Pages

Tuesday, February 3, 2009

MITING Coalitia Impotriva Statului Politienesc merge azi la Guvern. MEMORIU si STUDIU, alaturi de 10.000 de semnaturi impotriva Controlului Total

Astazi, miercuri, 4 februarie 2008, Coalitia Impotriva Statului Politienesc organizeaza intre orele 12.30-14.30, in fata sediului Guvernului, o demonstratie de protest fata de introducerea biocipurilor in actele de identitate ale romanilor si fata de legea inregistrarii electronice a populatiei. Cu aceasta ocazie, Coalitia va depune un Memoriu adresat Guvernului Romaniei, alaturi de un Studiu complex intitulat INTRODUCEREA PAŞAPOARTELOR, A PERMISELOR AUTO ŞI A CĂRŢILOR DE IDENTITATE CU CIP ÎN ROMÂNIA – mijloace de îngrădire a vieţii persoanei şi a libertăţii religioase – insotit de 10.000 de semnaturi olografe impotriva acestor masuri.
Va asteptam!

MEMORIU
Guvernului Romaniei

Introducerea actelor biometrice – o problemă de conştiinţă şi libertate

La începutul acestui an viaţa societăţii româneşti a fost tulburată de ştirea introducerii actelor de identitate biometrice. Acestea diferă de actele de identitate de până acum prin încorporarea unui cip electronic de tip RFID – dispozitiv de identificare prin unde radio – care conţine informaţii personale, între care imaginea facială şi amprentele. Cipul devine astfel elementul esenţial de identificare a fiecărei persoane. Hotararea de Guvern poarta numarul 1566/2008 si a fost semnata si contrasemnata de ministrul de Interne din 15.12.2008, Cristian David si de prim ministrul Romaniei de la acea data, Calin Popescu Tariceanu.
În ceea ce priveşte promisiunea siguranţei acestor acte şi modul în care au fost promovate actele normative corespunzătoare, dorim să facem câteva precizăr: Siguranţa actelor de identitate cu cip încorporat este doar un mit şi nu a fost demonstrată până acum de cei care le promovează. Orice expert în tehnologia informaţiei confirmă faptul că nu există şi nu va exista niciodată un sistem impenetrabil de protecţie a datelor. Dacă periodic apar în presă ştiri despre adolescenţi români care pătrund în serverele celor mai securizate instituţii din lume – CIA, NASA, cine ne garantează siguranţa actelor de identitate biometrice? In acest context, cipul biometric constituie in sine un atentat la siguranta nationala a Romaniei. Daca un hacker va clona pasaportul Presedintelui Romaniei sau al sefului SRI cine va raspunde? UE?
Odată stocate informaţii personale în cipuri, mai devreme sau mai târziu se vor găsi persoane care nu în scopuri ştiinţifice (la conferinţe despre securitatea electronică s-au făcut demonstraţii de decriptare), ci cu alte obiective vor putea frauda documentele de identitate. Cine ne garantează că odată cu dezvoltarea tehnologică cipurile nu vor putea fi citite chiar de la mare distanţă? Cine ne garantează că nu vor putea fi scoase şi introduse date din cipurile personale fără ştirea şi consimţământul posesorului? Se va putea ajunge la situaţia ca aceste date să fie inaccesibile nouă, proprietarilor, iar cei care vor avea acces la ele, legal sau ilegal, să le poată folosi împotriva noastră.
În al doilea rând, ni s-a spus că libertatea pentru care s-a murit în decembrie ’89 va fi garantată pe deplin odată cu integrarea în structurile euro-atlantice. Ori prin legea actelor biometrice şi prin cea privind corespondenţa electronică şi convorbirile telefonice, tocmai libertatea ne este afectată. Prin amprentarea tuturor cetăţenilor cu toţii suntem consideraţi suspecţi de activitate infracţională. Întregul sistem de supraveghere electronică reprezintă o invadare a vieţii private într-o măsură nemaiîntâlnită până acum în istorie. După 20 de ani în care ne-am luptat pentru a aduce la lumină dosarele Securităţii în care eram încătuşaţi fără voia şi ştiinţa noastră, noile acte de identitate biometrice deschid drumul pentru iniţierea unor noi dosare mult mai detaliate.
Apărarea libertăţii este o problemă de demnitate şi de existenţă naţională şi individuală. Noile legi reprezintă începutul unui proces de restrângere a libertăţilor individuale şi de intruziune în viaţa privată şi contravin art. 8 şi 10 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene referitoare la protecţia datelor cu caracter personal şi la libertatea de conştiinţă şi articolelor 23, 25, 26, 27, 29 şi 31 din Constituţia României privind garantarea libertăţilor şi drepturilor cetăţenilor. Să fim conştienţi că pierderea libertăţii ne va afecta pe toţi, indiferent de poziţia pe care o avem în ierarhia socială!
Mai există un aspect pe care un creştin îl va considera de maximă importanţă. Cercetând informaţiile tehnice despre acest tip de acte, gândul nostru se îndreaptă imediat către descoperirea din Apocalipsă privind pecetluirea tuturor oamenilor, în vremea sfârşitului lumii, pe mâna dreaptă şi frunte cu ceva fără de care nu se va putea cumpăra şi nu se va putea vinde, dar care va constitui semnul Antihristului şi lepădarea de Hristos (Apocalipsa 13, 16-18). În zilele noastre se cunosc deja cazuri de persoane cărora li s-au implantat cipuri pe mâna dreaptă din motive de securitate, medicale sau economice.
Pe baza învăţăturii Bisericii înţelegem două aspecte. Mai întâi faptul că primirea actelor în forma actuală nu reprezintă pecetluirea finală.
Al doilea este conştiinţa că primirea lor este unul din ultimii paşi înaintea pecetluirii finale şi că această primire are drept consecinţă intrarea pe un drum al cărui capăt este acceptarea pecetluirii pe mână şi frunte şi apostazia. Dacă primim acum paşapoarte şi carnete de conducere cu cipuri, vom primi începând cu 1 ianuarie 2011 (conform OGU 184/2008) şi cărţile de identitate cu cip. Peste câţiva ani vom accepta fără probleme de conştiinţă îmbogăţirea cipurilor cu noi informaţii, care ne vor uşura legătura cu diverse instituţii medicale, informaţionale, comerciale; apoi ne va părea firească unificarea lor într-unul singur, care să încorporeze şi cărţile de credit. Peste alţi câţiva ani se va spune că, pentru a preveni pierderea şi furtul, este mai eficientă implantarea cipului în trupul omului. Va mai trece încă o perioadă şi se va ajunge la concluzia că, pentru buna funcţionare a societăţii, este strict necesar ca toţi oamenii să aibă implantate aceste cipuri pe frunte şi pe mâna dreaptă. Ce vom face atunci?
Să fim încredinţaţi că va fi mult mai greu de rezistat atunci decât acum, când nu ne aflăm în ultima fază! Obişnuindu-ne cu toate comodităţile asigurate de viaţa bazată pe o infrastructură controlată prin cipuri, ne va fi extrem de greu să renunţăm la toate înlesnirile pe care le avem.
Nu este pentru prima dată când, în numele unor intenţii bune, ţări întregi păşesc în ceea ce se va dovedi o tragedie naţională. Corifeii comunismului au propovăduit începutul unei ere noi în istoria umanităţii. Au promis că toate nedreptăţile anterioare vor fi înlăturate, că se va instaura o epocă a libertăţii şi egalităţii oamenilor, că prosperitatea şi pacea vor cuprinde omenirea. Noi, cei ce am trăit în comunism, cunoaştem mai bine decât occidentalii rezultatul: zeci de milioane de oameni ucişi, extinderea corupţiei la nivelul întregii societăţi, conştiinţe siluite într-o măsură nebănuită. Aşa cum utopia comunistă a eşuat în atingerea promisiunilor făcute, şi utopia binelui prin restrângerea libertăţii şi prin control, care ni se propune acum, va eşua. Nu vom avea parte de pacea şi fericirea făgăduite, ci de o nouă dictatură căreia nimeni nu i se va putea împotrivi.
Având în vedere consideraţiile de mai sus, credem că cea mai bună soluţie este să refuzăm actele biometrice, asumându-ne consecinţele mărturisirii adevărului. Cei care nu au puterea să facă aceasta şi le primesc, să fie conştienţi că se află pe un drum greşit care, dacă nu îl vor părăsi, va avea ca finalitate pecetluirea şi apostazia.
Totodată, este nevoie să solicităm respectarea legilor în vigoare privind respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi a drepturilor cetăţenilor României. Astfel, în virtutea art. 23-31 din Constituţia României privind libertatea persoanei, respectul vieţii private, libertatea de conştiinţă şi accesul la informaţie, considerăm noile prevederi legale abuzive şi cerem cu fermitate respectarea dreptului fiecărui cetăţean de a accepta sau respinge actele de identitate biometrice, pe temeiul respectării libertăţii convingerilor şi a conştiinţei religioase. În virtutea acestor prevederi, va cerem ca legea privind noile acte de identitate să dea posibilitatea să refuzăm actele biometrice şi să putem opta pentru actele de tip vechi, fără ca aceasta să conducă la discriminări economice sau sociale. Reamintim că o prevedere asemănătoare s-a aplicat până nu demult pentru actualele cărţi de identitate: „persoanele care refuză cartea de identitate din motive religioase primesc buletine de tip vechi” (Ordinul 1190 din 31 iulie 2001 al Ministerului de Interne, acum scos din circulaţie).
Solicităm instituţiilor statului şi organizaţiilor non-guvernamentale să deschidă o dezbatere publică la nivel naţional, pentru ca societatea în ansamblul ei să conştientizeze implicaţiile introducerii noilor documente electronice. Până se va lua o decizie în cunoştinţă de cauză, care să reprezinte voinţa majorităţii poporului român, cerem suspendarea aplicării actelor normative OGU 94/2008 şi HG 1566/2008 privind paşapoartele electronice, a Directivei UE 126/2006 privind standardele pentru permisele auto şi a OGU 184/2008 şi OG 69/2002 privind cărţile electronice de identitate.
Prin aceasta nu ne opunem progresului ştiinţific, dorinţei de bunăstare şi siguranţă a societăţii şi nu negăm structurile de conducere statale. Dar nu dorim ca, după lipsa de libertate din perioada comunistă, să ne facem părtaşi unei noi îngrădiri a libertăţii şi unui control al oamenilor mult mai eficient decât cel de atunci. De aceea cerem cu fermitate conducătorilor politici să apere cetăţenii de ameninţarea pierderii libertăţilor dacă refuzăm buletinele cu cipuri şi să nu se instaureze un control totalitar de tip Big Brother ale cărui consecinţe pe termen lung vor fi dintre cele mai rele.
Odată cu efortul pe care îl avem astăzi de făcut pentru a înţelege corect ceea ce se întâmplă şi cum trebuie să acţionăm concret să luăm armele noastre cele duhovniceşti: postul şi rugăciunea, împreună-sfătuirea, smerenia şi sinceritatea cu care vom cere ajutor de la Dumnezeu. Nu cunoştinţele teoretice ne vor ajuta să ne păstrăm în credinţă, ci trăirea cât mai profundă a vieţii duhovniceşti. Tot binele pe care îl poate face omul izvorăşte din legătura cu Dumnezeu. Dacă-L avem pe Hristos, Hristos ne va dezlega toate întrebările şi ne va ajuta să biruim ispitele la vremea potrivită. De aceea principala noastră strădanie trebuie să fie dobândirea harului Duhului Sfânt. Dacă nu avem agonisit harul, la vremea încercărilor, oricât de bine informaţi am fi, nu vom avea putere să rezistăm şi ne vom lepăda de Dumnezeu.
În aceste momente dificile, toţi cei ce dorim binele României trebuie să ne unim în jurul Adevărului care este Hristos („Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” – Ioan, 14, 6), să depăşim disensiunile, să nu ne lăsăm dezbinaţi de orgoliile personale. Grecia (în 1997) şi Serbia (în 2008) au reuşit să respingă introducerea actelor biometrice prin unitatea cu care poporul a acţionat.
Mărturisind Adevărul vom împlini voia lui Dumnezeu şi luptându-ne cu patimile vom putea mărturisi Adevărul. Să nu uităm de spovedanie, de pocăinţă şi să nu fim creştini de formă. Dacă Dumnezeu ne-a îngăduit să trăim astfel de vremuri „apocaliptice”, când spunem binelui rău şi răului bine, este pentru că noi ne-am îndepărtat de Dumnezeu şi nu avem pocăinţa celor din cetatea Ninive.
Dumnezeu să-i binecuvinteze şi să-i întărească pe toţi cei care se vor angaja în lupta cea bună pentru păstrarea demnităţii şi libertăţii întru Adevăr.
Va solicitam asadar sa reanalizati HG 1566/2008 a Guvernului Tariceanu, care, conform Notei de fundamentare al Hotararii, nu a tinut absolut deloc cont de impactul social negativ al acestui act normativ, emis fara absolut nici o dezbatere publica, intr-o tara eminamente ortodoxa.

