Saturday, December 26, 2009

RUGATI-VA PENTRU ADEVARATA ROMANIE!




CURENTUL: Iliescu l-a ucis pe Ceausescu la ordinul Moscovei. Executia a fost trucata


 Scris de Victor Roncea, Vladimir Alexe
"Nu am de ce sa regret executarea lui Ceausescu. El a platit pe merit, pentru ca era principalul vinovat pentru ceea ce s-a intamplat", afirma azi, Ion Iliescu, cel despre care Virgil Magureanu, fostul sau coleg de conspiratie, primul si cel mai longeviv sef al SRI, afirma ca era desemnat drept succesorul liderului comunist inca din anii ’70. Ani cand Ceausescu a decis marginalizarea lui Iliescu - considerat pana atunci un adevarat fiu adoptiv al cuplului dictatorial -, din motive legate de suspiciunea intemeiata ca ar deservi serviciile secrete sovietice. „Curentul” dezvaluie azi principalele nebuloasele legate de asasinarea lui Ceausescu in urma cu 20 de ani, de la operatiunea KGB-GRU la trucarea executiei si implicarea directa a lui Iliescu in crimele din decembrie 1989. 

Gorbaciovistul
 

Nu este foarte clar daca referirea lui Iliescu la „tot ce s-a intamplat” priveste si traiectoria de nomenclaturist al PCR aigurata chiar de catre familia Ceausescu, pe care a decis sa o ucida, in urma cu 20 de ani, in baza unui „decret” ilegal. In decembrie 1989, afirmand ca „Ceausescu a intinat numele Partidului Comunist Roman si idealurile celor care si-au dat viata pentru cauza socialismului in aceasta tara” Ion Iliescu avea sa-si ucida tatal spiritual la ordinele lui Silviu Brucan, agentul sovietic care a coordonat „revolutia” KGB-GRU din Romania. Filosoful si militantul anticomunist Petre Tutea este sigur de asta. Tot ganditorul de dreapta mai confirma, hotarat, ca Iliescu a fost omul lui Gorbaciov si al rusilor (vezi Video mai jos). De altfel, prestigioasa revista TIME, in articolul ”Fosilele comunismului Europei de Est” din 28 aprilie 1986, titra ca, in ce priveste Romania, „Gorbaciov pare sa aiba deja un protejat in asteptare. Acesta ar fi Ion Iliescu, de 56 de ani, despre care exista rapoarte ca a studiat cu liderul sovietic la Moscova”.


Biografia secreta a „candidatului manciurian”


Trecutul lui Iliescu este mult mai tenebros decat si-l pot inchipui oamenii simpli. In realitatea, ura care il anima si astazi pe Ion Marcel Ilici Iliescu (numele real) impotriva poporului roman se datoreaza in mare parte si faptului ca insasi originile sale sunt anti-romanesti. Cosmetizarea biografiei este o operatiune specifica agentilor anti-Romania. In paranteza fie spus, un caz similar de falsificarea originilor bolsevice anti-romanesti este si vocalul presedinte al ICR, Horia Roman Patapievici, care simuleaza ca s-ar afla in „opozitie” cu vederile inaintasului sau Ion Ilici Iliescu.
Conform biografiei secrete a lui Ion Iliescu, publicata de scriitorul si cercetatorul Vladimir Alexe sub titlul „Candidatul Manciurian” – pe care „Curentul” o pune la dispozitie in format PDF tuturor cititorilor –, unul dintre bunicii sai a fost bolsevic sadea, pe numele sau Vasili Ivanovici. S-a refugiat in Romania fiind urmarit de politia tarista pentru activitati subversive anti-nationale. Acesta l-a impins la lupta „proletara” si pe fiul sau, Alexandru Iliescu, casatorit cu o caldarareasa bulgaroaica, Maricica, care a dat nastere la Oltenita fiului lor, Ion Ilici, la 3.03.1930. Fugit initial din Regat, in 1935, Alexandru s-a intors din Rusia si a fost condamnat la trei ani de inchisoare, pentru  tradare de tara (milita pentru dezmembrarea Romaniei si trecerea Basarabiei la rusi), inchisoare facuta cu intermitente. Vecinii banuiau ca era informator al politiei in inchisoare. Alexandru, kominternist si „ilegalist”, a fost inchis la Doftana, alaturi de Nicolae Ceausescu, printre alti. Aici, copil fiind, Elena Ceausescu, pe care avea s-o execute peste 60 de ani, il aducea pe Ionut de manuta ca sa-si vada tatal, aflat in conditii de semi-libertate, specifice tratamentului de care beneficiau detinutii politici in perioada Antonescu. Dupa ocuparea Romaniei de Armata Rosie, mama vitrega a lui Iliescu, Marita (sora mamei lui Ion Cioaba, primul „rege international al romilor”), a fost servitoare si bucatareasa la Ana Pauker iar unchiul sau, Eftimie, a ajuns adjunctul infamului Alexandru Draghici, Ministrul de Interne al lui Dej. Din aceasta combinatie – Pauker-Draghici - se trage si o parte din ascensiunea sa politica. Iata o particica din istoria reala:

Ceausescu l-a bagat pe Iliescu in CC al PCR in locul lui Draghici

 
            Stenograma Plenarei CC al PCR din 22-25 aprilie 1968 consemneaza propunerea lui Nicolae Ceausescu de destituire din CC a lui Alexandru Draghici. Precum si propunerea, facuta tot de Ceausescu, de numire in locul lui Alexandru Draghici a lui Ion Iliescu.
            Asa cum se stie, Alexandru Draghici a fost ministru de Interne si sef al Securitatii in “epoca Dej”, in perioada “obsedantului deceniu”. In ultimii ani ai lui Gheorghiu-Dej, Alexandru Draghici devenise rivalul la functia suprema in partid al lui Nicolae Ceausescu, care a reusit sa castige cursa datorita sprijinului acordat de “baronii” lui Dej: Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Barladeanu, Paul Niculescu-Mizil, Ilie Verdet s.a.

            Dupa preluarea puterii, urmand “modelul hrusciovist”, Nicolae Ceausescu a criticat “perioada de abuzuri si ilegalitati” din anii '50 - in care Draghici fusese ministru de Interne. Cu toate ca Ceausescu facuse si el parte din conducerea partidului si votase cu sarg “abuzurile si ilegalitatile” pe care acum, dupa '65, le critica, a reabilitat anumite victime ale acelei perioade si a cerut pedepsirea vinovatilor.
            Printre acestia, in special pedepsirea lui Alexandru Draghici, care a fost degradat de la gradul de general la acela de soldat si – asa cum sta scris negru pe alb in stenograma din 22-25 aprilie 1968 – a fost exclus din CC al PCR.
            Interesant este ca, in locul lui Alexandru Draghici, Nicolae Ceausescu l-a propus ca “membru plin” tocmai pe... Ion Iliescu. In CC al PCR, Alexandru Draghici se ocupa cu problemele de Interne si de Securitate.
            Propunandu-l pe Ion Iliescu in locul lui Alexandru Draghici, Ceausescu nu numai ca scapa definitiv de un fost rival – care stia cam prea multe despre el – dar il va propulsa si pe cel despre care credea ca ii era devotat si il va sustine.
            Ironia sortii este dubla: Iliescu in locul lui Alexandru Draghici si Iliescu sustinator al lui Ceausescu!
            Se stie ca, in decembrie 1989, Ceausescu a fost executat din ordinul lui Iliescu, care, ulterior, a sustinut public, si in scris, ca a fost un “disident” al epocii Ceausescu. Iata ca “disidentul” a fost propus membru plin in CC al PCR chiar de Nicolae Ceausescu.            
Stenograma din aprilie 1968 infirma afirmatia lui Ion Iliescu si explica unele din situatiile, cel putin ciudate, legate de dosarele fostei Securitati ale CNSAS.

Fragmentul din stenograma Plenarei CC al PCR din 22-25 aprilie 1968

 
            Nicolae Ceausescu: Punem la vot propunerea privind excluderea din Comitetul Central a tovarasului Alexandru Draghici. Cine este pentru? Este cineva impotriva, tovarasi? Se abtine cineva? Hotararea a fost luata in unanimitate (...) Avand in vedere ca Comitetul Central s-a descompletat, propunem ca sa alegem membru plin, sau sa trecem in cadrul membrilor supleanti, ca membru al Comitetului Central plin, pe tovarasul Ion Iliescu. Il cunoasteti tovarasi?
            Toti tovarasii: Da.
            Nicolae Ceausescu: E vreo obiectiune, tovarasi?
            Toti tovarasii: Nu.
            Nicolae Ceausescu: Sa nu spuna cineva ca a votat numai pentru ca s-a facut propunerea (sublinierea noastra). Atunci cine este pentru, tovarasi? Multumesc. E cineva impotriva? Se abtine cineva? Atunci, in unanimitate, tovarasul Iliescu a fost trecut in randul Comitetului Central al Partidului”.

La „studii”, in URSS

Inainte de a deveni membru al CC al PCR, Iliescu a fost membru al CC al UTM, calitatea in care a fost trimis la „studii”, la Moscova, unde a devenit Secretarul "Sovietului unional al studentilor si aspirantilor Romani" aflati la studii in Uniunea Sovietica, organizatie sovietica - asa cum o indica si titulatura - subordonata direct conducerii Komsomolului, asigurata la acea vreme de Alexandr Selepin, cel care, nu intamplator, va fi numit in 1958 in functia de presedinte al KGB. De aici pana la dorinta de ucidere a parintilor sai adoptivi a mai fost doar un pas si un ordin, pe care l-a asteptat, cu rabdare, aproape toata viata sa.


Executia, decisa de oamenii Moscovei, ca si la Antonescu

MARTURIA LUI ANDREI PANDELE. Profesionistii pancardelor i-au scos de la cutie pe Mircea Dinescu si Doina Cornea pe 22 decembrie la pranz. FOTO-DOCUMENT. Plus: Rolul DGSE si al lui Kouchner

Andrei Pandele: Interesant de acum 20 de ani 
Emisiunea de ieri la TVR1 mi-a trezit amintiri vechi.
Din cele intamplate pe 22 decembrie 1989, unele amintiri sunt mai speciale.
Noaptea am dormit la tata in centru. Stateam in Drumul Taberei. Aveam masina in service la Dorobanti. Fusesem pe 21 la baricada Gradinita, pana tarziu in Piata Romana, scapand in ultima clipa din impresurare. Am venit la serviciu ocolind pe bd.Magheru. Dimineata era ceata. Nu se luminase complet. Baietii spalau cu detergent niste pete mari, rosii, sinistre. Piata Universitatii era ocupata de tancuri grele.
La birou era atmosfera de inmormantare. Unii vorbeau cu voce scazuta despre morti, de ce a spus Europa Libera. Altii, putini, vorbeau mai tare despre patriotism si tradatori.
Pe la 10h30 nu am mai rezistat si am coborat. In hall erau 30 de oameni, stand la 5 metri de poarta. Poarta o tinea seful serviciului personal. M-am dus langa el. I-am spus ca merg sa iau masina din service. Nu se poate, a raspuns. Am mai facut un pas, l-am impins usor. A cedat imediat. Am iesit, cu turma tropaind dupa mine. Am hotarat sa merg in Dorobanti. Nu circula nimic. Ajung pe jos la service, nu era nimeni. Lumea se aduna la televiziune. Am scos aparatul. Unii se bateau sa intre.
Au aparut Taburi, cu omenire catarata pe ele. Era o debandada de nedescris. La radioul unei Dacii am auzit comunicatul : Ceausescu a fugit ! Lumea era in delir, mai ales tinerii.
In urmatoarele 20 de minute am fost sarutat de barbati.
Au aparut si pancarte : D-na Cornea la palat cu Dinescu alaturat. Am mai scris despre asta. Doar ca acum am cautat pozele si le-am scanat. Si ce sa vezi :
Pancarta pe panza, cu bete diferite, era scrisa cu sablonul de scris ; asta dureaza multe ore. Pancarta nu fusese scrisa atunci, ci mai demult. Interesant, nu !?!
Am ajuns in piata CC, acum a Revolutiei, pe la ora 14h15. Erau garzi peste garzi. Dar eu aveam 3 aparate ! M-au lasat sa intru oriunde in cladire.
Sa inregistrez istoria. Paul Agarici si Radu Sigheti erau ambii acolo, poate si altii.
Am ajuns seara tarziu din nou la tata. Ne uitam entuziasti la TVR. Incepusera zvonurile cu teroristii. La ora 23h15 suna cineva la usa ! Cine e, intrebam cu emotie. Gigi ! Era fratele meu, venit de departe. Seful reanimarii la Bichat, Paris, ales de Medecins sans Frontieres sa dirijeze grupul in Romania. Medic ATI, vorbea si fluent limba romana.
Dar aeroportul Otopeni era inchis. Au venit cu un avion militar francez la Russe. De acolo au venit cu un camion militar. Erau doctori, ziaristi, operatori, 2Vip, B. Kouchner (actualul ministru de externe al Frantei - n.m), J.Attala si 3 altceva ! Pe la Calugareni, cineva a deschis foc asupra camionului. Cine l-a pus ? Cei 3 au scos Sculele, arme cu luneta in infrarosu, si au rezolvat problema.
Langa Romana aveau intalnire cu cineva sa-i conduca la ambasada Frantei, un francez ingrozit. Se trage de pe acoperisuri. Seful a zis : curatam acoperisurile !
Dupa 15 minute cei 3 de la DGSE s-au intors, ii considerau incepatori pe cei eliminati. Cei care facusera diversiune pe acoperisuri, tragand in oameni, sunt acum si ei ingropati la cimitirul eroilor.
In acele zile a fost organizata o lovitura de stat. Ca sa creeze diversiune a fost aprinsa si o revolta populara, care insa le-a scapat complet de sub control.
Au avut nevoie de alte diversiuni si tras in multime, ca sa poata recapata controlul pierdut. Au avut nevoie si de mineriade ca securitatea sa isi recapete pozitiile pierdute.
Si acum suntem condusi din spate de acei care au organizat lovitura de stat. Total rupti de realitate, dar cu vechi conexiuni si condusi de interese vag oculte.
PS. In emisiune aparea si Comicul Petre Roman. La fiecare fraza repeta ca a fost prim ministru. Desemnat in calitate de ce ? Ca fost iubit al Zoei Ceausescu ?
Andrei Pandele - FOTO MAGAZIN

JURNALISM CIVIC. Phelim McAleer s-a confruntat la Copenhaga cu extremistii comunisti mascati sub "religia" "Incalzirii globale". VIDEO


Cine este omul pe care il cauta prietenul meu, Phelim? Dr Phil Jones este directorul asa-numitei "unitati de cercetare" Climate Research Unit (CRU). Personajul este in centrul unui scandal jurnalistic international pentru manipularea la nivel mondial a datelor "incalzirii globale", noua "religie" sub care se ascund extremistii comunisti si totalitaristii tip Trilaterala si Bilderberg. Tot jurnalistul irlandez Phelim McAleer, impreuna cu Ann McElhinney, autori ai documentarului Not Evil Just Wrong, a dovedit, confruntandu-se cu Al Gore, minciuna propagandistica a "disparitiei ursilor polari" din cauza "incalzirii globale". In realitatea numarul lor creste an de an ceea ce nu se intampla de loc in ce priveste temperatura la nivel mondial.
Personajul "Dr Phil Jones" este cel care i-a scris lui Michael Mann (un "climatologist" american) : I’ve just completed Mike’s Nature trick of adding in the real temps to each series for the last 20 years (ie from 1981 onwards) and from 1961 for Keith’s to hide the decline. Se referă la discrepanta dintre temperaturile reconstruite si cele măsurate. Două seturi de reconstructii paleoclimatice indicau faptul ca incepand cu anii '60 sau '80, temperaturile au inceput să scada. Acest tendinta de declin, consemnata nealterat, nu ar fi sustinut teoria incalzirii accelerate din ultimele decenii. In ciuda cererilor jurnalistilor, oficiul meteo britanic refuza sa puna la dispozitia publicului datele reale ale temperaturii la nivel mondial, care ar demonstra fara putinta de tagada declinul religiei sectantilor "incalzirii globale".
Totul despre "Climategate" la Patruped: bun, Biped: rau 

MESAJUL DE CRACIUN al presedintelui Romaniei, Traian Basescu, adresat tuturor romanilor, din tara si de pretutindeni

„Cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului, adresez tuturor românilor, din ţară şi de pretutindeni, calde urări de sănătate, pace şi bucurie. Fie ca lumina Crăciunului să ne însoţească pe toţi, în familie, alături de cei dragi, regăsind frumuseţea tradiţiilor noastre, şi să ne aducă încredere, generozitate şi puterea de a face binele.

Crăciun fericit!”

Friday, December 25, 2009

PETRE TUTEA confirma: Ion Iliescu este omul rusilor si al lui Gorbaciov; Brucan l-a asasinat pe Ceausescu (Interesant: Brucan a fost de fata si la asasinarea lui Antonescu). VIDEO plus DATE


In cazul executiei lui Antonescu, sotia lui Brucan, Alexandra Sidorovici, a fost "acuzator public" al "Tribunalului Poporului". Conform unor surse personale extrem de bine informate, Silviu Brucan s-a numarat printre putinii care s-au aflat la fata locului la momentul uciderii celor patru oameni de stat.
In cazul asasinarii lui Ceausescu, avem urmatoarele declaratii:

Gelu Voican Voiculescu la Comisia Parlamentara „Decembrie 1989": „În 24 decembrie a fost acel moment culminant al vieţii noastre. Intram doi câte doi în baia lui Milea. Lăsam apa să curgă, demenţe din astea. Şuşoteam diverse formule. Eu am spus: «Să-i facem scăpaţi de sub escortă, cum s-a făcut cu Zelea Codreanu. Îi omorâm şi gata». S-au uitat la mine şi am simţit că au început să mă considere ca pe un tip respingător. Şi atunci, parcă Mazilu a spus: «Preşedintele poate înfiinţa, în situaţii din astea, Tribunal Militar Excepţional...», şi aici, atenţie: «...îi va judeca şi îi condamnăm la moarte, că faptele există pentru această condamnare»".

Sergiu Nicolaescu pentru „Adevărul": „Pe mine m-a întrebat cineva, Iliescu sau nu mai ştiu cine, ce părere am de Ceauşescu. Că el trebuie omorât ca să salvăm vieţile oamenilor, în condiţiile în care se trăgea în populaţie. Şi le-am zis: «E simplu. Mi-l daţi mie într-o maşină. Eu opresc, părăsesc maşina, oamenii se ocupă de mine, iar alţii îl omoară pe Ceauşescu. E simplu ca bună ziua». Adică «metoda Mussolini». Ăia îl spânzurau de picioare".

Silviu Brucan la Comisia Parlamentara „Decembrie 1989": „A fost o discuţie destul de lungă, cu argumente politice, juridice şi militare. Sigur că am fi dorit să fie un proces public sau deghizat, care să fie educativ pentru populaţie. S-a discutat şi aspectul juridic, pentru că nu era în regulă. Era o chestiune făcută fără respectarea elementarelor reguli juridice, mai ales că nu aveam nicio îndoială asupra sentinţei. Până la urmă, considerentele militare au dominat. Ne dădeam seama că toate aceste elemente care acţionau împotriva Revoluţiei, trăgînd asupra obiectivelor strategice, fac acest lucru în speranţa că Ceauşescu va reveni la putere. Eu cred că decizia a fost justificată, pentru că, într-adevăr, după ce au fost arătate la televizor procesul şi execuţia, grosul trăgătorilor s-a predat şi a lăsat armele".

Grupul care a decis execuţia Ceauşeştilor:
-Ion Iliescu
-Silviu Brucan
-Nicolae Militaru
-Dumitru Mazilu
-Petre Roman
-Mihai Montanu
-Sergiu Nicolaescu
-Mihai Ispas
-Dan Marţian
-Gelu Voican Voiculescu
-Gen. Victor Atanasie Stănculescu

Thursday, December 24, 2009

CRACIUNUL IN INCHISORILE COMUNISTE. Colinde la usa chiliei Parintelui Justin Parvu si la Manastirea Petru Voda


„Eram în Dumnezeu şi Dumnezeu în noi“.
(Athanasie Berzescu)

Naşterea Sfântului Prunc înfăşat în dantelăria colindelor, aduse şi scrobite de Îngeri, a fost şi este slăvită şi vestită de toate vârstele, în toate locurile: de la zarva uliţei la entuziasmul sălilor de concert, de la coliba săracului la conacul bogatului, de la chilia umilă a călugărului la somptuoasa catedrală a ierarhului, de la schimnicul pustiei la atenee sau alte edificii culturale, de la reşedinţele regale la încremenitele deportări, de la sânul familiei la sinistrele celule ale fioroaselor temniţe atee. Deţinuţii politici ascundeau în ei sufletul copilăriei aninat de stele când la răspântiile albe se întâlnau cetele de juni şi prichindei chiuind cu urături şi strigături.
În gerul încremenit al penitenciarelor, scânteile sufletelor celor închişi se aprindeau în miezul lor tainic de lumină, lăcrimând mireasma de colind a Crăciunului.

A venit şi-aici Crăciunul,
 Să ne mângâie surghiunul;
 cade albă nea
 peste viaţa mea,
 peste suflet ninge.
 Cade albă nea
 peste viaţa mea
 care-aici se stinge.
 Tremură albastre stele
 peste dorurile mele;
 Dumnezeu de sus
 în inimi ne-a pus
 pâlpâiri de stele.
 Dumnezeu de sus
 în inimi ne-a pus
 numai lacrimi grele.
 Maica Domnului curată
 Adă veste minunată!
 Zâmbetul tău drag,
 înflorească-n prag
 ca o zi cu soare!
 Zâmbetul tău drag
 îl aşteaptă-n prag
 cei din închisoare.
 Peste fericiri apuse,
 tinde-ţi mila Ta, Iisuse.
 Cei din închisori
 Te aşteaptă-n zori,
 pieptul lor suspină,
 de sfânta-Ţi Lumină.
 Cei din închisori
 Te aşteaptă-n zori.


(Radu Gyr - A venit şi-aici Crăciunul)

Deţinuţii politici, îngheţaţi, flămânzi, zdrenţăroşi şi bătuţi, păreau nişte stafii îngrozite ce bântuiau lumea închisorilor. Complet izolaţi de lume tremurau în celulele mici, care striveau puterile lor sufleteşti şi trupeşti. Cu atât mai gravă era povara când în temniţă sălăşluia un suflet de crin, de copil. Avem o astfel de mărturie a Dr. Flor Strejnicu din Cisnădie-Sibiu. „Crăciunul anului 1941, când abia împlinisem 15 ani, l-am petrecut în închisoarea Sibiu, pe atunci loc de detenţie pentru minori. Ocupam noi, minorii, două celule mari, cu paturi suprapuse, în care eram înghesuiţi aproximativ 40 de Fraţi de Cruce. «Vorbitorul» era o dată pe săptămână, Duminica. Aveam voie să scriem o dată  pe lună acasă. Îmi aduc aminte şi acum de una dintre scrisorile trimise mamei mele în preajma Crăciunului.
Mamă dragă,
Dintre gratii, printre lacrimi şi suspine,
Sărutând nebun, zăbrele, cred că te sărut pe tine;
Dar de-odată fierul rece-l simt pe buze: vai! ce grea
Este soarta ce desparte pe copil de mama sa.

CRAVATELE ROSII ataca din nou. Iliescu, Mazilu, Voican, Roman si fantoma lui Brucan. VICTOR IONESCU il deconspira pe Iliescu drept omul lui Gorbaciov in 1989. VIDEO


Wednesday, December 23, 2009

IN MEMORIAM. “Revoluţia înseamnă morţii care au facut-o şi viii care o continuă”. 21 Decembrie 1989: Călin Nemeş: "Trageţi, am o singură inimă!" FOTO/VIDEO

“Revoluţia înseamnă morţii care au facut-o şi viii care o continuă”
Călin Nemeş, România liberă pe 25 aprilie 1991

Pletoşii care au fost condamnaţi să supravieţuiască gloanţelor glorioasei armate române din 21 decembrie sunt condamnaţi din nou la nepăsarea voastră dispreţuitoare. Disperaţi, s-au adunat în centrele marilor oraşe şi-au încercat de atâtea ori să vă vorbească.
Sau să vă cânte. Sau să vă aplaude când îi înjuraţi. Sau să se aşeze în genunchi când îi atacaţi alături de mineri şi scutieri. Nu i-aţi iertat că au supravieţuit.
Revoluţia pe care ei au câştigat-o, pierzându-şi fraţii, sângele, părţi din trup, Revoluţia pe care v-au adus-o vouă cadou, ca nişte copii cuminţi ce erau, Revoluţia în care v-au arătat, chiar prin televizor, cum se poate muri pentru ţara asta frumoasă şi săracă, Revoluţia le-aţi confiscat-o părinteşte şi aţi dat-o primilor veniţi din mlaştinile marxism-leninismului ceauşist. Iar pe ei, pe copiii îmbătrâniţi prematur lângă mormintele din Cimitirul Eroilor, i-aţi trimis la noile cozi, i-aţi certat şi dat afară din casă pentru că vă contraziceau argumentele îngurgitate în 45 de ani de laşitate părintească.
Şi acum, când banii nu vă mai ajung nici măcar pentru a cumpăra singura şi marea voastră realizare, salamul cu soia, delicatesa cu care ne-aţi crescut pe noi, azi aţi început din nou să cârtiţi, să vă îndoiţi de voi înşivă. Să ieşiţi în stradă.
Deocamdată puţini, pentru că încă vă e ruşine să recunoaşteţi că iar ne-aţi vândut. Dar curând veţi trece şi peste ruşinea asta şi veţi căpăta curajul de a spune „NU!”
Vedeţi, în 21 decembrie nu aţi avut acest curaj când vă mureau copiii în stradă. În iunie 1990, când aceiaşi copii erau bestial bătuţi pentru vina de a avea o carte în mână, aţi fost la fel de pasivi. De-abia acum, când nu copiii, ci salamul cu soia vă cade în primejdie, aţi hotărât să luptaţi. Ca şi când copiii împuşcaţi sau maltrataţi v-au fost vitregi. Copilul vostru adevărat pare a fi salamul cu soia. [...]
Circulaţi. Totuşi, gândiţi-vă că într-o bună zi se va încheia şi viaţa voastră supusă stomacului. Iertaţi-mi că vă reamintesc, dar vă dau cuvântul meu de om că într-o zi, în care soarele va răsări la fel ca astăzi, veţi muri. Şi dumneavoastră, şi eu. Mai devreme sau mai târziu.
Şi ceva îmi spune că imediat după acest ultim eveniment al vieţii noastre, care este moartea, îi vom reîntâlni pe ei, pe magnificii copii şi adolescenţi ai lui decembrie 1989. Şi, poate, ne vor întreba ce am făcut după moartea lor? Ştiu că eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?



Foto: Razvan Rotta

Gheorghe (Gigi) Gavrilescu

“Ma duc alaturi de Călin Nemes si ceilalti martiri ai neamului nostru, cu gandul ca Alianta Civica va lupta si va continua idealurile noastre. Numai impreuna vom reusi. Jos comunismul!”
Gheorghe (Gigi) Gavrilescu a fost unul dintre participantii la revolta de la Brasov, din 1987, unde a strigat printre primii, “Jos comunismul!”.
Dupa revolutie, a participat la toate manifestatiile si mitingurile, incepand cu cel din 25 decembrie 1989, indeptat impotriva lui Ion Iliescu. A demolat, cu macaraua sa, multe dintre statuile comuniste din Bucuresti si Deva. A fost batut de mineri si de “batausii” regimului.
A fost unul dintre cei mai activi membri GID. Dupa sinuciderea lui Călin Nemes, pusese in memoria lui, o cruce de lemn in Piata Universitatii.
Incercand sa sprijine constituirea Aliantei Civice, GID a cedat acesteia cea mai mare parte a propriului sediu. Gigi Gavrilescu a fost unul dintre cei care si-a pus toate sperantele in aceasta noua organizatie (condusa de “floarea ” intelectualitatii romanesti), in care s-a inscris, si pentru care a muncit enorm; a devenit “omul bun la toate” al acestora dar si al altor personalitati, locuind intr-una dintre camerele sediului GID.
In dimineata zilei de 22 februarie 1994 a fost gasit, de catre un functionar A.M. PRESS, spanzurat in sediul Aliantei Civice. Inainte de actul final, lasase pe sub usa sediul A.M. PRESS un plic adresat domnului Lucian Avramescu, cu rugamintea de a transmite textul scrisorii domnilor: Petre Bacanu (”Romania Libera”), Florin Gabriel Marculescu (”Cotidianul”) si Ion Cristoiu (”Evenimentul Zilei”).
Se spanzurase in ultima camera a sediului, pe usa careia desenase o cruce. Era imbracat in tricolorul revolutiei, cu gaura, avand agatat de piept o caricatura cu Ion Iliescu si un manifest anticomunist.

Radu Chesaru

In luna aprilie 1989, Radu Chesaru infiinteaza Asociatia “Vulturul Brancovenesc”, o grupare de tineri opozanti ai regimului Ceausescu. In cursul anului 1989 au tiparit 1111 manifeste, pe care le-au raspandit in Piata Unirii, a Universitatii, la Facultatea de Istorie si in cutiile postale din cartierele Bucurestiului. Mai multi membri ai asociatiei, printre care si Radu Chesaru, au fost arestati pe data de 27 octombrie ‘89, pe cand aruncau “fluturasi”, fiind eliberati pe 22 decembrie.
Dupa revolutie, Radu Chesaru s-a implicat in viata politica, inscriindu-se in PNTCD. In urma alegerilor din 1996, a fost angajat la Guvern pe post de director la cabinetul ministrului Mircea Ciumara.
Dar marile erori ale acestei guvernari, culminand cu semnarea rusinosului Tratat cu Ucraina si indepartarea justitiarului Valerian Stan, il determina sa isi asume fatis pozitia, in dezacord cu actele guvernului. Va fi concediat abuziv din functia pe care o avea, drept urmare, va da in judecata Guvernul; castigand procesul, a fost reangajat pe 14 februarie 2000.
Pleaca insa de acolo, si se angajeaza la MI ca redactor sef la redactia radio a ministerului; dar nu pentru mult timp va fi silit sa demisioneze, acuzat de conducerea Ministerului de Interne ca va fi judecat in Consiliul de Onoare pentru o presupusa activitate de sorginte legionara.
Pe 28 septembrie 2001 a fost gasit impuscat in piept, cu un glont de la un pistol mitraliera tip AKM. Avea 31 de ani.


Si lista continua...


"Trageti, am o singura inima !"

Pe 21 decembrie 1989, Piata Libertatii din Cluj era incercuita de fortele M.Ap.N. comandate de capitanul Carp Dando de la UM 01215 Floresti, trimise in dispozitiv pentru "interzicerea cailor de acces spre zona centrala, in scopul protectiei lucrarilor de arta, cladirilor institutiilor administrative si a obiectivelor comerciale, impotriva actiunii posibile a unor grupuri de cercetare-diversiune sau teroriste straine ori provocatori la acte de vandalism".

In jurul orelor 15,30, in Piata Libertatii ajunge un grup de aproximativ 40 de tineri, in frunte cu actorul Călin Nemes; scandand lozinci de simpatie cu Timisoara, anticomuniste si anticeausiste, incercau sa determine cetatenii aflati in zona sa li se alature.

Manifestantii din primele randuri si-au dezgolit piepturile cerandu-le militarilor sa traga, iar Călin Nemes, dezbracat pana la brau, si stringand "Trageti, am o singura inima", s-a apropiat de de capitanul Carp Dando apucandu-l de gulerul uniformei.
In acel moment, militarii au deschis focul fara nici o somatie. 13 oameni au cazut impuscati - dintre care 6 in spate si 5 in cap -, 28 au fost raniti. Ambulantele sosite in ajutor au fost indepartate de militari cu focuri de arma.

Ordinul dat de Valeriu Burtea militarilor, a fost: "Impuscati-i, ca nu-s oameni".

