Friday, September 4, 2009

COMISARUL TISMĂNEANU SE ÎNTOARCE. Mircea Platon: două generatii de Tismăneni au folosit această retorică pentru a pune lăcata pe constiinta românească

Profesorul Paul Gottfried, reputat istoric si gînditor conservator american, autor de cărti despre conservatorii romantici germani, despre multiculturalism, despre statul dădacă, despre Carl Schmitt, despre istoria conservatorismului american, a scris un articol în care, pornind de la cartea Fantasmele salvării, a dlui Vladimir Tismăneanu, arăta că dl Tismăneanu e un om de stînga, o stîngă habermasiană, preocupată de reeducarea est-europenilor după modelul reeducării postbelice a germanilor. Profesorul Gottfried sugera si că, fără natiune, nu e posibilă o viguroasă democratie participativă. Or, tocmai natiunea e principala victimă a ideologiei îmbrătisate de dl Tismăneanu, ideologie care distruge natiunea de dragul unei „societăti civile” preocupate cu persecutia sau cel putin cu deconstructia majoritătii în numele minoritătilor reale sau închipuite si cu distrugerea elitelor, criteriilor si modurilor de viată organic-istorice în numele unor egalităti în „drepturi” artificiale si a pseudo-elitelor birocratic-activiste.
M-as fi asteptat ca articolul profesorului Gottfried să-i aducă profesorului Tismăneanu satisfactia dezbaterii cu un egal. În definitiv, dl Tismăneanu a refuzat de multe ori dialogul sau polemica pe motiv că preopinentii erau sub demnitatea domniei-sale, că nu au doctorat, că nu sînt profesori, si că nu au publicat la edituri de prestigiu. Acum deci, cu ocazia articolului profesorului Gottfried, era timpul ca profesorul Tismăneanu să sesizeze ocazia si să strălucească doctrinar. De aceea, mare mi-a fost dezamăgirea cînd profesorul Tismăneanu, în loc să se adreseze chestiunilor ridicate de un egal al domniei-sale, a ales să polemizeze cu un blogger care a semnalat articolul, cu un student care a înjurat pe forumul blogului, si cu mine care, cum nu obosesc să mi-o amintească ciracii dlui Tismăneanu, nu am nici măcar doctoratul si ar trebui să tac (asta pe lîngă numeroasele acuzatii grobiene pentru care nu îl fac răspunzător pe dl Tismăneanu).
Din păcate, nefiind ventriloc, nu pot să tac răspunzînd în acelasi timp întrebărilor pe care mi le adresează dl Tismăneanu si la care îmi cere, imperativ, răspuns. Dar voi încerca să împac si capra si varza dacă profesorul Tismăneanu acceptă următorul tîrg. Promit să tac după ce îi răspund sincer la întrebări dacă si domnia-sa îmi răspunde sincer la o întrebare care mă frămîntă.

Asadar, chestiunile pe care le ridică dl Tismăneanu sînt următoarele:

1. Mă acuză de ipocrizie arătînd că, desi scriu împotriva neoconservatorilor români, am tradus si publicat în revista „Rost” un text despre Tragedia multiculturalismului semnat de Irving Kristol. Da, e adevărat că Mihail Neamtu si Claudiu Tîrziu mi-au cerut permisiunea de a publica, pe website-ul neoconservator „Antiteze”, respectiv în revista „Rost”, acel text si altele. Textul respectiv provenea dintr-o serie de traduceri pe care le-am făcut, prin 2001, pentru revista „Convorbiri literare” încercînd, într-o vreme cînd nu vorbea mai nimeni despre miscarea conservatoare americană, să legitimez cu ajutorul ei o eventuală miscare conservatoare în România. În anii ’90, profesorul Vladimir Tismăneanu si o mare parte a „dreptei” românesti de astăzi ne-au dat de înteles că a fi occidental înseamnă a fi de stînga, a fi multiculturalist, corect politic, social-democrat, Soros-ian etc. Dreapta conservatoare era socotită atavică, reactionară, antisemită si era asociată abuziv extremismului lui Corneliu Vadim Tudor. Dl Zigu Ornea înfiera, săptămînă de săptămînă, în revistele „România literară”, „Dilema”si pe unde mai apuca, dreapta românească interbelică. Fără nuante, ni se dădea de înteles că, abia iesiti din comunismul real, trebuie să ne denazificăm de urgentă pentru a intra în comunismul adevărat. De aceea, atunci cînd mi s-a oferit oportunitatea, am tradus din conservatorii anglo-saxoni, din Kristol, dar si din William Schlamm, William F. Buckley, Clinton Rossiter, Peter Viereck sau T.S. Eliot. Traducerile respective erau menite a reprezenta o mostră din gîndirea conservatoare americană, de toate nuantele, evrei, catolici, protestanti, conservatori si neoconservatori. Scopul publicării acelor traduceri era de a arăta că dreapta e legitimă. Din păcate, din momentul în care a devenit legitimă, dreapta a atras, conform principului „la plăcinte înainte, la război înapoi”, multi oportunisti, oameni care nu ar sacrifica nici măcar un suspin pentru ideile si realitătile de pe urma cărora vor să trăiască.

2. În al doilea rînd, dl Tismăneanu pare a crede, împreună cu ciracul său Mihail Neamtu, că vreau o „dictatură teocratică”, că sînt nazist „Blut und Boden”, si că mă exprim periculos de „ambiguu” atunci cînd spun, într-un interviu din revista de cultură religioasă „Tabor”, că drumul României trebuie să fie de la letargie la liturghie. Îl asigur pe dl Tismăneanu – pe dl Neamtu nu îl pot asigura de nimic, se învîrte prea repede – că nu are de ce să se teamă, multi dorm si în timpul liturghiei. De aceea nu vreau o dictatură teocratică în care oamenii ar fi încolonati si dusi la liturghie cu sila. Acest lucru e străin de duhul Ortodoxiei. Ceea ce vreau însă e o recentrare a realitătii – politice, economice, sociale, educationale – românesti pe persoană. Consider, tocmai pentru că nu am uitat tragediile secolelor XIX-XX (comunism, nazism, două războaie mondiale, colonizare/decolonizare/recolonizare), că doar recunoasterea realitătii persoanei ne poate feri de tiranii ideologice care ar aseza ca „bine suprem” fie clasa, fie rasa, fie imperiul, fie „piata”. Consider că antropologia crestină nu trebuie înlocuită cu antropologia lui homo oeconomicus sau cu orice altă întelegere reductionistă a realitătii umane. De aceea, cred eu, crestinismul nu trebuie să fie prezent în Europa doar ca traditie culturală, ci ca realitate liturgică vie, ca afirmare a prezentei lui Dumnezeu, a Persoanei lui Iisus Care vine cu Trupul Său la Sf. Liturghie, a naturii noastre creaturale si a sensului istoriei ca răstimp al mîntuirii. Mi se pare că, în afara acestei întelegeri a istoriei, cădem în încercări facile de a mesteri o utopie, de a făuri, cu ajutorul ideologiilor, raiul pe pămînt. Singura stavilă împotriva acestei tentatii eshatologice e crestinismul. Nu crestinismul-cultural, ci crestinismul- liturghie, nu memoria, ci prezenta realizată prin închinarea înaintea Dumnezeului celui viu. Istoria ca prezentă a lui Dumnezeu. De aceea, nu pot accepta ca Liturghia să fie răstălmăcită de dragul politicii, asa cum ar fi vrut „societatea civilă” în „cazul Corneanu”. A face ceea ce ar fi vrut societatea civilă ar însemna instrumentalizarea politică a liturghiei, ar deschide drumul fie statului-biserică, fie bisericii-stat. Nu toate lucrurile care sînt în lume pot fi tratate ca si cum ar fi din lume. Dl Tismăneanu tratează pe oricine recunoaste si trăieste acest lucru drept „febricitant”. E dreptul domniei-sale. Dar e si dreptul meu să consider că a defini „dreapta” în absenta traditiei nu ca memorie, ci ca prezentă în sens crestin înseamnă de fapt a fi de stînga. Diferenta dintre cele două sensuri ale traditiei este diferenta dintre o mumie si sfintele moaste, dintre cei pe care-i comemorăm de Ziua eroilor si cei pe care-i pomenim la fiecare Sf. Liturghie.

3. Dl Tismăneanu îmi cere să denunt clar si să mă disociez fără echivoc de afirmatiile lui Ilie Catrinoiu. Ieftinul sicofant Neamtu face legătura între dl Adrian Costea, site-ul lui Ilie Catrinoiu, Mircea Platon, Ovidiu Hurduzeu, ortodoxie si asasinii lui Stelescu. După cum am mai spus, despre asasinii lui Stelescu sînt convins că „febricitantul” dl Neamtu stie mai multe, ca unul care si-a petrecut tineretile scriind articole legionare. După care a devenit de stînga. După care a devenit de dreapta. După care cine stie – poate dl Tismăneanu ? – ce va mai deveni.
Am spus în cartea A treia fortă – pe care stiu că dl Tismăneanu a citit-o –, si am spus si în lansările de carte pe care le-am avut la Timisoara sau Costanta: nu gust nici antisemitismul si nici teoria conspiratiei. Nu sînt nici rasist sau white suprematist, asa cum e Revillo P. Oliver, unul din autorii mentionati apreciativ de dl Mihail Neamtu în Idei în dialog (probabil că, iarăsi, Neamtu a citat fără a citi, motiv pentru care l-as ruga pe dl Tismăneanu să-i verifice atent referatele si referintele de acum încolo). Am vorbit împotriva antisemitismului, am scris împotriva nazismului, am fost atacat de autori neolegionari pentru modul în care înteleg Miscarea Legionară. Nu am folosit injurii antisemite. Nu cred în legitimitatea crestină, politică, antropologică etc. a rasismului.
Ceea ce i-am reprosat si îi reprosez eu dlui Tismăneanu nu are legătură cu rasa, clasa casa sau masa domniei-sale. Are legătură cu politica domniei-sale. De aceea nu înteleg de ce îl tot aduce în discutie dl Tismăneanu pe profesorul Moshe Idel. M-am întîlnit cu profesorul Moshe Idel o singură dată, la o conferintă. Îl admiram pe profesorul Moshe Idel din scris. Întîlnindu-l, mi-am dat seama că, pe lîngă eruditie, profesorul Moshe Idel e un om modest, cu umor, de mare caracter. Un adevărat mensch. Dar prezenta publicistică a dlui Tismăneanu nu mi-a lăsat niciodată această impresie. Asa că nu i-as spune profesorului Moshe Idel, după cum nu i-am spus nici profesorului Vladimir Tismăneanu, după cum nu i-as spune nici profesorului Gottfried nici o măgărie antisemită. Dar nu pentru că se încruntă dl Tismăneanu la mine. Ci pentru că nu mă interesează antisemitismul. Ceea ce mă interesează e că dl profesor Tismăneanu, un om de stînga, pretinde că e de dreapta si încearcă să redefinească dreapta românească în acord cu valorile stîngii. Asta e tot. Mă cert sau mă împac cu dnii Gottfried sau Tismăneanu avînd în vedere nu rasa domniilor-lor, sau religia, ci sinceritatea angajamentului politic.
*
Si acum, că mi-am clarificat pozitia, îi pun si eu dlui Tismăneanu o singură întrebare. Domnia-sa deplînge astăzi „înmultirea mitocanilor piosi”, a „focarelor de infectie” si a „putreziciunii”. Tatăl domniei-sale a fost preocupat în anii ‘50 de lichidarea „banditilor mistici”, a „putrefactiei burgheze” si a „năpîrcilor veninoase”. Dl Tismăneanu nu e răspunzător pentru ce a făcut tatăl domniei-sale. Dar se face vinovat de folosirea aceleiasi retorici. Ieri de stînga, azi de „dreapta”, două generatii de Tismăneni au folosit această retorică pentru a pune lăcata pe constiinta românească. Deci întrebarea mea e: pînă cînd?

Sursa: http://convorbiri-literare.dntis.ro/PLATONmai9.html
Vezi si: Mircea Platon - Paul Gottfried UN INTERVIU LAMURITOR

No comments: