ROMOSAN: Negoitescu a fost trimis cu misiune in Occident, la Europa libera. HUREZEANU: Sunt executorul testamentar si unicul cititor al jurnalului lui

Dorin Tudoran şi Mircea Dinescu au fost prieteni apropiaţi ai lui Ion Negoiţescu, înainte de a-l întîlni eu

Reporter: Vă reproşaţi faptul că aţi participat la ancheta împotriva lui Negoiţescu?

Romosan: Întrebarea d-stră e involuntar comică. Eu am fost arestat, interogat, am fugit din sediul miliţiei din Cluj, am fost arestat din nou la Orăştioara de Sus, unde mă refugiasem, interogat din nou, violentat, confruntat cu Negoiţescu, care era foarte relaxat, pus să semnez nişte hîrtii care nu cred că aveau altă valoare decît aceea de a mă folosi ca acoperire publică pentru misiunile ulterioare ale lui Negoiţescu în Occident, pe lîngă Europa Liberă şi pe lîngă Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, la Paris. Cei care se miră insinuant, ca Ioan T. Morar, Tismăneanu, Dorin Tudoran, Mircea Dinescu, Florin Iaru, Mădălina Şchiopu şi atîţia alţii, de fuga mea de la miliţia din Cluj sau de trecerea mea peste frontieră după o primă tentativă ratată îmi apar ca demni urmaşi ai vechilor structuri. Dorin Tudoran şi Mircea Dinescu au fost prieteni apropiaţi ai lui Ion Negoiţescu, înainte de a-l întîlni eu. Cine sînt ei, ce rol au jucat realmente veţi şti cu siguranţă într-o zi. În ceea ce mă priveşte, cine doreşte să descifreze adevărul poate cerceta tot dosarul meu de la CNSAS, pus la consultare liberă de ani întregi, şi nu numai paginile direcţionate împotriva mea, pe care de altfel eu însumi le-am făcut publice, ca să se vadă bine cît de parţială şi ticăloasă a fost confecţionarea documentarului de la CNSAS. Se găsesc în dosarul meu sute de pagini de rapoarte ale ofiţerilor de pe frontieră şi de la Bucureşti asupra tuturor momentelor „interesante”, traduceri ale luărilor de poziţie din Ungaria şi din presa occidentală, precum şi faimosul plan de măsuri din 1989, document întărit de semnăturile a trei şefi de unităţi de Securitate. Printre aceşti ofiţeri se află şi Marian Ureche, fostul şef SIPA, care trăieşte şi poate da detalii.

Reporter: Vă menţineţi afirmaţia că acesta ar fi fost „omul serviciilor externe”?

Romosan: Ion Negoiţescu a făcut puşcărie, ca şi prietenii săi de la Cercul literar din Sibiu, Radu Enescu, Nicolae Balotă, Ştefan Aug. Doinaş. Colaborarea lui Doinaş şi suspiciuni la Nicolae Balotă au ocupat deja presa. Lui Negoiţescu i s-au tipărit cărţi imediat ce a fost lăsat liber, după ce a dat o declaraţie în favoarea lui Ceauşescu. A fost căsătorit în chip organizat cu fiica unui mare lider comunist originar din Basarabia, Vidraşcu.
Extrase din interviul Petru Romosan despre Ion Negoitescu

Jurnal, istorie a literaturii, homosexualitate

Hurezeanu: Cazul Negoitescu imi este foarte familiar, pentru ca am fost buni prieteni. Intimplarea a facut sa locuim amindoi, de la un moment dat, in acelasi oras, la München, pina la moartea lui, in 1993. Am fost unul dintre putinii oameni care l-au asistat pina in ultimul moment. Sint executorul lui testamentar, de altfel. I-am cunoscut bine universul foarte special, foarte aparte. Inclusiv homosexualitatea lui mi-a fost familiara, in sensul ca ii cunosteam obsesiile si problematizarile. (...)
Negoitescu era un star intelectual, cu o carisma irepresibila. In plus, era un om de o onestitate intelectuala si umana extrem de atragatoare. Pe el il frecventau foarte multi tineri, frumosi, uriti, baieti, fete, care nu aveau de gind sa fie homosexuali si care nu au devenit homosexuali nici frecventindu-l pe Negoitescu. Prostia imensa a fost prejudecata ca Negoitescu trebuia sa-i seduca pe toti baietii frumosi care ii calcau pragul.

Reporter: Asa i s-a creat faima de initiator al unei intregi generatii.

Hurezeanu: Din aceasta cauza, eu insumi m-am ales cu o aura de homosexual pe care nu o merit. As vrea poate uneori, cind ma gindesc la artistul din mine, semiesuat, sa am un registru senzorial, intelectual, in acest sens. Din pacate nu-l am. Asa s-a intimplat probabil si cu altii. Fiind apropiat de Negoitescu, fiind prietenul lui din Romania, prietenul lui din tinerete, din tineretea mea, am aflat multe lucruri despre el, despre trecutul si relatiile lui. E de stiut ca Negoitescu avea un fel de suveranitate foarte agresiva cind era vorba de relatiile personale. Accepta, respingea, cu pasiune. Se vede asta si in jurnalul lui, al carui unic cititor sint.

Reporter: De ce unic cititor si pina cind?

Hurezeanu: Jurnalul lui este inchis inca 20 de ani. Anul viitor se implinesc 10 ani de la moartea lui Negoitescu. Interdictia a fost stabilita pentru 30 de ani. Jurnalul este oricum intr-o custodie sigura care va functiona, indiferent de soarta custozilor. Pacat ca acest jurnal va fi citit peste atita timp, putea fi citit si mai repede, pentru ca lamureste foarte multe lucruri. Negoitescu a fost o pasare foarte rara in literatura romana. Era un personaj care si-ar fi gasit loc fara atita zarva in cultura germana sau franceza. Ar fi putut fi asemeni lui Gide sau Henri de Montherlant. Jurnalul lui nu este al unui homosexual care nu are voie, in timpul vietii, sa vorbeasca despre ceea ce vrea si despre ceea ce il reprezinta, care asteapta sa vina posteritatea in ajutor. Este jurnalul unui om problematic care integreaza homosexualitatea proprie in ansamblul personalitatii sale. De altfel, stim ca una dintre marile povesti de dragoste care este In cautarea timpului pierdut – ma refer in special la Albertine – este literatura unei relatii homosexuale. Asta n-o impiedica sa fie un episod din marea literatura de dragoste in general. Jurnalul lui Negoitescu contine multa suferinta si mult adevar. Va fi una din marile opere ale literaturii romane.

Reporter: Din ce perioada dateaza acest jurnal?

Hurezeanu: Este jurnalul exilului, al ultimilor zece ani. In acelasi timp, este retrospectiv. E o opera de creatie. Este jurnalul unui scriitor, al unui exilat, al unui patriot, al unui homosexual, al unui om singur...

Extrase din interviul "A treia cale" cu Emil Hurezeanu

TISMANEANU şi condamnarea onanismului. Despre Securitate si cine este PETRU ROMOSAN. AUDIO

Tismăneanu şi condamnarea onanismului

de Petru Romosan

Am devenit fără voia mea un erou întunecat al blogurilor. Nu avem legi în domeniu şi nu voi putea răspunde, la acelaşi nivel de mitocănie şi perversitate, miilor de „nicknames”. Îi voi răspunde deocamdată doar bloggerului de la Washington, pseudoprofesorului de ştiinţe politice Vladimir Tismăneanu. În nenumăratele lui postări pe tema mea, mi-a dat şi o poreclă, Rembo, destul de simpatică (amestec de Rimbaud şi Rambo)…
Aceasta, în orice caz, nu e complet lipsită de talent, aşa cum sînt sutele sale de articole de altădată despre Lenin, Ceauşescu, socialismul învingător, duşmanii de clasă din „Viaţa studenţească”, „Convingeri comuniste”, Amfiteatru” şi alte gazete tovărăşeşti pe care le am în documentaţia mea de vreo zece ani.
În satul meu din munţii Orăştiei, ca şi în alte locuri din ţară, toate familiile au cîte o poreclă, pe care o poartă, ca pe o cruce, multe generaţii. Porecla familiei mele, şi deci şi a mea, este „Ticărău”. Ticărăul e un soi de dispozitiv străvechi, compus din lemn şi lanţ, care permite să se strîngă fedeleş lemnele sau vreascruile aduse cu căruţa de la munte. Un adevărat profesor de istorie recentă - nu unul ca Tismăneanu, vreau să zic -, în studiul la care lucrează despre băieţii şi fetele din Primăverii, cartierul nomenclaturii comuniste din Bucureşti, a descoperit porecla din adolescenţă a lui Vladimir Tismăneanu. I se spunea, nu se ştie încă de ce, „Onanistu’ ”. Poreclele reuşite sînt uneori nedrepte, răutăcioase, dar au meritul enervant că se lipesc de cel poreclit. Nu o să fac aici un excurs despre onanie, despre condamnarea acestui „păcat” în „Cartea Cărţilor”, despre Onan şi toate celelalte. Deşi poate v-aş plictisi mai puţin decît a plictisit Tismăneanu România cu a sa „condamnare a comunismului”.
Nu întîmplător, Tismăneanu s-a întîlnit în marea sa acţiune de condamnare a onanismului, pardon, a comunismului cu preşedintele nostru atît de democrat. Domnul Băsescu a recunoscut, cu simplicitate, că a bătut bordelurile lumii pe cînd era căpitan de vas şi, probabil, şi pe cînd era la Anvers. Fără îndoială, domnul Băsescu nu s-a gîndit să condamne simpaticele stabilimente, ci ţidulele care-i confereau în epocă o atît de invidiabilă libertate de mişcare. La urma urmei, nu e Domnia Sa singurul înalt funcţionar de stat aflat încă în funcţie care a avut Ausweis-ul Elenei Ceauşescu?
Condamnarea comunismului făcută de un fost profesoraş de marxism plecat din ţară în condiţii dubioase şi lipit, în acelaşi gen de condiţii, după 1989, ca o muscă de fundul calului, de bugetul de stat şi de preşedinţii României, împreună cu un marinar comunist, plus o bandă de profitori din naştere, nu aduce prea mult a onanism în văzul lumii? Iată de ce porecla lui Tismăneanu din adolescenţă mi se pare relevantă şi azi. Şi de aceea i-o reamintesc cu generozitate.
Păcatele tinereţilor trebuie condamnate cu toată vigoarea revoluţionară. Dar chiar să ajungi în Parlamentul României şi să produci o frecţie la un picior de lemn pe cea mai gravă temă a ultimei jumătăţi de veac nu vi se pare cam mult? Închei cu un salut cordial, adresat deopotrivă bloggerilor instrumentaţi sau doar necopţi şi reţelei de profesionişti care s-a ocupat intens de calomnierea mea: Rembo îl salută pe Onanistu’! Şi multă sănătate.

http://www.ftr.ro/

CINE ESTE PETRU ROMOSAN? AUDIO

Despre Securitate si cine este Petru Romosan - Mini-autobiografie
Asculta mai multe audio Evenimente
Petru Romosan s-a nascut în 1957 la Orastioara de Sus, judetul Hunedoara. A publicat între 1977 si 1982 trei vo­lume de poeme: Ochii lui Homer, Comedia literaturii si Rosa canina. În 1988 a trecut ilegal frontiera în Ungaria, unde a acordat numeroase interviuri, în presa scrisa, la radio si televiziune, despre situatia dramatica din România lui Ceausescu: demolarea bisericilor, mortii de pe granita româno-maghiara, drepturile omului etc. S-a stabilit în acelasi an la Paris. De-a lungul a saptesprezece ani, între 1981 si 1998, a lucrat în comertul de arta ca expert si negustor. A condus o galerie de arta la Bucuresti (1981-1987, concediat ca urmare a ramînerii sotiei sale în strainatate) si propria sa galerie la Paris (1991-1997). În 1998 a fondat la Bucuresti, împreuna cu sotia sa, scriitoarea Adina Keneres, Editura Compania.
http://www.srr.ro/

NISTORESCU despre vechiul COTIDIANUL: "Mi se pare nedrept să caştigi 4.000 de euro pe lună fără să faci nimic sau să produci doar căcăreze de gandire"

Acest interviu a fost realizat luni, 10 august, în redacţia ziarului Cotidianul.

De ce aţi revenit în presa cotidiană într-o funcţie de conducere?
Mă mîncau gîndurile. Nimeni nu mi-a oferit un loc ca să scriu într-un ziar central.
Aţi scris în provincie.
Da. Nu mi s-a părut dezonorant să scriu în provincie. Continui să colaborez în provincie. În presa centrală cred că erau căprăriile şi găştile împărţite, iar conceptele jurnalistice nu mă puteau include în nici un fel.
Pentru colaborarea din provincie, de la Craiova, vi s-a reproşat că v-aţi aliat cu Adrian Mititelu.
Nu m-am aliat cu nimeni. Fac afaceri cu Mititelu? Cărăm împreună tractoare? Mititelu face un ziar independent. Niciodată nu mi-a spus nimic. Doi: el a luat o echipă-fanion a fotbalului românesc, din Divizia B, şi pe banii lui proprii, fără să fie mare mogul şi fără să facă vreo afacere cu statul, a dus-o în Divizia A, pe un loc onorabil. Pînă una-alta, lui Mititelu puţini oameni pot să-i reproşeze ceva, în afara tonului sau a ochelarilor.

Un metalurg, un marinar, un profesor de drept şi un frizer

Spuneaţi că aţi revenit în presa cotidiană, făcută la Bucureşti, pentru că „vă mîncau gîndurile“. Cum e asta, să te mănînce gîndurile?
Sînt foarte multe lucruri extrem de importante peste care presa sare. Presa a căzut în desuetitudine, într-o ton minor şi într-o abordare comodă. Presa pare să nu aibă teme pentru care să mizeze şi pentru care să se bată.
Daţi-mi un exemplu. Ce neglijează presa?
La ora asta, inclusiv decăderea democraţiei şi decăderea instituţiilor. Criza economică este administrată de nişte campioni mondiali la incompetenţă economică. În România de astăzi, criza este administrată de un metalurg, de un marinar, de un profesor de drept care a scris 7 articole (nu are nici măcar tratate serioase de drept) şi de un frizer, fost fotbalist, care se ocupă de afaceri cu marmură, nu ştiu ce studii are, oricum sînt nerelevante din punctul de vedere al economiei. Nu crezi că asta e dramatic şi periculos pentru ţara asta? Nu crezi că e un subiect de presă pe care aceasta îl evită?
De ce îl evită?
Are nevoie de bani... s-a împrietenit cu unii şi cu alţii...
Aţi primit o ofertă de la Sorin Ovidiu Vîntu, ca să veniţi la Cotidianul?
Să fie foarte clar: e a patra ofertă pe care o am de la Cotidianul. De la înfiinţarea Cotidianului, aceasta e a patra ofertă. Am avut o ofertă de la Ion Raţiu, în anii ’90, pe urmă au fost ofertele lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Cînd aţi primit ultima ofertă?
E vorba de o ofertă făcută cu o săptămînă înainte de a prelua ziarul. Cotidianul nu este un brand şifonat, Cotidianul e un brand care n-a avut foarte mare anvergură, în care şi-au rupt dinţii foarte mulţi manageri, a fost o probă pierdută de foarte multă lume; n-aş vrea să reamintesc numele celor care au trecut pe la Cotidianul în bune condiţii şi au lăsat ziarul în condiţii mai modeste.
Pe unii dintre foştii şefi de la Cotidianul v-aţi şi enervat. I-aţi făcut „ciumeţi“.
Mi se mai întîmplă să mă mai lase cîteodată cuvintele.
Regretaţi că i-aţi făcut „ciumeţi“?
Îmi pare rău, deşi lor nu le-a părut rău cînd au intrat în zone care ţin de mîrlănie. „Ciumete“ e un cuvînt care ţine de fondul principal de cuvinte, un pic spre argou, încă e la margine şi cred că se potriveşte unor oameni care au desconsiderat şi pe cei cu care au lucrat şi locul lor de muncă. Poate că acest cuvînt, „ciumete“, nu este cel mai potrivit. În viteza cu care lucrez, îmi scapă şi cuvinte mai nepotrivite. Oricum, foştii redactori-şefi, pe care i-am prezentat în ziar, puteau să facă mai mult pentru acest brand.
Unii dintre cei numiţi de dvs au dat răspunsuri pe blog, au spus că tirajul a crescut, că au avut profit.
Iartă-mă, nu-i citesc. Nu pot să citesc toate înjurăturile şi toate răspunsurile de pe Net. Nu citesc nici toate comentariile la articolele mele. N-am timp. Am altceva de făcut.

Să-i trimit o floare lui Mihăieş?

Expresii dure, jignitoare, aţi mai folosit, le-aţi scris. Aţi vorbit de „lălăielile lui Cristian Pătrăşconiu“, de „articole de Gîgă ale lui Ioan T. Morar“. În ediţia de luni, 10 august, vorbiţi de „Mircea Limbăieş“, cu referire la „Mircea Mihăieş“.
N-ar trebui să-i întrebi întîi pe ei de ce au coborît limbajul? Nu crezi că ar fi mai corect să-l întrebi pe Mircea Mihăieş cum de şi-a dat seama că s-a produs cu mine o „degradare morală“, de îndată ce am plecat de la Evenimentul zilei? Nu crezi că aceşti oameni ar trebui să-şi măsoare limbajul? Dacă ei au vrut să coborîm limbajul, să-l coborîm, dacă e să scoatem sabia, o scoatem.
Faptul că i-aţi pocit numele, i-aţi spus „Mircea Limbăieş“, a fost un răspuns la ce a scris despre dvs?
Nu. A fost un mod de a privi un om din alt punct de vedere. Am vrut să privim un om nu doar ca mare analist. Mihăieş îşi permite, pe de o parte, slugărnicii continue în faţa gafelor pe care le face preşedintele Băsescu, şi pe altă parte, atacuri dure la adresa celor care nu-i împărtăşesc sentimentele şi părerile.
Mircea Mihăieş scrie despre dvs că „Nistorescu nu mai contează decît în postura maniacală de clănţău anti-Băsescu“ şi mai spune că „Nistorescu este întruchiparea grobianismului, grosolăniei, vulgarităţii şi resentimentului“.
Voilà! Ce să fac? Să-i trimit o floare lui Mihăieş? Dacă Mihăieş ar avea capacitatea să înţeleagă un mesaj şi să-l perceapă cu eleganţa de rigoare, m-aş purta finuţ şi eu. Dar la un asemenea limbaj, cum este cel din care citezi, n-are rost să comunici în alt registru.
Mă gîndeam că era suficient să puneţi faţă în faţă articolele anti-Băsescu ale lui Mihăieş din anii 2000, cu ce scrie astăzi, şi se vedea diferenţa. Nu cred că mai era nevoie de pocirea numelui său.
Eu nu i-am răspuns atîta vreme lui Mihăieş. Chiar nu cred că merită să-mi pierd vremea cu Mihăieş. E plictisitor să mă ocup de un om a cărui operă se reduce la discuţii cu Vladimir Tismăneanu. Să fim serioşi: el nu face jurnalistică, face militantism politic. Ne pierdem vremea cu Mihăieş. Ai alte subiecte?

Eu am renunţat la foarte mulţi părerişti

Cu oamenii din redacţia Cotidianului ce se întîmplă? Ce se întîmplă cu Mirela Corlăţan, cu Cristian Pătrăşconiu? Sînt pe liber?
Pătrăşconiu nu mai scrie în acest ziar cîtă vreme sînt eu aici. Trustul s-a ocupat să-l mute în altă parte. Dacă nu-l mută, voi găsi forme să-i diminuez prezenţa în ziar. Nu mă interesează, nu vreau să lucrez cu Pătrăşconiu, este dintre cei care s-au afirmat în curentul de părerişti. Eu n-am nevoie de aşa ceva. Eu am renunţat la foarte mulţi părerişti, gen Ioan T. Morar şi Pătrăşconiu, pentru că n-au nici o legătură cu ceea ce eu înţeleg prin gazetărie. Ei traduc totul personal; eu nu vreau să scrie în Cotidianul, pentru n-au nici o legătură cu ideea de gazetărie pe care vreau s-o fac la Cotidianul.
S-au mai retras şi alţi editorialişti de cînd aţi venit dvs: Mircea Dinescu, Liviu Antonesei, Teodor Baconsky, Emil Hurezeanu, Robert Turcescu.
Pe Robert Turcescu şi pe Teodor Baconsky oricum nu i-aş mai fi publicat. Să-l menţin şi pe Robert Turcescu în postura de gînditor mi se pare mult. El se exprimă toată ziua, în alte părţi, foarte bine, dar în această formulă nu cred că se potriveşte la Cotidianul. Teodor Baconsky este mai mult diplomat şi om politic decît jurnalist. Îmi pare rău, nu ne potrivim. Formula de ziar nu e compatibilă cu prezenţa domniei sale. Pe Liviu Antonesei l-am sunat şi l-am rugat să continue. Regret public că s-a retras, cred că Liviu Antonesei este un intelectual de calitate, este unul dintre intelectualii români care merită consideraţie. Cu Emil Hurezeanu am vorbit şi l-am invitat să-şi reia colaborarea.
Vor fi mai puţine pagini de opinii?
Vor fi mai puţine pagini de opinii. Vor fi comentarii – voi încerca să cumpăr comentarii de la mari personalităţi ale lumii – adecvate pe subiecte la zi, nu frecţii şi gîdileli.
Mă întorc la o anumită situaţie. Dvs aţi pus faţă în faţă texte mai vechi sau mai noi ale lui Mircea Mihăieş. Dar şi în cazul dvs vi s-a scos din arhivă un text împotriva Sorin Ovidiu Vîntu, din 1997. Iată cum, se spune, vechiul opozant anti-Vîntu devine angajatul lui Vîntu...
Acest fapt, că am preluat Cotidianul, îl pui faţă în faţă cu articolul despre Sorin Ovidiu Vîntu? Ai văzut ce frumos era scris articolul din 1997?
Era frumos, era devastator.
Pe Vîntu ar trebui să-l întrebi: domnule, după ce a scris Nistorescu despre dumneata, de ce i-ai făcut propunerea să vină la Cotidianul? Ce dacă am scris de Sorin Ovidiu Vîntu? I-am şi luat apărarea, cînd în România nimeni n-a făcut-o.
I-aţi luat apărarea în mod public?
Public. Am făcut două pagini în Evenimentul zilei cînd Dan Andronic i-a luat nevasta şi a vrut să-i ia şi averea. Era un scenariu ca-n basme: sluga care încearcă să dea o lovitură luînd nevasta şi averea stăpînului. Mi s-a părut demn şi onest să fac un gest bărbătesc şi să scriu atunci.
Nu e nici o ruşine să fii angajatul lui Sorin Ovidiu Vîntu, în 2009?
Domnule, depinde ce faci. Dacă în 2009 execuţi o crimă la ordinul unui no name sau a unei celebrităţi, e grav. Dacă nu faci nimic grav, dacă faci numai lucruri bune, nu văd care e problema. Marea problemă este că, acum, eu îi încurc pe foarte mulţi.
De ce îi încurcaţi?
Sînt un om care vorbeşte pe şleau. Mulţi dintre ei riscă să se întîlnească, pe neaşteptate, cu acest vorbit al meu pe şleau.
Îi încurcaţi şi pe unii oameni din trust?
Nu cred.
Textul Mirelei Corlăţan, scos de pe cotidianul.ro, a fost imediat postat pe site-ul Academiei Caţavencu.
E treaba lor cum au procedat. Eu ştiu că în faţa conştiinţei mele trebuie să iau deciziile corecte, indiferent de riscuri. Eu cred că acel text era mediocru, era scris superficial. Sentimentul meu e că situaţia aceea mai ascunde încă nişte lucruri. Era un articol realizat şi terminat de două săptămîni şi aştepta publicarea. A fost introdus numai pentru că am venit eu aici.
Să vă înfurie, să vă enerveze?
Nu ştiu. Eu cred că am procedat corect. Am dreptul să amîn orice text. Felul în care am continuat subiectul, completînd acel text într-un mod echilibrat şi onorabil, îmi justifică acea decizie.
Vă menţineţi intenţia să o concediaţi pe Mirela Corlăţan?
Am anunţat că nu doresc să lucrez cu ea. N-am apucat să fac formele legale, hîrtia către conducerea grupului, pentru pagubele de imagine aduse grupului, prin care să fie dată afară.
Poate să conteste în justiţie. Nu vă temeţi că aţi putea pierde un proces, tocmai prin invocarea Codului Muncii?
Poate să conteste. Şi la Strasbourg, şi oriunde... Are acest drept. Dar şi eu am dreptul să-i spun unui om că asta face parte din atribuţiile mele profesionale: pot să amîn un text, atîta timp cît eu consider că trebuie completat. Prin acel text se aduceau prejudicii grave vieţii unui om, era acuzat în stilul procurorilor şi ofiţerilor de Securitate din anii ’50.
Nu se putea găsi o formulă de mijloc? Să apară textul Mirelei Corlăţan şi să faceţi o notă, anunţînd un punct de vedere al lui Petru Romoşan.
E foarte uşor să umpli faţa unui om cu rahat şi apoi să spui: „Vom reveni cu o precizare“. Asta nu-i jurnalistică!

Pun mîna în foc că Romoşan e un om de bună credinţă

De ce a devenit subiectul Petru Romoşan atît de important? Petru Romoşan n-are funcţii publice, nu e ministru, nu e bugetar...
Întrebaţi-i pe cei care au scris despre Petru Romoşan. Eu doar am amînat un text, nimic altceva. Ştiind acest subiect şi acest caz destul de bine, mai bine decît îţi imaginează unii, am dorit o tratare profesionistă. Din acest subiect, n-a ieşit decît un etaj, cel care-l implică pe Petru Romoşan. Restul etajelor nu se văd. Scandalul Petru Romoşan a fost creat pentru a se lovi în mine. Dar nu-i nici o problemă. Una peste alta, am contribuit la o clarificare a cazului unui om. Doi: ziarul a intrat în atenţia publicului larg, percepţia s-a schimbat, ziarul a revenit pe piaţă cu lucruri interesante şi neaşteptate.
În cazul Romoşan, ce etaje ar mai fi de vizitat?
Ştiu sigur că mai există cel puţin un etaj. Nu totul a ieşit la iveală.
Vă referiţi la cazul Negoiţescu?
Eu cred că acest scandal e numai o mică parte dintr-o poveste mult mai mare. Am sentimentul că scandalul Romoşan e un mod de acoperire a altor momente nebuloase, un mod de a muta problematica pe un om care nici nu ştiu bine ce a făcut...
Sînteţi prieten de 35 de ani cu Petru Romoşan, aşa aţi scris. Nu ştiţi ce a făcut?
Nu ştiu povestea de la 17 ani... Nu ştiu foarte exact, n-am văzut dosarul. Nu pot să vorbesc despre ce a făcut la 14 ani, dacă nu am nişte probe şi un dosar complet, să citesc nişte mărturii încrucişate. Mi se pare indecent să spun că ştiu. Eu ştiu ce-a făcut Petru Romoşan de pe la 18-20 de ani, de cînd l-am cunoscut la Cluj. Ştiu în general bine şi destul de corect.
Puneţi mîna în foc că nu i-a turnat pe Paul Gherasim şi pe Horia Bernea?
Nu pot să pun mîna în foc. Dar pun mîna în foc că Romoşan e un om de bun credinţă. Pentru asta, pun mîna în foc. Şi pun mîna în foc că e un om responsabil şi care are simţul responsabilităţii. Am văzut casetele cu emisiunile de televiziune pe care le-a făcut la Budapesta, după plecarea sa, în 1988. A vorbit împotriva lui Ceauşescu, dar a pus şi problema morţilor pe graniţă şi a românilor daţi înapoi de unguri. Ce spunea atunci, în 1988, a scandalizat presa maghiară: de atunci, autorităţile maghiare nu i-au mai expulzat pe fugarii din România. Petru Romoşan a făcut ceva în raport cu laşităţile noastre, a făcut mult mai multe lucruri decît noi care n-am făcut nimic. Dacă a avut un moment de slăbiciune, cu acel angajament la Securitate, şi l-a decontat singur.
Staţi că mai e o problemă de lămurit. Îl invoc pe Ioan T. Morar, care scria pe blogul său, acum cîteva zile, despre plecarea, întoarcerea şi plecarea din nou a lui Petru Romoşan. De ce, după fuga sa eşuată, nu l-au arestat? De ce a plecat din nou? N-a fost cumva instruit, n-a plecat în misiune?
Vrei să-ţi spun ceva? Ioan T. Morar nu este referinţă nici măcar în întrebări. Nu e referinţă în nimic, decît în comico-grotesc.
Dvs. nu l-aţi întrebat pe Petru Romoşan de ce n-a fost arestat şi de ce noua tentativă, de a fugi în Ungaria, a fost reuşită? El spune că s-a servit de un carnet de membru al Uniunii Scriitorilor, de aia nu l-au arestat.
Era o problemă să arestezi un membru al Uniunii Scriitorilor. E corectă observaţia. De aia nu l-au arestat nici pe Dinescu, nici pe mulţi alţii, nici pe Ana Blandiana, sau pe Cezar Ivănescu. Un inginer, cum a fost Gheorghe Ursu, îl înfundau şi-l băteau de se termina rapid cu el. Cu o persoană publică s-au purtat cu mănuşi. Cu scriitorii s-au purtat cu mănuşi. Întrebarea asta, de ce nu l-au arestat?, e chiar lipsită de sens, chiar lipsită de înţelegerea acelei perioade. Eu ţin minte că în acei ani m-am întîlnit jos, la coloane, la Casa Scînteii, cu Mircea Dinescu, îl dăduseră afară din partid. Mergea frumos, probabil că erau unii pe aici, prin Piaţa Scînteii, care-l urmăreau, dar nu îndrăzneau să-i radă două palme lui Mircea Dinescu, nici să-l înfunde. Pe Dorin Tudoran îl chema la Primăria Capitalei tovarăşul general Olteanu şi-i zicea: „Băi, tovarăşe Tudoran...“. Din cîte ştiu, au fost presiuni psihice uriaşe, dar în nici un caz nu putem vorbi de arestări. De ce nu l-au arestat pe Petru Romoşan? Uite ce întrebare... Doamne-fereşte de imbecili care ajung să descifreze lucruri complicate! Eu cred că ar trebui să cerem instituţiilor să publice materialele, dosarele, informaţiile; a glosa sau a bîrfi pe marginea unui asemenea caz mi se pare riscant.
Mi se pare riscant să glosăm sau să bîrfim şi pe marginea cazului Negoiţescu. Atunci, Petru Romoşan era minor.
Există necunoscute majore în povestea aceea de care mă tem să mă apropii. Nu vreau să o iau în discuţie pînă cînd nu vom avea mai multe date. A duce această dorinţă îndreptăţită de a cunoaşte ce s-a întîmplat atunci spre vulgar şi grotesc, pînă la paroxism, pînă cînd le facem rău unor oameni, mi se pare nepermis. Ar trebui să fim precauţi. Cei de la Arhivele CNSAS ar trebui să publice diverse dosare, cei implicaţi ar trebui să-şi publice propriul dosar, cum face Petru Romoşan. Nu sînt eu chemat să clarific poveştile acestea, eu sînt chemat să clarific povestea de la Cotidianul. Întîmplător, am picat în această poveste, ştiu bine cazul Romoşan, ştiu bine ce-a făcut ca editor, aveam poeziile lui Romoşan lipite pe perete, în bucătărie, am toate cărţile lui, am văzut şi casetele cu emisiunile sale de la Budapesta, am citit şi planul acela de măsuri, semnat şi întocmit de trei unităţi de Securitate, de compromitere şi de exterminare a lui Romoşan. Dar nu am devenit specialist în Romoşan, am încercat doar să opresc o intrare cu şenila în viaţa unui om. Am încercat să determin o clarificare cu mijloace ceva mai civilizate. N-am făcut altceva. De asta, probabil, Dumnezeu mi-a adus ca răsplată această imagine suplimentară a ziarului Cotidianul, e cadou: mai mare tiraj, mai mare vizibilitate, mai multe accesări pe Net. Se punea la cale o nedreptate şi m-am poziţionat corect.
După ce joi, 6 august, aţi publicat paginile extinse despre cazul Romoşan, puţini v-ar mai putea acuza că aţi făcut cenzură.
Povestea asta cu cenzura este o altă prostie. Cenzura este o instituţie a statului în raport cu presa, nu un redactor-şef în raport cu un angajat, pe care îl învaţă gramatică, documentare, modul în care se redactează un material, felul în care se pun titlurile şi intertitlurile. Asta nu e cenzură, sînt operaţiuni profesionale obligatorii. Numai oamenii care nu ştiu ce e aia viaţă de redacţie pot să spună asemenea enormităţi, că am cenzurat. Au trecut 30 de ani şi încă am articole nepublicate. N-am acuzat pe nimeni.

Te sună un jurnalist ca să-ţi clarifici viaţa la telefon

Nuanţez: Mirela Corlăţan l-a sunat de două ori pe Petru Romoşan şi a înjurat-o de două ori, şi în 2006, şi în 2009.
Se poate. Să nu crezi că orice cetăţean al României este obligat să răspundă despre viaţa lui oricărui ziarist care îi dă telefon şi-i pune o întrebare. În România a proliferat jurnalistica la telefon. Te sună un ziarist ca să-ţi clarifici viaţa, în două întrebări puse la telefon. Ce părere aveţi despre...? Ce aveţi de declarat în legătură cu...? Jurnalistica la telefon, care se practică în momentul de faţă, este ceva odios. Nu poţi să mă întrebi despre viaţa mea de la 17 ani sau de la 20 de ani şi s-o lămureşti prin două întrebări puse la telefon, ca să mă îngropi pe urmă. Asta nu-i jurnalistică. Nimeni în ţara asta nu-i obligat să vorbească cu un jurnalist; persoana respectivă are tot dreptul să nu răspundă la întrebările puse prin telefon. Persoana respectivă alege cînd, cui şi cu cine vorbeşte despre asta. A, dacă e persoană publică, într-un post guvernamental, atunci e obligată să răspundă, să clarifice, să stea de vorbă cu ziariştii, chiar la telefon. Intră în atribuţiile sale să dea explicaţii presei. Dar dacă sînt persoană particulară, pot să refuz o discuţie. Dacă n-o cunosc pe ziaristă, de ce să vorbesc cu ea? Ce garanţii am că nu transcrie aiurea, că nu mistifică? Un ziarist adevărat trebuie să-l convingă pe omul respectiv că e onest, ziaristul trebuie să aibă puterea să determine o confesiune. De preferat este să te întîlneşti cu acel om faţă în faţă. Dacă vrea. Am atîţia oameni cu care aş vrea să vorbesc... ştiu sigur că unul a văzut dosarul lui Băsescu, dar nu vrea să vorbească. Un general a văzut dosarul lui Băsescu, dar nu vrea să vorbească nicicum. Nu pot să-l forţez, e pensionar, nu-l interesează: pentru el lucrurile din trecut s-au şters.
Ce vreţi să faceţi la Cotidianul?
Gazetărie.
Va fi un ziar anti-Băsescu?
Va fi împotriva tuturor celor care nu-şi fac datoria sau sînt iresponsabili, care nu se potrivesc cu locul pe care îl ocupă. Istoria României ne învaţă că acela care îşi pune obrazul în numele cuiva greşeşte amarnic. N-am avut norocul unor oameni politici pentru care să ne putem pune obrazul necondiţionat şi în avans. Asta-i lecţia pe care am învăţat-o. Am dat un „cec în alb“ lui Train Băsescu, pentru Primăria Capitalei, în 2000, şi am greşit amarnic. Regret amarnic.
De ce?
Am greşit. Ar trebui să mănînc ziarul ăla, să-l înghit bucăţică cu bucăţică, pentru a putea să-mi şterg greşeala. Traian Băsescu, în Bucureşti, a făcut dezastru, n-a fost primar, a fost un administrator fantezist. Am greşit. Niciodată n-am să-mi mai pun obrazul meu la bătaie pentru cineva din politica românească.
Ce facem la vot? Extind un pic discuţia: avem un contracandidat care să aibă şanse în faţa lui Traian Băsescu?
Nu e treaba noastră. Electoratul, partidele, ONG-urile, inclusiv Serviciile Secrete lucrează din plin. Le dorim succes. Noi, ca jurnalişti, nu avem dreptul să ne băgăm în operaţiunea asta.
Cotidianul nu va susţine nici un candidat pentru alegerile prezidenţiale?
Aşa cred eu că trebuie să se comporte presa, nici un „cec în alb“. Dar nici nu vom publica articole împotriva lui Traian Băsescu, dacă n-avem probe. Nici împotriva actualului preşedinte, dar nici împotriva lui Crin Antonescu, sau a lui Sorin Oprescu, sau a oricui. Nu vom publica falsuri, nu vom fi parte a unei manipulări împotriva unuia dintre ei.
Şi nici nu veţi fi în favoarea vreunui candidat?
Nu, nu vom fi cu nici un candidat. Pentru ce? În toată povestea asta, a venirii mele la Cotidianul, se spune că sînt numai anti-Băsescu, că sînt prea bătrîn, că nu-s bun. De fapt, îi încurc. Şi tuturor le spun un singur lucru: Am venit! Jucăm pe piaţă şi facem gazetărie! Nu mai stau deoparte.
Ce înseamnă acest „Am venit!“?
Foarte mulţi oameni se pot aştepta, de acum încolo, la dezvăluiri spectaculoase despre fărădelegile pe care le-au făcut. Foarte mulţi oameni ar putea fi contrazişi cu contraargumente, atunci cînd încearcă să justifice o prostie. Foarte mulţi colegi de-ai noştri din presă, aflaţi în complicităţi, s-ar putea să fie „citiţi“ şi în altă cheie. Fără nici o milă! Îmi pare rău că ia foc toată piaţa, că mă desenează prin toate staţiile de metrou şi pun rahat pe fotografia mea, nu contează. S-a aşternut tăcerea, în presă s-au înmulţit complicităţile, s-a înmuiat tonul şi s-a băgat capul în nisip.
Eu mi-am scos citate din articole scrise în ultima săptămînă, articole virulente împotriva dvs, din Dan Tapalagă, Grigore Cartianu, Mihail Neamţu, Ioan T. Morar, Vladimir Tismăneanu.
Eu n-am fost niciodată purtătorul de cuvînt sau cărătorul de geantă al unui om. Am vorbit respectuos despre Cristoiu, de la care am învăţat meserie, şi despre alţi jurnalişti. Dacă Dan Tapalagă consideră că este un om de calitate, asta este imaginea lui despre el însuşi. Dar e doar o iluzie.
Dan Tapalagă a scris pe Hotnews că ziarul Cotidianul de azi este „un bastion împotriva libertăţii de a gîndi“, iar marele gazetar Cornel Nistorescu „a murit“.
Nistorescu a murit şi s-a născut Dan Tapalagă. Să fim serioşi! Dan Tapalagă e un taliban ieftin, care a încercat să parvină politic, a încercat pe toate căile să se agaţe şi el de ceva. Crezi că merită să iau în seamă ceva din răutatea şi veninul lui Dan Tapalagă şi al lui Grigore Cartianu? Sînt de aceeaşi factură, nu-i nici o diferenţă între ei.
I-aţi avut angajaţi la Evenimentul zilei, aţi lucrat cu ei?
Viaţa a făcut să dau şanse multor oameni, să-i ajut pe mulţi. Am greşit dînd şanse unor oameni care nu meritau: aveau talent, dar n-aveau caracter. Ştiţi care e paradoxul? Cei cărora le-am făcut cel mai mult bine mă înjură cel mai abitir. Le-am dat un salariu şi nu i-am călcat în picioare. Nu regret că i-am avut angajaţi, nu regret că le-am dat o şansă. Dar acum parcă toată lumea vrea să-mi bag coada între picioare şi să fug acasă.
N-o s-o faceţi?
Cred că nu.
Vreţi să rămîneţi la Cotidianul?
Vreau să fac jurnalistică. E un moment în care ţara asta are nişte belele cumplite. Mi se pare nedemn şi lipsit de responsabilitate să nu mă implic. Am tăcut sau am chiţăit înainte de 1989. Cred că e bine să nu mai repet o asemenea greşeală. Societatea e într-un mare pericol, în ansamblu: şi economic, şi democratic, şi în media, şi moral, şi ca ierarhie de valori. E necinstit să stau deoparte. Înseamnă că sînt laş dacă stau acasă să mă bucur de copil, de curte, de căţel şi de bicicletă.
Vreţi să rămîneţi la Cotidianul şi după alegerea preşedintelui României?
Eu cred că nu un om rezolvă situaţiile din România. Eu cred că este o problemă naţională, că e o degradare a instituţiilor. Schimbarea unui preşedinte nu este suficientă, un guvern de laureaţi ai Premiului Nobel în economie nu rezolvă situaţia României. Problema României nu se rezolvă prin alegerile prezidenţiale. Nu crezi că e mai important să discutăm despre problemele majore ale României decît despre ce prostii au scris diverşi tipi despre mine? Eu sînt cenzor în România? Ai lucrat cu mine. Ţi-am cerut să refaci, să revezi, să completezi un material, dar există ceva ce nu ţi-am publicat?
Nu.
Am lăsat eu în sertarele Evenimentului zilei ceva nepublicat, din producţia jurnalistică serioasă? Ai auzit ceva în acest sens? Nu ţi se pare că e o mare mistificare făcută pe seama mea? Nu cumva nu este doar reacţia oarbă a unor jurnalişti, ci mai este şi altceva, ceva care a avut interesul să-i mobilizeze contra mea? Mai zilele trecute, am martori, Valeriu Turcan, purtătorul de cuvînt de la Cotroceni, dădea telefoane în redacţii să întrebe care este situaţia cu Nistorescu: mai băgaţi, mai daţi, ce mai aveţi? Nu cumva există forţe politice sau Servicii Secrete preocupate să genereze această mare problemă Nistorescu?

PSD şi PDL se ocupă cu înjurăturile pe Net

În esenţă, venirea dvs la Cotidianul a fost întîmpinată astfel: sînteţi depăşit, faceţi cenzură, v-aţi vîndut lui Vîntu. În aceste zone s-au mişcat articolele de contestare.
Cam puţin, slabă imaginaţie, modestă argumentaţie. A, au renunţat la povestea că sînt alcoolic, homosexual, spion rus, spion american, evreu, ungur... De la Vadim încoace, toate acestea s-au tot spus... În plus, discuţiile de pe Internet, în afara celor asumate, care sînt de luat în seamă, chiar dacă sînt contradictorii, conţin o foarte mare doză de înjurături. Înjurăturile nu-mi spun nimic. Săptămîna trecută am avut confirmarea acelor detaşamente de partid, organizate pe sectoare, la PSD şi la PDL, care postează pe Net sub pseudonim, cu scopul de a apăra imaginea partidului şi de a destabiliza şi diminua impactul unor jurnalişti, de a bruia articolele unor jurnalişti care pun probleme celor două partide. Nu pot să generalizez, n-am auzit că PNL ar desfăşura o asemenea activitate. Nu exclud asta, dar ştiu sigur că PSD şi PDL se ocupă cu înjurăturile pe Net, introduc tot felul de informaţii false. De asta se ocupă grupe de tineri de la PSD şi PDL. N-am nici un dubiu.
Ştiţi cine şi de unde se expediază mesajele?
Am mărturii ale unor tineri care au început să vorbească. Am aflat dinăuntru. Au fost oameni care s-au trezit, care n-au mai vrut să facă parte din această potlogărie în spaţiul virtual. Nu e ţara asta plină doar de ticăloşi pe care poţi să-i orchestrezi. Unii dintre ei spun: stop, nu participăm la chestiile astea. În mod normal, operaţiunile acestea de dezinformare pe Net, orchestrate de partide politice, ar trebui să fie cauză penală, inclusiv o plîngere depusă la Uniunea Europeană. Partidele organizează distorsiuni majore în spaţiul virtual. Ar trebui să mergem cu presa străină pe ei, cu camerele de luat vederi, peste aceste grupuri, să-i arătăm lumii. Nu e libertate de exprimare, e iresponsabilitate şi intoxicare organizate de partidele politice care pretind de la noi onorabilitate, voturi.
Înainte de venirea dvs, la începutul lunii iulie, mai multor oameni din redacţia Cotidianul li s-au diminuat drastic salariile. Se pot aştepta la salarii mărite. Aveţi o echipă pe care s-o motivaţi şi financiar, aveţi o echipă care să facă viabil acest ziar?
Echipa se naşte din mers. Regret orice ban pe care îl pierde un om din salariul lui. Îmi pare rău pentru orice om care pierde ceva din leafă. Dacă nu vor avea randament, vor fi oameni care vor pierde la salariu şi în mandatul meu. Presa nu e o fundaţie de binefacere. Cotidianul trebuie să reziste în condiţii de concurenţă şi de competiţie economică. Am ajuns la salarii care nu aveau acoperire în randament economic şi în eficienţă economică. Nu poţi să dai unor ziarişti 3.000 sau 4.000 de euro, iar ei să facă scandal, să-i acuze proletar pe miniştrii care cîştigă mai puţin decît ei, iar randamentul acelor jurnalişti să fie mult mai prost decît al celor acuzaţi. Mi se pare nedrept să cîştigi 4.000 de euro pe lună fără să faci nimic sau să produci doar căcăreze de gîndire. Dacă nu produc, dacă nu au randament, vor avea probleme de salariu în continuare, şi în mandatul meu. Pe cei care au avut salarii diminuate, înainte de venirea mea la Cotidianul, i-am invitat la o discuţie. De exemplu, am vorbit cu Pavel Lucescu. De o săptămînă n-a reuşit să-mi dea nici un interviu publicabil. Am vorbit cu majoritatea, le-am spus să-mi dea idei de articole pentru acest ziar. N-am primit nimic pînă acum. Ultimul şoc – am zis în redacţie: „ne lipseşte un articol pe subiectul ăsta“. Cineva mi-a răspuns: „am mai publicat săptămîna trecută un articol“. Am replicat: „lucrurile s-au schimbat, trebuie completat“. Şi mi s-a răspuns în redacţie: „îl republicăm pe ăla“. Ce vorbeşti, domnule? Asta nu-i jurnalistică.
Ce vrea Cornel Nistorescu să se întîmple în bine la Cotidianul?
Vreau să fie un ziar care contează şi vreau să-şi facă rostul. Să fie un ziar bun. Atîta tot.

Ovidiu SIMONCA / Observator cultural

Foto: http://www.zp.ro/

EXERCITIU DE SINCERITATE: Ion Vianu a dat declaratii la Securitate despre Negoitescu la fel ca Romosan, prezent in memorii. CATARII via Paltinis-Paris

"Nego, între timp, fusese eliberat. Doinaş, extrem de speriat, se mobilizase pentru el, fusese la Secretarul CC Burtică. Acesta întrebase « sus ». Şi i se răspunsese că Negoiţescu a putea fi eliberat, cu condiţia să-şi exprime regretele referitor la solidarizarea cu Goma. Dintre noi toţi, Nego risca cel mai mult. I se pregătea un proces care punea în lumină acte sexuale cu minori. Ar fi putut să fie condamnat la zece ani de închisoare. El era un « vechi client », care mai făcuse patru. Era mai mult decît putea suporta. De aceea îl înţeleg şi cred că nici un om cu bun-simţ şi cu un minimum de caritas nu-l poate condamna că a acceptat un compromis. A fost eliberat pe cuvînt şi a scris un articol în România literară în care se spunea că nu acceptă ca numele-i să fie utilizat împotriva ţării sale. Mai tîrziu a fost autorizat să plece în exil. Virgil Ierunca l-a blamat, i-a spus că ar fi trebuit să accepte închisoarea, exilul intern, etc. Că ar fi trebuit să fie « un nou Avram Iancu » Uşor de spus, de la Paris. Eroismul e o stare de graţie, o vocaţie, nu se comandă. Sublimul nu poate fi o sarcină de partid.
… Eu primisem semne ale pregătirii procesului răsunător ce urma să i se facă lui Nego. Mi se ceruseră declaraţii despre el la Secu. Nu făcusem nici o aluzie la problemele lui de « moravuri », ci numai elogiul lui ca intelectual etc. Într-o seară, una dintre acele seri de familie, netulburate de activităţi mondene, a apărut la noi un băiat pe care-l cunoscusem (nu-i voi da numele, era adolescent şi tinereţea trebuie protejată). Nego fusese nebuneşte îndrăgostit de el (trebuie să fi fost în vara lui ’73, ’74 sau poate chiar ’75). Şi pot spune că asiduităţile lui faţă de acest tînăr lipsit de chemare pentru homosexualitate s-a învecinat cu o siluire. Nu pot vorbi de viol fizic, fiindcă nu era genul lui Nego. Dar o dură presiune morală cert existase. Eu eram confidentul şi eu ieşisem odată cu cei doi, băusem o bere la Athenée Palace, asistasem la euforia lui Nego, care se realiza amoros. Ceva mai tîrziu, probabil vara următoare, fusesem într-o excursie cu Ioana şi copiii, poposisem în satul de unde era acest băiat. În casa lui de ţară avea o bibliotecă extraordinară şi dovedea că a citit-o. Cu mintea lui proaspătă, de adolescent de primă generaţie, reţinuse de Dostoievski, pe Shakespeare, pe Cehov şi-i comenta cu uşurinţă. Acum apărea la mine acasă în Mureşanu plîngînd, arătîndu-mi buletinul « de Bucureşti », pe care « cu laba lor murdară » puseseră o ştampilă : « anulat ». "
Ion Vianu, Exercitiu de sinceritate, Polirom, 2009

MIZA SCANDALULUI ROMOSAN. Tismaneanu si cardul de deontologi au toate motivele sa se isterizeze. Dupa COTIDIANUL urmeaza curatenia in tot cotetul

Goana dupa gologani - asa definea, elegant, singura miscare rectilinie care ii anima pe profitorii tuturor regimurilor, regretatul Mihai Pelin - pe care mi-l inchipui cum zambeste acum, strengareste, cu ochii-i sclipitori, in fata zburatacelii din cotetul cu intelectuali. Cornel Nistorescu i-a intaratat bine daca dupa doar doua articole, Mircea Mihăieş: Între şuturi şi limbi pe bani si Anticomunistul V. Tismăneanu - un activist comunist devotat, a reusit sa starneasca un asemenea val de ura "intelectuala" udat si cu lacrimile lui "Volo" - "micul onanist", dupa cum il striga Tatiana Pauker pe str Grigore Mora a cartierului burgheziei rosii - varsate pe cearsaful gaurit al lui "Bijulica" si care au degenerat apoi in supuratia blogurilor de "elita". Tovarasii au facut rapid "front comun" iar Tismaneanu e, din nou, o victima a regimului fascist-nistoresc-mosieresc. Frustratul profesor inchipuit - "Hello, Univ of Maryland?, does Mr Tismaneanu has any classes? What do you mean Tasmanian-who?" - mai are si probleme de sex: se compara cu... comunistoloaga Annie Kriegel-Besse. De sub presul GDS, "francobufonul" Cristian Preda intervine, tovaraseste, ca sa-i linga ranile bietului condamnator de curte. Ce mai, scandalul e in toi: "intelectualii sunt linsati!", "salvati intelectualii!", sa vina Basescu sa ne apere ca suntem singuri!
In fond, sunt propriile lor texte; de ce i-o deranja atat de tare republicarea lor, gratis si de ce, Bubico Tismaneanu, printre sughituri, le defineste pe blogul sau drept "dejectii"? Nu sunt ale lui? Nu si-au definit ei drept misiune "dezvaluirea trecutului"? Iaca "Raport al comunismului" din chiar textele lui Tismaneanu, Mihaies, Liiceanu, etc. Sau a inceput sa le fie frica ca ii va lasa mamita din brate si, zdup, pe geam, in noaptea neagra... :)
Mihai Pelin le stia tot trecutul pe dinafara. Le citise fisele - inainte de a fi triate si distruse de cuplul Plesu-Patapievici si copilul lor tamp Dinescu -, cu toate actele lor, de pupincurism la Ceausescu, lasitate si colaborare abjecta, curvasaraie in grup cu cadrele CC al PCR, pentru o vizita la Paris sau aiurea - Ana Blandiana a strabatut intr-un singur an, dintr-un tur, 84 de tari!, vezi Orase de silabe sau America ogarului cenusiu - onanism intelectual si nu numai, homosexualitate scabroasa, mai ales in tabara "Catarilor de la Paltinis", si disidenta inchipuita, de fapt intretinuta de Moscova si Budapesta.
"Disidenta in cultura, intre mit si adevar", este un serial publicistic lansat de Mihai Pelin, in seria sa "Impotriva curentului", care ar merita republicat integral acum, poate chiar intr-un volum. Cat de bine le-a scos din arhivele Securitatii si le-a asezat, Pelin, toate piesele, in acest blestemat puzzle al retelei tradarii nationale, in care s-a incurcat singur, din prostie - si o spun cu toata simpatia si compatimirea -, si Traian Basescu. Si cat de multe le-a lasat, scrise, cu cheie. De exemplu: cateva fise absolut banale, despre Manolescu, Liiceanu, Plesu sau Dinescu, sunt strecurate in Cartea Alba a Securitatii. Le citesti si te-ntrebi de ce a consumat spatiul tipografic cu ele? Dupa ce le-am recitit cu mai mare atentie m-am dus la el - ne vedeam la unul din restaurantele sale preferate, de pe Dorobanti, cu gradina, aspect parasit - si i-am aratat ce subliniasem. Cateva cifre, aceleasi, in cele patru cazuri. A inceput sa rada cu pofta.
Revenind la goana dupa gologani, este clar ca ii doare rau faptul ca si-au pierdut tribuna de la Cotidanul, intretinuta de complexatul Buscu-RAAPPS, nu numai pentru ca nu mai au la dispozitie un spatiu de frectie si de ocupatie militarizata a spatiului public ci si pentru ca li s-a facut, brusc, o gaura la buzunar. Pentru trei vorbe, un scuipat si-un praz uscat, distinstii nostri deontologi, "teologi" si flatulentologi incasau de la mogulul Vantu 4000 de euro si mai bine. Pai sa nu urli acum la luna ca Bijulica-informatorica?
De cealalta parte, poate explica, barem unul dintre cei 7 (sapte) redactori sefi impotenti care s-au derulat pe la Cotidianul sub toate fetele lui Buscu-RAAPPS, daca nu chiar el, cum s-a dat o gaura de 5 (cinci) milioane de euro la ziar si cum, cu atatea scurgeri de elita pe hartie, tirajul ajunsese undeva la 2500 de copii vandute si retururi cat sa salvezi o padure tropicala. Pe acest fond, disperat pentru patron, a aparut Nistorescu. Si acum, cred ca a venit momentul sa mai descalcim un mister. O tara intreaga s-a intrebat: ce e cu zarva asta a cardului de deontologi si deontoloage; de ce s-a declansat "Scandalul Romosan"? Oare numai pentru ca e prieten cu Nistorescu. Aberant. Nistorescu are multi prieteni. Si care e vina lui: ca are un angajament semnat cu o zi inainte de plecarea sotiei, fara informari, dupa care lucreaza la fabrica de caramizi si apoi fuge din tara? Pai Mihnea Berindei avea doua nume conspirative si are tinut in "legatura operativa" si dupa emigrarea in Franta si CNSAS i-a dat ca n-a facut nici o politie politica!... Oare nu exista si o miza, pe langa razbunarea tampa a unei pseudo-jurnaliste sustinuta de un redactor sef adjunct semi-plagiator semi-retard?
Raspunsul e simplu: partea cea mai proasta pentru Vantu e ca, pe langa Cotidianul, si Catavencu se indreapta, atat pe BRAT si SNA, cat si la capitolul vanzari si cheltuieli, in aceeasi directie dezastroasa. Ca sa nu mai vorbim de Idei in dialog! Poate de aceea, dupa cum se zvoneste din ce in ce mai apasat, in profunzimea subiectului, se pare ca a fost lovit din prima Romosan. Oare cat de mult si-au inchipuit santaziaristii de dupa blocuri ai clanului Catavencu ca il pot pacali pe Vantu? Dupa instalarea lui Nistorescu, pentru curatenie, la Cotidianul, este la fel de firesc ca prietenul sau, un scriitor de valoare si un manager asijderi, care a reusit sa ridice o editura din nimic, in scurt timp si in ciuda mafiei AER-Humanitas, sa preia, pentru redresare, saptamanalul ingropat de aceleasi fete complexate de aceleasi false elite. Aceasta este, de fapt, explicatia pentru publicarea executiei lui Romosan, imediat dupa suspendarea temporara a articolului demascator demn de Scanteia si Brucan, pe site-ul Catavencu. Complexele unor parveniti onanisti au si remedii, totusi: cateva suturi bune, in fund. Profund!

SCANDALUL ROMOSAN e abia la inceput. La inceputul razboiului

Cotidianul publică întreaga poveste a cazului Petru Romoşan: documentele găsite în arhiva Securităţii de către CNSAS, un interviu cu Petru Romoşan, în care acesta relatează istoria relaţiei sale cu Securitatea, începând cu anii ’70, când a fost anchetat în dosarul arestării criticului Ion Negoiţescu sub acuzaţia de homosexualitate, până la sfârşitul anilor ’80, când a reuşit să fugă în Franţa. Plus mărturia unui fost ofiţer de Securitate (col Victor Achim), care l-a anchetat pe Romoşan, şi a pictorului Paul Gherasim, al cărui nume se regăseşte în notele informative atribuite lui Petru Romoşan.

CNSAS: Petru Romoşan, turnătorul lui Horia Bernea şi al lui Ion Negoiţescu
Scandalul Romoşan: „Am fost o ţintă a Securităţii“
Cazul Negoiţescu: s-a dus de bunăvoie la Miliţie
Securistul scriitorilor îl apără pe Romoşan
Fuga în Ungaria, reuşită la reluare
Cornel Nistorescu: Despre vinovăţie, eroism şi prostie
Vezi aici documentele CNSAS
Vezi aici planul de măsuri al Securităţii în cazul Petru Romoşan din Franţa

NISTORESCU a inceput deparazitarea presei si a "societatii civile" de profitorii tuturor regimurilor si agentii serviciilor. UN INTERVIU DE EXCEPTIE

Nistorescu: scandalul, condus de serviciile secrete şi de Cotroceni
Liviu Iolu / EvZ
Miercuri, 05 August 2009

Într-un interviu pentru „Evenimentul zilei”, Cornel Nistorescu vorbeşte despre relaţia lui cu „Cotidianul”, cu jurnaliştii acestui ziar, cu colegii din trustul Realitatea-Caţavencu, cu Sorin Ovidiu Vîntu şi cu Securitatea.

Cornel Nistorescu le mulţumeşte tuturor celor care l-au înjurat în ultimele zile, pentru că au ajutat la relansarea, fără bani, a ziarului „Cotidianul”. El crede că furtuna stârnită de hotărârea sa de a şterge, de pe ediţia on-line a ziarului, un articol despre colaborarea cu Securitatea a prietenului său Petre Romoşan a fost o operaţiune pusă la cale de serviciile secrete şi de alte instituţii, precum preşedinţia.

Despre „Cotidianul”, Nistorescu spune că a fost „un ziar cuminte, dar fără pariuri mari în societate”, iar pe unii dintre angajaţii pe care-i conduce îi bănuieşte că sunt „infiltraţi care execută ordine”. Directorul ziarului afirmă că nu mai vrea să publice „lălăielile” jurnalistului Cristian Pătrăşconiu şi nici „gângăvelile lui Ioan T. Morar”. Iar pe Robert Turcescu spune că-l va mai lăsa să publice „după ce mai învaţă meserie, după ce mai progresează”.

Cu Securitatea, Cornel Nistorescu afirmă că a avut o relaţie inteligentă: „Am scăpat în aşa fel încât să nu semnez nimic, să nu am niciun fel de angajament”.

Când a părăsit redacţia „Evenimentului zilei”, ultimul editorial a fost scris la maşină. Pe biroul de director al „Cotidianului” are deschis în faţă un laptop: „Folosesc şi acum maşina de scris. Ieri am transpirat de ciudă că n-am avut-o la îndemână, pentru că mi-a dispărut un text din calculator, şi dacă o aveam, în cinci minute rescriam. Am pierdut editorialul şi a trebuit să-l rescriu de mână, cu pixul, am crezut că înnebunesc. Dar aduc eu o maşină şi-aici, pentru că este strictamente necesară. De acolo sigur nu dipare”, spune Cornel Nistorescu, jurnalistul care se consideră naiv la capitolul calculatoare.

În acelaşi timp, internetul şi calculatoarele au făcut ca, în ultimele zile, scandalul „Cotidianul” să ajute la relansarea ziarului abia preluat de Nistorescu.

„Toate ideile care mi-au venit costau bani, nu avem bani acum, nu ştiam ce Dumnezeu să fac. Mulţumesc frumos pentru această ticăloşie, pentru că ea are şi partea ei bună. Ne-au ajutat să relansăm ziarul!”

EVZ: „Furtuna de pe net”, cum aţi denumit-o, ajută la relansarea „Cotidianului”?
Cornel Nistorescu: Deja a relansat „Cotidianul”, această isterie, născută din nimic, şi promovată de oameni care au probabil motive şi interese, a făcut ca ziarul să se relanseze. E însă nefiresc să devină o problemă naţională faptul că am scos un articol de pe net, amânându-l pentru că ştiam foarte bine subiectul şi voiam să-l tratez la modul foarte serios, fiind o chestiune de viaţă şi de moarte pentru un om. Mi s-a zis „am luat legătura la telefon cu el şi ne-a înjurat”. Nu este nimeni obligat să-i răspundă unui ziarist oricând, orice şi pe orice subiect. Poate să se apere sau să nu răspundă.

Dar de la amânarea unui articol şi până la cenzură este o mare distanţă. Uneori, avem sute de articole pe care le amânăm, toţi jurnaliştii fac asta. Se întâmplă un lucru care ţine de o confuzie voită sau de o incultură crasă: asemenea decizii editoriale sunt considerate cenzură. Cenzură este atunci când o instituţie a statului intervine în conţinutul unei publicaţii sau al unui canal media. Asta nu este cenzură, este o decizie profesională. Să publici orice fără să te asiguri, să fundamentezi şi fără să evaluezi toate consecinţele, inclusiv pagubele sau nenorocirile pe care le poţi produce, mi se pare iresponsabilitate jurnalistică, nu libertate de exprimare.

Petru Romoşan este prietenul dumneavoastră.
Este prietenul meu, ştiu foarte bine această poveste şi cred că se întâmplă ceva cu totul nedrept. Dar nu cred că există cineva în cazurile importante de investigaţie să nu primească dreptul la apărare. Altfel nu e jurnalism, e dictatură a cuvântului scris sau dictatură a presei.

Este o coincidenţă faptul că acest articol, despre un prieten de-al dumneavoastră, a apărut în ziua în care aţi intrat în redacţie?
Mă tem că nu e coincidenţă. N-am nicio dovadă şi, de fapt, nici nu mai contează pentru că toate exagerările, până la urmă, duc la greşirea ţintei, duc la ratarea scopului. Scopul a fost să mă incrimineze pe mine, efectul a fost strălucit. Ne-a ajutat, fără să cheltuim nimic, de fapt, să relansăm „Cotidianul”. Să-l repunem ca ziar de atitudine şi nu ca ziar prăfuit, şi sclifosit, şi preţios, care dormea în chioşc şi care dormea, de fapt, şi în faţa suferinţelor şi necazurilor din societate.

Tot bombardamentul de comentarii pe site-uri, cea mai mare parte de o agresivitate ieşită din comun, arată mai degrabă ca opera unor profesionişti din serviciile secrete şi de la partide, decât ca reacţie de public şocat că un articol a dispărut. Din păcate, foştii mei colegi de la „Evenimentul zilei”, pentru că au băut şampania cu Traian Băsescu în ziua în care a câştigat alegerile şi au crezut că au câştigat alegerile împreună, au continuat şi continuă să facă o ziaristică de serviciu, au rămas înfeudaţi. Şi de asta chiar nu pot să mai citesc şi să mă mai uit pe textele lui Mircea Mihăieş sau Vladimir Tismăneanu. Ei nu sunt decât un comando politic răsfirat în presă sau în cercetare, pentru a servi interesele preşedintelui.

Dar, în afară de opoziţia colaboratorilor EVZ, aţi avut o opoziţie chiar în redacţia „Cotidianul”.
Cu unii oameni din redacţia „Cotidianul” cred că nu ne potrivim ca spirit, ca model de a face jurnalism. Eu nu mă scarpin două zile pe seama tremuratului unei frunze. În acelaşi timp, şi în redacţia „Cotidianul” există infiltraţi care execută ordine. Ştiu sigur că la nivelul aproape al tuturor redacţiilor din România există oameni ai serviciilor secrete în poziţii importante, nu neapărat simpli redactori.

Valeriu Turcan îşi permite să dea telefoane în redacţii pentru a afla cum evoluează atacarea şi abordarea scandalului „Nistorescu”. Fapt care mă face să cred că e o operaţiune pe care n-o conduc numai serviciile secrete, este condusă şi de către cei de la Cotroceni. Eu cred că Traian Băsescu are şi el un mic rol în această operaţiune.

Un „Cotidianul” făcut liber, cu jurnalişti buni, este o publicaţie periculoasă. Sigur că foarte mulţi, inclusiv Traian Băsescu, sunt îngroziţi că am putea deveni foarte repede un fel de „Evenimentul zilei” de altădată. E posibil să şi redevenim, pentru că acest scandal a scos „Cotidianul” din anonimatul în care plutea.

DESPRE UN FIN ŞI DESPRE SOV

„Turcescu să mai progreseze”

Scandalul a fost premeditat?
Mă tot gândeam cum Dumnezeu să fac ceva să se vadă, să se schimbe ceva, să se trezească ziarul ăsta. Toate ideile care mi-au venit costau bani. Mulţumesc frumos pentru această ticăloşie, pentru că ea are şi partea ei bună. Ne-a ajutat să relansăm ziarul!

Cum descrieţi linia editorială pe care o veţi imprima?
„Cotidianul” a fost un ziar foarte frumos scris, care n-a avut curajul să ia taurul de coarne niciodată. A fost un ziar cuminte, calofil, dar fără pariuri mari în societate. Fără mize mari. Ce va fi? Şansa ziarului va fi capacitatea de a surprinde realitatea şi problemele oamenilor. E educaţia şi conformaţia mea de reporter.

Circulă o listă cu oamenii pe care urmează să-i daţi afară.
Nici dacă ar citi cineva în subconştientul meu n-ar găsi o asemenea listă. Unii vor pleca dacă nu vor putea să se adapteze la un stil de muncă. Nu l-am dat afară pe Pătrăşconiu, nici n-am drept de semnătură încă. Nu vreau să mai public comentariile lui lălăite şi teziste. Un fel de limbi la limbile lui Băsescu. Nu l-am dat afară, dar aici nu va mai scrie cât sunt eu.

Nu vreau să mai public gângăvelile lui Ioan T. Morar. Nu ăsta este locul în care să se exprime. Banii sunt puţini, ei încasau sume destul de bune, mai mari decât miniştrii sau oamenii pe care-i acuzau că primesc mulţi bani. Şi ei îmi dădeau mie nişte sfârâiace.

Aţi spus că vă subordonaţi doar lui Sorin Enache. Dar Emil Hurezeanu este preşedintele Grupului Realitatea-Caţavencu (GRC).
Da, pentru că boardul s-a autodizolvat. Am înţeles că mă subordonez direct directorului acestui grup. Preşedintele are o activitate de coordonare de ansamblu, mult mai vastă, şi nici n-am apucat să mă întâlnesc cu el, pentru că la respectiva şedinţă în care am fost numit el nu era. Aşa că el, săracu’, nici nu ştie ce s-a decis acolo. N-am hotărât eu să-l dau afară pe bietul Pătrăşconiu, şi bolnav, că o fi bolnav omul, dar aici n-o să mai scrie nici el, nici Ioan T. Morar şi nici aceia care au mai fost şi au mai contribuit cu câte un pic la îngropatul „Cotidianului”. Nici Turcescu şi nici toţi ceilalţi.

Dar Robert Turcescu este unul dintre foştii colaboratori ai dumneavoastră de la EVZ, aveţi şi o relaţie de naş-fin.
Am mai mulţi fini şi naşi şi mai multe rude. Şi am oferit mai multor oameni posibilitatea să scrie, dar asta nu înseamnă că am putut să fac din ei mai mult decât au putut fi ei. Unii chiar mă înjură, dar fără înjurăturile celor cărora le-am dat o pâine şi o slujbă nici nu cred că ar fi avut farmec, şi dramatism, şi frumuseţe.

Robert Turcescu şi-a suspendat comentariul până se clarifică lucrurile, aflând că el aici nu mai publică. A vrut să mi-o ia înainte. O să-l las să mai publice după ce mai învaţă meserie, după ce mai progresează.

Mi se pare amuzant să anunţe lumea că se retrage până se clarifică aici ceva. Vezi, Doamne, de parcă el ar înţelege când e clarificat şi când nu e clarificat. Dar, în acelaşi timp, vrea să mă duc la Realitatea FM să-i fac emisiune, că poate îi măresc audienţa. Dacă aş fi fraier, m-aş duce şi aş munci pentru el.

Ce relaţie aveţi cu Sorin Ovidiu Vîntu?
Suntem vecini. Am ajuns vecini gard în gard. Absolută întâmplare. Şi, uneori, ne-am văzut de trei ori într-o săptămână şi odată nu ne-am văzut doi ani. Ce pot să spun? Şi am ajuns acolo pentru că un om m-a înşelat vânzându-mi un teren care nu avea ieşire la stradă. Pe un preţ foarte modest, este drept, dar apoi am cumpărat un alt teren, care nici el n-avea ieşire la stradă, şi aşa m-am chinuit până am reuşit să ies la stradă, ca oamenii. Aşa am ajuns vecin cu Sorin Ovidiu Vîntu. Am cumpărat de pe marginea şoselei o barză şi un pui. De-astea kitsch, decorative, din plastic. Am venit seara, le-am pus lângă gard şi, dimineaţa, femeia de serviciu îl chema pe încă unul să-i zică: „Haide, domne' că iar au trecut lebedele sau gâştele lui Vîntu la noi, să le dăm înapoi”. Stăm gard în gard, dar nu m-am uitat niciodată peste. M-aş simţi atât de prost să întorc privirea ca să mă uit peste gard înăuntru încât nu aş putea să mai dau ochii niciodată cu un asemenea om.

TRECUT ŞI VIITOR

„Relaţia mea cu Securitatea a fost una, sper eu, inteligentă”

Care a fost relaţia dumneavoastră cu Securitatea? Odată cu cazul „Romoşan” s-a alimentat ideea că vreţi să ascundeţi, de fapt, propriul trecut.
Publicăm zilele următoare (de maine - nota mea) tot dosarul „Romoşan”. Relaţia mea cu Securitatea a fost una, sper eu, inteligentă. Am scăpat în aşa fel încât să nu semnez nimic, să nu am niciun fel de angajament. Am glumit cu ei, am spus bancuri, am băut şi bere cu unii dintre ei, am spus şi prostii - la alţii le-am spus diverse lucruri contrariante, dar e sigur un lucru.

Când va scoate cineva hârtia scrisă de mine, angajament sau raport despre cineva, mă retrag frumos, că am unde mă duce, şi Dumnezeu să-i ajute pe ai lui Tismăneanu şi pe ai săi luptători împotriva Securităţii şi a Comunismului. Pentru că l-au servit cu neruşinare şi acum vin şi dau lecţii altora. N-am semnat nimic, îmi pare rău. Şi nici nu m-a băgat Securitatea în diverse instituţii, n-am fost printre cei acoperiţi pe-afară, cum sunt alţii care s-au întors după aia. Dacă scoate cineva o dovadă, e în ordine.

Contestatarii vă consideră depăşit, prea bătrân ca să mai conduceţi un ziar cu succes.
Dan Tăpălagă, un om căruia i-am dat o slujbă când îi era greu, i-am dat-o şi a doua oară când îi era greu, a scris despre mine că sunt un mort. Alţii au scris despre mine că sunt un ratat, o nulitate lustruită. Am îndurat, în anii ăştia, de la acuzaţii de homosexualitate până la cele de alcoolism, toate aberaţiile posibile. Nu mă deranjează nimic din ce s-ar putea spune pe seama mea, important este să iasă acest proiect, proiectul „Cotidianul”.

Ce se va întâmpla cu blogurile celor care vă contestă chiar pe site-ul „Cotidianul”?
Să mă conteste. Nu sunt pe site-ul „Cotidianul”, sunt pe diverse site-uri şi au un link aici. Să mă înjure şi probabil că, în tr-o bună zi, s-ar putea să încep să le răspund. Devine interesant că, în România, ei înţeleg democraţia fără bunsimţ, adică vor să te înjure la tine în dormitor sau la tine acasă. Nu e nicio problemă, este interesant aşa. Poate că asta îi califică şi în acelaşi timp arată cât de mare cenzor şi demon sunt eu. Mai aveţi ştiinţă de ziare care găzduiesc bloguri pe prima pagină a site-ului în care este înjurat chiar cel care conduce instituţia? Nu uitaţi că asta se întâmplă aici şi tot eu sunt cel acuzat de cenzură şi de îngrădire a libertăţilor de exprimare a unei persoane. Minunat, sunt în cea mai frumoasă situaţie posibilă.

http://www.evz.ro/
Foto: Cristina Nichitus

Nota mea: Cotidianul "de elita" cu care se lauda micii sobolani aruncati de Nistorescu la groapa de gunoi a presei a avut, in cativa ani, 7 (sapte) redactori sefi si ditamai consiliul "fetzelor Cotidianului". Cu totii au bagat ziarul la apa, sub linia de plutire. Aventura ne-a costat pe noi, cititorii, nervi, de la inhalarea polutiei profitorilor, si pe SOV milioane bune de euro. Cine plateste?

CAZUL ROMOSAN-COTIDIANUL. O PUNERE LA PUNCT NECESARA: Jurnalistul de investigatii Dan Badea ii da o lectie de etica executantei Mirela Corlatan

DAN BADEA: In cazul Romoşan, Nistorescu a luat decizia corectă

Am citit zilele astea, cu atenţie, toate criticile importante aduse lui Cornel Nistorescu după aşa-zisul act de “cenzură” comis de el în favoarea lui Petru Romoşan. Am citit, cu oarecare efort, şi textul incriminat “comis” de Mirela Corlăţan pentru Cotidianul.

Opinia mea este că deşi derapajul moral al lui Nistorescu, din ultimii ani, părea definitiv, de această dată a decis corect.

Şi eu aş fi procedat la fel cu privire la cârpeala de presă intitulată “Petru Romoşan, turnătorul lui Horia Bernea şi al lui Ion Negoiţescu”.

Motivele mele ar fi fost însă diferite de cele ale directorului Cotidianul şi ar fi ţinut exclusiv de profesia de jurnalist. Nu nerespectarea principiului “audiatur et altera pars” ("să fie ascultată şi cealaltă parte") e reproşul fundamental ce poate fi adus jurnalistei Mirela Corlăţan (MC), ci, pur şi simplu, lipsa de coerenţă şi credibilitate a afirmaţiilor însăilate în articol.

Nimic din ceea ce dezvăluie MC nu poate fi folosit cu adevărat împotriva lui Petru Romoşan şi asta nu pentru că, spre exemplu, acesta n-ar fi culpabil moral în cazul în care ar fi semnat, de dragul “artei”, un angajament pentru fosta Securitate. Chiar şi în acest caz, problema care se pune este însă următoarea: a semnat Romoşan, cu adevărat, un angajament cu Securitatea? Dacă da, de ce a făcut-o? A fost şantajat? A făcut-o din patriotism? A făcut-o din oportunism? Nu ştim. Din textul jurnalistei MC nu aflăm altceva decât ceea ce şi-a propus ea să transmită cititorilor care nu gândesc cu capul lor: Romoşan a fost turnător! Fără nici o argumentare.

Ziarista aduce, e drept, nişte citate în sprijinul afirmaţiei făcute, dar ele nu au nici o relevanţă. Din cine citează MC? Evident, din ofiţerul care l-ar fi racolat (pe 26 septembrie 1987) pe Romoşan, numitul lt.col Ştefan Budecă. Aşadar, dovada că Romoşan “a turnat” stă într-o afirmaţie făcută anterior racolării, în 1984, de către ofiţerul amintit: “Din câte ştie Romoşan Petru, cel în cauză (n.r. Gherasim) este prieten cu Horia Bernea, care de asemenea are preocupări mistico-religioase”. Asta este dovada că Romoşan l-ar fi turnat pe Horia Bernea.

De unde a dedus autoarea textului de presă că Petru Romoşan i-a spus personal ofiţerului de securitate amintit că Gherasim şi Bernea erau prieteni şi aveau preocupări mistico-religioase? Expresia “din câte ştie X…” poate să însemne orice cum ar fi: “X i s-a confesat lui Y, de la care am aflat că…”, sau “din TO existentă în casa lui X am aflat că…” etc etc. Siguranţa cu care ziarista MC pune ştampila în acest caz mă pune serios pe gânduri cu privire la intenţiile ei reale.

Mai departe. O altă enormitate publicată de MC este, cum altfel?, un alt citat din ofiţerul Budecă. “Faptul că provine dintr-o familie modestă, că este conştient că numai în România poate să se dezvolte ca poet, că este interesat să fie cunoscut şi apreciat bine de organele noastre (...) prezintă garanţia că va accepta colaborarea cu unitatea noastră”. Aberaţia vine din faptul că individul despre care ofiţerul afirma că “este conştient că numai în România poate să se dezvolte ca poet”, abia aştepta să plece din ţară. El avea să şi părăsească ilegal România, un an mai încolo. I-a cam tras-o, cum se zice, ofiţerului care l-a racolat. Să fi fost o lipsă de vigilenţă din partea ofiţerului care l-ar fi racolat pe Romoşan? Să fie un raport făcut pe genunchi, pentru a justifica altceva? Ziarista nu observă însă această ciudăţenie şi trece mai departe.

Pentru a demonstra că Petru Romoşan (foto, dreapta, alături de Mihai Pelin) l-ar fi turnat pe criticul literar Ion Negoiţescu, jurnalista foloseşte anumite citate dintr-o anchetă poliţienească făcută, în 1977, cu scopul de a dovedi că Ion Negoiţescu (asociat cu mişcarea Goma) era homosexual. Trec peste acest aspect deoarece din citatele utilizate de ziarista de la Cotidianul nu se înţelege nimic. Totuşi, se sugerează că Romoşan ar fi fost acuzat de homosexualitate, iar el s-ar fi dezvinovăţit în faţa autorităţilor.

Cum spuneam, nimic din cele scrise de Mirela Corlăţan nu se poate constitui într-un act de acuzare la adresa lui Petru Romoşan. Nu există nici măcar certitudinea că documentele citate sunt reale şi nu inventate, câtă vreme autoarea n-a prezentat un facsimil, ceva, pentru credibilitate.

Totul pare a fi un atac de presă, aşa cum s-au obişnuit să producă, de altfel, în ultimii ani, ziariştii făcuţi la apelul de seară.

Pentru cei care nu sunt convinşi de asta, le recomand să citească atent textul “În malaxorul Securităţii” apărut în 6 iulie 2009, în Jurnalul Naţional. Textul conţine un Plan de Măsuri al Securităţii din iunie 1989 şi este centrat pe compromiterea/decredibilizarea prin orice mijloace a lui Petru Romoşan. (Adica exact ceea ce face "gasca inrolata" prin executantii de la Cotidianul - Nota mea)

Acolo sunt toate argumentele care-l pot convinge pe orice om cu liceul la bază că articolul “cenzurat” de Nistorescu este, de fapt, o făcătură ordinară a unor indivizi care folosesc presa pentru a-şi regla conturi personale.

Citind acel Plan de Măsuri, din care jurnalista MC a preluat doar un fragment nesemnificativ, înţelegem că, de fapt, Petru Romoşan a fost o victimă a aparatului represiv. Este acelaşi aparat care, un an mai încolo, se mobiliza şi punea la cale compromiterea în Occident a fugarului Romoşan prin lansarea de zvonuri false şi documente plastografiate în laboratoarele serviciilor secrete.

Cunoscând toate acestea, orice ziarist cu o minimă responsabilitate ar fi fost circumspect în a lua de bune documente despre care există bănuiala că ar putea fi falsificate.

Iată de ce consider că Nistorescu a luat, indiferent de motivaţia reală sau invocată, decizia corectă prin scoaterea din Cotidianul a textului referitor la Petru Romoşan.

Ar mai fi, poate, de făcut o precizare.
Cei care mă cunosc ştiu că, după experienţa Evenimentul Zilei, aş fi ultimul care i-ar lua apărarea lui Cornel Nistorescu. Numai că o gaşcă de impostori bine aliniaţi/grupaţi, culmea, sub aceeaşi pălărie aurită a lui Sorin Vântu, lucrează de zor la distrugerea a ceea ce a mai rămas din presa românească.
Tonomatele au început să tropăie periculos de tare pe moşia lui SOV, speriate de apariţia intrusului Nistorescu. Frica e firească pentru cei care n-au fost, nici măcar pentru o secundă în viaţa lor, ziarişti adevăraţi.
Câţiva şmecheri din această categorie, despre care aflu, azi, că primeau un salariu de 5000 de euro de căciulă, în condiţiile în care ziarul avea pierderi de câteva milioane de euro, ţipă ca apucaţii că a venit cenzura peste ei. Lor li s-a adăugat, tot azi, şi "apostolul" de serviciu, ong-istul Toma, speriat şi el de viitură. Mircea Toma, susţinător al cauzelor tot mai strâmbe, e întotdeauna acolo unde trebuie să fie, chipurile, interesul "bizonului". Impostura peste care stăpânesc şmecheraşii lui SOV este totală. Tonomatele Turcescu, Hurezeanu, Ursu şi Buşcu s-au retras deja în coteţul lui Vântu fără să priceapă că vine o vreme în care acelaşi "bizon" începe să înţeleagă cum stă treaba cu manipularea. Salariile de zeci de mii de euro, cu care le-au fost cumpărate conştiinţele papagalilor de serviciu, încep deja să pârâie zgomotos în burţile lor tot mai flămânde.
În definitiv, chiar dacă a rătăcit, ca orbetele, ani buni pe spinarea mafioţilor, Nistorescu este singurul ziarist adevărat dintre ei. Ori asta îi sperie pe impostori. Este şi motivul pentru care am decis să pun degetul pe această anomalie.

UPDATE: Petru Romoşan afirmă că materialul apărut sub semnătura Mirelei Corlăţan reprezintă de fapt un atac declanşat împotriva sa, cu mai mulţi ani în urmă, de Andrei Pleşu (“şeful operaţiunii”) care l-a folosit în această afacere, “ca mână de lucru”, pe Mircea Dinescu.

Iată un fragment din ceea ce ce mi-a declarat, concret, Petru Romoşan:

“(Cei de la CNSAS)n-au putut să dea decizie de colaborare a mea cu Securitatea până la povestea cu Dan Voiculescu şi cu Andon, pentru că trebuia să decidă ei în interior şi conform documentelor existente, în sensul că nu au decât o singură probă împotriva mea, iar singura probă e un angajament din 29 septembrie 1987, pe trei rânduri, în care apare un nume conspirativ şi care nu a fost onorat niciodată, pentru că nevastă-mea pleca a doua zi cu paşaportul şi, altfel, îi ridicau paşaportul.
Ei au ajuns să se răzbune pe mine, pentru tot chinul pe care-l provoc pentru ei de zece ani, trimiţând chestia asta, după noua lege, la Curtea de Apel, şi în felul ăsta au ajuns documentele în ziar. Nu-i interesau pe ei deciziile, înţelegi?
Sunt trei probleme esenţiale în această poveste. Prima problemă o reprezintă anchetele la care am fost supus începând din 1973, de la 17 ani, până în 1980, dintre care cea mai dură a fost cea din 1977. Acestea nu au avut legătură cu Securitatea pentru că sunt anchete poliţieneşti. A doua poveste, cea cu Paul Gherasim şi cu Bernea, este o porcărie sinistră, pentru că nu e adevărată. Oamenii erau urmăriţi cum eram şi eu şi n-am dat nimic despre ei. Iar ce spune ăla (ofiţerul de caz) e o banalitate, că ăsta e pictor mistic şi nu ştiu ce. Păi toată lumea ştia chestia asta. Dar în orice caz, turnura aia de frază nu este nici a mea, nici a ofiţerului de caz. Este a cuiva de acolo, din zona atelierelor.
A treia parte a operaţiunii este povestea cu angajamentul din 29 septembrie 1987, despre care am amintit deja mai sus.
Oricum, Curtea de Apel va stabili adevărul. Eu o să dau în judecată inclusiv statul român. Ca să pot să ating CNSAS-ul eu trebuie să dau în judecată statul român. Mă rog, eu răspund la unele chestiuni, dar răspund punctual. Pentru că răspunsul este chiar în documentarul lor..."

Dan Badea - Adevaruri necesare prin investigatii la cheie

Citiţi, mai jos, “Planul de măsuri în cazul Petru Romoşan din Franţa”, publicat în 6 iulie 2009 de Jurnalul Naţional:

Ministerul de Interne
Departamentul Securităţii Statului
Nr. 0027882 din şş. 06.1989
Strict secret
Exemplar unic

Plan de măsuri în cazul Petru Romoşan din Franţa

Petru Romoşan, în vârstă de 32 ani, fost membru al Uniunii Scriitorilor, a trecut ilegal frontiera de stat în Ungaria în septembrie 1988, stabilindu-se ulterior în Franţa, la Paris.
După rămânerea în străinătate, Petru Romoşan s-a situat pe o poziţie ostilă ţării noastre şi a intrat în contact cu elemente reacţionare ale emi­gra­ţiei române intelectuale de la Paris.

În luna mai a.c., a acordat un interviu denigrator postului de radio
„Eu­ro­pa liberă", în conţinutul căruia a fă­cut referiri tendenţioase la statutul ar­tiş­tilor plastici din România.
De asemenea, a participat - ca invitat - la mai multe emisiuni ale postului maghiar de televiziune Budapesta-1, în cadrul cărora a comentat de pe po­ziţii ostile aşa-zisele măsuri luate de autorităţile române pentru a îm­pie­di­ca fuga unor persoane în Ungaria.

Pentru cunoaşterea, prevenirea şi contracararea activităţilor ostile ţării noastre desfăşurate de Petru Romo­şan, va fi întreprins un complex de măsuri informativ-operative, vizând:

I. - Completarea studiului operativ în caz şi folosirea datelor ob­ţi­nute pentru acţiuni de influenţă şi contracarare

1. Verificarea rudelor şi relaţiilor din ţară ale elementului şi ale soţiei acestuia, a persoanelor cu care mai întreţine legături şi documentarea exactă a activităţii desfăşurate de Petru Romoşan înainte de plecarea din ţară.
Se va acţiona asupra acestora în sco­pul determinării lui Petru Romoşan să renunţe la activităţile cu caracter denigrator şi să adopte o poziţie corectă faţă de RS România.

Termen: 15.07.1989
Răspunde: U.M. 0610

2. Obţinerea de date privind situaţia personală şi profesională a lui Petru Romoşan şi a soţiei acestuia, cu accent pe:
- identificarea domiciliului din Pa­ris al elementului (amplasarea imobilului, intrări, colocatari, mijloace de acces în zonă, număr de telefon etc.);
- stabilirea preocupărilor, cercului de relaţii, a persoanelor care îl vi­zi­tează la domiciliu sau cu care în­tre­ţine legături apropiate, elemente din emigraţie care nu agreează acţiunile acestuia sau cu care a avut diferite neînţelegeri, etc.;
- stabilirea locului de muncă al so­ţiei lui Petru Romoşan şi a programului de lucru al acesteia;
- identificarea canalelor folosite de soţii Romoşan pentru menţinerea legăturii cu rudele şi relaţiile din ţară.

Datele obţinute în urma com­ple­tării studiului operativ în caz vor fi folosite în scopul iniţierii unor acţiuni de descurajare şi timorare a acestuia.

În realizarea acestor sarcini, vor fi folosite în mod diferenţiat sursele: „Filip", „Ruxandra", „Călin", „Donici", „Prodan", „Barbu", „Gabriel" şi „Hornaru", precum şi posibilităţile specifice pe linia U.M. 0544.

Termen: 30.08.1989
Răspund: U.M. 0610, U.M. 0544/225 şi U.M. 0195.

3. Stabilirea legăturilor pe care Pe­tru Romoşan le are la Budapesta şi ca­re îl sprijină în realizarea acţiunilor os­ti­le RS România (persoane contacta­te, adrese vizitate, locuri de cazare etc.).

Termen: 30.08.1989
Răspund: U.M. 0544/225 şi U.M. 0195

II. - Măsuri combinative de contracarare

1. Pentru compromiterea lui Petru Romoşan în mediile maghiare de informare în masă, va fi expediată din Franţa, în numele pictorului de origine română Viktor Roman, o scrisoare adresată Ministerului Culturii şi Televiziunii maghiare în care sunt prezentate profilul moral des­com­pus al acestuia, sprijinul şi colaborarea sa cu autorităţile române pentru urmărirea şi condamnarea criticului Ion Negoiţescu, în prezent redactor la postul de radio „Europa liberă", întărindu-se astfel acuzaţiile că acesta este agent provocator manipulat de autorităţile de la Bucureşti.

Termen: 05.07.1989
Răspunde: U.M. 0544/225

2. Pe adresa Ministerului ungar de Interne şi a Televiziunii maghiare va fi trimisă o scrisoare ca provenind din partea unei persoane, în prezent aflată în Austria şi care ar fi fost re­ţi­nu­tă la graniţa română împreună cu grupul în care se afla şi Petru Ro­moşan, în conţinutul căreia se va preciza că acesta este agentul Securităţii române, iar la arestarea grupului a făcut public acest lucru pentru a evita suportarea tratamentului aplicat celorlalţi fugari.

Termen: 05.07.1989
Răspunde: U.M. 0544/225

3. Va fi expediată din Ungaria, or­ga­nelor de poliţie franceze, o scrisoare în care Petru Romoşan va fi prezentat ca agent al Securităţii maghiare, iar cu ocazia călătoriilor pe care le face la Budapesta realizează şi întâlniri cu ofiţerii de legătură pentru instructaj.

Termen: 15.07.1989
Răspunde: U.M. 0544/225

III. - Măsuri de compromitere în rândul emigraţiei române

1. În numele unui scriitor român din ţară, care, pentru a evita eventuale consecinţe doreşte să rămână anonim va fi trimisă o scrisoare lui Virgil Ierunca, cunoscut că nu-l agreează pe Petru Romoşan, în care autorul dez­văluie rolul jucat de acesta în arestarea criticului Ion Negoiţescu şi persecu­tarea de către autorităţi a altor oameni de cultură şi artă din România.

Termen: 15.07.1989
Răspunde: U.M. 0544/225

2. Va fi plastografiată şi expediată din Franţa o scrisoare adresată lui Dorin Tudoran, semnată de Petru Romoşan, prin care acesta solicită să-i publice în revista „Agora" un material în al cărui conţinut sunt atacaţi Virgil Ierunca, Monica Lovinescu şi chiar Dorin Tudoran.

Precizăm că în „Agora" se publică astfel de materiale, ulterior autorii fiind atacaţi foarte violent de Dorin Tudoran în articole-replică.

Termen: 30.07.1989
Răspunde: U.M. 0544/225

3. Sursa „Dinu", care urmează a se deplasa în Franţa, va fi instruită să acţioneze pentru determinarea lui Virgil Ierunca să ia atitudine publică împotriva lui Petru Romoşan şi să îi creeze greutăţi în afirmarea pe plan literar în Franţa.

Termen: 30.06.1989
Răspunde: U.M. 0544/225

4. Sursele cu posibilităţi în mediu, ce urmează să se deplaseze în Franţa în perioada următoare, vor fi pregătite să susţină versiunile de dezinformare difuzate prin mijloacele specifice şi să acţioneze pentru compromiterea şi discreditarea lui Petru Romoşan în rândul emigraţiei şi mediile culturale autohtone.

Sarcină permanentă
Răspunde: U.M. 0544/225 şi 0610

Informaţiile obţinute privind evo­luţ­ia situaţiei operative în caz vor fi analizate periodic de şefii unităţilor centrale cu atribuţiuni în acţiune, care vor raporta conducerii D.S.S. rezulta­tul măsurilor întreprinse şi concluziile reieşite, în vederea stabilirii unor noi acţiuni de contracarare a ac­ti­vi­tăţilor ostile desfăşurate de Petru Romoşan.

Şeful U.M. 0610 Şeful U.M. 0195 Şeful U.M. 0544/225 "

La care se adauga semnaturile lui Liviu Avram, Mirela Corlatan si restul gandacilor de presa - Nota mea

Emilian Hurezeanu, Ion Negoitescu

Mirela Corlatan informeaza:
Emil Hurezeanu: "Cazul Negoitescu imi este foarte familiar, pentru ca am fost buni prieteni. Intimplarea a facut sa locuim amindoi, de la un moment dat, in acelasi oras, la München, pina la moartea lui, in 1993. Am fost unul dintre putinii oameni care l-au asistat pina in ultimul moment. Sint executorul lui testamentar, de altfel. I-am cunoscut bine universul foarte special, foarte aparte. Inclusiv homosexualitatea lui mi-a fost familiara, in sensul ca ii cunosteam obsesiile si problematizarile.
[...]Oricum, Negoitescu era un star intelectual, cu o carisma irepresibila. In plus, era un om de o onestitate intelectuala si umana extrem de atragatoare. Pe el il frecventau foarte multi tineri, frumosi, uriti, baieti, fete, care nu aveau de gind sa fie homosexuali si care nu au devenit homosexuali nici frecventindu-l pe Negoitescu. Prostia imensa a fost prejudecata ca Negoitescu trebuia sa-i seduca pe toti baietii frumosi care ii calcau pragul.

Asa i s-a creat faima de initiator al unei intregi generatii.

Din aceasta cauza, eu insumi m-am ales cu o aura de homosexual pe care nu o merit. As vrea poate uneori, cind ma gindesc la artistul din mine, semiesuat, sa am un registru senzorial, intelectual, in acest sens. Din pacate nu-l am. Asa s-a intimplat probabil si cu altii. Fiind apropiat de Negoitescu, fiind prietenul lui din Romania, prietenul lui din tinerete, din tineretea mea, am aflat multe lucruri despre el, despre trecutul si relatiile lui. E de stiut ca Negoitescu avea un fel de suveranitate foarte agresiva cind era vorba de relatiile personale. Accepta, respingea, cu pasiune. Se vede asta si in jurnalul lui, al carui unic cititor sint.[...]"

A treia cale (II). Interviu cu Emil HUREZEANU
Autor: Svetlana CÂRSTEAN
Observator Cultural

NISTORESCU face o urare "baietilor din gasca inrolata" a lui Tismaneanu, "profitorii condamnarii comunismului": RAZBOI DE BUN VENIT

Război de bun venit!
de Cornel Nistorescu
Trebuie să le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la această furtună pe net. Unii au fost ironici, alţii nedrepţi, unii au exagerat, alţii au lansat aberaţii. Să fie primit!

Toate la un loc au făcut ca ieri-dimineaţă Cotidianul să se epuizeze de la prima oră într-un tiraj pe care nu l-a mai avut de mult (fără carte sau DVD). Unii sunt bloggeri cu audienţă, alţii sunt postaci de profesie. Tuturor un gând bun, chiar dacă între bloggeri sunt unii care au lucrat la Cotidianul, chiar dacă au condus publicaţia şi au avut o contribuţie la situaţia de acum a ziarului. Alţii pot fi aşezaţi pe căprării. Se crede că lucrează în subsolul unor partide politice.

Pe unii însă trebuie să-i bănui de apartenenţă la SRI, SIE şi SPP. Dar cei mai violenţi au fost băieţii dintr-o gaşcă înrolată.

Îi puteţi găsi uşor pe blogul lui Vladimir Tismăneanu. Sunt cei care profită din operaţiunea de condamnare a comunismului. Lor li se adaugă unii care au fost obligaţi să plece la venirea mea. Nu vom putea lucra niciodată împreună, pentru că producţia lor nu-i decât o flecăreală de tavernă şi n-are nici o legătură cu jurnalistica. Oricum, cu tot veninul şi cu toate înjurăturile, ne-au ajutat fără voie la relansarea ziarului. Să fie primit!

Cenzura? Subiectul supărării generale nu există! N-a fost decât o amânare a unui material incomplet, realizat din câteva hârtii şi fără o discuţie cu cel acuzat de cele mai cumplite lucruri. După câte ştiu eu, nimeni nu poate fi îngropat fără apărare. Drept pentru care un dosar complet al scandalului Romoşanu va apărea în zilele următoare.

Trecem toată furtuna de pe net şi în paginile de ziar. Se adună un document despre limbajul de pe net, despre găşti şi despre cum lucrează partidele şi serviciile. Şi despre cum se face presă în 2009.

De azi înainte, dacă operaţiunea relansării Cotidianului nu va capota, vom fi pe net mai mult decât alţii, iar opera şi „operele“ confraţilor noştri din virtual vor fi tipărite în Cotidianul. Nu de alta, dar unii riscă să piardă eternitatea.
COTIDIANUL