CUM L-A PUS ION RATIU PE TUSA PE V.TISMANEANU. O Scrisoare Deschisa a lui Liviu Turcu in urma careia cominternistul a fost eliminat de la Georgetown

Remember - SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ D-LUI ION RAŢIU

Stimate Domnule Raţiu,

Decizia de a vă adresa public această scrisoare se explică prin faptul că problemele la care mă voi referi în continuare depăşesc, prin implicaţii, interesele dvs. de ordin personal şi pot afecta, pe termen lung, interesele Romaniei în strainatate. Purtaţi un nume ilustru pentru istoria României, fapt confirmat şi de alegerea dvs. ca deputat în Parlamentul ţării, chiar dupa o absenţă de aproape cinci decenii din ţara in care v-aţi născut. În virtutea acestei continuităţi politico-istorice centrate fundamental pe ideea unităţii şi apărării intereselor naţiunii române, aţi devenit membru al conducerii PNŢ-CD, aţi candidat la postul de Preşedinte al ţării iar recent aţi dorit să deveniţi liderul celui mai important partid al opozitiei din spectrul politic românesc. Amintesc aceste lucruri pentru a sublinia ideea că personalităţile politice, cu precadere cele ce au o filiaţie istorica pozitivă nu-şi pot permite să acţioneze public de o manieră care sa afecteze memoria şi capitalul politic al bunilor şi strâbunilor lor.

Când aţi decis sa donaţi suma de un milion de dolari Universităţii Georgetown din Washington pentru crearea unei catedre universitare care să vă poarte numele nu puţini au fost cei care v-au criticat, între altele şi pentru a nu fi început cu un asemenea spectacular aport mai întâi în propria ţară, orice s-ar spune mai într-o acută nevoie atît de fonduri cît şi de stimuli de ordin academic pentru tînăra generaţie. Apare ca o ironie faptul că filantropişti străini, precum Soros, să deschidă fundaţii în România, iar unul dintre rarisimii români cu posibilităţi financiare să-şi transfere donaţiile către zone de-a dreptul saturate sub acest aspect. Personal nu m-am numarat, la momentul respectiv, printre criticii amintiţi, "înţelegând" subtilităţile deciziei pe care aţi luat-o şi punând-o, pur şi simplu, în cel mai rău caz, pe seama vanităţii. Oameni sîntem şi nimeni nu este perfect, chiar dacă, în cazul dvs., oamenii simpli care v-au votat asociază numele de Raţiu cu insăşi ideea luptei naţionale şi a efortului de a le îmbunătăţi viaţa după peste patru decenii de existenţă comunizată.

Tot răul spre bine, ar putea spune cineva, în măsura în care milionul de dolari alocat pentru subvenţionarea catedrei Raţiu de la universitatea americană formal urmează a fi utilizat pentru studiul culturii şi civilizaţiei romaneşti. Studiul culturii şi civilizaţiei unui popor marginalizează, în mod obiectiv, ca pondere, latura politică şi presupune o echidistanţă greu dar nu imposibil de asigurat prin prezenţa la cîrma activităţilor respective a unor personalităţi academice de o certă valoare ştiinţifică şi mai ales morală. Acceptînd o asemenea minimă delimitare, domnule Raţiu, cred că aţi putea fi de acord cu mine că generoasa dvs. donaţie şi-ar fi găsit mai degrabă locul la alte mari universităţi ale lumii mult mai consacrate sub aspectul prestigiului academic la acest capitol.

Ca unul care aţi petrecut marea majoritate a vieţii dvs. ca cetăţean englez nu pot să-mi reţin uimirea faţă de decizia de a fi ignorat marile universităţi ale tării care v-a primit şi adoptat in vremuri nu dintre cele mai fericite pentru existenţa personală. Aceasta nu înseamnă, cîtuşi de puţin, ca minimalizez sau desconsider în vreun fel Universitatea Georgetown din Washington. In fond, această universitate este cunoscută ca fiind principala pepinieră pentru educarea viitorilor înalţi funcţionari politici şi administrativi ai structurii guvernamentale americane, ocupîndu-se inclusiv de selecţionarea şi pregătirea cadrelor diplomatice. Cunoscând aceste detalii ca şi altele nu pot să nu asociez gestul dvs. de a finanţa crearea unei catedre cu tematică românească cu intenţia de a-i sprijini pe viitorii ca şi, de ce nu, pe actualii funcţionari sau factori de decizie politică din metropola americană, să înţeleagă mai bine specificul culturii şi civilizaţiei româneşti. O abordare, in fond, binevenită avîndu-se în vedere extinderea nefericită şi abuzivă a conotaţiilor vieţii politice româneşti la însăşi substanţa vitală a culturii şi civilizaţiei.

Ca români, presupun că amîndoi dorim curmarea acestei situaţii ce-şi are originea în neputinţa actualilor guvernanţi de a elabora o politică adecvată şi în care românilor li se rezervă în culisele politice internaţionale, precum bine stiţi, un tratament în care principalele ingrediente sînt dispreţul şi paternalismul politic. Presupunînd pe linia acestei analize ca aţi optat pentru un obiectiv politic pe termen scurt (respectiv „iluminarea” cadrelor superioare ale aparatului politic american) în defavoarea unuia pe termen lung (respectiv sădirea în plan intelectual a unei imagini corecte despre cultura şi civilizaţia românească la nivelul unor generaţii universitare multi-profesionale de tipul Oxford, Cambridge, etc.) nu pot să nu-mi manifest totala nedumerire faţă de modul în care procedaţi în cadrul procesului de selecţionare a persoanei ce urmează a fi titularizată la catedra ce vă poartă numele şi care urmează a răspunde de însăşi destinul şi finalitatea obiectivului pe câre vi l-aţi formulat: diseminarea corectă a informaţiilor privind cultura şi civilizaţia românească. O titularizare care, destul de curios chiar şi pentru practicile academice americane, se vrea nu pe termen limitat, ceea ce presupune o naturală rotaţie atît sub aspectul specializărilor dar şi a personalităţilor academice, ci pur şi simplu pe termen nedefinit.

Ca om de afaceri, domnule Raţiu, ar trebui să ştiţi că o astfel de opţiune, în cazul că se va confirma, echivalează cu o investiţie total riscantă, ca să nu spun ilogică, pentru că nu vă oferă nici o alternativă de retragere sau modificare substanţială a planului iniţial. Această nedumerire se amplifică cu atît mai mult cu cît aţi acceptat, din raţiuni care mărturisesc sincer îmi scapă, ca titularul catedrei să fie o persoană care nu dispune de competenţa academică recunoscută necesară pentru abordarea unui domeniu precum cultura şi civilizaţia românească. Veţi afirma, şi pe bună dreptate, că procesul de titularizare nu depinde exclusiv de dvs. existind o comisie şi un proces birocratic ce presupune o alegere dintr-un grup de candidaţi. Tot atît de adevărat este însă că din „respect” faţă de donator, opinia acestuia din urmă are o pondere deosebită şi nu-mi amintesc de nici un caz în care universitatea beneficiară a vreunei donaţii să fi luat o asemenea decizie în total conflict cu finanţatorul programului respectiv.

Super-discreţia, ca să nu o numesc altfel, în care decurge procesul de „selectionare” al titularului dintr-un şi mai discret grup de candidaţi îmi aminteşte mai degrabă de „practicile” dîmboviţene. 0 discreţie care va trebui să ia sfîrşit doar odată cu anunţarea oficială, într-un viitor apropiat, a rezultatului: titularul catedrei Raţiu urmează a deveni Vladimir Tismăneanu. Cel puţin aşa se afirmă în cercuri bine informate. Întîmplarea face ca Vladimir Tismăneanu să fi absolvit, ca şi mine, facultatea de sociologie, cîţiva ani mai tîrziu, este drept, cumoscîndu-ne direct în momentul în care, ca asistent universitar, am participat la îndrumarea grupului de studenţi din care făcea parte la una din cercetările sociologice de teren. Acelaşi şir de întîmplări a făcut posibilă cunoaşterea fără vreun efort special atît a activităţii sale profesionale cît şi publicistice. Sub aspect personal probabil că nici nu i-aş fi remarcat prezenţa, fie în bine, fie în rău, dacă activităţile desfăşurate nu s-ar fi intersectat cu propriile mele convingeri şi opţiuni politico-filozofice şi morale. Ca unul care prin natura imprejurărilor am văzut şi auzit multe în viaţă îndrăznesc să afirm că nu sînt uşor impresionabil şi nici nu mă mai mir cu una cu două. De această dată însă sînt într-o postura în care simt nevoia să vă fac cunoscută nedumerirea mea, fie şi în mod public. Candidatul acceptat de dvs. spre a fi titularizat nu numai că ar urma să poarte o pălărie prea mare dar şi total nepotrivit specificului academic presupus a face obiectul donaţiei dvs.

Stau şi mă intreb dacă chiar aşa de prost stau lucrurile acum în România încît nu aţi putut propune sau susţine o personalitate a culturii româneşti care să se bucure de prestigiul internaţional impus de o asemenea tribună intelectuală. În plus, omul are o biografie marcată de nişte zig-zaguri ce nu vor putea în nici un fel contribui la serenitatea intelectuala şi echidistanţa politică presupusă de poziţia academică vizată. În absenţa acestor minime condiţii stai şi te intrebi ce vor învăţa şi cum vor asimila viitorii cursanţi informaţiile despre cultura şi civilizaţia românească. Nu-i reproşez lui V. Tismăneanu, precum alţii, că este fiul unor ilegalişti comunişti subordonaţi necondiţionat Cominternului, activînd pentru dezmembrarea statului român si instaurarea statului multi-naţional. Înţeleg şi-i respect fie şi post-mortem dreptul tatălui său (agent NKVD - conform generalilor Neagu Cosma, Ion Stanescu, lui Stefan Andrei si altor persoane extrem de bine informate - nota mea, VR) de a fi crezut în idealul comunist internaţional şi de a fi luptat în brigăzile comuniste în Spania. Nu-mi apare ca fiind surprinzător ţinînd seama de „tradiţia familiilor cominterniste” ca unul din unchii săi a fost ilegal lucrind in reteaua sovietica ce a acţionat între altele în Europa occidentală. Sînt în măsură să pricep integrarea parinţilor ca oameni de încredere în prima linie a nomenclaturii comuniste ce a venit pe tancurile sovietice pentru a-i învăţa pe români cum să-şi elimine fizic clasa politică burgheză şi să-şi construiască o viaţă nouă şi fericită sub forma dictaturii proletariatului. Nici faptul ca familia sa a beneficiat de condiţii de viaţă şi confort în totală contradicţie cu cele ale majorităţii covîrşitoare a poporului român nu poate fi luat serios în considerare. Părinţii iţi sunt daţi, nu-i alegi cum vrei tu. Nu am dificultăţi în a inţelege nici faptul că, fiind parte a nomenclaturii comuniste a fost educat în şcoli preferenţiale cu caracter exclusiv, fiind coleg cu mai toţi cei ce şi-au urmat părintii la categoria nomenclatura doi (între ei, Nicu, Zoe şi Valentin Ceauşescu). Logică dreaptă într-un sistem strîmb.

Nu mă miră şi consider a fi fost un rezultat firesc interesul tînărului V. Tismăneanu pentru marxism şi, mai ales, formele internaţionaliste ale acestuia. Perioada formării sale intelectuale a coincis însă cu epurarea parţială de către fostul dictator a grupării cominterniste. Cu un asemenea balast ideologic de familie, promiţătoarea carieră politică a fost brutal spulberată. Singura repliere politică ce i-a rămas a fost cultivarea lui Nicu Ceauşescu pentru asigurarea umbrelei de protecţie şi alinierea subterană la grupul supravieţuitorilor cominternişti din cadrul aparatului CC al PCR. Pricep, fără mari dureri de cap, dorinţa de afirmare intelectuală a aceluiaşi pe atunci tînăr prin scrierea şi publicarea ori de cîte ori a fost posibil (şi mai întotdeauna sub nivelul ambiţiilor sale) a unor articole cu conţinut militant ideologic marxist cam în toate gazetele sau revistele politice pentru tineret, gen „Tînărul leninist" şi altele. Nimeni nu-i poate refuza, sub nici o formă, dreptul politic şi intelectual de a se preocupa şi pendula între doctrina comunistă de tip cominternist şi cea promovata de partidele comuniste occidentale (euromarxismul de tip spaniol francez, italian, etc.) . Primul său studiu tipărit sub forma unei broşuri la Editura Politică a fost pe această linie dedicată Şcolii de la Frankfurt, grupare ce încerca renovarea doctrinei marxiste compromise de stalinism. Cu alte cuvinte, V. Tismăneanu s-a născut, a fost educat şi şi-a valorificat potenţialul intelectual pînă la inceputul anilor ’ 80 în cel mai pur climat marxist cu valenţe internaţionaliste (a se citi cominterniste).

Cînd speranţele sale pentru o carieră politică spectaculară s-au epuizat, V.Tismăneanu a obţinut, cu sprijinul Ghizelei Vass, şefa secţiei internaţionale (relaţiile cu partidele comuniste occidentale) a CC al PCR, o viză pentru Spania. Oficial, scopul a fost inregistrat de autorităţi ca o vizită la prieteni ai parinţilor săi, membri ai Partidului Comunist Spaniol. În realitate, un pretext pentru a părăsi definitiv România. După un periplu curios, via Venezuela unde a fost găzduit .... aţi ghicit, tot de membri ai internaţionalei comuniste, V. Tismăneanu a ajuns, în sfîrşit, în Statele Unite. Din acest moment, mărturisesc că încep să pricep ceva mai greu cariera politico-academică a viitorului titular al catedrei Raţiu, dedicate culturii şi civilizaţiei româneşti. Unde şi cum s-o fi specializat V. Tismăneanu în atît de complexul domeniu al culturii şi civilizaţiei româneşti rămâne cel puţin pentru moment un mare mister. Cert este că la mijlocul anilor ’ 80 este acceptat ca cercetător la Institutul de Studii Politice din Philadelphia condus de Richard Pipes, membru marcant al Consiliului Securităţii Naţionale de pe lîngă Casa Albă în timpul administraţiei Reagan şi care a avut responsabilităţi directe pentru zona comunistă europeană. Această perioadă coincide cu o senzaţională convertire ideologică a lui V. Tismăneanu demonstrată printr-un şir de articole şi studii cu caracter retoric, inclusiv în revista Departamentului de Stat, şi care au avut linear aceeaşi tematică duală: anti-ceausismul (fastă coincidenţă pentru grupul cominternist epurat de fostul dictator din conducerea PCR) şi anti-dejismul. Convârtirea în cauză, oricît de spectaculară, ar rămâne un eveniment pur personal şi cu siguranţă nu unul singular. Istoria cunoaşte, fie şi în mod limitat, cazuri de convertiri spectaculoase fie de ordin politic, fie cultural , fie religios.

Ceea ce-l face paradoxal şi controversat printre supravieţuitorii fizici ai fostei clase politice româneşti, adică cea exterminată de tovarăşii de credinţă ideologică ai tatălui său, este usurinţa şi "naturaleţea” cu care V. Tismăneanu combină în mod curent şi fructuos, presupun, în ultimii ani, vizitele de informare, documentare sau consultanţa la biroul România sau direcţia de planificare politică din cadrul Departamentului de Stat cu cele de la palatul Cotroceni, Victoria, ambasada României la Washington, sediile unora din partidele politice ca şi ale diferitelor organizaţii civice şi obşteşti. În ceea ce priveste obiectul contactelor sale cu conducerea SRI sau cadre ale SIE ce activeaza sub acoperire diplomatică, prefer să las problema pe seama organelor specializate competente.

O stupoare care ar parea gratuită la prima vedere dacă, în exact aceeaşi perioadă de după decembrie 1989, oameni cu biografii mult mai simple şi un bagaj ideologic nesemnificativ care şi-au exprimat intr-o formă sau alta opiniile critice la adresa stărilor de lucruri din ţară nu ar fi avut de suferit, unii dintre ei fiind chiar obligaţi să părăsească ţara în care s-au născut. Las lămurirea acestui mister pe seama istoriei sau, mai bine zis, a istoricilor...

Un lucru este cert: marxist ori anti-marxist reformat, comunist ori anti-comunist intolerant, V. Tismăneanu a fost, este şi va ramîne pe poziţia activistului politic, indiferent de coloratura zilei. Este dreptul său, nimeni nu-i poate imputa ceva, ca şi dreptul celor din jurul său să-l accepte sau nu. Are verva şi, de ce nu, ştie să mînuiască logica ca şi condeiul potrivit convingerilor sale de moment. În acest context, relevarea aspectelor mai sus menţionate au rolul de a ilustra, alături de inconsistenţa academică pentru titularizarea sa pe termen lung sau definitiv la catedra Raţiu, şi una de ordin moral, prin controversele stîrnite de traiectoriile sale ideologice.

Nu este un secret pentru anturajul lui V.Tismăneanu că acesta doreşte, ca o incununare a experienţei sale intelectuale, să finalizeze o Istorie a PCR. Foarte bine, este necesară şi o asemenea istorie pentru viitorime şi dacă va fi scrisă în mod obiectiv va fi apreciată ca atare. Cum însă acum el se află în „febra abordării anti-comuniste” nu cred că ar fi inţelept să o facă. În ştiinţă ai nevoie de obiectivitate, detaşare şi echidistanţă. Ca şi pentru a preda sau coordona activităţile academice vizînd diseminarea onestă a informaţiilor despre cultura şi civilizaţia unui popor. Ceea ce, din păcate, nu este în prezent cazul lui V. Tismăneanu. Nu cred, de asemenea, că trebuie să fiţi foarte îngrijorat de viitorul profesional al actualului candidat în eventualitatea ipotetică a neselecţionării sale la catedra menţionată.

Păstrîndu-şi actualul profil al competenţelor sale reale ca şi relaţiile pe care le cultivă, V. Tismăneanu îşi va continua liniştit cariera profesională. Dacă însă vă veţi menţine prupunerea, vă sugerez, domnule Raţiu să schimbaţi profilul catedrei finanţate de dvs. cu o tematică care să corespundă experienţei şi competenţei sale, respectiv cea legată de istoria sau evoluţia mişcării comuniste internaţionale. Mă tem însă că, într-o asemenea eventualitate, iluştrii dvs. înaintaşi se vor răsuci, cum spunem noi, românii în mormînt iar o idee nobilă în sine va sfîrşi într-un lamentabil eşec cu adevărat de proporţii istorice pentru numele Raţiu.

Cu stimă,
Dr. Liviu Turcu
Washington, 23 ianuarie 1996

Nota mea: Urmarea, cred, o cunoasteti. Sau, daca nu, 'stay tuned' pentru Partea a III-a a analizei rascolitoare a fostului ofiter de informatii, sociologul Liviu Turcu, asupra metodelor Retelei Tismaneanu de capusare a autoritatilor statului roman si nu numai. In curand, in exclusivitate, aici.

Vezi si: Cornel Nistorescu: Un omagiu lui Ion Raţiu - Cotidianul

CAMPANIE pentru Justitia Romana. ROMOSAN debuteaza in COTIDIANUL: Cine se teme de judecători? (Cu un PS pentru Tismaneanu si o morala pentru Tudoran)