In numele Coalitiei Impotriva Statului Politienesc si a celor peste 50.000 de semnatari ai formularelor si petitiilor impotriva Pasapoartelor Biometrice si a Legii indosarierii electronice
Asociatia Civic Media
Victor Roncea, Presedinte de onoare
4 Februarie 2009

Nota: Depunem alaturat Studiul INTRODUCEREA PAŞAPOARTELOR, A PERMISELOR AUTO ŞI A CĂRŢILOR DE IDENTITATE CU CIP ÎN ROMÂNIA – mijloace de îngrădire a vieţii persoanei şi a libertăţii religioase – impreuna cu semnaturile olografe a peste 10.000 de romani, obtinute in numai doua saptamani. Alte 10.000 de semnaturi la vom depune alaturat unei Plangeri adresate Parlamentului Romaniei. Aceste 20.000 de semnaturi olografe se adauga celor peste 30.000 aflate pe internet la http://www.petitiononline.com/NU666/petition.html si http://www.petitieonline.ro/petitie-p37662052.html

Cititi Studiul la adresa http://www.civicmedia.ro/

1 comment:

Anonymous said...

"În virtutea acestor prevederi, va cerem ca legea privind noile acte de identitate să dea posibilitatea să refuzăm actele biometrice şi să putem opta pentru actele de tip vechi, fără ca aceasta să conducă la discriminări economice sau sociale"
Bine ar fi sa cerem guvernului sa renunte definitv la implementarea acestor documente cu cip biometric sau alte coduri etc.
Daca guvernul va veni cu o solutie de genul:cei care vor sa refuze documentele biometrice o pot face primindu-le pe cele vechi,iar cei ce nu se simt lezati de noile documente cu cip sa opteze pentru cele noi,iarasi nu e bine.Nu e bine deoarece cei cu documente vechi vor avea ingradite o serie de drepturi.In viitor se vor scoate din circulatie banii de hartie.toate tranzactiile se vor face prin transfer bancar.iar cei cu acte biometrice vor fi singurii care vor putea vinde sau cumpara.
Eu zic sa militam pentru a desfiinta definitiv orice idee de documente cu cip biometric si oricefel de coduri de bare....etc.
Cosmin S.