Tismăneanu şi condamnarea onanismuluide Petru Romosan
Am devenit fără voia mea un erou întunecat al blogurilor. Nu avem legi în domeniu şi nu voi putea răspunde, la acelaşi nivel de mitocănie şi perversitate, miilor de „nicknames”. Îi voi răspunde deocamdată doar bloggerului de la Washington, pseudoprofesorului de ştiinţe politice Vladimir Tismăneanu. În nenumăratele lui postări pe tema mea, mi-a dat şi o poreclă, Rembo, destul de simpatică (amestec de Rimbaud şi Rambo)…
Aceasta, în orice caz, nu e complet lipsită de talent, aşa cum sînt sutele sale de articole de altădată despre Lenin, Ceauşescu, socialismul învingător, duşmanii de clasă din „Viaţa studenţească”, „Convingeri comuniste”, Amfiteatru” şi alte gazete tovărăşeşti pe care le am în documentaţia mea de vreo zece ani.
În satul meu din munţii Orăştiei, ca şi în alte locuri din ţară, toate familiile au cîte o poreclă, pe care o poartă, ca pe o cruce, multe generaţii. Porecla familiei mele, şi deci şi a mea, este „Ticărău”. Ticărăul e un soi de dispozitiv străvechi, compus din lemn şi lanţ, care permite să se strîngă fedeleş lemnele sau vreascruile aduse cu căruţa de la munte. Un adevărat profesor de istorie recentă - nu unul ca Tismăneanu, vreau să zic -, în studiul la care lucrează despre băieţii şi fetele din Primăverii, cartierul nomenclaturii comuniste din Bucureşti, a descoperit porecla din adolescenţă a lui Vladimir Tismăneanu. I se spunea, nu se ştie încă de ce, „Onanistu’ ”. Poreclele reuşite sînt uneori nedrepte, răutăcioase, dar au meritul enervant că se lipesc de cel poreclit. Nu o să fac aici un excurs despre onanie, despre condamnarea acestui „păcat” în „Cartea Cărţilor”, despre Onan şi toate celelalte. Deşi poate v-aş plictisi mai puţin decît a plictisit Tismăneanu România cu a sa „condamnare a comunismului”.
Nu întîmplător, Tismăneanu s-a întîlnit în marea sa acţiune de condamnare a onanismului, pardon, a comunismului cu preşedintele nostru atît de democrat. Domnul Băsescu a recunoscut, cu simplicitate, că a bătut bordelurile lumii pe cînd era căpitan de vas şi, probabil, şi pe cînd era la Anvers. Fără îndoială, domnul Băsescu nu s-a gîndit să condamne simpaticele stabilimente, ci ţidulele care-i confereau în epocă o atît de invidiabilă libertate de mişcare. La urma urmei, nu e Domnia Sa singurul înalt funcţionar de stat aflat încă în funcţie care a avut Ausweis-ul Elenei Ceauşescu?
Condamnarea comunismului făcută de un fost profesoraş de marxism plecat din ţară în condiţii dubioase şi lipit, în acelaşi gen de condiţii, după 1989, ca o muscă de fundul calului, de bugetul de stat şi de preşedinţii României, împreună cu un marinar comunist, plus o bandă de profitori din naştere, nu aduce prea mult a onanism în văzul lumii? Iată de ce porecla lui Tismăneanu din adolescenţă mi se pare relevantă şi azi. Şi de aceea i-o reamintesc cu generozitate.
Păcatele tinereţilor trebuie condamnate cu toată vigoarea revoluţionară. Dar chiar să ajungi în Parlamentul României şi să produci o frecţie la un picior de lemn pe cea mai gravă temă a ultimei jumătăţi de veac nu vi se pare cam mult? Închei cu un salut cordial, adresat deopotrivă bloggerilor instrumentaţi sau doar necopţi şi reţelei de profesionişti care s-a ocupat intens de calomnierea mea: Rembo îl salută pe Onanistu’! Şi multă sănătate.
Aceasta, în orice caz, nu e complet lipsită de talent, aşa cum sînt sutele sale de articole de altădată despre Lenin, Ceauşescu, socialismul învingător, duşmanii de clasă din „Viaţa studenţească”, „Convingeri comuniste”, Amfiteatru” şi alte gazete tovărăşeşti pe care le am în documentaţia mea de vreo zece ani.
În satul meu din munţii Orăştiei, ca şi în alte locuri din ţară, toate familiile au cîte o poreclă, pe care o poartă, ca pe o cruce, multe generaţii. Porecla familiei mele, şi deci şi a mea, este „Ticărău”. Ticărăul e un soi de dispozitiv străvechi, compus din lemn şi lanţ, care permite să se strîngă fedeleş lemnele sau vreascruile aduse cu căruţa de la munte. Un adevărat profesor de istorie recentă - nu unul ca Tismăneanu, vreau să zic -, în studiul la care lucrează despre băieţii şi fetele din Primăverii, cartierul nomenclaturii comuniste din Bucureşti, a descoperit porecla din adolescenţă a lui Vladimir Tismăneanu. I se spunea, nu se ştie încă de ce, „Onanistu’ ”. Poreclele reuşite sînt uneori nedrepte, răutăcioase, dar au meritul enervant că se lipesc de cel poreclit. Nu o să fac aici un excurs despre onanie, despre condamnarea acestui „păcat” în „Cartea Cărţilor”, despre Onan şi toate celelalte. Deşi poate v-aş plictisi mai puţin decît a plictisit Tismăneanu România cu a sa „condamnare a comunismului”.
Nu întîmplător, Tismăneanu s-a întîlnit în marea sa acţiune de condamnare a onanismului, pardon, a comunismului cu preşedintele nostru atît de democrat. Domnul Băsescu a recunoscut, cu simplicitate, că a bătut bordelurile lumii pe cînd era căpitan de vas şi, probabil, şi pe cînd era la Anvers. Fără îndoială, domnul Băsescu nu s-a gîndit să condamne simpaticele stabilimente, ci ţidulele care-i confereau în epocă o atît de invidiabilă libertate de mişcare. La urma urmei, nu e Domnia Sa singurul înalt funcţionar de stat aflat încă în funcţie care a avut Ausweis-ul Elenei Ceauşescu?
Condamnarea comunismului făcută de un fost profesoraş de marxism plecat din ţară în condiţii dubioase şi lipit, în acelaşi gen de condiţii, după 1989, ca o muscă de fundul calului, de bugetul de stat şi de preşedinţii României, împreună cu un marinar comunist, plus o bandă de profitori din naştere, nu aduce prea mult a onanism în văzul lumii? Iată de ce porecla lui Tismăneanu din adolescenţă mi se pare relevantă şi azi. Şi de aceea i-o reamintesc cu generozitate.
Păcatele tinereţilor trebuie condamnate cu toată vigoarea revoluţionară. Dar chiar să ajungi în Parlamentul României şi să produci o frecţie la un picior de lemn pe cea mai gravă temă a ultimei jumătăţi de veac nu vi se pare cam mult? Închei cu un salut cordial, adresat deopotrivă bloggerilor instrumentaţi sau doar necopţi şi reţelei de profesionişti care s-a ocupat intens de calomnierea mea: Rembo îl salută pe Onanistu’! Şi multă sănătate.
CINE ESTE PETRU ROMOSAN? AUDIO
Despre Securitate si cine este Petru Romosan - Mini-autobiografie
Asculta mai multe audio Evenimente
Petru Romosan s-a nascut în 1957 la Orastioara de Sus, judetul Hunedoara. A publicat între 1977 si 1982 trei volume de poeme: Ochii lui Homer, Comedia literaturii si Rosa canina. În 1988 a trecut ilegal frontiera în Ungaria, unde a acordat numeroase interviuri, în presa scrisa, la radio si televiziune, despre situatia dramatica din România lui Ceausescu: demolarea bisericilor, mortii de pe granita româno-maghiara, drepturile omului etc. S-a stabilit în acelasi an la Paris. De-a lungul a saptesprezece ani, între 1981 si 1998, a lucrat în comertul de arta ca expert si negustor. A condus o galerie de arta la Bucuresti (1981-1987, concediat ca urmare a ramînerii sotiei sale în strainatate) si propria sa galerie la Paris (1991-1997). În 1998 a fondat la Bucuresti, împreuna cu sotia sa, scriitoarea Adina Keneres, Editura Compania.
http://www.srr.ro/
Posts
2 comments:
E o problema aici. Critica nu are continut. De ce "Raportul" e frectie la un picior de lemn. Macar cateva fraze. Altfel este o simpla injuratura. Si injuraturile nejustificate (mai ales pentru cei care nu stiu problema) produc deservicii. Plus ca justificarea, argumentul, ar face inutila injuratura, deci ar fi mult, mult mai eficient, ca atunci injuratura ar plasa-o cititorii in gand pe o baza clara.
Daca ideile sau opiniile cuiva nu convin intereselor "superioare" ale clanului izmana, acele idei sunt asasinate prin manjirea cu fecale a autorului. Nu se discuta ideea, ratiunea se abroga si incepe puhoiul urat mirositor sa curga. Chiraielile ating apogeul atunci cand se pune in discutie o idee primara, simpla clara.
Totusi distrugerea ideilor toxice sau pur si simplu cretine, indiferent de imbracamintea lor, sa zicem marxista, leninista, freudista, boasiana, marcusiana sau epigonice si retarde brandul izmano-pata-pippi nu se fac cu fineturi subtirele de tipul "onan"-ule. Nu cred ca e suficient. Expunerea trebuie sa fie totala si sincera ca in poveste. Strigatul de sinceritate trebuie sa fie tare si curat: "Intelectualul e in curul gol". Urmat de o analiza sistematica a acestor idei plecand detectivistic de la "cui servesc" si mai putin de la cat de "obiective" par a fi sau nu.... Dupa aia incursiunele in tehnicile de propaganda/dezinformare ar trebui sa urmeze natural.
Uite eu cred ca nea izmana nu-l condamna pe Ceausescu pentru comunism ci pentru anumite tendinte nationaliste deraiatae cu succes de altminteri cu deosebit succes de clanul izmana.
Cred ca izmana de altfel e un comunist pur sange. Adica unuia pe care nu-l deranjeaza nici pedeparte exploatarea omului de catre om. Nu. Il deranjeaza doar cat de anarhica este aceasta exploatare si cum ar putea-o face el sau clanului lui cu mult mai eficienta.
t-izmana=vine de la verbul rusesc ismeniti adica a schimba, izmene=schimburi; clanul izmana este clanul schimbator, alunecos; criteriul unic ce e bun pentru clanul izmana inseamna ca e bun in sens obiectiv; ce nu e bun pentru clanul izmana trebuie urgent desfiintat, rau in toata puterea cuvantului. Nea izmana este chemat automat sa judece ce este bine si ce este rau. Ceilalti fiind atata de prosti incat nu mai pot distinge binele de rau si in consecinta nea izmana este necesar.
Succesul lui nea izmana se datoraza capacitatii sale de a apela la lenea si prostia vraghioilor "teleptualoizi" de a inghiti pe nemestecate comentariul izmanit, impanat cu vorbe de duh si neologisme din tolba lui freud, boas, marcuse si tot felul de epigoni.
Post a Comment