Ca urmare a apelului părintelui Iustin Pârvu de la mănăstirea Petru Vodă, judeţul Neamţ, din ce in ce mai multe mănăstiri şi parohii din Moldova, precum şi unele persoane fizice şi asociaţii neguvernamentale din Bucuresti, au pornit o amplă campanie de strângere de semnături pentru abrogarea legii care prevede introducerea in documentele personale ale individului a unui cip biometric.
Asociaţia pentru păstrarea şi promovarea valorilor culturale şi naţionale ale poporului român – ASTRADROM, a organizat, în colaborare cu Fundaţia creştină ortodoxă Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, o conferinţă publică pe această temă la Oradea şi Beiuş. Miercuri 28 ianuarie 2009 a avut loc prima sesiune a conferinţei la Oradea cu tema „Îndosarierea electronică şi libertatea umană”. A doua sesiune a fost susţinută la Beiuş în 29 ianuarie 2009, sub titlul „Îndosarierea electronică între profeţie şi fabulaţie”. Invitatul special al conferinţei a fost ieroschimonahul Ioan Şişmanian de la Mănăstirea Petru Vodă, judeţul Neamţ (foto), asistat de preotul Florian Puşcaş de la parohia Sfânta treime din Oradea şi ieromonahul Eftimie Mitra de la Schitul Ortodox Huta, comuna Finiş – Bihor. În ce priveşte dezbaterile legate de chestiuni tehnice, ASTRADROM a invitat în cadrul conferinşelor pe fizicianul conf. dr. Alin Teuşdea de la Universitatea din Oradea, specialist în electronică şi telecomunicaţii şi pe inginerul I.T. Mâcâială Marian.
Câteva lămuriri introductive:
Originea cuvântului biometrie se află în greaca veche bios – „viaţă” şi metron – „a măsura”.
Recunoaşterea rapidă a unui individ folosind trăsături personale distincte se numeşte biometrie. Aceste trăsături distincte pot fi amprente palmare, digitale, semnătura, vocea, scrisul, scanarea retinei etc. Această tehnologie (RFID) nu e nouă dar în ultima perioadă a luat o amploare tot mai mare, mai ales în statele supra dezvoltate ca SUA.
Sub diferite programe anti-teroriste această tehnologie a cunoscut o dezvoltare dar şi o răspândire foarte rapidă în SUA raspândindu-se ulterior si în alte state.
În România legea cu privire la introducerea tehnologiei biometrice in documentele personale s-a introdus pe neobservate, neanunţându-se în nici unul din mijloacele massmedia. Legea a fost introdusă în România tocmai în timpul scandalurilor electorale.
Sunt ţări din UE ca: Germania, Serbia etc. care au refuzat introducerea acestor tehnologii în documentele personale ale cetăţeanului. Alte ţări au în considerare introducerea lor în viitor.
Concluzii finale:
În urma celor dezbătute de invitaţi s-a adus argumente religioase, tehnice, economice şi morale. Dintre acestea vom sublinia ca şi concluzii câteva idei privind aspecte diferite ale discuţiilor:
Aspectul moral:
Ţinând seama de importanţa unei astfel de legi, massmedia ar fi trebuit să fie anunţată pentru a se face public orice informaţie legată de acest subiect mai ales că ea atentează şi la intimitatea persoanei. Trecerea „forţată” în documentele personale a cipurilor biometrice a tensionat o parte a clerului şi o parte insemnată a cetăţenilor ţării.
Aspectul economic:
S-a referit la preţul ridicat al aparaturii necesare. Ţinând seama că introducerea acestor documente s-a făcut după un proiect internaţional unde marile puteri au un cuvânt greu de spus acest argument nu are putere.
Aspectul juridic:
Ţinând seama ca informaţia din baza de date poate fi predată unor alte state sau unor alte instituţii sau unor firme perivate care au dreptul legal la această bază de date intră în contradicţie cu constituţia României care garantează protecţia informaţiilor personale şi interzice folosirea acestora în alte scopuri decât în scopurile pentru care au fost adunate fără acordul personal al cetăţeanului in cauză.
Aspectul tehnic:
În datele stocate de acest biocip sunt multe date ce conţin informaţii personale ale individului ce pot fi citite de la distanţă. Toate informaţiile fiind păstrate într-o bază de date centralizată.
Aceste biocipuri pot fi virusate sau chiar falsificate putând deveni astfel un “cadou” foarte util pentru terorişti şi servicii de informaţii străine. Datorită unor mici imperfectiuni pot apărea erori şi confuzii între personae (au fost deja astfel de cazuri şi în SUA).
În jurul biocipului pot apărea ţesuturi cancerigene.
Aspectul psiho-social:
Biocipul RFID are putere asupra conştiinţei persoanei. Prin supravegherea permanentă omul se inhibă în sine şi îşi standardizează comportamentul, ceea ce este ultima formă a idealului unei societăţi libere.
Aspectul religios:
Nu întâmplător am lăsat la urmă acest aspect deoarece el nu poate influienţa o decizie politică într-un stat secularizat. Feţele bisericeşti prezente văd introducerea biocipului în documentele personale o provocare anticreştină şi antiortodoxă a cetăţenilor români de religie ortodoxă ca fiind „o închisoare invizibilă” prin care statul supraveghează fiecare aspect al vieţii cetăţeanului.
Încercarea de a deţine controlul asupra popoareloreste o ofensă la adresa lui Dumnezeu pe care „puternicii lumii” vrea să îl substituie interpunându-se juridic între creaţie şi creator. În acest fel se dau anumite legi si se crează sisteme de viaţă prin care omenirii i se impune o altă lege decât legile lăsate de Iisus Hristos. Existenţa cifrei 666 existentă în codul de bare este nepotrivită în documentele personale ale unui creştin asemenea cum crucea, simbolul creştin, e nepotrivit în documentele personale ale unui evreu sau musulman. Acest număr la evrei e un simbol al vasalităţii altor popoare faţă regii evrei din Vechiul Testament.
Cipul RFID a fost introdus fără nici o dezbatere publică, ţinând seama că această lege afectează şi libertatea de conştiinţă a persoanelor care se simt lezate.
Anca Budău, secretar
ASTRADROM

3 comments:
Oamenii nu cunosc adevaratele dedesubturi ale conspiratiei masonice mondiale de a subjuga intreaga umanitate si a detine un control total asupra oamenilor.Scopul lor este sa implanteze un cip in fiecare om si sa il distruga total din punct de vedere social. Ce a facut securitatea romana e nimic fata de aceasta supraveghere diavoleasca.
Accesati pe youtube sit-ul de mai jos si auziti cum masonul Nick Rockfeller incearca sa il recruteze pe regizorul filmului Trading Places in elita masonica promitindu-i un cip special. Oricine protesteaza in vreun fel are cipul dezactivat si toate conturile lui din banca sint sterse, ca un prim exemplu.
http://www.youtube.com/watch?v=7nD7dbkkBIA
http://land.netonecom.net/tlp/ref/vk2k.shtml
Daca unii dintre noi, cei care locuim in prezent in alte tari, am vrea sa ne intoarcem definitiv in Romania, cum am putea-o face fara sa acceptam cipul? Pasapoartele tarii de adoptie nu ne folosesc in acest caz.
De cind lucrurile s-au inrautatit in America de Nord mi-a fost mereu teama sa nu se dea o lege care sa-mi interzica sa plec. Niciodata insa nu mi-am imaginat ca in Romania s-ar putea da o lege care sa-mi faca imposibila repatrierea... Cred ca guvernantii ar trebui sa se gindeasca bine inainte de a 'incuia' in afara granitelor mii de cetateni romani in aceeasi situatie...
Nu are o legatura directa cu tema postata. Am o nedumerire: oare ce o fi vrut sa spuna domnul Tesu cand s-a referit "metaforic" la "edificarea Templului Pacii in Tara Sfanta." ?
http://www.ziua.ro/display.php?data=2009-02-03&id=248756
Post a Comment