Pages

Thursday, November 19, 2009

VANGHELIE: Arhiva DGIPI „e pe mâini bune“. TIA: Mâinile or fi bune, nimic de zis, dar capetele sunt cam seci.

Teme
Scris de Tia Serbanescu
După nenumărate confruntări pe tema confruntărilor electorale ale candidaţilor, staffurile respective reuşiseră să stabilească locul acţiunii: Palatul Parlamentului. Locul era bun: aveau spaţiu unde să se fugărească, la o adică. Despre numărul participanţilor circulau mai multe variante: PSD voia cinci (în nădejdea că dl Geoană va avea mai mulţi aliaţi) iar PD-L prefera 2-3 (în nădejdea că dl Băsescu va avea mai puţini adversari). Temele au fost şi ele viu disputate - dar, cum s-a observat, marea absentă e lupta anticorupţie, lucru confirmat şi de un raport internaţional unde România a luat nota 3,8 după 3,8 ani în care justiţia e acuzată că a abandonat războiul cu corupţia. Cine ştie, poate că este o abordare nouă. Poate că justiţia viitorului va arăta cu totul altfel: corupţii îi vor judeca pe ceilalţi (dacă nu cumva o fac deja) acuzându-i că pun beţe-n roate dezvoltării economice şi întreţin discordia între diferite categorii sociale. Adică, de ce să te lupţi cu corupţia în loc să te înţelegi cu ea? De ce să întreţinem o atmosferă tensionată în societate? Doi foşti procurori (daţi afară de CSM) fac de câteva zile demonstraţii televizate de justiţie interactivă: e vorba de dl Ciprian Nastasiu care l-a eliberat pe teroristul Hayssam şi de dna Angela Ciurea care l-a eliberat pe spionul Stancev cu care a băut apoi o sticlă de vin într-un restaurant din Nisa. Ce romantic! Angelica, marchiza îngerilor! In vino veritas: un procuror adevărat nu se năpusteşte asupra inculpatului, ci-l eliberează şi cată să-l înţeleagă, să stea de vorbă cu el, să se cunoască mai bine. Poate că au de învăţat unii de la alţii - de pildă, că n-ai nevoie de probe la acuzaţii de-a gata. Aşa şi-a amintit dl Nastasiu că „a auzit“ de răscumpărarea ziariştilor răpiţi în Irak cu o sumă din care au dispărut 4 mil. de euro. Unde? Din cauza amintirilor confuze ale dlui Nastasiu nu s-a mai înţeles dacă e bine că au fost salvaţi cei trei răpiţi sau e rău că au fost răscumpăraţi. Dna Ciurea şi-a dat seama la rându-i că a suportat presiuni din partea dnei Kovesi care i-ar fi cerut „s-o lase mai moale“ cu dosarul unei privatizări de care nici nu se ocupa. Sigur era dna Kovesi? Pare un text masculin. De ce au tăcut până acum? Fiindcă Vanghelie anunţa de acum două luni că urmează „dezvăluiri cu Hayssam“ întrucât arhiva de la Interne „e pe mâini bune“. Mâinile or fi bune, nimic de zis, dar capetele sunt cam seci. Doar atât puteţi? Îl faceţi de râs pe dl Hrebenciuc degeaba!
Teme
Curentul - joi, 19 noiembrie 2009

1 comment:

Tavi said...

vomitos unde a ajuns analfabetul asta!!!!
cat mai trebuie sa suportam mizeria din tara asta???
nu, nu vreau sa plec!
vreau o tara curata, fara fosti/actuali comunisti, fara analfabeti, fara pilosi, fara hoti si ipocriti!!! si fara NE-SIM-TITI!