Tatal Mariei Basescu, Gheorghe Andrusca, i-a urat ginerelui sau de Craciun sanatate, putere de munca si sa mai castige inca un mandat de presedinte.
'Ii doresc ginerelui meu sa aiba un an mai linistit, dat fiind faptul ca anul asta a fost foarte agitat pentru el pe plan politic. De asemenea, mai vreau sa il vad ca mai castiga o data alegerile prezidentiale', ne-a declarat Gheorghe Andrusca, socrul sefului statului.
Aurora şi Gheorghe Andruşcă locuiesc într-o casă modestă, din cartierul sucevean Burdujeni, împreună cu sora Mariei Băsescu, Stela. Azi îl vor suna pe ginerele lor, Traian Băsescu, căruia îi vor ura sănătate şi tradiţionalul "La mulţi ani!". "Îi vom da un telefon dimineaţa, la prima oră, că pe urmă, peste zi, este ocupat. Îi doresc sănătate şi să scape de duşmanii politici. E greu să fii în fruntea ţării. Am să-i urez să ajungă ca mine, la 90 de ani", a spus râzând Gheorghe Andruşcă. Socrul preşedintelui este bucuros că la vârsta venerabilă la care a ajuns este încă destul de activ, fiind casierul bisericii din cartier.
Gheorghe Andrusca, care este si veteran de razboi, e un bun crestin care nu lipseste niciodata de la slujbele religioase. ”Este devotat bisericii de mai bine de 20 de ani. Este mana mea dreapta”, a spus parintele Parlac. In ziua de Craciun, Gheorghe Andrusca era alaturi de credinciosi la biserica. A asistat la slujba religioasa, a ascultat colinde, apoi a plecat acasa. Intrebat ce reprezinta Craciunul, socrul sefului statului a raspuns: ”Aceasta zi este una speciala, am vorbit cu fiica mea si cu cele doua nepoate. Ne-am urat sarbatori fericite”, ne-a spus Gheorghe Andrusca. Unul dintre localnici, Mihai Salagean (71 ani), ne-a declarat: ”Vine la biserica si isi face treaba bine”.

«Să ajungi ca mine, la 90 de ani!»
Aurora şi Gheorghe Andruşcă, socrii preşedintelui României Traian Băsescu, ne-au declarat ieri că îl vor suna de ziua lui pe şeful statului pentru a-i ura "La mulţi ani!", aşa cum obişnuiesc în fiecare an. Băsescu împlineşte azi 57 de ani.
Socrii Gheorghe şi Aurora Andruşcă şi sora Mariei Băsescu, Stela (mijloc), îi urează preşedintelui

"La mulţi ani!" cu ocazia împlinirii a 57 de ani
Aurora şi Gheorghe Andruşcă locuiesc într-o casă modestă, din cartierul sucevean Burdujeni, împreună cu sora Mariei Băsescu, Stela. Azi îl vor suna pe ginerele lor, Traian Băsescu, căruia îi vor ura sănătate şi tradiţionalul "La mulţi ani!". "Îi vom da un telefon dimineaţa, la prima oră, că pe urmă, peste zi, este ocupat. Îi doresc sănătate şi să scape de duşmanii politici. E greu să fii în fruntea ţării. Am să-i urez să ajungă ca mine, la 90 de ani", a spus râzând Gheorghe Andruşcă. Socrul preşedintelui este bucuros că la vârsta venerabilă la care a ajuns este încă destul de activ, fiind casierul bisericii din cartier.
Este aşteptat cu drag la Suceava
El îşi aminteşte că pe ginerele lui l-a îndrăgit din prima clipă, lucru confirmat şi de tanti Aurora, soacra preşedintelui. "Pe Traian l-am plăcut din momentul în care ne-a trecut pragul casei şi ne-a cerut mâna fiicei noastre. A fost şi este un om respectuos", a mai spus mama Primei Doamne. Cei doi spun că de abia aşteaptă să-şi revadă fiica, ginerele şi nepoatele, de care le este foarte dor.
Socrul lui Basescu are slujba la biserica
Socrul sefului statului, Gheorghe Andrusca, in varsta de 87 de ani, din satul sucevean Burdujeni, este omul de incredere al preotului Bisericii Sfanta Treime, Adrian Parlac.
Octogenarul este de mai bine de 25 de ani epitrop casier al lacasului de cult, ducandu-si munca la indeplinire cu brio chiar si la aceasta varsta.

Nea Andrusca este laudat de cunoscuti
Gheorghe Andrusca, care este si veteran de razboi, e un bun crestin care nu lipseste niciodata de la slujbele religioase. ”Este devotat bisericii de mai bine de 20 de ani. Este mana mea dreapta”, a spus parintele Parlac. In ziua de Craciun, Gheorghe Andrusca era alaturi de credinciosi la biserica. A asistat la slujba religioasa, a ascultat colinde, apoi a plecat acasa. Intrebat ce reprezinta Craciunul, socrul sefului statului a raspuns: ”Aceasta zi este una speciala, am vorbit cu fiica mea si cu cele doua nepoate. Ne-am urat sarbatori fericite”, ne-a spus Gheorghe Andrusca. Unul dintre localnici, Mihai Salagean (71 ani), ne-a declarat: ”Vine la biserica si isi face treaba bine”.
Sursa: Libertatea 4 Noiembrie 2008 Articol semnat de Cristina Scortariu, Radu Nistor
No comments:
Post a Comment