Sunday, August 30, 2009

"TANTI" PLESU a fost informator la Securitate. POETA Florica Mitroi: PUMN SI DE LA CAPAT

ADEVĂRUL, CA O IUBIRE CARTEZIANĂ
de Florica Mitroi

Motto:
„Rien n'est beau que le vrai”
Boilleau


În anul de graţie 1990, 13-15 iunie, poetul român Cezar Ivănescu a fost bătut crunt de mineri. În timp ce falşii disidenţi (care sînt de fapt comuniştii care au acaparat opoziţia, au infestat mai bine zis opoziţia) ascunşi bine (ce straniu!) stăteau la căldurică şi practicau, poate, perversiuni sexuale (nu mă gîndesc la Andrei Pleşu el nu este pervers, el a fost informator la Securitate, ceea ce e altceva!); va spune că nu mă dă în judecată pentru că nu se înjoseşte, vă rog să nu-l credeţi.

Din două motive:

1. subsemnata care îl acuz, sînt o poetă adevărată, nu o filosoafă imaginară ca „tanti” Pleşu. Criticul Lucian Raicu îşi începea cronicile despre mine numai cu „foarte talentata Florica “ Mitroi”. Asta este situaţia.

2) în cazul în care în presă ţi se aruncă o acuză atît de gravă (fost delator la securitate, ceea ce nu exclude şi acuza de actual delator) şi n-ai argumentele juridice ca sa te aperi, ca ministru eşti descalificat din punct de vedere moral. Se va vedea astfel de ce superbul şi eruditul nostru prim-ministru, Petre Roman, care a venit ca o rază de soare după figurile groteşti ale Ceauşeştilor, nu vrea nici să stea drept ca un erou pe calul revoluţiei, şi să ţină frîiele, nici să coboare de pe cal, de parcă s-ar putea adopta figura struţului din poziţia călare, dar asta cu alta ocazie. În timp ce disidenţii (comuniştii din opoziţie, am zis) anunţaţi de maoiştii de la putere că uneltele lor comune (minării) vor colinda Bucureştii ca să ... planteze flori de fier în capul cetăţenilor, Cezar Ivănescu, poetul care a iubit toată viaţa adevărul cu o iubire carteziană aş putea spune, a căzut victima unei bestialităţi uluitoare, specifică soldaţilor lui Stalin, care scoteau maţele chiaburilor şi le înfăşurau capetele pe după pomi, în timp ce tovarăşul Deşliu, ridicat pe aripile inspiraţiei, le imortaliza chipurile şi gesturile în vestitele sale poeme proletcultiste.

De asemenea, poetul stalinist Alexandru Jebeleanu, declarat de curînd rezistent de către nemuritoarea sa iubita, Ileana Mălăncioiu, autoarea poemului „Găina Tăiată”. Căci în toate timpurile şi sub toate guvernele iubirea a înfrumuseţat totul în dîrdora sentimentului arzător, căci cum altfel ne putem explica decît prin iubire oarbă faptul de a-1 declara tocmai pe cel care a colaborat cel mai mult la aducerea răului (stalinismul), ca rezistent la acel rău pe care el însuşi l-a propagat? În această aberaţie nu se poate ascunde, după cum am zis, decît orbirea din dragoste. Sau poate că tovarăşica (n-am greşit, a fost membră PCR) vrea să ne orbească pe noi, aruncîndu-ne în ochi cu praful trist şi mort de pe aripile fluturaşului său stalinist, sperînd astfel că noi nu vom rezista şi ne vom da la o parte, aşa cum ne-am dat la o parte oripilaţi, săraci, zdrenţuiţi, şi flămînzi cînd ei, disidenţii, (foarte rezistenţi, de altfel) grohăiau de plăcere şi de slugărnicie şi se hîrjoneau la trocul prosper al PCR.

Se explică prin aceea că disidenţii alianţo-ciochişti, comunişti pînă în măduva oaselor viermuiesc şi gem de plăcere în următoarea poziţie strategică avantajoasă (prima a fost colaborarea cu comuniştii) – a doua butoiul cu miere al luptei anticomuniste plătite gras. Merde! Sînt lipsiţi total de conştiinţă şi de caracter, educaţia comunistă altoită miciurinist asupra celor şapte ani din părinţi legionari, dînd acele fiare prezente în orice moment politic, de orice culoare, ca să nu le scape profitul. Vezi Manolescu, liderul cu glas scopit al Alianţei Civile, a orbului cu ologul.

Dar să ne întoarcem la sărmanul Cezar Ivănescu, care la ora actuală nu este nici mort, nici viu, moare de foame dat afară de la „Luceafărul” de către KGB-istul Mircea Dinescu, care vă prosteşte că este disident fiindcă vă place să vă lăsaţi prostiţi, dragi concetăţeni, vă complăceţi, în această stare de batjocorire a marilor voastre valenţe intelectuale, nu vreţi să renunţaţi la inerţie. Vai! am rostit cuvîntul folosit de Labiş care a murit împins sub tramvai! Dar ce vă pasă dumneavoastră, dragi cititori români, inerţi la adevăr? Da, da, sînteţi inerţi la adevăr!

Cezar Ivănescu a suferit un traumatism cranian, foarte grav, în urma căruia a rămas bolnav şi slăbit, uneori speranţa i se întunecă şi este la hotarul dintre viaţă şi infern. Veţi vedea pe parcurs cît de bine i-ar fi priit „Europei libere“ ca poetul Cezar Ivănescu, bătut de mineri, să fi murit şi cît de prost îi pică „Europei libere” faptul că poetul s-a încăpăţînat să trăiască şi cît de laşă poate fi tăcerea acestei EL (în care am crezut) şi cît de mare prietenă a minerilor este de fapt doamna Monica Lovinescu, cărora le datorează recunoştinţa veşnică, ca şi tovarăşul Ion Iliescu, preşedintele nostru pe veci.

Într-adevăr, pătrunzînd în casa lui Cezar Ivănescu ai acea senzaţie a ireparabilului din „Orfeu Euridice Hermes” poemul lui Rainer Maria Rilke, chipul poetului e plin de umbre, loviturile dureroase îi stăruie pe suflet ca un giulgiu, iar pe faţa soţiei sale, Maria, lacrimile curg îmbelşugat, într-o tăcere în care suferinţa clădeşte ziduri înalte pînă la buze. Întors din moarte printr-un miracol, fugit, dintr-o pivniţă unde a fost aruncat sub mormane de cadavre. Cezar Ivănescu şovăie astăzi, privind înapoi spre mormîntul pe care i-l pregătiseră minerii. Cezar Ivănescu are nevoie de ajutor, dar el nu cere şi nu va cere niciodată ajutor. Literatul moldovean este prea mîndru.

Şi totuşi, Maria Ivănescu fără ştirea genialului ei soţ poet a fost la Andrei Pleşu – după ajutor. Dar acesta, aidoma porcului, provine din om. De altfel şi porcul este uneori homosexual, aidoma omului. Pleşu, animal fantastic, căruia doctorul lui Wells tocmai îi scosese bandajul de pe operaţia (nereuşită!) în urma căreia corpul lui de rîmător pervers trebuia să devină corp omenesc, a grohăit ceva care semăna a rîs cinic! Uriaşa mangaliţă pasivă (luaţi-o la modul filosofic) foarte recunoscătoare în forul său intim semănînd cu o crizantemă hindusă – minerilor care l-au cotonogit pe Cezar Ivănescu şi foarte sigur de ocrotirea primului ministru care nu-l trimite garda financiară (atenţie, domnule Roman, persoana slabă sînteţi dvs. nu Ion Iliescu! veţi fi halit dacă nu sînteţi ferm!). Mangaliţă neagră cu cap de ceaun afumat, Tanti Pleşu a spus: Nu! Iată urmările faptului că o adunătură pestriţă de neisprăviţi din parlament care cred că filosofia este un fel de buletin de intrat în Consiliul Culturii prin crăpătura prin care intră tovarăşa Suzana Gîdea în această peşteră a paleoliticului tardiv, ceauşismul, fîstîciţi în faţa unei cărticele stupide alcătuită din scremete liiceano-licenţioase, ascultă eu gura căscată obrăzniciile mediocrei minţi a lui Andrei Pleşu, preocupată în permanenţă să-şi justifice pofta de a grohăi ca pe o înclinaţie elitistă a spiritului său respingător. Am vrea să ştim şi noi care este ideea de bază oare îi conferă operei sale unicitate în domeniul filosofic, unde este această operă, care este conceptul călăuzitor în afară de divagaţiile porcoase de la bunul simţ prin care îşi ocroteşte micuţa şi neinteresanta sa pornire homofilofilă.

Cezar Ivănescu a avut o slujbă, la revista Luceafărul, dragi cititori, şi a fost dat afară după revoluţie (falsa revoluţie) şi cine putea să-l dea afară pe eruditul Cezar Ivănescu, cel care a practicat în poezia română de după 23 august filosofia carteziană a iubirii faţă de adevăr, fiind nu numai un mare poet, dar şi un caracter? Aţi ghicit, stimaţi cititori, eruditul Cezar Ivănescu nu putea fi dat afară decît de maoistul analfabet şi nebun Mircea Dinescu! Maoistul a „lucrat” zece ani la „Luceafărul” încasînd salariu gras fără să publice un articol deoarece nu poate să scrie proză de nici o culoare de cînd l-a slobozit mă-sa după casa cu proptele, l-au călcat cîini pe moalele capului şi nu poate să scrie proză, e beteag din prostie, la el analfabetismul e mîndrie congenitală, ca la Leana Ceauşeasca!

Şi cine putea să-i ia locul anticomunistului Cezar Ivănescu la revista „Luceafărul”? Bineînţeles că numai comunistul Laurenţiu Ulici, pomanagiu literar care pînă şi pentru slăbănogul piţigăiat Manolescu era un critic neconcludent, băiatul bun de la Cîntarea României socialiste, trepăduşul comuniştilor care m-a persecutat de pe poziţii comuniste, scriind articole la comandă contra mea, în timp ce eu n-aveam unde să-i răspund, iar acum mă atacă de pe poziţii chipurile anticomuniste, fiindcă aceste făpturi reziduale comuniste Laurenţiu Ulici, Stelian Tănase şi alţii, blochează azi căile de acces ale unei veritabile opoziţii, făcînd jocul puterii, în timp ce viaţa se scurge cu fiecare clipă din trupul de aur al poetului, moldoveanul Mihai Ursachi publică în revista antiromânească a nimicurilor GDS-iste care s-au declarat singure elitiste fără să aştepte vămuirile subtile şi precise ale istoriei literare în sine, care îi va scoate afară de urechi cît de curînd împreună cu cucul armenesc Bedros Horasangian care se tot ocupă să drămuiască el bine naţionalismul românesc, aidoma acelui animal hoţ care tot muşcă din cele două bucăţi de brînză.

Mihai Ursachi publică în revista GDS-istă controverse stupide cu o neisprăvită de comunistă, elitistă şi asta, mie-mi spui, Alina Mungiu, care şi-a băgat şi ea degetele în mierea capitalistă în loc să care oala la bolnavii mintali pe care l-a părăsit, nefiind capabilă să practice medicina unde a intrat cu pile şi protecţii, ca orice copil de ştab comunist. Această imbecilă pentru o pereche de chiloţi franţuzeşti cumpăraţi cu banii ungurilor trage şi ea cît poate cu mucii ei personali în neamul românesc. Ca şi prozatoarea Gabriela Adameşteanu a cărei operă plicticoasă ca o ciorbă din oase de mort este atît de sterilă, de stupidă, şi neverosimil de frigidă încît pare scrisă de însuşi marele prozator de talie europeană, Suto Andras!

Ce mult seamănă această tăcere a lui Mihai Ursachi cu o nouă şi precisă lovitură la cap aplicată lui Cezar Ivănescu, dar măcar minerii nu s-au ascuns! Prieten de-o viaţă din Iaşul plin de tei al lui Eminescu, Mihai Ursachi nu-l apără şi nu-l ajută pe Cezar Ivănescu de frica cioroiului KGB-ist, disidentul lui peşte, rahatul nebun care cînd vorbeşte la televizor se cutremură o ţară întreagă ca în faţa lui Aghiuţă cînd îşi face copitele cu cremă urduroasă luată din născătoarea largă cît un ceaun a bunică-sii. Huideo, Satană! care scrii cu mucii pe bisericile brîncoveneşti, în derîdere, ca şi Ceauşeasca, ţi-au luat creierii foc de atîta pricopseală, garda financiară o să te mănînce, păduche exantematic care te-ai dedulcit la carne omenească.

Nu se găseşte nimeni să te arunce de pe scaunul lui Mihail Sadoveanu direct în balamucul puşcăriei, să te scarpini printre gratii cu piciorul stîng la subţioara dreaptă, ai început să primeşti premii internaţionale, ca Leana Ceauşeasca, tu care nu ştii nici măcar în limba pitecantropilor, decît o singură expresie semantică „Unde-i caca să mă uş?” Cară-te securistule! Ai făcut armata la securitate şi studiile la Ştefan Gheorghiu, nu numai că nu eşti disident, în revoluţie ai pătruns pe tancuri, ai avut apărare logistică, KGB-istule; eşti un comunist periculos de tip Mao Tze Dun, un adevărat pericol public! Ascultă cernobîlitule, soacră-ta nu se duce şi azi la şedinţele de partid comunist la ambasada sovietică ? Tu îl înfrunţi pa Iliescu, măi, nenorocitule! Păi Iliescu primeşte ordine direct de la soacră-ta, de la Ambasada sovietică! Pe cine prosteşti tu, nemernicule, cu disidenţa ta. Tu vrei să fii şi popă şi hoţ, măi banditule ?!

Dacă n-ar fi venit staliniştii în '44 ca să ridice în spinarea românilor pleava ticăloasă ca tine, mureai de foame din prostie, netotule! Cine-ţi dă ţie premii internaţionale îşi bate joc de tot ce e cultură românească. O să dai socoteală pentru crimele şi hoţiile ante- şi post revoluţionare săvîrşite asupra culturii române. Nivelul tău este de măturător la metroul francez, în staţiile Stalin şi Lenin (da, da, la metroul francez am văzut cu ochii mei şi m-am minunat, staţia Lenin şi Stalin).

Ei, bine, stimaţi cititori, veţi spune poate că mai există o salvare pentru Cezar Ivănescu, ca să nu moară în boală şi uitare, „Europa liberă”, prea buna, preacinstita EL, în care am crezut cu toţii şi în care mulţi mai cred încă. Ei, bine, CI întruneşte toate calităţile cerute la modul ideal (vai!) de EL. În plus şi bătaia minerilor, o adevărată pleaşcă pentru cumătră EL. Şi veţi vedea astfel imediat că EL a trîmbiţat crimele minerilor cînd i-a convenit, cu alte cuvinte nu cînd i-a cerut-o dreptatea, ci interesul şi astfel EL, în loc vi fie „doctorul Angelic” al lui CI aşa cum i-ar cere-o canoanele sfinte ale civilizaţiei mondiale, se dovedeşte a fi asasinul drăcesc al tăcerii laşe, ricanînd în umbră. Şi cînd te gîndeşti că ar fi fost inteligent să facă o cotitură radicală, aruncînd peste bord falsa disidenţă. Dar le lipseşte geniul. Deci mai bine să se stingă în tăcere Cezar Ivănescu, doamnă Monica Lovinescu. V-am demonstrat că pînă şi argumentul cu venirea minerilor îl folosiţi la modul josnic şi duplicitar. Stilul casei. Eu nu sînt prietena minerilor dar dumneavoastră, da, sînteţi prietena minerilor. Am două premii literare (la comunişti, tanti Monica) şi fără a fi comunista, iar eu n-am avut obiceiul să bag mîna prin chiloţii bătrînilor stalinişti, ca reputata noastră poetă naţională agramată, nu că aş fi fost uşă de biserică, dar ce căutam eu nu se găsea în chiloţii bieţilor bătrini. Nu ştiu de ce, dar am impresia că motanul ăsta Arpagic, s-a născut bătrîn şi sclerozat, săracul. Şi, totuşi, de ce sînteţi prietena minerilor, doamnă Monica Lovinescu ? De altfel, distinsul Lucian Raicu are o soţie, Sonia Larian, pe care o adoră, aşa că dacă a scris „foarte talentata FM” n-a fost decît din convingerea sa de literat, iar Lucian Raicu nici n-a ocupat vreodată vreo funcţie politică, fiind imaginea clasică a evreului cărturar detaşat de cele lumeşti, cu capul în nori şi cu nasul în cărţi. Deci răspundeţi, doamnă, altfel vă declar laşă în faţa întregii ţări: de ce sînteţi prietena minerilor ? De ce nu dă EL pe post sau în ziar interviul cu Cezar Ivănescu?

Florica Mitroi, Adevărul, ca o iubire carteziană, iulie 1991

Sursa: http://romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/2009/08/florica-mitroi-un-text-incendiar-despre.html

No comments: