Thursday, July 23, 2020

Fenomenul Piața Universității 1990 expus de fotojurnaliștii Nic Hanu, Pascal Ilie Virgil și Victor Roncea la Palatul Suțu și în Cetatea Râșnov. FOTOGRAFII EXCLUSIVE

Trei fotografi readuc la lumină, după 30 de ani, 52 de imagini ale Fenomenului Piața Universității 1989-1990.
După prezentarea acestora pe simezele deschise ale Muzeului Municipiului București – Palatul Suțu din inima Capitalei, în perioada 13 iunie – 13 iulie 2020, expoziția face parte acum din Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2020 și este disponibilă spre vizitare între 18 – 26 iulie în Piața Unirii din Râșnov și între 27 iulie – 30 august 2020 chiar în Cetatea Râșnov, transmite EVZ.

Fotojurnaliști, participanți și organizatori ai manifestației, Nic Hanu, Pascal Ilie Virgil și Victor Roncea și-au răscolit negativele și amintirile pentru a reda tinerilor de azi cât și cercetătorilor, istoricilor și publicului larg, fotograme dintr-un fenomen unic european și chiar internațional: o demonstrație-maraton pentru libertate, de 52 de zile.
Cei trei s-au regăsit în anul 1990 în redacția „României libere”, care apărea pe atunci într-un tiraj extraordinar pentru azi, de 1.000.000 de exemplare, ceea ce ne arată aviditatea românilor pentru presa liberă. Astăzi, Nic Hanu este un fotograf consacrat, autor de cărți de fotografie, membru și fost președinte al Asociației Artiștilor Fotografi din România, Pascal Ilie Virgil este regizor, scenarist și producător independent, iar Victor Roncea, pe atunci fotoreporter la ziarul „Glasul” al Ligii Studenților, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și publicist la „Evenimentul Istoric”, „Evenimentul Zilei” și „Bursa”, informează Asociația Jurnaliștilor Români de Pretutindeni.
Expoziția organizată de Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2020 se desfășoară sub auspiciile Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și Asociației Artiștilor Fotografi din România și a Primăriei orașului Râșnov, publică și ziarul Bursa.

Martori oculari ai crimelor din iunie 1990


Prof Nae Constantinescu de Cristina Nichitus Roncea
Crimele de la Mineriada din 13 – 15 iunie 1990 au fost dezvăluite și rememorate dureros la vernisajul de la București al expoziției „Fenomenul Piața Universității – 30 de ani”, de către arh. Tomnița Florescu, profesor la Arhitectură, prof. dr. Nicolae Constantinescu, medicul care a primit la Spitalul Colțea morții și răniții evenimentelor, Corneliu Vlad, pe atunci jurnalist la România liberă, George Roncea, organizator al Pieței Universității, arestat în Arhitectură și încarcerat de mineri și organe la Măgurele, Miron Manega, maltratat brutal alături de poetul Cezar Ivanescu, Eugen Negrea, fotograf și autorii Nic Hanu, Pascal Ilie Virgil și Victor Roncea, prin cuvinte și fotografii.
VIDEO AICI:

Martorii vorbesc:



Video cu Expoziția și două interviuri la Trinitas și Radio România Cultural:



Cine sunt și ce cred cei trei:

Nic Hanu și cum „Să Învățăm Fotografia de la Maeștri”


Nic Hanu in Piata Universitatii 1900
Autorul Nic Hanu este absolvent cu Diplomă al Facultății de Electronică, Inst. Politehnic București.
Practică fotografia ca freelancer. Este distins cu titlul de „Artist al Federației Internaționale de Artă Fotografică”. A publicat numeroase articole pe teme fotografice și a efectuat expertize tehnice și testări de materiale și tehnică foto pentru Azomureș, I. O. R. și Ministerul Comerțului.
A primit distincții pentru lucrări fotografice atât în Romania cât și în străinătate în urma expozițiilor sale. Lector de fotografie la Universitatea Cultural Științifică, susține seminare cu profil fotografic.
Cărți publicate: – Fotografia și fotoaparatele Orizont, Ed. Tehnică, București;
„Să Învățăm Fotografia de la Maeștri”, volumul 1 – partea de tehnică fotografică, Editura Tehnică;
„Să Învățăm Fotografia de la Maeștri”, volumul 2 – partea de exprimare artistică, Editura Tehnică
„Temeiurile Imaginii cu maeștrii fotografiei” – 354 pagini. editată în regie proprie, 2016
Este membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR) și a fost primul președinte al acesteia după 1989.

Piața Universității 1990 și România lui 2020


Fenomenul Piața Universităţii 1989 – 1990 a reprezentat cu adevărat readucerea la București a axei lumii, extirpate din spațiul public al României după ocupația bolșevică a Rusiei sovietice. Nicicând nu se mai văzuse în Agora țării o asemenea manifestare de credință și luptă deschisă și non-violentă, pentru libertate, nicicând nu s-a mai văzut de atunci un astfel de fenomen ingenuu. Unicitatea Fenomenului declanșat în aprilie 1990 de tinerii care fuseseră deja pe baricadele din 1989 în același loc sacru constă și în caracterul ei profund cultural și moral. Acolo, sub icoana Maicii Domnului adusă de la Putna și între portretele „Românului Absolut” din Balconul Universității, s-a recitat Doina lui Eminescu interzisă de ocupanții sovietici, de acolo s-a transmis salutul de solidaritate al dramaturgului “academician–golan” Eugen Ionescu, acolo au cuvântat poetul creștin Ioan Alexandru și Părintele Constantin Galeriu, de acolo a binecuvântat manifestația cel mai mare teolog al secolului trecut, Părintele Dumitru Stăniloae, acolo s-a cântat „Imnul Golanilor” și „Doamne, vino, Doamne”, în emoția de masă a elitei active a României și acolo a răsunat vibrant, pentru prima oară în libertate după 45 de ani, din pieptul a 100.000 de români, troparul Învierii Domnului: „Hristos a înviat din morți cu moartea pre moarte călcând!”. Totodată, la fel de important, Piața Universității s-a constituit în prima resursă de informații reale a României, prin fațada Institutului de Arhitectură, transformată de studentul la Arte Plastice, viitorul ziarist George Roncea, într-un portal de comunicare directă cu românii. Pe lângă mesajele dispuse pe frontispiciul clădirii lui Grigore Cerchez ce poartă numele lui Ion Mincu, acolo a fost difuzată pentru prima oară în România, pe un ecran gigant plasat cu greu dar reușită din baza de la ultimul etaj, filmarea ascunsă de regim în care conspiratorul GRU/KGB Nicolae Militaru, afirma în sediul CC al PCR, către fiul de agent NKVD Petre Roman, agentul sovietic Silviu Brucan și școlitul la Moscova Ion Iliescu, că „Frontul Salvării Naționale ființează de șase luni de zile!”.
„Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu vom câștiga libertatea noastră”, era refrenul preferat al zecilor de mii de participanți din „Zona Liberă de Neocomunism a României”. Într-adevăr, ultimii plecați nu au făcut-o de bună voie ci numai ridicați pe sus în cătușele milițienilor transformați peste noapte în polițiști, loviți sub paturile de armă ale jandarmilor proaspăt redenumiți din trupeți ai Securității și, apoi, mai ales, însângerați de bâtele și chiar topoarele minerilor manipulați de conducătorii vizibili sau din umbră ai FSN. Cei arestați și maltratați – elevi, studenți, intelectuali sau simpli bucureșteni revoltați – au fost încarcerați ilegal în condiții de lagăr și torturați, uneori bestial.
Finalul dramatic al manifestației nu mai are nimic de a face cu energia demonstrației pașnice de 52 de zile. Este o evidență pentru orice om informat că operațiunea din 13 iunie 1990 a fost jocul mai multor servicii speciale, din România și de aiurea, fiecare cu interesul lui. Pentru cei mai tineri amintim doar fraza interceptată dintr-o transmisiune a Ministerului de Interne: „Va rog sa-l informati pe domnul presedinte: dam foc la toate autobuzele. Aceasta a fost intelegerea”. Pe de altă parte, astăzi cunoaștem că la subsolul și primele nivele ale sediului Poliției Capitalei se afla o parte din arhiva Securității Municipiului București în care se stocaseră monitorizările evenimentelor din decembrie 1989 – audio, video și scrise – care puteau afecta serios interesele Armatei conduse acum de capi din agentura sovietică din România. Fotograful Nic Hanu a înregistrat în imaginile sale mai multe evidențe care demonstrează indubitabil pentru un specialist că modul uniform și puternic în care au ars autobuzele nu poate fi datorat doar unor sticle incendiare (și ele venite de unde?). La fel, mai ales, explozia a cărei ciupercă se ridică până la etajul 4 al clădirii Poliției.
Ce a urmat, până azi, se știe, se vede cu ochiul liber și se simte, din păcate, pe spatele bietului român și în dauna resurselor pământurilor lui dumnezeiești milenare: menținerea României, conform înțelegerilor secrete de la Malta, în sfera de influență sovietică, atunci, ruso-germană, acum. Doar un cutremur venit de la Washington, pe care îl așteptau și manifestanții din Piața Universității 1989 – 1990, urmat de un vulcan a cărui lavă să topească toate nodurile rețelei planetare anti-umane comunist-progresiste, mai poate surpa, poate, acest eșafodaj nefast pentru România.
Victor Roncea, Iunie 2020

Victor Roncea, „Golan” pentru toate regimurile din România


Victor Roncea in Piata Universitatii 1900
Victor Roncea era în 1990 elev la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” și, din pasiune, fotograf la ziarul „Glasul” al Ligii Studenților. A debutat în presă chiar în timpul Fenomenului Pieței Universității, cu fotografii în săptămânalul „Expres” și, apoi, ca reporter la ziarul „România liberă”. A înregistrat fotografic din Institutul de Arhitectură intrarea minerilor în Piața Universității și spargerea ușilor Facultății de Geologie cu topoarele dar filmele au fost ulterior confiscate în timp ce se număra printre primii cetățeni ai României maltratați, răpiți, arestați și încarcerați ilegal, alături de studenții de la Arhitectură și Universitate. În timpul manifestației a contribuit la organizarea ei prin crearea și montarea lozincilor din spațiul Pieței și înregistrarea fotografică a fenomenului cultural și civic, totodată îndeplinind funcția de liant între cele două grupuri organizatorice, Liga Studenților și Asociația Studenților Arhitecți. A emigrat ca refugiat politic în Statele Unite ale Americii unde a studiat și lucrat în domeniul fotografiei și a revenit definitiv după 5 ani, pentru a contribui la răsturnarea democratică a regimului Iliescu. Din nefericire pentru România, rezultatul a fost doar schimbarea unei gărzi de agenți sovietici cu o alta, ceea ce tinerii anilor ’90 nu au mai putut controla. În continuare lucrează în presă, la ziarele ZIUA, Curentul, Bursa, Evenimentul Zilei, revistele Tribuna și Evenimentul Istoric și portalul ZiaristiOnline.Ro, unde este reporter special, corespondent în zone de conflict și Basarabia, redactor, Șef Departament Externe, editorialist, Senior Editor, Redactor Șef Adjunct, publicist. A fost corespondent ocazional pentru BBC World Service și BBC Scotland, a primit burse și a participat la cursuri de jurnalism și fotojurnalism în SUA, Europa Centrală și Occidentală, Consiliul Europei, Parlamentul European și NATO și a fost declarat persona non grata în Ucraina pentru articolele sale. A primit numeroase premii de presă și este fondator, membru și membru de onoare al mai multor organizații civice și profesionale, naționale, europene și internaționale. Preocupat de devoalarea rețelelor „deschise” ex-sovietice din România a câștigat mai multe procese de presă cu membri ai acesteia din societatea în civil.
Autor, co-autor, coordonator și editor al unor lucrări despre România și amenințările Rusiei la Marea Neagră, Dictatura Biometrică, Dosarele distrugerii elitei româneşti, Corneliu Zelea Codreanu în Arhiva CNSAS (împreuna cu Gheorghe Buzatu), Mihai Eminescu și Părintele Justin Pârvu.
Expoziții de fotografie la New York, Stanford University, California, Chicago Public Library, SUA; Cottbus Film Festival, Germania; Galeriile Teatrului National – ArtExpo, România.
Detalii pe Roncea.wordpress.com și Roncea.Ro.

Unde sunt românii?


Nu știa nici necuratu’ în aprilie ’90, sper să fiu iertat că pornesc atât de abrupt, însă e strigătul meu de durere, că acea formă de protest care începea era împotriva unui dușman care apoi se va fi dovedit a fi reprezentantul unei dictaturi mult mai ticăloase și nenorocite decât cea care se terminase cu câteva luni mai înainte. Dușmanul dictatorial era tot de stânga, de extracție bolșevică accentuată, trădător de țară, criminal. Avea să-și trădeze poporul, să-l mintă și să-l jefuiască, să-și bată joc de el și, în același timp, ceea ce e și mai rău, să-i dea speranță.
Așadar, nu puteam ști atunci că marșul de protest de la care a pornit totul, pe care îl fotografiam, însoțindu-l de la sediul televiziunii din Dorobanți până în Piața Universității (am evitat sintagma mincinoasă de televiziune liberă) se va transforma într-un model unic de rezistență împotriva oricărei forme de totalitarism, în ciuda tuturor manifestărilor de fanatism fesenist de pe toată durata manifestației. De la aruncarea în prima zi, la acel marș de protest, a unui ghiveci cu pământ în coloana cu manifestanți pașnici de pe Calea Dorobanți – femeia lovită grav în creștetul capului a supraviețuit, la fel ca gestul acelui criminal necunoscut în conștiința și memoria celor care au văzut și auzit totul- și până la violențele de neimaginat din iunie, ale forțelor de represiune polițienească, civile (imeghebiști coordonați de foști securiști, viitori sereiști), și culminând cu atrocitățile minerilor.
Ziarul “România liberă”, pentru care lucram atunci, a fost singurul loc din presa centrală unde se spunea și se arăta, prin imagini netrucate, adevărul. Arăta ce se întâmplă în Piața Universității. TVR și Radioul public mințeau și dezinformau. Ziarul meu era incendiat sau era aruncat din trenurile care îl distribuiau în țară. Adevărul nu trebuia să fie cunoscut. Dictatura se instala, o dictatură a trădării, hoției și jafului de țară instituționalizat, a mitocăniei, a manipulării celor cu creiere manipulabile (pentru că manipularea, trebuie să spunem clar, se face în principal la mințile leneșe și chiar lipsite de orice activitate), a înjosirii poporului român și a distrugerii sale planificate.
După aproape două luni de rezistență anticomunistă, dictatura fesenistă abjectă a învins și s-a perpetuat în diferite forme. A reușit în deceniile următoare să transforme o țară cu oameni civilizați și buni într-una cu cea mai mare rată a emigrației din lume în timp de pace, într-una cu oameni răi, mânioși, egoiști, hoți și mitocani, conform modelului conducătorului emanat de partid. Și a mai reușit (sau va reuși) distrugerea unei națiuni prin inhibarea ei demografică, astfel încât prognozele au ajuns să estimeze că doar peste două-trei decenii poporul român nu va mai fi majoritar în România.
Oare, dacă ați fi știut, în aprilie-iunie 1990 ați fi fost mai mulți în Piața Universității?
Pascal Ilie Virgil, Iunie 2020

Pascal Ilie Virgil – regizor, scenarist și producator independent


Pascal Ilie Virgil in 1990
Pascal Ilie Virgil are Studii de Regie film, UNATC (cu un an doctoral) și Filosofie, Universitatea București, și este regizor, scenarist și producător independent (http://www.imdb.com/name/nm5381307).
A regizat filmele de lung metraj Desperate Ghosts (2018) și Delfin Pentagon (co-regizor)(2018). A scris scenarii pentru: The Jester from Transylvania (2020, post-producție); Desperate Ghosts (2018); Delfin Pentagon (2018); Femeia cu cravată neagră (2016); Crimă inocentă (2015); Brâncuși, din eternitate (2014)(2009, Moondance Atlantis Award); Toți copiii Domnului (2012); Liceenii în 53 de ore și ceva (2011);
Ca Regizor, Scenarist și Director de imagine (ficțiune, docudrame) a realizat: Transilvania – Istorie, legendă și mister (2001), 52 min.; Pontus Euxinus (1999), 47 min.; Kogaion (1998), 35 min.; București (1997), 42 min.; Pelerinaj în Țara Sfântă (1996), 35 min.; Trezirea (1996), 26 min.; Tismana și Prislop (1995), 26 min.; Mănăstiri din Moldova (1995), 30 min.
A fost Regizor secund (2006-2011) pentru: Puzzle – Brâncuși din eternitate; Se caută o mamă; Liceenii în 53 de ore și ceva; Luna verde; Schimb valutar; Logodnicii din America (asistent regie).
În perioada 2005 – 2007 a fost Asistent universitar la Universitatea Media, catedra Arta Regiei.
A lucrat în presă ca Reporter special și fotoreporter la “România liberă” și a fost corespondent de razboi în fosta Iugoslavie pentru BBC si Europa Libera (1990-1994), Director de știri Amerom TV – actuala Prima TV (1995-1997), Reporter special „Cotidianul” (1994-1995) și Șef secție Religie și Minorități la Agenția de stiri Mediafax (1994-1995).
Expoziţii personale de fotografie: Roma, Florenţa şi Bucureşti.
Înainte de 1989 a fost Asistent scenograf la Centrul de Producţie Cinematografică Bucureşti (1985-1989).
Premii: ”Brâncuși, din eternitate”, cel mai bun scenariu de film de ficțiune, Moondance Atlantis Award, SUA, 2009;
“Transilvania”, premiul ziarului “România liberă” – EcoTourIndFilm, 2001;
“Pontus Euxinus”, premiul special al Filmservice International – EcoTourIndFilm, 1999
“Kogaion”, premiul special – EcoTourIndFilm, 1998.
Căderea unui imperiu ateu

Fenomenul Piața Universității 1989 – 1990 sau Axa lumii la București



Căderea unui imperiu ateu, cum a fost cel sovieto-kominternist, a fost dorită dar neprevăzută. Toate semnele sunt că puterile lumii acesteia n-au anticipat o atât de radicală întorsătură a lucrurilor, dar mai ales n-au prevăzut că la Bucureşti seria „revoluţiilor de catifea” (gândite de marile servicii) se va preschimba într-o mare insurecţie religioasă. În acest punct am identificat noi încă din 1990 sensul de mare surpriză al fenomenului Pieții Universității, datorat Ligii Studenților bucureșteni, consituită prin inițiativa tinerilor din jurul lui Marian Munteanu.
În toate discuţiile pe care le-am avut atunci cu profesori şi studenţi occidentali de pe ambele versante ale Atlanticului am constata nedumerirea lor, surpriza lor în legătură cu întorsătura de 180 grade a atitudinii celui ce devenise liderul Ligii și al manifestărilor din Piața Universității, în care presa occidentală văzuse un exponent al triumfului rapid al doctrinei Fukuyama a „sfârşitului istoriei” şi a instaurării unei ere liberal democratice fără naţiuni şi fără biserici. Faptul că la Bucureşti „tinerii lui Marian Munteanu” începuseră brusc a-şi face cruce, a merge la biserici, că au pus la balconul Universităţii dinspre Piaţa demonstraţiilor icoana Maicii Domnului cu Pruncul Sfânt şi portretul lui Eminescu, pe toată durata „Pieţei Universităţii”, a fost ca un șoc electric pentru minţile „triumfaliştilor” coborâtori din doctrina lui Fukuyama. Şi deşi respingeau din toată fiinţa lor lucrul acesta, deşi au făcut tot ce le-a stat în putere să creeze grupări şi reviste ale curentului internaţionalist antinaţional şi necreştin, iar uneori chiar anticreştin, totuşi mareea religioasă care-i înălţase pe tinerii Pieţei pe un promontoriu naţional şi religios n-a mai putut fi oprită de nimic! Le-a rămas „internaţionaliştilor” acestora să mai strângă rămăşiţe ale acelei împotriviri în momentul al doilea, cel al „refluxului religios”, care a venit şi el spre a reda insului obişnuit cadrul religiozităţii liniştite, diferit, evident, de acela al religiozităţii de insurecţie, prin care se propagase „evenimentul mistic”, „lucrarea cea neprevăzută” şi imposibil de oprit. Atunci, în 89-90, la Bucureşti, s-a întors axa lumii spre centrul ei firesc de gravitaţie care este Însuşi Iisus Hristos. Meritul acelor tineri și al Pieței Universității este unul major și trebuie memorat ca atare. S-ar putea spune că acea generație frumoasă și triumful ei de o clipă au fost doar un vis frumos care s-a risipit în tăria zilei cu proza ei nemiloasă. Dar cine nu știe că cea mai conturată realitate este mai întâi un vis frumos? Aici, la umbra Carpaților, oamenii n-au încetat niciodată să creadă în puterea visării. Și atunci „când oamenii consideră o situație ca reală ea devine reală prin consecințele ei” (W. Thomas).
Ilie Bădescu, Iunie 2020
Membru corespondent al Academiei Române
Director al Institutului de Sociologie al Academiei Române
Membru al Consiliului Științific al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române (INST)
Sursa: Ziaristi Online
Mulțumiri speciale: Florin Roștariu de la Istorie în Culori și ColoRostariu B&W Retouch, Evenimentul Istoric, Evenimentul Zilei, Ziarul Bursa și Revista Q Magazine, din care preluăm și relatarea de mai jos

13-15 iunie 1990. Zilele negre în care România a fost întoarsă din drumul ei


Articol scris de
13-15 iunie 1990. Zilele negre în care România a fost întoarsă din drumul ei” data-url=”https://www.qmagazine.ro/13-15-iunie-1990-zilele-negre-in-care-romania-a-fost-intoarsa-din-drumul-ei/” data-title=”13-15 iunie 1990. Zilele negre în care România a fost întoarsă din drumul ei”
Sâmbătă, 13 iunie 2020, în curtea Muzeului Municipiului București a avut loc vernisajul expoziției de fotografie-document Fenomenul Piața Universității 1989-1990. 30 de ani. Autorii celor 52 de fotografii istorice, realizate în condiții tehnice excepționale, sunt Nic Hanu, Victor Roncea și Pascal Ilie Virgil. Evenimentul a fost organizat de jurnalistul Victor Roncea cu sprijinul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), al Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR) și al Institutului National pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Romane (INST).

Victor Roncea
De la bun început, Victor Roncea si-a declarat solidaritatea cu poporul american, prezentându-se și cu o șapcă Donald Trump 2020, afirmând totodată că America trece printr-o Mineriadă la scară mare dar care, după părerea lui, are aceiași organizatori din umbră ca cei ai Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990, de la București. El a mai povestit, ca unul dintre cei implicați în organizarea Fenomenului Piața Universității 1990, că acesta se menține ca o demonstrație unică în istoria României, culturală, de credință și cu valențe morale profunde, anticomuniste, ce nu poate fi comparată cu alte mișcări de trupe civile organizate de serviciile puse în slujba Rețelei Soros.
În deschiderea vernisajului, președintele AAFR a prezentat activitatea și contribuția lui Nic Hanu la istoria fotografiei românești, subliniind că acestea sunt o garanție temeinică a valorii de document a fotografiilor expuse. Eugen Negrea a publicat o serie de fotografii de la eveniment, însoțite și de descrierea acestuia, din care redăm:
„Despre evenimentele care au avut loc în dimineața zilei de 13 iunie 1990 a vorbit dna arh Tomnița Florescu, un vice-primar al Capitalei care se zbate neîncetat să redea Bucureștiului binemeritata sa strălucire. Despre victimele violențelor din acele zile a vorbit prof. dr. Nicolae Constantinescu, eminent chirurg la Spitalul Colțea care a operat atunci, fără nici o clipă de răgaz, zeci de tineri mutilati sau aduși în spital cu plăgi împușcate. Însă minerii nu au venit cu arme de foc la ei, nu-i așa ?
Cu același respect pentru cuvântul rostit ca și pentru cel scris, maestrul Corneliu Vlad a evocat vizita de curtoazie a minerilor în redacția ziarului România Liberă și amenințările adresate tipografilor care tipăreau ziarul. Un ziar foarte influent în acea perioadă, cu un tiraj ce atingea 1 milion de exemplare zilnic.

Nic Hanu si Miron Manega
Despre ziariștii care și-au asumat riscul de a depune mărturie scrisă și cinstită și despre modul barbar în care a fost eliberată Piața Universității a povestit dl. Miron Manega, actualul purtător de cuvânt al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Participant activ în Zona liberă de comunism a Romaniei, George Roncea a creionat, cu precizie și mâhnire deopotrivă, concluziile cristalizate de-a lungul anilor. Speranțele pe care le-am avut în urmă cu 30 de ani au fost curmate cu cinism de bâtele minerilor și de gloanțele forțelor de ordine.
Azi, cei ce au pus la calea odioasa ucidere a firavei democrații ce părea să rodească după deșertul comunist, trăiesc, da, cu bodyguarzi la poartă, pensii speciale și mașini de lux. Cei care au executat cu mândrie proletară ordinele primite își îneacă acum amarul vieții la gura minelor închise din toată Valea Jiului.
Toate acestea nu pot fi nicicând uitate: fotografiile expuse pe gardul Muzeului nu ne lasă”.

ARHITECTURA ȘI UNIVERSITATEA ÎMBIBATE DE SÂNGELE STUDENȚILOR


Victor Roncea și Tomnița Florescu și-au mărturisit istoriile din acele zile și în relatările lor de pe Facebook.
„Evenimentul Istoric al zilei de 14 iunie 1990 – venirea minerilor la orele dimineții în Capitala României. Am fost printre cei care a văzut prima intervenție a lor în București, din turnul Arhitecturii, pe la 5 dimineața: spargerea cu toporul a ușilor Facultății de Geologie, de sub celebrul Balcon al Pieței Universității. Ajunsesem în turn în urma unui presentiment antrenat apoi și de un vuiet care creștea și se tot apropia. Bieții noștri colegi de la Ligă aveau să fie primele victime din România ale operațiunii securistice-militaro-polițiste. Bogdan Munteanu a ajuns la spital și a supraviețuit printr-o minune, cu pleura găurită, iar lui Marian Munteanu au vrut să-i taie capul. A fost apoi arestat și dus la Jilava direct de pe patul Spitalului de Urgență. Sorin Drăgan, redactorul șef al ziarului Ligii StudentilorGlasul, a primit un cui de cale ferată băgat în vârful unei scânduri direct în cap, dacă nu mă înșel. Pe Eugen Popescu l-au prins pe acoperiș și i-au înfipt o șurubelniță de mână în picior, ca sa nu mai alerge, probabil.
Nouă, după ce ne-au prins, au vrut să ne violeze fetele, studente la Arhitectură în ultimul an, care își făceau lucrarea de diplomă. Lui George Roncea i-au spart capul cu toporul și apoi a fost cusut la fosta Unitate a Securității de la Măgurele, pe viu. Pe mine, că eram mai mic, m-a protejat un SRI-ist împreună cu fetele și ne-a băgat în mașina lui de la UM, cu care ne-a dus la Guvern de unde am aterizat în dube de deținuti la Măgurele, trecând prin cunoscutele de unii culoare de botez cu cizme și paturi de armă. Pe scările de la Arhitectură nu am scăpat de celebrele furtunuri cu cap metalic și bâte. La intrarea în Arhitectură era sa alunecăm pe sângele de pe jos. Nea Ilie, portarul, cred că fusese deja ucis când am ajuns noi, în șuturi și răngi, la parter. În Piață, fetele le-au lăsat amintire minerilor o mare parte din hainele lor. Atunci am rămas fără aproape toate filmele foto, după ce au descoperit câteva dintre cutii și au început să strige isteric „droguuri!”…
Tipii, pe care îi vedeam de foarte aproape, aveau ochii injectați și se suiseră efectiv pe Dacia cu stație la bord, ca un ciorchine de libărci, dacă vă puteți imagina, încercând să ne scoată pe geamuri, în ciuda SRI-istului cu casca albă. În timp ce mașina demara în trombă, cu un colț de ochi i-am văzut pe frații de la Ligă aruncați în fântâna de la Arhitectură, roșie de sânge. Senzația era că parcă trăiam într-un film în care așteptam să văd dacă personajul meu mai trăiește sau nu, după cum vrea regizorul. Dar Regizorul a fost bun și tare cred că nu i-a plăcut filmul ăsta. Așa că m-a mai lăsat, ca să vadă ce mai fac, fapte bune, ori ba. Iar eu am reușit performanța de a-mi ascunde ultimul film într-un loc absolut secret 🙂 – acum pot să-l dezvălui : lenjeria intimă – în care a rezistat (ca-n filme, nu?) și în lagărul de la Măgurele, unde am fost dispuși pe ciment, cu distanța socială regulamentară respectată, desigur, „în genunchi, cu mâinile la ceafă și fața la perete” (cât puteți rezista așa? încercați și dvs, că face bine la ținută). Fotogramele ultimului film, salvat, le puteți vedea în Expozitia deschisă azi la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu, cu ajutorul Bunului Regizor. Slavă Lui pentru toate!”, a spus Victor Roncea.






VICEPRIMARUL CAPITALEI: „DOUĂ STUDENTE AVEAU GURILE SPARTE CU PATUL PUȘTII”

Tomnița Forescu: „Așa este dragă Victor, eu, după telefonul primit de la soțul meu, Alexei, care era deja la spital la Urgență (era psiholog în secția de ATI) și care mi-a spus să vin repede căci sunt studenți internați cu răni grave, am ajuns acolo unde am văzut măcelul produs de niște brute conduse, este clar, de miliție și securitate …
Lui Bogdan îi înfipseseră o bâtă în spate și avea plămânul perforat, Marian era carne vie cu capul umflat, nea Ilie avea cred vreo 40 de fracturi căci îl călcaseră în picioare pe platoul miliției din Eforie, două studente aveau gurile sparte cu patul puștii …o oroare, am stat două trei zile acolo la Urgență căci mă căutaseră minerii acasă??? …cu poza mea în mână ???
Nea Ilie a murit puțin după aceea …
Așa este, urmele de sânge de pe treptele de la Arhitectură au rămas mult timp căci minerii au mai rămas în facultate …totul era vandalizat, spart cu topoarele …
Șase luni am adunat probe ca să-i dăm în judecată …și așa a rămas.”.

După eveniment, participanții au luat parte la o slujbă de pomenire susținută de Părintele Tudor Peiu, fost “golan-teolog”, la Crucile de la Universitate:



Citiți și


Citiți și

Arde America, așa cum ardea Bucureștiul acum 30 de ani

Cum erau acum 30 de ani protestele

Protestatar: Pentru umanitate va fi o cădere în iadul Experimentului Pitești și al lumii terifiante a controlului total

Mai multe fotografii, realizate de Ștefania Nicolescu și Eugen Negrea, cărora le mulțumim în mod deosebit, aici:



VIDEO:


Cititi si

Fotografii inedite din 13 iunie 1990 AICI. “Fenomenul Piața Universității 1989-1990. 30 de ani”. Expoziție-eveniment la Palatul Suțu pe 13 iunie 2020 la ora 17.00, realizată de fotojurnaliștii Nic Hanu, Pascal Ilie Virgil și Victor Roncea


Monday, October 21, 2019

„DUHOVNICUL. 100 de ani cu Părintele Justin Pârvu - 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea“. Album omagial publicat de Editura Doxologia la Centenarul nașterii Părintelui Justin

100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea. „Duhovnicul. 100 de ani cu Părintele Justin“

„DUHOVNICUL. 100 de ani cu Părintele Justin” cuprinde 100 de portrete ale vrednicului de pomenire monah și fost deținut politic, împreună cu alte imagini de la Petru Vodă și texte ale Părintelui Justin Pârvu cât și relatări despre viața sa.


La aniversarea a 100 de ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu (10 februarie 1919 - 16 iunie 2013), marele duhovnic al Ortodoxiei românești, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei celebrează Centenarul “Părintele Justin” printr-un album de fotografie omagial realizat de fotografa Cristina Nichituș Roncea.

„Părintele arhimandrit Justin Pârvu a fost un model în toate. Era un părinte care avea o sinceritate vecină cu inocenţa. Viaţa şi-a trăit-o în ritmul şi cadenţa fericirilor, iar vorba lui filocalică lăsa să se întrevadă permanenta lui legătură cu Dumnezeu. S-a strămutat la cele veşnice la 16 iunie 2013 şi a fost înmormântat sub tâmpla ctitoriei sale, pentru ca astfel să fie nelipsit de la slujbele Bisericii, precum şi din viaţa pelerinilor închinători. Părintele stareţ arhimandrit Justin Pârvu este considerat a fi un dar al lui Dumnezeu pentru Sfânta noastră Biserică. Viaţa Sfinţiei sale a fost o viaţă plină, în egală măsură, de Taboruri şi Golgote”, scrie Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Iubitor de oameni și odihnitor de suflete

„Dincolo de tonul său categoric, de cuvântul său ca o sabie cu două tăișuri – după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, sabie care pătrunde până la încheieturi, până la despărțituri între oase și măduve, între suflet și duh – dincolo de această fermitate cu care își prezenta mărturisirea despre Dumnezeu, despre neamul său și despre familie, Părintele Justin era omul blând, sensibil, gingaș, deschis, era Duhovnicul, era iubitorul de oameni și odihnitorul de suflete. Mulţumim Preasfintei Treimi pentru că a binecuvântat ca părintele Justin Pârvu să se nască pe pământ românesc şi pentru că l-a apărat în vreme de prigoană cruntă. Mulţumim lui Dumnezeu pentru că i-a dat părintelui puterea mărturisirii în vremurile acestea atât de tulburate pentru neam şi pentru familie”, apreciază Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

„Unitate, Pocăință, Ascultare și Rugăciune sunt, credem noi, cei patru stâlpi, cele patru picioare ale tronului pe care stă Stăpânul acestui neam, Hristos Domnul. Acest Testament l-a rostit în numele lui Dumnezeu Atotțiitorul, căruia I-a închinat viața, cu durere pentru neamul său și cu dragoste nesfârșită pentru familia creștină. Căci acestea au fost cele trei altare cărora Părintele Justin li s-a consacrat: Dumnezeu, Neamul său și Familia Creștină. În aceste trei altare el a viețuit, s-a rugat și în cele din urmă s-a jertfit”, se mai afirmă în Cuvântul IPS Teofan.

„Format în atmosfera de rugăciune și înaltă trăire spirituală a Mănăstirilor Durău și Cernica, cunoscute vetre monahale din perioada interbelică, Părintele Justin a îndurat, cu multă credință, încercările temnițelor comuniste de la Văcărești, Jilava, Aiud și Suceava (între anii 1948 – 1964), mărturisind cu mult curaj dreapta credință în vremuri de încercare”, amintește, între altele, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în evocarea sa.

A realizat comuniunea între oameni

„Părintele Justin, Duhovnicul nostru - iubitor de Dumnezeu, iubitor de țară, iubitor de români. Se spune că Părintele Justin a mers cu poporul în urma lui; să știți că el a primit pe orice om care i-a bătut la ușă. Părintele a realizat comuniunea între oameni; ne-a privit pe noi toți ca făpturi ale lui Dumnezeu. Părintele Justin a fost omul lui Dumnezeu, în primul rând. El ne-a învățat iscusința duhovnicească și dragostea față de Dumnezeu, apoi față de oameni. Să nu se înțeleagă vreodată că Părintele Justin a fost nuanțat vreodată de ceva politic sau alte idei filosofice; el a fost doar un om al lui Dumnezeu și un om al poporului român”, afirmă Părintele Arhimandrit Hariton Negrea, starețul lăsat de Părintele Justin la Petru Vodă.

„În tot timpul slujbei stătea în picioare și pomenea pomelnice până la Sfânta Liturghie și apoi se mai așeza în genunchi în anumite momente ale slujbei. De multe ori îl vedeam cu fața strălucind în altar. Avea o lumină supraomenească pe chip. După Sfânta Liturghie, la ora 4 dimineața îl așteptau alți oameni pe care îi primea uneori până la ora 7, când le pleca autobuzul de Piatra Neamț. Singurele ore în care dormea erau 2-3 ore până la 9-10 dimineața. Înainte de a se culca seara, indiferent cât de obosit era nu-și lăsa niciodată rugăciunile de seară și paraclisul Maicii Domnului. În fiecare zi citea acatistul Sfinților Arhangheli. Cea mai mare minune pe care am văzut-o la Părintele era modul cum reușea să-ți schimbe viața. Și nu numai a ta, dar și a familiei tale, a prietenilor tăi. Minunile pe care le vedeam la el în fiecare zi erau așa de multe, încât aproape că nu le mai băgam în seamă. Devenise ceva foarte normal să trăim în minunile lui”, își amintește Maica Justina Bujor, stareța de la PaltinPetru Vodă, absolventă de medicină și teologie.

Fiecare portret exprimă o trăire

 

Autoarea fotografiilor, Cristina Nichituș Roncea, aflată la al patrulea album de fotografie, mărturisește că fiecare portret al Părintelui exprimă o trăire a Duhovnicului Neamului pentru România și poporul român. “Îmi doresc ca aceste fotografii să fie privite cu sufletul”, spune autoarea, care dedică lucrarea apărută la Doxologia cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, “tuturor Justinilor și Justinelor Duhovnicului Neamului, tuturor copiilor României, pentru care știm că Părintele Justin se roagă, neîncetat”.

Despre fotografă, academicianul Florin Constantiniu spunea: „Doamna Cristina Nichituş Roncea a izbutit, prin arta sa, dar, mai ales, prin forţa sufletului, să coboare Cerul pe pământ şi să ne smulgă, fie şi pentru o clipă, din mizeriile cotidianului, pentru a ne înălţa într-o lume purificată.“
„Este suficient să-l privești pe Părintele nostru în ochi și prin intermediul unei fotografii ca să te trezești, să vii la viață. Și am toată nădejdea că viitorul României va fi altul, dacă noi aceștia care avem curajul să-l privim în ochi pe Părintele Justin vom încerca să facem faptele lui”, conchide Monahul Filotheu Bălan, fost secretar personal al Părintelui Justin, în cuvântul său despre cum a ajuns o mireană “fotograf oficial” al bătrânului Duhovnic din Munții Neamțului, de la poalele Ceahlăului.

„Creştinul ortodox este împăratul cerului şi al pământului şi când te fericeşte Dumnezeu cu o astfel de simţire a veacului viitor, nu mai ai nevoie de nicio şcoală, de nicio pregătire, de nicio grijă, ci singura grijă aceasta este – să-‑L ai mereu pe Hristos înviat în inima ta. Asta înseamnă biruinţa. Aşa să aveţi şi voi parte de Învierea lui Hristos în inimile voastre! Le transmit tinerilor, românilor, să citească Sfânta Scriptură, să citească Vieţile Sfinţilor, să se roage, să se spovedească cât mai des şi să nu se dezlipească de Biserică. Biserica a fost unitatea şi lumina neamului nostru. Şi atunci binecuvântarea lui Dumnezeu va uda din belşug pământul românesc şi sufletul neamului, iar Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt va fi cu noi, cu toţi. Amin. Hristos a Înviat!“, este ultimul cuvânt din lucrare al Părintelui Justin, Duhovnicul României.

Nichifor Popescu
România liberă

Sunday, February 3, 2013

BASARABIA-BUCOVINA.INFO - ALBUME DE FOTOGRAFII, HARTI SI ILUSTRATE – GALLERY OF RECENT PHOTOGRAPHS, MAPS AND OLD PICTURES FROM BESSARABIA AND BUKOWINA. PREMIUL I AL UNIUNII ZIARISTILOR PROFESIONISTI PE 2012 PENTRU CRISTINA SI VICTOR RONCEA




BASARABIA-BUCOVINA.INFO

Vedeti si

Basarabia-Bucovina.Info – Premiul I pe 2012 oferit de Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania. Vizita la Graz si emisiune la Radio Helsinki. FOTO / VIDEO

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România anunta Premiile anului 2012:
Premiile pentru PRESĂ SCRISĂ (pe hârtie şi on-line)
PRESĂ SCRISĂ ȘI ON LINE

TEMA: Reportajul, ancheta publicistică şi articolul de atitudine în slujba promovării/apărării identităţii culturale a comunităţilor româneşti, din afara fruntariilor României.

Premiul al II-lea – Michaela Bocu, Făclia Cluj,
Premiul al III-lea – Gabriela Căluțiu Sonnenberg, Spania, pentru suita de articole publicate în revista OBSERVATORUL din Toronto/ Canada, condusă de Dumitru Puiu Popescu
Toate premiile pot fi gasite la UZP.Org.Ro

Portalul nostru, un proiect interactiv de recuperare vizuala a spatiului istoric romanesc, cofinantat de Guvernul Romaniei, a fost premiat pentru foto-reportajele
si

Mentionam ca aceasta serie urmeaza sa fie completata cu noi filmari si fotografii din Tighina si Tiraspol. O parte din fotografiile care au fost publicate in cele doua reportaje le gasiti in prezentarea video de mai jos.



O componenta a premiului care ne onoreaza, primit din partea Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania, a constituit o deplasare la comunitatea romaneasca din zona orasului Graz din Austria, ocazie cu care delegatia UZP s-a intalnit si cu presa locala si a sustinut o emisiune la Radio Helsinki – Graz, pe care o puteti viziona aici, insotita de relatarea asupra vizitei, preluata de la UZP.Org.Ro, si de fotografiile realizate de Basarabia-Bucovina.Info.



Mai multe detalii si fotografii la Basarabia-Bucovina.Info

Multumim UZP si romanilor din Austria!

Multumim si Cuvantul Libertatii, Q MagazineRadioMetafora - USA, Romania Uneste-te!, Dan Tanasa, Bad Politics, Ziaristi Online, Radio Resita, Ziare pe Net, Asii Romaniei, Romanian Global News



Friday, May 11, 2012

Premiul Mile Carpenisan 2012 pentru domnul Corneliu Vlad si Conferinta Larry Watts de la Institutul de Sociologie al Academiei Romane. VIDEO/INFO





Intreaga conferinta poate fi urmarita mai jos, preluata de la la Privesc.Eu


Ecou Romanesc: Cum a fost la întâlnirea cu Larry Watts

Joi, 10 mai, ora 12 :00, la Institutul de Sociologie al Academiei Române, a avut loc Conferinţa susţinută de dr. Larry Watts, profesor la Catedra de Master în Studii de Securitate a Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti.

Evenimentul a fost deschis de Victor Roncea care a acordat premiul « Mile Cărpenişan » pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism analistului şi jurnalistului Corneliu Basarab Vlad. Premiul a fost conferit de Asociaţia Civic Media care a dorit să răsplătească astfel întreaga sa activitate pe frontul jurnalisticii româneşti, activitate concretizată prin numeroasele articole şi cărţi, dintre care amintim « Pentru ca soarele să nu răsară dinspre asfinţit », « Vietnamul cel de toate zilele », « Iranul la rece », « Holograma Europei. Politica europeană a Germaniei » şi multe altele. Din motive de sănătate, Corneliu Basarab Vlad nu a putut fi prezent pentru a-şi ridica premiul, însă a transmis o scrisoare emoţionantă, citită de Victor Roncea, prin care îşi exprima recunoştinţa şi mulţumirile că acum, la împlinirea vârstei de 70 de ani, primeşte o « distincţie a tinereţii gazetăreşti ».

Momentul înmânării distincţiei a fost urmat de conferinţa propriu-zisă, care a avut ca tema perceperea internaţională a României în perioada 1978 - 1989, în contextul unei operaţiuni de dezinformare de anvergură, lansata împotriva statului român de serviciile speciale ale celorlalte membre ale Pactului de la Varşovia. Bazată pe introducerea volumului II al aclamatei lucrări "Fereşte-mă, Doamne, de prieteni !" - cu titlul "Misapprehending Romania: The Role of Cognitive Bias, Institutional Pathologies, and Disinformation", prelegerea a captat atenţia publicului atât datorită subiectului delicat şi puţin abordat în România, cât şi datorită charismei dr. Larry Watts care a dovedit că este, aşa cum bine a remarcat una dintre pesoanele prezente în sală, « un american român ».

Partenerii media ai evenimentului au fost Nasul.Tv, Ecou Romanesc, Karadeniz Press, Basarabeni.Ro, Privesc.Eu, Ziaristi Online.

Autor: Oana Barbu  / Ecou Romanesc

Monday, November 7, 2011

Roncea.Ro a fost ras de pe internet. Ultima postare aici: Marturia Parintelui Arsenie Papacioc despre lupta cu necuratul si o slujba de exorcizare prin Moliftele Sfantului Vasile cel Mare. VEZI VIDEO AICI. UPDATE: Roncea.Ro recuperat

Site-ul Roncea.Ro a fost ras de pe internet in miez de noapte, pe 7 noiembrie, ziua "marii revolutii bolsevice". Ultima postare a fost o inregistrare audio inedita care contine marturia Parintelui Arsenie Papacioc despre lupta cu necuratul si o slujba tulburatoare, de exorcizare prin Moliftele Sfantului Vasile cel Mare. Sper ca voi recupera in curand blogul Roncea.Ro si voi descoperi si cu mana cui a lucrat uciga-l toaca. Detalii, in curand, pe ZiaristiOnline.Ro. Inregistrarea cu Parintele Arsenie Papacioc o puteti viziona mai jos. Doamne, ajuta!
UPDATE: Roncea.Ro a fost “ocupat” timp de 12 ore, o data cu inceperea aniversarii “Marii Revolutii Bolsevice”. Anarhistii Soros, de la “Occupy Conti” la “Occupy Rosia Montana” si “Occupy Transilvania”

Saturday, June 4, 2011

Premiul Mile Carpenisan pentru Cristian Botez si Florin Budea. Multumiri speciale: Vrajitorul.eu si Nasul Radu Moraru. VIDEO


Premiul Mile Carpenisan pentru curaj si excelenta in jurnalism, in valoare de 1000 de euro, a fost oferit acesta de Civic Media, cu sprijinul principal al portalului Vrajitorul.eu, reporterului de razboi Cristi Botez si lui Florin Budea, jurnalistul oradean haituit si azi de Laszlo Tokes. Radu Moraru a tinut sa fixeze momentul in timp, in amintirea lui Mile Carpenisan. Dumnezeu sa-i rasplateasca pe cei care nu-l uita pe incercatul ziarist de front si sa-l odihneasca in pace pe bunul nostru prieten Mile Carpenisan!
Hristos s-a Inaltat!

Multumiri:
http://www.agerpres.ro/media/index.php/comunicate/item/63700-Comunicat-de-pres-Asociaia-Civic-Media.html
http://ziarero.antena3.ro/1304515828-Premiul_Mile_Carpenisan_pentru_Curaj_si_Excelenta_in_Jurnalism_2011
http://www.ziaristionline.ro/2011/05/04/premiul-mile-carpenisan-pentru-curaj-si-excelenta-in-jurnalism-atribuit-anul-acesta-ziaristilor-cristian-botez-si-florin-budea-pentru-curajul-si-profesionalismului-dovedit-in-exercitarea-si-apararea/
http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=801&Itemid=96
http://cristianbotez.wordpress.com/2011/05/05/un-premiu-in-memoria-lui-mile-carpenisan/
http://budeaflorin.wordpress.com/2011/05/04/pe-bune-recunostinta/
http://www.urbaniulian.ro/2011/05/06/premiul-%E2%80%9Cmile-carpenisan%E2%80%9D-pentru-curaj-si-excelenta-in-jurnalism-este-acordat-anul-acesta-de-www-vrajitorul-eu/
http://www.vrajitorul.eu/blog/?p=52

http://nichitus.ro/2011/05/03/premiul-mile-carpenisan-pentru-curaj-si-excelenta-in-jurnalism/
http://roncea.ro/2011/05/04/premiul-mile-carpenisan-pentru-curaj-si-excelenta-in-jurnalism-atribuit-anul-acesta-ziaristilor-cristian-botez-si-florin-budea-pentru-curajul-si-profesionalismului-dovedit-in-exercitarea-si-apararea/
http://www.reportervirtual.ro/2011/05/revista-presei-despre-presa-651.html
http://www.infocs.ro/index.php/2011/05/05/mile-carpenisan-un-ziarist-ce-nu-poate-fi-uitat/
http://www.bihon.ro/florin-budea-premiul-mile-carpenisan/918163
http://www.news20.ro/articol_Premiul-Mile-Carpenisan-pentru-Curaj-si-Excelenta-in-Jurnalism_18296.html
http://www.discard.ro/stiri/asociatia-civic-media-premiul-mile-carpenisan-pentru-curaj-si-excelenta-in-jurnalism
http://www.eurovalcea.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=4101:premiul-mile-carpenisan-pentru-curaj-si-excelenta-in-jurnalism&catid=63:comunicate&Itemid=71
http://www.proarges.ro/actualitate/social/3246-doi-jurnalisti-au-castigat-premiul-mile-carpenisan-pentru-curaj-si-excelenta-in-jurnalism-
http://www.saptamana.com/4817599/asociatia+civic+media%3A+premiul+mile+carpenisan+pentru+curaj+si+excelenta+in+jurnalism
http://www.newsme.ro/actualitate/premiul-mile-carpenisan-decernat-reporterilor-cristian-botez-si-florin-budea.html
http://banatsport.ro/stiri/s-au-desemnat-c%C3%A2%C5%9Ftig%C4%83torii-premiului-mile-c%C4%83rpeni%C5%9F
http://mobile.agerpres.ro/news.php?n=D2FA3C49C7E44B9726677FA2B19&c=&p=1&s=&q=
http://panoramamedia.informatia.ro/module-Pagesetter-viewpub-tid-10-pid-151021.phtml
http://www.time4news.ro/educatie-cultura/premiul-mile-carpenisan-pentru-curaj-si-excelenta-in-jurnalism-atribuit-anul-acesta-ziaristilor-cristian-botez-si-florin-budea.html
http://www.aradon.ro/tag/ziua
http://www.newstimisoara.ro/stiri/s-au-desemnat-c%C3%A2%C5%9Ftig%C4%83torii-premiului-mile-c%C4%83rpeni%C5%9F
http://vlad-mihai.blogspot.com/2011/05/premiul-mile-carpenisan-pentru-curaj-si.html
http://eurovalcea.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=4101:premiul-mile-carpenisan-pentru-curaj-si-excelenta-in-jurnalism&catid=63:comunicate&Itemid=71
http://agenda.ro/news/news/42041/premiul-mile-carpenisan-pentru-curaj-si-excelenta-in-jurnalism.html
http://www.stiriazi.ro/ziare/articol/articol/premiul-mile-carpenisan-pentru-curaj-si-excelenta-in-jurnalism/sumar-articol/15281911/
http://www.niuzer.ro/Cluj/Premiul-Mile-Carpenisan-pentru-Curaj-si-Excelenta-in-Jurnalism-atribuit-anul-acesta-ziaristilor-Cristian-Botez-si-Florin-Budea-2542098.html
http://100.sapte.ro/?p=3942
http://www.napocanews.ro/2011/05/premiul-mile-carpenisan-pentru-curaj-si-excelenta-in-jurnalism-atribuit-anul-acesta-ziaristilor-cristian-botez-si-florin-budea.html
http://www.newsme.ro/actualitate/premiul-mile-carpenisan-decernat-ieri-reporterilor-cristian-botez-si-florin-budea.html
http://www.newstimisoara.ro/stiri/s-au-desemnat-c%C3%A2%C5%9Ftig%C4%83torii-premiului-mile-c%C4%83rpeni%C5%9F
http://www.stiricentrale.ro/stire/De+Ziua+Presei,+Asociatia+Civic+Media+acorda+premiul+%93Mile+Carpenisan+%96+in+memoriam%94/485/
http://www.niuzer.ro/Actualitate-Externa/De-Ziua-presei-in-Romania-s-au-acordat-premii-Pentru-Curaj-si-Excelena-in-Jurnalism-2540490.html
http://www.stiricentrale.ro/stire/De+Ziua+Presei,+Asociatia+Civic+Media+acorda+premiul+%93Mile+Carpenisan+%96+in+memoriam%94/485/
http://timisoarapress.blogspot.com/2011/05/premiul-mile-carpenisan-pentru-curaj-si.html
http://www.agenda.ro/news/news/42041/premiul-mile-carpenisan-pentru-curaj-si-excelenta-in-jurnalism.html
http://www.amosnews.ro/Asociatia_Civic_Media_Premiul_Mile_Carpenisan_pentru_Curaj_si_Excelenta_in_Jurnalism-29-69461

Monday, April 25, 2011

INTERVIU. Parintele Justin Parvu despre cum a fost Ziua de Pasti 1944, un moment teribil si emotionat de pe Frontul de Est. "Hristos să învieze blând şi frumos în inimile noastre, ca ziua aceasta mare a Învierii Domnului să fie şi spre învierea neamului nostru!"


Părinte, se abat asupra omenirii vremuri mai întunecate – sărăcie, cutremure, revolte, războaie, boli şi multe înrobiri şi limitări ale drepturilor noastre umane – cu ce cuget ar trebui să treacă creştinul prin aceste greutăţi, fără ca să deznădăjduiască, fără ca să se compromită în vreun fel sufleteşte?
Avem nevoie să trăim sentimentul dragostei ca să depăşim strâmtorările ce ne împresoară. Lumea, din cauza sărăciei, a căzut într-o descurajare ce apasă pe fiecare în parte. Atât de deznădăjduit şi afectat este de starea în care se află, încât nici nu mai are timp să discute cu vecinul său. Mă gândesc cum era altădată o comuniune deplină în comunitatea noastră creştină. Sărbătorile bisericeşti, nunţile, botezurile erau un prilej de comuniune şi manifestare a dragostei creştine. Păi când era vorba să cununi pe cineva, sau să botezi pe cineva – era o sărbătoare pentru întreg satul, nu doar pentru familiile respective. De ce se duce creştinul la nuntă? Se duce să se bucure alături de cei doi miri, dar şi să dea un mic ajutor financiar noii familii, care tocmai se integrează în comunitatea creştină a satului. Nunta era astfel un prilej de manifestare a dragostei creştine, prin care puteai să contribui, după putinţă, la consolidarea noii familii.
La fel era şi pentru botezuri, când familiile trimiteau urările şi darurile lor celui nou venit în comunitatea creştină. Noi, copiii, ne furişam şi ne uitam pe geamuri, că nu aveam noi voie să intrăm la petrecerea adulţilor. Până şi viaţa de petrecere a românului arată această bucurie şi solidaritate creştină. Cum se numeau odată astfel de petreceri – colăcării. Apăi, colăcăriile nu erau altceva decât colectarea darurilor şi colacilor – era un întreg ritual tradiţional, era de fapt un schimb de dragoste între creştini. Acum însă lucrurile s-au schimbat. Astăzi nu mai există potecă spre casa vecinului; omul nu mai are timp să se gândească la vecinul lui. Sărăcia şi grijile l-au împins pe bietul român să nu mai vadă casa vecinului. Nu mai există o nuntă, un botez, un eveniment comun de care să se bucure împreună obştea creştină. Dispariţia acestor obiceiuri ale tradiţiei româneşti arată de fapt starea critică a vieţii creştine. Creştinul de mic era învăţat să se deprindă cu obiceiurile şi sărbătorile creştine. Păi, numai de Paşti cât interes era! Îmi amintesc cum trebuia să ne pregătim costumele de Paşti. Trebuia să începem cusutul modelelor pe costume din pânză de bumbac curat, încă de la începutul Postului. Era jos, la baza costumului, o lăţime de 10 centimetri, care trebuia cusută şi ornamentată frumos. Apoi erau şi brâiele acestea frumoase, în tricolor şi toţi copiii aşteptam să umplem bisericile de Paşti cu noile noastre veşminte.
Acum a venit schimbarea aceasta de civilizaţie, chipurile mai evoluată. Dar să vedem cum ne-a evoluat această civilizaţie? L-a dezbrăcat pe bietul om întâi de obiceiurile lui frumoase, i-a luat şi haina de serbare şi serbarea la care nici nu mai are timp să ajungă. Apoi această civilizaţie l-a despărţit pe om de familia lui, încât tânjește soţia după soţul ei plecat prin ţări străine. Se duce bietul om să adune ceva hrană pentru copii, prin Italia, Franţa, Canada, Germania; şi în Sudul Africii îl găseşti pe bietul român, muncit, obosit şi tot distrus de sărăcie. Din păcate am lăsat ca situaţia economică să ne influenţeze viaţa creştină şi structura noastră sufletească. Este dureros să vezi cât de mult depinde credinţa noastră de aspectul material, de bani, încât parcă şi la biserică vin din ce în ce mai puţini oameni. Necazurile, în loc să ne aduce în biserici, ne îndepărtează? S-a scumpit benzina şi nu se mai duce omul la mănăstire sau la biserică. Unde este credinţa noastră? Lăsăm să ne-o fure vâltoarea lumii? Omul are ceva mult mai de preţ decât trupul – sufletul. De ce nu dăm valoare sufletului? Să îmbogăţim sufletul şi nu vom mai simţi sărăcia trupului. Credinţa poate să facă pâine din cuvântul lui Dumnezeu, de ce nu credem aceasta? Unitatea creştină, tradiția familiei, cu ierarhia şi armonia ei, păstra acest suflu al dragostei creștine care dădea omului bucuria de a trăi. De pildă, în cadrul slujbei cununiei, se citeşte o rugăciune în care se spune că femeia trebuie să fie supusă bărbatului. Ei, bine, supusă nu înseamnă un fel de robie, ci această supunere venea dintr-o înţelegere deplină între cei doi soţi.
În familie soţia avea un cuvânt important de spus; hotărârile cele mai importante în viaţa de familie nu le lua bărbatul singur, ci în sfătuire cu soţia sa. Spre deosebire de alte religii apusene care promovează egoismul şi individualismul, ortodoxia a promovat întotdeauna solidaritatea celor tari cu cei slabi, în care cei puternici trebuie să îi sprijine pe cei slabi. Comunismul a încercat să înăbuşe aceste principii ale dragostei creştine, uniformizând indivizii ca la colectiv – toţi mâncăm aceeaşi mâncare, toţi bem aceeaşi băutură. Era noastră ce fel de uniformizare suferă acum, că nu mai putem vorbi de comunism? Acum se încearcă o uniformizare prin tehnică. E aceeaşi Marie cu altă pălărie. Toţi să fim la fel, adică nişte numere de data aceasta. Este tocmai ce spuneam şi mai înainte – această părută civilizație, după ce ne-a dezbrăcat de hainele noastre, ne-a dispersat familiile, ne-a luat hrana de la gură, acum încearcă să ne golească şi de suflete. Tehnica în sine nu are nimic rău, dar folosirea greşită a ei aduce o mare pagubă. Şi cea mai mare pagubă este aceea că Îl alungă pe Dumnezeu din lume, din societate. Ce nevoie mai are omul modern de azi de Dumnezeu, dacă el are tehnica la îndemână? Această tehnică îi dă omului o aşa încredere în puterile lui, încât el se crede alpha şi omega, că el poate să comunice şi cu luna şi cu soarele, nu mai are el nevoie de Dumnezeu; deasupra omului tehnic nu mai există nimic. Această civilizaţie doreşte ca omul să nu mai aibă nevoie de Dumnezeu. Şi nu este la fel omul tehnic cu omul socialist? Devierea de la axa dragostei îl împinge pe om în ateism.
Păi se spune că progresul nu e o piedică în calea credinţei…