Thursday, August 13, 2009

EXERCITIU DE SINCERITATE: Ion Vianu a dat declaratii la Securitate despre Negoitescu la fel ca Romosan, prezent in memorii. CATARII via Paltinis-Paris

"Nego, între timp, fusese eliberat. Doinaş, extrem de speriat, se mobilizase pentru el, fusese la Secretarul CC Burtică. Acesta întrebase « sus ». Şi i se răspunsese că Negoiţescu a putea fi eliberat, cu condiţia să-şi exprime regretele referitor la solidarizarea cu Goma. Dintre noi toţi, Nego risca cel mai mult. I se pregătea un proces care punea în lumină acte sexuale cu minori. Ar fi putut să fie condamnat la zece ani de închisoare. El era un « vechi client », care mai făcuse patru. Era mai mult decît putea suporta. De aceea îl înţeleg şi cred că nici un om cu bun-simţ şi cu un minimum de caritas nu-l poate condamna că a acceptat un compromis. A fost eliberat pe cuvînt şi a scris un articol în România literară în care se spunea că nu acceptă ca numele-i să fie utilizat împotriva ţării sale. Mai tîrziu a fost autorizat să plece în exil. Virgil Ierunca l-a blamat, i-a spus că ar fi trebuit să accepte închisoarea, exilul intern, etc. Că ar fi trebuit să fie « un nou Avram Iancu » Uşor de spus, de la Paris. Eroismul e o stare de graţie, o vocaţie, nu se comandă. Sublimul nu poate fi o sarcină de partid.
… Eu primisem semne ale pregătirii procesului răsunător ce urma să i se facă lui Nego. Mi se ceruseră declaraţii despre el la Secu. Nu făcusem nici o aluzie la problemele lui de « moravuri », ci numai elogiul lui ca intelectual etc. Într-o seară, una dintre acele seri de familie, netulburate de activităţi mondene, a apărut la noi un băiat pe care-l cunoscusem (nu-i voi da numele, era adolescent şi tinereţea trebuie protejată). Nego fusese nebuneşte îndrăgostit de el (trebuie să fi fost în vara lui ’73, ’74 sau poate chiar ’75). Şi pot spune că asiduităţile lui faţă de acest tînăr lipsit de chemare pentru homosexualitate s-a învecinat cu o siluire. Nu pot vorbi de viol fizic, fiindcă nu era genul lui Nego. Dar o dură presiune morală cert existase. Eu eram confidentul şi eu ieşisem odată cu cei doi, băusem o bere la Athenée Palace, asistasem la euforia lui Nego, care se realiza amoros. Ceva mai tîrziu, probabil vara următoare, fusesem într-o excursie cu Ioana şi copiii, poposisem în satul de unde era acest băiat. În casa lui de ţară avea o bibliotecă extraordinară şi dovedea că a citit-o. Cu mintea lui proaspătă, de adolescent de primă generaţie, reţinuse de Dostoievski, pe Shakespeare, pe Cehov şi-i comenta cu uşurinţă. Acum apărea la mine acasă în Mureşanu plîngînd, arătîndu-mi buletinul « de Bucureşti », pe care « cu laba lor murdară » puseseră o ştampilă : « anulat ». "
Ion Vianu, Exercitiu de sinceritate, Polirom, 2009

No comments: