Friday, June 26, 2009

THEODOR CODREANU despre "SALVATORII NATIEI": Manolescu, Patapievici, Plesu, Nemoianu, Tismaneanu, Boia, eiusdem farinae

Salvatorii natiei sunt inepuizabili. De vreo sută cincizeci de ani ei dau lectii poporului român de ce si cum e „subdezvoltat”, de ce si-a „ratat” istoria etc. Fireste, nu si-au consumat energia nici după 1989. Ba, dimpotrivă, sunt la fel de activi ca pe vremea comunismului, lăsându-ne muti de admiratie in fata clarviziunii lor providentiale. Sunt, fireste, intotdeauna la putere, dar acum dau impresia că se află in opozitie. }in sub control mass-media, iar cei mai multi au devenit si tele-intelectuali. Sunt ceea se numeste vip-uri. Formează constiinte.

Dar ce e curios e că, având atâta putere si atâta audientă natională si internatională, ei dau vina (pentru dezastrele de azi si de ieri) tot pe poporul român, pe „metehnele” lui si pe trecutul lui. Ca elite formatoare ce sunt, isi dau intâlnire nu doar la televiziune, ci si-n presa scrisă. De pildă, recent, s-au intâlnit in paginile Cotidianului, animati de un domn pe nume Silviu Mihai, sub genericul Catalogul ideilor care au tinut România pe loc (941 vizualizări, 19 decembrie 2005). Aflăm cu uimire că România a fost tinută in loc de un catalog al ideilor, comparabil cu celebrul catalog al corăbiilor din Iliada lui Homer. Incercăm să decriptăm in care loc anume a fost tintuită România. Bănuim că in cel numit carpato-danubiano-pontic. Numai că dascălii nostri se-nsală când decid că România a stat pe loc, fie si prin faptul că de la vechiul regat s-a extins ca Românie Mare după primul război mondial, pentru ca să devină Românie medie după ultimul război mondial. Insă, după o vagă bănuială, salvatorii natiei sunt cu mult mai subtili si, foarte probabil, se referă la un anume nivel economic „incremenit”, adică tintuit in loc de acel set de idei. Asadar, o Românie moartă, sau poate in perpetuă stare muribundă, de vreme ce catalogul de idei se datorează, in cea mai mare măsură, „cadavrului din debara” (H.-R. Patapievici), pe care, thanatofili, românii refuză să-l ingroape. Un cadavru cu numele Eminescu le-a lăsat românilor un odios catalog de idei, pe care urmasii acestuia l-au completat cu alte câteva. După socoteala celor de la Cotidianul, ar fi cam opt idei ucigase, care au făcut imposibil progresul României:
1) exceptionalitatea; 2) mesianismul; 3) degradarea patriotismului in fudulie provincială; 4) euforia naufragiului; 5) autenticismul etnic; 6) colectivismul; 7) antiindividualismul; 8) rezistenta prin cultură. Un amestec, să recunoastem, cam derutant, dacă tinem seamă că salvatorii militează sub stindardul a ceea ce se numeste, in limbaj postmodernist, political correctness. Deruta e si mai mare de indată ce constati că ideea rezistentei prin cultură este opera originală chiar a salvatorilor, care, de 16 ani incoace, se mândresc cu o asemenea formă de „disidentă” care le-a permis să pună mâna pe toate institutiile de cultură, pe edituri si pe reviste. In schimb, Paul Goma, care n-a incăput in România ca să „reziste prin cultură”, e făcut, după 1989, praf si pulbere, acuzat de intolerantă eminesciană. Căci acesta-i adevărul: Eminescu n-a rezistat prin cultură, ci a atacat de-a dreptul sistemul, intr-o vreme când asa ceva mai era posibil, dar nu atât de „posibil”, incât să scape nepedepsit, atât de către contemporani, cât si de actualii salvatori care se iluzionează a-i fi pus „cadavrul in debara”.

Asa stând lucrurile, descoperim uimiti că acest fudul catalog de idei nu este opera nici a lui Eminescu si nici a posteritătii sale, ci, pur si simplu, a fost scornit ad-hoc chiar de către salvatori! Oricare dintre cele opt idei n-are rădăcină in poporul român, ci sunt opera directă a salvatorilor miticisti, a elitelor politice, scornite tocmai pentru a-si legitima ruptura profundă de soarta neamului. Salvatorii sustin că setul de idei a barat progresul României. Ei vorbesc de progresul cu orice pret, vorba lui Catavencu, dar ideologia postmodernistă pe care o slujesc azi a eliminat conceptul de progres din arsenalul paradigmei. Siretenia, va să zică, este fără margini. Dacă poporul român s-a opus progresului, inseamnă că el a fost de la bun inceput un popor, prin excelentă, „postmodernist”! Si faptul ar trebui să-i umple de mândrie patriotică „neprovincială” pe salvatorii natiei. Totusi, ei se-ntristează. Dar se-ntristează cu adevărat? Mai mult decât a făcut-o Eminescu?

Ajunsi in acest punct apoteotic-catastrofal, să luăm in serios si alte idei din catalog. Serban Papacostea, intre ceilalti, o spune de-a dreptul că marele vinovat pentru obstacularea progresului in România este Eminescu. Vina lui cea de neiertat e că era convins că „ne stă cel mai bine in itari”, „iar viziunea lui (ităristă, n.n.) a produs intârzieri in procesul de modernizare”. Stie toată lumea că Eminescu purta itari, cum il arată si pozele, si listele de rufe date la spălat, publicate de D. Vatamaniuc! Un mai vechi admirator al poetului, Virgil Nemoianu, crede că istoria negativă a României se datorează nu numai lui Eminescu, ci si lui Caragiale. Până mai deunezi, Caragiale era contrapus lui Eminescu, in postură de exemplu pozitiv. Acum e si el de aceeasi teapă cu Eminescu: „Nocivi sunt Eminescu si Caragiale”. Ce-i drept, observă cu finete si cu largă ingăduintă Virgil Nemoianu, „Negativitatea lor nu e intentionată”, ci involuntară, ca expresivitatea lui Eugen Negrici, ceea ce este, desigur, si mai grav. Ce e rău in Caragiale? Râsul. Subtilitatea se accentuează: râsul e un alibi: „Râdem nitel si astfel ne vindecăm si ne purificăm de toate turpitudinile, nu-i asa?” Dar dacă nu-i asa?! Dar dacă râsul lui Caragiale nu e postmodernist? Dar dacă râsul lui Caragiale nu e pură parodie, nu e zeflemeală si simulacru, toate dragi postmodernitătii? Dacă dincolo de aparente e tragedia, cum a sesizat Eugen Ionescu?

Fireste, in context, Eminescu e si mai vinovat in ochii lui Virgil Nemoianu, cu toate că vinovătia ii vine tot din… talent, ca si lui Caragiale. Poetul ne-ar fi instalat, prin forta talentului, intr-„un fel de utopism paradiziac, o nostalgie nesătioasă, un sentimentalism al trecutului, un exclusivism eliminatoriu al prezentului, un refuz al viitorului, o mitologie artificială si până la urmă, malefică”.
Nu cumva malefică e lectura eminesciană a lui Virgil Nemoianu? Nimic mai străin, de Eminescu, decât orice utopism, decât aceste etichetări mustind de ideologie si de aversiune, care pot părea irationale, dar care sunt, in realitate, deliberate, dat fiind că Virgil Nemoianu isi contrazice propria doctrină (din O teorie a secundarului), cum am demonstrat in cartea mea Transmodernismul (Editura Junimea, Iasi, 2005).

Vladimir Tismăneanu e inversunat, ca mai toti elitistii, impotriva nationalismului românesc, desi, in realitate, nationalismul românesc e tot o inventie, fiindcă oricând se poate demonstra că nationalismul la români e mai mult vorbit decât faptic. Din acest punct de vedere, nationalismul românesc e dintre cele mai slabe din lume, neputându-se nici pe departe compara cu cel al marilor natiuni europene, dar nici cu al ungurilor, al evreilor, al croatilor, al rusilor, al ucrainenilor etc. Dacă românii ar fi fost un popor nationalist, astăzi ar fi fost la fel de temut si de respectat ca Rusia, Germania, Marea Britanie sau Franta. Insă salvatorii sunt de o subtilitate perversă: desi stiu adevărul, ei vor ca România să rămână la fel de slabă, sub pretextul că o vor „tare”. Dar tăria ti-o dă constiinta natională iar nu slugărnicia incumbată de elitele politice. Tismăneanu regretă că din comunism a dispărut spiritul internationalist (teză trotkistă). S-ar fi ratat, astfel, reconstructia României, a Europei si a lumii. El mai recurge, pentru aceasta, la o altă viclenie comparatistică: stiind că faimosul Manual de Istorie a R.P.R. semnat de Mihail Roller e compromis definitiv, se grăbeste să pună semnul de egalitate intre respectivul manual si cartea lui Nichifor Crainic Etnocratie si ortodoxie !

Triumfalismul ideologic al salvatorilor jubilează in fata tezei exceptionalismului românesc. Ea este acreditată nu numai de Lucian Boia, dar până si de Andrei Plesu sau de Sorin Antohi. Suntem unici ! ar striga la fiecare pas românii. Câti tărani or fi strigat astfel in vreo două mii de ani? Dacă vreun zărghit strigă asa ceva, strigă oare toti românii? Strigând asa, zic salvatorii, românii pretind „drepturi suplimentare” fată de alte neamuri. Si mai pretind o „misiune specială”! Doamne fereste! Noi vedem, nu de azi, de ieri, cum altii vor „drepturi suplimentare” in raport cu poporul român. Le-au avut cu vârf si indesat. Si le mai au. Oare pe ce lume trăiesc salvatorii? S-apoi, cu un strop de simt realist, de ce n-am recunoaste că si românii sunt unici ca popor si ca indivizi ? Suntem români si punctum! cum a zis poetul. Si tot el a observat că nu omul este măsura tuturor lucrurilor, cum spusese Protagoras, ci fiecare lucru isi are propria măsură. Stiinta a confirmat-o demult. Până si vocea unui individ este unică. Ce-ar fi să i se spună d-lui Boia că nu este Boia, ci altceva: o muscă, un casalot sau, de-a dreptul, Mihail Roller? Oare nu s-ar supăra? Petre Tutea zicea că inainte de a fi om este român, si incă românul intr-un unic exemplar Petre Tutea! Si de ce n-ar fi asa, de ce ar fi cum au decretat comunistii? Adică aceia care l-au eliminat pe Tutea din viata publică, frângând un destin, aceia care i-au contestat calitatea de român, vrând să-l transforme intr-un „om” generic, fără identitate. D-l Boia pretinde că poporul român, având constiintă proprie, este prizonierul „ideii autohtoniste potrivit căreia românii ar fi de altă esentă decât altii, ceea ce a riscat să ne pună in afara istoriei normale”. Gogosi! Francezii, recunoscându-se francezi, adică de altă „esentă” decât italienii, n-au riscat să se pună in afara istoriei. Dacă ar cunoaste ontologia arheului eminescian, d-l Boia ar vedea cum logica lui exclusivistă este contrazisă de logica trivalentă a vagului (Constantin Virgil Negoită), de logica identitătii numerice care implică in simultaneitate identitate si diferentă, concepte familiare si paradigmei postmoderne, in numele căreia militează, ocultând-o!
Theodor Codreanu
Via http://www.vlad-mihai.blogspot.com/


No comments: