Saturday, February 7, 2009

ZIUA PATRIARHULUI. PF Parinte Teoctist ar fi implinit 94 de ani. Cu un an inainte de moarte: "Sunt semne că noi trebuie să fim cu mare luare aminte"

Interviul acordat de Prea Fericitul Părinte TEOCTIST
cotidianului Ziua*
Marţi, 7 februarie 2006

In Memoriam

Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, aniversează astăzi împlinirea vârstei de 91 de ani. Cu acest prilej, Prea Fericirea Sa va oficia, în cursul dimineţii, Sfânta Liturghie în Catedrala patriarhală, înconjurat de membrii Sfântului Sinod. Sfânta Liturghie va fi urmată de un moment aniversar la Palatul Patriarhiei, eveniment la care şi-au anunţat participarea personalităţi ale vieţii publice româneşti, reprezentanţi ai altor culte şi ai Corpului diplomatic acreditat la Bucureşti. Seara, Patriarhul Teoctist va lua cina împreuna cu persoanele în vârstă de la Centrul de Asistenţă şi îngrijire nr. 1 - Sfântul Vasile cel Mare. Patriarhul Teoctist s-a născut în satul Tocileni, judeţul Botoşani, la botez primind numele Teodor. A intrat în monahism la vârsta de 14 ani, ca frate la schitul Sihăstria Voronei, după care a fost admis la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ, fiind înscăunat Patriarh la 16 noiembrie 1986. Este membru de onoare al Academiei Române, Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti şi al altor universităţi din ţară, precum şi al Universităţii Catolice din Lublin, Polonia. În exclusivitate pentru ZIUA, Patriarhul Teoctist ne-a acordat următorul interviu.

V. Roncea: Prea Fericirea Voastră, în urmă cu peste 76 de ani aţi luat calea monahală. Ce amintiri aveţi de atunci şi cum vedeţi toată această perioadă pe care aţi parcurs-o?

P.F. Teoctist: Un noian de amintiri... Le păstrez încă foarte vii din acele timpuri şi simt permanent în viaţa mea, de atunci şi până în aceste clipe, călăuzirea sfântă a lui Dumnezeu, care, în ciuda atâtor şi atâtor întâmplări, m-a ajutat să slujesc Biserica noastră până la această demnitate şi până la această vârstă. De aceea, îi mulţumesc neîncetat Bunului Dumnezeu şi îi pomenesc veşnic în rugăciunile mele pe părinţii mei, Dumitru şi Marghioala.

V. Roncea: Ei v-au călăuzit pe acest drum?

P.F. Teoctist: M-ar fi călăuzit ei daca ştiau de la început unde voi ajunge. Dar n-a fost uşor pentru că am plecat fără consimţământul lor la Schitul Sihăstria Voronei, de lângă Botoşani. După ce am terminat şcoala primară în satul meu natal, am plecat la acel schit fără ştirea lor. Am încercat să obţin binecuvântarea părinţilor şi văzând că nu o pot obţine, atunci am plecat, în Duminica Tomii a anului 1928. Apoi, în ciuda insistenţelor acestora de a mă întoarce acasă, am ales să urmez această cale. Mai târziu, fiind elev seminarist, părinţii mei încercau să afle ce voi deveni în viaţă, sperând că voi ieşi cel puţin preot în satul nostru. Eu le spuneam că aceasta este o taină şi, chiar la terminarea şcolii, nu ştii ce vei ajunge, dar, un lucru ştiam cu siguranţă: să rămân la mănăstire. Reluând ideea, ei mă întrebau dacă o să ajung asemenea părintelui Gherasim, din mănăstirea Vorona, un bătrân monah şi preot slujitor. Părintele Gherasim, deşi fusese căsătorit, avea vocaţie pentru mănăstire. Eu încercam stăruitor să le explic părinţilor că nu sunt sigur dacă voi ajunge asemenea părintelui Gherasim, pentru că în mănăstire, la fel ca şi în armată, sunt mai multe etape de parcurs.
Dar, din păcate, mama mea a murit. Doar tatăl meu s-a bucurat să mă vadă diacon când a trăit o mare bucurie; dar tot nu era mulţumit, pentru că vroia nespus de mult să mă vadă odată preot. Îmi dau seama şi astăzi de cât ajutor mi-a dat Dumnezeu ca să rămân la mănăstire şi să nu mă las atras de unele încercări inerente în care au căzut alţi colegi.
Părinţii încercau să mă convingă să urmez liceul de la Botoşani sau să îmbrăţişez uniforma militară. În familie, unul dintre fraţii mei mai mari era copil de trupă şi ei ştiau că eram încântat de uniforma militară. Când acesta venea acasă, mă îmbrăcam cu hainele lui, fără să mă vadă. Părinţii şi-au dat seama că îmi plăcea uniforma militară. Iată, atât de frumoase şi atât de diferite amintiri din copilărie…

V. Roncea: Ce vă ţinea atât de legat de mănăstire? Dragostea de Dumnezeu?

P.F. Teoctist: Desigur! În primul rând, cât am putut să îmi dau seama la vârsta de aproape 14 ani, simţeam în felul meu frumuseţea vieţii bisericeşti. Mergând la biserica din sat cu mama mea am prins drag de cele sfinte şi văzându-i, apoi, pe monahii care se rugau la mănăstire, am îndrăgit viaţa monahală. Monahii erau cu armata făcută, iar eu eram o excepţie în mănăstire. Nu erau primiţi cei care nu aveau armata făcută. Sigur, am rămas în mănăstire până în momentul intrării mele efective în monahism şi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a ajutat. Am simţit că în drumul acesta atât de lung şi de sinuos, am fost ocrotit şi sprijinit de Dumnezeu, prin diferiţi oameni care au apărut la vremuri şi locuri de răscruce. Ca şi cum aveam de trecut punţi sau diferite piedici şi le învingeam cu sprijinul acestora Dumnezeu mi-a ajutat, pentru că, la seminar, am avut colegi mulţi care, în cele din urmă, unii s-au căsătorit şi şi-au întemeiat familii...

V. Roncea: Aţi putea să ne evocaţi cele mai mari bucurii din această perioadă? Şi cele mai mari tristeţi, dacă au fost...

P.F. Teoctist: Sigur, fără bucurii şi fără tristeţi viaţa nu ar avea un conţinut. Viaţa noastră are şi bune şi rele, iar fără acestea nu putem aprecia valoarea ei şi a ajutorului lui Dumnezeu. Tristeţi au fost multe. De fapt, e şi normal ca pe un asemenea drum şi la o vârstă ca aceea să nu se îndeplinească tot ce ai fi dorit. De multe ori nu tot ce doreşti să faci îţi este de folos! Este mai bine să laşi ca voia lui Dumnezeu să se împlinească cu răbdare şi cu înţelegere în viaţă.
Au fost şi numeroase bucurii. De exemplu, pentru a urma seminarul monahal, ca minor, trebuia să am acordul părinţilor. Când m-am înscris la seminarul monahal teologic de la mănăstirea Cernica, conform regulamentului, nu puteam fi primit decât cu încuviinţarea părinţilor, pentru că urma să devin monah. Această binecuvântare a părinţilor am obţinut-o foarte greu. Eu mă aflam atunci la mănăstirea Neamţ. Satul meu era departe de mănăstire şi a trebuit să merg cu cineva, care l-a convins pe tatăl meu. I-a spus ca voi fi elev la seminarul pe care l-a înfiinţat patriarhul Miron Cristea special pentru monahi. Iată o bucurie mare pe care o trăiesc şi acum!

V. Roncea: Ştiu că şi Eminescu a stat o perioadă la Neamţ, înfundat în imensa bibliotecă a mănăstirii.

P.F. Teoctist: Sigur că da. Am fost, dacă pot spune aşa, pe urmele lui, ascultând multe marturii despre el. Am învăţat multe acolo, şi despre perioada petrecută de Eminescu în acea mănăstire.[1]
Mi-a plăcut să învăţ şi mi-am dat silinţa la seminar să îmi fac datoria, în condiţiile foarte modeste în care învăţam atunci, în comparaţie cu seminariile din ziua de astăzi.

Salvat de la moarte de clopot

V. Roncea: Biserica continua să îşi desfăşoare activitatea, deşi cu greutăţi, în vremea regimului comunist. Cred că fără rugile continue ale preoţilor şi monahilor, duhul întunecat al ateismului comunist ar fi apăsat şi mai rău naţiunea. Astăzi, la 16 ani după căderea comunismului, mi se pare paradoxal că ateismul sau chiar anticreştinismul se manifestă acut în viaţa cotidiană, poate chiar cu o presiune mai mare decât pe vremurile comuniste. Cum explicaţi acest lucru?

P.F. Teoctist: O să vă explic încercând să vă relatez experienţa mea de viaţă. Pentru mine, când îl ai pe Dumnezeu aproape şi învăţătura Lui, dobândeşti o forţă interioară; reuşeşti mai uşor să depăşeşti momentele dificile. Până în anul 1940, când am terminat Seminarul, am trăit anii grei de război, apoi ocuparea Basarabiei. Fraţii mei au fost pe front, în război, au căzut prizonieri. Am văzut atunci lacrimile părinţilor mei tânguindu-se pentru pierderea Basarabiei şi pentru restriştea ţării, lacrimile monahilor din mănăstiri, dar, în acelaşi timp, şi rugăciunile lor către Dumnezeu, cu nădejdea că ne va ajuta să biruim.
Vremurile s-au scurs. Între 1940-1945, am urmat cursurile Facultăţii de Teologie şi, imediat, am început să îndeplinesc responsabilităţi în cadrul Bisericii. Mai întâi, ca diacon, slujind în fiecare zi; şi rugăciunile, dar şi greutăţile, îmi dădeau nădejde şi curaj. Nu trăiam vremurile grele ale bombardamentelor neîncetate, deşi, ca student, am văzut cum a fost bombardată Universitatea şi am scăpat ca prin urechile acului de un bombardament când mă aflam la Librăria Cartea Românească din apropierea Universităţii. Când s-a dat alarma pentru bombardament, în ziua de 4 aprilie 1944, ştiam că la subsolul librăriei era un loc în care trebuia să ne adăpostim. Era arhiplin, iar oamenii îmi spuneau: "Vino părinţele, vino să ne rugăm să ne apere Dumnezeu!". Pentru că veneau şi cu copii şi nu mai era loc suficient, am ieşit din adăpost. De la Universitate, de la statuia lui Mihai Viteazu şi monumentul lui I. C. Brătianu, am mers, în timpul prealarmei bombardamentului, pe lângă bisericile Colţea şi Sfântul Gheorghe Nou, până la Patriarhie. Clopotul cel mare al Patriarhiei era afară, jos, la un pas de biserică. M-am adăpostit sub el. Aşa am scăpat! Antiaeriana română şi-a început activitatea şi, deodată, am văzut cum cădeau cărţile din corpul de cădire bombardată a Universităţii. Pentru mine au fost minuni dumnezeieşti! Au căzut trei bombe, inclusiv aici, pe Dealul Patriarhiei, chiar sub ochii mei. Din fericire, nici una nu a atins nici catedrala, nici reşedinţa patriarhală. A fost o minune la care am fost martor! Şi, aşa cum vă spuneam de la început, aceste momente dificile m-au întărit. Vremurile grele de război au continuat şi după anul 1944, când ne-au ocupat ruşii.

V. Roncea: Cum aţi trăit acele momente, cu invadatorii pe străzi?

P.F. Teoctist: Se arătau a fi şi mai grele. Bombardamentele au continuat şi după 23 august 1944. Apoi, frica ocupării ţării, aşteptările, tensiunea care marca constituirea noilor guverne, nesiguranţa generală ce a urmat abdicării şi izgonirii regelui... Însă, fiecare moment dificil din acele vremuri aducea şi o nouă nădejde de viaţă, tot prin rugăciunile generale: cler şi credincioşi.
În 1946 englezii şi americanii s-au înţeles cu ruşii. Îmi aduc aminte că părea a fi un jubileu recunoaşterea guvernului comunist Groza. Ca diacon, asistam aici, la Patriarhie, la instalarea fiecărui guvern, începând cu cel condus de generalul Sănătescu. Urmărind toate acele frământări din perspectiva slujitorului Bisericii, care nu se afla în vâltoarea politică a evenimentelor, aşa cum se aflau mulţi dintre semenii noştri, speram că, având un guvern, situaţia din ţară se va îndrepta. Nădăjduiam. Dar, la scurt timp, se forma un alt guvern, apoi altul… Şi tot aşa, într-o perioadă marcată de instabilitate, ruşii au reuşit să impună la conducerea ţării propriul guvern, pregătind instaurarea regimului comunist. În acest timp îmi îndeplineam îndatoririle bisericeşti şi îmi desăvârşeam studiile teologice. Transferându-mă la Mitropolia din Iaşi, am slujit la catedrala mitropolitană, în 1945, apoi, din 1950, la Patriarhia din Bucureşti. Aşadar, în timpul îndeplinirii acestor responsabilităţi am trăit toate ororile regimului comunist.[2]

V. Roncea: Mulţi monahi s-au ascuns în munţi. Părintele Cleopa a stat ascuns ani în şir, rugându-se pentru ţară dintr-o gaură de doi metri făcută sub pământ, după cum ne povestea cu seninătate. Aveaţi cum să ţineţi legături cu părinţii care se izolaseră?

P.F. Teoctist: Nu. Auzeam însă multe despre ei dar nu era posibil să se intre în legătură cu ei. De unii auzeai din când în când, iar alţii se izolau complet. Cu timpul, atunci când s-a reorganizat Biserica, după alegerea din 1948 a Patriarhului Justinian, a început confruntarea deschisă dintre comunişti şi Biserică, pentru că Patriarhul lupta din răsputeri pentru apărarea Bisericii şi a valorilor ei. Această continuă preocupare a Părintelui Patriarh Justinian şi a Sfântului Sinod dădea nădejde că, totuşi, la un moment dat, vom ieşi la liman. Trebuia să sfinţim biserici, să hirotonim preoţi, să înfiinţăm seminarii şi facultăţi de teologie, cu alte cuvinte, o activitate pastoral-misionară cerută de credincioşi.
În anul 1950 am fost numit rector al Institutului Teologic din Bucureşti, care avea profesori de renume, în frunte cu părintele Dumitru Stăniloaie. Zilnic, de dimineaţa până seara, suportam intervenţiile şi supravegherea Securităţii. Numai prin credinţă ne opuneam. Cei care am străbătut perioada aceea am fost într-o confruntare permanentă. Mereu trebuia să fii atent ce şi cu cine vorbeşti, la ce trebuie să faci şi cu inima şi cu gândul şi cu fapta, pentru Biserică.

V. Roncea: Dar, cred eu, era o confruntare care vă întărea într-un fel. După 1989 ofensiva anti-Biserică s-a diversificat îmbrăcând diverse forme, inclusiv culturale. Relataţi-ne cum aţi trăit sfârşitul dictaturii, perioada dărâmării de biserici.

P.F. Teoctist: Aşa este, Domnule Victor Roncea. Numai Dumnezeu ne-a ajutat. După deceniile slujirii Bisericii, am fost ales Patriarh în toamna anului 1986, în noiembrie. Din motive care vizau sistematizarea oraşului, fuseseră demolate şi câteva biserici. Astfel, în anul 1987, Ion Dincă a fost trimis de Nicolae Ceauşescu la mine, cu propunerea de mutare şi deci de demolare a complexului Patriarhiei. Aceasta a fost cea mai grea încercare pentru mine.[3]

Nu existau negocieri cu comuniştii

V. Roncea: Cum se discuta cu comuniştii, în momentul în care ei spuneau "vrem sa dărâmăm o biserică"?

P.F. Teoctist: Nu exista nici o negociere. Cât am fost mitropolit la Iaşi, din fericire, nu am avut nici un caz, aşa cum s-a întâmplat cu înaintaşul meu aici, la Bucureşti. Reprezentanţii Bisericii încercau să intervină, dar nu se punea problema unor negocieri propriu-zise. Acele locaşuri de cult, care împiedicau sistematizarea, fie erau mutate, fie erau dărâmate. Când am venit la Bucureşti, multe dintre ele erau deja dărâmate.

V. Roncea: Dar cum ar fi fost să nu avem nici măcar această Catedrală Patriarhală?! Povestiţi-ne cum aţi reuşit să o salvaţi. Şi cum a fost cu Sfânta Vineri?!

P.F. Teoctist: Când s-a vacantat scaunul patriarhal în 1986, aveam obligaţia, în calitate de Mitropolit al Moldovei, să vin la Bucureşti pentru a asigura interimatul. Atunci le-am spus ierarhilor, inclusiv ministrului Cultelor, că eu îmi îndeplinesc această îndatorire a mea de locţiitor, dar nu doresc să vin la Bucureşti, ci, dimpotrivă, vreau să rămân la Iaşi. Aveam pe atunci 75 de ani. În cele din urmă, Colegiul Electoral Bisericesc m-a ales Patriarh.
De la început mi-am dat seama că urmează o perioadă dramatică pentru mine. Aceste demolări de biserici erau începute, iar eu am preluat această dificilă problemă. Am intervenit atunci la primarul Constantin Olteanu pentru biserica Sfânta Vineri, aşa cum a menţionat acesta într-o carte publicată recent [4], precum şi părintele Gheorghe Bogdan, fostul paroh al bisericii. Primarul mi-a spus atunci că a fost la el şi părintele Bogdan şi că personal crede că biserica Sfânta Vineri nu va fi demolată din moment ce au fost aprobate lucrările de restaurare.
Aceleaşi intervenţii le-am făcut şi pentru biserica Sfântul Spiridon Vechi care, din nefericire, a fost, totuşi, dărâmată. Am reuşit, însă, să salvez – slavă Domnului! – biserica Bucur Ciobanul. Şi despre aceasta scrie Constantin Olteanu.[5] Nenorocirea cu Sfânta Vineri a avut loc în timp ce mă aflam într-o vizită oficială în Austria, cu prilejul sfinţirii capelei din Viena construită de românii de acolo – cu sprijinul autorităţilor locale – în amintirea eliberării Vienei de sub dominaţia otomană. Înainte de plecare, am primit asigurări că nu va fi demolată de vreme ce se aprobaseră lucrările de restaurare. Fiind la Viena, am aflat cu durere că Sfânta Vineri a fost dărâmată. Totul s-a petrecut înspăimântător de repede, aşa cum de altfel, se încerca şi cu Patriarhia. Ion Dincă a povestit, din închisoare, acest episod.[6]

V. Roncea: Cum aţi făcut?

P.F. Teoctist: Nici eu nu ştiu. N-aş mai putea repeta cele patru ore de discuţii cu trimisul direct al cuplului prezidenţial [7], discuţii însoţite de ameninţări. Dar, am rămas la refuzul meu pe baza mai multor argumente. El îmi cerea un consimţământ, iar eu spuneam că „este imposibil”, pentru că „indiferent de ce s-ar întâmpla cu mine, eu nu pot să le spun credincioşilor că am consimţit”. Încurcat, el mă tot întreba ce răspuns ar putea să dea cuplului dictatorial, pentru că ei nu sunt obişnuiţi cu refuzul.

V. Roncea: Ei, Ceauşeştii?

P.F. Teoctist: Da. Şi i-am sugerat să le propună să viziteze ei Reşedinţa Patriarhiei. A luat telefonul şi a încercat să îmi dea impresia că vorbeşte cu cineva la telefon. Apoi, l-am invitat din nou să vină el, cel puţin, şi să vadă ce reprezintă această reşedinţă, care nu poate fi mutată din acest loc. De aceea, după Revoluţie, inclusiv acest spaţiu în care ne aflăm, ca şi celelalte, l-am consolidat şi l-am restaurat, ca mulţumire lui Dumnezeu, în amintirea acelor momente şi ca un gest de recunoştinţă faţă de înaintaşii mei. Cel ce îmi va urma va găsi reşedinţa amenajată corespunzător. De altfel, aici îşi au reşedinţa şi membrii Sfântului Sinod.

V. Roncea: Totuşi, aţi fost atacat de cei interesaţi în sădirea seminţelor răului, cu informaţii false, cu armele minciunii.

P.F. Teoctist: Da, au fost folosite şi asemenea arme, iar după Revoluţie unii au spus că aş fi fost omul vechiului regim. Eu, însă – martor îmi este Dumnezeu – mi-am făcut peste tot datoria, în toate responsabilităţile bisericeşti pe care le-am avut, începând cu anul 1945, alături de Patriarhul Justinian şi de ceilalţi ierarhi, care s-au confruntat cu măsurile de prigoană comunistă contra Bisericii şi a slujitorilor ei. Nu se putea altfel.

V. Roncea: Astăzi se lucrează altfel pentru a se zdruncina unitatea Bisericii. Biserica este atacata, în alte moduri. Suntem martori, victime sau combatanţi intr-un război cultural care ţinteşte inclusiv fiinţa naţiunii. Ce trebuie să facă tinerii de astăzi pentru a nu fi victime ale acestei agresiuni concertate?

P.F. Teoctist: Aţi ridicat o problemă foarte importantă pentru fiecare dintre noi. Este dificil să găsim soluţii pentru această situaţie atât de bine organizată. Cred că nu este doar o problemă a tineretului de astăzi. Este vorba de un angrenaj cultural, tehnic, psihologic, chiar de cu totul altă natură. Ca să se poată porni la o autentică educaţie a tineretului, trebuie să începem cu credinţa în Dumnezeu. De altfel, încă din anul 1990, atunci când Seminariile Teologice au fost integrate în învăţământul public, iar Facultăţile de Teologie în Universităţile de Stat, am sperat că se vor crea condiţii pentru o autentică educaţie moral-religioasă a tineretului nostru.
Evident că sunt şi curente potrivnice Bisericii, izvorâte dintr-o libertate greşit înţeleasă. Cu toate acestea, există şi un mare câştig, pentru că avem educaţie religioasă de la grădiniţă şi până la liceu. Este o mare realizare să vezi interes faţă de persoana Mântuitorului nostru Hristos, faţă de Biserica Lui, de tot ceea ce înseamnă credinţa în Dumnezeu.
Trebuie să manifestăm îngrijorare faţă de fenomenul secularizării. În acest caz, atât părinţii, cât şi tinerii, împreună cu Biserica, au obligaţia de a completa formarea personalităţii tinerilor nu numai cu valorile ştiinţei, tehnicii şi artelor, ci şi cu valorile creştine.

Sunt semne că noi trebuie să fim cu mare luare aminte

V. Roncea: Aceasta îmi aduce aminte că s-a refuzat introducerea în preambulul Constituţiei europene privind fundamentul creştin al civilizaţiei europene.

P.F. Teoctist: Sigur. Regretatul Papa Ioan Paul al II-lea a insistat mult pentru introducerea acestei menţiuni în preambulul Constituţiei europene. De altfel, toate Bisericile creştine europene, inclusiv cele din România, au făcut intervenţii în acest scop, dar care, însă, au rămas fără ecou.

V. Roncea: Recent, la Consiliul Europei, tot în Franţa, la Strasbourg, Adunarea Parlamentară nu a reuşit să adopte o rezoluţie de condamnare a comunismului. Deşi suntem la 16 ani de la căderea Zidului Berlinului.

P.F. Teoctist: Sunt semne care ne întăresc convingerea că trebuie să fim cu mare luare aminte. Ca membri ai Bisericii, această luare aminte nu trebuie exercitată în sens politic, prin fel de fel de manifestări inutile, ci în sens creştin, ca fii ai Bisericii, fideli învăţăturii Evangheliei. Este important pentru noi, românii, să conştientizăm faptul că intrăm în Uniunea Europeană cu un întreg tezaur de valori spirituale. Depinde de noi dacă vom reuşi să arătăm lumii întregi frumuseţea şi actualitatea acestor valori creştine, care, de altfel, alături de celelalte valori europene, dovedesc rădăcinile creştine ale continentului nostru.[8]

V. Roncea: Ca şi România.

P.F. Teoctist: Desigur, noi suntem creştini ca urmare a predicii Sf. Ap. Andrei, aşa cum întreg continentul nostru a devenit îndată creştin. Mărturie, în acest sens, sunt cultura şi civilizaţia europeană de inspiraţie creştină ilustrată de toate acele catedrale frumoase care se înalţă spre Ceruri peste tot în Europa, ca şi întreaga istorie a Bisericii Universale.

V. Roncea: Una dintre aceste fapte cu care am putea veni în Europa ar putea fi şi condamnarea comunismului. Ar fi necesar în România să condamnăm comunismul, să facem un proces al comunismului?

P.F. Teoctist: Biserica şi eu personal, credem că astfel de condamnări sunt vorbe goale dacă nu sunt însoţite de fapte. Cu alte cuvinte, fiecare om este liber să creadă, să aibă propria lui convingere socială, dar aceasta trebuie să se sprijine pe valorile veşnice. Dacă însemnele religioase nu sunt înţelese, dacă nu se doreşte menţinerea rădăcinilor creştine în Constituţia europeană, atunci la ce te poţi aştepta? Poate fi o aşteptare zadarnică.

V. Roncea: Prea Fericite Părinte Patriarh, daca noi, românii din ţară, o ducem cum o ducem, cei din jurul graniţelor o duc şi mai rău, fiind supuşi, în continuare, unui proces de deznaţionalizare, fără ca statul lor mamă să poată face ceva. Nu ştiu de ce, dar aparatul actual nu prea se foloseşte nici măcar de instrumentele europene pentru a ne fi apăraţi conaţionalii. Cum am putea să îi ajutăm direct pe aceşti români?

P.F. Teoctist: Cele menţionate de dumneavoastră, Domnule Victor Roncea, reprezintă o preocupare constantă a Sfântului Sinod şi a noastră. S-a scris mult despre ceea ce a făcut şi face Biserica, atât pentru românii din jurul graniţelor ţării, cât şi pentru cei aflaţi mai departe, inclusiv peste Ocean. Ar fi multe de spus şi nu aş dori să se interpreteze ca laudă de sine a Bisericii.

V. Roncea: Eu ştiu că Biserica face. Dar ceilalţi?

P.F. Teoctist: Şi autorităţile de stat, la intervenţia noastră, au ajutat. Cred că, şi presa ar avea datoria să contribuie la acest efort. În plan bisericesc, au fost împliniri importante, ca de exemplu, reactivarea Mitropoliei Basarabiei, înfiinţarea Mitropoliilor noastre din Europa Centrală şi Meridională, înfiinţarea episcopiilor române de la Vârşeţ şi din Ungaria, cea din urmă cu reşedinţa la Gyula.

V. Roncea: După părerea mea, cea mai mare victorie diplomatica a României în aceşti 16 ani a fost readucerea Mitropoliei Basarabiei la Biserica Mamă.

P.F. Teoctist: Nu sunt meritele mele personale în această privinţă. Ne-au ajutat foarte mult împrejurările şi credincioşii din Basarabia care s-au implicat. Bineînţeles, totul cu ajutorul lui Dumnezeu. Am reuşit, iar, mai târziu, datorită justiţiei europene, Mitropolia Basarabiei a primit recunoaşterea guvernului moldovean.

V. Roncea: A fost o bătălie câştigată chiar cu imperiul rus....

P.F. Teoctist: Cu Patriarhia Moscovei suntem în dialog, dar noi nu putem accepta oferta lor ca, în Basarabia, să fie un centru spiritual românesc, dar nu bisericesc, la nivel de mitropolit, pentru că nu vor ierarh, ci doar un preot. Dar aceasta înseamnă o sfidare la adresa credincioşilor din Basarabia, care în marea lor majoritate vorbesc limba română. Bineînţeles că şi ruşii sunt ortodocşi, dar, aşa cum există Mitropolia Moldovei, condusă de mitropolitul Vladimir, dependentă de Patriarhia Moscovei, tot aşa, firesc, trebuie să existe Mitropolia Basarabiei, dacă vrem să găsim o soluţie frăţească de reciprocitate. Noi nu obligăm pe nimeni! Acei preoţi şi credincioşi din Basarabia, care doresc să se roage şi să facă slujbă în limba română, au cerut să aparţină de Mitropolia Basarabiei, dependentă canonic de Patriarhia Română. În felul acesta se respectă libertatea lor, dreptul credincioşilor de a alege. Din păcate, în Basarabia se exercită presiuni şi constrângeri asupra Mitropoliei Basarabiei, inclusiv asupra mitropolitului. Sfântul Sinod le-a îndeplinit cererile pentru că ruşii au venit peste noi şi au făcut Mitropolie fără să consulte Biserica Ortodoxă Română.

V. Roncea: Foarte multe. Chiar au fost atacate şi unele biserici ale Mitropoliei Basarabiei.

P.F. Teoctist: Da! Vrednicia Părintelui Mitropolit Petru constă mai ales şi în faptul de a fi răbdat şi de a fi rămas neclintit la locul lui. Este adevărat că se bucură şi de ajutorul Bisericii Mame, de ajutorul nostru.

V. Roncea: Cu ce alte probleme se confruntă Biserica în legătură cu românii din jurul graniţelor ţării?

P.F. Teoctist: În primul rând, cu aceste atitudini ostile şi, apoi, cu lipsurile de tot felul; românii, ca şi celelalte naţionalităţi, fiind foarte săraci, trebuie ajutaţi permanent. Mai sunt şi altele, inclusiv cele menţionate de dumneavoastră. Trebuie ca şi factorii responsabili de la Guvern să se implice şi să intervină pentru drepturile cuvenite românilor, după cum a subliniat preşedintele Traian Băsescu, zilele trecute la Kiev, aşa cum sunt tratate minorităţile în România, respectându-li-se toate drepturile, tot aşa să-i trateze şi vecinii noştri. Ce drepturi au ucrainenii la noi să aibă şi românii acolo. Aşa ar trebui. A zis bine preşedintele.

Preşedintele Băsescu e original

V. Roncea: Ce părere aveţi despre preşedintele Băsescu?

P.F. Teoctist: Avem un preşedinte bun. În ceea ce priveşte Biserica, domnia sa respectă autonomia şi libertatea bisericească şi, animat de gânduri bune, slujeşte ţara în felul în care dânsul, în mod original, o slujeşte. Asta e foarte bine.

V. Roncea: Preşedintele Băsescu, à propos de reunificarea naţiunii, considera că o soluţie minimală ar fi între graniţele Uniunii Europene, dar dădea de înţeles că exista şi o altă soluţie, maximală sau normală, unirea Basarabiei cu Ţara. Credeţi că este posibilă?

P.F. Teoctist: Nu cred că reunificarea naţiunii române este posibilă, în contextul actual. E greu de împlinit mai înainte de a se definitiva ceea ce se intenţionează în legătură cu viitorul Europei. În momentul în care „bolta” Europei se va limpezi, vom şti cu toţii ce anume funcţionează intr-un fel sau în alt fel.

V. Roncea: Daca bolta Europei se va limpezi, vom putea vedea aceasta Unire?

P.F. Teoctist: Nu ştim cum şi când se va limpezi, la ce stadiu se va ajunge.

V. Roncea: De ce credeţi că Rusia nu renunţă la Basarabia?

P.F. Teoctist: După cum se ştie, Rusia a căutat să aibă ieşire la Bosfor încă din vremea lui Petru cel Mare. Mai târziu, această idee a intrat în mintea bolşevicilor, a comuniştilor, devenind un lucru firesc pentru ei. Iată de ce nu ne mai putem întreba de unde vin aceste pretenţii de dominaţie.[9]

M-am întâlnit cu regretatul Papă şi înainte de `89

V. Roncea: Diplomaţia bisericeasca ştiu că lucrează bine. De exemplu, Prea Fericirea Voastră v-aţi întâlnit, în 1989, cu regretatul Papă Ioan Paul al II-lea. Puteţi să evocaţi acel moment, mai ales că întâlnirea a avut loc intr-un moment în care Zidul Berlinului nu căzuse încă.

P.F. Teoctist: M-am întâlnit mai înainte cu Papa Ioan Paul al II-lea, în anul 1984. Atunci am participat la o conferinţă în nordul Italiei, la Trento. De altfel, noi, Biserica Ortodoxă Română, am avut mereu prieteni la Vatican. Prin intermediul prietenilor noştri cardinali am participat atunci, în 1984, la o Audienţă generală a Papei Ioan Paul al II-lea, când ne-am şi împrietenit.
În anul 1989, conducând o delegaţie bisericească într-o vizită oficială în India, ne-am bucurat din nou de ospitalitatea Vaticanului. I-am spus ministrului Cultelor de atunci că, în drum spre India, trebuie să facem o escală la Roma şi că este o îndatorire a mea ca, mergând acolo, să accept invitaţia Papei. Ar fi fost o mare greşeală dacă nu acceptam, în condiţiile în care eram oaspetele lor. Când am urcat în avion, la Bucureşti, delegatul Departamentului Cultelor m-a rugat să-i spun domnului ambasador de la Roma să telefoneze în ţară dacă în program va fi prevăzută o întâlnire cu Papa. Pe aeroportul din Roma am fost primit oficial de cardinalii Vaticanului, care mi-au înmânat programul vizitei. Am citit în program că a doua zi, la ora 11, era programată audienţa. Lângă mine era ambasadorul român de la Roma, căruia i-am arătat pe program unde să se uite. Ori n-a văzut, ori n-a citit, pentru că nu mi-a spus nimic. Ne-am despărţit. Noi am mers la Vatican şi am intrat în programul stabilit, până a doua zi, seara, când urma să plecăm spre India. La fiecare dejun ne întreţineam cu diferiţi cardinali. Venind noi din spatele Cortinei de Fier erau curioşi să afle ce se mai întâmplă cu noi, mai ales că ei ne vizitaseră şi ne cunoşteam. A doua zi, când ne pregăteam să mergem la întâlnirea cu Papa, a venit ambasadorul supărat să-mi spună că i s-a telefonat de la Bucureşti că nu trebuie să mă întâlnesc cu Papa. Mă pregăteam de întâlnire şi, arătându-i darurile, i-am răspuns că merg la întâlnire, iar el nu are drept să mă oprească.

V. Roncea: Ce cadou i-aţi dus Papei?

P.F. Teoctist: I-am oferit Biblia lui Şerban Cantacuzino, editată la Patriarhie în ediţia jubiliară (1988), o icoană pe sticlă cu Maica Domnului, din Transilvania şi o maramă ardelenească. Din delegaţie făceau parte Prea Sfinţitul Justinian al Maramureşului, Prea Sfinţitul Epifanie al Buzăului, profesori şi consilieri de la Patriarhie.
Când ne pregăteam de audienţă, unul dintre membri delegaţiei a venit să-mi spună că vine domnul ambasador şi că pare supărat. Eu le-am zis colaboratorilor să nu se îndepărteze şi, apoi, l-am întâmpinat pe domnul ambasador. Dânsul mi-a spus pe un ton poruncitor, că doreşte să discutăm între patru ochi. I-am răspuns că, fiind însoţit de o delegaţie oficială, nu putem să vorbim în secret. Atunci ne-a spus că este foarte supărat, pentru că a primit un telefon de la Bucureşti prin care a fost informat că nu trebuie să mă întâlnesc cu Papa.
I-am răspuns că ne-am pregătit deja şi este imposibil să anulăm această întrevedere. El mi-a replicat că din acel moment trebuie să-mi asum orice responsabilitate. L-am asigurat că, oricum, nu mă lăsam în nădejdea domniei sale pentru că în străinătate eu fac politica bisericească. Mai mult decât atât, i-am mai spus că face o mare greşeală pentru că reprezentanţii Vaticanului, care aşteptau să ne conducă la Papă, ar putea observa această ingerinţă, mai ales că se spunea că noi, în România, suntem liberi, că ne bucurăm de libertate. I-am mai spus domnului ambasador că a făcut o greşeală dându-le pildă de ce fel de libertate ne bucurăm noi de fapt. A plecat supărat, fără să ne mai salute.
Primirea la Papă a fost foarte caldă. Pentru el şi pentru cei din Vatican, întâlnirea a fost un semn de curaj, o mărturie de credinţă şi de apropiere bisericească. N-am stat numai zece minute, cât era prevăzut în protocol, ci o jumătate de oră. Am vorbit cu Papa între patru ochi, iar el m-a ascultat cu foarte multă atenţie despre misiunea preoţilor noştri, a călugărilor, despre mănăstirile noastre, despre presa noastră bisericească, despre relaţiile noastre bisericeşti, într-un cuvânt, despre misiunea Bisericii noastre. Am mai vorbit despre cultura noastră românească, despre Eminescu, despre Eliade, despre Moldova, mai ales după ce a aflat că sunt din părţile Botoşanilor. A acordat mare atenţie lucrării pastorale a preoţilor şi a mănăstirilor.

V. Roncea: Papa Ioan Paul al II-lea spunea despre România ca este "Grădina Maicii Domnului"...

P.F. Teoctist: Această metaforă a luat-o tot de la noi, din Răsărit şi ea se referă la Sfântul Munte Athos, despre care se spune că este "Grădina Maicii Domnului". Este o metaforă cunoscută în Ortodoxie, iar Papa, foarte atent cu noi, românii, ne-a numit, nu fără temeiuri, cu aceiaşi metaforă.
De altfel, sfinţii pe care noi îi proclamăm sunt grădinarii Maicii Domnului. Aşa cum se cunoaşte, anul trecut, Sfântul Sinod a înălţat în rândul sfinţilor pe mitropoliţii Grigorie Dascălul al Ţării Româneşti şi Dosoftei al Moldovei, pe cuvioşii stareţi Gheorghe de la Cernica şi Mitropolitul Grigore de la Căldăruşani şi Cernica şi Onufrie de la Sihăstria Voronei, unde am intrat în mănăstire şi unde, adeseori, i-am purtat în mâini cinstitele sale moaşte în jurul bisericii, în procesiune. Noi, românii, avem mulţi sfinţi şi martiri. Aceasta înseamnă "Grădina Maicii Domnului".

V. Roncea: Prea Fericite Părinte Patriarh, când începe construirea Catedralei Mântuirii Neamului?

P.F. Teoctist: Din clipă în clipă; aştept cu emoţie vestea intrării terenului acordat în proprietatea Bisericii. După primirea acestuia, cu ajutorul lui Dumnezeu, sperăm să începem lucrările punând Sfânta Cruce pe locul unde va fi Sfânta Masă. Sunt convins că vom avea Catedrala pe Dealul Arsenalului şi, în legătură cu aceasta, am simţit, încă o dată, lucrarea lui Dumnezeu faţă de Biserica noastră.
În aparentă, această îndelungată căutare a amplasamentului poate fi considerată şi ca o stângăcie a mea, pentru că nu am ştiut să mă orientez, aşa cum poate fi interpretată şi ca rea voinţă din partea altora. Dar eu văd în această lucrare un fapt specific Grădinii Maicii Domnului, pentru că pe locul numit Dealul Arsenalului, de aici, au fost demolate sau mutate şase biserici. Din fericire, mănăstirile Mihai Bravu şi Schitul Maicilor au fost salvate şi stau acum ascunse după blocuri, iar celelalte, în frunte cu biserica Albă Postăvari, au fost distruse. Aşadar, în altarul Catedralei Mântuirii Neamului, de pe Dealul Arsenalului, trebuie să vedem şi voinţa divină ca acolo să fie altarul răscumpărător şi veşnic aducător aminte al celor care au suferit, atât în timpul comunismului, dar şi în zilele noastre. Sunt sigur că, având sprijinul şi ajutorul credincioşilor, cred că Dumnezeu ne va ajuta să ridicăm Catedrala cât mai curând: o catedrală pentru România!

V. Roncea:Vă mulţumim şi La mulţi ani, Părinte Patriarh!

P.F. Teoctist: Vă mulţumesc, Domnule Victor Roncea, şi mă bucur că un slujitor al presei a formulat atâtea întrebări de mare valoare!

A consemnat Victor RONCEA

*În prezentul interviu, acolo unde s-a considerat necesar, au fost făcute completări cu citate, note explicative şi trimiteri la documente care să certifice afirmaţiile iniţiale.

[1] Aflasem că îi plăcea să se odihnească. După cercetarea bibliotecii, stătea ore întregi pe movila înconjurată de brazi din grădina spitalului în care se afla. Din spusele unor monahi, am auzit că fiind suferind a mers la un părinte duhovnic să se spovedească. Părintele îndeplinindu-i dorinţa a scris pe carte ziua când poetul s-a spovedit. În localul acesta funcţiona acum seminarul la care m-am înscris în ziua de 14 septembrie a anului 1930.

[2]Ca slujitor al Bisericii, trebuia să suport umilinţele celor fără credinţă, trăind zilnic frica temniţei. Pretutindeni domnea neliniştea şi îngrijorarea faţă de întâmplările tot mai dureroase ce se abăteau asupra Bisericii.

[3] În anul 1993, într-un interviu acordat, din închisoare, publicaţiei Europa, Ion Dincă preciza: „Eu am primit sarcina ingrată să discut cu Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist şi să-l conving să-şi dea asentimentul pentru demolare. Am discutat cu Domnia Sa, exprimându-şi totalul dezacord cu demolarea şi mutarea Patriarhiei, rugându-mă să-i comunic lui Nicolae Ceauşescu poziţia sa şi faptul că această măsură pusă în aplicare va crea mari nemulţumiri în rândul credincioşilor, al preoţilor din ţară, al istoricilor, scriitorilor, oamenilor de artă şi cultură, precum şi în străinătate. El nu va putea să răspundă de eventualele forme de împotrivire a maselor de credincioşi, împotrivire care poate lua forme de violenţă. De asemenea, Patriarhul Teoctist şi-a exprimat dezacordul cu mutarea sfintelor moaşte ale Sfântului Dumitru de la biserica din Dealul Mitropoliei la biserica Radu Vodă. Am informat pe Ceauşescu de poziţia Patriarhului şi l-am rugat să renunţe la hotărârea de demolare. Am informat că poziţia Patriarhului este şi poziţia mea. El nu a aprobat poziţia Patriarhului, dar nu a mai cerut să începem demolarea.” (Interviu realizat de Angela Băcescu cu Ion Dincă, „Elena Ceauşescu a fost geniul rău al soţului său”, în săptămânalul Europa, supliment Est/Vest, anul IV, nr. 140, 24-30 august 1993, pag. 8-9).

[4]Dr. Constantin Olteanu, File din istoria Bucureştilor, Însemnările unui primar general, Editura Aldo, Bucureşti, 2004.

[5] Ibidem, p. 148-150.

[6]„Elena Ceauşescu a fost geniul rău al soţului său”, interviu realizat de Angela BĂCESCU cu Ion DINCĂ în săptămânalul Europa (suplimentul Est/Vest), anul IV, nr. 140, 24-30 august 1993, pp. 8-9.

[7] Este vorba de Ion DINCĂ.

[8]În acest sens, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a propus următorul amendament, care a fost înaintat forurilor decizionale europene pentru includerea în preambulul viitoarei Constituţii, ca o completare a unui amendament anterior propus de Dl. Elmar Brok, membru în Parlamentul European: „Statele membre şi cetăţenii Uniunii Europene… (sunt) conştienţi de istoria lor şi de valorile universale indivizibile ale demnităţii umane, libertăţii, egalităţii şi solidarităţii, precum şi moştenirii sale religioase, preponderent creştină”. (A se vedea Procesul Verbal privind hotărârile şedinţei Sf. Sinod din februarie 2003 şi Mesajul Bisericii Ortodoxe Române la Forumul Naţional „UE - 2007” (Bucureşti, 14 octombrie 2003)

[9] Eu mă menţin în atmosfera şi în limita Bisericii. Biserica Ortodoxă n-a avut niciodată pretenţia de a da lecţii de politică sau de norme, ci, dimpotrivă, ea a cultivat virtuţile cetăţeanului, credinciosul având menirea de a se desăvârşi prin apropiere continuă de Dumnezeu. De altfel, învăţătura creştină pune un mare accent pe persoana umană, motiv pentru care proclamarea sfinţilor se face personal, iar la sfintele slujbe suntem pomeniţi atât personal, cât şi ca popor al lui Dumnezeu, în întregul său.


Vezi si
http://www.teoctist.info/
Fotografii din viata Patriarhului
http://www.georgeroncea.blogspot.com/

PARINTELE ADRIAN FAGETEANU despre actele biometrice cu cip: "Sa nu primeasca nimeni!" VIDEO

Friday, February 6, 2009

PARINTELE LAVRENTIE de la Manastirea Tarcau:"Cei ce primesc sistemul de monitorizare prin codul de bare si cip sprijină traiul artificial, inrobitor"

Doamne ajuta,
Va trimit spre publicare un articol scris de parintele Lavrentie de la Tarcau, la rugamintea sa.
Act de identitate
Într-atât de secularizat şi buimac a ajuns omul de astăzi încât nu-şi mai dă seama că el este de fapt o mare taină, o fiinţă minunată şi măreaţă creată de Dumnezeu şi că s-a născut gol, fără nici un act de identitate în mână, care reprezintă apartenenţa sa la un popor sub toate aspectele. Majoritatea (oarbă) s-a familiarizat şi a fost tocită de realitatea în care trăieşte încât nici n-o mai conştientizează, nu mai pricepe semnificaţia neamului, a tradiţiei, a mentalităţii în care se integrează. Se trăieşte gregar. De aici începe dezumanizarea.
Hristos a venit pe pământ să ne aducă libertate duhovnicească, lăuntrică, să ne dea prin Botez şi credinţă cetăţenia la o împărăţie netrecătoare. Iar buletinul ne dă apartenenţa la o societate la o vârstă responsabilă (14 ani), după ce ne-am născut pe lumea asta fără să avem vreun act de identitate.
Deci noi suntem persoane unice care ne încadrăm conştient într-un popor, mai nou, într-o congregaţie europeană modernă. Însă nu trebuie să uităm că în spatele cetăţeniei române stă o mentalitate, un crez, un ideal. La fel şi în spatele cetăţeniei creştine, dar şi al celei europene. Crezul creştin este unul măreţ, cel românesc este unul nobil, pe când cel european este întruchiparea fărădelegii sub masca toleranţei, unităţii şi prosperităţii.
Fie voit, fie fără să ne dăm seama, trebuie să ne încadrăm (sau nu) într-o structură suprastatală cu o ideologie puternic desacralizantă şi reducţionistă la o viaţă trupească, stricăcioasă, adică cea europeano-mondială nivelatoare.
Iar prin actul de identitate ne conectăm nu doar ideologic la o structura socială, ci şi practic pentru că noi suntem fiinţe structural morale, buni sau răi, nu putem fi indiferenţi. Spre exemplu, îmi aduc aminte că abia aşteptam să am buletin ca să pot închiria pe baza lui casete video. Cu cât mai mult sunt conectaţi oamenii maturi?
Poate că mulţi vor spune că le sunt indiferente şi inerente aceste lucruri, că nu depind de ei. Da. Dacă trăiesc la un nivel dobitocesc – merg cu valul, iar dacă sunt conştienţi – fie se implică activ, fie se dezic hotărât de acest sistem fioros care ne înghite. Deci problema spinoasă este dacă suntem sau nu oameni, dacă avem sau nu conştiinţă, suflet, viaţă responsabilă sau ne îndulcim cu zăhărelul plăcerilor pământeşti, uitând de noi înşine.
Sfântul Apostol Pavel dă mărturie în privinţa venirii lui Antihrist că «taina fărădelegii se lucrează; numai că este Cel ce-l reţine acum până se va lua din mijloc şi atunci se va descoperi nelegiuitul»(2Tes.2:7). Deci omenirea este pregătită, netrebnicită treptat cu păcate şi obişnuită cu orânduirea antihristică. Fiara despre care se spune în Apocalipsă că va sili pe oameni să primească pecetea este, după Sfinţii Părinţi (Andrei al Cezareei), de fapt, o orânduire lumească, un imperiu. La fel, în proorociile Sf. prooroc Daniel despre fiara cu zece capete se spune că este o împărăţie «care va întrece toate împărăţiile şi va mânca tot pământul»(Daniel 7:23), cea care va sili pe toţi să-şi pună pecetea pe mâna dreaptă sau pe frunte.
Dumnezeu a rânduit să avem parte de comunism şi să înţelegem puterea pierzătoare a unei ideologii. Câte crime şi sacrilegii a făcut!!! Sunt proaspete. Trebuie să avem grijă să nu ne înrolăm într-un alt comunism mai teribil.
Aşa cum a fost evident pentru orice om faptul că comunismul era rău, la fel este şi acum că noua ordine mondială este rea. O vedem că legiferează fărădelegea, că nu are scrupule, că duce la demenţă pe cei ce se încadrează în ea încât să nu mai aibă nici o ruşine şi nici un reper, că duce războaie de ucidere în masă, înscenează, amăgeşte. Nimeni nu poate spune că nu e în cunoştinţă de cauză.
Pecetea cu care însemnează spre pierzare este un număr de om, este 666 (cf. Apoc. 13:18). «Aici este înţelepciunea; cel ce are minte să socotească numărul fiarei»(Apoc. 13:18), spune Sf. Ioan Teologul. Deci este cu înşelăciune, este ascuns şi trebuie o minte despovărată de patimi şi multă înţelepciune pentru a înţelege. Aceste lucruri pun în gardă pe orice creştin cu privire la codul de bare şi la cipul care conţin numărul 666. Dar vor fi amăgiţi doar cei ce au simţirile îndulcite pururi cu viaţa pamântească, iar cei ce au în ei adevărul Evangheliei lui Hristos nu se vor lăsa înşelaţi (Sf. Andrei şi 2Tes. 2:10-12).
Aşadar nu e o simplă problemă socială, ci una de conştiinţă, e o cernere a oamenilor de neoameni. Ne confruntăm cu un necaz general. Aşa cum fiecare are necazurile personale şi le poartă cu durere şi cu sârguinţă, aşa şi acesta este un necaz colectiv, e un cataclism moral şi uman dezlănţuit de un sistem omenesc, nu de stihiile naturii.
Sigur că pecetea o va pune fiara pe mână sau pe frunte. Însă, de vreme ce venirea ei este treptată, va pune această pecete treptat. Mai întâi pe paşapoarte, apoi pe buletine, apoi prin cip-uri, apoi definitiv pe mână sau pe frunte. Chiar dacă primirea peceţii pe mână sau pe frunte va fi lepădarea cea mai cruntă, totuşi primirea în vreun fel a acestei peceţi nu este nesemnificativă, ci pierzătoare, ca orice părtăşie cu necuratul.
Deci cip-ul şi codul de bare nu sunt rele în sine, ci primirea lor prin care aderăm şi susţinem un mod de viaţă pur materialist, hedonist, nelegiuit. Căci cei ce primesc sistemul de monitorizare prin codul de bare si cip intră şi sprijină traiul artificial, înrobitor şi nivelator din spatele lui.
Atunci este evident că tocmai lupta (adevărată) cu păcatul ne determină să conştientizăm problema cip-urilor şi să refuzăm să intrăm în cârdăşie cu un astfel de mod de viaţă tot aşa cum am fugi de duhurile necurate. Deoarece «tovărăşiile rele strică obiceiurile bune»(1Cor. 15:33). De multe ori un refuz sau o împăcare cu cineva ne schimbă starea sufletească şi chiar trupească. Cu cât mai mult prietenia cu lumea păcatului concretizată.
Lupta acestui sistem de cotropire prin amăgire a popoarelor, a tuturor oamenilor este una spirituală. Pentru că «i s-a dat» fiarei «să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască; şi i s-a dat stăpânire peste toată seminţia şi limba şi neamul»(Apoc. 13:7). Adică noua ordine mondială care începe să-şi arate colţii prin aceste paşapoarte este una ideologică, de călcare în picioare a idealului de sfinţenie, e bazată pe principii materialiste, comuniste, capitaliste, spiritualiste etc. Atunci când conştiinţa, sălaşul celei mai nobile legi, se întunecă, viaţa se normează după alte principii (puterea tiranului, a banului, a plăcerii, a neştiinţei). Iar aceste legi fiind impuse tuturor, şi conştiinţele sunt adormite, puse de-o parte, omorâte. Lumea nouă colcăie de legi comerciale, trupeşti, pământeşti, colcăie de fărădelegi, de hule, de erezii, de minciună şi nedreptate, de desfrânare, este «locuinţă demonilor şi temniţă a tot duhul necurat»(Apoc. 18:2). De aceea nu va dura mult, după cum spune Cuviosul Paisie Aghioritul. Va promite multe şi va da puţin încât va cădea repede, în câţiva ani. Îşi va lua repede nimicirea.
S-a clădit şi încă se clădeşte încă în mult timp această nouă ordine mondială, dar va dura extrem de puţin pentru că e nimicitoare şi vor plânge cu amar cei ce s-au înşelat cu ea. Pecetea cu 666 a început să fie pusă întâi pe mărfuri, apoi pe oameni, ceea ce arată încotro vrea să-l coboare pe om. N-am reacţionat cu împotrivire la pecetluirea lucrurilor, dar, când începe să ne ardă pe noi înşine, e momentul să arătăm că suntem vii sau măcar să ne trezim, fiecare după măsura lui.
Rezistenţa este una mucenicească, e o luptă cu păcatul. Se vede deja.
Cel ce se împotriveşte paşapoartelor nu este lipsit de pâine, ci stârneşte doar antipatia puternicilor zilei, îşi pierde imaginea. În schimb, îşi câştigă sufletul.
Sunt foarte multe aspecte de dezbătut pe marginea acestor cip-uri tocmai pentru că e o problemă spinoasă, cu vicleşug, e o luptă cu patimile, cere încordare mare, lepădare îndestulătoare de sine, mărime de suflet şi, cel mai mult, credinţă şi conştiinţă vie. Aceasta este doar problematica legata de numărul 666. Cu cât mai multe lucruri ramân de rezolvat în privinţa luării de poziţie în sine, mai ales în contextul în care Patriarhia nu va lua nici o poziţie de ripostă.
Cred că vremea cernerii soseşte implacabil, indiferent de predicţiile meteo de la televizor. Vor fi oameni cei ce vor şti să judece semnele vremurilor, nu doar faţa cerului.

PARINTELE IUSTIN: "Apoi, ori cu lumea, cu cipul, ori cu Hristos, cu nevointa, cu calea cea stramta, nevoitoare!" VIDEO


video
Filmare: http://proortodoxia.wordpress.com/ (pe Blogger sunetul e mai bun)

“… Eu daca am murit, s-a sfarsit lumea… (…) Tot timpul trebuie sa fim pregatiti, nu stii cand vine timpul… Sa ne gaseasca mereu in priveghere, in rugaciune, in stare de smerenie, ca numai asa ne mai putem izbavi. (…) “Veniti la Mine, fiilor si mosteniti Imparatia…”. Imparatia se mosteneste cu anevoie, cu jertfa. Numai tara asta, cu cata jertfa, cu cate nevointa si eforturi s-a tinut in granitele ei pana acuma (…) Cu nevointa! Asa, acum a venit si randul nostru acuma sa fim oleaca treji!
Sa primim cu dragoste si cu toata cainta, nu cu razvratire, nu cu nemultumire, nu revoltati… Cu calm, cu rabdare, cu intelepciune! Cu bucurie chiar! Sa ne bucuram ca am ajuns momentele acestea grele, ca numai asa trecem prin focul acesta curatitor, prin nevointe, prin greutati, ca sa ne indreptam pregatiti dincolo! De bunavoie nu prea am vrut, acuma… de nevoie! (…) “Veniti la mine toti cei osteniti si impovarati!“. Pai, care-i osteneala? Masini de lux, toate astea, plimbari (…); nu-i frumos sa facem Anul Nou in Romania, hai sa mergem… peste oceane si tari si sa petrecem acolo… Iac-acuma, hop, ti-a luat carnetul, nu mai mergi. Daca vrei carnet, trebuie sa iei cipul. Apoi, ori cu lumea, cu cipul, ori cu Hristos, cu nevointa, cu calea cea stramta, nevoitoare. Dar nu ne inspaimantam! Mergem linistiti, calmi, cu nadejdea in Inviere. Ca a noastra este Invierea, a crestinismului ortodox. (…) Eu as vrea sa vad o treaba: sa-si puna ei cip intai, dupa aceea sa-i puna poporului, dar sa inceapa cu presedintele. (…) Iarasi, noi trebuie sa avem nadejde, sa avem dragoste, sa ne rugam, sa tinem piept acestei situatii… ca Dumnezeu sa mai prelungeasca starea aceasta de lucruri, prin rugaciune“.
Transcriere: http://www.razbointrucuvant.ro

ADEVARUL DESPRE INFILTRATI Doamna Aspazia Otel Petrescu despre Razvan Adolf Codrescu: STRAINII SPIRITUALI SUNT MAI DUSMANI DECAT HOARDELE COTROPITOARE

O scrisoare lămuritoare a Doamnei Aspazia Oţel Petrescu

Noul/vechi detractor al lui Eminescu a emis ipoteza că distinşii noştri colaboratori au fost „atraşi în această afacere fără voia lor şi oarecum în necunoştinţă de cauză”. Pentru a spulbera acuzele nefondate, la îndemnul doamnei Aspazia Oţel Petrescu, public această scrisoare integral.
Şi încă ceva, tot spre ştiinţa detractorului respectiv: nu există niciun colaborator al revistei Veghea cu numele Traian Mija. Poate se referă la distinsul doctor octogenar Teofil Mija, care a suportat 15 ani de temniţă grea în regimul comunist. (
Crina Palas, redactor al revistei Veghea
)

Roman, 30 ianuarie 2008

Dragă Crina,

Te rog frumos, dă-mi voie să te numesc aşa, în felul acesta mă simt mai aproape, mai înrudită în spirit eminescian, cu voi, superbii tineri, care nu vă lăsaţi “îndoiţi” de “nefârtate”.
Vă mulţumesc din toată inima şi vă rog să mă credeţi, cu lacrimi în ochi, pentru frumoasa revistă, omagiu superb şi în acelaşi timp o elocventă rectificare a unei mari nedreptăţi (a câta oare o fi?) aduse “românului absolut”.
Sunt atât de copleşită de faptul că am fost primită şi eu în rândul celor aleşi să rostească un cuvânt răspicat în afirmarea unui mare adevăr: Eminescu este duhul acestui popor şi al acestui pământ, este suflul esenţial al “spaţiului mioritic” ce se exprimă româneşte chiar şi în rătăcitoarele sale cântări. Şi dacă este român, este şi creştin, pentru că aceasta este fiinţa neamului; români şi creştini altfel nu poate fi; ce o fi aşa de greu de înţeles?
Am citit textul lui R. Codrescu nu cu revoltă ci cu o mare tristeţe. De puţine ori mi-am simţit inima atât de îngheţată pentru că în general mă feresc să citesc pe detractori oricât ar fi de “geniali”. Acest fel de lecturi îmi îngheaţă “sângele”, atât de îndepărtată mă simt de “concepţiile lor”. Îi simt atât de străini în sensul duhovnicesc al cuvântului, încât mi se face frică. Străinii spirituali sunt mai duşmani decât hoardele cotropitoare. Acelea ne râvneau pământul, aceştia ne omoară spiritul. Vor să stingă în noi ICOANA, care este creştină şi română sau nu este deloc.
Aş dori mult să vă trimit prin mandat costul revistelor. Pot? Nu vă supăr? Cred că v-a costat mult tipărirea lor în condiţii atât de frumoase. M-am bucurat enorm că pot să le dăruiesc unor preoţi pe care-i preţuiesc mult.

Vă îmbrăţişez cu drag,

Domnul să vă apere şi să vă întărească.
Aspazia Oţel Petrescu


Vezi si

ANTI-CRESTINISM. "Societatea civila" anti-romaneasca incearca sa confiste si deturneze miscarea anti-cip biometric si anti-controlul electronic

Bataiosu semnaleaza un act la care ne asteptam: ONG-urile finantate de Soros s-au gandit si ele sa conteste Legea 298, asta dupa ce noi, bloggerii, facem asta de 2 saptamani. Bloggerii, la care se adauga Coalitia Impotriva Statului Politienesc, cu asociatiile sale membre si alte foruri, printre care si ziarul ZIUA, care a contestat deja Legea 298 la Avocatul Poporului, de vreo 10 zile. Deci, cam ce vor aceste "OMG"-uri?! Pai, printre altele, sa se constituie in "blocul unit" al "societatii civile" care va asigura "dezbaterea publica" asupra controversatelor acte anti-constitutionale, in fata microfoanelor si a administratiei politice, blocand astfel toate initiativele adevaratei vox populi.
Dupa ce au tacut malc atunci cand s-a votat legea in Parlament, si, la fel, dupa ce a intrat in vigoare, societatea in civil a fost trimisa la inaintare pentru a confisca mesajul autentic al celor ingrijorati de cipul biometric si legea controlului electronic si a deturna intreaga miscare spre fundatura in care se scalda Romania de 20 de ani. Operatiunea este clasica; scoasa din manuale. Asa am aflat si in decembrie '89 ca trupa lui Iliescu-KGB a facut "revolutia", asa am aflat si dupa iunie '90 ca profitorii de la GDS-ul, organul noului PCR infiintat de Silviu Brucan la Andrei Plesu in casa, ar fi fost de fapt organizatorii Pietei Universitatii. Asta in timp ce ei stateau cu Iliescu la aceeasi masa! Astazi ei stau, la fel, cu orice e la putere, atat pentru a acapara fonduri cat si pentru a bloca orice initiativa cetateneasca reala. V-ati intrebat de multe ori, cred, de ce nu avanseaza Romania. E simplu: pentru ca exista o plaga care sufoca Romanie - aceasta "societate civila" corupta, aceeasi de 20 de ani, mana in mana cu "clasa politica" tradatoare, aceeasi de 20 de ani.
Haideti sa vedem cat de civili sunt cativa dintre diversionistii de serviciu de ieri, azi si, speram, nu si de maine: Mircea Toma, cu a sa Asociatie de Monitorizare a Presei este militar. Despre Cristian Pirvulescu (foto dreapta cu Alina Mungiu), de la Pro Democratia, presedintele Traian Basescu a spus, dupa legiferarea porcariei de "lege a uninominalului" de catre Cabinetul PNL-UDMR: "Concluzionez că a fost o minciună promovată de Guvern şi de domnul Pirvulescu. Din acest moment, personal o să-l mai cred pe domnul Pirvulescu şi în analizele domniei sale când soţia sa nu va mai fii salariată la Guvern. Cât timp rămâne în Palatul Victoria, să nu mai vândă analize politice nimănui". Adica, sotia sa lucra, mentinuta de 16 ani!, si, cred, lucreaza si azi, la sectorul "non-profit" al Guvernului PNL-UDMR in timp ce Pirvulescu reprezenta acelasi sector "non-profit". Si azi, tot "vinde analize". Un alt "OMG", Centrul de Resurse Juridice (CRJ), a fost mosit de Renate Weber (foto stanga cu Bogdan Olteanu), fosta sefa a SOROS, actualmente europarlamentar PNL. Altul, Liga Pro Europa, (de fapt Pro Ungaria Mare) este "co-prezidata" de Istvan Haller, membru al CNCD cu rang de secretar de stat si de Smaranda Enache, fosta activista si informatoare PCR, in prezent vice-presedinte al PNL. Curat "societate civila", coane Fanica!
Ca sa intelegeti mai bine, negru pe alb: atat Legea 298/2008 cat si Hotararea 1566/2008 au fost promovate si semnate de ministrii Guvernului PNL-UDMR si de catre seful PNL, si prim ministrul de la acea data, Calin Popescu Tariceanu.
Ca sa intelegeti si mai bine, pe limba noastra, romaneasca, a crestinilor: toate aceste organizatii si cele afiliate lor au introdus si sustinut la CNCD, in mass media si pe canale politice murdare, interne si internationale, eliminarea Icoanelor si a Religiei din scoli, legalizarea prostitutiei, "drepturile" homosexualilor, "asuprirea" tiganilor si maghiarilor, etc, etc. Si o fac si azi, aruncand in derizoriu dimensiunea crestina fundamentala a poporului roman ortodox.
Dovada a fost, cred eu, clara pentru oricine a intrat azi in asa-zisa discutie online de la HotNews, promovata cu, sa-i spunem, naivitate, iresponsabila, de unele portaluri ortodoxe.
Orice crestin le intra in joc in orice mod, si acorda pana si un dram de credit acestor grupari militarizate ale retelei anti-crestine si anti-romanesti - care are infiltratii ei printre ortodocsi -, face un pact direct cu tatal minciunii si cu dusmanii Romaniei.
Alegeti! Nu exista cale de mijloc.

Vezi si
Icoanele raman in Scoli, Catedrala Mantuirii Neamului se va inalta. Comunicat al Coalitiei pentru Respectarea Sentimentului Religios
Comunicat al Coalitiei pentru Respectarea Sentimentului Religios
http://www.salvati-icoanele.info/

MASS-IMORALIA Ce mai aflam "dintr-o publicatie considerata de elita din presa centrala": Transexuali, anti-creationism si Puric

******************************
Din ziarul anti-crestin Cotidianul, altfel catalogat de naivi drept "o publicatie considerata de elita din presa centrala" apare astazi, printre tatele si obsesiile unor transexuali bolnavi, labartate pe doua pagini, si cateva randuri de Dan Puric, strecurate intre opinia unui biolog care "nu e creationist" si a ateului Remus Cernea, manipulator al campaniei anti-Icoane si anti-Religie in Scoli. Foarte inteligent! Cotidianul "de elita" a intrat in campanie agresiva pentru "Anul Darwin". De aici aflam si ce proiecte are organizatia lui Cernea - Asociaţia Umanistă Română -, nascuta din cea in care psihopatului Moise e tatal si Gabriel Andreescu muma - "Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta". Iata: "Incepând cu 12 februarie şi până la sfârşitul anului, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa“, revista „National Geographic“ din România şi Asociaţia Umanistă Română vor organiza, în parteneriat, mai multe evenimente pentru a celebra „Anul Darwin“. „Vom organiza conferinţe în şcoli, licee şi universităţi, vom face proiecţii de filme artistice şi documentare despre Darwin, vom edita cărţi, reviste şi pliante şi vom organiza un concurs de ştiinţă pentru tineri, cu premii, sper eu, consistente“ spune Remus Cernea, preşedintele Asociaţiei Umaniste Române". Foarte tare! Mai ales ca este in parteneriat cu o institutie a statului roman: Muzeul Antipa. Sa traiasca sa se "veseleasca"! Recomand cu tarie preluarea articolelor de campanie despre rolul lui Darwin si bietii "Renegati ai sexului" din "publicatia de elita" si pe alte bloguri mai sanatoase.

MASS-IMORALIA Tiganul Imparat: Dinescu, devenit ilegal sef la vanatori, vrea sa-i ajunga pe Nastase si Tiriac

Mircea Dinescu a devenit şef peste vânători şi pescari cu scandal

Alegerea poetului Mircea Dinescu ca preşedinte al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Dolj a iscat un adevărat scandal în asociaţia a cărui director, Teodor Nuţă, este cercetat în mai multe dosare penale, sustine Evenimentul Zilei de ieri.
Ce spun vanatorii:
„Nu poate să ne conducă un om care nu ştie nimic despre Dolj şi despre care se spune că face măcel la vânătoare, în Cetate. În plus, nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de statut. Nu are vechime de 10 ani ca membru în asociaţie“, susţin vânătorii din 36 de grupe din judeţ, care au semnat un memoriu.
Contestatarii spun că votul a fost fraudat premeditat, drept dovadă fiind „ordinea de zi pe care nu apărea alegerea unui nou preşedinte printre punctele de lucru“. Directorul Teodor Nuţă consideră nejustificate plângerile vânătorilor. „În cadrul adunării, fostul preşedinte şi-a dat demisia. L-a propus pe domnul Dinescu şi toată lumea a ridicat mâna, fiind pentru“, susţine Nuţă.
Deşi contestatarii acuză că la alegeri au participat şi vânători fără drept de vot, Teodor Nuţă nu a vrut să arate tabelul nominal cu prezenţa şi nici lista cu semnăturile celor care l-au votat pe Dinescu. „Ne-am săturat de ceea ce se întâmplă în asociaţie şi de directorul Nuţă. Am vrut să convocăm adunare extraordinară, însă el a convocat-o pe cea ordinară şi a băgat pe ordinea de zi, la diverse, schimbarea preşedintelui. O să mergem la tribunal“, ameninţă vânătorul Gheorghe Popa, primarul comunei Mischii.
Poetul Mircea Dinescu deţine în comuna Cetate o moşie de câteva hectare, care cuprinde zone împădurite şi un luciu de apă.
„Am cam un an vechime, dar nu ştiam ce prevede statutul. Am fost de acord să fiu ales preşedinte pentru că vreau să-i susţin pe vânătorii simpli. Am observat că ceva e în neregulă în Dolj, unde asociaţiile particulare, cum ar fi cea a lui Dinel Staicu, au mari intere se. Cei care spun despre mine că trag cu puşca pe la Cetate sunt nişte găinari. Mie îmi plac mai mult poveştile vână toreşti şi nu am împuşcat niciodată o căprioară, îmi e milă“, ne-a declarat noul preşedinte al AJVPS Dolj.
Florin Băltăreţu Joi, 05 Februarie 2009

Reamintesc ca M. Dinescovici a ocupat ilegal un conac revendicat de proprietari si eliberat numai dupa un lung si istovitor travaliu in Justitiei si interventia fizica a acestora. Vezi VIDEO: Nesimtirea "poetului-portofel" Mircea Dinescu
Vezi si:
Basescu ii pune la punct pe doi dintre nominalizatii la Premiile "10 contra Romaniei": Tanase si Dinescu "un profesor universitar penibil şi un poet dizident la fel de penibil"

MASS-IMORALIA Ecrivain Cartianu - Plagiatorul cu glaucom. Gabriela Stefan de la Gandul furata pe fata la titlu in stilul Andrei Plesu - Theodor Adorno


Gandul 5/02/2009
Adevarul 6/02/2009

CIP-CIRIP. Cornel Ivanciuc s-a reprofilat: din informator in insailator-plagiator

Furtul de la Ciorogârla in lumina noilor documente
Demonstratia de forta a armatei si internelor s-a incheiat si dispozitivele s-au retras in cazarmi, fara ca armele furate de la Ciorogårla sa fie descoperite. Misiunea a incetat brusc, imediat dupa demiterea g-ralului lt. C-tin Croitoru, fostul sef al Statului-Major al Fortelor Aeriene. Ministrul Stanisoara s-a ferit tot timpul sa vorbeasca despre numarul de arme furate. Documentele oficiale s-au ferit sa lase posteritatii urma vreunei informatii clare: cantitate arme, tipuri, data furtului, mod de operare. Sursele au ajutat in schimb presa sa avanseze cifre si sa brodeasca scenarii pe tema furtului. Datele strånse din tabara “pagubasului” conduc la ipoteza ca nu s-a furat nici o arma. Lucrarea “in rem” demarata de procurori si-a propus de la bun inceput sa ancheteze fapte fara autori. La locul faptei au fost “create” urme care puteau conduce la ideea unui furt de proportii. Activitatea de “a ataca” propriile unitati militare pentru testarea gradului de vigilenta a dispozitivelor de paza intra in fisa de post a cercetasilor/diversionistilor din cadrul Directiei Generale de Informatii a Apararii (DGIA). De data asta n-a fost vorba despre un exercitiu, ci despre o diversiune in toata regula, al carei scop a fost infundarea definitiva a g-ralului Croitoru. Inainte de a fi numit seful Aviatiei, Croitoru a trecut pe la conducerea DGIA, suficient timp cåt sa prospecteze viitoarea achizitie a 48 de avioane de lupta multirol, contract valorånd 4,5 miliarde de euro. La nivelul armatei si al CSAT s-au aliniat doua tabere cu privire la avioane: una proamericana, sustinuta de Stanisoara, care militeaza pentru achizitia de aparate F-16 second hand sau F-18, si alta proeuropeana, care opteaza pentru achizitia unui avion nou, de tip Gripen, Rafale sau Eurofighter Typhoon. Cånd Croitoru a declarat ca “de preferat ar fi sa se decida achizitia unui avion nou, care este mai ieftin in exploatare”, si-a aratat clar optiunea si si-a semnat condamnarea. Stanisoara nu l-a iertat pentru demersurile facute pentru cumpararea avionului european si executia generalului a fost un mizilic pentru niste maestri ai diversiunii.
Cornel Ivanciuc
6 Februarie 2009

De unde s-a "inspirat" Cornel Ivanciuc, de ziua a saptea, cel care, mai ieri, din prea multa daruire sectanta, facea misto de pericolele cipului biometric (sa-i fie, si lui, de bine, cipuit, ca are experienta de cip-cirip...):

Vineri, 30 Ianuarie, 2009
Cutremur in securitatea Romaniei. Afacerea Ciorogarla = Decapitarea informatiilor militare. Dupa SRI, si MApN ramane fara specialistii anti-KGB/GRU
Blog Roncea

Marti, 3 Februarie, 2009
AFACEREA CIOROGARLA Diversiunea si Conspiratia
de Doru DRAGOMIR

Thursday, February 5, 2009

DEZVALUIRI Tudor Serban are doua nume: Secretar de Stat si Penal. Adriean Videanu, ministrul Economiei, a ales doar unul. Unde-s 7 milioane de dolari?

In atentia colegilor mei care cauta adevarul si a domnilor de la DIICOT care ma cauta pe mine:
SECRETARUL DE STAT PENAL AL MINISTRULUI VIDEANU

Potrivit documentelor probatorii existente in Dosarul penal nr.150125 deschis la 25 mai 2001, de catre Directia Politiei Economico – Financiare, TUDOR SERBAN, fost director general al S.C. ELECTRICA- S.A., actualmente secretar de stat la MINISTERUL ECONOMIEI este raspunzator de prejudicierea societatii mentionate cu suma de 7.527.419 U.S.D. reprezentand contravaloare neincasata pentru energie electrica furnizata, la care se mai adauga 213.405 U.S.D. diferenta de bonificatie acordata necuvenit si nerestituita de catre consumator, S.C. SIDEX S.A.- GALATI.
Faptele lui TUDOR SERBAN si ale complicilor sai intr-o inginerie financiara construita prin savarsirea mai multor infractiuni, cele mai evidente fiind:
- abuz in serviciu in forma calificata, art.248 indice 1 Cod penal;
- fals intelectual art.289 Cod penal;
- uzul de fals, art.291 Cod penal;
- gestiunea frauduloasa, art.214 Cod penal,

au fost constatate si sesizate de catre Corpul de Control al Ministerului Industriei si Resurselor urmatoarelor institutii:
a) Departamentului de Control si Anticoruptie al Guvernului Romaniei ( sub nr. 155078 din 09.04.2001)
b) Parchetului de pe langa Tribunalul Municipiului Bucuresti (acelasi numar si data)
c) Directiei Politiei Economico-Financiare din Inspectoratul General al Politiei ( sub nr. 155225 din 22 mai 2001) .

Ulterior, la solicitarea Politiei, s-au facut reveniri si completari de catre S.C. Electrica la 18 iunie 2001 sub nr. 7625, Ministerul Industriilor si Resurselor –Corpul de control al ministrului la 27 sept.2001 sub nr. 155225 si S.C. Electrica la o6 august 2002 sub nr. 9674.
Ingineria financiara a fost conceputa in intervalul 07.12 – 18.12.2000, intre data adoptarii si, respectiv, data publicarii in Monitorul Oficial a Hotararii Guvernului nr.1297, prin care se abroga H.G. nr. 980/14.11.1999, in baza careia s-au efectuat operatiuni de bonificare a energiei electrice, prin intocmirea, in intervalul mentionat, de acte false, nedatate, unele nesemnate si
neinregistrate la vreuna dintre parti ELECTRICA-S.A., S.C. TERMOELECTRICA – S.A., S.C. SIDEX GALATI –S.A., S.C. METAL GALATI-S.A si CONSTANT OIL LIMASSOL, CIPRU) potrivit carora suma de 8.000.000 U.S.D., depusa in cont escrow la Bank Austria Creditanstalt, reprezentand credit acordat S.C. METAL- S.A. GALATI , pentru otel ce va fi livrat in Cipru, va fi utilizata de S.C. ELECTRICA S.A. - BUCURESTI, in numele S.C. SIDEX S.A. - GALATI cu destinatie plati catre S.C. TERMOELECTRICA S.A. – BUCURESTI., care, la randul ei, sa-si achite datoriile catre CONSTANT OIL LIMASSOL – CIPRU , pentru pacura livrata si neplatita.
La valorea creditului din contul escrow, S.C. ELECTRICA- S.A. a acordat bonificatii ca si cum S.C. SIDEX S.A. GALATI ar fi platit, in avans, energie electrica echivalenta. Pe doua facturi, nr. 81.433 si 81. 456 din 05.12.2000, in valoare de cate 4 milioane U.S.D fiecare, emise de ELECTRICA, se face mentiunea “reprezentand energie electrica livrata”, fara a se preciza cantitatea si pretul unitar. Bonificatiile la aceste facturi au fost in valoare de 22.611.029.883 lei (vechi)
Corpul de Control al Ministerului Industriilor si Resurselor (Nota de control Nr.155078/22.03.2001) a retinut neconcordata dintre afirmatiile lui TUDOR SERBAN si documentele prezentate in sustinere, fapt ce atesta ca a avut cunostinta de ilegalitatea operatiunilor, dar a cautat sa le creeze aparenta de operatiuni corecte si legale.
TUDOR SERBAN si SILVIA DAMIAN, director Directia Operatiuni si Tranzactii Financiare- Electrica S.A. au notificat in fals ca valuta 8 (opt) milioane USD au intrat in contul Electrica, fapt ireal, deoarece suma din contul escrow a fost blocata de catre Termoelectrica, urmare a neideplinirii obligatiilor Electrica de a efectua platile convenite cu destinatie finala Constant Oil Limassol.
Pe acest “iter criminis”, printr-un labirint cetos al facturilor, ordinelor de plata, faxuri de confirmare, punctaje la solduri efectuate intre “ELECTRICA” si “TERMOELECTRICA” s-au “volativizat” (in conturile si buzunarele cui?!) exact 7.740.824 (sapte milioane sapte sute patruzeci de mii opt sute douazeci si patru) U.S.D. care nu au fost niciodata recuperati.
Raspunderea juridica penala a faptuitorilor, intre care principalul rol i-a revenit lui TUDOR SERBAN, recent numitul secretar de stat la Ministerul Economiei, desi evidenta, nu a devenit inca operanta, prin forta legii.
In tara Romania asemenea specimene sunt, de o vreme, mai presus de lege. Si pentru ca sfidarea contribuabilui cinstit, din a carui truda si sudoare se ghiftuiesc naparcile nationale, sa fie deplina, tocmai ei, cei care trec pe sub, ori sar peste bariera legii, sunt pusi sa administreze afacerile publice, ale noastre ale tuturor, impotriva noastra, furandu-ne si ofensandu-ne zi de zi, ceas de ceas, minut cu minut, in fiecare secunda.
Pana cand?

Anexa:
Iata ce scria si Romania libera despre acest personaj, in aprilie 2006:

Actualul director general al societatii Electrica, Niculae Coroiu, are zilele numarate in aceasta functie, locul lui urmand a fi luat de adjunctul sau, Tudor Serban. Un personaj la fel de controversat, ca si seful sau, care nu este strain de tunurile de zeci de miliarde date in ultimii ani in sistemul energetic. Dimpotriva, in unele dintre acestea a fost chiar implicat direct.

Electrica fara 139 miliarde lei, Serban iertat

Incalzirea si-a facut-o la inceputul anilor 2000 cand ocupa functia de director general al societatii Electrica. Alaturi de alte doua persoane, el a fost acuzat, potrivit Notei nr. 155058/24.01.2005 a Corpului de Control a Ministerului Industriei si Resurselor (actualul Minister al Economiei si Comertului) ca a provocat societatii pe care o conducea o paguba de aproape 139 miliarde lei. Prejudiciul a fost creat ca urmare a incheierii unui contract intre Electrica, sucursala Resita si Combinatul Siderurgic Gavazzi Stell - Otelul Rosu. Controlul efectuat de Corpul de Control al ministerului a scos atunci la iveala faptul ca Tudor Serban impreuna cu inginerul Dita Erwin si directorul economic Stanescu Agneta au "uitat" sa ceara patronilor italieni ai combinatului dovezi ale disponibilitatilor financiare si garantii in bunuri mobile si imobile, au incalcat reglementarile Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei etc. Ca bonus, au aprobat si esalonarea datoriilor restante pe care combinatul Gavazzi Stell le avea catre Electrica, "fara ca aceasta procedura sa fie prevazuta in actele normative in vigoare si nu au intrerupt furnizarea energiei electrice catre debitor, ca urmare a datoriilor restante", se mai preciza in nota Corpului de Control. Per total, o pierdere pentru Electrica de aproape 139 miliarde lei pentru care Corpul de Control recomanda sesizarea Politiei pentru continuarea cercetarilor, fiind intrunite elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice. Ministrul Dan Ioan Popescu aproba nota intocmita de Corpul de Control, dar ea nu mai ajunge niciodata la Politie. Tudor Serban este ulterior demis din functia de director general si numit, tot la Electrica, director general adjunct. In locul sau a fost adus Lucian Boghiu, un alt personaj care acum are multe probleme cu justitia.

Afacerea Cerdacu-Iacubov, o gaura de zeci de miliarde

Considerand probabil ca a stat destul la cutie pentru a i se uita numele, Serban revine in forta, astfel ca, in momentul de fata, la Electrica sunt doua conduceri. Una de forma, al carei sef este directorul general Coroiu, si una de facto, cea a lui Tudor Serban. El a inceput sa-si foloseasca din nou influenta pe care o are in sistem pentru a-si impinge in diverse functii apropiatii. Asa se face ca la Electrica Serv a ajuns cu sprijinul sau in functia de director general Teodor Firican, care printre altele ii este si partener de afaceri. Una din loviturile date de tandemul Serban-Firican in perioada 2001 este "operatiunea Cerdacu" prin care Electrica a achizitionat in Moldova un sediu la un pret astronomic. Imobilul, un vechi conac boieresc aflat intr-o stare deplorabila, a fost cumparat de la un alt mare afacerist, Corneliu Iacubov, care-l achizitionase la un pret de numai... 11 milioane lei vechi. La numai cateva luni distanta, imobilul este cumparat de Electrica la un pret de circa 37 miliarde lei. Contractul de vanzare-cumparare este semnat din partea societatii Electrica de nimeni altul decat Teodor Firican. Pentru Tudor Serban o alta sursa importanta pentru rotunjirea veniturilor este si vopsirea stalpilor de electricitate, in care Electrica investeste cu larghete, activitatea de defrisare sau indreptarea stalpilor dupa inundatii.

URSSE. De la "Imperiul raului" la "Imperiul nevazut"

de Mircea PLATON
Cartea profesorului John Gillingham, curajoasa, doldora de informatii, percutanta analitic si memorabila in finetea tusei portretistice (de la Tony Blair, la Silvio Berlusconi, Romano Prodi sau Gerhard Schroeder, nimeni nu scapa), ar merita tradusa si folosita ca baza de discutie asupra integrarii europene a Romaniei.
Din ianuarie 2007, de cind Romania a devenit membra a Uniunii Europene, coruptiei bastinase i s-a adaugat coruptia europeana. Retelele mafiote care conduc Romania fura acum dintr-un buzunar mai mare. Pe linga bugetul statului, pot accesa acum "fondurile comunitare". "Elita" politico-intelectuala de "dreapta" a tarii (partidele si oamenii presedintelui), desi pretinde ca e de "dreapta", a devenit, cu rare si secventiale exceptii, gardianul ideologic al noii ordini. Discursul eurosceptic e considerat ilegitim, periculos, fantezist sau demagogic. Chestiuni de amanunt se pot discuta, ni se sugereaza, dar in nici un caz nu se poate pune in discutie proiectul UE. Nu avem o opozitie fata de abuzurile megastatului UEuropean, ci doar "disidenti": oameni care nu contesta UE, ci vor doar un EUrosocialism cu fata umana, asa cum au vrut, ei sau parintii lor, un comunism cu fata umana.
Trebuie sa ne intrebam daca, prin aderarea la UE, mafia politico-ideologica din Romania nu a primit, in loc de lovitura de gratie, un balon de oxigen. Trebuie sa ne intrebam daca, dincolo de cifrele vehiculate pe hirtie, pretul platit de Romania nu e mai mare (nu doar financiar, ci si cultural, simbolic) decit beneficiile. Sigur, unele manastiri ardelene au "accesat cu succes fondurile SAPARD". Dar doar coruptia generalizata a clasei politico-ideologice din Romania ne-a facut dependenti de "fondurile SAPARD". Nu putem socoti "accesarea fondurilor SAPARD", oricit de utila in context, coloana verticala a politicii si identitatii nationale romanesti. Prioritatea ar trebuie sa fie nu "accesarea fondurilor SAPARD", demna de laudat, ci construirea unui climat cultural/teologic/politic care sa ne permita selectarea unei clase politice responsabile, care sa-i poata ajuta pe romani sa duca o viata libera, demna si ferita de ispita de a-si vinde sufletul pentru a avea ce pune copiilor pe masa, sau de a-si abandona copiii pentru a le putea trimite, din UE, bani de rechizite scolare.
E deci necesar sa discutam la ce anume am aderat atunci cind am aderat la UE. Unii analisti politici, adica oameni care scriu cu dosul la interesele nationale, argumenteaza ca "90% din vulgus" au vrut sa adere la UE in 2007. Acestora li s-ar putea obiecta ca 88% din romani l-au votat pe Ion Iliescu in 1990. Si ca, intr-adevar, ambele campanii electorale au avut acelasi grad de transparenta. Romanii au fost la fel de informati in privinta UE pe cit au fost de informati in privinta lui Ion Iliescu. In ambele cazuri, opozitiei nu i s-a dat "timp de antena". Edificatoare in acest sens e si putinatatea cartilor sau materialelor critice la adresa UE aparute la editurile mari sau in ziarele de mare tiraj.
Din rindul cartilor netraduse la noi face parte si lucrarea lui John Gillingham, Design for a New Europe, Cambridge, Cambridge University Press, 2006. John Gillingham e profesor de istorie la University of Missouri at St. Louis si autorul a numeroase lucrari despre istoria Uniunii Europene. In Design for a New Europe, Gillingham arata ca UE e de fapt captiva unei birocratii corupte, iresponsabila politic sau fiscal, inchisa si razbunatoare cu cei care indraznesc sa atraga atentia asupra neajunsurilor ei. Rupti de tarile din care au venit, dind socoteala doar sefilor directi, care isi conduc departamentele ca pe niste domenii feudale (baroni nu locali, ci comunitari), izolati unii de altii si mediocri, functionarii comunitari constituie o casta care are privilegiile unei elite, fara a avea si talentele sau obligatiile ei: "Acesti oficiali cistiga pina la 300.000 de dolari pe an, platesc taxe de pina la 16% din salariul de baza si cistiga de trei ori mai mult - si in cazul tarilor mai sarace, cu mult mai mult - decit omologii lor nationali. Pina si beneficiile sint mai bune. Ele includ sporuri in bani gheata (16%) pentru ca traiesc in strainatate, ajutoare pentru chirie si cresterea copiilor (200 de dolari pe luna plus 2% din salariul de baza), scoala particulara gratuita pentru copii (pina la 8.000 de dolari pina la virsta de 25 de ani), bonusuri pentru a deveni parinte (pina la 5.000 de dolari de copil, pe an), plata cheltuielilor de mutare si de instalare. Asigurarea medicala e generoasa si pensiile sint de pina la 70% din salariul cu care ies la pensie. E un venit pe care un director de corporatie multinationala l-ar putea invidia si pe care aproape nimeni nu ar vrea sa il piarda. Acest fapt explica poate ceea ce se numeste la Comisia Europeana "conspiratia politetii: corb la corb nu-si scoate ochii".
Rezultatul acestei culturi e persecutarea oricaror functionari onesti, care au incercat sa-si faca datoria. Gillingham discuta nenumarate cazuri de revizori contabili sau de investigatori OLAF care au fost concediati sumar, ba chiar acuzati de "fascism", de "Gestapovism", pentru indrazneala de a incerca sa dea de urma banilor disparuti din conturile europene sau de a aplica o disciplina fiscala. Descriind coruptia din sinul birocratiei europene, europarlamentarul Jens-Peter Bonde spunea ca: "Nu e vorba de un escroc, de doi, sau de cinci, ci de un intreg sistem paralel de finantare".
Din nefericire, coruptia financiara e reflectata si dublata de coruptia politica, si aici Gillingham aduce numeroase dovezi care arata natura dictatoriala a proiectelor UE. Uniunea Europeana, arata Gillingham, e un "empire by stealth", un imperiu pe furis. Politica facuta in numele Europei, arata Gillingham, "e sustinuta de forta, dar nu e acompaniata de responsabilitate". De aceea, vorbind despre o posibila forta militara a UE, Gillingham se intreaba: "Cum pot europenii - care nu pot sa controleze nici macar actiunile eurocratilor civili - sa controleze un viitor establishment militar protejat de legi referitoare la secretul operatiunilor si sustinut de o industrie militara multinationala lipsita de competitie si de deschidere fata de public?". In acest sens, deci, vocile care cer o forta militara UEuropeana, in conditiile in care nu exista o natiune europeana si niste reguli clare referitoare la cine controloeaza si fata de cine e responsabila aceasta forta armata, sunt voci periculoase pentru libertatea cetatenilor europeni.
Spre deosebire de guvernele nationale, UE e o "entitate sui generis care nu e responsabila in fata nimanui". De aceea, dupa cum spunea profesorul de la Oxford Vernon Bogdanor, "Europa da nastere celui mai periculos dintre divorturi - cel dintre clasa politica si popor". In conditiile in care noi, in Romania, avem deja un astfel de divort, e legitim poate sa ne intrebam cum anume ne va putea ajuta integrarea in Europa, in urma careia ne vom alege cu un nou sirag de birocrati imbuibati si dispretuitori la gitul Romaniei. Cum ne va ajuta, deci, sa responsabilizam clasa politica romaneasca? Cum va ajuta integrarea intr-un organism parazitat de coruptie, mafie si iresponsabilitate fiscala si politica sa vindecam clasa noastra politica de aceste defecte?
Intrebarea devine cu atit mai acuta cu cit, daca luam in considerare solutiile propuse de liderii UE pentru rezolvarea problemelor politice si economice, ne dam seama ca ne paste despotismul luminat. Astfel, Gillingham ia in discutie proiectul socialistului Dominique Strauss-Kahn, fost ministru de finante al Frantei. Sub titlul de "Raport asupra Mesei Rotunde despre un Proiect Viabil pentru Europa de Miine", Strauss-Kahn propunea in 2003 urmatoarele: "Constient ca un demos european nu exista inca, Strauss-Kahn nu se asteapta ca proiectul sau sa fie popular. Pentru a modifica opinia publica, el sustine intensa aplicare a «metodei comunitare». Aceasta presupune dublarea bugetului european, infiintarea de avanposturi locale si regionale care sa monitorizeze si sa dirijeze un vast program de educatie politica, sa organizeze mass-media «pan-europeana», sa introduca cursuri obligatorii de indoctrinare UEuropeana in programa invatamintului secundar, sa finanteze partidele politice europene si sa le rezerve locuri in Parlamentul European. Procesul de fabricare a unui demos, care se asteapta sa dureze 20 de ani, ar trebui sa inceapa, sustine Strauss-Kahn, cu adoptarea noii Constitutii Europene". Respinsa prin referendumuri, Constitutia Europeana va fi introdusa pe usa din spate, pe furis, de agregatul franco-german care domina UE. Dupa cum noteaza Gillingham, proiectul lui Strauss-Kahn e "manipulator, autoritar; si consecintele lui ar fi distopice".
Citind aceste rinduri, nu pot sa nu ma intreb daca indirjirea "elitei" noastre de a sustine Constitutia Europeana, chiar cu pretul manipularii, precum si actualul zel pro-EUropean al elitelor noastre si al cicisbeilor ei nu face parte din activitatea unor "avanposturi" eurocrate de genul celor prevazute de Strauss-Kahn. Da, oare, "elita" romaneasca o mina de ajutor la fabricarea, in 20 de ani (termen drag si lui Silviu Brucan), unui demos european? Se simte oare "elita", platita din banii contribuabilului roman, dezlegata de obligatii fata de statul si fata de poporul roman pentru ca si-a asumat obligatii fata de un imperiu nevazut si fata de un demos care nu exista? Se inchina, oare, elita romineasca, la naluci?
Conform lui Gillingham, singura sansa de succes a Europei nu e in directia elitismului dirijist si corupt, ci in directia unei mai mari implicari a cetatenilor in viata politica nationala si continentala, inspre democratie, inspre respectarea vointei cetatenilor. Dirijismul elitist a functionat atit timp cit UE a fost un club economic al tarilor bogate. Dar modelul autoritar nu poate functiona in conditiile in care UE vrea sa devina un superstat implicat in alterarea identitatii cetatenilor lui. Directia Europei trebuie sa fie inspre libertate, nu inspre eurosocialism dirijist. Si libertatea merge mina in mina cu responsabilitatea. Un sistem politic iresponsabil produce sclavi: si la virf, si la baza, manipulati de oamenii-butoane din avanposturi.
Cartea profesorului John Gillingham, curajoasa, doldora de informatii, percutanta analitic si memorabila in finetea tusei portretistice (de la Tony Blair, la Silvio Berlusconi, Romano Prodi sau Gerhard Schroeder, nimeni nu scapa), ar merita tradusa si folosita ca baza de discutie asupra integrarii europene a Romaniei. Nu de alta, dar, abia iesiti din "Imperiul raului", nu vrem sa petrecem urmatorii 45 de ani in desertul "Imperiului nevazut", asteptindu-i pe "tatari".
Nota: Conform unui ciudat Comunicat al unei aripi dizidente a AZEC, aflam dintr-un fel de Post Scriptum la o infierare ca: "De asemenea, cei prezenţi au luat act de retragerea din asociaţie, fără explicaţii, a dlui Mircea Platon". Aferim!, ca sa vorbesc pe limba Asociatiei Ziaristilor Ecumenist-Comunisti...

ORTODOXIE. Biserici din Bucuresti cu Sfinte Moaste

 Sf. Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureştiului (prăznuit pe 27 octombrie; moaştele Sfântului se află în Catedrala Patriarhiei, Dealul Patriarhiei – Pţa. Unirii - foto)
 Sfinţii Constantin şi Elena (prăznuiţi pe 21 mai; părticele din moaştele Sfinţilor se află într-o raclă de la Catedrala Patriarhiei, Dealul Patriarhiei – Pţa. Unirii)
 Sfinţii: Calinic de la Cernica (prăznuit pe 11 aprilie) şi Gheorghe de la Cernica (prăznuit pe 3 decembrie) - moaştele Sfântului Calinic se află în Biserica Mănăstirii Cernica, Com. Cernica, alături de o raclă cu părţi din moaştele Sf. Gheorghe de la Cernica)
 Sf. Mc. Mina (prăznuit pe 11 noiembrie; părţi din moaştele Sfântului se află în Biserica “Sf. Mina - Vergu”, aflată la cca. 300 m. de Magazinul Unirea, pe partea stg. a Căii Călăraşilor, Str. C.F. Robescu, Nr. 18 A)
 Sf. Stelian, ocrotitorul copiilor (prăznuit pe 26 noiembrie) şi Sfinţii: Haralambie (prăznuit pe 10 februarie), Elefterie (prăznuit pe 15 decembrie), Onufrie (prăznuit pe 27 noiembrie) şi Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie) – racla cu părticele din moaştele Sfinţilor se află în Biserica “Sf. Stelian-Lucaci” (Str. Logofăt Udrişte, lângă Poliţia Rutieră)
 Sf. Ciprian (prăznuit pe 2 octombrie, protector împotriva farmecelor; mâna Sfântului se află în Biserica “Zlătari”, vizavi de Magazinul Victoria, CEC-ul Mare, Cal. Victoriei, Nr. 12)
 Sfinţii: Haralambie (prăznuit pe 10 februarie), Antipa (prăznuit pe 11 aprilie), Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie) şi Nicanor (prăznuit pe 7 august) – caseta cu părticele din moaştele lor se află în Biserica “Sf. Dumitru - Poştă”, din spatele Muzeului de Istorie a României
 Sf. Nicolae (prăznuit pe 6 decembrie; mâna Sfântului se află în Biserica “Sf. Gheorghe Nou”, din Piaţa Sf. Gheorghe, Bd. Brătianu 27 - Km 0; alături de mormântul ce conţine doar capul Sf. Mc. Constantin Brâncoveanu, care este prăznuit pe 16 august şi de un veşmânt de moaşte al Cuv. Parascheva, prăznuită pe 14 octombrie)
Continuarea la http://laurentiudumitru.ro/blog/ cu multumiri domnului Damian Bogdan pentru acest material