Thursday, August 13, 2009

NISTORESCU despre vechiul COTIDIANUL: "Mi se pare nedrept să caştigi 4.000 de euro pe lună fără să faci nimic sau să produci doar căcăreze de gandire"

Acest interviu a fost realizat luni, 10 august, în redacţia ziarului Cotidianul.

De ce aţi revenit în presa cotidiană într-o funcţie de conducere?
Mă mîncau gîndurile. Nimeni nu mi-a oferit un loc ca să scriu într-un ziar central.
Aţi scris în provincie.
Da. Nu mi s-a părut dezonorant să scriu în provincie. Continui să colaborez în provincie. În presa centrală cred că erau căprăriile şi găştile împărţite, iar conceptele jurnalistice nu mă puteau include în nici un fel.
Pentru colaborarea din provincie, de la Craiova, vi s-a reproşat că v-aţi aliat cu Adrian Mititelu.
Nu m-am aliat cu nimeni. Fac afaceri cu Mititelu? Cărăm împreună tractoare? Mititelu face un ziar independent. Niciodată nu mi-a spus nimic. Doi: el a luat o echipă-fanion a fotbalului românesc, din Divizia B, şi pe banii lui proprii, fără să fie mare mogul şi fără să facă vreo afacere cu statul, a dus-o în Divizia A, pe un loc onorabil. Pînă una-alta, lui Mititelu puţini oameni pot să-i reproşeze ceva, în afara tonului sau a ochelarilor.

Un metalurg, un marinar, un profesor de drept şi un frizer

Spuneaţi că aţi revenit în presa cotidiană, făcută la Bucureşti, pentru că „vă mîncau gîndurile“. Cum e asta, să te mănînce gîndurile?
Sînt foarte multe lucruri extrem de importante peste care presa sare. Presa a căzut în desuetitudine, într-o ton minor şi într-o abordare comodă. Presa pare să nu aibă teme pentru care să mizeze şi pentru care să se bată.
Daţi-mi un exemplu. Ce neglijează presa?
La ora asta, inclusiv decăderea democraţiei şi decăderea instituţiilor. Criza economică este administrată de nişte campioni mondiali la incompetenţă economică. În România de astăzi, criza este administrată de un metalurg, de un marinar, de un profesor de drept care a scris 7 articole (nu are nici măcar tratate serioase de drept) şi de un frizer, fost fotbalist, care se ocupă de afaceri cu marmură, nu ştiu ce studii are, oricum sînt nerelevante din punctul de vedere al economiei. Nu crezi că asta e dramatic şi periculos pentru ţara asta? Nu crezi că e un subiect de presă pe care aceasta îl evită?
De ce îl evită?
Are nevoie de bani... s-a împrietenit cu unii şi cu alţii...
Aţi primit o ofertă de la Sorin Ovidiu Vîntu, ca să veniţi la Cotidianul?
Să fie foarte clar: e a patra ofertă pe care o am de la Cotidianul. De la înfiinţarea Cotidianului, aceasta e a patra ofertă. Am avut o ofertă de la Ion Raţiu, în anii ’90, pe urmă au fost ofertele lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Cînd aţi primit ultima ofertă?
E vorba de o ofertă făcută cu o săptămînă înainte de a prelua ziarul. Cotidianul nu este un brand şifonat, Cotidianul e un brand care n-a avut foarte mare anvergură, în care şi-au rupt dinţii foarte mulţi manageri, a fost o probă pierdută de foarte multă lume; n-aş vrea să reamintesc numele celor care au trecut pe la Cotidianul în bune condiţii şi au lăsat ziarul în condiţii mai modeste.
Pe unii dintre foştii şefi de la Cotidianul v-aţi şi enervat. I-aţi făcut „ciumeţi“.
Mi se mai întîmplă să mă mai lase cîteodată cuvintele.
Regretaţi că i-aţi făcut „ciumeţi“?
Îmi pare rău, deşi lor nu le-a părut rău cînd au intrat în zone care ţin de mîrlănie. „Ciumete“ e un cuvînt care ţine de fondul principal de cuvinte, un pic spre argou, încă e la margine şi cred că se potriveşte unor oameni care au desconsiderat şi pe cei cu care au lucrat şi locul lor de muncă. Poate că acest cuvînt, „ciumete“, nu este cel mai potrivit. În viteza cu care lucrez, îmi scapă şi cuvinte mai nepotrivite. Oricum, foştii redactori-şefi, pe care i-am prezentat în ziar, puteau să facă mai mult pentru acest brand.
Unii dintre cei numiţi de dvs au dat răspunsuri pe blog, au spus că tirajul a crescut, că au avut profit.
Iartă-mă, nu-i citesc. Nu pot să citesc toate înjurăturile şi toate răspunsurile de pe Net. Nu citesc nici toate comentariile la articolele mele. N-am timp. Am altceva de făcut.

Să-i trimit o floare lui Mihăieş?

Expresii dure, jignitoare, aţi mai folosit, le-aţi scris. Aţi vorbit de „lălăielile lui Cristian Pătrăşconiu“, de „articole de Gîgă ale lui Ioan T. Morar“. În ediţia de luni, 10 august, vorbiţi de „Mircea Limbăieş“, cu referire la „Mircea Mihăieş“.
N-ar trebui să-i întrebi întîi pe ei de ce au coborît limbajul? Nu crezi că ar fi mai corect să-l întrebi pe Mircea Mihăieş cum de şi-a dat seama că s-a produs cu mine o „degradare morală“, de îndată ce am plecat de la Evenimentul zilei? Nu crezi că aceşti oameni ar trebui să-şi măsoare limbajul? Dacă ei au vrut să coborîm limbajul, să-l coborîm, dacă e să scoatem sabia, o scoatem.
Faptul că i-aţi pocit numele, i-aţi spus „Mircea Limbăieş“, a fost un răspuns la ce a scris despre dvs?
Nu. A fost un mod de a privi un om din alt punct de vedere. Am vrut să privim un om nu doar ca mare analist. Mihăieş îşi permite, pe de o parte, slugărnicii continue în faţa gafelor pe care le face preşedintele Băsescu, şi pe altă parte, atacuri dure la adresa celor care nu-i împărtăşesc sentimentele şi părerile.
Mircea Mihăieş scrie despre dvs că „Nistorescu nu mai contează decît în postura maniacală de clănţău anti-Băsescu“ şi mai spune că „Nistorescu este întruchiparea grobianismului, grosolăniei, vulgarităţii şi resentimentului“.
Voilà! Ce să fac? Să-i trimit o floare lui Mihăieş? Dacă Mihăieş ar avea capacitatea să înţeleagă un mesaj şi să-l perceapă cu eleganţa de rigoare, m-aş purta finuţ şi eu. Dar la un asemenea limbaj, cum este cel din care citezi, n-are rost să comunici în alt registru.
Mă gîndeam că era suficient să puneţi faţă în faţă articolele anti-Băsescu ale lui Mihăieş din anii 2000, cu ce scrie astăzi, şi se vedea diferenţa. Nu cred că mai era nevoie de pocirea numelui său.
Eu nu i-am răspuns atîta vreme lui Mihăieş. Chiar nu cred că merită să-mi pierd vremea cu Mihăieş. E plictisitor să mă ocup de un om a cărui operă se reduce la discuţii cu Vladimir Tismăneanu. Să fim serioşi: el nu face jurnalistică, face militantism politic. Ne pierdem vremea cu Mihăieş. Ai alte subiecte?

Eu am renunţat la foarte mulţi părerişti

Cu oamenii din redacţia Cotidianului ce se întîmplă? Ce se întîmplă cu Mirela Corlăţan, cu Cristian Pătrăşconiu? Sînt pe liber?
Pătrăşconiu nu mai scrie în acest ziar cîtă vreme sînt eu aici. Trustul s-a ocupat să-l mute în altă parte. Dacă nu-l mută, voi găsi forme să-i diminuez prezenţa în ziar. Nu mă interesează, nu vreau să lucrez cu Pătrăşconiu, este dintre cei care s-au afirmat în curentul de părerişti. Eu n-am nevoie de aşa ceva. Eu am renunţat la foarte mulţi părerişti, gen Ioan T. Morar şi Pătrăşconiu, pentru că n-au nici o legătură cu ceea ce eu înţeleg prin gazetărie. Ei traduc totul personal; eu nu vreau să scrie în Cotidianul, pentru n-au nici o legătură cu ideea de gazetărie pe care vreau s-o fac la Cotidianul.
S-au mai retras şi alţi editorialişti de cînd aţi venit dvs: Mircea Dinescu, Liviu Antonesei, Teodor Baconsky, Emil Hurezeanu, Robert Turcescu.
Pe Robert Turcescu şi pe Teodor Baconsky oricum nu i-aş mai fi publicat. Să-l menţin şi pe Robert Turcescu în postura de gînditor mi se pare mult. El se exprimă toată ziua, în alte părţi, foarte bine, dar în această formulă nu cred că se potriveşte la Cotidianul. Teodor Baconsky este mai mult diplomat şi om politic decît jurnalist. Îmi pare rău, nu ne potrivim. Formula de ziar nu e compatibilă cu prezenţa domniei sale. Pe Liviu Antonesei l-am sunat şi l-am rugat să continue. Regret public că s-a retras, cred că Liviu Antonesei este un intelectual de calitate, este unul dintre intelectualii români care merită consideraţie. Cu Emil Hurezeanu am vorbit şi l-am invitat să-şi reia colaborarea.
Vor fi mai puţine pagini de opinii?
Vor fi mai puţine pagini de opinii. Vor fi comentarii – voi încerca să cumpăr comentarii de la mari personalităţi ale lumii – adecvate pe subiecte la zi, nu frecţii şi gîdileli.
Mă întorc la o anumită situaţie. Dvs aţi pus faţă în faţă texte mai vechi sau mai noi ale lui Mircea Mihăieş. Dar şi în cazul dvs vi s-a scos din arhivă un text împotriva Sorin Ovidiu Vîntu, din 1997. Iată cum, se spune, vechiul opozant anti-Vîntu devine angajatul lui Vîntu...
Acest fapt, că am preluat Cotidianul, îl pui faţă în faţă cu articolul despre Sorin Ovidiu Vîntu? Ai văzut ce frumos era scris articolul din 1997?
Era frumos, era devastator.
Pe Vîntu ar trebui să-l întrebi: domnule, după ce a scris Nistorescu despre dumneata, de ce i-ai făcut propunerea să vină la Cotidianul? Ce dacă am scris de Sorin Ovidiu Vîntu? I-am şi luat apărarea, cînd în România nimeni n-a făcut-o.
I-aţi luat apărarea în mod public?
Public. Am făcut două pagini în Evenimentul zilei cînd Dan Andronic i-a luat nevasta şi a vrut să-i ia şi averea. Era un scenariu ca-n basme: sluga care încearcă să dea o lovitură luînd nevasta şi averea stăpînului. Mi s-a părut demn şi onest să fac un gest bărbătesc şi să scriu atunci.
Nu e nici o ruşine să fii angajatul lui Sorin Ovidiu Vîntu, în 2009?
Domnule, depinde ce faci. Dacă în 2009 execuţi o crimă la ordinul unui no name sau a unei celebrităţi, e grav. Dacă nu faci nimic grav, dacă faci numai lucruri bune, nu văd care e problema. Marea problemă este că, acum, eu îi încurc pe foarte mulţi.
De ce îi încurcaţi?
Sînt un om care vorbeşte pe şleau. Mulţi dintre ei riscă să se întîlnească, pe neaşteptate, cu acest vorbit al meu pe şleau.
Îi încurcaţi şi pe unii oameni din trust?
Nu cred.
Textul Mirelei Corlăţan, scos de pe cotidianul.ro, a fost imediat postat pe site-ul Academiei Caţavencu.
E treaba lor cum au procedat. Eu ştiu că în faţa conştiinţei mele trebuie să iau deciziile corecte, indiferent de riscuri. Eu cred că acel text era mediocru, era scris superficial. Sentimentul meu e că situaţia aceea mai ascunde încă nişte lucruri. Era un articol realizat şi terminat de două săptămîni şi aştepta publicarea. A fost introdus numai pentru că am venit eu aici.
Să vă înfurie, să vă enerveze?
Nu ştiu. Eu cred că am procedat corect. Am dreptul să amîn orice text. Felul în care am continuat subiectul, completînd acel text într-un mod echilibrat şi onorabil, îmi justifică acea decizie.
Vă menţineţi intenţia să o concediaţi pe Mirela Corlăţan?
Am anunţat că nu doresc să lucrez cu ea. N-am apucat să fac formele legale, hîrtia către conducerea grupului, pentru pagubele de imagine aduse grupului, prin care să fie dată afară.
Poate să conteste în justiţie. Nu vă temeţi că aţi putea pierde un proces, tocmai prin invocarea Codului Muncii?
Poate să conteste. Şi la Strasbourg, şi oriunde... Are acest drept. Dar şi eu am dreptul să-i spun unui om că asta face parte din atribuţiile mele profesionale: pot să amîn un text, atîta timp cît eu consider că trebuie completat. Prin acel text se aduceau prejudicii grave vieţii unui om, era acuzat în stilul procurorilor şi ofiţerilor de Securitate din anii ’50.
Nu se putea găsi o formulă de mijloc? Să apară textul Mirelei Corlăţan şi să faceţi o notă, anunţînd un punct de vedere al lui Petru Romoşan.
E foarte uşor să umpli faţa unui om cu rahat şi apoi să spui: „Vom reveni cu o precizare“. Asta nu-i jurnalistică!

Pun mîna în foc că Romoşan e un om de bună credinţă

De ce a devenit subiectul Petru Romoşan atît de important? Petru Romoşan n-are funcţii publice, nu e ministru, nu e bugetar...
Întrebaţi-i pe cei care au scris despre Petru Romoşan. Eu doar am amînat un text, nimic altceva. Ştiind acest subiect şi acest caz destul de bine, mai bine decît îţi imaginează unii, am dorit o tratare profesionistă. Din acest subiect, n-a ieşit decît un etaj, cel care-l implică pe Petru Romoşan. Restul etajelor nu se văd. Scandalul Petru Romoşan a fost creat pentru a se lovi în mine. Dar nu-i nici o problemă. Una peste alta, am contribuit la o clarificare a cazului unui om. Doi: ziarul a intrat în atenţia publicului larg, percepţia s-a schimbat, ziarul a revenit pe piaţă cu lucruri interesante şi neaşteptate.
În cazul Romoşan, ce etaje ar mai fi de vizitat?
Ştiu sigur că mai există cel puţin un etaj. Nu totul a ieşit la iveală.
Vă referiţi la cazul Negoiţescu?
Eu cred că acest scandal e numai o mică parte dintr-o poveste mult mai mare. Am sentimentul că scandalul Romoşan e un mod de acoperire a altor momente nebuloase, un mod de a muta problematica pe un om care nici nu ştiu bine ce a făcut...
Sînteţi prieten de 35 de ani cu Petru Romoşan, aşa aţi scris. Nu ştiţi ce a făcut?
Nu ştiu povestea de la 17 ani... Nu ştiu foarte exact, n-am văzut dosarul. Nu pot să vorbesc despre ce a făcut la 14 ani, dacă nu am nişte probe şi un dosar complet, să citesc nişte mărturii încrucişate. Mi se pare indecent să spun că ştiu. Eu ştiu ce-a făcut Petru Romoşan de pe la 18-20 de ani, de cînd l-am cunoscut la Cluj. Ştiu în general bine şi destul de corect.
Puneţi mîna în foc că nu i-a turnat pe Paul Gherasim şi pe Horia Bernea?
Nu pot să pun mîna în foc. Dar pun mîna în foc că Romoşan e un om de bun credinţă. Pentru asta, pun mîna în foc. Şi pun mîna în foc că e un om responsabil şi care are simţul responsabilităţii. Am văzut casetele cu emisiunile de televiziune pe care le-a făcut la Budapesta, după plecarea sa, în 1988. A vorbit împotriva lui Ceauşescu, dar a pus şi problema morţilor pe graniţă şi a românilor daţi înapoi de unguri. Ce spunea atunci, în 1988, a scandalizat presa maghiară: de atunci, autorităţile maghiare nu i-au mai expulzat pe fugarii din România. Petru Romoşan a făcut ceva în raport cu laşităţile noastre, a făcut mult mai multe lucruri decît noi care n-am făcut nimic. Dacă a avut un moment de slăbiciune, cu acel angajament la Securitate, şi l-a decontat singur.
Staţi că mai e o problemă de lămurit. Îl invoc pe Ioan T. Morar, care scria pe blogul său, acum cîteva zile, despre plecarea, întoarcerea şi plecarea din nou a lui Petru Romoşan. De ce, după fuga sa eşuată, nu l-au arestat? De ce a plecat din nou? N-a fost cumva instruit, n-a plecat în misiune?
Vrei să-ţi spun ceva? Ioan T. Morar nu este referinţă nici măcar în întrebări. Nu e referinţă în nimic, decît în comico-grotesc.
Dvs. nu l-aţi întrebat pe Petru Romoşan de ce n-a fost arestat şi de ce noua tentativă, de a fugi în Ungaria, a fost reuşită? El spune că s-a servit de un carnet de membru al Uniunii Scriitorilor, de aia nu l-au arestat.
Era o problemă să arestezi un membru al Uniunii Scriitorilor. E corectă observaţia. De aia nu l-au arestat nici pe Dinescu, nici pe mulţi alţii, nici pe Ana Blandiana, sau pe Cezar Ivănescu. Un inginer, cum a fost Gheorghe Ursu, îl înfundau şi-l băteau de se termina rapid cu el. Cu o persoană publică s-au purtat cu mănuşi. Cu scriitorii s-au purtat cu mănuşi. Întrebarea asta, de ce nu l-au arestat?, e chiar lipsită de sens, chiar lipsită de înţelegerea acelei perioade. Eu ţin minte că în acei ani m-am întîlnit jos, la coloane, la Casa Scînteii, cu Mircea Dinescu, îl dăduseră afară din partid. Mergea frumos, probabil că erau unii pe aici, prin Piaţa Scînteii, care-l urmăreau, dar nu îndrăzneau să-i radă două palme lui Mircea Dinescu, nici să-l înfunde. Pe Dorin Tudoran îl chema la Primăria Capitalei tovarăşul general Olteanu şi-i zicea: „Băi, tovarăşe Tudoran...“. Din cîte ştiu, au fost presiuni psihice uriaşe, dar în nici un caz nu putem vorbi de arestări. De ce nu l-au arestat pe Petru Romoşan? Uite ce întrebare... Doamne-fereşte de imbecili care ajung să descifreze lucruri complicate! Eu cred că ar trebui să cerem instituţiilor să publice materialele, dosarele, informaţiile; a glosa sau a bîrfi pe marginea unui asemenea caz mi se pare riscant.
Mi se pare riscant să glosăm sau să bîrfim şi pe marginea cazului Negoiţescu. Atunci, Petru Romoşan era minor.
Există necunoscute majore în povestea aceea de care mă tem să mă apropii. Nu vreau să o iau în discuţie pînă cînd nu vom avea mai multe date. A duce această dorinţă îndreptăţită de a cunoaşte ce s-a întîmplat atunci spre vulgar şi grotesc, pînă la paroxism, pînă cînd le facem rău unor oameni, mi se pare nepermis. Ar trebui să fim precauţi. Cei de la Arhivele CNSAS ar trebui să publice diverse dosare, cei implicaţi ar trebui să-şi publice propriul dosar, cum face Petru Romoşan. Nu sînt eu chemat să clarific poveştile acestea, eu sînt chemat să clarific povestea de la Cotidianul. Întîmplător, am picat în această poveste, ştiu bine cazul Romoşan, ştiu bine ce-a făcut ca editor, aveam poeziile lui Romoşan lipite pe perete, în bucătărie, am toate cărţile lui, am văzut şi casetele cu emisiunile sale de la Budapesta, am citit şi planul acela de măsuri, semnat şi întocmit de trei unităţi de Securitate, de compromitere şi de exterminare a lui Romoşan. Dar nu am devenit specialist în Romoşan, am încercat doar să opresc o intrare cu şenila în viaţa unui om. Am încercat să determin o clarificare cu mijloace ceva mai civilizate. N-am făcut altceva. De asta, probabil, Dumnezeu mi-a adus ca răsplată această imagine suplimentară a ziarului Cotidianul, e cadou: mai mare tiraj, mai mare vizibilitate, mai multe accesări pe Net. Se punea la cale o nedreptate şi m-am poziţionat corect.
După ce joi, 6 august, aţi publicat paginile extinse despre cazul Romoşan, puţini v-ar mai putea acuza că aţi făcut cenzură.
Povestea asta cu cenzura este o altă prostie. Cenzura este o instituţie a statului în raport cu presa, nu un redactor-şef în raport cu un angajat, pe care îl învaţă gramatică, documentare, modul în care se redactează un material, felul în care se pun titlurile şi intertitlurile. Asta nu e cenzură, sînt operaţiuni profesionale obligatorii. Numai oamenii care nu ştiu ce e aia viaţă de redacţie pot să spună asemenea enormităţi, că am cenzurat. Au trecut 30 de ani şi încă am articole nepublicate. N-am acuzat pe nimeni.

Te sună un jurnalist ca să-ţi clarifici viaţa la telefon

Nuanţez: Mirela Corlăţan l-a sunat de două ori pe Petru Romoşan şi a înjurat-o de două ori, şi în 2006, şi în 2009.
Se poate. Să nu crezi că orice cetăţean al României este obligat să răspundă despre viaţa lui oricărui ziarist care îi dă telefon şi-i pune o întrebare. În România a proliferat jurnalistica la telefon. Te sună un ziarist ca să-ţi clarifici viaţa, în două întrebări puse la telefon. Ce părere aveţi despre...? Ce aveţi de declarat în legătură cu...? Jurnalistica la telefon, care se practică în momentul de faţă, este ceva odios. Nu poţi să mă întrebi despre viaţa mea de la 17 ani sau de la 20 de ani şi s-o lămureşti prin două întrebări puse la telefon, ca să mă îngropi pe urmă. Asta nu-i jurnalistică. Nimeni în ţara asta nu-i obligat să vorbească cu un jurnalist; persoana respectivă are tot dreptul să nu răspundă la întrebările puse prin telefon. Persoana respectivă alege cînd, cui şi cu cine vorbeşte despre asta. A, dacă e persoană publică, într-un post guvernamental, atunci e obligată să răspundă, să clarifice, să stea de vorbă cu ziariştii, chiar la telefon. Intră în atribuţiile sale să dea explicaţii presei. Dar dacă sînt persoană particulară, pot să refuz o discuţie. Dacă n-o cunosc pe ziaristă, de ce să vorbesc cu ea? Ce garanţii am că nu transcrie aiurea, că nu mistifică? Un ziarist adevărat trebuie să-l convingă pe omul respectiv că e onest, ziaristul trebuie să aibă puterea să determine o confesiune. De preferat este să te întîlneşti cu acel om faţă în faţă. Dacă vrea. Am atîţia oameni cu care aş vrea să vorbesc... ştiu sigur că unul a văzut dosarul lui Băsescu, dar nu vrea să vorbească. Un general a văzut dosarul lui Băsescu, dar nu vrea să vorbească nicicum. Nu pot să-l forţez, e pensionar, nu-l interesează: pentru el lucrurile din trecut s-au şters.
Ce vreţi să faceţi la Cotidianul?
Gazetărie.
Va fi un ziar anti-Băsescu?
Va fi împotriva tuturor celor care nu-şi fac datoria sau sînt iresponsabili, care nu se potrivesc cu locul pe care îl ocupă. Istoria României ne învaţă că acela care îşi pune obrazul în numele cuiva greşeşte amarnic. N-am avut norocul unor oameni politici pentru care să ne putem pune obrazul necondiţionat şi în avans. Asta-i lecţia pe care am învăţat-o. Am dat un „cec în alb“ lui Train Băsescu, pentru Primăria Capitalei, în 2000, şi am greşit amarnic. Regret amarnic.
De ce?
Am greşit. Ar trebui să mănînc ziarul ăla, să-l înghit bucăţică cu bucăţică, pentru a putea să-mi şterg greşeala. Traian Băsescu, în Bucureşti, a făcut dezastru, n-a fost primar, a fost un administrator fantezist. Am greşit. Niciodată n-am să-mi mai pun obrazul meu la bătaie pentru cineva din politica românească.
Ce facem la vot? Extind un pic discuţia: avem un contracandidat care să aibă şanse în faţa lui Traian Băsescu?
Nu e treaba noastră. Electoratul, partidele, ONG-urile, inclusiv Serviciile Secrete lucrează din plin. Le dorim succes. Noi, ca jurnalişti, nu avem dreptul să ne băgăm în operaţiunea asta.
Cotidianul nu va susţine nici un candidat pentru alegerile prezidenţiale?
Aşa cred eu că trebuie să se comporte presa, nici un „cec în alb“. Dar nici nu vom publica articole împotriva lui Traian Băsescu, dacă n-avem probe. Nici împotriva actualului preşedinte, dar nici împotriva lui Crin Antonescu, sau a lui Sorin Oprescu, sau a oricui. Nu vom publica falsuri, nu vom fi parte a unei manipulări împotriva unuia dintre ei.
Şi nici nu veţi fi în favoarea vreunui candidat?
Nu, nu vom fi cu nici un candidat. Pentru ce? În toată povestea asta, a venirii mele la Cotidianul, se spune că sînt numai anti-Băsescu, că sînt prea bătrîn, că nu-s bun. De fapt, îi încurc. Şi tuturor le spun un singur lucru: Am venit! Jucăm pe piaţă şi facem gazetărie! Nu mai stau deoparte.
Ce înseamnă acest „Am venit!“?
Foarte mulţi oameni se pot aştepta, de acum încolo, la dezvăluiri spectaculoase despre fărădelegile pe care le-au făcut. Foarte mulţi oameni ar putea fi contrazişi cu contraargumente, atunci cînd încearcă să justifice o prostie. Foarte mulţi colegi de-ai noştri din presă, aflaţi în complicităţi, s-ar putea să fie „citiţi“ şi în altă cheie. Fără nici o milă! Îmi pare rău că ia foc toată piaţa, că mă desenează prin toate staţiile de metrou şi pun rahat pe fotografia mea, nu contează. S-a aşternut tăcerea, în presă s-au înmulţit complicităţile, s-a înmuiat tonul şi s-a băgat capul în nisip.
Eu mi-am scos citate din articole scrise în ultima săptămînă, articole virulente împotriva dvs, din Dan Tapalagă, Grigore Cartianu, Mihail Neamţu, Ioan T. Morar, Vladimir Tismăneanu.
Eu n-am fost niciodată purtătorul de cuvînt sau cărătorul de geantă al unui om. Am vorbit respectuos despre Cristoiu, de la care am învăţat meserie, şi despre alţi jurnalişti. Dacă Dan Tapalagă consideră că este un om de calitate, asta este imaginea lui despre el însuşi. Dar e doar o iluzie.
Dan Tapalagă a scris pe Hotnews că ziarul Cotidianul de azi este „un bastion împotriva libertăţii de a gîndi“, iar marele gazetar Cornel Nistorescu „a murit“.
Nistorescu a murit şi s-a născut Dan Tapalagă. Să fim serioşi! Dan Tapalagă e un taliban ieftin, care a încercat să parvină politic, a încercat pe toate căile să se agaţe şi el de ceva. Crezi că merită să iau în seamă ceva din răutatea şi veninul lui Dan Tapalagă şi al lui Grigore Cartianu? Sînt de aceeaşi factură, nu-i nici o diferenţă între ei.
I-aţi avut angajaţi la Evenimentul zilei, aţi lucrat cu ei?
Viaţa a făcut să dau şanse multor oameni, să-i ajut pe mulţi. Am greşit dînd şanse unor oameni care nu meritau: aveau talent, dar n-aveau caracter. Ştiţi care e paradoxul? Cei cărora le-am făcut cel mai mult bine mă înjură cel mai abitir. Le-am dat un salariu şi nu i-am călcat în picioare. Nu regret că i-am avut angajaţi, nu regret că le-am dat o şansă. Dar acum parcă toată lumea vrea să-mi bag coada între picioare şi să fug acasă.
N-o s-o faceţi?
Cred că nu.
Vreţi să rămîneţi la Cotidianul?
Vreau să fac jurnalistică. E un moment în care ţara asta are nişte belele cumplite. Mi se pare nedemn şi lipsit de responsabilitate să nu mă implic. Am tăcut sau am chiţăit înainte de 1989. Cred că e bine să nu mai repet o asemenea greşeală. Societatea e într-un mare pericol, în ansamblu: şi economic, şi democratic, şi în media, şi moral, şi ca ierarhie de valori. E necinstit să stau deoparte. Înseamnă că sînt laş dacă stau acasă să mă bucur de copil, de curte, de căţel şi de bicicletă.
Vreţi să rămîneţi la Cotidianul şi după alegerea preşedintelui României?
Eu cred că nu un om rezolvă situaţiile din România. Eu cred că este o problemă naţională, că e o degradare a instituţiilor. Schimbarea unui preşedinte nu este suficientă, un guvern de laureaţi ai Premiului Nobel în economie nu rezolvă situaţia României. Problema României nu se rezolvă prin alegerile prezidenţiale. Nu crezi că e mai important să discutăm despre problemele majore ale României decît despre ce prostii au scris diverşi tipi despre mine? Eu sînt cenzor în România? Ai lucrat cu mine. Ţi-am cerut să refaci, să revezi, să completezi un material, dar există ceva ce nu ţi-am publicat?
Nu.
Am lăsat eu în sertarele Evenimentului zilei ceva nepublicat, din producţia jurnalistică serioasă? Ai auzit ceva în acest sens? Nu ţi se pare că e o mare mistificare făcută pe seama mea? Nu cumva nu este doar reacţia oarbă a unor jurnalişti, ci mai este şi altceva, ceva care a avut interesul să-i mobilizeze contra mea? Mai zilele trecute, am martori, Valeriu Turcan, purtătorul de cuvînt de la Cotroceni, dădea telefoane în redacţii să întrebe care este situaţia cu Nistorescu: mai băgaţi, mai daţi, ce mai aveţi? Nu cumva există forţe politice sau Servicii Secrete preocupate să genereze această mare problemă Nistorescu?

PSD şi PDL se ocupă cu înjurăturile pe Net

În esenţă, venirea dvs la Cotidianul a fost întîmpinată astfel: sînteţi depăşit, faceţi cenzură, v-aţi vîndut lui Vîntu. În aceste zone s-au mişcat articolele de contestare.
Cam puţin, slabă imaginaţie, modestă argumentaţie. A, au renunţat la povestea că sînt alcoolic, homosexual, spion rus, spion american, evreu, ungur... De la Vadim încoace, toate acestea s-au tot spus... În plus, discuţiile de pe Internet, în afara celor asumate, care sînt de luat în seamă, chiar dacă sînt contradictorii, conţin o foarte mare doză de înjurături. Înjurăturile nu-mi spun nimic. Săptămîna trecută am avut confirmarea acelor detaşamente de partid, organizate pe sectoare, la PSD şi la PDL, care postează pe Net sub pseudonim, cu scopul de a apăra imaginea partidului şi de a destabiliza şi diminua impactul unor jurnalişti, de a bruia articolele unor jurnalişti care pun probleme celor două partide. Nu pot să generalizez, n-am auzit că PNL ar desfăşura o asemenea activitate. Nu exclud asta, dar ştiu sigur că PSD şi PDL se ocupă cu înjurăturile pe Net, introduc tot felul de informaţii false. De asta se ocupă grupe de tineri de la PSD şi PDL. N-am nici un dubiu.
Ştiţi cine şi de unde se expediază mesajele?
Am mărturii ale unor tineri care au început să vorbească. Am aflat dinăuntru. Au fost oameni care s-au trezit, care n-au mai vrut să facă parte din această potlogărie în spaţiul virtual. Nu e ţara asta plină doar de ticăloşi pe care poţi să-i orchestrezi. Unii dintre ei spun: stop, nu participăm la chestiile astea. În mod normal, operaţiunile acestea de dezinformare pe Net, orchestrate de partide politice, ar trebui să fie cauză penală, inclusiv o plîngere depusă la Uniunea Europeană. Partidele organizează distorsiuni majore în spaţiul virtual. Ar trebui să mergem cu presa străină pe ei, cu camerele de luat vederi, peste aceste grupuri, să-i arătăm lumii. Nu e libertate de exprimare, e iresponsabilitate şi intoxicare organizate de partidele politice care pretind de la noi onorabilitate, voturi.
Înainte de venirea dvs, la începutul lunii iulie, mai multor oameni din redacţia Cotidianul li s-au diminuat drastic salariile. Se pot aştepta la salarii mărite. Aveţi o echipă pe care s-o motivaţi şi financiar, aveţi o echipă care să facă viabil acest ziar?
Echipa se naşte din mers. Regret orice ban pe care îl pierde un om din salariul lui. Îmi pare rău pentru orice om care pierde ceva din leafă. Dacă nu vor avea randament, vor fi oameni care vor pierde la salariu şi în mandatul meu. Presa nu e o fundaţie de binefacere. Cotidianul trebuie să reziste în condiţii de concurenţă şi de competiţie economică. Am ajuns la salarii care nu aveau acoperire în randament economic şi în eficienţă economică. Nu poţi să dai unor ziarişti 3.000 sau 4.000 de euro, iar ei să facă scandal, să-i acuze proletar pe miniştrii care cîştigă mai puţin decît ei, iar randamentul acelor jurnalişti să fie mult mai prost decît al celor acuzaţi. Mi se pare nedrept să cîştigi 4.000 de euro pe lună fără să faci nimic sau să produci doar căcăreze de gîndire. Dacă nu produc, dacă nu au randament, vor avea probleme de salariu în continuare, şi în mandatul meu. Pe cei care au avut salarii diminuate, înainte de venirea mea la Cotidianul, i-am invitat la o discuţie. De exemplu, am vorbit cu Pavel Lucescu. De o săptămînă n-a reuşit să-mi dea nici un interviu publicabil. Am vorbit cu majoritatea, le-am spus să-mi dea idei de articole pentru acest ziar. N-am primit nimic pînă acum. Ultimul şoc – am zis în redacţie: „ne lipseşte un articol pe subiectul ăsta“. Cineva mi-a răspuns: „am mai publicat săptămîna trecută un articol“. Am replicat: „lucrurile s-au schimbat, trebuie completat“. Şi mi s-a răspuns în redacţie: „îl republicăm pe ăla“. Ce vorbeşti, domnule? Asta nu-i jurnalistică.
Ce vrea Cornel Nistorescu să se întîmple în bine la Cotidianul?
Vreau să fie un ziar care contează şi vreau să-şi facă rostul. Să fie un ziar bun. Atîta tot.
Ovidiu SIMONCA / Observator cultural

1 comment:

Anonymous said...

Pe naiba n-a auzit ca nu se ocupa. Uita-te nene pe forumul ziua sau evz sau rl si ai sa-i vezi card.

Urmeaza cardul unguresc (astia sunt super organizati - banui ca au salarii :)). Mai e inca un card, banui ca pe post de observare :) astia o fac din patriotism si fara salarii.

Ce's copil? Ti pomini ca o inventat pdl-ul manipularea prin forumuri. Hai Victore cate IP-uri de pe forum erau de la sediul guvernului pe vremea tariceanului, cate erau de la firme ce aveau contracte de publicitate cu pnl-ul si cate erau anonimizate? Chestia e ca aplica tactica asta tarziu. La referendum trebuia utilizata si boborul mobilizat. Acum pe trendul descendent al lui Basescu generat de cascada de cacat produsa de presa salariata e ca sa zic asa "tardiv de tarziu si retard deadreptul"

Iaca deaia n-are ursu' coada d-le Nistorescu. Daca is unii e exercitz democratic, chiar daca is imbecili pur sange, daca is ailalti sunt imbecili pur sange chiar daca au idei si incearca sa discute rational.

N-am auzit, zise vulpe mijind ochii languros. Desigur. 10 000 functionari la cancelaria primului ministru.

Ba voua nu va e rusine? Ba pe cine mintiti?