Friday, June 27, 2008

Liiceanu si Stoica facuti ”varza” de Tuca si Zbarcea

Sunt nevoit sa cedez in fata cererii avocatilor mei si sa nu public (momentan) Recursul la Hotararea aberanta a unui Judecator... - sa-l citez pe Basescu? ma rog... - putin luat in cazul Liicheanu si Stoica versus presa libera si independenta (cata mai e). Promit sa revin. Pana atunci va ofer un punct de vedere extrem de limpede din revista noii generatii, neasteptate, VEGHEA:

“Spiritul” lui Liiceanu

Acum 15 ani, Editura Humanitas publica o broşură intitulată „321 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea”. Broşura avea o scurtă prefaţă, purtând un titlu pompos: „O posteritate în 50 de pagini”. Editorul credea cu trufie şi lipsă de cuviinţă că a surprins profilul spiritual al marelui gânditor creştin în „haina atât de subţire a 50 de pagini dactilografiate”. Petre Ţuţea era acuzat că nu a avut responsabilitate în ceea ce a scris, elaborând „câteva mii de pagini indigeste şi inutile”, care „nu vor constitui niciodată o operă”. Concluzia era că din Petre Ţuţea rămân doar câteva sute de vorbe memorabile.
Interesant este că Radu Preda publică în 1992, la vârsta de 20 de ani, tot la Editura Humanitas, un jurnal în care personalitatea exemplară a lui Petre Ţuţea era minimalizată şi în care, din îndelungata sa experienţă juvenilă şi cunoaştere filozofică şi teologică, avea „presimţirea că nu opera va face din Ţuţea un model, ci mai degrabă, dacă nu chiar exclusiv oralitatea”. Preda urma modelul lui Liiceanu, care făcuse acelaşi lucru cu Noica, în „Jurnalul de la Păltiniş” (Ţuţea a fost printre primii care au observat diversiunea lui Liiceanu). Ca să nu mai vorbim de impertinţa junelui când vorbeşte despre „labilitatea” lui Petre Ţuţea, de „trecerile radicale de la o opinie la alta ”. Bineînţeles, atât Liiceanu, cât şi Preda, sunt acompaniaţi de Horia Radu Patapievici, care descrie ca fiind foarte plicticoase cărţile lui Ţuţea.
În acest context, credem că este importantă mărturia lui Noica din care aflăm că, în timpul unei anchete la Securitate, ofiţerul care îl maltrata îi spune la un moment dat: „Bă, cu mine nu-ţi merge, eu l-am anchetat şi pe Ţuţea!”. Se pare că acel securist, în nemernicia lui, înţelesese mai mult decât cei mai sus pomeniţi. Distinşii intelectuali, lipsiţi de smerenia creştină, nu puteau percepe încreştinarea sistemului pe care o săvârşea Ţuţea. Sau, poate, nu voiau s-o înţeleagă! Şi confirmau în timp temerea magistrului că „ăştia vor să facă din mine un bătrân sclerozat, reacţionar şi vorbăreţ”.
Se spune că Liiceanu îi purta pică pentru că Ţuţea afirmase că, în timp ce Nae Ionescu a produs profesori universitari, Noica a produs numai asistenţi. Deşi nu l-a avut la inimă, când a fost vorba de bani, Liiceanu a ştiut să-l exploateze la maxim. De curând, Editura Humanitas a lansat un audiobook cu „vorbele memorabile” ale lui Ţuţea. Editura recunoaşte că a intervenit în transcrierea vorbelor lui Petre Ţuţea, dar că a făcut-o, chipurile, în „spiritul” lui. De parcă spiritul celui care oscilează între Marcello şi Siegfried (numele de alint ale maşinilor lui Liiceanu, un Alfa Romeo şi un BMW) poate recunoaşte spiritul celui care se mişca între Dumnezeu şi neamul său.
Publicăm, în continuare, o punere la punct justificată pe care regretatul jurnalist şi scriitor braşovean Marius Petraşcu i-o făcea lui Liiceanu imediat după apariţia broşurii. Bine-l citise!
Florian PALAS/ http://www.veghea.ro/


ŢUŢEA – UN FILOZOF NEIMPORTANT?
LIICEANU – UN NECROFAG DE CLASĂ!

Este, e adevărat, o anumită inflaţie pe piaţa românescă, de carte. Suntem inundaţi de maculatură porno, poliţistă, de romane de dragoste dulceagă şi reeditări ale unor cărţi de success, dar nu de valoare, din trecutul mai mult sau mai puţin îndepărtat. Din când în când apar şi cărţi de valoare. Unele trec neobservate, altele, cum este cazul „Pendulului lui Foucault”, sunt mai greu de digerat de către publicul cititor şi nu stârnesc comentarii nici în presă şi nici în cafenele, unde se desfăşoară, acum, viaţa noastră publică.
Cu opera filosofică a lui Petre Ţuţea s-a întâmplat ceva deosebit. Ea a prins imediat la tânăra generaţie, căreia avea să-i comunice ceva, cu toate că puţini au mai auzit, înainte de decembrie 1989, de numele gânditorului român, claustrat într-o celulă bucureşteană.
După epuizarea mitului Noica, a mitului Eliade, a mitului Cioran, tânăra echipă de intelectuali l-a descoperit totuşi, pe Ţuţea. Şi a găsit în cărţile sale ceea ce lipsea din cele ale înţelepţilor români cunoscuţi, adică un sistem. Lucrul poate deranja pe cineva, iar primul care a sărit împotriva martirului gândirii româneşti a fost, normal, cel care a încercat să-şi facă platformă sugând din seva unui moralist eclectic şi spumos, dar fără de substanţă creatoare. Mă refer la Gabriel Liiceanu şi la Constantin Noica.
Nu am nimic nici cu unul, nici cu celălalt, să-i fie ţărâna uşoară. Rău este că, aşa cum ne-am învăţat, ne trezim din când în când să ne negăm valorile. Iar Ţuţea este o valoare pentru spiritul românesc. Indiferent ce se trezeşte să sporovăiască Liiceanu.
„Eu deschid tratatul de antropologie şi mă plictisesc. Ţuţea nu este un autor”, declară pasagerul de la Păltiniş. După el, Ţuţea este o păcăleală. Şi e păcat. Pentru că, în optica multora, opinia unui Liiceanu poate fii atât de importantă, încât să facă o operă să nu mai fie citită. Iar opera lui Ţuţea există, ea este scrisă, oricât ar declara-o elevul lui Noica orală şi decăzută din dreptul de a intra în sfera filosoficului.
Dacă ar fi avut şansa să trăiască în antichitate, sigur editorul de la Humanitas (numele editurii nu este întâmplător) l-ar fi declarat şi pe Socrate drept un impostor în ale gândirii. Aşa se poartă şi acesta este spiritul celor care nu sunt în stare să dea o operă propie. A terfeli, însă, acum, când este mai necesar ca oricând să ne aplecăm asupra cărţilor de valoare, tocmai numele celui care, după căderea dictaturii a fost în stare să ne ofere o asemenea operă, este, fără nicio îndoială, o faptă necugetată sau o greşeală deliberată cu consecinţe imprevizibile.
Nu pentru cariera postumă a lui Ţuţea, ci pentru cea antumă a lui Liiceanu.
Marius PETRAŞCU

Dumitru Zamfir, ultimul general SRI pus pe liber

Generalul Dumitru Zamfir, adjunctul directorului SRI, a fost trecut in rezerva. Potrivit unui comunicat de presa remis de Presedintie, Traian Basescu a semnat mai intai decretul de inaintare in grad a generalului si apoi trecerea in rezerva a acestuia, cu noul grad. Informatii cu privire la o eventuala trecere in rezerva a lui Dumitru Zamfir au aparut inca de anul trecut.
Se vorbea atunci despre eliberarea din functie a mai multor persoane din conducerea SRI, ca parte a strategiei de innoire a serviciului urmarita de presedintele Traian Basescu. General-locotenentul Dumitru Ion Zamfir a fost numit adjunct al directorului Serviciului Roman de Informatii in septembrie 1997. Anterior, a detinut diferite functii de conducere in Serviciul Roman de Informatii. Dumitru Zamfir ramasese singurul director adjunct al SRI care ocupa functia inca din mandatul presedintelui Emil Constantinescu, transmite Antena3. (Z.O. )

Cititi aici despre situatia reformei SRI

Si aici despre activitatea (cunoscuta) a lui Zamfir
UPDATE:
Vezi si

Catalin Mihuleac in mare forma la Curentul: Cartianu mi-a înspăimântat motanu'

Cartianu mi-a înspăimântat motanu'

Scris de Cătălin Mihuleac
Bine că se mântuie campionatul europenesc de fotbal, că dacă mai dura un pic sigur mă asasinau comentatorii în direct, laolaltă cu ăia din tocşourile de după. Cred că dacă ar împrumuta, măcar din când în când, câte un almanah de la Andrei Gheorghe, comentatorii ar avea doar de câştigat şi nu şi-ar mai băga la cazne spectatorii. Ar afla astfel că nu se poate vorbi de "coregrafia tribunei", decât dacă eventual spectatorii dansează "damen-tango", fiindcă asta înseamnă coregrafie, "arta dansului", nicidecum arta pancartelor spânzurate prin tribună; ar afla că "degringoladă" înseamnă prăbuşire, nicidecum derută, cum cred ei; ar afla în fine alte o mie de lucruri interesante, punând astfel bazele unei culturi personale onorabile.
Odinioară, pentru a comenta meciuri de fotbal, se apela la profesionişti ai condeiului, capabili să răspundă cu efort lingvistic transpiraţiei jucătorilor din teren. Pe când acum, zadarnic asudă pe ecran Traian Ungureanu, că vine câte un comentator dur ca un fundaş, care ologeşte limba română de nu se vede.
Aşa e Cartianu, jurnalist la prima generaţie cu pix, posesor al unui fond de cuvinte cuprinzând puţin peste 500 de bucăţi mari şi late. Deplângând neajunsul că Patriciu ori Vîntu nu-i virează fonduri lu' Gregoar să-şi angajeze un logoped cu normă întreagă, am motive întemeiate să cred că singura lui legătură cu pixul e că-l foloseşte pentru a-şi stinge mâncărimile din ureche. În ce priveşte pasiunea sa nemărginită pentru cărţi, cu siguranţă că le întrebuinţează paginile febril în umblătoarea din sătucul oltenesc Dobriceni-Peştişani, de unde, din păcate pentru noi toţi, provine. Am acasă un motănel birmanez, pe nume Motty, care se ascunde sub pat, ori de câte ori Cartianu se exprimă la tembelizor, dezarticulat şi gutural ca o gorilă periferică. Să mă ierte gorila, n-am vrut să o jignesc!Cu ocazia campionatului europenesc în curs de mântuire, am văzut, într-unul din cele două ziare sportive care se expun la plajă pe şezlongurile tarabelor noastre, cel mai incredibil pleonasm posibil, care afirma, într-un titlu lucitor, că Mirel Rădoi şi-a "desfigurat faţa".

28 iunie 1940: Armata Rosie intra in Basarabia

Astazi se implinesc 68 de ani de la raptul teritorial din 28 iunie 1940, cand in urma ultimatumurilor din 26 si 27 iunie 1940 armate­le sovie­tice au ocupat vechile teritorii ale Basara­biei, nordului Bucuvinei si Tinutului Hertei, o supra­fata de 50.762 km2 cu aproxi­mativ 4 milioane de locu­itori, majoritatea etnici romani.
Soarta acestor teritorii a fost pecetluita anterior prin sem­narea de catre URSS si Germania nazista la 23 august 1939 a Protocolului Aditional Secret al Pactului Molotov-Ribbentrop, Berlinul acceptand pretentiile absurde ale Moscovei pe fondul declansarii conflictului mondial. La 26 iunie 1940 este remis guvernului de la Bucuresti primul ultimatum sovietic, prin care Moscova solicita imperativ "rezolvarea imediata a chestiunii inapoierii Basarabiei catre Uniunea Sovietica". Cererile guvernului URSS catre guvernul regal al Romaniei cuprindeau doua puncte: sa inapoieze cu orice pret Uniunii Sovietice Basarabia si sa transmita Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele potrivit unei harti anexate. In fata sovaielilor autoritatilor romane, Moscova inainteaza cel de al doilea ultimatumul din 27 iunie, guvernul roman fiind somat sa cedeze teritoriile disputate in 4 zile (1 iulie-n.r.), fiind stipulat ca trupele sovietice vor ocupa inca din 28 iunie Chisinaul, Cernautii si Cetatea Alba. Evacuarea din perioada 28 iunie-3 iulie s-a facut in graba, cu mari dezordini, intr-un cadru psihologic de panica generala in randul autoritatilor si a populatiei civile, impreuna cu armata eva­cu­andu-se institutiile administr­ative, judiciare, bisericesti, o parte a institutiilor de invata­mant. Documentele romanesti, sovietice si occidentale atesta numeroase atrocitati comise impotriva armatei si populatiei civile romanesti de catre soldati sovietici si grupuri de partizani comunisti. Imediat dupa aceasta data a inceput calvarul pentru populatia din aceste teritorii, fiind confiscate si nationalizate principalele mijloace de productie, bancile, transportul feroviar, mijloacele de telecomunicatii, spitalele, institutiile de invatamant, depozitele, hotelurile, imobilele, casele celor refugiati. Proprietatile funciare au fost confiscate, taranii fiind obligati sa adere la sistemul colhoznic. Organele de represiune sovietica au declansat ofensiva impotriva simbolurilor romanismului in regiunile ocupate, fiind lichidate peste 21 de manastiri, 623 de biserici si fiind executati sau deportati in gulagurile siberiene sute de preoti. La 13 iunie 1941, 4517 familii cu peste 27 de mii de membri au fost deportate in Siberia, cu doar cateva zile inaintea declansarii operatiunilor de eliberare a Basarabiei de catre armata romana la 22 iunie 1941.
Mihai ISAC/ZIUA
Cititi mai mult accesand
Ziua invaziei vazuta de Antonescu

Mi se pare semnificativ ca astazi, 28 iunie, la 68 de ani dupa raptul Basarabiei si Bucovinei de Nord de catre Uniunea Sovietica, apare in librarii primul volum din "Jurnalul maresalului Ion Antonescu".

Scrie Ion Anto­nescu: "Pierderea Bucovinei si a Basarabiei nu ne poate indreptati sa cedam lupta". Si mai departe: "Orice popor are o vitalitate inepuizabila, datorita careia poate sa reinceapa lupta dupa erori comise si infrangeri suferite... Destinul nostru m-a aruncat in mijlocul unei fatale . Luam drumul de la cap si cu Bucovina si cu Basarabia. Depinde de noi sa ajungem repede la capul lui. Va depinde tot de noi sa transformam intr-o opera istorica temeinica ceea ce a fost atat de fragil".

Alte recomandari din ZIUA

Moldova saboteaza Romania
Un deputat comunist apropiat presedintelui Vladimir Voronin reclama statul roman la Consiliul Europei pentru neinregistrarea "Comunitatii Moldovenilor din Romania" Regimul de la Chisinau acuza Bucurestiul de discriminarea etnicilor "moldoveni" din Romania, urmarind deteriorarea iremediabila a relatiilor moldo-romane cu cateva zile inaintea vizitei la Chisinau a ministrului de Externe roman, Lazar Comanescu.

"Kazacioc Land" pe Insula Serpilor
In incercarea de a influenta Curtea de la Haga, Ucraina apeleaza la metode de propaganda sovietice, care cel mult pot sa o arunce in ridicol in ochii judecatorilor Curtii. Practic, Kievul isi inchipuie ca poate transforma statutul international de stanca al insulei intr-unul de insula locuita.

Din apostaziile informatorului Nicolae Corneanu: pentru avort si homosexualitate impreuna cu societatea civila anti-crestina

Contributia unui frate - Ovidiu Lazarescu:
Din perlele apostate mai vechi ale venerabilului Neculai de la Banat – care se cer imperios luate în seamă la judecarea cazului său de către Sinodul BOR.

Este vorba de lucruri prea puţin ştiute dar care nu sunt fără consecinţe pentru integritatea noastră ca şi creştini ortodocşi, în lipsa unei atitudini făţişe de respingere a tuturor celor care şi-au trădat jurământul de la hirotonie – e vorba de dreapta propovăduire a adevărului la care este chemat orice cleric.
Aşa-zisa societate civică îi ia vehement apărarea lui ips. Nicolae(Vezi:http://www.supliment.polirom.ro/shownews.aspx?id=551), ca de fiecare dată când acesta a ieşit din cadrul statornicit de Biserică, întrucât atitudinea sa din ultimii 18 ani serveşte de minune intereselor ei, de relativizare a adevărului prin cultivarea unei confuzii de ordin religios sub pretextul toleranţei şi acceptării în iubire a tuturor, mai ales când se pune problema mărturisirii diferenţelor sau carenţelor de credinţă.
Toate aceste acţiuni unificatoare, pacificatoare întreprinse de diverse organizaţii cu titulatură democratică dar şi de persoane oficiale cu mare impact la public cum este ips. Nicolae fac parte în realitate dintr-un plan ce încearcă la nivel mondial crearea unei unităţi panreligioase sincretice fără nicio osatură dogmatică, condiţie pentru pregătirea psihologică necesară instaurării noii ordini antihristice în lume.
Dacă forţele acestei lumi găsesc interes în a-l susţine şi a-l apăra cu atâta îndrăzneală pe ierarhul apostat, făcând presiuni mediatice imense pentru ca Sinodul să nu ia măsuri tranşante împotriva lui, întrebarea ce se cuvine pusă ar fi: noi ce trebuie să facem ca popor al lui Dumnezeu, în afară de a aştepta cuminţi pentru a salva o pace bisericească mincinoasă, promotoare a compromisului dogmatic şi canonic de toate gradele şi la toate nivelele.
Niciodată în primele secole creştine, în cazuri de o gravitate similară, poporul credincioşilor n-a stat fără să reacţioneze, chiar cu violenţă, atunci când a înţeles că întâistătătorii i-au trădat credinţa şi implicit mântuirea şi nici nu s-a reuşit o temporizare a lucrurilor în felul în care se face la noi, lăsându-i doar pe rătăciţi şi pe cei neduşi pe la Biserică să se exprime şi să se solidarizeze cu un ierarh ce aparţine în primul rând BOR şi nu societăţii civile, aşa cum se întâmplă astăzi.
Extrasele următoare sunt din intervenţia ips. N. Corneanu la o masa rotundă organizată de GDS în Bucureşti cu ocazia decernării unui premiu de excelenţă mitropolitului pentru atitudinea exemplară în promovarea „valorilor democratice şi umaniste”. Care este natura acestor valori cititorul o va putea constata mai jos. Lucruri de-a dreptul incredibile.
Articolul a fost publicat în martie 1998, în revista „22” a GDS, supranumit de scriitorul anticomunist Victor Frunza Noul Komintern. GDS-ul, pentru cine nu ştie, este asociaţia infiinta de agentul sovietic Silviu Brucan si trotkistul Mihnea Berindei intitulată Grupul pentru dialog social si care s-a dorit să constituie pentru România postdecembristă un director de conştiinţă civică in parteneriat cu crema si guvernul Frontului Salvarii Nationale din care faceau parte alaturi de Ion Iliescu si Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Mihai Sora, si alti membri ai GDS. Primul presedinte al GDS a fost de altfel fidelul lui Iliescu, agentul Alin Teodorescu, totodata si concomitent primul presedinte al Fundatiei SOROS. În realitate, în pofida diverşilor intelectuali atraşi în ea de diferite orientări religioase, de la atei până la mozaici, această asociaţie nu a făcut decât să încerce o disoluţie a statului si spiritului românesc tradiţional, ortodox sub pretextul ”europenizării” noastre, fapt care s-a concretizat în apărarea homosexualităţii ca mod alternativ de viaţă, a dreptului la avort al femeilor, în descurajarea aspiraţiei la unire cu România a basarabenilor, etc. După cum se poate constata toate acestea sunt valori cât se poate de „europene”.
În acelaşi spirit a fost promovat şi mitropolitul Corneanu, ca un campion al „valorilor” mai sus menţionate, fiind în realitate un pion în mâna celor ce şi-au propus să lovească în adevăratele valori ale credinţei ortodoxe şi ale neamului românesc. Este aşadar important sa vedem cine sunt lăudătorii ca să înţelegem cine este cel lăudat şi care sunt dedesubturile unei astfel de promovări. Din cele de mai jos se poate vedea clar tendinţa mult mai veche a „venerabilului” Neculai de la Banat, de îndepărtare hotărâtă, fără nicio clipire de cele mai elementare norme de vieţuire şi credinţă ortodoxă, minţind şi înşelând cu bună ştiinţă pe cei slabi de înger, totul fiind sub aparenţa toleranţei, a îngăduinţei chiar până la crimă în cazul avortului.
Neluarea unei poziţii tranşante din partea BOR în faţa acestei demonstraţii unice de lepădare de credinţă din partea unui ierarh ortodox va arăta părtăşia în duh cu acest personaj funest pentru românii ortodocşi.
Promovaţi acest articol în aşa fel încât el să ajungă şi pe masa sinodalilor până la întâlnirea din iulie când se va lua în discuţie şi cazul mai sus menţionat.

O vină colectivă: principiul solidarităţii comunitare nu a funcţionat înainte de 1989

H.-R. Patapievici: Vreau să spun de ce anume persoana mitropolitului Banatului este foarte nimerită pentru a ilustra premiul unei organizaţii a societăţii ci­vile. Vreau să vă reamintesc de asemenea singură­tatea noastră înainte de 1989. Sînt aici Gabriel Andreescu şi Radu Filipescu, care pot să spună ce a însem­nat sa fii singur împotriva tuturor, atunci cînd societa­tea abdicase de la principiul solidarităţii comunitare. Deşi toţi, în mod individual, constatam că situaţia este inacceptabilă, atunci cînd unii dintre noi făceau gestul de a spune public faptul că lucrurile sînt inacceptabile, în jurul lor se crea imediat un „spaţiu sanitar" prin care cei care erau de acord că lucrurile sînt inacceptabile refuzau să accepte că trebuie făcut ceva.
Întrebarea de ce nu a funcţionat principiul solidari­tăţii comunitare nu trebuie să dispară din memoria noastră intelectuală şi afectivă. Este o vină colectivă pe care o asumăm : cum a fost posibil să nu funcţio­neze solidaritatea socială în societatea noastră înainte de '89?
Imediat însă trebuie să ne întrebăm dacă ea a funcţionat după 1989. Părerea mea este că toate zvîrcolirile prin care noi trecem reflectă dificultatea pe care o avem, ca populaţia românească (populaţie în sens sociologic) să se definească mai întîi ca o societate (adică o populaţie structurată) şi în cele din urmă ca o comunitate (o societate în care principiul solidarităţii comunitare să funcţioneze). O întrebare dramatică pri­vitoare la singurătatea noastră, înainte de '89 şi încă în continuare, este aceea referitoare la Biserica Unită, interzisă pînă în ’89, la rolul ei faţă de societate, la modul în care ea a ştiut să asume păstrarea acestui principiu de solidaritate comunitară. Cred că unul dintre înalţii prelaţi ai Bisericii Ortodoxe care, prin cuvîntul lui, prin faptă şi prezenţă publică a reuşit să indice modalitatea în care biserica trebuie să fie prezentă în societate pentru a salvgarda principiul solidarităţii comunitare, a fost mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu. Înainte de a fi preocupată să ilustreze poziţii de forţă, cum se întîmplă astăzi în cazul anumitor prelaţi din Ardeal faţă de Biserica Unită, sau poziţii doctrinare violent şi agresiv afirmate, cum a fost faţă de Martorii lui Iehova când au vrut să facă un congres ia noi, cred că Biserica Ortodoxă ar fi trebuit să facă acest lucru. Unul dintre motivele esenţiale pentru care GDS s-a gîndit la IPS mitropolitul Banatului, pentru acest pre­miu, nu a fost atît ca să-l răsplătească,ci ca să arate cum anume s-ar putea ostoi această singurătate pe care o simţim. Credem că dv, înalt Preasfinţite, ilustraţi o manieră de a fi aproape de oameni, pe care toţi o aşteptăm de la biserică.

Marchis: lată că ÎPS are şi ucenici - mitropolitul Daniel al Moldovei!

Părintele Iustin Marchiş: Simpla şi puţina mea experienţă mi-aduce aminte că la Vîlcea era o episco­pie cu preoţi tineri care încercau anumite gesturi publi­ce, măcar cîţiva din cei prezenţi acolo au fost alături de cei dintre clerici care au ridicat glasul. Am trăit apoi cîţiva ani la Cheia şi la Vălenii de Munte: preotul Tănse făcea şi el astfel de gesturi, şi publice, şi chiar vizînd puterea la vîrf, în acea vreme. Au fost şi alţi pre­oţi, chiar în cazul părintelui Calciu, care n-a fost singur nici în interiorul bisericii. Părintele ştia că poate conta pe cîţiva care îl susţin în acei demers.
Mircea Dinescu n-a fost chiar singur, cînd era sin­gur, Andrei Pleşu n-a fost totdeauna singur cînd a fost singur (sigur ca n-a fost singur in orgiile de la Tescani! Nota mea) şi nici doamna Cornea nu a fost singură. Pentru ea s-au rugat mulţi preoţi din ţară.
Aş vrea să revin la singularul mitropolit Nicolae Corneanu, printre ai săi. Şi în Europa Occidentală, şi în Statele Unite, singurul reprezentant stimat al Biseri­cii Ortodoxe Române era mitropolitul Nicolae Cornea­nu. Şi o spuneau oameni care n-aveau nici un interes să laude Biserica Ortodoxă Română. În condiţiile în care Biserica avea trimişi peste hotare care în general trebuiau să împace lucrurile şi cu ce se întîmpla real­mente în România. Peste toate acestea, mitropolitul, Nicolae Corneanu a reuşit prin mediile catolice, protestante, neo-protestante chiar, să acrediteze ideea că; lucrurile nu stau aşa. Dacă înalt Prea Sfinţia Sa este perceput aşa de comunitate, trebuie să spun că are între ai săi destui potrivnici. În mitropolia sa a avut multe afronturi dar a reuşit să facă şi înainte de '89 gesturi pe care nici un alt ierarh al Bisericii nu le-a făcut (cum ar fi 45 de ani de turnatorie... Nota mea). Oameni care nu mai puteau să rămînă în Biseri­ca Ortodoxă îşi găseau acoperiş, la propriu şi la figu­rat, în mitropolia Banatului şi l-aş cita pe Mihai Avramescu. ÎPS a fost tratat de clerul Bisericii noastre foar­te prost după ’89 în primul rînd datorită, ziceau ei, uşurinţei cu care a renunţat la catedrala din Lugoj, sau la Biserica din Timişoara socotite nişte precedente ce puteau atrage o mişcare care ar fi destabilizat Biserica Ortodoxă Română.
Cum l-au privit mitropoliţii şi colegii de la Sinod? Înaltul Nicolae n-a făcut nici un gest politic, ci doar gesturi bisericeşti şi civice, în vorbă şi mai ales în scris. Puţini oameni ai Bisericii îşi asumă şi puterea de a scrie un rînd, de obicei se adresează prin televiziu­ne, prin radio.

lată că ÎPS are şi ucenici - mitropolitul Daniel al Moldovei şi Timotei, episcopul de la Arad. Aş vrea să aflaţi că-i fac cinste înaltului Nicolae Corneanu. Mitro­politul Nicolae Corneanu este un adevărat părinte du­hovnicesc, nu numai al tinerilor studenţi de la Timişoa­ra, al oraşului, în care a fost alături de pastorul Laszlo Tokes. Eu cred că înaltul a reuşit să refacă imaginea unui păstor al Banatului.
Ana Şincai: Înalt Preasfinţite, vă mulţumesc din toată inima că existaţi.

„Eu am cedat în faţa dictaturii1'

ÎPS Corneanu: Să fiu alături de doamna Doina Cornea, unul din preferaţi în anul care s-a sfîrşit, ai GDS, e pentru mine o deosebită onoare. Şi n-aş gasi cuvintele cele mai potrivite pentru a-mi exprima recu­noştinţa. Dar sincer vă mărturisesc, m-a copleşit aten­ţia ce mi-aţi acordat-o, inclusiv ziua de astăzi, pe care nu mă aşteptam să o petrec alături de dumneavoastră în aceste situaţii, cînd personalităţi ca cele care au luat cuvîntul au găsit potrivit să vorbească despre mine în mod elogios. Aceasta mă provoacă să contrazic cel puţin parte din cele ce s-au spus despre mine.
În decembrie '89 eram aici, la Bucureşti, şi singurul lucru pe care l-am putut atunci face a fost să îndemn Sfatul Bisericii, să meargă părintele patriarh Teoctist la televiziune. Un gest pe care nu numai domnul Paleologu, ci şi alţii l-au contestat. Trebuie să vă mărturi­sesc că am fost la originea acestui gest, care pornea dintr-o simţire proprie şi personală. Am insistat foarte mult pe lîngă părintele patriarh să meargă la televiziune. Dînsul trimisese înainte pe unul din colaboratorii săi. Dar i-am spus că nu se poate, că trebuie să mear­gă dînsul. Domnul Paleologu ne-a întîlnit acolo, era şi domnul Dinescu, care a avut o atitudine destul de dură, văzîndu-ne acolo, feţe bisericeşti. Şi avea, zic eu, dreptate să aibă o atitudine mai dură. Ne-a protejat puţin domnul Caramitru, dar, în fine, am fost acolo. De ce? Aşa am simţit eu. Îmi dădeam seama, chiar dacă lucrurile erau foarte neclare atunci, că s-a sfîrşit o anu­mită perioadă cînd oamenii erau singuri, cum spunea domnul Patapievici. Adică Biserica, cea care putea să coaguleze oamenii, nu a făcut acest lucru. Deşi putem invoca fel şi fel de situaţii care să demonstreze ce-a făcut pozitiv biserica în timpul dictaturii comuniste, ceea ce a făcut nu era pe măsura nevoilor oamenilor din perioada aceea. Vă vorbesc în numele meu perso­nal, fără a vrea să fac referinţe la nimeni altcineva, ) deşi situaţia era generală. Eu am cedat în faţa dictaturii, nu l-am apărat pe episcopul Tokes în perioada cît a fost persecutat. Pentru aceasta, dînsul a avut şi moti­ve de imputare la adresa mea. El mi-a cerut la un mo­ment dat sprijinul şi nu i l-am dat. Au fost şi alţi oameni care aveau nevoie de sprijinul şi al meu şi al altora.

„Concesiile noastre au fost prea mari"

Noi, dar în primul rînd mă refer la mine, chiar atunci cînd am mai făcut cîte ceva bun, am cedat, am făcut compromisuri: acesta este cuvîntul potrivit. E-adevărat că uneori, cînd s-a putut, am adoptat alte atitudini de-cît cele ale cedării. Mi-aduc aminte, prin perioada nu mult anterioară lui decembrie '89, cînd erau în toi de­molările de biserici, făceam parte din ceea ce se nu­mea atunci Comitetul Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Cînd mitropolitul Iustin Moisescu de la laşi a ajuns patriarh, n-a mai putut rămîne în Comitetul Central şi m-a propus pe mine. Începînd demolările de biserici într-un mod condamnabil, aş spune astăzi, ni se cerea celor care mergeam la întruniri ecumenice să justificăm, dacă nu cumva să negăm, demolările de biserici. Lucru pe care nu l-am mai putut face. Şi m-am retras din Comitetul Central al Consiliului Ecumenic.
Am avut o situaţie asemănătoare anterior, cînd, făcînd parte din Grupul de Dialog Internaţional între Bisericile Ortodoxe şi Biserica Catolică, mi s-a cerut să iau atitu­dine împotriva numirii unui preot greco-catolic, un ro­mân, aflat la Roma într-unul din consiliile de conduce­re ale Vaticanului. Şi nu găseam justificare pentru o atitudine de refuz al acceptării acelei persoane numite de Vatican într-unul din consiliile de răspundere. M-a ajutat faptul că m-am îmbolnăvit şi n-am mai participat la întrunirile de dialog ortodox-catolic. Deşi pe urmă am regretat, pentru că dialogul a luat-o pe o cale anormală, pînă s-a ajuns la momentul de astăzi, cînd s-a întrerupt pe motiv că unele dintre Bisericile Ortodoxe nu admit lichidarea totală a Bisericii Greco-Catolice. Afară de unele lucruri mărunte, eu în primul rînd nu am făcut altceva decît să fac concesii. Asta era politica Bisericii, începînd cu anul 1944. Sigur că astăzi e uşor să critici. Mai puţin uşor era pînă în '89. Dar, daţi-mi voie să spun creştineşte, şi preoţeşte, concesiile noastre au fost prea mari. Şi cred că foarte mulţi s-au simţit singuri în perioada asta foarte dificilă. Noi, ca Biserică, şi eu, ca ierarh, din 1961, cînd am devenit episcop şi apoi mitropolit, n-am ajutat pe confraţii noştri preoţi sau pe unii ierarhi, şi mai ales pe credincioşi să facă faţă situaţie de atunci. Când s-a pornit teribila acţiune de socializare a agriculturii, noi am hotărît să renunţăm la orice teren agricol pe care-l avea Biserica, pentru ca să nu constituim o piedică, deşi, spuneam, terenurile constituiau o sursă de existenţă pentru Biserică. Noi nu numai că am acceptat socializarea agriculturii, dar am încurajat-o. Noi am lichidat mănăstirile. Sigur, ideea a venit de unde veneau toate ideile geniale de atunci. Dar noi am venit cu o hotărîre de lichidare a mănăstirilor, prin faptul că s-a stabilit cine poate fi călugăr, cine nu: numai bărbaţii peste 55 de ani şi femeile peste 50 de ani. Tot ce era sub 55, sub 50, au trebuit să părăsească mănăstirile. Multe mănăstiri au fost transformate în „obiective economice".

Culpă şi recuperare după '89

Cazul părintelui Calciu n-a fost singurul. În numele meu a fost trimisă o telegramă Patriarhiei la Consiliul Ecumenic al Bisericilor, care pregătea nişte manifesta­ţii în Occident în sprijinul părintelui Calciu. Am accep­tat (n-am protestat) să se trimită o telegramă prin care părintele Calciu era făcut „legionar" care trebuia să fie condamnat de un „regim democrat". (Conform CNSAS, Corneanu a dat mai multe Note Securitatii impotriva parintelui Calciu. Nota mea) Nu am motive prea multe de a mă lăuda cu ce a fost înainte de de­cembrie '89. Decembrie '89 pentru mine a fost ca un fel de purgatoriu. Primele zile ale revoluţiei la Timişoa­ra m-au găsit la Istanbul, la o întrunire a Patriarhiei Ecumenice. Am reuşit să ajung la Bucureşti, dar am fost blocat aici, nu am putut ajunge la Timişoara. Dar zilele acelea, cînd n-am făcut nimica deosebit, m-au schimbat. O parte din comportamentul meu se datoreşte acestui sentiment de culpă şi acestei nevoi de recuperare, dacă se mai poate ceva recupera din atîţia ani de trecut.
Sigur, sînt adeptul ecumenismului şi al toleranţei. Dar le consider insuficiente. „A tolera" înseamnă „a ac­cepta". Dar dincolo de ecumenism, de toleranţă, de orice ar putea însemna acceptarea unuia de către altul, contează înfrăţirea. De exemplu, există acum o mare tensiune în cadrul Oastei Domnului, o mişcare care în timpul dictaturii ştiţi că a fost interzisă. Cei care aparţineau Oastei Domnului erau condamnaţi, închişi, dar acum au început între ei nişte divergenţe foarte mari. Şi am spus: nu ne putem iubi unii pe alţii? Acesta este rezumatul întregii învăţături creştine. Şi eu aş re­peta şi azi, mereu, acelaşi lucru.

„Nu înţeleg campania contra avortului"

Referitor la condamnarea Martorilor lui lehova: într-adevăr, doctrinar nu pot fi acceptaţi. Reprezintă o aItă comunitate decât cea careia îi aparţinem noi. Dar a-i condamna e un lucru pe care eu nu l-am înţeles şi care nu l-am putut accepta. Se produc astăzi foarte multe reacţii împotriva diferitelor grupuri neoprotestante. Mai deunăzi, la Pantelimon, am văzut la televiziune o ma­nifestaţie foarte dură la adresa unui grup de cinci sau şase baptişti care voiau să-şi construiască o casă de rugăciune şi noi, mă refer la ortodocşi, n-am fost de acord. Probabil că aţi văzut manifestaţia care s-a transmis la televiziune: ameninţări cu pumni ridicaţi, cu cruci în mîini... Nu mai spun de celelalte manifestaţii anticatolice, antigreco-catolice, culminînd cu refuzul de a ne alătura invitaţiei ce i-a fost adresată papei de a vizita România. Nu înţeleg astfel de lucruri. De aseme­nea, poate că mă veţi condamna, nu înţeleg condamnarea homosexualilor, deşi probabil că în Parlament se va insista în continuare. Nu înţeleg combaterea lor cu Codul Penal. Înţeleg să explicăm oamenilor credin­cioşi de ce nu poate fi acceptată homosexualitatea sau de ce e o boală, în fond. Dar boala fizică, şi spirituală, n-o tratezi cu închisoarea. După cum, sin­cer vă spun, poate părintele Marchiş mă va condam­na, nu înţeleg această teribila campanie contra avortului. Sigur nu pot accepta crima, dar e o problemă atît de intimă a femeii, încît dacă pot, ca Biserică, ca sluji­tor al bisericii, să lămuresc păcatul care se săvîrşeşte prin avort, voi face tot ce-mi stă în putinţă ca să explic în ce constă. Dar, să vin din nou cu condamnări care să meargă pînă la pedepse penale, nu cred că e nor­mal. Nu vreau să-l combat pe părintele Moisin care a propus în Senat un proiect de lege cu pedepsirea avortului. E nevoie de a ne apropia unii de alţii şi de a ne explica unii altora poziţiile pe care le adoptăm. Fără ură, mînie sau porniri belicoase. S-a pomenit mai înainte cuvîntul mondialism. Şi mă gîndeam: oare nu vom începe - unii, cel puţin, deşi vrem să intrăm în Europa sau în NATO - să condamnăm europenismul, euro-atlantismul? Atitudinile acestea dure împotriva celor care au alte idei decît ale noastre, personal, şi pun aceasta pe seama momentului decembrie 1989, nu le mai consider valabile la ora actuală.

„Credinţei i-ar reveni îndatorirea de a contribui la dialogul social”

De aceea, fără să fi contribuit cu ceva la activitatea GDS, am apreciat extrem de mult tot ceea ce s-a făcut şi s-a exprimat prin intermediul, între altele, şi al revistei „22". Bisericii, în general, nu unei biserici, ci credinţei, nu numai creştinismului, i-ar reveni îndatori­rea de a contribui la dialogul social. Mă gîndesc chiar la situaţiile în care începem să ne confruntăm şi cu is­lamismul, prin faptul că şi la noi, şi în multe alte ţări, se înmulţesc aderenţii islamului. Islamismul e considerat a fi extrem de intolerant la ora actuală, fundamentalist. Şi mozaismul e fundamentalist, într-un fel. Dar avem marea datorie de a găsi calea de a ne apropia unii de alţii şi punţi de legătură.
E domnul Andrei Cornea de faţă. Foarte mulţi oa­meni credincioşi condamnă atitudinea adoptată de domnul Cornea în legătură cu religia în şcoală. Există opinii. Dar mi-a părut rău atunci cînd îi auzeam pe unii condamnîndu-l. De ce să condamni? Să spui „nu sînt de aceeaşi părere, am altă opinie". O justific, o explic. Dar la ora actuală, la noi, e la modă ofensiva. Pornim ofensive contra tuturor. Nu e cineva sau ceva de acord cu tine, porneşti o ofensivă. De aceea, cred că nu există altă cale decît cea a dialogului, a toleranţei, a îngăduinţei, a iubirii. Principiul acesta, pe care lisus l-a proclamat va fi valabil totdeauna. Şi îl regăsim şi în mozaism, şi în islamism. Islamismul nu e fundamen­talist în esenţă.
Îmi puneam întrebarea ce rol acordăm noi preoţilor militari sau religiei în armată? Se vorbeşte mereu de educarea ostaşilor în spirit religios. Important e ca os­taşul să-şi facă datoria. Şi la nevoie să ucidă - asta în­semnează război, luptă. Imi aduc aminte de o poveste adevărată din primul război mondial. După una din luptele în care s-au confruntat armata franceză cu ar­mata germană, pe cîmpul de luptă au rămas doi răniţi despre care se credea că au murit. Unul era francez, altul german. Noaptea, din cauza frigului, s-au mai dezmorţit şi şi-au revenit. Erau în agonie, dar încă mai răsuflau. Şi ostaşul francez, aşa spune povestea, dar, la fel de bine, putea fi şi cel german, simţind că moare şi dîndu-şi seama că frigul le dăunează şi unuia, şi altuia, a reuşit să-şi ia mantaua de pe el şi să-l acopere cu ea pe „duşmanul" de alături, pe german. Francezul, pînă la urmă, a murit, iar neamţul a supra­vieţuit. Probabil că trăseseră, pînă la un moment dat, unul într-altul. Dar, într-un moment atît de tragic ca acela al apropiatului sfîrşit, a izbîndit dragostea unuia faţă de semenul său. De acest spirit de iubire faţă de altul avem nevoie şi astăzi.
Părintele Iustin Marchiş: Aş dori să spun două cuvinte, în legătură cu prezenţa la televiziune, în de­cembrie '89, a patriarhului. Nu i s-a imputat prezenţa la televiziune, ci atitudinea avută acolo. Eu socot că acela era momentul cel dintâi ca Biserica să ceară ier­tare şi să înceapă „purgatoriul".
Şi al doilea lucru, ca să ne limpezim cu unul din as­pectele pe care Biserica, Sfînta Evanghelie, nu le pot accepta, să vorbesc despre „dreptul la viaţă”. Cum bine ştiţi, Sinodul a răspândit în toate parohiile din România o broşură scrisă de părintele llie Moldovan, în care se spunea că cel mai mare păcat este avortul, omuciderea. Ceea ce ştim bine că nu este, din punct de vedere teologic aşa.
[Notă la viziunea teologică deformată, de tip scolastic a pr. Marchiş care nu a înţeles nimic din problematica expusă în broşură: Părintele Moldovan în broşura mai sus amintită n-a făcut decât să pună în legătură avortul cu cele trei păcate de moarte considerate aproape fără de iertare în primele secole creştine: curvia, uciderea şi apostazia. Atitudinea Bisericii vechi faţă de cei ce se făceau vinovaţi de cele trei păcate menţionate era foarte aspră, bazându-se pe cele spuse de Apostolul Pavel care precizează că pentru cei botezaţi ce au călcat sângele Domnului în picioare prin păcate grave nu mai poate exista o altă jertfă care să le şteargă. În cazul avortului, pr. Moldovan a văzut cu mare perspicacitate teologică că el conţine de fapt cele trei mari păcate la un loc, unul condiţionându-l pe celălalt. Curvia în genere atrage după sine dorinţa de a şterge urmele nelegiuirii nu prin pocăinţă ci prin omorârea fătului. Curvia şi omorul nu sunt decât cele două etape premergătoare apostaziei, căci cine curveşte şi ucide un semen, chiar embrion fiind (ce poartă chipul Creatorului în el) nu poate decât să de depărteze şi să apostazieze în mod decisiv de Dumnezeu. Deci curvarul ajunge deseori ucigaş prin avort şi apoi ca o consecinţă a acestora un apostat. Ce poate fi mai mare păcat decât acest întreg şir de fărădelegi.]
Atunci am spus fraţilor mei de la Bucureşti: lata cum Sinodul îşi asumă lucra­rea unui eminent teolog. Chiar nimeni dintre cei care au răspîndit-o în întreg mediul eclesiastic n-a citit bro­şura? S-a dovedit că nu, din moment ce poate fi făcută o astfel de greşeală. Este o eroare teologică enormă. lată, cîteodată şi astăzi, autoritatea supremă bisericească poate pune în circuit lucrări pe care şi le-asu­mă şi care cuprind erori teologice enorme.
IPS Corneanu: Din punct de vedere teoretic, Bise­rica Romano-Catolică condamnă fără drept de apel avortul. însă, curios, Biserica Ortodoxă, care deseori adoptă atitudini fundamentaliste, din punct de vedere teologic, în problema avortului, nu a exprimat o doctri­nă sau un punct de vedere oficial. Teologic vorbind, nu există o poziţie oficială a Bisericii Ortodoxe, care să condamne avortul în felul în care este condamnat prin mijloace penale. E foarte important să subliniem acest lucru, şi e o calitate a ortodoxiei, nu a ortodoxismului. E dreptul viitoarei mame sau posibilei mame să hotărască împreună cu soţul ei, dacă e vorba de o sarcină în cadrul familiei. Dar nu vine un for din afară să impieteze asupra conştiinţei mamei.
Dumnezeu sa-l ierte!

Andrei Marga s-a dezis de Fratia Ortodoxa Romana. Slava Domnului!

Aflu de la fostul "camarad" al legionarilor din Canada Andrei Badin, infiltrat in exilul legionar la ordinele lui Uly Valureanu si Volodea Tismaneanu, ca am ajuns mare si tare si in Biserica. Asta n-ar fi nimic. Mult mai interesant este ca datorita lui descopar ca printre fondatorii Fratiei Ortodoxe Romane, recent reinfiintate la Cluj, nu se afla si Andrei Marga, oripilat de aceasta initiativa "neecumenica". Slava Domnului! Sper ca acelasi lucru este valabil si pentru alte nume "provinciale" de pe acea lista. Dar sa vedem ce zice Badin, aflat saracul intr-un delir prelungit. Victore (Ciutacu, nu eu), da-i frate un calmant!

Ascensiunea extremei drepte in Biserica Ortodoxa

La Cluj sub obladuirea Mitropolitului turnator Anania se pune la cale refacerea unor structuri ale extremei drepte interbelice. El insusi legionar, mai apoi tortionar la Aiud, colaborator al Securitatii, trimis ca agent in Statele Unite pentru a distruge Episcopia Ortodoxa anticomunista de la Vatra Romaneasca (Michigan), Anania a strans in jurul sau cam toata pleava extremei drepte reactionare. De la fratii Roncea pana la grupul de la Scara sau cei din gruparea Rost. De la securisti la comunisti care simt astazi "patriotic" in spiritul national-comunismului lui Ceausescu. Inclusiv pe scribul "Saptamanii" proletcultiste a lui Eugen Barbu si CV Tudor (tabloidul Securitatii), colaboratorul Securitatii, Dan Ciachir, "purtatorul" sau neoficial de cuvant. Anania reprezinta extrema dreapta ortodoxa si fundamentalista, daunatoare Bisericii dar si Tarii.
Ultima isprava a celui arestat in 1940 pentru ca detinea armament la Manastirea Cernica cu care se pregatea de Rebeliunea Legionara este infiintarea unei asa-numite Fratii Ortodoxe, o organizatie verde. Pretextul: impartasirea Mitropolitului Nicolae Corneanu cu fratii nostri greco-catolici.
Si, evident, extrema dreapta s-a involburat devenind asa cum este, de fapt, rosie. La remorca Securitatii mascate dar care trage pentru ruperea Romaniei de lumea civilizata. In povestea cu Fratia Ortodoxa, Anania l-a trecut membru si pe Andrei Marga, rectorul Universitatii Babes Bolyai de la Cluj.
Prestigiosul intelectual a negat categoric si a explicat foarte clar: "Sunt dator să precizez că soluţiile la problemele României nu se află nicidecum în trecut, că abordarea problemelor religiei nu are alternativă la ecumenism şi că imaginea asupra lui Iisus şi asupra creştinismului este schimbată complet, graţie cercetărilor istorice, biblice, teologice din ultimele decenii, încât relaţia dintre cultură şi religie se pune în termeni complet noi în epoca de faţă".
Capitanul Anania si camarazii Roncea si Ciachir pregatesc asaltul asupra Sfantului Sinod la inceputul lui iulie. Tinta lor nu este insa Nicolae Corneanu, ci Patriarhul Daniel. Dar mai ales intreruperea oricarui dialog cu fratii nostri greco-catolici, dar si cu Vaticanul, si izolarea Bisericii dar si a Romaniei. Adica, un fundamentalism ortodox extrem de daunator. Doamne Fereste ca puciul Capitanului Anania sa reuseasca. Atunci fratele geaman al lui Vadim si Gigi Becali va distruge definitiv Biserica Ortodoxa.
Andrei Bădin... dupa o doza de venin :)

Tare, nu?
Si Monitorul de Cluj...

RIPOSTA * Rectorul UBB se dezice de aderarea la FOR
Fratia Ortodoxa Romana stirneste reactii adverse
Anuntarea de catre Mitropolitul Bartolomeu a reinfiintarii Fratiei Ortodoxe Romane la Cluj a dus la o reactie vehementa din partea lui Andrei Marga, rectorul UBB, anuntat ca fiind unul din cei 15 membri fondatori. Acesta neaga orice adeziune la organizatie si principiile ei.
„Nu am avut si nu am nici o legatura“
Andrei Marga se dezice de aderarea la Fratia Ortodoxa Romana
Andrei Marga, rectorul Universitatii „Babes-Bolyai“ (UBB), a remis ieri presei un comunicat in care neaga ca ar face parte din Comitetul de Initiativa al Fratiei Ortodoxe Romane, dupa cum se anuntase la inceputul acestei saptamini. „Nu am semnat nici o adeziune la astfel de initiative si nu am participat la nici o discutie in aceasta privinta“, afirma acesta. Lista celor 15 membri ai respectivului comitet fusese anuntata duminica in Catedrala Ortodoxa de catre IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, care a precizat si apartenenta la structura omonima din Clujul interbelic, precum si scopurile culturale si educative ale acesteia. „Sint dator sa precizez cel putin trei lucruri“, isi continua rectorul UBB comunicatul. Primul dintre acestea ar fi ca „solutiile la problemele Romaniei nu se afla nicidecum in trecut“, urmat de ideea ca „abordarea problemelor religiei nu are alternativa la ecumenism“. „Imaginea asupra lui Iisus si asupra crestinismului este schimbata complet, gratie cercetarilor istorice, biblice, teologice din ultimele decenii, incit relatia dintre cultura si religie se pune in termeni complet noi in epoca de fata“, tine sa puncteze la final Andrei Marga.
O incurcatura
„Noi am primit lista din partea lui Mircea Popa si a decanului Ioan Chirila, dinsii i-au propus pe membri dupa o intilnire prealabila, apoi textul a fost intocmit si citit in caterala de IPS Bartolomeu“, a explicat Bogdan Ivanov, reprezentantul Mitropoliei. Potrivit prof. univ. dr. Mircea Popa, in intocmirea apelului pentru reactivarea FOR au fost urmate doua etape. In prima, adeziunea a fost semnata de universitari clujeni precum Crisan Mircioiu, Horia Colan, Nicolae Edroiu, Nicolae Bocsan sau Marius Bojita. In a doua etapa, Mitropolitul a propus extinderea listei. „Am facut scrisori catre citeva personalitati, printre care Andrei Marga, Radu Solovastru sau Ovidiu Pecican, la care s-a dovedit ca nu a mai ajuns aceasta chemare. Hirtiile erau depuse la secretariatul Mitropoliei, de unde trebuiau duse la destinatari. A fost de fapt o incurcatura“, explica Popa. „Nu ma asteptam la o asemenea reactie sentimentala si exagerata din partea unui apropiat al IPS Bartolomeu si al fundatiei sale, dar sint convins ca va fi alaturi de noi in ultima instanta“, a mai spus Mircea Popa, referindu-se la Andrei Marga.
Radu Solovastru * Rectorul Universitatii de Arte si Design
„Nu stiu despre ce este vorba, asa cum nu pot sa spun nimic despre asta, nu am vreo reactie vehementa. Am participat la o intilnire la care s-a vorbit despre asa ceva, insa nu am avut discutii concrete pe acest subiect si nici nu am semnat. Sint obisnuit cu asemenea situatii, asa ca nu sint nici macar mirat, dimpotriva, m-ar fi uimit daca totul ar fi mers struna.“
Autor: Florentina TATAR

Viaţa pruncului şi valoarea ei eternă

Prin intermediul unor filiere obscure, copilul fetitei ramase gravide in urma unui viol va fi ucis. Aceasta in ciuda faptului ca ieri seara, conform surselor mele, familia agrease in fata reprezentantilor Mitropoliei Moldovei (vezi foto cu Parintele Vasile) sa cedeze copilul inca nenascut, spre crestere, Bisericii. Ramane de vazut cine este misterioasa persoana care s-a oferit imediat sa transfere intreaga familiei in Marea Britanie, pentru avort, si ce li s-a oferit parintilor fetitei in schimb. ZIUA titreaza foarte inspirat - Verdict: avort iar protosinghel Mihail Stanciu, Egumenul Sfintei Mănăstiri Antim scrie un text tulburator pe care il public aici. Sa ne rugam pentru pruncul nenascut, fetita si familia ei.


Viaţa pruncului şi valoarea ei eternă

În ultima vreme, extins într-o avalanşă pierdută parcă de sub orice control, războiul diavolului cu omul contemporan şi al acestuia cu Dumnezeu şi cu semenii a căpătat dimensiuni uriaşe. Viaţa omului şi viaţa omenirii însăşi sunt într-un real pericol. Mai ales că terenul de luptă s-a stabilit în locul cel mai sigur şi mai potrivit pentru a da viaţă omului: pântecele mamei. Acest templu al vieţii riscă să fie transformat într-un sinistru eşafod pe care sunt jertfiţi pruncii cei nevinovaţi şi neapăraţi decât de aripile îngerilor lor „care pururea văd faţa Tatălui Care este în ceruri” (Matei 18.10)...
Teologia ortodoxă, atât de frumos expusă şi de Sfântul Maxim Mărturisitorul, susţine unicitatea şi integritatea vieţii (atât biologice cât şi spirituale a) omului din cel mai ascuns început al ei. Natura sau fiinţa omului este una, deşi e armonios alcătuită din suflet imaterial şi trup material. „Facerea sufletului nu se înfăptuieşte dintr-o materie ce subzistă, ca trupurile, ci din voia lui Dumnezeu, prin insuflarea de viaţă făcătoare, în chip negrăit şi necunoscut, cum singur Făcătorul lui ştie.”[1] Iar această alcătuire dihotomică a ei îi dă omului putinţa să unească (recapituleze) în sine toată întinderea realităţii, de la Dumnezeu până la cele văzute, ca un închinător mixt care are legătură şi cu lumea inteligibilă şi cu cea sensibilă, pentru că „nu trebuia să se mărginească închinarea numai la cele de sus [fiinţele îngereşti nemateriale], ci să fie şi jos [în lumea materială] unii închinători, ca să se umple toate de slava lui Dumnezeu, odată ce sunt ale lui Dumnezeu. Şi de aceea este creat de mâna lui Dumnezeu, fiind cinstit şi cu chipul Lui.”[2]
În actul creaţiei Dumnezeu a adus firea oamenilor în comuniune cu Sine prin insuflare, căci firea era curată şi bună, împărtăşindu-se prin această comuniune de frumuseţea şi cinstea chipului dumnezeiesc. Dar, pe de o parte, această înaltă demnitate acordată omului nu înseamnă o înrudire a omului cu Dumnezeu după fiinţă[3] ci după har, căci Dumnezeu fiind necreat şi „de infinite ori infinit” nu este înrudit după fire cu niciuna din făpturile create de El. Această înrudire constă în totalitatea puterilor naturale pe care le poate folosi omul pentru comuniunea cu Dumnezeu ridicându-şi dorul cugetător spre El, Dătătorul de viaţă. Însă, pe de altă parte, omul nu este nici doar un animal cu instincte şi procese psihice mai evoluate. Pentru că, deşi după trup se înrudeşte cu lumea animalelor prin păzirea legilor vieţii biologice (simţuri, instincte, afecte), având totuşi posibilitatea şi chemarea de a se ridica deasupra lor, „omul este şi se zice om pentru sufletul raţional şi mintal, prin care şi pentru care este chip şi asemănare a lui Dumnezeu, Cel Ce l-a făcut pe el, şi a fost deosebit de celelalte animale prin natură, neavând cu ele nici o relaţie lăuntrică.”[4]
Sufletul şi trupul omului încep[5] să coexiste împreună din clipa conceperii (zămislirii), ele nefiind contrarii prin fiinţă (cum afirmau platonicii), ci întregitoare. Şi după cum Duhul Sfânt, Dătătorul de viaţă, pune începutul şi modelează apoi în timp viaţa sufletului intensificând (suflând) treptat în el energiile Sale necreate, actualizând continuu (de la un moment dat şi cu voia omului) puterile sădite mai înainte, aşa şi sufletul circumscrie şi coordonează puterile formatoare ale trupului din materie şi lucrătoare prin el. Prin puterile acestea sufletul înalţă şi preface (organizează) materia în trup, o ridică la treapta de organ al vieţii duhovniceşti. „Trupul e organ al sufletului mintal (sau al omului), iar sufletul străbătând întreg trupul îi dă puterea să vieze şi să se mişte, fără să se divizeze sau să se mărginească cu trupul ca unul ce e simplu şi necorporal după fire, ci se află în întreg trupul şi în fiecare mădular care îl primeşte pe măsura capacităţii lui naturale pentru lucrarea sufletului.”[6]
Dumnezeu a vrut să-i creeze pe oameni din dragoste, pentru că are un Fiu iubit şi vrea cu mare dor ca şi ei să fie fiii Săi iubiţi, să se bucure de iubirea Lui de Tată şi El să se odihnească în iubirea lor de fii întoarsă deplin către El şi între ei, ca fraţi. Dacă pentru celelalte lucruri, raţiunile lor eterne sunt gândurile dumnezeieşti (plasticizate apoi în actul creaţiei), pentru oameni, prototipul lor etern este Însuşi Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu ca Persoană, deplin deschis iubirii Tatălui. Prin aceasta, încă de la cel mai ascuns început al vieţii lor, oamenii sunt aduşi în existenţă cu faţa spre Dumnezeu, precum este Însuşi Cuvântul (Ioan 1.1). Mişcarea lor naturală imprimată prin creaţie constă, aşadar, în creşterea continuă în iubirea de Dumnezeu şi de semeni, iar aceasta înseamnă viaţa (existenţa) lor veşnică în Duhul Sfânt, asemănarea lor cu El sau îndumnezeirea lor prin har.
De la început, din clipa zămislirii, harul dumnezeiesc necreat e prezent în sufletul şi în trupul omului, mişcând fiinţa lui în mod natural spre desăvârşire. De aceea părinţii binecuvântaţi deplin de Dumnezeu prin Taina Cununiei trebuie să-l poarte mereu pe prunc în rugăciunea lor către Dumnezeu, să-i vorbească pruncului şi să-şi arate iubirea lor pe toată durata vieţii lui încă din pântecele mamei. Sufletul pruncului, chiar dacă este embrion sau făt, simte atenţia şi dragostea părinţilor, mai ales a mamei, în timpul vieţii intrauterine starea pruncului oglindind starea mamei cu toate mişcările ei. Pentru că fericirea femeii o dă numai împlinirea vocaţiei şi a lucrării ei de mamă şi soţie iubitoare, dăruitoare şi jertfitoare pentru copii şi pentru soţ. Iar tatăl devine şi el fericit jertfindu-se din iubire pentru familia sa, vazându-i bucurându-se, după modelul unirii dintre Hristos şi Biserica Sa.
Părinţii îşi transmit în momentul tainic al zămislirii raţionalitatea trupurilor lor însufleţite de funcţiile vitale, senzoriale şi raţional-iubitoare ale sufletelor lor, dar la formarea noului embrion sunt active în mod copleşitor funcţiile vitale, senzoriale şi raţional-iubitoare ale noului suflet creat de Dumnezeu şi adus la viaţă şi nemurire pe acest fundament spiritual şi biologic unic al relaţiei părinţilor lui. Dar Dumnezeu suflă neîncetat asupra omului suflarea Sa vie şi de viaţă dătătoare, pruncul dezvoltând încă din pântecele mamei o cunoaştere şi o iubire ale căror taine noi nu le putem pătrunde. Sfântul Ioan Botezătorul avea 6 luni în pântecele Sfintei Elisabeta, mama sa, când a săltat de bucurie simţindu-L pe Mântuitorul Iisus Hristos Care abia Se zămislise în pântecele fecioresc al Maicii Domnului venind în apropierea sa (Luca 1.41). Încă şi mama sa s-a umplut de Duhul Sfânt. Deci, atunci când se apropie de Domnul Hristos prin rugăciune, orice mamă purtând pruncul în pântece se umple împreună cu el de Duhul Sfânt, de binecuvântarea, puterea şi bucuria lui Dumnezeu.
Din aceste considerente, sufletul unit cu trupul şi cu Dumnezeu îl face pe orice prunc un adânc frumos, inepuizabil şi unic în manifestările lui pline de gingăşie şi un mister insondabil pentru cunoaştere. Datorită sufletului care îl străbate şi-i actualizează potenţele prin mişcări voite, alese şi simţite conştient, trupul face parte din eul omului, este continuu adaptat şi integrat spiritului prin „partea pătimitoare”[7] care întipăreşte calităţile şi defectele (virtuţile şi patimile) sufletului în trup şi invers. Datorită lucrării dumnezeişti şi raţiunii umane active în trup, materia trupului capătă o raţionalitate şi o organizare transparentă spiritului. Prezenţa harului divin în suflet şi în trup face ca întreaga fiinţă umană să fie „templu al Duhului Sfânt” (1 Corinteni 6.19), rămânând mereu mai presus decât orice obiect integrat lumii materiale, oricât de armonios şi de complex ar fi. Atât sufletul, cât şi trupul pruncului, au prin facere, prin mişcarea lor naturală şi prin părtăşia Sfintelor Taine menirea sfinţeniei, ca, de altfel, şi mama şi tatăl lui. Pentru acceasta şi sufletul, dar şi trupul omului au, prin sensurile şi simţirile pe care le comunică prin iubire lui Dumnezeu şi altor persoane, o valoare eternă.
În concluzie, din momentul conceperii, persoana umană primind viaţa şi suflarea de la Dumnezeu se îndreaptă firesc spre iubirea şi veşnicia dumnezeiască de care nici o intervenţie criminală nu are vreo justificare ca să o despartă. Oprirea unui prunc din acest drum spre Dumnezeu nu e doar un păcat foarte grav (mai grav decât uciderea unui om matur botezat care are şansa mântuirii) al celor care-l săvârşesc sau îl încurajează, ci şi o durere de neşters din sufletul nemuritor al pruncului. Ba încă avortul (chimic sau mecanic) nu rezolvă niciodată o problemă a părinţilor care nu se înţeleg sau sunt leneşi în a se jertfi pentru copii, nici a societăţii desacralizate până la limita demonismului, ci doar complică viaţa tuturor implicaţi într-un genocid sfâşietor de trist şi de dureros, lipsiţi de bucuria pe care zâmbetele pruncilor o aduc în lume luminând mai mult decât toate răsăriturile de soare...
Dumnezeu să ne lumineze pe calea pocăinţei şi a iubirii ca să preţuim darul vieţii pruncilor şi să ne împlinim vocaţia de părinţi ai copiilor noştri şi de copii ai lui Dumnezeu, Tatăl nostru al tuturor.

Protosinghel Mihail Stanciu
Egumenul Sfintei Mănăstiri Antim, Bucureşti

26.06.2008


[1] P.G. 91, col. 1324 C, apud Petru Florea, Opera exegetică a Sfântului Maxim Mărturisitorul, Editura Academos, Târgu Mureş, 1998, p. 78.
[2] P.G. 91, col. 1096 A, apud Petru Florea, Op. cit., p. 68.
[3] Putem preciza aici ideea că omul nu este chipul lui Dumnezeu, ci este creat după chipul lui Dumnezeu, idee care ne lămureşte că omul nu are aceeaşi fiinţă cu Dumnezeu, ci este o făptură având firea creată cu totul diferită de firea divină necreată, dar care se poate împărtăşi prin har de cele proprii firii dumnezeieşti.
[4] Mystagogia, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR, Bucureşti, 2000, cap. VI, p. 26.
[5] Sufletul uman nu este o „scânteie divină”, o emanaţie din fiinţa dumnezeiască preexistând înaintea trupului, ci este voit din veşnicie şi creat de Dumnezeu în timp odată cu trupul şi într-o deplină armonie cu el. Suflarea dumnezeiască îi dă sufletului pruncului unicitatea şi personalitatea marcată de iubirea părinţilor şi de sufletele lor care dau o valoare spirituală infinită actului întâlnirii lor trupeşti. Pentru că în actul zămislirii unui prunc este prezent şi Dumnezeu în mod nevăzut activînd energiile Sale necreate dar creatoare în iubirea părinţilor, aducând astfel la viaţă o nouă persoană umană „după chipul Său” personal, iubitor şi nemuritor.
[6] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Scrieri, partea I, Ambigua, traducere, introducere şi note de Preot Profesor Dumitru Stăniloae, Colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (PSB), vol. 80, EIBMBOR, Bucureşti, 1983, 7l, p. 98.
[7] Sfântul Grigorie Palama afirmă cel mai clar că „partea pătimitoare” asigură legătura cea negrăită dintre suflet şi trup şi, totodată, a lor cu Dumnezeu. De aceea, ea trebuie purificată de aplecarea spre răutăţi, spre plăceri inferioare (senzoriale) care o pot ţine în robia patimilor. Prin ea se sfinţeşte şi se îndumnezeieşte trupul, harul trecând (cu voia şi conlucrarea liberă a omului) din minte în trup. (Cuvânt pentru cei ce se liniştesc cu evlavie. Despre rugăciune, colecţia Filocalia, volumul 7, pp. 223-262)

Thursday, June 26, 2008

Avertismentul Duhovnicului Neamului

Scandalul impartasirii Mitropolitului Nicolae Corneanu al Banatului la greco-catolici este departe de a se sfarsi. Sfantul Sinod urmeaza sa decida in sedinta din 8-9 iulie asupra cererii de caterisire a Mitropolitului cazut in erezie. In aceasta perioada, persoane si grupuri de alta confesiune decat cea ortodoxa au trimis PF Patriarh Daniel si membrilor Sinodului diverse scrisori de sustinere a lui Corneanu in incercarea de a forta o alta decizie a inaltilor ierarhi ortodocsi. Faradeleagea comisa de Corneanu este clara insa si nu poate fi acceptata, explica intr-un material elocvent publicistul Dan Ciachir. Iar intr-un interviu in exclusivitate parintele Justin Parvu de la Manastirea Petru Voda, supranumit "Duhovnicul Neamului", avertizeaza asupra riscurilor de sciziune a Bisericii dreptcrediciosilor in cazul in care Mitropolitul apostatic nu va fi caterisit. (V.R)

Parintele Parvu: "De nu ne vom pazi ortodoxia, ne vom pierde si neamul"

Preacuvioase Parinte, cum catalogati reactiile unor intelectuali si clerici greco-catolici, care vin in apararea Mitropolitului Nicolae Corneanu, simtindu-se ofensati de atitudinile ortodoxe din presa?

Pai, sigur ca atitudinile noastre ii deranjeaza. Este normal ca ei sa aiba reactia asta fata de toata aceasta tulburare pe care a produs-o Mitropolitul Nicolae Corneanu, pentru ca in felul acesta, ei se descopera din ce in ce mai mult ca potrivnici adevarului acesta ortodox. Nu inteleg atitudinea aceasta a lor prozelita, care ne reaminteste de perfidia si de josnicia lor de altadata, tradatori de neam si de Biserica, ca multe persecutii sufereau bietii tarani ardeleni de pe urma unitilor, nu numai a iezuitilor. Ei vin acum si prezinta acest eveniment ca un moment de mandrie, pentru ca au reusit sa capteze un ierarh ortodox, sa-l faca sa se impartaseasca impreuna cu ei, ceea ce inseamna recunoasterea clara a ereziilor lor. Eu nu am nimic cu greco-catolicii, i-am respectat si ne-am inteles foarte bine in impreuna noastra patimire din inchisoare, i-am apreciat pentru taria lor de a marturisi impotriva ateismului, dar abia dupa '89 s-a vazut care erau de fapt intentiile lor. Gravitatea evenimentului de la Timisoara consta in faptul ca, prin acest gest, Mitropolitul Corneanu nu a luat o atitudine de sine, ci el a angajat Ortodoxia, in fond. El nu este un simplu credincios, ci un mitropolit ortodox, o persoana oficiala a Bisericii care s-a coborat la un asa nivel de sminteala.

Dar cum va explicati ca biserica greco-catolica vrea sa fie recunoscuta si de Roma si de Constantinopol?

Acestia sunt oamenii care se gasesc in doua luntre. Ei nu sunt nici ortodocsi, nu sunt nici catolici. Sunt oameni care la un moment dat nici ei nu stiu ai cui sunt. Pentru ca sunt oameni dubiosi in acelasi timp. Vedeti cum s-au manifestat ei dupa revolutia aceasta a noastra din '89? Cu cata ura si rautate s-au napustit asupra bisericilor ortodoxe! Cat dispret si desconsideratie au manifestat si manifesta pana la ora asta! in numele Vaticanului ei au facut atatea si atatea acte, in sfarsit, de razvratire si de neomenie fata de Biserica Ortodoxa, pe care acum vor sa le ascunda si sa ne faca pe noi sa credem ca ei au adus cele mai mari beneficii culturii romanesti. si-au aratat fata cu care s-au nascut la inceput, in 1700. Dar acestea se intampla si pentru ca viata noastra ortodoxa nu a fost dirijata nici de barbati foarte destoinici si cu verticalitate care sa-si spuna punctul de vedere ortodox. Acest gen de oameni ne-au condus pe noi pana astazi. Noi insa trebuie sa fim cuminti si linistiti, sa nu avem de-a face cu strainii, sa nu tulburam si sa fim in pace! Dar ei au abuzat si abuzeaza si pana astazi de bunatatea noastra, de intelegerea noastra, incat astazi foarte putini din Ardeal iti mai vorbesc limba romana - peste tot limba maghiara. si parca, la un moment dat si romanii nostri se simt altfel daca vorbesc ungureste, parasindu-si limba lor de veacuri.

Da, ei asta spun, ca miscarea greco-catolicismului a contribuit la formarea limbii si culturii neamului romanesc...

Pai, uite cum au contribuit, acum se vede care a fost intentia lor, dupa roadele pe care le vedem cu totii in Ardeal. Asa de mult au contribuit incat abia mai auzi vorbindu-se in Transilvania limba romana, pana vor ajunge sa ne-o ia de tot. Cand au venit ei la noi, in Romania, dragii mei? Biserica noastra era deja organizata in toata splendoarea! Nu erau legaturile noastre cu bisericile ortodoxe? N-aveam noi aicea episcopi, care cu mult inaintea lor au tradus Biblia si celelalte carti de rugaciune si de cult? Pai, primul Nou Testament romanesc nu a aparut in 1648, sub Mitropolitul Transilvaniei, Simion stefan? Cand ei de-abia descalecasera aicea, limba noastra deja curgea ca mierea. Nu se introdusese inca limba romana in cultul liturgic, tocmai pentru a proteja adevarul acesta ortodox, pentru a pastra doctrina sacra, de care ne temeam sa nu ne-o stirbeasca latinii. Dar se stie ca existau multe acte oficiale in limba romana, se folosea in administratie, in corespondenta - de altfel este cunoscuta scrisoarea lui Neacsu din 1521, care dovedeste bogatia si cursivitatea limbii romane la acea data. Academicianul Virgil Candea, intr-un studiu introductiv la Noul Testament din 1648, spune ca "romanii ortodocsi din Transilvania adoptasera limba romana in cult mai inainte de unirea fortata din 1700". si spune mai departe ca era necesara pastrarea traditiei liturgice, intr-un moment in care era atacata ca o corabie in mijlocul valurilor marii, aflandu-se intre mai multe limbi straine. Dar Biserica noastra ortodoxa era foarte bine infipta in traditie si zice Virgil Candea ca traducerea nu "putea fi numai o intreprindere filologica. Actiunea cu atat de profunde consecinte pe plan spiritual si cultural trebuia sa fie realizata in acord cu invatatura Bisericii si cu aprobarea celei mai inalte ierarhii ortodoxe a timpului". Iar ce au tradus ei au fost numai atitudini impuse de calvinizare a cultului nostru ortodox. Recunoastem meritul fruntasilor scolii ardelene, dar sa nu uitam ca tocmai ei au scris impotriva falsei uniri si papistasilor, cand, in cele din urma, au realizat inselatoria. Chiar Petru Maior spune in Procanonul sau foarte limpede: "O, de ar fi aparat Dumnezeu neamul romanesc de acest feliu de oameni invatati si teologi, cari numai cu autentie, cu tiful si cu valva ce o au in haine si in locul locasului sau, vreau sa invinga pe toti; De spun ceva de la Roma, sa taci, sa inlemnesti, sa casti gura. De arati din Sfintii Parinti, din Soboare si din istoria cea veche a Bisearecii asupra parerilor lor, indata esti schismatic, si mai rau decat ereticii... Romei, inca din vremurile cele de demult, incepuse a-i rasari coarnele!" Nu are sens sa mai citam toti marii nostri ganditori care acuza unirea de la 1700. insusi Iorga spune despre Atanasie Anghel ca fiind un suflet josnic, fara demnitate si fara rusine, "un roman fara simt de neamul sau", iar despre actul de la 1700 spune ca este "cel mai injositor act public savarsit pana atunci de vreun vladica ortodox".

Ei ne acuza pe noi ca nu urmarim unirea bisericilor asa cum se lupta ei sa o implineasca.
Inca o data ei se dovedesc a fi unelte ale Bisericii catolice si vrajmase ortodoxiei. Noi am stat permanent intr-o postura de a-i primi, insa numai rupandu-se de ereziile in care au cazut: primatul papal si toate celelalte. Desi lumea crestina nu prea constientizeaza toate diferentele acestea de dogma, omul de rand nu stie prea multe, vede lucrurile la suprafata. si ei, greco-catolicii, sunt dispusi sa faca si mai multe lucruri grave in continuare, care nu se potrivesc cu viata noastra crestin-ortodoxa. Iata, de pilda, a venit acum ecumenismul. Poate candva o fost vreo intentie buna, nimic de spus. Dar iata unde a degenerat aceasta intentie! Unde s-a ajuns! A mers pana la a te desfiinta cu totul pe tine, confesiunea ta, adevarul tau de credinta. Dar ei nu vor numai ca religie sa te distruga, ci si ca stat. Nu vedeti toate incercarile maghiare de a forma o zona in inima Ardealului nostru? De a-si extinde mereu hotarele din ce in ce mai mult spre Moldova? Sunt tendinte deopotriva de acaparare religioasa si teritoriala - fenomene de dislocare a populatiei. Sa-l duci pe roman de aici, de pilda, si sa-l transporti din zona Transilvaniei si sa-l trimiti, sa-l duci in Tisa. Toate aceste fenomene actioneaza direct asupra ortodoxiei. Sa ne dam seama deci ca pericolul acesta teritorial este in aceeasi masura de periculos ca si cel religios. Ei cauta sa introduca imperialismul in viata religioasa. Ca papii de astazi, de altfel, nu urmaresc decat suprematia marilor cezari de altadata.

"Sper sa nu se intample o scindare"

Ce drept are Biserica greco-catolica sa ceara Patriarhului ortodox sa nu fie caterisit Nicolae Corneanu, un episcop ortodox?

Sigur, din moment ce sunt oameni care s-au servit unii de altii; neaparat acum va trebui sa-l sustina - probabil ca au si avut ei o intelegere mutuala candva. si, sigur, ca ei nu pot sa se sacrifice asa de usor, ei au pod cu securitatea si nu pot rupe acest pod; acest gen de spionaj a existat tot timpul in sanul Bisericii noastre ortodoxe. Romanii nostri au excelat intotdeauna prin tradare. Da, asa s-a intamplat la 1918, la 1944. Au intrat toate cozile de topor straine, au format guvern la tine acasa si te dirijeaza pe tine, roman. iti desfiinteaza limba, iti desfiinteaza istoria, iti desfiinteaza si traditia si tot ce ai tu mai valoros, ca toate actiunile acestea anticrestine - a nu pune icoanele in scoli, a legaliza prostitutia si homosexualitatea - tot de la ei vin. Se ajunge ca toti strainii sa devina ministrii cultelor si apoi te dirijeaza pe tine. Nu vedeti ca in guvernul nostru functiile cheie sunt in mainile strainilor? Mai rar sa gasesti un ministru de externe roman. Nu! Romanu-i asa, mai pe la subsecretari. Ai cate unul care nu-ti vorbeste bine limba romana si este ministrul Culturii si Cultelor sau al Educatiei!

In cazul in care sinodul nu-l va caterisi pe Corneanu, credinciosii vor sti ce atitudine sa adopte?

Nu-i nevoie sa-l inveti prea mult din legi si din canoane, pentru ca romanul nostru isi cunoaste stapanul. Asa cum cunoaste cainele mirosul stapanului sau, asa si romanul ortodox adevarat isi cunoaste ortodoxia, care merge bine si care nu merge bine. Sunt convins, ca daca va fi o scindare, care sper totusi sa nu se intample, romanii vor sti dupa cine sa mearga; este atata experienta ortodoxa in viata romanului nostru! Romanul s-a identificat foarte bine cu ortodoxia; ortodoxia circula in sangele romanului nostru. Dupa cum spuneau si marii nostri scriitori nationalisti, pe care acum vor sa-i desfiinteze - Eminescu, Iorga, Crainic, Nae Ionescu, Mircea Vulcanescu - asa spuneau - ca nu exista roman catolic. Asa cum zicea Nae Ionescu ca a fi roman inseamna a fi si ortodox, dupa cum animalul cal este si patruped. Romanii nostri vor fi foarte greu de inselat, de indus in eroare - ma refer la oamenii statornici in credinta, cu o adevarata convingere si care nu au uitat ca sunt romani. Desi conducatorii bisericii noastre si preotii nu si-au facut datoria de a catehiza poporul in dreapta credinta, ca, de, s-au temut; preotii nostri nu vorbesc despre asta - la ei asta face parte din lumea poeziilor. Preotii au datoria sa spuna credinciosilor cu timp si fara timp adevarurile acestea de veacuri ale Bisericii Ortodoxe, sa atraga atentia asupra ereziilor care vin in Biserica noastra, ca sa stie crestinul ce are de facut. Dar credinciosii nostri au constiinta ortodoxa mai dezvoltata decat a multora dintre pastori, si iau o carte, mai citesc un ziar si afla ei cum stau lucrurile - acum sta la dispozitia fiecaruia sa afle adevarul.

Cum putem noi, ca ortodocsi, sa uitam si sa fim nesimtitori fata de atata sange varsat pentru apararea dreptei credinte?

Sf. Ioan Gura de Aur spune ca mucenicii sunt mai mari si decat ingerii si ca au dat dovada de dragostea cea mai mare cu putinta fata de Mantuitorul, pentru inflacararea credintei lor, facandu-si si trupurile nemuritoare. Au, oare, mai mare dragoste ecumenistii de azi decat acestia? Vor veni vremuri grele asupra ortodocsilor, dar sa nu ne inspaimantam, sa nu ne uitam la stramtorarile ce le vom suferi vremelnic, ci sa privim cu nadejde la darurile cele vesnice, la dragostea Mantuitorului care ne asteapta sa fim alaturi de El, in ceruri, alaturi de toti sfintii marturisitori ai adevarului Lui. Pentru ca de nu ne vom pazi ortodoxia, ne vom pierde si neamul. Aceasta a fost cheia dainuirii neamului romanesc.

Cititi la
ZIUA: Avertismentul duhovnicului
Faradelegea spirituala a mitropolitului Corneanu, de Dan Ciachir
si
Romania acuzata in PE
Bucurestii au fost parati la Bruxelles pentru "discriminare religioasa". O delegatie a "biseri­cilor ecumenice isto­rice din Transilvania", condusa de europarla­mentarul Laszlo Tokes a reclamat Romania la Comisia Europeana si Parlamentul European pentru discriminarea "minoritatilor religioase" si a emis un "comunicat fratesc" in apararea lui Corneanu

Doru Dragomir a decriptat din secretele tarii: CSAT e pregatit de "conflict armat" si "situatii de urgenta"

Dupa cum va spuneam ieri aici reuniunea CSAT desfasurata in noua sala de sedinte s-a dovedit cu bucluc. Monitoarele si ecranele lap-top-urilor oficialilor prezenti, care aratau secrete de stat, au fost fotografiate si postate pe site-ul oficial al Presedintiei. Ulterior fotografiile, dintre care gasiti intr-o postare de mai jos cateva, au fost blurate de securistii de la Cotroceni. Prea tarziu. Ziaristii pe faza le descarcasera deja, amuzati. Colegul meu, Doru Dragomir (cu care am impartasit si aceleasi sentimente la interogatoriile luate in cazul CD-ului "secret" al Armatei), a reusit sa citeasca din secretele CSAT mai mult decat se intrevedea la prima vedere:

Incident de securitate la CSAT
Fotografii care contineau informatii cu caracter secret de stat au fost postate pe site-ul oficial al Administratiei Prezidentiale

Ultima sedinta a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii a fost marcata de un incident de securitate deosebit de grav. Functionarul de secu­ritate din cadrul secretaria­tului CSAT a permis publi­carea unor fotografii pe pagi­na de Internet a Admi­nistra­tiei Prezidentiale care la o analiza atenta contineau date cu caracter secret de stat.
Dupa aproximativ o ora de la postarea pozelor pe site-ul Prese­dintiei, administratorii sistemelor informatice au descoperit scurgerea de informatii si au inceput sa modifice rapid pozele pentru a nu se mai putea vedea informatiile secrete care puteau fi citite pe ecranele calcula­toarelor si a plasmelor care apareau in poze. Reactia a fost tardiva, deoa­rece foarte multi utilizatori care au accesat pagina www.presidency.ro, descar­casera deja pozele.
Fiecare membru al CSAT dispune de un laptop super performant pe care se afiseaza documentele secrete aflate in dezbatere. Toate datele care apar pe ecranele laptopurilor sunt proiectate si pe mai multe plasme cu diagonale de 127 cm.
La inceputul sedintei CSAT, fotograful oficial de la Palatul Cotroceni a intrat in sala pentru a face cateva poze.
"Situatii de conflict armat"
Ulterior, acesta a selectat in jur de 5-6 fotografii (la o rezolutie de peste 5 megapi­xeli) care i s-au parut mai repre­zentative si le-a trimis celor care administreaza pagina de Internet de la Administratia Prezidentiala pentru a fi postate pe web. Numai ca nimeni nu a sesizat ca in respectivele poze putea fi citit cu usurinta mesajul "ATENTIE!!!. Acest documentar contine DATE CLASIFICATE. Nu se copiaza!!!". Acest mesaj aparea pe toate plasmele si ecranele laptopurilor surprinse in poze.
La o analiza mai atenta si cu ajutorul unor softuri specializate am reusit sa descifram continutul textelor care rulau in momentul executarii fotografiilor pe ecranele calculatoarelor si ale plasmelor.
Cu aceasta ocazie am aflat ca in afara ordinii de zi transmisa oficial de Biroul de Presa de la Cotroceni, membrii CSAT au discutat si aprobat si alte documente cu caracter secret. Unul din ele face referire la "Planul centralizator de evacuare a populatiei si bunurilor materiale importante in situatii de conflict armat". Membrii CSAT au adoptat si o hotarare in acest sens. Proble­ma este ca potrivit informatiilor oficiale, difuzate de auto­ritatile competente, in urma unor analize si prognoze ale serviciilor de informatii, este putin probabil ca in viitorul apropiat (15-20 de ani), Romania sa fie implicata intr-un razboi.
Un alt document despre care am reusit sa aflam informatii analizand fotografiile descarcate de pe site-ul oficial al Administratiei Prezidentiale face referire la orga­nizarea si functionarea unui Centru National de Coordonare si Condu­cere a Interventiei in situatii de urgenta, lucru ce ne duce cu gandul la faptul ca autoritatile se pregatesc pentru un dezastru care va afecta Romania (un posibil cutremur cu intensitatea de peste 7 grade pe scara Richter-n.r.). La cateva zeci de minute dupa ce pozele care contineau date secrete au aparut pe Internet, acestea au fost modificate, in sensul ca textele care se vedeau pe plasme si pe ecranele calculatoa­relor au fost blurate, informatiiile nemaiputand fi vizibile.
Doru DRAGOMIR

Ministrii Apararii si de Interne habar nu au ca azi e Ziua Drapelului si Ziua Ultimatumului sovietic asupra Romaniei Mari

Gardianul si Ziare.com relateaza cum multi dintre politicienii romani nu stiu ce semnificatie are data de 26 iunie. O ancheta realizata printre acestia pe tema Zilei Drapelului National, arata cat de lipsiti de constiinta nationala sunt de fapt politicienii "romani". Desi prin intrebarea lor legata de data de 26 iunie ziaristii urmaresc sa afle daca Elena Udrea, Teodor Melescanu, Cristian David, Cristian Adomnitei si Eugen Bejinariu stiu ceva despre Ziua Drapelului, raspunsurile acestora arata ca personajele sunt total pe dinafara inclusiv in ce priveste semnificatia amara a acestei date: Ziua Ultimatumului sovietic adresat Romaniei Mari. Adica pierderea Basarabiei si a Bucovinei de Nord si a trei milioane de romani. Fii si fiice ale neamului a caror elita basdarabeanu si bucovineana a ajuns direct in lagarele URSS, daca nu a fost ucisa in strada sau a scapat prin exod, ca si o parte din familia mea. Redau mai jos incredibilele raspunsuri ale "fruntasilor" tarii si o Nota despre tragismul zilei de 26 iunie 1940, inclusiv Ultimatumul adresat de sovietici Romaniei.

"Sunt plecata din Bucuresti de cateva zile, am fost ocupata cu reorganizarea PD-L Constanta. Nu stiu ce se sarbatoreste in ziua de 26 iunie", a precizat Udrea.
Chiar si pentru ministrul Apararii, Teodor Melescanu, sarbatoarea este mai degraba doar un punct de pe agenda zilei. Luat pe nepregatite, el stia ce sarbatoare este joi, dar nu ii tinea minte numele."Inaltarea drapelului national, la ea te referi, nu?"
Nici ministrul de interne Cristian David nu a stiut cand se sarbatoreste Ziua Drapelului. Intrebat daca va participa la eveniment David a raspuns: "Daca este ziua Drapelului, ma duc" .
Intrebat ce semnifica pentru statul roman ziua de 26 iunie, ministrul educatiei, Cristian Adomnitei, a incercat sa dea un raspuns evaziv. "In fiecare zi este o sarbatoare", a spus ministrul educatiei anti-nationale.
Nici Eugen Bejinariu deputat PSD, membru al Comisiei de Aparare nu stie ce se sarbatoreste joi. "Ce sarbatoare? Stiu ca luni au fost Sanzienele. Mai e o sarbatoare? A, da, stiam de ea, dar nu stiam ca e acum. Nu s-a discutat la Comisie si nu duc nicaieri pentru n-am fost invitat. Daca eram invitat, da, dar nu ma duc neinvitat. Se organizeaza de o garnizoana, ceva, si trebuia sa ma invite."

Saptamana Patimilor - Miercuri, 26 iunie 1940, Ora 22.00

In jurul orei 22.00 Molotov i-a citit ministrului Romaniei la Moscova, Gheorghe Davidescu, urmatorul ultimatum brutal:
"NOTĂ ULTIMATIVĂ SOVIETICĂ:
În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.
Uniunea Sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării Basarabiei cu forţa, ceea ce Guvernul sovietic a declarat nu o singură dată şi deschis în faţa întregii lumi.
Acum, când slăbiciunea militară a URSS a rămas în domeniul trecutului, iar situaţia internaţională care s-a creat cere rezovlare rapidă a chestiunilor moştenite din trecut, pentru a pune în fine bazele unei păci solide între ţări, URSS consideră necesar şi oportun ca-n interesul restabilirii adevărului să păşească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice.
Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic cu chestiunea transmiterii către URSS a acelei părţi de Nord a Bucovinei a cărei populaţie este legată în marea sa majoritate cu Ucraina Sovietică prin comunitatea soartei istorice, cât şi prin comunitatea de limbă şi compoziţiune naţională.
Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părţii de Nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS şi populaţiei Basarabiei prin dominaţiunea de 22 de ani a României în Basarabia.
Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României:
1.
Să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia.
2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată (care a fost trimisă a posteriori, n.n.).
Guvernul sovietic îşi exprimă speranţa că Guvernul român va primi propunerile URSS şi că acesta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale paşnică conflictul prelungit dintre URSS şi România.
Guvernul sovietic aşteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent."

Gheorghe Davidescu a mai avut ragaz sa afirme ca gestul guvernului de la Moscova era profund nedrept si istoria il va judeca. Inainte de a-si concedia interlocutorul Molotov a mai apucat sa murmure: "Da, istoria va judeca..."

Apropos de simbolistica, precizie si atentie la detaliu din partea specialistilor rusi (vezi deschiderea Expozitiei filatelice la 23 iunie - data in care s-a hotarat ziua Ultimatumului si a invaziei Basarabiei si Bucovinei):

"Momentul exact al emiterii ordinului de operatii pentru invazia Basarabiei si nordului Bucovinei a conincis cu momentul cand Molotov a inmanat ministrului roman de la Msocova brutalul ultimatum: ora 22.00. Exemplarul capturat de serviciile de informatii ale armatei romane era identic cu celalate 15 copii care au circulat prin comandamentele sovietice din sector:

Seria G, strict secrete, Deosebit de important. Exemplarul nr 9
Ordin de operatiuni nr 00
Statul Major al Grupului Hipomecanizat

Calomeea, 26 iunie 1940, ora 22"

Detalii in "Saptamana patimilor (23 iunie - 28 iunie 1940) - Cedarea Basarabiei si a nordului Bucovinei", de Mihai Pelin, Editura Compania, 2008

Si va fac si o confesiune, pentru posteritate. Inainte de se duce la ceruri, ultimele cuvinte ale 'Cavalerului Adevarului' au fost: Basarabia... Bucovina... Mihai Pelin...

Blat pentru Mitropolia Olteniei: Adunarile eparhiale au propus aceiasi candidati ca si Sinodul mitropolitan. Favorit, "complicele" Vincentiu

Au fost desemnaţi candidaţii pentru postul vacant de Mitropolit al Olteniei
Joi, 26 iunie 2008, la Reşedinţa patriarhală din Bucureşti, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, s-a desfăşurat şedinţa Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, urmată de şedinţa specială de consultare a Sinodului mitropolitan cu membrii Adunării Eparhiale ai Arhiepiscopiei Craiovei, cu membrii clerici şi mireni din celelalte eparhii ale Mitropoliei Olteniei, delegaţi în Adunarea Naţională Bisericească pentru desemnarea candidaţilor la postul vacant de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei.
Sinodul mitropolitan a desemnat, prin vot secret, pe Preasfinţitul Vincenţiu Ploieşteanul, episcop vicar patriarhal şi pe Preasfinţitul Irineu Slătineanul, arhiereu vicar al Episcopiei Râmnicului.
În urma consultărilor, Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Craiovei şi ceilalţi membri clerici şi mireni delegaţi în Adunarea Naţională Bisericească din celelalte eparhii ale Mitropoliei Olteniei, au hotărât să propună Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru alegerea de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei pe aceiaşi ierarhi, Preasfinţitul Vincenţiu Ploieşteanul şi Preasfinţitul Irineu Slătineanul.
Alegerea noului Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei va avea loc în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din zilele de 8-9 iulie 2008, iar ceremonia de întronizare a fost stabilită în ziua de duminică, 27 iulie 2008.
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
Foto: Vlad Alexandru - La iesire de la vot, dupa alegerea noului Patriarh

Colegiul Medicilor din Romania: 'Embrionul si fatul sunt fiinte vii cu drepturi'

Comunicat de presa - modificarea legii privind avortul
25.06.2008
http://cmr.ro/
Colegiul Medicilor din Romania observa cu ingrijorare ca, in cazul unei fetite cu o sarcina de 20 saptamani, in loc sa se analizeze responsabilitatile reale, se incearca culpabilizarea medicilor si chiar modificarea legii privind avortul.

Dezbaterea publica, in loc sa se axeze pe modul in care este organizata societatea romaneasca si modul in care institutiile statului si-au facut datoria, este din de in ce mai mult orientata spre legitimitatea intreruperii sarcinii la o varsta inaintata a acesteia. In aceste conditii Colegiul Medicilor din Romania face urmatoarele precizari:

1. Avortul constituie de regula un act medical fara valente terapeutice deoarece sarcina nu este o boala ci o stare fiziologica. Numai in situatii exceptionale (sarcina pune in pericol iminent viata femeii si acest pericol nu poate fi indepartat decat prin intreruperea sarcinii) avortul capata si valente terapeutice.

2. Avortul indiferent de varsta sarcinii prezinta riscuri de moment si riscuri indepartate pentru sanatatea femeii. Aceste riscuri trebuie sa fie acceptate atit de femeie (consimtamantul informat) cat si de medicul care il practica.

3. Embrionul si fatul sunt fiinte vii cu drepturi. Trebuie sa existe intodeauna un echilibru intre drepturile mamei si ale fatului. Exista reglementari ale Consiliului Europei si ale Asociatiei Medicale Mondiale privind protectia drepturilor embrionului si ale fatului de care Romania trebuie sa tina cont.

4. Progresele realizate in domeniul medical fac ca, in acest moment, fatul cu o varsta de 20 saptamini sa aiba sansa de a supravietui in afara mediului intrauterin cu riscul unui handicap major. In aceste conditii chiar daca medicii ar fi acceptat sa intrerupa sarcina erau obligati sa utilizeze toate mijloacele pentru a salva viata fatului. Cu cat insa virsta fatului este mai mare, cu atat sansele de a nu se realiza un handicap major sunt mai mari.

5. Reglementarile romanesti in ceea ce priveste avortul sunt printre cele mai liberale din Europa. Liberalizarea excesiva a avorturilor va avea un impact negativ asupra sanatatii femeilor si asupra sanatatii populatiei influentand reproducerea si demografia.

6. A incerca sa se impuna medicilor obligativitatea de a efectua avorturi este o grava incalcare a libertatii de constiinta a unor cetateni si a autonomiei profesiei medicale. Mesajul profesiei medicale este de a apara viata sub orice forma si un medic nu poate fi obligat sa distruga un embrion sau un fat dupa principiul „mana care vindeca nu poate fi mana care ucide”. Colegiul Medicilor din Romania a aflat cu surprinderere ca va avea loc o intalnire a conducerii Ministerului Sanatatii si a altor institutii publice care are drept scop analiza atitudinii medicilor si chiar modificarea reglementarilor privind avortul prin intermediul unei Ordonante de Urgenta.

Colegiul Medicilor din Romania spera ca la aceasta intalnire va fi analizat si modul in care institutiile statului si-au facut datoria in ceea ce priveste protectia victimei minore, confidentialitatea in conditiile in care in mass-media au aparut fotografii si date care permit identificarea acesteia si transformarea intr-un caz de senzatie.Colegiul Medicilor din Romania solicita autoritatilor ca o problema atat de importanta ca reglementarea avortului sa nu fie rezolvata sub presiunea unor emotii de moment ci a unor dezbateri largi la care sa participe societatea civila.

prof. dr. Vasile Astarastoae
presedintele Colegiului Medicilor din Romania
Transmis de Asociatia "Pro-Vita - pentru nascuti si nenascuti", Bucuresti

tel. (+40) 728 673 673 fax (+40) 31 815 27 80OP 1 - CP 410