Grav ranit, dupa doua luni de spitalizare, Călin Nemes a revenit la viata, fiind acuzat de catre militari si procurorii militari ca el ar fi "vinovat" pentru masacrul din Piata Libertatii. Calificat de gen. Stanculescu drept "oaia neagra de la Cluj", Călin s-a implicat activ in contestarea regimului comunisto-securist instaurat pe sangele eroilor revolutiei, si in aflarea si dezvaluirea subteranelor revolutiei. Din "simbolul Revolutiei clujene", a devenit incomod, chiar si pentru locuitorii Clujului.

Dezamagit si scarbit de tot ce se intampla in jurul sau, in luna mai 1993 Calin Nemes s-a spanzurat in podul casei sale. Avea 32 de ani. A devenit simbolul Revolutiei Romane furate.


Cei care au coordonat actiunea si au impucat oamenii - Constantin Degeratu, Ioan Cocan, Valeriu Burtea, Carp Dando, Iulian Topliceanu, Ilie Dicu, Florian Caba, Vasile Lates, Iacob Gheorghe, Marian Bolbos - sunt liberi si avansati in grad.

Dosarul Revolutiei Clujene s-a disjuns.
Cu alte cuvinte, in Piata Libertatii din Cluj nu s-a intamplat nimic in ziua de 21 Decembrie 1989.

GID - Romania

Tuesday, December 22, 2009

GEORGE RONCEA: Am tras în „terorişti“! MARTURIE despre evenimentele din decembrie 1989

I-am văzut pe „terorişti“ de-aproape. Am tras în ei (nici ei n-au stat degeaba) pe parcursul a mai bine de şase ore de asediu. Am avut parte chiar şi de un fel de dialog suprarealist punctat cu focuri de armă. Ne-am confruntat într-o clădire proiectată ca o adevărată cazemată dotată cu pasaje secrete, trape şi pereţi falşi, fost sediu al Ministerului de Interne, amplasată vizavi de Comitetul Central. Cu trei ani înainte de 1989 trecusem în stagiul militar printr-o subunitate de cercetare, iar instrucţia militară relativ dură, încă proaspătă, mi-a fost de folos, la întålnirea cu „teroriştii“ şi mi-a scăpat viaţa, cred - şi cu ajutorul generos al lui Dumnezeu.
„Teroriştii mei“, deşi au încasat-o în plin, au dispărut fără urmă, iar după evenimente, intrigat, m-am întors la faţa locului, încercånd să dezleg misterul.
Povestea acelor zile a devenit peste ani „Dosarul blocului Romarta“. Am stråns probe care ar fi putut conduce la identificarea, dacă nu a teroriştilor, măcar a instituţiei în slujba căreia acţionaseră aceştia. Am pus totul la dispoziţia procurorilor militari. Am lucrat direct, în 1990, cu o echipă formată din - pe atunci - colonelul Joarză şi căpitanul Slăvoiu.
Au trecut de-atunci 20 de ani. Joarză a ajuns ditamai generalul la vârful Justiţiei Militare, a îngropat dosarele Revoluţiei, printre altele şi dosarul meu, şi apoi, anul trecut, a crăpat. Spiritul lui Joarză a infuzat însă tot Parchetul Militar, infiltråndu-se în Dan Voinea, continuatorul muncii lui Joarză de mătrăşire a dosarului Revoluţiei.

20 de ani de muşamalizare a adevărului

Am aflat cum „a transcris“ şi „tradus“ Parchetul Militar povestea confruntării din blocul „Romarta“ datorită unui „răspåndac“ al procurorului militar Dan Voinea, un „ziarist“ care trăieşte din firimiturile aruncate diversionist pe piaţă de versaţii manipulatori în uniformă militară. Romulus Cristea, „ziaristul“ lui Dan Voinea, (procuror dat afară din Parchet pentru grave abateri), a reprodus o filă din Dosar într-o carte a sa pe tema aşa-zisei revoluţii:
„Pe fondul zvonurilor alarmiste privind sosirea iminentă a unor terorişti şi al lipsei de comunicare - cooperare între formaţiuni, subunităţi sau unităţi militare, în seara zilei de 22 decembrie 89, în jurul orei 21, o companie de militari în termen de la UM 01026 Bucureşti, sub comanda cpt. Cristian Mirea, s-a deplasat la blocul «Romarta», str. Academiei nr. 35-37 (vizavi de sediul CC-PCR). Militarii s-au deplasat la acel obiectiv în urma semnalelor primite de la civilii din Piaţa Revoluţiei, care afirmau că în acel loc se află persoane suspecte - «terorişti». Pentru a verifica «sesizarea», în imobil, prin intrarea din str. Academiei, a pătruns o grupă de militari în termen, însoţiţi de civilul George Roncea. Concomitent, fără a cunoaşte configuraţia clădirii, alţi militari, în dorinţa de a verifica şi alte locuri din care se presupunea că s-a tras, au pătruns în acelaşi imobil, dar din partea dinspre str. 13 Decembrie (actuala Ion Câmpineanu). Trebuie menţionat că blocul «Romarta», prin construcţia sa, are două intrări separate, atât prin str. Academiei, cât şi prin str. I. Câmpineanu. Curtea interioară este comună, iar holurile de la fiecare etaj al clădirii au comunicaţii directe.
Fără ca vreuna din cele două grupuri de militari, cărora li s-au alăturat civili, să aibă cunoştinţă despre prezenţa în imobil a celeilalte, în timpul operaţiunilor de scotocire, s-au aflat în situaţia de a deschide focul unii împotriva altora, fără a se recunoaşte.
Schimbul intens de focuri a creat, din păcate, pentru forţele militare din apropiere, impresia că în imobilul respectiv acţionează elemente teroriste, fapt ce a determinat o ripostă consistentă a acestora asupra blocurilor „Romarta“ şi „Generala“. Consecinţele au fost grave, au fost înregistraţi mai mulţi răniţi şi distrugerea prin incendiere a mai multor apartamente. Şi în zilele următoare, a continuat să se tragă la nimereală atât în interiorul blocului, cât şi spre apartamentele celor două blocuri, existând convingerea că elemente teroriste se adăpostesc în aceste imobile“.
Dacă toate dosarele Parchetului Militar sunt compuse din asemenea flagrante parascovenii, e uşor de înţeles de ce pånă acum nu s-a ajuns la niciun rezultat în obţinerea adevărului despre 1989. Ca martor direct, „civilul George Roncea“ e în măsură să afirme astăzi că la nivel de vårf procurorii militari au fost conduşi - două decenii - ori de cretini congenitali, ori de cretini diversionişti.

Povestea adevărată. Nevoia de „terorişti“

În Timişoara, până la 22 decembrie, regimul Ceauşescu „a produs“ 73 de morţi, 296 de răniţi, iar la Bucureşti, până la 22 dec. - 49 de morţi, 599 de răniţi. După apariţia lui Ion Iliescu, lupta cu „teroriştii“ a produs până în ianuarie 1990 - 1142 de morţi, 3138 de răniţi.
Manevra războiului cu „teroriştii“ avea ca scop legitimarea noii puteri politice şi „spălarea“ Armatei, structura care a preluat de fapt puterea după 1989, prin cadrele acoperite ale GRU.
De la ieşirea în stradă a maselor, momentul insurecţional anticomunist al tineretului romån a fost rapid deturnat cu aportul miilor de agenţi specializaţi ai GRU şi KGB, care invadaseră Romånia încă de la începutul lunii decembrie.
Conjuraţia FSN-ului (Frontul Salvării Naţionale) a cuprins cadre PCR cu studii în URSS sau cu părinţi afiliaţi structurilor NKVD, agenţi acoperiţi şi trădători ai DIE (Direcţia de Informaţii Externe a Departamentului Securităţii Statului), DSS şi DIM (Direcţia de Informaţii Militare) racolaţi în misiunile lor din străinătate, disidenţi şi agenţi de influenţă din lumea culturală, susţinuţi mai mult sau mai puţin, discret încurajaţi şi controlaţi de KGB.
Reţeaua rusească - „emanaţii“ revoluţiei - plasa strånsă cu putere în måinile Moscovei, a sufocat insurecţia tinerilor ieşiti pe străzile Bucureştiului.
Conjuraţia s-a legitimat folosindu-se de victime, iar Iliescu s-a aşezat pe piramida de cadavre susţinut de garda sa pretoriană, confiscånd elanul anticomunist al tineretului Romåniei şi deturnånd mişcarea străzii, aliniind apoi ţara către obiectivul real al Moscovei - perestroika gorbaciovistă.
Activarea „teroriştilor“ s-a produs într-un cadru bine determinat în zona în care se dădea lupta pentru controlul politic al Romåniei, în perimetrul fostului CC, unde deja se croiseră vreo patru schiţe de guvern.

Bătălia din perimetrul Comitetului Central

În noaptea de 22 spre 23 decembrie, s-a dat o bătălie în epicentrul simbolic al Puterii: zona fostului CC. Aici, în acest spaţiu redus, a avut loc una dintre cele mai dense concentrări de trupe şi de forţe din România. Operaţiunea de executare a terorii la scară naţională în 1989 a avut un Centru de iradiere, iar în plan teritorial, în restul ţării, se repeta, practic, schema de acţiune desfăşurată în Capitală.
Miza Puterii în România s-a jucat în perimetrul CC-ului, instituţia care reprezenta Aparatul, Partidul şi pe Ceauşescu. Semnificaţia covârşitoare a luptei care s-a dat aici este simplu de înţeles - confruntarea având ca scop obţinerea controlului şi a cuceririi axei simbolice a Puterii. Din seara zilei de 22 decembrie, a început diversiunea teroriştilor, iar startul a avut loc exact în zona centrală a Capitalei, actuala Piaţă a Revoluţiei.
Numai în acest loc s-au înregistrat 347 de victime (73 de decedaţi prin împuşcare şi 274 de răniţi). După începerea operaţiunii „teroriştii care trag din toate poziţiile“, s-au înregistrat opt la sută din totalul victimelor la nivel naţional în jurul CC-ului. Piaţa Palatului cu balconul CC-ului a devenit prima scenă a ţării. O scenă clasică de tip italian, cum se spune în scenografie, cu un unic punct focal, balconul, filmat dintr-un singur unghi, cel al carului de reportaj din preajma sa. Populaţia ţării constituia publicul din sala naţională de teatru, căruia i se comută spectacolul alternativ, de pe balcon pe studioul 4 al TVR. Spectacolul începuse la TVR. Teodor Brateş, redactor-şef adjunct al redacţiei Actualităţi, cel care preluase coordonarea emisiei TV, apucase deja să-i facă intrarea lui Ion Iliescu. Un Om de omenie dintr-o familie de Patrioţi. Omul mesianic, salvator, Cel Multaşteptat, cam ăsta era mesajul. Noi, cei din stradă, nu aveam cum să ştim ce blestemăţii apăreau la televizor. Mult mai tårziu aveam să aflăm că Iliescu apăruse la televizor pentru a explica că Ceauşescu trădase idealurile comunismului şi ale socialismului ştiinţific. După ce şi-a făcut introducerea la TVR, Iliescu s-a deplasat de la Televiziune la CC, pentru a se adresa mulţimii din balconul Comitetului Central. Mihai Bujor Sion propusese trimiterea carului nr. 3 de reportaj în Piaţa Palatului, pentru a transmite discursul lui Iliescu, care fusese anunţat pentru ora 17.00. Carul a ajuns şi a intrat în emisie după ora 17.30. La foarte puţină vreme de la apariţia carului TVR, au început să se audă primele focuri de armă.

Schema desfăşurării militare din jurul CC-ului

În zona Ateneului Romån, a Restaurantului Cina şi a hotelului Athenee Palace, erau desfăşurate efectivele UM 01046 (marcate cu „a“ în figură) - după cunoştinţa mea, unitate de infanterie. În zona străzii Oneşti şi a flancului nord-vestic al clădirii CC al PCR, se găseau efective ale UM 01060 (marcate cu „b“ în figură) - după cunoştinţa mea, unitate de cercetare în dispozitivul inamicului. În faţa fostului sediu al CC al PCR, precum şi între CC al PCR şi Palatul Republicii şi între CC al PCR şi blocul „Romarta“, erau desfăşurate tancurile UM 01305 (marcate cu „c“ în figură) şi plutoane ale UM 01060. Au fost organizate două puncte de prim-ajutor, marcate prin cruci în figură, unul långă magazinul Muzica şi un altul pe strada C. A. Rossetti. S-au mai aflat în dispozitiv efective ale UM 01220 şi UM 01026. Apărarea CC al PCR pe parcursul a trei zile fiind o situaţie dinamică, s-au produs deplasări ale efectivelor de militari, astfel că figura este numai una orientativă. Pe figură (foto 1) mai apar şi punctele de foc ale „teroriştilor“, răspåndiţi în zona hotelului Athenee Palace, în Palatul RSR, Institutul de proiectări şi în blocul „Romarta“.
Comitetul Central, axul puterii de stat la vremea aceea, era flancat într-o parte de sediul Direcţiei a V-a a DSS, iar de cealaltă parte de aşa-numitul Bloc „Romarta“, fost sediu al Ministerului de Interne, înainte de 1945, în zona zero a Capitalei, o construcţie gigantică, formată din două corpuri de clădire lipite între ele. Ansamblul constituia o adevărată cazemată ce domina Piaţa Palatului, cu ieşiri în trei părţi, care se întinde pe Strada Academiei, de la numerele 35-37 la numerele 39-41, şi a fost locul de desfăşurare al unuia dintre cele mai semnificative dintre episoadele dramatice ale evenimentelor din 1989.

Contactul direct cu „teroriştii“

Din data de 21 decembrie, de la orele 10.00 dimineaţa, ieşisem pe străzi, împreună cu cåţiva prieteni, şi trecusem prin tot ce se putea trece, reuşind să scap aproximativ întreg. Din momentul în care izbucniseră focurile de armă în zona centrului, participasem la aşa-zise acţiuni de scotocire ale presupuselor puncte de tragere. Tocmai coboråsem din hotelul Union, unde executasem o astfel de acţiune, şi mă aflam pe trotuarul de vizavi de blocul „Romarta“, pe partea cu barul Atlantic, cånd am zărit un grup de trei persoane pe acoperişul blocului.
Unul dintre cei trei agita un mare steag găurit, strigånd ceva neinteligibil, la care comentariul oamenilor din jur a fost că teroriştii se predau sau cam aşa ceva. Am apucat să văd cum unul dintre cei trei, îmbrăcat cu un fel de combinezon ca al tanchiştilor sau al paraşutiştilor, a îngenuncheat brusc pe marginea terasei începånd să tragă rar, la „foc cu foc“, în direcţia noastră, a celor de jos. Unii au luat-o la goană ţipånd, alţii s-au tråntit la pămånt ori s-au pitit care unde a putut. Tipul de pe acoperiş trăgea cu un PSL (puşcă semi-automată cu lunetă), fără să se grăbească, şi fără să aibă o ţintă anume. Chiar långă mine, un tånăr, care a rămas în picioare, vociferånd, a fost atins în pulpă. Am luat-o la goană către bloc împreună cu tånărul rănit, am „cules“ vreo cåţiva soldaţi care se pitiseră în scara blocului şi am urcat în mare viteză, pe scări, pånă pe acoperişul blocului. Cei trei dispăruseră, dar le-am găsit steagul, pe care-l abandonaseră, şi am găsit amplasamentul de tragere, situat chiar deasupra troliului liftului, un loc strategic de unde se vedea ca-n palmă atåt jos, în Piaţă, cåt şi pe acoperişul Comitetului Central. Soldaţii au început să spargă la întåmplare uşile de pe palier, în speranţa de a găsi refugiul trăgătorilor de pe acoperiş. Eu, împreună cu încă trei soldaţi şi cu tånărul rănit la picior, am coboråt pe scări înapoi.
La etajul doi, a izbucnit deodată în faţa noastră o rafală, am dat înapoi şi am văzut ţåşnind dintr-un apartament trei oameni, traversånd dinspre stånga spre dreapta coridorul tăiat de scara pe care coboram noi. Primul impuls a fost să fugim după ei, dar l-am oprit pe sergentul din faţa mea exact înainte de a se aventura la capătul coridorului întunecat. Din întuneric au izbucnit focuri de armă. Spaţiul fiind mic, bubuiturile se auzeau infernal. Sergentul deschisese crăcanele puştii-mitralieră pe care o căra cu el, cu intenţia de a se fixa în mijlocul coridorului. L-am convins că nu suntem pe cåmp, la instrucţia tragerii, drept care grupul nostru s-a instalat în pragul apartamentului părăsit de cei trei terorişti.
Situaţia se prezenta astfel. Noi, în apartamentul „teroriştilor“, cei trei, de care ne despărţea un coridor lung de cinci-şase metri, fiind pitiţi pe un culoar care traversa blocul de la o scară la alta, şi la mijloc scara, inaccesibilă şi pentru noi, şi pentru ei.
Deasupra noastră, la etajul superior, se afla o grupă sau un pluton de soldaţi însoţiţi de un locotenent major, care nu apucaseră să treacă pe scară după noi. Sub noi, la etajul inferior, era plin de soldaţi. Blocul era practic complet înconjurat de efective numeroase de soldaţi. Cel puţin trei TAB-uri aveau aţintite mitralierele către bloc. Mie mi se părea că nu există nicio cale de ieşire pentru cei trei „terorişti“ cu care aveam să intrăm curånd într-un „dialog“ încins.
În apartamentul din care izbucniseră teroriştii, am găsit mobila standard pe care o mai găsisem şi în alte apartamente din bloc. Se vedea că nu era un apartament locuit. Am găsit un aparat de radio sofisticat, destul de mare, dar portabil, o marcă japoneză, unele frånturi de hårtie cu notaţii greu descifrabile, două hărţi mari şi o carte despre Elveţia, plină de sublinieri fine.
Cele două hărţi aveau următorul conţinut: prima, mai mare, era o hartă a oraşului Viena, adnotată cu un creion foarte fin, iar cea de-a doua era o hartă rutieră pe care era însemnat traseul de la graniţa Romåniei cu Serbia, pånă în Austria. Am aflat mai tårziu, la ancheta Parchetului, că harta Vienei avea şi însemnări cu cerneală vizibilă doar la ultraviolete. Aparatul de radio pe care îl găsisem în apartamentul „teroriştilor“ din blocul „Romarta“, era mai performant şi avea o gamă de frecvenţe mult mai amplă decåt cele normale, civile. Am mai găsit şi fragmente de hårtie pe care se aflau următoarele note: „CE 545, CE 587, CE 588, sunt tematicile noi“; telefoanele 13.65.65 şi 14.54.46 şi cuvintele: „of. serv. 9.30“; un nume - „Marinescu Dragoş“ şi interioarele „261“ şi „551“ însoţite de cuvåntul „secţia“. Mai exista şi eticheta unui dosar din care lipseau filele, pe care se aflau următoarele înscrieri: „Inter-Sofex SA Zürich, Proforma-Rechnungen, Christen 2-32/101, tel. 051/ 25 54 58 Telex 54776 Sofex Biella Rado Pat +318842“.
În toată casa erau teancuri de mucuri de ţigări. O parte din ferestrele apartamentului dădeau către clădirea CC-ului, celelalte dădeau către o curte interioară a blocului. Pe latura opusă a curţii interioare, la acelaşi nivel, prin ferestrele apartamentelor aflate pe acea parte, trăgeau către noi gurile de foc ale adversarilor noştri.

„Teroriştii“ nu au tras asupra grupării lui Ion Iliescu

În blocul respectiv - fost sediu al Ministerului de Interne - se aflau un număr de apartamente conspirative şi erau depozitate - pe långă hărţi, aparate radio, indicative codate, - arme, muniţii şi materiale incendiare - o logistică pregătită pentru marea scenă a lansării diversiunii „teroriştilor care trag din toate poziţiile“, cum zicea Ion Iliescu.
Cu cei trei „terorişti“ cu care m-am confruntat m-am văzut la faţă foarte bine, am tras unii în alţii ore în şir, de aproape. Din când în când, în perioade de acalmie a focului, eu şi soldaţii alături de care luptam am încercat să-i determinăm să se predea. La rândul lor, ei au încercat să ne convingă să ne constituim în ostatici. Au fost multe etape ale confruntării în care am trecut pe lângă moarte în nenumărate rânduri. Oricum, într-un final, spre dimineaţă, cei trei combatanţi - „teroriştii“ - au dispărut utilizând o gură de aerisire care traversa blocul de sus până jos şi care avea, la subsol, acces la o reţea subterană de tunele.
Probabil am rănit grav pe cel puţin unul dintre inamici, deoarece într-unul dintre punctele lor de tragere am găsit foarte mult sânge. Unul dintre membrii „echipei“ mele a fost, de asemenea, rănit în şold. Aventura trăită atunci m-a obsedat luni în şir. Mi-au trebuit săptămâni să cunosc blocul respectiv în amănunţime şi să încerc să pricep pe unde s-ar fi putut evapora „teroriştii“. Am oferit apoi toate datele procurorilor militari. Am făcut schiţe, planuri, fotografii, am cercetat subsolurile, acoperişul, am luat probe de cartuşe. Am studiat unghiurile de tragere şi am descoperit că „teroriştii“ aveau posibilitatea să tragă asupra balconului CC-ului. De vreme ce nu au tras, rezultă, logic, că printre cei aflaţi în balcon se afla cineva care trebuia ferit. „Actorii“ Revoluţiei, cei aflaţi la balconul CC-ului, grupul strâns în jurul lui Iliescu, nu au fost atinşi, deşi unghiurile de tragere şi poziţionările cuiburilor de foc ar fi permis lichidarea cu uşurinţă a acestora.

Parchetul Militar a îngropat adevărul despre 1989

Reprezentanţii Parchetului Militar care susţin că nu au probe care să certifice existenţa „teroriştilor“ mint. Aceste probe există, iar generalul Samoilă Joarză, fost inspector general în cadrul Parchetului Militar, ca şi generalul Voinea, succesorul său, au strâns toate aceste probe, pe lângă multe altele, şi le-au ascuns în fişetele Parchetului Militar.
Chiria apartamentului care servea ca bază „teroriştilor“ era plătită de un anumit Vidraşcu Octavian, a cărui semnătură se găsea în cartea de imobil. Apartamentul respectiv, nr. 26, de la etajul 2, scara A a blocului din strada Academiei nr. 35-37, aparţinea, absolut cert, unei instituţii, iar cel care plătea întreţinerea era, mai mult ca sigur, un cadru conspirat.
Pentru cei de la procuratură era o joacă să afle cărei instituţii îi aparţinea apartamentul conspirativ cu mobilă standard. După cum tot o joacă era să descopere ale cărei instituţii erau telefoanele notate pe fragmentul de hårtie găsit în apartament. Cazul blocului „Romarta“ are o caracteristică aparte, faţă de alte cazuri în care s-a consemnat contactul direct cu grupele teroriste. Aici se găsea proba nemijlocită a legăturii dintre misterioşii terorişti şi instituţiile statului care deţineau spaţii conspirative care au servit drept baze tactice şi logistice „teroriştilor“. Diversiunea „teoriştilor“ a funcţionat pånă ce s-a instalat solid în scaune noua Putere. Mai sunt însă destui dintre cei care au trăit evenimentele din decembrie 1989 ce încă aşteaptă adevărul, ca şi mine.
Să nu pierdem speranţa. Procurorii Parchetul Militar, cei plătiţi cu salarii gigantice, lucrează de zor de 20 ani şi, sigur, peste încă 20 de ani, cånd sperăm că nu-l vom mai avea între noi pe Ion Iliescu, Tătuca procurorilor militari de teapa lui Joarză şi Dan Voinea, vom afla şi noi, pulimea, adevărul - adevărat...
Scris de George Roncea
CURENTUL PDF    

Am tras în „terorişti“!
Curentul - miercuri, 23 decembrie 2009

VA SALUT TERORISTI, oriunde v-aţi afla! - Mamedu Octavian Pescaru

Jurnalistul Octavian Pescaru a chelfănit pe 23 decembrie 1989 doi terorişti din brigăzile formate de ruşi din republicile asiatice ale URSS.

23 decembrie 1989, pe la 5-6 seara. Veneam dinspre Unirea şi mă îndreptam către Piaţa Universităţii. Eram împreună cu prietenul meu, inginerul Vancu Bogdan, cu care fusesem şi pe 21 la baricada de la Universitate. Mergeam pe trotuarul de vizavi de Spitalul Colţea. Bucureştiul arăta straniu. Oamenii se mişcau care încotro, parcă fără o ţintă precisă, ca într-o scenă din „Mad Max“. Am ajuns în dreptul străzii Doamnei (care duce către BNR) şi am făcut un scurt popas ca să ne aprindem câte o ţigară. În momentul acela am văzut un ARO coborând de pe strada Colţei către bulevard cu viteză mică. Din maşină au izbucnit deodată focuri de armă. Se trăgea în noi, aşa, dintr-odată!
În preajma noastră nu mai era absolut nimeni. Se vedeau limpede flăcările de la gura armelor. Mai multe gloanţe s-au înfipt într-un chioşc de îngheţată aflat pe colţul străzii, iar altele au făcut praf vitrina unui magazin de alături. Maşina a virat dreapta către Piaţa Universităţii unde viermuiau tot soiul de maşini, maşinuţe şi utilaje grele folosite în construcţii. Noi ne-am dezmeticit repede după rafalele care ne trecuseră pe la urechi şi am luat-o la fugă către maşina care se mişca în continuare cu mică viteză. Forţat de utilajele care îi tăiau calea, ARO-ul a virat dreapta către Piaţa Rosetti. Prinsă între două măgăoaie, maşina a fost făcută armonică (şi a zăcut apoi până prin martie 1990 pe trotuarul din faţa Teatrului Foarte Mic). Din ea au apucat să sară doi inşi. Eu şi Bogdan am văzut toată scena în timp ce alergam către ARO.
Când am ajuns la cei doi ocupanţi ai maşinii, în jurul lor se adunaseră deja vreo 10-20 de oameni. Tipii din maşină erau îmbrăcaţi în uniforme ale armatei române, fără peltiţe, trese şi fără cuc la căciuli. Erau larg descheiaţi la mantale şi ţineau câte un pistol îndreptat în sus. Cu chiu, cu vai am liniştit mulţimea care voia să-i linşeze, explicând că noi eram cei în care trăseseră şi că vrem să ştim cine sunt şi ce hram poartă. Bogdan îşi aminteşte că cei doi „aveau privirile tulburi, de parcă erau drogaţi sau beţi şi priveau tâmp, fără să scoată vreun cuvânt“. Eu îmi aduc aminte că unul dintre ei purta mustaţă, avea ten măsliniu sau mai închis la culoare, în orice caz, şi pronunţa stricat numele lui Ceauşescu. Atât îmi amintesc că spunea: „... Ciaşescu, Ciaşescu...“. L-am pocnit, l-am dezarmat, l-am legat şi l-am urcat alături de celălalt într-o camionetă descoperită care apăruse brusc lângă noi. „Îi ducem la televiziune, să-i vadă poporul“, ne asigurau cei din camionetă, cărora nu le-am dat atenţie.
Eu şi Bogdan eram mândri că pusesem mâna pe primii terorişti adevăraţi ai Revoluţiei. Prima mea nedumerire s-a născut însă chiar în momentele imediat următoare. În loc s-o cotească la dreapta spre Romană, aşa cum era normal, camioneta s-a dus în jos spre Kogălniceanu. Am urmărit apoi insistent jurnalele tv şi am frunzărit toate ziarele vremii până pe la sfârşitul lui ianuarie ‘90, sperând să aflu veşti despre prietenii mei teroriştii. Din păcate, nimic până în ziua de azi. Sătul de atâta aşteptare, nu-mi rămâne decât să-i salut pe cei doi care ne-au transformat în ţinte vii în seara de 23 decembrie 1989, oriunde s-ar afla.
Vă salut terorişti, oriunde v-aţi afla!
Curentul - miercuri, 23 decembrie 2009

NU ai cum să uiţi gustul prafului de puşcă. Fotograful Pascal Ilie Virgil a trăit evenimentele din 1989 printre gloanţe. FOTO-REMEMBER


Chipuri şi atitudini, emoţii şi senzaţii, grimase ale simţurilor şi fricii. Fotograful merge sau fuge printre oameni care trag sau în care se trage, caută imagini şi le selectează, se ascunde speriat din calea gloanţelor. Odată chiar rămâne complet singur şi total descoperit în Piaţa Palatului, în plin foc încrucişat, şi constată că nu-l împuşcă nimeni, chiar dacă este o ţintă sigură şi, în acelaşi timp, un martor periculos care imortalizează evenimentele, crede el, sau doar se încurajează pentru a accepta un posibil sens pentru un glonţ fatal. „Foarte ciudat“, gândeşte sau spune cu voce tare, nu mai ştiu, terifiat de ce se întâmplă, poate îngrozit, şi asurzit de zgomotele gloanţelor care trec pe lângă el fără însă să vrea să-l găsească, şi nici măcar să-l caute, însă fotografiind în continuare pentru că ăsta este singurul lucru pe care-l mai poate face. Aşadar, se implică din tot sufletul în ceea ce face pentru că speră să nu mai trăiască într-o dictatură. Părul îi miroase a praf de puşcă, descoperă ajuns acasă, cu o senzaţie gustativă, dar „n-a fost nimic periculos pentru mine, îşi linişteşte familia, e doar de la pământul împroşcat de gloanţe rătăcite, la câţiva metri de locul unde m-am aruncat pe iarba de la Inter. Însă mulţi oameni nevinovaţi au fost omorâţi fără milă, cu sânge rece, proaspăt emanat“.
Acum, după douăzeci de ani, descriu evenimentele de atunci de parcă le-ar fi trăit altcineva pentru că eu, cel de acum, nu mai sunt acelaşi de atunci. Poate pentru că schimbările fizice şi sufleteşti ale unui om au o periodicitate a lor, sau poate pentru că o aşa-zisă libertate, altfel decât cea iluzorie dorită şi sperată atunci, în care trăim acum, şi nu vorbesc, fireşte, de cea pur şi simplu sufletească şi spirituală, e anulată de libertăţile mult prea mari ale altora pentru crimă, minciună, furt, mitocănie, demagogie, delaţiune, trădare, manipulare. Însă sunt convins că cei care au trăit zilele de speranţă şi moarte, de foc şi de gloanţe ale loviturii de stat din decembrie 1989 nu le vor putea uita, nu şi le vor putea elimina din suflet şi din minte ca emoţii şi senzaţii percepute acut, cu toate simţurile. Şi poate la fel de greu le va fi celor care nu le-au trăit să şi le imagineze deplin, lucru fără relevanţă, de altfel. Ceea ce însă ar trebui să putem face este să nu ne mai lăsăm niciodată manipulaţi şi manevraţi politic, imbecilizaţi de drogul televizat, mogul şi nemogul, sau monopolizat - statele Uniunii au legi clare antimonopol mediatic, ceea ce înseamnă că o singură persoană sau un singur trust nu poate deţine controlul total şi concomitent al unei agenţii de presă, al unui ziar, al unei televiziuni şi al unui post de radio.
Pascal Ilie Virgil


Nu ai cum să uiţi gustul prafului de puşcă
Curentul - miercuri, 23 decembrie 2009

VINTU IN FALIMENT. Răspund, ca întotdeauna, administratorii. „Feţele Cotidianului“: Buşcu - RAAPPS scapă, dar îl bagă la apă pe Mihnea Vasiliu


Scris de Dana Iliescu
Nimic nou în modul de operare al lui Vîntu: faliment după faliment, banii la Vîntu, răspunderea la alţii. După modelul deja brevetat de Vîntu:

- FNI, banii la Vîntu, răspunderea la Vlas şi Popa;
- FNA, banii la Vîntu, răspunderea la Vlas şi Popa;
- BID, banii la Vîntu, răspunderea la Popa;
- BRS, banii la Vîntu, răspunderea la Teodor Nicolaescu;
- „Cotidianul“, banii la Vîntu, răspunderea la Mihnea Vasiliu, administrator;
- „Gardianul“, banii la Vîntu, răspunderea la Alecu Racoviceanu, unic administrator;
- „Ziua“, banii la Vîntu, răspunderea la Mihai Pîlşu, unic administrator;
- Realitatea TV, banii la Vîntu, răspunderea la liderii sindicali, administratori: Marius Petcu - preşedinte CNSLR FRĂŢIA, Iacob Baciu - preşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democrate din Romånia, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Chimie şi Petrochimie - Achille Duţu, Dumitru Costin - preşedinte Blocul Naţional Sindical, Liviu Luca - preşedinte FSLI Petrom, şi Ion Popescu - preşedintele Confederaţiei Sindicale „Meridian“.

Vîntu a vrut să-l plătească pe Crupenschi cu apartamente

Sergiu Crupenschi, reprezentantul firmei care a obţinut declanşarea procedurii insolvenţei pentru firma care editează „Cotidianul“, a acordat un interviu în exclusivitate jurnalistului Petrişor Obae, publicat pe www.paginademedia.ro. Acţionarul Editurii Univers vorbeşte despre datoria pe care o are de încasat de la ziarul „Cotidianul“, pentru cărţile tipărite. Cuantumul exact al datoriei este de 406.101,81 de euro.
După ce a dat în judecată ziarul, Editura Univers a primit oferte de stingere a datoriei, inclusiv în apartamente. Nu s-au concretizat. „Mi-am dat seama că se încerca să nu îi dau în judecată până după alegeri“, spune Crupenschi. „I-am dat în judecată, după care am vorbit cu Sorin Enache, iar el mi-a făcut o propunere în scris, prin care să se stingă datoria: 100.000 de euro cash, 100.000 de euro în publicitate, iar restul apartamente în Bucureşti (la Cosmopolis), la Braşov (Avantgarden) şi la Sinaia (Colina Marei)“.
Cifra de 406.000 de euro acoperă patru luni de cărţi tipărite: fiecare titlu de literatură costă, în medie, aproximativ 15.000 de euro. „Am primit asigurări că voi primi banii“, explică Sergiu Crupenschi, pentru paginademedia.ro, escaladarea acestei datorii. Este vorba de proiectul cărţilor de la „Cotidianul“, girat de celebrul deontolog al lui Vîntu, Ioan T. Morar, stipendiat acum de mogul pe portalul Vox Publica.
De la Crupenschi aflăm că Univers a cerut insolvenţa companiei Poligraf, care editează ziarul „Cotidianul“. Cu o zi înainte de decizia instanţei, însăşi Poligraf şi-a cerut falimentul, spune Crupenschi. Instanţa a declarat Poligraf insolventă la 11 decembrie. Cornel Nistorescu a încercat să preia datoria, pentru a duce mai departe ziarul, însă fără succes.

„Doru Buşcu este autorul moral al acestei situaţii“

În interviul cu Petrişor Obae, Crupenschi arată că, „în august, Doru Buşcu mi-a dat toate asigurările, spunându-mi că nu există niciun fel de risc. Textual, a zis: «Eu îmi plătesc întotdeauna datoriile, nu rămân dator la nimeni». Ei aveau o tactică: promiteau ceva, apoi, când venea scadenţa, după câteva săptămâni, nu mai era nimeni de găsit. Când trecea scadenţa, venea altcineva şi promitea altceva. Şi tot aşa. Noi vom cere o expertiză contabilă, prin care să aflăm cum s-a ajuns în insolvenţă. Ei au vândut aceste cărţi, iar vânzările acopereau factura medie de aproximativ 15.000 de euro pe titlu.
Cornel Nistorescu a vrut să cumpere creanţa şi să continue ziarul. El trebuia să ajungă la un acord şi cu ceilalţi creditori, ceea ce, din informaţiile mele, nu s-a întâmplat.
Mi-am dat seama că se încerca să nu îi dau în judecată până după alegeri. După alegeri ,au cerut singuri insolvenţa. Doru Buşcu este autorul moral al acestei situaţii“, afirmă tranşant Crupenschi cu referire la deontogul de la Academia Caţavencu, „cocalar de Dorobanţi“, ca rezident într-o vilă a RAAPPS printr-o fundaţie-fantomă.

Mihnea Vasiliu - victimă colaterală

Un răspuns ne-a atras în mod particular atenţia în acest interviu: „V-aţi resemnat că nu mai primiţi banii?“, îl întreabă Obae pe Crupenschi. „Nu mă resemnez. Mihnea Vasiliu este administratorul Poligraf şi, în astfel de cazuri, administratorul răspunde. Probabil vom merge pe atragerea răspunderii administratorului“. Mihnea Vasiliu, un reper în administrarea afacerilor din mass-media, a fost peste 15 ani mâna dreaptă a lui Adrian Sârbu în trustul Media PRO. În anul 2007, a ales Grupul Realitatea-Caţavencu pentru că „poziţionarea premium a acestuia“ l-a atras, după cum mărturisea Mihnea într-un interviu. Acum, poziţionarea grupului e alta, din păcate, pentru Mihnea Vasiliu, şi acesta are de înfruntat creditorii, premium sau nu, care-i bat la uşă.

Nistorescu îl instigă pe Vasiliu la bancrută frauduloasă

Revista „Capital“ de ieri relatează că directorul „Cotidianului“, Cornel Nistorescu, a solicitat conducerii grupului „ruperea“ brandului „Cotidianul“ de procesul de insolvenţă în care este implicată societatea care editează ziarul, lucru care i-ar fi permis găsirea unui investitor. Însă, conducerea grupului nu ar fi fost de acord.
Evident că administratorul nu a fost de acord, atât timp cât Art. 143. - din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, alineatul (2) prevede: „Constituie infracţiunea de bancrută frauduloasă şi se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 5 ani fapta persoanei care: c) înstrăinează, în frauda creditorilor, în caz de insolvenţă a debitorului, o parte din active“.
În traducere legală, ceea ce a solicitat Nistorescu, respectiv ruperea brandului „Cotidianul“, care, alături de calculatoarele din redacţie, maşini şi alte bunuri, reprezintă un activ al societăţii, înseamnă de fapt înstrăinarea brandului pe numele altei persoane, fizice sau juridice. Adică un triumf pentru Nistorescu şi închisoare pentru Mihnea Vasiliu, administratorul Poligraf SRL.
Ehei, au trecut vremurile când administratorii afacerilor lui Vîntu semnau orice, siguri fiind că nu vor păţi nimic, aşa cum îi asigurau Vîntu şi neregretatul Radu Timofte.

„SINDROMUL Omului Bun“, recompensat cu închisoarea în Germania. Florin Gavrilă, un erou roman care a primit mai multe lovituri de cutit pentru a salva o tanara e urmarit de nemti si ignorat de MAE

Cazul disperat al românului Florin Gavrilă nu şi-a găsit încă o soluţie

Cazul romånului-erou Florin Gavrilă, care a salvat o nemţoaică de la înjunghiere, fiind el însuşi înjunghiat de agresor, şi care ulterior s-a trezit cu o factură de 10.000 de euro pentru spitalizare, e ignorat atåt de autorităţile germane, cåt şi de cele romåne. Deşi l-au premiat pentru fapta sa, autorităţile germane nu au încercat să-l ajute şi bănesc, ci doar încearcă să-l scoată acum pe romån bolnav de „sindromul omului bun“. Iar autorităţile romåne recunosc că nu au pårghiile necesare pentru a-l ajuta pe Gavrilă în procesul în care casele de asigurări îi cer acestuia suma de 10.000 de euro pentru spitalizare.
Florin Gavrilă este un român stabilit în Germania „de ceva vreme“, aşa cum a precizat într-un mail trimis la redacţie. Acum un an şi jumătate, acesta a ajutat o nemţoaică să scape din mâinile unui agresor african, însă acest ajutor a avut consecinţe extrem de grave pentru el atât din punct de vedere medical, cât şi financiar. Astfel că românul, în urma ajutorului acordat nemţoaicei, a fost el însuşi bătut de agresor şi a fost înjunghiat în mai multe părţi. Aceste răni au fost tratate în spitalele germane, însă cum românul nu avea asigurare medicală i s-a pus în cârcă o factură de 10.000 de euro, deşi el doar încercase să salveze o viaţă. Ulterior externării, a fost premiat de poliţia din Main Frankfurt, precum şi de primăriţa oraşului, însă cu privire la factura medicală autorităţile germane nu au făcut nimic. Românul a fost trimis în judecată din cauza datoriilor acumulate şi în momentul de faţă riscă să i se pună sechestru pe bunurile pe care le are.
În timpul trecut de la accident până în prezent, Florin Gavrilă a încercat să obţină ajutor de la mai multe ONG-uri din Germania, însă nu a primit decât promisiuni deşarte. Românul a încercat apoi să apeleze la Ambasada României din Germania, însă, potrivit spuselor lui, acolo i s-a închis telefonul în nas. Disperat, Florin Gavrilă a încercat să ia legătură cu Ministerul Afacerilor Externe român fără prea mare succes nici de data aceasta. De asemenea, s-a încercat şi implicarea Avocatului Poporului în această problemă, Parlamentul sesizând instituţia cu privire la situaţia în care se află Florin Gavrilă. Între timp, autorităţile germane au găsit un şiretlic prin care ar putea ieşi basma curată din toată „afacerea“. Respectiv, vor să-l diagnosticheze pe român, cu ajutorul medicilor psihiatrii, ca fiind suferind de „sindromul de a ajuta“. Astfel, cazul ar fi clasat şi întreg coşmarul prin care a trecut românul ar fi dat uitării. Iar la Bucureşti se pare că nimeni nu ştie nimic.
Contactaţi de ziarul „Curentul“, reprezentanţii Avocatului Poporului au solicitat mai mult timp pentru a ne spune în ce stadiu se află cazul, deşi instituţia menţionată a fost sesizată cu privire la acest aspect din ianuarie 2009.
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe au precizat la rândul lor că ştiu despre cazul românului, însă nu pot acţiona. Asta pentru că Ministerul, deşi are o listă de avocaţi pe care îi recomandă românilor aflaţi peste hotare, nu poate achita şi onorariul acestora. Cu toate acestea, MAE a sugerat că va încerca să găsească totuşi un avocat dispus să-l ajute pe românul erou şi fără bani. O soluţie ar fi ca Guvernul României să dea o Ordonanţă de Urgenţă prin care să acorde românilor care în afară au primit diplome şi recunoaşteri pentru calităţile lor să fie ajutaţi bănesc de autorităţile statului român, astfel încât cazuri precum cel al lui Florin Gavrilă să nu se mai repete, au declarat surse judiciare.
Scris de Ana Maria Bujor 

EMINESCU, fiul Bisericii Ortodoxe, evocat de ÎPS Bartolomeu Anania si aparat in fata unor nagâţi si broaste culturale ca Patapievici et eiusdem farinae

Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Bartolomeu Anania a vorbit ieri, în cadrul mesajului de sărbători adresat romånilor, despre o faţă mai puţin cunoscută a lui Eminescu: aceea de fiu credincios al Bisericii Ortodoxe Romåne, considerat de gånditor „mama poporului romån“. ÎPS Bartolomeu Anania a prezentat o poezie creştină scrisă de romånul absolut Mihai Eminescu, în preajma unui Crăciun, transmite NapocaNews. „Vreau să arăt o altă faţă a lui Eminescu. Istoricii şi criticii literari au încercat să o ascundă şi să facă din el un ateu“, a declarat Mitropolitul Bartolomeu, în contextul în care un oarecare Răzvan Codrescu, alias Vasile Adolf Marian, contesta în revista „Puncte Cardinale“ - asemenea Dilemei lui Pleşu - credinţa lui Eminescu. „Romånii trebuie să ştie că era şi altfel, nu doar un descreierat, seminebun“, a adăugat acesta. La afirmaţiile lui Horia Roman Patapievici, potrivit cărora „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm“, ÎPS Bartolomeu Anania a răspuns: „E o măgărie! Ce a spus Patapievici a fost o mare prostie şi nu mă aşteptam ca un intelectual să afirme aşa ceva. Şi-a permis să murdărească memoria poetului naţional, ca să pară el original şi interesant. De fapt, da in gropi. A gresit si nu o data. A dat în gropi, a dat rău în gropi“, a spus Parintele Anania. Întrebat de jurnalişti de ce a ales acum acest poem-colindă de Eminescu, ÎPS Bartolomeu Anania a răspuns: „Pentru că i-a venit vremea. Eu v-am aşteptat, azi (ieri - n.r.), pentru ca aceste versuri să poată fi citite de oameni”.

Colinde, colinde,
E vremea colindelor,
Căci gheaţa se-ntinde
Asemeni oglindelor.
Şi tremură brazii
Mişcånd rămurele,
Căci noaptea de azi-i
Cånd scånteie stelele.
În noaptea de astăzi
Copiii şi fetele
De dragul Mariei
Îşi piaptănă pletele.
De dragul Mariei
Şi-al Måntuiorului
Luceşte pe ceruri
O stea călătorului.


Mihai Eminescu

„Versurile pe care vi le-am citit ne arată adevărata faţă a lui Eminescu - o faţă mai puţin cunoscută. Critica noastră literară, cu excepţia ultimelor decenii, a încercat să facă din Eminescu un ateu. Nu a fost ateu. Eu, tînăr fiind, mergeam deseori să aşez o lumânare pe mormîntul lui Eminescu, la cimitirul Bellu. Îmi aduc aminte că, la un moment dat, s-a pus o piatră pe mormîntul lui, în loc de cruce, dar ulterior crucea a fost reaşezată la locul ei. Acest Panteon Naţional a fost, într-un fel, grădina copilăriei mele, pentru că în zilele libere eram acolo, fascinat de momumente, de liniştea şi de umbra protectoare”, a mai spus ÎPS Bartolomeu Anania, citat de Agerpres.

CUM SE TRAGEA IN MINE in seara de 22 decembrie 1989, in timp ce stingeam incendiul din Sala Tronului din Palatul Regal - Muzeul National de Arta. NE VEDEM DE LA 21 LA VOX NEWS


PRESA IN FALIMENT. Federaţia Română a Jurnaliştilor protesteaza fata de disponibilizarile abuzive

Disponibilizari abuzive in mass-media


Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind a luat act cu îngrijorare de mai multe sesizări primite din partea membrilor de sindicat privind nerespectarea drepturilor prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Mass-Media de către unele trusturi de presă (Adevarul, Cotidianul, România Liberă, Evenimentul Zilei, Puls Media, Realitatea Media, Telesport, Mediapro, Active Soft, Business Standard, etc) (plus ZIUA - Nota mea). Angajatorii sunt acuzaţi că nu asigură cuantumul salariului minim la nivel de ramură, nu acordă sporurile prevăzute în legislaţie şi că recurg la concedieri abuzive prin încălcarea procedurilor prevăzute în CCM Unic la Nivel de Ramură Mass-Media.
FRJ MediaSind atrage atenţia că, potrivit Legii nr. 130/1996, republicată, prevederile CCM Unic la Nivel de Ramură Mass-Media sunt obligatorii pentru toţi angajaţii şi angajatorii din această ramură, „indiferent de data angajării sau de afilierea la o organizaţie sindicală/patronala”, iar încălcarea acestora duce la pierderea proceselor care vor fi demarate în instanţele de judecată. Potrivit art. 78, alin.1 din Codul Muncii, “în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul daca era angajat.” Disponibilizările de personal efectuate fără respectarea criteriilor CCM, fără acordul consultativ al sindicatelor sau al reprezentanţilor salariaţilor (acolo unde nu sunt membri de sindicat), fără acordarea salariilor compensatorii, trimiterea în şomaj etc. sunt lovite de nulitate absolută. De asemenea, potrivit art. 65, alin. 2, din CCM Unic la Nivel de Ramură Mas-Media, „orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea sau limitarea drepturilor recunoscute de lege angajaţilor este lovită de nulitate.”
Potrivit Actului adiţional nr. 3 din CCM Unic la Nivel de Ramură Mass-Media, salariaţii disponibilizaţi au dreptul să primească minim între două şi patru salarii compensatorii. De asemenea, în cazul în care nu au primit sporurile prevazute în CCM Unic la Nivel de Ramură Mass-Media precum şi cuantumul salariului minim pe ramură (750 Ron pentru studii medii şi 1500 Ron pentru studii superioare) angajaţii au dreptul să solicite plata acestor drepturi bănesti pentru ultimii trei ani de activitate. Chiar dacă societăţile de presă au intrat în insolvenţă sau faliment, acest fapt nu exonerează angajatorul de plata obligaţiilor financiare din Contractul Colectiv, deoarece angajaţii sunt consideraţi de lege creditori privilegiaţi. Având în vedere criza economică mondială, FRJ MediaSind a atras atenţia în nenumărate rânduri asupra situaţiei grave în care se află industria de media, susţinând că multe instituţii de presă, mai ales cele din provincie, vor fi nevoite să-şi închidă porţile. Din acest motiv, FRJ MediaSind a solicitat patronilor din mass-media să facă front comun cu sindicatele pentru a determina Guvernul să acorde, în regim de urgenţă, facilităţi fiscale pentru întreaga industrie de media aşa cum există în majoritatea statelor europene. Din păcate, atât Guvernul României cât şi patronii marilor trusturi de presă au refuzat să susţină aceste revendicări, criticând acţiunile de protest declanşate la nivel naţional de către FRJ MediaSind. Această situaţie dificilă nu dă însă dreptul angajatorilor din mass-media să încalce legislaţia muncii, motiv pentru care FRJ MediaSind, Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Federaţia Europeană a Jurnaliştilor vor apela la toate căile legale pentru respectarea drepturilor angajaţilor din mass-media.

Preşedinte FRJ MediaSind,
Cristi Godinac

PROCURORUL GENERAL al Romaniei recunoaste pentru France Presse: dosarele "revolutiei" lui Dan Voinea au fost pline de vicii de procedura

La 20 de ani de la sangeroasa 'revolutie' romana, doua anchete cruciale legate de oamenii ucisi si raniti in decembrie 1989 au ajuns in impas: este vorba despre 'un esec' pentru justitie, recunoaste procurorul general al Romaniei, Laura Kovesi.
'Faptul ca la 20 de ani dupa fapte nu am rezolvat aceste dosare este un esec pentru institutia noastra, un esec pe care ar trebui sa ni-l asumam', a apreciat intr-un interviu acordat AFP aceasta femeie de 36 de ani, care exercita una din cele mai inalte functii judiciare din Romania. 'Am primit apropiati ai victimelor de la Brasov. Ei nu stiu nici azi cine a tras in copiii lor in timpul revolutiei. Intr-un anume sens, eu le dau dreptate cand zic ca nu li s-a facut dreptate', a spus procurorul general.
Intre momentul inceperii manifestatiilor de la Timisoara, la 15 decembrie 1989, si executia dictatorului roman Nicolae Ceausescu, la 25 decembrie, au fost ucise in toata tara 1.104 persoane si ranite alte 3.352. Cei mai multi dintre cei decedati, adica 942 de oameni din 1.104, au fost ucisi dupa caderea lui Ceausescu. Asadar, cine a continuat totusi sa traga asupra tinerilor?
Frontul Salvarii Nationale (FSN) care a preluat fraiele puterii sub conducerea unui fost nomenclaturist comunist, Ion Iliescu, a acuzat intr-o prima faza 'teroristii'. Astazi, unele anchete si responsabili de la vremea respectiva, precum Petre Roman, evoca elemente ale armatei care ar fi tras pe fondul confuziei care domnea pe strazi. Cele doua anchete esuate de care vorbeste Laura Kovesi privesc moartea a 48 de persoane, decedate dupa 22 decembrie la Bucuresti, Brasov si Slobozia, dar si ranirea a 1590 de oameni in acelasi interval de timp.
'In momentul de fata, sapte procurori au fost eliberati de toate sarcinile lor curente pentru a se concentra numai pe aceste cazuri', a subliniat procuroarea, sperand intr-o rezolvare rapida a acestora. De ce treneaza atat de mult procesele? Nu ar putea conduce aceasta stare la condamnarea Romaniei de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO)?
Laura Kovesi, care nu se ocupa direct de anchete dar le supervizeaza, afirma ca a descoperit, dupa preluarea functiei sale in 2006, dosare 'pline de vicii de procedura. Asa ceva este inadmisibil intr-o problema atat de importanta, caci poate conduce la nulitatea intregului dosar'.
In 2008, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) initia sanctiuni disciplinare impotriva procurorului Dan Voinea, care se ocupa de aceste anchete. El a fost procuror la procesul cuplului Ceausescu. Un episod care suscita pana azi destule semne de intrebare, inclusiv pentru Kovesi: 'Ei (Ceausestii) au fost inculpati, judecati, condamnati si executati intr-o singura zi. Cei care au facut-o nu duc lipsa in mod sigur de justificari, dar ca magistrat care a studiat dreptul dupa 1989, din perspectiva drepturilor omului, pot spune ca (procesul dictatorilor) a avut elemente discutabile'.
In pofida esecului din cele doua dosare, asigura doamna Kovesi, justitia a reusit sa-i pedepseasca pe unii dintre vinovati: '245 de persoane au fost aduse in fata instantelor de judecata pentru evenimentele din 1989: generali, membri ai Comitetului Central al Partidului Comunist. Unii dintre ei au fost condamnati la inchisoare pe viata, altii la pedepse cu inchisoare de 15 ani'. Unii dintre respectivii condamnati au fost totusi gratiati de fostul presedinte Ion Iliescu in anii 1990, aminteste AFP.
AGERPRES/(Andrei Valan)