AIUDUL – Taina unui fost deţinut Teodor Stănescu
Acest loc, în tradiţia locală este numit Râpa Robilor, aşa după cum şi în mass-media este prezentat. Socotesc că această denumire a fost dată pentru că aici au fost înmormântaţi străbunii noştri care au fost robi pe latifundiile grofilor unguri. Localitatea Aiud era o localitate a grofilor unguri. Aceştia veneau, puneau robii la muncă şi ei plecau ca să se distreze. Pe această râpă, de la gardul acela şi dincolo de gard, vreo 200 de metri, de asemenea şi jos, precum şi sub locurile acestea, au fost gropile, dar nu gropi comune, în care au fost îngropaţi şi nu înmormântaţi, martirii noştri care s-au jertfit în blestemata închisoare a Aiudului. Am spus nu gropi comune, pentru că aceste gropi comune le întâlnim acolo unde au fost masacre. Ori aici, la Aiud, cei care s-au jertfit au murit în decursul timpului, din ’45-’46 până în ’64, când s-au desfiinţat închisorile de deţinuţi politic, printr-un decret de graţiere şi nu unul de amnistie. Diferenţa între graţiere şi amnistie este că în cazul graţierii se şterge pedeapsa, pe când la amnistie se şterge fapta.
Deci, pe acest teren au fost îngropaţi martirii noştri. Monumentul acesta a fost iniţiat, proiectat şi executat de foşti deţinuţi politic. Mass-media din ziua de astăzi ascunde lucrul acesta pentru că nu le convine lor, nu spun adevărul. Adevărul în toate timpurile a mers cu capul spart. Despre mişcarea legionară mereu s-a vorbit numai urât. Atunci când ne-am apucat să construim acest monument pe acest teren, în 1992, peste moaştele sfinţilor erau coteţele de porci ale locuitorilor Aiudului. Cu mare greutate, cu mare scandal, am reuşit să înlăturăm aceste coteţe de porci şi să ne apucăm de construirea acestui monument. În urma înlăturării coteţelor de porci, s-a extins şi în cimitirul municipal. Cu ocazia săpăturilor s-au descoperit foarte multe moaşte pe care le-am adăpostit în osuarul din monument. Aşadar, în 1992 a început construirea acestui monument. A fost proiectat şi iniţiat de inginerul Ghiţă Brahonschi, Dumnezeu să-l ierte; el a murit în ’95. De lucrări s-a ocupat în continuare soţia lui, Maria Brahonschi care şi ea a murit acum doi ani. A fost proiectat de doi mari arhitecţi: Niculăiţă Goga, legionar vechi, care a făcut închisoare atât sub Carol al II-lea, cât şi sub Antonescu şi comunişti. Iar celălalt arhitect, profesor, fost şi el simpatizant legionar, a făcut închisoare la Aiud.
Despre acest monument sunt prea multe de spus, dar rezum. Aceste cruci îngemănate le întâlnim în tradiţia neamului nostru românesc, la curbura Carpaţilor, în special în judeţul Buzău: doi oameni care în viaţa lor au avut un ideal comun de credinţă sau patriotic, s-au legat fraţi de cruce pentru realizarea idealului propus. Şi din timpul vieţii şi-au construit aceste cruci îngemănate, lăsând cu limbă de moarte urmaşilor, ca să fie înmormântaţi unul lângă celălalt. De aici s-au inspirat cei doi mari arhitecţi şi au adoptat aceste cruci îngemănate, şapte; şapte este număr sfânt pe care îl întâlnim în Sfânta Scriptură de mai multe ori, mai ales în Apocalipsă, cele şapte peceţi pe cartea creaţiei, cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu... Deci, aceste şapte cruci îngemănate simbolizează martirii, eroii neamului, care s-au legat fraţi de cruce pentru salvarea neamului de toţi ticăloşii, de toţi trădătorii, de toţi duşmanii din exterior şi din interior.
Crucea aceasta mare are 25 de metri, simbolizează neamul nostru românesc. Pe umerii martirilor, se sprijină neamul. Neamurile care nu mai au martiri, eroi, care să se jertfească, dispar. Dar noi nu am dus lipsă de martiri, de eroi. Acele două orificii: stânga-dreapta simbolizează ochii neamului îndreptaţi către cer, implorând pronia divină să ocrotească şi să salveze neamul nostru românesc.
Monumentul a fost iniţiat pentru comemorarea martirilor. Pe parcursul executării lucrărilor şi-au dat seama că nu este suficient numai să ne comemorăm martirii, ci este strict necesar să ne rugăm pentru ei, ca la rândul lor şi ei să se roage pentru noi, să învingem toate vicisitudinile vremurilor. Din cauza aceasta s-a constituit Sfânta Masă şi în ’99, când s-a terminat construirea monumentului, a fost sfinţit de un mare sobor de preoţi, în frunte cu cei doi episcopi: Bartolomeu Anania, Mitropolit al Ardealului de Nord şi Andrei Andreicuţ, episcop de Alba-Iulia. S-a sfinţit monumentul şi s-a sfinţit şi Sfânta Masă. Astfel, interiorul monumentului a căpătat şi funcţia de biserică. Nu este o biserică tipiconală, pentru că nu este axată pe direcţia est-vest, ci nord-sud. Este o biserică cu totul şi cu totul deosebită, prin faptul că se sprijină pe osemintele martirilor neamului în mijlocul sfinţilor neamului.
În urma sfinţirii monumentului, părintele Justin Pârvu de la Petru-Vodă trimitea aici foarte des preoţi, călugări şi mireni, care să oficieze sfintele parastase. Dar şi-a dat seama că nu este suficient numai să oficiem sfinte parastase; este strict necesar să ne rugăm zi şi noapte pentru cei care s-au jertfit pentru neam şi ţară, ca la rândul lor ei să se roage pentru noi. Pentru adăpostirea slujitorilor altarului a fost necesară construirea casei monahale. S-a început construirea ei în vara lui 2002, iar în ianuarie 2005 s-a constituit aici Schitul Înălţarea Sfintei Cruci. În biserică se oficiază taina Sfintei Liturghii, iar în paraclisul din casa monahală se oficiază slujbele tipiconale de peste zi şi de peste săptămână. Noi, cei care am mai rămas în ziua de astăzi, socotim că nu este suficient numai ca să ne comemorăm martirii, nu este suficient numai să ne rugăm pentru ei; este strict necesar să ducem mai departe flacăra idealurilor pentru care ei s-au jertfit: credinţa în Dumnezeu, dragostea de neam şi ţară. Acestea au fost idealurile nostre, pentru care s-au jertfit martirii de aici.
Ne-am zbătut şi am reuşit ca să obţinem terenul de la gardul acela şi în continuare, în râpă, 200 de metri. Pe terenul din panta mai lină s-a pus piatra de temelie acum o lună de zile. Aici vom construi, vom constitui o cetate a Ortodoxiei şi regenerării sufletului neamului nostru românesc. Acolo vom construi o mare catedrală care va avea subsol. În subsolul respectiv vom amenaja un mare osuar. Osemintele de aici, au fost descoperite întâmplător, cu ocazia săpăturilor pentru monument şi pentru locurile de veci ale aiudenilor. Va trebui să organizăm adevărate săpături arheologice, ca să descoperim cât mai multe din gropile în care zac osemintele martirilor. În jurul acestei catedrale se vor construi toate cele necesare unui mare aşezământ monahal. Dar, în afară de acestea, aici intenţionăm un adevărat memorial al durerii, un adevărat martirologiu, institut martirologic.
Am spus un adevărat memorial al durerii, pentru că memorialul de la Sighet este un fals memorial. La Sighet au fost întemniţaţi marii politicieni de la noi din ţară, care s-au făcut, în marea lor majoritate, vinovaţi pentru dezastrul ţării pe care îl moştenim în ziua de astăzi. Clădirea Memorialului durerii de la Sighet a fost realizată cu banii lui Soroş, acel bogătan evreu de origine maghiară. Tot ceea ce se realizează la Sighet se realizează sub auspiciile masoneriei. Din cauza aceasta, doamna Hossu Longhin, în toate emisiunile sale, nu pomeneşte nici un cuvânt despre mişcarea legionară, adevăraţii luptători împotriva bolşevismului şi comunismului. Din ce cauză? Pentru că slujeşte masoneria.
Deci, aici, tot ceea ce vom construi, vom construi cu bani curaţi. Bani murdari nu vom accepta, pentru că murdarii se vor face stăpâni pe tot ceea ce vor realiza aici, şi în felul acesta aceşti murdari, făcându-se stăpâni pe toată strădania noastră, toată jertfa martirilor, în zadar. Să ne ajute Dumnezeu să realizăm această misiune pe care ne-au încredinţat-o martirii noştri.
Aici sunt trecute doar vreo 2200-2300 de nume. Sunt numele celor care au murit în închisorile şi lagărele comuniste, în lupta pentru credinţa în Dumnezeu, dragostea de neam şi ţară. Este un număr infim, faţă de numărul enorm al celor care au murit în lagărele şi în închisorile comuniste. Sunt peste 100 000 de martiri. Ei sunt cam 200 000. Pe acest perete sunt inscripţionate numele celor care au murit în închisoarea Aiud. Trebuie să vă spun de la început că aceste liste le-am întocmit din memoria celor care au fost în aceste închisori. Administraţia închisorilor din Bucureşti nu ne-a dat nici cel mai mic ajutor, ba din contră au căutat ca să ne împiedice. Aiudul, aşa după cum pe drept cuvânt îl socoteşte părintele Justin Pârvu, Athosul românesc, la Aiud s-au jertfit ceea ce a avut mai sfânt şi mai bun neamul nostru românesc, adevărata intelectualitate şi spiritualitate. Am zis adevărată intelectualitate, pentru că rolul intelectualului socotesc că este acela de a fi far călăuzitor pentru cei din jur. Ori ca să fii far călăuzitor pentru cei din jur, să le arăţi calea şi viaţa, trebuie să-L ai pe Dumnezeu în suflet, să ai ca deviză a vieţii tale, cuvintele Mântuitorului: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Fără de Mine nu puteţi face nimic”. Ori, intelectualii din ziua de astăzi îl mai au pe Dumnezeu în suflet? Au pe un dumnezeu electoral, care să-i ducă în eroare pe oameni, să-i voteze, ca să ducă în dezastru ţara noastră. Vedeţi? Iarăşi, un mare rău pe care l-au făcut comuniştii, nu numai la noi în ţară, ci pe întreaga planetă: i-a dezobişnuit pe oameni de a mai gândi. Vorbim astăzi de efecte, dar nu căutăm cauzele acestor efecte. Dacă am căuta cauzele şi am lupta împotriva lor, efectele ar dispare. Căutaţi cauzele aici, la elita intelectuală şi spirituală a neamului. Aici s-au jertfit cei mai mulţi generali şi ofiţeri superiori. Mai mulţi decât au murit în cel de-al doilea război mondial, au murit în lagărele şi închisorile comuniste. Aici s-au jertfit marii savanţi, marii scriitori, marii profesori universitari, avocaţi, doctori, ingineri, învăţători, studenţi, elevi, muncitori, ţărani, ceea ce a avut mai bun şi mai sfânt neamul nostru românesc; aici, la Aiud, s-au jertfit.
Trebuie să dau câteva exemple: încep cu părintele Ilarion Felea, este ultimul de pe coloana aceea. Părintele Ilarion Felea a fost rectorul Facultăţii de Teologie de la Arad, un mare duhovnic, un mare teolog, un mare luptător pentru Ortodoxie. A scris foarte mult şi a iubit foarte mult ţara şi neamul. Din cauza aceasta a ajuns la Aiud. În Închisoarea Aiud s-a întâlnit cu părintele Dumitru Stăniloae şi, într-un cerc de preoţi, părintele Dumitru Stăniloae a mărturisit că părintele Felea l-a depăşit pe Stăniloae. Stăniloae a tradus Filocalia, pe când părintele Felea şi-a însuşit Filocalia, a propovăduit Filocalia şi a trăit din plin Filocalia. Cei de la Petru-Vodă au luat iniţiativa ca să-i publice şi să-i republice opera. Una din marile scrieri ale părintelui Felea, „Spre Tabor”, 3 volume apărute la Petru-Vodă, este un adevărat izvor de apă vie, cu multe îndemnuri către Dumnezeu, către divinitate.
Un alt nume ilustru, Gane Constantin, scriitor. L-am întâlnit în ’49 la Jilava. Avea 77 de ani. Bestiile care au fost judecate şi condamnate, la etatea de 50 de ani, spun că ei nu pot să reziste la închisoare, că sunt bătrâni. Închisoarea din ziua de astăzi este rai faţă de închisoarea în care am trăit noi. Academicianul Gane, la 77 de ani, a fost arestat şi întemniţat la Jilava. A murit în închisoarea Aiud, la vreo 88 de ani. El a fost academician, laureat al premiului Academiei Române şi al altor Academii din lume, un mare scriitor; a scris printre altele, „Trecute vieţi de doamne şi domniţe”, pentru care a fost premiat, aşa după cum am spus.
Un alt nume ilustru este numele lui Manu Gheorghe, profesor universitar. Pe linie paternă se trage din familia generalului Gheorghe Manu, care a fost şeful statului major în războiul din ’77 şi pe linie maternă, din familia Cantacuzino; şi-a luat doctoratul la Paris. După terminarea studiilor era un mare savant, recunoscut pe plan mondial. Maria Skłodowska-Curie i-a oferit catedră universitară şi îi punea la dispoziţie toate laboratoarele sale. Din patriotism a venit ca să lupte în ţară cu mafia din învăţământul superior de atunci, care era mult mai puţin dezvoltată decât mafia din ziua de astăzi: un mare creştin, un mare savant, un mare patriot. În ’46 a scris o broşură mică în engleză, franceză şi germană; era un mare poliglot şi o enciclopedie vie. A scris o broşură în care arăta că în ’46 ţara noastră îşi plătise de trei ori mai mult despăgubirile de război faţă de ruşi. El este părintele ştiinţei atomice de la noi din ţară. Primele tratate de la noi din ţară, au fost scrise de el. În 52 au venit la Aiud ruşii şi i-au propus să-l scoată din închisoare, să meargă la Moscova, să lucreze pentru ei. A refuzat cu scârbă, motiv pentru care i s-au îngreunat condiţiile de detenţie, s-a îmbolnăvit de TBC ganglionar şi apoi de cancer generalizat. Îi curgea puroi din toate încheieturile. Bestia de colonel Crăciun, directorul închisorii Aiud, l-a adus pe targă în biroul său; pe birou avea numai medicamente străine, şi i-a spus: Dă o simplă semnătură că te desolidarizezi de mişcarea legionară şi eşti un om salvat, toate medicamentele îţi sunt puse la dispoziţie, medicamente străine în care tu, voi credeţi. A refuzat cu scârbă. Ce însemna să se desolidarizeze de mişcarea legionară? Însemna să nege trecutul lui patriotic, lupta pentru neam şi ţară, însemna să renege credinţa strămoşească, credinţa ortodoxă. A refuzat cu scârbă. A murit la Aiud şi pe patul de moarte, a mărturisit: „Spuneţi urmaşilor că n-am admis nici cel mai mic compromis”. A avut o viaţă şi o moarte de sfânt.
Sunt multe nume ilustre, acolo este inscripţionat numele părintelui Sandu Tudor, părintele Daniel, stareţul de la Rarău, numele lui Valeriu Gafencu, dincolo de stâlp, numele lui Mircea Vulcănescu. Aici este inscripţionat şi numele a doi din camarazii mei, prietenii mei, nu doar Alexandru care a murit la Aiud, ci şi numele lui Popovici Cornel; toţi cu litera „E” au fost executaţi în închisoarea de la Jilava. El a fost introdus în lotul lui Ţurcanu şi toţi din lotul lui Ţurcanu au fost condamnaţi la moarte şi executaţi. El a fost introdus în lot ca să fie omorât. Din ce cauză? Pentru că era nepotul lui Vasile Iaşinschi, unul din întemeietorii mişcării legionare. Sunt multe lucruri de spus...
Câteva cuvinte despre interiorul bisericii. Catapeteasma este din lemn de paltin, a fost sculptată de o familie de sculptori de la Pipirigul lui Creangă. Crucea aceea de pe peretele din fundul altarului, crucea cu ţepi, a fost realizată de un camarad legionar de pe lângă Sibiu şi simbolizează pe de o parte ţepile pe care le-a suportat Mântuitorul pe drumul Golgotei, şi pe de altă parte, simbolizează ţepile pe care le-a suportat Mântuitorul şi neamul nostru românesc, prin fii cei mai buni. Biserica toată este plină de simboluri. Sunt 24 de trepte de sus până jos. Pe de o parte simbolizează vămile văzduhului de care vor fi scutiţi numai cei care au făcut fapte bune, şi vor trece din viaţă în veşnicie, pe de o parte, iar pe de altă parte simbolizează treptele de suferinţă pe care le-au îndurat cei mai buni fii ai neamului, din greu în mai greu, foarte greu şi până la jertfa supremă, care înseamnă trecerea din biserica luptătoare în cea triumfătoare. Nemernicii care o conduc astăzi caută pe toate căile să şteargă urmele trecutului. Din cauza aceasta închisoarea Aiud şi alte închisori, mai ales din Ardeal, au intrat în renovare şi a fost renovată de la subsol până la acoperiş, pentru ca să se şteargă urmele trecutului. Au mers până acolo încât au dat jos tencuiala de pe pereţii celulelor şi camerelor, pentru ca să nu se mai găsească scrisul nostru pe pereţi. Erau scrise poezii, cuvinte străine, formule chimice, formule fizice, formule matematice - toate acestea au fost distruse. Uşa aceasta, după cum ar fi trebuit să remarcaţi, are vizeta mare, în care era introdusă gamela, şi deasupra vizeta mică, „ochiul dracului”, prin care eram spionaţi, zi şi noapte. Eram spionaţi, şi pentru ca să fim spionaţi mai bine, toţi gardienii, caraliii, cum li se zicea, erau echipaţi peste încălţăminte cu pâslari, ca să nu facă zgomot, dar nouă ni se dezvoltase aşa de mult simţul acustic încât, nu numai că îi auzeam, dar după călcătură ştiam şi cine sunt. Ne spionau de la ora cinci dimineaţa, când se dădea deşteptarea până la ora zece seara când se dădea stingerea. Aveam voie să ne plimbăm prin cameră sau celulă şi cel mult să stăm pe şezut pe pat. Deci aveam voie să stăm în şezut pe pat; n-aveam voie să ne întindem pe pat. Dacă ne prindea că ne-am întins pe pat ne făcea raport şi eram sancţionaţi cu mai multe zile de izolare. Izolarea se executa în camere foarte mici, vara.
Un medic din Arad mărturiseşte că a fost băgat la izolare împreună cu Sandu Tudor, părintele Daniel, care, după ce s-a închis uşa, s-a trântit pe pardoseala de beton şi unii gardieni, probabil la indicaţiile ofiţerului politic, aruncau câte o căldare de apă, ca teroarea să fie şi mai cruntă, să fie gheaţă pe jos. Atunci Sandu Tudor s-a aruncat pe beton, cu mâinile întinse, în formă de cruce şi a spus şi doctorului să se aşeze peste el în aceeaşi poziţie. Şi amândoi, timp de 8 zile s-au rugat la Dumnezeu, cu rugăciunea inimii, rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul” în aşa fel încât nu au simţit când au trecut cele 8 zile de izolare. Gardienii, văzându-i întinşi jos, au crezut că sunt morţi. Şi, când au deschis uşile ca să le ia cadavrele, i-au găsit vii şi mai calzi decât intraseră. Ţara noastră toată era împânzită de închisori şi lagăre de exterminare. Toată ţara era o mare închisoare, denumită Republica Socialistă România, bine păzită de securitate, în aşa fel încât cei care vroiau să se elibereze din această mare închisoare şi erau prinşi, erau condamnaţi pentru infracţiunea de trecere frauduloasă de frontieră, care nu mai era socotită infracţiune de drept comun, ci infracţiune politică şi într-adevăr era politică pentru că vroiau să evadeze şi s-au umplut închisorile de frontierişti. Şi se observă aici că Dobrogea şi Bărăganul de sud erau pline de lagăre de exterminare. Din ce cauză? Pentru că Gheorghiu Dej s-a dus la Stalin şi s-a plâns că nu mai ştie ce să facă cu aşa mare număr de reacţionari. Şi, într-adevăr, noi eram reacţionari, că reacţionam împotriva regimului comunist, a regimului ateist bolşevic. Şi Stalin i-a spus: Fă un canal şi acolo-i termini pe toţi. Şi a făcut Canalul Dunăre-Marea Neagră, care a fost un adevărat abator uman pentru cei mai buni fii ai neamului. Să ne ajute Dumnezeu ca să nu mai avem parte de asemenea urgii şi fărădelegi!
Nu v-am vorbit din închipuire, nu v-am vorbit din auzite, v-am vorbit din trăire, din inimă, din experienţa de o viaţă. V-am vorbit cu gândul la versurile din imnul eroilor: „Dezveliţi tot adevărul/ Şi le spuneţi tuturor/ Cum muriră fraţii noştri/ Pentru neam şi ţara lor”. Amin.
Monahul Teodor, Fost deţinut politic, 8 ani de temniţă.
Nr. 7 al revistei Atitudini. Pentru comenzi scrieti la atitudini.pv@gmail.com
Posts
No comments:
Post a Comment