Wednesday, June 24, 2009

LUPTA CONTINUA. Conferinta despre Dictatura Biometrica la Arad LIVE ACUM AICI cu M Ecaterina si M Filotheu. Parintele CALCIU: Apocalipsa si Stiinta

Watch live video from Ortodoxie Broadcast on Justin.tv
Conferentiaza si MAICA Ecaterina in direct de la Ierusalim

Apocalipsa şi ştiinţa
Preot Gheorghe Calciu


Înainte de a ataca raportul actual dintre ştiinţă şi religie, dintre ultimele descoperiri ale ştiinţei actuale şi Biblie, în special Apocalipsa, este bine să definim sferele celor două noţiuni. Voi începe cu ştiinţa, care este cel mai comun termen pentru omul contemporan şi, de aceea, cel mai greu de definit, ca toate noţiunile comune cu care operăm în fiecare zi.
Ştiinţa este un domeniu al cunoaşterii sistematice umane greu de definit, fiind una din majorele activităţi ale minţii umane. Din acest punct de vedere, ea se aseamănă cu arta, cu religia sau filosofia. În latină, ştiinţă înseamnă cunoaştere, dar, în accepţie actuală, ea înseamnă numai un anumit tip de cunoaştere.
Treptele ştiinţei sunt: observaţia dirijată, care duce la clasificarea cunoştinţelor, din clasificare se ajunge, prin deducţie, la legi generale, care pot fi aplicate, în continuare, asupra noilor fenomene neprovocate, sau provocate, în sensul experienţei. Dacă legile stabilite nu se aplică noilor observaţii sau experimente, sau dacă duc la erori, se modifică legea conform experienţei noi. Ştiinţa este o cercetare fără limite care trebuie să întrunească asentimentul general al experţilor (cf. Enciclopedia Britanică).
Apocalipsa este mai uşor de definit, ea fiind o carte a Bibliei, făcând parte din Noul Testament, cartea cu care Noul Testament se încheie, de altfel. Numirea vine de la cuvântul grec apokalypsis, care înseamnă REVELAŢIE. Apocalipsa este scrisă de Sf. Evanghelist Ioan, cam prin anul 95 sau 96, sub inspiraţia Duhului Sfânt şi ea este cea mai misterioasă dintre toate cărţile Bibliei, pentru că ea conţine profeţii foarte obscure privind sfârşitul lumii. De aceea, mulţi se zbat să descifreze sensurile ascunse ale Apocalipsei, unii dintre ei ajungând la aberaţii privind cea dea doua venire a Mântuitorului şi modalitatea în care lumea va lua sfârşit.
Acum, după ce am definit cele două obiecte ale studiului nostru, fixând astfel termenii noţiunilor, putem trece la studiul propus în titlul lucrării, fără teama de a nu înţelege, fiindcă acceptăm toţi acelaşi conţinut al noţiunilor.
Să vedem ce spune Biblia despre începutul şi sfârşitul lumii şi, în paralel, ce spun ultimele „descoperiri ştiinţifice”, despre acelaşi lucru. Apocalipsa explică sfârşitul lumii prin simboluri pe care oamenii s-au străduit să le descifreze, greşind în aproape toate situaţiile. Ştiinţa, acceptând sfârşitul în modul în care Apocalipsa îl sugerează, încearcă să precizeze timpul şi durata sfârşitului, bineînţeles, tot pe baza unor supoziţii, chiar dacă oamenii de ştiinţă le obţin prin simulări la computer.
Deoarece nu numai Apocalipsa ne vorbeşte despre sfârşitul lumii, ci mai găsim referiri şi în alte cărţi, fie la Daniel în Vechiul Testament, fie în cuvântarea eshatologică a Mântuitorului de la Matei, sau în epistole ale lui Pavel, Petru şi alţii, ne vom referi la fiecare dintre ele, de câte ori va fi nevoie.
Ştiinţa crede că universurile s-au născut din supa primordială, adică elementele materiale erau amestecate indistinct şi, în miliarde de ani, elementele s-au separat, s-au aglomerat şi au dat naştere lumii, aşa cum o vedem noi astăzi. O altă teorie afirmă că universul s-a născut din Big Bang, adică dintr-o explozie care a extins materia concentrată în nuclee foarte dense, dând naştere universului şi galaxiilor. Toate acestea sunt simple teorii, imaginate de oamenii de ştiinţă, fie la masa de scris, fie la computer, în ultimele decenii. Se ştie că, pe baza unor programe, poţi introduce în computer orice elemente şi să obţii ceea ce doreşti, formele cele mai fantastice şi mai îndepărtate de realitate, sau forme foarte apropiate de realitate pe care le poţi pune în condiţii fantastice.
Să vedem ce spune Biblia: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul… apoi a zis Dumnezeu: să se adune apele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul… Şi a zis Dumnezeu: să fie luminători pe tăria cerului ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne care să deosebească anotimpurile, zilele şi anii… A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari… şi stelele şi le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului ca să lumineze pământul”(Fac.1:1-17).
Doi astrofizicieni de la Universitatea din Michigan, Fred Adams şi Greg Laughlin, pornind de la premisa că Big Bangul este adevărat, ajung la concluzia că omenirea se va prăbuşi într-o supă finală, după mai multe faze intermediare, în care nu vor mai fi corpuri, ci numai particule împrăştiate: electroni, positroni, fotoni şi neutroni. Toate aceste faze ale istoriei lumii au fost simulate de ei la computer, pornind de la data Big Bangului. Era actuală a lumii se cheamă, dup denumirea dată de ei, Era Steliferoasă, care se caracterizează prin dominanţa energiei stelelor, iar universul apare plin de energia înaltă a galaxiilor.
Acesta este universul nostru descris de Biblie în primul capitol din Cartea Facerii. Semnele timpului sunt net delimitate, după voinţa lui Dumnezeu, ziua şi noaptea se succed cu precizie, anotimpurile sunt marcate. În concepţia simulării la computer, cei doi astrofizicieni ne lasă impresia că, încet-încet, universul se va întuneca dispărând în întuneric. Stephen Maran, de la American Astronomical Society, constată că ceea ce spun Adams şi Laughlin este foarte bine construit, dai numai pe supoziţii; să nu uităm că există o serie nesfârşită de necunoscute care ar putea schimba esenţial scenariul celor doi.
Până aici nu este niciun fel de contradicţie între viziunea biblică a creării lumii şi prezentarea universului actual de către cei doi. Numai că Adams şi Laughlin încep cu Big Bangul pe care trebuie să-l accepţi prin impunerea lor. Descrierea lumii văzute este aceeaşi în Biblie ca şi în scenariul lor. Cei doi astrofizicieni împart istoria lumii în patru ere: Era Steliferoasă (actuală), Era Degenerată (în care toate stelele universului vor arde şi nu vor mai exista decât bucăţi uriaşe de stele, sau chiar stele moarte, cu o masă rarefiată şi cu lumină foarte slabă în jurul lor, mai mult ca nişte corpuri albe); Era Găurii Negre – Black Hole Era – în care toate stelele vor colapsa, nu va mai exista nimic decât o masă densă de obiecte colapsate; Era întunecată, în care găurile negre se vor evapora şi tot ce va mai rămâne din universul nostru de astăzi va fi doar o supă imensă formată din protoni, electroni, fotoni şi neutroni.
Desigur, vor exista o serie de faze intermediare: Era Steliferoasă se va termina atunci când stelele şi sorii – inclusiv al nostru – nu vor mai avea gaze şi vor arde integral. Soarele nostru luminos îşi va pierde lumina şi se va rarefia într-un uriaş corp roşu, apoi va deveni un corp stelar alb şi dens, cam de dimensiunea pământului de azi. Când şi ultima stea îşi va consuma gazul, lumea va intra în Era Degenerată, când prin spaţiu vor pluti bucăţi mari de stele moarte explodate, fără strălucire. În general, aceste corpuri vor cădea în găurile negre care le vor înghiţi, acestea fiind de fapt obiecte colapsate atât de dense, încât gravitatea lor nu permite nici măcar luminii să radieze, de aceea apar ca nişte spaţii absolut negre şi astfel intră în Era Găurii negre. Spre sfârşitul acestei ultime ere, se va petrece cel mai dramatic fenomen. Când particulele elementare numite protoni, care trăiesc în inima fiecărui atom, vor începe să decadă, masa din găurile negre se va împrăştia şi orice viaţă, chiar şi în formele cele mai rudimentare va înceta, pentru că, fără neutroni nu există carbon care este baza vieţii. Era întunecată va fi deci o imensă supă din corpusculi pe care i-am numit şi care se va extinde la infinit, pe o arie „infinit mai mare decât cea pe care o ştim noi acum”, afirmă Adams.
Dacă ne întoarcem la Biblie, vom rămâne surprinşi cât de asemănătoare sunt fazele descrise de Adams-Laughlin, cu fazele prezentate de Biblie, rămânând dar diferenţa esenţială că, în scenariul, lor, Dumnezeu nu are niciun rol şi că sufletul uman nu apare nicicum. Ei admit că viaţa s-ar putea să nu dispară total, ci civilizaţii vor migra în alte spaţii, care mai oferă condiţii de supravieţuire, sau, în ultima era, când nu vor mai exista corpuri, va trebui să se acomodeze la noile condiţii. Cei doi astrofizicieni vorbesc de migraţia vieţii în spaţii paralele, dar nu admit apariţia spontană a vieţii în noile condiţii. Adams şi Laughlin îşi vor publica studiul lor de 68 de pagini, în anul acesta (’97), luna aprilie, în Reviews of Modern Physics.
Adams şi Laughlin se ocupă după afirmaţia lor, exclusiv de evoluţia fizică a lumii, despre viaţă vorbesc absolut incidental. Biblia se ocupă în mod inegal, de fizica universului şi mai pe larg de viaţă, în special de om.
În capitolul 24 al Evangheliei lui Matei, Iisus ţine o lungă vorbire despre sfârşitul lumii, vorbire care este numită Cuvântarea eshatologică a Mântuitorului (eshatologia se referă la cea de-a doua venire a lui Iisus). Mântuitorul face o distincţie netă între semnele sfârşitului Ierusalimului şi cele ale sfârşitului lumii. Vor fi mari persecuţii, ura va creşte între oameni, vor apărea profeţi mincinoşi şi „se va propovădui această Evanghelie în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile şi atunci va veni sfârşitul”(Mt. 24:14).
După această perioadă de strâmtorare, soarele o să se întunece, luna nu-şi va mai da lumina, stelele vor cădea de pe cer şi puterile cerului se vor zgudui. Apoi îndată se va arăta pe cer „semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere multă. Şi va trimite îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui, din cele patru vânturi, de la marginile cerului până la celelalte margini”(Mt. 24:30-31).
Fără îndoială semnul Fiului Omului care se va arăta pe cer, este semnul Sfintei Cruci. În Era degenerată imaginată de Adams şi Laughlin, toate stelele vor arde şi vor cădea din locul lor ca nişte bucăţi mari de materie iar soarele îşi va pierde strălucirea, va deveni roşu, apoi se va restrânge la dimensiunea pământului şi va deveni doar un corp alb, care, în era următoare, a găurii negre, va cădea în întuneric. Iisus spune acum două mii de ani, aproape cu cuvintele celor doi astrofizicieni, cum vor arde stelele, cum va cădea soarele şi cum luna îşi va pierde strălucirea. Oare Adams şi Laughlin au introdus în premisele simulării lor elemente biblice sau ceea ce a spus Hristos se adevereşte peste opoziţia oamenilor de ştiinţă atei?
Tot cei doi spun că civilizaţiile vor migra în spaţii paralele, adică acolo unde viaţa încă va mai fi posibilă. În Biblie se vorbeşte despre un cer nou şi un pământ nou pe care Dumnezeu îl va institui după Judecata din Urmă, în care vor trăi cei drepţi. Fără să vrea, cei doi astrofizicieni vorbesc despre spaţiile în care viaţa va fi posibilă, dar nu dau nicio sugestie cum ar fi acele spaţii şi cum se poate ajunge la ele. Sfântul Apostol Petru, prin inspiraţia Sfântului Duh, ne descoperă cum va fi acest lucru. El se adresează credincioşilor şi repetă, în altă formă, cuvintele Domnului despre strâmtorarea din urmă şi despre apostazia multora care vor întreba cu intenţie rea, unde este făgăduinţa revenirii Domnului pe pământ, din moment ce toţi părinţii care L-au aşteptat au murit. Dar, spune Petru, pământul a răsărit, la început din apă, când Dumnezeu a poruncit apelor să se retragă şi tot prin apă, prin potop, păcatul de atunci a fost înecat, dar cerul şi pământul de acum „sunt ţinute prin acelaşi cuvânt (al Domnului) şi păstrate pentru Focul din ziua Judecăţii şi a pierii oamenilor necredincioşi” (2 Petr. 3:7). Şi mai departe: „Iar ziua Domnului va veni ca un fur; atunci cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface şi pământul, cu lucrurile de pe el, va arde cu totul” (Idem, vers.10)… Aşteptând şi grăbind venirea zilei Domnului, din pricina căreia, cerurile, luând foc, se vor nimic, iar stihiile aprinse se vor topi! Dar noi, aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care să locuiască dreptatea (Idem, vers 10 şi vers 12-13).
Aşadar, şi Sfântul Petru vorbeşte despre arderea stihiilor şi a stelelor, a întregului cer şi a pământului, cu vuiet mare, ceea ce înseamnă că va fi o explozie generală, aşa cum o văd cei doi oameni de ştiinţă, când prin univers vor circula fragmente uriaşe de stele moarte, explodate, în călătoria lor spre gaura neagră care le va înghiţi; dar Dumnezeu va crea ceruri noi şi un pământ nou, potrivit făgăduinţei Sale. În acest pământ nou va locui dreptate, adică cei drepţi, fără nicio răutate. Şi aici există o surprinzătoare asemănare cu supoziţia spaţiilor paralele emisă de Adams şi Laughlin. Numai că spaţiul acesta paralel este creat de Dumnezeu pentru cei drepţi, lucru pe care cei doi oameni de ştiinţă nu l-au gândit sau n-au putut să-l gândească.
În legătură cu acest spaţiu paralel, sau universuri paralele, Ştefan Loupascou, un om de ştiinţă român care a trăit în Franţa, vorbeşte despre ele, sau despre universuri paralele, în sensul de antiunivers, aşa cum vorbeşte despre antimaterie. După el, simplificând lucrurile, antiuniversul este un spaţiul aspaţial mai aproape de Dumnezeu, mai asemănător structurii ideale şi total spirituale a lui Dumnezeu. În acest sens, Loupascou (Lupaşcu) este mult mai aproape de lucrurile spirituale decât sunt cei doi oameni de ştiinţă.
Apocalipsa detaliază mult mai mult decât Petru şi chiar decât Iisus în cuvântul eshatologic. Prezentând istoria sfârşitului lumii, Sfântul Ioan pune mereu în paralelă cerul lui Dumnezeu şi pământul oamenilor, după mai multe nenorociri trimise asupra pământului, din cauza păcatelor oamenilor, după războaie în cer şi pe pământ, toate prezentate prin simboluri greu de descifrat şi de înţeles, care se întind pe 19 capitole, cu capitolul 20 începe Judecata din Urmă, expusă, în majoritate, tot prin simboluri. La versetul 11, autorul spune: „Am văzut apoi un tron mare, alb şi pe Cel Ce şedea pe tron, iar dinaintea feţei Lui, pământul şi cerul au fugit şi nu s-a mai găsit loc pentru ele”.
Fără îndoială că această fugă înseamnă focul care va arde stihiile şi faptul că nu se mai găseşte loc pentru ele – topos – se referă la descompunerea lor totală, după prăbuşirea în gaura neagră. Sfântul Ioan adaugă: „Şi am văzut un cer nou şi un pământ nou, căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut şi marea nu mai este”(Apoc. 20:1).
Ceva mai sus, analizând scenariul lui Adams şi Laughlin, am văzut că atunci când substanţele gazoase vor arde, mările se vor evapora, ceea ce spune şi Sfântul Ioan în acest verset. Cerul cel nou şi pământul nou este universul paralel purificat prin ardere de Dumnezeu, cum am mai spus, pentru cei drepţi. Aşadar, nu este vorba de o nouă creaţie, ci de o purificare a ceea ce prin păcat, fusese degradat.
După instalarea Împărăţiei lui Dumnezeu, probabil că materia îşi va urma cursul ei spre dispariţie, dizolvându-se în supa finală, aşa cum ne-o prezintă scenariul celor doi astrofizicieni. Sfinţii Părinţi spun că toate lucrurile tind spre sursa lor de origine.
Lumea a apărut din nimic şi se va întoarce în nimic atunci când Dumnezeu îşi va retrage pronia Lui.
Dumnezeu, prin cuvânt a creat lumea materială neorganizată: „Totul era netocmit şi gol”, apoi a organizat lumea aşa cum o vedem astăzi, eră numită de ce doi Steliferoasă. Cred că nu este imposibil ca materia, înainte de a se reîntoarce în nimic, să revină la forma ei iniţială, „netocmită şi goală”, supa primordială, după care intră în nefiinţă. Dar Sfânta Scriptură nu este scrisă pentru materia moartă şi pentru stihii, ci pentru oameni. De aceea, după instalarea celor buni în Împărăţia lui Dumnezeu - cer nou şi pământ nou - istoria materiei devine caducă.
Vor trăi numai spiritele noastre, sufletele celor buni, în fericire eternă, în forme spiritualizate. În timp ce materia va merge treptat spre nimicire şi dispariţie în nefiinţa de unde a fost adusă la fiinţă, prin cuvânt, de Dumnezeu, sufletele noastre eliberate de griji şi de orice constrângeri materiale, vor trăi în fericire sufletească şi în contemplarea Sfintei Treimi.
N.B. datele ştiinţifice ale acestui studiu se bazează pe articolul doamnei Kathy sawier, publicat în Washington Post, Joi, 16 ianuarie 1997, p. A3
Buletinul Parohiei Holy Cross Romanian Orthodox Church, vol. III, nr.2, Febr., 1997 / Revista ATITUDINI Nr 6 / Blog Roncea

No comments: