Saturday, February 20, 2010

ZAVTRA arunca o noua bomba: directorul SIS de la Chisinau a anuntat cedarea regiunii basarabene Palanca Ucrainei. INTERVIUL meu cu seful Zavtra, Aleksandr Prohanov, despre Basarabia, Romania, Rusia, KGB si NATO

„Moldova dăruieşte regiunii Odesa o parte din teritoriul său naţional. Pe 11 martie Palanca va fi deja ucraineană”. Potrivit publicaţiei ruseşti „Zavtra”, această declaraţie a fost făcută sâmbătă, 19 februarie 2010, de către directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate de la Chişinău, Gheorghe Mihai, la o conferinţă de presă pe care a ţinut-o în oraşul Odesa. Ziarul rus „Zavtra”, care a fost citat şi de postul de televiziune de la Chişinău TV 7, preluat de Flux, scrie că directorul SIS Gheorghe Mihai a declarat că acordul de transmitere în proprietate către Ucrainei a terenului adiacent tronsonului de 7,77 km al şoselei Odesa-Reni va fi semnat pe 11 martie. Potrivit publicaţiei ruseşti, Guvernul Filat deocamdată nu a luat o decizie cine dintre membrii Cabinetului de miniştri va semna acest document.
Pentru a intelege mai bine natura si sursa informatiei speciale, neverificate inca, o sa prezint mai jos experienta mea legata de ziarul "Zavtra" si redactorul sau sef, Aleksandr Prohanov (foto)
Ziarul ZIUA a fost in urma cu 10 ani unul din ziarele preocupate de descalcirea unei alte afaceri securistice semnalate de ZAVTRA si care privea legatura directa a lui Ion Iliescu cu Moscova printr-un asa-numit "Fir Rosu" tras de la Cotroceni pana la Kremlin. La izbucnirea scandalului, in 2000, ZIUA a constituit o echipa speciala care a mers pe urmele "Firului Rosu" pana la sursa lui, Moscova, unde l-am intervievat pe seful ziarului, scriitorul Aleksandr Prohanov. Pe drum am avut numeroase peripetii, printre care se numara si retinerea mea de catre autoritatile ucrainene apoi declararea mea drept "persona non grata" pentru activitatea jurnalistica dusa pentru romanii din Bucovina, Tinutul Herta si Basarabia de Sud si, ulterior, expulzarea mea din Ucraina. Ajunsi la Moscova via Chisinau ne-am intalnit cu redactorul sef al, de-acum, celebrei publicatii rusesti ZAVTRA. De la Bucuresti, telefonic, acesta ne facuse declaratii incitante, care ne-au determinat sa ne deplasam la Moscova pentru o discutie "face to face". Printre acestea: "Am spus-o mai devreme, am scris-o si in stirea pe care spuneti ca ati preluat-o. S-ar putea ca-n ambele tari sa revina stanga la putere (ceea ce s-a si intamplat - nota mea). Noi agreem aceasta idee si-n acest sens am spus ca ar fi bine sa fie reluata legatura telefonica Moscova-Bucuresti... Ce ar fi rau in asta?! E vorba de o reluare a legaturilor in aceasta eventualitate, mai ales ca au existat negocieri intre 1993-1995. Asta e o certitudine, noi am primit informatia aceasta de la Bucuresti, v-am mai spus parca si data trecuta cand am vorbit, si oamenii nostri au verificat temeinic aceasta informatie. Noi nu publicam zvonuri, ci numai informatii verificate. Datele noastre s-au adeverit si asa am dat publicitatii informatia. Acum, faptul ca si la dumneavoastra s-a adeverit nu demonstreaza decat ca am avut dreptate..." In exclusivitate pentru ZIUA, Prohanov a facut apoi noi afirmatii spectaculoase despre politica si interesele strategice ale noii Rusii si a oferit detalii asupra articolului care a starnit cunoscutul scandal. ZAVTRA este, de fapt, mai mult o tribuna a Partidului Comunist rus. Redactorul sef, Aleksandr Prohanov, facea parte din anturajul liderului comunist Ghenadi Ziuganov si nu-si ascundea legaturile redactiei cu structurile de informatii rusesti, perfectate prin fosti ofiteri KGB, colaboratori ai ziarului. Remarcabil, aprecierile formulate de Prohanov asupra politicii externe a Rusiei, in anul 2000, se adeveresc astazi. Jurnalistul si scriitorul rus afirma pe larg ca scandalul care a zgaltait Bucurestii ascunde batalia pentru o noua configuratie geo-politica, ca Rusia urmareste sa-si extinda sfera de influenta, prin Transnistria si Basarabia, pana in Romania, ca, in paralel, Moscova coace o alianta militara anti-NATO, impreuna cu Belarus, ca Tiraspolul e cap de pod rusesc spre Adriatica si ca Armata a 14-a asigura prezervarea "spiritului rus" in zona. Toate afirmatiile raman perfect valabile si azi. Reproduc acum, dupa 10 ani, povestea de atunci, pentru a intelege mai bine ce se intampla azi si ce ne asteapta maine.

In vizita la Zavtra

Redactia ziarului Zavtra se afla in incinta Uniunii Scriitorilor, la parterul unei cladiri din secolul trecut, aflata nu departe de centrul Moscovei, cu aspect mai modest fata de Uniunea Scriitorilor de la Bucuresti. In holul de la intrare, o batranica vinde publicatii - dintre care nu lipseste Zavtra - cu tendinte politice de la extrema stanga la extrema dreapta. Un paznic ne priveste suspicios. Prohanov nu este. Ajunsesem ceva mai devreme decat ora stabilita. Mergem sa bem un ceai. In subsolul cladirii se afla Clubul privat al scriitorilor, un bar fabulos. Si aici se regaseste noul spirit rusesc: o incapere este decorata cu fotografii si simboluri bolsevice, alta cu cele tariste. Revenind la Zavtra, gasim o atmosfera febrila. Prohanov discuta concomitent cu diversi colaboratori, care intra si ies cu repeziciune din biroul sau. Se pregateste o editie speciala, rezervata rezultatului alegerilor. Suntem rugati politicos sa asteptam. In dreapta secretarei, pe perete, troneaza un afis comunist din campanie. Discret, intr-un colt al acestuia este prins intr-o pioneza un Stalin mic, intr-o ipostaza clasica. Un redactor "observator" al nostru ne spune: "ruminskie jurnalisti? Au mai venit unii sa ne zgandareasca, cica de la o televiziune independenta..." Nu comentam. Dupa sedinta redactionala fulger, Prohanov iese si ne invita cu amabilitate in biroul sau. O incapere spatioasa, cu o masa lunga de sedinte, doua canapele de piele intr-un colt, iar pe o masuta un samovar aburind. De-a lungul unui perete se intinde biblioteca: rafturi pline cu literatura rusa - Dostoievski, Esenin, Tolstoi, Gorki, Puskin - dar si nelipsitii Marx, Engels si Lenin. Pe alt perete, reproduceri dupa Chagal si Hieronimus Bosch, un alt Stalin mic si o colectie impresionanta de icoane. In spatele fotoliului lui Prohanov, langa un stegulet al URSS troneaza o sticla masiva de vodca - un cadou de la o personalitate. Noi i-am dat cadou o sticla de palinca. Am stat de vorba vreo ora. In timpul discutiei mai eram, din cand in cand, intrerupti de oamenii sai. Urma un scurt schimb de replici: "Da, mergi la Kremlin. Vorbeste si cu Ziuganov", "Nu uita sa scanezi lucrarea lui Bosch pentru prima pagina" sau "Vezi ce scrii de Putin, ca te verific..."
Cezara ARMASU 

ZIUA fata in fata cu ZAVTRA. Prohanov ca si Ziuganov: Secolul 21 va fi al Rusiei

PLANUL DE FOC duhovnicesc, revelat de Parintele Arsenie. VIDEO

MICUL TITULESCU versus Prostanacul si Loja tiganeasca Memphis . Victor Ponta, noul presedinte al PSD, e sprijinit de Iliescu, Nastase, Mitrea, Sirbu, Mazare et Comp. UPDATE: Postarea e de sambata la pranz. Am avut dreptate :)

Vezi si: VANGHELIE o da pe fata. Inregistrarea cu Vanghelie despre Geoana si PSD: "Da-l in p**a mea... niste lepre nenorocite... da-i dracu' de idioti!". AUDIO
Plus: CURENTUL: PSD-ul, pus pe dric de clanul Geoană si mafia lui Vanghelie cu masaj de la Vintu


 

Friday, February 19, 2010

EDITORIAL RONCEA: O vidanja pentru Oprea si Tismaneanu. CURENTUL DE SAMBATA


Rafuiala celor doi veleitari ai tuturor regimurilor, Marius Oprea si Vladimir Tismaneanu, ar putea face epoca. Ambii se tin cu dintii de ciolanul afacerii anticomunismului si trag de zgarciul intans la maximum al asa zisului Institut de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, dupa cum a fost rebotezat agramat si abramburitic recent (dupa un comentator al ziarului „Curentul”, acesta ar putea sa poarte mai degraba numele de „Institutul de Deshumare a Victimelor Comunismului”).
Dar ce vrea „vanatorul de securisti” (din interior) Marius Oprea, cunoscut si pentru bataliile sale cu mortii datorita unui apel curajos din care citez: „pisa-ne-am pe mormantul lor” (o sa inceapa cu cel al tatalui lui?). O spune doct, dupa cum e reprodus de organul GDS (al carui membru e), revista de „intelectuali angajati” „22”: "Eu fac team building ducandu-mi colegii sa dezgroape morti. De asta suntem o echipa puternica (...) Nu mi-e frica nici de cacatii de comunisti, nici de cacatii astia de la putere". O mai buna auto-caracterizare nici ca se putea, tinand cont ca, pana mai ieri, in calitatea sa de secretar de stat si el, Marius Oprea, se afla „la putere”. Desigur, nu stiu cum ar trebui sa se numeasca nici cel care cerseste de la niste „cacati” prelungirea sinecurii, alaturi de adjuncta sa, fosta propagandista si secretara PCR din presa comunista Lucia Hossu Longin, metamorfozata si ea, peste noapte, in anticomunista de serviciu(i). 
De cealalta parte a baricadei de excremente se iteste patronul anticomunismului de parada, supranumit de un consangean de-al sau, Michael Shafir, „ayatollahul Tismaneanu”, si el membru al aceluiasi grup „elitist”, neokominternist, GDS. Ce vrea el? Ne spune colegul sau de grup de interese, momentan divergente: bani - „sa achizitioneze si sa distribuie circa 200 de exemplare din Raportul final”; si functii, pentru el si catelusii sai, daca se poate pe viata - “Presedinte al noului Consiliu Științific - Vladimir Tismaneanu, numirea in functia de secretar stiintific a lui Cristian Vasile, adaugarea a trei departamente noi in noua structura a IICCR: Cultura, propaganda, ideologie in timpul dictaturii comuniste (condusa de Vladimir Tismaneanu si Cristian Vasile), Economia nationala sub comunism (condusa de Dragos-Paul Aligica), Memoria si nostalgia comunismului (condusa Mihai Neamtu) – posibil Mirel Banica si Angelo Mitchievici.”
Batalia pe ciolan a divizat „societatea civila” antiromaneasca. Alaturi de Oprea se afla Carmen Musat, nevasta fostului ofiter de Securitate George Musat, avocat al GDS si acum finantator al revistutei sotiei, „Observator cultural”, cu a sa casa de avocatura „Musat si Asociatii”. Lista sa de sustinatori e ridicola prin impostura: de la activista PCR Smaranda Enache si globetrottera regimului comunist Ana Blandiana la recent deconspiratii ca „surse” si informatori ai Securitatii Gabriela Adamesteanu si William Totok. Nici Tismaneanu nu se lasa mai prejos: o armata de „baieti de mingi”, condusa cu umbreluta rosie infipta in fund de UTC-situl intarziat Ioan T Morar, face valuri electronice, mai ales cand (i) se deschide, pe langa mai vechii colaboratori ai Securitatii din carca lui Tismaneanu, Mihnea Berindei si Sorin Antohi. 
Nu vreau sa va plictisesc cu detalii. Pestilentialul e la locul lui, in gura intelectualilor de loja, dupa cum v-am citat mai sus: atat in „Observatorul” damelor culturale cat si in „22”-ul baieteilor cu posetuta. 
Goana dupa gologani luati de la gura saracilor acestei tari si pentru ocuparea spatiului public cu picamarul i-a scos din minti pe „anticomunistii” de opereta. 
Solutia e una singura si sta, desigur, la indemana premierului Emil Boc: cand doi se cearta, poporul sa castige. Nu este nevoie de bani de la Guvern pentru a „investiga” si „memoriza”; o poate face orice istoric de buna credinta, ca si pana acum. Banii irositi pe sinecuristi ar sta mai bine – ca un mic gest de recunostinta - chiar in buzunarele celor pe care i-a marginalizat si abandonat armata de profitori internationalisti: fostii detinuti politici si luptatori cu arma in mana in rezistenta din munti, atatia cati au mai ramas, unii cu zeci de ani de temnita bolsevica si multi nereabilitati nici acum pe motive de „legionarism” si „banditism”. 
Parada de anticomunism trebuie sa ia sfarsit. Borhotul neokominternistilor a dat pe-afara. La vidanja cu ei!
O vidanja pentru Oprea si Tismaneanu
Curentul - sâmbătă, 20 februarie 2010

TRIBUNUL HOMOSEXUALILOR ataca pe la spate. Vadim Tudor a pus Politia si Parchetul sa il cerceteze penal pe George Roncea si cere 1.000.000 de lei (noi) despagubiri. PLANGEREA plangaciosului :)

Zilele trecute, fratele meu, George Roncea, s-a trezit cu un echipaj de Politie la redactie in baza unei plangeri penale inaintate de Vadim Tudor pentru calomnie, cu care de altfel il amenintase in urma cu ceva timp, pe vremea cand a fost demascat drept Tribun al homosexualilor in Parlamentul European. De data asta, Roncea Sr este cel care se ridica in Top 1 al jurnalistilor carora li se pretind cele mai mare "daune morale" din istoria post-decembrista, surclasandu-ma pe mine si procesele mele cu Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu si informatorul GDS Mihnea Berindei, in care mi se cere o despagubire cumulata de 600.000 Roni. Dupa un timp, curios si dornic sa respecte legea, George s-a dus sa vada despre ce e vorba la adresa mentionata in citatie. In amuzamentul intregii sectii de Politie, s-a dat citire Plangerii Penale pe care o reproduc mai jos. Cica politistii erau pe jos de ras. Cine n-ar fi?! :)

PLANGERE PENALA

DOMNULE PROCUROR-ŞEF, Subsemnatul CORNELIU VADIM TUDOR, domiciliat în Bucureşti, Str. General Butoianu nr. 4, Sector 5, în temeiul art. 279, al. 2, lit. a C. p.p, raportat la 206 Cod Penal, formulez PLÎNGERE PENALĂ împotriva numitului George Roncea, autorul articolului "Vadim Tudor - Tribunul homosexualilor", pentru săvîrşirea infracţiunii de calomnie, şi solicit obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, editorul publicaţiei "Curentul", cu sediul în Str. Ionescu Gion nr. 13, Sector 3, Bucureşti, la plata sumei de 1.000.000 RON daune morale.

În fapt, în ziarul "Curentul", din 30.09.2009, sub semnătura lui George Roncea, a fost publicat articolul identificat mai sus, prin care se aduce o gravă atingere reputaţiei mele, dar şi onoarei şi demnităţii de care mă bucur în societate, avînd drept consecinţă supunerea mea dispreţului public.
Menţionez un extras din articolul amintit: "Vadim Tudor s-a alăturat propagandiştilor homosexualităţii, devenind, astfel, pentru noi, din acest moment, Tribunul poponarilor. Purtător ba de cămaşa neagră a morţii, ba de cipilică evreiască, după ce a votat, în precedenta guvernare PNL-UDMR, de două ori alături, împreună, îmbrăţişat, încârligat cu UDMR-ul, "duşmanii neamului", după ce i-a lins mâna cârpei kaghebiste, Ion Iliescu, acum Vadim se poate lua de mână cu Mircea Toma, Remus Cernea, Gabriel Andreescu, corifeii mişcării de rezistenţă a sodomiţilor de pripas". Întregul articol nu reprezintă altceva decît un atac concertat, bazat pe aserţiuni calomnioase, în care se aduce atingere uneia dintre valorile pe care le preţuiesc cel mai mult, şi anume: FAMILIA şi CREDIBILITATEA. Perseverenţa rezoluţiei infracţionale cu intenţie directă rezultă din desfăşurarea articolului, ce exprimă indiscutabil voinţa de a-mi leza demnitatea prin aceea că se reclamă că aş avea orientări sexuale ce derogă de la morala creştină, prin votul exprimat în Parlamentul European cu privire la Rezoluţia ce viza poziţia acestei instituţii faţă de o lege din Lituania ce reglementa drepturile minorilor. În continuarea articolului, autorul insistă în a-mi deteriora imaginea, prin următoarele aserţiuni: "Rezoluţia votată de Vadim şi de restul pidosnicilor"; "La vot, C. V. Tudor s-a făcut de cacao"; sau cuvinte care greu sînt suportate de hîrtie: "Specialist în scuipat acolo unde a lins, Vadim Tudor poate diversifica metoda, de acum încolo homosexualii oferindu-i oportunităţi multiple - poate să-i şi scuipe, să-i şi lingă - în cur, pe unde se iubesc ei, lor le place, oricum". În realitate, Parlamentul European NU a cerut Lituaniei să modifice o lege internă a sa, nici vorbă! Legea respectivă fusese deja respinsă, prin veto, de preşedintele acelei ţări, la Vilnius luînd fiinţă un grup de lucru însărcinat cu evaluarea posibilităţii de modificare a legii. Dar, iată un fragment din rezoluţia votată de noi: "Întrucît, în urma respingerii, prin veto-ul preşedintelui Lituaniei, proiectul de lege este în curs de a fi reexaminat de către autorităţile naţionale lituaniene", Parlamentul European "salută declaraţiile noului preşedinte al Republicii Lituania şi instituirea, în această ţară, a unui grup de lucru însărcinat cu evaluarea posibilităţii de modificare a legii şi invită preşedinţia Republicii Lituania, precum şi autorităţile lituaniene să se asigure că legile naţionale sînt compatibile cu drepturile omului şi cu libertăţile fundamentale consacrate în dreptul internaţional şi european. (...) Constată că Legea privind protecţia minorilor împotriva efectelor dăunătoare ale informaţiilor publice, aprobată de Parlamentul lituanian, la 14 iulie 2009, nu a intrat încă în vigoare şi că necesită o reexaminare înainte de a intra în vigoare". Mai mult decît atît, dar, prin rezoluţia votată de noi, Parlamentul European "reaminteşte principiul prevăzut în preambulul Declaraţiei privind drepturile copilului, din 20 noiembrie 1959, conform căreia, dată fiind lipsa sa de maturitate fizică şi intelectuală, copilul are nevoie de protecţie şi îngrijire specială, inclusiv de o protecţie juridică adecvată". Susţinerile autorului articolului nu au nimic comun cu etica ziaristică şi cu dreptul fundamental la informarea publicului larg, deoarece denaturează în mod voit adevărul, atîta vreme cît eu am votat pentru protejarea copiilor din Lituania, nu împotriva lor. Am votat pentru respectarea drepturilor omului, nu împotriva lor. Am votat pentru echilibru, nu pentru excese. Am votat pentru eliminarea confuziilor, nu pentru legiferarea lor. Am votat de partea Binelui, nu de partea Răului. Alături de mine au votat nu mai puţin de 348 de membri ai Parlamentului European! Au existat doar 218 voturi împotrivă şi 46 de abţineri.
Obiectul juridic special
Prin aceste imputări şi afirmaţii defăimătoare privitoare la reputaţia şi onoarea mea, mi s-a adus o ofensă sub aspectul preţuirii de care mă bucur în societate, în mediul politic şi profesional. Prezentarea în mod eronat a acestei situaţii este de natură a mă expune dispreţului public, prin crearea unei imagini ce reflectă o atitudine imorală, falsă din partea mea faţă de Poporul Român şi, în special, faţă de electoratul meu. Încercarea inculpatului de a creiona o astfel de imagine despre personalitatea, demnitatea şi onoarea mea denotă scopul cu care acesta a acţionat, şi anume expunerea mea oprobriului public. În ceea ce priveşte urmarea imediată, ea s-a produs din momentul publicării articolului şi a constat în atingerea adusă onoarei şi reputaţiei mele, prin imputarea unor fapte false, ca fiind săvîrşite de subsemnatul.
Avînd în vedere repetarea ostentativă a informaţiei false de către inculpat în întreg articolul, rezultă că acesta a săvîrşit fapta cu intenţie directă, urmărind să-mi creeze în faţa Poporului Român o imagine inavuabilă.
DOMNULE PRIM-PROCUROR,

SANTAJISTUL de presa Bogdan Chirieac si-a facut firma de "media electronica" cu Răzvan Dumitrescu. CAPITAL

Răzvan Dumitrescu, prezentatorul emisiunii "Realitatea Zilei" s-a asociati cu "fostul ziarist" Bogdan Chirieac, într-o firmă nou creată, pe 19 ianuarie, botezată "Press Media Electronic SRL" şi care are drept obiect de activitate administrarea portalurilor web.
Cei doi sunt asociaţi cu părţi egale, investiţia iniţială, la capitalul social al firmei, fiind de 1.000 de lei. Firma şi-a declarat sediul social într-un apartament de pe Şoseaua Ştefan cel Mare, unde îşi are domiciliul Răzvan Dumitrescu.
Bogdan Chirieac a fost redactor-şef adjunct la ziarul Adevărul pe vremea când acesta era editat de echipa condusă de Cristian Tudor Popescu, apoi şi-a urmat colegii la Gândul. În paralel, a fost realizator la emisiunea Pro Vest de la ProTV. Chirieac şi-a dat demisia de la Gândul în 2007, după ce EvZ a dezvăluit că în perioada când semna editoriale despre contractele de achiziţii în domeniul apărării, firma în care era acţionar, intermedia contracte cu statul. După demisia de la Gândul, Chirieac a continuat să apară la talk-showuri, inclusiv la Realitatea TV, din postura de analist.
În noiembrie anul trecut, Chirieac a ajuns în centrul unui nou scandal: stenogramele discuţiilor "deocheate" dintre şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Cătălin Macovei, şi Sorin Roşca Stănescu. Bogdan Chirieac a fost cel care a intermediat întâlnirea dintre cei doi.
După publicarea stenogramelor (in Curentul - omisiunea autorului - nota mea), Comisia Media din Clubul Român de Presă a reacţionat, transmiţând un comunicat potrivit căruia "instituţiile de presă care colaborează cu Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac pentru prestaţii jurnalistice sau de management editorial riscă să compromită nu numai propriul prestigiu, ci şi credibilitatea profesiei".
Autor: Raluca Barbuneanu / Capital
Publicat: 19 Februarie 2010 

AVOCATUL Iulian Urban il va sprijini pe Paul Tecuceanu in lupta pentru aflarea adevarului despre moartea fratelui sau. Vezi www.TONITECUCEANU.ro

Astazi m-am intalnit cu jurnalistul Paul Tecuceanu, fratele regretatului Toni Tecuceanu de a carui moarte au profitat corbii din sanatatea romaneasca care au decis sa faca afaceri pe seama memoriei sale.
Este prima oara cand discut fata in fata cu Paul si m-a impresionat prin simplitatea si sinceritatea cu care priveste tot ce se intampla legat de drama ce i-a lovit familia. Cu siguranta acest om si familia lui trebuie ajutat si sprijinit in lupta lui cu un intreg sistem corupt pana in maduva oaselor care nu a pregetat sa speculeze ordinar moartea unui OM, pentru maximizarea profiturilor rezultate din afacerea penala a vaccinarii romanilor fata de falsa pandemie de gripa porcina.
Impreuna cu Asociatia www.AsistentaPentruConsumatori.ro si alaturi de avocatul Mihai Rapcea, vom oferi o platforma logistica completa si suport total in lungul razboi pe care il va presupune aflarea adevarului despre moartea lui Toni Tecuceanu si pedepsirea celor vinovati.
Asa cum ma cunoasteti stiti ca voi merge pana la capat indiferent care va fi acela alaturi de Paul si de familia Tecuceanu.
I-am sugerat ca toate demersurile ce vor fi facute, toate materialele, sa fie publicate pe site-ul fratelui sau,
http://www.tonitecuceanu.ro/
Asta pentru ca pe de o parte romanii sa afle adevarul despre aceasta drama, sa inteleaga ca atunci cand suntem hotarati putem inbinge sistemul imbibat de coruptie si spaga, dar in egala masura va fi o buna oportunitate ca toti cei care detin informatii legate de zilele critice in care soarta lui Toni Tecuceanu a fost pecetluita la spitalul Matei Bals, sa le aduca pentru ca Paul si familia lui sa le foloseasca in razboiul juridic pentru condamnarea vinovatilor.
Este o cruciada in care Paul si noi vom avea nevoie de sprijinul dvs. al celor ce detineti date, informatii, documente ele urmand sa ajunga in Justitie la cei care vor fi chemati sa pronunte sentintele de condamnare a celor care si-au batut joc de viata unui tanar actor roman.
Iulian Urban
19.02.2010

RAPITA DIN IRAK, jurnalista Florence Aubenas, a ajuns femeie de serviciu la Caen. INFO Compania Blog

Ce mai face Florence Aubenas ? Vă mai aduceţi aminte ? Jurnalista de la Libération răpită în Irak. Florence Aubenas a scris o carte, Quai de Ouistreham, care va apărea la editura L’Olivier, iar Le Nouvel Observateur, unde lucrează acum, tipăreşte les bonnes feuilles (un fragment în avanpremieră). Michel Labro, ziaristul care a spus întregii lumi povestea revoltei de la Braşov din 1987, prezintă volumul în săptămînalul francez cu cel mai mare tiraj de astăzi. Florence Aubenas – un exemplu de profesionalism pentru ciudaţii ei colegi români care îşi pierd vremea în talk-show-uri analizînd neantul politic valah.

Le Monde des livres din 18 februarie o citează : „Treaba mea e să mă descurc cu realul. Să văd lucrurile de la înălţimea fiinţei umane.” […] „Viaţa mea înseamnă să fiu jurnalistă. Asta e identitatea mea profundă.”

În pielea unei femei de serviciu

Cînd a cerut să-şi ia un concediu sabatic, a ieşit zvonul că Florence Aubenas pleacă în Maroc să scrie un roman. Cîteva luni mai tărziu, toată lumea a înţeles că Marocul nu era decît o perdea de fum care trebuia să-i pună la adăpost adevăratul proiect. Florence se instalase la Caen, unde, în mare secret, se hotărîse să se înscrie la şomaj şi să-şi caute de lucru. Făcea totul pe numele ei adevărat, folosindu-şi actele reale, dar îşi pusese ochelari, se vopsise blondă şi îşi strîngea părul la spate. Şi a mers. Numai vreo două persoane au recunoscut-o pe jurnalista al cărei portret fusese afişat pe toate zidurile cu patru ani în urmă.
Preţ de şase luni, din februarie pînă în iulie 2009, Florence Aubenas s-a înrolat în acea armată a contractelor pe durată determinată care alcătuieşte azi o nouă clasă muncitoare. A bătut la uşa agenţiilor de plasare, care, cînd n-au dat-o afară spunîndu-i „Sînteţi mai degrabă de stat la cratiţă, doamnă !”, au tratat-o „cu drăgălăşenia infirmierelor din serviciile în care sînt îngrijiţi bolnavii în fază terminală”. Pînă cînd, într-o zi, o consilieră de la Forţele de muncă a lămurit-o că, în cazul ei, cea mai bună soluţie ar fi să se orienteze către ofertele pentru femei de serviciu. După o lună şi jumătate, iat-o deci pe feribotul care face cursa de la Ouistreham către Anglia, angajată la curăţenie în cabine şi toalete. O oră pe zi, de la 21.30 la 22.30. La asta se vor adăuga alte joburi mici, uneori doar cîteva ore de lucru anunţate pe ultima sută de metri. În total, n-a cîştigat niciodată mai mult de 700 de euro pe lună.
Continuarea la Compania Blog

FIUL COLONELULUI POST-MORTEM ucis de unguri in 1989, Aurel Agache, contesta "Lista lui Tokes". EXCLUSIV


Am adresat un memoriu europarlamentarului László Tőkés în vederea clarificării apariţiei numelui ofiţerului de miliţie Agache Aurel pe lista celor care au urmărit persoane din cadrul Bisericii Reformate.
Dacă tot aruncăm nume pe piaţă, doar aşa ca să ne aflăm în treabă atunci nu am făcut nimic. De aceea este necesar ca lucrurile să fie complet scoase la iveală. Să vedem despre ce e vorba cu exactitate, nu crâmpeie de informaţii puse într-un anume context. Memoriul sună aşa:


Domnule László Tőkés,

Subsemnatul Agache Aurel Dionisie, domiciliat în municipiul Codlea, str. Nouă nr. 99, în calitate de fiu al ofiţerului de miliţie, colonel post mortem Agache Aurel , vă adresez acest memoriu, în virtutea dreptului la informare şi a dreptului de restabilire a integrităţii memoriei unei persoanei decedate, cu rugămintea de a face clarificările necesare în urma publicării unei liste pe care aţi dat-o publicităţii, referitoare la ofiţerii de miliţie şi securitate care urmăreau persoane din Biserica Reformată.

Cap de afiş al acestei liste este tatăl meu, ofiţerul de miliţie Agache Aurel, despre care se menţionează că ar fi urmărit aceste persoane în anul 1988.

Fac menţiunea că tatăl meu în anul 1988 îndeplinea funcţia de şef al miliţiei din oraşul Baraolt. Dat fiind notorietatea numelui tatălui meu, chiar distinsul domn europarlamentar a spus textual: “Şi eu am fost suprins să-i găsesc numele maiorului Agache între cei care au urmărit preoţi şi enoriaşi reformaţi”.

Întrucât din lista enumerată nu reiese situaţia concretă a urmăririi efectuate de ofiţerul de miliţie Agache Aurel, vă solicit în mod respectuos să-mi comunicaţi, în scris, un răspuns la următoarele întrebări:
1. Care sunt persoanele din cadrul Bisericii Reformate pe care ofiţerul de miliţie Agache Aurel le-a urmărit ?
2. Care era natura activităţii de urmărire efectuată de ofiţerul de miliţie Agache Aurel (religioasă, politică, economică, civilă, penală, etc)?
3. Care era scopul pentru care aceste persoane au fost urmărite de ofiţerul de miliţie Agache Aurel?

4. Care au fost efectele concrete ale urmăririi persoanelor respective de către ofiţerul de miliţie Agache Aurel?

5. Puteţi enumera care au fost drepturile prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului pe care ofiţerul Agache Aurel le-a încălcat, acestor persoane cu ocazia procedurilor de urmărire constatate?

6.Există elemente de poliţie politică care pot fi constatate cu ocazia urmăririi acelor persoane de către ofiţerul de miliţie Agache Aurel?

7. O întrebare personală: de ce domnul László Tőkés este surprins că ofiţerul de miliţie Agache Aurel ar fi efectuat activităţi de urmărire a unor persoane din cadrul bisericii reformate?

Menţionez că potrivit Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ofiţerul de miliţie Agache Aurel nu a colaborat cu organele fostei securităţi comuniste ca poliţie politică, conform deciziei C.N.S.A.S. nr. 1113 din 31.10.2006.

Vă mulţumesc în mod anticipat pentru promptitudinea răspunsului.

În nume personal şi în numele ofiţerului de miliţie Agache Aurel

Agache Aurel Dionisie
0742169037
www.agache.org
**********************************
P.S: Am luat legătura telefonic cu biroul domnului László Tőkés şi mi s-a confirmat primirea memoriului. Domnul László Tőkés este plecat la Budapesta şi nu a luat la cunoştinţă de conţinutul memoriului dar mi s-a garantat faptul că în timp util voi primi un răspuns la memoriul respectiv.

Vezi si TUPEU DE AGENT MAGHIAR. Dupa ce a fost ucis si batjocorit de informatorii sai unguri, colonelul post mortem Aurel Agache e scuipat de agentul AVO dovedit Laszlo Tokes, ajuns ilegal in Parlamentul European. DOC

Thursday, February 18, 2010

STRANIU: KAMIKAZE AMERICAN asupra CIA si IRS in Austin, Texas? Sau altceva? TESTAMENTUL lui Joe Stack este un manifest anti-guvernamental, anti-comunist si anti-capitalist. Alex Jones comenteaza. VIDEO/DOC


CBS/AP:  Below is an alleged online note written by Joseph Stack, who has been identified as the man who crashed a plane into a building that houses the Internal Revenue Service in Texas. A senior law enforcement official tells CBS News that the FBI is treating the "suicide note" as real.

Stack’s diary takes aim at the IRS, outraged at loopholes that benefit large corporations and the Catholic Church, but not average Americans. He claimed that the IRS cost him "$40,000+, 10 years of my life, and set my retirement plans back to 0."

"I know I’m hardly the first one to decide I have had all I can stand. It has always been a myth that people have stopped dying for their freedom in this country, and it isn’t limited to the blacks, and poor immigrants," he wrote. "I know there have been countless before me and there are sure to be as many after. But I also know that by not adding my body to the count, I insure nothing will change. I choose to not keep looking over my shoulder at "big brother" while he strips my carcass, I choose not to ignore what is going on all around me, I choose not to pretend that business as usual won’t continue; I have just had enough."

He ended his note writing about stopping the insanity and having the IRS take his pound of flesh: 

"I saw it written once that the definition of insanity is repeating the same process over and over and expecting the outcome to suddenly be different. I am finally ready to stop this insanity. Well, Mr. Big Brother IRS man, let’s try something different; take my pound of flesh and sleep well."

"The communist creed: From each according to his ability, to each according to his need."

"The capitalist creed: From each according to his gullibility, to each according to his greed."


Joe Stack (1956-2010)
02/18/2010

CBS News has learned the HTML source code of the Web site of the note shows that Stack generated his note using Microsoft Word on Tuesday, Feb. 16, 2010 at 19:24. The final save of the document was done Thursday, Feb. 18, 2010 at 6:42 am.

Here is the full text of the note: Austin Pilot Left Anti-IRS Suicide Note

CAZUL OPREA TISMANEANU (II). Galceava impostorilor. O analiza despre “anticomunismul de parada” oferita in exclusivitate de dr Liviu Turcu

Cu rolul declarat de a  eradica „pe viu“ reflexele implantate de fostul regim comunist. În cea mai pură logică aristotelică, adversarii lui Marius Oprea afirmă că nu are dreptate în afirmaţiile făcute pentru că... le-a făcut la două televiziuni ai căror proprietari sunt foşti securişti. Apoi, Cristian Preda, europarlamentar şi fost consilier prezidenţial, afirma de pe poziţii adverse despre Marius Oprea: „... el nu este decât o portavoce liberală. Ura lui faţă de Băsescu creează o falie (outch) în investigarea comunismului. ... nu e în regulă că acum face această mobilizare politică (n.a. - trimiterea la lista semnatarilor ce susţin menţinerea lui Oprea la şefia Institutului). V. Tismăneanu nu este un no name. Tismăneanu este parte a canonului care defineşte acest perimetru intelectual al investigării comunismului (n.a. - adânc, poate se trece în curând de la canon la canonizare să avem şi noi un sfânt în viaţă pe altarul anticomunismului de faţadă)“.
Si daca tot sintem la corul laudatorilor cu staif sa mai citam la capitolul argumentatiei 'logico-stiintifice' de ce comanda politica a Institutului trebuie predata prin capitulare absoluta lui V. Tismaneanu si care pentru a da o lovitura de gratie frontului liberal citeaza intentionat aprecierile (mai exact elucubratiile) din vremuri apuse ale lui Adrian Cioroianu: "...In termeni dostoievskieni" - dixit Cioroianu, fostul ministru liberal al afacerilor externe - "de sub mantaua lui Vladimir Tismaneanu ne tragem cam multi din cimpul analizei istorico-sociale din aceasta tara: Stelian Tanase, Mircea Mihaies, subsemnatul (Cioroianu, n.a.), Marius Oprea, Stejarel Olaru, Dragos Petrescu, Dan Pavel si altii, cu totii am receptat de-a lungul anilor 90 cartile si articolele lui cu placerea si beneficiul cu care de regula se primeste luminarea generica".  Retrag sugestia anterioara cu canonizarea intrucit precum se vede cel in cauza e deja de esenta divina... Mea culpa.        In sfirsit dar nu in cele din urma un alt membru al fan-clubului Tismaneanu aduce un argument imbatabil in procesul public al desfiintarii telectuale a junelui Oprea: "ma intreb" -zice preopinentul- "daca Oprea o fi fost vreodata la o conferinta gen AAASS (American Association for the Advancement of Slavic Studies)?" Raspunsul e de la sine sine inteles pentru cititor adica  un devastator NU.  In ce ma privcste, cind vorba olteanului, citii pasajul cu pricina am ramas bujbei intrucit eu fusei pe acolo de mai multe ori dar tot nu am inteles substanta argumentului invocat, desi ulterior m-am gindit ca totul mi se trage vorba lui Cioroianu de la absenta 'luminarii generice'. Si dai si lupta vorba lui nenea Iancu pe acelasi ton si aceeasi partitura 'curat stiintifica'. 
Să-l lăsăm însă pe V. Tismăneanu să explice el însuşi ce doreşte pentru el şi pentru „gloata“ ce trebuie adusă în modernitate prin scoaterea din mlaştina pestilenţială a istoriei. Cu propriile sale cuvinte: „... Marius Oprea să rămână preşedintele (titlul nu a fost subiect de dispută, putea fi şi acela de director general ori director executiv) IICCR unificat şi regândit strategic, cu un nou Consiliu Ştiinţific, prezidat (coordonat)  de Vladimir Tismăneanu, care va cuprinde toţi membrii vechiului Consiliu IICCR şi o serie de noi membri (cercetători din Comisia Consultativă Prezidenţială, foşti membri ai Comisiei Prezidenţiale)...   Una este să prezidezi un Consiliu Ştiinţific, alta să fii preşedinte de onoare etc. Prima poziţie implică munca (scrieri de cărţi recunoscute internaţional, editare de volume, elaborarea de propuneri, organizarea de conferinţe, conceperea de programe educative, integrarea în programele doctorale internaţionale cu care ai de-acum relaţii demonstrate, contacte cu marile universităţi), a doua, horribile dictu, onoruri“. Modest ca de obicei, V. Tismăneanu se autocalifică pentru poziţia de şef al Consiliului Ştiinţific, neavând probabil încredere în servanţii săi de coterie.
Tismăneanu încearcă de fapt să împuşte doi iepuri deodată: mai întâi impune discuţiei criteriul calificării poziţiei prin hiperbolizarea performanţelor sale personale şi apoi, la final, dă şi el din mers o copită la adresa proaspătului preşedinte de onoare interimar al Institutului, respectiv disidentul real, şi nu făcut pe puncte, Dorin Tudoran. După care V. Tismăneanu continuă: „Nici eu, nici prietenii mei de idei şi valori nu dorim capul, gâtul sau măruntaiele cuiva“. Miroase deja  a abator ‘telectual. „Nu contrapunem morţii cărţilor, o dihotomie menită să dea frisoane (aluzie la preocupările lui M. Oprea - n.a.). Nu cerem nimănui să semneze apeluri pentru noi (dar o facem, când e nevoie, pentru Declaraţia de la Praga, pentru Liu Xiaobo ori pentru Doru Mărieş)“. Aici V. T. bate şaua ca să priceapă iapa nerecunoscătoare.
„Singurul lucru care mă şi ne interesează este continuarea consecventă a demersului de investigare onestă a dictaturii comuniste din România şi a consecinţelor sale.“ Fraza aceasta conţine în sine o contradicţie flagrantă, întrucât continuarea, repet, continuarea demersului de investigare, aşa cum a fost făcut până acum, poate fi calificat oricum, numai ca fiind onest, nu. Şi aici voi reaminti ceea ce s-a spus public în mai multe rânduri: o Comisie prezidenţială alcătuită pe principiul „găştii“ din oameni marea majoritate lipsiţi de competenţa şi reputaţia profesională necesare în raport cu tema abordată şi la care se adaugă faptul că unii membri au fost deconspiraţi ca având legături cu fosta Securitate se autodescalifică instantaneu pentru o atare întreprindere.
Ignorând această realitate şi mizând pe amnezia publicului, zice V. Tismăneanu că în noua formulă structurală e nevoie de o reorientare serioasă a activităţilor actualului Institut: „Centrul de cercetare rezultat din unificarea lor trebuie să-şi continue activitatea în spiritul unei viziuni ştiinţifice moderne asupra comunismului românesc şi a consecinţelor sale (inclusiv crimele din perioada Revoluţiei ori mineriadele), cu o fundamentare deopotrivă empirică şi teoretică, conectată la marile dezbateri din comunitatea intelectuală internaţională... Chestiunea esenţială ţine, prin urmare, de strategia conceptual-interpretativă, de filosofia şi metodologia cercetării, ... de capacitatea de a integra în discursul istoric românesc noile direcţii, inclusiv cele legate de dimensiunea anemnetic-subiectivă (Hellbeck, Figes, Merridale, Todorov, Werth, Rev)“. Cred că s-a înţeles şi subscriu: „Să trăiţi, tovarăşe Răutu!“.
Sa nu-l nedreptatim insa nici pe Marius Oprea la acest capitol desi omul a incercat atita cit l-a dus mintea sa asigure o latura cit mai pragmatica activitatilor Institutului indeosebi pe linia reabilitariiistorice a fostelor victime ale fostului regim comunist. De aici persiflarea cu schepsis de calificare a nivelului intelectual al lui Oprea de catre V. Tismaneanu atunci cind declama sententios: "nu contrapunem mortii cartilor, o dichotomie menita sa dea frisoane".
Oricum, pentru a se înscrie perfect la nivelul dezbaterii ‘telectuale a adversarilor săi, Marius Oprea se defulează public în plin acces de furie şi disperare: „Nu mi-e frică de ceea ce mi se coace. Nu mi-e frică nici de căcaţii de comunişti, nici de căcaţii ăştia de la putere...“. Se poate sesiza de către cititor în afirmaţia de mai sus găsirea cu uşurinţă a factorului denominativ comun, numai că se schimbă surprinzător cadrul de referinţă, întrucât e adevărat că ştim despre prezenţa comuniştilor la putere, dar rămâne neclară apartenenţa ideologică a actualilor guvernanţi.
După care M. Oprea simte nevoia unei explicaţii suplimentare: „Dacă nu reacţionam dur şi existau atâtea reacţii de apărare, eram deja schimbat la ora asta. Eu nu sunt ciobanul din «Mioriţa», nu aştept să-mi taie ăştia capul şi apoi să plâng de emoţie. Practic, Institutul este creaţia mea... Să zicem că mă lipsesc de funcţia de preşedinte. Bun, ştii care este viitorul meu? Mă duc la şomaj. Eu n-am alt job, part-time sau nu ştiu ce. Vânătorul de securişti ajunge şomer. Adică pentru că eu am altă opţiune politică decât guvernanţii, trebuie să fiu dat de pământ? Doar pentru că sunt simplu membru al PNL? Cum zicea chiar Tismăneanu: Stalinism pentru eternitate“. Bine zis. Numai că iată că partea competitor-adversă a găsit de cuviinţă să dezamorseze potenţialul impact afectiv la nivelul opiniei publice (aşa ca la jocul de ping-pong al capitalizării) punându-l pe acelaşi europarlamentar pedelist şi ex-consilier prezidenţial să iasă în public cu o nouă ofertă compensatorie dacă Oprea se face băiat cuminte şi acceptă să predea Institutul: „Pe Marius Oprea l-am invitat, în calitatea mea de decan al Facultăţii de Ştiinţe politice de la Universitate, să predea un curs despre comunism şi a făcut-o vreme de mai mulţi ani cu succes. A refuzat să dea un concurs, preferând să meargă la concursul organizat la Facultatea de Istorie, unde a fost, din nefericire, respins. Marius Oprea e oricând binevenit la Ştiinţe Politice“.  Concluzia apud Cristian Preda este deci pentru opinia publică: M. Oprea nu va fi şomer, îi dau eu o pâine la Facultatea unde sunt decan, iar dacă refuză, o face în scop diversionist pentru a rămâne la şefia Institutului. Şi lista poate continua...
Dacă nu aş cunoaşte îndărătnicia proverbială a românului de rând la „învăţământul politic programat“, inclusiv cel clocit de sus-numiţii, mărturisesc că aş fi cutremurat la propriu. Nu este însă cazul, cu excepţia acelei părţi minore şi minoritare (statistic) a intelectualităţii aservite, care vede în alinierea la asemenea grupuri şansa unei cariere de tip oportunist. O vacă bună de muls, cu furajare asigurată din banul public. Să mai amintim că cele două structuri nu sunt singurele vaci „sacre“ ale anticomunismului de paradă. Lista e mult mai lungă, acoperind aproape întregul spectru politic al sistemului partinic. De aici şi dansul intra-grup „o mână spală pe alta“ sau „prost, prost, dar e de-al nostru“, iar când e vorba de adversari, reacţia solidară a „spiritului de haită“.
Prostia, ca şi ticăloşia, nu poate fi însă o scuză atunci când este vorba de o temă serioasă precum abordarea şi studierea obiectivă a regimului comunist. Aşa că, în final, am şi eu o modestă propunere: ocupanţii actuali ai structurilor finanţate acum de la buget să-şi ia un concediu fără plată nelimitat, lăsând locul unei noi echipe constituite din intelectuali de reală valoare, cu mare experienţă profesională şi o reputaţie impecabilă. Iar dacă acest lucru nu este posibil hic et nunc, să se amâne abordarea acestei teme atât de importantă până când criteriile de mai sus vor fi îndeplinite. Rezultatul va fi atotbinefăcător: facem şi economii financiare în plină criză economică, dar mai ales vom scuti pe români de un nou proces de alienare/îndobitocire ideologică de tip stahanovist obligând generaţiile viitoare să o ia de la capăt la costuri politice şi morale mult mai mari.
Scris de Dr. Liviu Turcu  




