Monday, November 16, 2009

MARIUS MIOC: O dezinformare electorală: “Revoluţionarii îl susţin pe Geoană” şi cîteva cuvinte despre soacra acestuia, "revoluţionara" Costea

Blogul lui Marius Mioc:

Pe ziare.com găsesc ştirea “Revoluţionarii îl susţin pe Mircea Geoană” (linc), aceeaşi ştire fiind disponibilă pe impactnews (linc), machiavelli.ro “portalul profesioniştilor în politică” (linc), Observator de Bacău (linc), probabil şi pe alte surse. De fapt, este vorba de doar una din multele organizaţii de revoluţionari existente – Loja Organizaţiilor de Revoluţionari din România – care a hotărît să susţină candidatura lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale. Din felul cum este prezentată ştirea şi din titlul acesteia, se lasă falsa impresie că toţi revoluţionarii din România ar susţine candidatura lui Mircea Geoană.

Chiar dacă Ion Iliescu, prezent la semnarea acordului de susţinere, a declarat că LORD este “cea mai reprezentativă structură a asociaţiilor de revoluţionari”, acest lucru îl cred doar simpatizanţii lui Ion Iliescu. La Timişoara, LORD este reprezentată de Tudorin Burlacu, care a candidat la alegerile parlamentare din 2008 izbutind să iasă ultimul în colegiul 3 senatorial Timiş, cîştigînd încrederea a 0,37% din alegători sau a 1,12% din voturile exprimate (linc). Preşedintele LORD, lugojeanul Petrică Balint, este unul dintre cei numiţi de Ion Iliescu în conducerea Institutului Revoluţiei Române (linc).

LORD este organizaţia care a dat un comunicat în favoarea lui Ion Iliescu şi în decembrie 2008, după incidentul cu aruncarea cu monezi asupra sa la cimitirul eroilor, în comunicatul respectiv acuzîndu-l pe Teodor Mărieş că urmăreşte “meschinul interes personal de a obţine nemeritat certiicatul de revoluţionar” (linc). După cum se poate vedea pe saitul SSPR (linc – folosiţi funcţia de căutare), Teodor Mărieş nici n-a depus cerere pentru certificate de revoluţionar, dar cui îi pasă de asta cînd e vorba de atacat un adversar politic? Aş spune că LORD este organizaţia de buzunar a lui Ion Iliescu, care dă comunicate ori de cîte ori e nevoie, în forma dorită de fostul preşedinte. Dacă Mircea Geoană îşi închipuie că semnătura de susţinere de la această Lojă a Organizaţiilor de Revoluţionari îi aduce multe voturi, se îmbată cu apă rece.

Trebuie spus însă că, precum domnul Iliescu este “fiul unui revoluţionar”, cum a fost prezentat norodului de către Teodor Brateş în 22 decembrie 1989 (linc), şi Mircea Geoană este dintr-o familie revoluţionară. Soacra sa, Margareta Costea, este revoluţionara cu numărul 5 din România (linc), adică are al cincilea dosar depus la SSPR după începerea operaţiunii de preschimbare a certificatelor. Dînsa are titlul de rănit în revoluţie pentru că, după propriile-i declaraţii, în 23 decembrie 1989, aflîndu-se într-un camion cu revoluţionari lîngă televiziune a sărit din acesta, şi din neatenţie a tras după ea o ladă care i-a căzut peste picior, rănind-o. Nu a fost vreun duşman al revoluţiei care să fi aruncat cu lada peste piciorul distinsei doamne, ci ea însăşi s-a autoaccidentat, dar profitînd de ambiguităţile legii 341/2004 a izbutit să dobîndească titlul de rănit în revoluţie. Există şi persoane care contestă complet accidentarea soacrei domnului Geoană, cum ar fi ziaristul Bogdan Drăghici, care a făcut şi plîngere la parchet împotriva doamnei Costea pretinzînd că certificatul medical al acesteia e complet fals. Domnul Drăghici a făcut şi un sait consacrat special acestui caz (linc). Mai jos prezint un articol scris de domnul Drăghici, cu precizarea că răspunderea pentru exactitatea informaţiilor îi aparţine:

Bogdan Drăghici: Istoria demascării unei revoluţionare impostoare (linc)

Din vara anului trecut, clubul revoluţionarilor impostori demascaţi public a mai primit un membru important: Margareta Costea, soacra liderului PSD Mircea Geoană. O cohortă de magistraţi, medici, parlamentari, revoluţionari, politicieni se chinuie de mai bine de un an să o scape pe celebra infractoare de braţul lung al Justiţiei pămînteşti. Pentru că de Justiţia divină nu o mai poate scăpa nimeni pînă la Judecata de Apoi.

Soacră ţărănistă cu ginere pesedist

În iunie 2005, eram demnitar în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, singurul neînregimentat politic, dar beneficiind de suportul Partidului Democrat. Fusesem numit în funcţie din februarie şi încercasem cu încăpăţînare permanent să performez în funcţia respectivă cu onestitate şi cu profesionalism, combătînd cu tenacitate toate tentativele de căpuşare ale bugetului Institutului Naţional de Administratie (INA). În prima lună a verii am luat decizia să menţionez public într-o conferinţă de presă cîteva “căpuşe”, de care nu reuşeam să scap cu nici-un chip. Soacra lui Mircea Geoană se afla pe infama listă şi două ziare centrale au pomenit declaraţia mea în ediţiile din ziua următoare.

Prof. univ. dr. ing. Margareta Costea dorea să fructifice o înţelegere făcută cu vechea conducere din guvernarea PSD, încercînd să obţină spaţiu, contracte şi onoruri pentru fundaţia pe care o conducea.

Contactată de jurnalişti pentru a-şi justifica demersurile ruşinoase, celebra soacră a luat foc, năvălind la scurt timp în biroul meu şi cerîndu-mi să retractez toate acuzaţiile aduse domniei sale. Ameninţările curgeau în valuri, neuitînd să-mi amintească şi faptul ca am un copil de crescut. Am invitat-o atunci să mă dea în judecată, pentru că nu aveam de gînd să-mi retrag nici un cuvînt, fiind dispus dimpotrivă să detaliez dezvăluirile făcute.

Soacra a revenit după cîteva zile la o conferinţă internaţională organizată de INA, ridicîndu-şi poalele în cap de la tribună şi cerînd să-i fie “reperată” onoarea. A făcut apel şi la originile sale ţărăniste, spunînd că este doar o coincidenţă faptul că are un ginere la conducerea PSD. Şi-a etalat în faţa invitaţilor din străinătate istoria anticomunistă a neamului Barba, nume pe care l-a purtat ca domnişoară. Lăudîndu-se cu calitatea de membru PNŢCD şi cu unchiul său încarcerat alături de seniorul Corneliu Coposu, tov. Costea a stîrnit ilaritate în sală, pentru că mulţi ştiau că soţul său fusese mare ştab la Gospodăria de partid pînă în decembrie 1989. Secretarul de stat Viorel Coifan, un liberal oportunist, a fost dispus pe loc să se facă preş în faţa influentei soacre, gîndindu-se probabil că o pilă mare in PSD poate să fie profitabilă cîndva.

Turnată chiar de complicea sa

După publicarea celor două articolaşe amintite deja, m-am pomenit cu un apel telefonic ciudat. O voce feminină m-a felicitat pentru curajul de a fi criticat chiar şefa unui clan foarte puternic, clanul Costea-Geoană. Mi-a spus însă că dezvăluirile mele sînt apă de ploaie în comparaţie cu confesiunile pe care este dispusă să mi le facă şi care mă vor lămuri că am deranjat persoane foarte periculoase. A afirmat că este dispusă să mă viziteze pentru a-mi furniza informaţii explozive. Eram foarte suspicios, pentru că totul îmi părea mai degrabă o tentativă de intoxicare, dar am fost de acord sa ne întîlnim.

A doua zi am făcut cunoştinţă cu doamna Mariana Ispăşoiu, fostă asistentă la cabinetul medical din cadrul Primăriei Capitalei şi văduva unui medic militar cu trese importante. Am aflat că este chiar o prietenă de familie a clanului Costea-Geoană, fiica domniei sale fiind “curtată” cu asiduitate de coana Margareta, care spera să o convingă să-i devină noră. Povestirile doamnei Ispăşoiu mi-au provocat frisoane de dezgust, dezvăluirile sale despre afacerile necurate ale clanului patronat de Margareta Costea fiind tulburătoare. Nu îmi venea să cred ce auzeam, pentru că lista blestemăţiilor cu încărcătură penală părea nesfîrşită, iar tupeul clanului dobora orice record în materie.

Printre capetele de acuzare lansate de prietena de familie se afla şi cel care viza calitatea de revoluţionar rănit deţinută de celebra soacră ţărănistă. Fosta asistentă medicală se autodenunţa că fusese implicată în falsificarea actelor medicale pe care se construise întregul dosar al Margaretei Costea. Detaliile abundau, iar intoxicarea pe care o suspectasem era tot mai improbabilă. Tocmai mulţimea detaliilor m-a făcut să încep verificarea informaţiilor luînd drept capăt de fir tocmai dosarul de revoluţionar trucat. Urma să mă lămuresc dacă teribilele dezvăluiri erau într-adevar adevărul gol-goluţ.

Falsificarea unui act medical

Doamna Ispăşoiu se pomenise în luna ianuarie 1990 cu buna sa prietenă Margareta în cabinetul de la Primăria Mun. Bucureşti. Venise cu o rugăminte fierbinte. Dorea să obţină o adeverinţă medicală din care să reiasă că în zilele Revoluţiei avusese un beteşug, pentru a-şi justifica astfel la Academia de Studii Economice absenţa de pe scena revoluţionară. Erau zile tulburi, iar mulţi profesori din mediul universitar erau puşi la zid de studenţime pentru porcăriile făcute în era comunistă. Tov. Margareta dorea să demonstreze că nu a putut lupta cu regimul ceauşist din cauze medicale.

Asistenta medicală fusese în cabinet în zilele Revoluţiei, Primăria fiind păzită cu străşnicie ca obiectiv strategic. Nu eliberase adeverinţe medicale sau bilete de trimitere, pentru că nici un rănit nu fusese adus acolo. Avea aşadar posibilitatea să elibereze trimiteri datate în decembrie 1989, pentru că de atunci nu mai apelase nimeni la serviciile medicale ale cabinetului. A servit-o prompt pe coana Margareta, invocînd la sugestia acesteia un traumatism la genunchiul drept, însoţit de un hematom, de o vînătaie adică. Prietena sa avusese nişte probleme medicale la genunchiul respectiv cu ceva timp în urmă, avînd montat chiar un aparat ghipsat. Biletul de trimitere îl adresase Spitalului de Urgenţă Floreasca, pentru că acolo lucrau ca medici rezidenţi chiar nepoţii Margaretei Costea.

La scurt timp, tov. Margareta i-a făcut o nouă vizită, pentru a o ruga să facă o “mică” adăugire pe biletul respectiv, şi anume “RĂNITĂ ÎN REVOLUŢIE”. I-a cerut asistentei să nu-i pună prea multe întrebări, spunînd că în numele prieteniei lor vechi trebuie să obţină şi acest ultim serviciu. Deşi deranjată de solicitare, fiind conştientă că va comite astfel o infracţiune şi mai gravă, cadrul medical a făcut menţiunea respectivă. Parafa medicală aplicată pe bilet aparţinea medicului titular, doamna Eugenia Anca, aceasta neştiind absolut nimic despre scamatoria celor două bune prietene.

Istorisirea doamnei Ispăşoiu m-a cutremurat, pentru că aceasta a aflat ulterior că soţia ştabului de la Gospodăria de partid îşi făcuse dosar de rănită în Revoluţie şi se zbătuse să fructifice la maximum impostura respectivă. Asistenta avusese mari emoţii atunci cînd fusese luată la întrebări de Constantin Bebe Ivanovici, care făcea verificări cu privire la calitatea de revoluţionar rănit a Margaretei Costea. Doamna Ispăşoiu îi mărturisise şi acestuia că celebra soacră nu fusese rănită în Revoluţie şi o sunase imediat pe amica sa, pentru a-şi exprima temerea şi a o pune în gardă. Fusese liniştită de “revoluţionară”, fiind asigurată că Bebe nu o să o mai deranjeze în veci. Şi aşa a fost. Nimeni nu a mai întrebat-o nimic pînă în vara lui 2005, cînd s-a hotărît să îmi furnizeze mie toate informaţiile cu privire la fabricarea dosarului respectiv.

Investigaţie de tip jurnalistic cu surprize de proporţii

Probabil că nu aş fi verificat “pontul” dat de asistenta medicală, dacă nu aş fi fost stîrnit de ameninţările de tip mafiot ale influentei soacre şi de circul făcut de aceasta la conferinţa internaţională de la INA. Aflasem că mersese cu reclamaţiile la adresa mea pînă la ministrul Vasile Blaga. Tupeul ei m-a determinat să merg mai departe şi să fac o investigaţie pe cont propriu.

