Wednesday, February 3, 2010

BADIA OGORANU SI REZISTENTA ANTICOMUNISTA la Festivalul de Film de la Berlin. „Portretul luptătorului la tinereţe“ al regizorul Constantin Popescu jr pune colimatorul pe comunisti

Povestea Grupului Gavrilă primul film al trilogiei „Apoape linişte“ despre Rezistenţa Anticomunistă. „Portretul luptătorului la tinereţe“ a fost selectat şi va fi prezentat la Festivalul Filmului de la Berlin. Regizorul Constantin Popescu jr. a relatat în exclusivitate pentru Monitorul de Făgăraş greutăţile prin care a trecut pînă la realizarea peliculei. Ion Gavrilă Ogoanu este interpretat de actorul Constantin Diţă.  Personajele au numele reale ale luptătorilor anticomunişti ai Grupului Gavrilă care au activat în Munţii Făgăraşului

     Filmul de lungmetraj „Portretul luptătorului la tinereţe“ a fost selectat şi va fi prezentat la Festivalul Filmului de la Berlin care se va desfăşura în perioada 11-21 februarie 2010. Este unul dintre filmele româneşti cele mai aşteptate în cinematografe încă din toamna anului trecut. Subiectul este unul de excepţie şi se referă la activitatea grupului de partizani din Munţii Făgăraşului condus de Ion Gavrilă Ogoranu.

Regia şi scenariul sînt semnate de Constantin Popescu jr, reprezentant al noului val de regizori. Foştii luptători anticomunişti vor fi interpretaţi, într-o distribuţie exclusiv masculină, de către actori tineri precum Constantin Diţă aflat la primul său rol principal într-un lungmetraj, Alin Mihalache, Cătălin Babiuc, Vasile Calofir, Bogdan Dumitrache, Alexandru Potoceanu şi Mihai Constantin. La Festivaul Filmului de la Berlin, „Ursul de Aur“, „Portretul luptătorului la tinereţe“ va fi prezentat la secţiunea „Forum“.

Drama luptătorului anticomunist
 
     “Portretul luptătorului la tinereţe” este prima parte a trilogiei „Aproape linişte” al cărui subiect îl constituie lupta anticomunistă din România. În această primă parte, regizorul Popescu a ales să prezinte activitatea Grupului Gavrilă din Munţii Făgăraşului. Conform relatărilor regizorului, nu lipsesc din scenă cele mai dure momente ale luptei anticomuniste ale Grupului Gavrilă. Nefericitul eveniment petrecut în curtea lui Olimpiu Borzea din Viştea de Jos cînd Remus Sofonea, zis Brâncoveanu, din Drăguş s-a împuşcat, iar Laurean Haşu, zis Leu, din Breaza, a fost rănit grav de glonte. A fost încrustată pe pelicula filmului o scenă dramatică dată de confruntarea luptătorilor cu trupele de securitate într-un şopron din Ileni în care a fost implicat Toma Pirău, zis Porâmbu. Partea a doua a trilogiei care se va denumi „Elisabeta“ se va referi la activitatea revoluţionară a Elisabetei Rizea şi a soţului ei Gheorghe Rizea. Ultima partea cea care a dat denumirea trilogiei „Aproape linişte“ se va referi la lupta dusă de fraţii Arnăuţoiu de pe versantul sudic al Munţilor Făgăraş, grupul denumit „Haiducii Muscelului“. Regizorul Constantin Popescu jr. a stat de vorbă cu Monitorul de Făgăraş, oferind, în exclusivitate, povestea filmului „Portretul luptărorului la tinereţe“. Totodată a acceptat, ca după „Ursul de Aur“ de la Berlin să prezinte filmul, în premieră, şi la Făgăraş, acţiune organizată de Monitorul de Făgăraş.