STRICT AUTENTIC. Primarul-premier-incompatibil Klaus Iohannis a decontat 1,5 tone de benzina de 1474 euro pentru o deplasare de doua zile. Adevarul e ca are BMW :)

de Dan Tomozei
Liga Jurnalistilor - Sibiu
 În zilele în care Primăria Sibiu era în concediu fără plată, iar România fierbea între turul unu şi doi al prezidenţialelor din noiembrie 2009, Klaus Iohannis a plecat la Paris. Oficial a participat la întâlnirea anuală a World Monument Fund (WMF), o organizaţie privată coordonată din SUA. Tot oficial, primarul sibiului a fost plecat din ţară în perioada 22 - 29 noiembrie, pentru care s-au făcut deconturi în valoare totală de 1719 euro, din care 1474 euro pentru transport.

Însă, documentele arat că primarul Iohannis a fost invitat la Paris pentru doar două zile, la dineuri şi recepţii nu şi la discuţiile oficiale. Chiar şi aşa, Iohannis a decontat contravaloarea a 1,5 tone de combustibil, cât a scos din caserie.
 
 Cu maşina la Paris
 
 Potrivit invitaţiei semnate de Bertrand du Vignaud, preşedintele World Monument Fund Franţa, primarul Klaus Iohannis a fost invitat să participe în zilele de 24 - 25 noiembrie la câteva recepţii care includeau un cocktail, o cină, o masă de prânz şi o vizită la o expoziţie. În aceste condiţii, primarul Sibiului a preferat maşina în locul avionului şi a plecat la Paris în data de 22 noiembrie. Conform informaţiilor oferite de Biorul de Presă al Primăriei Sibiu „O singură persoană a fost delegată la acest eveniment”. Cu alte cuvinte, primarul a plecat singur la volan, cale de aproape 2000 km, alegând astfel calea cea mai costisitoare şi mai lungă, fapt care lansează în mod firesc întrebarea dacă primarul a fost la Paris sau şi în vancanţă?
 
 Trei date ... oficiale
 
 Solicitat să ofere detalii despre deplasarea la evenimentul World Monument Fund de la Paris, primarul municipiului Sibiu s-a bâlbâit, apoi a refuzat să răspundă precis, pentru ca în final să recunoască adevărul din documente. În prima fază, Iohannis a informat că evenimentul s-a derulat în perioada 22 - 29 noiembrie, apoi în 23 - 26, patru ca în final să se constate că evenimentul s-a derulat în 24 şi 25 noiembrie. În aceste condiţii, nu doar contravaloarea uriaşă a combustibilului şi şi diurna încasată pentru cele şapte zile, de 245 euro, a fost încasată ilegal.
 
 Decontul a fost făcut
 
 Conform informaţiilor oferite de Biroul de Presă al Primăriei Sibiu, „decontul pentru deplasarea domnului primar la Paris la întrunirea “World Monu-ments Fund” a fost efectuat imediat după întoarcerea domnului primar din delegaţie”, aşa încât, Klaus Iohannis a pierdut la salariu patru zile dat fiind concediul obligatoriu fără plată dispus de Guvernul Boc, dar a încasat 1719 euro dintr-o deplasare inutilă. Lipsa de rezultate a evenimentului este demonstrată şi de slaba mediatizare a vizitei, în comparaţie cu oricare altă ieşire din ţară a primarului.
 Solicitat să justifice cu documente decontul pentru deplasare, Iohannis refuză însă răspunde că “taxele de autostradă decontate sunt cele percepute şi aprobate de autorităţile din ţările tranzitate” şi că “numărul de kilometri decontaţi corespunde cu numărul de kilometri calculaţi între cele două destinaţii: Sibiu - Paris”. Cu alte cuvinte...
Continuarea, inculsiv pozitia americanilor la Dacii Liberi - Sibiu

11 OFITERI MOSSAD, intre care o femeie, au asasinat un lider Hamas in Dubai. 6 au folosit pasapoarte britanice. Filmul executiei, minut cu minut


Daily Mail: Anatomy of an assassination: How Mossad killing could have come straight from the pages of a thriller
By David Jones
The assassination could have come from a Frederick Forsyth page-turner.
Timed down to the last second and carried out with chilling effect, it involved many of Mossad's tried and trusted props.
The team wore disguises such as wigs and fake beards, communicated via seemingly untraceable mobile phones, and employed a method of killing so clinically precise that they left no clue behind them.
But they overlooked one factor: in security-obsessed Dubai almost nothing escapes the Big Brother eye of security cameras.
The Dubai police have collated hours of footage revealing the hit squad's every movement, from the moment they strolled nonchalantly up to the immigration desk and presented their cloned passports. A remarkable 27-minute composite of this action has now been released, and it may yet prove the team's undoing.
The target of the Mossad assassination squad was Mahmoud al-Mabhouh, senior commander of the Palestinian paramilitary group Hamas, a man who had topped their hit-list for more than 20 years since his alleged involvement in the killing of two Israeli soldiers.
According to Israeli intelligence, their burly 48-year-old arch-enemy was travelling to Dubai to buy weapons from Iranian arms suppliers; the task was to eliminate him before he could seal the deal.
The video footage picks up the agents as they fly into Dubai on January 19, just 19 hours before the hit is carried out. First to arrive are two agents travelling on passports in the names of Michael Bodenheimer and James Leonard Clarke. With their shaven heads, stubbly beards and swarthy complexions they look decidedly un-European, but their documents state they are German and British.

They are followed by a slim, attractive woman who appears to be in her late 30s or early 40s, and uses the name Gail Folliard. Sporting fashionably round sunglasses, she is accompanied by 'Irishman' Kevin Daveron, arriving on Air France flight 526 from Paris.
Al-Mabhouh enters the lift with a member of hotel staff. Two Mossad agents follow disguised in tennis outfits
Al-Mabhouh enters the lift with a member of hotel staff. Two Mossad agents follow disguised in tennis outfits
All four take a taxi to their hotel. Folliard grins at the desk clerk as she checks in. As the hours and minutes to murder tick away, she is seen flouncing around a luxury shopping mall, apparently without a care in the world, and returning to the hotel laden with carrier bags.
She even smiles flirtatiously and tosses her brown pony-tail towards her co-assassins, before she dons a wig and reappears with her hair in a thick, centre-parted bob.

Throughout the afternoon, the others fly in. Technical surveillance has shown that they never made direct phone calls to one another. Instead they dialled into a communications centre based in Austria using highly encrypted cyphers. The task of the first wave is surveillance, and they change their appearance accordingly. When next we see Kevin Daveron, for example, he, too, is wearing a thickly-quiffed wig and is completely unrecognisable from the bald, stubbled man we saw before. At 3.20pm we get the first glimpse of the victim as he goes through customs. Members of the surveillance team trail him from the airport to the Al-Bustan Rotana Hotel.
Mahmoud al-Mabhouh
The victim is shown to his room by the hotel staff member, apparently unaware he is still under surveillance by the 'tennis player' agents
When he takes the mirrored lift to the second floor of the four-storey building a pair wearing designer tennis outfits and carrying racquets slide in beside him, like extras in a cheap spy movie.
For a hunted guerilla fighter, however, al-Mabhouh appears extraordinarily lax about his security, and does not notice them, even though they are stout and look distinctly unsporty.
He remain oblivious even when one of the 'tennis players' follows him along the corridor and watches him open the black-painted door to his room, number 230.
As he settles into the room, with its 42in TV, well- stocked fridge, sunken brown sofa and tasteful cream decor, the assassins are making their final preparations.
The execution is carried out by four assassins working in pairs. They are all square- shouldered men in their prime.

The first two are seen entering the lift to the second floor. One, wearing a white baseball cap, slaps his colleague's back reassuringly as they make their way to al-Mabhouh's room.
Seven minutes later, the other two appear, one carrying a hold-all and the other with a rucksack over his shoulder.
Shortly after 8pm, when the hotel's staff have left the floor for the evening, they enter the room and make the kill.
At 8.46pm, their grim task completed, the four assassins are filmed again making their way down in the lift.
The CCTV footage shows the execution team leaving the hotel, now dressed as if they were going to play golf. Within two hours, the entire squad are on separate flights out of Dubai.
There was to be another twist: the following day, when al-Mabhouh failed to respond to calls from reception and house-keeping, his door was found to be locked from the inside.
Police believe the killers gained entry either by reprogramming the hotel's locking device with some sophisticated electronic gadgetry, or, more prosaically, by posing as hotel staff members and simply knocking on the door.
Yet neither of these explanations solves the most baffling mystery  -  how did the killers leave the room when the security chain was fastened inside the door?
Maybe, in the coming days, the answer will emerge.
Perhaps, too, we will learn the real identities of the 'British' assassins. Given the track record of the ruthless Israeli secret services, however, one doubts that they will ever be brought to account.

Wednesday, February 17, 2010

CAZUL OPREA-TISMANEANU şi anticomunismul de paradă (I). O analiză despre „gâlceava impostorilor“ oferită în exclusivitate de dr. Liviu Turcu

Greu la dealul democraţiei originale româneşti cu brigadierii de serviciu ai anticomunismului de paradă conectat direct la economia de piaţă şi bugetul statului. De 20 de ani, pe „hoitul“ regimului comunist şi-a făcut lăcaş şi se hrăneşte copios şi fără jenă un grup, altfel destul de restrâns, de indivizi, cu pretenţii intelectuale autodeclarate de infailibilitate morală, ideologică şi atenţie mai ales „ştiinţifică“.  Nu că subiectul nu merită a fi obiect de studiu şi cercetare cu adevărat ştiinţific. Dimpotrivă. Dar în cazul la care mă refer se aplică perfect principiul cibernetic al lui Norbert Wiener conform căruia „garbage in, garbage out“ (adică cel aplicat la „cutia neagră“ gunoi bagi, gunoi iese). Principiul fundamental urmat de cei în cauză este în absolută consonanţă cu cel al genezei noii oligarhii postdecembriste la pulpana căruia s-a aciuat: profit şi capitalizare politică atât cât cuprinde. O simbioză care sub aspect funcţional este de invidiat ca eficienţă dacă ne raportăm la starea generală a societăţii româneşti şi la performanţele procesului de modernizare politică a ţării. Dacă am decis să abordez acest aspect acum, în pofida vicisitudinilor de ordin olfactiv, o fac pentru că este instructiv pentru cei care, direct sau indirect, au luat cunoştinţă de recenta „gâlceavă“ ce zguduie „famiglia“ mercenarilor ideologici contra-cost ai instituţiei oficiale de salubrizare anticomunistă. Şi când am folosit expresia „contra-cost“ am în vedere alături de aspectele pecuniare şi pe cele de capitalizare politică, ideologică şi aşa-zis „ştiinţifică“.
Despre ce este vorba? Grupusculele ideologice ce-şi arogă monopolul dreptului de deratizare anticomunistă a societăţii româneşti au ajuns în faza în care, nemaînţelegându-se în spatele uşilor închise cu privire la arondarea teritoriului de jumulit, au ieşit în public să-şi spele rufele murdare. Nu însă la - şi din - întâmplare, ci ca o mişcare calculată urmărind o capitalizare pe spezele opiniei publice înainte ca decizia finală să fie luată de „naşul politic“, adică de „godfather“.  Pentru cititorii care, eventual, luaţi de treburi mai serioase, sunt în necunoştinţă de cauză cu privire la „gâlceava“ amintită voi recapitula pe scurt cadrul şi cauzele desfăşurării acesteia:
1 - În decembrie 2005, deci la 15 ani de la căderea fostului regim comunist, un grup de „băieţi inteligenţi“ în raport cu propriile interese politice, sociale, financiare etc. l-au convins pe premierul Tăriceanu să înfiinţeze pe speze guvernamentale Institutul pentru Condamnarea Crimelor Comunismului; premierul fiind de sorginte liberală, decizia apărea pe deplin legitimă şi în totală aliniere cu vocaţia ideologică a Partidului Naţional Liberal. Dar, vorba cunoscută, „uşurel cu pianul pe scări“ pentru cei tentaţi să rămână doar la o atare explicaţie. Decizia în cauză nu a fost una de tip pur ideologic, ci a fost în fapt o contrareacţie politică născută din rivalitatea prim-ministrului cu preşedintele Traian Băsescu, care anunţase cu puţin timp înainte, via unui interviu în „Revista 22“, o nouă temă directivă: condamnarea comunismului. Precum se vede, prim-ministrul şi grupul propozant au fost mai iuţi de picior la capitolul capitalizării politice în faţa opiniei publice româneşti pe o temă extrem de sensibilă şi dureroasă pentru mulţi dintre români.    
Subiect „gras“ pentru ambele tabere combatante cu impact electoral grefat fie şi tardiv pe frustrarea îndelungată a unei părţi importante a poporului român. Deşi a pierdut runda întâi la capitolul organizatoric, preşedintele s-a repliat rapid prin înfiinţarea, la începutul anului 2006, a ceea ce este şi azi cunoscută ca fiind Comisia (Prezidenţială) pentru Condamnarea Comunismului, iar ulterior pentru mulţi drept Comisia Tismăneanu. Evident că, în deplină conivenţă cu orientarea politică a stăpânilor, şi cele două grupuscule dominând discreţionar cele două structuri oficiale au pornit nu doar la autopsierea fostului regim, dar şi la compromiterea reciprocă marcând puncte sub stindardul de luptă al fiecăruia dintre cele două Palate.
Aici se impune o mică paranteză clarificatorie. Cele două structuri de sorginte executivă şi guvernamentală au devenit, prin statutul şi influenţa celor două prime funcţii în aparatul de stat al României, un passe-partout pentru penetrarea şi consolidarea sub formă de bastion a unor importante sectoare culturale, ideologice şi politice ale societăţii româneşti. În termenii muncii de intelligence, asta se cheamă crearea, dezvoltarea şi consolidarea de reţele informative aservite unui nucleu coordonator. În fond, o acaparare ilegitimă de poziţii şi resurse pe harta generală, altfel perenă, a vechilor conflicte ce sfâşie intelectualitatea românească de zeci de ani.
Luate ad litteram, cele două structuri se autoexclud de la bun început demersului ştiinţific declarat întrucât poziţionează ne-echivoc concluzia înaintea premiselor. În al doilea rând, ele s-au dorit a fi de la bun început structuri de instrumentare politică (că de fapt intenţia reală primordială a fost de capitalizare politică, este o altă poveste) cu pretenţia de implicare directă în decizii de ordin juridic, financiar şi social ce sunt de competenţa unor instituţii de sine stătătoare ale aparatului de stat. Mai pe şleau spus, structurile respective au jinduit şi încercat să acţioneze după modelul faimoaselor curţi inchizitoriale de tristă amintire ale bisericii catolice. Frustrarea şi amărăciunea unei părţi a societăţii româneşti exasperată de continuitatea mascată la putere a fostei clase politice comuniste a fost şi încă a rămas o umbrelă şi un scut de excepţie pentru mercenarii ce profesează „anticomunismul de serviciu“ în propriul folos. Şi, cum spun anglo-saxonii, „to add insult to injury“ la adresa victimelor fostului regim totalitar, noii inchizitori ideologici s-au descalificat de la bun început prin biografiile, carierele şi compromisurile politice de notorietate făcute în trecut cu regimul comunist. Că totul a devenit, mai ales în cazul raportului prezidenţial, o şuşanea menită să permită preşedintelui Traian Băsescu  o importantă capitalizare politică pe plan intern, dar mai ales pe plan internaţional, este limpede pentru mai toată lumea. Argumentul suprem al acestei calificări îl constitutie faptul că mai niciuna din propunerile importante ale Raportului nu şi-a găsit finalitatea în plan legislativ sau executiv. Este trist să constaţi că un subiect atât de important pentru percepţia şi educţia politică şi morală a naţiei a putut fi atât de uşor şi condamnabil trivializat pentru raţiuni efemere de ordin propagandistic.
Oricum, spre ghinionul celor în cauză „scripta manent“ iar generaţiile viitoare îl vor cataloga corespunzător şi relua abordarea temei pe temeiuri cu adevărat ştiinţifice.
2 - După prezentarea de către preşedinte în faţa Parlamentului în decembrie 2006 a unei declaraţii politice pe marginea Raportului, cele două structuri şi-au continuat, prin membrii celor două grupuscule, sinecura pe spezele statului român. Cei de la Comisia prezidenţială au forţat o cvasipermanentizare sub pretextul necesităţii de finalizare sub aspect pragmatic a propunerilor din Raportul final, iar cei de la Institut şi-au propus să devină o interfaţă ad-hoc a Parchetului pe segmentul victimelor fostului regim. În martie 2009, guvernul Boc a luat în discuţie propunerea de unificare a Comisiei prezidenţiale cu stafful Institutului, Marius Oprea urmând să fie menţinut ca director, iar comanda politică urmând a fi încredinţată lui V. Tismăneanu în calitate de preşedinte al Consiliului Ştiinţific. Oprea şi susţinătorii lui din societatea civilă s-au opus categoric scestui plan, unii dintre membrii marcanţi ai Consiliului ameninţând cu demisia şi un boicot public.  Din raţiuni de ordin financiar birocratic, dar şi ca expresie a  relaţiilor politice conflictuale, între aripile pro-Băsescu şi pro-liberală, în luna noiembrie 2009, guvernul Boc a dispus în cele din urmă comasarea Institutului pentru Condamnarea Comunismului din România (sic) cu Institutul pentru Memoria Exilului Românesc, concomitent  cu lărgirea numerică a Consiliului. Premierul Boc, fiind vorba de o nouă structură instituţională, urma fie să numească un nou preşedinte, fie să-l reconfirme pe Marius Oprea. Sesizând pericolul unei decizii iminente, grupul lui Marius Oprea a reuşit să impună, în calitate de preşedinte de onoare cu titlu interimar, pe Dorin Tudoran. Cum acesta are sub aspectul biografiei politice un statut real de disidenţă în raport cu fostul regim, Marius Oprea a crezut că prin această mişcare a barat decisiv ambiţiile lui V. Tismăneanu. Speranţe neîmplinite, cum se spune. Marius Oprea având informaţtii de ultimă oră despre o iminentă debarcare de la conducere pentru a fi înlocuit de unul dintre oamenii lui V. Tismăneanu (acesta nu poate obţine postul neavând cetăţenia română) a decis să iasă în public pentru a demantela maşinaţiunile grupului competitor devoalând direct şi la oră de vârf pe posturile de televiziune implicarea directă şi ambiţiile de control absolut ale acestuia din urmă. 
Ceea ce a urmat aminteşte de celebrele bancuri georgiene. Pe tabla de şah au apărut piese „noi şi grele“ din aparatul politic de partid al PD-L, dar şi al PNL, fiecare denigrând cu aplomb partea adversă. Când urmăreşti însă, dacă nu ai altceva mai bun de făcut, argumentaţia telectuală a combatanţilor, te apucă râsu’-plânsu’, cum se spune. Spectacol tipic dâmboviţean cu caţavenci, tipăteşti, zoici şi cetăţeni turmentaţi cât cuprinde. Voi oferi spre ilustrare doar câteva mostre ale producţiei cerebrale ale acestei „elite telectuale“ ce domină discreţionar, din păcate, câmpul renaşterii conştiinţei democratice naţionale.
(va urma)
Scris de Dr. Liviu Turcu
Citeaza acest articol pe saitul tau
CURENTUL Pdf

CAZUL MIRCEA TOMA LA SCURT. Jurnalistii Radu Moraru si Marius Draghici, acuzati in Raportul AMP de "tendentiozitate", ii dau replica pensionarului APV-ist patron de ONG. EXCLUSIV

Am scris azi despre cazul AGENTULUI MIRCEA TOMA de la Agentia Pasive Watch, gaura maro a ONG-urilor Realitatea-Catavencu, care a fost tocmit de niste militieni de-ai lui ca sa-i bage la puscarie pe Radu Moraru, Marius Draghici si Laurentiu Ciocazeanu in afacerea Privatizarii Petrom.
Pe scurt, Toma a intocmit un "Raport de monitorizare" pentru asa-zisul Fond Romano-American de Investitii, act care a fost folosit de companie pentru a-i actiona in Justitie pe cei trei jurnalisti acuzati de "Agentia" lui Toma de "tendentiozitate in relatare". In cele din urma FRAI a pierdut procesul. Raportul a aparut de abia acum, dupa doi ani, dupa cum scriam in relatarea de mai devreme. Reporter Virtual l-a intervievat pe Toma, care a sustinut ca nu stia pentru cine a intocmit "Raportul" si nici nu a urmarit articolele si emisiunile monitorizate dar oricum el stie ca materialele avute in vizor erau "tendentioase". Afirmatiile lui sunt contrazise de propriul "Raport" care se incheie cu o "Ultima ora" privind procesul FRAI cu cei trei jurnalisti "monitorizati".
Dintre acestia Radu Moraru mi-a declarat azi ca isi aminteste cum o echipa a FRAI l-a vizitat la redactie la vremea respectiva si, in cele din urma, a admis ca nu are de ce sa il acuze. "Constat insa ca Mircea Toma e mai rau decat FRAI. El sustine mai ceva ca un judecator ca sunt vinovat. S-a facut procuror intre timp?", se intreaba Radu Moraru, realizatorul Nasul, despre fostul APV-ist Mircea Toma, ex-psiholog la Spitalul Militar, insarcinat tot cu "monitorizarea", dar a pilotilor aeronavei speciale a dictatorului Nicolae Ceausescu. "Cine este Mircea Toma ca sa faca 'Rapoarte'", se mai intreaba jurnalistul de la B1TV.
Marius Draghici mi-a trimis o pozitie, in scris:

Raportul AMP - Mircea Toma mi-a făcut nopți albe timp de doi ani.

"Acel document a fost folosit pentru a mi se cere daune de imagine de 300.000 de euro. Am trăit o periodă într-o tensiune uriașă. Mi se spunea că nu am nicio șansă cu AMP impotriva mea. A trebuit să depun eforturi enorme să conving, să devoalez că documentul este o „insinuare colegială” făcută la comandă, pe bani. Ne-am întâlnit cu Mircea Toma in 2007 - le mulțumesc lui Răzvan Ionescu și Emiliei Șercan pentru suținere (fosta ziarista de investigatii la EvZ apoi cumparata de Vintu pentru Realitatea-Catavencu - nota mea)- si i-am spus ca suntem pusi la zid cu acest document.
Desi AMP scrie in Raport ca am fost dati in judecata, si atunci fostul meu coleg a spus ca seninatate ca nu stie.
In schimb, ne-a implorat să nu depunem un protest la Clubul Român de Presă.
I-am cerut să se delimiteze public de Raportul de analiza de imagine si sa il retraga, lucru pe care eu nu am cunostinta sa-l fi făcut, preferând complicitatea.
În perioda procesului, eu nu am primit niciun fel de asistență de la AMP.
Cazul nostru nu a fost menționat în Raportul anual privind libertatea de exprimare. E grav?
Sunt mâhnit, pentru că această organizație mi-a fost dragă. La înființarea agentiei, am fost voluntar și am reprezentat AMP la două conferințe internaționale. Cu Mircea Toma am fost coleg la Catavencu și am publicat împreună cel puțin o anchetă „negativă” și „tendențioasă”. Acest mecanism social al duplicității mi-a lăsat un gust amar și multe semne de întrebare.
Tribunalul București și Curtea de Apel București au constatat că mi-am exercitat în mod corect și onest profesia de jurnalist. Instanța a respins drept nefondate toate acuzațiile care mi se aduceau.
Nu sunt suparat pe Mircea Toma, sunt doar prudent. După acest episod, îl cunoaștem cu toții un pic mai bine.”

VICELE GAZPROM, Aleksandr Medvedev, la Bucuresti: „Negocierile continua” . Corneliu Vlad: Rusia, un orizont de asteptare perpetua

Miercuri, 17 Februarie 2010
Aleksandr Medvedev: „Negocierile continua”Vicepresedintele Gazprom, Aleksandr Medvedev, s-a intalnit miercuri la Bucuresti cu ministrul Economiei, Adriean Videanu, discutiile vizand, printre altele, constructia unui depozit de gaze naturale in Romania.
Dupa discutii, nici Videanu, nici Medvedev nu au dorit sa dea declaratii presei. „Negocierile vor continua”, a spus laconic Medvedev. Videanu nu a facut nicio declaratie.

Rusia, un orizont de asteptare perpetua

Intr-o anumita viziune, sa-i zicem occidentala, de la Petru cel Mare incoace, Rusiei trebuie sa i se intample mereu ceva neobisnuit, ba chiar decisiv, de parca istoria ei ar fi predestinata sa mearga dintr-o rascruce istorica in alta. Cu alte cuvinte, evolutie pe un drum  cu rascruci la tot pasul. Dupa revolutia din 1917, desigur, si ea moment de rascruce,  au fost asteptate sau nedorite si altele: cand a venit Stalin la putere sau dupa ce a murit, cand l-a  “demascat” post-mortem Hrusciov,  dupa stagnarea lui Bejnev,  cu perestroika lui Gorbaciov, iar mai nou cu prilejul tandemocratiei Putin-Medvedev. S-ar parea ca lumea (vestica) asteapta mereu ceva, de fapt mereu altceva, de la cea mai intinsa tara de pe glob, dar nu pentru acest atribut al ei, ci pentru ca e vazuta de multi ca un taram tainic, singular, greu de inteles.  S-a livrat pe piata ideilor si un proiect mesianic al Moscovei , un “mod de intrebuintare” al retetei de gestionare a relatiei cu Rusia: faimosul Testament al lui Petru cel Mare,  pentru ca  interesatii sa stie , nu-i asa, la ce sa se astepte din partea “ursului” de la rasarit.
La nici un deceniu de la “rascrucea” dintre URSS si Federatia Rusa, pronosticurile in privinta unor noi “rascruci” iminente pe calea istorica a Rusiei inflacareaza, ca de obicei,  imaginatia celor mai feluriti experti sau doar datatori cu presupusa , fie ei rusi sau straini. Rusia e un imens in orizont de asteptare perpetua, care iriga imaginatia tuturor celor interesati in chestiune, de la prezicatorul rus Pavel Globa la respectabili politologi americani, in spatiul dintre acestia aflandu-se institute de cercetari si comentatori de peste tot si de toate calibrele. Pavel Globa ghiceste, bunaoara, ca Rusia va trece, pentru vreo patru ani, prin mari schimbari, dar totul va decurge in general bine, doar cu mici pierderi, in timp ce Illan Bremen, vicepresedinte al lui American Foreign Policy Council, crede, dimpotriva, ca Rusia “este amenintata de colaps”. El vorbeste de “un hau demografic si social fatal”, prin imputinarea populatiei tarii la 100 de milioane de locuitori la jumatatea secolului al XXI-lea si la doar 52 de milioane catre 2080. O Rusie slabita, insa, e si ea periculoasa, pentru politologul american, asa cum, pentru colegii lui din timpul razboiului rece, si o Uniune Sovietica puternica era periculoasa. Cum ai da-o, tot rau iese cu Rusia asta vazuta de la Washington.
Lucrurile se vad cam la fel de incetosate si de partea ceastalalta a Atlanticului. Nici Europa nu arata sa priceapa prea bine constructul rusesc  si,  poate nu intamplator, atunci cand se incumeta sa se refere la Rusia profunda, de totdeauna, diversi autori recurg la reflectiile (de pasager, totusi, prin Rusia) ale zbuciumatului marchiz Custine sau la aforismului bun la toate, salvator, al lui Churchill (Rusia… sarada… enigma… mister). Un autor francez mai harsait, trecut si prin experienta lucrului in serviciile secrete, Martin Malia, a analizat mai aplicat relatia Europa – Rusia. El  s-a aplecat si asupra determinismelor istorice, si  asupra cliseelor  culturale, cu intrebarea daca aceasta relatie este “un dat permanent al Istoriei sau produsul unei conjuncturi istorice precise”. Un posibil raspuns  il da specialistul francez in istorie contemporana Thomas Gomart, care formuleaza in materie trei concluzii interesante prin subtilitatea lor. Primo: perceptiile occidentale asupra Rusiei isi afla originea mai degraba in sperantele, temerile si frustrarile societatilor occidentale decat intr-o informatie obiectiva.  Secundo: comunismul a fost “marele impas al secolului”, care a  intrerupt, brutal si staruitor, procesul de convergenta ruso-occidental. Tertio: Occidentul nu a apreciat niciodata corect ceea ce el a numit “amenintarea rusa”, din cauza bruiajului produs de propriile sale perceptii. Altfel spus – rezuma  Gomart – “viziunea Occidentului se intemeiaza tenace  pe prejudecati care ar fi interesant de deconstruit”.
Asadar, o Rusie mai puternica sau mai slaba, cu destin mesianic sau nu, superputere sau putere regionala, in NATO sau nu, conservatoare sau reformatoare, europeana sau euroasiatica, concurenta sau competitiva, aliata sau inamica? Lumea-i cum este si ca ea e si Rusia.
Corneliu Vlad
Sursa: www.inforusia.ro

INCREDIBIL DAR ADEVARAT. "Maestrul" Dan Puric: "nationalismul comunist" a fost... legionar (!?). AUDIO - No comment. Alti "luptatori" ca Puric despre "cacatii" care impart ciolanul "anticomunismului"


Dan Puric: "Cu-asta s-a ocupat ideologia comunistă: cu ocultarea istoriei, a memoriei şi cu imaginea. O imagine care de multe ori a confiscat un naţionalism de bună-credinţă şi s-a transformat într-un naţionalism comunist uşor isteric, uşor ţâfnos, legionar, un fel de buric al pământului, pe care românul nu-l credita pentru că românul are o armonie, are un echilibru, are un ritm, are un rost, el nu e propagandist."
(fragment din conferinţa susţinută de Dan Puric luni, 15 februarie 2010, la Braşov)

Protagonisti ai Afacerii "anticomunismului": Puric, Tismaneanu, Oprea, Blandiana eiusdem farinae

Am mai scris despre Afacerea "anticomunismului" in varianta Blandiana, continuata cu succes de Tismaneanu si Oprea. Ei bine, fleica se pare ca nu le mai ajunge la toti. Mariusica se da acum la Volodica si rahatul da rau pe-afara din buda "anticomunistilor" de parada.
Sa ne amuzam putin:

Tismaneanu pe mail catre Oprea:

"As dori mult ca IICCR sa achizitioneze si sa distribuie circa 200 de exemplare din Raportul final (al Comisiei Tismaneanu - n.r.) si sa faca acelasi lucru, poate mai multe exemplare, din volumul de exemplare care va aparea la Humanitas. Daca nu s-a facut, pe site la IICCR as dori sa puneti drept carte a lunii "Perfectul acrobat", volumul despre Rautu, scris de mine si Cristi Vasile."

“Președinte al noului Consiliu Științific – Vladimir Tismăneanu.
Marius Oprea rămâne Presedinte al IICCR.”
Iată câteva dintre condiții:
“ b. numirea în funcția de secretar științific a lui Cristian Vasile
c. adăugarea a trei departamente noi în noua structură a IICCR:
-          Cultură, propagandă, ideologie în timpul dictaturii comuniste (condusă de Vladimir Tismaneanu și Cristian Vasile)
-          Economia națională sub comunism (condusă Dragoș-Paul Aligică)
-          Memoria și nostalgia comunismului (condusă Mihai Neamtu) – posibil Mirel Bănică si Angelo Mitchievici.”

Oprea catre Tismaneanu si extraterestrii: 

"Doina Cornea mi-a spus foarte clar ca daca anumite persoane - si aici ma refer chiar la Tismaneanu - fac parte din board, dansa pleaca, protesteaza."
"Adica numai pentru ca eu am alta optiune politica decat guvernantii, trebuie sa fiu dat de pamant? Doar pentru ca sunt simplu membru PNL? Cum zicea chiar Tismaneanu: Stalinism pentru eternitate."
"Eu fac team building ducandu-mi colegii sa dezgroape morti. De asta suntem o echipa puternica."
"Nu mi-e frica nici de cacatii de comunisti, nici de cacatii astia de la putere".

Reproduse si de "revista de elita" a "intelectualilor" GDS "22" aflata in dilema maxima fata de cei doi membri ai sai. Pe cine sa sustina, pe Pat sau pe Patason?
Pam-pam.
Va urma (fara indoiala!)

STAREA PRESEI: Cozmin Gusa avea biroul chiar langa platoul Realitatea TV in timpul campaniei electorale

Omul lui Geoana si al PSD in campania electorala, Cozmin Gusa, strategul care a scos (poate) tot ce se putea scoate din perdantul numarul unu al partidului care se declara a fi social-democrat, avea birou chiar langa platoul Realitatea TV, ne-au declarat surse care stiu ce spun si spun ce stiu. In timpul campaniei electorale, m-am intrebat de multe ori daca nu cumva Cozmin Gusa are si pat, si noptiera la Realitatea TV, ca, la cat de des aparea pe post, ii era mai lesne sa doarma acolo decat acasa la el.
Iata ca acum se releva ca nu am fost departe de adevar. Sau de realitate. Devine astfel penibila, pe de o parte, iar pe de alta parte extrem de graitoare directiva interna de la Realitatea TV, de acum cateva zile, de interzicere a folosirii ca sursa a “Evenimentului Zilei”, pe motiv ca acum exista pericolul unor manipulari si dezinformari dinspre PD-L.
Aceasta este o mare tampenie. Oricum, standardele profesionale te-ar obliga sa verifici informatia din cel putin trei surse, asa ca faptul ca EvZ sau alta publicatie da o gherla… Si ce sa-ti spun, ca “Gandul”, ori “Adevarul” nu te poate dezinforma!
Nu-mi place sa ma dau de exemplu, dar se stie ca sunt in proces cu ActiveSoft, editorul Ziare.com, si totusi de mai multe ori, atunci cand am considerat de cuviinta, am preluat texte bune publicate pe acest website, a carui politica editoriala am criticat-o in mod repetat.
Ce ar fi trebuit sa fac, sa ignor un text bine scris, cu ale carui idei transmise sunt de acord sau, nefiind de acord, totusi le respect ca fiind valoroase?
Realitatea Media a consimtit in campania electorala sa dezinformeze pe filiera PSD intr-o asemenea masura si atat de fatis, ca omul PSD avea birou langa platoul acestei televiziuni.
Florin Budescu / Starea Presei

VANGHELIE o da pe fata. Inregistrarea cu Vanghelie despre Geoana si PSD: "Da-l in p**a mea... niste lepre nenorocite... da-i dracu' de idioti!". AUDIO

Ciutacu sparge piata, cu o inregistrare giugiuc:
"Sunt niste lepre nenorocite, ma... Tu crezi ca sunt indragostit de Geoana? Ce-i gagica? Da-l in p**a mea, ca are o gramada de defecte, dar e vorba de cand te uiti tu in oglinda dimineata, intelegi? Cum ma, zic una si ma zic, aoleu, voi sunteti mai tari si sunt maine cu voi? Eu am fost pe bulevard vagabond, astia au stat la facultate si nu au invatat nimic, da-i dracu' de idioti. Pe cuvantul meu de onoare ca nu au invatat nici principiile elementare de bun simt. Nimic nu au in ei, niste lepre! Astia isi vand nevestele, ca sa le dai o functie isi da nevestele..."

Tuesday, February 16, 2010

CURENTUL: PSD-ul, pus pe dric de clanul Geoană si mafia lui Vanghelie cu masaj de la Vintu


Scris de George Roncea
Se ascute lupta de clasă în PSD. Marea confruntare face deja victime -  Năstase s-a retras mai alaltăieri scårbit de manevrele puse la cale la sediul Fundaţiei Renaşterea de clanul Geoană. Ieri, Iliescu spumega şi el de pe margine, se tăia în direct cu lama la vene, mai-mai să crape inima în el. E clar, n-o mai duce mult. „Am decis să mă retrag din orice funcţie executivă şi de partid“ - a spus ieri Iliescu, adăugånd că există două cauze principale ale retragerii sale: una de ordin statutar, iar cealaltă de ordin practic. Practic, ne aducem aminte că Iliescu a declarat cu ani în urmă că nu se va retrage din politică decåt cu picioarele înainte. Probabil că îşi simte sfårşitul. Ca toţi marii criminali şi măcelari, are un al şaselea simţ: al iminenţei morţii. M-ar durea să-l văd pe Iliescu în direct la Realitatea tåråt cu zgaibaracele înainte, pe o targă a Crucii Roşii, cu Mihaela Geoană drapată în roz la căpăţåna sa, alături de Prostănacul care a întinat valorile pesediste vånzånd partidul la Talciocul lui Vanghelie. Sper totuşi să apuc să-l văd pe Iliescu, înainte de a se scoborî către Întunericit, judecat într-o instanţă romånească, la Tårgovişte sau oriunde altundeva, şi condamnat pentru morţii Mineriadei, revoluţiei etc.
Pånă una alta, convulsiile pesedeului seamănă şocant cu „lupta de idei“ dintre  menşevici şi bolşevici. Asistăm la un caft generalizat între „ruşii albi“ ai lui Geoană şi „ruşii roşii“ ai lui Tataia, cu deosebirea că „ruşii albi“ ai lui Geoană au tenul foarte închis la culoare dacă e să-l luăm pe Vanghelie de etalon.

Geoană uber alles

Mircea Geoană are în sfârşit şansa să rămână în istorie, dar nu în ipostaza de mare preşedinte de partid sau de ţară, ci din cea de responsabil pentru scindarea PSD în anul de graţie 2010.
Încercările de ani buni făcute de principalii duşmani politici ai PSD au fost zadarnice până în prezent, PSD acţionând ca un partid-monolit, unit când de interese, când  de principii ideologice, în funcţie de conjunctură. Pedeliştii (şi liberalii?) se simt zilele acestea răzbunaţi, prin eforturile neprecupeţite depuse de Geoană şi gaşca sa pentru demolarea partidului.
Zilele PSD în formula actuală sunt practic numărate, congresul partidului de sâmbătă fiind considerat momentul zero al scindării. Consiliat îndeaproape de părintele „Goagăl“, cel care visează doar să stea la prezidiu şi să le-o dea la... bip cât mai multora, aşa cum personal a declarat, Mircea Geoană are şanse foarte mari să fie reales în funcţia de preşedinte al PSD, alături de o garnitură variată, în vârful căreia va trona cu siguranţă tandemul Hrebenciuc-Vanghelie, cuplul de tartori responsabil pentru eşecurile partidului din ultima vreme.
Toate schimbările dorite de noii corifei ai social-democraţilor, care-i ţin trena lui Geoană, au fost votate pe bandă la Comitetul Executiv de luni, deschizând larg opţiunea ruperii PSD. Pericolul a fost sesizat de mulţi membri cu state vechi în PSD, dar a fost total ignorat de Geoană&co., orbiţi prea tare de putere. Decizia luată în Comitetul Executiv care vizează alegeri în echipă şi nu individual, ca până în prezent, reprezintă piatra de moară care va atârna la gâtul echipei de scaraoţchi ai lui Geoană, după congresul de sâmbătă.
Intenţia lui Mircea Geoană de a impune un vot pe echipe este cel de-al doilea motiv pentru care tabăra adversă ridică problema scindării PSD. „Un vot pe echipe ar fi complicat şi ar duce la rezultate nedorite. Eu sper că nu vom ajunge în situaţia scindării partidului“, a declarat Ion Iliescu înainte de a face anunţul-bombă de ieri, al retragerii sale. Încercând astfel să delegitimeze echipajul lui Geoană, edecarul Iliescu a avertizat că proiectul noului statut ar risca să tranforme partidul într-o mare de grupuri care se luptă între ele, ceea ce ar putea duce la ruperea mult-iubitului partid, urmaş al creaţiei sale, feseneul, spuma detritusurilor (jeguri cf DEX) revoluţiei moscovite.

Geoană sparge Partidul - afirmă liderii pesedişti