Fara sa mai astepte Partea a III-a a analizei necrutatoare a sociologului Liviu Turcu privind Reteaua Tismaneanu - care urmeaza sa fie publicata aici, in curand -, scriitorul Dorin Tudoran revine in blogosfera, cu un raspuns intitulat spiralat "Ceata ce vine din spion". Desi Vladimir Tismaneanu tace si acum in papusoi, in ciuda dilemelor lui Tudoran (vezi Pelicanul sau babita) si a dezvaluirilor lui Turcu, (vezi Partea I si Partea a II-a a demantelarii Retelei Tismaneanu) polemica pe seama sa continua. Si foarte bine: pentru ca este vorba de afectarea intereselor nationale si de securitate ale Romaniei. Acum, in ce priveste raspunsul de mai jos, este interesant de observat tactica aleasa de dl Tudoran. Cu toate ca acesta afirma transant, chiar pe acest blog, intr-un mesaj adresat preopinentului sau, ca "Astept sa termini tot ce ai de spus si iti voi raspunde asa cum se cuvine - linistit", iata ca acum isi incalca propriul cuvant si iese la atac inainte ca dl Turcu sa termine ce avea de spus. Tactica, ma scuzati, este de "generala". Motivul, dupa cate inteleg, este fragmentarea analizei dlui Turcu si indreptarea polemicii inspre "targuri" si drumuri de la bun inceput inchise, printr-un text in care Tudoran nu reuseste sa explice de ce un fost ofiter de informatii trebuie sa devina si un fost profesionist al muncii de informatii: cum face?, isi lasa profesionalismul la usa cuiva, ca in cazul dlui Tudoran? Il luam ca atare:CEAŢA CE VINE DIN SPION
– Răspuns dlui Liviu Turcu -
– Răspuns dlui Liviu Turcu -
Domnule Liviu Turcu,
Răspund aici primei părţi a scrisorii deschise pe care mi-aţi adresat-o pe blogul dlui Victor Roncea, duminica, 30 august (http://victor-roncea.blogspot.com/2009/08/dr-liviu-turcu-vs-dorin-tudoran-fostul.html). Din lipsă de timp, voi folosi textul dvs., aşa cum a fost postat – fără semne diacritice româneşti.
Comentez tot aici, în capitolul Acum şi peste 200 de ani, doar două afirmații ale dvs. din partea a doua a scrisorii pe care mi-o adresați la 2 septembrie (http://victor-roncea.blogspot.com/2009/09/dr-liviu-turcu-vs-dorin-tudoran-si.html).
Îmi este greu să ghicesc dacă şi când voi avea răgazul să vă răspund la afirmații din părțile următoare ale scrisorii dvs. Dacă vă răspund, veţi afla. Dacă nu, nu o luaţi ca pe un semn de timiditate. Ar putea fi doar hotărârea de a nu prelungi o discuţie care, cel puţin pentru mine, pare a nu duce decât la stimularea unui apetit, și așa mare, pentru senzațional, speculații, fabulații și confabulații, propensiune pe care acest blog nu își propune să o încurajeze.
Intenţionam să răspund o singură dată, după ce veţi spune tot ce aveţi de spus. Se întâmplă, însă, că mă aflu între două călătorii și angajat în finalizarea unor proiecte semnificative, în vreme ce dvs., deși la fel de ocupat, îmi păreți angajat într-un demers de lungă durată. Este un efort epopeic pe care nu ştiu dacă voi putea să-l urmăresc în întregime.
Scuzele
Citaţi următoarele din textul meu Bobinocarul şi energumenii, publicat în urmă cu trei ani în Jurnalul Naţional şi postat în acest an pe blgul de faţă.:
“Un sfat: Volo, inapoi la carti.O rugaminte: data viitoare cind mai defecteaza dl. Turcu, nu ma ruga sa-l intilnesc. Recunosc, e ‘un tip eminent’, care poate deschide toate usile, chiar si buncarul in care zac sutele de mii de dolari pe care ti le-ar fi pasat dl. Patapievici, dar nu sunt ‘precis’ ce fel de om este prietenul tau. Mai inchide din usi. Nu de alta, dar e curent si, dupa cum simti, te trage.”
Şi comentaţi:
“Mai intii retin tonul peiorativ absolut minimalizator in termeni valorici morali referitor la decizia mea de a ramine in occident si care a fost urmata de condamnarea mea la moarte in contumacie.”
Aveţi dreptate. Faptul că textul respectiv era scris pe un ton ironic iar paragraful incriminat se adresa altcuiva şi nu dvs. nu pot constitui o scuză. Scuzele, vă rog să le primiţi acum, aici, împreună cu asigurarea că nu am minimalizat niciodată hotărârea dvs. de a rămâne în Occident.
Croşetarea adevărului
Reamintiţi ce îi scriam dlui Roncea:
“La postarea articolului pe blogul meu, aveam optiunea sa elimin acel paragraf; dar as fi fost acuzat – pe buna dreptate – ca am ‘crosetat’ un adevar.”
Şi comentaţi:
“Deci, cu alte cuvinte m-am inselat cind am gindit ce am gindit acum trei ani. Mea culpa.Continuati sa afirmati sus si tare cum se spune ca ceea ce ati afirmat in doua rinduri este un ‘adevar’ ce nu poate fi ‘crosetat’. O adevarata ofranda depusa pe altarul deontologic jurnalistic. Dupa precizarile ce urmeaza sper ca atit personal cit si eventualii cititori de buna credinta vor avea in sfirsit o perceptie corecta a situatiei reale.”
Adevărul a cărui croşetare nu am dorit să o fac era păstrarea paragrafului incriminat de dvs. Dacă îl eliminam, cum m-am gândit o clipă să procedez, puteam fi pus pe două coloane şi acuzat de… croşetare. Din două opţiuni — niciuna ideală – am ales păstrarea citatului. Un motiv de confuzie este şi acela că, atunci când îi transmiteam dlui Roncea un mesaj privat, nu mi-am făcut prea multe griji cu editarea lui. Nu am bănuit că dl Roncea îl va face public — nimic de ascuns, doar că, pentru mine, graniţa între public şi privat rămâne în picioare.
Despre ”materiale de serviciu”
Afirmaţi:
“Atunci, din motive pe care le voi explica mai tirziu am preferat sa nu va dau o replica corectiva cu speranta ca eroarea comisa a fost un simplu derapaj impus de circumstantele scrierii unui “material de serviciu” si dictat de obligatiile apartenentei la grupul de interese ce-l sprijineau neconditionat pe Vladimir Tismaneanu.”/…/”Mai apoi, intelepciunea cea din urma mi-a impus teza mentionata mai sus adica cea cu ‘Treaca de la mine…ce nu face omul pentru o piine alba sau poate chiar o felie de cozonac…”.
Apoi precizaţi, pentru generaţiile mai tinere:
“Pentru cei mai tineri precizez ca un ‘material de serviciu’ reprezinta in gazetarie elaborarea constienta a unui comentariu in care sub aparentele maxime ale unei asa zise obiectivitati se plaseaza prin manipularea abila a unui amestec de informatii corecte cu informatii false idei si teze menite sa trimita opinia publica intr-o directie aflata in grav conflict cu realitatea. Cu alte cuvinte este un instrument ‘clasic’ utlizat in tehnica dezinformarii de tip ‘gri’. “
Sunteţi o excepţie. Cine a citit cu atenţie textul meu — şi în 2006 şi acum — a înţeles că numai de sprijin necondiţionat nu era vorba. Credeam că era foarte clar pentru toată lumea că am postat un articol publicat acum trei ani, tocmai spre a dovedi că respectul şi dragostea mea pentru un om nu implică un sprijin necondiţionat, în orice fel de situaţie.
Nu trebuie să vă uitaţi mai departe de textul discuţiei noastre, difuzată de Vocea Americii, text pe care l-aţi publicat în Jurnalul Naţional, în ziua de 6 noiembrie 2006, spre a descoperi, în propriile dvs. cuvinte, ce a trebuit să faceţi sau doar să vă faceţi că nu vedeţi pentru a mânca pâinea albă şi cozonacul Securităţii. E înţelept ca, înainte de a se uita la masa altuia, fiecare din noi să se uite la farfuria de sub nasul propriu. Altfel, riscăm să avem tot felul de vedenii.
Acum şi peste 200 de ani
În legătură cu acuzaţiile pe care le-aţi adus şi înţeleg că le aduceţi în continuare dlui Tismăneanu şi Institutului Cultural Român, îmi comunicaţi:
“Eu cind scriu ceva ma raportez in primul rind la verificarea in timpi istorici, adica afirmatiile facute sa reziste verificarilor si de acum si peste 200 de ani. Susaneaua mentionata de mine in comentariul meu de atunci a fost planuita in mod real si chiar si dupa ce a fost demantelata public a continuat in alte forme diluate. O simpla revizie financiara corecta la Institutul Cultural Roman ma va confirma.”
Foarte bine, dle Turcu! Cum nu am vreo legătură nici cu ce numiţi “şuşanea menţionată”, nici cu ceea ce alţii ar putea numi, bănuiesc, “o iniţiativă a ICR”, aştept în deplină linişte prezentarea probelor.
Printre informațiile pe care le oferiți opiniei publice despre trecutul dlui Vladimir Tismăneanu prin intermediul părții a doua a scrisorii ce mi-o adresați este și următoarea:
“Acolo, nu gaseste solutia de obtinere a unei vize de intrare in Statele Unite si, tot pe filiera relatiilor partidelor comuniste, se stabileste temporar in Venezuela. In explicatiile publice de tip c.v. prietenul dvs. afirma ca acolo a obtinut un fel de bursa culturala. Informatiile noastre, ale celorlalti, dar neverificate 100%, (sublinierea mea, DT) sint ca de fapt, in afara incercarii de a folosi Venezuela drept o trambulina mai favorabila pentru a intra in sfirsit in SUA, V. Tismaneanu si-a folosit timpul pentru a ajuta un membru marcant al partidului comunist local sa scrie o carte, ceva asemanator unor memorii. Nimic grav in sine, pentru simplul motiv ca V. Tismaneanu se sprijinea firesc pe cercul relatiilor parintilor sai, doar nu era sa foloseasca cercurile partidului falangist sau altor formatiuni ale dreptei politice.”
Sper să fiți de acord că afirmația subliniată de mine se află în coliziune cu o altă afirmația a dvs – “Eu cind scriu ceva ma raportez in primul rind la verificarea in timpi istorici, adica afirmatiile facute sa reziste verificarilor si de acum si peste 200 de ani.”
Nu mă interesează, deci nu vă întreb, cine sunt acei ”ceilalți” sugerați de al dvs. ”celorlalți”, dar se pare că sunteți mai mulți, fiindcă altfel ar trebui să înțeleg că vă adresați dvs. înșivă cu pluralul majestății, ceea ce, dle Turcu, credeți-mă, ar fi o exagerațiune.
Afirmați în același text:
“Urmatorul moment cheie in cariera lui V.Tismaneanu a fost facilitarea de catre dl. Michael Radu, cercetator la Foreign Policy Research Institute in Philadelphia, de a lua, in sfirsit, un contact cu lumea cercetarii politice americane. Dl. Michael S. Radu a emigrat in Statele Unite in anul 1976 la scurt timp dupa ce a absolvit Universitatea Babes-Bolyai din Cluj. S-a specializat dupa venirea in SUA pe problematica Americii Latine si ulterior pe subiectul terorismului international. De mortuis nis nili bonum. Daca afirmatia conform careia tatal lui Michael S. Radu a fost colonel, a activat in divizia sovietica Tudor Vladimirescu, a fost prieten cu tatal lui V. Tismaneanu si, ulterior, a participat direct ca activist la epurarile cadrelor militare din armata romana la Brasov, este corecta sau nu, asta o las pe seama cercetatorilor istorici din tara.(Sublinierea mea, DT)“
Sper să fiți de acord că și afirmația de mai sus, subliniată de mine, se află în coliziune cu afirmația dvs – “Eu cind scriu ceva ma raportez in primul rind la verificarea in timpi istorici, adica afirmatiile facute sa reziste verificarilor si de acum si peste 200 de ani.”
E amuzant că tocmai un poet trebuie să atragă atenția unui sociolog în legătură cu asemenea contradiții, mai ales că sociologul tocmai l-a trimis pe poet la logica aristotelică.
Ce nu este amuzat, dle Turcu, este altceva. Nu uitați că Michael Radu a lăsat în urmă o operă, o familie, prieteni și admiratori. Mi-a fost un prieten foarte apropiat și îl consider unul din oamenii de cea mai înaltă probitate intelectuală și morală pe care i-am cunoscut în această țară. Fiindcă mi se pare cu totul nepotrivit să atentați la memoria acestui om prin lovituri indirecte – presupuse vinovății și afiliații ale tatălui său – și pentru că el nu se mai poate apăra, vă invit, cu toată politețea de care sunt capabil: Jos mâinile de pe memoria lui Michael Radu!
Profesionist al muncii de informaţii
Afirmaţi:
“Ca profesionist al muncii de informatii am ramas de asemenea impresionat de afirmatia verificarii de catre dvs personal ‘prin multiple surse’ a actului josnic de a-l fi injurat pe V. Tismaneanu. Deja dvs., V. Tismaneanu si restul grupului aveati retea informativa pe teritoriul Statelor Unite.”
Vă sugerez să reformulaţi începutul afirmaţiei dvs. cam aşa “Ca fost profesionist al muncii de informaţii”. Altfel, voi fi acuzat că am fost şi rămîn un naiv fiind convins de autenticitatea gestului dvs. de ruptură cu Securitatea.
Reţeaua mea informativă?
Nu faceţi glume de felul acesta cu mine, dle Turcu. M-aţi iertat o dată pentru tonul nepotrivit al unui paragraf dintr-un text ironic – ironic nu cu dvs., repet. Vă iert şi eu de data asta. Cum ziceaţi, ”Treacă de la mine”. Suntem chit. O recomndare, dacă îmi permiteți: nu întindeţi coarda.
“Eu v-am ales pe dvs si nu vice-versa”
Doriţi să dovediţi, cu tot dinadinsul, că dezinformez când povestec cum şi datorită cui v-am întâlnit şi, apoi, am realizat un interviu cu dvs. penrtu Vocea Americii. Cum citatele devin foarte multe si ample, vă răspund în cascadă – L.T., D.T.
L.T.: “Nu v-am intilnit personal niciodata pina in momentul acordarii interviului postului de radio ‘Vocea Americii’ unde va desfasurati activitatea ca redactor;”
D.T.: Nu am susţinut niciodată contrariul.
L.T.: “Decizia de a lua o pozitie publica cu impact maxim la opinia publica romaneasca dar si a oficialilor fostului regim a fost convenita de mine in accord cu autoritatile americane sub a carei protectie de securitate ma aflam 24 de ore din 24 de ore;”
D.T.: Sunt absolut sigur că aşa au stat lucrurile.
L.T.: “Alegerea postului de radio ‘Vocea Americii’ si nu a postului ‘Europa Libera’ are o explicatie eminamente politica. Desi stiam ca postul de radio ‘Europa Libera’ are prin numarul de ore de difuzare o pondere net superioara ‘Vocii Americii’ acesta din urma avea un atu politic superior: era explicit un post de radio oficial al guvernului american si aducea cu el plusul de credibilitate de care era nevoie;”
D.T.: Şi dumneavoastră şi agenţia căreia v-aţi predat aţi făcut o alegere excelentă. Felicitări!
L.T.: “Fiind convenit cu autoritatile americane, acestea au asigurat si cadrul in care s-a desfasurat interviul; fara a intra in detalii va asigur ca in afara garzii de corp care m-a insotit la locul interviului au fost efectuate in mod firesc pentru astfel de situatii si alte verificari inclusiv de personal;
D.T.: Îmi amintesc foarte bine tensiunea momentului; chiar şi câteva episoade extrem de palpitante.
L.T.: “Exact ca in bancurile cu radio Erevan (nu exemplific ca sunt de notorietate) deci, nu V.Tismaneanu si nici dvs. nu mi-ati deschis ‘usa’ la “Vocea Americii” (unde de altfel am continuat ulterior sa particip la diferite emisiuni pe care le-am considerat importante pentru obiectivele mele politice in compania altor redactori) ci ati fost lasati sa credeti asta pentru asigurarea ‘normalitatii situatiei’ (sublinierea mea, D.T) ; mai mult, va asigur punindu-mi in joc intreaga credibilitate, cum se spune, ca eu v-am ales ca interlocutor al interviului si nu vice-versa si asta din doua motive: primul a fost acela ca stiindu-va biografia, dar si ce vi s-a intimplat in tara in confruntarea cu autoritatile fostului regim, ati reprezentat pentru mine in pofida faptului de a nu ne fi cunoscut personal ‘un aliat politic natural’; al doilea motiv a fost unul de ordin tactic: fiind scriitor si cunoscut deja in urma confruntarii cu autoritatile romane drept dizident aveati deja audienta la segmentul opiniei publice care ma interesa foarte mult: cel al intelectualitatii literare considerat de altfel de occidentali ca potential detonator al unor schimbari socio-politice de substanta in Romania;”
D.T.: Ca în bancurile cu — cacofonia vă aparține — Radio Erevan, în acest punct aveţi şi nu aveţi dreptate. Dle Turcu, dvs. aţi convenit cu agenţia căreia v-aţi predat că este bine să daţi un asemenea interviu. Aţi ales Vocea Americii. Dvs, personal, aţi ales chiar şi redactorul – Dorin Tudoran. Vă mulţumesc pentru încredere. Dar…
Dar, dle Turcu, nici dvs., nici agenţia căreia v-aţi predat nu mă putea obliga sau convinge să realizez acel interviu cu dvs., dacă nu aş fi fost convins de propriile-mi argumente. Mai mult, nu puteaţi – nici dvs., nici agenţia căreia v-aţi predat — să cereţi Vocii Americii să mă oblige să realizez acel interviu. Iar de o făceaţi, Vocea Americii nu mă putea obliga să realizez acel interviu. Simplu.
Motivele agenţiei căreia v-aţi predat nu mă interesează. Să rămânem la motivele dumneavoastră.
Aţi dorit să daţi acel interviu lui Dorin Tudoran dintr-un motiv foarte simplu: aveaţi nevoie de credibilitate. Nu toată lumea, acasă sau în străinătate, era convinsă de autenticitatea rupturii dvs. cu Securitatea. Mai exista şi ideea că da, aţi rupt-o, dar nu din sinceritate. Ştiaţi că dictatura Ceauşescu se clatină şi aţi vrut să vă salvaţi pielea în ultimul moment. Şi alte multe interpretări.
Aprobarea Vocii Americi de a realiza şi difuza interviul cu dvs., eu am obţinut-o, nu agenţia căreia v-aţi predat. Celelalte aprobări de care a fost nevoie, şi care nu făceau obiectul preocupărilor ori responsasbilităţilor mele, le-aţi obţinut dvs. şi agenţia căreia v-aţi predat.
Numele lui Dorin Tudoran, cum singur o spuneţi – într-o formulare diferita de a mea – vă oferea acel spor de credibilitate, de care, dle Turcu, ştiţi bine, aveaţi nevoie ca de aer în acel moment. V-am ajutat să atingeţi acel obiectiv. Nu am regretat-o niciodată, oricât de mult m-a dezamăgit un lucru sau altul din cele pe care le-aţi făcut sau spus ulterior. V-am întins o mână a încrederii. Vreți să uitați de ea, vă privește. Ce-am dat o dată, nu mai iau înapoi. V-am dat un cec în alb. Dat rămâne.
De manipulat, însă, cum lasă să se înţeleagă paragraful citat – dvs. şi agenţia căreia v-aţi predat în 1989 veţi fi manipulat pre mulţi; nu şi pe mine.
S-a întâmplat că, discutând cu dvs., am crezut în autenticitatea rupturii dvs. cu Bucurestiul şi nu m-a interesat dacă o făcuseţi ori nu ca să vă salvaţi pielea în ultimul moment. Vă asumaseţi un drum extrem de periculos, cum puţini dintre colegii dvs. avuseseră curajul să o facă. Nu aveaţi cum şti dacă veţi scăpa cu viaţă ori nu. Aţi câştigat respectul lui Dorin Tudoran pentru acel gest. Îl aveţi şi astăzi.
Iată şi probe în legătură cu motivul dvs. de a realiza acea discuție cu Dorin Tudoran. Cuvintele vă aparțin:
”Ca de obicei, aş spune, intelectualii se află în avangarda acestui curent, continuând de pildă, ceea ce dumneata, Dorin Tudoran, ai realizat până la expulzarea, fie ea şi mascată, din România.”
”Înainte de aceasta, aş dori însă să mulţumesc scriitorului, eseistului, intelectualului curajos care nu s-a lăsat intimidat de un regim atât de cunoscut prin agresivitatea sa faţă de orice opozant. Şi, nu în cele din urmă, reporterului, toate îngemănate în persoana lui Dorin Tudoran, pentru a fi acceptat (sublinierea mea, DT) realizarea acestui dialog atât de important pentru mine.”
Cu această ultimă afirmaţie a dvs, chiar că nu ştiu ce să fac.
O păstrez? O dau uitării? Accept că e onorabilă şi o mulţumire a manipulatorului pentru manipulat, sau vă trimit afirmația înapoi, însoţită de vorbe tot ale dvs. – “Ce nu face omul pentru o pâine albă sau poate chiar o felie de cozonac…” ?
Deocamdată, o păstrez şi-mi fac o notă “Cu plăcere, dle Turcu, şi numai bine.”, căci, în acel moment, pentru dvs. nu se punea încă problema unei pâini mai albe ori a unui cozonac mai dulce ca în România. Problema dvs. era una de viață și moarte.
Mă bucur că sunteți în viață. Ce faceți cu ea, viața dvs., treaba dvs.
O rugăminte – ca de la manipulat la manipulator: dle. Turcu, nu-mi manipulați viața în afirmații lipsite de înțelepciune.
Să continuăm:L.T.: “In acest context ideea, asa cum afirmati in textul cu pricina, ca m-as fi rugat de V.Tismaneanu sa te roage pe dumneata sa ai bunavointa de a-mi lua un interviu ca favoare personala este nu numai ridicola dar si de un umor nebun ; si cind afirm asta o fac cu blindetea celui care intelege incapacitatea naturala a unui outsider al muncii de informatii de a cunoaste si intelege modul de operare profesionala pentru astfel de operatiuni;”
D.T.: Nu am afirmat că v-aţi rugat de dl TIsmăneanu. Am scris altceva – “Volo mă roagă să mă întâlnesc cu un fost coleg de-al său de facultate”. Simţiţi, cumva, diferenţa între cele două enunţuri? Îl rog pe sociolog să meargă pe mâna scriitorului, în această chestiune de nuanţă lingvistică. Repet – fără telefonul primit de la dl Tismăneanu, nu v-aş fi întâlnit. Sau, s-ar fi întâmplat mult mai târziu, nu atunci când aveaţi dvs. nevoie.
Dar, pentru a vă da proba supremă că respect până şi puncte de vedere diametral opuse — chiar despre adevăr! — decât ale mele, voi face următoarele lucruri.
Primul – voi uita ce ştiu despre episodul în discuţie.
Al doilea — invocând mărturisirea dvs. — făcută de bună-voie și nesilit de nimeni pe blogul dlui Victor Roncea – voi adresa agenţiei căreia v-aţi predat în 1989 şi Vocii Americii o notă de protest pentru a fi manipulat un angajat federal, Dorin Tudoran, cu scopul de a face jocul unei agenţii (al cărei angajat Dorin Tudoran nu era şi faţă de care nu avea nici o obligaţie) şi jocul unui prospăt refugiat, înalt ofiţer de Securitate. Cum am răspunsul, vi-l pun la dispoziţie.
Valetul de serviciu la “casa Tismaneanu”
L.T. – “Ulterior, aveam sa primesc un telefon de la dumneata, Dorin Tudoran, in care m-ai luat la refec ca desi am fost prezent nu m-am ridicat pe loc si nu l-am ‘contracarat’ ferm pe… “
D.T.: Nu v-am telefonat să vă iau la refec. V-am telefonat să vă declar imensa mea dezamăgire. Cunoşteam şi cunosc mult mai bine ca dvs. natura conflictului dintre dl Tismăneanu şi persoana la care vă referiți. Nu acesta este locul în care să comentez conflictul respectiv.
“Tismaneanu, de la propagandist comunist la propagandist capitalist”
Am declarat că dl Tismăneanu nu mai constituie nici mica, nici marea mea problemă. Nu doresc să comentez ce credeţi astăzi despre analistul politic sau sociologul Vladimir Tismăneanu. Doresc doar să vă amintesc ce aţi spus despre el în interviul despre care discutăm. Asta, în numele repunerii realităţii în drepturile ei, aşa cum imperios o cereţi:
“Manipulînd continuu mecanismul intern de partid şi de stat, Nicolae Ceauşescu a construit în trepte successive, un sistem al puterii personale menit să-i confere continuitatea unui control absolute al acesteia pînă la dispariţia sa naturală. În ultima decadă şi jumătate, această structură politică a fost consolidată prin introducerea treptataă dar ireversibilă a ceea ce astăzi este cunoscut sub denumitrea de ‘clanul Ceauşescu’, punîndu-se bazele unui regim caracterizat atît de plastic de colegul meu de profesie, sociologul Vladimir Tismăneanu, ca fiind ‘un comunism de tip dinastic’ sau altfel zis o ‘dinastie comunistă’. “
Da, cum ziceţi, altfel zis…
În timp ce vă răspund, mi se semnalează scrisoarea pe care i-ați fi trimis-o dlui Ion Rațiu la 23 ianuarie 1996. Nu vreau să comentez. Tot ce fac este să ofer cititorilor acestui blog linkul ce duce la documentul respectiv: (http://victor-roncea.blogspot.com/2009/09/cum-l-pus-ion-ratiu-pe-tusa-pe.html)
“Încăierarile voastre personale ce nu au nimic in comun cu dorinta mea de a contribui la schimbarea spre mai bine a vieţii romanilor”
L.T.: ”…iar dupa ce nu v-ati mai inteles ati intrat intr-un razboi de gherila totala spre dispretul autoritatilor autohtone. Cunosteam povestea inca din perioada in care eram in tara iar serviciul de informatii se ocupa direct de caz.“
D.T.: Sper că informaţile pe care le-aţi oferit agenţiei căreia v-aţi predat în 1989 au fost infinit mai exacte decât afirmaţiile de mai sus.
Nu am intrat decât în proiecte care mi s-au părut a avea viitor şi în care competenţele mele puteau juca un rol.
Nu am făcut nici o alianţă cu nimeni, pentru ca apoi să o fi rupt din motivele pe care le menţionaţi. Dacă afirmaţia dvs. se referă, cumva, la neînţelegeri de ordin financiar, aţi trecut deja pragul de la insinuare la altceva.
Eu, unul, nu am deschis nici un război de gherilă — nici totală, nici temporară — împotriva nimănui. Din când în când, a trebuit să mă apăr de atacuri iraţionale şi am făcut-o cu succes. Spre deosebire de dvs., care îmi păreţi a vă baza pe auzite, eu am documente care probează ce spun. În plus, vă pot trimite la instituţii care vă pot clarifica asupra naturii unor conflicte despre care bănuiesc că nu ştiţi suficient spre a avea autoritatea unui punct de vedere atât de tranşant.
Nu ştiu la ce dispreţ al autorităţilor autohtone vă referiţi, dar, în ce mă priveşte, proiectul în care am fost implicat, revista AGORA, a durat din 1987 până în 1989. Cum nu este potrivit ca eu să-mi dau cu părerea despre calitatea proiectului pe care l-am condus şi rolul jucat de AGORA în acei ani, vă pot pune la dispoziţie comentariile altora — instituţi şi persoane.
L.T. – “O ultima completare clarificatoare: ulterior incidentului aveam sa aflu prin alte mijloace ce anume fusese de fapt detonatorul real al intregii ‘tragedii’: in aceeasi perioada un foarte cunoscut journalist investigator de la “Washington Times” cu care eram in relatii apropiate comisese involuntar o eroare la care declar cu mina pe inima ca nu am fost partas. Omul afirmase in articolul sau in plin ‘elan revolutionar jurnalistic’ ca odata venit in SUA intentia mea era sa mobilizez toate fortele posibile pentru a crea un front unit impotriva regimului de la Bucuresti. I-am reprosat prieteneste eroarea comisa si i-am spus ca romanii nu-s ca americanii si ca prin traditie ‘unde sint trei romani sint cinci organizatii” fapt altfel abil speculat de regimul comunist in manipularea emigratiei romanesti.”
D.T. - Nu sunteţi singurul care aţi ajuns la concluzia “trei români, cinci organizaţii”. Numai că în cazul în speţă motivele erau de altă natură.
Cum am fost şi am rămas toată viaţa un “outsider” (eticheta pe care mi-o aplicaţi, de data aceasta cu bună-dreptate) în chestiuni de manipulare a informaţiei ori a emigarţiei româneşti, dau crezare celui ce a lucrat într-o structură specializată şi în manipularea informaţiei, şi în manipularea emigraţiei. Aş adăuga doar că, dintr-o minimă onestitate, asemenea structuri ar trebui să recunoască faptul că, la rându-le, au fost manipulate de personae ori grupuscule ale emigraţiei. Am simţit pe proprie piele efectele acestei manipulări — în calitate de victimă, nu de manipulator abandonat şi apoi recuperate ş.a.m.d. Deci, scutiţi-mă de acel “Încăierarile voastre personale ce nu au nimic in comun cu dorinta mea de a contribui la schimbarea spre mai bine a vieţii romanilor.”
În sfârşit, îmi adresaţi o rugăminte:
“Ca atare chiar va rog fie si pe cale particulara sa ma scoateti din ceata asta rational impenetrabila“
Dle Turcu, tocmai v-am scos. Dar, rogu-vă, nu vă întoarceţi iarăşi acolo. Nu de alta, dar (jucîndu-mă cu un titlu celebru – John le Carré, The Spy Who Came in from the Cold), dacă o ţinem tot aşa, cei ce ne citesc vor începe să creadă că, după ce am scris, la nu ştiu câte perechi de mâini, un roman intitulat Spionul care vine din ceaţă, acum v-aţi hotărât să scrieţi, de unul singur, romanul autobiografic Ceaţa care vine din spion.
Şi ar fi nedrept. Mai ales pentru şi faţă de dumneavoastră.
Un târg
În final, vă propun un târg. Acceptați-l. E foarte avantajos pentru dumneavoastră:
Eu continuu să vă tratez drept sociologul Liviu Turcu, uitând de ofiţerul de Securitate cu acelaşi nume care v-a uzurpat existenţa timp de paispezece ani (1975-1989).
Estimp, dvs. continuaţi să mă trataţi drept ce am fost, sunt şi rămân,
Dorin Tudoran
Sursa: http://dorintudoran.wordpress.com/
“Deci, cu alte cuvinte m-am inselat cind am gindit ce am gindit acum trei ani. Mea culpa.Continuati sa afirmati sus si tare cum se spune ca ceea ce ati afirmat in doua rinduri este un ‘adevar’ ce nu poate fi ‘crosetat’. O adevarata ofranda depusa pe altarul deontologic jurnalistic. Dupa precizarile ce urmeaza sper ca atit personal cit si eventualii cititori de buna credinta vor avea in sfirsit o perceptie corecta a situatiei reale.”
Adevărul a cărui croşetare nu am dorit să o fac era păstrarea paragrafului incriminat de dvs. Dacă îl eliminam, cum m-am gândit o clipă să procedez, puteam fi pus pe două coloane şi acuzat de… croşetare. Din două opţiuni — niciuna ideală – am ales păstrarea citatului. Un motiv de confuzie este şi acela că, atunci când îi transmiteam dlui Roncea un mesaj privat, nu mi-am făcut prea multe griji cu editarea lui. Nu am bănuit că dl Roncea îl va face public — nimic de ascuns, doar că, pentru mine, graniţa între public şi privat rămâne în picioare.
Despre ”materiale de serviciu”
Afirmaţi:
“Atunci, din motive pe care le voi explica mai tirziu am preferat sa nu va dau o replica corectiva cu speranta ca eroarea comisa a fost un simplu derapaj impus de circumstantele scrierii unui “material de serviciu” si dictat de obligatiile apartenentei la grupul de interese ce-l sprijineau neconditionat pe Vladimir Tismaneanu.”/…/”Mai apoi, intelepciunea cea din urma mi-a impus teza mentionata mai sus adica cea cu ‘Treaca de la mine…ce nu face omul pentru o piine alba sau poate chiar o felie de cozonac…”.
Apoi precizaţi, pentru generaţiile mai tinere:
“Pentru cei mai tineri precizez ca un ‘material de serviciu’ reprezinta in gazetarie elaborarea constienta a unui comentariu in care sub aparentele maxime ale unei asa zise obiectivitati se plaseaza prin manipularea abila a unui amestec de informatii corecte cu informatii false idei si teze menite sa trimita opinia publica intr-o directie aflata in grav conflict cu realitatea. Cu alte cuvinte este un instrument ‘clasic’ utlizat in tehnica dezinformarii de tip ‘gri’. “
Sunteţi o excepţie. Cine a citit cu atenţie textul meu — şi în 2006 şi acum — a înţeles că numai de sprijin necondiţionat nu era vorba. Credeam că era foarte clar pentru toată lumea că am postat un articol publicat acum trei ani, tocmai spre a dovedi că respectul şi dragostea mea pentru un om nu implică un sprijin necondiţionat, în orice fel de situaţie.
Nu trebuie să vă uitaţi mai departe de textul discuţiei noastre, difuzată de Vocea Americii, text pe care l-aţi publicat în Jurnalul Naţional, în ziua de 6 noiembrie 2006, spre a descoperi, în propriile dvs. cuvinte, ce a trebuit să faceţi sau doar să vă faceţi că nu vedeţi pentru a mânca pâinea albă şi cozonacul Securităţii. E înţelept ca, înainte de a se uita la masa altuia, fiecare din noi să se uite la farfuria de sub nasul propriu. Altfel, riscăm să avem tot felul de vedenii.
Acum şi peste 200 de ani
În legătură cu acuzaţiile pe care le-aţi adus şi înţeleg că le aduceţi în continuare dlui Tismăneanu şi Institutului Cultural Român, îmi comunicaţi:
“Eu cind scriu ceva ma raportez in primul rind la verificarea in timpi istorici, adica afirmatiile facute sa reziste verificarilor si de acum si peste 200 de ani. Susaneaua mentionata de mine in comentariul meu de atunci a fost planuita in mod real si chiar si dupa ce a fost demantelata public a continuat in alte forme diluate. O simpla revizie financiara corecta la Institutul Cultural Roman ma va confirma.”
Foarte bine, dle Turcu! Cum nu am vreo legătură nici cu ce numiţi “şuşanea menţionată”, nici cu ceea ce alţii ar putea numi, bănuiesc, “o iniţiativă a ICR”, aştept în deplină linişte prezentarea probelor.
Printre informațiile pe care le oferiți opiniei publice despre trecutul dlui Vladimir Tismăneanu prin intermediul părții a doua a scrisorii ce mi-o adresați este și următoarea:
“Acolo, nu gaseste solutia de obtinere a unei vize de intrare in Statele Unite si, tot pe filiera relatiilor partidelor comuniste, se stabileste temporar in Venezuela. In explicatiile publice de tip c.v. prietenul dvs. afirma ca acolo a obtinut un fel de bursa culturala. Informatiile noastre, ale celorlalti, dar neverificate 100%, (sublinierea mea, DT) sint ca de fapt, in afara incercarii de a folosi Venezuela drept o trambulina mai favorabila pentru a intra in sfirsit in SUA, V. Tismaneanu si-a folosit timpul pentru a ajuta un membru marcant al partidului comunist local sa scrie o carte, ceva asemanator unor memorii. Nimic grav in sine, pentru simplul motiv ca V. Tismaneanu se sprijinea firesc pe cercul relatiilor parintilor sai, doar nu era sa foloseasca cercurile partidului falangist sau altor formatiuni ale dreptei politice.”
Sper să fiți de acord că afirmația subliniată de mine se află în coliziune cu o altă afirmația a dvs – “Eu cind scriu ceva ma raportez in primul rind la verificarea in timpi istorici, adica afirmatiile facute sa reziste verificarilor si de acum si peste 200 de ani.”
Nu mă interesează, deci nu vă întreb, cine sunt acei ”ceilalți” sugerați de al dvs. ”celorlalți”, dar se pare că sunteți mai mulți, fiindcă altfel ar trebui să înțeleg că vă adresați dvs. înșivă cu pluralul majestății, ceea ce, dle Turcu, credeți-mă, ar fi o exagerațiune.
Afirmați în același text:
“Urmatorul moment cheie in cariera lui V.Tismaneanu a fost facilitarea de catre dl. Michael Radu, cercetator la Foreign Policy Research Institute in Philadelphia, de a lua, in sfirsit, un contact cu lumea cercetarii politice americane. Dl. Michael S. Radu a emigrat in Statele Unite in anul 1976 la scurt timp dupa ce a absolvit Universitatea Babes-Bolyai din Cluj. S-a specializat dupa venirea in SUA pe problematica Americii Latine si ulterior pe subiectul terorismului international. De mortuis nis nili bonum. Daca afirmatia conform careia tatal lui Michael S. Radu a fost colonel, a activat in divizia sovietica Tudor Vladimirescu, a fost prieten cu tatal lui V. Tismaneanu si, ulterior, a participat direct ca activist la epurarile cadrelor militare din armata romana la Brasov, este corecta sau nu, asta o las pe seama cercetatorilor istorici din tara.(Sublinierea mea, DT)“
Sper să fiți de acord că și afirmația de mai sus, subliniată de mine, se află în coliziune cu afirmația dvs – “Eu cind scriu ceva ma raportez in primul rind la verificarea in timpi istorici, adica afirmatiile facute sa reziste verificarilor si de acum si peste 200 de ani.”
E amuzant că tocmai un poet trebuie să atragă atenția unui sociolog în legătură cu asemenea contradiții, mai ales că sociologul tocmai l-a trimis pe poet la logica aristotelică.
Ce nu este amuzat, dle Turcu, este altceva. Nu uitați că Michael Radu a lăsat în urmă o operă, o familie, prieteni și admiratori. Mi-a fost un prieten foarte apropiat și îl consider unul din oamenii de cea mai înaltă probitate intelectuală și morală pe care i-am cunoscut în această țară. Fiindcă mi se pare cu totul nepotrivit să atentați la memoria acestui om prin lovituri indirecte – presupuse vinovății și afiliații ale tatălui său – și pentru că el nu se mai poate apăra, vă invit, cu toată politețea de care sunt capabil: Jos mâinile de pe memoria lui Michael Radu!
Profesionist al muncii de informaţii
Afirmaţi:
“Ca profesionist al muncii de informatii am ramas de asemenea impresionat de afirmatia verificarii de catre dvs personal ‘prin multiple surse’ a actului josnic de a-l fi injurat pe V. Tismaneanu. Deja dvs., V. Tismaneanu si restul grupului aveati retea informativa pe teritoriul Statelor Unite.”
Vă sugerez să reformulaţi începutul afirmaţiei dvs. cam aşa “Ca fost profesionist al muncii de informaţii”. Altfel, voi fi acuzat că am fost şi rămîn un naiv fiind convins de autenticitatea gestului dvs. de ruptură cu Securitatea.
Reţeaua mea informativă?
Nu faceţi glume de felul acesta cu mine, dle Turcu. M-aţi iertat o dată pentru tonul nepotrivit al unui paragraf dintr-un text ironic – ironic nu cu dvs., repet. Vă iert şi eu de data asta. Cum ziceaţi, ”Treacă de la mine”. Suntem chit. O recomndare, dacă îmi permiteți: nu întindeţi coarda.
“Eu v-am ales pe dvs si nu vice-versa”
Doriţi să dovediţi, cu tot dinadinsul, că dezinformez când povestec cum şi datorită cui v-am întâlnit şi, apoi, am realizat un interviu cu dvs. penrtu Vocea Americii. Cum citatele devin foarte multe si ample, vă răspund în cascadă – L.T., D.T.
L.T.: “Nu v-am intilnit personal niciodata pina in momentul acordarii interviului postului de radio ‘Vocea Americii’ unde va desfasurati activitatea ca redactor;”
D.T.: Nu am susţinut niciodată contrariul.
L.T.: “Decizia de a lua o pozitie publica cu impact maxim la opinia publica romaneasca dar si a oficialilor fostului regim a fost convenita de mine in accord cu autoritatile americane sub a carei protectie de securitate ma aflam 24 de ore din 24 de ore;”
D.T.: Sunt absolut sigur că aşa au stat lucrurile.
L.T.: “Alegerea postului de radio ‘Vocea Americii’ si nu a postului ‘Europa Libera’ are o explicatie eminamente politica. Desi stiam ca postul de radio ‘Europa Libera’ are prin numarul de ore de difuzare o pondere net superioara ‘Vocii Americii’ acesta din urma avea un atu politic superior: era explicit un post de radio oficial al guvernului american si aducea cu el plusul de credibilitate de care era nevoie;”
D.T.: Şi dumneavoastră şi agenţia căreia v-aţi predat aţi făcut o alegere excelentă. Felicitări!
L.T.: “Fiind convenit cu autoritatile americane, acestea au asigurat si cadrul in care s-a desfasurat interviul; fara a intra in detalii va asigur ca in afara garzii de corp care m-a insotit la locul interviului au fost efectuate in mod firesc pentru astfel de situatii si alte verificari inclusiv de personal;
D.T.: Îmi amintesc foarte bine tensiunea momentului; chiar şi câteva episoade extrem de palpitante.
L.T.: “Exact ca in bancurile cu radio Erevan (nu exemplific ca sunt de notorietate) deci, nu V.Tismaneanu si nici dvs. nu mi-ati deschis ‘usa’ la “Vocea Americii” (unde de altfel am continuat ulterior sa particip la diferite emisiuni pe care le-am considerat importante pentru obiectivele mele politice in compania altor redactori) ci ati fost lasati sa credeti asta pentru asigurarea ‘normalitatii situatiei’ (sublinierea mea, D.T) ; mai mult, va asigur punindu-mi in joc intreaga credibilitate, cum se spune, ca eu v-am ales ca interlocutor al interviului si nu vice-versa si asta din doua motive: primul a fost acela ca stiindu-va biografia, dar si ce vi s-a intimplat in tara in confruntarea cu autoritatile fostului regim, ati reprezentat pentru mine in pofida faptului de a nu ne fi cunoscut personal ‘un aliat politic natural’; al doilea motiv a fost unul de ordin tactic: fiind scriitor si cunoscut deja in urma confruntarii cu autoritatile romane drept dizident aveati deja audienta la segmentul opiniei publice care ma interesa foarte mult: cel al intelectualitatii literare considerat de altfel de occidentali ca potential detonator al unor schimbari socio-politice de substanta in Romania;”
D.T.: Ca în bancurile cu — cacofonia vă aparține — Radio Erevan, în acest punct aveţi şi nu aveţi dreptate. Dle Turcu, dvs. aţi convenit cu agenţia căreia v-aţi predat că este bine să daţi un asemenea interviu. Aţi ales Vocea Americii. Dvs, personal, aţi ales chiar şi redactorul – Dorin Tudoran. Vă mulţumesc pentru încredere. Dar…
Dar, dle Turcu, nici dvs., nici agenţia căreia v-aţi predat nu mă putea obliga sau convinge să realizez acel interviu cu dvs., dacă nu aş fi fost convins de propriile-mi argumente. Mai mult, nu puteaţi – nici dvs., nici agenţia căreia v-aţi predat — să cereţi Vocii Americii să mă oblige să realizez acel interviu. Iar de o făceaţi, Vocea Americii nu mă putea obliga să realizez acel interviu. Simplu.
Motivele agenţiei căreia v-aţi predat nu mă interesează. Să rămânem la motivele dumneavoastră.
Aţi dorit să daţi acel interviu lui Dorin Tudoran dintr-un motiv foarte simplu: aveaţi nevoie de credibilitate. Nu toată lumea, acasă sau în străinătate, era convinsă de autenticitatea rupturii dvs. cu Securitatea. Mai exista şi ideea că da, aţi rupt-o, dar nu din sinceritate. Ştiaţi că dictatura Ceauşescu se clatină şi aţi vrut să vă salvaţi pielea în ultimul moment. Şi alte multe interpretări.
Aprobarea Vocii Americi de a realiza şi difuza interviul cu dvs., eu am obţinut-o, nu agenţia căreia v-aţi predat. Celelalte aprobări de care a fost nevoie, şi care nu făceau obiectul preocupărilor ori responsasbilităţilor mele, le-aţi obţinut dvs. şi agenţia căreia v-aţi predat.
Numele lui Dorin Tudoran, cum singur o spuneţi – într-o formulare diferita de a mea – vă oferea acel spor de credibilitate, de care, dle Turcu, ştiţi bine, aveaţi nevoie ca de aer în acel moment. V-am ajutat să atingeţi acel obiectiv. Nu am regretat-o niciodată, oricât de mult m-a dezamăgit un lucru sau altul din cele pe care le-aţi făcut sau spus ulterior. V-am întins o mână a încrederii. Vreți să uitați de ea, vă privește. Ce-am dat o dată, nu mai iau înapoi. V-am dat un cec în alb. Dat rămâne.
De manipulat, însă, cum lasă să se înţeleagă paragraful citat – dvs. şi agenţia căreia v-aţi predat în 1989 veţi fi manipulat pre mulţi; nu şi pe mine.
S-a întâmplat că, discutând cu dvs., am crezut în autenticitatea rupturii dvs. cu Bucurestiul şi nu m-a interesat dacă o făcuseţi ori nu ca să vă salvaţi pielea în ultimul moment. Vă asumaseţi un drum extrem de periculos, cum puţini dintre colegii dvs. avuseseră curajul să o facă. Nu aveaţi cum şti dacă veţi scăpa cu viaţă ori nu. Aţi câştigat respectul lui Dorin Tudoran pentru acel gest. Îl aveţi şi astăzi.
Iată şi probe în legătură cu motivul dvs. de a realiza acea discuție cu Dorin Tudoran. Cuvintele vă aparțin:
”Ca de obicei, aş spune, intelectualii se află în avangarda acestui curent, continuând de pildă, ceea ce dumneata, Dorin Tudoran, ai realizat până la expulzarea, fie ea şi mascată, din România.”
”Înainte de aceasta, aş dori însă să mulţumesc scriitorului, eseistului, intelectualului curajos care nu s-a lăsat intimidat de un regim atât de cunoscut prin agresivitatea sa faţă de orice opozant. Şi, nu în cele din urmă, reporterului, toate îngemănate în persoana lui Dorin Tudoran, pentru a fi acceptat (sublinierea mea, DT) realizarea acestui dialog atât de important pentru mine.”
Cu această ultimă afirmaţie a dvs, chiar că nu ştiu ce să fac.
O păstrez? O dau uitării? Accept că e onorabilă şi o mulţumire a manipulatorului pentru manipulat, sau vă trimit afirmația înapoi, însoţită de vorbe tot ale dvs. – “Ce nu face omul pentru o pâine albă sau poate chiar o felie de cozonac…” ?
Deocamdată, o păstrez şi-mi fac o notă “Cu plăcere, dle Turcu, şi numai bine.”, căci, în acel moment, pentru dvs. nu se punea încă problema unei pâini mai albe ori a unui cozonac mai dulce ca în România. Problema dvs. era una de viață și moarte.
Mă bucur că sunteți în viață. Ce faceți cu ea, viața dvs., treaba dvs.
O rugăminte – ca de la manipulat la manipulator: dle. Turcu, nu-mi manipulați viața în afirmații lipsite de înțelepciune.
Să continuăm:L.T.: “In acest context ideea, asa cum afirmati in textul cu pricina, ca m-as fi rugat de V.Tismaneanu sa te roage pe dumneata sa ai bunavointa de a-mi lua un interviu ca favoare personala este nu numai ridicola dar si de un umor nebun ; si cind afirm asta o fac cu blindetea celui care intelege incapacitatea naturala a unui outsider al muncii de informatii de a cunoaste si intelege modul de operare profesionala pentru astfel de operatiuni;”
D.T.: Nu am afirmat că v-aţi rugat de dl TIsmăneanu. Am scris altceva – “Volo mă roagă să mă întâlnesc cu un fost coleg de-al său de facultate”. Simţiţi, cumva, diferenţa între cele două enunţuri? Îl rog pe sociolog să meargă pe mâna scriitorului, în această chestiune de nuanţă lingvistică. Repet – fără telefonul primit de la dl Tismăneanu, nu v-aş fi întâlnit. Sau, s-ar fi întâmplat mult mai târziu, nu atunci când aveaţi dvs. nevoie.
Dar, pentru a vă da proba supremă că respect până şi puncte de vedere diametral opuse — chiar despre adevăr! — decât ale mele, voi face următoarele lucruri.
Primul – voi uita ce ştiu despre episodul în discuţie.
Al doilea — invocând mărturisirea dvs. — făcută de bună-voie și nesilit de nimeni pe blogul dlui Victor Roncea – voi adresa agenţiei căreia v-aţi predat în 1989 şi Vocii Americii o notă de protest pentru a fi manipulat un angajat federal, Dorin Tudoran, cu scopul de a face jocul unei agenţii (al cărei angajat Dorin Tudoran nu era şi faţă de care nu avea nici o obligaţie) şi jocul unui prospăt refugiat, înalt ofiţer de Securitate. Cum am răspunsul, vi-l pun la dispoziţie.
Valetul de serviciu la “casa Tismaneanu”
L.T. – “Ulterior, aveam sa primesc un telefon de la dumneata, Dorin Tudoran, in care m-ai luat la refec ca desi am fost prezent nu m-am ridicat pe loc si nu l-am ‘contracarat’ ferm pe… “
D.T.: Nu v-am telefonat să vă iau la refec. V-am telefonat să vă declar imensa mea dezamăgire. Cunoşteam şi cunosc mult mai bine ca dvs. natura conflictului dintre dl Tismăneanu şi persoana la care vă referiți. Nu acesta este locul în care să comentez conflictul respectiv.
“Tismaneanu, de la propagandist comunist la propagandist capitalist”
Am declarat că dl Tismăneanu nu mai constituie nici mica, nici marea mea problemă. Nu doresc să comentez ce credeţi astăzi despre analistul politic sau sociologul Vladimir Tismăneanu. Doresc doar să vă amintesc ce aţi spus despre el în interviul despre care discutăm. Asta, în numele repunerii realităţii în drepturile ei, aşa cum imperios o cereţi:
“Manipulînd continuu mecanismul intern de partid şi de stat, Nicolae Ceauşescu a construit în trepte successive, un sistem al puterii personale menit să-i confere continuitatea unui control absolute al acesteia pînă la dispariţia sa naturală. În ultima decadă şi jumătate, această structură politică a fost consolidată prin introducerea treptataă dar ireversibilă a ceea ce astăzi este cunoscut sub denumitrea de ‘clanul Ceauşescu’, punîndu-se bazele unui regim caracterizat atît de plastic de colegul meu de profesie, sociologul Vladimir Tismăneanu, ca fiind ‘un comunism de tip dinastic’ sau altfel zis o ‘dinastie comunistă’. “
Da, cum ziceţi, altfel zis…
În timp ce vă răspund, mi se semnalează scrisoarea pe care i-ați fi trimis-o dlui Ion Rațiu la 23 ianuarie 1996. Nu vreau să comentez. Tot ce fac este să ofer cititorilor acestui blog linkul ce duce la documentul respectiv: (http://victor-roncea.blogspot.com/2009/09/cum-l-pus-ion-ratiu-pe-tusa-pe.html)
“Încăierarile voastre personale ce nu au nimic in comun cu dorinta mea de a contribui la schimbarea spre mai bine a vieţii romanilor”
L.T.: ”…iar dupa ce nu v-ati mai inteles ati intrat intr-un razboi de gherila totala spre dispretul autoritatilor autohtone. Cunosteam povestea inca din perioada in care eram in tara iar serviciul de informatii se ocupa direct de caz.“
D.T.: Sper că informaţile pe care le-aţi oferit agenţiei căreia v-aţi predat în 1989 au fost infinit mai exacte decât afirmaţiile de mai sus.
Nu am intrat decât în proiecte care mi s-au părut a avea viitor şi în care competenţele mele puteau juca un rol.
Nu am făcut nici o alianţă cu nimeni, pentru ca apoi să o fi rupt din motivele pe care le menţionaţi. Dacă afirmaţia dvs. se referă, cumva, la neînţelegeri de ordin financiar, aţi trecut deja pragul de la insinuare la altceva.
Eu, unul, nu am deschis nici un război de gherilă — nici totală, nici temporară — împotriva nimănui. Din când în când, a trebuit să mă apăr de atacuri iraţionale şi am făcut-o cu succes. Spre deosebire de dvs., care îmi păreţi a vă baza pe auzite, eu am documente care probează ce spun. În plus, vă pot trimite la instituţii care vă pot clarifica asupra naturii unor conflicte despre care bănuiesc că nu ştiţi suficient spre a avea autoritatea unui punct de vedere atât de tranşant.
Nu ştiu la ce dispreţ al autorităţilor autohtone vă referiţi, dar, în ce mă priveşte, proiectul în care am fost implicat, revista AGORA, a durat din 1987 până în 1989. Cum nu este potrivit ca eu să-mi dau cu părerea despre calitatea proiectului pe care l-am condus şi rolul jucat de AGORA în acei ani, vă pot pune la dispoziţie comentariile altora — instituţi şi persoane.
L.T. – “O ultima completare clarificatoare: ulterior incidentului aveam sa aflu prin alte mijloace ce anume fusese de fapt detonatorul real al intregii ‘tragedii’: in aceeasi perioada un foarte cunoscut journalist investigator de la “Washington Times” cu care eram in relatii apropiate comisese involuntar o eroare la care declar cu mina pe inima ca nu am fost partas. Omul afirmase in articolul sau in plin ‘elan revolutionar jurnalistic’ ca odata venit in SUA intentia mea era sa mobilizez toate fortele posibile pentru a crea un front unit impotriva regimului de la Bucuresti. I-am reprosat prieteneste eroarea comisa si i-am spus ca romanii nu-s ca americanii si ca prin traditie ‘unde sint trei romani sint cinci organizatii” fapt altfel abil speculat de regimul comunist in manipularea emigratiei romanesti.”
D.T. - Nu sunteţi singurul care aţi ajuns la concluzia “trei români, cinci organizaţii”. Numai că în cazul în speţă motivele erau de altă natură.
Cum am fost şi am rămas toată viaţa un “outsider” (eticheta pe care mi-o aplicaţi, de data aceasta cu bună-dreptate) în chestiuni de manipulare a informaţiei ori a emigarţiei româneşti, dau crezare celui ce a lucrat într-o structură specializată şi în manipularea informaţiei, şi în manipularea emigraţiei. Aş adăuga doar că, dintr-o minimă onestitate, asemenea structuri ar trebui să recunoască faptul că, la rându-le, au fost manipulate de personae ori grupuscule ale emigraţiei. Am simţit pe proprie piele efectele acestei manipulări — în calitate de victimă, nu de manipulator abandonat şi apoi recuperate ş.a.m.d. Deci, scutiţi-mă de acel “Încăierarile voastre personale ce nu au nimic in comun cu dorinta mea de a contribui la schimbarea spre mai bine a vieţii romanilor.”
În sfârşit, îmi adresaţi o rugăminte:
“Ca atare chiar va rog fie si pe cale particulara sa ma scoateti din ceata asta rational impenetrabila“
Dle Turcu, tocmai v-am scos. Dar, rogu-vă, nu vă întoarceţi iarăşi acolo. Nu de alta, dar (jucîndu-mă cu un titlu celebru – John le Carré, The Spy Who Came in from the Cold), dacă o ţinem tot aşa, cei ce ne citesc vor începe să creadă că, după ce am scris, la nu ştiu câte perechi de mâini, un roman intitulat Spionul care vine din ceaţă, acum v-aţi hotărât să scrieţi, de unul singur, romanul autobiografic Ceaţa care vine din spion.
Şi ar fi nedrept. Mai ales pentru şi faţă de dumneavoastră.
Un târg
În final, vă propun un târg. Acceptați-l. E foarte avantajos pentru dumneavoastră:
Eu continuu să vă tratez drept sociologul Liviu Turcu, uitând de ofiţerul de Securitate cu acelaşi nume care v-a uzurpat existenţa timp de paispezece ani (1975-1989).
Estimp, dvs. continuaţi să mă trataţi drept ce am fost, sunt şi rămân,
Dorin Tudoran
Sursa: http://dorintudoran.wordpress.com/
Posts
No comments:
Post a Comment