Friday, May 30, 2008

Cine pe cine urmareste?

Astazi am fost filmat dintr-o gentuta tip DCI de o fatuca draguta, cu ochi focosi si cu tzatzici obraznice, care se facea ca venise prea devreme la tir.

Ii mai ofer un test - ei si sefilor ei -, pentru ca n-a avut ocazia sa fie alaturi de mine chiar toata ziulica...

Cine s-a aflat de dimineata in birja mea - nu spui tzine, persoana insemnata!?


Astept raspuns la posta redactiei... sau in privat...


PS: Sunt finutz si ii pastrez poza tinerei recrute - momentan - la purtator.

Conferinta publica: Ecumenism si fanatism AUDIO

Erezia lui Nicolae Corneanu - care s-a impartasit duminica trecuta intr-o slujba de alta natura decat cea ortodoxa - naste in continuare vii reactii in sanul Bisericii, adica a credinciosilor. Asociatia Ziaristilor si Editorilor Crestini (AZEC) a solicitat o reuniune extraordinara a Sfantului Sinod. Pana atunci, Asociatia Sfantul Daniil Sihastrul organizeaza la Bucuresti o conferinta publica. AZEC pregateste, de asemenea, pentru saptamana viitoare, o masa rotunda (sa vedem cine va vorbi: un eretic nu poate fi judecat de o matrioska a ereticilor cu fata de teolog).
Portalul http://www.razbointrucuvant.ro/ prezinta mai multe opinii drastice privind ereziile globalismului in timp ce se asteapta ca in curand sa se sa auda si glasul monahilor.

Anunt aici conferinta organizata de Danion Vasile:

ASOCIAŢIA SFÂNTUL DANIIL SIHASTRUL
VĂ INVITĂ LA CONFERINŢA CU TEMA
“ECUMENISM ŞI FANATISM”
MARTI, 3 IUNIE 2008, ORA 18.00,
SALA DALLES (lângă Librăria Dalles – lângă Universitate)
VOR VORBI:
PR. MIHAI ANDREI – ALDEA
DANION VASILE – teolog
si alti vorbitori
Va fi transmis un mesaj special de la duhovnicii Ortodoxiei romanesti
Conferinta Bucuresti 3 Iunie 2008


FISIER AUDIO:
Ecumenism-si-fanatism__03.06.2008.mp3 (63.31 MB)
Link

Duhovnicul Neamului, Parintele Iustin Parvu: Dan Puric - Urmăriţi-l, citiţi-l şi-l veţi înţelege


Personalitatea şi activitatea omului de cultură şi a regi-zorului Dan Puric nu are nevoie de nici un fel de prezentare. Urmăriţi-l, citiţi-l şi-l veţi înţelege. Ce prezentare să faci unui om care reuşeşte să trezească conştiinţa unui tineret, să anime un întreg tineret? Întrebaţi-i pe aceşti tineri şi nici ei nu vor găsi un răspuns. Este ceva firesc, este ceva ce sufletul tânărului de azi recunoaşte în el - recunoaşte ceea ce această naţiune, azi, a pierdut, recunoaşte adevărata lui valoare, adevăratul lui rost, adevărata lui identitate - aceea de român creştin.
Nu-ţi trebuie nici o strategie politică, nu-ţi trebuie nici o ideologie să-i faci pe oameni să te iubească, să te urmeze. Trebuie numai să fii acordat la undele armonice ale acestui neam, pentru că fiilor unui neam te adresezi şi ei te vor recunoaşte. Domnul Dan Puric are această putere de a te fascina, de a te fa-ce să-l urmezi - şi nu o face forţat; pentru că şi tăcând te cucereşte. El nu a îmbrăcat numai arta teatrului mut, lui i s-a dat un dar mult mai mare - arta de a câştiga suflete. De aceea şi puterea lui de a comunica este mare, rar întâlnită, chiar dacă, prin arta pe care o practică dânsul, o face şi fără a vorbi. Acest om îţi dă încredere. Este ceea ce simte acest tineret şi în viitor va simţi şi acest popor.
Biserica ar trebui să înveţe de la acest artist, pentru că reprezentanţii ei se ocupă îndeosebi cu pescuirea sufletelor din această mare învolburată a vieţii, cu dobândirea sufletelor; şi aceasta nu se realizează uşor, după norme tipiconale, ci este o adevărată artă. Adeseori, domnul Dan Puric mărturiseşte că menirea dânsului este să măture poteca spre Biserică. Ei bine, a reuşit să facă acest lucru nu numai pentru el, ci şi pentru ceilalţi care îl urmează. El mătură calea pentru viitor. Această artă a Sf. Apostol Pavel, de a te face tuturor toate, ajută cel mai mult generaţia de azi să se întoarcă la Hristos. Biserica noastră de azi nu mai are ureche artistică şi, cred eu, ar trebui s-o redobândească, a devenit insensibilă la coardele sufletului uman. Legătura Bisericii cu oamenii artişti nu mi se pare ceva străin sau nefiresc, atâta timp cât şi unii şi alţii sunt botezaţi, chiar dacă, după mintea unora, canonic înseamnă să te pună imediat la index şi să nu mai lase să iasă de pe poarta iadului nici un artist. Erau într-adevăr canoanele aspre cu artiştii, atâta timp cât viaţa bisericească, pe vremea aceea, era foarte atacată din toate latu-rile de păgânism; trebuia făcută o distincţie clară între viaţa creştină şi cea laică. Toată arta de atunci era sub stăpânirea păgânismului.
Acum este cu totul altă situaţie. Câţi dintre ortodocşii noştri au talentul domnului Puric? Dar să ştiţi că, oricine are un anumit talent, dacă nu-l îndreaptă spre Dumnezeu, nu are nici o valoare şi nici o putere. Care nu-s cu una, nu-s nici cu cealaltă, nici cu biserica, nici cu arta. Apar, deci, oameni de valoare din lumea artistică, oameni care pot face faţă criticii modernismului de azi. Aceşti oameni trebuie încurajaţi.
Vedem cu toţii că asistăm la adormirea unei societăţi româneşti care-şi pierde valorile neamului şi ale creştinismului. Au reuşit duşmanii ortodoxiei să se ajungă la această stare de uitare. Ei bine, faptul că acest actor reuşeşte să trezească în rândul tineretului de azi calităţi nobile, ceea ce pierduseră altădată, dovedeşte că acest tineret este încă însetat după adevăr, însetat de cunoaşterea adevărului. Dan Puric te ajută să te cunoşti pe tine însuţi, mai bine decât credeai tu că o poţi face. El scoate la lumină acest adevăr, prezentat prin filonul lui artistic, prin care ştie să prezinte teoria şi viaţa creştină. Acest tineret murise parcă în puşcăriile comuniste, unde criminalii distruseseră cele mai înalte conştiinţe ale acestui neam: Mircea Vulcănescu, Valeriu Gafencu...
Numai acolo am întâlnit suflete de o înaltă conduită morală, de o autentică spiritualitate. Oameni care ştiau să îngenuncheze, ştiau să plângă, în stare să rabde umilinţa duşmanilor, dar şi să-i iubească; şi, cu toate acestea, ei nu au încetat o clipă să lupte pentru biruinţa neamului şi a ortodoxiei.
Văd în această lucrare a lui Dan Puric o renaştere a duhului lor, o refacere a glasului acestui neam, o conştiinţă care strigă, din ce în ce mai cu putere, că acest neam nu a murit.
Părintele Iustin PÂRVU
Cuvant Inainte la cartea
"Cine suntem"
de Dan Puric
Foto Parintele Iustin Parvu: http://tanarulortodox.weblog.ro/

Biserica Catolica le da peste bot agitatorilor pentru trafic de organe de la Cotidianul

Clubul Roman de Presa tocmai a premiat in premiera cotidianul Cotidianul (sic), la categoria "campanii mediatice de responsabilizare socială", pentru operatiunea intitulata „Transplant de organe cu acord prezumat“ realizată de un baiat, Răzvan Vintilescu. Vintilescu a publicat în noiembrie 2007 o serie de 6 articole, în care argumenta necesitatea modificării legislaţiei româneşti în sensul ca familiile persoanelor decedate în accidente să nu se mai poată opune prelevării organelor interne ale acestora, organe care ar urma să fie folosite în operaţiile de transplant, zice Cotidianus. Bravo lui!

Dar ia uite ce raspunde, azi, Biserica Catolica, la aceasta campanie destinata desacralizarii omului si umplerii buzunarelor traficantilor de organe din tara si strainatate. Este de observat ca Legea a fost introdusa de un vajnic PSD-ist, pe numele lui Ovidiu Branzan, implicat in mai multe scandaluri publice si direct co-interesat in aceasta potentiala afacere uriasa. Ca sa vezi unde se inteleg "portocalii" de la Cotidianul cu "rosii" de la PSD: la "verzisori"... Practic, traficanii vor sa legifereze o noua aberatie: ca daca nu am respins, la NOTAR, in viata fiind, transplantul, se asuma ca suntem de acord sa fim hacuiti dupa moarte. Haida de! Si totul invelit in vrajeala "cauzei umanitare". Pai daca sunt asa de darnici tovarasii astia, de ce nu-si doneaza ei de-acum organele?! Beurane, Vintilescule, la macelarie cu voi!

Las' ca ajunge pseudo-legea voastra la Camera Deputatilor si vedeti voi ce organe o sa va dam si unde!

Poziţia oficială a Bisericii Catolice referitoare la transplantul de organe este următoarea:

Transplantul de organe nu este acceptabil din punct de verere moral dacă donatorul sau cei indreptăţiţi nu şi-au dat consimţământul explicit în această privinţă. Transplantul de organe este conform cu legea morală şi poate fi vrednic de laudă dacă pericolele şi riscurile fizice şi psihice la care se expune donatorul sunt proporţionate cu binele urmărit pentru destinatar. Este inadmisibilă din punct de vedere moral provocarea directă a mutilării invalidante sau a morţii unei fiinţe umane fie şi pentru a întârzia decesul altor persoane" (Catehismul Bisericii Catolice nr. 2296).

Referitor la modificarea legii 95/2006 prin introducerea noţiunii de ACORD PREZUMAT
Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti face următoarele precizări:

1. Noţiunea de acord prezumat este ilicită atât din punct de vedere moral cât şi juridic. Este inadmisibil principiul pe care aceasta se bazează: tăcerea=acord, deoarece îl împiedică pe cetăţean să facă o alegere conştientă şi liberă, contravenind principiului etico-medical al consimţământului responsabil. Prin această procedură donarea de organe este degradată la stadiul de act obligatoriu şi transformată în extirpare de organe.

2. Departe de a favoriza „cultura donării de organe", această procedură va face să se nască o răspândită şi justificată neîncredere faţă de autoritatea sanitară, iar personalul medical va fi suspectat că va cocheta cu grupurile care acţionează în sfera comerţului de organe.
În plus, prin extirparea statală de organe, politica sanitară se va îndrepta spre legalizarea eutanasiei.

3. Soluţia la emergenţa transplantului de organe nu se va rezolva printr-o politică de extirpare totalitară, ci printr-o operă de sensibilizare şi de cultivare a carităţii şi a gratuităţii conştiente şi explicite.

Pr. Francisc Doboş
Purtător de cuvânt al ARCB


Reamintesc si pozitia Bisericii Orodoxe Romane

Decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind reforma în domeniul sănătăţii

În şedinţa sa din zilele de 6 - 7 martie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a analizat propunerile de modificare şi completare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, respectiv Titlul VI - „Efectuarea prelevării şi transplantului de organe, ţesuturi şi celule în scop terapeutic”, în sensul introducerii noţiunii de „consimţământ / acord prezumat”.

Ţinând cont de faptul că Biserica Ortodoxă Română şi-a exprimat, deja, punctul de vedere oficial în ceea ce priveşte transplantul de ţesuturi şi organe (hotărârea Sfântului Sinod nr. 1729/2004), precum şi principiile care trebuie să stea la baza actului donării de organe, Sfântul Sinod hotărăşte:

- îşi exprimă dezacordul faţă de introducerea noţiunii de „consimţământ prezumat în articolul 142 al Legii 95/2006 şi a celorlalte amendamente ce decurg din acesta, deoarece contravine principiilor morale creştin-ortodoxe, anulează principiul dăruirii de sine şi al dragostei frăţeşti cuprins în consimţământul explicit şi exclude rolul familiei în cazul persoanelor aflate în moarte cerebrală sau decedate, dacă acestea nu şi-au exprimat clar acordul în timpul vieţii;

- apreciază că actul prelevării de organe, ca şi acceptul donării organelor, are valoare morală numai când este făcut conştient, informat şi cu altruism; consimţământul/acordul prezumat, chiar dacă ar creşte considerabil numărul de organe şi ţesuturi recoltate de la donatori decedaţi, reprezintă o lipsă de respect faţa de fiinţa umană şi poate deschide calea abuzurilor şi satisfacerii intereselor profesionale. În plus, acceptarea consimţământului prezumat ar putea duce la ştirbirea încrederii pacienţilor în medici, în condiţiile în care pacienţii vor crede că, odată ajunşi în stare critică, viaţa lor nu mai are valoare decât ca sursă de organe şi ţesuturi;

-consideră că, pentru creşterea numărului de donatori de organe şi ţesuturi pentru transplant, alternativa morală ar putea fi încurajarea voluntariatului şi introducerea, prin lege, a cardului de donator, care reflectă opţiunea persoanei faţă de donarea de ţesuturi şi organe. O asemenea abordare plasează transplantul de ţesuturi şi organe pe un fundament etic solid, având ca element central respectul pentru fiinţa umană - care continuă să existe şi după moartea sa biologică, reducând astfel posibilitatea producerii abuzurilor;

- în concluzie, consideră că modificarea prevederilor referitoare la transplant din Legea nr. 95/2006 nu reprezintă, valoric, o îmbunătăţire a acesteia.

Ce zice BBC: Nouă lege privitoare la donarea de organe

Dacă o persoană nu a spus în timpul vieţii că nu vrea să doneze organe, acestea îi pot fi prelevate după deces
Senatorii au aprobat modificarea legii transplantului.
Potrivit noilor dispoziţii, este stabilit aşa-numitul acord prezumat al persoanei de a dona organele.
Legea stabileşte, mai exact, că dacă o persoană nu şi-a exprimat în timpul vieţii refuzul de a-şi dona organele, se consideră că este implicit de acord să le doneze după moarte.
Iniţiativa este respinsă însă în mediul bisericesc.
În momentul de faţă, legislaţia din România nu permite prelevarea de organe şi ţesuturi decât dacă persoana decedată şi-a exprimat în timpul vieţii acordul în acest sens, sau există consimţământul în scris al rudelor defunctului.
Prin acest nou proiect de lege este eliminată obligativitatea existentenţei acordului expres încă din timpul vieţii.
Acrodul prezumat
Noua reglementare spune că cei care, în timpul vieţii, nu şi-au exprimat refuzul de a-şi dona organele, sunt implicit de acord să le doneze după deces, iar asta se numeşte acord prezumat.
Deputatul PSD Ovidiu Brânzan, unul dintre iniţiatorii proiectului, spune că în România se simţea acut nevoia unei astfel de reglementări.
În ţările civilizate, cu o cultură bună, mulţi cetăţeni în timpul vieţii îşi dau un acord prezumat privind posibilitatea de a li se preleva organe în cazul decesului
Ovidiu Brânzan: "În ţările civilizate, cu o cultură bună, mulţi cetăţeni în timpul vieţii îşi dau un acord prezumat privind posibilitatea de a li se preleva organe în cazul decesului”, spune Ovidiu Brânzan.
BBC: S-ar putea considera că legea statuează o obligaţie pentru cetăţean, dacă nu aceea de a spune expres că e de acord să îşi doneze organele după moarte, obligaţia de a spune expres, în timpul vieţii, că refuză să-şi doneze organele?
Ovidiu Brânzan: “Aţi surprins cea mai mare sensibilitate a acestui proiect legislativ. Din acest motiv legea nu este încă definitivată. Ea urmează să fie dezbătută când va ajunge la nivelul Camerei Deputaţilor".
Aşadar, cei care nu sunt de acord cu donarea de organe vor trebui să meargă la un notar pentru a spune că nu-şi dau consimţământul pentru prelevare, iar spitalele vor trebui să aibă cunoştinţă de existenţa acestui refuz.
Pe de altă parte, dacă un pacient este de acord cu această procedură, se poate înscrie în Registrul Naţional al Donatorilor.
Cerere de organe
Foarte multe vieţi ar putea fi salvate dacă ar fi mai mulţi donatori, chiar prin existenţa acordului prezumat
Eugen Nicolăescu
Dacă o persoană nu spune clar “nu” donării de organe, dar nu figurează nici în Registrul de Donatori, atunci, în baza noii legi, medicii au dreptul să preleveze organele sănătoase pentru care, aşa cum spune şi ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu - şi el iniţiator alături de domnul Brânzan - există foarte mare cerere.
"Este nevoie, cred eu, de introducerea acordului prezumat astfel încât, şi în România, să se poată obţine mai uşor organe ca să putem face mai multe transplanturi”.
“Noi am alocat foarte mulţi bani pentru transplant. Din păcate, n-au putut fi utilizaţi nici anul trecut şi, se pare, nici anul acesta, pentru că nu sunt donatori”.
“Am stabilit fonduri, dacă nu mă înşel, pentru 250 de transplanturi şi s-au făcut sub 100”.
“Foarte multe vieţi ar putea fi salvate dacă ar fi mai mulţi donatori, chiar prin existenţa acordului prezumat", spune la BBC ministerul Sănătăţii Eugen Nicolăescu.
Nemulţumirea Bisericii
Iniţiativa a stârnit nemulţumirea Bisericii Ortodoxe.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Constantin Stoica, a declarat la BBC că Biserica Ortodoxă nu este împotriva transplantului de organe – pentru că acesta ar reprezenta "expresia supremă a dragostei care trebuie manifestată de semeni", însă este împotriva consimţământului prezumat.
Fapta bună trebuie să fie făcută în mod liber consimţit, ori prin acest consimţământ prezumat nu se face altceva decât să se dea impresia că trupurile noastre nu sunt altceva decât bănci de organe
Constantin Stoica
"Potrivit moralei creştine, o astfel de prevedere, pe lângă faptul că ar introduce o serie de abuzuri, nu ar face altceva decât să limiteze valoarea jertfei umane”.
“Fapta bună trebuie să fie făcută în mod liber consimţit, ori prin acest consimţământ prezumat nu se face altceva decât să se dea impresia că trupurile noastre nu sunt altceva decât bănci de organe", spune Constantin Stoica.
Proiectul a fost dezbătut de Senat în calitate de primă cameră sesizată.
Decizia finală aparţine însă deputaţilor. Până atunci, iniţiatorii promit că vor organiza dezbateri publice şi vor încerca să ţină cont şi de poziţia Patriarhiei.

Precizari MAE - Israel

29 mai 2008

Precizări consulare

Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări în atenţia cetăţenilor români care doresc să călătorească în Israel în perioada imediat următoare:

Conform ultimelor informaţii obţinute de la autorităţile Statului Israel, legislaţia israeliană prevede posibilitatea instituirii unei perioade de timp în care un cetăţean străin care a lucrat legal în Israel nu poate reveni ca turist în această ţară. Textul legislativ este aplicabil tuturor cetăţenilor străini.

Autorităţile Ministerului de Interne israelian aplică în mod diferenţiat această prevedere, în funcţie de domeniul de activitate în care a activat cetăţeanul străin.

În privinţa perioadei de interdicţie prevăzute pentru cetăţenii români, autorităţile israeliene urmează să ofere clarificări în perioada imediat următoare.

Conform autorităţilor israeliene, cetăţenii români care au fost expulzaţi sau au depăşit durata de şedere legală în Israel, cât şi cei care au lucrat recent în Israel fără a încălca legislaţia israeliană şi doresc să se informeze asupra posibilităţii de a călători în această ţară sunt invitaţi să se adreseze:

Ambasadei Statului Israel la Bucureşti
Adresa: Blvd. Dimitrie Cantemir nr. 1
Tel: 021- 318 94 16: 021-318 94 17
Web site: http://bucharest.mfa.gov.il/.

Autorităţile israeliene urmează să răspundă fiecărei solicitări formulate de cetăţenii români în acest sens.

Lansare la Bookfest: fetele noastre din Escadrila Alba

Daniel Focşa
Escadrila Albă. O istorie subiectivă
În timpul celui de‑al Doilea Război Mondial, România a fost singura ţară combatantă care a dispus de o escadrilă sanitară compusă din avioane pilotate de femei. După sfârşitul războiului, aceste curajoase doamne au avut parte de ani grei de temniţă sau, în cel mai bun caz, de indiferenţă şi uitare. Lucrarea de faţă încearcă recuperarea memoriei Escadrilei Albe prin amintirile, complementare, ale ultimelor supravieţuitoare, Mariana Drăgescu şi Stela Huţan‑Palade, completate cu inedite documente de arhivă.
Editura Vremea

Thursday, May 29, 2008

Apelul meu catre romani

Basescu, apel catre romani: cu ochii pe primari si bani

Presedintele Traian Basescu, a sustinut, joi seara, o scurta declaratie de presa la Palatul Cotroceni, in cadrul careia a facut un "apel catre romani" pentru a merge la vot duminica. Seful statului a mai spus ca "viata de zi cu zi a comunitatilor, a fiecarui cetatean, depinde, in primul rand, de cei alesi in administratia locala. Calitatea vietii fiecarui roman depinde de cei alesi duminica". Basescu a reamintit faptul ca cei alesi duminica vor gestiona, pentru patru ani, circa 20 de miliarde de euro din fondurile europene. (Z.O.)

Noua Dreapta

Bogdan Cristel s-a situat in topul saptamanii la www.1000words.ro cu aceasta fotografie de la marsul Asociatiei Noua Dreapta.

Parintele Justin Parvu: "Daca pastorul este alterat, sigur ca si coada se strica"

Prea cuvioase parinte, cum calificati infiintarea unor forme de tip sindical in sanul Bisericii?
Toate acestea nu sunt decat niste influente negative care s-au introdus in clerul nostru bisericesc acum. Nu este altceva decat o dezmembrare si o despartire a unitatii noastre crestine. Trebuie sa fim foarte atenti, pentru ca aici lucreaza vrajmasul asta eretic care dezbina tocmai ce este mai esential, clerul. Ori noi, tocmai acum, in aceste momente grele, trebuie sa ne inchegam fortele noastre de a duce lumea crestina pe un fagas bun si de rezistenta impotriva ereziilor care se napustesc sub diferite forme - forma politica, forma administrativa, culturala si in general, sub orice aspect, ei cauta sa denigreze si sa aduca la tacere Biserica Ortodoxa. Daca Biserica Ortodoxa, la ora aceasta, nu este unita si pusa intr-o stare de rezistenta si activitate impotriva acestor rataciri, ne gasim in fata pericolului de a ne dezmembra si de a cadea in mainile "extraterestilor" si ereticilor.
De unde credeti ca au aparut asemenea idei printre slujitorii Domnului?
Ceea ce se intampla acum, prin aceste sindicate, - chiar daca unii nu isi dau seama si eu ii rog sa fie atenti si sa se potoleasca, - este o influenta numai si numai dinafara Bisericii si dinafara tarii noastre. Ei lupta impotriva Ortodoxiei, cu orice pret, sa o descompuna, sa o reduca la zero, sa ne determine sa ne aliniem intunericului acesta occidental. Pentru ca atunci cand un preot a inceput sa ceara drepturi si sa faca greve, atunci el nu mai este pe linia traditiei, ci se alatura modernismului intunecat...
Acestia sunt preoti care nu si-au facut si nu isi fac misiunea lor si se gandesc numai la niste venituri. Dar nu exista preot care sa lucreze intr-adevar in ortodoxie, cu toata sinceritatea si devotamentul, ca sa traiasca si sa n-aiba cu ce intretine familia. Si daca ei nu lucreaza cu adevarat in credinta, si cu morala cu care trebuie sa slujeasca un preot Bisericii lui Hristos, cine o sa le aduca lor veniturile? Veniturile si credinciosul nu vin la biserica decat prin lupta si saracia si devotamentul preotului. Pai cine sa le dea lor? Ca doar Patriarhia sau Mitropolia nu au niste mosii speciale pentru tinerea clerului. Ca altadata preotul nici nu era salariat, altadata nu era ajutat de stat, nu era ajutat decat cu claca si bunavointa credinciosilor si era atasat si de sarbatori si in duminici si in toate imprejurarile si avea de toate, si preotul si credinciosul. Acum de ce sa se organizeze in sindicate, cand de bine de rau, totusi au si un salariu, au un venit parohial, au de toate, numai sa fie ei treji si sa lucreze in via aceasta a neamului ca sa dea roadele cuvenite.
Sa puna mana, sa se osteneasca putin
Ei vor roade, vor venituri, fara nici un efort, asta e problema lor. Dar ia sa puna mana sa se osteneasca putin, sa faca o slujba de miezonoptica, sa faca o liturghie miercuri, vineri, sambata, sa faca la miezul noptii un sfant maslu, cand credinciosul este liber si poate sa vina acolo. Sa faca in asa fel incat sa-l poata apropia si aduce pe crestin la adevar. Pai daca chiar preotul nu merge la biserica si mai asteapta si sa-i umple biserica, pai, ce, credinciosul vine sa-l ia pe el de acasa si sa-l aduca la biserica? Nu vreau sa jignesc pe unii dintre preoti care fac atatea lucruri bune si cu adevarat jertfesc pentru biserica lui Hristos, este o diferenta mare intre acestia si altii care fac, dupa cum spune si zicala: ,ca in noaptea asta nu mai este "Inviere". De aceea si biserica a scazut in credibilitate in fata poporului. Toate lucrurile acestea constituie o realitate dureroasa, pentru ca preotul este foarte slab pregatit pentru lucrurile acestea, de jertfire permanenta. Se gaseste, la un moment dat, preotul cu trei patru copii si nu-i mai merge parohia. Pai sigur ca nu-i merge parohia, daca el se face mare comerciant la Bucuresti, are magazine, in sfarsit, de efect la kilogram si mai face afaceri cu iazuri de peste si alte lucruri. Pai, cand credinciosul il vede pe preot ca alearga dupa toate acestea, turma ce sa mai faca? Daca pastorul este alterat, sigur ca si coada se strica.
Cum se pot apara si Biserica si credinciosii de asemenea actiuni?
Duhul de revolta al acestor preoti care s-au organizat in sindicate, nu ajuta nicicum Biserica, pentru ca apararea Bisericii nu sta in a face sindicate si bisericute, ci dimpotriva, preotul, trebuie sa fie omul de unitate si de rezistenta impotriva acestor influente, pentru ca nu sunt ortodoxe, nu sunt deloc canonice. Si singurul nostru refugiu este numai in linia Sfintilor Parinti. Daca s-ar ridica marii nostri sfinti sa vada ce facem noi, cum ar raspunde acestia lor? Ei au fost model de dragoste crestina, de daruire si de jertfire pentru poporul acesta, in unitate si rezistenta. Toti marii nostri duhovnici nu au facut altceva decat sa se jertfeasca in adevar pentru gandurile frumoase de unitate si de praznuire liturgica a acestui neam.
Ceea ce se intampla acum se intampla si poate pentru ca ne mai magulesc niste locuri, niste ranguri asa mai deosebite in lumea asta bisericeasca, si uite ca si asta este o ispita. Actiunea acestor preoti este o ispita a slavei desarte si de a ne ridica, considerand ca noi aducem un bine Bisericii, dar dimpotriva, o vatamam si o slabim prin aceasta impartire a noastra in sindicate, in partide si in nu mai stiu eu ce.
Adevarata rezistenta a Bisericii aceasta este, sa ne gasim prezenti la datoria noastra de preoti asa cum au facut si sfintii nostri Parinti. Si daca iesim din cadrul acesta si ne amestecam cu toate principiile acestea ale modernismului, noi ne pierdem si turma, ne pierdem si pe noi. Nu sunt decat actiuni eretice si sectare care cauta sa dezbine, "Divide et impera".

Parintele Arsenie Papacioc: Sindicatele, straine de duhul Bisericii

Marii duhovnici avertizeaza ca initiativa unor preoti din Craiova si Iasi vine din afara tarii

Initiativa formarii unor sindicate preotesti starneste reactii diverse in sanul Bisericii Ortodoxe Romane riscand sa sminteasca atat preotii cat si credinciosii, dupa cum apreciaza unii ierarhi. Primele nuclee sunt la Craiova si Iasi. Forma de organizare sindicala presupune apararea drepturilor unei bresle in fata angajatorului.
Preotia nu este insa o breasla de meseriasi, ci este o misiune la care cei hirotoniti sunt trimisi prin liber consimtamant la propovaduire si liturghisire. Mai mult, preotia nu se primeste prin contract de munca, ci prin printr-o Sfanta Taina, infaptuita de Dumnezeu. Daca preotul este slujitorul Domnului, impotriva cui va face greva, impotriva lui Dumnezeu? Patriarhia Romana a afirmat deja ca "infiintarea de sindicate este necanonica si nelegala" iar Mitropolia Olteniei considera ca aceste "actiuni de tip sindical sunt construite prin si catre diviziune si conflict".
Pe langa aceste opinii oficiale, am dorit sa aflam indrumarile si sfaturile unor mari parinti duhovnici ai ortodoxie romanesti in ce priveste aceasta problema. In timp ce parintele Mina Dobzeu intreaba prin noi chiriarhii tarii care sunt cauzele pentru care au aparut tocmai acum aceste manifestari, parintele Teofil Paraian e de parere ca ierarhii "au datoria sa descalceasca aceste ite".
Parintele Arsenie Papacioc considera ca sunt implicate "forte straine de duhul Bisericii" si sindicatele "vor pieri asa cum au aparut". La fel ca si Inaltul Bartolomeu Anania sau parintele Arsenie Papacioc si parintele Justin Parvu, supranumit in lumea ortodoxa Duhovnicul Neamului, atrage atentia asupra unor influente externe, negative, anti-ortodoxe, si indeamna la pastrarea unitatii in Biserica.
IPS Bartolomeu: O aberatie
IPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Ardealului si Crisanei, ne-a declarat ieri pe aceasta tema: "Este o initiativa aberanta care, din cate am citit eu, reitereaza "lupta de clasa". Pare a fi de sorginte comunista. Adica, ierarhii ar fi niste parveniti, au lefuri mari, traiesc in palate, duc o viata de huzur si trebuie sa revenim la egalitatea promisa de comunism. Asta este o sminteala. Dupa parerea mea avem de a face cu o instigatie. Bietii preoti care au cazut in aceasta capcana sunt folositi, impinsi din spate: ei sunt niste victime, la urma urmei. Este o actiune foarte bine organizata, de forte potrivnice ortodoxiei. Este de observat si ca aceste celule s-au creat la Craiova, de unde pleaca Inaltul Teofan, si la Iasi, unde se duce, pentru a fi intronizat Mitropolit al Moldovei si Bucuvinei. Nu mi se pare intamplatoare aceasta coincidenta. Insa Dumnezeu le vede pe toate!"
Vor pieri cum au aparut
"Biserica are caile ei proprii de rezolvare a unor probleme. Sindicatele sunt forme de organizare propuse de forte straine de duhul Bisericii. Vor pieri asa cum au aparut"
Parintele Arsenie Papacioc

AZEC cere sedinta de Sinod extraordinara pentru judecarea ereziei Mitropolitului Corneanu

Asociatia Ziaristilor si Editorilor Crestini (A.Z.E.C.) apreciaza promptitudinea Comunicatului dat publicitatii de Biroul de Presa al Patriarhiei Române in cazul „gestului" comis de I. P. S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, in ziua de 25 mai a. c., la sfintirea bisericii greco-catolice din Timisoara cu hramul "Sf. Maria – Regina Pacii si a Unitatii", si in special precizarea de principiu ca "dialogul actual al Ortodoxiei cu Biserica Romano-Catolica, deja destul de fragil, nu poate fi ajutat, ci mai degraba complicat prin gesturi considerate de unii «profetice», iar de altii problematice" , de dorit fiind "sa cultivam nu miraculosul sau senzationalul, ci seriozitatea si credibilitatea in relatiile dintre Biserici aflate in dialog pentru refacerea unitatii crestine".

Considerând ca ne aflam in fata unui incident de o maxima gravitate, fara precedent in lumea ortodoxa, credem ca ar fi binevenita o sedinta extraordinara a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care sa dea inca o data incredere credinciosilor ortodocsi in ierarhia Bisericii lor si sa curme inflatia speculatiilor mediatice.

Pâna la intrunirea Sfântului Sinod, le recomandam membrilor nostri (si facem apel si la ceilalti colegi din presa) sa adopte o atitudine masurata, si mai ales sa evite concluziile si generalizarile pripite.

Consiliul Director al A.Z.E.C.
http://www.azec.org.ro/
Si Asociatia ROST cere masuri ferme
http://www.rostonline.org/blog/claudiu/

Wednesday, May 28, 2008

SRS spune de ce l-a facut "jigodie" pe Basescu

Asta cu toate ca eu am auzit ca nu mai sunt chiar asa de certati...

Nu ma pot stapani sa nu fur integral un material suculent din Saptamana Financiara (!). Intr-un interviu de exceptie realizat de Ciprian Chirvasiu, Nasu' spune tot. Adica tot ce vrea el. Printre altele despre multe dedesubturi mai mult sau mai putin cunoscute publicului larg, cu detalii picante sau amintiri nostalgice. Ceea ce mi se pare interesant este ca face apel la sfarsitul tatalui sau, ucis de Securitatea NKVD-ista din Brasov in timpul interogatoriului, raspunzand de fapt la o intrebare daca s-a saturat de presa. Raspunsul este "nu".

Nasu’ SRS: „Am devenit milionar vânzând acţiunile de la Ziua“

Sorin Rosca Stănescu, unul dintre cei mai influenţi jurnalisti din România, dezvăluie în exclusivitate pentru „Săptămâna Financiară“ cum a reusit să facă avere
- Domnule Sorin Rosca Stănescu, diferenţa de vârstă dintre noi doi este de 15 ani. Când, alături de Victor Frunză, puneaţi bazele cenaclului "George Călinescu", debutaţi cu versuri în revista "Luceafărul" si la emisiunile literare de la Radio, eu abia veneam pe lume. Dumneavoastră aţi debutat în publicistică la revista studenţească de cultură "Amfiteatru", în 1969. Tot acolo am debutat si eu, cu poezie, dar cu 17 ani mai târziu, pe vremea când revista era condusă de Constanţa Buzea. În aceeasi perioadă, am intrat în presa studenţească si am fondat revista "Nord", a campusului din Baia Mare. A fost desfiinţată după un an, pentru că a fost lăudată la "Europa liberă". Tot pe atunci, în Capitală, după episodul Blandiana, transferat fiind la "Informaţia Bucurestiului", dumneavoastră vă revoltaţi împotriva faptului că ziarul nu conţinea anchete de substanţă si vă declaraţi nemulţumit de politica lui Ceausescu. În semn de protest, v-aţi dat demisia din redacţie si din calitatea de membru PCR. Eu tocmai deveneam un fragil profesor de limba română si începeam colaborarea la "Scânteia Tineretului" si la SLAST. Prin 1992, plecaţi de la "România liberă" la "Evenimentul zilei" unde, sub "bagheta" lui Ion Cristoiu, aţi deţinut funcţia de redactor sef adjunct. În 1994, când dumneavoastră tocmai plecaţi, eu am venit acolo tot de la "România liberă", ca adjunct al bietului Val Bălănică si subordonat al Simonei Ionescu, la secţia "Investigaţii, reporteri speciali". Mai târziu, pe vremea lui Cornel Nistorescu, am fost si eu redactor sef-adjunct la "Evenimentul zilei". Împlinesc aproape un sfert de veac de când respir presă. De ce eu nu am bani iar dumeavoastră aveţi? "De prost ce-ai fost!", o să zică lumea. Credeţi că, dacă mai scriu cinstit încă 15 ani în presa din România, am sanse să mă pricopsesc?
- Eram redactor sef-adjunct la "Evenimentul zilei"-a fost o experienţă uluitoare!-si am avut posibilitatea să-i angajez pe cei mai mulţi dintre jurnalistii care au lucrat acolo. N-aveam spaţiu si organizam concursurile în parcarea de la Piaţa Presei Libere. Ziaristi foarte cunoscuţi azi au fost angajaţi pornind de la aceste examene din parcare. Aveam niste cutii mari, pline de foi pe care notasem temele. Venea cine dorea-elevi, studenţi-si din acele "urne" improvizate extrăgea câte un bileţel pe care scria, de pildă: "Te duci în staţia de autobuz cutare, găsesti un subiect, faci o stire publicabilă si vii cu ea într-un ceas". Asa făceam primele selecţii. La "Evenimentul zilei", lucrurile mergeau foarte bine. Prin '92-'93, ajunsese să vândă câte 830.000 de exemplare pe număr. Cât tot tirajul restului presei centrale la un loc. Formula gazetărească pe care o adoptasem, împreună cu echipa condusă de Cristoiu, era atât de simplă, încât noi aproape că nu mai aveam ce să facem. Această formulă se adresa unor tineri care abia începeau să înveţe meserie. Eu conduceam departamente foarte importante: politic, investigaţii, servicii secrete. Dar, mai mult ajunsesem să fac eu însumi dezvăluiri si investigaţii, fiindcă treaba mergea de la sine. Deci, din punct de vedere profesional, acolo atinsesem un vârf, după care nu mai aveam încotro să mă duc. Mă aflam în primul concediu peste hotare, în Grecia, ca si dumneavoastră, fără bani, plecasem cu vreo 200 de dolari, împreună cu Gabriel G. Stănescu, care lucra si el tot la "Evenimentul zilei". Si, într-o noapte, am avut un vis ciudat. Am visat că trebuie neapărat să ajung în Peloponez, stăteam de vorbă cu spartanii si simţeam că se va schimba fundamental viaţa mea. M-am trezit socat în zori. În curtea unui ţăranului grec unde locuiam, era un măslin. Sub acel copac, îmi beam cafeaua si mă gândeam la visul din noaptea trecută. S-a trezit si Gabi Stănescu. I-am spus că vom schimba tot progamul si că trebuie să mergem în Peloponez. În aceeasi zi, de la Bucuresti m-a sunat Horia Tabacu. M-a chemat urgent înapoi în România, pentru că se face un nou ziar, "Ultimul cuvânt", la care ei vor să mă pună sef. M-am întors în ţară, am negociat primul meu contract adevărat, cu un salariu cam de zece ori mai mare decât la "Evenimentul zilei" si de douăzeci de ori mai mare decât cel de la "România liberă", unde avusesem un salariu egal cu cel al lui Băcanu. În plus, am primit, pentru prima oară, acţiuni: 5% din acţiunile companiei care tocmai se năstea. Am vorbit atunci cu Cristian Burci si am pus sase condiţii. Aproape toate ţineau de libertatea mea de miscare, ca jurnalist. Nici una dintre acestea nu a fost îndeplinită. După ce am pus la punct toată redacţia, am demisionat la numărul 13. Am plecat de la un salariu urias, am renunţat la acţiuni si m-am întors la România liberă, pe un salariu de douăzeci de ori mai mic. După plecarea mea de la "Ultimul cuvânt", redacţia s-a spart, iar oamenii au venit după mine. Băcanu a insistat să facem un alt ziar. Am verificat dacă există bani. Societatea "R" avea fondurile necesare. În consecinţă, am început să-i primesc pe cei de la "Ultimul cuvânt", care plecaseră după "Nasu". Am creat o redacţie, am găsit numele publicaţiei, "Ziua" -unul dintre colegii mei a fost inspirat, nu mai stiu cine, am organizat un concurs si am dat o primă. Când ne aflam pe linia de start, Florin Georgescu, pe atunci ministru al Finanţelor si membru de vază la PDSR, a blocat conturile României libere, sub un pretext oarecare. Au inventat ceva. Si nu am mai avut acces la bani. Angajasem întreaga redacţie, stăteam cu toţii pe culoare si într-un birou de la "România liberă". Trebuia să demarăm proiectul. Luasem hârtia si achiziţionaserăm, fără să o fi plătit, aparatura electronică. Era primul ziar electronizat, după "Ultimul cuvânt". După câteva luni, situaţia a revenit la normal, conturile au fost deblocate. Fusese un simplu pretext ca să nu pot scoate eu un ziar. Eram perceput ca un dusman înrăit al PDSR. În situaţia aceea, de comun acord cu Băcanu, am început să caut investitori, asociaţi cu bani. Astfel, l-am cooptat pe Dinu Patriciu, pe care îl cunosteam. Îl ajutasem în 1990, tot la rugămintea lui Petre Mihai Băcanu, să scoată ziarul "Liberalul". Eu am adunat atunci toată redacţia. Le-am donat si o masină de scris, care a fost apoi aruncată pe fereastră de către mineri. Nici Patriciu, nici Băcanu nu au fost de acord să contribuie cu mai puţin de jumătate din sumă. Fiecare voia să aibă o poziţie dominantă ca acţionar. Din situaţia asta a rezultat un 6% pentru Rosca, cu dreptul să cumpăr în viitor, la preţul de pornire, încă 10%. Si iată-mă din nou acţionar, cu un jumătate din salariul de la "Ultimul cuvânt": 500 de dolari. Asa a pornit ziarul "Ziua". Mai apoi, Dinu Patriciu a cumpărat si partea "României libere", când, la un moment dat, nu s-au mai înţeles din punct de vedere politic. Dinu Patriciu era împotriva Convenţiei Democrate si a optat pentru un traseu independent, iar Băcanu era unul dintre promotorii CDR. Am rămas să conduc "Ziua", dar cu acţionar majoritar Dinu Patriciu. Treptat, am cumpărat cele 10% la care aveam dreptul si am ajuns astfel la 16% din acţiunile ziarului. Când m-am căsătorit, Dinu Patriciu mi-a fost nas si mi-a mai oferit, drept cadou de nuntă, încă 10% din acţiunile lui. Deci am ajuns la 26%. În clipa când Asociaţia salariaţilor din Petrom a vrut să cumpere acţiunile ziarului "Ziua", printr-un audit, valoarea lor totală a fost cotată la 10 milioane de dolari. Prin urmare, eu am primit 2,6 milioane de dolari. Am vândut în trei transe. Astfel, dintr-un ziarist rupt în fund am ajuns să devin un om cu bani. Apoi, banii fac bani.
- De la cine aţi învăţat jurnalism înainte de 1989? Care v-au fost maestrii si ce lecţii fundamentale aţi primit de la domniile lor? Era o vreme când "puţină lume stia cu balonul", cum spunea Nichita Stănescu referindu-se la poezie.
- Primul meu mentor a fost Adrian Dohotaru, Dumnezeu să-l ierte. A fost unul dintre cei mai mari reporteri pe care i-a dat România. A scris niste reportaje uluitoare, foarte curajoase pentru vremea respectivă. Unul senzaţional: "Există nervi". E adevărat, revistele studenţesti erau atunci un fel de supape ale regimului. Aveam un grad de libertatate mai mare decât restul presei. Numai că ieseau în tiraje mici. Cu toate acestea, asa s-au creat, de fapt, adevăratele scoli de presă din ţara noastră. Eram la revista "Amfiteatru", dar aveam înclinaţie mai degrabă pentru anchete, nu pentru reportaj. Deci n-am luat-o pe drumul lui Dohotaru, pe care îl admiram foarte mult. Eu eram foarte critic si foarte activ. Eram student la Drept, angajat cu o jumătate de normă. Iar "Amfiteatru" era o revistă de cultură, care apărea doar o dată pe lună, sub conducerea lui Achiţei, rectorul de la Arte Plastice. Adrian Păunescu nu mai era acolo, dar era încă Ana Blandiana, ca sefă a secţiei de poezie. Nu mă îndreptam însă spre jurnalismul de cultură ci către cel de investigaţii. Un mare comunist, dar un mare făcător de ziaristi, Nicolae Stoian, prin mâna căruia a trecut crema jurnalisticii românesti, într-un fel sau altul, conducea revista "Viaţa studenţescă". A observat că fac anchete si a insistat ca să mă transfer la ei. M-am sfătuit cu Ana Blandiana, care mi-a vorbit foarte frumos despre Stoian, stia că-si apără oamenii si mi-a zis că ar fi bine să accept. "Viaţa studenţescă" nu era o gazetă comunistă, si ea avea un grad de libertate mai mare decât restul presei, asa încât mi-am cerut transferul acolo. O vreme, am fost solicitat să scriu si să coordonez cele două pagini de politică externă. Apoi m-am consacrat numai anchetelor. În plus, ani de zile am ţinut o rubrică numită "Omicron", unde publicam numai dezvăluiri care, păstrând proporţiile, erau extrem de tari la vremea aceea. Nu era puţin lucru atunci ca, scriind, să schimbi un rector sau un sef comunist dintr-un centru universitar. În climatul acesta ne-am format mulţi: eu, Tudor Octavian, Nistorescu, Tatulici, Cristoiu, Ioan T. Morar, Buduca, Grosan, Traian Ungureanu. Dar, la un moment dat, "Amfiteatru" si "Viaţa studenţească" s-au unit. Si s-a ivit o ceartă între Constanţa Buzea si Ana Blandiana. Fiecare dorea să conducă departamentul de poezie. Din acest conflict, ne-am trezit cu cele sase poeme incendiare în epocă ale Anei Blandiana, care au pus în alertă conducerea superioară a partidului. S-a luat decizia să se termine cu acel "cuib de vipere". Si ne-au pulverizat. M-am pomenit ziarist la "Informaţia Bucurestiului".
- Cât câstigaţi atunci din presă, domnule Rosca Stănescu? Vă făceaţi supe din "fraţii Petreus" sau "operaţiunea portbagajul" funcţiona mai eficient decât în zilele noastre?
- Ca simplu reporter, cel mai mare salariu pe care l-am avut a fost de 2.400 de lei. Inginerii primeau cam 4.500-5.000. Era totusi un salariu decent. Avem si alte avantaje. Dacă făceam o anchetă într-un centru universitar, mâncam la cantina studenţească si nu mai cheltuiam, biletele de tren si de avion se decontau, era bine.
- În urma scandalului pe care l-aţi stârnit cu demisiile dumneavoastră în '87, după ce Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu, Mihai Creangă si alţi câţiva intraseră la puscărie fiindcă au fost surprinsi pe când încercau să tipărească o "Românie liberă" anticomunistă, alături de scriitorul Mircea Popa (care din pricina asta a si fost arestat si condamnat la moarte!), v-aţi apucat să manufacturaţi, cu hârtie de tipar furată de la Ambasada Spaniei, cu o masină de scris clandestină si cu făcăleţul mamei dumneavoastră, ziarul "Libertatea", prin care îndemnaţi poporul să se ridice împotriva dictaturii lui "nea Nicu". Surplusul de hârtie îl păstraţi pentru manifeste. Ce reprezenta atunci în mintea dumneavoastră un ziar: un mijloc de informare onestă a cetăţenilor din ţarcul dictatorial, unul de propagandă pro sau anti ceva, un instrument în stare să ridice, prin cuvânt, un popor contra unui sistem represiv care nu-l mai reprezenta, unul de manipulare, ori o operă în sine? Voiaţi să faceţi un ziar sau făceaţi, de fapt, jocul unei conspiraţii? La capătul drumului, vă asteptau niste sume, niste favoruri? Sau, pur si simplu, aţi făcut-o dintr-un romantism naiv?
- Am editat numai două numere din acel ziar, căci eram atât de strasnic urmăriţi încât am sistat totul. Mircea Popa a făcut imprudenţa să nu ardă toate urmele si a păstrat, din nostalgie, două exemplare, care au fost confiscate de Securitate. Asa l-au prins si l-au arestat. La data aceea, era o combinaţie în ceea ce făceam noi. Aveam un prieten, Dumitru Constantin, care avizat publicarea versurilor Anei Blandiana. A fost si el dat afară, a fost cel mai aspru pedepsit: a fost detasat la o revistă a pompierilor. Era atât de supărat, încât îmi spunea că ar vrea să facă singur un ziar. Cu litere decupate dintr-o bucată de linoleum. El ne-a dat ideea. Dar n-aveam curajul să lucrez cu el. Era prea urmărit. Am vrut să inventăm, în primul rând, un intrument subversiv de luptă împotriva regimului. Ziarul era intitulat, într-adevăr, "Libertatea", dar dedesubt scria: "Organ al organizaţiei de partid ". Mizam pe faptul că, în felul acesta, îi vom sugera lui Ceausescu că, în interiorul Partidului Comunist, la vârf, s-a constituit o organizaţie împotriva lui. În acelasi timp, ne pregăteam pentru iminenta noastră arestare, pentru interogatorii si chiar pentru tortură. Fiecare dintre noi memorase sute de nume ale fruntasilor Securităţii si ai PCR. Urma ca, la interogatorii, să tot scăpăm câte unul, să ne prelungim astfel vieţile si să le oferim piste false. Deci, iniţial, a fost vorba despre o miscare subversivă. Voiam să inducem o stare de alertă si să creăm degringoladă chiar în epicentrul comunismului. Dar n-a fost doar atât: noi chiar dădeam informaţii acolo! De pildă, această publicaţie avea pe ultima pagină, sub forma unor stiri mici, scenarii prin care cetăţenii puteau să protesteze împotriva regimului, fără să-si asume riscuri. Spre exemplu, îi învăţam că dacă, în timpul unui meci de fotbal sau când acesta se termină, se strigă "Jos Ceausescu!" sau "Jos comunismul!", se disipează posibilitatea de a fi identificaţi cei care au făcut-o. Erau mulţi oameni si foarte greu erau de prins cei care au început. Sau-că în cartierele mari, pot să instaleze pe un bloc niste difuzoare vechi, care nu costau mult, erau accesibile, si un magnetofon de care te puteai dispensa, si să lanseze noaptea, în eter, strigătul de protest. Culmea, una dintre sugestii se referea la sfârsitul mitingurilor organizate de Ceausescu. Când toţi plecau la băut, când lumea nu mai era strict supravegheată de securistii întreprinderilor. În fine, purtam si o bătălie ideologică în interiorul acestei publicaţii. Eram patru insi care o concepeau: eu, Popa si soţiile noastre. Eu si soţia mea eram de dreapta, Mircea Popa a fost întotdeauna de stânga. La vremea aceea, el nu vedea mai mult decât un "comunism cu faţă umană", apăruse Gorbaciov, iar eu începusem să mă gândesc nu la capitalism-nu băteam până acolo!- dar, în orice caz, la spargerea CAP-urilor si la împroprietărirea ţăranilor, la libertatea unor întreprinderi mici si mijlocii. Din bătălia dintre noi doi, n-a iesit decât un fel de Perestroika. Nu ne-a dus capul mai departe. Însă Mircea Popa nu s-a mărginit numai la asta. Era responsabilul unui cinematograf de pe Calea Mosilor. Difuza acolo niste filme politice rusesti foarte interesante, urmate de dezbateri, din perspectiva unei stângi mult mai liberale. Iar Croitoru, secretarul cu propaganda la Comitetul Municipal de Partid Bucuresti, a interzis iniţiativa lui Popa, pentru că acesta voia să o extindă si să o ducă chiar pe platformele industriale. Atunci, Popa s-a dus la ambasada sovietică si a cerut în mod oficial să emigreze în URSS, fără ca nimeni din familia sa să stie limba rusă. Dar rusii si-au bătut joc de el: i-au cerut 20.000 de dolari, ca să-i dea o bucăţică de pământ, undeva în stepă. El se afla deja pe lista neagră a Securităţii. Iar, când au început evenimentele dintre 17-21 decembrie 1989, au fost arestaţi toţi. Deci pe Popa nu l-au arestat fiindcă ar fi tipărit acel ziar ilegal. Ci pentru că era trecut pe acea listă. I-au făcut o percheziţie, au descoperit cele două numere "Libertatea" si o scrisoare pe care i-o trimisese lui Gorbaciov. Ziarele le-am recuperat, purtând stampilele Securităţii.
- Pe dumneavoastră de ce nu v-au arestat atunci?
-Pentru că Mircea Popa n-a apucat să mă toarne. A fost bătut, dar numai puţin la tălpi, si a rezistat. El mi-a spus că, dacă ar fi continuat să-l maltrateze câteva zile, probabil că m-ar fi turnat. Dar, până atunci, ar fi "recitat" lista cu sutele de nume de comunisti. Încă o precizare: el nu a fost condamnat la moarte, ci doar a stat în celulă cu Răceanu, care fusese, într-adevăr, condamnat la moarte. Semn că nu era exclus să i se întâmple asta si lui Popa. Puteau inventa usor un motiv precum "spionaj în favoarea Uniunii Sovietice", sau ceva de felul acesta.
-Dacă aţi absolvit Dreptul, de ce nu aţi rămas în magistratură? Noica zicea că nu poţi face cu adevărat filosofie decât dacă te-ai născut cu "organul" pentru această îndelednicire. Dumneavoastră v-aţi născut cu "organul" pentru apărarea legii, cu cel pentru anchetă si analiză jurnalistică, cu cel pentru management, cu cel al stiinţei de a face bani, cu cel pentru "combinaţii", cu cel literar? Sau v-aţi născut cu "organul" pentru supravieţuire? Că, vorba fostului dumneavoastră prieten, aţi supravieţuit bine.
-Aţi început punctând anumite elemente foarte exacte din biografia mea. Încă din primii ani de liceu, scriam poeme. La "Sfântul Sava", am fost presedintele cenaclului de poezie. Acolo, l-am debutat si pe Corneliu Vadim Tudor. Abia apoi am debutat împreună în "Luceafărul" si la Radio. Eu m-am ratat ca poet, el nu. Optasem pentru secţia umanistă a liceului si-n consecinţă direcţiile mele erau destul de limitate. Nu mai avem decât trei opţiuni: să urmez Filologia, Filosofia sau Dreptul. Erau accesibile, fiindcă au existat trei ani când la aceste facultăţi se ridicaseră barierele legate de dosar. După acei trei ani, restricţiile au revenit. Iar eu avusesem probleme politice cu familia. Liceean fiind, am asistat la cusuri de filologie, filosofie si drept. Se putea duce oricine să o facă. Nu mi-a plăcut Filologia, am fost convins că mă voi pierde în prostii. Filosofia era cea marxistă. În afară de niste cursuri predate de academicianul Moisil sau de Mircea Maliţa, restul...Deci Dreptul mi s-a părut mai interesant. Erau profesori foarte mari acolo. Dar eu stiam că vreau să fac altceva. Ori literatură, ori presă. La capătul ultimului an de facultate, am început să lucrez deja la "Amfiteatru", recomandat de un filosof existenţialist, Grigore Popa, care fusese recent eliberat din închisoare. Fusese arestat la Cluj, după evenimentele din Ungaria. Era prieten cu Achiţei si el m-a recomandat să fiu primit cu jumătate de normă.
-Aţi fost "nas" si la "România liberă"?
-Băcanu mi-a acordat o mare libertate profesională. Lucram cu el în birou. Am fost si suntem prieteni foarte buni. Si acolo am făcut, practic, toate angajările.
-De ce colegului dumneavoastră Horia Tabacu i se spunea "finul"?
-El avea o prietenă, la care eu si cu fosta mea soţie ţineam foarte mult. Aveau de gând să se căsătorească, iar eu urma să-i fiu nas. Nu a mai fost să se întâmple, dar el începuse să mi se adreseze cu acest apelativ iar eu începusem să-i spun "fin".
-În 1994, împreună cu Petre Mihai Băcanu, Dinu Patriciu si partenerul de afaceri al acestuia, George Gaiţă, aţi fondat cotidianul "Ziua", pe care l-aţi condus până de curând. Era momentul când presa a priceput că nu mai poate trăi numai din tiraje sau din audienţe. Si că nu are decât sansa de a se apuca de mâna pe care i-o întindea publicitatea plătită. Faţă de "Evenimentul zilei", "Ziua" era un concept editorial ceva mai diferit. Un ziar mai puţin tabloidizat, mai serios, axat pe anchete, pe dezvăluiri incendiare si pe comentarii. Se spunea pe la colţuri că "reţeta" pica la fix, ca să reînvie clasicul dicton al lui Pamfil Seicaru : "Etajul si santajul". Si că aţi atras colaboratori externi de marcă, tocmai ca ziarul să capete acea crustă de credibilitate de care avea nevoie, pentru a putea să fie virulent si fără motiv. "Ziua" a purtat "stampila" seicariană, după cum "Evenimentul Zilei" pe cea de "ziarul cu găina care naste pui vii". Ce santaje celebre vă stârnesc acum nostalgia, domnule Rosca Stănescu?
-În primii doi ani, "Ziua" a dus-o foarte greu. A stat permanent în pragul falimentului. Nici Particiu, nici Gaiţă nu mai aveau bani. "Pompaseră" deja eroic vreo două milioane si jumătate de dolari în ziar. În plus, la putere era PDSR-ul. Dinu Patriciu era văzut ca un mare dusman al lui Iliescu si al lui Văcăroiu. Acestia din urmă au schimbat chiar legi, cu intenţia de a-i da în cap. Nu primeam nici un fel de contracte, totul era în mâna statului, proprietatea privată nu ajunsese să se dezvolte prea mult. Noaptea, nu puteam dormi. Stomacul mi se făcea ca de piatră, când mă gândeam cu ce o să plătesc salariile, hârtia, tipografia. În climatul acesta, am si pornit campania "Iliescu-KGB". Dublată imediat si de acuzaţia că a contribuiut decisiv la moarte a 2.000 de oameni, dând ordin să se înarmeze civilii, înainte să se fi tras în populaţie, înainte să fi apărut asa-zisul "fenomen terorist". Si m-am ales cu faimosul proces, care a durat mai mult de doi ani, prin care, între altele, mi-a fost ridicat dreptul de-a călători. Dar acest proces a creat o teribilă solidaritate naţională si internaţională cu mine si cu ziarul. Peste toate, s-a suprapus serialul de dezvăluiri despre Bancorex, "pusculiţa" PDSR-ului. În final, am câstigat în ambele cazuri: si în procesul cu Iliescu, si în cele cu Temesan. Acesta din urmă pusese 2.000 de angajaţi să mă dea în judecată. Un ziarist si un ziar au suferit tentativa de a fi efectiv striviţi dar au supravieţuit si ziarul, si Rosca, si Tana Ardeleanu-reporterul care a venit cu dezvăluirea despre legăturile din studenţie ale lui Iliescu cu serviciul secret sovietic. Însă toate acestea au creat un extraordinar ascendent. Si, dintr-o dată, toate firmele mari particulare au venit cu contracte de publicitate si, brusc, am început să câstigăm mai mulţi bani decât "Evenimentul zilei". În delegaţiile oficiale, prin avioanele prezidenţiale, îmi băteam joc permanent de Cornel Nistorescu, de faţă cu ceilalţi directori din presă. Iar Nistorescu era înnebunit. Se afla si sub o mare presiune, începuse să aibă pierderi financiare masive. Într-un an, prin 1996 sau 1997 parcă, noi am avut opt sute si ceva de mii de dolari profit. Chiar înainte de căderea lui Iliescu, Lukoil a venit în România. Noi aveam pe-atunci numai contracte mici de publicitate. Dar, probabil, că au intuit care este potenţialul ziarului. Asa încât, patronul rus al Lukoil a ocupat un întreg etaj la Intercontinental si m-a invitat la discuţii. Am băut vodcă cu el la 11 dimineaţa. Si mi-a propus un contract. Am negociat 830.000 de dolari. A fost uluitor! Nu câstigasem atâţia bani niciodată!
-Atunci, de unde percepţia asta de ziar care santajează?
-Din invidia domnului Cornel Nistorescu, cu care eu m-am certat întotdeauna. De când eram colegi la "Viaţa studenţească", ne certam. Eu îl acuzam că nu stie meserie, fiindcă scrie reportaje în care laudă sistemul, el spunea că munca de investigaţii nu este adevărata presă.
-Haideţi domnule Rosca Stănescu, eu cred că este cel mai mare reporter de la Brunea Fox încoace!
-Nu pot să recunosc asa ceva! Este un foarte bun reporter, dar nu poate să îl egaleze pe Adrian Dohotaru, ori, sub nici o formă, pe Tudor Octavian!
-După un timp, Asociaţia Salariaţilor Petrom a făcut acea achiziţie masivă de acţiuni la "Ziua". De atunci încoace, numele dumneavoastră a apărut, la răstimpuri, alături de nume implicate în sonore scandaluri financiare. În primul rând, lângă cel al bunului dumneavoastră prieten Dinu Patriciu. Sau altele precum-citez la întâmplare-Sorin Ovidiu Vântu, Colin Hart, Liviu Luca, Grigore Miu, Dan Fisher, Lia Roberts, Dorinel Umbrărescu, gruparea Alexandru Bittner-Adrian Petrache, Gabriel "Puiu" Popoviciu, Mihai Cuptor, Răzvan Temesan, Verestoy Attila, Teodor Melescanu, Ludovic Orban, Cătalin Harnagea. Iar lista e lungă. Despre mulţi nici nu mai stiu ce au făcut. Si nimeni n-a stat până acum să pună cap la cap iţele unor povesti atât de tulburi.
-E un cocktail Molotov în enumerarea dumneavoastră. Absolut niciodată eu nu am deschis vreun cont, în nici o monedă, în banca lui Temesan! "Ziua" a avut două conturi, fără nici un ban în ele, pe care Temesan, când am început campania "Iliescu-KGB", le-a anulat. Ne-a trimis niste hârtii, prin care ne anunţa acest fapt. Este un gest inexplicabil pentru o bancă! În acele adrese se preciza că, din cauza poziţiei politice a ziarului, conturile au fost anulate! Din secunda aceea, în mod firesc, m-am întrebat ce e cu banca asta. Si am devenit atent la Bancorex. Este un fapt unic în lume ca o bancă să te sancţioneze politic! Astfel s-au declansat investigaţiile asupra acestei instituţii. Vreau să fie limpede: până acum un an, când am împrumutat niste bani ca să cumpăr terenuri, eu nu am avut nici un credit, la nici o bancă din lume. Tot ce aţi citit despre subiectul asta sunt niste bazaconii! Iar cu Temesan sunt încă în procese. Eu câstig, el mă dă în continuare, si pe mine, si ziarul în judecată. Dinu Patriciu este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Este un om pe care-l stimez în mod deosebit. Este si nasul meu, nasul copiilor mei. Nu sunt partener cu el la Rompetrol. Dar stiu că are atâţia avocaţi români si străini, plătiţi pentru a studia fiecare act, încât sunt convins că nu a încălcat vreodată legile. Ca orice om de afaceri foarte dinamic si ingenios, sunt la fel de convins că a profitat de orice lacună a legilor. Unde legea nu interzice, înseamnă că este permis. Iar Dinu Patriciu a reusit, cu avocaţii săi, să se strecoare prin "zonele albe", asa cum fac toţi oamenii de afaceri din România si din toată lumea. De aceea, cred că procesul politic intentat de procurorii lui Traian Băsescu, împotriva lui Patriciu se va finaliza în favoarea celui din urmă. Când Dinu Patriciu a fost arestat ilegal, s-a produs ruptura în relaţia mea cu Băsescu. Am încercat să fiu prieten cu amândoi, dar am fost nevoit să renunţ la una dintre cele două prietenii. De aceea, i-am dat telefon atunci lui Traian Băsescu.
-Vă mai aduceţi aminte cu exactitate ce aţi discutat cu domnia sa?
-E greu să-mi aduc aminte cu exactitate. Dar, în linii mari, i-am spus că este un om care-si trădează idealurile, că este presedintele României si garantul Constituţiei, deci că nu avea voie să intervină spre a-i fi arestat un adversar politic, că a îndemnat procurorii să încalce legile, că am date si dovezi concrete în acest sens: stiam ce a făcut joi, ce a făcut vineri, cu cine s-a întâlnit, ce le-a spus acelor persoane. Nu uitaţi că aveam acelasi cerc de prieteni, cunosteam perfect ce s-a întâmplat. Apoi i-am zis că nu mai pot fi prietenul lui si că, din punctul meu de vedere, este o jigodie. El s-a justificat, a încercat să-mi explice. Convorbirea a durat 11 minute. Si, de atunci, n-am mai vorbit niciodată cu el. Acestea în legătură cu Dinu Patriciu. Să dicutăm acum despre Sorin Ovidiu Vântu. Este un alt prieten al meu, un om pe care-l respect si la care ţin foarte mult. Cred că este unul dintre cei mai inteligenţi oameni din România. Desi joc foarte bine sah, pe Vântu nu am reusit să-l bat niciodată. Este înspăimântător de bun! Într-adevăr, Vântu este un maestru al combinaţiilor financiare. Nu aveam nici o legătură cu el, când, la "Ziua", am aprofundat scandalul FNI. Dar nu am reusit să descopăr vreo încălcare a legii săvârsită de SOV. Eu si colegii mei am făcut zeci de investigaţii pe tema asta. Mai mult, am descoperit suficiente dovezi că toată chestiunea a fost montată politic. În ultimă instanţă, de atâţia ani, nu a fost administrată nici o probă care ducă la o condamnare definitivă pentru vreun delict comis de el. Mai departe. Liviu Luca este un om deosebit. Sunt prieten cu el, în ciuda unor calomnii care s-au publicat prin ziare. Lui Liviu Luca nu i se poate reprosa absolut nimic. Nu agreez moda prin care se afirmă despre cineva că este "un personaj controversat". Ce înseamnă "personaj controversat"?! Berlusconi vine prima dată la conducerea Italiei, după ce câţiva procurori, cu niste politicieni în spate, declansează anchete îndreptate împotriva aprope tuturor membrilor guvernului. Un prim ministru fuge din ţară. Clasa politică se decredibilizase total. Pe acest fond, magnatul de presă Berlusconi câstigă alegerile. După un an, este strivit sub acuzaţii de corupţie si este debarcat. Apoi, iată, revine si câstigă. A eticheta un om drept "controversat" este o bazaconie. Un om este cinstit sau necinstit. Nu există "oameni controvesaţi". Ci numai licenţe gazetăresti, inventate ca să nu fii dat în judecată.
-Aţi fost acuzat de multe: de la spălare de bani, la tranzacţii ilegale cu acţiuni făcute pe piaţa de capital.
- Asta nu mai e o licenţă! Este o acuzaţie oficială a procurorilor lui Băsescu, care anchetează cazul "Rompetrol". Trebuia să mă agaţe si pe mine cu ceva! Că mă aflu printre cei trei mii de insi care au cumpărat si au vândut acţiuni în perioada aceea. Acuzaţia cu pricina face obiectul unui dosar penal, în care sunt învinuit că am folosit informaţii privilegiate de natură bursieră. Parchetul a făcut un control asupra tuturor operaţiilor financiare pe care le-am derulat în ultimii 10 ani, încercând să demonstreze o posibilă spălare de bani. Până acum, n-au găsit nimic. Nu există nici un rechizitoriu în legătură cu asta. Procesul nici măcar nu a început. Se află în niste faze preliminarii. La Parchet nu mă mai duc. Am fost o singură dată, când mi s-au oferit două ore, ca să citesc 50 de volume! Cu procurorii plătiţi de Băsescu nu discut! Deocamdată, instanţa a decis restituirea dosarului la Parchet. În cazul meu, s-au găsit cinci abuzuri ale celor doi procurori, care atrag după sine nulitatea absolută a acuzaţiilor. Eu, în continuare, joc pe bursă. Si-mi exercit toate drepturile unei persoane care tranzacţionează acţiuni.
-Ziarele vă catalogau drept unul dintre "cei mai influenţi" sau "cei mai vizibili" jurnalisti din România, politicienii si afaceristii se temeau de "Ziua", ca dracul de tămâie. Dumneavoastră ce sunteţi de fapt: gazetar sau om de afaceri? Ori, prin logodna celor două statute, aţi obţinut ceea ce îsi doreste oricine în lume: puterea? Câtă putere aveţi, domnule Rosca Stănescu? Si ce faceţi cu ea?
-După ce am devenit brusc milionar, prin vânzarea acţiunilor de la "Ziua", am avut două opţiuni fundamentale: fie las banii "să doarmă" în bănci, fie îi pun să lucreze. Am adoptat o a treia soluţie: o parte dintre ei am lăsat-o "să doarmă", ca o rezervă pentru mine si familia mea, o altă parte a fost pusă la muncă. Cum puteau lucra acesti bani? Investindu-i. O parte pe bursă, o altă parte-în tranzacţii imobiliare. Vând, cumpăr terenuri, case si înmulţesc acesti bani. Da, am putere! Cu această putere în fiecare dimineaţă, timp de două ore, joc tenis. Am puterea de-a avea, din a treia căsătorie, încă doi copii: o fată în vârstă de doi ani si jumătate si un băieţel de câteva luni. Am deci puterea ca, la aproape 60 de ani, s-o iau de la început. Am puterea de-a învăţa lucruri noi: să mă scufund cu rechinii la diving, să sar cu parasuta. Am puterea de-a spune ceea ce vreau să spun, de câte ori sunt invitat la posturile de televiziune. Am puterea de a scrie numai ceea ce vreau să scriu. Am avut si puterea de-a pleca. De-a părăsi o funcţie foarte importantă si de a renunţa la, poate, unul dintre cele mai mari salarii pe care le-a avut cineva în presa română. Am avut puterea de-a renunţa la aceste avantaje, pentru a mă consacra celorlalte libertăţi. Libertatea de-a avea grijă de copii. Libertatea mai mare de-a spune ce vrei să spui. Da, am foarte multă putere. Si sunt oameni care se tem de mine. Alţii care mă urăsc. Unii care mă iubesc. Este foarte bine asa. Asta însemnă să fii un personaj puternic, nu un nimeni. Nu sunt un nimeni.
-În 2005, aţi controlat editorial cotidianul "Gardianul". Am fost unul dintre cei care au pus umărul la apariţia lui, sub patronajul domnului Roibu. Se spunea că aveaţi nevoie de un ziar unde să publicaţi anchetele cele mai dure făcute de redacţia "Ziua", fără să afectaţi prestigiul ziarului dumneavoastră de suflet. De atunci, "Gardianul" a fost absorbit de trustul lui Sorin Ovidiu Vântu. E o nebuloasă aici. Faceţi vă rog dumneavoastră lumină.
-La "Gardianul", aveam niste prieteni foarte buni, de pe vremea "Evenimentului zilei": Gabriel G. Stănescu si Sorin Ovidiu Bălan. La un moment dat, ziarul a trecut prin mari dificultăţi financiare. Domnul Roibu nu a mai avut posibilitatea să-l susţină. Atunci, am făcut un pariu. L-am preluat si am reusit, în sase luni, să diminuez de zece ori pierderile iar cei de acolo să ajungă să primească salarii mai mari. Nu pot fi transferate anchetele de la un ziar la altul, pentru că ele au niste autori, care s-ar supăra. La fiecare ziar, există anchete nepublicate din diverse motive. Dar nu pot fi "vărsate" sub nici o formă în alt ziar. Nici un coleg din presă nu ar suporta asa ceva. Dar ceva este adevărat în conţinutul întrebării dumneavoastră. M-am gândit ce sanse avea "Gardianul". Era un ziar generalist, cam cum e "Ziua", cum e "România liberă". Deci nu avea o nisă proprie, pe care să se ducă. Si am hotărât că trebuie să se transforme într-un ziar care să conţină aproape exclusiv anchete. Chiar si în paginile de sport sau de cultură să publice anchete. Ceea ce s-a si întâmplat. Am redus pierderile, l-am adus la 15.000 de exemplare vândute. Când domnul Vântu si-a exprimat dorinţa să-l achiziţioneze , eu m-am retras. Este si acum un ziar interesant.
-Aţi fondat si "Averea".
-Conceptul avea nevoie de o investiţie de 8-10 milioane de euro si urma să fie asezat pe piaţă în 3-4 ani. Era un ziar economic-financiar. Acest tip de ziare se asează mai greu, fiindcă nu poţi să aduci de la început ziaristi foarte buni, indiferent cât de bine i-ai plăti. Fiecare ziarist se crede buricul lumii, în sensul cel mai frumos al cuvântului. Dar, la o publicaţie cu totul nouă, nu ai nici o influenţă. Ziarul trebuie să capete putere, pentru ca să ai si tu, iar cuvântul tău să se facă auzit. Publicaţia de succes "Ziarul financiar" a stat pe pierderi vreo 5-6 ani. Timp în care a reusit să-si câstige o piaţă cu cititori puţini, dar sofisticaţi. Iar astăzi a devenit publicaţia cu cel mai mare profit din România. La "Averea", acţionarul a refuzat să mai pompeze bani. Iar eu mi-am luat mâna de pe el.
-Era conceput ca un cotidian de bussines, dar a schiopătat de la bun început. Curând, s-a transformat în tabloid, si-a schimbat denumirea în "Click" si a poposit în curtea "Adevărul Holding", patronată de domnul Patriciu. Mai important este că a devastat redacţia "Libertatea", rupându-i conducerea editorială. A fost vorba despre o manevră deliberată? Sunteţi chiar atât de machiavelic?
-Eu nu am administrat ziarul decât pe vreame cât era un ziar de bussines. M-am numărat printre acţionari, iar când am vândut am câstigat bani.
-Pe 25 ianuarie 2008, aţi aruncat anunţul-bombă: plecaţi de la conducerea "Ziua". "Descălecarea" dumneavoastră urma după ocultarea, de câţiva ani, a lui Petre Mihai Băcanu, după retragerea în umbră a lui Cornel Nistorescu si după demisia foarte recentă a lui Cristian Tudor Popescu de la "Gândul". Dacă-l mai adăugăm si pe Ion Cristoiu, marele jurnalist fără jurnal, vorbim deja despre garnitura de aur a presei postdecembriste. Ce se întâmplă, domnule Rosca Stănescu? Asa sunt vremurile sau aţi primit cu toţii ordin să vă retrageţi la depou?
-Nu stiu ce s-a întâmplat în celelalte cazuri. În ceea ce mă priveste, încă din luna decembrie, anul trecut, în timpul unei mese de familie, am spus ca vreau sa mă retrag. Familia a fost surprinsă. Le-am explicat intenţia, arătându-le fotografia celor doi copii. Am ajuns la concluzia că nu mai merită să-mi pierd timpul în "bucătăria" de la "Ziua". O putea face oricare coleg al meu. Declicul s-a produs într-o zi, când mă plimbam prin curtea asta mare. Fetiţa umbla după mine si eu vorbeam fără încetare la telefon, fără să pot să-i acord atenţie. Mi-am dorit să primesc mai puţine telefoane. Iată, acum stăm de vorbă de două ceasuri, iar telefonul a sunat de două ori. Si sunt fericit.
-După demisie, aţi declarat că veţi fi transferat pe altă funcţie, în cadrul aceluiasi trust de presă. Despre ce funcţie este vorba?
-Am spus doar că există intenţia acţionarilor de a-mi oferi o funcţie mai importanată. Nu contează care anume. Dar nu am ajuns la nici un acord. Dar stau foarte bine unde sunt.
-Un articol relativ recent din "Evenimentul zilei" prevedea expirarea inevitabilă a "dinozaurilor" de presă, salutând apariţia "ziarelor-fabrică", unde fiecare departament funcţionează ca o secţie de producţie. Ca o secţie de produs bani din reclamă. Ziare-afacere, care nu sunt tractate de personalităţi, ci, dimpotrivă, care încearcă să paseze numele jurnalistilor sub o semnătură colectivă: brandul. Chiar dumneavoastră aţi declarat că, foarte curând, presa din România va fi făcută de redacţii, nu de autori: "mai puţin contează persoana, contează redacţia, viziunea editorială a unui grup de oameni", si aţi făcut previziunea că presa scrisă tipărită va dispărea în 20-30 de ani, în paralel cu dezvoltarea presei pe Internet. Eu nu cred că suportul de hârtie o să dispară. După cum nu vor dispărea nici cărţile.
-La momentul de start 1989, în România existau, probabil, 2000 de jurnalisti. O parte din ei era alcătuită din oameni aflaţi deja spre vârsta pensiei. Alţii erau extrem de tineri si erau veniţi în presă exclusiv pe canale politice sau securistice. Mai erau ziaristii-activisti de partid, care nu cunoscuseră drogul libertăţii de expresie. Numărul ziaristilor apţi la acea dată ca să devină corifeii noii perioade în care intra România era, de fapt, foarte redus. Unu-doi în fiecare judeţ si vreo 20 la nivel naţional. M-am numărat printre acestia din urmă. Încă din 1990, când împreună cu Petre Mihai Băcanu am fondat Societatea Ziaristilor din România si apoi Asociaţia Ziaristilor Români, am simţit că este nevoie să pregătim rapid o nouă generaţie. Pe lângă AZR, am făcut si o facultate, care a funcţionat cu resurse puţine, cu profesori amatori, cum am fost si eu, dar care a scos promoţii întregi de jurnalisti. Tot noi am angajat apoi mii de oameni în presa din toată ţara. Încet, încet, acestia au crescut. Unii-prost, alţii-bine. Dar cei care au crescut bine sunt destul de mulţi si au ajuns în situaţia în care pot oricând să ne ia locul. În unele situaţii, suntem împinsi afară de acţionari-cum s-a întâmplat cu Nistorescu sau cu Hurezeanu-care aduc alţi oameni, pe care îi consideră mai eficienţi. Nu e nimic grav în asta! Alţii au "zburat" când acţionarii si-au schimbat politica. Dar, în esenţă, fenomenul e simplu: vine o nouă generaţie, care trebuie să ne ia locul. Nu asistăm la un fenomen dramatic. Pur si simplu, am făcut un pas înapoi. Si mi se pare minunat că niste tineri preiau pârghiile de comandă. Dar, dacă vorbim despre schimbările în structura profundă a presei, atunci da!, este un fenomen alarmant. Părerea mea este că presa de tip tabloid tinde să o ucidă pe cea de investigaţii si pe cea analitică. Învinge Hollywood-ul de presă! Si sugrumă ceea ce e mai spectaculos si mai frumos în jurnalismul pe care îl stim noi. Asta se petrece din motivaţii pur financiare: e presa care "prinde la popor".
-Nu fandositele facultăţi de jurnalism, ci Ion Cristoiu si dumneavoastră aţi făcut scolile de presă vii, care au furnizat pe piaţă jurnalistii vii de azi. Nu vi se pare că o să fie cam frig prin redacţiile fără "nasi"? Tot dumneavoastră, în scrisoarea de adio pe care aţi trimis-o redacţiei, iar Victor Roncea a publicat-o pe site, vorbiţi despre " absenţa lui , adică a mea". Păi, de la cine să mai înveţe meserie astia mici, domnule Rosca Stănescu? Din cărţi, de pe Google?
-De la cei care au crescut. Iar cine doreste să mai înveţe de la mine, vine aici, acasă. Primesc cu plăcere cam două vizite pe zi de la oameni din presă, care vor să discute cu mine, să-mi ceară sfaturi. Nu de la "Ziua" neapărat, ci de peste tot. Mai grav mi se pare că a apărut asa-zisa presă a cititorilor de Internet. Care este de o vulgaritate, de o sărăcie si de o agresivitate extraordinare. Mult mai ucigasă decât presa de divertisment, cea mondenă sau decât cea interzisă minorilor. Lumea câstigă în cantitate si pierde în calitate. Informaţia circulă mult mai repede si mai eficient pe net, dar calitatea ei se diminuează. Societatea de consum s-a ivit si în planul informaţiei.
-Dumneavoastră din ce trăiţi acum? La cât vă estimaţi averea în momentul de faţă? Cât mai câstigaţi lunar si din ce?
-Anual, se fac bilanţurile si eu obţin dividende de la câteva societăţi comerciale. Încasez dobânzi de pe urma banilor pe care îi las "să doarmă" în bănci. Câstig din afacerile mele, o parte bursiere, alta-imobiliare, iar pentru asta plătesc impozite la stat. Estimez că, anual, câstig aproximativ 300.000 de euro. Cam douăzeci si ceva de mii pe lună. Bani pe care nu reusesc să-i cheltui. Deci, o parte din ei o investesc.
-Cât costă si cum se "preţăluieste" cuvântul de presă? Cine pune azi cote de valoare în media românesacă?
-Cine a făcut dintotdeauna treaba asta: publicul cititor. Numai că s-au schimbat criteriile de rating. Cu câteva decenii în urmă, nu se punea acut problema ratingurilor de televiziune. Oricum, televiziunile nu concurau presa scrisă. Nu existau televiziuni de informaţii. Erau canale generaliste, cu filme si distracţie. Presa scrisă se baza pe numărul de cititori. Adică niste oameni motivaţi, care îsi făceu abonamente sau mergeau să cumpere de la chioscuri. Stăteau la coadă în frig si în ploaie, ca să-si ia ziare. Toate s-au schimbat. Au apărut nenumărate televiziuni de nisă, în competiţie cu presa scrisă. De aceea am prevăzut că, în maximum 20 de ani, n-o să mai avem presă scrisă. Cel puţin în maniera asta. Acum, ziarul "Ziua" are două redacţii complet diferite. Chiar "Evenimentul zilei" ne-a luat-o înainte din punctul ăsta de vedere. Există o redacţie mare care lucrează numai on line, aproape independent de reacţia ziarului. Sunt două produse puse faţă-n faţă. Ziarul tipărit-în stânga, ziarul on line-în dreapta. Deja, articolele cele mai citite sunt cele de pe net. Altele decât cele pe care le găsesti în ziarul tipărit. Se schimbă totul. Vom avea nevoie de informaţie "la minut". Gândiţi-vă că sunt oameni ale căror afaceri depind de uriasul taifun din Birmania. Eu am fost acolo, pentru diving. Printre piraţi. Dacă, pe acest telefon cu Internet, nu aflu imediat că în Minamaur au murit 22.000 de oameni, că alţi 40.000 au dispărut, că au nevoie de medicamente, iar eu fac afaceri în industria cu pricina si nu iau imediat o decizie, am pierdut o grămadă de bani. Lumea se va duce către ziarul electronic. Mai mult: o să dispară în viitor chiar ziarul electronic. Si va apărea un nou produs, care va mixa totul: ziar, blog, imagini de televiziune, declaraţii pe radio, agenţie de stiri. Cu posibilitatea de-a selecta ceea ce te interesează. De-acum încolo, marea artă în presă se va face sub acest coplesitor bombardament informaţional. Vor câstiga cei care vor construi cele mai interesante motoare de căutare.
-De curând, aţi păţit un necaz. Cele două case bătrânesti din Silistea Snagov v-au fost devastate de un incendiu. Pagubele au fost evaluate la 40.000 de lei. S-a scris că au ars acolo foarte multe obiecte de artă. Ce fel de obiecte? Investiţi în artă?
-Pagubele reale se ridică la vreo 600.000 de euro. Încă 3-400.000 mă va costa să le reconstruiesc. E adevărat că era vorba de două clădiri ţărănesti, din chirpici. Ca la Muzeul Satului. Acoperite cu stuf, de cei mai buni mesteri din Deltă. Valoarea în sine a acestor construcţii e foarte mică. Ele aveau însă utilităţile cele mai moderne: încălzire, aerisire, băi. Dar nici acestea nu erau importante. Avem acolo mobilă strămosească, tradiţională, greu de găsit. Multe unelte populare, pe care le-am strâns din toată ţara. Si una dintre cele mai valoroase colecţii de ceramică, piese de sute de ani. Eu nu eram atunci în ţară. Cei care au stins focul, au reuţit să salveze doar vreo 20 de farfurioare si ulcele. Aveam pendule vechi. Si multă pictură de Emil Pavelescu, cel mai mare pictor naiv din România. Trei medalii de aur la concursurile internaţionale de profil, Jacques Chirac se mândreste cu lucrările lui. Eu am avut circa 20. Mai grav, tot el mi-a pictat toate usile si ferestrele. Au ars complet. Din când în când, îmi telefonează plângând. Urmează să vină aici, ca să vedem ce avem de făcut în viitor, cu noile construcţii. În cea de-a doua clădire, se afla atelierul soţiei mele, care face fotografie de artă. Si acolo păstram o mică avere. Cărţi foarte vechi. De pildă, una cu reproduceri din Grigorescu si cu semnăturile acestuia. O Biblie asemenea. Fotografii de familie. În primele fotografii care s-au făcut în Europa, apar si membrii ai familiei mele.
-La sfârsit, o întrebare clasică: nu v-aţi săturat de presă?
-Nu. Tatăl meu natural a fost unul dintre cei mai mari avocaţi din Brasov. A fost omorât de Securitate. Apoi am fost înfiat de un om deosebit, care a murit si el.
-Coincidenţă, se numea tot Stănescu...
-Da. Probabil că dacă nu mi-as fi descoperit vocaţia de jurnalist, as fi fost avocat. Dar dacă azi as fi nevoit să aleg din nou si s-o iau de la început, chiar în condiţiile grele din comunism, tot jurnalism as face. Am mai avut o pasiune ratată: tenisul. Probabil că as fi făcut carieră, dacă tatăl meu nu ar fi fost ucis si as fi rămas în Brasov.
-...desi aţi debutat ca poet...
-Toţi liceenii sunt romantici. Cred că am fost mai degrabă romantic decât poet.

Ce a uitat Liviu Iolu cand a primit premiul CRP: a parte din adevarul despre "cazul Ungureanu"

Liviu Iolu a primit Marele Premiu pentru presă scrisă, scrie Traian Batranu in EvZ de azi:

"Jurnaliştii de la „Evenimentul zilei“ au luat crema premiilor la Gala Clubului Român de Presă (CRP). Liviu Iolu, şeful Departamentului Reporteri Speciali al EVZ, a primit Marele Premiu pentru presă scrisă. El a fost recompensat pentru anchetele publicate în ianuarie 2007, care au dus la demiterea lui Mihai Răzvan Ungureanu, unul dintre cei mai apreciaţi miniştri ai cabinetului Tăriceanu.„Ancheta pe care am publicat-o mi-a provocat sentimente amestecate. Mă bucur că am furnizat o exclusivitate pentru ziarul la care lucrez, însă vestea că Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat nu mi-a dat satisfacţie, mai ales că în locul său a fost numit un ministru care s-a dovedit a fi incompetent“, a spus Liviu Iolu."

Cam ciudat, lui Liviu Iolu ii pare mai mult rau de "saracul" Ungureanu decat de sursa originala care a provocat tavalugul intelmedia, un ziarist de investigatii din Vaslui pe care uita sa-l mentioneze si care, dupa ce a transmis stirea cu muncitorii romani rapiti a fost calcat, la propriu, de handicapatii din servicii care se cred in filmele cu Sergiu Nicolaescu despre legionari si comisarii NKVD (si zona cam estica e de vina...).

Pacat, Liviu Iolu! Fara aportul lui Gabriel Huides poate n-ai fi luat nici un premiu.

Adevarul despre sursa zero si repercusiunile suferite de un ziarist uitat de provincie, aici:

Tiberiu Lovin premiat de CRP la categoria Ancheta

Premiile CRP: Sunt cel mai bun? , se intreaba Tiberiu Lovin.

Si raspunde:

Da, la categoria Ancheta. Cel putin asa spune Clubul Roman de Presa si eu cred ca are dreptate. Trofeul ala frumos l-am luat eu. Premiile CRP sunt pe Mediafax. Mai pot spune ca sunt onorat de aceasta recunoastere oficiala, mai ales ca este prima participare la acest concurs. Titlul si autolauda de la inceput este directionata ironic catre dusmanii mei. Toti finalistii la premiul pentru Ancheta au fost si sunt buni: Silvia Vranceanu, Ziarul de Vrancea, Calin Cosmaciuc, freelancer, si Mihai Munteanu, Evenimentul zilei. Pana la urma, acest premiu este dedicat Nataliei Ionescu - sotia colegului meu Mihai, care a murit la Maternitatea Giulesti din vina medicilor. Lucru pe care l-am spus cand am aflat ca am fost nominalizat, dar si cand am primit trofeul ieri seara la Circul Globus. Materialul care a facut diferenta este o parte din campania Maternitatile Groazei din Romania libera, serie neterminata inca.
NB: Tiberiu e un jurnalist "ultra-periculos", cautat de super-procurorii anti-coruptie. Vezi Ura! Am dosar penal la DNA

Calin Cosmaciuc a lansat un ziar electronic personalizat

Nominalizatul la premiile CRP Calin COSMACIUC. Jurnal(ism)
informeaza:
Stirile Mele, un nou ziar online pe piata

“New entry” pe piata ziarelor online: Stirile Mele . Autorii spun ca propun personalizarea, astfel incat vizitatorii site-ului vad numai stirile din domeniile care ii intereseaza si, la fel, pot primi pe e-mail numai stirile din domeniile pe care le aleg.
Site-ul e rezultatul unei asocieri intre cinci persoane fizice si firme cu experienta in presa, comunicare si marketing, care estimeaza pentru primul an o investitie situata intre 25 de mii si 50 de mii de euro.
Ziarul chiar arata bine: aerisit, grafica practica-fara “floricele”, sectiune foto dinamica, stirile cele mai importante din toate domeniile-incepand cu actualitate, politica si business-plus sectiuni de curs valutar si meteo vizibile.

Felicitari si succes!

Mircea Platon demasca paganismul lui Cartarescu si Plesu

Domnul Cartarescu fata cu reactiunea

In numarul de vineri, 23 mai al Evenimentului Zilei, domnul Mircea Cartarescu se arata indignat de "marsul pentru familie si normalitate" organizat, in contrasens cu GayFest 2008, de cateva asociatii crestine.

Acceptand parada gay dar iritat de marsul ortodocsilor, domnul Cartarescu identifica manifestantii pentru familie si normalitate cu "grupurile de cetateni indignati gata oricand sa-i aplaude pe mineri si pe toti ceilalti locuitori pasnici si normali ai tarii". Asocierea facuta de Cartarescu e samavolnica, de vreme ce organizatiile care au organizat acest mars au in randul membrilor si sustinatorilor lor oameni care au sustinut Piata Universitatii. Minerii au fost adusi in Piata Universitatii nu de conservatorii crestini, care erau in Piata Universitatii si in Liga Studentilor, ci de stanga liber-cugetatoare, care sustine acum revendicarile miscarii gay.
In continuare, domnul Cartarescu ne trage de urechi in numele Europei, scriind ca manifestatia pentru normalitate ne va dauna "ca natiune" si va contribui la perpetuarea "imaginii noastre de nu tocmai evoluati si toleranti cetateni ai Europei". In primul rand, daca am vrea sa fim cu adevarat europeni evoluati si toleranti nu am mai vorbi de o "natiune". U.E. nu are ce face cu natiunile si cu statele nationale, ea lucreaza cu euroregiuni, cu minoritati, cu androizi. n al doilea rand, nu am observat sa-i fi luat cineva cetatenia europeana Papei pe motiv de homofobie. Tot ceea ce am observat a fost reactia abuziv-totalitara a birocratilor eurosocialisti fata de declaratiile in acord cu morala crestina traditionala ale catolicului Rocco Buttiglione.
Mai departe, domnul Cartarescu ne arata ca e normal sa existe si la noi homosexuali de vreme ce "dupa datele stiintifice valabile in toate celelalte regiuni ale lumii, patru la suta dintre barbati si doi la suta dintre femei sunt pretutindeni homosexuali din nastere". Ceea ce nu a sesizat domnul Cartarescu, indignat cu program, e ca marsul nu e impotriva homosexualitatii, ci "pentru familie" si impotriva asa-zisei "casatorii homosexuale". In Ortodoxie nu se fac marsuri impotriva unui viciu, nu se fac marsuri impotriva bautului, de exemplu, asa cum fac puritanii. Demonstratia crestinilor-ortodocsi a urmarit sa atraga atentia in privinta pericolului legiferarii "casatoriei homosexuale". Adica a acelei inginerii sociale prin care cei in medie trei la suta din populatia globului ar ajunge sa modifice o institutie civila avand in spate mii de ani de istorie si de traditie religioasa (crestina, mozaica, musulmana etc.). Daca luam in consideratie istoria, semnificatiile religioase si beneficiile sociale ale familiei traditionale si le comparam cu istoria, semnificatiile morale si beneficiile sociale aduse de moda "casatoriei" celor in medie trei la suta din populatia Romaniei si a globului, marsul pentru familie e intr-adevar un mars pentru normalitate. n alta ordine de idei, daca ne referim la date stiintifice, atunci trebuie spus ca statisticile arata ca alcoolismul, bolile venerice, consumul de droguri, pedofilia, si sinuciderile sunt mult mai ridicate in randul homosexualilor decat in randul heterosexualilor.
Mai departe, domnul Cartarescu asociaza homofobia cu antisemitismul si misoginia si ne povesteste ce a vazut la Sachsenhausen, in lagarul unde au fost ucisi sute de homosexuali. Ceea ce ii scapa domnului Cartarescu, mare admirator al "datelor stiintifice", este ca acei homosexuali nu au fost ucisi in numele moralei crestine aparate de organizatorii marsului pentru familie, ci in numele stiintei, al stiintei rasei. Si singurul obstacol impotriva rasismului e crestinismul. Demnitatea persoanei, reclamata pentru homosexuali de domnul Cartarescu, nu e stiintifica, ci religioasa. n regnul zoologic nu exista demnitate. Demnitatea e de provenienta religioasa si e un reflex al sfinteniei patriarhale. Paradoxul miscarilor pentru drepturile homosexualilor e ca vorbesc in numele unei demnitati carei fac tot posibilul sa-i submineze sursa, care e religioasa. Dar daca admitem acest lucru, atunci suntem siliti sa admitem si ca, acolo unde homosexualitatea, ca pacat, cere doar rugaciunile noastre, "normalizarea" legislativa a acestui pacat nu ne poate starni decat proteste.
Cat despre Da Vinci si Wittgenstein, despre care domnul Cartarescu spune ca, "desi invertiti, au dus o viata ireprosabila si au fost spirite de o noblete de neatins", si aici se cer a fi facute anumite precizari. Din pacate, avocatul homosexualilor romani nu e Wittgenstein, ci domnul Buhuceanu. Diferenta de geniu si noblete dintre ei poate explica si de ce domnul Buhuceanu, si nu Wittgenstein, se agita pentru casatoria homosexuala si pentru dreptul gay-lor de a defila pe strazi cu pene de strut in dos. Wittgenstein a fost un om profund religios, care se gandea "la logica si la pacatele" lui. De fapt, ma simt mult mai aproape de Wittgenstein decat de domnul Cartarescu, cel entuziasmat de "atractia turistica si ocazia de divertisment" oferita de GayFest. Spre deosebire de Wittgenstein, domnul Cartarescu e un om care priveste totul prin prisma carnavalului global, a divertismentului corporat si varietatilor de masa. Or, pentru asa ceva exista Disney World, nu trebuie sa ne "jucam" hipiot cu institutii serioase precum familia sau cu asemenea carti fundamentale precum Biblia, pe care domnul Cartarescu o citeste cu rafinament exegetic de prescolar.
Pe tot cuprinsul articolului, domnul Cartarescu scrie cu dispret de inapoierea, intoleranta, violenta primara si vulgaritatea celor din "Estul impotmolit in prejudecati". In absenta valabilitatii a macar unui singur rationament din articolul domnului Cartarescu, ma marginesc sa constat doar ca, din pacate, complexele de superioritate nu dau nastere unui jurnalism bun. Mi-e teama ca, alegand sa dea piept cu reactiunea, domnul Cartarescu a intors spatele adevaratei probleme.
Mircea Platon



Patimile cu dezacordul domnului Pleşu

Articolul de mai jos a fost scris în urmă cu câţiva ani la solicitarea unor amici care pregăteau un grupaj pe tema filmului în «România literară». Atunci, articolului i-a fost refuzată publicarea. Îl public acum, cu speranţa că, fără a răni pe nimeni, va contribui la anumite limpeziri necesare.

Provocat de filmul lui Mel Gibson despre Patimile lui Hristos, dl. Andrei Pleşu reuşeşte, într-un articol publicat în “Dilema veche” în Săptămâna Mare, să fie paradoxal. Şi nu e unul din acele paradoxuri şugubeţe care-i menţin intelectualului încrederea în sine, ci de unul a cărui amărală îl face să aducă a sofism. “Mel Gibson a reuşit să facă un film despre Iisus Christos în care Dumnezeu lipseşte. Transcendenţa nu se manifestă decât vag meteorologic (nori, ploaie, cutremur)”, scrie Domnia-sa. Pentru ca două duzini de rânduri mai jos să ne definească religia drept: “relaţia omului cu inevidenţa, asumarea unui mister care nu se poate nici analiza, nici clasa, nici dovedi ştiinţific.” Dacă a doua propoziţie ar fi adevărată, atunci ar suprima obiecţia din prima. Pentru că, dacă religia e relaţia omului cu inevidenţa, atunci de ce să pretindem o fenomenologie alta decât cea “vag meteorologică”, care se pretează de minune freamătului esoteric şi extazelor pitoreşti. Din fericire, definiţia pe care o dă dl. Pleşu religiei e incompletă, astfel încât Mel Gibson a putut să o nesocotească. În consecinţă, el ne oferă un film în care e vorba despre relaţia omului cu evidenţa: adică despre relaţia omului cu Dumnezeul întrupat, înomenit. Pentru cei care cred asta, cu Iisus Hristos. Pentru că, deşi nu ştiu ce e “religia”, mersul la biserică mi-a dat o destul de bună idee despre Creştinism. La temelia acestei idei stă Crezul de la Niceea, care nu ne vorbeşte despre relaţia omului cu “inevidenţa”, ci cu un Dumnezeu personal. Cu Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfăntul Duh. Adică, în filmul lui Mel Gibson, Cel Care se manifestă meteorologic (Matei 27 : 45 ; Marcu 15 : 38 ; Luca 23 : 44), Cel răstignit, şi Cel Care, într-o scenă care a scăpat atenţiei dlui. Pleşu, apare în chip de porumbel (Luca 3 : 22). Chiar lăsând deoparte convertirile câtorva personaje (soldatul, Simon din Cirene, tâlharul) – convertiri care sunt tot forme de manifestare ale “transcendenţei” -, se poate deci spune că, pe peliculă, Dumnezeu nu se manifestă numai în chip meteorologic. Afară de faptul că porumbelul şi minunile săvârşite de Hristos pot fi numite “fenomene meteorologice”, fapt pentru care, cu toată admiraţia pe care i-o port dlui. Pleşu, nu mă pot hotărî.
Cât despre violenţa deplânsă de dl. Pleşu la unison cu alţi mulţi critici de film, când am văzut filmul mi-am amintit imediat de uriaşele crucifixuri din bisericile şi catedralele Spaniei, şocante în realismul lor, cu răni purpurii şi adânci cât pumnul scobite în coasta lui Hristos. Catolicismul autoflagelant din care a ţâşnit acest film poate repugna multora, dar nu poate constitui un cap de acuzare împotriva lui Mel Gibson, pentru că el se înscrie în tradiţia bisericii lui (catolicilor nord-americani le sunt cunoscute "the 14 Stations of the Cross" din timpul vinerilor din Postul Mare). Şi nu e vorba de un moft sado-masochistic, ci de o iconografie şi de nişte practici ascetice întemeiate teologic de mari sfinţi ai Apusului. Poate că filmul nu poate fi arătat copiilor din zilele noastre, dar nu ar fi stârnit nici o cârteală din partea unor catolici medievali, cu ale lor misterii, mortificări şi stigmate. Când am citit că dl. Pleşu îl consideră o "drăcovenie" pentru că nu poate fi arătat copiilor, m-am gândit dacă li s-ar putea arăta acestora întâlnirile lui Iisus cu elementele umane "unsavoury" ale Ierusalimului. Sau dacă li s-ar putea proiecta o ecranizare de pilde patericale în care Sfinţi Părinţi merg să tămăduiască suflete în cartierele desfrânate ale Constantinopolelui. Sau ecranizări de vieţi de martiri (Sf. Agnes, Apollina, Agatha, Ipolit etc.).
În ceea ce priveşte "vampirul palid" pe care dl. Pleşu nu e mulţumit să-l vadă distribuit în film în chip de Necuratu, cred că intenţia lui Mel Gibson a fost de a ne înfăţişa răul ca o batjocură a binelui, ca schimonosire, ca parazitare a ceea ce e bun, a maternităţii, de exemplu, precum în scena cu diavolul androgin purtând în braţe un prunc diform, un pitic bătrâncios. Şi aspectul androgin al diavolului şi parodia de maternitate sunt, poate, trimiteri la actualele schimonosiri ale ideii de căsătorie (“same-sex marriage” şi adopţia copiilor în asemenea familii), schimonosiri împotriva cărora Mel Gibson, catolic practicant, tată a şase copii, dintre care o fată s-a călugărit, are o veche istorie de împotriviri.
Referindu-se la torţionarii direcţi sau indirecţi ai lui Iisus, dl. Pleşu scrie că “asistenţa - evreiască şi romană - jubilează grotesc, cu rânjete ştirbe şi priviri cleioase". Mi se pare că Mel Gibson a intuit foarte bine de unde gâlgâie cel mai mult rău în lume: din mârlănie. Aceeaşi mârlănie care i-a dat pe securiştii noştri îi anima şi pe torţionarii lui Iisus. Nu văd cum cineva care a apreciat filmele lui Lucian Pintilie s-ar oripila de pelicula lui Mel Gibson. Singura diferenţă e că Gibson explorează rădăcinile religioase ale bestialităţii, acea taină a lucrării răului în lume ( 2 Tesaloniceni, 2 : 17) căreia nu-i face o critică din punct de vedere al drepturilor omului, ci o critică fundamentală. Nu rezistenţa “supraomenească" vrea el să o evidenţieze prin îndelunga biciuire a lui Hristos, ci multele noastre păcate. Hristos nu se ridică de pe marmura însângerată în chip de Rocky, ca să arate cât de "tare" e. Se ridică pentru că trebuie să se ridice, trebuie să mai răscumpere din păcatele lumii, trebuie să ducă. Importantă nu e rezistenţa lui, ci îndârjirea noastră. Schingiuitul devine “obiect de cult" nu pentru că e schingiuit, ci pentru că, în absenţa Lui, vom continua să schingiuim. Iisus e piatra de poticnire a bestialităţii noastre, Patimile Sale sunt un nec plus ultra, o reducere la absurd şi crimă a realităţii care ne arată că singura rezolvare a ecuaţiei existenţiale, poartă îngustă spre Cer şi izbăvire din moarte, e chiar acel trup schingiuit. Ale cărui virtuţi mântuitoare Mel Gibson ni le arată în scena instituirii Euharistiei. Scenă pe care, iarăşi, dl. Andrei Pleşu pare a o fi pierdut. În general, citind articolul dlui. Pleşu rămâi cu impresia că autorul nu văzut tot filmul. De parcă, din când în când şi anume în momentele esenţiale, ar fi tras o fugă până la stand ca să-şi reumple cornetul cu floricele.
Mircea Platon
În lipsa de mai noile traduceri ale Bibliei, citez din traducerea Vasile Radu şi Gala Galaction, Bucureşti, Fundaţia pentru Literatura şi Artă « Regele Carol II », 1938.
Alte articole de Mircea Platon: