Pages

Tuesday, November 17, 2009

EDITORIAL RONCEA: Secretele şantajiştilor, de la Statele Unite la Edinaia Rossia. DETALII de la ora 23, la Revista Presei de la OTV, cu Tiberiu Lovin

Scris de Victor Roncea
Onorabilii“ „lideri de opinie“ ai trusturilor lui Vîntu şi Voiculescu, agenţii şi traficanţii de influenţă Chirieac şi Roşca, au fost reduşi prin demersul nostru jurnalistic la adevărata lor dimensiune: de şantajişti ordinari de presă. Faţa lor „secretă“, bine ascunsă sub masca „onorabilităţii“ abil construite, era însă cunoscută în mediile informative, dintotdeauna, ca să zic aşa. De exemplu, pe vremea când Mircea Geoană era ministru de Externe, se zvonea în rândul jurnaliştilor acreditaţi la MAE că distinsul analist Bogdan Chirieac, cunoscut şi drept „jurnalistul-Motorola“, mijlocea o întrevedere de afaceri cu ministrul, percepând o atenţie valutară cu cel puţin patru zerouri în coadă. Se pare că aşa l-a cunoscut Chirieac pe actualul preşedinte PSD la reala lui valoare, din moment ce zilele acestea, în înregistrarea difuzată de „Curentul“, răspândacul de Realitatea TV şi TVR afirmă sus şi tare că Geoană, cunoscut şi drept „preşedintele de carton“ al lui Vîntu şi Voiculescu, fură banii de campanie produşi prin vânzarea funcţiilor, pentru a-i ascunde, „cu zecile de milioane“, la soacra sa, Costea, la rândul ei o „revoluţionară de carton“.
În ce-l priveşte pe fostul ziarist Roşca Stănescu, un fost redactor-şef de la „Ziua de Cluj“, Alin Fumurescu, s-a „autodenunţat“ zilele trecute despre cum aducea victime de presă însoţite de plicuri consistente în plasa directorului „Ziua“, pentru a fi scăpate de câte o lovitură de imagine, posibil fatală.
După cum am scris şi eu în materialul „Cum mi-a reclamat Ambasada SUA şantajul practicat de «Ziua» şi Naşul Roşca Stănescu“, acesta era cunoscut nu numai în ţară, ci şi la Departamentul de Stat al SUA, aruncând într-o lumină nu tocmai plăcută întreaga presă din România. Pentru că Asociaţia Jurnaliştilor din România şi Clubul Român de Presă s-au hotărât, după vreo săptămână, să analizeze cazul şantajului celor doi „băieţi de la pădure“ la şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, le recomand să cerceteze şi reclamaţiile firmelor cu capital american din România, aduse la cunoştinţa Ambasadei Statelor Unite, privind practicile ziarului „Ziua“. Stilul de şantajist la drumul mare a fost condamnat oficial la o vizită întreprinsă la „Ziua“ de o delegaţie a Ambasadei SUA formată din jurişti şi consilieri economici şi condusă de ofiţerul de presă Mark Wentworth (foto stanga). Roşca Stănescu a susţinut că nu are habar de asemenea practici şi că este probabil vina Departamentului de Publicitate, care va fi sancţionat exemplar. Eram încă un jurnalist naiv şi mai credeam că fostul luptător cu Iliescu-KGB nu poate ataca reprezentanţi ai SUA la drumul mare doar pentru a-şi mai ridica la vila sa de la Snagov încă un etaj printr-un nou şantaj. Însă, la plecare, când am condus diplomaţii americani, Mark Wentworth mi-a zis că acum înţelege de ce i se spune „Naşul“ şi că Ambasada va acţiona în consecinţă. Aşa a şi fost.
Nu degeaba, cred, cei doi tovarăşi de presă şi şantaj îl susţin acum, împreună cu mogulii lor cu tot, pe Mircea Geoană, navetistul de pe ruta Bucureşti-Moscova, cu destinaţie finală gara GRU. Pe lângă vizita sa secretă făcută pe urma firului roşu întins de Iliescu-KGB, şeful PSD s-a făcut remarcat zilele acestea printr-o fraudă majoră, cu atingere la siguranţa naţională a României. Dezvăluită în premieră de ziaristul Dan Badea, informaţia a ajuns, după trei zile, în „Evenimentul Zilei“ şi, apoi, pe televiziuni: oamenii PSD au furat bazele de date cu rezerviştii Armatei şi ai serviciilor speciale, SRI şi SIE, care sunt secrete. În scop electoral evident, Mircea Geoană le-a trântit tuturor rezerviştilor câte o scrisoare de propagandă, care se putea rezuma, de fapt, la un singur rând: Trăiască şi să înflorească scumpa noastră Edinaia Rossia!

No comments: