Pages

Friday, February 5, 2010

PARINTELE Prof Univ Dr Ovidiu Moceanu: CREDINTA LUI EMINESCU


Cine citeşte critică şi istorie literară eminesciană rămâne surprins de cel puţin două tendinţe, explicabile, la urma urmei, fiecare în felul ei, ori prin neînţelegerea locului special pe care îl are preocuparea pentru cele ale credinţei în opera lui Eminescu, ori prin supralicitarea unor aspecte în dauna altora. Este totuşi o distanţă prea mare între a-l crede pe Eminescu ateu şi a-l propune pentru... trecerea în rândul sfinţilor (este şi o asemenea opinie, să nu-i zicem altcumva). Tudor Vianu (Poezia lui Eminescu, 1930, cap. Luceafărul), ponderat sau poate doar prudent (în epocă se înregistrează o carte care îl contrazice categoric), afirmă: „Poate că dacă elanul către Dumnezeu ar fi devenit disciplina fiinţei sale, o ultimă căldură binefăcătoare ar fi transformat pesimismul său în speranţă şi gândul către imobilitatea lumii în năzuinţa către perfecţiunea ei”, însă, aşa cum stau lucrurile, „sub valurile sensibilităţii sale, uneori vulcanice, alteori molcome şi dulci, simţim adâncul uneimari răceli”. Criticul vorbise despre „structura tripartită a lumii”, vizibilă în Luceafărul (om, stea, Dumnezeu), dar, în loc să adâncească ideea pe linia unei apropieri de viziunea creştină asupra existenţei, rămâne la moda vremii de a explica totul prin filosofia lui Schopenhauer. Obnubilând ceea ce ar fi izvor creştin la Eminescu, Vianu creionează un portret interior al poetului din care elimină tocmai substanţa care deschide orizonturile metafizice. Pentru Pompiliu Constantinescu, altfel un critic sagace, M. Eminescu este, nici mai mult nici mai puţin, „poet păgân” (V. Conferinţa la Radio Bucureşti Eminescu – poet păgân, din 14 oct. 1945, reluată apoi în diferite volume), dar „un poet al pământului nostru, legat de matca tradiţiei prin atâtea fire”; nu este un poet creştin, ortodox, „totuşi este al nostru, este cel mai cuprinzător geniu individual de geniu colectiv, fără să fie mistic creştin sau ortodox tematic”; ba, mai mult, „nu poate fi creştin, ci păgân, fiindcă nu cunoaşte nici un păcat, care este o frână în scrutarea Existenţei” (!)

Thursday, February 4, 2010

CIUDATENIILE PRESEI STIPENDIATE DE ICR. Strategia Ungariei in bazinul carpatic, disparuta de pe site-ul unei "Agentii pentru romanii de pretutindeni" - RGN Press. Noroc cu Google

Acest articol a fost eliminat de pe site-ul RGN Press: Strategia Budapestei si instrumentele sale in preluarea controlului unor zone ale Romaniei 
Romanian Global News 
Romanian Global News a intrat in posesia unei analize privind modul in care Budapesta si-a creat instrumente extrem de puternice pe care le utilizeaza, creind premisele unei destabilizari a intregii regiuni, pentru preluarea controlului economic si politic al regiunii de centru si nord-est al Romaniei.
Evolutiile din ultima perioada confirma in mare parte utilizarea minoritatii maghiare din Romania ca masa de manevra in atingerea scopurilor Budapestei si a noi generatii de “grofi “ din Romania.
„Oficiul pentru maghiarii din afara granitelor(HTMH) coordoneaza, printr-un sistem specific de mijloace si metode, activitatea tuturor O.N.G.- urilor specializate in problematica maghiarilor din afara granitelor in frunte cu Uniunea Mondiala a Ungurilor (UMU), precum si activitatea unor organizatii si fundatii (Pro-minoritate, Pro-profesione, Illyes Gyula, Teleki Laszlo, Duna-TV etc.).
Oficiul initiaza in prezent in Transilvania actiuni de propaganda constand in prezentarea intr-o forma noua, acceptabila pentru Occident, a revendicarilor minoritatii maghiare, context in care autonomia si autoguvernarea pe criterii etnice sunt considerate o varianta a descentralizarii administrative locale, specifica Bazinului Carpatic, iar demersurile cu caracter separatist in domeniul invatamantului drept forme ale bilingvismului practicat in tarile democratice.
Structurile create de Oficiu in zonele din tarile vecine in care exista comunitati compacte de etnici maghiari sunt interconectate la un sistem computerizat de informare pe linie economica si mass-media, compatibil cu cel din Ungaria, urmarindu-se si in acest domeniu, refacerea legaturilor dintre toate regiunile care au apartinut Ungariei Mari.
Noile evolutii inregistrate in raporturile romano-ungare, plasate si in contextul integrarii Ungariei in NATO si UE, au impus din partea oficialitatilor de la Budapesta o reevaluare a mijloacelor si metodelor folosite pentru atingerea standardelor europene in domeniul relatiilor cu tarile vecine si al responsabilitatii asumate fata de comunitatile maghiare aflate in afara granitelor nationale.
Astfel, in ultima perioada s-a semnalat intensificarea de catre HTMH a procesului de transferare a sarcinilor cu caracter neorevizionist catre organismele neguvernamentale  din Ungaria si grupari ale emigratiei maghiare din Occident.
In acest context, s-a inregistrat o dezvoltare a rolului si sarcinilor ce revin Oficiului, ramas singurul organ coordonator al activitatilor de aplicare a strategiei neorevizioniste ungare fata de tarile vecine, fapt ce a creat o serie de disensiuni si nemultumiri in randul conducatorilor Uniunii Mondiale a Ungurilor (UMU) care si-au vazut astfel stirbite unele dintre cele mai importante prerogative (inclusiv reducerea substantiala a alocatiilor bugetare si reorientarea acestora spre Oficiu).
De asemenea, noua conjunctura internationala, a impus Budapestei regandirea obiectivelor sale, in conformitate cu exigentele organismelor europene si euroatlantice, sens in care s-a hotarat ca structurile create si care asigurau de facto o reala autonomie in diferite domenii (invatamant, administratie locala, religie etc.) sa fie folosite, in continuare, cu prioritate, pentru crearea cadrului de integrare economica treptata a Transilvaniei in Ungaria.
In fapt, se urmareste sprijinirea cresterii fortei economice a maghiarilor din zona si folosirea acestor parghii in directia sustinerii politicii de realizare a sistemelor de autonomie, in special a autonomiei teritoriale pe criterii etnice, care sa creeze premisele acapararii puterii economice si apoi politice pe plan local.
Programul elaborat de statul ungar este pus in aplicare prin intermediul organismelor guvernamentale si neguvernamentale, cat si prin  angrenarea unor societati comerciale sau banci cu capital de stat sau privat. Dintre organismele guvernamentale implicate direct in derularea actiunilor de subordonare economica a Transilvaniei, coordonate de „Oficiului pentru maghiarii din afara granitelor se remarca Ministerul Industriei, Comertului si Turismului, Ministerul Agriculturii, Ministerul Protectiei Mediului si Dezvoltarii Regionale, Ministerul Transporturilor, Telecomunicatiilor  si Gospodaririi Apelor, Ministerul Finantelor si institutia ministrului fara portofoliu cu sarcini in domeniul privatizarii.
Oficiul isi aplica strategia economica fata de Transilvania si prin  asa-zisele organisme neguvernamentale, aflate in subordinea sa, roluri principale in acest sens detinand Fundatiile Noi strangeri de mana, Illyes Gyula, Societatea Kooperatio KFT si Fondul de investitii Corvinus.

 Principalele organizatii neguvernamentale coordonate de Oficiu.
Uniunea Mondiala a Ungurilor (U.M.U.).

FIICA LUI CEZAR IVANESCU: Mircea Dinescu mi-a băgat tatăl în mormânt. MARTURIE / APEL / VIDEO

In urma cu exact doi ani, pe 4 februarie 2008, scriitorul Cezar Ivănescu intra în greva foamei la sediul Uniunii Scriitorilor. Era o reluare în premieră a acestei forme extreme de protest, după 1989. Dar şi acuzele erau extreme. Fără absolut nicio dovadă, membrul Colegiului CNSAS Mircea Dinescu răspândise ca „informaţie sigură“, prin intermediul maşinăriei de minciuni şi manipulare a infractorului milionar Sorin Ovidiu Vîntu, „ştirea“ că Cezar Ivănescu ar fi fost informator al Securităţii. Realitatea era exact contrară. Conform unei Note Strict Secrete a Securităţii, aflată la CNSAS şi în Arhiva SRI, Fond „D“, dosar nr. 10 966, vol. 27, f. 200-201, măsurile stabilite de DSS în privinţa lui Cezar Ivănescu erau chiar singulare printre scriitori, altfel răsplătiţi cu favoruri de Securitate. Dacă Nicolae Manolescu, actualul preşedinte al USR, era abonat la navetă pe ruta Bucureşti - Paris, iar Ana Blandiana făcea chiar turul lumii, în privinţa lui Cezar Ivănescu, Securitatea stabilise, printre altele, următoarele: „Informarea organelor de partid sau C.C.E.S. despre intenţiile de a publica unele opere literare ce nu corespund ideologiei noastre socialiste. Împiedicarea participării acestuia la acţiuni unde este prezentă conducerea superioară de partid şi de stat, ori la alte activităţi organizate, unde, prin comportarea sa, le-ar putea compromite. Prin conducerea redacţiei se vor lua măsuri de îndepărtare a acestuia din locurile unde au loc acţiuni publice organizate sau unde este prezentă conducerea de partid şi de stat. Asigurarea sa, cu sprijinul organelor de investigaţii şi, la nevoie, cu cele de Miliţie, pe perioada desfăşurării acţiunii. Darea sa în consemn la U.S.L.A. (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă - n. red.) şi Direcţia a V-a (Securitate şi Gardă - n. red.)“.

Intelectualii PCR

Ei bine, în ciuda acestor dovezi implacabile şi a lipsei vreunui act care să ateste contrariul, nici până azi agenţia şi postul TV care au produs dezinformarea, ca şi ziarele care au preluat-o fără cea mai mică verificare, nu au reparat public această greşeală, în ciuda cererilor repetate ale fiicei poetului, Clara Aruştei, care consideră că prin această operaţiune „Mircea Dinescu mi-a băgat tatăl în mormânt“.
Într-o emisiune „Naşul“ din acele zile, Cezar Ivănescu amintea că „pe 1 februarie, la emisiunea de pe Realitatea TV a lui Stelian Tănase, fostul activist PCR, sursa scurgerii s-a autodivulgat singură: Mircea Dinescu, fost soldat fruntaş la arma Securitate. Şi pentru această măgărie îl voi da în judecată“. După exact doi ani, iată că şi Agenţia Naţională de Integritate a descoperit o altă incompatibilitate a „poetului-portofel“, legată de afacerile sale de latifundiar pe terenurile statului, obţinute prin trafic de influenţă de la Academia Română. Cezar Ivănescu observase cum toate aceste personaje controversate, gen Manolescu, Blandiana sau Dinescu, făceau parte din „Grupul de la Comana“ al potentatului CC al PCR şi membru al CPEx Gheorghe „Gogu“ Rădulescu, arestat după 1989, dar eliberat rapid şi dispărut apoi în condiţii neelucidate. La scurt timp după ce a făcut greva foamei, Cezar Ivănescu, slăbit şi afectat puternic de răspândirea cu repeziciune a minciunii ordinare a lui Mircea Dinescu, fără posibilitatea de a o contracara la acelaşi nivel, s-a scurs, neîmpăcat, printr-o moarte la fel de controversată ca şi a Patriarhului Teoctist. Redăm mai jos o scrisoare tulburătoare a fiicei poetului, transmisă ziarului nostru, iar pe www.curentul.ro veţi putea găsi transcrierea emisiunii „Naşul“ de la postul B1 TV în care Cezar Ivănescu îl acuză pe agentul filorus Mircea Dinescu de moartea lui Marin Preda, la vremea respectivă aflat în colimatorul sovieticilor pentru „Cel mai iubit dintre pământeni“ şi „Delirul“, apărut de altfel în variantă cenzurată la presiunile KGB şi ale Ambasadei URSS.            
Victor Roncea

Apel pentru memoria lui Cezar Ivănescu
Celor care nu cunosc sau care au uitat coordonatele acestei drame le amintesc că Cezar Ivănescu a murit în condiţii tulburătoare şi suspecte, pe 24 aprilie 2008.
Decesul s-a produs din cauze necunoscute încă, la două zile după o intervenţie medicală banală, programată şi garantat modernă şi neinvazivă. Poetul a fost conştient până la urcarea sa în elicopterul SMURD, pe 24 aprilie, ora 15, şi a vorbit şi s-a interesat de actele necesare pentru procesul împotriva lui Mircea Dinescu.
Toate circumstanţele şi documentele legate de intervenţia chirurgicală care a provocat decesul sunt în continuare ascunse cu obstinaţie de toate instituţiile abilitate să răspundă cu transparenţă solicitărilor legitime ale familiei de a afla adevărul (IML „Mina Minovici“ Bucureşti, Colegiul Medicilor, Spitalul Judeţean Bacău).
Pe 29 ianuarie 2008, ora 16, ca urmare a unui atac declanşat de o „sursă“ - rapid-şi-gălăgios-autodivulgată, printr-o instituţie media (agenţia lui Sorin Ovidiu Vîntu NewsIn, parte a Grupului Realitatea-Caţavencu), Cezar Ivănescu a fost livrat linşajului public. „Sursa“, conform propriilor afirmaţii făcute în direct şi pe postul Realitatea TV, s-a dovedit a fi nimeni altul decât Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS, fost secretar U.T.C. al U.S.R., fost membru al P.C.R., condamnat penal cu suspendarea condiţionată a efectuării pedepsei (pentru infracţiunea de lovire prev. art. 180 alin. 2 din Codul penal, cf. sentinţei penale nr. 1439, dată în şedinţa publică de la 4 septembrie 1981, Judecătoria Sectorului 3, Municipiul Bucureşti, dosar nr. 10121/1980), şi în lumina dezvăluirilor făcute relativ recent chiar pe un post de televiziune, un personaj care reprezintă interese străine ostile României.

CINE UMFLA CU POMPA REALITATEA TV? De la GfK la GDS, de la Milu la URR, de la "22" la Vox Publica, Cosmin Alexandru a reusit sa o vrajeasca pe Liana Patras dar si pe seful ei, Sorin Ovidiu Vintu

Scris de George Roncea
O afacere gigantică pe piaţa media - măsurarea audienţei - se află în måinile unei firme al cărei nume este legat de un personaj implicat direct în activitatea unui trust de presă, căsătorit chiar cu o prezentatoare cunoscută a Trustului eolian, unde este de asemenea frecvent invitat, pe post de „analist“. Cosmin Alexandru, microsociolog cu o meserie incertă, de „sfătuitor de business-meni“ (?), fost cap de partid de lift (URR), emanat din siajul lui Emil Constantinescu zis Milu, a fost co-fondator şi managing director al GfK România - Institut de Cercetare de Piaţă între 1992 şi 2005. Mai are însă în continuare birou la sediul firmei şi încă lucrează cu Gfk pe proiecte de consultanţă. Căsătorit cu Liana Pătraş, militant al Voxpublica, aşa-zisa platformă online a Trustului Realitatea, Cosmin Alexandru centrează şi dă cu capul, după cum se vede mai ales la poarta Realităţii, unde, tot pe Vox Publica, ii apar elucubratiile din revista GDS "22". Tot el, respectiv GfK-ul său de suflet, măsoară audienţa postului de care este atåt de legat, tot sufleteşte, dar şi a altor posturi TV, şi publică rezultatele de care depind foarte mulţi bani, care n-au nicio treabă cu cele sufleteşti. Cifrele de audienţă sunt importante, pe de o parte, pentru strategia de programe (posturile de televiziune îşi planifică astfel emisiunile în grilă), iar pe de altă parte, pentru vånzările de publicitate. În funcţie de audienţa postului, se calculează cåt costă o reclamă TV. Piaţa totală de publicitate TV este estimată la peste 200 milioane de euro.
GfK România măsoară audienţele TV pentru perioada 2008-2011, în baza unui contract în valoare de 7,9 milioane de euro, semnat cu Asociaţia Romånă pentru Măsurarea Audienţelor. ARMA are drept membri 44 de posturi TV, 35 de agenţii de media/ publicitate şi 11 clienţi de publicitate.

GfK, acuzat de măsluirea audienţelor în 2009

Fluctuaţii ciudate ale audienţelor au determinat, în ianuarie 2009, Societatea Romånă de Televiziune (SRTv) să anunţe că intenţionează să acţioneze în instanţă compania GfK România, pe motiv că datele furnizate nu ar fi cele conforme cu realitatea.
Surse din televiziunea publică susţineau atunci că audienţa posturilor este mult mai ridi-cată decåt cea prezentată în analiza GfK, iar asta s-ar datora faptului că nu au fost livrate constant datele pentru 1.200 de gospodării (aşa cum prevede contractul), ci doar pentru vreo 600-800. Astfel, încasările din publicitate erau mai mici în 2008 decåt în 2007 (cånd furnizorul datelor despre audienţe era TNS-AGB), deşi au fost difuzate evenimente foarte importante, precum Campionatul European de Fotbal - Euro 2008 şi Jocurile Olimpice de la Beijing. În aceste condiţii, SRTv intenţiona să-şi recupereze în instanţă „prejudiciile“ cauzate de GfK România. S-a lansat informaţia, la vremea aceea, că un audit făcut de CESP, o firmă din Franţa, a descoperit pro-bleme grave ale măsurării TV realizate de GfK. Citându-se surse ARMA, pe blogul lui Tolontan, se afirmă că audienţa raportată pe anumite canale este deformată! Teoria conform căreia măsurarea audienţelor TV în Romånia nu se face tocmai corect, ci există manipulări a măsurătorilor a mai fost luată în discuţie ocazional, dar despre anunţatul proces dintre SRTv şi GfK nu s-a mai auzit nimic.
Un posibil răspuns al dezangajării instituţiei publice în această problemă ar fi factorul politic. TVR-ul s-a dovedit un instrument politic subordonat servil PSD-ului, prin Alexandru Sassu. Şi Cosmin Alexandru face parte dintr-o „confrerie“ media, Trustul Realitatea, tot un instrument media subordonat total intereselor PSD, via Sorin Ovidiu Vîntu.

„Cherchez la femme“ ori cherchez la Vîntu?

CURENTUL: Roşia Montană - izvor de otravă pentru România

Specialiştii trag semnale de alarmă
Scris de George Roncea
Intervenţiile publice pe tema controversatei exploatări a aurului de la Roşia Montană sunt din ce în mai susţinute în ultima perioadă. Apelul la Referendum pe tema aurului Apusenilor, lansat de Academia Română, a stârnit dezbateri serioase în rândul ong-urilor care au militat pentru salvarea patrimoniului românesc de la Roşia Montană. Un Referendum organizat fără informarea prealabilă a populaţiei asupra situaţiei de la Roşia Montană nu este o alternativă viabilă în acest moment câtă vreme puterea financiară a mogulilor aurului permite lansarea unor campanii propagandistice şi mincinoase de zeci de milioane de euro, manipulând prin intermediul mass-mediei la scară mare populaţia României.
Resursele societăţii civile, ale profesorilor şi academicienilor nu se pot compara cu banii aruncaţi în joc de corporaţiile ce râvnesc aurul românesc. „Curentul“ are în vedere prezentarea punctelor de vedere argumentate pe tema scandalului aurului românesc.
După recenta luare de poziţie a Academiei Române, publicăm astăzi un material provenind din mediul ONG-urilor specializate în problemele de mediu, adresat cu câteva zile în urmă ministrului Mediului, Laszlo Borbely. Preşedintele organizaţiei mureşene Valea Soarelui, ing. Dan-Călin Tocaciu, atrage atenţia asupra pericolelor exploatării pe bază de cianuri.

Atitudinea duplicitară a guvernărilor faţă de Roşia Montană

„Roşia Montană rămåne o problemă de atitudine duplicitară a Ministerului Mediului şi a guvernărilor de orice fel. La Roşia Montană se doreşte o Distrugere Durabilă, şi nu o Dezvoltare Durabilă.
S-au împlinit 10 ani de la accidentul de la «Aurul» Baia Mare din 30 ianuarie 2000, cånd un dig de pămånt s-a rupt şi 100.000 de m3 de apă cu cianuri şi metale grele au ajuns în råul Lăpuş, iar apoi în Tisa şi Dunăre. Firma vinovată a dat faliment, iar paguba a rămas statului romån.
Dacă veţi vrea să uitaţi această lecţie a trecutului, atunci se va naşte un monstru mai mare şi mai periculos, exploataţia minieră Roşia Montană Gold Corporation.
1. La Roşia Montană, cea mai mare problemă va fi iazul de decantare. Aşa cum rezultă din studiul de impact, fundul viitorului iaz este plin de fisuri şi microfisuri, care nu vor fi izolate în niciun fel. Asta se va întåmpla într-o zonă carstică, plină de ponoare şi izbucuri. În cåţiva ani, cånd presiunea va fi suficient de mare, toată apa freatică pånă la Arad va fi în cele din urmă contaminată. Definitiv. Iremediabil.

Otrava va ajunge în apă şi la oameni

2. Celălalt mare pericol al iazului de decantare îl reprezintă barajul de pămånt care închide iazul. Orice baraj de pămånt se fisurează mai devreme sau mai tårziu. Trebuie doar un por prin care să treacă apa şi în timp barajul se va rupe. Iar pentru ruperea lui imediată, trebuie doar o ploaie un pic mai mare decåt cea de 100 de ani luată în calcul şi, gata, s-a dus barajul. În zona Abrudului, ploaia de 100 de ani nu s-a întåmplat de vreo 200 de ani şi poate veni oricånd. Barajul de pămånt este periculos în sine, iar cel ce va fi construit este pe cåt de subdimensionat şi pe atåt de înalt, 114 m. Într-un fel sau altul, cianurile vor ajunge în apă, la sau peste oameni. Lent şi otrăvitor sau repede şi distrugător!
3. Exploataţia de la Roşia Montană nu va fi o mină, ci o carieră, o exploataţie de suprafaţă. Dacă ar fi vorba de minerit adevărat, cu o mină în toată regula, cu galerii aflate în subteran, aş putea sprijini exploataţia minieră cu anumite condiţii. Vreau o mină care să îmi prezerve mediul curat, peisajul natural şi istoria completă neştirbită şi nealterată. La Roşia Montană, mediul va fi distrus, peisajul transformat într-o groapă imensă a 5 munţi, istoria unică a locului distrusă. Inacceptabil. Intolerabil. Inadmisibil.
4. Cianura nu este un pericol în sine (sunt inginer chimist), ci modul ei de manipulare. La fel ca un cuţit de bucătărie. Poţi ucide cu el! Sau poţi să tai påinea. Mercurul este şi el toxic şi va fi interzis. Dar amalgamul de argint a fost folosit cu succes fără a intoxica purtătorul de plombă. Toxina botulinică îndreaptă ridurile. Sau ucide! Gazul metan, azotatul de amoniu pot fi periculoase doar månuite incorect. s.a.m.d....
Continuarea in CURENTUL

VINTU A DAT COMANDA SA FIE MATRASIT senatorul PDL Iulian Urban. Va indeplini Cristina Hurdubaia ordinul? Sau altcineva? UPDATE: Cristina Hurdubaia sustine ca nu. Si ca nu primeste ordine

Iulian Urban: De cand sunt senator, actiunile mele au deranjat si mi-am facut multi adversari [ aka dusmani] dar si mai multi prieteni. Un asemenea prieten imi spune ca aseara, in redactia unui trust de presa, cerberul-sef a racnit la cativa angajati cam in acesti termeni: "Bai, urgent il vreau matrasit, ras, terminat pe tembelul asta de Urban; ce aveti despre el ? Cum sta cu activitatea din Parlament ?". "Sefu, vine la sedinte, este in top 5 la prezenta, este al doilea ca numar de initiative legislative, prezenta la vot final", a raspuns timid unul dintre angajati. "Ceva legi promovate pentru interese, schimburi de terenuri, invarteli?" "Sefu, am studit si nimic; are numai legi despre consumatori, si-a pus in cap bancile, firme de telefonie prin legi care le indragesc dreptul de a mai fura de la clienti..." a replicat angajatul. Cerberul devine extrem de nervos. "Ce dracu faceti pe prostii? Ce nu intelegeti? Trebuie sa fure bani de la Parlament ca toti fac asta!". "Sefu, este singurul parlamentar care nu are masina de la Senat, nu cere bani de chirie desi nu este din Bucuresti, nu deconteaza deplasarile din teritoriu, nu a plecat niciodata intr-o deplasare externa pe banii statului, nu are telefon mobil si nu deconteaza convorbiri, nu are laptop de la Semat, nu are suma forfetara si isi plateste birourile teritoriale din banii lui. Nu a cerut nimanui favoruri financiare din pozitia functiei lui de senator." Cerberul deschide larg ochii. "Aha, banii lui; aici este totul inseamna ca are contracte cu statul!". "Nu sefu', nu are contracte cu statul si nu a ocupat functii publice pana la alegerea lui in nov. 2008, iar membru de partid este doar din august 2008; nu candideaza si nu a cerut functii in partid, nu si-a plantat neamuri in posturi de conducere pe nicaieri, s-a tinut departe de aranjamentele din partid; pare ca este un dement care chiar vrea sa faca un alt fel de politica; plus ca el repeta mereu ca este om de afaceri si nu se simte om politic", l-a tachinat alt angajat. Cerberul fierbea deja: "Bai, voi nu intelegeti ca trebuie scos orice; trebuie sa-i punem ceva in carca altfel ce dracu' fac eu daca va trebui sa ajung sa completez declaratii de interese? Gasiti, inventati ceva, nu conteaza ce!".
Ce reactie pot sa am la asa ceva? Spun si eu asa ca omul turmentat: eu am un mandat primit de la cetateni; Unii cetateni sunt si ziaristi. Daca cei care m-au trimis in Parlament considera ca nu fac ce trebuie ca nu-i reprezint asa cum ei se asteapta, imi depun pur si simplu mandatul. Daca majoritatea ziaristilor considera ca eu gresesc [ si nu doar cei care s-au speriat de declaratiile de interese ] trebuie sa o spuna intrucat DIALOGUL si nu MONOLOGUL este calea democratiei. Sa se chinuie sa gaseasca orice, ceva doar ca sa incerce sa apere intunecatele cai prin care au facut averi fabuloase sau au dat faliment in mod spectaculos ducand presa romaneasca in topul coruptiei alaturi de clasa politica, mi se pare grotesc si prostesc.
www.urbaniulian.ro

Eu unul, sunt de acord: pe site cu Declaratiile de Interese si cu Declaratiile de Avere!

DECLARATIA LUI BASESCU privind decizia CSAT de aprobare a scutului antiracheta pe teritoriul Romaniei: "Noul sistem nu este îndreptat împotriva Rusiei"

Declaraţia de presă a preşedintelui României la finalul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării

Joi, 4 februarie a.c., a avut loc, la Palatul Cotroceni, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de preşedintele României, Traian Băsescu. La finalul şedinţei, şeful statului a susţinut o declaraţie de presă. Vă transmitem integral textul declaraţiei:

„Bună ziua,
Anunţ opinia publică din România cu privire la invitaţia făcută de către Preşedintele Statelor Unite ale Americii, domnul Barack Obama, privind participarea ţării noastre la dezvoltarea sistemului american de apărare antirachetă.

Mesajul Preşedintelui american a fost adus la Bucureşti de către doamna Ellen Tauscher, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor, care se află în România în fruntea unei echipe de experţi americani şi cu care am avut o întrevedere în prima parte a zilei.

Dezvoltarea gradual-adaptivă a sistemului de apărare antirachetă în Europa, cu stabilirea unor componente şi în România, este în deplin acord cu deciziile adoptate la Summit-ul NATO de la Bucureşti, dar şi la cel de la Kehl, prin care au fost reiterate principiile privind indivizibilitatea securităţii şi solidarităţii aliate.

Pe teritoriul României vor fi amplasaţi interceptori tereştri, ca parte componentă a sistemului antirachetă. Calendarul convenit cu partea americană vizează operaţionalizarea facilităţilor de pe teritoriul ţării noastre începând cu anul 2015.

Subiectul apărării antirachetă este unul de maximă actualitate pe agenda aliaţilor NATO. Statele aliate sunt din ce în ce mai conştiente de proliferarea programelor balistice - şi vă sunt cunoscute numele ţărilor despre care se vorbeşte şi se fac analize. Ca atare, sistemul vine să răspundă acestei noi categorii de ameninţări.

Aici aş face o paranteza: vechea amplasare a sistemului nu acoperea teritoriul României decât într-o mică parte a zonei de vest, noua amplasare garantează acoperirea integrală a teritoriului României pentru eventuale lovituri cu rachete balistice sau cu rachete cu rază medie de acţiune.

Noul sistem nu este îndreptat împotriva Rusiei. Acest lucru doresc să îl subliniez, în mod categoric, nu este găzduit pe teritoriul României un sistem care să fie îndreptat împotriva Rusiei, ci împotriva altor ameninţări.

În acelaşi timp, România a apreciat transparenţa de care au dat dovadă SUA în ceea ce priveşte promovarea noului proiect de apărare antirachetă. Şi vă aduceţi aminte că Preşedintele Barack Obama a făcut precizări încă din luna septembrie, anul trecut, că vizează o regândire a sitemului de apărare antirachetă care să se constituie într-un sistem de protecţie a ţărilor din Sud-Estul Europei.

În şedinţa de astăzi, CSAŢ a aprobat propunerea părţii americane privind participarea României la sistemul antirachetă. Pe teritoriul naţional vor fi amplasate capabilităţi terestre de interceptare, ca elemente componente ale sistemului.

Pentru materializarea deciziei, în perioada imediat următoare, vor fi iniţiate negocieri bilaterale pentru încheierea acordurilor necesare, urmând ca acestea să fie ratificate de către Parlamentul României. Repet, Parlamentul României va fi cel care va aproba acordurile care vor fi negociate în perioada următoare.

Decizia pe care am luat-o astăzi este extrem de importantă în consolidarea parteneriatului cu Statele Unite, dar cel mai important lucru pe care l-am făcut astăzi la capătul unei perioade îndelungate de discuţii cu partenerul american, este acela că această decizie şi operaţionalizarea sistemelor cresc foarte mult nivelul de securitate al României. Este cel mai mare câştig pe care îl avem. România nu era protejată împotriva unor eventuale lovituri cu rachete balistice.

Îmi permit să spun că este şi un succes al României, nu numai în relaţia bilaterală, dar şi ca partener de încredere pentru statele membre NATO şi pentru statele membre ale Uniunii Europene.

Dacă discutăm de parteneriatul strategic româno-american, trebuie să subliniez faptul că acesta este un element în plus care arată încrederea reciprocă între România şi Statele Unite, între Statele Unite şi România, încredere care, iată, nu s-a manifestat numai în Irak şi Afganistan, acum vine să prefigureze nişte sisteme care vor ţine legate cele două ţări foarte multe zeci de ani de acum înainte.

Decizia adoptată de CSAT care, repet, trebuie să fie aprobată de Parlamentul României atunci când Acordul cu partenerii americani va fi finalizat s-a adoptat în baza articolului 118, alineatul 5 din Constituţia României, în baza Legii 291 din 2007, Legea privind intrararea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, de asemenea, hotărârea CSAT este în acord cu Legea siguranţei naţionale, Legea 51 din 1991, şi Legea apărării naţionale a României, numărul 45 din 1994.

Dacă doriţi, pentru cele două legi, pentru Legea 51/1991 sunt vizate articolele 17 şi 2, iar din Legea 45/1994 articolul 1.

Vă atenţionez, însă, asupra articolului 118, alineatul 5 din Constituţie şi cu privire la articolul 3 din Legea 291/2007. Am ţinut să vă dau aceste elemente de legalitate pentru ca dezbaterile care vor urma, dacă este posibil, să se facă în conformitate cu legile statului român şi nu fără a citi legile.

Vă mulţumesc mult.”


Departamentul de Comunicare Publică - Presedintia Romaniei
04 Februarie 2010

RONCEA SR: Orban a smuls ciorapii lui Saftoiu cu dintii pusi de Banicioiu

O ştire de ieri a stârnit rumoarea respectuoasă a electoratului gânditor. Am aflat de la Mediafax că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor analizează. Meditează. Rumegă. Reflectă. Cugetă (visează). Iar toată această atmosferă meditativă are ca punct de plecare o blondă. O blondă şi un Parchet. Respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat public că s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru Elena Udrea în cazul acuzaţiilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, instigarea la infracţiunea de abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu, deturnare de fonduri.
De asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cazul acuzaţiilor aduse Elenei Udrea privitoare la conflict de interese, prezentare de date inexacte Parlamentului, refuz nejustificat de a prezenta Parlamentului documente şi informaţii. Şi în ceea ce priveşte acuzaţiile aduse angajaţilor Ministerului Turismului s-a decis neînceperea urmăririi penale.
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a fost înştiinţat printr-un răvaş semnat chiar de şeful secţiei, procurorul-şef Marius Iacob. Amănuntul interesant este acela că scrisoarea procurorului-şef a ajuns la Parlament în data de 21 decembrie 2009 şi a fost emisă în 18 decembrie. De atunci, Biroul tot gândeşte, analizează, într-un fel de perpetuă reverie meditativă. 
Ieri abia chestiunea a devenit ştire pe fluxurile agenţiilor de presă. Abia acum se confirmă afirmaţiile Elenei Udrea din perioada audierilor comisiilor parlamentare pentru funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, de la sfârşitul lunii decembrie. „Am un raport al Parchetului General prin care toate acuzaţiile comisiei Orban sunt nefondate. La toate Parchetul a dat soluţia neînceperii urmăririi penale, pentru că obiectul cauzei nu există“, a anunţat atunci Udrea. Fluxul mediatic s-a făcut că ignoră afirmaţiile de atunci ale Elenei Udrea.

Rezultatul anchetei Parchetului descalifică membrii Comisiei Orban

Invalidând acuzaţiile aduse Elenei Udrea de către celebra comisie parlamentară de anchetă, procurorii au pus într-o situaţie inedită parlamentarii comisiei, care ar trebui acum să-şi mărturisească public impostura. De vreme ce acuzaţiile aduse de comisia de anchetă condusă de Ludovic Orban sunt nefondate, înseamnă că autorii uriaşei mediatizări a „cazului“ ar trebui să-şi facă mea culpa - ceea ce nu am observat până în prezent.
Nu că Orban ar fi genul de om care să-şi toarne cenuşă în cap. Mai degrabă l-am putea vedea pe Orban turnându-şi în cap o vadră de Murfatlar, având în vedere antecedentele sale bahice. Fanteziile sale cu Elena Udrea s-au sfârşit brusc, tăiate la rădăcină de procurorii lipsiţi în general de gustul pentru extravaganţă al etern puberului liberal.

Comisia Orban: maximă audienţă eoliană, minimă onoare

Textura de scorneli şi închipuiri transformate de mediatizata Comisie Orban s-a dus vântului de suflet. Telenovela de zi cu zi de pe Realitatea TV şi Antene s-a fâsâit fără drept de apel. Nu era zi, în perioada electorală, să nu vedem analişti analizând analizele lui Orban, Adriana Săftoiu, Bănicioiu, Roberto Negoiţă, Aurica Vasile, angajaţi plenar în execuţia politică a Elenei Udrea.
Dacă am fi suspectat apartenenţa acestora la un curent filosofic deconstructivist, ar fi fost de înţeles râvna depusă. Cu o madame Aurica însă, nevricoasa şocant de asemănătoare cu Suzana Gâdea, provenită din mediul complex al autobazelor ITA, cu un evazionist fiscal precum Roberto, gângav şi marcat de problemele nesiguranţei în plan sexual (s-a confesat unui tabloid de profil pe tema problemelor sale sexuale, mărturisind cu tristeţe că şi-a început viaţa sexuală foarte târziu, ca şi liceul, de altfel), cu un dentist neîmplinit, vindicativ şi veşnic puţin asudat, ca Bănicioiu, o astfel de suspiciune este evident superfluă. Ce să mai zicem de silfida Săftoiu, cea care discuta în Comisie, pe când complota la adresa lui Udrea, despre problemele sale perene, cum ar fi ciorapii pe care şi-i tot vindea şi răscumpăra cu mulţi, muulţi ani în urmă, în tinereţea-i zbuciumată, sau de sibilinicul Ludovic, cu talentul său ingenuu de gurist de ocazie pe lângă vreun taraf ţigănesc, frenetic chefliu al oricărei şuşanele lăutăreşti.
Faptul că tartorii Comisiei Udrea - Ludovic Orban, Nicu Bănicioiu, Roberto Negoiţă, Adriana Săftoiu şi Aurelia Vasile - erau aşii de treflă ai lui Vanghelie, cel care s-a lăudat public că a determinat naşterea Comisiei, ar fi fost suficient pentru a înţelege rostul acesteia. Să fii garantat de Vanghelie e astăzi o marcă cu multiple conotaţii denotative, dacă ne gândim la recentele declaraţii ale lui Vanghelie despre relaţia sa intimă cu o bancă din Cişmigiu, care-i satisfăcea toate nevoile axiologice, private sau nu.
Membrii Comisiei s-au ales totuşi cu ceva din afacerea Udrea, şi-au împlinit şansa vieţii lor de a se vedea pe sticlă non-stop, vreo două luni. Maximă audienţă pe canalele media eoliene şi voiculesciene - minimă onoare.
Să pretinzi că lucrezi pentru a elucida utilizarea banilor publici şi să te faci că anchetezi, vezi doamne, cheltuirea banului public la Ministerul Turismului, cercetând cică abuzul în funcţie, în timp ce abuzezi la maximum de funcţie, pe bani publici, transformând tribuna Parlamentului într-un bâlci penibil, nu este, probabil, o infracţiune ce poate fi amendată în vreun fel.
Rezultatul anchetei Parchetului descalifică Parlamentul, dar inchizitorii parlamentari, garantaţii lui Vanghelie, au imunitate şi nu cred că li se poate aplica denunţul calomnios. Ceea ce rămâne însă este autentificarea imaginii pe care am proiectat-o în paginile „Curentului“, la vremea când am scris despre activitatea Comisiei, în toiul isteriei de anul trecut, care prefaţa debutul campaniei electorale a Celui Răpus de Flacăra Violet.
Scrisoarea Parchetului ieşită acum la iveală este încă o dovadă în plus, dacă mai era nevoie, că am avut o viziune corectă despre circoteca Comisiei, la vremea respectivă. Scriam atunci: „Dacă şi-ar aduce lăutarii la Comisie, probabil că Orban chiar ar avea haz, dansând pe mese cu doamna nevricoasă cu coc, de la autobază, aplaudat frenetic de Negoiţă, în timp ce Săftoaica şi-ar smulge ciorapii de pe ea şi ar arunca cu ei în dinţii stomatologului Bănicioiu“. Ca să vezi, chiar aşa era...
Scris de George Roncea
Citeaza acest articol pe saitul tau

EDITORIALISTUL CURENTUL, Catalin Mihuleac, expune DOUĂ MARI MANIPULĂRI ALE OPINIEI PUBLICE PRIN INTERMEDIUL PRESEI: 1907 si 1989. „Pamfletul si tableta, jurnalism sau literatura?“

La Editura Universitatii „Al. I. Cuza“ din Iasi a aparut recent volumul „Pamfletul si tableta, jurnalism sau literatura?“, de Catalin Mihuleac. Cartea, in fapt teza de doctorat in filologie a autorului, contine capitole dintre cele mai incitante, dintre care se remarca „1907 si 1989, doua manipulari ale opiniei publice prin intermediul presei“ ori „Tineretea si traumele presei romanesti“, dar si minicapitole dedicate vedetelor de azi ale pamfletului si tabletei: Mircea Dinescu, C. T. Popescu, Tudor Octavian, Mircea Mihaies, Ioan Grosan sau Vadim Tudor.
Aducand precizari pretioase pe o piata care a fost acoperita pana acum doar la un nivel amatoristic, lucrarea lui Catalin Mihuleac este o lectura necesara atat studentilor in jurnalism, cat si celor care deja lucreaza in aceasta breasla. In plus, trebuie precizat ca scriitura autorului are un vadit sarm, foarte departe de stilul scortos in care cad cele mai multe teze de doctorat din tara noastra.
Adaugam ca, in luna martie, editura Cartea Romaneasca va publica „Zece povestiri multilateral dezvoltate“, o alta carte de Catalin Mihuleac, care ne propune comunismul romanesc, vazut printr-un ochi de soldat „Svejk“. Cartea poate fi procurata si online. Redau mai jos capitolul despre cazurile 1907 si 1989.

„1907” ŞI „1989”
DOUĂ MARI MANIPULĂRI ALE OPINIEI PUBLICE PRIN INTERMEDIUL PRESEI

1907 – Cei 11.000 de morţi recomandaţi de cotidianul „Adevărul” şi fulminanta lor carieră internaţională

Deşi pamfletele nu pot schimba faţa lumii – contrazicând astfel utopia patriarhului Courier – ele pot pune serios umărul la cele mai mari manipulări ale opiniei publice de care pomeneşte istoria.
Pentru istoria ţării noastre, cea mai spectaculoasă mistificare pornită din presă este cea referitoare la răscoala ţărănească din 1907, când ziarul „Adevărul” – prin pana directorului şi proprietarului său de atunci, Constantin Mille – dădea publicităţii şi bătea monedă pe cifra eronată de 11.000 de morţi, faţă de doar 419, câţi certifica, în plenul parlamentului, ministrul de interne I.I.C. Brătianu.
Anii lungi de gazetărie socialistă practicată de Mille îşi spuneau cu tărie cuvântul. Anterior, el îşi desfăşurase activitatea în paginile unor publicaţii de stânga, precum „Dacia viitoare”, „Contemporanul”, „Munca” şi „Lumea nouă”, mai ales acestea două din urmă punându-şi amprenta asupra viziunii sale despre presă. „Experienţa adusă de C. Mille de la publicaţiile socialiste în paginile „Adevărului” va fi fructuoasă pentru dezvoltarea ziarului a cărui direcţie o preluase”[1].
Abia acum, la circa două decenii după căderea regimului comunist din 1989, se poate estima cât de „fructuoasă” a fost experienţa de manipulator public a lui Mille. Până acum, din raţiuni propagandistice, tăcerea a fost totală.
În pamfletul Letopiseţi, apărut în paginile „Adevărului”, în vara anului 1907, Mille face o antiteză (de altfel, foarte plastică şi eficientă jurnalistic) între ţăranii răsculaţi, încolţiţi de puştile jandarmilor, şi boierimea care petrece dezinvolt, înfofolită în blănuri antifonice, pentru a nu fi deranjată de zgomotele neplăcute ale gloanţelor destinate gloatei. Rezultă un tablou bine mulat pe gustul unor partizani declaraţi ai luptei de clasă: „Unii cad răniţi de moarte, iar acolo pe câmp în faţa şirurilor de soldaţi, corpurile celor căzuţi sunt multe de tot. La orizont, cerul e roş. Ard curţile şi hambarele boiereşti. E revoluţiune! Lumea de la Cazinou e în ciocnire cu lumea care munceşte.”[2]
Ecoul confruntărilor ajunge la urechile condeierilor, stârnind dreapta lor indignare. „Destul!” titrează Mihai Bujor în „România muncitoare”. „Destul!”, repetă în cor Alexandru Vlahuţă, I.L. Caragiale, George Ranetti, N.D. Cocea şi mulţi alţii. E un cor pamfletar în care se prind cu toţii; un cor din care N.D. Cocea – ca la o partidă de poker jurnalistic – se simte dator să pluseze miza, oricum umflată, de 11.000 de victime, urcând-o cu seninătate la 12.000. ”Jertfa cumplită a celor douăsprezece mii parcă n-a avut alt rezultat decât să răspândească miazma de hoituri din atmosfera noastră politică”[3].
Pentru o cacealma de asemenea anvergură, e nevoie de trişori cu dexteritate.
Credulă, presa străină se dovedeşte şi ea un bun receptor pentru stimulii informaţionali veniţi din mica ţară carpato-dunăreană. Cotidianul socialist francez „L’Humanité” condamnă, în numărul din 30 martie 1907, „politicienii mizerabili”, vinovaţi de măcelul din satele româneşti; „Le Temps” compară revolta de la noi cu valoarea de etalon a Comunei din Paris; însuşi marele „The Times” din 28 martie 1907, închină un editorial evenimentelor, conchizând că asuprirea nemiloasă a ţăranilor nu putea să aibă un alt efect: „Explozia de faţă este rezultatul!”. Iar vienezul „Die Zeit” inserează, la 2 aprilie 1907, primul capitol al faimosului Din primăvară până-n toamnă, semnat de I.L. Caragiale, pamflet publicat curând apoi în broşură, la editura… „Adevărul”, „obţinând un răsunător succes şi atingând tirajul – pe vremea aceea cu totul neobişnuit – de 10.000 exemplare”[4].
Şi, ca o meritată apoteoză, la congresul Internaţionalei a II-a socialiste – de la Stuttgart, în august 1907 –, însuşi Vladimir Ilici Lenin aşază, cu marea sa autoritate, răscoala ţăranilor români alături de revoluţia rusă din 1905-1907. Ce-şi puteau dori mai mult manipulatorii români?
Ecourile mediatice aveau să persiste ani în şir. La trei ani după evenimente, N.D. Cocea, vorbind de cele de-acum 12.000 de victime, face o asociere vrednică de o pană de mare pamfletar: „Un statistician bizar a făcut socoteala că, dacă s-ar fi înşirat cadavrele ţărăneşti în lungul şi în latul Căii Victoriei, pe o parte a cheiului Dâmboviţei şi până dincolo de Piaţa Mare, Majestatea Sa ar fi putut să meargă de la palat până în Dealul Mitropoliei, ca să citească mesajul de deschidere al camerelor, păşind pe un covor moale de carne ţărănească.”[5]
Pentru ca, la cinci ani după răscoală, Tudor Arghezi să-şi aleagă şi el drept subiect „secerişul de sânge din 1907”[6], în aceeaşi gazetă „Facla”, condusă de Cocea.
Şi de această dată se vede că tot ce atinge cu bagheta sa Arghezi se preface în poezie, dacă ne gândim la pasaje, precum acela în care îl numeşte pe ţăranul român „turcul dinlăuntru”, care va să zică duşmanul din interiorul ţării, în strategia regimului de atunci. Bun psihoterapeut în situaţii delicate de felul răscoalelor, regimul are ac de cojocul „turcului dinlăuntru”. „Turcul dinlăuntru” este vindecat de nemulţumirile sale prin tratamentul cu muzică, dar nu orice fel de muzică. Pentru reuşita tratamentului, se recurge la recunoscutele „simfonii de Hohenzollern”, mult mai performante vindicativ decât simfoniile unor ageamii pe nume Beethoven, Wagner sau Mozart.
Chiar şi când n-are dreptate, Arghezi rămâne un artist…
Regimul comunist trage şi el un profit din răscoală.
Toate artele pun umărul

Eminescu versus Dinescu, românul absolut versus miştocarul utecist. Sau, mai exact: invers

Nu mă aşteptam ca propunerea domnului Alexandru Florin Ţene privind canonizare lui Eminescu să stârnească atâta vâlvă în presa naţională şi în mediul literar din România. Mă aşteptam însă la reacţii miştocăreşti şi la replici date din fundul minţii. Previzibil, Mircea Dinescu a considerat că ar fi potrivit, prin statutul său autoasumat de poet, să se pună pe aceeaşi treaptă cu marele poet naţional şi să declare: “Am şi eu speranţe că voi călca pe urmele mai tânărului meu coleg, mai tânăr cu 100 de ani ca mine, şi că urmaşii Patriarhului mă vor blagoslovi cu titlul de sfânt”. O declaraţie tipică de mârlan care face haz de toate, întocmai ca un personaj caragialesc, frustrat şi plin de sine. De altfel, mişto-ul nici nu este o pornire specific românească. Umorul sincer şi haz-ul de necaz sunt specifice românilor, ca proiecţii a unei firi contemplative care nu se lasă doborâtă în faţa greutăţilor. Dar miştocăreala dinesciană, fără limite şi fără “lucruri sfinte” este mai mult un obicei ţigănesc, un obicei lipsit de orice valoare spirituală şi culturală. O regurgitare a frustrării personale, un act grotesc şi retardat.
O reacţie mai domoală, însă în aceeaşi tonalitate, a venit şi din partea scriitorului clujean Cristian Teodorescu, care a afirmat că însuşi Eminescu ar fi făcut haz de o asemenea propunere: “Eu cred că nu ar trebui să ne pierdem simţul măsurii. Primul care ar făcut haz de aşa ceva cred că ar fi fost Mihai Eminescu însuşi. Mi se pare o idee tristă şi încă o dovadă a lipsei de măsură de care suferim în ultimii ani”. Este evident că nu putem presupune daca Eminescu ar fi făcut sau nu haz de o asemenea propunere, trăind în vremurile noastre, însă putem fi siguri că privind acutala societate românească şi mediul politic, ar fi scris articole la fel de acide şi de acuzatoare. Jurnaliştii Ovidiu Nahoi şi Ioan T. Morar s-au arătat mai surprinşi de existenţa Ligii Scriitorilor din România şi de “tupeul” acesteia de a face o asemenea propunere! Este de înţeles şi acest lucru, pentru nişte indivizi mai familiarizaţi cu cultura marca UTC şi obişnuiţi să fie singurii formatori de opinie, plătiţi regeşte de Vântu.
Aici stă cheia acestei propuneri, de fapt. În ultimii ani a început să se discute tot mai mult despre adevăratul Eminescu: Eminescu gazetarul, Eminescu omul politic, Eminescu naţionalistul. Trei aspecte esenţiale ale vieţii sale care au fost pur şi simplu îngropate de Maiorescu, creându-i marelui om Eminescu o imagine exclusivă de mare poet romantic, trubadur prin ţară şi veşnic îndrăgostit şi patetic. Această imagine a fost perpetuată şi de regimul comunist, la fel ca multe alte stereotipuri care serveau doctrinei de partid. Am ajuns în anul 1989 cu o întreagă pleiadă de oameni de cultură şi oameni de ţară care nu mai semănau deloc cu originalele. O reabilitare a patrimoniului nostru cultural şi politic nu a fost posibilă nici după Revoluţie, moştenirea noastră genetică fiind înlocuită rapid cu un import umanisto- europenisto- soroşist. Puţine au fost vocile care au încercat să ne readucă valorile în mijlocul nostru. Răposatul Artur Silvestri, Nae Georgescu, Theodor Codreanu şi Al. Florin Ţene sunt doar câţiva dintre cei care şi-au făcut o misiune de a restabili adevărul istoric în ceea ce îl priveşte pe Mihai Eminescu.
În general, când este vorba de o propunere de canonizare, cei care sunt cei mai îndepărtaţi de credinţă şi religie sunt primii care vin cu argumente teologice. Este un paradox care ţine mai mult de un sentiment de frustrare pe care îl încearcă respectivii. S-a întâmplat la fel şi în cazul canonizării lui Ştefan cel Mare, acum şi Sfânt. S-au adus contra-argumente ce ţin mai degrabă de viaţa de budoar a domnitorului şi de spiritul vremii: că ar fi avut mulţi copiii nelegitimi, că ar fi fost iute la mânie şi degrabă vărsător de sânge. Însă decizia finală a fost a Patriarhiei, singura instanţă capabilă să ia o hotărâre. Doar forul suprem al Bisericii Ortodoxe este capabil să pună în balanţă viaţa de om, cu realizările care au dăinuit peste veacuri. Şi în cazul lui Ştefan cel Mare, mănăstirile ctitorite şi lupta sa pentru păstrarea identităţii naţionale şi a credinţei strămoşeşti l-a calificat pentru a fi considerat sfânt. În istoria ortodoxiei sunt multe exemple de sfinţi şi mucenici a căror viaţă este puţin cunoscută, însă au intrat Sinaxar după ce şi-au dat viaţa pentru Hristos. Că înainte au dus o viaţă plină de vicii sau că nu au excelat prin smerenie, nu a constituit un argument pentru neintrarea lor în istoria ortodoxiei.
A discuta în acest moment în termenii propuşi de Mircea Dinescu este totuna cu a coborâ personalitatea lui Eminescu la nivelul jegului dâmboviţean şi ateismului comunist. Mircea Dinescu, fost secretar UTC al USR, absolvent al Şcolii de cadre a PCR “Ştefan Gheorghiu”, poetul de curte şi lingău al lui Ceauşescu, nici măcar nu se află în acelaşi plan cu Eminescu şi generaţia sa. Faptul că Dinescu scrie poezii nu e totuna cu actul creator universal şi sacru al creaţiei lirice eminesciene. Iar să ne uităm în gura unui fost cadru comunist, invetat după 1989 ca dizident, este a accepta o luptă între ateismul şi materialismul dialectic al securiştilor comunişti şi credinţa şi naţionalismul lumii culturale de dinainte de al doilea război mondial. Este o falsă dispută. Este, de fapt, lătratul frustrat al unei găşti de neoameni goi spiritual, nemulţumiţi de umbra care o aruncă asupra lor readucerea în atenţia publică a unei personalităţi gigantice, a unui exponent a culturii româneşti autentice, a jurnalismului responsabil şi a naţionalismului militant.
Dacă Patriarhul Daniel va considera că Eminescu merită un loc în panteonul sfinţilor din calendarul ortodox românesc, rămâne de văzut. Însă Eminescu şi-a câştigat deja un loc în istoria şi cultura acestei ţări, un loc care nu îi poate fi luat. Şi mai mult, şi-a câştigat un loc de cinste în inimile tuturor românilor care i-au înţeles adevărata personalitate şi i-au acceptat dinamismul implicării sociale şi politice ca pe o calitate intrinsecă a oricărui “bun român”.
George Bara / NapocaNews

SIE aniverseaza 20 de ani azi si pe 8 februarie


Incepand cu ora 10.00, astazi, are loc la sediul SIE, de pe soseaua Bucuresti-Ploiesti, manifestarea "Serviciul de Informatii Externe - 20 de ani de la infiintare. Rolul si locul SIE in Romania democratica". Actualul director, Mihai Razvan Ungureanu, organizeaza si un cocktail, luni, 8 februarie, la vila Lac 1, la exact 20 de ani de la semnarea decretul CFSN cu nr 111 de reorganizare a CIE. In realitate CIE s-a "reorganizat" dupa executarea lui Ceausescu in felul urmator: generalul Aurel Stamatoiu a fost arestat la ordinul lui Nicolae Militaru, care a preluat serviciul si l-a numit sef pe gen Marin Pancea, fost atasat militar la Belgrad si Paris, suspectat pentru legaturi cu serviciile rusesti si, drept urmare, eliminat inainte de 1989 din DIA si trimis la o garnizoana din Braila. Pe 18 ianuarie, CIE a fost preluat oficial de generalul Mihai Caraman, inlaturat dupa doi ani, in aprilie 1992, in urma unei nebuloase moscovite marca Magureanu-Iliescu. Si asa mai departe...

Wednesday, February 3, 2010

CARTARESCU II FACE CONCURENTA ACERBA LUI PATAPIEVICI. Credinta, acelasi lucru cu "aura orgasmului"

Nici la nu stiu cate mii de metri deasupra Romaniei nu mai poti sa scapi de dementii care au investat spatiul public si "literatura" acestui pamant rabdator. Dupa bolnavul incurabil Patapievici vine tare din urma unul ca Cartarescu, care intr-un interviu acordat revistei Insight a Tarom (ultimul numar), spune:
"Pentru mine, credinta este lucrul cel mai important, dar nu in sensul religiilor institutionalizate, care sunt doar cojile goale ale unor vechi si fantastice intamplari. De fapt, credinta, adevarul stiintific si poezia sunt unul si acelasi lucru, si sunt acelasi lucru cu ecuatiile matematice sau cu aura orgasmului."
"Orbitor", fara indoiala!
In Evenimentul Zilei de azi, tatuka Manolescu il caracterizeaza pe Eminescu si propunerea de canonizare a sa: "E o tampenie fara margini. A trăit în concubinaj, a fumat, a avut sifilis". Oare se gandea la el,de fapt? Caci altfel de ce a iesit asa stramb plodul lui, avortat in buda literaturii, Cartarescu?

SURSA TURNATORIILOR MINCINOASE DIN PRESA, „poetul-portofel“ Mircea Dinescu, incompatibil din prima clipă la CNSAS

„Mă doare în cur că sunt incompatibil!“. Aceasta a fost reacţia pe care a avut-o Mircea Dinescu, atunci când a fost chestionat de „Curentul“, cu ceva timp în urmă, în privinţa incompatibilităţii între funcţia de membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), asimilată celei de secretar de stat, şi cea de membru al Consiliului Editorial al ziarului „Cotidianul“ şi „formator de opinie“ plătit la Realitatea TV. Se pare că nu în acelaşi loc i-a durut pe inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), care au luat în serios relatarea ziarului „Curentul“ şi au început investigaţiile.
Mircea Dinescu, incompatibil cu Legea CNSAS încă din prima clipă a numirii, ca fost membru al PCR şi activist al UTC, este acum pe cale de a fi dat afară din CNSAS după ce ANI a descoperit că afacerile sunt mai presus decât legea pentru „poetul-portofel“, latifundiarul de Dunăre. Dinescu a recunoscut ieri că a primit un document de la ANI în 28 decembrie 2009 în care se spunea că e incompatibil cu funcţia din Colegiu pentru că este senior editor la „Cotidianul“. Între timp, însă, fosta spălătorie a lui Vîntu fusese închisă, la pachet cu „Ziua“, „Gardianul“ şi alte troace, aşa că inspectorii ANI au mers mai departe.
Agenţia condusă de Cătălin Macovei a constatat că Mircea Dinescu se află, încă din data de 27 martie 2006, în stare de incompatibilitate, întrucât deţine simultan atât calitatea de membru al Colegiului CNSAS, cât şi funcţia de administrator al unor societăţi comerciale.
„În urma verificărilor efectuate şi a analizării informaţiilor şi documentelor transmise de instituţiile competente, a rezultat că Mircea Dinescu a desfăşurat activităţi şi a înregistrat venituri după cum urmează: începând cu data de 19.02.2004, Mircea Dinescu deţine funcţia de administrator unic la SC AGROINDUSTRIALA SRL GIUBEGA; în perioada 15.12.2005 - 14.11.2008, Mircea Dinescu a deţinut şi exercitat efectiv funcţia de administrator unic al SC GRĂDINA CU VIŞINI SRL; SC AGROINDUSTRIALA SRL GIUBEGA şi SC GRĂDINA CU VIŞINI SRL au desfăşurat activitate comercială în mod neîntrerupt şi au înregistrat, în perioada 2006 - 2008, venituri în sumă totală de 6.145.388 RON şi profit în sumă totală de 2.058.010 RON“, arată ANI.
În perioada 2006 - 2008, Dinescu a dobândit şi un venit net în cuantum total de 679.240 lei din drepturi de proprietate intelectuală, astfel: în anul 2006, un venit net de 110.267 lei; în anul 2007, un venit net de 46.673 lei; în anul 2008, un venit net de 522.300 lei, din teşchereaua mogulului Vîntu.
„Mi se pare atât de jenant ce se întâmplă. Ce să contest? E o găinărie. Nu vreau să fac nimic“, a spus Dinescu. Cu toate acestea, preşedintele instituţiei, Dragoş Petrescu, a luat în seamă „găinăria“ ANI şi a declarat: „De îndată ce vom avea rezultatul, vom discuta această problemă şi în Colegiu. Nu ştim încă în ce mod va evolua situaţia“.
„Acest tânăr ar trebui să fie ca un înger alb, care nici nu umblă prin lume. Şi el este un fost procuror, care se implică în tot felul de găinării, care are microfonul sub cămaşă“, l-a atacat Dinescu pe Macovei, referindu-se la publicarea interceptărilor de şantaj aplicat şefului ANI de foştii ziariştii Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac.

BADIA OGORANU SI REZISTENTA ANTICOMUNISTA la Festivalul de Film de la Berlin. „Portretul luptătorului la tinereţe“ al regizorul Constantin Popescu jr pune colimatorul pe comunisti

Povestea Grupului Gavrilă primul film al trilogiei „Apoape linişte“ despre Rezistenţa Anticomunistă. „Portretul luptătorului la tinereţe“ a fost selectat şi va fi prezentat la Festivalul Filmului de la Berlin. Regizorul Constantin Popescu jr. a relatat în exclusivitate pentru Monitorul de Făgăraş greutăţile prin care a trecut pînă la realizarea peliculei. Ion Gavrilă Ogoanu este interpretat de actorul Constantin Diţă.  Personajele au numele reale ale luptătorilor anticomunişti ai Grupului Gavrilă care au activat în Munţii Făgăraşului

     Filmul de lungmetraj „Portretul luptătorului la tinereţe“ a fost selectat şi va fi prezentat la Festivalul Filmului de la Berlin care se va desfăşura în perioada 11-21 februarie 2010. Este unul dintre filmele româneşti cele mai aşteptate în cinematografe încă din toamna anului trecut. Subiectul este unul de excepţie şi se referă la activitatea grupului de partizani din Munţii Făgăraşului condus de Ion Gavrilă Ogoranu.

Regia şi scenariul sînt semnate de Constantin Popescu jr, reprezentant al noului val de regizori. Foştii luptători anticomunişti vor fi interpretaţi, într-o distribuţie exclusiv masculină, de către actori tineri precum Constantin Diţă aflat la primul său rol principal într-un lungmetraj, Alin Mihalache, Cătălin Babiuc, Vasile Calofir, Bogdan Dumitrache, Alexandru Potoceanu şi Mihai Constantin. La Festivaul Filmului de la Berlin, „Ursul de Aur“, „Portretul luptătorului la tinereţe“ va fi prezentat la secţiunea „Forum“.

Drama luptătorului anticomunist
 
     “Portretul luptătorului la tinereţe” este prima parte a trilogiei „Aproape linişte” al cărui subiect îl constituie lupta anticomunistă din România. În această primă parte, regizorul Popescu a ales să prezinte activitatea Grupului Gavrilă din Munţii Făgăraşului. Conform relatărilor regizorului, nu lipsesc din scenă cele mai dure momente ale luptei anticomuniste ale Grupului Gavrilă. Nefericitul eveniment petrecut în curtea lui Olimpiu Borzea din Viştea de Jos cînd Remus Sofonea, zis Brâncoveanu, din Drăguş s-a împuşcat, iar Laurean Haşu, zis Leu, din Breaza, a fost rănit grav de glonte. A fost încrustată pe pelicula filmului o scenă dramatică dată de confruntarea luptătorilor cu trupele de securitate într-un şopron din Ileni în care a fost implicat Toma Pirău, zis Porâmbu. Partea a doua a trilogiei care se va denumi „Elisabeta“ se va referi la activitatea revoluţionară a Elisabetei Rizea şi a soţului ei Gheorghe Rizea. Ultima partea cea care a dat denumirea trilogiei „Aproape linişte“ se va referi la lupta dusă de fraţii Arnăuţoiu de pe versantul sudic al Munţilor Făgăraş, grupul denumit „Haiducii Muscelului“. Regizorul Constantin Popescu jr. a stat de vorbă cu Monitorul de Făgăraş, oferind, în exclusivitate, povestea filmului „Portretul luptărorului la tinereţe“. Totodată a acceptat, ca după „Ursul de Aur“ de la Berlin să prezinte filmul, în premieră, şi la Făgăraş, acţiune organizată de Monitorul de Făgăraş.


„O lume care m-a impresionat prin puterea tăcerii ei“

RONCEA: CNSAS, IICCR şi Justiţia îi aruncă pe drumuri pe foştii deţinuţi politici. Drama celor doi Gavrila

Scris de Victor Roncea
Ascensiunea organizaţiei bolşevice subversive a viitorului Partid Comunist din România (PCdR) sub protecţia tancurilor şi a baionetelor sovietice a însemnat aplicarea principiului leninist, după care trecerea de la capitalism la socialism se operează prin aşa-numita dictatură a proletariatului, care în viziunea lui Lenin însemna „violenţă neîngrădită de lege“. Aplicarea acestui principiu în România a însemnat zdrobirea statului de drept, a românismului, a elitelor culturale şi naţionale şi instaurarea unei dictaturi diabolice. De la plutoanele de execuţie până la îngrozitoarele experimente antiumane coordonate în temniţele comuniste direct de agenţii NKVD, totul a fost folosit pentru a zdrobi rezistenţa poporului şi a-i atenta la fibra naţională. Românii au încercat dintotdeauna să se descăpuşeze de paraziţii veniţi din toate colţurile lumii să sugă din bogăţiile naturale ale acestui pământ, ultimii de culoarea ploşniţelor, roşii. Uneori a existat, în istorie, aparenţa reuşitei deparazitării. În realitate, căpuşele s-au infiltrat şi mai adânc, aşteptând venirea „luminii de la Răsărit“.
Odată cu insurecţia tinerilor anticomunişti din decembrie 1989, se spera că anularea efectelor martirajului suferit de cei care luptaseră împotriva comunismului se va realiza atât pe plan moral, cât şi material. Ştergerea daunelor morale trebuia făcută imediat prin anularea hotărârilor date de tribunalele militare sau civile împotriva membrilor celei mai îndelungate rezistenţe anticomuniste din Europa. Se ştie că legendarul Ion Gavrilă Ogoranu şi soţia sa, Ana, s-au dus la ceruri abătuţi, neabsolviţi de „crimele“ de „duşmani ai poporului“ de către „justiţia“ de pe pământ, pe atunci diriguită de celebra „luptătoare pentru drepturile omului“ Monica Macovei. Şi astăzi, Gavrilă Rusu, la fel ca şi camaradul său de rezistenţă, încearcă singur, la peste 80 de ani, să-şi caute dreptatea prin tribunale, după ce i s-a tăiat pensia de persecutat al regimului comunist, fără drept de apel. Daunele morale şi materiale suferite de singura elită anticomunistă reală a ţării trebuiau reparate de către stat, imediat. Miile de bătrâni, ca brazii care se frâng dar nu se îndoiesc, sunt supuşi azi de justiţia post-comunistă la aceleiaşi umilinţe ca şi în regimul trecut. Unii sunt siliţi de sărăcie să-şi ceară drepturile, alţii însă refuză cu demnitate orice despăgubire şi îşi aşteaptă, senini, dreptatea cerească.

O lege strâmbă

În 2009, a apărut Legea care prevedea despăgubirea foştilor deţinuţi politici pentru daunele materiale şi, în primul rând, morale, pe care le-au suferit. Dacă principiul în sine care a condus la această lege trebuie socotit ca fiind legal şi corect, nu acelaşi lucru se poate spune despre aplicarea în practică a acestui decret. În primul rând, nu există un criteriu clar pe care-l prevede această lege. Fostul deţinut se adresează tribunalului care îşi are competenţa pentru locul în care domiciliază, şi un judecător oarecare apreciază de la sine cuantumul despăgubirii. Se cer o serie de dovezi şi acte absolut inutile. Apoi, Ministerul Finanţelor, ca reprezentant al statului în acest domeniu prin Administraţia financiară locală, introduce automat „apel“ sau „recurs“. Astfel, fostul deţinut politic ajunge - dacă mai ajunge - din diferite colţuri ale ţării pe treptele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Bucureşti. Aici, hotărârile sunt absolut neunitare, cu diferenţe de zeci de ori mai mari sau mai mici. Se impune deci ca decretul să fie completat printr-o Ordonanţă de Urgenţă care să reglementeze criteriile şi toate aspectele juridice ce decurg din această problemă, cel mai exact criteriu fiind perioada petrecută în detenţie sau în rezistenţa din munţi. De acest lucru ar fi trebuit să se ocupe pseudo-institutele de „investigare“ a crimelor comunismului, nu de dezgropat şi plimbat morţii de sub crucea lor pe la televizor.

Profitorii tuturor regimurilor

A trebuit să treacă aproape 20 de ani de la căderea comunismului pentru ca preşedintele Traian Băsescu să înfiereze, simbolic, crimele regimului. Ridicol, cei care l-au îmbrobodit pe Băsescu, bine instalaţi, la lojă, pentru spectacolul acestui act, sunt chiar reprezentanţii noului Komintern, profitori ai tuturor regimurilor care au reuşit, în ciuda adevărului istoric, să deturneze condamnarea comunismului ca regim bolşevic impus de fosta URSS prin agenţii şi tancurile ei. Cu maşini guvernamentale la scară şi salarii pe măsură, de secretari de stat, impostori ca Marius Oprea - el însuşi şi „fost“, şi „actual“, cu legături „de gradul întâi“ în Securitate, cerşetor şi la uşa lui Tăriceanu, şi a lui Boc - îşi fac cu tupeu propagandă în blăniţe de oaie, pentru a confisca toate instituţiile statului care ar trebui să se ocupe de crimele comunismului. La CNSAS, alt exemplu, un fost activist UTC al USR din RSR, Mircea Dinescu, teleportat la „revoluţie“ direct din Crimeea şi de la Academia PCR, împarte certificate de „bună purtare“. Emblematic, nici la CNSAS, nici în parascovenia de „Comisie Tismăneanu“ plină de turnători ai Securităţii şi propagandişti PCR, nici la aşa-zisul IICCR confiscat de delatorul fără ORNISS şi o fostă activistă de Partid în presa comunistă, nu se află la conducere NICIUN FOST DEŢINUT POLITIC. Iată cum regimul de după 1989 a reuşit să ducă la capăt condamnările regimului bolşevic eliminând total foştii luptători anticomunişti reali, de la 1947 la 1987, pedepsiţi cu zeci de ani de închisoare şi chinuri. Noul Komintern desăvârşeşte misiunea vechiului Komintern. Şi, totuşi, deţinuţii politici, de la generaţia 1947 la minerii anului 1977 şi muncitorii anticomunişti ai Braşovului lui 1987, nu au murit cu toţii. Şi ştiu că, vorba poetului temniţelor, Radu Gyr, „ne vom întoarce într-o zi“...

CEALALTA REALITATE de la Rosia Montana. ONG-istii Gold Corporation vs ONG-istii lui Soros. In spatele ambelor tabere, aceeasi afacere: aurul nostru

Prioritate de Dreapta semnaleaza o Scrisoare Deschisă adresată principalelor autorităţi din statul român, semnată de organizaţii, instituţii, sindicate şi primari din zona Roşia Montană:

21 organizatii, institutii, sindicate si 11 primari sprijina, intr-o scrisoare deschisa, proiectul Rosia Montana si resping tentativele de intoxicare a opiniei publice de catre organizatii care nu reprezinta zona si nu cunosc situatia reala.

Iata mai jos textul integral al scrisorii: 


Comunitatea locala saluta demersul guvernului de a porni proiectul Rosia Montana si respinge protestele nelegitime ale organizatiilor si persoanelor care nu locuiesc in zona si nu reprezinta comunitatea

Presedintelui Romaniei, Traian Basescu
Primului Ministru, Emil Boc
Ministrului Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely
Ministrului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Adriean Videanu
Guvernului Romaniei
Parlamentului Romaniei

Stimati guvernanti, va scriem pentru a va cere inca o data sprijinul in demararea proiectului minier propus in zona noastra de catre compania Rosia Montana Gold Corporation.

Inceputul anului 2010 a adus cea mai mare bucurie comunitatilor miniere din judetul Alba: vestea ca proiectul minier de la Rosia Montana a fost inclus in programul de guvernare si ca se va relua evaluarea acestuia. Bucuria comunitatii a fost insa stirbita din cauza protestelor unor organizatii si a unor oameni care nu cunosc zona noastra, proiectul minier propus la Rosia Montana si ce inseamna mineritul pentru locuitorii din patrulaterul aurifer.

Probabil sunteti la curent cu situatia sociala disperata in care se afla fostele localitati miniere din Romania: somaj, depopularea zonei cauzata de saracie, lipsa de investitii si finantari, absenta alternativelor economice.

In aceasta situatie se afla si comuna Rosia Montana, judetul Alba, din Muntii Apuseni. O comuna despre care se vorbeste extraordinar de mult in presa sau in interventiile politice. Dar, din pacate, dintre cei care se pronunta in aceasta problema, ingrijorator de putini stiu macar unde se afla localitatea noastra pe harta si inca mai putini i-au calcat pragul.

Noi, semnatarii acestei scrisori, ne exprimam dezacordul fata de cei care se opun in mod nejustificat si absurd bunastarii unor oameni care in prezent traiesc la limita saraciei. Locuitorii din comunele invecinate Rosiei Montane si, mai ales cei din Rosia se confrunta cu o rata a somajului greu de egalat in Romania. Mineritul este singura salvare a comunitatilor miniere de aici, din Alba. Aceste locuri nu au infrastructura sau fonduri ca sa dezvolte activitati precum turismul, iar obiectivele turistice nu pot fi puse in valoare fara bani. Investitiile au lipsit pana acum, dar lucrurile se pot schimba: suntem convinsi ca sta in puterea noastra, a adevaratilor reprezentanti ai comunitatilor din judetul Alba, sa cerem pornirea investitiei private de la Rosia Montana, pentru prosperitatea zonei, a judetului, a tarii, pentru locuri de munca si un viitor mai bun.


