Pages

Tuesday, May 19, 2009

DOCUMENT Strict Secret de importanţă deosebită, reconstituit: Intervenţiei Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia, România, Iugoslavia şi Austria

Date şi informaţii privind pregătirea intervenţiei Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia, România, Iugoslavia şi Austria

REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMANIA
Strict secret de importanţă deosebită

Exemplar unic
CONSILIUL SECURITATII STATULUI
(Document reconstituit)

Tovarăşului
Nicolae Ceauşescu,
Secretar general al Partidului Comunist Român,
Preşedinte al Republicii Socialiste România,
Comandant Suprem al Forţelor Armate,

Raportăm:

S-au obţinut informaţii, confirmate de mai multe surse sigure, din care rezultă iminenţa unei invazii militare a forţelor armate ale U.R.S.S., Bulgariei, R.D. Germana şi Poloniei şi Ungariei împotriva Cehoslovaciei, României şi Iugoslaviei „pentru restabilirea ordinii socialiste”.
Hotărârea a fost adoptată în cadrul „Comitetului politic” al şefilor statelor membre ale Tratatului de la Varşovia, la care au participat numai conducătorii de partid şi de stat care au dat curs invitaţiei lui Leonid Ilici Brejnev să efectueze concediul în Crimeea.
Imediat după adoptarea hotărârii politice menţionate, L.I. Brejnev i-a convocat pe Yuri Andropov, preşedintele Comitetului Securităţii Statului, mareşalul A. Greciko, ministrul apărării al U.R.S.S. şi mareşalul I.I. Yakubovski, Comandantul şef al Forţelor Unite ale Tratatului de la Varsovia, cărora le-a precizat că:
- deviaţionismul din Cehoslovacia, România şi Iugoslavia a devenit periculos pentru unitatea sistemului mondial socialist;
- conducerile partidelor din ţările respective s-au dezis de marxism–leninism, pe care îl interpretează sectarist, împotriva internaţionalismului socialist;
- Dubcek, Ceauşescu şi Tito nu mai pot fi toleraţi, ei trebuie izolaţi în propriile partide, care să fie ajutate să-şi impună conducători fideli principiilor marxist-leniniste;
- evoluţiile de la Praga, din zilele ce urmează, s-ar putea sa impună restabilirea ordinii prin intervenţia armată a Tratatului de la Varşovia, pentru apărarea cuceririlor socialiste ale popoarelor ameninţate de aventurismul reformator al unor conducători care subminează coeziunea şi securitatea ţărilor socialiste;
- trebuie acţionat neîntârziat în direcţia celor hotărâte.
Datele obţinute suplimentar de sursa noastră din interiorul Statului Major al Comandamentului Forţelor Unite al Tratatului de la Varşovia indică elaborarea planurilor de operaţii pentru acţiuni militare în trei etape: august – Cehoslovacia; septembrie-România şi, după doua-trei săptămâni, Iugoslavia, cu luarea în calcul şi a „reparării erorii strategice de retragere militară din Austria”.
Forţa de intervenţie se va baza, în prima etapă, pe cca. 20-23 de divizii sovietice şi câte 1-2 divizii din partea fiecăruia dintre statele participante. Pentru etapa a doua sunt planificate 10-12 divizii sovietice şi cate 2-3 divizii din Bulgaria, Ungaria şi, în rezervă 1-2 divizii est-germane şi poloneze
S-au luat măsuri intensificate de control a evoluţiei situaţiei politico-militare şi operative de securitate în toate spaţiile externe, inclusiv de sensibilizare a relaţiilor de sprijin de care dispunem, în vederea obţinerii susţinerii politice la nivel înalt din partea unor şefi de state şi guverne influenţi.
Vom raporta de urmare.

Preşedintele Consiliului Securităţii Statului
Ion Stănescu
Nr.000189
03 august 1968

EXTRAS din

TRAIAN VALENTIN PONCEA
AUREL I. ROGOJAN

ISTORIE GEOPOLITICĂ ŞI SPIONAJ
ÎN BALCANII DE VEST
*
ORIGINILE, EVOLUŢIA ŞI ACTIVITATEA STRUCTURILOR SECRETE DE INFORMAŢII ÎN SPAŢIUL ETNICO-GEOGRAFIC AL SLAVILOR MERIDIONALI
*
IUGOSLAVIA VERSUS ROMÂNIA ÎN RĂZBOIUL DIN UMBRĂ

No comments: