Scris de Victor RonceaFostul jurnalist Sorin Roşca Stănescu, apelat de cunoscători după numele de cod „H15“ sau „Deleanu“, nu a turnat nici pås la Securitate şi, în consecinţă, are dreptul să-i dea în judecată pe toţi cei care îl mai cadorisesc şi cu alintul de „fost informator“ sau „turnător“. Cel puţin aşa consfinţeşte, pentru a doua oară, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), într-o nouă adeverinţă, remisă oficial pe 20.01.2010. La peste trei ani de la declanşarea operaţiunii Civic Media „Voci Curate“, destinate curăţirii spaţiului public de foşti şi actuali agenţi ai unor servicii secrete comuniste, de la Securitate la reţelele antiromåneşti ale KGB, STASI, AVO şi succesoarele lor, CNSAS a binevoit să răspundă şi în privinţa lui Sorin Roşca Stănescu, fost ziarist şi fost director al fostului ziar „Ziua“. Deşi apar şi noi informaţii picante despre trecutul de turnător al lui Roşca Stănescu, „uitate“ pånă azi de acesta, decizia CNSAS este demnă de „Cascadorii Råsului“, în contextul în care colaborarea cu Securitatea a celui cunoscut şi ca şantajist de presă este de notorietate publică încă din anul 1992. Ridicolul acestui act oficial al unei instituţii a statului romån, care alocă şi consumă fonduri uriaşe pentru „deconspirarea agenţilor Securităţii“ - protejåndu-i în noua formă a legii concepute de Marius Oprea pe cei ai altor servicii secrete, comuniste sau nu - este aproape inimaginabil şi demonstrează fără tăgadă rolul nefast, insalubru şi injust al CNSAS.
Negru pe alb, fostul preşedinte al CNSAS demisionat recent, invocând presiuni şi ameninţări, Ladislau Antoniu Csendes, a semnat Adeverinţa Nr 10546/01.10.2009, prin care „domnului ROŞCA STĂNESCU Sorin Ştefan, fiul lui Petre şi Delia Didona, născut în data de 08.09.1949 în Braşov, judeţul Braşov, nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii“. Pe lângă faptul că, potrivit datelor istoriei recente, fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, este cel care i-a furnizat lui Petre Mihai Băcanu, în 1992, Dosarul de informator al lui Sorin Roşca Stănescu, pe atunci ziarist la „România liberă“, despre fostul director „Ziua“ se poate spune însă că este un arhi-cunoscut colaborator al Securităţii, după cum a recunoscut-o chiar singur, în repetate rânduri.
Filiera Măgureanu - Băcanu
Dacă
ilustra maşină de tocat bani şi dosare, care este CNSAS, nu a avut timp
să se documenteze asupra acestui caz de la „sursa“ Măgureanu şi să
intre în posesia filelor aflate în posesia „colegului“ Băcanu - la
rândul său cunoscut ca fost colaborator al KGB - poate ar fi putut să-l
audieze pe distinsul ne-informator sau, măcar, să-i consulte
amintirile, ultra-publice. Dacă ar fi avut disponibilitatea aceasta
nemărginită ar fi putut să afle că, potrivit propriilor declaraţii, în
anii ‘70 lucra alături de un Adrian Păunescu şi Vladimir Tismăneanu sau
Ana Blandiana la revista „Amfiteatru“, publicată de Uniunea Asociaţiei
Studenţilor Comunişti din România (UASCR), ulterior fiind transferat la
publicaţia comunistă „Viaţa Studenţească“, unde l-a regăsit pe
Tismăneanu, alături de un Ioan T. Morar sau Traian Ungureanu. Aici şi-a
şi început colaborarea cu Securitatea, benevolă, după cum mărturiseşte
Roşca Stănescu. E drept, asupra momentului exact al declanşării muncii
informative în cadrul DSS nici el nu mai este sigur. În biografia sa
romanţată, publicată pe site-ul propriu, Roşca susţine că „timp de
cinci ani, până în 1986, am fost colaborator al Brigăzii Antiteroriste,
care aparţinea Securităţii“. Afirmaţia aceasta este contrazisă de o
altă confesiune, făcută în direct la Realitatea TV, într-o emisiune
„100%“ de prin 2006, în care Roşca spune: „m-am autopropus pentru a
colabora cu Securitatea prin 1973“. Ca atare, onor CNSAS-ul a omis
dintr-un foc - ba chiar din două, dacă luăm în considerare şi o altă
Decizie, din 2002, la fel de stupidă - o colaborare cu Securitatea
extinsă pe parcursul a 13 ani! În noua Decizie, CNSAS susţine că a
preluat de la SRI, în anul 2005, Dosarul Fond de Reţea nr. R 43022,
„care conţine documente noi şi neprocesate cu privire la relaţia
domnului titular Roşca Stănescu Sorin Ştefan cu Securitatea“. Cu toate
acestea, în timp ce toţi cei 13 ani de colaborare strânsă cu DSS a
ziaristului Roşca Stănescu par să fi dispărut cu totul din atenţia
CNSAS, ni se învederează în schimb o penibilă tangenţă cu Securitatea a
elevului Roşca Stănescu: „Fiind elev în clasa a X-a în cadrul Liceului
Nicolae Bălcescu din Bucureşti, este luat în studiu şi propus pentru
recrutare de către Direcţia a II-a, Serviciul 6, Biroul 2, la data de
12.05.1966, urmând a fi folosit pentru încadrarea informativă a
colectivului de elevi de la şcoala menţionată“. Însă după o perioadă de
probă de şase săptămâni jumate, recrutarea a fost, până la urmă,
respinsă, deoarece, potrivit notelor ofiţerului de Securitate al
Liceului, „titularul nu a păstrat secretul asupra discuţiilor“.Sorin Roşca Stănescu: „Am fost H15“
Iată însă ce mărturisea, personal, Sorin Roşca Stănescu, la postul Realitatea TV al tovarăşului său, Sorin Ovidiu Vîntu: „La sfârşitul facultăţii m-am împrietenit cu un tânăr care era unul din liderii organizaţiei palestiniene din România. De la acesta am aflat că urma să pună la cale într-o altă ţară un atentat terorist. Mi s-a părut ceva grav şi m-am dus la redactorul-sef al revistei «Viata Studenţească».
El m-a pus în contact cu un ofiţer care răspundea de presa de la Casa Scânteii. M-am întâlnit cu acela şi i-am relatat despre ce era vorba. M-a rugat dacă nu vreau să-i povestesc acelaşi lucru unui coleg de la brigada antiteroristă. M-am întâlnit cu ofiţerul de la brigada antiteroristă şi aşa mi s-a propus să colaborez şi pe viitor.
Am acceptat şi am semnat un angajament având două nume conspirative. Am avut succesiv numele de cod H15 şi Deleanu. Am primit şi bani, dar ca decont pentru deplasările făcute“.
Această ieşire a fost completată şi în scris de către Roşca printr-un „auto-denunţ“:
„Este adevărat, sunt «H15». Acesta a fost, pentru cea mai lungă perioadă, numele meu de cod. E adevărat, la început îmi alesesem altul. «Deleanu». Am fost un colaborator atipic al Securităţii. În primul rând, pentru că nu am fost recrutat. Am ajuns acolo pe un traseu special. Eram redactor la revista «Viaţa Studenţească». Inevitabil, scriam şi despre studenţii străini. Am fost într-o tabără la Izvorul Mureşului. Împreună cu soţia. Acolo făceam dese plimbări prin pădure, culegând ciuperci. Soţia era din Sibiu şi maestră în identificarea ciupercilor comestibile. Într-o asemenea excursie prin pădure, unde uneori veneau cu noi şi alţi studenţi, am cunoscut un tânăr cu totul şi cu totul special. Extrem de inteligent, vesel, manierat şi cult. Era preşedintele studenţilor palestinieni din România. (...) Tânărul s-a confesat. Mi-a vorbit despre planuri mai ample, despre proiecte pe care ei le preconizau, în scurt timp, în Germania. Era vorba de atentate. Doreau să sensibilizeze lumea. Şi lucrau deja cu o organizaţie teroristă, alcătuită din cetăţeni germani. (...) M-am întors. M-am dus la redactorul-şef şi i-am povestit în detaliu ce s-a întâmplat. Acesta m-a rugat să am o discuţie cu un domn care se ocupa de Securitatea Casei Scânteii. Mai târziu aveam să aflu că el era un fel de tătuc al securiştilor ziarişti. După discuţia cu acesta, el mi-a cerut să mă întâlnesc cu un coleg. (...) Aveam de ales. Un lux de care nu au beneficiat mulţi. Cei care au colaborat cu securitatea au făcut-o, în general, sub santaj. Sau, în cel mai bun caz, din dorinţa de a obţine ceva la schimb. După două zile, ne-am reîntâlnit. Alesesem. Voi informa în scris Brigada Antiteroristă. Am semnat un angajament şi mi-am ales un nume de cod. Am fost instruit cum să procedez. Îmi erau decontate cheltuielile. Nimic mai mult. Niciun avantaj. Decât, cel mult, acela de a mă putea mişca mai liber decât alţii printre străini. Ani de zile am trăit cu certitudinea că fac un lucru important. În definitiv, munceam de două ori pentru un singur salariu, cel de redactor la «Viaţa Studenţească». Credeam că obţin informaţii extrem de importante pentru statul român. Aceasta s-a dovedit o informaţie pe jumătate adevărată“, depănează Roşca în amintirile sale.
Nici „sursa“ DIE Adameşteanu nu a colaborat
Fostul jurnalist consideră acum, după anii de colaborare, că este posibil ca informaţiile sale să fi fost folosite de Securitate împotriva unor cetăţeni români: „Aveam să aflu târziu, cred că prin 2003-2004, că cele mai multe dintre informaţiile pe care eu le furnizam nu erau destinate, aşa cum credeam, contracarării unor lovituri de tip terorist şi, implicit, salvării unor vieţi omeneşti. Securitatea folosea aceste informaţii altfel... împotriva propriilor concetăţeni“. Dacă Roşca are dreptate, atunci afirmaţiile sale contrazic total Decizia care se bazează pe prevederile art. 2, lit. a şi b din OUG 24/2008, privind „atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului“. În acelaşi Dosar remis Asociaţiei Civic Media se mai află o Decizie similară, care o priveşte pe scriitoarea Gabriela Adameşteanu, redactor-şef al revistei „22“ o perioadă îndelungată şi membră de vază a Grupului pentru Dialog Social (GDS), despre care ni se spune, tot aşa, că nu a colaborat cu Securitatea dar a fost „sursă a UM 0544“, respectiv fostă DIE, actuală SIE.
Concluzia este îmbârligată. Dacă aceasta este Decizia CNSAS în ce-l priveşte pe „H15“ şi „Deleanu“, ori Legea consilierului fără ORNISS a lui Tăriceanu este de aruncat la coş, ori Roşca şi-a inventat toată povestea, ori Măgureanu a vrut să-l reconspire şi atunci putem specula liniştiţi că Sorin Roşca Stănescu este şi acum ofiţer pe deplin conspirat al vreunui serviciu secret, de la noi sau de-aiurea. Care?
Posts
No comments:
Post a Comment