
Scris de Victor Roncea
Bulgaria a devenit ieri una dintre primele tari din lume care a introdus votul biometric pentru parlamentari intorcandu-se in acelasi timp la votul stravechi, cu degetul. Bazandu-se pe antipatia generala fata de parlamentari, exploatata avid de presa, pretextul oficial pentru aplicarea votului biometric a fost folosirea in exces a cartelelor parlamentarilor pentru a vota in numele altcuiva.
Presedinta Parlamentului, Tsetska Tsacheva, a descris noul sistem drept un success total desi parlamentari ai Opozitiei au protestat vehement, afirmand ca se instituie o practica degradanta, similara cu metodele politienesti de amprentare a infractorilor.
Parlamentarii de la Sofia au fost introdusi in noua baza de date biometrice pe parcursul a trei zile, cu trei dintre cele zece degete. Conform specialistilor, masura e necesara daca sistemul nu recunoaste din prima buricele degetelor alesilor bulgari. In cazul in care masinaria electronica nu apreciaza nici cel de-al treilea deget oferit, parlamentarii se vor multumi sa voteze in mod traditional, prin ridicarea mainii.
Ramadan Atalay, un membru al partidului etnic Miscarea Turca pentru Drepturi si Libertati si-a exprimat nemultumirea: “Ne-au luat amprentele la trei degete. Sistemul este prost, nu stiu de ce l-au introdus. Dar daca si-au propus sa ne umileasca au si reusit: sa fim numarati in fiecare dimineata, sa trecem de bariera, ca niste animale care sunt duse mezat si apoi sa stam cuminti la locurile noastre stiind ca am fost amprentati. Cred ca nici dvs nu v-ati bucura de asta”, le-a spus parlamentarul ziaristilor de la Agentia Novinite.
Lyuben Kornezov de la Coalitia pentru Bulgaria a avut aceleasi obiectii: "Bineinteles ca este umilitor! Acesta este un Parlament nu o sectie de politie”. Cu toate aceste proteste, presedinta adunarii nationale, Tsetska Tsacheva, si-a exprimat satisfactia, afirmand ca asa votul va fi mult mai sigur.
Romania si Bulgaria - Ghana si Gambia Europei
Daca Romania a fost prima tara europeana care a introdus pasaportul biometric cu cele mai multe elemente de identificare electronica iata ca Bulgaria devine prima tara din sud-estul Europei care introduce votul biometric, ca un pas spre generalizarea acestuia la nivel national. Interesanta ca se poate face o paralela clara intre implementarea sistemului in cele doua tari, considerate “de mana a doua” pentru Europa Occidentala, si programarea experimentarii votului biometric pentru populatie, in tari ca Ghana si Gambia, pentru 2011.
In urma unei miscari pentru libertate, in Romania s-au strans peste 1.000.000 de semnaturi pentru ca romanii sa aiba dreptul democratic de a alege intre pasapoarte simple si pasapoarte electronice, fara insa ca Referendumul propus sa aiba loc. De la 1 ianuarie 2011 urmeaza sa intre in circulatie si Cartile de Identitate electronice dupa ce la mijlocul anului acesta va deveni obligatorie rovinieta electronica. In Bulgaria activistii au reclamat la randul lor posibilitatea ca atat politia cat si firma producatoare de pasapoarte, Siemens – Germania, sa aiba acces nelimintat la datele personale ale populatiei, centralizate in calculatoarele celor doua institutii, dintre care una este straina si privata. Conform unui purtator de cuvant al Simens, citat de Sofia Echo, accesul la baza de date se va face prin doua chei, tinute separat de doua persoane. Informatia nu a inclazit protestatarii sistemului, care reclama pierderea libertatilor individule si tendinta statului de a institui controlul total prin urmarirea populatiei cu ajutorul cipurilor RFID introduse in actele electronice.
Peter Hustinx, seful Agentiei Europene de Protectie a Datelor a avertizat la vremea dezbaterilor din Parlamentul Europen ca exista riscul ca toate aceste date sa fie furate sau folosite pentru scopuri ilegale. Intrebat de Sofia Echo cine va avea acces la baza de date, ministrul de interne bulgar a raspuns evaziv: „angajati ai ministerului de Interne”...
Inceputurile Erei Tehnotronice
DRM is used by Apple to restrict users' freedom in a variety of
ways, including blocking installation of software that comes from
anywhere except the official Application Store, and regulating every
use of movies downloaded from iTunes. Apple furthermore claims that
circumventing these restrictions is a criminal offense, even for
purposes that are permitted by copyright law.






















