Scuzaţi limbajul, dar sunt luat de trendul deontologului Bogdan Chirieac, de când tot transcriu înregistrări cu panseuri pline de miez politic. Faptele, însă, înainte de toate. Crin Antonescu a început să dea dovadă de bărbăţie şi curaj dincolo de limitele pe care credeam că şi le-a atins deja. Ieri seară, un grup de activişti de campanie ai liderului PNL, timizi dar mânaţi de simţul datoriei, au înaintat către treptele vilei patronatului „Curentul“ - o clădire cu instalaţii ultrasofisticate de alarmă şi reacţie rapidă cu gaze toxice şi alte chestii secrete şi/sau mortale. Grupusculul de activişti, cu ochii în patru la instalaţii, a înmânat familiei Iacob un certificat semnat personal de Crin Antonescu, personalizat pe numele patronului.
Întâmplarea a făcut să fiu de faţă - patronul dădea o petrecere de repetiţie a celei care va urma în ziua de 7 decembrie - la scena mişcătoare, care m-a impresionat prin patosul său. După ce i-am dat bobârnace şi l-am făcut spălător de cadavre, pentru mizeria cu Ion Iliescu, Crin a avut totuşi puterea să ne dea ceva din partea sa, ca un semn de mulţumire pentru efortul făcut de „Curentul“, de asanare a spaţiului public de şantajişti. Este vorba de un „certificat de revoluţionar al bunului simţ“, acordat directorului Mirela Iacob pentru „contribuţia domniei sale la scoaterea României din criză prin REVOLUŢIA BUNULUI SIMŢ. Vă mulţumesc pentru sprijinul pe care mi-l oferiţi împotriva nesimţirii manifestate prin obsesie pentru putere, incompetenţă, ipocrizie şi minciună. Vă mulţumesc pentru susţinerea valorilor BUNULUI-SIMŢ“.
Nu avem cum să trecem cu vederea faptul că Crin ne mulţumeşte pentru sprijinul acordat de ziarul „Curentul“ „în lupta împotriva nesimţirii manifestate prin obsesia pentru putere, incompetenţă, ipocrizie şi minciună“. Mi se pare din ce în ce mai clar că actualul lider al PNL tinde să se desprindă practic de propriul partid, caracterizat exact de tarele de mai sus, demascate nemilos de „Curentul“. Nu putem decât să-i urăm mult succes, dacă va reuşi să-i dovedească pe alde Orban, Tăriceanu, Patriciu etc.
Antonescu a târât pe jos cu Geoană, la Piatra Neamţ
Până una alta, curajul aproape orb al lui Crin a izbit şi în inima moldovenilor, la Piatra Neamţ, unde, ca un autentic Antonescu, Crin a vociferat la adresa „Javrei“ (alintul lui Viorel Hrebenciuc în interiorul PSD), somându-l „să-l lase pe Mircea Geoană să vină la confruntarea electorală! Dacă nu-l lăsaţi să-l vadă românii, în faţa mea, în faţa celorlalţi candidaţi, luaţi-vă păpuşa şi plecaţi acasă! Lăsaţi-ne România!“. Tare de tot Antonescu, dacă ne gândim că, până recent, Hrebenciuc făcea toate jocurile în PNL prin pupilul său Bogdan Olteanu, cel pe care tot Crin de curând l-a făcut incapabil şi incompetent, nedemn de postul de la BNR (de unde de altfel va fi zburat cât de curând, aşa cum a anunţat deja „Curentul“).
Antonescu, tot la Piatra Neamţ, l-a mai făcut laş, mincinos, handicapat etc. pe Geoană, pentru că tremură de frică în perspectiva unei confruntări electorale la scenă deschisă, nu ca aceea aranjată de la Realitatea Tv de maestrul vomei jurnalistice Tatulici. Dovedindu-se un fidel cititor al ziarului „Curentul“, Crin Antonescu a folosit informaţiile publicate de noi şi la mitingul de la Bacău, cerându-i lui Geoană să spună ce a făcut cu banii furaţi din campanie, despre care Bogdan Chirieac a dezvăluit că au ajuns la soacra liderului PSD. Geoană chiar are motive să se teamă de o întâlnire cu Antonescu, mai ales după ce acesta l-a atacat deschis pe tema unui subiect extrem de sensibil, legăturile sale secrete cu rusoii de la GRU şi KGB, care i-au pus la cale o vizită pe şest la Moscova, în luna aprilie a acestui an.
Cu excepţia limbilor greţoase aplicate de Antonescu lui Ion Iliescu, candidatul liberal chiar are un look uman, surprinzător de degajat, iar faptul că nu este încărcat de trecut pecerist s-ar putea să-i aducă un plus faţă de ceilalţi contracandidaţi, deşi şansele sale de a intra în turul doi sunt apropiate de zero, deoarece Patriciu - se vede cu ochiul liber, nu a vărsat din miliardele sale mare lucru la teşchereaua campaniei lui Crin.
Crin Antonescu a început să pupe în c...r patronii de presă
Curentul - luni, 16 noiembrie 2009
Curentul - luni, 16 noiembrie 2009
© Curentul
No comments:
Post a Comment