Am început cu dosarul de revoluţionar. M-am folosit de relaţiile din PD, ştiind că secretarul de stat care conducea Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR) era înregimentat la Partidul Democrat. L-am sunat pe deputatul Romeo Raicu, un lider al revoluţionarilor autentici, spunîndu-i că am găsit un revoluţionar impostor în persoana soacrei lui Mircea Geoană. M-a trimis chiar la domnul Petrişor Morar, şeful SSPR, recomandîndu-i să verifice informaţiile mele.

Am mers la Palatul Victoria, la sediul SSPR. Ştiam numărul dosarului de pe pagina web a Secretariatului, aşa că am cerut dosarul respectiv. Stupefacţia mea a fost uriaşă! Toate informaţiile se verificau integral! Falsificarea actelor medicale era vizibilă şi de pe Marte! Aveam certitudinea ca prinsesem o infractoare, fiind însă şocat de mulţimea complicilor săi. Timp de aproape 16 ani, autorităţile abilitate nu doriseră să demaşte o impostoare, pentru că proptele sale politice erau foarte puternice.

Am continuat investigaţia, căutînd-o pe doamna Eugenia Anca, medicul care figura pe biletul de trimitere falsificat. Norocul a fost de partea mea. Folosind baza publică de date a abonaţilor ROMTELECOM, am căutat numele respectiv. În Bucureşti era o singură persoană cu numele respectiv. Am sunat şi mi-a răspuns o voce de băiat. Am cerut să vorbesc cu doamna doctor Eugenia Anca. BINGO! Mi s-a spus că nu este acasă, fiind ofiţer de serviciu la minister. La Ministerul Sănătăţii? Da, acolo. Am mulţumit şi am sunat imediat la numărul postat pe site-ul ministerului pentru cabinetul ministrului. Ştiam că de regulă acolo se află ofiţerul de serviciu. Mi-a răspuns o voce feminină, pe care am salutat-o. “Bună seara, doamna doctor Anca!” A fost surprinsă că o apelez pe nume, însă i-am explicat toată tărăşenia. I-am solicitat o întrevedere, pentru a lămuri istoria unui act medical falsificat pe care se afla parafa şi semnătura domniei sale. Era chiar alertată, aşa că a acceptat rapid să stăm de vorbă faţă-n faţă.

A doua zi dimineaţa m-am dus la minister. I-am spus istoria dosarului medical al revoluţionarei impostoare. Era şocată! Fiind bună prietenă şi în prezent cu asistenta Ispăşoiu, afla totuşi în premieră adevărul. Mi-am dat seama din reacţia domniei sale că nu fusese implicată în înţelegerea penală a celor două complice. S-a uitat la biletul de trimitere şi a răsuflat uşurată. Putea să-mi demonstreze că nu-l eliberase dînsa, remarcînd că şi semnătura era de fapt o plastografie nereuşită. Biletul era datat 23 decembrie 1989. La acea dată, doamna Anca nu lucra în Primăria Capitalei, detaşarea domniei sale de la Spitalul Colţea producîndu-se tocmai în ianuarie 1990. Nu putuse aşadar să parafeze actul medical, pentru că nu lucrase acolo în zilele Revoluţiei. Am rugat-o să-mi dea o declaraţie şi a acceptat imediat. M-a rugat să o însoţesc şi în biroul directorului său, pentru a-l pune şi pe acesta la curent cu întreaga poveste şi a-i confirma acestuia că nu are nici o implicare în povestea penală. O avertizasem că am de gînd să fac publică întreaga tărăşenie şi să sesizez autorităţile abilitate. Ironia sorţii făcuse ca doctoriţa Anca să facă parte chiar dintr-o comisie medicală care verificase dosare ale unor revoluţionari, dar destinul nu-i scosese în cale şi dosarul Margaretei Costea.

Sorin Oprescu o are la mînă pe soacra lui Mircea Geoană

Întregul dosar medical al impostoarei Margareta era construit pe un banal bilet de trimitere. Unul falsificat grosolan. Doamna Ispăşoiu, eu şi apoi doamna Anca ne întrebam pe bună dreptate cum de fusese posibil ca nimeni să nu demaşte impostura aceasta atîta amar de vreme.

Am găsit acte medicale asumate de medici legişti, de comisii medicale importante, toată lumea luînd drept bun un fals ordinar, vizibil de la o poştă şi de către un elev de gimnaziu. Menţiunea “rănita în Revoluţie” era stranie pe un act medical eliberat pe 23 decembrie 1989, cînd nici nu se vorbea de o revoluţie, fiind aşadar unicul act medical de acest tip. Nimeni nu o căutase în 16 ani pe doamna Anca, a cărei parafă se afla pe bilet. Pe verso, biletul fusese completat la Spitalul Floreasca, dar nu exista nici o dată calendaristică, ci doar parafa unui medic care între timp se sinucisese în urma unei presiuni de natura politică. Asistenta Ispăşoiu ştia însă că unul din nepoţii doamnei Costea lucrase chiar în subordinea medicului sinucigaş, putînd avea astfel acces la parafa acestuia.

Ceea ce m-a frapat însă cel mai tare a fost existenţa la dosar a unui act medical din 1999 şi eliberat de Spitalul Universitar din Bucureşti. Pe actul respectiv figura şi numele directorului Sorin Oprescu. Şocant era însă altceva, faptul că certificatul medical atesta gravele probleme medicale de la genunchiul celebrei soacre, ajunse între timp de la hematomul din 1989 la gonartroza teribilă, care impunea o protezare de urgenţă. Culmea era însă că problemele erau constatate la celălalt genunchi. Incredibil, dar adevărat! Rana se mutase după 10 ani!

Am făcut rost de telefonul directorului Oprescu, fiind însă avertizat că nu prea raspunde apelurilor pe mobil. Era adevarat! Nu-mi răspundea, aşa că am conceput un sms. “Doresc să vă pun cîteva întrebări cu privire la dosarul medical falsificat al revoluţionarei Margareta Costea, soacra domnului Geoană, pentru că am gasit şi un act medical semnat de domnia voastră! Bogdan Drăghici”

După 5 minute am fost apelat telefonic chiar de doctorul Oprescu. Mi-a spus că este la Spitalul Elias şi că mă aşteaptă. Era trecut de ora 21, aşa că i-am spus că toată povestea este legată de Spitalul Universitar şi este bine să poată verifica ce-i voi spune. Mi-a propus să vin a doua zi la prima oră la cabinetul lui de la Universitar. Am fost de acord. Ştia oare directorul Oprescu că de fapt semnătura domniei sale nu figura pe actul medical. Era doar numele domniei sale, însă cineva semnase pentru directorul spitalului. Probabil era vorba de adjunctul directorului, însă urma să aflu a doua zi.

La 8.30 eram deja în cabinetul directorului Oprescu, însă am fost lăsat să-l aştept. După 30 minute am fost preluat de un domn în vîrstă şi invitat chiar în cabinetul directorial. Era doctorul Dinulescu, adjunctul directorului, aflat deja la o vîrstă înaintată. Mi-a spus că domnia sa a semnat actul medical. Culmea era că domnia sa figura deja pe certificatul medical ca şef al secţiei de ortopedie, semnînd aşadar de două ori: o dată ca specialist şi o dată în locul directorului Sorin Oprescu. Medicul Dinulescu era evident stînjenit de subiectul discuţiei noastre. Cunoştea foarte bine cazul celebrei soacre, deşi trecuseră 6 ani de la examinare. I-am explicat în ce constă falsul grosolan de la care pornise totul. I-am spus ca tov. Margareta nu fusese de fapt rănită deloc în Revoluţie. Celebrul ortoped era tot mai agitat, pe măsură ce tabloul descris de mine devenea tot mai sumbru. Ultima mea întrebare l-a lasat perplex. Am dorit să aflu daca o rană se poate muta de la un genunchi la celălalt în decurs de 10 ani. Celebrul ortoped a renunţat să o mai apere pe coana Margareta. Era sigur că examinase celălalt genunchi şi nu-şi explica ce caută actul medical în dosarul revoluţionarei rănite, dosar construit pe alt genunchi “rănit” în decembrie 1989. A mai recunoscut că soacra nu-i spusese că avea probleme medicale la genunchiul “revoluţionar” şi ca atare nu-l examinase. I-am cerut să-mi confirme dacă este vorba de o eroare de tehnoredactare, fiind de fapt vorba de genunchiul “revoluţionar”. Medicul Dinulescu a respins categoric varianta sugerată de mine, afirmînd cu fermitate că a examinat celălalt genunchi, propunînd protezarea sa. Nu şi-a explicat totuşi de ce soacra nu mai revenise pentru efectuarea operaţiei, deşi diagnosticul era de o gravitate deosebită.

