presa locală ne-a contactat şi ne-a transmis date de la faţa locului, comunicându-ne cursul evenimentelor şi confirmând utilizarea gazelor lacrimogene de către jandarmi.

Geoană, Crin şi Iohannis au fugit pe uşa din spate

Mircea Geoană nu a ieşit în piaţă, preferånd să-şi susţină discursul din Operă. În momentul în care a început să vorbească, el a fost huiduit copios. Adversarii lui Geoană i-au cerut candidatului PSD să aibă curaj să iasă în faţa mulţimii. În momentul în care Ciuhandu a explicat din Operă că Băsescu reprezintă comunismul, a izbucnit un cor de huiduieli. Aproape exact ca în urmă cu 20 de ani, Geoană, Antonescu şi Iohannis au părăsit Opera prin spate. Nu ştim dacă au plecat cu elicopterul de pe acoperişul Operei...
Cåţiva susţinători ai lui Geoană, înarmaţi cu steaguri şi pancarte, au fost luaţi la rost de mai mulţi tineri şi pensionari care i-au întrebat „cum îşi permit să confişte Piaţa Operei“. Mai mulţi membri ai Societăţii Timişoara, printre care şi reputatul om de cultură timişorean Daniel Vighi, au venit în Piaţă pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de mitingul organizat de PSD, potrivit Hotnews.
„Este dureros că, la 20 de ani de la Revoluţie, comuniştii să se adune aici, în Piaţa Operei. Dacă mergeau în Parcul Central, nu avea nimeni nimic cu ei“, a declarat pentru Hotnews Dan Botorodetchi.
„Nu sunt aici pentru a-l susţine pe Băsescu. Sunt aici pentru a milita împotriva comunismului. Roşu e culoarea comuniştilor“ - a declarat un timişorean citat de Hotnews.
O timişoreancă aflată în centrul Timişoarei a sintetizat evenimentele, notează News Timişoara: „Tatăl meu a murit în centru, iar acum comuniştii au venit din nou aici“, a declarat cu lacrimi în ochi tånăra.

„Jos comuniştii!“

Realitatea în schimb a transmis că sunt doar „câţiva oameni“, nu mii de oameni, iar între aceştia erau doar „golani“ - galerişti de la Poli Timişoara, susţinători ai PD-L şi revoluţionari. A uitat să menţioneze că toţi cei care strigau „ruşine!“ şi „jos comuniştii!!“ către cei care au pactizat cu PSD-ul lui Ion Iliescu tocmai la Timişoara sunt în primul rând timişoreni, la fel ca şi timişorenii care au ieşit în stradă acum 20 de ani.
Filmările operatorilor Realităţii au decupat cu grijă cadrul, astfel încât să nu se vadă masa de oameni şi mulţimea celor care îl înjurau pe Ion Iliescu şi ai lui, corespondentul nostru de circumstanţă relatându-ne că printre lozinci de genul „Mircea Geoană nu uita, te votăm la Moscova“ s-au mai strecurat şi multe alte „zicături“ care nu pot fi reproduse, ce se refereau la Ion Iliescu în mod ireverenţios, oral. Realitatea a procedat exact ca TVR-ul în timpul Pieţei Universităţii, încercând să-i bagatelizeze şi să-i acopere de rahat pe demonstranţii anticomunişti de la Timişoara. Ceva mai jalnic şi mai greţos n-am mai văzut de mult - de aproape 20 de ani de fapt. Circul a continuat toată ziua pe vidanja de ştiri a lui Vîntu.
„Regretabil, vaaai ce violenţă, pace şi cadenţă, totu’, totu’ e vina lu’ Băsescu, ce s-a întâmplat la Timişoara e o continuare a gesturilor regretabile violente ale actualului preşedinte“, a zis pesedista Carmen Moldovan, ţiitoarea lui Kelemen Hunor, candidatul autonomiei maghiare.
Un Mircea Diaconu devenit politicianist liberal, cu o neruşinare cinică lipsită de orice măsură, a condamnat „instigarea poporului contra asupritorilor“ determinată, vezi Doamne, de Traian Băsescu, cel care ar fi vinovat de aşa-zisa contra-manifestaţie „absolut oribilă“ de la Timişoara.
Cu alte cuvinte, oricine protestează faţă de Ion Iliescu e plătit de Băsescu, de Raţiu şi Câmpeanu. Pardon, Câmpeanu nu, că Câmpeanu a ajuns cârpa cârpei kaghebiste.
Cam aşa a fost ziua naţională la Timişoara, ziua ruşinosului pact a comilitonilor lui Ion Iliescu, la 20 de ani de la „Revoluţie“...