Saturday, September 5, 2009

PASAREA DE FOC. Un spectacol unic cu dansatori din caminele de copii si tineri cu disabilitati FOTO/TEXT/VIDEO



Am fost la "Pasarea de foc" a copiilor. Un singur spectacol, din pacate, sustinut ieri seara la National (in holul caruia era si o expozitie foto si cu lucrari ale copiilor dansatori). Un al doilea si ultimul va fi tinut marti, 8 septembrie, la Sibiu. Nu am inteles de ce. Se spune ca nu mai sunt bani. Dar cat poate sa coste o reprogramare la National cand nici nu a inceput stagiunea? Este un proiect de vis care da sperante copiilor aproape parasiti. 100 de copii, majoritatea orfani sau abandonati si tineri din centre pentru persoane cu handicap, dar si copii de la scolile din Bucuresti sau voluntari din strainatate, sunt impreuna, dansand pe muzica lui Stravinski. 15 minute incontinuu s-a aplaudat dupa fascinatia celor 50 de minute de spectacol. De ce "Festivalul George Enescu", care si-a pus, din cate inteleg, doar numele, pe afis, nu ii aduce pe copii la Bucuresti chiar in timpul "evenimentului international"? Cred ca o sa o intreb pe Monique Gruber, sufletul proiectului, sotia fostului ambasador al Germaniei in Romania, Wilfried Gruber, pe care m-am bucurat sa-l reintalnesc ieri, in culise, si el la fel de emotionat ca toata lumea. Am mers in culise sa o felicit pe coregrafa romanca a proiectului, Irina Roncea (foto mai jos), si sa il cunosc pe copilul care a rupt pana la lacrimi inimile audientei prin interpretarea sa. Il cheama Marian Farcas (foto stanga, pe culmi si video) si este de la Casa de copii Gulliver din Sibiu. Desi arata doar de vreo 5 anisori are deja 8 si este foarte serios, in tot ce face. Mai are trei surori si cu totii au luat parte la proiectul aproape unicat. Cei patru frati au fost gasiti intr-o cutie de carton, pe peronul garii din Sibiu.

Salvati prin dans
de Sandra Scarlat
05/09/2009
Tineri din toate mediile sociale vor urca maine pe scena si vor dansa pe muzica lui Igor Stravinsky, intr-un proiect care-si propune sa le schimbe vietile. Li s-a spus ca visul lor este un lux intr-un moment de criza financiara. Dar ei cred ca e o mare necesitate si se pregatesc sa-l implineasca.
O suta de trupuri se misca dintr-o parte in alta a salii de sport a Colegiului National "I.L. Caragiale" din Bucuresti. Sunt aranjati pe cinci randuri, cu fata spre coregraful care sta in mijloc si-i pune sa-i imite miscarile, sa sara, sa se invarteasca, sa alerge spre partea opusa a salii, unde se regrupeaza pentru un alt exercitiu de incalzire.
Sunt 108 de fapt, si nu sunt numai copii, au intre 8 si 31 de ani, si repeta cate sase ore pe zi de aproape cinci saptamani pentru a deveni artistii primului spectacol de dans comunitar din Romania. N-ai zice ca 50 dintre ei sunt copii ai strazii din casele proiectului Concordia. Altii vin de la Centrul de plasament Gulliver din Sibiu, de la Şcoala pentru deficienti de auz nr. 2 "Sfanta Maria" din Bucuresti, de la Ateliere Protejate, un centru pentru tineri cu handicap intelectual.
Lui Monique Gruber, sotia fostului ambasador al Germaniei la Bucuresti intre 2003 si 2006, i-a luat doi ani sa-l convinga pe inventatorul dansului comunitar, coregraful britanic Royston Maldoom, sa faca o astfel de "nebunie" si in Romania. Acesta i-a incredintat coregrafia spectacolului colaboratorului sau Josef Eder, alaturi de care a pus deja in scena, in urma cu doi ani, aceeasi "Pasare de Foc" a lui Igor Stravinsky pe care o vor dansa tinerii romani pe scena Teatrului National din Bucuresti.

Exercitii de vointa

În fiecare dimineata, Josef a antrenat nu doar corpul celor 100 de tineri, dar si vointa, exercitii care s-au dovedit uneori mult mai dificile decat cele fizice. Coregraful german ii aduna pe toti in mijlocul salii si-i punea sa stea nemiscati, in liniste. În primele saptamani, putini reuseau sa urmeze indicatiile date intr-o romgleza tradusa de Irina Roncea, coregraful roman din proiect.

Copiii au fost fermecati de muzica lui Igor Stravinsky

"Like piatra, don’t move!", le striga Josef copiilor sa stea nemiscati. Dar ei se fataiau, se trageau de haine, susoteau. Ridica glasul pentru a-i potoli si a le vorbi, pentru a mia oara, despre respect: "Nu poti sa fii respectat daca nu-i respecti pe altii. Trebuie sa inveti sa respecti in viata."
"Ce e interesant la acest grup este cat de incredibil de eterogen este", explica Josef. Iar cea mai mare provocare a proiectului este sa-i faca pe toti acesti tineri care vin din medii atat de diferite, de la case de copii la licee cu pretentii, cum este Caragiale, sa lucreze ca niste profesionisti. Coregraful spune ca este foarte exigent si nu-si va cobori standardele, iar copiii trebuie sa inteleaga ca nu este totul doar o joaca. "Nu vreau sa lucrez cu niste copii. Vreau sa-i tratez ca pe niste dansatori profesionisti", explica Josef.
Filosofia dansului comunitar este, in conceptia lui Maldoom, "sa dansezi cu oricine, oriunde, oricand". Iar scopul este ca cei implicati intr-un astfel de proiect sa-si descopere potentialul, sa schimbe mentalitati si sa distruga prejudecati.
Pentru Monique Gruber, cea care a dat nastere proiectului "Pasarea de foc", cel mai mare in care a fost implicata pana acum, dansul comunitar este o competitie in care exista numai castigatori. Iar premiul este unul nepretuit: convingerea ca-ti poti implini visele, indiferent cat de indraznete sunt.

Vis de criza

Proiectul in sine a fost un vis al lui Monique, care s-a implicat in proiecte sociale in toate tarile in care si-a urmat sotul, dar a pastrat o relatie foarte stransa cu tinerii din Concordia. A vrut sa faca mai mult pentru ei, a infiintat o asociatie si a inceput un proiect care a speriat-o la inceput, povesteste ea intr-o romana neasteptat de curata.
"Am crezut ca pot sa rezolv totul singura, dar a fost o nebunie", marturiseste ea. O si mai mare nebunie a fost sa ceara sponsorizari intr-un an de criza, dar a reusit odata ce a convins-o pe Alexandra Arnautu, care tocmai punea pe picioare propria companie de evenimente, sa coordoneze proiectul pe plan local.
Au avut probleme cu sponsorii, cu podeaua din sala de sport plina de cuie ruginite pe care le-au inlocuit pentru a le permite copiilor sa danseze in picioarele goale, cu furnizorii de apa si de mancare, cu tinerii care nu respectau regulile. "Cheia e sa nu depui armele", explica Alexandra. Şi nimeni nu le-a depus pana acum, chiar daca au fost momente tensionate, s-a tipat, s-a plans, s-a cerut iertare.
Maine, cei peste 100 de dansatori vor avea primul spectacol pe "cea mai mare scena a tarii", cum o numesc ei, in cel mai mare eveniment artistic al tarii, Festivalul "George Enescu". Josef este convins ca vor fi "minunati", dar spune ca si mai important decat spectacolul in sine este "experienta de a fi pe scena, de a descoperi, de a explora miscarile corpului, miscarile sufletului".

Coregrafii proiectului

Britanicul Royston Maldoom a initiat si coordonat numeroase proiecte de dans in intreaga lume in ultimii 30 de ani, dar numele lui este legat in special de conceptul de dans comunitar.
Coregraful Josef Eder a infiintat un teatru in Germania, a fost premiat pentru spectacolele sale, a jucat in filme si in seriale, iar din 2005 a inceput colaborarea cu Maldoom la proiectele comunitare.
Columbianca Martha Hincapié Charry, cel de-al treilea coregraf al proiectului, si-a prezentat spectacolele in festivaluri europene, a predat dans in tara natala, iar din 2008 s-a implicat in proiecte comunitare.
Irina Roncea, coregraful roman al proiectului, a facut parte din primul grup independent de dans contemporan din Romania, a studiat in SUA, a dansat in tara si in Franta si a participat la un masterclass al lui Maldoom.

Visul, printul si taramul magic

Ana-Maria Veres (17 ani) din Medias, care studiaza actoria la un liceu din Sibiu, spune ca isi traieste deja visul si n-ar mai vrea sa se trezeasca. Ea a fost aleasa pentru rolul principal al productiei "Pasarea de foc".
Josef i-a pus pe toti sa-si imagineze ca ar avea o panza de paianjen peste ei si trebuie sa iasa din ea.
Ana spune ca a luat exercitiul in serios si a fost aleasa pentru ca "facea bine". Initial nu stia ce inseamna sa fie "Pasarea". De-abia dupa ce a vazut pe laptopul din sala de repetitii ca personajul ei are un altfel de costum si altfel de miscari, a inteles ca "e ceva mai mult".
Apoi colegii au inceput s-o ia in brate si s-o strige pe nume, desi pe multi nu-i cunostea. "Ei ma cred superioara, dar eu nu vreau sa fiu."
Bucuria ei este cu atat mai mare cu cat a fost reticenta sa vina la Bucuresti, pentru ca nu voia sa fie si in vacanta departe de familia de la Medias. Acum spune ca a ajuns la "un bine si mai mare". "Sunt foarte fericita. Astept sa se duca visul mai departe sa vad ce va urma", spune ea.

Respect si responsabilitate

Cornel Cimpoeru (19 ani), care danseaza rolul printului Ivan, cel care intra pe un taram fermecat, marturiseste ca visul lui este altul - deseneaza si vrea sa se specializeze pe grafica de publicitate. Coco, cum ii spun ceilalti copii, vine de la Centrul Gulliver din Sibiu, unde mai are patru frati. Doi dintre ei, Ciprian si Maria, vor dansa alaturi de el pe scena Teatrului National. Desi nu crede ca dansul il va ajuta prea mult pe viitor, recunoaste ca-i va fi de folos ce a invatat aici: sa se concentreze si sa-si asume responsabilitatea pentru ceea ce face.
Asadar, pentru fiecare participant, "Pasarea de foc" inseamna altceva. Pentru cei mai mici dintre ei este o joaca, pentru cei de la centrele sociale, ocazia sa faca altceva, sa se bucure de miscare, sa invete sa respecte si, nu in ultimul rand, sa-si faca prieteni.
Şi cei cinci elevi de la scoala pentru deficienti de auz si-au facut prieteni, au avut conversatii lungi prin semne cu cei care nu cunosc acest limbaj. În general insa au nevoie de ajutorul unui interpret care sa le traduca cerintele coregrafului.
Daniela Mantu, profesor la scoala "Sfanta Maria", le spune in limbajul international al surzilor ca Josef le cere sa alerge, sa incremeneasca intr-o anumita pozitie, sa fie in permanenta atenti la el. Şi trebuie sa fie, pentru ca nu vor sa piarda nimic. Le este mai usor sa se concentreze decat celorlalti copii pentru ca sunt obisnuiti sa urmareasca cu atentie si sa imite ce vad. Asa au invatat sa danseze.
Ana Florentina Minea (13 ani) spune ca aude muzica cu ajutorul aparatului pe care-l poarta. Vorbeste cu mainile, dar compune cuvinte si cu buzele. Spune ca-i place sa danseze si i se pare usor tot ce le cere Josef sa faca. La inceput i-a fost mai greu, dar acum s-a obisnuit.
Lipsa auzului ii face pe acesti copii sa-si dezvolte mai bine simtul observatiei, explica profesoara. Sunt singurii care au vazut ca de grilajele ce protejeaza neoanele salii de sport sunt prinsi multi fluturasi de badminton.

Jocuri, lacrimi si dans

Dupa cele sase ore de repetitii, de luni pana vineri, copiii iau masa, tot la Caragiale, in jurul orei 15.00, apoi au program de voie. Mai putin aproximativ 35 dintre ei, veniti din provincie, care au locuit impreuna pe parcursul proiectului, la centrul de ingrijire si gazduire Neghinita, din zona Hala Traian.
Fetele si-au facut salon de manichiura, pedichiura si coafor intr-una dintre camere, in alta se adunau toti sa se uite la televizor, in hol cantau la chitara, faceau concursuri, invatau sa faca fotografii sau sa joace teatru. În piesa pe care au pus-o in scena printre canapele, rolurile au fost de mame care-si abandoneaza copiii, de copii lepadati si de mame salvatoare. Putini au rezistat sa nu izbucneasca in lacrimi.
S-a plans mult si in ziua in care au reusit sa danseze spectacolul cap-coada, pentru prima data, fara indicatii de la coregrafi. Era intr-o miercuri, la trei saptamani si jumatate de la inceperea repetitiilor. Josef a sunat-o pe Alexandra Arnautu, care nu reusise sa ajunga la repetitie, si i-a spus un singur cuvant: "amaizing" (incredibil).

Documentar pe DVD

Tedy (Tudor) Necula, un student la regie care sufera de tetrapareza, regizeaza si produce documentarul spectacolului "Pasarea de foc". Monique a insistat sa-l includa in proiect dupa ce a citit un articol despre el intr-o revista, iar Tedy a venit cu un proiect ce include realizarea unui DVD care sa fie prezentat in festivaluri si difuzat la televiziuni. A facut echipa cu doi prieteni, Mircea Valentin, care se ocupa de imagine, si Bogdan Benea, sunetist "si multe altele".
La inceput, copiii erau speriati de camera de filmat, gesticulau si se strambau, dar pe masura ce saptamanile au trecut s-au obisnuit si unii chiar i-au ajutat cu filmatul. "Lui Coco i-am dat o camera mica, cea cu care am filmat primele mele scurtmetraje", povesteste Tedy. Echipa lui a facut mini-interviuri cu participantii, a cautat sa surprinda momentele interesante, "o cearta, un accident, o nebunie", iar serile erau rezervate montajului. Filmul care va rezulta va vorbi despre evolutia tinerilor din proiect, despre visele si valorile lor, despre pasarea de foc din fiecare.

Spectacole in Bucuresti si Sibiu

Prima reprezentatie a spectacolului "Pasarea de foc" va avea loc maine, de la ora 20.00, in Sala Mare a Teatrului National. În aceeasi zi si in acelasi loc este programata si o repetitie cu publicul, de la ora 11.00. Cel de-al doilea spectacol va fi la Sibiu pe 8 septembrie, la Casa de Cultura a Sindicatelor, de la ora 19.00. Intrarea este libera.
Vezi: Adevarul
Foto: Daniel Angelescu si Alisa Tarciniu








3 comments:

Stefania Ciuca said...

Se pare ca nici tu nu ti-ai facut temele si nu te-ai documentat bine..De ce ne pui pe toti intr-o singura oala? Eu nu stau la camin si n-am nici dizabilitati.Nu sunt nici orfana..:| Intr-adevar,majoritatea sunt in situatiile mai sus precizate,insa asta nu inseamna ca suntem cu totii asa,ok?

Victor Roncea said...

Imi cer scuze. Am facut rectificarea necesara. Daca vrei sa povestesti despre proiect te rog sa-mi scrii si te voi publica. Felicitari, oricum!

Stefania Ciuca said...

Multumesc pentru rectificare. Da,mi-ar placea sa povestesc despre proiect pentru ca am foarte multe de spus. Am mai povestit pe blogul meu http://niak.wordpress.com dar si pe blogul proiectului http://dance-with-us.blogspot.com

Pe pagina mea de hi5 http://stefaniaciuca.hi5.com am poze de la antrenamente si de la Sibiu.

Lasa-mi mailul tau ca sa-ti trimit un articol.

O zi frumoasa!