Congresul PSD, desfăşurat la sfårşitul săptămånii, a fost urmărit
ca un film de capă şi spadă, în care n-au lipsit combatanţii gata de
bătaie şi ţigăncile venite să alunge spiritele necurate şi ghinionul
care båntuie de ceva ani partidul. După ce Miron Mitrea şi Radu Mazăre
au declarat în plen că se retrag şi-l susţin pe Victor Ponta, retragerea
lui Cristian Diaconescu din cursa pentru preşedinţia PSD a fost unul
din momentele-cheie ale congresului de la Romexpo, ridicånd numeroase
semne de întrebare. Gestul său i-a surprins pe mulţi,
deoarece declarase ferm cu vreo două zile în urmă că nu acceptă oferta
lui Mircea Geoană de a merge alături într-un proiect comun la
preşedinţia PSD. Diaconescu s-a răzgåndit brusc såmbătă, pe la ora
18.00, cånd a anunţat că renunţă la candidatură şi-l sprijină pe acesta.
Interesant este că Diaconescu a mai luat o dată cuvåntul în plenul
congresului, la ora 13.00, cånd nu a scos o vorbă despre sprijinul
acordat lui Geoană. A vorbit despre unitatea partidului, despre
greşelile făcute de echipa de conducere (adică Geoană) şi despre nevoia
de schimbare în PSD. Ce s-a întåmplat în intervalul de patru ore pentru
a-l determina pe Diaconescu să se răzgåndească şi să meargă alături de
Mircea Geoană? Răspunsul se găseşte în întålnirea purtată de Geoană şi
Vanghelie cu Cristian Diaconescu, cu puţin timp înainte ca acesta să
facă anunţul de renunţare la candidatură. Potrivit informaţiilor
noastre, Diaconescu a fost şantajat cu informaţii legate de viaţa sa
privată.Fostul ministru de Externe este conştient că cel mai important capital politic al său este imaginea sa, destul de nepătată, dacă trecem cu vederea episodul în care a fost surprins în maşină cu o ziaristă de la Realitatea TV, în timp ce se deplasau spre casa acesteia. Din aceste motive a renunţat la candidatură şi a acceptat oferta lui Geoană, contrar atitudinii sale politice din ultima vreme, în speranţa că informaţiile despre viaţa sa privată vor rămåne ferecate pentru totdeauna.
Conform informaţiilor noastre, episodul cu ziarista Cristina Şincai nu este singular, iar Cristian Diaconescu, contrar imaginii sale de familist convins, se bucură din plin de compania unor domnişoare „recrutate“ în special din mediul jurnalistic. Zvonurile lansate pe la colţurile PSD şi pe culoarele Ministerului de Externe susţin că, după episodul Cristina Şincai, Diaconescu a trecut la o nouă etapă, având o relaţie cu Oana Sultănoiu, ziaristă la aceeaşi Realitatea TV.
Tabăra lui Geoană l-a monitorizat non-stop pe Diaconescu





























