Sunday, August 30, 2009

PETRU ROMOSAN: Ioan T. Morar, cu şi fără SOV. „Cat va fi făină-n sat / Şi găină de furat”.

Şi „viaţa mea a fost un lung şir de miracole” (Brâncuşi dixit) - le voi scrie cîndva. Am cunoscut oameni mari, am fost dăruit de bunul Dumnezeu cu mulţi maeştri din domenii diverse, am avut şi am prieteni adevăraţi, am întîlnit oameni tineri de mare valoare, dar, drăcia dracului, n-am avut parte decît de denigratori mărunţi, chiar jenanţi. Dacă Dorin Tudoran m-a păcălit o vreme, azi ştiu cu cine am de-a face. În ceea ce-l priveşte pe Volodea Tismăneanu, n-am avut niciodată vreo iluzie. Şi pe amîndoi îi trec tot la capitolul mărunţei, ca şi pe Mihăieş şi pe Patapievici, alţi impostori recenţi.
Ioan T. Morar e un fel de copie proastă a mea. Un fals grosolan care mă urmăreşte de foarte mulţi ani. Nu e singurul. Un altul a fost fabricat de Securitate şi, începînd din 1983, a fost pus pe locul meu în viaţa literară, iar de curînd chiar în istoria literaturii. Mă rog, o istorie a „lor”, o altă fabricaţie. Dar să revin la Biju(teria) Morar. Prima lui plachetă de versuri, „Îmblînzitorul de metafore” (1981), e o pastişă după textele mele. Un fel de plagiat în spirit, dar mai ales în ticuri compuse pe baza volumului meu „Comedia literaturii” (1980). Cînd i-am răsfoit volumaşul la restaurantul Uniunii Scriitorilor, am avut un sentiment de deja-vu grotesc. L-am aruncat în primul coş de gunoi la îndemînă, aşa cum obişnuiam să fac pe atunci şi cu ziarele şi gazetele la scurt timp după ce le cumpăram. În utimii ani, Biju nici nu-şi mai citează în CV-uri placheta de debut. O ascunde ca pe o faptă de ruşine. De fapt, Biju a debutat de vreo trei ori, şi totuşi, scriitorul Morar nu s-a născut încă. Deşi a obţinut un nelalocul lui premiu al Uniunii Scriitorilor în 1984. Pilele lui de atunci ar putea să ne explice „cariera” lui jurnalistică de azi? În următoarele lui plachete de versuri i-a pastişat pe alţii. Ceea ce face şi azi, de altfel. Individul nu are personalitate. Ca şi falsificatorii operelor de artă, el poate imita pe oricine pentru că el însuşi nici nu există. Dar dracii, mari sau mici, nu procedează oare la fel? La drept vorbind, nu l-am înţeles niciodată pe Creator: de ce a hotărît să-i nedreptăţească într-atît pe unii? De ce unii se nasc şi mor mici, urîţi şi lipsiţi de orice talent? Născuţi „greşit”, ei vor raspîndi toată viaţa mizerie. E vina lor?
Ştiu că acest denigrator minim, ce mi-a fost destinat de vreun diavol meschin, va continua să-şi facă jobul umilitor atîta timp „cît va fi făină-n sat / Şi găină de furat”. Isteric, revanşard, va munci sisific pentru a pune la îndoială pe oricine, străduindu-se neputincios să edifice un egalitarism al mizeriei.
Am înţeles că patronul lui Morar, pe care n-am ajuns să-l cunosc, pune mai presus de orice respectabilitatea. Dar dacă domnul Vîntu se visează, într-adevăr, un om respectabil, e cu neputinţă de înţeles cum ar putea cîştiga o asemenea valoare folosindu-se de nişte poame ca Ioan T. Morar, deja condamnat penal definitiv pentru calomnie în presă, şi colegii săi, ziarişti de baltă şi ei, Doru Buşcu, Mirela Corlăţan, Cristian Pătrăşconiu, Eugen Istodor etc., etc., oricîte mii şi mii de euro le-ar plăti lună de lună, an de an.
PS: O discuţie publică despre salariile şi veniturile jurnaliştilor ar clarifica multe. Cine are curajul să înceapă?

Sursa: Foaia Transilvana
Foto: http://guerilla08.wordpress.com/

No comments: