Pages

Tuesday, August 11, 2009

MIRCEA MIHAIES - LIMBAIES despre BASESCU: N-am apreciat niciodată umorul lui cam grosolan, şmecheria unsuroasă a superiorului care se bate pe burtă...

Cu foarfeca prin ziare
Mircea Mihăieş: Între şuturi şi limbi pe bani


Când era un ziarist rupt în fund, îl călca în picioare pe primarul Traian Băsescu. De când a fost numit vicepreşedinte la Institutul Cultural Român, Mircea Mihăieş îl linge pe preşedinte de dimineaţa până seara.

Mircea Mihăeş - "Masca de fiere", anul 2000

„Sunt departe de a împărtăşi simpatia multora dintre gazetari faţă de fostul căpitan de vapor ajuns multiplu ministru. N-am apreciat niciodată umorul lui cam grosolan, şmecheria unsuroasă a superiorului care se bate pe burtă cu subordonaţii. Nu cred nici în marile lui calităţi manageriale, pentru simplul motiv că prezenţa în acelaşi minister, în urmă cu cinci ani, n-a depăşit în consecinţe trecerea gâştei prin apă” (Mircea Mihăieş – „Masca de fiere”, p. 13).

"Întrucît e Băsescu mai eficient decât Decebal Traian etc. Remeş? Aş spune chiar că pedistul de la Transporturi e infinit mai priceput în a trage zeci de piei de pe spinarea contribuabilului decât omul care, prin lege, e obligat să adune banii de la populaţie...

Poate în felul acesta vom vedea şi noi cum „banii dumneavostră” au, de fapt, una şi aceeaşi destinaţie: găurile negre din conştiinţa oamenilor politici actuali” (p. 191).

„Ilustrată superlativ de „cazul Băsescu”, în care orgoliile mitocăneşti, interesele de gaşcă, proasta creştere, incompetenţa şi neruşinarea îşi dau graţios mâna, viaţa politică de la noi pare, tot mai mult, o afacere între mafioţi. Clientelismul generalizat, teama pierderii privilegiilor (de la cele mărunte la cele inimaginabil de mari), reflexele totalitare fac din România o ţară în care normalitatea e tot mai mult excepţia, şi nu regula” (p. 213).

De ce i se mai spune şi Mircea Limbăeş?

Restauraţia prin oligarhi (Mircea Mihăeş, Evenimentul Zilei - 22.06.2009)


„Îi spuneam de curând unui prieten - celebritate mediatică, personaj de un farmec şi de-o capacitate de seducţie devastatoare -, aterizat, cu tot idealismul lui cu tot, în tabăra furibund-anti-Băsescu: „Tu chiar vrei să ajungi să trăieşti într- o ţară aflată la cheremul exclusiv al lui Patriciu, Voiculescu şi Vîntu? Chiar vrei să-ţi laşi copiii într-o ţară în care colhoznicii levantini şi bonapartiştii cu nuanţe sud-americane ne vor da nu numai porţii bine chibzuite de mâncare, dar ne vor contoriza şi aerul?”.

Ei bine, eu n-am chef să trăiesc într-o astfel de ţară. Prefer de-o mie de ori gafele lui Traian Băsescu nemerniciei cu gura pungă a îmbogăţiţilor devoraţi de lăcomie. Prin nu ştiu ce întorsătură a lucrurilor, nici PDL-ul nu se simte prea bine avându-l în coastă pe Traian Băsescu. Şi e firesc să fie aşa. Nici Videanu, nici Berceanu, nici Blaga (pentru a mă reduce doar la liderii proeminenţi) nu cred c-au intrat în politică din pur idealism. Sunt oameni cu interese economice precise, pe care un personaj cu profilul lui Traian Băsescu nu poate decât să-i jeneze.”
Cotidianul - Cu foarfeca prin ziare

No comments: