Saturday, August 29, 2009

MINUNE. Maica Domnului a plans azi, de tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, la Schitul Huta. FOTO si MARTURIE






Minunea Maicii Domnului de la Schitul Huta
În 29 august Biserica Ortodoxă prăznuieşte tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Sărbătoarea este marcată în zona Beiuşului prin hramul Schitului Huta. După terminarea slujbei religioase dintr-o icoană a Sfintei Fecioare a izvorât mir frumos mirositor. Credinciosii aflaţi la faţa locului au rămas până târziu cântând cântece inchinate Sfintei Fecioare.

Sâmbătă 29 august 2009, la hramul Schitului Ortodox Huta, au participat peste 300 de persoane venite în pelerinaj din Oradea, Alba, Cluj, Arad şi localităţile invecinate. Schitul Huta are două hramuri, primul este al Sfintei Teodora de la Sihla iar cel de al doilea hram este închinat Sfântului Ioan Botezătorul.
Slujbele religioase au început din ajun cu privegherea de noapte după rânduiala Sfântului munte Athos continuând sâmbătă dimineaţa cu celelalte rânduieli urmate de Sfânta Liturghie. După terminarea Sfintei Liturghii, în timp ce unul dintre preoţii prezenţi împărţea anafora, o credincioasă a observat că din ochiul drept al unei icoane curgea mir frumos mirositor. Icoana respectivă este o litografie lipită pe lemn, copie după icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Kazan (Ukraina). Iniţial preoţii au crezut că din greşală cineva s-a atins de icoană şi a uns-o cu mir. După ce au sters icoana mirul a început să izvorască din nou. După ce au sters-o de mai multe ori au observat că mirul nu încetează a curge. Văzând aceasta, o parte dintre credincioşii prezenţi, s-au adunat în jurul icoanei cântând imne dedicate Maicii Domnului moment în care din retină curgea tot mai mult mir.
Pentru credincioşii prezenţi această minune a fost un moment de bucurie duhovnicească în timp ce vieţuitorii schitului consideră că e un semn pe care maica Domnului îl dă: „Ne aşteaptă vremuri grele. De cele mai multe ori când vine o prigoană sau o perioadă grea se întâmplă astfel de minuni, cum a fost şi în cazul icoanei de la Nicula şi altele.” zice părintele Eftimie Mitra continuând: „acum e bine să ne bucurăm de tot ce poate fi duhovnicesc că nu se stie cât vom mai putea face acest lucru. Aceasta poate fi o întărire si o încurajare din partea Maicii Domnului pentru vremurile ce vor urma. Dacă va fi aşa sau altfel, vom vedea în viitor.”

Prof. Cristian Marc

VIATA LA MANASTIRE. Doamna judecator Carmen Paduraru si un pacatos catre obstea de la Petru Voda, cu adanca piosenie

Cu adanca piosenie, frumoasa obste de la Petru Voda, va multumim

Desi nu se afla nicicum pe hartile oficiale ale "turismului manastiresc", la Manastirea Petru Voda din codrii Neamtului e furnicar de lume. Zi si noapte. Crucea de marmura de culoare deschisa inaltata la drum, intre Poiana Teiului si Targu Neamt, si indicatorul tricolor de pe Valea Largului, iti spun primele ca ai ajuns, in sfarsit, acasa. Strabati apoi cativa kilometri pe drum de tara, intr-un taram parca fermecat deschis printre brazii vesnic verzi, pana ajungi la troita care-ti spune ca, putin mai sus, se afla fostul schit de maici, cu hramul Adormirii Maicii Domnului, acum Manastire in toata regula, cu spital, azil de batrani si camin de copii. Maica Justina, avandu-l ca model pe Doctorul de suflete, slujeste neamul si pe Mirele Ceresc ca monahie, stareta, doctorita, specialista in homeopatie, mama de zeci de copii si nepotica a zeci de bunicute si, cand e nevoie, ca patroana spirituala a Revistei de gandire si traire romaneasca "Atitudini", ajunsa la numarul sapte si raspandita national, prin energia inepuizabila a tinerei "maici - ziarista" Fotini si a echipei sale. Toata ziulica, maica -invatatoare si maicile -profesoare, unele cu doua facultati si doctorate, au grija de copii. Maicile -doctorite, de batrani, si, cu toate, de noi toti, pomenind la slujbele de zi si noapte sute si mii de romani. Dar fostul schit de maici a fost ridicat dupa Sfanta Manastire a calugarilor. Asadar sa mergem mai departe...

De aici mergi apoi pe drumul forestier, de-a lungul unul parau strajuit de brazi si paltini, si ajungi la Manastirea ridicata dupa 1989 de staretul Justin Parvu, bunul Parinte duhovnic, acum de 90 de ani, dintre care 17 petrecuti in temnitele comuniste. Cu hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, este prima manastire din Romania ridicata in cinstea martirilor anticomunisti, a mucenicilor generatiei interbelice ucisi de bolsevici in inchisori si pe fronturile Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei si a tinerilor luptatori puri si naivi din decembrie '89.

Cu ochii de un albastru cristalin, in care vezi cerul si marea, ca de pe Ceahlau, cand iese din mica sa chilie dospita de carti si icoane (dar si de cadouri pentru pelerini), pentru a binecuvanta puhoiul de lume adunata non-stop la usa sa, in curtea plina de forfota se face brusc tacere. "Ajutooorul Domnuului!", se aude vocea inconfundabila a Parintelui, miruind, primii, copiii, si linistind poporul nerabdator sa-i lase la picioare grijile, pacatele si necazurile. Nu degeaba e supranumit de credinciosi Duhovnicul Neamului. Cand nu slujeste la Manastire sau merge la un Maslu, la Iasi, la aziluri, camine, spitale, ospicii sau inchisori, Parintele primeste, pana la 18-20 si chiar 24 de ore pe zi bieti credinciosi. Mi-aduc aminte cum in miezul iernii, cand am ajuns o data, pe o ninsoare ca-n povesti, pe la patru dimineata, Parintele era in picioare, in curte, cu o bundita taraneasca pe umeri, privind patriarhal frumoasa fresca de pe Biserica Manastirii, cu Romania Mare si aureolele stralucitoare ale sfintilor ei cei noi, pictata de un vrednic basarabean. Se pregatea sa plece la un Maslu. Am crezut ca-i Sfantul Nicolae pogarat din ceruri!

Batranul vesnic tanar cu o barba alba ca a lui Mos Craciun tuseste uneori, sec. "E de la mina de plumb", spune in soapta Maica Justina, care, pe langa obstea sa de maicute, batranele si orfani, are si grija sa nu-i lipseasca nimic Parintelui. Amintirile Parintelui sunt precise, cele de ieri ca si cele de maine, in acelasi timp. Cuvintele ii sunt sorbite de copiii, tinerii si varstnicii care vin si asteapta la usa sa, uneori, cu zilele: „În 1954, noi am sărbătorit învierea lui Hristos la 800 metri sub pământ într-o mină de plumb... Cum puteam să sărbătorim Paştele? Din freze am făcut clopote. Am luat toate bucăţile metalice de la frezele pentru rocă şi le-am pus pe o sfoară. Lovite toate cu o tijă metalică de la un capăt la celălalt al sforii făceau un zgomot minunat. Acela a fost momentul când anunţam începerea slujbei. Atunci am intrat în ascensor şi am coborât în locul unde se aranjase un altar şi cruci din bârne. A fost momentul vieţii noastre când am simţit o adâncă, religioasă tăiere a respiraţiei. Noi, preoţii am cântat tot ceea ce ştiam tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră, nimeni nu se temea de pericol – era atunci sau niciodată; cu toţii eram într-un gând. Când am intrat în ascensor, am intrat cântând „Hristos a înviat!“. Apoi am auzit pe cei care coborau de la suprafaţă în mină în locul nostru, am putut auzi cântecul lor în adâncime, în mină. Cântecul a început jos sub pământ, a continuat în ascensor şi la suprafaţă. Am intrat la duşuri cântând. După spălare ni se dădea ceai, dar atunci autorităţile ne-au încuiat în dormitoare două zile. După cele 2 zile, ne-au adunat pe toţi în faţa comandantului lagărului." Va inchipuiti ce a urmat.

Parintele a fost intotdeauna dintre cei care au facut primul pasul in fata. Din tineretea sa verde si pana azi, cand fara sa pregete, in ianuarie anul acesta a facut Apelul la mucenicie impotriva insemnarii electronice a romanilor. A urmat o campanie, in care multi dusmani s-au aratat, actanti cu multe fete si capete incornorate ale vrajmasului cel vechi. Acum se lupta pentru ca toti camarazii sai de la Aiud ucisi bestial - printre care, pentru cei ce nu stiu, si Mircea Vulcanescu -, martiri si sfinti ai inchisorilor, sa aiba o Biserica a Marturisitorilor, pe locul Rapei Robilor, de unde si azi se itesc sfinte moaste din pamant. Si va reusi, pentru ca are alaturi tot poporul drept credincios iar deasupra pe Mantuitor, al carui har ni-l raspandeste si noua, pacatosilor muritori de rand, celor care toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu ne-o dam.

De altfel harul Domnului se simte deasupra Manastirii in fiece clipa. La orice ora din zi curtea freamata de oameni, copii multi care se joaca - bucurosi si senini cum nu prea ii vezi prin "metropolele" de unde venim fiecare. Acolo ei sunt posaci sau prea agitati, in orice caz aproape absenti la stimului afectivi obisnuiti: mila, respect, dragoste de aproape si de toate cele frumoase lasate de Bunul Dumnezeu. Rugaciunea, iarasi; i se simte lipsa. Micutii de ei vin dintr-o lume prea tehnicizata, furata lui Dumnezeu, iar comportamentul lor tradeaza uneori inadaptarea la normal, la firesc. Dar isi revin repede la natural.

Aici, la Petru Voda, se trezesc ca "Frumoasa din padurea adormita"; si nu numai copiii. Vii o jumatate de om si pleci intreg. Induhovnicit si cu trezvie si energie ca dupa apa vie, pentru a razbate si lupta cu o agresiunea antiumana deja vizibila, care stapaneste, din ce in ce mai mult, viata oraselor. Televiziunea cu programele ei de indobitocire in masa, radioul manelizat, presa de propaganda si depravare, minciuna politicienilor, hulpavia bancilor, controlul statului politienesc, grija zilei de azi si maine, a razboiului ce va veni, a razboiului de zi cu zi, cu toate sufoca, violent, sufletul bietului om, mai mult sau mai putin pregatit de aparare. Vino, omule, la Petru Voda, sa-ti recapeti rasuflarea!, striga fiecare sfant de pe icoane sau de pe peretii atat de frumos pictati ai Manastirii.

La fel, si la orice ora din noapte, gasesti ajutor si mangaiere, la masa, de esti venit flamand de pe drum, la casa, de esti ostenit, la slujba si la sfintele moaste ale mucenicilor de la Aiud de vrei sa auzi si sa simti glasul lui Hristos si al Arhanghelilor chemandu-te. De esti slabit si vrei sa te intaresti cu un pios respect fata de cea mai buna parte a poporului roman, mortii nostri, cobori spre paraul din spatele Manastirii, la cimitirul inconjurat de brazi ce nu se indoiesc, cu crucile de lemn insiruite, care stau drepte, ca niste soldati gata de actiune, cu candele aprinse, si unde te asteapta oricand, pentru un sfat, Parintele Calciu si Parintele Atanasie, marturisitori ai temnitelor si bisericii biruitoare, sau blanda Maica Heruvima, rapusa de un cancer indus si indurat ca o adevarata mucenita a vremurilor din urma.

Aici, la umbra lui Dumnezeu pe pamant, se infiripa repede o discutie intre oameni care nu s-au vazut niciodata si se leaga camaraderii de nezdruncinat, atunci cand sunt sincere si cu sufletul curat. Se deruleaza povesti de viata cutremuratoare, dureroase, care au primit vindecare doar aici. Se intalnesc calugari cu peste 20 de ani de inchisoare, ca Monahul Paulin Clapon, care iti pot dezvalui haul iadului adus de bolsevici si biruinta militantilor ortodocsi din temnite, tineri ai fratiilor de cruce, legionari, taranisti sau liberali, preoti, profesori universitari sau simpli credinciosi, tarani care au sprijinit cu un bot de mamaliga luptatorii din cea mai indelungata rezistenta armata anticomunista din blocul sovietic. Romani din toate colturile tarii - talpa tarii sau politicieni, mai cu ifose sau mai smeriti, studenti sau academicieni -, ba chiar si straini care descopera bucuria ortodoxiei, bolnavi la suflet sau la trup, vin aici sa-si gaseasca, gratie harului Sfantului Duh si sfinteniei Parintelui Justin, alinarea sau insanatosirea.

Si totusi, ne-am intrebat adeseori, si nu numai noi, cum e posibil ca intr-o asemenea agitatie si verva, cu atatea griji adunate de la multimile de pacatosi, sau nelipsitii farisei si profitori si cu atatia draci cocotati pe turlele Bisericii sa se petreaca Minunea, Minunile?

Cum e posibil? Prin munca randuita, ascultarea si, mai ales, jertfa fiecaruia dintre oamenii care formeaza Obstea si care trudesc in manastire. Spunem jertfa pentru ca nu e usor pentru un calugar venit din lume sa slujeasca in totul Bunului Dumnezeu, "sa convietuiasca" in acelasi timp si cu marea de oameni care vin din ce in ce mai multi din toata tara si mai de departe. "Mai, copchile, mai...", spune Parintele, si iti ia durerea de pe suflet cat ai clipi.

Stand aici si urmarind suvoaiale de bine, simti de multe ori nevoia sa strangi in brate cu sufletul pe toti acesti ostenitori, monahi, monahii, oameni ale caror chipuri aproape trec neobservate - dar ce frumoase sunt, chipurile lui Dumnezeu! -, truditorii veniti de la camp cu zambetul pe buze, sau cei de la bucatarie care cu vorba buna oricand te poftesc la masa, surorile care tin randuiala si iti ofera un loc de odihna, chiar pe-al lor de e nevoie, fratii care tocmai au scris un acatist pentru sfintii inchisorilor, corul dumnezeiesc care te face sa plangi in liniste alaturi si impreuna cu icoanele facatoare de minuni, tinerii preoti care predica cu nesat de Hristos, ucenicii Parintelui care tin aprinsa candela neuitarii istoriei adevarate a acestui neam, a sacrificiului pentru dreptatea in veac, a dragostei de tara si Dumnezeu.

Acest "fagure de miere" se implineste in mod atat de frumos prin Soborul de preoti si minunata strana care, de ani buni, prin consecventa si frumusete - ne duc ca o adiere in spatiul linistit si inaltator al rugaciuni totale. Si peste toti si toate, binecuvantarea parintelui Justin si harul Domnului. "Ajutooruul..."

Inca o data multumim, fratilor, surorilor, calugarilor, monahiilor, preotilor si demnilor ucenici ai Duhovnicului Neamului, Parintelui Justin Parvu, si, iertati-ne, pentru ca, zi de zi, va tulburam iar Sfintiile Voastre ne rasplatiti neuitand nici o clipa sa ne pomeniti in rugaciunile voastre, aparand acest sfant pamant, Gradina Maicii Domnului, alaturi de miile de mirese si soldati ai lui Hristos.

Dumnezeu sa va aiba in paza si sa ne ragasim, cand va veni momentul si de va voi Domnul, cu totii, in Manastirea Petru Voda cea din ceruri!

Carmen Paduraru, judecator
Pacatosul Victor Roncea, ziarist

ORB SA FII, DEBIL MINTAL, AGENT ANTIROMAN SAU "RAZBOINIC" FARA CUVANT ca sa nu vezi ura si ticalosia cuplului pidosnic Lolek Tarziu si Bolek Codrescu

Claudiu Tarziu: "Dar nimic din toate astea nu-l face pe parintele Iustin "duhovnicul neamului" (o prostie mai mare am auzit mai rar, si daca ar sti ca se vehiculeaza pe sema sa, sint convins ca smeritul parinte Iustin s-ar rusina), nici primul intre duhovnici, nici papa al ortodoxiei".

Rafael Udriste: La ce le va folosi ratingul bun/prost al blogurilor “ortodoxe” pe care le administrează dacă acesta este consecinţa manipulării informaţiilor, a răstălmăcirii cuvintelor duhovnicilor noştri? Cum poţi să te împărtăşeşti astăzi, iar a doua zi să te “împrăştii” pe blog sau prin comunitate? Cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur?

Avertisment olograf si semnat al parintelui Justin despre comentariile rau-intentionate: Orice publicatii care vor aparea cu privire la aceste hotarari sunt neavenite si rau-intentionate.

Ghicitoarea Roncea: Carui "corifeu al dreptei" i-a spus Parintele Justin, textual: "Daca as fi fost mai tanar ma luam de centura cu tine si te aruncam in colb pentru defaimarile tale la adresa Manastirii si a ucenicilor mei!"?

Blogul "ortodox" plin de comentarii smerite, inteligente si pline de "har" si... ura la adresa Parintelui Justin (noroc ca mai exista si cativa oameni care iubesc dreptatea):

Anonim spunea...
Sa-mi fie iertata indrazneala dar cred cu sinceritate ca in toata povestea asta cel care ar trebui sa-si cere oarecum iertare ptr toate ar fi parintele Iustin.
Cred ca dintr-o lingusire bolnava puternic resimtita in societatea noastra romaneasca uitam sa realizam ca toti suntem oameni si gresim indiferent de nivelul la care am ajuns.Cred ca parintele Iustin ar trebui sa realizeze ca a gresit dand apa la moara unora care mai au mult pana a intelege de ce sunt botezati crestini.
Bineinteles ca voi fi catalogat in toate felurile. Cum pot sa-mi permit sa spun asa ceva.
Da imi permit!Cine nu vede lucrurile in realitatea lor risca sa deraieze.
Cred ca pana la urma cineva ia deschis ochii parintelui vis a vis de eroarea in care se afla fata de acesti ”ucenici” bolnavi de mandrie si orgolii.
Il iubesc pe parintele Iustin si-l respect dar trebuie sa spun cu responsabilitate ca in aceasta problema a gresit profund.Cornel

24 august 2009 15:22
Cristian spunea...
Cornele, desigur ca este stanjenitor sa ai dreptate intr-o cauza in care este implicat un duhovnic respectat si iubit. Problema este cine o sa-i spuna ca greseste? Cei care graviteaza in jurul sau si-l folosesc drept paravan, evident cu voia sa (nu ne mai facem iluzii, din pacate)?
24 august 2009 17:36

Anonim spunea...
Sa te crucesti, nu alta: Ion Coja a fost binecuvantat de pr Iustin sa candideze la presedintia Romaniei! Parintele chiar nu mai are discernamant? Si-l mai pune pe omul asta si sa predice in straie preotesti! Doamne....!http://ro.altermedia.info/religietraditii/ion-coja-predica-de-la-patru-voda_15182.htmlPelerin
24 august 2009 21:54

Claudiu Târziu spunea...
@ Cineva:
... FOR n-a marsaluit pe melodia nimanui, ci a militat potrivit propriilor convingeri. Dupa cum oricine de buna credinta poate observa. Vedeti si diferentele de abordare a chestiunii dintre FOR si asa-zisii "ucenici" ai pr. Iustin.
25 august 2009 09:51

Cineva spunea...
Claudiu, fara suparare dar cred ca pe undeva ai ratat imaginea de ansamblu.Asa cum spunea si Peregrinul, lupta dusa in jurul Aiudului este una pentru control asupra manastirii care se va construi acolo.Pentru ca indiferent de proiect, acolo este si se va construi o manastire.Intrebarea este cine va controla acea manastire, BOR sau manastirea Petru Voda?
Pentru ca cei care controleaza acum manastirea PV au realizat ca au nevoie sa se extinda, iar in plus, se pare ca autoritatea par. Iustin pe care au confiscat-o nu le este suficient, au nevoie si de chestiunea martirajului de la Aiud pentru a-si atinge scopul: compromiterea ortodoxiei.Startul acestei actiuni a fost dat de ridicola chestiune a cipurilor, care nu face decat sa urmeze linia isteriei din Rusia de acum 10 ani cu codul numeric.Cat de ridicola este aceasta chestiune si cat de prost a fost si este tratata acolo (si la noi) o spune destul de bine Kuraev.Replica Bisericii Ortodoxe Ruse in aceasta chestiune se gaseste intr-un material care culmea! se vrea "anticip" scos de Editura Predania si care arata (inca o data?) ca dragi nostri militanti anticip sunt total depasiti de problema, atat tehnic cat si teologic.Nici o Biserica Ortodoxa n-a "anatemizat" actele cu cip pe motive spirituale, nici macar in Grecia unde pasaportul electronic exista de cativa ani buni.
Reactii au fost, dar de natura civica mai degraba si cele oarecum legate de ridicola isterie a "cucernicii" frici de "666".
Dar ca sa revenim, "cipusorul" a fost pretextul emanciparii celor ca Roncea, Filotheu, etc.
Fara el, o asa zisa "dreapta" romaneasca n-ar fi gasit un pretext rezonabil de a iesi la scena atat de "in forta" cum au facut-o in ultimele 8 luni.Nu ma intelege gresit, n-am nimic cu dreapta ci cu anumite forme ale ei, inca cred ca mai poate exista o "dreapta" autentica insa avand ca reper valorile crestine si nu o anumita miscare politica ratata, moarta si ingropata pe care unii din calugarii nostri vor acum sa o dezgroape si ne-o vanda acum pe post de moaste si solutie miraculoasa la haosul in care traim.Iar fara cauza martirajului de la Aiud, invocat ca sprijin in toata chestiunea asta cu greu s-ar fi tins spre ceva credibilitate, in ciuda zecilor de mii de afise si pliante aburitoare raspandite cu zel de zelotii nostri "ortodocsi".
In concluzie, controlul asupra manstirii e la Aiud este foarte important pentru nucleul de la PV, minunile martirilor curgand neaparat din manile lor fiind marturia necesara pentru a-si implini scopurile fata de o populatie inculta teologic, handicapata moral, dar foarte pioasa in fata miracolului cu eticheta ortodoxa.Si cred ca m-am inselat asupra mersului spre normalitate, a se vedea cele 19 comentarii de aici vs cele 80+ de pe blogul "apologeticum", mustind de "ortodoxa" ura fata de "dusmanii de clasa" care nu binevoiesc a-si pleca genunchii in fata soarelui de la PV.
25 august 2009 14:40

Claudiu Târziu spunea...
@ Cineva:Aiudul este in eparhia Albei, deci viitoarea manastire se va afla in subordinea canonica a IPS Andrei. Si nu cred ca cineva isi inchipuie ca in realitate manastirea se va subordona altcuiva. Ceva din scenariul descris de tine presupun si eu ca e adevarat, dar doar ceva.Cit despre problema cipurilor, nu o mai reiau, cred ca fie nu esti la curent, fie nu intelegi ce se intimpla, fie esti dintre cei care trebuie sa nu intelegi :) E reala si e grava. Ca la noi a fost preluata de un grup de baieti cu misiune si ca a fost dusa intr-o fundatura, e alta treaba. Tocmai asta arata si miza. Nimanui nu i-ar fi convenit sa existe o dezbatere pe fond, cu argumente in acest caz. Atunci multi s-ar fi trezit, iar Sf Sinod n-ar mai fi dat acel comunicat discutabil - ca sa folosesc un eufemism.
25 august 2009 20:16

Un om care iubește dreptatea spunea...
Ce trebuie zidit, ce trebuie înălțat la Aiud? Și cine trebuie să decidă ce va fi acolo?Orice creștin cu bun simț și cu frică de Dumnezeu ar trebui să răspundă invariabil: Sfinții Mucenici ai Aiudului trebuie să decidă ce va fi acolo.Și prin cine credeți că pot vorbi acești Sfinți Mucenici ai Aiudului, prin cine ne pot transmite dorința lor?Și tot un răspuns de bun simț, de fapt singurul răspuns de bun simț ar fi: prin niște oameni care au împărtășit aceleași suferințe cu acești Sfinți Mucenici, dar care în același timp au primit și taina preoției. Nu este preotul puntea de legătură a omului cu Dumnezeu?Pentru ce a salvat Dumnezeu pe unii din infernul lagărelor și temnițelor comuniste, pentru ce i-a ținut sănătoși și perfect întregi la minte până acum la o vârstă venerabilă și pentru ce le-a dat unora dintre ei harul preoției?
Vorbesc acum Sfinții Mucenici ai Aiudului prin actorul Dan Puric? A fost acolo Puric, în infernul de la Aiud? A primit și darul preoției, ca să vorbească Sfinții din Cer prin el?La fel și dr. Pavel Chirilă.Foști deținuți politici la Aiud, de-ar fi unii și tot nu au ei singuri căderea să hotărască ce va fi acolo, după voia lor omenească, fără să țină cont de cea Dumnezeiască, căci ar săvârși un păcat de moarte, cel împotriva Duhului Sfânt.Și cine este mai în măsură să ne comunice voința lui Dumnezeu în privința Aiudului?
Episcopul locului, care n-a cunoscut nimic din suferințele Aiudului și în plus mai are și dosar pe la CNSAS, sau un Părinte al neamului românesc în care s-a păstrat nepătată și nealterată fibra acestui neam, și care are aproape 20 de ani de temniță comunistă la activ?Aveți grijă voi cei care ziceți: este prea bătrân Părintele Iustin Pârvu, nu mai știe ce face, îl joacă unii și alții pe degete cum vor ei. Aveți grijă că prin acest mare Părinte al neamului vorbește Duhul Sfânt și nu cred că trebuie să vă mai spun eu cum este cu păcatul împotriva Duhului Sfânt.Părintele Iustin Pârvu, dacă murea în temnițele comuniste, era acum în rândul sfinților lui Dumnezeu.I-a dat Dumnezeu să trăiască, pentru că avea de făcut o lucrare mare pentru acest neam, iar atunci când îl va lua la El îl va așeza la locul cuvenit.
„Pierde-voi înțelepciunea înțelepților și deșteptăciunea celor deștepți o voi ascunde. Unde este înțeleptul? unde este cărturarul? unde este întrebătorul acestui veac? Oare n-a arătat Dumnezeu drept nebună înțelepciunea lumii acesteia? (1 Cor. 1,19-21)
25 august 2009 22:55

Mihnea spunea...
Alergia la cuvintele: slova, slav, slavon, denota cel putin probleme de gestatie culturala. Dar omul este, pana la urma, doar un diversionist: intai imputa viclean lui Dan Puric si pe dr. Pavel Chirila ca nu au fost prezenti in "infernul de la Aiud" (!), episcopului locului ca are dosar la CNSAS. Nici fostii detinuti politici nu se simt prea bine, ca toti nu fac cat Pr Iustin, "singurul care are fibra nealterata a acestui neam", doar prin prin Sfintia Sa "vorbeste Duhul Sfant". Concluzia e simpla: este voia Duhului sa sustina aripa securisto-nationalista reprezentata de Ion Coja, proaspat binecuvantat sa candideze la presedentie de parinte. Cine nu o sa-l voteze pe Ion Coja, savarseste pacat impotriva Duhului Sfant, iar cine spune ca cel sustinut de Pr. Iustin, Victor Roncea, este autorul celui mai abject blog "ortodox", atunci esti chiar bun de excomunicare. Iarta-ma Doamne si pentru ghilimele si pentru toata blasfemia ce emana din tastatura "celui care iubeste dreptatea", ca poate o fi de buna credinta, dar duhovniceste e maniheist si plin de incultura. Si, ca orice incult, este agresiv.

Claudiu Târziu spunea...
Această postare a fost eliminată de către autorul său.
27 august 2009 23:48
Claudiu Târziu spunea...
@ Un om care iubeste dreptate:Chiar pseudonimul pe care ti l-ai ales este o minciuna. Iarta-ma ca sint atit de lipsit de delicatete si ti-o spun fara ocol.Iar stilul tau seamana izbitor cu al altui mare "induhovnicit", zis Apologeticum, de fapt un mic bagator in seama - plin de ifose, vezi bine! - cu numele predestinat, Cioacas (de la "cioaca" - adica minciuna, cf. http://dexonline.ro/search.php?cuv=cioaca). Si iata-ti minciunile din postarile de mai sus. Zici ca ai fost atacat si ai raspuns. Minciuna. Intii ai atacat mataluta.Spui ca Blogoslovul e incoerent si oligofren. Aici minciuna, caci se vede de la o posta ca Blogoslovul e coerent si mata nu prea, se imbina cu insulta intr-o reteta cunoscuta pe blogul Apologeticum si pe cel al fratelui sau siamez Roncea. Legatura dintre memorial si biserica, in acest caz cel putin, nu este nici intimplatoare, nici neavenita, ci de-a dreptul la locul ei.
Mai departe, bati cimpii fara pic de gratie - de aia nici nu sint dispus sa te tratez cu manusi; macar sa fii simpatic, ce naiba! Daca n-ai aflat inca, trebuie sa stii ca in ortodoxie nu exista duhovnici mari si duhovnici mici, de clasa intiia si de clasa a doua. Exista duhovnici. Au aceeasi putere de legare si de dezlegare. Punct. Ca noi vedem cu totii in parintele Iustin un duhovnic mult imbunatatit, ca are viata sfinta, e altceva. Ca noi avem dragoste si evlavie pentru parintele Iustin, este, de asemenea, alta discutie. Dar nimic din toate astea nu-l face pe parintele Iustin "duhovnicul neamului" (o prostie mai mare am auzit mai rar, si daca ar sti ca se vehiculeaza pe sema sa, sint convins ca smeritul parinte Iustin s-ar rusina), nici primul intre duhovnici, nici papa al ortodoxiei. De unde pina unde ati stabilit voi ca pr. Iustin e "cel mai de seama duhovnic roman"? Dar parintele Arsenie Papacioc, sau parintele Adrian Fageteanu si atitia altii, pe care nu-i mai enumar aici (dar sint, slava Domnului!), ce-or fi?Atunci, de unde pretentia asta ca Dumnezeu Insusi ne comunica noua, muritorilor, vointa Sa prin parintele Iustin? Nu va dati seama ce rau ii faceti parintelui cu asemenea timpenii spuse pe ton ritos?Si daca ne comunica Dumnezeu ceva, cum vom sti ce anume, daca, de pilda, altceva ne spun un pr. Rafail Noica sau un IPS Justinian al Maramuresului. Pe ei ii ignoram, sau cum?
Alta prostie crasa: ca parintele Iustin a fost silit sa accepte ceva. Pai, bre, oamenii lui Dumnezeu, hotariti-va: fie parintele e un om sfint, precum ziceti, fie e unul care lesne se indeamna la compromis. Si de ce-ar face-o? Exact aceeasi prostie incredibila ati dovedit-o unii dintre voi, acum citiva ani, cind instigati lumea sa-l omoare pe cel care trebuia sa fie noul staret de la Petru Voda(atitudine ortodoxa, ce mai!), chiar daca pe el il "ungea" insusi pr. Iustin. Adica pina in momentul ala ati crezut in pr. Iustin, dar cind v-a propus un staret care nu va convenea - despre care voi ati aberat ca e pus de masoni! -, ati spus ca parintele a fost silit. In sfirsit, o ultima traznaie din al doilea mesaj al "omului care iubeste dreptatea" (care dreptate, frate?): cica parintele stie ca semnatura lui e "a facatorului de pace" si ca nu a contat decit ca sa faca pace (sic!), nu ca sa fie si respectata. Pai, il acuzati pe cel despre care sustineti ca-l respectati, iubiti si ascultati, de viclenie si de lipsa de cuvint?Frate, nu numai ca nu cauti dreptate, necum pacea, dar esti strain cu totul si de orice dram de intelepciune. Ati innebunit cu totul de cind a fost semnat acest comunicat, ca dovada cit de crestini sinteti. Doamne apara-ne si fereste-ne de asemenea "frati" din Biserica, fiindca daca-i avem pe ei, diavolul e un pericol neglijabil!
28 august 2009 00:02

Un om care iubește dreptatea spunea...
@ Mihnea Scoți din context, răstălmăcești și arunci cu injurii.
Cât de blând poți să fii în vasta-ți cultură și cât de agresiv sunt eu în incultura mea!Ce aripă național-securistă sprijinită de Părintele Iustin, ce Coja, ce Roncea? Nu-i cunosc pe aceștia din urmă, decât poate că i-am văzut întâmplător la televizor.Ai o logică de te dă afară din casă. Auzi: Părintele Iustin Pârvu sprijină aripa securistă, după ce săracul numai el știe prin ce a trecut și a pătimit din cauza securității, și asta zeci de ani. Mai pătimește și în ziua de azi.Cei ce au slujit securitatea comunistă zeci de ani, care acum s-au făcut cu dosarele pierdute și au ajuns în fruntea BOR, nu l-au uitat.Numai un oligofren poate să facă o asemenea afirmație, sau un nenorocit de securist care vrea să ne intoxice și să ne spele creierele.Voi nu puteți prosti o țară întreagă, oricât de maeștri ați fi voi în cele ale diversiunii.Structurile securității nu s-au regrupat lângă un îndârjit luptător anticomunist, ce crunte chinuri a îndurat în beciurile securității. Structurile fostei securități s-au regrupat tot în jurul celor ce-au slujit această instituție criminală și care acum au ajuns în diferite poziții în stat și în Biserică, profitând de faptul că nu s-a făcut deratizarea la timp în țara aceasta.Părintele binecuvântează pe oricine-i trece pragul. Așa pot să spun și eu că dacă m-a binecuvântat vreodată Părintele, m-a binecuvântat ca să candidez la președinție. După stilul semidoct în care arunci cu unele cuvinte, exact cum dai cu nuca-n perete, se vede că ești un securist reciclat. Nu are rost să-mi mai pierd timpul cu tine.Doar câteva cuvinte vreau să mai spun înainte de a părăsi această pagină, dar nu înainte de a-i mulțumi proprietarului pentru găzduire.Ne spune Părintele Arsenie Boca: „Veți vedea și veți înțelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru…Ea va intra și în sânul Bisericii. Aproape că oamenii își vor pierde speranța. Doar cei care își vor păstra credința adevărată vor fi salvați și mare va fi slava lui Dumnezeu peste ei.”„Hidra cu răsuflare otrăvitoare, care urmărește prin toate mijloacele să împiedice lumina și voința dumnezeiască” va fi înfrântă de către cei drepți în credința cea adevărată și „mare va fi slava lui Dumnezeu peste ei”.Armatele cerești ale mucenicilor temnițelor și lagărelor de exterminare comuniste se adună.Adie acum o boare proaspătă și rece peste țară …Eu sunt doar un om simplu care iubește ce iubește Domnul și urăște ce urăște și El.„ Că eu sunt Domnul, Cel ce iubește dreptateași urăsc jafurile nedreptății ;și drepților le voi da osteneala lorși legământ veșnic voi face cu ei” (Is.61,8)„Cetatea se înalță prin binecuvântarea celor drepți.” (Pr. 11,11)A noastră cetate de ce oare se duce ea de râpă ?
28 august 2009 00:15

Un om care iubește dreptatea spunea...
@ Claudiu TârziuDespre ce adevăr vorbim domnule Claudiu Târziu?Despre cel ce-l vedeați și domnia voastră acum ceva vreme, sau despre cel ce-l vedeți acum din corabia intereselor, ancorată la poarta patriarhiei?Acum ceva vreme unele dintre articolele dvs. îmi mergeau la suflet și la inimă.De la o vreme văd că vi s-a cam întunecat câmpul vizual al ochiului lăuntric și nu prea mai distingeți bine nuanțele.Cele două luntrii de care vă pomeneam, merg în direcții opuse, și în consecință doar una merge în direcția mântuirii. Ghiciți dvs. care merge în direcția cea bună.Cert este că din luntrea ierarhiei, și a celor ce din varii interese au dat buzna în ea, nu se mai vede nimic din ceața ecumenismului, a masoneriei, a dorinței de putere, a mândriei, a interesului meschin pământesc, ce-i închină cezarului și ce este al lui Dumnezeu.Nu sunt eu cel ce despart pe marii duhovnici de ierarhi. Ierarhia s-a despărțit de ei și de popor.La ora actuală există o prăpastie de netrecut între ierarhie și marii duhovnici cărora li s-a alăturat partea din poporul bine credincios ortodox, care este conștientă de ceea ce se întâmplă în Biserică și în țară.Căutam să-mi găsesc explicația întoarcerii dvs. la 180 de grade, față de ce erați acum ceva vreme și nu reușeam să o găsesc.
Dar brusc mi-am amintit incidentul de la mânăstirea Petru Vodă, acela cu rev. Rost. Acest incident a fost o piatră de încercare de la Dumnezeu ( ne dă la fiecare, nu-i asta problema, toți ne împiedicăm și cădem), dar după ce v-ați ridicat ați greșit direcția. Mă rog lui Dumnezeu să vă ajute să o regăsiți pe cea bună.
De ce s-a căscat această prăpastie în BOR?Aveți răspunsul în scurtul citat din Părintele Arsenie Boca, ce apare într-o postare a mea de mai sus.Parcă am anticipat că mă veți provoca pe această temă. Care creștin ortodox poate accepta această prostituție spirituală, care este ecumenismul?Va să zică am luat Mireasa Mirelui și am ieșit cu ea prin lume, la măritat ( ca să folosesc un termen blând).Dar ce contează toate acestea, dacă noi suntem acum membri în C.C. al C.B.E., nu-i așa?Auzi CC, m-apucă nostalgia, nu alta.Pe bună dreptate vă întrebați într-un articol: în ce crede patriarhul Daniel?
În ceea ce privește semnătura Părintelui Iustin, ca om, cu siguranță că și-o va respecta. Problema este alta: să n-aveți surprize din partea lui Dumnezeu, care El poate n-a semnat acolo!Eu sunt confuz, dar vechea înțelepciune populară care zice: „ orice lucru amestecat, este un lucru de ….”, este și ea tot confuză?Amestecăm poate și statul acolo, că de, trebuie fonduri consistente și salarii grase și o să iasă o minune, nu alta. Amestecăm cele ale statului cu cele ale Bisericii, că și așa sunt ele încălecate acum. S-a suit statul în spinarea Bisericii și Biserica în spinarea statului, precum pupăza din tei, cum bine zicea un Părinte.
Și dacă ne mai gândim bine la afacerea cu certificate de revoluționar, mâine poimâine toți delicvenții din pușcăriile comuniste o să capete certificate de martir, la corupția bolnavă care domnește la noi. Mă pufnește râsul.
Dar cei care nu au aceiași părere cu domniile voastre sunt drogați. În regimul comunist erau considerați bolnavi psihic.Nu consum nimic, nu iau nici un fel de halucinogene, pentru că nu am nevoie.
Mă aflu doar într-o beție sobră, așa cum o numesc unii din Sfinții Părinți.Mă iertați că v-am ocupat prea mult spațiu.Am intrat pe această pagină, ce seamănă acum cu un club privat în care este agreată doar o singură opinie, și pentru a mai da un examen, cel al iubirii dușmanului. Este ceva înălțător, ar trebui să încercați și dumneavoastră. Să mă ierte Dumnezeu că nu am întors obrazul cum trebuie. Vechile reflexe de a riposta și-au spus uneori cuvântul, așa că vă rog să mă iertați cei pe care v-am supărat.Vă doresc toate cele bune și să vă lumineze Dumnezeu!

Un om care iubește dreptatea spunea...
Cea mai jalnică subspecie a regnului uman din toate timpurile, din toate regimurile, de pretutindeni, a fost medicul psihiatru ce a slujit securitatea și partidul comunist.Consultația se făcea de la distanță, ca și în cazul de față, verdictul dându-se de către partid și securitate în baza faptului că dizidentul refuza să vadă negrul alb și albul negru.Venea mai apoi jalnica subspecie îmbrăcată în halat alb, adică psihiatrul și își vomita „diagnosticul”, care cel mai adesea era schizofrenie. După care făcea cel mai abject lucru din tot universul, omora cu ajutorul drogurilor creierul și sufletul omului, transformându-l într-o legumă.Această jalnică subspecie a medicilor psihiatri ce au slujit securitatea comunistă, sunt sigur că nu vor vedea fața lui Dumnezeu și vor zăcea în întuneric în treapta cea mai de jos a iadului.Îmi spuneți domnule Târziu: „Inchei aici polemica. Veti vedea intr-o postare imediata de ce.”Și văd postarea următoare a unuia, ce cred că aparține subspeciei mai sus amintite, și care se „intitulează” (vorba celui ce-și zice Dumitru la „Vacanța Mare”) dr. Silentiu.
Vaaai domnule Târziu ce drăguț sunteți, mi-ați oferit o consultație psihiatrică gratuită, de la distanță, cum făcea securitatea odată.Părintele Calciu, al cărui ucenic știu că ați fost, trebuie să fie foarte „mândru” de dvs., de acolo de sus.Măi dragă tovarășe dr. Silentiu, sau Sinistru, sau Secu, nu am nevoie de consultația ta, pentru că am doctorul în casă, soția mea fiind medic.Iată ce-i spui tu unei doamne, care la rândul ei își exprimase o poziție divergentă cu a voastră:„Dl. dr. Chirila ar trebui sa deschida o clinica speciala pentru ele, in care sa se alterneze terapiile naturiste cu terapii ale postului si tacerii prelungite pe perioade cat mai lungi de timp. Dupa aceea, cu "harul" diminuat, poate ne impartasesc si altceva decat parerile lor personale.”Cum adică „poate ne impartasesc si altceva decat parerile lor personale”? Adică, după ce le-ați aplicat „tratamentul”, aceste femei nu mai au păreri și opinii personale, spun doar ce vreți voi să auziți. Adică le reeducați prin înfometare și tortură psihică, exact ca-n temnițele comuniste. Ești atât de retardat mintal, încât te dai singur de gol, măi securistule!
Îmi făceam odată, în perioada comunistă, un exercițiu de imaginație și încercam să-mi închipui ce-ar fi fost dacă Germania fascistă câștiga războiul, iar la noi în țară veneau legionarii la putere.
Ar fi fost mai bine sau mai rău? Nu am putut să dau un răspuns, până în clipa de față.
Acum pot să răspund cu siguranță. Era mult mai sinistru.De fapt în decursul istoriei cămășile s-au mai schimbat între ele, din verde în roșu, acum din roșu în verde, doar daltonistul ce le-a purtat a rămas același.Către cel ce-și zice M, sau Mihnea, sau Măr .., sau mai știu eu cum.Tu ești cel ce transformi casa prietenului tău în hazna, te bălăcărești și servești masa în ea.Stilul tău este clonat după al unui maestru dâmbovițean, ce se laudă cu o morală foarte mică și o filozofie a combinației multiple dintre negru și alb, adică a cenușiului etern.Gestația generosului lui pântec, bineînțeles culturală, mulți corifei a dat, dintre care unul a făcut o deosebită „cinste” culturii noastre și în special credinței ortodoxe, prin manifestările culturale ce le-a organizat în străinătate, și în care icoane maimuțărite ale Maicii Domnului apăreau în cadrul unor expoziții cu un caracter pornografic. De s-a oripilat un întreg occident.
Iartă-i Doamne că nu știu ce fac!Iartă-mă și pe mine păcătosul, pentru că am scris aceste rânduri într-o zi de sărbătoare.
29 august 2009 11:50

Claudiu Târziu spunea...
@ Un om care iubeste dreptatea:Domnule, nu va enervati. Nu m-ati inteles. Eu am spus ca inchei polemica, adica nu revin in discutia asta. Si am tacut pina acum.Iata ca sint nevoit sa-mi incalc promisiunea, pt a ma explica fata de dvs. Dar va asigur ca de-acum, orice ar spune oricine, nu mai intervin. Voi avea insa grija sa selectez comentariile, ca sa nu continue discutia pe tonul si in stilul pe care le aveti in ultimul dvs mesaj. Cit despre postarea pe care o anuntam, nu se referea la vreun comentariu - era limpede, pt ca puteam sa spun ce-aveam de spus in ultimul comentariu -, ci la o postare/articol pe blog. Si este vorba despre cea referitoare la ultima fapta de toata lauda a maicilor de la Manastirea Diaconesti: http://c-tarziu.blogspot.com/2009/08/manastirea-diaconesti-cum-se-cinstesc.htmlDaca o cititi, vedeti de ce mi-am propus sa las polemicile altora.Doamne-ajuta!
29 august 2009 12:08
M spunea...
Daca nu ar fi zi de post, as rade ore intregi de personajul care iubeste dreptatea. Doctore, da-i un rudotel!
29 august 2009 12:34

Altul care iubeste dreptatea spunea...
In vremurile de pe urma, i se va spune binelui rau si raului bine. Din Pateric, (Sf. Antonie cel Mare)"A zis iarasi: va veni vremea ca oamenii sa innebuneasca si cand vor vedea pe cineva ca nu innebuneste, se vor scula asupra lui, zicandu-i ca el este nebun, pentru ca nu este asemenea lor."
29 august 2009 18:01

M spunea...
Doctore, te rugam, inca un rudotel! A mai venit un apocaliptic. Cum? Sa-l lasam sa se linisteasca singur? Nu poate, e patruns de misia lui acum, la final de istorie! E mai linistit decat colegul lui intru dreptate (ciclotimicul acela se visa dizident inca de pe vremea impuscatului si a ramas cu nostalgia asta refulata care il face agresiv), dar nu se stie cum evolueaza.
30 august 2009 00:55

Anonim spunea...
Pt. Peregrinul transilvan
Batranii, atat timp cat inca traiesc, nu sunt in nici intr-un caz, istorie. Sunt si ei parte a prezentului, fie ca iti place sau nu. Nimeni nu te impiedica sa te rogi pentru ei, dar se pare ca din comentariul tau, "In curand ne vom ruga si pentru ei ca si pentru mortii Aidului", doresti cu totul altceva. Sa te ierte Dumnezeu!
Ideea e ca ar trebui sa comentam mai putin, din respect, deoarece suntem in necunostinta de cauza, neavand toate detaliile care sa ne permita sa ne dam cu parerea.Sunt dezamagita ca nu am citit prea multe pareri pozitive referitoare la Parintele Justin. Probabil doar comentarii acide si cinice primesc unda verde.

Anonim spunea...
Acelasi din 21 august;primul articol lamentabil si care nu reflecta realitatea cu privire la "marea intalnire de la Aiud" a aparut pe acest blog. E o relitate de necontestat.
Ati provocat aceasta dezbatere iar acum o continuati dezvoltand sofisme jenante. Amestecati subiectele iar moderatorul se delimiteaza prin jumatati de masura. Este evident ca ati avut nevoie de acest subiect, l-ati provocat manipuland, iar acum incercati sa trageti concluzii. Orice pentru a-l sfasia pe Parintele, desigur, un personaj incomod. Nu sunteti un vis subiectiv ci un cosmar.
25 august 2009 21:03

Rusine, razboinici de guma fara cuvant!

RAZVAN ADOLF CODRESCU prins viu la Petru Voda. VIDEO



PARINTELE CALCIU explica pentru seful lui Dan Puric, Calin Georgescu, secretarul Clubului de la Roma - Bucuresti, ce s-a intamplat la 1848 VIDEO

PROPAGANDA MASONICA a Clubului de la Roma la BNR. Calin Georgescu, seful lui Dan Puric, la Trinitas TV: Pana la 1848 nu a existat nimic bun in Romania


Secretarul general al Clubului de la Roma - Romania, Calin Georgescu, seful lui Dan Puric la ciudatele organizatii IPID si APP, are pretentia ca numai de la momentul revolutiei masonice de la 1848 s-a facut ceva in Romania. Pana atunci a fost, probabil, timp de vreo 3000 de ani, "terra incognita". In acelasi timp, in finalul fragmentelor extrase dintr-o emisiune la Trinitas TV (!), Georgescu ii da o lectie lui Dan Puric, care a zis ca se retrage din proiectul de la Aiud pentru ca apoi sa uite ca-si daduse cuvantul. Mai jos, la BNR, propaganda la greu pentru organizatia-mama a sefului lui Puric, Clubul de la Roma. Asta in cazul in care "maestrul" nu stie, saracul, in ce e bagat!

Adrian Vasilescu, BNR: Clubul de la Roma si criza actuala (1)
29.07.2009
Luni seara, la Banca Nationala, a avut loc o reuniune a Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma (ARCOR). Au fost audiate patru expuneri si, pe marginea lor, s-a aprins o dezbatere bogata in invataminte. Trei dintre expuneri au evocat inceputurile Clubului de la Roma si marile teme ce i-au adus celebritatea: "Aurelio Peccei - omul, umanistul" (Academician Mugur Isarescu, membru al Clubului de la Roma, presedintele ARCOR); "Intalniri cu Aurelio Peccei (Academician Mircea Malita, membru al Clubului de la Roma, vicepresedinte al ARCOR); "Resursele planetei si limitele lor" (Dr. Calin Georgescu, secretarul general al ARCOR). Autorul celei de-a patra prezentari ("Un nou model de crestere economica") a fost Valentin Lazea, economistul sef al Bancii Nationale, membru al ARCOR. In aparenta, cea de-a patra tema nu are nicio legatura cu celelalte trei. In esenta, insa, toate cele patru teme sunt strans legate intre ele. Iar numitorul lor comun este criza actuala.
De ce a ales guvernatorul BNR sa vorbeasca despre intemeietorul Clubului de la Roma? Si de ce acum? Pentru ca avertismentele lui Peccei, de acum patru decenii, se reflecta in criza pe care o suporta astazi planeta. De altfel, in cuprinsul expunerii, academicianul Isarescu a marturisit ca evocand personalitatea lui Aurelio Peccei - intr-un context special, acela al confruntarii Clubului de la Roma cu timpul, cu istoria si cu furtunile ce au cuprins planeta - nu ar fi putut avea sansa unei ilustrari mai potrivite decat reproducand un paragraf dintr-o ampla dezbatere publicata in 1972 de revista franceza L'Express. Asadar, a citat: "In 1968, un om de afaceri italian, administrator al Fiat-ului, dr. Aurelio Peccei, intemeia Clubul de la Roma. Cativa zeci de industriasi, de inalti functionari internationali, de savanti si filozofi s-au reunit pentru a pune in comun ideile lor si pentru a se intreba asupra viitorului lumii". Era, deci, in 1972. Iar de atunci si pana la trecerea sa in eternitate, in 1984, Peccei si-a dedicat intreaga viata gasirii de solutii pentru aceste probleme grave. De altfel, marile teme care l-au framantat au avut, ca punct de plecare, ingrijorarile pe care i le-au produs ignorarea unor tendinte mondiale nefaste, in special cele legate de risipa de resurse. Fapt notabil: tocmai risipa de resurse este principala cauza a crizei actuale.
Primul semnal de alarma a fost tras intr-o lucrare publicata in 1969: "Prapastia din fata noastra". Peccei a identificat atunci trei teme fierbinti, care se desprindeau aproape automat din orice analiza serioasa a viitorului: umanitatea si mediul inconjurator; un macrosistem in pragul colapsului ori a totalei anihilari; nevoia unei strategii globale de dezvoltare durabila. Sunt teme ce vor fi reluate si dezvoltate, in 1976, intr-o lucrare de referinta: "Calitatea umana". In fata tabloului unor probleme grave ale viitorului - tablou dominat de o inevitabila criza generala, cu implicatii morale, politice, sociale, psihologice, economice si ecologice, facand omenirea sa-si piarda telurile si impingand-o spre un viitor intunecat - Peccei se intreba: "Oare nu avem cu totii nevoie de ceva foarte diferit de ceea ce ne este propus astazi de diverse personalitati sau institutii, fie si de Natiunile Unite, in cadrul a ceea ce a devenit o partida de sah globala?".
Iata intrebarea ce a dominat si domina existenta Clubului de la Roma. Un fapt semnificativ: in efortul de a incepe sa formuleze raspunsuri la aceasta intrebare, Peccei a avut sansa unei intalniri intamplatoare, in 1967, cu Alexander King, directorul general pentru probleme Stiintifice al OCDE. Atunci cei doi au decis sa fondeze ceea ce avea sa devina Clubul de la Roma, iar ei l-au numit "o aventura a spiritului".
O aventura despre care Peccei scria: "Daca Clubul de la Roma are vreun merit, acesta este intaietatea in a se razvrati impotriva ignorantei sinucigase a omenirii cu privire la adevarata ei conditie".
Au urmat incercari, esecuri, alte incercari. Si in sfarsit, decizia ca un grup de cercetatori de la Massachusetts Institute of Technology sa fie angajat spre a alcatui un proiect esential pentru viitoarea activitate a Clubului de la Roma. Plus consensul cu privire la patru trasaturi esentiale: organizatia sa fie redusa numeric, adunand in jur de 100 de personalitati; sa nu aiba nevoie de finantari mari, pentru a-si putea pastra independenta; sa fie apolitica, dar transculturala; in sfarsit, sa fie neoficiala, sa nu beneficieze de sprijinul vreunui stat sau organizatii internationale. Proiectul Massachusetts Institute of Technology pentru Clubul de la Roma s-a bazat pe o propunere a lui Jay Forrester, savant care lucrase multi ani cu sisteme dinamice; el crease un model matematic al lumii si civilizatiei umane. Forrester a incredintat proiectul "Clubului" cercetatorului Dennis Meadows, un tanar ce-si anunta un viitor stralucit. Asa s-a nascut "Limitele Cresterii", primul raport catre Clubul de la Roma, care a fost prezentat pe data de 12 martie 1972 la Washington. Raportul avea sa fie tradus in 30 de limbi si vandut in 10 milioane de exemplare. "Clubul" a dobandit astfel o reputatie mondiala.

Clubul de la Roma si criza actuala (II)
05.08.2009
Scriam, miercurea trecuta, ca la Banca Nationala, cu ocazia reuniunii Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma, au fost audiate patru expuneri si ca, pe marginea lor, s-a aprins o dezbatere bogata in invataminte. Prima dintre cele patru teme, prezentata de guvernatorul BNR, a fost dedicata intemeietorului Clubului de la Roma, Aurelio Peccei. Si nu intamplator. Avertismentele lui, de acum patru decenii, se reflecta in criza pe care o suporta astazi planeta.
Academicianul Mugur Isarescu a analizat pe larg imprejurarile in care i-a fost incredintata cercetatorului Dennis Meadows, un tanar ce-si anunta un viitor stralucit, misiunea de a scrie primul raport al „Clubului". Asa s-a nascut „Limitele Cresterii", document cu adevarat istoric, prezentat in premiera la 12 martie 1972, la Washington. Raportul, tradus in 30 de limbi si vandut in 10 milioane de exemplare,i-a adus Clubului de la Roma o reputatie mondiala.
Semnificativ este si faptul ca Dennis Meadows a revizuit si corectat modelul in 1992. Aurelio Peccei murise, dar spiritul lui traia. Prezentarea noii analize a avut loc in timpul conferintei „Dincolo de Limite", organizate de Fundatia Aurelio Peccei. Iar ceea ce se releva clar era adevarul ca, inca de pe atunci, umanitatea depasise limitele indicate in primul raport; iar consumul de resurse trecuse peste orice rata de suportabilitate. A urmat apoi o noua revizuire in anul 2004, cand au fost reconfirmate datele din 1992. Se atragea, atunci, atentia ca omenirea depasise deja in consum capacitatile de sustenabilitate ale Terrei.
Concluzia academicianului Mugur Isarescu poate fi ea insasi un subiect pentru alte si alte dezbateri: „Astazi, mostenirea Peccei se dovedeste a fi mai pregnanta ca oricand. Omul si umanistul care a fost Aurelio Peccei traieste prin ideile lui si, mai cu seama, prin mesajul adresat omenirii de a dovedi mai multa responsabilitate in fata resurselor limitate ale planetei noastre".
Semnalul de alarma tras de Clubul de la Roma, la inceputul anilor '70, era asadar legat de o amenintare: consumul exagerat de resurse. O amenintare potentata, in acele momente, de schimbarea ce tocmai intervenea in sistemul financiar international. La 15 august 1971, Statele Unite ale Americii s-au rupt de aur si au spus adio cursului fix. A inceput marea aventura a pietei valutare si a speculatiilor valutare. Piata a fost dinamizata. Schimburile valutare au luat o amploare fara precedent. Iar granitele urmau sa cada in fata circulatiei capitalurilor.
De fapt, dupa suprimarea convertibilitatii dolarului in aur, monedele statelor dezvoltate au parasit fixismul traditional si au acceptat cursurile flotante. A fost o constrangere dureroasa. Fiindca nimeni nu a renuntat de bunavoie la patul caldut oferit de cursurile fixe. Flotarea monedelor, insa, devenea inevitabila in conditiile in care liberalizarea circulatiei banilor nu mai putea fi oprita.
Cum se ajunsese aici? Sub impulsul realitatii. Economia mondiala s-a diversificat, au aparut noi centre puternice, s-au afirmat noi monede, cu deosebire marca germana si yenul japonez. Treptat, viata a impus renuntarea la etalonul aur. In noua conjunctura, cursul fix s-a prabusit. A inceput marea aventura a flotarii cursurilor.
Al doilea regim al ratelor de schimb, de dupa Bretton Woods, a debutat la o rascruce a istoriei: o larga deschidere a drumului spre economia de piata. Lumea a descoperit, treptat, ca de la monedele cu curs fortat, impus prin rate fixe de schimb, nu mai are nimic bun de asteptat. Cu deosebire, ratele fixe tineau in loc competitivitatea. Americanii au dat tonul si lumea s-a despartit de trecut, spunand adio cursului fix. Nu s-a despartit insa razand.
Adevarul este ca pozitia internationala a dolarului isi pierduse stabilitatea. Dar in conditiile in care Statele Unite au devenit tot mai preocupate de intarirea economiei lor interne si, in acest sens, au redescoperit rolul inflatiei ca factor de crestere si de stimulare a investitiilor, devalorizarea dolarului nu putea sa le fie decat favorabila. Un dolar in scadere producea insa dureri de cap exportatorilor germani si japonezi, care ajunsesera in situatia sa le fie groaza de intarirea propriilor monede.
Pietele au fost nu numai liberalizate, dar au devenit si suverane. Terenul de confruntare intre monede era piata valutara. Dar in spatele confruntarilor monetare se afla o alta piata, uriasa: cea a schimburilor internationale de marfuri. Comertul international, asadar, cu nesfarsitele lui razboaie, se impunea ca principala sursa de crestere. Lumea era intr-adevar in schimbare profunda: intr-o clipa, mari sume de bani puteau deja sa fie transferate de pe un continent pe altul printr-o simpla apasare pe clapele unui calculator. Clubul de la Roma vedea aici, dincolo de partea buna a lucrurilor, si un mare risc: explozia consumului si a risipei de resurse.

Clubul de la Roma si criza actuala (III)
12.08.2009
Revin la dezbaterea de la Banca Nationala, de sub egida Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma, reamintind ca adevarul avertismentelor lui Aurelio Peccei, de acum patru decenii, este confirmat de criza pe care o suporta astazi planeta. Semnificativa, in acest sens, este sublinierea academicianului Mugur Isarescu legata de crezul lui Aurelio Peccei, intemeietorul Clubului de la Roma, si anume ca lumea va avea un viitor bun numai daca va inceta risipa de resurse.
Si iata ca tocmai risipa de resurse, care n-a incetat nicio clipa, este principala cauza a crizei actuale.
Intr-o cunoscuta lucrare a lui Aurelio Peccei, publicata in 1969 - „Prapastia din fata noastra" - s-a dat alarma. Tema din 1969 a fost reluata si dezvoltata in 1976, intr-o lucrare de referinta: „Calitatea umana". Dupa moartea lui Aurelio Peccei, in 1982, Clubul de la Roma n-a incetat sa examineze tabloul lumii si sa atraga atentia ca o inevitabila criza generala, cu implicatii morale, politice, sociale si economice, pandeste planeta.
Aceeasi preocupare se inscria pe agenda Clubului de la Roma si la simpozionul de la Bucuresti, din septembrie 1999. Titlul simpozionului era nu numai atractiv, ci si incitant. Reuniti la Bucuresti, in septembrie '99, membrii Clubului de la Roma cautau deja raspuns la o intrebare dificila: „Cum sa stapanim valul globalizarii?". Personalitatile participante constituiau garantia ca in dezbaterile din capitala Romaniei aveau sa se nasca multe idei de referinta. Ceea ce s-a si intamplat.
Limitarea risipei de resurse - problema majora a globalizarii, ce continua sa preocupe toate tarile lumii, mari sau mici - am regasit-o ca numitor comun al dezbaterilor din cadrul reuniunii de la Bucuresti. Am regasit-o, de fapt, in comunicari ori in interventii de interes general, ilustrata de teme cum sunt „Globalizarea si prevenirea crizelor" sau „Globalizarea si prevenirea conflictelor"; dar si in subiecte de interes local: „Strategia nationala de dezvoltare durabila a Romaniei", „Directii ale strategiei de crestere economica in Europa de Sud-Est" sau „Investitii straine directe in Europa Centrala si de Est". Toate au fost teme ce nu puteau fi in niciun fel rupte de provocarile globalizarii, intre care prevenirea crizelor economice incepea sa ocupe un loc cardinal. Clubul de la Roma, care inca de la infiintarea sa a pus in lumina doua directii de prima importanta ale globalizarii - pe de o parte intelegerea unei realitati obiective, aceea ca traim intr-o lume cu limite evidente; iar pe de alta parte constientizarea adevarului ca limitele acestei lumi impun restrictii majore - se avanta astfel in cautarea drumului cel bun. Planeta se afla in fata a doua mari sfidari: in timp ce resursele devenisera evident limitate, dorintele, ambitiile sau tendintele pareau sa fie nelimitate. Iesirea din aceasta dilema devenea tot mai complicata.
La rascrucea celor doua mari adevaruri, analizele futurologice s-au dovedit a fi de buna seama importante. Dar intrebarea esentiala avea in vedere prezentul: ce poate fi facut si cum? Intrebare actuala si in Romania. In anii dupa 1990, perioada in care s-au produs transformari istorice, insotite de costuri dramatice in plan economic si social, viata ne obligase sa fim preocupati mai cu seama de analiza tendintelor curente si de rezultate posibile imediat. Pentru ca nu doar resursele materiale erau limitate, ci si cele de ordin psihologic. Noi nu mai avem nici timp si nici rabdare sa asteptam.
Desigur, avertismentul pe care ni-l dadea istoria avea o importanta aparte pe plan local. Toate politicile interne, de la strategiile de dezvoltare pana la cele privind realocarea resurselor, inclusiv a celor financiare, nu puteau sa nu ia in calcul marele adevar rostit de Clubul de la Roma chiar la Bucuresti. Sa-l ia in calcul in chip rational, plecand de la limitele si constrangerile lumii in care traim.
Dar fluxul constientizarii acestei realitati nu avea sens unic. Concluzia desprinsa la Bucuresti era limpede: „Daca, la randul sau, comunitatea internationala - in primul rand prin varfurile reprezentative, intre care G-8, Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Uniunea Europeana, pietele de capital - nu are antene sensibile si nu sesizeaza la timp ori ignora provocarile regionale sau locale, mai ales pe cel din tarile mici si mijlocii, se poate ajunge usor la disfunctionalitati grave intr-un sistem globalizat, cu consecinte greu de estimat pentru intreaga planeta". Ceea ce nu insemna, in nici un caz, ca filozofia globalista n-ar fi o solutie optima. Pentru ca numai prin cunoasterea totalitatii sistemului global - lumea in care traim - pot fi intelese si solutionate problemele zonale. Pot fi... dar n-au fost decat partial luate in seama.
Fireste ca, acum, nu e timpul sa dam navala si sa gandim ca furia crizei financiare, inca nestinse, care a cuprins spatii ample pe planeta, a scos in evidenta numai carente ale globalizarii. Fiindca oricat si-a facut loc acest gand, incercand sa influenteze ori chiar sa determine dezbaterea mondiala actuala, n-a reusit totusi sa infirme economia globala ca obiectiv de prim ordin in anii 2000. Si nici economia de piata ca model global. Din acest motiv, lumea in criza pune un mare accent pe globalizare si pe economia de piata ca forte in stare sa impuna criteriile de performanta si sa pregateasca viitorul.
Inca de la intemeierea sa, la cumpana anilor ‘60 si ‘70, Clubul de la Roma a scos in lumina doua linii de importanta cardinala ale globalizarii. Plecand de la adevarul ca planeta se afla in fata unor mari sfidari. Si anume: in timp ce resursele planetei sunt limitate, dorintele, ambitiile sau tendintele de a le consuma sunt nelimitate. In fata acestei realitati dramatice, Clubul de la Roma a dat alarma.

Clubul de la Roma si criza actuala (IV)
19.08.2009

O intrebare esentiala a strabatut lumea: ce (si cum) putem sa facem, imediat si nu intr-un viitor incert, pentru a salva omenirea de o criza grava, economica, sociala, morala si, in ultima instanta, politica?
Acest strigat de alarma, multiplicat in toate documentele „Clubului", a ravasit lumea dupa exact un sfert de veac de la sfarsitul celui de al Doilea Razboi Mondial, timp in care s-au produs transformari istorice importante, insotite insa de costuri mari in plan economic si social. Pentru ca nu doar resursele materiale isi evidentiasera limitele, ci si cele de ordin psihologic: nu mai era timp si nu mai era rabdare pentru lungi asteptari. Cu ochii pe orologiul istoriei, totdeauna neiertator, Clubul de la Roma s-a dovedit a fi cea mai vehementa si, in acelasi timp, cea mai rationala voce lansata in batalia pentru strategii de dezvoltare care sa puna capat risipei in redistribuirea resurselor, inclusiv a resurselor financiare.
Departe de a fi negative, mesajele Clubului de la Roma sunt pozitive. Fara a spune NU globalizarii, actiunea e indreptata in directia unei economii globale care sa NU puna in pericol nici prezentul si nici viitorul omenirii. Venind, in acest sens, cu argumentele celei mai inalte stiinte economice si ferindu-se de interpretari populiste. In acest fel, Clubul de la Roma se desparte radical de strigatele dezordonate si neargumentate ale multora dintre miscarile antiglobalizare.
De-a lungul anilor, incepand cu primul raport, intitulat „Limitele cresterii", Clubul de la Roma s-a adresat tarilor, guvernelor, elitelor politice ale lumii cu cerinta de a gandi in stil nou despre economia globalizata. Si, mai cu seama, de a intelege nevoia obtinerii unui lant de avantaje competitive. Fiindca atatea cate sunt nu ajung si omenirea, pe intinse spatii ale planetei, e condamnata sa suporte ani la rand inflatie, deficite, pierderi, saracie, crize.
De prea multe ori, din nefericire, critica impotriva globalizarii a cazut in capcana populismului. Din aceasta cauza, sistemul ce inlesneste trecerea tarilor de la o economie inchisa la o economie deschisa, competitiva si concurentiala, se vede deseori in situatia de a fi stramb interpretat. Iar economia globala, de piata, spre care se indreapta astazi cea mai mare parte a lumii, fiindca este raul cel mai mic intre toate relele modele cunoscute pana acum, nu conteneste sa fie acuzata de toate necazurile de pe planeta. Desi toate supapele acestui sistem economic - spre care nu idealurile umaniste ne imping, ci nevoile - sunt deschise spre eficienta si spre crestere economica, valori la care nu se poate ajunge decat prin „inumana" concurenta.
Voci impotriva globalizarii se fac auzite continuu, pe intreaga planeta. Adaugandu-se celor ocazionale, ce izbucnesc de obicei acolo unde se desfasoara forumuri economice internationale. Faptul ca, pe planeta, rasuna voci antiglobalizare nu poate fi un lucru rau. Dimpotriva, poate fi chiar un lucru foarte bun. La urma-urmei, guvernele pot gresi. Se pot imbolnavi de putere... si nu le strica sa fie readuse pe pamant. Chiar prin demonstratii de strada. Si analistii proglobalizare pot gresi. Asa ca un dus rece nici lor nu le strica. Daca insa e indeplinita o conditie: judecata sa fie dreapta. Judecata multimilor sau a activistilor antiglobalizare. Dreapta si rationala.
Lozincile antiglobalizare, scandate pe intreaga planeta, sugereaza insa de prea multe ori ca politicile proglobalizare sunt lipsite de sansa de a fi judecate in fata unor „curti de apel" care sa se fi constituit in numele prezentului si al viitorului. Mai degraba, ele ni se infatiseaza ca un punct terminal al trecutului.
Activistii antiglobalizare dau senzatia ca se dezbara greu de „populism". De ce am pus cuvantul in ghilimele? Pentru ca tezele populiste sunt specioase. Caracterul lor inselator pleaca de la etimologia cuvantului populism, cu trimitere - in aparenta - la „vointa populara". In realitate, cuvantul exprima cu totul altceva: irationalism si demagogie.
Confuzia apare frecvent si produce deruta. Aplicarea etichetei de „populisti" celor care, in lumea larga, se opun globalizarii, pleaca de la ideea ca ei ar exprima interesul popular. Ascultandu-i pe populisti, milioane si milioane de oameni pot sa creada ca ei vorbesc in numele lor. Numai ca populism nu deriva din popular. Legaturile acestui cuvant trebuie cautate in alta parte, pe filiera istorica a conceptiilor antieconomice. Totul a inceput in America acum un veac. Din randurile fermierilor si ale micii burghezii se constituise, in 1892, Partidul Populist American. Noua formatiune aruncase pe piata o doctrina ce nu lua in seama legitatile economice, intorcand totodata spatele putinelor reguli de politica monetara existente la sfarsitul secolului al XIX-lea. Populistii, care „s-au afirmat" prin programul lor de nationalizare, cereau in plus trecerea la emisiunea nelimitata a banilor ieftini: dolari de argint in locul celor de aur. Ca sa le ajunga. Fara sa priveasca in viitorul apropiat si sa vada ce furtuna inflationista ar fi starnit.
Clubul de la Roma, in schimb, bazandu-si mesajele pe modele matematice ale lumii si civilizatiei, pe analize lucide si temeinice, „s-a razvratit" impotriva ignorantei sinucigase a omenirii, ajutand-o sa-si inteleaga adevarata ei conditie. Semnificativ, in aceasta privinta, este faptul ca o lucrare a parintelui Clubului de la Roma, Aurelio Peccei, „Prapastia din fata noastra", infatisa tabloul lumii amenintat de o criza globala.
Inainte de a i se fi pus punct celui de-al Doilea Razboi Mondial, in vara anului 1944, intr-o mica localitate americana (Bretton-Woods) fusese convocata o importanta conferinta, ce si-a propus sa schiteze modul in care vor circula banii in lumea postbelica. Scop declarat: evitarea dezordinii monetare, exprimata prin inflatii, devalorizari, incetari de plati, blocari de fonduri, care in perioada interbelica au lovit deseori economia mondiala.

Clubul de la Roma si criza actuala (V)
27.08.2009
Sistemul adoptat atunci, ce proiectase in prim-plan etalonul aur-devize, era construit in jurul monedei cu cea mai mare acoperire in aur: dolarul american. Economia Statelor Unite iesise intarita din razboi si toata lumea cauta dolari.
Sistemul conceput atunci era simplu. Dolarii se masurau in aur. Ceea ce insemna ca erau convertibili in aur. Bancile centrale din statele care recunoscusera sistemul stabilit la Bretton-Woods aveau dreptul, la cerere, sa obtina aur in schimbul dolarilor ce le prisoseau. Si invers: sa dea aur si sa primeasca in schimb dolari. Moneda americana devenise cheia schimburilor monetare. Orice raport de schimb intre monede se stabilea in dolari, cursurile fiind fixe. Se admiteau, dar numai in limite foarte stranse, anumite oscilatii, in raport cu oferta si cererea inregistrate de anumite monede. Arbitrul suprem in acest sistem fiind Fondul Monetar International.
Avea sa treaca, de atunci, mai bine de un sfert de secol pana cand, la inceputul anilor ‘70, s-a facut auzit strigatul Clubului de la Roma. Un strigat ce indemna omenirea „sa se razvrateasca impotriva propriei ignorante sinucigase cu privire la adevarata ei conditie". In anii care au trecut din clipa in care s-a facut auzit acel strigat, vreo 38, s-au produs multe transformari pe planeta. Unele idei din rapoartele Clubului de la Roma n-au fost confirmate de trecerea timpului. Altele, insa nici confirmate, nici infirmate, sunt combatute de voci importante ale stiintei mondiale. Ramane insa in deplina actualitate ideea ce a pus in valoare nevoia unei adevarate mutatii in constiinte, care sa conduca spre un nou stil de viata pe planeta si sa-i repuna pe oameni in armonie cu realitatea pe care incearca la nesfarsit sa o manipuleze.
Voi reveni asupra dezbaterilor ce au fost aprinse de rapoartele Clubului de la Roma. Nu insa inainte de a incerca sa raspund la o intrebare ce mi se pare cardinala. Si anume: ce s-a intamplat pe planeta intre momentul de visare de la Bretton-Woods si intrarea omenirii in anii ‘70, timp de mai bine de doua decenii si jumatate, ca sa justifice un atat de puternic strigat de alarma? Cred ca fara raspunsul la aceasta intrebare va fi greu sa intelegem nu doar sensul mesajelor Clubului de la Roma, ci si, mai ales, cauzele crizei actuale.
Se cuvine sa notez, aici, ca mesajele Clubului de la Roma nu erau in niciun fel ecouri ale unui alt strigat, cel din lumea comunista, care in anii ‘70 se avantase in aprige infruntari ideologice intre Est - Vest; un strigat ce nega vehement orice sansa de reusita a capitalismului. Nu conta ca in tarile socialiste saracia deteriora standardul de viata. Nu conta ca se extindeau coruptia si degradarea morala. Impotriva unor astfel de realitati, de-a dreptul dramatice, nimeni n-avea voie sa sufle un cuvant in fostele tari comuniste. Toate sagetile critice erau indreptate impotriva capitalismului „decadent si corupt". Atitudine incurajata si de faptul ca apareau continuu in Occident carti in care se facea o critica aspra consecintelor pierderii omului „printre lucruri" in societatea capitalista. Dar Clubul de la Roma nu s-a inspirat nici din aceasta realitate. Chiar daca in a doua parte a secolului XX, in Occident, poate si sub influenta marxismului, numerosi filosofi umanisti au inceput sa deplanga „dezumanizarea omului" in societatea de consum. Marcuse, bunaoara, in „Eros si civilizatie", sustinea ca originea nefericirii omului este, in ultima instanta, „angoasa sociala" cu care l-a impovarat societatea divizata de relatiile de productie capitaliste. Si avea sa concluzioneze, intr-o alta lucrare, ca omul in capitalism este lovit de „unidimensionalitate", ca expresie a unui stadiu avansat al alienarii. Clubul de la Roma nu avea nicio legatura cu critica filosofica promovata prin vocea scolilor care, depasind atacul global impotriva civilizatiei, treceau la combaterea bine tintita a sistemului capitalist. Mai ales ca un lucru esential ori nu era inteles bine, ori era ascuns din interese ideologice: acela ca nici in capitalism si nici in socialism, in nicio tara, bunastarea nu a fost si nu avea cum sa fie niciodata una pentru toti. Oricum ar fi evoluat economia, nu aveau cum sa aiba toti la fel.
Nu capitalismul - care a deschis portile catre bunastare pentru o mare parte a populatiei planetei - era tinta Clubului de la Roma. Chiar daca, de-a lungul vremii, se dovedise a fi inevitabil un razboi cu acei capitalisti ce nu reuseau sa vada dincolo de propriul profit. Nu pentru a-i distruge, caci odata cu ei ar fi disparut importante resurse financiare, fara a caror implicare omenirea ar fi fost mai trista. Si mai saraca. Dar pentru a-i „cuminti" si a-i determina sa se supuna legilor economice.
Tinta Clubului de la Roma a fost, inca de la inceput, suita de tare ce puteau distruge tot ceea ce insusi capitalismul faurise: lacomia, risipa, nesabuinta.

Continuare: miercurea viitoare
Ziarul Financiar - www.zf.ro

Friday, August 28, 2009

DAN PURIC, membru intr-o alta organizatie cu baza anti-crestina, alaturi de Cristian Pirvulescu, un activist pro-homosexual anti-icoane si religie

Am mai scris aici ce ascundea, si o face in continuare, Dan Puric: apartenenta sa la o organizatie de tip suveica, condusa de secretarul general al Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma, Calin Georgescu, din care fac parte actori, masoni, kaghebisti, securisti si "oameni de bine", de tipul lui Mircea Malita, Sergiu Celac, Daniel Daianu sau Mugur Isarescu. Cu o denumire pompoasa, ca sa nu spun tipic securistica - Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare (IPID) - structura in care Puric a jucat un rol de mim al "strategiei de dezvoltare durabila" a Romaniei a mosit o noua suveica, care se vrea reteaua de baza a unei viitoare formatiuni de elita, al carei candidat se imagineaza, probabil, insusi actorul Dan Puric. Cu un nume la fel de sforaitor - Alianta Profesionistilor pentru Progres (APP), care suna cam ca un fel de combinatie intre APR, URR si GDS, pentru cunoscatori - noua organizatie are ca viziune, conform "Manifestului" sau, ideea generoasa ca "Alianta se naste din coagularea unei diversitati de preocupari, interese si aspiratii de grup pe platforma comuna a slujirii interesului national si adeziunii la valorile europene prin punerea in valoare a celor mai bune si dinamice competente ale tarii".
Lansata cu un mic tam-tam la 14 iunie anul acesta, "Alianta" are de la bun inceput o componenta dubioasa pentru orice crestin ortodox. Respectiv, alaturi de Dan Puric si Calin Georgescu se afla , printre "initiatori" (sau initiati?) si Cristian Pirvulescu, poate cel mai cunoscut membru al societatii civile anticrestine, activist anti-icoane, anti-religie, pro-minoritati cu drepturi peste majoritate si pro-homosexualitate, inclusiv casatorii intre homosexuali.
Desigur, infiltratii in sanul ortodoxiei sau naivii la extrem de pe gardurile ei, cazuti in adoratie pentru guruletul Puric - un actor bun, la fel ca Radu Duda, de exemplu - vor spune ca bietul maestru, mai nou si marele arhitect de la Aiud, nu a stiut nici ce este Clubul de la Roma al prietenului sau, Calin Georgescu, vechiul sau sef de la IPID si totodata noul sau sef de la APP, si nici cine este Cristian Pirvulescu, proaspatul sau coleg de loja centrala in Alianta.
Okay. Sa nu fiu rau. O sa-i explic eu acum cine este Cristian Pirvulescu, cu speranta ca, maine, isi va da demisia din IPID, APP si mai stiu eu ce. Daca nu, ramane cum am stabilit.

Cine este Cristian Pirvulescu

Un adevarat "poli-olog", Cristian Pirvulescu este omul orchestra al societatii civile antrenate de GDS si stipendiate de Soros: editorialist simultan in trei patru ziare - Romania libera, Cotidianul, Bursa, etc - prezent in toate sourile tv posibile, pe orice tema, de la ciorapi de dama la piata muncii, ocupat cu conducerea Asociatiei Pro Democratia, membru si creator al tuturor coalitiilor anti-pro ceva, acum si preocupat cu "profesionalizarea" Romaniei, nu stiu, zau, cand mai are timp sa-si incaseze si cecurile de la cele trei-patru banci si casierii la care este arondat.
Crescut in curtea GDS, in prezent decan al SNSPA, mostenitoarea Academiei de Partid "Stefan Gheorghiu", Cristina Pirvulescu paote fi considerat pe drept cuvant, mai tare ca Voronin si aproape al fel de tare ca Iliescu. Daca Voronin nu a reusit sa schimbe Constitutia si sa devina presedinte intr-un al treilea mandat, in ciuda inabusirii revoltei tinerilor anticomsuniti, Pirvulescu a reusit. Dat jos din functia de presedinte al Asociatiei Pro Democratie cu scandal si batai, la propriu, dupa doua mandate de patru ani, Pirvulescu a trecut usor peste moment pentru a da o lovitura de maestru, si a se intoarce in functie dupa eliminarea contestatarilor de la Clubulurile APD din tara. Astfel, el conduce organizatia al carei buget anual de consum depaseste 1 milion de euro, "pro-democratic", de 10 ani, iar de la anul il va depasi si pe Iliescu. In tot acest timp, sotia sa a ocupat, intamplator, un post la Guvern, exact la sectorul "asociatii neguvernamentale".
Sotia "politologului" Cristian Pirvulescu - cel care a si fost recompensat de fostul sef PNL, Calin Popescu Taricenau, cu premiul “I.C. Bratianu” si a fost propus drept candidat la europarlamentare – Daniela Parvulescu, a fost angajata a Guvernului Romaniei inca din perioada Guvernarii FSN. Daniela Parvulescu ocupa functia de Director in cadrul Cancelariei Primului Ministru, chiar la Directia de Relatii cu Mediul Asociativ, din cadrul Departamentului pentru Analiza si Planificare Politica, unde a ajuns in vremea Guvernarii Nastase. Din 2005 s-a ocupat de constituirea Colegiului pentru Consultarea Societatii Civile, in care un rol central il avea chiar... sotul ei, non-profitorul Cristian Pirvulescu. Presedintele Traian Basescu i-a spus-o de altfel verde-n fata, ca o sa-l mai creada vreodata cand sotia sa isi va da demisia de la Guvern.
Desi fostul si actualul sef al APD pretindea membrilor Pro Democratia sa nu aiba nici ei nici familiile lor legaturi cu alte asociatii neguvernamentale, nici Cristian Parvulescu nici sotia sa nu gasesc vreo incompatibilitate sau vreun conflict de interes in aceasta relatie de cuplu ONG-Guvern.
Pe Pirvulescu il veti intalni in orice comitie a GDS, de la Alianta anti-icoane la asa zisa "Coalitie a Universitatilor curate" sau, mai nou, cea care urmareste legalizarea casatoriilor intre homosexuali, "Opriti codurile". In spatele acestora este o colcaiala de draci. Voi incerca sa le iau pe rand.

Universitatile curat-murdare

Pretins luptator pe calul alb al anti-coruptiei din Universitati, alaturi de Alina Tatiana Mungiu, in realitate Pirvulescu patroneaza o afacere de multe milioane de euro bazata pe pervertirea sufletelor tinerilor.
Iata ce aflam despre SNSPA si Cristian Parvulescu din volumul "Noii precupeţi. Intelectualii publici în România de după 1989" de Adrian Gavrilescu apărut la Editura Compania, dupa cum citeaza si Civic Media:

Cohorte de politologi, securisti, sinecuristi, comunisti, atei si feministi/e

"În 1995, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative îşi inaugurează ciclul universitar, după patru ani în care oferise doar posibilitatea absolvirii de studii postuniversitare. Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice era Ovidiu Trăsnea, fost membru al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice a RSR, achiziţionat de Vasile Secăreş în amintirea epocii în care cei doi se gratulau reciproc pentru producţiile editoriale din vremea comunismului. Rectoratul lui Vasile Secăreş reuneşte foşti combatanţi de la «Ştefan Gheorghiu», din categoria Damian Hurezeanu, şi personaje care nu fuseseră implicate în nici un fel în învăţămîntul politic antedecembrist, precum Mihaela Miroiu sau Cristian Pîrvulescu. Dezideratul SNSPA rămîne consecvent principiilor declarate în 1990, la fondarea Şcolii de Înalte Studii Politice: "susţinerea reformelor politice, economice, administrative şi instituţionale din România, prin intermediul cursurilor consacrate unei pregătiri de elită în domeniul ştiinţelor politice, administraţiei publice şi relaţiilor internaţionale". Versiunea actualizată a menirii SNSPA comentează cu intonaţii dramatice începuturile şcolii: "Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative a apărut din această obsesie. Obsesia creării unor noi elite intelectuale, politice şi profesionale capabile „să vadă şi să audă", să înţeleagă cu un ceas mai devreme coordonatele reale ale schimbărilor care începeau să modeleze o nouă arhitectură politică şi de securitate la nivel european şi global". Dincolo de mesajul propagandistic se găsea o programă universitară racordată la cerinţele domeniului, aşa cum erau ele formulate în şcolile occidentale de ştiinţă politică.
Cu mici excepţii, curricula de la SNSPA se suprapunea celei introduse la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii Bucureşti (FSPA). Rivalitatea celor două instituţii nu s-a definit, aşadar, niciodată prin tematica de la cursuri şi seminarii organizate pentru studenţi, ci prin natura corpului profesoral – studenţii optau în funcţie de aderarea lor la o doctrină politică sau la alta. Miza confruntării era vizibilitatea publică, aproprierea statutului de colectiv respectabil de universitari/analişti politici şi atragerea cît mai multor studenţi. În cazul SNSPA, stigmatul pus de FSPA s-a formulat în două feluri: un segment academic venea după o indubitabilă experienţă în serviciul totalitarismului, manifestată oral sau în scris, ceea ce ar fi prejudiciat procesul de educaţie; escapada fesenistă a lui Secăreş a alimentat supoziţia că SNSPA ar fi fost o pepinieră de cadre a partidului condus de Ion Iliescu, pe modelul Academiei "Ştefan Gheorghiu".
Polemica dusă de SNSPA şi FSPA, rareori prin intermediul presei, s-a mutat şi pe terenul Asociaţiei Române de Ştiinţe Politice (ARSP), organism inactiv tocmai din pricina conflictelor dintre trupeţii celor două tabere. Cazul ARSP, înregistrată legal în 1994, este destul de neclar.
La momentul înfiinţării, în rîndul asociaţilor se găseau Vladimir Tismăneanu, Stelian Tănase (vicepreşedinte), Cristian Pîrvulescu, Dan Pavel, Călin Anastasiu (vicepreşedinte), dar şi persoane fără o conexiune reală cu fenomenul ştiinţei politice, precum Crin Antonescu sau Ralu Filip, sau autori de texte omagiale în perioada totalitară, cum este Victor Duculescu. Doar două surse străine mai oferă informaţii minimale despre ARSP: la Political Studies Association din Marea Britanie (http://www.psa.ac.uk/, 12 februarie 2005), referirea la ARSP trimite la o pagină de Internet – desfiinţată: "a Civic Education Project Romania" –, în timp ce pe site-ul Asociaţiei Americane de Ştiinţe Politice (www.apsanet.org/content_9457.cfm, 23 mai 2006), ARSP este menţionată doar prin preşedintele ei, Ovidiu Trăsnea.
Cele două instituţii educaţionale din domeniul ştiinţelor politice au însă viziuni comune în ceea ce priveşte planul de şcolarizare. La Universitate, faţă de promoţiile anilor de început ai FSPA, care numărau cca 30 de absolvenţi, cifrele arată în prezent creşteri semnificative, pînă la 140 de locuri finanţate de la buget şi 210 locuri cu taxă 27. La începutul ciclului universitar, în 1995, SNSPA oferea doar 25 de locuri la zi la Facultatea de Ştiinţe Politice. Viziunea asupra calităţii serviciilor educative furnizate se schimbă fundamental odată cu suma colectată din taxele de şcolarizare. Astfel, la SNSPA, numărul locurilor subvenţionate de la buget a crescut la 70, cel al locurilor cu taxă a ajuns la 200, iar cifra locurilor de Învăţămînt la Distanţă (IDD) a atins, începînd cu anul şcolar 2000-2001, cota 400. La cîţiva ani, SNSPA şi FSPA scot pe piaţa muncii aproape 1 100 de absolvenţi ai unei specializări de tip Ştiinţe politice, Sociologie sau Relaţii internaţionale. În spatele strategiei de marketing a celor două instituţii stă un calcul străin de morală: odată încasaţi banii din taxe, este prea puţin important dacă l icenţiaţii pot obţine posturi în raport cu pregătirea lor ştiinţifică. Totuşi, la terminarea studiilor, absolvenţilor li se vîntură prin faţa ochilor perspectiva funcţiilor în sectorul parlamentar sau guvernamental, în domeniul politicii externe, al cer cetării, al mass-media şi administraţiei28. Realităţile de pe piaţa muncii sînt mult mai severe decît promisiunile făcute de FSPA şi SNSPA, însă faptul nu-i afectează pe cei care, avînd deja posturi sigure în sistemul administrativ central sau local, îşi doresc o diplomă de dragul de a colecţiona "calificări". Din toată povestea rezultă şi un avantaj: pe spatele sutelor de studenţi, modestia materială a cadrelor didactice din sfera ştiinţelor politice a fost eradicată.

Mormanul de poşete

După retragerea lui Ovidiu Trăsnea de la conducerea Facultăţii de Ştiinţe Politice, funcţia sa a fost preluată de Mihaela Miroiu, al cărei mandat a fost purtătorul a două tendinţe: feminizarea echipei profesorale şi începutul influenţei de familie la SNSPA. În 1995, cînd s-a trecut la "organizarea pregătirii de nivel universitar", în departamentul de ştiinţe politice se găsea o singură femeie: chiar Mihaela Miroiu, titulara unui curs de Introducere în filosofie.
Decanatul Mihaelei Miroiu în cadrul Şcolii a însemnat cooptarea cît mai multor doamne dedicate studierii problemei feministe, direcţie de cercetare oferită în programele de masterat şi doctorat. Aşa a apărut Liliana Popescu, titulara unui doctorat obţinut în Marea Britanie. Au urmat Mihaela Vlăsceanu, Doina Ştefănescu (care a predat la început "pedagogie", iar apoi a ajuns să coordoneze departamentul de pregătire a cadrelor didactice), Alina Mungiu-Pippidi, Daniela Rovenţa Frumuşani (care a părăsit între timp colectivul de la SNSPA), Brînduşa Palade, Ana Mihăilescu, Laura Grünberg, Anca Ghiauş etc. În momentul de faţă, 22 de femei activează la secţia de ştiinţe politice: 7 profesori titulari, 14 profesori colaboratori şi 1 doctorandă. Morbul feminist a atins şi componenta masculină a facultăţii: pot fi menţionate cazurile lui Ştefan Stănciugelu, autorul unor delicioase comentarii feministe şi recenzii în aceeaşi cheie, şi Andrei Ţăranu, galant cronicar al cărţilor Mihaelei Miroiu.
Sfîrşitul erei Secăreş a marcat debutul domniei familiei Miroiu. După o experienţă ministerială la Educaţie, Adrian Miroiu, soţul Mihaelei Miroiu, a devenit decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, unde a condus doctorate şi a predat patru cursuri. O retragere oportună din funcţie a survenit la sfîrşitul lui 2005, în urma unor anchete ale Curţii de Conturi şi ministerului Educaţiei şi Cercetării, cînd postul de decan a fost cîştigat prin alegeri de Cristian Pîrvulescu. Unicul fiu al familiei Miroiu, Andrei, a ajuns lector universitar la SNSPA, unde preda Re laţii internaţionale şi Studii strategice. Tot în mediul matern de la SNSPA şi-a susţinut teza de doctorat, "Sistemul internaţional şi politica puterilor minore. Cazul României, 1913-1989". Lucrarea a fost publicată în 2005, sub titlul Balanţă şi hegemonie, la Editura Tritonic, condusă de Mireille Rădoi, şi ea cadru didactic la SNSPA şi prietenă a familiei Miroiu.
Imediat după publicarea lucrării, Andrei Miroiu a devenit lector universitar. Pentru a fi scutit de contestări, motivate de influenţa familiei sale în SNSPA, Andrei Miroiu s-a autoexilat cu doctoratul la departamentul de Relaţii internaţionale, apoi a abandonat SNSPA pentru Universitatea "Nicolae Titulescu". Pasiunea pentru politica externă nu l-a împiedicat să facă o mică escală în fem inism, favorizată chiar de mama sa.
Familia Vlăsceanu (Lazăr şi Mihaela) s-a alăturat cuplului Miroiu în structura didactică a Şcolii. Mihaela Vlăsceanu, care s-a consacrat pe vremuri «activităţii de formare a conştiinţei socialiste» , a fost fidelă ariei de studii cultural-educative . În 2004 devine rector al SNSPA – al treilea rector-femeie din România, succes notabil al emancipării feministe din ţara noastră. În consonanţă, soţul Mihaelei Vlăsceanu, Lazăr, organizează un seminar de cercetare la instituţia condusă de consoarta sa. Marius Pieleanu, ginerele familiei Vlăsceanu, predă şi el la SNSPA. Cristina Cărtărescu, fosta soţie a lui Mircea Cărtărescu, şi Laura Grünberg, colaboratoarele Mihaelei Miroiu la SNSPA pe probleme de gen, sînt redactor, respectiv redactor-şef la publicaţia AnaLize, editată de Societatea de Studii Feministe "Ana", unde Mihaela Miroiu ocupă un loc central.
Imaginea SNSPA este chiar cea a unei mari familii alcătuite din cîteva cupluri academice: unul ar fi cel format de Vintilă Mihăilescu (şef de catedră şi de puţin timp director al Muzeului Ţăranului Român) şi Ana Mihăilescu (care predă sociologie şi antropologie). Irina Stănciugelu, loială crezului ştiinţific al fostului ei soţ, conferenţiar şi coleg al Mihaelei M iroiu, publică o carte despre feminism chiar la SNSPA împreună cu Ana Bulai, sociolog, soţia lui Alfred Bulai, conferenţiar şi prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Politice din Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, dar şi preşedinte al Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale. Reţelele matriarhatului de la SNSPA sînt tulburate din cînd în cînd de bărbaţi discreţi. Paradoxul face ca tocmai Mihaela Miroiu să deplîngă deteriorarea spaţiului universitar din pricina "favoritismului", a "spiritului de clan" şi a "clicilor", şi să se îndoiască de tentaţia membrilor "clanurilor academice» de a se căi pentru propriile păcate."

Coalitiile anti-credinta

Colega lui Pirvulescu, Mihaela Miroiu, ca sustinatoare a campaniei anti-icoane avea sa afirme intr-un articolas din revista GDS, "22", in calitate de "crestin ortodoxa practicanta", probabil ca si domnul Dan Puric, ca "personal as adera mai degraba la varianta ecumenic-umanista, multiculturalista pentru spatiul public: oricare ar fi credinta unei persoane, ea ar putea sa isi regaseasca simbolurile religioase sau nereligioase, in deplin respect si acceptare reciproca. Daca acest lucru este foarte dificil, cred ca este de preferat varianta neutra, nu impunerea simbolurilor majoritatii. Pe scurt, daca as fi parintele unui copil catolic, protestant sau musulman sau liber-cugetator, as simti ca simbolurile unei singure religii in scolile publice il fac pe copilul meu sa se simta exclus sau deviant".
Iata si scrisoarea de sprijin a trogloditului Moise, initiatorul demersului anti-icoane prin intermediul Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, sustinut cu sarg de Cristian Pirvulescu:

Retragerea simbolurilor religioase din şcolile publice

Scrisoare deschisă către Ministrul Educaţiei şi Cercetării Mihail Hărdău,
privind recomandarea CNCD legată de retragerea simbolurilor religioase din şcolile publice

Domnule Ministru,

Recomandările făcute de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, reprezintă un fundament important pentru crearea unui mediu şcolar neutru, în care drepturile fundamentale ale elevilor şi cadrelor didactice să fie respectate.

Responsabilitatea care vă revine este clară şi nu poate fi evitată prin solicitarea ca Parlamentul să decidă în această chestiune. Reformele atrag nu de puţine ori reacţii de opoziţie şi riscuri de imagine, dar aceste considerente nu trebuie să primeze în cazul în care reprezentanţii autorităţilor publice urmăresc cu adevărat instaurarea unui cadru democratic veritabil în această ţară.

Având în vedere recomandările C.N.C.D., vă solicităm, domnule Ministru, să dispuneţi elaborarea şi implementarea unei norme interne, într-un timp rezonabil de scurt, prin care să reglementaţi prezenţa simbolurilor religioase în instituţiile de învăţământ public Această normă internă trebuie să se fundamenteze pe principiile prin care Ministerul Educaţiei şi Cercetării:

1. să asigure exercitarea dreptului la învăţătură şi accesul la cultură în condiţii de egalitate.
2. să respecte dreptul părinţilor de a asigura educaţia copiilor potrivit convingerilor lor religioase şi filosofice.
3. să respecte caracterul laic al statului şi autonomia cultelor.
4. să asigure libertatea de religie, conştiinţă şi convingeri a tuturor copiilor în condiţii de egalitate. 5. să afişeze simbolurile religioase doar în cursul orelor de religie sau în spaţiile destinate exclusiv învăţământului religios.

Aceste principii, concordante cu cadrul legal existent în acest moment în România, vor asigura respectarea dreptului fundamental la libertatea de gândire, credinţă şi religie pentru toţi copiii din România, indiferent de opţiunile lor religioase sau filosofice sau ale familiilor din care provin. Nerespectarea lor lasă România cu un grav deficit de democraţie. Situaţia discriminatorie din şcoli înregistrată la acest moment nu poate fi perpetuată. Este ştiut faptul că majoritatea ţărilor europene şi Statele Unite au reglementat clar acest lucru în sensul consacrării neutralităţii confesionale a învăţământului public. Rugăciunile de la începutul anului şcolar, prezenţa simbolurilor religioase şi maniera confesională de derulare a orelor de religie fac ca majoritatea şcolilor publice din România să aibă caracterul unor şcoli confesionale, foarte departe de ceea ce ar trebui să fie un cadru neutru de învăţământ.

Cultura democratică a unei societăţi nu este un dat pur şi simplu, ci se formează în timp şi ca urmare a unor dezbateri publice, uneori aprinse, pe teme care privesc principiile democratice care stau la baza acesteia. După cum era de aşteptat, multe dintre reacţiile apărute după decizia CNCD au fost vehemente şi, de multe ori, agresive şi insultătoare la adresa profesorului Emil Moise şi a celor care i-au susţinut petiţia. Ele denotă o precaritate a culturii civice şi o înţelegere greşită a conceptelor utilizate în discursul public, precum cel de “discriminare”. Ideea că demersul pe care îl susţinem ar fi unul anticreştin şi antireligios reprezintă o deturnare a poziţiei noastre şi o punere a problemei într-un cadru care ne este străin. Dimpotrivă, demersul nostru are ca obiectiv asigurarea respectării drepturilor individuale ale tuturor cetăţenilor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare astăzi în România. A lua în considerare numai drepturile unor cetăţeni, fie ei şi în majoritate, şi a susţine că libertatea religioasă a acestora este îngrădită prin solicitarea retragerii simbolurilor religioase din şcoli, în afara unui cadru determinat, reprezintă o poziţie care nu ţine seamă de egalitatea în faţa legii a tuturor membrilor societăţii noastre. Mai mult, declaraţiile celor care doresc menţinerea simbolurilor religioase în şcolile publice, fac referire la articole de legi şi prevederi internaţionale care, de fapt, susţin punctul de vedere favorabil neutralităţii confesionale şi deciziei CNCD.

Domnule Ministru, aşteptăm o decizie din partea dumneavoastră conformă cu recomandarea CNCD. Aceasta ar reprezenta un alt pas important al României spre o societate democratică. Vă asigurăm de întregul nostru sprijin în acest sens, inclusiv prin acordarea, la cererea dumneavoastră, a unei eventuale asistenţe şi expertize juridice pe această temă.

Semnături:

Organizaţii neguvernamentale:

Andreea Marc - Liga pentru Educaţie, Cultura şi Sport LECUPO Iaşi
Cătălin Teniţă – Societatea Culturală Noesis
Cristian Pîrvulescu – Asociaţia Pro Democraţia
Daniel Vighi - Atelierul Civic Ariergarda, Timişoara
Diana-Olivia Hătneanu – APADOR - CH
Dorina Năstase - Centrul Român de Studii Globale
Emil Moise – Ombudspersons for National Minorities
Gabriel Andreescu – Centrul de Studii Internaţionale
Gabriel Penciu – Association Culturelle et Amicale Roumaine
Ioana Avădani – Centrul pentru Jurnalism Independent
Joanne Richardson - Asociaţia D Media, Cluj
Laura Grunberg – Societatea de Analize Feministe AnA
Liliana Popescu - Fundaţia “Proiectul pentru Educaţie Civica şi Dezvoltare Academică”
Magda Matache - Romani CRISS – Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii
Răzvan Martin – Agenţia de Monitorizare a Presei
Remus Cernea – Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă
Romaniţa Iordache – ACCEPT
Smaranda Enache – Liga Pro Europa
Renate Weber, Soros
Mircea Toma, Cai verzi pe pereti

"Noua Inchizitie Ortodoxa"

Scandalul anti-crestinilor a declansat o serioasa solidaritate a societatii civile crestine dand nastere Coalitiei pentru respectarea sentimentului religios, care, avand drept coordonatoare Asociatiile ProVita si Civic Media, a reusit sa castige procesul cu CNCD (Vezi http://www.salvati-icoanele.info/). Dar anti-crestinii maladivi nu s-au lasat. Au inceput atacul la Legea Cultelor, apoi la manualele si orele de religie. Iata ce scria colegul de "profesionalizare" al domnului Puric despre noi, cei care aparam Ortodoxia, asemuiti, ca si copiangii de Tarziu si Codrescu cu "Fundamentalismul noii Inchizitii (B.O.R.), inradacinat in radicalismul pseudo-ortodoxist al perioadei interbelice (culminind cu Miscarea Legionara de extractie ortodoxa)".

Cristian Pirvulescu in Romania libera: "In acest moment dezbaterea privind statul icoanelor in scoli (publice) este doar un pretext. Problema reala este raportul Statului cu Biserica. Caci, dincolo de discutii, ramane intrebarea: Cum a fost posibil cazul (Manastirii) Tanacu? (unde a fost ucisa o tinara prin schingiuire si false exercitii de exorcizare)
Daca statul ar fi fost un spatiu public, nu un mozaic de spatii private concedate unor parti cu tendinte hegemone ale societatii, reactia statului ar fi fost alta. E o dovada in plus ca statul nu poate fi decat un loc public, o res publica, in care toti cetatenii sunt egali. El nu este, sau nu trebuie sa fie, cel putin ca realitate, subiectul (supus) vreunei religii, credinte, doctrine, filosofii sau ideologii caci, dand politicii adevarata sa semnificatie, ar fi dator sa se transforme intr-un loc neutru. Pentru aceasta, educatia copiilor trebuie sa privilegieze studiul autentic, nu doar formal, al drepturilor civice si constitutionale, astfel incat acestia sa inteleaga ca libertatea de constiinta se manifesta prin gandire critica, nu prin stimularea ignorantei si simularea credintei (practicata de BOR).
Liberul arbitru ar trebui sa triumfe, dand fiecaruia autonomia la care are dreptul. Statul, cu scolile publice si institutiile sale nu poate fi spatiul unei religii sau a alteia."
Mai lipseste "Traiasca Lupta pentru Pace!"...

"Mana de bigoti"

La fel, subiectul actelor biometrice a fost tratat de distinsul "politolog" de serviciu al unei lumi in declin, in acelasi mod ca si epigonii sai "ortomorfodocsi", Tarziu, Codrescu si, probabil, "maestrul" Puric.

Cristian Pirvulescu in Cotidianul: "Încă o dată jocul intelectual de-a relativismul, combinat cu tradiţionala înclinaţie conservatoare către abandonul raţiunii ca mijloc privilegiat de cunoaştere, a făcut loc, pe un câmp cultural fertil, fanatismului şi ignoranţei. Şi nu întâmplător în această Românie au înflorit milenarismele, căci după 1990 a fost încurajată atitudinea ostilă a publicului faţă de gândirea critică. Aşa că, de la scandalul Tanacu la isteria paşapoartelor biometrice, trecând prin etapa introducerii icoanelor în spaţiul public paralel cu scoaterea teoriei evoluţioniste din manualele de biologie, drumul a fost liber.
Dar oare către ce urma să se îndrepte noua societate românească astfel croită? Către ignoranţă? Aşa s-ar părea, câtă vreme statul, spaţiu public prin vocaţie, a fost pus în derută de câţiva ignoranţi bigoţi atunci când panica indusă de „numărul Fiarei“ prezent în paşapoartele biometrice a cuprins o parte a opiniei publice."
Si inca: "Cum în codurile de bare cifrele sunt grupate de trei ori câte şase, conspiraţia satanică a fost dezvăluită. Iar profesorii de religie s-au transformat, de multe ori, în agenţi ai acestei teorii conspiraţioniste, strângând de la elevii lor prea puţin pregătiţi să le reziste tabele de semnături împotriva paşapoartelor biometrice. O diversiune? Probabil mai mult decât atât, chiar dacă isteriile antisectare din anii ’70-’80, propagate de fosta Securitate pentru a controla o societate atomizată şi copleşită de criză, seamănă destul de bine cu ceea ce s-a întâmplat în ultima lună. Căci fondul care a permis această stranie derivă a rămas intact."
Deci, Securitatea e mana in mana cu Biserica si "cativa ignoranti bigoti" - Parintii duhovnici Justin, Arsenie, calugarii de la Sfantul Munte si vreo 800.000 de semnatari impotriva cipurilor - iar "elitele" si "intelectualii" se apara strans uniti in jurul GDS, din toate Punctele cardinale. Ati inteles, nu?! Teoriile micilor plagiatori Badin, Bichir si Tarziu - neoasii romani "misionari" - sunt, de fapt, ale lui Pirvulescu!

Homosexuali din toate ONG-urile, uniti-va!

Asta nu e tot. Pirvulescu se remarca drept pastorul homosexualilor din "societatea civila". Iata cum comenta "poliologul" reactia romanilor in urma unui mars al bolnavilor inversionisti prin centrul Capitalei: „Ortodoxia romaneasca este o ortodoxie de suprafata. Pe cat de populara, pe atat de ineficienta in a-si mobiliza simpatizantii s-a dovedit Biserica Ortodoxa”. Presa vremii noteaza: "Lipsa de informare si traditia ortodoxa sunt vazute de Cristian Parvulescu si Sebastian Lazaroiu ca principalele cauze ale intolerantei. Politologul Cristian Pirvulescu si sociologul Sebastian Lazaroiu au salutat normalitatea evenimentului de sambata: o manifestatie a unor cetateni in numele diversitatii, o contramanifestatie a opozantilor, jandarmii care si-au facut datoria; ca in tarile civilizate. Pirvulescu crede ca „gay pride-ul” de sambata si-a atins scopul: a deschis dezbaterea despre legalizarea casatoriilor intre cuplurile gay, in fond despre egalitatea juridica a cetatenilor. „Problemele juridice ca partajul, mostenirea cer implicarea statului. Gay pride-ul a reusit sa atraga atentia asupra problemei egalitatii juridice”, a spus Pirvulescu." De altfel acesta este scopul principal al agitatiei create de asa-zisa "Coalitie Opriti Codurile", in fapt aceeasi gasca de stipendiati ai Retelei Soros pe care o gasim in orice manifestare publica anti-romaneasca de 20 de ani incoace, conform planului fondatorului GDS, komisarul stalinist Silviu Brucan. Si bilantul negru poate continua aproape la nesfarsit...

Pe scurt, acesta este colegul dlui Puric. Stim ca cine se-aseamana se-aduna. Si, desigur, dl dr Pavel Chirila are dreptate: multi din cei care platesc gras au fost bine primiti, chiar si in centre paleative pe care deja le sponsoriza Manastirea Petru Voda si chiar cand respectivii "anonimi" erau si mai sunt inca cercetati penal pentru afaceri nelamurite cu petrolul tarii, evaziune fiscala si spalare de bani. Intrebarea e simpla: poti sa stai si cu Cluburile si Aliantele anti-crestine in traista - ca sa nu zic in alta parte - si cu sufletul la Aiud? Raspunsul e la fel de simplu.

Pentru cine are rabdarea sa-l asculte pe colegul lui Dan Puric si Calin Georgescu debitand despre "rolul Bisericii intr-un stat laic":



Vezi si
Parintele Justin Parvu despre potrivnicii Manastirii de la Aiud (cu tot cu calugari si rufe atarnate la uscat care displac vederii prea finute a intelectualilor care, stim bine, nu-si spala niciodata blana, doar si-o schimba)