Thursday, January 28, 2010

BASESCU la cimitirul eroilor de la Tiganca si la Universitatea din Cahul: "nimeni nu ne poate convinge că avem alt sânge"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Universitatea Bogdan Petriceicu Haşdeu din Cahul, că "nimeni nu ne poate convinge că avem alt sânge decât cetăţenii din R. Moldova". Anterior, presedintele a participa la un parastas in memoria eroilor romani cazuti la Tiganca.
După ceremonia religioasă, preşedintelui Traian Băsescu i-a fost înmânată decizia Consiliului din localitate prin care a fost declarat cetăţean de onoare al localităţii.
"Aţi fost înscris ca cetăţean de onoare al satului pentru că aveţi grijă de întreg neamul românesc", i-a spus lui Traian Băsescu reprezentantul autorităţilor locale, precizând că a îngheţat "cu plăcere" aşteptându-l.
În drumul până la coloana oficială câteva sute de oameni care purtau steaguri tricolore s-au îmbrâncit pentru a-i strânge mâna şefului statului român. Ei i-au strigat numele, au scandat lozinci în favoarea unirii celor două ţări şi au cântau "Noi suntem români".
În drumul spre Cahul, unde preşedintele Traian Băsescu urmează să susţină o alocuţiune, să semneze în "Cartea de aur" a Universităţii de stat "Bogdan Petriceicu Haşdeu" şi să viziteze sediul viitorului consulat al României din localitate, şeful statului a oprit coloana de maşini după ce a observat că la marginea drumului se afla un grup de aproximativ 50 de copii care arborau două steaguri tricolore. El s-a fotografiat alături de copii şi de profesoarele acestora.
Cimitirul din satul Ţiganca, raionul Cantemir, din Republica Moldova, a fost reamenajat şi inaugurat la 1 iunie 2006 de către Regele Mihai, revenit pe teritoriul Moldovei, la acea dată, după 65 de ani.
Cimitirul a fost reamenajat astfel încât să devină loc de reculegere în memoria celor peste 70 de mii de români căzuţi în Campania din Est (iunie 1941-august 1944) a celui de-al doilea război mondial.
La 1 iulie 2006, preşedintele Traian Băsescu declara că România a oferit Republicii Moldova varianta de a intra împreună în UE şi că, deşi am rămas singurul popor încă separat, reîntregirea se va realiza în interiorul UE.
În replică, preşedintele moldovean de la acea dată, Vladimir Voronin, declara că România nu a propus oficial Republicii Moldova să adere împreună la UE.
În acel context, cimitirul din satul Ţiganca a fost vandalizat în iulie 2006, primarul localităţii afirmând că gestul ar putea avea legătură cu declaraţiile preşedintelui român.
"Presupunem că cel puţin două persoane au coborât drapelul României, care se afla alături de cel al Republicii Moldova, chiar la poarta cimitirului, l-au rupt în două şi l-au călcat în picioare. Jumătate din drapelul statului român a fost furat, iar cealaltă parte a fost arborată. În ceea ce priveşte mormintele eroilor români, acestea nu au fost profanate", declara, la acea dată, primarul localităţii.
Ulterior, Ministerul român de Externe preciza că secretarul de stat Adrian Vieriţa i-a solicitat o întrevedere însărcinatului cu afaceri al Republicii Moldova la Bucureşti, Larisa Pasecinic, căreia i-a adus la cunoştinţă preocuparea părţii române faţă de dispariţia drapelului României arborat la Cimitirul de la Ţiganca.
"Din informaţiile primite cu această ocazie, a rezultat că autorităţile Republicii Moldova regretă producerea acestui incident nefericit, care are un caracter cu totul izolat. Autorităţile moldovene cu competenţe în materie depun în momentul de faţă eforturi pentru soluţionarea cât mai rapidă a situaţiei, astfel încât astfel de incidente să nu se mai repete", informa, la acea dată, MAE român.
MAE preciza şi că ambasadorul României, Filip Teodorescu, a contactat autorităţile de la Chişinău în vederea clarificării situaţiei.
(Corespondenţă de la trimisul MEDIAFAX în Republica Moldova, Gabriel Pecheanu)

1 comment:

Eurovila said...

In ce sat s-a oprit coloana pentru copii? Sunt fotografii?