Mi-a fost milă de reputatul ortoped, pentru că directorul Oprescu îl părăsise la greu, lăsîndu-l să caute justificări hilare pentru eliberarea unui act medical straniu. La plecare l-am avertizat că voi sesiza Parchetul şi că va primi probabil o citaţie. Ortopedul era extenuat deja, bîguind o asigurare tardivă că va spune adevărul şi numai adevărul.

Ministrul Vasile Blaga, pavăza soacrei lui Geoană

Mi-am continuat investigaţia, deşi primeam tot mai multe avertismente. Liberalul din fruntea INA devenise portavocea influentei soacre, fiind tot mai enervat pe măsură ce investigaţia avansa. Era ciudat, pentru că mă ocupam de dosarul soacrei în timpul meu liber, neimplicînd deloc resursele INA, însă domnul Viorel Coifan părea foarte bine informat. M-a avertizat că se discută cazul meu la vîrful ministerului şi că mă joc cu focul. M-a îndemnat să mă potolesc şi să las “revoluţionara” în pace. L-am asigurat că voi acţiona conform legii indiferent de consecinţele demersurilor mele. Am programat aşadar o conferinţă de presă, chiar în ziua în care urma să pun pe masa procurorilor probele care dovedeau activitatea infracţională a soacrei Margareta Costea şi a complicilor săi. Am închiriat din banii mei o sală la ARCUB, pentru a nu fi acuzat că folosesc logistica INA. Pe 2 iulie la prima oră îmi programasem vizita la Parchetul de pe îangă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmînd ca de la ora 10 să organizez conferinţa de presa. În seara anterioară Zilei Z am primit în jurul orei 22 un apel telefonic bulversant. Era domnul Alexandru (Andi) Boer, directorul de cabinet al ministrului Vasile Blaga. Mi-a transmis ordinul ministrului de a anula acţiunile programate a doua zi cu privire la demascarea revoluţionarei impostoare. Eram stupefiat. Liderul Puterii sărea astfel în ajutorul şefului Opoziţiei, cerîndu-mi să ignor practic Codul Penal. I-am explicat domnului Boer că legea mă obligă să sesizez Parchetul, deoarece deţin date cu privire la comiterea unor infracţiuni. Majordomul ministrului s-a enervat, repetînd scorţos ordinul ministrului. I-am replicat dur că nu voi anula nimic şi că o asemenea solicitare de a renunţa la demers este jignitoare la adresa mea. Domnul Boer a început să ţipe, spunînd că îmi asum toate riscurile în cazul în care îl refuz pe domnul ministru, asigurîndu-mă că domnul Blaga va fi foarte supărat. L-am salutat şi am închis, invitîndu-l la conferinţa de a doua zi, pentru a se convinge de justeţea demersului meu cetăţenesc.

Pe 2 iulie am înregistrat la Parchet plîngerea penală impusă de realitatea pe care o descoperisem. Eram conştient că nu urma să mi se acorde vreun premiu, dar nu mă aşteptam să fiu ulterior hăituit mai rău ca un terorist. Am fost demis din funcţia ocupată în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, am fost supus la presiuni inimaginabile, luptînd cu un sistem clientelar uriaş şi încercînd să fac adevărul să triumfe. Odiseea mea era însă doar la început, iar stupefacţia mea urma să crească pe măsură ce grupurile de interese transpartinice mi-au demonstrat că Justiţia română este doar o jucărie aflată la cheremul lor. În numărul următor voi prezenta istoria anchetei penale care a urmat, care demarase de fapt spre surprinderea mea în 1991 şi este încă în derulare, soacra lui Mircea Geoană dovedindu-se o nucă prea tare pentru magistraţii români, care protejează de fapt o întreagă mafie a revoluţionarilor impostori. Conţinutul dosarului penal al “revoluţionarei” Margareta Costea l-am postat pe internet la adresa www.draghici.ro/costea.

Bogdan Drăghici
0744148965
0723568280

http://mariusmioc.wordpress.com/

No comments: