Măsurile luate de regimul comunist pentru a pune mâna pe putere, din nou, după aproape un deceniu de dominare a vieţii politice din Basarabia, au fost draconice. Mobilizarea aparatului media, dar mai ales mobilizarea aparatului poliţienesc au atins un maximum de operativitate. Ziariştii, observatorii străini au fost luaţi la puricat, reţinuţi, cercetaţi. Observatorii europeni la alegerile din Republica Moldova urmau să fie acreditaţi de către Comisia Electorală Centrală (CEC), însă tema a dispărut de pe ordinea de zi a CEC. Scrutinul de la Chişinău trebuia monitorizat de nu mai puţin de 140 de observatori din mai multe state europene. Mai puţin de jumătate au fost acceptaţi deoarece SIS-ul (KGB-ul moldovenesc) consideră probabil că restul sunt spioni periculoşi.
Oficial, punctul de vedere al regimului este că la adresa ţărişoarei se desfăşoară un atac concertat - desigur în spate fiind România şi mai ales „tiranul Băsescu“, ţinta tuturor idiosincraziilor comuniştilor şi a rapoartelor mai mult sau mai puţin aiuristice ale SIS-ului. După eşecul comuniştilor de a pune mâna pe votul unui Iuda care să le permită accesul pe putere, după evenimentele sângeroase din 7 aprilie.
Campania agresivă a PCRM, după eşec, a inclus reactivarea „democraţilor“ - gruparea fostului ofiţer rus al KGB-ului, Dumitru Diacov, cel care a năşit inclusiv lideri ai aşa-zisei Opoziţii.
Mânuţa stângă a lui Voronin, Marian Lupu, fost şef al Parlamentului, a fost scoasă de la spate, de unde ţinea turul nădragilor lui Voronin, cu preţiozitate, pentru a fi lansat în câmpul politic, în scopul adunării voturilor indecişilor. Stratagemă care a reuşit dacă avem în vedere creşterea bruscă a partidului lui Diacov, care s-a făcut, politicos, că-i cedează scaunul lui Marian Lupu. Acţiunile electorale ale Opoziţiei fie au lipsit, fie au fost extrem de puţine în afara capitalei, iar, cu excepţia lui Dorin Chirtoacă, liderilor opozanţilor le-au lipsit suflul şi determinarea. Deşi în spatele politicienilor Opoziţiei se află grupuri de interese şi persoane cu foarte mulţi bani, în campanie nu s-a simţit aruncarea în joc a unor resurse semnificative.
Homo sovieticus über alles
Practic, comuniştii sunt condamnaţi să câştige, dar în loc să stea în banca lor cadrele şi agenţii regimului se ţin de şotii, ca nişte copii de grădiniţă, iar alternativ sunt cuprinşi de accese isterice la adresa României văzută ca sursă a răului absolut, pe model tipic bolşevismului ignar al anilor ’50.
Ieri, SIS-ul moldovenesc a mai lansat încă o fumigenă, un aşa-zis raport, care acuză studenţii basarabeni care învaţă în România că ar fi coloana a 5-a a temutelor servicii româneşti. Probabil că atât de tare i-a înspăimântat pe ofiţerii lui Voronin prestaţia lui Nuică al nostru, călare pe situaţie, din toate poziţiile, încât şi-au luat măsuri să nu mai permită penetrarea în Moldova suverană pe nicio cale a aprigilor ieniceri ai SIE, SRI etc, (deşi oamenii noştri au penetrat deja, după cum se va afla la momentul potrivit).
Materialul recent elaborat de SIS cu privire la asociaţiile de basarabeni din Romånia nu este primul, ci vine după alte două, apărute în decursul ultimului an. Primul material de acest tip a apărut în ziarul „Moldova Suverană“, în data de 18 iunie 2008, şi avea următorul titlu: „Studenţii din Republica Moldova - o pradă uşoară pentru serviciile secrete din Romånia“.
Al doilea „raport“ a apărut în data de 13 martie 2009 şi a fost trimis de pe aceeaşi adresă de mail către SRI, SIE, Preşedinţiei Romåniei şi mass-mediei din Romånia şi Moldova.
În toate aceste materiale se susţine că studenţii basarabeni din România sunt racolaţi de SRI, instruiţi de politicieni romåni şi finanţaţi de instituţiile statului romån în vederea promovării unor idei unioniste, pentru a lansa atacuri furibunde la adresa statalităţii îndoielnice a Republicii Moldova.
Sunt acuzaţi direct preşedintele Romåniei, Traian Băsescu, şi mai ales tânărul secretar de Stat, de origine basarabeană, actual şef al Departamentului pentru Rela-ţiile cu Romånii de Pretutindeni (DRRP), Eugen Tomac. Interesant, că la trecerea în revistă a tuturor asociaţiilor de basarabeni din Romånia, a liderilor acestora şi a activităţilor întreprinse de aceştia este exceptată de la menţionare una singură, LSB Bucureşti şi LSB Romånia, liderul acestor două asociaţii, un oarecari Tudor Cojocari, fiind făcut „scăpat“ de vigilenţii cerberi ai SIS, altfel foarte atenţi la detalii.
Voronin ar putea fi judecat la Haga pentru crime împotriva umanităţii
În timp ce nepoata lui Voronin, Ecaterina Voronin, rupe gura Occidentului, fiind desemnată de publicaţia americană de limbă rusă „Novoe Russkoe Slovo“ drept cea mai tare nepoţică din topul copiilor cu cele mai mari moşteniri din Republica Moldova, pe bunic îl aşteaptă Curtea Penală Internaţională, scrie ieromonahul bloger Savatie Baştovoi, unul dintre cei mai informaţi dintre moldovenii duşi la biserică.
Fiica lui Oleg Voronin, băietul preşidentului comunist, „înaltă şi slabă, moştenitoare a unui fabulos imperiu“, după cum o descrie publicaţia americană, a primit cadou de la bunelul comunist un castel în Anglia capitalistă şi imperialistă, unde studiază de zor sistemul corporatist, pentru a-l nimici doctrinar.
Bunelul Voronin nu are însă castel unde să se ascundă de Tribunalul Penal Internaţional - curte de justiţie internaţională permanentă, cu sediul la Haga, în Olanda, a cărei misiune este de a judeca persoane care au comis genociduri, crime de război şi contra umanităţii.
„Potrivit instanţei internaţionale - prin crime contra umanităţii se înţelege oricare dintre actele menţionate în continuare, atunci cånd sunt comise în cadrul unui atac generalizat sau lansat sistematic asupra populaţiei civile: ucidere, exterminare, sclavaj, deportare sau transfer forţat de populaţie, condamnarea la închisoare sau alte forme de privare gravă de libertate, tortură, viol, sclavie sexuală, prostituţie forţa-tă, sarcină sau sterilizare forţată sau orice altă formă de violenţă sexuală de gravitate comparabilă (cum ar fi folosirea bastoanelor poliţieneşti pentru ruperea anusului, foarte la modă în Moldova, n.n.), persecutarea unui grup pentru motive de ordin politic şi alte acte inumane cu un caracter similar, cauzatoare de suferinţe puternice şi care aduc atingere gravă integrităţii fizice sau mentale.
Avånd în vedere Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, adoptat în 1998, şi în special articolele 7 şi 8 ale acestuia, în care violul şi orice formă de violenţă sexuală sunt definite drept crime împotriva umanităţii şi echivalate cu o formă de tortură şi o crimă gravă de război, fie că aceste acte sunt sau nu comise în mod sistematic în timpul conflictelor internaţionale sau interne, represiunile de la Chişinău, comise în mod sistematic şi organizat de guvernarea comunistă asupra populaţiei civile, în timpul cărora au fost constatate cazuri de omor, violuri, violenţe sexuale şi vătămare gravă corporală şi mentală, sunt catalogate drept crime de război şi împotriva umanităţii, şi trebuie pedepsite în conformitate cu prevederile dreptului internaţional“.
Pånă acum - scrie colegul bloger Savatie Baştovoi - „nu a fost semnalat niciun caz de atingere gravă a integrităţii mentale din råndul persoanelor maltratate şi violate de către colaboratorii Securităţii şi ai poliţiei moldoveneşti. Lucrul acesta se explică prin intimidarea medicilor psihiatri din Republică de către autorităţile statului. Personal, am însoţit un astfel de tånăr la Spitalul Clinic de Psihiatrie Costiujeni, unde mi-am făcut propriile investigaţii. Astfel, am aflat că un număr însemnat de tineri au ajuns la secţia de psihiatrie şi neurologie în urma bătăilor diabolice suferite în comisariatele de poliţie. Dosarele medicale ale acestor tineri sunt secretizate, dar, potrivit legii, pot fi cercetate în cazul unui eventual proces de judecată.
Comuniştii, vinovaţi de crime împotriva propriului popor
Cu alte cuvinte, avem în fruntea statului persoane care în orice moment ar putea fi atrase în procese penale cu acuzaţia gravă de criminali împotriva umanităţii. Ar fi fost drept ca aceste procese să înceapă înainte de alegeri, pentru a nu defăima o dată în plus imaginea unui întreg popor din cauza unor criminali care şi-au luat cu forţa dreptul de a ne conduce şi reprezenta în lume.
Avånd în vedere crimele guvernării comuniste de la Chişinău, precum şi faima criminală pe care partidul comunist şi-a făcut-o de-a lungul istoriei, gruparea criminală de tip mafiot, denumită „Partidul Comuniştilor din Republica Moldova“, ar fi trebuit exclusă din competiţia electorală, iar adepţii acestui partid să fie traşi la răspundere penală ca unii care promovează idei xenofobe, totalitare şi extremiste şi care pun în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei Republicii Moldova.
Sper ca într-o zi simpatizanţii comunismului să fie condamnaţi penal la fel ca simpatizanţii fascismului şi ai nazismului, pentru că sunt în aceeaşi măsură vinovaţi de cele mai mari crime săvårşite vreodată împotriva umanităţii“, încheie acidul Savatie Baştovoi.
Subscriem la aceste consideraţii pline de miez ale ieromonahului Baştovoi şi sperăm să apucăm să trăim şi noi clipa judecării lui Voronin şi Ion Iliescu...
Fosilele comuniste vor câştiga din nou, prin forţă, majoritatea la Chişinău
Curentul - miercuri, 29 iulie 2009
Curentul - miercuri, 29 iulie 2009
© Curentul
No comments:
Post a Comment