Modelele morale ale candidaţilor la preşedinţie şi analfabetismul teologic al deontologilor
La confruntarea finală a candidaţilor la cea mai înaltă funcţie în stat, moderatorul Turcescu i-a întrebat pe aceştia despre modelul lor moral. Acesta se pare că a fost şi momentul de vârf al dezbaterii. Răspunsurile date, care au încercat să atingă sensibilitatea creştină a românilor, necesită o replică. Una ortodoxă, bineînţeles, deoarece trăim într-o ţară de morală ortodoxă.
Surprins de întrebare, Traian Băsescu a dat-o ca model pe soţia sa. Crin Antonescu, care se declară creştin, nu a făcut deosebire între model şi idol, indicându-l ca model pe Tudor Chirilă, un cântăreţ simpatic, autor al unei scrisori interesante către liceeni, dar şi apărător al homosexualilor. Cum poţi să-l iei ca model pe Chirilă, care, pentru nefericiţii aceştia, ne acuză că suntem un popor homofob? Pentru creştini, e ştiut că, aşa cum ne spune Sfântul Ioan Iacob Românul, nu ne închinăm idolului care se numeşte om.
Candidatul Mircea Geoană, un candidat social-democrat care ne-a citat din Sfântul Ioan Gură de Aur (e drept că citind după notiţe, după cum a observat Crin Antonescu), a surprins afirmând că modelul său moral este PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Nu este prima oară când aflăm despre admiraţia lui Geoană pentru Patriarh. La împlinirea a doi ani de când a devenit întâistătătorul Bisericii (după moartea suspectă a Părintelui Patriarh Teoctist, despre care mai mulţi preoţi, monahi şi jurnalişti creştini au apreciat că actualul Patriarh nu ar fi străin), Mircea Geoană îl elogia pe PF Daniel pentru “promovarea deschiderii ecumenice, pentru o implicare reală, dinamică şi puternică a Bisericii în social, pentru restructurarea învăţământului teologic, pentru îndreptarea şi aducerea la zi a limbii liturgice, pentru promovarea activă a unui nou tip de misiune şi de limbaj eclezial”, considerând că începe o epocă nouă (New Age) pentru Biserica Ortodoxă Română. Aceste cuvinte sunt întru totul străine tradiţiei ortodoxe şi învăţăturii scripturistice şi îşi au originea în mentalitatea francmasonică (despre care scrie lămuritor Mircea Eliade într-unul din articolele sale).
Referirile politicienilor noştri de vârf la învăţăturile credinţei creştine au urmărit, în mod evident, câştigarea voturilor românilor ortodocşi. Săracii! Pentru ei, a fi creştin înseamnă a fi prost!
Urmărind dezbaterile televizate de după întâlnirea candidaţilor, am ajuns însă la o concluzie destul de tristă: aşa-zişii deontologi ai presei româneşti de la Realitatea TV sau Antena 3 (vezi Ciutacu, Firea, Nistorescu, CTP, Cristian Pârvulescu, cărora li s-a alăturat politrucul Orban) sunt mai necredincioşi chiar decât politicienii. După părerea unora dintre aceştia nu ai voie să-ţi mărturiseşti public credinţa, nu ai voie să-l mărturiseşti pe Hristos sau pe Maica Domnului (Doamne fereşte, a spus unul dintre invitaţi; pân’ te nimereşte, am zice noi, gândindu-ne la clasici). Iar când vorbesc despre religia creştină o fac numai în băşcălie, în zeflemea, sau, culmea tupeului, ei, analfabeţii teologic, ne dau lecţii de creştinism, spunându-ne unde trebuie să ne ţinem ascunsă credinţa, pentru a nu-i deranja pe rafinaţii analişti de pe malurile Dâmboviţei, de fapt, nişte mărunţi activişti neobolşevici care înfierează în mod proletar credinţa (opiumul popoarelor, spunea Marx), în numele statului laic şi european. (F.P.)
Vezi si Alianta PSD+Patriarhie… Geoana, comunistul ce-l idolatrizeaza pe patriarhul Daniel
OCHII PĂRINTELUI JUSTIN. Privirea Duhovnicului României în fotografiile
Cristinei Nichituș Roncea. 101 ani de la nașterea Mărturisitorului de la
Petru Vodă
-
A privi în ochi Sufletul iradiază din trup, din chip, se face auzit prin
grai, dar mai ales se revarsă din privire. Cugetele noastre, faptele
noastre ne zu...
4 years ago
4 comments:
Ai dreptate Victore, gandacii din bucataria lui Vantu si pisoii de langa soba lui Voiculescu sunt demni urmasi de-ai lui Lenin.
SIONISMUL MONDIAL ATACA ROMANIA
In 1989 Romania a fost in atentia organizatiilor sioniste criminale si teroriste international Comisia Trilaterala si Grupul Bilderberg conduse de Donald Rumsfeld, George Shultz, Richard Holbrocke, Keith Alexander, David Rockefeller, Albert Rotschild, Henry Kissinger si alti.
http://www.disclose.tv/action/viewvideo/33804/
http://www.disclose.tv/action/viewvideo/33803/
http://www.disclose.tv/action/viewvideo/33797/
http://www.disclose.tv/action/viewvideo/33795/
Un partid de hoți și de escroci, condus din umbră de un individ vinovat de crime împotriva umanității, vinovat de moartea a cel puțin o mie de oameni la Revoluția (deturnată de KGB) din dec. 89, și-a desemnat drept candidat … un Prostănac.
Cu un cinism fără de margini se testează gradul de îndobitocire al poporului român.
Chiar și greilor partidului le-a fost greață să se afișeze cu un asemenea prostănac. Chiar și Vanghelie, „care este”, s-a simțit jenat.
Însă acest prostănac nu este doar așa unul simpatic, nevinovat și hazliu, unul care să „bucure” poporul cu prostia lui, el este un prostănac trădător de neam și de țară. Vizita pe furiș la Moscova o dovedește cu prisosință.
Cel ce se vrea viitorul președinte al României nu pe 5, ci pe 10 ani, este copil în casă nu doar la mai marii de la Moscova, ci-i slujește și pe cei de la Kiev (auzi: să dăm Ucrainei jumătate din ce-am câștigat în platoul continental!).
Acest prostănac l-a ținut pe președintele țării (după cum Băsescu însuși mărturisește) să aștepte două ceasuri ca să vorbească cu el la telefon, pentru că era ocupat să asculte ordinele lui Vântu. Putea să fie o urgență, un caz de siguranță națională, dar poți să-i ceri vreun gram de bun simț unui prostănac?
Bănuim că Prostănacul lucrează el de multă vreme pentru ruși. În toți anii când a fost ambasador în America a sabotat prin toate mijloacele intrarea României în NATO.
Iar acum se vrea înstrăinarea către companii rusești a unor obiective economice strategice, precum centrala atomică de la Cernavodă.
Ce reper „moral” putea un vânzător de țară și de neam să-și aleagă? Tot un vânzător putea să-și aleagă.
După ce poporul român a fost lăsat în pielea goală, vânzându-se cam aproape tot ce era de vândut în țara aceasta, mai rămăsese un singur lucru nescos la vânzare – sufletul poporului român, adică dreapta credință ortodoxă. Și umblă prea nefericitul din Deal, sanctitatea sa Ciobotea întâiul, s-o dea, ba pe la catolici ba pe la protestanți (după cum am văzut vara acesta la Lyon, la CBE).
La așa candidat, așa reper moral, sau cum e turcul așa e și pistolul.
Dacă instituțiile statului ar mai funcționa în România, ar trebui să ancheteze activitatea acestui Prostănac vizavi de siguranța națională.
Și mai era ceva. L-ai făcut agent electoral pe Sf. Ioan Gură de Aur, chiar pe Dumnezeu L-ai făcut, măi prostănacule? Dumnezeu să aibă milă de sufletul tău!
Către jurnaliștii și colaboratorii de la Realitatea Tv și Antene:
Dimineața când vă bărbieriți, sau vă fardați, după caz, puteți să vă priviți chipul în oglindă? Sau vă dă Vântu oameni să vă aranjeze, așa încât să nu fiți nevoiți să vă priviți fața în oglindă?
Dacă de la unul ca Dinescu, din gura căruia curge mult rahat (cuvânt ce-i este foarte drag și-l folosește adesea în varianta populară) și are impresia că ne șmecherește pe toți, nu aveam nici o pretenție, în schimb de la unul ca Emil Hurezeanu aveam pretenții.
„Ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său?” (Mc.8,37)
Către clasa politică din România și către cei ce fac jocurile din umbră:
Străini de Dumnezeu, de neam și de țară, ați condamnat la moarte poporul român.
Ceea ce nu știți voi este că ați condamnat la moarte un popor ales al lui Dumnezeu, și că făcând acest lucru de fapt sufletele voastre vi le-ați condamnat la moarte.
De aproape 70 de ani poporul român este în robie. Peste 7 ani ea se va sfârși, căci nici un popor al lui Dumnezeu nu stă mai mult de 70 de ani în robie.
Poporul român nu poate trăi în hoție și în nemernicie, la infinit.
Prin puterea lui Dumnezeu peste 7 ani neamul acesta se va trezi și atunci va fi vai și amar de sufletele voastre.
Din cea mai adâncă mlaștină a disperării, un nou popor ales al lui Dumnezeu se va ridica.
Roncea ma face sa cred ca nu sti ce faci si ce zici. Mergi cu URSUL pe strada si este rusinos.
Inainte de Lovitura de stat din 1989 numerosi cetateni romani fac o declaratie comuna la 16 iunie 1989 Budapesta, Ungaria impreuna cu Forumul Democratic Maghiar in care solicita AUTONOMIE MAGHIARA pe care o inmaneaza REGELUI MIHAI la Geneva si participa la atacul militar impotriva romaniei in decembrie 1989 si la Targu Mures 1990 si in ianuarie 1990 formeaza GRUPUL PENTRU DIALOG SOCIAL, persoane care se gasesc in toate partidele politice si au fost sau sunt consilieri prezidentiali Basescu si mai mult au facut raportul pentru condamnarea comunismului cand ei sunt copii tortionarilor din perioada comunsiota.
Rodica Palade,Andrei Cornea, Alexandru Lazescu, Andrei Oisteanu, Gabriela Adamesteanu, Calin Anastasiu, Vlad Alexandrescu, Sorin Alexandrescu, Catalin Avramescu, Teodor Baconsky, Radu Bercea, Victor Barsan, Magda Carneci, Mariana Celac, Vitalie Ciobanu, Marilena Stancu Constantinescu, Andrei Cornea, Doina Cornea, Livius Ciocarlie, Adrian Cioroianu, Eugen Ciurtin, Aurelian Craiutu, Rodica Culcer, Mircea Diaconu, Mircea Dumitru, Smaranda Enache, Radu Filipescu, Armand Gosu, Stere Gulea, Sorin Iliesiu, Thomas Kleininger, Alexandru Lazescu, Gabriel Liiceanu, Monica Macovei, Mircea Martin, Costea Munteanu, Horea Murgu, Andrei Oisteanu, Marius Oprea, Anca Oroveanu, Rodica Palade, Horia-Roman Patapievici, Dan Perjovschi, Andrei Plesu, Rasvan Popescu, Cristian Preda, Victor Rebengiuc, Mihai Sora, Ana Sincai, Ioan Stanomir, Alin Teodorescu, Vladimir Tismaneanu, Alexandru Tocilescu, Florin Turcanu, Ion Vianu, Sorin Vieru, Sever Voinescu, Serban Radulescu Zoner.
Mai este unul MARIUS OPREA care condamna COMUNISMUL!!!!!
Post a Comment