Saturday, October 17, 2009

UN ZIARIST EVREU DE AZI, Tesu Solomovici, despre un ziarist de front de ieri: Ion Antonescu. Viata si moartea maresalului Antonescu

Viata si moartea maresalului Antonescu

Numarul acesta al "Dosarelor Ultrasecrete" cuprinde fragmente din noua lucrare a lui Tesu Solomovici intitulata "Viata si moartea maresalului Ion Antonescu".

Autorului i s-a parut paradoxal ca desi exista un munte de cercetari referitoare la epoca in care a trait maresalul si la scrierile si actiunile sale, iubitorului de istorie nu-i sta la dispozitie nicio ampla biografie a personajului. Se stie ca din varii motive, inainte de cucerirea puterii, la 4-6 septembrie 1940, nimeni nu a indraznit sa scrie o carte despre militarul aflat, in genere, in dizgratia regelui Carol al II-lea; in anii cand a fost Conducatorul Statului nu a permis sa se scrie si sa se publice o carte despre el, iar in anii comunismului regimul il vroia uitat. Postdecembrismul a reaprins curiozitatea publica pentru maresalul care fusese condamnat pentru crime de razboi si executat la 1 iulie 1946. Alaturi de multe cercetari serioase au aparut altele cu iz apologetic, ulterior, din initiativa prezidentiala, o Comisie Internationala de istorici romani si straini, coordonata de Elie Wiesel, s-a straduit sa puna randuiala in modul cum e perceput Ion Antonescu de democratia romaneasca. Tesu Solomovici s-a straduit sa descrie in volumul amintit o viata - cea a maresalului Ion Antonescu.

Ion Antonescu devine ziarist

In anul 1913, Ion Antonescu avea gradul de capitan. Tanarul ofiter va avea prilejul sa traiasca din plin evenimentele care zguduiau din temelii Peninsula Balcanica. Zona era in plina fierbere inca din 1908-1909, de cand vecina Romaniei, Bulgaria, se proclamase independenta, iar Austria se grabise sa anexeze Bosnia si Hertegovina. In 1911 izbucnise Razboiul italo-turc, iar un an mai tarziu, in toamna lui 1912, Bulgaria, Serbia, Grecia si Muntenegru declansasera razboiul de eliberare de sub jugul Semilunii turcesti. Ion Antonescu, desi nu era plasat in varful puterii, intelege ca Romania nu va putea sta impasibila in timp ce harta acestui colt de lume e in schimbare. Cand regele Carol I apreciaza ca Romania trebuie sa primeasca compensatiuni teritoriale la granita dobrogeana, iar marile puteri, prin Protocolul de la Petersburg, nu ne acorda decat o fasie neinsemnata cuprinzand Silistra, Antonescu e revoltat. In cercurile militare pe care le frecventeaza el vorbeste cu glas tare despre o actiune energica impotriva Bulgariei". Nu trece mult timp, si intr-adevar armata romana, dupa 36 de ani, trece pentru a doua oara Dunarea.
Intrarea in Razboi a Romaniei inclina brusc balanta, si Bulgaria e silita sa capituleze. Interventia romaneasca fusese hotaratoare. La 17 iulie se intruneste la Bucuresti "Conferinta Pacii", iar la 28 iulie se incheie Pacea de la Bucuresti. Romania castiga Cadrilaterul. Dar razboiul jucase rolul de arbitru in Balcani, dovedise puterea si influenta sa in politica europeana, va rezuma istoricul Mihail Polihroniade. La aceasta concluzie ajunsese si Ion Antonescu, care cauta o cale de a-si exprima public opiniile.
Generalul Grigore Crainiceanu, un militar savant, membru al Academiei Romane, scotea in acea vreme "Buletinul Armatei si Marinei". Crainiceanu care avea laude pentru Antonescu i-a propus acestuia sa scrie ceva pentru revista sa.
Astfel, in numarul 1 din ianuarie 1913, al "Buletinului Armatei si Marinei" a aparut primul articol semnat Ion Antonescu; niste observatii curajoase si bine gandite din punct de vedere militar pe marginea razboiului turco-italian. Antonescu justifica gestul razboinic al italienilor care se bateau departe de Roma, tocmai in Tripolitania, pentru stapanirea unui colt arid de desert.

Razboiul din Tripolitania

"Tripolitania, in trecut pe aici trecea singurul drum strategic, care unea Egiptul cu Marocul, Asia cu Africa. Pe aici au inaintat victorioase coloanele fanatice ale Arabilor si Turcilor, si in sfarsit numai pe aceasta cale au reusit sa puna prima oara piciorul in Europa, debarcand in Spania, scrie Ion Antonescu.
La Tripolitania aspirau deopotriva si in ascuns atat Franta, cat mai ales Anglia. Prin cucerirea acestei provincii cele doua popoare antice, in interesul comun, sperau sa-si dea mana, sa stapaneasca astfel intreg Nordul Africii, sa domine cu desavarsire si definitiv marea Mediterana si sa comande fara nici o restrictiune, cand o sa vrea si cum o sa vrea drumul Indiilor.
Ruptura este dureroasa, si pentru totdeauna Italia va prezenta in Tripolitania vointa si dorinta Germaniei, vointa si dorinta >. Prin noua situatie creata, puterea <Intreitei intelegeri> in Mediterana este definitiv taiata drept la mijlocul ei.
Acestea sunt adevarurile si numai imprejurul lor trebuie cautata originea conflictului african".

Conceptia despre razboi

Pentru tanarul ofiter Antonescu, razboiul este un mijloc, si anume cel din urma si in acelasi timp si cel mai puternic, la care o tara recurge in ultima instanta pentru atingerea unui anumit scop. Este cel din urma mijloc, la care am zis ca se recurge, fiindca atat natiunea, cat si guvernul sau isi dau perfect seama, ca el impune jertfe, ale caror grave consecinte se rasfrang asupra activitatii momentane si viitoare a intregului stat.
Asadar din aceasta una si singura observatiune este usor de inteles, ca nimeni nu recurge la razboi decat ca ultim argument si numai pentru atingerea unui scop de o importanta vadit imperioasa.
Si subliniem aceste din urma cuvinte pentru a se sti inca o data mai mult, ca a trecut vremea razboaielor asa zise personale, pornite pentru satisfacerea unei ambitii individuale si cu totul straine de interesul comun. Aceste razboaie apar in istorie chiar din primele ei pagini si dispar odata cu Waterloo, cand Europa s-a coalizat pentru ultima oara nu in virtutea unui principiu, ci pentru distrugerea unui geniu".
Ca un popor sa iasa victorios dintr-un razboi trebuie sa posede vointa de a rezista, de a lupta, de a invinge, intr-un cuvant "vointa de a trai si a progresa". Gasim in aceste randuri crezuri pe care Ion Antonescu le va respecta cu sfintenie toata viata.

Antonescu despre educatia tinerilor

In aprilie 1913, Ion Antonescu participa ca invitat la Congresul International de Educatie Fizica, organizat la Paris, de Facultatea de Medicina. Atasatul militar roman asculta somitatile medicale si publice franceze si intelege importanta "renasterii psihice a unei natiuni". El raporteaza la Bucuresti: "Energia unui popor nu este altceva decat rezultatul calitatilor sufletesti, cu care el e inzestrat. Calitatile sufletesti dau nastere vointei de a rezista, de a lupta, de a invinge, cu un cuvant vointei de a trai si progresa.
Astazi mamele fac educatia fizica a copiilor lor cu chinina, flanele "Jager", sosoni, blanuri scumpe si inele pretioase. Totusi cine pierde speranta este un invins si noi n-avem nevoie decat de invingatori. Suntem convinsi, ca mai curand ori mai tarziu, mamele se vor patrunde de frumoasa si nobila menire ce au si, reapucand pe adevaratul drum, vor contribui cele dintai si in cea mai larga masura la indrumarea si desavarsirea calitatilor noastre intelectuale, morale si fizice. Avem aceasta speranta si ne mandrim cu ea.
Educatiunea fizica este primul factor de viata al rasei. Caminul creaza rasa. Femeia face prin maternitatea sa caminul. Trepiedul social al educatiunii fizice este constituit din camin, care face rasa, din scoala, care o educa, si din cazarma, care o apara...
Facem apel la conducatorii si guvernantii nostri, ca luand exemplu de la Franta oficiala si intelectuala, sa imbratiseze cu un moment mai devreme chestiunea educatiei fizice a poporului nostru, educatie, de care nu ne sfiim sa o spunem are foarte multa nevoie. Parintii, profesorii si ofiterii vom fi cu totii raspunzatori mai tarziu, daca nu vom face din educatia fizica si morala a poporului prima noastra preocupare. De ce folos poate fi societatii si patriei, individul, care, superior ca minte, a reusit, dupa studii briliante sa ia licenta la 20 de ani si sa fie ofticos la 25 de ani?. Tara are nevoie de indivizi cu plamani dezvoltati, cu organe sanatoase si cu inima de fier. Cu un astfel de material putem privi cu incredere viitorul si impune respect si teama tuturor vecinilor nostri". Antonescu avea sa ilustreze aceasta teza cu imaginea Turciei, ale carei armate cucerisera lumea, dar stoarse de vlaga si energie, aveau sa sufere infrangeri dupa infrangeri.

Campania din Bulgaria

In campania din Bulgaria, din 1913, capitanul Ion Antonescu ocupa functia de sef al Biroului de Operatii in Statul Major al Diviziei I de cavalerie. El aduce servicii atat de importante armatei romane incat i se acorda cea mai inalta distinctie militara: Virtutea Militara de aur. Operatiunile militare ii ofera prilejul lui Antonescu sa dea o ochire larga asupra evenimentelor, si sa caute intelesuri istorice. Adrianopol, de pilda, nu este doar o cetate pe harta operatiunilor razboinice, ci "capatul unei glorii, care dispare si se stinge. Antonescu nu-si dispretuieste dusmanul, dimpotriva, are lauda pentru Sukri Pasa, aparatorul cetatii: Vointa si constiinta unui om a facut un timp destul de indelungat ca toata suflarea omeneasca sa priveasca cu neliniste, incordare si curiozitate, inspre acest de mai multe ori incercat colt al pamantului, noteaza Antonescu in carnetele sale de razboi. Prin cunostintele sale, prin tactul si mai ales prin taria sa de caracter Sukri Pasa a facut ca cetatea sa reziste un timp mai indelungat decat i-ar fi ingaduit starea actuala a fortificatiilor sale.
Cronicile de razboi ale capitanului Ion Antonescu dezvaluie convingerea autorului ca Razboiul din Balcani din 1913 nu fusese decat preludiul marelui Razboi pentru intregirea neamului romanesc, care avea sa se porneasca cativa ani mai tarziu.
Tesu Solomovici

Continuarea la
Dosare ultrasecrete

Conducatorul statului sta de vorba cu rabinul evreilor
De cate ori a stat de vorba maresalul Ion Antonescu cu sef-rabi­nul Alexandru Safran, liderul religios al evreimii-ro­ma­ne? "De cateva ori" - mar­turiseste sef-rabinul. "Nicio­data!" - zice istoricul israelian Jean Ancel, aruncand nedrept asupra marelui rabin umbrele imposturii....



Antonescu si Regele Mihai - ambiguitatea unor relatii si sentimente
Ca toti militarii de cariera, generalul Ion Anto­nescu este un monar­hist convins, confruntarea cu fostul rege Carol al II-lea nu i-a diminuat credinta in regalitatea tarii. Pro­clamandu-se Con­duca­torul Statului, generaluls-a grabit sa-i limiteze lui Mihai I prerogativele regale....




Regele Mihai despre Antonescu
Cel mai exact cronicar al relatiilor dintre Regele Mihai si Ion Antonescu este insusi regele: "Revenind pe tronul Romaniei, populatia era incantata sa vada urcand pe tron un Rege de 19 ani, scrie Mihai I. Dar asta nu inseamna ca situatia mea s-a schimbat in vreun fel. Am ramas, timp...

PREMIERA - DECLARATIA lui Ion Iliescu la Parchet in "Dosarul Revolutiei", data in 20.02.2009. FACSIMIL INTEGRAL

Declaratie

"Incercarile unora de a plana raspunderea pentru diversiunea terorista pe seama noii structuri de putere care s-a infiripat in noaptea de 22 decembrie (...) au fost si sunt expresia unei actiuni politice urmarind discreditarea noii puteri provizorii (...) in toata aceasta perioada, singura structura coerenta, cu autoritate a fost Armata, pe care s-a si sprijinit in acele zile noua putere de stat, nestrucutrata inca! (...) In decembrie 1989 eram director la Editura Tehnica... fiind urmarit zi si noapte de trei Dacii pana in dimineata zilei de 22 decembrie cand masinile au disparut.... in momentul in care la Televiziune s-a anuntat fuga lui Ceausescu... am plecat spre Televiziune. Multi m-au recunoscut si m-au indrumat spre Studioul 4, unde era un fel de tribuna perpetua... simteam pericolul vidului de putere si al posibilei degenerari spre o stare de anarhie, de aceea in cuvantul meu am facut apel la nevoia de organizare. Spontan mi-a venit ideea sa fac apel la cei care doresc sa se organizeze in acest efort colectiv, sa ne intalnim la sediul CC, la 17.00 dupa-amiaza".
In declaratia sa, Iliescu arata cum a luat legatura la Ministerul Apararii cu gen. Victor Stanculescu, care i-a dat raportul despre situatia de dupa fuga dictatorului, dupa care vorbeste de prezenta sa in sediul CC: "am fost indrumat spre biroul lui Ceausescu si de acolo in balconul care devenise tribuna publica. Masa de oameni din piata m-a privit cu simpatie".
Declaratia continua cu redactarea unei proclamatii catre tara de catre el si cei aflati in biroul lui Ceausescu, moment in care "un foc a lovit fereastra, urmat apoi de rafale", fapt ce i-a determinat pe cei din incapere sa plece din cladire. Iliescu a ajuns cu un taxi - spune el - la MApN unde s-a reintalnit cu grupul de redactare (Petre Roman, Silviu Brucan etc), de unde a plecat cu un TAB la Televiziune. Si acolo, sustine Iliescu, a fost vanat in momentul in care a vrut sa difuzeze pe post comunicatul: "S-a tras... ne-am aruncat la podea, geamurile sparte au cazut peste noi, eu m-am ranit la o mana si la genunchi, un geam cazut peste mine mi-a strapuns haina, camasa, provocandu-mi o zgarietura la omoplat".
Declaratia a continuat cu elicoptere care mitraliau Televiziunea: "Acesta a fost momentul cel mai dramatic pe care l-am trait si caruia nu-i gaseam explicatia. Cine tragea si de ce?... Gandul ne-a dus spre posibile grupuri ale lui Ceausescu, special instruite (...) De unde veneau profesionistii diversiunii? Suspiciunea noastra s-a indreptat imediat spre structurile Securitatii... ce aveau asemenea preocupari. Anchetele facute asupra Unitatii USLA ca si asupra directiilor speciale de protectie si paza nu au fost concludente. Ca si discutiile initiate de Brucan cu generalul Vlad. Am fost cu totii de acord cu masura de a trece Securitatea si MAI sub controlul Armatei." (...)
"In aceste conditii grupul restrans din CFSN, care ne aflam la MApN, a luat in noaptea de 23 spre 24 decembrie decizia organizarii procesului la Targoviste, insarcinandu-l pe gen. Stanculescu cu organizarea intregii actiuni. El a luat legatura atat cu Procuratura Generala, cat si cu Tribunalul Suprem pentru a desemna procurorul si judecatorii si pe cei doi avocati din oficiu. Din partea CFSN i-am desemnat pe Gelu Voican Voiculescu si pe Virgil Magu­reanu, sa asiste ca martori. Gen. Stanculescu a asigurat toata logistica necesara (deplasarea cu helicopterul) si a stabilit cu comandantul Kemenici masurile necesare in cadrul Unitatii".
"In ciuda tuturor criticilor privind modul improvizat in care s-a desfasurat procesul, concluzia finala a fost ca aceasta nu a fost o decizie gresita". (...)
"Am acordat toata increderea grupului de comanda desemnat drept Consiliul Militar Superior din care faceau parte Guse, Stanculescu si Voinea - membri ai CFSN (este vorba de actualul procuror Dan Voinea care, chipurile, studiaza Dosarul Revolutiei de 20 de ani, acum la toarta cu "revolutionarul" de serviciu Maries - nota mea).
Mai departe Iliescu a justificat cum a inlaturat conducerea Armatei, afirmand despre gen. Stefan Gusa (n.n. - cel care a impiedicat intrarea armatei ruse in tara prin ordinul dat catre frontiere: "soldati, muriti pe brazda") ca ar fi fost "nervos, surescitat, nesigur pe sine", motiv pentru care "in grupul restrans de conducere al CFSN am luat decizia de inlaturare de la comanda a gen. Guse... am decis numirea in functia de ministru al Apararii pe gen. Militaru".
Despre perioada conspirativa, Iliescu afirma: "La inceputul anilor '80 - am stabilit unele relatii si am avut mai multe intalniri conspirative cu un grup restrans (compus din gen Ion Ionita - for ministru al Apararii, gralul Militaru si Vorgil Magureanu - pe atunci lector la Stefan Gheorghiu)..."
Declaratie obtinuta de Razvan Savaliuc si ingropata in ZIUA
Documentul integral mai jos (in mod ciudat, are doua incheieri): dati click pe poze
Foto sus: Articolul din Time Magazine, din aprilie 1986 in care Iliescu era desemnat drept succesorul lui Ceausescu




MISTERELE "REVOLUTIEI". Radu TINU: Romanii au dansat pe muzica CIA si KGB. Rich HALL: Dan Voinea si Securitatea contesta la unison gloantele dum-dum

de Tiberiu Kiss
17/10/2009
Fostul adjunct al Securităţii Timiş, maior (r) Radu Tinu (foto stanga), afirma în urmă cu ceva vreme pentru ziarul nostru că nu românii au provocat prăbuşirea regimului comunist. El spune că ei doar "au dansat pe muzica altor servicii de securitate", în special CIA şi KGB. Securitatea ştia că în Ungaria se fac "repetiţii" pentru înlăturarea lui Ceau­şescu. Securitatea trimisese agen­ţi în taberele de antrenament unde se pregăteau "scân­teile" Re­voluţiei.

"STEP, PENTRU CIA, KALINKA, PENTRU KGB"

Mr. (r) Radu Tinu a avut şansa, dar şi neşansa de a fi implicat, din plin, în "revoluţia anticomunistă" de la Timişoara. Şansa, pentru că a văzut cum se face istoria. Neşansa, pentru că a trebuit să suporte 717 zile de detenţie.
"Revoluţia care a început la Timişoara nu a fost decât o mască, iar pastorul Tökés László, doar un pretext penibil. Revoluţia nu am făcut-o noi, românii, ci doar am dansat pe muzica altor servicii de informaţii. Step, pentru CIA, şi kalinka, pentru KGB", este de părere Radu Tinu.
Ofiţerul de informaţii timişorean susţine că, încă din momentul în care Bush şi Gorbaciov şi-au "dat mâna pe un vapor acostat în larg", Securitatea română ştia că se acţionează concertat atât de americani, cât şi de ruşi, pentru înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu.
Fostul adjunct al Securităţii Timiş spune că tot ceea ce a declarat premierul maghiar, Miklos Nemeth, despre "antrenarea rezistenţei" este adevărat.
"Tabăra era la Bicske, în Ungaria. Am reuşit să înfiltrăm acolo trei informatori, aşa că ştiam tot ce mişcă. Toţi românii care treceau Mureşul erau duşi acolo şi antrenaţi. O dată la trei luni, veneau securiştii maghiari de la AVO - serviciul de spionaj - şi luau românii din tabără şi-i duceau în faţa Ambasadei României din Budapesta ca să manifesteze împotriva regimului. Capul mişcării disidente era un fost student la ASE, originar din Lugoj, actualmente plecat în America."
"Cert e că, cu două luni înainte de evenimentele din decembrie, ungurii au început să dea românii înapoi. Dacă treceau Mureşul cinci români, ei dădeau înapoi zece inşi. Am ştiut şi lucrul ăsta, că ceilalţi erau agenţi de-ai lor...", susţine Radu Tinu.

VICTOR STĂNCULESCU, AGENT BRITANIC

Fostul adjunct al Securităţii Timiş povesteşte că generalul Atanasie Stănculescu nu a fost niciodată agent maghiar, ci englez. "Nu degeaba s-a refugiat în Anglia, când a avut pro­bleme după '90", consideră ofiţerul de informaţii. Radu Tinu susţine că, încă din perioada celui de-al XIV-lea Congres al PCR, trei "ziarişti" occidentali au încercat să-l contacteze pe pastorul reformat Tökés László.
"Un cadru al Serviciului maghiar, cetăţean austriac, a penetrat dispozitivul nostru, realizând o întâlnire şi o înregistrare video. Este vorba despre Rudolf Solomon, astăzi mare om de afaceri, cu firme în zona fierbinte Harghita-Covasna. I-am găsit banda video, învelită în hârtie igienică. Am totuşi satisfacţia că, la anchetă, Solomon a scris cu mânuţa lui cine l-a trimis la Tökés şi cu ce misiune. Un alt emisar al AVO, Varga Ladislau, fost fizician la Centrul de Sudură din Timişoara, trimitea săptămânal mesaje cifrate unui diplomat maghiar aflat la post în Bucureşti. Ăsta a fost să-şi dea doctoratul în Ungaria şi, chiar dacă a stat vreo patru ani, tot nu a reusit să-l finalizeze", povesteşte ofiţerul de informaţii timişorean.

AMERICANII, ÎN ACŢIUNE
Pentru a avea imaginea completă a celor care "s-au agăţat" de pastorul Tökés László, Radu Tinu a ţinut să precizeze că cel mai înfocat vizitator al preotului bănăţean a fost secretarul II al Ambasadei SUA la Bucureşti, Dennis Curry (foto dreapta sus, dupa 20 de ani). "La 15 decembrie, acesta a venit din nou la Timişoara, însoţit de corespondenta de presă de la Ambasada Angliei.
Au încercat să penetreze dispozitivul, pentru a-l contacta pe Tökés. L-am îmbrăcat pe un coleg în miliţian şi acesta i-a întors din drum, moti­vând un accident de circulaţie grav pe Strada Timotei Cipariu, unde era locuinţa pastorului. Cei doi nu s-au lăsat. La un moment dat, am ieşit din dispozitiv în civil şi le-am arătat obrazul. S-au dus la Hotel Continental, unde s-au întrebat oare ce grad am. La vreo 20 de minute, Dennis Curry a ieşit pe stradă şi a dat un telefon de la un telefon public şi a raportat la Ambasadă că l-a văzut pe Tökés şi că lucrurile se desfăşoară normal. Un mincinos...", consideră fostul adjunct al Securităţii Timiş.

PLANUL AMERICANILOR
Mr. Radu Tinu susţine că pastorul Tökés László a făcut parte din pla­nul americanilor pentru a-l detrona pe Ceauşescu, folosindu-se de o revoltă populară. "Au încercat să-l martirizeze pe acest preot, dar noi nu am pus botu' la borcanul cu miere, în sensul că nu l-am arestat, ca să creăm atmosfera inter­naţională. Cu toate că l-am dove­dit pe Tökés László ca spion maghiar. Noi am găsit la doi agenţi unguri, care părăseau Ro-mânia printr-un punct vamal, o chitanţă de mână semnată de pastorul Tökés, în care acesta scria cu mânuţa lui că a primit 20.000 de lei. Do­cumentul fusese ascuns de se­curiştii unguri în parasolarul autoturismului", poves­teşte fostul ad­junct al Securităţii Timiş. Radu Tinu consideră că "re­voluţia" a fost făcută cu ajutorul românilor, care au fost manipulaţi de CIA ca nişte pioni, pe o tablă de şah.
Jurnalul National - Editia Istorica Scanteia

Patru videouri dintr-o tragedie. Ne spune ca n-au existat gloante dum-dum si vidia, deci cum se explica prezenta lor in videouri filmate in decembrie 1989?

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on October 17, 2009

Ar fi interesant sa aflam…oare au sosit sau au ramas vreodata la procuratura militara aceste 4 videouri? Fiindca se contrazice clar cei care ne spune ca n-ar fi existat gloante neobisnuite, gloante dum-dum si vidia in Romania in decembrie ‘89.

——————————————————————————————————————————————–

2 videouri de o importanta extraordinara pentru intelegerea Revolutiei Romane din decembrie 1989. (Amindoua de pe site-ul dailymotion.com postate de Alexandru2006; 8 in total si de o importanta deosebita din punctul de vedere istoric, chiar daca se pare ca pina acum numai citeva sute de oameni le-au vazut). In primul video, vedeti secventa 1:20-2:50 in care se arata gloantele dum-dum si vidia depistate din arhiva/depozitul securitatii. In a doua, secventa 0:45 – 1:20 filmate se pare la Piata Aviatorilor (deci zona TVR-ului) in care omul demonstreaza cum gloantele teroristilor (in cazul acesta, se pare de tip vidia) sint diferite de gloante obisnuite. Mai jos, cei care au negat si neaga in continuare existenta gloantelor acestea… numai ca dovezi filmate mai exista…

I.

Ar fi interesant sa aflam…oare au sosit sau au ramas vreodata la procuratura militara aceste 4 videouri? Fiindca se contrazice clar cei care ne spune ca n-ar fi existat gloante neobisnuite, gloante dum-dum si vidia in Romania in decembrie ‘89.

——————————————————————————————————————————————–

2 videouri de o importanta extraordinoara pentru intelegerea Revolutiei Romane din decembrie 1989. (Amindoua din site dailymotion.com sit postat de un Alexandru2006; 8 in total si de o importanta deosebita din punctul de vedere istoric, chiar daca se pare ca pina acum numai citeva sute de oameni le-au vazut). In prima video, vedeti secventa 1:20-2:50 in care se arata gloantele dum-dum si vidia depistate din arhiva securitatii. In a doua, secventa 0:45 – 1:20 filmate se pare la Piata Aviatorilor (deci zona TVR-ului) in care omul demonstreaza cum gloantele teroristilor (in cazul acesta, se pare de tip vidia) sint diferite de gloante obisnuite. Mai jos, cei care au negat si neg in continuare existenta gloantelor aceste…numai ca dovezii filmate mai exista…

—————————————————————————————————————————————
II. Revolutia Romana 22 Dec.1989 – cd4

Vezi si

The Romanian Revolution for Dum-Dums by Richard Andrew Hall (April 2008)

Posted on October 16, 2009

THE ROMANIAN REVOLUTION FOR DUM-DUMS:
(like me…and perhaps even you)

by Richard Andrew Hall, Ph.D.

Standard Disclaimer: All statements of fact, opinion, or analysis expressed are those of the author and do not reflect the official positions or views of the Central Intelligence Agency (CIA) or any other U.S. Government agency. Nothing in the contents should [...]

Read the rest of this post...

decembrie 1989: Dan Voinea “Nu exista victime (persoane impuscate)…nici de la (gloantele) dum-dum”

Posted on October 15, 2009

Ieri am postat 8 (opt) (am gresit numarul; unul era de la Resita) cazuri de gloante dum-dum (aka explozive) de la Bucuresti dupa 22 decembrie 1989 (cazuri disponsibile de pe Internetul) 8 cazuri dum-dum explozive dupa 22 decembrie 1989 bucuresti internet
Chiar daca existenta gloantelor dum-dum — sa nu vorbim despre folosirea lor si ranitii [...]

Read the rest of this post...

OPINIE: Trei motive pentru care multi ortodocsi nu il vor vota pe Basescu: Raportul Tismaneanu, Prostitutia, Patapievici. Ghe Fedorovici: Electorale

Electorale

Viitorul nu mai e ce-a fost

Paul Valéry

Apropierea alegerilor mă face să mă gîndesc la întrebarea cu care Joe Halenbeck, personajul interpretat de Bruce Willis în The Last Boy Scout (Ultimul samaritean), îl somează pe Mike Mathews, „amicul” care-i sedusese nevasta: „Head or gut?” („Unde alegi să te pocnesc: în mutră sau în burtă?”). Cu diferenţa că, în planul electoral românesc, „seducătorii” sînt cei care ne adresează întrebarea. Şi ne pocnesc după cum alegem.
Nu trebuie să fii un specialist ca să vezi că ceea ce i se reproşează în mod curent lui Traian Băsescu nu-l afectează aproape deloc; în orice caz, nu într-atît încît să-i ameninţe viitorul politic. Că este responsabil de cariera politică a unor personaje precum Elena Băsescu ori Elena Udrea? Dar întreaga clasă politică românească poate fi împărţită un mediocri şi/sau arivişti. Că fratele domniei sale s-ar fi implicat în nişte afaceri destul de necurate? Dar nimic nu a putut fi dovedit, iar asta e, în fond, istoria economiei româneşti din cel puţin ultimii douăzeci de ani. Că este autoritar? Dar nu aşa a promis T. Băsescu că va fi, şi nu (şi) de aceea a fost votat? Dacă astea sînt lucrurile de care este acuzat actualul preşedinte, atunci nu văd de ce nu l-am vota în continuare. Cu astfel de „probe” invocate împotriva sa, omul este total inocent.
În ce mă priveşte, trei sînt motivele pentru care nu îl voi mai vota pe Traian Băsescu. Iată-le, în ordinea inversă a importanţei lor:

1. Pentru modul în care a fost făcută condamnarea comunismului. Deşi acest gest i-a asigurat elitei intelectuale pretextul („moral”) de a-i oferi în mod explicit preşedintelui Băsescu sprijinul politic, conţinutul acestei condamnări a reuşit performanţa dublă de a nu atinge în mod esenţial fenomenul comunist în metamorfozele sale prezente în timp ce anulează condamnarea lui efectivă în viitor. Faţă de o astfel de condamnare, protestele celor „322” au fost excesive. Doar dacă nu cumva au fost de fapt simulate, spontaneitatea prestaţiei din „scena balconului” fiind menită să lase impresia unui conflict real. Argumentul că, „deşi imperfectă, această condamnare trebuia făcută” îmi aminteşte de cel prin care eram îndemnaţi în 1991 să votăm o Constituţie deficientă în termenii dreptului constituţional şi falsă din perspectiva legitimităţii istorice.
Problema comunismului nu este o problemă rezervată specialiştilor, istoricilor. Comunismul este şi o problemă a trecutului, într-adevăr. Dar ce altceva este trecutul decît o bucată din noi? Este trecutul omului altundeva decît în om? Nu sînt oare strămoşii noştri, pe care nu i-am cunoscut niciodată, prezenţi deja în strănepoţii noştri, pe care nu-i vom cunoaşte niciodată? A ignora sau a considera clasat un interval din trecutul nostru înseamnă a dispreţui tot ce am fost, sîntem şi vom fi.

2. Pentru susţinerea legalizării prostituţiei în România. Nu contează dacă preşedintele Băsescu este sau nu iniţiatorul acestui proiect. Important este că legalizarea prostituţiei pare să fie un vechi obiectiv pedelist (susţinut public, de pildă, încă de acum doi ani de Monica Macovei şi Vasile Blaga în cadrul emisiunii „Între bine şi rău” difuzată de TVR1 în 13 martie 2007), obiectiv asumat recent de preşedintele Băsescu prin susţinerea raportului prezentat în 22 septembrie 2009 de Comisia prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice.
Problema prostituţiei nu este o simplă temă de moralitate civică. Este o problemă care ne afectează în mod direct şi împotriva căreia au protestat toţi cei care au conştiinţa demnităţii omului, a valorii lui, de la Biserică la diverse asociaţii laice. Iniţierea şi sprijinirea acestui proiect demonstrează o iresponsabilitate patentă faţă de prezentul imediat.

3. Pentru oferirea instrumentelor politice unei elite a cărei adversitate declarată faţă de creştinismul ortodox şi conştiinţa naţională poate avea de-acum efecte concrete. Funcţiile politice îi permit acestei elite să-şi împlinească visul, acela de a fi, în cuvintele dlui H.-R. Patapievici, „ca Schwarzenegger din filme”.1 Zis şi făcut. Cu precizarea că în acest caz avem de-a face cu acel Schwarzenegger din The Terminator ce se dă drept cel din Kindergarten Cop.2
Înţeleg interesul preşedintelui Băsescu pentru asocierea cu elita: în felul acesta, dincolo de aura de respectabilitate care decurge de aici, domnia sa îşi asigură justificarea morală a eventualelor acţiuni imorale. Astfel, „noii precupeţi”, cum au mai fost numiţi „intelectualii lui Băsescu”, nu sînt nici măcar precupeţi: de vreme ce nu au produs nimic, nu au nimic de vînzare. Ei nu sînt decît muncitori „cu intelectul”, manipulatori ideologici în sensul profesional de „încărcători-descărcători”: preiau produsul ideologic de cea mai largă circulaţie de pe marile pieţe de idei din străinătate şi-l descarcă în România. Aceasta înseamnă că principala lor competenţă este înşelarea, deghizarea. Sarcina lor e să ne convingă, de pildă, că e preferabilă o minciună făcută în numele principiilor minciunii lipsită de principii. Să ne facă să credem că în România se confruntă răul (ceilalţi) cu binele (Băsescu), cînd, de fapt, s-ar putea să se confrunte un rău deghizat în bine cu un mai rău deghizat în mai binele. Să transforme poporul român într-o populaţie.3 Dincolo de recursul permanent al elitei la valori, deciziile îi sînt determinate de un simplu principiu de piaţă: „Fake it until you alter it!” Mai pe larg spus, „pretinde o vreme că ceea ce oferi este chiar produsul original. Apoi vei putea oferi produsul modificat fără să mai ai nevoie să te justifici.” Iar mai întîi este falsificată tocmai semnificaţia acelor valori pe care elita pretinde că le apără: sensul libertăţii, al adevărului, binelui, frumosului, al principiilor democratice şi chiar al credinţei creştine. Mai ales al credinţei creştine, de vreme ce creştinismul este temeiul tuturor acestor valori.
Expuşi unei jefuiri şi umiliri sistematice de mai bine de 70 de ani, românii au ajuns să se întrebe înaintea fiecărei „alegeri” politice la care sînt supuşi: „Ce ne vor lua de data asta?” Istoria ne învaţă că pretenţiile jefuitorilor cresc pe măsura împuţinării resurselor: tributul în grîne, argint şi capete de vite ajunge astfel să fie înlocuit cu tributul în vieţile oamenilor. După ce ne-a amputat trecutul şi ne-a batjocorit prezentul, preşedintele Băsescu urmează, cu ajutorul indispensabil al elitei, să ne anuleze viitorul. Dacă aşa stau lucrurile, atunci experienţa amară de pînă acum s-ar putea să nu le mai fie românilor de nici un folos. Nu mai contează că românii rezistă la bătaie, că sînt statornici şi nici că sînt capabili să-şi refacă gospodăriile iarăşi şi iarăşi. În faţa desfiinţării, experienţa nu este de nici un folos: nu poţi fi desfiinţat decît o singură dată. Este adevărat că am mai fost expuşi desfiinţării şi în trecut; însă elitei colonizatoare de după 1948 îi lipseau şi instrumentele, şi capacitatea intelectuală necesară. Actualei elite nu-i lipseşte nimic, cu excepţia preşedintelui ideal.
Prin urmare, de data aceasta nu mai avem de ales între un pumn în faţă şi unul în burtă, între unii care ne jefuiesc pămînturile şi casele şi alţii care ne îndeamnă să le părăsim de bună voie pentru a ne găsi un rost în afara graniţelor, ci pur şi simplu între a rămîne sau nu aşa cum am mai fost şi cum încă nădăjduim că vom mai putea fi: un neam de oameni liberi, pentru care nu totul e de vînzare, pentru care robia este mai rea decît înstrăinarea iar înstrăinarea mai rea decît moartea.

Gheorge Fedorovici - Cumpana. O viziune ortodoxa

Sâmbătă, 17 octombrie 2009

2. Pentru poziţia ambiguă a dlui H.-R. Patapievici faţă de creştinism, vezi cîteva argumente pe care le-am discutat în Măsura vremii: îndemn la normalitate.

EXCLUSIVITATE - Din memoriile lui Nicolae Manolescu (I). CATAVENCU sparge piata si publica amintirile criticului despre Dej, Ceausescu, Iliescu, Vintu

Exclusivitate - Din memoriile lui Nicolae Manolescu (I)
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 14 Oct 2009 | Cristian Teodorescu | 0 comentarii | 003 vizualizări

Au intrat la tipar, la Editura Paralela 45, memoriile lui Nicolae Manolescu. Viaţă personală, viaţă şi politică literară, dar şi politică propriu-zisă povestite neiertător atît cu sine însuşi, cît şi cu persoanele care devin personaje în amintirile sale. Cu Viaţă şi cărţi. Amintirile unui cititor de cursă lungă, criticul literar va stîrni cu siguranţă valuri în lumea literară şi nu numai. Iată un prim fragment, spre edificare.

Placerea de a scrie la "Contemporanul" pentru Ceausescu si la "Catavencu" pentru Vintu

„Aici se înscriu două episoade cu totul neobişnuite din colaborarea mea cu Ivaşcu. Retrăind atmosfera de la începutul anilor ’60, îmi dau seama că nu părea normal, lui Ivaşcu, poate, mai puţin decât altora, ca un critic literar să scrie pur şi simplu despre cărţi, fără nici o altă implicare, să-i zicem politică. Asa ca, atunci cand din proprie initiativa, am vrut sa scriu despre muncitorul roman si literatura la un 23 August, desi mirat a acceptat sa publice. Asa nu mai trebuia el sa puna pe cineva. Am scris abnegatie"Înnoire" si a aparut in “Contemporanului”, chiar a doua zi, pe 24 august 1962. Am acceptat, la rugamintile fierbinti ale prietenului si subalternului meu Cristian Teodorescu, sa ofer in exclusivitate pentru "Catavencu", un mic extras din acel articol revolutionar. E drept, i-am ramas intr-un fel pe state distinsului poet (a debutat la mine, la "Romania literara", parca adus de Mirciulica Dinescu) Sorin Ovidiu Vintu, care m-a facut milionar, pentru ca asa-i place lui, dupa cum spune, sa-si bage intelectualii in buzunarelul de maruntis de la vesta. Asadar, are toata indreptatirea sa ma "debuteze" si el pe mine, acum, in "Catavencu" cu "Innoirea" mea. Iata:

"Noi, scriitorii de ieri si de azi avem aceeasi misiune"

“Literatura realist-socialistă este, prin natura ei, o literatură a valorilor etice, surprinzând mutaţiile profunde, determinate în conştiinţă de ideea socialismului… Înzestraţi cu conştiinţa ştiinţifică a realităţii, scriitorii noştri reflectă cu perspicacitate desăvârşirea făuririi construcţiei noi, socialiste, reflectă chipul omului nou, constructor al societăţii viitorului. Acesta este în primul rând muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugrăvirea acestui erou al revoluţiei”. Dar nu numai muncitorul reflecta chipul omului nou. Noi, scriitorii de ieri si de azi avem aceeasi misiune, dupa cum ne-au trasat-o diferitele forte politice conducatoare: “Partidul i-a ajutat pe scriitori să înţeleagă ce rol le revine în viaţa socială, în lupta pentru construirea şi desăvârşirea socialismului, aportul pe care îl pot aduce la făurirea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste şi la distrugerea vechii mentalităţi.”
Asta scriam in 1962, asta credeam si in 1992, cand i-am pacalit la directivele cui trebuie (he, he!) pe fraierii de legionari si le-am luat banii pentru Alianta Civica impreuna cu alinatoarea batranetilor lui Gogu, tovarasa Ana. Fiica de legionar, doar, ca si mine! Ce daca tatal ei a murit de inima rea cand a iesit din inchisoare si a vazut ce fiica are?! Ce, il iubea si ea pe Lenin! N-avea voie? Vai, si ce versuri frumoase scria. Si-acum imi dau lacrimile... "Slava vesnica lui Lenin", "Candoarea ca un zid va masura dragostea mea, Partid", "Noaptea uda ca o ploaie", "Vibratoarele de Arges"... Ce vremuri!

Recitand colectivului despre tovarasul Gheorghe Gheorghiu Dej

Dar sa ma-ntorc la "Contemporanul" si al doilea episod cu Ivascu. Primise atatea felicitari pentru cantarea mea de 23 august, in '62, incat, in '64 m-a rugat, ca si Cristi Teodorescu azi, sa scriu, daca se poate, mai inaltator si mai innoitor. Tinuse minte cat de mult a contat pentru Partid, textul meu despre "Tinerii muncitori în creaţia literară contemporană" si Ghe Gheorghiu Dej, aparut in numarul 18 din "Contemporanul". M-a pus chiar sa-l recit, cu voce tare, colectivului. Am fost si sunt profund emotionat, si-acum, cand retraiesc acel moment:
„Subliniind în cuvântarea sa la ultima conferinţă pe ţară a scriitorilor «rolul de seamă al literaturii în formarea şi educarea tineretului», tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej spunea:
«Tânăra noastră generaţie are nevoie de opere care întruchipează idealurile pline de măreţie ale epocii noastre, evocând tradiţiile glorioase de luptă ale poporului, ale clasei muncitoare...».
Această sarcină trasată literaturii este extrem de semnificativă. În fa­brici, pe şantiere sau în gospodării agricole colective, tineretul participă cu entuziasm la desăvârşirea construcţiei socialismului. În condiţiile preluării puterii de către clasa muncitoare, un relief deosebit l-au căpătat tinerii muncitori. Ei şi-au însuşit socialismul ca pe un mod de viaţă, identificându-se cu peisajul inedit al ţării."
Desi unii radeau pe la colturi, in redactie, eu nu i-am luat in seama si am continuat cu elan:
"Ce a însemnat Revoluţia socialistă pentru tot acest tineret osândit la nerealizare (sub burghezie) e uşor de înţeles. În peisajul ţării, devenit un imens şantier, literatura a surprins nemaipomenita dezlănţuire de energii, munca trepidantă, entuziasmul sutelor de mii de tineri, închinând o laudă tinereţii... o laudă efortului uman eliberat. Devotamentul şi eroismul acestor tineri, născuţi şi crescuţi după Elibe­rare, educaţi în spiritul moralei comuniste, trebuie să facă obiectul unor opere pe măsura cerinţelor epocii noastre.“

A XX-a aniversare a Eliberarii patriei de sub jugul fascist

"Bravo, mai, baiete!", mi-a spus Ivascu. Tot asa sa scrii pentru maretul eveniment ce vine: a XX-a aniversarea a Eliberarii patriei de sub jugul fascist. M-am pus pe scris, constiincios si responsabil de insarcinarea de seama, pe care marele George Ivascu mi-o incredinta, din nou. Asa am scris, cu patrundere, textul aparut pe 21 august 1964, in anticiparea sarbatorii de peste doua zile:
“23 august 1944 a avut urmările cele mai profunde în literatura pusă în faţa unor probleme umane nemaicunoscute, a unui peisaj social şi moral cu totul deosebit. Arta, hrănită secole întregi din negare, devine un mod de a afirma noul umanism socialist. Factorul hotărâtor al revoluţionării literaturii noastre este Partidul, chiar numai pentru faptul că avangarda marxist-leninistă a clasei noastre muncitoare e arhitectul structural prefacerii sociale şi politice, al unei noi realităţi, al unui nou tip uman, mult mai evoluat, care pune scriitorilor probleme noi, mult mai complicate… Întregul nostru front scriitoricesc a înţeles că literaturii noastre îi revine - aşa cum spunea tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej la Conferinţa pe ţară a scriitorilor, în cuvântarea din 24.I.1962 - misiunea de mare răspundere de a contribui prin toată forţa ei de înrâurire la formarea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste, la formarea omului nou, a moralei socialiste…”

Calinescu m-a facut "ipochimen", Ceausescu - om

Nu stiu de ce, dar la scurt timp dupa acest articol atat de inaltator, George Calinescu i-a reprosat lui Ivascu faptul ca tine "un asemenea proletcultist" in redactie. Chiar a mers pana-ntra-colo incat, intr-un articol de fond de-al criticului, probabil din senilitate, aparut tot in "Contemporanul", m-a facut "un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc". Bosorogul dracului! A murit inainte de a-i arata eu ce pot, cand, dupa un an, in '65, am publicat impreuna cu Micu “Literatura română de azi. 1944-1964”, la Editura Tineretului (o gasiti si azi daca o cautati). I-am aratat eu atunci ce inseamna "ipochimen"! Ce sa zic! Sa spuna Cristi Teodorescu daca nu sunt demne sa apara si azi, in minunatul "Catavencu" al dragului de Sorinache, aceste falnice randuri:
“Ideologia revoluţionară a proletariatului a revitalizat cele mai bune tradiţii şi tendinţe înnoitoare, stimulând dezvoltarea lor largă”; “O participare activă la mişcarea literară are organul central al partidului, "Scânteia", care exercită de pe acum un rol îndrumător”; “Mergând în întâmpinarea scriitorilor şi a întregii intelectualităţi democrate, partidul a arătat de la început, cu claritate, direcţia pe care aceştia trebuiau s-o urmeze pentru a contribui eficient la sprijinirea cauzei poporului, la făurirea unei culturi noi”; “Memorabile cuvântări ţinute de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la întâlnirea conducătorilor de partid şi de stat cu oamenii de artă şi cultură, din mai 1965, şi la conferinţa din iunie 1965 a organizaţiei de partid a oraşului Bucureşti. Un amplu răsunet au găsit în conştiinţa scriitorilor şi creatorilor de artă cuvintele rostite de tovarăşul Nicolae Ceauşescu de la tribuna celui de al IX-lea Congres al PCR”.

De la Cenaclul de luni aprobat de Secu la Cenaclul de la Comana al tovarasului Gogu

Cand m-au vazut asa de bazat, tovarasii de la Securitate nu au ezitat sa ma contacteze. Asa a aparut "Cenaclul de luni". Misiunea mea era sa-i strang la un loc pe toti tinerii scriitori care putea deveni "turbulenti". Era, da fapt, un balon de oxigen cetos, o refulare in grup. Prin '83 deja cu totii erau indosariati, asa ca n-a mai fost nevoie de cenaclu. M-am orientat spre "Cenaclul de la Comana" (he, he!), ca sa zic asa. Sa vezi acolo, cu tovarasul Gogu, ce mai orgii - intelectuale, evident - cu spume - de sampanie, evident - si icre pe pereti - de Manciuria, evident -, pe-alea negre le pastra tovarasul Gogu si doamna Dorina Rudich pentru baietii de la Ambasada, care veneau cu votca (he, he!).
Si-uite asa trecea timpu'. Cam prin '80 se incinsese treaba cu nenorocitii de protocronisti care isi inchipuiau ca Romania a avut o cultura proprie, dintotodeauna. Javrele! N-au vrut sa recunoasca niciodata ca Stalin si poporul rus cultura si libertate ne-au adus. Mai credeau si-n Dumnezeu! Bine ca l-au arestat pe jigodia aia de Edgar Papu si l-au bagat la zdup, pe cand eu scriam frumoasele ode despre comunism. Dar degeaba!, ca el tot cu Dumnezeu a iesit din inchisoare sa ne-mpuie capul. Si-a aparut si animalul de Paul Anghel, care il cita pe senilul de Calinescu, spunand ca, cica, "Romania nu e o tara expansiva, ci una intesiva, propasirea ei se face in spatiul launtric!". Futu-l in ma-sa de nationalist cu Eminescu-al lui cu tot! - sa ma scuze domnu' Vintu... Auzi, tu, Teodorescule! Atunci nu s-a mai putut.

La masa cu tovarasul secretar general al Partidului

Pentru ca stiau ca am relatat si despre conferinta pe tara a tovarasului Ghe Gheorghiu Dej cu activul scriitorilor, tovarasii colegi m-au rugat sa-i reprezint la intrunirea din 13 martie 1981 cu tovarasul secretar general al Partidului nostru, si sa-i prezint problema. Tremurand putin, de emotie, m-am ridicat imediat dupa tovarasul Doinas:
„Mult stimate tovarase secretar general, îmi permit sa arat foarte putine lucruri care vor veni in completare – asa cum, de altfel, ati precizat si dumneavoastra – la ceea ce a spus colegul meu, Augustin Doinas. Si eu cred ca avem totala libertate de a raspunde, prin volumele noastre, eforturilor care se fac, de a darui oamenilor carti care sa oglindeasca realitatea si realizarile societatii noastre contemporane.
Domnia Voastra, de multe ori, ne-ati spus, ne-ati aratat ce se cere de la literatura, ce ar trebui sa fie aceasta literatura. (...) De obicei se leaga valoarea literara de libertatea acestei literaturi. Si eu, tovarase secretar general, am sa merg mai departe cu aceasta valoare a literaturii, spunand ca ea se leaga de legalitatea restaurata de 15 ani incoace, de cand Domnia Voastra ati instaurat aceasta legalitate, facand sa se cunoasca operele unui popor prea adesea incercat si lipsit in istoria sa de acest cadru firesc. Cea mai grandioasa legatura care se poate face intre dezvoltare si literatura in acesti 15 ani, si acest cadru legal, se face datorita si gratie eforturilor Domniei Voastre.
Poate ca nu mai este cazul s-o spunem, dar este un lucru clocotitor, afirmarea acestei legalitati."
Si tot asa, si tot asa, mai Teodorescule. Ce sa-ti mai zic?, ca stii si tu cand am pupat in fund, cum faci tu acum cu mine, mai pulifriciule, mai - sa ma ierte domnu' Vintu, asa ne mai alintam noi, ca catarii, cum ne-au invatat astia cu menaju' a trois Plesu-Liiceanu-Patapievici.

Spalator de cadavre pentru Nelu Iliescu, Omul nostru din Moskba

Hai sa inchei cu dupa '89, cand m-am dus la Iliescu sa-l rugam sa-l elibereze pe domnu' Gogu. Eram cu dragul de Zigu Ornea care i-a si zis: "Mai, Nelule, hai sa-ti ia Niki un interviu, sa te spele de povestea asta cu mineriada lui peste. Au murit cateva zeci de bezmetici. Da-i in ma-sa!, ca erau flamanzi si goi. Iti baga Niki ceva stilat, in "Romania literara", cu esti de-al nostru, mai, Nelule, mai".
O sa-mi aduc aminte toata viata acel moment din iulie 1990. Paseam pe coridoarele de marmura ale Palatului Cotroceni, incet, chiar sagalnic, exersand pentru momentul in care, dupa cum imi promisesera si Zigu si Gogo, eu voi fi presedintele acestor "stupid people", cum zicea dragul de Silviu. M-am facut comod in fotoliu asteptand rabdator sa-i spal cadavrele lui Nelu. Rememoram nostalgic anii Ceausescu, cand, dupa ce se daduse semnalul in Time Magazine, in 1986, ca Iliescu va urma, toata lumea il adula; normal! Am inceput, fidel ca un pudel:
„Domnule Preşedinte, daţi-mi voie să încep cu o întâmplare. Ea este semnificativă în privinţa speranţelor pe care mulţi intelectuali le-au nutrit, încă din epoca Ceauşescu, în legătură cu eventuala dumneavoastră carieră politică. Un prieten scriitor, care nu vă cunoştea personal, s-a prezentat, când v-a văzut acum un an şi ceva pe coridoarele Editurii Tehnice, v-a strâns mâna (n-aţi discutat nimic), şi apoi mi-a spus mie, după o zi sau două când ne-am întâlnit întâmplător: «Acesta va fi Omul». Istoria l-a confirmat. Credeţi – şi vă rog să mă iertaţi că vă pun atât de direct întrebarea, dar eu reprezint aici o revistă literară, principala revistă literară din ţară şi sunt obligat să o fac – credeţi că aţi păstrat simpatia scriitorilor şi a intelectualilor, care a fost într-un fel cel dintâi şi (îndrăznesc să spun) poate cel mai preţios capital politic al dumneavoastră?"
Domnul Presedinte Iliescu a raspuns, doct (am mai lucrat eu putin pe text inainte de tiparire): "Întrebarea dv. se referă, într-adevăr, la o problemă reală. Mă întreb însă dacă am putea afirma că acesta a fost sau este cel mai preţios capital politic, cu toate că simpatia scriitorilor şi intelectualilor constituie un element important prin el însuşi. Şi nu mă lasă indiferent. Alegerile au arătat însă o structură foarte diversificată a sprijinului politic. Ceea ce nu mă împiedică să constat, cu părere de rău, că sunt oameni care m-au cunoscut, de a căror stimă şi simpatie mă bucuram (sentimentul era reciproc) şi care, acum, nu numai că s-au îndepărtat de mine, dar se şi pronunţă de o manieră care nu este doar neelegantă. Asta mă amărăşte şi e o amărăciune personală. Nu vreau să caut explicaţii; viaţa noastră, atât de complexă şi complicată, face să se reaşeze multe lucruri, inclusiv atitudinile şi relaţiile dintre indivizi. De altfel, nu este vorba de toată intelectualitatea şi nici de toţi scriitorii. Continui să am relaţii foarte bune cu mulţi intelectuali, inclusiv scriitori de valoare, care au constituit şi constituie un important sprijin moral. Este vorba, însă, de unii oamenii; dar, pentru că este vorba de oameni pe care i-am cunoscut şi pe care îi şi preţuiam, nu este mai mică amărăciunea personală. Eu sper că este vorba de accidente specifice acestei perioade, care în timp vor fi depăşite. Sigur că, în cazul unora, sunt şi opţiuni fundamentale care ne deosebesc. Dar mie mi se pare că perioada pe care o trăim pune pe prim plan interese naţionale supreme – interesele noastre, ale tuturor, – care, indiferent de diferenţierile de opinii şi opţiuni, trebuie să devină interese comune, care să unească oamenii, nu să-i despartă.“

De la Gheorghiu Dej la Ceausescu, de la Iliescu la Basescu, de la Patriciu la Vintu: prosti sa fie!

Asa cu Iliescu. Dupa Gheorghiu-Dej si Ceausescu, nea Ilici era ca cireasa de pe tort. E, si dup-aia, cum ti-am spus, m-am bagat si eu in joc. Da' nu-mi pare rau. Uita-te la mine azi: sunt ambasadorul lui Basescu la UNESCO, si dau numai pe chirie, de la "stupid people", 10.000 de euro, la Paris? Sunt. Sunt si editorialist la "Adevarul" fratilor Patriciu si Plesu? Sunt. (Eram si la "Cotidianul" pana a venit boul ala de Nistorescu si la "Evenimentul Zilei", pana mai ieri, baga-i-as undeva). Dar sunt si director la "Romania literara", unde mi-am batut joc de animalul ala de Eminescu? Sunt. Sunt barosanul Uniunii Scriitorilor cu toate fondurilor ei pe mana? Sunt. Sunt si profesor si aspirator de pasarici proaste la Universitate? Sunt. Am scris "Istoria literaturii" din care lipseste laureata Nobel pentru literatura, Herta Muller? Am scris. E, ce sa zic, nu m-au primit bosorogii aia, a treia oara parca, in Academia Romana (da' eu mai sunt roman?!). Ei si? Nu sunt sef de sala la Clubul Prometheus al devalizatorilor Rompetrol? Sunt. Imi baga fisicuri de euro prin orificii si Patriciu si Vintu si Basescu? Imi baga. Si nu ma pupi tu si altii ca tine, Teodorescule, zilnic, in fund si asa fac economie la hartie igienica, pe langa stocurile din buda de "Romania literara" si "Catavencu"? Ce-mi mai trebuie? Prosti sa fie! "Respect!"

Săptămîna viitoare, nu ratati: despre plagiatul lui Gabriel Liiceanu, scrisorile lui Andrei Plesu catre Nicolae Ceauşescu si reactia tovarasului secretar general al Partidului la informarile maiorului de Securitate Vasilie Malureanu, viitor general SIE. Plus, bonus: creatiile literare ale lui Sorin Ovidiu Vintu.

FOTO - Ce se mai gaseste in casuta de mail a lui Basescu :)

Friday, October 16, 2009

REALITATEA TV catre pagubitii FNI : NOI VREM RESPECT! Parazitii au si ei o Moneda Unica Europeana pentru Catavencu si Coalitia SOV-GRIVCO-KGB

(Rebengiuc, pomanagiul SOV, si-a schimbat hartia igienica cu un sul de euro)

NOI VREM RESPECT! Tunurile Realitatea TV sunt date de fosti spioni, generali care si-a tradat juramantul militar de dragul trabucurilor lui VINTU

Foşti ofiţeri-cheie SIE şi SRI apropiaţi de Vîntu fac bani din energie şi imobiliare.
Doi generali şi un colonel din serviciile secrete au devenit pilonii a două grupări controversate de afaceri. Miza: zeci de milioane de euro obţinuţi din relaţii clientelare cu statul.

Nicolae Iană.
General SIE. Intră în DIE în 1977. În perioada 1983-1988 spionează la Amman (Iordania), sub acoperirea de secretar II la Ambasada RSR. Următoarea misiune: Cairo (Egipt). Tot sub paravan diplomatic. În 1991 este trimis în Kuweit, până în 1996. Întors, devine şeful unei direcţii operative din SIE, unde activează şi soţia sa. Trece în rezervă la 29 septembrie 2003.

Gheorghe Carp. General de divizie. Chestor-şef în Ministerul de Interne (MAI).
Conduce regimentul de blindate de pe Şoseaua Olteniţei (UM 1305) care distruge baricada anticomunistă de la Inter, în zilele Revoluţiei. Ion Iliescu îl numeşte totuşi consilier prezidenţial. În 1994, se transferă la MAI, ca secretar de stat. Înfiinţează serviciul secret al MAI - fostul „Doi ş’un sfert“. A fost cercetat în controversata afacere
EADS, de securizare a graniţelor, fiind acuzat că i-a presat pe membrii comisiei de licitaţie să grăbească procedura de achiziţie.

Ion Badea. Colonel SRI.
În 1984, intră în Securitate. Din ‘99 până în 2004 conduce Unitatea de Analiză a SRI - primeşte informaţiile culese de ofiţerii operativi, le pune cap la cap şi poate face previziuni. Se retrage în 2004 şi colaborează cu casa de avocatură „Andrei&Crişan“, a lui Mircea Andrei, vicepreşedinte PDL Bucureşti. Acesta e avocatul ofiţerilor SRI Ovidiu Soare şi Gheorghe Dumitrache (acuzaţi de corupţie). PDL-istul Andrei reprezintă şi Petromservice (patronată de Sorin Ovidu Vîntu), iar colonelul Badea concepe regulamentele de funcţionare şi organigrama grupului media Realitatea TV - NewsIn (patronat tot de Vîntu). Este mason în Marea Lojă Naţională din România.



ÎNTRE „PĂRINTELE FNI“ ŞI FONDURI UE

Plimbă banii lui Vîntu


Kuweit, 1993, Keefan Sector 4, Ambasada României.
Trupele americane se retrag. Armata lui Saddam nu mai mişcă de mult în front, iar colonelul SIE Nicolae Iană intră în misiune. Reconstrucţia emiratului înseamnă bani. În ruinele clădirilor bombardate de irakieni şi lângă sondele care ard în deşert este loc şi pentru firmele româneşti. Spionaj comercial
, recrutări de specialişti, lobby, supraveghere operativă...

Conducând „antena“ SIE din Kuweit, Iană primeşte şi acoperire oficială: diplomat însărcinat cu afaceri. Ministerul local al Petrolului e mai ofertant ca niciodată, iar speculanţii români de locuri de muncă apar pe piaţă. Cel mai vizibil e grupul Alpha al lui Dinu Patriciu, viitorul boss al Rompetrol, care pe atunci intermedia slujbe pentru români în emirat. Iană monitorizează traficul cu resurse umane, intermediază contracte, cimentează prietenii şi conectează leul la dolar. Până în 1996, când e retras la Centrala SIE din Bucureşti, colonelul „învaţă“ interesele petrolifere ale Orientului Mijlociu.

Om de bază pentru SOV


Bucureşti, aprilie 2008, cafeneaua „News Cafe“.
Pe Nicolae Iană îl defineşte un aer şmecheros şi debordează de umor urban. Dar timpul îngheaţă când Iană devine serios: „Am fost ofiţer operativ şi cunosc tensiunea pe teren. Mi-am servit ţara... Ia zi, ai venit însoţit? Nu? Păi, vezi că ne fixează unul, din dreapta! Nu te întoarce brusc...“.

În prezent, spionul este retras în afaceri. În afacerile lui Sorin Ovidiu Vîntu. Mai precis, Iană conduce Direcţia de Asociaţiuni şi Participaţii din Petromservice SA - companie externalizată din Petrom şi fondată de sindicatul mogulului Liviu Luca. „Creierul“ operaţiunii a fost „părintele FNI“, cel care, ulterior, a şi preluat Petromservice, prin intermediul unui off-shore din Cipru (Elbahold Ltd.).

„Vîntu e un tip foarte inteligent“, comentează generalul. „I-am făcut un plan să investească strategic profitul Petromservice. De ce să-l impoziteze statul? Ce rost are? Odată a cerut soluţii, iar eu am avut ideea potrivită. Am scris strategia, propunând ca banii câştigaţi să fie investiţi în terenuri. Plasamente imobiliare. A citit şi m-a chemat la el. A vrut să mă vadă. M-am dus, şi atunci mi-a zis: «Domnule general, este foarte corect ce scrieţi dv. aici. Am un singur amendament: la punctul b, vă rog să faceţi aşa şi pe dincolo...». Mă pricep şi fac consultanţă imobiliară“, conchide generalul (r) SIE. De altfel, direcţia condusă de Nicolae Iană gestionează afacerile colaterale ale Petromservice.

Anul trecut, compania lui Vîntu şi-a cedat către Petrom (OMV) activităţile de servicii petroliere, constând în mentenanţă, foraj, workover şi activele aferente. Şi astfel, Vîntu şi oamenii lui Liviu Luca au încasat peste 320 de milioane de euro, vânzând ce au preluat de la statul român cu doar 85.000 de euro, în 2002.

Fonduri europene


În civilie, Nicolae Iană a renunţat la vechiul său nume de cod din spionajul comunist: „Prahoveanul“. Dar simte din plin binefacerile integrării în Europa. S-a reprofilat pe atragerea fondurilor europene şi îi merge. Lucrează cu doi primari din Ilfov, dar refuză să-i nominalizeze. „Unuia i-am adus deja şase milioane de euro ca să reabiliteze primăria, grădiniţa şi şcoala. Cu celălalt am un proiect pe mediu.“ Relaxat, Iană adaugă: „Noi trăim din ce facem acum. Nu poţi mânca amintiri, aşa cum fac alţii la Asociaţia rezerviştilor din SIE“.

OFIŢERII DE „LEGĂTURĂ“ CU STATUL

Epoleţii „Grupului Snagov“

Snagov, decembrie 2006. Se înfiinţează firma IBC & Management SRL.
Profilul: consultanţă pentru afaceri. În acest SRL, spionul rezervist Nicolae Iană este direct asociat cu prietenul său Gheorghe Carp - generalul (r) de Armată şi Interne. Primul deţine 6% din IBC, iar al doilea stăpâneşte 28 de procente. Interesanţi sunt şi partenerii celor doi ofiţeri. Fostul deputat PSD Viorel Gheorghiu - un personaj extrem de controversat - este unul dintre ei (28%). Altul se numeşte Lucian Rusu (5%) şi a fost directorul Şantierului Naval Olteniţa (intrat în faliment). Misteriosul afacerist Victor Dombrovschi este şi el băgat în IBC (28%), în timp ce un anume Viorel Petcu (5%) joacă rol de administrator al firmei. Adus în schemă chiar de Iană, şi Petcu are legături cu SIE.

Pentru ce a fost înfiinţată firma din Snagov? Generalul Iană are cuvântul: „Intenţionam să accesăm fonduri UE prin proiecte de ecologizare a lacurilor din Ilfov, spaţii verzi etc. Dar ne-am ocupat fiecare de altceva şi acum ies din firmă“.

Asociatul său, Victor Dombrovschi, are mai puţine de ascuns: „Domne, IBC trebuia să ecologizeze minele din Valea Jiului. Adică să reciclăm şlamul de cărbune (reziduuri), care poate fi folosit ca sursă de energie sau pentru fabricarea brichetelor. În prima etapă trebuia să cumpărăm patentul de utilizare a tehnologiei de pompare. Apoi, utilajele. Aveam un studiu de la Compania Naţională a Huilei care nu plătea niciun leu. Noi luam şlamul şi-l foloseam. Numai că ceilalţi nu au investit în firmă...“, explică Dombrovschi pentru EVZ.

Sediul IBC & Management a fost înregistrat în Casa de Cultură din Snagov, exact la adresa punctului de lucru al societăţii Gaz Sud.

„Naşul Carp“

Bucureşti, aprilie 2008, sediul central al Gaz Sud SA.
În biroul lui Viorel Gheorghiu, directorul general al companiei Gaz Sud, răsună doar vocea sonoră a acestuia: „Planul e ca pe IBC să construim una sau două platforme industriale în sudul ţării. Iei sau concesionezi terenul de la administraţia locală (primărie sau consiliul judeţean) şi ridici platforma industrială cu depozite, spaţii de producţie, descărcare etc. Toate amenajările! După care, investitorul străin vine şi închiriază spaţii de la tine. Şi, vă daţi seama, într-un judeţ ca Giurgiu sau Călăraşi, forţa de muncă e ieftină. Firma străină e interesată. Oricum, schimbăm acţionariatul IBC. Rămân eu şi Carp“, devoalează Gheorghiu intenţia sa de afaceri pentru IBC & Management.

Fostul deputat PSD este tranşant şi când vorbeşte despre asocierea spectaculoasă cu cei doi generali: „Gheorghe Carp este naşul meu, dacă nu ştiaţi! El a venit cu Iană. Se cunosc de mult. Ambii provin din mediile de informaţii. Carp a fondat „doi ş’un sfert“, serviciul secret al Internelor (actuala Direcţie Generală de Informaţii si Protectie Internă - n.r.), alături de generalul Dan Gheorghe“, se mândreşte Viorel Gheorghiu cu naşul său în timp ce răspunde la telefonul mobil care sună ascuţit. E ziaristul Sorin Roşca-Stănescu, prietenul şi partenerul său.

După ce a promis că răspunde întrebărilor EVZ, generalul (r) Gheorghe Carp s-a eschivat. El derulează alte două afaceri separate: într-una s-a asociat cu generalul Tudor Cearapin, fostul şef al Jandarmeriei Române (2001- 2005), iar în cealaltă cu soţia lui Viorel Gheorghiu (fiica baronului PSD Bebe Ivanovici).

SRI-stul de la Gaz Sud


Fostul şef al unităţii de analiză din SRI, colonelul (r) Ion Badea, este directorul comercial al Gaz Sud. Prudent şi echilibrat, ofiţerul de informaţii este amic cu generalii Iană şi Carp şi un fidel apropiat al grupării de afaceri „Snagov“. În 2001, trei dintre membrii acesteia (Viorel Gheorghiu, Victor Dombrovschi şi avocatul Mircea Andrei) au fondat compania Gaz Sud.

În acest an, fondul de investiţii ceh PPF Investments a preluat distribuitorul de gaze. Preţul: 50 de milioane de euro. Portofoliul de contracte şi concesiuni al Gaz Sud e, de fapt, cheia tranzacţiei. Cu autorizaţii obţinute pe vremea PSD, societatea intermediază gaz natural de la furnizorul Romgaz (de stat) către populaţia din localităţile rezidenţiale de la marginea Capitalei: Snagov, Pantelimon, Moara Vlăsiei, Afumaţi, Gruiu, Baloteşti şi Ciolpani.

E vizat Otopeniul şi se proiectează extinderea în tot judeţul Ilfov. De aceea, afacerea Gaz Sud are şi o puternică miză imobiliară. Colonelul Badea a auzit şi el că în acţionariatul fondului de investiţii PPF ar fi intrat ruşii. „Cred că ar putea fi o acţiune concertată a ruşilor.“

VIOREL GHEORGHIU

Controversat şi influent


În iunie 2001, fostul deputat PSD a fost acuzat de procurori că şi-ar fi înscenat furtul propriei maşini, pentru banii de asigurare. Instanţa l-a achitat. El a ajuns din nou sub reflectorul presei când un consilier de-al său ştiut în lumea interlopă - Ioan Potoroc - a fost arestat sub acuzaţia de trafic de droguri de mare risc. Viorel Gheorghiu (foto) a răzbit în afaceri pe mâna socrului său, Bebe Ivanovici, expreşedintele Consiliului Judeţean Ilfov. Înainte de Revoluţie, Gheorghiu a fost şef de secţie la Aerofina, proiectând echipamente speciale pentru avioanele militare.

VICTOR DOMBROVSCHI

Gaze şi gunoaie cu Mafia italiană


Plecat din ţară între 1977-1994, Victor Dombrovschi a venit cu bani din Australia. El controlează Gaz Vest, care distribuie gaz (de la Romgaz) în 35 de localităţi. Un alt biznis de-al său este salubrizarea. Dombrovschi este asociat cu fraţii Sergio şi Giuseppe Pileri - cercetaţi în Palermo pentru asociere de tip mafiot şi spălare de bani. Cei trei administrează gropile ecologice de la Glina (Bucureşti), din Tulcea şi curăţă Mangalia. Pentru fraţii Pileri a lucrat şi colonelul (r) SRI Corneliu Păltânea, judecat pentru corupţie.

„DA“ PENTRU ROŞCA

Tun imobiliar

Anul trecut, Viorel Gheorghiu (PSD), avocatul Mircea Andrei (PDL) şi ziaristul Sorin Roşca-Stănescu au fost artizanii unui tun imobiliar, obţinând unul dintre cele mai râvnite terenuri din zona limitrofă Bucureştiului. EVZ a dezvăluit cum şase hectare din Parcul Snagov le-au fost puse pe tavă celor trei afacerişti de către administraţia locală a comunei.

În mai 2007, firma Captain Port Service Product - în care Gheorghiu, Andrei şi Roşca-Stănescu erau acţionari - a cumpărat de la Primăria Snagov 60.000 de metri pătraţi cu doar şapte milioane de euro, adică la jumătate de preţ.

Apostol Muşat, edilul din Snagov, care a parafat ciudata tranzacţie, este un apropiat al celor trei. Fiul său, Bogdan, e asociat cu Gheorghiu, Andrei şi Roşca-Stănescu într-o altă firmă, înfiinţată chiar de Muşat senior. Totuşi, Viorel Gheorghiu spune că lovitura este „neprofitabilă“ şi vor să vândă terenul din Parcul Snagov. De data asta, la preţul pieţei.

Mihai MUNTEANU / EvZ
Vezi si
Aventurile si erorile serialului Cupola

"DEMOCRATII" SI "UNIONISTII" de la Chisinau vor sa inchida pentru manifestatii agora libertatii basarabene - Piata Marii Adunari Nationale

Închiderea PMAN şi controlul întrunirilor publice – o iniţiativă periculoasă
Ministrul de Interne, general maiorul în rezervă Victor Catan (PLDM), doreşte expulzarea oricăror manifestaţii publice din centrul Chişinăului cât mai spre periferia lui. La 15 octombrie, a doua zi după sinistrul atentat cu bombă din Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN), ministrul Victor Catan, a anunţat public, în cadrul unei conferinţe de presă ţinute împreună cu Procurorul general Valeriu Zubco (foto stanga) şi directorul SIS Gheorghe Mihai (foto dreapta), că le va cere autorităţilor superioare ale statului desfăşurarea de acum încolo a oricăror manifestaţii publice doar „pe stadioane, căci după concertele din Piaţa Marii Adunări Naţionale din centrul oraşului întotdeauna rămân munţi de deşeuri şi sticle sparte.” „Acest lucru ar permite asigurarea securităţii unor asemenea evenimente. Câteva sute de colaboratori de poliţie nu pot controla zece mii de oameni”, a ţinut să specifice ministrul PLDM.

Fără îndoială că atentatul din 14 octombrie este un act criminal. El a şi fost calificat oficial drept act terorist. Oricare ar fi autorul sau autorii lui, aceştia trebuie identificaţi şi traşi la răspundere după toată asprimea legii. Dar de aici până la cererea unui membru al Cabinetului de a interzice manifestaţiile publice in centrul capitalei este o distanţă prea mare. Urmând logica defectuoasă a ministrului de Interne, ar trebui să înţelegem că nu teroriştii sunt de vină pentru cele întâmplate, ci participanţii la întrunirea culturală din PMAN, întrucât şi-ar fi ales un loc nepotrivit pentru aşa ceva. O crimă ratione locci!

Iniţiativa ministrului Catan, pe care o găsim periculoasă pentru libertatea de întrunire şi de manifestare a cetăţenilor într-o democraţie adevărată, consună cu intenţia anunţată oficial de primarul general al Chişinăului de a închide Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru public şi de a o transforma în parcare auto. La 1 iunie 2009 Dorin Chirtoacă spunea următoarele: “Am dori să amplasăm o parcare în Piaţa Marii Adunări Naţionale, dar aici există o reticenţă din partea Guvernului. Vom face un efort suplimentar să vedem dacă vor fi de acord. Ar rezolva în mare parte problema parcării în centrul Chişinăului.”

Din câte am observat, primarul Chirtoacă nu a renunţat încă la această idee năstruşnică. Iată că acum ministrul Catan îi cântă în strună, spunându-le moldovenilor că locul în care trebuie să-şi exprime colectiv bucuriile sau – de ce nu? – protestele paşnice, atunci când e cazul, doar pe cele două stadioane care există în Chişinău: Dinano, în sectorul Buiucani, şi Zimbru, în sectorul Botanica.

Nici unul dintre regimurile politice de până acum, dar nici administraţia din perioada ocupaţiei sovietice, nu au îndrăznit să închidă PMAN şi să expulzeze orice manifestaţie publică pe cele două stadioane, pentru a putea fi… controlate “democratic” de poliţie, în loc ca aceasta din urmă să adigure securitatea participanţilor la întrunire. Găsim îndreptăţită temerea exprimată de unii că scopul criminalilor care au produs deflagraţia în PAMN la 14 octombrie ar fi fost tocmai cel de expulzare din inima Chişinăului a oricărei manifestaţii publice şi punere a lor sub control.

Recenta iniţiativă a ministrului Catan trebuie retrasă. Ea contravine legislaţiei naţionale în materie de întruniri publice, adoptate abia acum un an în conformitate cu exigenţele Consiliului Europei, dar nu cadrează nici cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului sau cu jurisprudenţa CEDO. Cu siguranţă ea va întâmpina critici atât la Chişinău, cât şi în Europa.

Vlad Cubreacov

http://cubreacov.wordpress.com/

2 Răspunsuri la “Închiderea PMAN şi controlul întrunirilor publice – o iniţiativă periculoasă”

  1. Mitreanu spune:

    Ministrul Catan (observaţi că nu e Cătană) este un vechi reprezentat al lumii interlope de la Chişinău cu legături strânse cu gruparea Sonţovskaia de la Moscova. El întreţine relaţii strânse cu Pasat şi Bulgaru. Este foarte posibil că la Chişinău se va instaura regimul dictatorial liberalo-criminal. Toate elementele criminale din gruparea PLDM şi AMN sunt setoase să-şi ia revanşa, să revină la suprafaţă şi să instaureze din nou teroarea raketului în Republica Moldova. Pot să vă dau câteva nume de foşti şi actuali infractori care astăzi sunt şi deputaţi: Butmalai (prietenul criminalului Franţuz), Pleşca, Platon. bulgaru nu este deputat, dar este prieten la cataramă cu Alexandru Tănase, care a ajuns ministru al Justiţiei, şi cu Pasat (acesta fiind clientul avocatului Al. Tănase), aşa că acest odios criminal, care se face vinovat de moartea a zeci de oameni de afaceri, în curând va reveni în ţară. Boiana Petrol va renaşte ca pasărea Fenix. Un alt cap al lumii interlope este Micu, care a fost condamnat la temniţă pe viaţă. Dar între interlopi deja se vorbeşte că acesta va ieşi în curând la libertate pentru că avocatul lui este Vitalie Nagacevschi şi acesta este deputat din cadrul coaliţiei majoritare. Nagacevschi, după ce va aranja eliberarea lui Micu, va pune în buzunar, cel puţin, un milion de euro. Gurele rele spun însă că pe Micu eliberarea îl va costa cam 10 milioane pentru că trebuie să fie mituiţi mai mulţi demnitari, inclusiv premierul V. Filat, ministrul Justiţiei Tănase, judecători şi alţii. Micu îşi va recupera cheltuiala imediat ce se va vedea la libertate.
    Aşa că domnule Cubreacov, chestiunea cu interdicţiile impuse pentru desfăşurarea eventualelor mitinguri în Piaţa Marii Adunări Naţionale este floare la ureche. Chestiunile cu adevărat grave sunt revenirea rakeţilor, a grupurilor interlope şi complicitatea lor cu reprezentanţii puterii centrale: deputaţi, ministri şi chiar cu prim-ministru. Aceştia toţi nu au nici un Dumnezeu. Ei nu iartă pe nimeni, sunt gata de orice crimă doar ca să se afle la putere, să scoată bani, pe orice cale, prin orice mijloace. Asasinatele, ameninţările, actele de tortură din beciurile celor de la Boiana Petrol, în care erau schingiuiţi (iar deseori şi ucişi) nu doar bărbaţi, ci şi femei, copii, bătrâni, dacă aceştia aveau nenorucul de a fi rude apropiate cu un businessman “neascultător”, s-ar putea să redevină realitate mai repede decât ne putem imagina noi. Se aude un hârcâit pe cerul plumburiu al Republicii Moldova. Auziţi. e hârcâitul Satanei!

  2. Victor Roncea spune:

    La fel de sinistra mi se pare initiativa de a transforma aceasta agora a libertatii – sa ne aducem aminte de luptele din 1988 incoace – intr-o imensa parcare. Daca la Bucuresti si-ar permite vreun primar asa ceva cu Piata Universitatii ar fi turnat in smoala cu fulgi pe el si trimis sa dea turul parcarilor din jurul Pietei Rosii, ca aia e libera!