„Curva“ Pacepa - afacerea trădării (XII)
Scris de George Roncea
Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu.
Pe parcursul acestei luni, când s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
După analiza din episoadele trecute a istoricului şi cercetătorului Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, urmează alte selecţii din „Dosarul Pacepa“ realizat de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe.
George Roncea
Nazistul Rudolf Hess şi tovarăşul Pacepa - doi trădători de rang înalt
Fără îndoială, „Dosarul Pacepa“ a devenit pentru mulţi o obsesie. Generalul dezertor a dat multora de lucru, chiar mare bătaie de cap. În cele ce urmează, ne propunem să abordăm cazul Pacepa de pe o altă poziţie, făcând o paralelă între el şi fruntaşul nazist Rudolf Hess.
Mihai Pacepa, ca şi Rudolf Hess, a lucrat mult la înfiinţarea şi organizarea serviciilor secrete. Amândoi au avut, fiecare la vremea sa, chiar rolul de iniţiator şi organizator al unor secţii sau departamente speciale. Publicistul american Kurt Riess, în lucrarea sa „Spionajul total“, ne prezintă cu lux de amănunte rolul şi contribuţia pe care Rudolf Hess le-a avut la punerea pe picioare a serviciilor speciale interne şi externe ale Germaniei hitleriste.
Pacepa, cum singur a mărturisit, s-a aflat foarte mulţi ani în imediata apropiere a liderilor comunişti şi a KGB-iştilor veniţi la Bucureşti, lucrând cot la cot cu aceştia pentru consolidarea şi influenţarea unor noi servicii speciale destinate supravegherii şi lichidării opoziţiei de pe scena politică românească.
La vremea sa, Hess a dat dovadă de mult exces de zel, arătându-i lui Hitler că, într-un timp relativ scurt, spionajul german a reuşit să penetreze până şi cele mai sensibile obiective din SUA. Tot aşa a procedat şi Pacepa cât s-a aflat pe lângă liderii comunişti, entuziasmul şi devotamentul său fiind răsplătit cu grade şi funcţii înalte.
La un moment dat, Hess a trădat şi a fugit în Marea Britanie. Aşa a făcut şi Pacepa, stabilindu-se în SUA. Hess a declarat că l-a trădat pe Hitler, iar Pacepa pe Ceauşescu. Mergând mai departe cu paralela noastră, găsim încă o asemănare între aceste două cazuri de trădare: Hess a încercat să-i convingă pe britanici că l-a trădat pe Hitler pentru că, cităm din lucrarea lui Kurt Riess, „nu mai suporta politica prorusească a lui Hitler“.
Pacepa, la rândul său, s-a străduit să-i convingă pe americani, şi nu numai pe aceştia, că i se acrise de comunismul lui Ceauşescu (şi nu de comunism, în general!).
Amândoi au minţit cu neruşinarea specifică trădătorului care-şi vinde vechiul stăpân, sperând la o recompensă mai grasă din partea celui nou. Numai că, spre deosebire de americani, englezii nu s-au lăsat păcăliţi. Winston Churchill, politician versat şi abil, ştiind câte crime comisese Hess alături de Hitler, a ordonat arestarea şi aruncarea lui după gratii.
Americanii însă, respectiv autorităţile însărcinate cu rezolvarea unor astfel de cazuri, ignorând crimele comise de Mihai Pacepa, mai întâi alături de trimişii lui Stalin, precum Gheorghe Pintilie, Alexandru Nicolski sau Vladimir Mazuru, iar apoi din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, l-au luat pe trădător în braţe.
Se debitează de către naivii şi/sau nepricepuţi că trădarea generalului şi informaţiile acestuia ar fi grăbit prăbuşirea comunismului în România şi chiar în Rusia. Serviciile speciale americane şi occidentale în general ştiau însă foarte bine ce se întâmplă în România şi în tot aşa-numitul lagăr socialist. Lucrând cu tact şi perseverenţă pe multiple planuri, folosind toate metodele şi mijloacele, inclusiv şi mai ales serviciile secrete, pe care fostul preşedinte american Richard Nixon le-a numit „Artele negre“, americanii, într-adevăr, au obţinut victoria fără a recurge la război, operaţiune descrisă de fostul preşedinte în lucrarea sa „1989 - Victory without War“.
Procesul comunismului versus procesul nazismului
Revenind la paralela Hess-Pacepa, observăm că în mod paradoxal şi în ciuda tuturor evidenţelor cazurile sunt tratate diferenţiat. La încheierea războiului, englezii l-au scos pe Rudolf Hess din închisoare şi l-au trimis pachet la Nürnberg, fiind inclus în lotul criminalilor de război nazişti. Pentru crimele comise până la trădare, Hess a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Cazul a fost mult mediatizat, dar niciodată nu s-a pus problema reabilitării lui. S-a încheiat şi „Războiul Rece“, victoria fiind tot de partea ţărilor democrate.
La noi, în România, se vorbeşte de un proces al comunismului. Când acesta va avea loc, în faţa organelor de judecată urmând a fi aduşi principalii vinovaţi, fără îndoială că Pacepa va trebui să fie printre aceştia.
Dacă Ceauşescu, comandantul suprem pe care Pacepa l-a slujit cu credinţă zeci de ani, a fost condamnat şi împuşcat pentru crimele comise, atunci ne întrebăm cum poate fi generalul dezertor absolvit de orice răspundere? De ce să nu aibă Ion Mihai Pacepa, fostul slujitor al regimului comunist al lui Dej şi Ceauşescu, soarta pe care a avut-o Rudolf Hess, care a fost pus alături de toţi ceilalţi fruntaşi nazişti care l-au slujit pe Hitler?
(va urma)
FOTO: Vila lui Pacepa din Dorobanti, demolata anul trecut si Pacepa la vanatoare cu CeausescuScris de George Roncea
Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu.
Pe parcursul acestei luni, când s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
După analiza din episoadele trecute a istoricului şi cercetătorului Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, urmează alte selecţii din „Dosarul Pacepa“ realizat de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe.
George Roncea
Nazistul Rudolf Hess şi tovarăşul Pacepa - doi trădători de rang înalt
Fără îndoială, „Dosarul Pacepa“ a devenit pentru mulţi o obsesie. Generalul dezertor a dat multora de lucru, chiar mare bătaie de cap. În cele ce urmează, ne propunem să abordăm cazul Pacepa de pe o altă poziţie, făcând o paralelă între el şi fruntaşul nazist Rudolf Hess.
Mihai Pacepa, ca şi Rudolf Hess, a lucrat mult la înfiinţarea şi organizarea serviciilor secrete. Amândoi au avut, fiecare la vremea sa, chiar rolul de iniţiator şi organizator al unor secţii sau departamente speciale. Publicistul american Kurt Riess, în lucrarea sa „Spionajul total“, ne prezintă cu lux de amănunte rolul şi contribuţia pe care Rudolf Hess le-a avut la punerea pe picioare a serviciilor speciale interne şi externe ale Germaniei hitleriste.
Pacepa, cum singur a mărturisit, s-a aflat foarte mulţi ani în imediata apropiere a liderilor comunişti şi a KGB-iştilor veniţi la Bucureşti, lucrând cot la cot cu aceştia pentru consolidarea şi influenţarea unor noi servicii speciale destinate supravegherii şi lichidării opoziţiei de pe scena politică românească.
La vremea sa, Hess a dat dovadă de mult exces de zel, arătându-i lui Hitler că, într-un timp relativ scurt, spionajul german a reuşit să penetreze până şi cele mai sensibile obiective din SUA. Tot aşa a procedat şi Pacepa cât s-a aflat pe lângă liderii comunişti, entuziasmul şi devotamentul său fiind răsplătit cu grade şi funcţii înalte.
La un moment dat, Hess a trădat şi a fugit în Marea Britanie. Aşa a făcut şi Pacepa, stabilindu-se în SUA. Hess a declarat că l-a trădat pe Hitler, iar Pacepa pe Ceauşescu. Mergând mai departe cu paralela noastră, găsim încă o asemănare între aceste două cazuri de trădare: Hess a încercat să-i convingă pe britanici că l-a trădat pe Hitler pentru că, cităm din lucrarea lui Kurt Riess, „nu mai suporta politica prorusească a lui Hitler“.
Pacepa, la rândul său, s-a străduit să-i convingă pe americani, şi nu numai pe aceştia, că i se acrise de comunismul lui Ceauşescu (şi nu de comunism, în general!).
Amândoi au minţit cu neruşinarea specifică trădătorului care-şi vinde vechiul stăpân, sperând la o recompensă mai grasă din partea celui nou. Numai că, spre deosebire de americani, englezii nu s-au lăsat păcăliţi. Winston Churchill, politician versat şi abil, ştiind câte crime comisese Hess alături de Hitler, a ordonat arestarea şi aruncarea lui după gratii.
Americanii însă, respectiv autorităţile însărcinate cu rezolvarea unor astfel de cazuri, ignorând crimele comise de Mihai Pacepa, mai întâi alături de trimişii lui Stalin, precum Gheorghe Pintilie, Alexandru Nicolski sau Vladimir Mazuru, iar apoi din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, l-au luat pe trădător în braţe.
Se debitează de către naivii şi/sau nepricepuţi că trădarea generalului şi informaţiile acestuia ar fi grăbit prăbuşirea comunismului în România şi chiar în Rusia. Serviciile speciale americane şi occidentale în general ştiau însă foarte bine ce se întâmplă în România şi în tot aşa-numitul lagăr socialist. Lucrând cu tact şi perseverenţă pe multiple planuri, folosind toate metodele şi mijloacele, inclusiv şi mai ales serviciile secrete, pe care fostul preşedinte american Richard Nixon le-a numit „Artele negre“, americanii, într-adevăr, au obţinut victoria fără a recurge la război, operaţiune descrisă de fostul preşedinte în lucrarea sa „1989 - Victory without War“.
Procesul comunismului versus procesul nazismului
Revenind la paralela Hess-Pacepa, observăm că în mod paradoxal şi în ciuda tuturor evidenţelor cazurile sunt tratate diferenţiat. La încheierea războiului, englezii l-au scos pe Rudolf Hess din închisoare şi l-au trimis pachet la Nürnberg, fiind inclus în lotul criminalilor de război nazişti. Pentru crimele comise până la trădare, Hess a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Cazul a fost mult mediatizat, dar niciodată nu s-a pus problema reabilitării lui. S-a încheiat şi „Războiul Rece“, victoria fiind tot de partea ţărilor democrate.
La noi, în România, se vorbeşte de un proces al comunismului. Când acesta va avea loc, în faţa organelor de judecată urmând a fi aduşi principalii vinovaţi, fără îndoială că Pacepa va trebui să fie printre aceştia.
Dacă Ceauşescu, comandantul suprem pe care Pacepa l-a slujit cu credinţă zeci de ani, a fost condamnat şi împuşcat pentru crimele comise, atunci ne întrebăm cum poate fi generalul dezertor absolvit de orice răspundere? De ce să nu aibă Ion Mihai Pacepa, fostul slujitor al regimului comunist al lui Dej şi Ceauşescu, soarta pe care a avut-o Rudolf Hess, care a fost pus alături de toţi ceilalţi fruntaşi nazişti care l-au slujit pe Hitler?
(va urma)
Posts
No comments:
Post a Comment