Nu vom accepta niciodata ca organizatii precum Fundatia Soros, Clubul de Cicloturism Napoca, Asociatia Romana pentru Protectia Liliecilor, Asociatia Rhododendron, Asociatia Bate Saua sa Priceapa Iapa si altele de aceasta natura sa se exprime in numele comunitatii din judetul Alba si, mai grav, sa hotarasca destinul locuitorilor din Rosia Montana. Aceste organizatii care au o pozitie vehementa impotriva investitiei miniere de la Rosia Montana, nu au nici un temei pentru a fi vocea comunitatii, nici sa vorbeasca in numele unei comunitati cu care nu au vreo legatura. Multi dintre ei nu au calcat in Rosia Montana vreodata, caci daca ar fi facut-o, ar fi vazut nivelul de trai umilitor al comunitatii locale, apele rosii si mediul afectat de mineritul facut neresponsabil atatea secole, si lipsa de sanse la un viitor mai bun al intregii zone. O persoana extrem de vocala precum este si doamna Stephanie Roth nu a fost si nu va fi niciodata bine primita in Rosia Montana caci nu apartine locului, iar orice demers al acesteia de a se opune ca locuitorii din Rosia sa aiba un trai mai bun este imoral si nedrept. Iar un for venerabil precum Academia Romana este inacceptabil sa foloseasca in afirmatiile pe care le face impotriva acestui proiect minier, minciuni si denaturari ale realitatii si sa creada ca oamenii din Rosia Montana si imprejurimi pot trai din culesul fructelor de padure si impletitul cosurilor de nuiele, asa cum ne-au indemnat. Asta a fost pentru noi solutia propusa de Academie. Cum poate un presedinte ca domnul Ionel Haiduc sa vorbeasca in numele tuturor academicienilor si sa pateze renumele Academiei in acest mod? Nu ne mira nimic la domnul Ionel Haiduc, pentru ca domnia sa a participat la Rosia Montana la deschiderea Centrului de Informare al Fundatiei Soros, ba chiar a imprimat numele Academiei Romane alaturi de cel al Fundatiei Soros pe placa inaugurala. Cum poate fi atunci Academia Romana un for neutru in luarea unor decizii referitoare la proiectul minier?

Rosia Montana inseamna minerit si nimic altceva. Noi nu ne dorim decat ca mineritul, ocupatia traditionala a acestei asezari, sa continue. Avem cu totii nevoie de un minerit responsabil si modern, intr-un mediu curat. Si cu totii, cei care mai suntem inca aici pentru ca nu ne-am pierdut speranta, ne dorim respectarea dreptului nostru fundamental la un trai decent. 

Continuarea la Prioritate de dreapta 
Foto: Lorin Niculae

DAN DIACONESCU arunca o noua bomba de presa: arestatul Nicolae Popa, mana dreapta a lui Vintu, i-a acordat la Jakarta un interviu pentru OTV

BREAKING NEWS: Nicolae Popa a acordat la Jakarta un interviu pentru OTV
Jurnalistul Dan Diaconescu a realizat un interviu în Indonezia, cu arestatul Nicolae Popa, mana dreapta a mogului Sorin Ovidiu Vintu, aflat după gratii la Jakarta, materialul urmînd să fie difuzat de OTV în următoarele zile, după o amplă campanie publicitară, semnaleaza InPolitics.Ro.

Potrivit ediției de azi a ziarului Ring, sub pretextul unei vacanţe, ”Dan Diaconescu a părăsit în mare secret ţara cu destinaţia Jakarta, unde s-a întâlnit, faţă în faţă, cu şeful fugar de la Gelsor, capturat pe 2 decembrie 2009 de autorităţile indoneziene.Patronul OTV a declarat, în exclusivitate pentru „Ring”, că, de 10 zile, se află într-o deplasare „în interes de serviciu”. Incursiunea sa în Extremul Orient are următorul traseu: Bucureşti – Jakarta – Singapore – Bucureşti. Profitând că se află în zonă, jurnalistul va cerceta şi cazul diplomatului Silviu Ionescu, acuzat de autorităţile din Singapore că a omorât un om pe trecerea de pietoni. Dan Diaconescu, despre care unii spun că ar fi „agentul de presiune” al Cotroceniului, lămureşte astfel şi „misterul” reluării unei emisiuni cu Traian Băsescu în locul unui nou interviu realizat cu şeful statului în direct la OTV, afirma portalul citat. „Sunt în Indonezia, am făcut un interviu cu Nicolae Popa, de la Gelsor, şi urmează să vorbesc şi cu ambasadorul din Singapore, acuzat că a omorât un om pe trecerea de pietoni. Când revin în ţară reiau seria de întâlniri cu preşedintele României şi cu alte personalităţi.” a declarat Dan Diaconescu.
Tare!

CURTEA de Apel Brasov s-a pronuntat: extremistii maghiari din CJ Covasna au discriminat intreaga comunitate de romani din judetul Covasna!

Curtea de Apel Brasov a respins luni , 01 februarie 2010, actiunea Consiliului Judetean Covasna impotriva Hotararii nr. 815/02.12.2008 a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, prin care s-a constat faptul ca CJ Covasna a discriminat pe criteriul etnic intreaga comunitate de romani din judetul Covasna prin organizarea, in august 2007, a manifestarii "Intalnirea maghiarilor covasneni de preturindeni". Am solicitat CJ Covasna sa isi prezinte public scuze fata de comunitatea romanilor din judet si sa aloce, dupa acelasi principiu, 8 miliarde de lei vechi pentru organizarea unei manifestari romanesti in Covasna. Cum era si firesc CJ Covasna m-a dat cu flit pentru ca au atacat decizia CNCD in instanta. Degeaba insa, pentru ca se vede treaba ca au pierdut...
Decizia Curtii de Apel Brasov vine sa intareasca ceea ce sustin prin probe pe acest blog sau in alte publicatii care imi gazduiesc materialele, alaturi de alti omanei din Covasna si nu numai: romanii din Covasna sunt supusi unui proces violent de epurare etnica de catre administratia publica locala controla in totalitate de catre Uniunea Democrata Maghiara din Romania (UDMR).
Dan Tanasa - Contribuabilul tupeist

NU inteleg cand sub bun si cand sunt jigodie :) Iulian Urban l-a prins in curul gol pe Mircea Toma SRL

E titlul lui Iulian Urban, dar subsemnez la el :) ca si la cele de mai jos:
 

Iulian Urban: Dragi organizatii media, 

Acum cativa ani presa si televiziunile erau in topul credibilitatii alaturi de BOR si armata. Acum sunt colegi de clasament cu parlamentul in topul coruptilor. Frumoase activitati pentru transparenta si "recastigarea credibilitatii media" ati mai intreprins!

Ziua a II-a de dupa Apocalipsa declaratiilor de interese pentru ziaristi !

Mai multe organizatii media ( ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei - MT SRL; Asociatia pentru Protejarea si Promovarea Libertatii de Exprimare - MT SRL; Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie - MT SRL; Centrul pentru Jurnalism Independent - ONG SA) condamna amendamentul propus pe 2 februarie de senatorul PD-L Iulian Urban la legea de functionare a ANI prin care li se cere jurnalistilor sa prezinte declaratii de interese catre o agentie guvernamentala.

Nu inteleg cand sub bun si cand jigodie ?

1. Eram prost de bun anul trecut pe vremea asta cand am propus amendamentele care au eliminat prin Proiectul Codului Civil articolele care aduceau atingere libertatii de exprimare a presei, care se refereau la dreptul la replica asa cum cerut aceste organizatii media ? Pentru cei cu memoria scurta cititi aici http://www.urbaniulian.ro/2009/05/14/ong-urile-din-mass-media-au-cerut-si-obtinut-eliminarea-dreptului-la-replica-din-codul-civil-drept-multumire-anunta-ca-basescu-si-urban-trebuie-sa-infunde-puscaria/.
Eram prost de bun atunci cand aceste organizatii media grupate in Coalitia Opriti Codurile au gasit un sprijin in persoana mea pentru apararea drepturilor ziaristilor  [ pentru cei cu memoria scurta cititi aici http://www.urbaniulian.ro/2009/03/17/prevederile-referitoare-la-viata-privata-protectia-datelor-cu-caracter-personal-respectul-datorat-persoanei-decedate-si-dreptul-la-replica-si-rectificare-ingradesc-libertatea-presei/ ] ; Eram dragi organizatii media prost de bun atunci cand am clamat faptul ca prin Proiectul Codului Civil se urmarea sa se puna botnita presei si invit pe cei lasi, patetici sau cu memorie scurta sa citeasca aici http://www.urbaniulian.ro/2009/03/11/botnita-presei-noul-cod-civil-va-obliga-jurnalistii-sa-plateasca-daune-pentru-informatiile-gresite/ sa vada cum m-am lupta si certat cu profesorii mei de la Facultatea de Drept , cu propriul partid pentru drepturile lor ?

2. Unde erau aceste "organizatii media" atunci cand ziaristii ale caror interese pretind ca le reprezinta au fost cenzurati ? Pentru cei cu memoria scurta cititi aici http://www.urbaniulian.ro/2009/08/04/ma-simt-razbunat/ sa vedeti cum organizatiile media fata de cenzura impusa la Cotidianul, si-a manifestat doar "ingrijorarea" si nu a CONDAMNAT asa cum face acum cand se refera la amendamentul meu ?

3. Unde erau aceste "organizatii media" cand ziaristii erau dati afara pe motiv ca nu scuipa intr-o anumita directie asa cum am scris aici http://www.urbaniulian.ro/2009/10/01/ziarist-roman-hartuit-si-fortat-sa-demisioneze-intrucat-refuza-infierarea-lui-basescu/ ? Erau preocupate sa sustina un partid sau altul in campania electorala ? asta inseamna intregritate, verticalitate si corectitudine ?

4. Unde erau aceste "organizatii media" atunci cand sute de ziaristi de la ZIUA, GARDIANUL sau alte publicatii care au dat faliment, au ramas pe drumuri, cu credite la banci , vazand cum li se naruie sperantele puse in branduri de renume ale presei romanesti ? Unde erau sa ia atitudine si sa CONDAMNE faptul ca aceste sute de ziaristi au ramas pe drumuri tocmai din cauza intereselor pe care sefii lor le aveau in zona politica si economica, interese pe care le vor mai departe ascunse si ferite de ochii lumii ?

5. Unde erau aceste "organizatii media" care pretind ca mor de grija ziaristilor [ care v-ar surprinde sa aflati ca NU se simt reprezentati de ele ] cand Transparency International a dezvaluit ca presa din Romania este perceputa la cel mai coborat nivel in topul coruptiei din istoria ei ? ASA DE SCURTA VA ESTE MEMORIA ?

4 iunie 2009 Transparency International: Mass-media intra in topul institutiilor corupte