Wednesday, September 2, 2009

ADEVARUL despre razboi il spune un adevarat profesor si istoric. GHEORGHE BUZATU: Romania - una dintre cele dintai victime ale Pactului Hitler-Stalin

In atentia kominternistilor:

"Istoria nu-i o religie. Istoricul nu accepta nici o dogma, nu respecta nici un lucru interzis, nu cunoaste tabù-uri. El poate sa deranjeze. Istoria nu este tot una cu morala. Istoricul nu are rolul de-a exalta ori de-a condamna, el explica. Istoria nu este sclava actualitatii. Istoricul nu aplica trecutului schemele ideologice contemporane si nu introduce in evenimentele de odinioara sensibilitatea prezentului. Istoria nu-i tot una cu memoria. Istoricul, intr-un demers stiintific, colectioneaza amintirile oamenilor, le compara intre ele, le confrunta cu documentele, cu obiectele, cu urmele existente, si stabileste faptele. Istoria tine cont de memorie, dar nu se reduce la ea. Istoria nu este un domeniu juridic. Intr-un stat liber, definirea adevarului istoric nu apartine nici Parlamentului, nici autoritatii judiciare. Politica statului, chiar animat de cele mai bune intentii, nu este politica istoriei"( "L´Histoire", Paris, no. 306/Janvier 2006).

Unul dintre cei mai apreciati istorici romani in viata, domnul profesor Gheorghe Buzatu, a vorbit intr-un interviu acordat agentiei de stiri Agerpres, despre situatia Romaniei in ajunul celui de-Al Doilea Razboi Mondial si despre insemnatatea pactului Ribbentrop-Molotov pentru nefasta defasurare a evenimentelor ce au urmat.
Prin diverse actiuni, manifestari si luari de pozitie oficiale, zilele acestea s-au marcat cele sapte decenii scurse de la izbucnirea celei de a doua conflagratii mondiale, eveniment ce a avut implicatii atat de mari si de grave pentru intreaga omenire, inclusiv pentru destinul Romaniei. In acest cadru, asa cum era firesc, pentru o dreapta si obiectiva evaluare a contextului care a condus la declansarea celui de al doilea razboi mondial, un rol deosebit - capital, s-ar putea spune -, revine istoricilor, care trebuie sa studieze evenimentele in toata complexitatea lor, sine ira et studio, sa traga invatamintele de rigoare si sa le prezinte apoi opiniei publice. Dintr-o atare perspectiva, AGERPRES s-a adresat prof. univ. dr. Gh. Buzatu, reputat istoric, unul dintre cei mai de seama specialisti romani in problemele celui de al doilea razboi mondial, care a avut amabilitatea sa ne ofere, in exclusivitate, un comentariu pe aceasta tema spinoasa.

"Spectacolul a devenit - cine ar fi crezut ? - mai mult decat incitant ... acum, la 70 de ani, de la izbucnirea conflagratiei mondiale din 1939-1945. Cand, cum era firesc, cei mai multi dintre noi ne asteptam, precum s-a intamplat la nivel mondial in 1989 sau in 1999, la identificarea, in sfarsit, a unui moment al adevarului, incheiat cu un bilant edificator al responsabilitatilor supreme pentru declansarea ostilitatilor in septembrie 1939, iata insa ca zilnic asistam la etalarea unor noi "puncte de vedere", care de care mai ... originale, mai ... agresive, dar si mai trasnite si mai absurde, ca, totodata, in dezbateri, altadata predominant istoriografice, intervin nenumarati si neasteptati "grei" - nicidecum dintre istorici, ci sefi de stat si de guverne, diplomati si militari, analisti politici ori, mai mult, institutii diplomatice si parlamentare, unele chiar de informatii si contrainformatii etc., etc.

Cum era de asteptat, precum si alteori in trecut, in centrul dezbaterilor se afla problema rolului si locului Pactului Hitler-Stalin sau Ribbentrop-Molotov de la 23 august 1939 in determinarea cursului evenimentelor in directia razboiului pentru inceput european, iar apoi mondial, prin atacarea Poloniei de catre Germania, la 1 septembrie 1939, iar la 17 septembrie 1939 si de catre URSS. In aceasta disputa, surprinsa in detalii de mass-media, adeseori istoricii sunt pusi "la colt", cel mai adesea mai abitir decat insisi agresorii din 1939, ori se arunca in joc "arme noi", adica ... documente secrete, care, desigur, ar putea satisface momentan guvernele si pretentiile lor de putere, dar nu si pe specialistii in domeniul trecutului recent.

Pentru acestia, inca din decembrie 2005, faimosul Apel al unor reputati istorici francezi (Alain Decaux, Marc Ferro, Pierre Milza, René Rémond s.a.), intitulat Libertate pentru istorie, a limpezit - fapt ramas necunoscut politicienilor ! - deja lucrurile, in sensul ca a stabilit elementele definitorii, permanentele scrisului istoric modern, in sensul ca: "Istoria nu-i o religie. Istoricul nu accepta nici o dogma, nu respecta nici un lucru interzis, nu cunoaste tabù-uri. El poate sa deranjeze. Istoria nu este tot una cu morala. Istoricul nu are rolul de-a exalta ori de-a condamna, el explica. Istoria nu este sclava actualitatii. Istoricul nu aplica trecutului schemele ideologice contemporane si nu introduce in evenimentele de odinioara sensibilitatea prezentului. Istoria nu-i tot una cu memoria. Istoricul, intr-un demers stiintific, colectioneaza amintirile oamenilor, le compara intre ele, le confrunta cu documentele, cu obiectele, cu urmele existente, si stabileste faptele. Istoria tine cont de memorie, dar nu se reduce la ea. Istoria nu este un domeniu juridic. Intr-un stat liber, definirea adevarului istoric nu apartine nici Parlamentului, nici autoritatii judiciare. Politica statului, chiar animat de cele mai bune intentii, nu este politica istoriei"( "L´Histoire", Paris, no. 306/Janvier 2006).

Istoria celui de-al doilea razboi mondial in ansamblu a fost marcata, firesc, de o suma de date marcante. Si, totusi, numai una prezinta o semnificatie aparte, in sensul ca, fara a trimite la vreun eveniment notoriu din perioada 1 septembrie 1939 - 2 septembrie 1945, dimpotriva l-a precedat, dar intra in discutie dat fiind ca, pur si simplu, l-a determinat de o maniera categorica. Este in discutie, dupa cum am precizat, faimosul Pact Hitler-Stalin sau Ribbentrop-Molotov, dupa numele ministrilor de externe desemnati de catre cei doi dictatori pentru a-l negocia si semna in noaptea de 23/24 august 1939 la Kremlin si care, de atunci incoace, detine o intaietate indiscutabila in privinta tuturor superlativelor negative ale defunctului veac al XX-lea: cel mai catastrofal, cel mai controversat, cel mai nenorocit, cel mai odios, cel mai sumbru si cel mai plin de consecinte document.

Istorici de faima mondiala ai conflictului din 1939-1945 (Arnold Toynbee, A. J. P. Taylor, Pierre Renouvin, Edward H. Carr, Maurice Baumont, Donald Cameron Watt, Jean - Baptiste Duroselle, Andreas Hillgruber, Henri Michel, Ernst Nolte, William L. Shirer, A. M. Nekrici, Stephane Courtois) s-au exprimat de mult in acest sens, iar studiile recente, intemeiate pe dezvaluirile de ultim moment ale arhivelor secrete, i-au confirmat pe deplin. Retinem un singur exemplu: opinia categorica expusa de un istoric polonez in sensul ca Pactul de la 23 august 1939 si protocolul sau secret deopotriva au servit drept "fundament pentru izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial (subl. ns.)".

Fapt remarcabil, Romania a fost una dintre cele dintai victime ale sistemului european odios introdus de Pactul Hitler-Stalin. Ceea ce, de fel, n-a constituit un temei de recunoastere, dimpotriva, un impuls pentru a-l repudia cu violenta, la 22 iunie 1941.

Relativ la cursul evenimentelor in directia datei fatidice de 1 septembrie 1939, studiile de specialitate datorate unor prestigiosi istorici din intreaga lume conchid ca, in determinarea faptelor spre finalitatea cunoscuta, s-au dovedit hotaratoare tendintele de expansiune teritoriala si ideologica ale puterilor revizioniste - in ordine: Germania, U.R.S.S., Italia si Japonia. Pe de alta parte, liderul celui de-al III-lea Reich, Adolf Hitler, nu ar fi putut sa "arunce" lumea in razboi, daca nu ar fi beneficiat, in sensul cel mai deplin al cuvantului, de avantajele faimoasei politici de conciliere promovata dupa 1933 de cabinetele de la Londra si Paris fata de Germania nazista, si care, cum se stie, a culminat cu intelegerea de la München din septembrie 1938. Deopotriva, in momentul decisiv, mai precis in luna august 1939, Hitler a beneficiat decisiv de cotitura survenita in politica generala a U.R.S.S.: de la negocierile angajate cu Marea Britanie si Franta pentru bararea agresiunii fasciste in Europa, inclusiv pe cale militara, la apropierea fata de cel de-al III-lea Reich, concretizata la 23 august 1939 intr-un pact bilateral de neagresiune. Avand in vedere atat continutul documentului care, cel putin momentan, regla in felul sau "conturile" dintre cele doua puteri reprezentand fortele ireconciliabile ale comunismului si fascismului, cat si consecintele sale, imediate si de perspectiva, Tratatul de neagresiune sovieto-german a avut un rol fatal pentru destinul pacii europene si mondiale. De vreme ce, gratie Pactului, Hitler a devenit arbitrul indiscutabil al pacii europene, atunci cand el nu mai dispunea in repertoriul sau decat de o singura solutie - razboiul!

Elocvent in acest sens a fost dialogul liderilor diplomatici ai Germaniei si Italiei din 11 august 1939, atunci cand contele Galeazzo Ciano ( ministrul de Externe italian - n.r.) s-a interesat de pretentiile reale ale Berlinului la adresa Poloniei:
"Ei bine, ce doriti Dv. in definitiv - Coridorul spolonezt sau Danzigul?", l-a chestionat ministrul de Externe al Italiei pe omologul sau german, Joachim von Ribbentrop.
Replica acestuia din urma a fost in consens cu politica promovata de Führerul Adolf Hitler: - "... Noi vrem razboiul!" (William L. Shirer).

Derularea evenimentelor in linie dreapta in directia izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial a fost marcata de acordul de la München din 29 septembrie 1938 si de Pactul Hitler-Stalin din 23 august 1939. Dintre marii istorici care au investigat "Münchenul", retinem pe Maurice Baumont, Pierre Renouvin, J.-B. Duroselle, A. J. P. Taylor, Telford Taylor, Klaus Hildebrand, Jiri Hochman, M. S. Hitchins, Martin Gilbert si Richard Gott. In opinia lui Telford Taylor, acordul din 28 septembrie 1938 a constituit "un punct crucial al istoriei moderne", in vreme ce, potrivit celebrului istoric britanic A. J. P. Taylor, prin vointa liderilor guvernelor Germaniei, Italiei, Marii Britanii si Frantei, in capitala bavareza sistemul de la Versailles "a fost nu numai ucis, ci si inmormantat".
Comparativ cu Münchenul, Pactul de la 23 august 1939 incheiat la Moscova a fost si este mult mai aspru judecat de istorici, iar aceasta, evident, in raport cu rostul sau nemijlocit in sacrificarea pacii si deschiderea caii spre declansarea celui de-al doilea razboi mondial.

Vom aminti, in acest sens, demonstratiile si concluziile convingatoare expuse de cunoscuti istorici si kremlinologi, precum, in primul rand: Michel Heller si A. M. Nekrici, A. J. P. Taylor, Donald Cameron Watt, William Carr, William L. Shirer, Pierre Renouvin, Maurice Baumont, Alan Bullock, Sebastian Haffner, Wolfgang Leonhard, P. M. H. Bell, V. M. Falin, N. V. Zagladin, Gabriel Gorodetscky, David Fisher si Anthony Read. Punctele de vedere exprimate, dincolo de unele nuante, explicabile date fiind unghiul si momentele abordarii problemei, concorda in mod tulburator.

Michel Heller si A. M. Nekrici, de pilda, descifreaza ca, la 23 august 1939, "o cotitura s-a produs realmente in istoria Europei si a lumii - Uniunea Sovietica a deschis poarta razboiului smondialt semnand Pactul cu Germania (subl. ns.)", in vreme ce cunoscutul ziarist si istoric american William L. Shirer a consemnat ca Stalin, "inamicul mortal" al lui Hitler, "a facut posibila" decizia acestuia de a ataca Polonia la 1 septembrie 1939. Maurice Baumont, membru al Institutului Frantei, nu i-a contrazis pe cei citati, dimpotriva - a sustinut si el - Pactul de la 23 august 1939 "a incurajat puternic pe Hitler sa riste declansarea «marelui conflict» (subl. ns.)", ceea ce si marele istoric Pierre Renouvin retinuse, anume ca "Pactul de la 23 august 1939 a fost acela care a decis soarta pacii (subl. ns.)". Alan Bullock, cel dintai biograf de celebritate mondiala al lui Hitler, observa ca, multumita Pactului cu Stalin, Führerul a capatat "mainile libere" pentru a putea invada Polonia in 1939 fara nici un fel de riscuri.

Un alt aspect, examinat in detaliu, este acela al pretului cu care Hitler a smuls, in 1939, lui Stalin, semnatura lui Molotov pe Pactul de neagresiune. Si in aceasta privinta, in prezent, lucrurile sunt clare. Conditia finalizarii negocierilor, desfasurate in cea mai mare taina, a fost incheierea unui protocol aditional secret, in conformitate cu care Berlinul recunostea in "sfera de interese" a Kremlinului - mergandu-se pana la acordarea "dreptului" de ocupatie - mai multe state sau portiuni de state, incluzand ori vizand Finlanda, Tarile Baltice, Polonia si Romania.
Lucrurile fiind de-acum bine cunoscute, vom face apel la recunoasterile unor specialisti. Revenim, prin urmare, la Michel Heller si A. M. Nekrici, atat de categorici si de aceasta data: "Dupa ce U.R.S.S. a semnat protocolul secret in privinta sferelor de influenta, Germania si-a vazut asigurat spatele in Est. Calea atacului impotriva Poloniei era deschisa". William L. Shirer insista in a demonstra cum, prin "targul cinic", "sordid" cu Hitler, Stalin "a dat semnalul unui razboi scontra Polonieit care, dupa toate probabilitatile, avea sa ia proportiile unui conflict mondial". In ce-l privea, istoricul rus N. V. Zagladin, confirmat de aparitia la Moscova a pseudo-jurnalului lui V. M. Molotov, conchidea fara sovaire: "In asemenea conditii istorice concrete -august 1939 -, Hitler a fost mai interesat in neutralizarea U.R.S.S.-ului decat Uniunea Sovietica in neutralizarea Germaniei. Aceasta s-a si reflectat in semnarea protocolului secret, propus Germaniei ca anexa la Pactul de neagresiune si care delimita sferele de influenta in Europa de Est. U.R.S.S., dupa cum i se parea lui Stalin, neriscand nimic, dobandea posibilitatea sa-si extinda teritoriul, recapatand ceea ce pierduse in cursul razboiului civil. Practic, Stalin, incheind targul cu Hitler, a aprins «lumina verde» pentru agresiunea fascista in Europa (subl. ns.).

Aceasta alegere reflecta conceptia sovietica despre «interesele U.R.S.S.» si despre a caror prioritate s-a vorbit inca la Congresul al XVII-lea al P.C. (bolsevic) (ianuarie 1934)". Semnificatia generala si consecintele dezastruoase pentru Romania ale protocolului secret in discutie au fost evidentiate si de istoricii romani (Viorica Moisuc, Valeriu Florin Dobrinescu, acad. Florin Constantiniu, Ioan Scurtu).

Nu demult, investigand tema Romania sub Imperiul Haosului (1939-1945) (Bucuresti, Editura RAO, 2007), am apreciat vigoarea si logica argumentelor lui Pamfil Seicaru, cel mai mare dintre ziaristii romani ai veacului trecut. Avand in seama ca, oriunde si oricum, evenimentele trebuie examinate si expuse cu obiectivitate in inlantuirea lor cauzala, trebuie sa admitem ca, daca, la inceput, au fost Pactul Hitler-Stalin si Protocolul sau secret (articolul 3), din acestea au rezultat in chip logic si necesar, la 26-27 iunie 1940, notele ultimative ale URSS succedate, din partea Romaniei, de evacuarile Basarabiei, nordului Bucovinei si Tinutului Herta, apoi de subscrierea dictatelor de la Viena (30 august 1940) si Craiova (7 septembrie 1940). Romania Mare a esuat, iar Razboiul Refacerii Unitatii Nationale, care i-a urmat, a fost stavilit, urmare a capitularii si tradarii de la 23 august 1944, cand - considera Pamfil Seicaru (1950) - "Statul roman s-a prabusit". Si, tot pe atunci, el observa ca Romania se dovedise in general dupa primul razboi mondial un factor neglijabil al oricarei "politici de insurectie impotriva geografiei si a istoriei, politica initiata de cei care jucau cartea ruseasca. Astazi poporul roman expiaza concluzia politicii facute de la 1919 pana la 23 august 1944". Iar, pentru a ne opri aici, acelasi a retinut (1952), in termeni adecvati, aceasta realitate de forta si blestem a evolutiei noastre contemporane: "Tot ce s-a abatut, dupa 23 august 1944, asupra nenorocitei noastre patrii era virtual cuprins in actul loviturii de stat" (1952). Tot ce-i posibil ca un atare punct de vedere, expus transant, dar cu sinceritate, sa-l intrige pe cititor, dar, cu obligativitate, el nu este nici apocaliptic, nici aistoric, cum ar fi putut sa se exprime insusi Pamfil Seicaru. Si aceasta pentru simplul motiv ca, acolo, in strafunduri, unde se face istoria, cei "mici" - dupa expresia lui N. Iorga - aveau deja presentimentul dezastrului. Iata de ce, consideram finalmente, avem toate temeiurile sa punem si sa repunem oricand in discutie semnificatia datelor de 23 august - 1939 si 1944, ambele catastrofale prin consecintele pentru Romania, si nu numai. In context, reclamata orientare de Realpolitik nu se explica decat in cazul factorilor de putere ce, fie in 1939, fie in 1944, au obtinut avantaje indiscutabile si pe care - indiscutabil - urmaresc sa le permanentizeze. Ceea ce in politica a fost si ramane imposibil".

Foto: Arhiva personala Ghe. Buzatu
Interviu realizat de agentia de stiri Agerpres
Sursa: http://madalinecsutu.blogspot.com/

No comments: