Politicienii au fost zgârciţi în reacţii la Episodul 3 al scandalului Chirieac-Geoană, o evoluţie a şantajului Roşca-Macovei, în care cunoscutul deotolog apropiat intereselor mogulilor, Bogdan Chirieac, afirmă că preşedintele PSD, Mircea Geoană, fură din banii de campanie pentru a-i ascunde la soacra sa, Margareta Costea. „Zecile de milioane“ furate de Geoană, după cum afirmă Chirieac într-un cadru intim, s-ar fi obţinut prin comercializarea posturilor de miniştri şi a fotoliilor de parlamentar PSD. În mod normal, dezvăluirea ar trebui să provoace revolta simplilor membri ai PSD, care îşi plătesc, umil, cotizaţia, şi mai cred în social-democraţie sau, cine ştie, poate chiar în „revoluţia bunului-simţ“ a partenerilor lor de la PNL. În mod cert, subiectul declaraţiilor date de Bogdan Chirieac, candidatul Mircea Geoană s-a ascuns, evitând responsabilitatea faptelor sale, la fel ca în prima fază a scandalului vizitei sale secrete la Moscova. Purtătorul său de cuvânt, Victoraş Ponta - după cum îi spune Chirieac - susţine însă, frapant, că „Toată lumea ştie asta!“
Victor Ponta, purtătorul de cuvânt al candidatului Mircea Geoană (PSD):
„Ei, dom'ne, ce naiba? Porcării... din astea. Este o tåmpenie. Toată lumea ştie asta!“
Constantin Niţă - fost ministru PSD al Înteprinderilor Mici şi Mijlocii:
„Este o prostie fără margini şi fără limite! Ce să våndă? Hai, domnule, să fim oameni serioşi! Totul s-a votat serios pe liste uninominale (n.r. în cazul alegerilor legislative din noiembrie 2008) şi la secret în cadrul CEX-ului (n.r. în cazul social-democraţilor care au fost desemnaţi miniştri în coaliţia de guvernare)“
Nicolae Bănicioiu (PSD):
„O glumă proastă, evident. În rest, nu pot să ştiu dacă domnia sa (n.r. jurnalistul Bogdan Chirieac) ar fi zis sau nu. Eu, în locul domnului Chirieac, v-aş da în judecată (n.r. cotidianul «Curentul») dacă stenogramele nu sunt reale sau legale“.
Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor (PD-L):
„Este un ziarist (n.r. Bogdan Chirieac) care dă o informaţie într-un mediu informal. Eu cred că informaţia domnului Chirieac este corectă, întrucåt este dată într-un mediu informal“.
Eugen Nicolăescu (PNL):
„Eu, în general, nu comentez afirmaţiile domnului Chirieac! Atåt!“
Ponta, despre furtul banilor de campanie: „Porcării... din astea. Toată lumea ştie asta!“
Curentul - luni, 16 noiembrie 2009
Curentul - luni, 16 noiembrie 2009
© Curentul
1 comment:
"Cica ca ce sa vanda? Ca s-a votat uninominal!?"
D-le si dobitocul asta a fost ministru? Ne ia de handicapati?
Pai asta a fost mare porcarie a "uninominalului". Sustinuta de altminteri de toti. Lista cu un singur element tot lista se cheama. Astfel incat locul pe lista aia cu un singur nume/circumscriptie tot animalele hoate si mincinoasedin fruntea partidelor s-a hotarat.
Dupa asta de abia a venit ticalosia compensarilor.
Toatusi si mai mare este problema presei. Si se vede. Ca sa intelegi ceva din ce balmajesc astia trebuie sa cunosti macar in parte o multitudine de lucruri (de la propaganda la teoria jocurilor, analiza structurala, tranzactionala, tehnici de manipulare/dezinformare, hipnoza conversationala, asa numitele logical fallacies) pe care d-l doctor sau d-l inginer sau d-l economist nu au cum sa le stie chiar daca au un IQ de peste 130. Ba mai mult toate acestea le provoaca greata. Oamenii de calitate cred ca discuta cu oameni de calitate cand in realitate sunt supusi unor jocuri si unor strategeme josnice si de neconceput pentru un om cinstit.
Daca ar afla ca sunt supusi unui dresaj abject prin mass-media si scoala (inclusiv universitate) ar fi extrem de nervosi. Dresajul anterios a tinut 46 de ani. Actualul tine de 20. Noi nu mai trezim din jocul asta.
Poate ar trebui scris un manual al votantului inteligent. Un compendiu de ticalosii electorale/mediatice cu exemple romanesti si straine. Lucruri analizate matematic si logic. O chestie facuta stiintific. Macar pentru trezirea celor mai inteligenti.
Cred ca trebuie facut ceva. Sistematic nu ziaristic sau istoric (adica prea tarziu si mai mult literar).
Post a Comment