SFINTII INCHISORILOR comemorati in Fagaras

Comemorarea eroilor Rezistenţei Anticomuniste din Ţara Făgăraşului a avut loc duminică, 26 iulie 2009, la Crucea-monument de la Mănăstirea Brîncoveanu

„Cu mulţi ani în urmă, nişte adolescenţi, încă aproape copii, aflîndu-se la o răscruce de viaţă, v-au cerut să le scrieţi pe o carte de rugăciuni un cuvînt călăuzitor. Şi ne-aţi scris: „Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc“. Şi aţi desenat dedesubt o cruce ...
...şi un steag dac, simbolizînd pe Dumnezeu şi neamul nostru. Dumneata ai trăit, ai luptat şi ai închis ochii aşa cum ai scris. După 50 de ani, unul dintre acei copii, azi la rîndu-i bătrîn, îţi depune pe mormînt această carte, în care e cuprinsă viaţa, lupta şi moartea tinerilor de atunci şi a altora ca ei. Nu ne-am ridicat totdeauna la înălţimea devizei, dar am năzuit mereu spre aceasta“ scria Ion Gavrilă Ogoranu în prefaţa primului volum al cărţii „Brazii se frînd dar nu se îndoiesc“, în memoria lui Traian Trifan. De trei ani, luptătorul Ion Gavrilă Ogoranu s-a alăturat eroilor anticomunişti şi lui Bădia Traian, acolo sus, în ceruri. Şi privesc de la depărtare ce s-a ales din lupta lor. Comemorarea anuală se păstrează însă aşa cum le-a fost voia lor, la Crucea ridicată lîngă Mănăstirea Brâncoveanu de la Sîmbăta de Sus, în prima duminică după sărbătoarea Sfîntului Ilie. Din păcate, an de an vin tot mai puţini luptători, pentru că timpul nemilos vrea să-i adune laolaltă, acolo, în ceruri.

Execuţia Grupului Dabija

Mulţi oameni se întreabă azi, la peste şase decenii de la lupta anticomunistă, de ce se face atîta vorbire despre cei care au crezut în această rezistenţă, de ce trebuie să fie declaraţi cetăţeni de onoare, de ce trebuie să fie recompensaţi cu onoruri sau bani, de ce să aibă caziere curate că doar au fost încarceraţi. Sînt întrebări nu doar ale generaţiilor tinere care n-au deschis un volum de carte scris de cei care au trecut prin gulagul comunist, sau care au aflat despre rezistenţa anticomunistă numai din cartea de istorie actuală şi care i-a rezervat acelei perioade doar cîteva fraze. Sînt însă şi adulţi sau chiar vîrstnici care ignoră acea parte a istoriei pentru că în acei ani ei n-au simţit teroarea şi persecuţiile regimului. Pentru aceia dintre ei, redau doar una dintre numeroasele execuţii în masă ale luptătorilor, cea a grupului Dabija, descrisă chiar de comunişti. „După aceasta, condamnaţii au fost legaţi la ochi. În care moment Dabija s-a exprimat că el nu vrea să fie legat la ochi, fără a i se îndeplini această dorinţă. Au fost aşezaţi la locul execuţiei şi înainte de deschiderea focului au început pe rînd să se manifeste prin anumite exprimări. Astfel Traian Mihălţean a spus: Cu aceeaşi monedă vă vom plăti!, Bolfea Silvestru: Doamne ajută, iar Dabija a strigat: Trăiască România!“. A urmat apoi împuşcarea lor, apoi medicul legist a constatat moartea tuturor celor şapte“. Căpitanul de Securitate Gheorghe Crăciun raporta atunci cu atîta mîndrie colonelului Dulgheru (Dulbetgher) executarea grupului Dabija, „Atît Tov: Lt. Colonel care a citit degradarea celor doi condamnaţi cît şi procuroreul, au avut o atitudine demnă. Plutonul de execuţie s-a comportat conform instrucţiunilor primite de la comandantul de pluton, care după execuţie a spus ostaşilor: „Tovarăşi ne-am îndeplinit datoria faţă de clasa muncitoare“. Cadavrele celor şapte au fost transportate de la locul execuţiei şi au fost îngropate de către organele de miliţie şi Securitate sub supravegherea directă a noastră. Execuţia celor şapte a decurs în ordine, asistenţii fiind Comandanţi militari din Sibiu, avocaţii apărători şi membrii din Biroul Judeţenei PMR Sibiu. Paza a fost în tot timpul asigurată de către organele noastre, ajutate de către organele de miliţie.“ LT. Colonel de Securitate Gh. Crăciun; Lt de Securitate V. Nistor. Precum această execuţie au fost şi altele. Trupurile tinerilor luptători au fost secerate de gloanţe. Grupul făgărăşenilor executaţi în 1957, la Jilava, grupul Săplăcan, grupul Mogoş şi Mazilu, etc. Stau mărturie documentele Securităţii, căci o cruce sau un mormînt al lor, nu există.

În cazul reprimării Rezistenţei Anticomuniste un rol la fel de important, un rol criminal, l-au avut atît străinii cît şi românii. „Ce aveau comun cu România Ana Pauker, Luca, Nicolski sau Teohari Georgescu şi alţii ca ei? Dar examinînd de aproape crimele, nu aceştia le-au executat. Aceştia numai au dat ordin. Treburile murdare ale regimului au fost făcute în marea majoritate de români. Ei ameninţau populaţia, ei băteau în case, pe uliţe, la securitate. Ei ucideau din ordin sau din zel, ei condamnau. Românii erau cei care-i executau pe condamnaţii la moarte, ei îi chinuiau în închisori, ei colectivizau satele, ei strămutau satele în Bărăgan, ei au făcut reeducările la Piteşti, Gherla şi Aiud. Şi făceau acestea cu zel pentru a fi lăudaţi şi recompensaţi de stăpînii lor, străini de neamul românesc. Cum a fost posibil ca în sînul neamului nostru să fie atîţia executannţi ai crimei? pentru că nu pot crede că erau convinşi că fac acest lucru pentru România. Aici trebuie căutat un răspuns de către istorici, psihologi, etnologi şi scriitori. Cum a fost posibil ca un popor să-şi plece capul şi să nu se revolte în faţa atîtor umilinţe? Vom învăţa ceva din această lecţie vie a istoriei?“ scria Ion Gavrilă Ogoranu în volumul III al cărţii.

Veşnica pomenire s-a auzit din nou

La Crucea monument de la Mănăstirea Brîncoveanu de la Sîmbăta de Sus s-au adunat şi în acest an supravieţuitorii gulagului comunist, urmaşii şi rudele acestora. Este al 14 an cînd preoţii mănăstirii oficiază parastasul şi slujba de pomenire pentru eroii Ţării Făgăraşului. Pentru cei care au pierit în luptele directe cu securitatea comunistă, pentru cei împuşcaţi de comunişti în închisori sau în lagărele de muncă şi pentru toţi cei care şi-au dat viaţa pentru a-i sprijini pe luptătorii anticomunişti. Toţi deopotrivă au fost pomeniţi duminică, 26 iulie a.c., în prima duminică după sărbătoarea Sfîntului Ilie.
O cruce din marmură, simplă, dar care a strîns toată suferinţa, moartea şi chinul îndurat de Ţara Făgăraşului în regimul comunist. Au fost înşiruite numele tinerilor făgărăşeni care au avut curajul să-i înfrunte pe comunişti. Şi care au murit pentru idealul de credinţă, dreptate şi adevăr. Nu s-a reuşit inscripţionarea numelor tuturor eroilor pentru că sînt mii. S-a auzit din nou „veşnica pomenire“ pentru eroii martiri ai Făgăraşului. Au făcut posibilă organizarea evenimentului Fundaţia „Ion şi Ana Gavrilă“, Partidul Pentru Patrie, Monitorul de Făgăraş şi AFDPR. Ca în fiecare an, organizatorii au avut sprijinul stăreţeiei Mănăstirii Brîncoveanu care a asigurat cazarea şi masa participanţilor şi SC Transbus SA care a asigurat transportul participanţilor de la Gara Făgăraş la mănăstire şi retur.

Istoria Crucii - monument

Locaţia actuală a Crucii de Mănăstirea Brâncoveanu a fost stabilită în anul 1952 de către luptătorii grupului Gavrilă aflat în acel an pe crestele Munţilor Făgăraş. Era sărbătoarea Paştelui, o zi frumoasă de primăvară, iar ei ascultau slujba Învierii oficiată la mănăstire de către părintele Arsenie Boca. „Ne gîndeam la cei căzuţi dintre noi pînă atunci: Marcel Cornea, Silviu Socol, Porîmbu, căpitan Monea, Mogoş, Mazilu, Partenie Cosma şi ceilalţi despre a căror soartă nu ştiam nimic. Eram încă sub povara amintirii ultimului căzut, Baciu, fratele lui Ghiţă Haşu. Am rămas tăcuţi cît a ţinut slujba. Nu ştiu care a avut părerea, parcă Brâncoveanu (N.R. Remus Sofonea din Drăguş), pe care a spus-o cu glas tare: Dacă vreunul dintre noi va supravieţui, să ne legăm ca acela să ne adune oasele de pe unde vor fi fost aruncate şi să le îngroape aici lîngă această mănăstire. În 1990 mi-am adus aminte de acest legămînt şi le-am amintit lui Ilioi şi celorlaţi legămîntul făcut cu 40 de ani în urmă şi am pornit la realizarea lui. Trupurile morţilor nu aveam de unde le lua, noi nu ştim unde sînt, nimeni n-a venit să ne spună, pe ucigaşi nimeni nu i-a deranjat să spună locul unde i-au aruncat. Rămînea doar să ridicăm o cruce seacă undeva ca amintire“ scria Ion Gavrilă Ogoranu. Sfinţirea crucii a avut loc în 17 octombrie 1995 după multe ezitări, aprobări şi umilinţe. „După ridicarea crucii m-am simţit eliberat ca de-o povară grea. Tocind scările de piatră ale instituţiilor de care depindea aprobarea ridicării crucii, căciulindu-mă în faţa multora, încercînd să-i convong că noi vrem să ridicăm o cruce pentru cei care n-au nici mormînt, nici cruce, şi nu un monument de care să se mire lumea, purtam teama de a nu muri înainte ca aceată datorie să fie împlinită“ scria şeful Rezistenţei Anticomuniste, Ion gavrilă Ogoranu. De atunci, an de an este îndeplinită şi dorinţa luptătorului de a se organiza la Cruce, comemorarea eroilor. În prima duminică după sărbătoarea Sfîntului Ilie, aşa cum ei au vrut.

Monitorul de Făgăraş
semnalat de
www.vlad-mihai.blogspot.com