Monday, February 1, 2010

CORNELIU VLAD: NOII CAVALERI AI APOCALIPSEI


De când cu molimele ce poarta nume zoo, avem parte, la scara globala, de un fel de o noua societate civila, sui generis, în care toata lumea din toata lumea toaca vreo câteva chestiuni impuse ori induse ca fiind arzatoare la ordinea zilei. Planeta se preface, graţie globalizarii, şi într-o uriaşa poiana a lui Iocan. Se produc evenimente politice, razboaie, dezbateri ştiinţifice, dezvaluiri de presa, marşuri şi manifestaţii, procese în justiţie, se discuta în mari areopaguri universale ca ONU ori ultradiscrete ca Bilderberg sau Davos, dar şi cu felcerul comunal, cu vecinii, cu educatoarea de la gradiniţa sau poliţistul de proximitate, prin cluburi selecte sau crâşme populare. Sat global, ce mai! Şi toata lumea e competenta, motivata şi categorica în atitudine.
Sunt cam vreo patru mari prilejuri planetate de vorbe şi de ipoteze, patru cavaleri ai Apocalipsei care ne bântuie în acest început de ani 2000: Criza, Terorismul, Încălzirea globală şi Pandemiile. Reale sau instrumentate, nu avem cum să scăpăm de ele, ni se bagă pe gât, le forfecăm mereu. Că se mai şi moare  cu această ocazie, prin atentate, războaie, experimentare iresponsabilă de vaccinuri, mai contează?
Crizei i s-a pus diagnosticul aproximativ exact şi cu celeritate: e un fapt prea serios şi prea concret pentru a te da după deget. Cu terorismul e ceva mai complicat, câtă vreme nu se prea ştiu dedesubturile grozăviei şi stăruie întrebările; de altfel, echipa preşedintelui Obama a renunţat în mod discret să mai vorbească de cruciadă sau război împotriva terorismului islamic. Iar cu talibanii afgani, Washingtonul e gata să stea de vorbă. Pe când o întâlnire Obama-Osama?
Cât priveşte însă modificările climatice şi epidemiile cu nume de animale şi păsări din ogradă (de ce nu le-or fi dat nume de sălbăticiuni, ca să ne speriem şi mai tare?), detaliile duc tot mai temeinic şi mai încăpăţânat către zone sulfuroase şi chiar ignobile.
Se adună tot mai multe date ca epidemiile cu nume insolite din ultimele decenii (vă mai aduceţi aminte de gripa Hongkong?) nu sunt de fapt pandemii, ci mai degrabă noi forme ale unor maladii ce ne chinuie sau ne seceră de când lumea şi care, după vestitele ciume de la Florenţa şi a lui Caragea, n-au mai ucis pe capete de la gripa spaniolă de acum vreo 90 de ani încoace. La 8 decembrie 2009, ziarul „Washington Post“ scria: „În momentul când al doilea val al gripei H1N1   ajunsese la apogeu în Statele Unite, principalii epidemiologi prevedeau că pandemia s-ar putea încadra printre cele mai benigne, de când medicina modernă documentează epidemiile de gripă“. Da, numai că unde e pandemie, trebuie şi vaccin, unde nu e vaccin trebuie bani să-l faci, să-l experimentezi, să-l împrăştii. De aici, alte încurcături, dar şi alte surse de procopseală.
Exagerarea pericolului este evidentă. Dar evidente sunt şi profiturile unor industrii farmaceutice şi ale „asociaţilor“ lor, fie ei  demnitari sau funcţionari de stat ori ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ba chiar epidemiologi celebri. Banca J. P. Morgan, care le are cu cifrele, estimează că din alerta pandemică proclamată cu lejeritate de OMS ies beneficii (că aşa se numesc) de vreo zece miliarde de dolari. Bani frumoşi.
Nu prea mai sună sincer nici ameninţarea cu încălzirea globală după ce s-a aflat că GIEC, un respectabil grup interguvernamental instituit de ONU pentru studierea chestiunii, a utilizat date false privind, de pildă, topirea gheţarilor, iar pe acest temei a primit milioane de dolari de la UE şi diverse fundaţii. Ca profan în materie, doar mă minunez cum pot climatologii să prevadă atât de exact şi de categoric ce va fi cu starea Terrei peste decenii sau secole, chiar dacă îşi extind cercetările pe 800.000 de ani din trecutul planetei, când azi nu putem şti măcar cât de cât cum va fi vremea în următoarele trei zile. Drept care, ajungem să fim „climato-sceptici“ (s-a consacrat termenul), aşa cum devenim sceptici şi în privinţa unui anumit tip de terorism, de pandemii, de resorturi ale crizei etc.
Dar dacă există probleme globale, apar şi diversiuni globale, şi minciuni globale. Un publicist francez cam dezinvolt vorbea despre momentul 1989 din România ca despre „o minciună mai mare ca secolul“, făcându-se a uita de pildă că în veacul XX a mai fost şi aventura greu de calificat a comunismului, dar care tot mare minciună a fost până la urmă. Acum, în acest secol, încă mic ca vârstă, e adevărat, marile minciuni sunt parascoveniile globale care ni se vând ca subiecte trendy, dar foarte profitabile, dar numai pentru unii, dar care pot fi foarte păgubitoare sau periculoase, dar numai pentru alţii.

Noii cavaleri ai Apocalipsei
Curentul - luni, 01 februarie 2010

1 comment:

Anonymous said...

Multiculturalismul, corectitudinea politica si emigratia - cele trei fete hidoase ale globalismului - au consecinte catastrofice.

In momentul de fata clasa conducatoare are nevoie de noi diversiuni pentru a se mentine la putere.

Pandemiile, terorismul, incalzirea globala, ecologismul sunt alte mijloace de distragere a atentiei rasei albe. Ca Indienii si Chinezii isi vad linistiti de dezvoltare dupa cum ii taie capul.

Aceasta clasa conducatoare sau mai bine zis manageriala tradeaza interesele popoarelor din care a provenit fara nici o umbra de remuscare.

Poate a venit timpul ca aceasta politica a "crizei continue" inceteze. Si odata cu asta necesitatea perceputa, nerealista si extrem de costisitoare a clasei "manageriale".

Fara globalism nu mai avem miscari mari de populatie, nu mai avem terorism, nu mai avem pandemii, nici atata poluare. In definitiv cat de mult polueaza toata aceasta miscare nebuneasca si enecesara de marfuri si bunuri?

In schimb am avea state mai inchegate, comunitati mai curate si mai pasnice datorita omogenitatii, mici afaceri mai multe si mai sanatoase.