Tuesday, February 2, 2010

CANONIZAREA LUI EMINESCU. O propunere-surpriza adresata Patriarhului Daniel. Scrisoarea Ligii Scriitorilor din Romania catre Sinodul BOR

Liga Scriitorilor din România a cerut Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, canonizarea poetului Mihai Eminescu ca sfânt în calendarul ortodox român.
Într-o scrisoare adresată, marţi, Patriarhului Daniel, Liga Scriitorilor din România spune că speră că propunerea "va găsi ecoul cuvenit la Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, pentru a-l aşeza pe Mihai Eminescu la locul cuvenit în calendarul Sfinţilor Ortodocşi Români".
Potrivit reprezentanţilor Ligii, Eminescu merită canonizat din mai multe motive, printre care se numără şi faptul că din cele 46 de volume cu aproximativ 14.000 de file scrise de poet şi aflate la Academia Română "răzbate spiritul naţional-ortodox".
"Mihai Eminescu se trage dintr-o familie ortodoxă, căminarul Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, provenea dintr-o familie de ţărani români-ortodocşi din nordul Moldovei şi Raluca Eminovici, mama poetului, născută Jurascu, era ortodoxă", se arată în solicitare.
De asemenea, Liga Scriitorilor din România a precizat că Mihai Eminescu a urmat, între anii 1858-1860, şcoala primară National Hauptschule (Şcoala Primară Ortodoxă Orientală) din Cernăuţi şi că, în poeziile şi articolele de presă, în căutări ştiinţifice şi studii filosofice, "Eminescu reaminteşte, mereu, de prima imagine văzută la naşterea sa, un Hristos blând şi iubitor, luminat la chip de o lumină de candelă".
"Mihai Eminescu a scris multe poezii cu temă religioasă şi a introdus în literatură noastră limba literară, care şi-a găsit sălaş şi în Biserica Ortodoxă Română. În întreaga operă a poetului descoperim fibra morală şi religioasă a neamului nostru, iar poetul naţional a devenit simbolul spiritualităţii româneşti în sânul căreia se află ca stâlp al românismului Biserica Ortodoxă Română", se arată în scrisoarea adresată PF Daniel.
Liga Scriitorilor din România are sediul la Cluj-Napoca şi numără peste 300 de membri.
Mediafax 

UPDATE: Scrisoarea Ligii Scriitorilor din Romania
Astăzi, printr-o scrisoare deschisă adresată Patriarhului Daniel, preşedintele Ligii Scriitorilor din România, poetul Al. Florin Ţene propune canonizarea lui Mihai Eminescu, şi trecerea Poetului Naţional în rândul sfinţilor Bisericii Ortodoxe Române. Redăm integral scrisoarea adresată Patriarhului BOR: ”Prea Fericite Patriarh, vă scriu în numele a peste trei sute de membri ai Ligii Scriitorilor din România, care au hotărât să Vă facem următoarea propunere:
Cunoscând faptul că Poetul Naţional, Mihai Eminescu, este cea mai importantă voce poetică din literatura română, că din cele 46 de volume cu aproximativ 14000 de file, aflate la Academia Română, răzbate spiritual naţional-ortodox;
- având în vedere că se trage dintr-o famile ortodoxă, căminarul Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, provenea dintr-o familie de ţărani români-ortodocşi din nordul Moldovei şi Raluca Eminovici, mama poetului, născută Jurascu era ortodoxă. Familia pe linie paternă cobora din Transilvania de unde emigrase din cauza persecuţiilor religioase;
- cunoscând faptul că Mihai Eminescu, între anii 1858-1860, urmează şcoala primară Naţional Hauptschule (Şcoala Primară Ortodoxă Orientală) , din Cernăuţi;
- că în poeziile şi articolele de presă, în căutări ştiinţifice şi studii filosofice, Eminescu reaminteşte, mereu, de prima imagine văzută la naşterea sa. Fiind vorba de un Hristos blând şi iubitor, luminat la chip de o lumină de candelă. În scrisul său filigranat are trimiteri biblice, pe care nimeni nu a ştiut să le pătrundă cu adevărat: “ce e cugetarea sacră?/carte tristă şi închisă/ce mai mult incifrează/ cel ce vrea a descifra, iar ”Făt Frumos din lacrimă “ este gândit ca o prefigurare a lui Iisu, scris ca o pagină de Scriptură. Folcloristul Tudor Pamfile subliniază că su aceaşi chemare este scris şi “Luceafărul “(“Vas nestricat al Maicii Domnului“). În”Sărmanul Dionis “ descoperim căutarea înfrigurată a lui Dumnezeu şi al Mântuirii, prin sacrificiu şi iubire, nici decum ce spunea George Călinescu că este vorba de “elucubaţi romantice “ ce duc la reîncarnare;
- Mihai Eminescu a scris multe poezii cu temă religioasă, cum ar fi:”Să vie păstorii “,”Rugăciune”,”Rugăciune 1 “,”Rugăciune 2 “,”Rugăciune 3”,”maica Domnului”,”Rugăciune”,(Opere,vol V).
Având în vedere că Mihai Eminescu a introdus în literatură noastră limba literară, care şi-a găsit sălaş şi în Biserica Ortodoxă Română, că în întreaga operă a poetului descoperim fibra morală şi religioasă a neamului nostru, că viaţa întreagă şi-a conscrat-o Adevărului şi Dreptăţii, că Poetul Naţional a devenit simbolul spiritualităţii româneşti în sânul căreia se află ca stâlp al românismului Biserica Ortodoxă Română, propunem:
Canonizarea poetului Mihai Eminescu ca SFÂNT în Calendarul Ortodox Român.
Sperăm că propunerea noastră prin Prea Fericirea Voastră, Daniel, va găsi ecoul cuvenit la Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, pentru a aşeza pe Mihai Eminescu la locul cuvenit în calendarul Sfiinţilor Ortodocşi Români.”

Liga Scriitorilor din România este o asociaţie care cuprinde peste 300 de scriitori din ţară şi străinătate. A fost înfiinţată acum trei ani şi are sediul central la Cluj-Napoca.
Contactat telefonic, preşedintele Ligii Scriitorilor a declarat pentru NapocaNews: “Am cerut Sinodului BOR canonizarea lui Mihai Eminescu, deoarece aşa cum au fost canonizaţi domnitori politici ca Ştefan cel Mare şi Sfânt şi Constantin Brâncoveanu ca apărători ai dreptei credinţe este necesar ca şi un reprezentant al culturii şi spiritualităţii autentice a neamului să fie trecut în rândul sfiinţilor ortodocşi români.Dezbaterea a deschis-o acum doi/trei ani scriitorul Copilu-Cheatră, dar Liga Scriitorilor a propus prima dată, în mod oficial, Sfântului Sinod canonizarea Poetului Naţional”.
Marius Sălăjean / NapocaNews
Foto: Mihaela Cojocariu

1 comment:

vasile stoica said...

Eminescu a fost primul detinut politic din Romania.
În urma unor presiuni si ameninţări externe el a fost arestat abuziv de politie în ziua de 28 iunie 1883, cunoscută ca „Ziua neagră a României” şi internat în mod ilegal într-un ospiciu. În aceeaşi zi, tot în urma unor ordine venite de afară. Bucureştiul a fost devastat de forţele poliţieneşti în vederea anihilării grupărilor naţionaliste, în special a Societăţii Carpaţii. A fost ceva asemanator cu interventia brutala a „fortelor de ordine” ale regimului Iliescu impotriva manifestantilor din Piata Universitatii.
Au fost operate numeroase arestari. Au fost inchise sediile organizaţiilor patriotice iar cei mai „periculoşi” au fost expulzaţi din ţară.

Eminescu reprezenta în conştiinţa naţionala modelul omului incoruptibil şi intransingent faţă de abuzurile politicienilo vremii. El nu putea fi pur si simplu arestat pentru că s-ar fi declanşat puternice tulburări sociale cu implicaţii politice dezastruoase pentru partidul aflat la guvernare. Atunci s-a recurs la o înscenare pusă la cale de criticul Maiorescu care, cu ajutorul unor martori mincinoşi şi al poliţiei l-a internat pe Eminescu cu forţa la ospiciu.
Din acel moment, timp de şase ani, până la asasinarea sa, Eminescu a fost torturat în mod barbar. In afara de tortură i s﷓a aplicat şi un tratament criminal de otrăvire cu supradoze de mercur care i-au ruinat sănătatea. Şi, pentru că Eminescu nu a putut fi redus la tăcere a fost asasinat în ziua de 15 iunie 1889.
Eminescu era conştient de riscul pe care şi-l asumase criticând fără menajamente corupţia şi abuzurile politicienilor. A considerat că are, ca orice român, datoria să-şi ajute neamul şi ţara împotriva ameninţărilor externe şi interne.
Faptul că şi-a dus până la capăt Crucea jertfindu-se de bunăvoie pentru poporul pe care-l iubea îl situeaza în rândul sfinţilor eroi ai neamului, al sfinţilor martiri, fie că este sau nu
canonizat.
În ceea ce priveşte religiozitatea lui Eminescu, aceasta nu poate fi pusă la îndoială decât de detractorii săi de ieri şi de azi.