„O lume care m-a impresionat prin puterea tăcerii ei“
     „Portretul luptătorului la tinereţe"este primul film din cele trei pe care intenţionez să le regizez despre rezistenţa anticomunistă. Primul film prezintă grupul de partizani conduşi de Ion Gavrilă Ogoranu, al doilea film va fi povestea Elisabetei Rizea, iar al treilea prezintă grupul de partizani conduşi de fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu. Cred că este important să discutăm despre perioada anilor '50 şi despre grupurile de partizani români, chiar dacă unele dintre nume sînt, într-un fel sau altul, mai puţin cunoscute ori într-o oarecare măsură controversate. Decizia de a face acest film nu a fost uşoară. Am luat-o greu, pentru că nu ştiam multe lucruri despre acea perioadă. Nu mă identificam cu o imagine pe care nu o înţelegeam. Am citit însă lucruri care m-au zdruncinat. Exemple despre oameni care au suferit cumplit şi care şi-au dedicat viaţa unei idei mai întâlnisem, dar păreau în mintea mea doar nişte personaje şi atât. Oamenii despre care am citit au rămas vii în mintea mea mult după ce am închis cărţile, chiar dacă ştiam că aproape niciunul nu mai era în viaţă. Poveştile lor au reuşit să mă facă să-mi pun întrebări legate de curaj, rezistenţă, eroism şi despre puterea de a îndura. Ce simţeau, cum trăiau, ce tristeţi ori frustrări au adunat în toţi anii aceia, cât de singuri s-au simţit, cât de greu le-a fost? Ce i-a determinat să nu accepte, să ia deciziile pe care le-au luat? Aş fi fost oare în stare să mă comport asemeni lor, în condiţii asemănătoare măcar? Mi se pare şi astăzi atât de greu de înţeles puterea lor interioară, caracterele lor tari (şi peste ani va fi la fel, sunt sigur, am să mă tot întreb lucrurile astea). Nu ştiu dacă am priceput pe deplin totul, mă îndoiesc. Nu sunt întru-totul de acord cu toate hotărârile lor ori cu toate opţiunile lor. Dar măsura în care au acceptat să lupte şi să dea piept cu necunoscutul m-a făcut să mă hotărăsc să spun aceste poveşti, aşa cum m-am priceput mai bine. Acestea au fost câteva dintre motivele care m-au îndemnat să fac acest film. Au urmat apoi luni de documentare, vizionări de filme de arhivă şi interviuri, poveşti despre canal şi despre grupurile de rezistenţă, anchete, stenograme. Am descoperit o lume care îmi era străină, dar care m-a impresionat prin puterea tăcerii ei. Nişte oameni care au suferit într-o tăcere adâncă, într-o linişte aproape desăvârşită, fără să se bată cu pumnul în piept şi care au murit (mulţi dintre ei) neştiuţi de nimeni, îngropaţi de securitate în locuri rămase până astăzi necunoscute“ a povestit regizorul Constantin Popescu jr. pentru Monitorul de Făgăraş.

Este un film despre demnitate
 
     „Am hotărât să fac un film despre nişte tineri, nu neapărat despre o ideologie. Despre anii deciziilor ciudate, grăbite, dar poate fundamentale şi drepte. Despre demnitate, despre puterea unui om de a face ceea ce crede de cuviinţă, în viaţă, aşa cum îi dictează conştiinţa şi buna măsura a lucrurilor, valori pe care le întâlnesc astăzi atât de rar, cu adevărat, în jurul meu. Cu siguranţă, filmul va fi o experienţă diferită. Ne-am străduit, toată echipa, (în primul rând actorii, care m-au sprijinit enorm şi cărora le mulţumesc pentru răbdare şi abnegaţie) să facem ceva diferit, care să impresioneze, într-un fel sau altul, dar fără să inovăm, de fapt. Rămâne de văzut dacă am reuşit sau nu.
Filmul nu este realizat într-o manieră tradiţională. Este cinema-ul meu şi nu ştiu cum o să fie acceptat de către public. Este o privire personală asupra acelei perioade, nu este o imagine hagiografică şi nici un bestiar. M-am străduit să fiu onest, cum spuneam şi să redau faptele, nimic mai mult, fără să comentez, fără să judec. Întâmplările sunt în proporţie de peste 90% autentice, am intervenit cât se poate de puţin asupra lor, asupra locurilor unde s-au petrecut şi pe cât posibil am păstrat anotimpul şi datele reale. Schimbările pe care le-am făcut în poveste apar din raţiuni de producţie, pur şi simplu. Cu toate că producătorul filmului (Titi Popescu, tatăl meu) a fost mai mult decât înţelegător şi m-a sprijinit din răsputeri (ca şi domnul Mihai Constantinescu, vicepreşedintele AFDPR), timpul, programul actorilor şi partea financiară a producţiei nu ne-au permis, uneori, să filmăm tot ce mi-am propus. Filmările au durat mult, din primăvara anului 2008 până în primăvara anului 2009, cu întreruperi, desigur. Am filmat în apropierea Braşovului, Făgăraşului, Sibiului şi în Bucegi. A fost o producţie dificilă, cu peste o sută de actori şi peste trei sute de figuranţi. Costumele şi toate armele sunt strict autentice, din perioada respectivă, ba chiar am avut parte de un ajutor nesperat din partea rudelor unora dintre luptători care ne-au ajutat cu haine autentice din vremurile acele şi cu sprijinul lor moral, în unele locuri pe unde am filmat“a adăugat regizorul.

„N-am făcut filmul cu gîndul la vreun festival“
 
     „Occidentul a mai văzut, însă, astfel de filme, poate mai bine realizate şi cu buget mai mare decât am avut eu. În afară de asta, filmul va putea fi judecat cu adevărat doar atunci când vor fi gata şi celelalte două părţi, pentru că pe de-o parte personajele din cele trei filme interacţionează, se regăsesc din poveste în poveste şi pe de altă parte pentru că stilistic, vizual şi narativ filmele vor fi foarte diferite între ele, astfel că experienţa cinematografică va fi completă doar atunci când vor putea fi vizionate toate trei. Nu am făcut filmul cu gândul la vreun festival. A fost o mare surpriză pentru mine să aflu că am fost selecţionat în Forum-ul Berlinalei. Am vrut să vorbesc despre o parte a istoriei cunoscută mai puţin, cum spuneam, dar maniera în care am realizat filmul este una dificilă. Totul este oarecum supărător, poate chiar agasant la acest film. Solicită atenţia spectatorului din multe puncte de vedere. Dar aşa am dorit să fie, pe de o parte pentru că nu cred că pot privi lejer şi cu umor un astfel de subiect, pe de altă parte pentru că asta este impresia cu care am rămas după lunile de lectură a unor arhive şi a materialelor memorialistice. Nu am reţinut doar imagini, ci şi senzaţii, o suită de fragmente, mai mult sau mai puţin impresionante, unele supărătoare, de care nu reuşeam să scap, altele mai puternice, altele agasante. Ei bine, amestecul acesta de imagini, sunete şi senzaţii mi-a dictat cum ar trebui să arate filmul. Şi recunosc că nu este uşor de privit, în primul rând pentru că este ceva mai lung, nu pentru că ar fi violent sau agresiv. Cred că este un film care va intriga, cu siguranţă. Dar dacă poate răspunde unor întrebări, este îndeajuns“ povesteşte tînărul regizor.

Personajele filmului au numele reale ale luptătorilor
 
     „Am încercat să folosesc actori tineri în distribuţie, oameni care să aibă vârsta luptătorilor la vremea aceea, lucru care m-a ajutat foarte tare. I-am rugat să se folosească şi de propriile lor personalităţi în conturarea fiecărui personaj în parte şi acest lucru a dat o notă proaspătă, veridică, în multe ocazii, secvenţelor filmate. Am încercat să imaginez, pornind de la fotografiile pe care luptătorii şi le-au făcut în păduri, o imagine cât mai exactă a acelor zile şi nopţi grele prin care au trecut. Am folosit şi peliculă alb-negru, pe 16 mm, care să aducă o imagine şi mai aproape de nişte momente îndepărtate în timp, dar puternice. Lipsa sonorului, în anumite momente, marchează şi mai puternic momentele triste. Am încercat să imaginez şi unele momente în care zâmbeau, râdeau şi se simţeau liberi, tineri şi puternici, dar şi momentele de singurătate şi dezamăgire, momentele în care aproape că nu mai vedeau ieşirea din acest infern. Am folosit în film numele reale ale luptătorilor, dar am modificat biografiile lor şi unele dintre locurile unde s-au întâmplat unele dintre evenimente. La urma urmelor este un film inspirat de întâmplări reale, dar este o operă de ficţiune. Subiectul are un specific local, nu ştiu câtă lume este interesată de un asemenea subiect, abordat într-o manieră frustă, simplă şi directă. Mă refer în primul rând la publicul european, nu la cel din ţară. Dar poate mă înşel şi filmul va prinde. Poate că lumea va fi curioasă. Naraţiunea nu este neapărat lineară, clasică, nu este nici un film de acţiune, nu urmăresc cu obstinaţie un singur personaj, ci un grup de oameni, filmul este portretul unui grup, al unei perioade, al unei senzaţii, nu al unui personaj, e dificil de explicat. Am în permanenţă îndoieli în privinţa muncii mele, aşa că mi-e greu s-o calific just sau s-o descriu“ spune regizorul.

„Am prezentat o bucată din istoria ţării mele“
 
     Ştiu că unii poate nu vor fi de acord cu unele secvenţe, cu unele hotărâri regizorale pe care le-am luat. Dar povestea aceasta a trecut prin mine, unele lucruri le-am înţeles dincolo de rândurile cărţilor pe care le-am citit despre rezistenţa armată anticomunistă din România. Şi reprezintă şi punctul meu de vedere. Mai sunt puţini dintre cei care cu adevărat ştiu sau înţeleg cum a fost atunci. Mărturisesc că aştept cu emoţie premiera filmului. Mi-e tot timpul teamă că lumea va spune că lucrurile nu au stat aşa. Dar munca la acest film a fost cel mai dificil lucru pe care l-am făcut până acum şi sper ca imaginea mea despre anii aceia şi despre evenimentele acelea să nu fi fost una greşită. Şi dacă este aşa, filmul acesta nu este decât un prim pas. Poate cei care se vor apleca asupra acestor poveşti, peste ani, vor reuşi să afle mai multe şi să înţeleagă - poate mai bine decât am făcut-o eu - aceste întâmplări dramatice.
     Consider că am făcut un film onest, fără părtinire, neatins de patimă. Am prezentat o bucată din istoria ţării mele despre care eu unul nu ştiam mai nimic cu şase ani în urmă. Am încercat, după puterile mele, să arunc o privire obiectivă şi liniştită asupra unor momente învăluite într-o aură de necunoaştere dintr-o perioadă neliniştită a istoriei. Măsura în care am reuşit rămâne sa fie luată în seamă sau nu. Cred că este, însă, un început. Şi asta este bine. Şi mai cred că dincolo de orice discuţii sau opinii, multora dintre cei care au rezistat cu arma în mână în munţi trebuie să le fim cu toţii recunoscători, fie şi numai pentru demnitatea de care au dat dovadă în viaţă“şi-a încheiat povestea în exclusivitate pentru Monitorul de Făgăraş, regizorul Constantin Popescu.

Luptătorii din munţi, Grupul Gavrilă
 
Ion Gavrilă Ogiranu, zis Moşu
Remus Sofonea, zis Brâncoveanu
Laurean Haşu, zis Leu
Gheorghe Haşu, zis Ghiţă
Andrei Haşu, zis Baciu
Ion Chiujdea, zis Profesorul
Toma Pirău, zis Porâmbu
Victor Metea
Jean Pop, zis Fileru
Nelu Novac
Gelu Novac
Silviu Socol
Ion Ilioi
Nicolae Mazilu
Ion Mogoş


Sursa si comentarii: Monitorul de Fagaras

1 comment:

David Popa said...

Demult asteptam un film despre rezistenta anticomunista in munti. Sunt entuziasmat sa descopar ca se fac 3. Abia astept sa-l vad, sper sa vina in cinemauri in tara cat mai repede.

De asemenea, trebuiesc reeditate urgent cartile lui Ion Gavrila Ogoranu.