Thursday, February 19, 2009

ANTI-ROMANIA. Propunerile pentru autonomie ale extremistului agent maghiar Laszlo Tokes catre presedintele Traian Basescu

Excelenţei sale,
Domnului Preşedinte al României
Traian Băsescu

Bucureşti, Palatul Cotroceni

Stimate Domnule Preşedinte,

Conform celor convenite cu ocazia vizitei noastre din data de 5 Decembrie 2007 vă înaintăm prin prezenta, setul de documente ce fundamentează temele dezbătute la întîlnire.

Cuprins:
1.Iniţiativă privind masa rotundă româno-maghiară
2.Iniţiativă privind urgentarea acreditării Universităţii Creştine „Partium”
3.Iniţiativă pentru elaborarea studiului privind minoritatea maghiară în regimul comunist
4.Iniţiativă pentru asigurarea reprezentării parlamentare echitabile ale minorităţilor naţionale
5.Propunere privind numirea unui consilier în Administraţia Prezidenţială pe domeniul minorităţilor
6.Punct de vedere privind proiectele de autonomie înaintate de reprezentanţii comunităţii maghiare


Conform înţelegerii noastre din decembrie, totodată vă cerem, să ne comunicaţi o dată în care programul Excelenţei voastre vă permite să ne primiţi pentru continuarea schimbului de păreri.

Excelenţă,

Urăndu-vă succes şi sănătate pentru îndeplinirea sarcinilor de înaltă responsabilitate pe care le aveţi, primiţi alesele noastre consideraţiuni,

Cu stimă,

László Tőkés
Deputat în Parlamentul European
Preşedinte, Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania

Anexa 1.

INIŢIATIVĂ
privind masa rotundă româno-maghiară

Cu ocazia întâlnirii sale cu deputatul în Parlementul European Tőkés László, desfăşurat la 5 decembrie 2007 preşedintele Traian Băsescu a considerat şi el oportună organizarea unei mese rotunde româno-maghiare. Bazându-ne pe sprijinul promis de Domnul Preşedinte prezentăm mai jos propunerile noastre privind modalitatea d organizare a acestor tratative:

Uniunea Democrată Maghiară din România a sprijinit de la bunele începuturi ideea unei mese rotunde bilaterale româno-maghiare menite a rezolva problemele comune pe bază de consens, şi care ar putea deveni ulterior forul determinant al reconcilierii româno-maghiare.
Această concepţie a fost sprijinită şi de bisericile istorice maghiare din România. În declaraţia lor comună emisă în acest sens, ierarhii bisericeşti a făcut propunerea ca „în cazul în care această masă rotundă va avea loc, la aceasta să participe şi delegaţii bisericilor care întrunesc şi reprezintă comunitatea maghiară din România. Participarea lor ar evidenţia caracterul reprezentiv al mesei rotunde, credibilitatea ei socială, morală şi politică (20 octombrie 1991).
Propunerea pentru organizarea mesei rotunde a fost sprijinită de hotărârile a mai multor Congrese ale UDMR (1991, 1993, 1995), „pentru soluţionarea rezonabilă pe baza înţelegerii a problemei minoritare, respectiv a minorităţii naţionale meghiare din România (Congresul UDMR, Miercurea Ciuc, 1995).
În urmă cu cinci ani, la 1 februarie 2003, Adunarea Generală Extaordinară a Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului din Satu Mare, ocazie cu care s-a relansat mişcarea pentru autonomie a comunităţii naţionale maghiare din Transilvania, a formulat – printre altele – următoarele propuneri către „concetăţenii noştri români, către Guvernul României şi Bisericile surori româneşti”: (a) Să se organizeze un dialog politic şi civil româno-maghiar cu participare cât mai largă. (b) În cadrul unui dialog ecumenic Bisericile române şi maghiare să dezbată problemele comune care le privesc.”
Pe baza celor prezentate, în spiritul dialogului şi a ecumeniei, urmând practica eficientă adoptată în mai multe ţări privind tratativele şi acordurile dintre comunităţile majoritare şi minoritare propunem a se organiza un dialog reprezentativ la o masă rotundă româno-maghiar la nivel naţional care, pe baza înţelegerii reciproce ar avea menirea de a rezolva atât situaţia comunităţii naţionale maghiare din România cât şi relaţia ei cu naţiunea română, şi care ar pune bazele unei reglementări constituţionale şi legale definitive a acestei probleme.

Această concepţie şi iniţiativă este în deplin acord cu intenţiile de reconciliere atât a părţii maghiare cât şi cu cea a părţii române, cu scopurile şi interesele acestora, respectiv cu practica europeană în domeniu.
Oradea, 8 Februarie 2008

Anexa 2.

INIŢIATIVĂ
privind urgentarea acreditării Universităţii Creştine “Partium”

Înfiinţată în 1991 pe baza autorizaţiei de funcţionare nr. 4805/1991 emise de Secretariatul de Stat pentru Culte, instituţia de învăţământ superior predecesoare a actualei Universităţi Creştine “Partium” a funcţionat sub numele de Institutul Superior Reformat “Sulyok István” cu specializarea de Teologie reformată didactică, deci cu caracter teologic, căreia s-a asociat câte o specializare laică: Asistenţă socială, Limba şi literatura germană, Ştiinţe juridice.
În urma adoptării şi promulgării Legii nr. 88/1993 instituţia a înaintat dosarele în vederea obţinerii autorizaţiilor de funcţionare pentru specializările existente, obţinând avizul favorabil al Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare.
Posibilităţile create de modificarea legii 84/1995 au determinat conducerea instituţiei să înfiinţeze Fundaţia Pro Universitate Partium, cu scopul de a contribui la promovarea şi dezvoltarea culturii, învăţământului şi ştiinţei specifice comunităţii maghiare din România, prin crearea şi asigurarea cadrului corespunzător desfăşurării activităţii unei instituţii de învăţământ superior cu profil complex.
Tribunalul Judeţean Bihor - Oradea dispune prin sentinţa civilă nr. 118/N/1999. din 20 Septembrie 1999 înregistrarea Fundaţiei Pro Universitatea Partium, cu sediul în Oradea, str. Mihai Pavel nr. 10, ca organizaţie neguvernamentală, non-profit, cu personalitate juridică. La 1 octombrie 1999 are loc şedinţa reunită a membrilor fondatori şi al Consiliului de Conducere a Fundaţiei Pro Universitate Partium, la care se decide înfiinţarea Universităţii Creştine Partium, cu sediul in Oradea, str. Primăriei nr. 36
Noua instituţie porneşte cu trei specializări cu autorizație de funcţionare provizorie, la care se adaugă în cursul anilor ce au urmat, alte specializări; ajungând astfel la 12 specializări autorizate după cum urmează:
Specializarea Filosofie a obţinut autorizaţia de funcţionare provizorie prin H.G. 1215 din 29.11. 2000.
Specializarea Limba şi literatura română a obţinut autorizarea de funcţionare provizorie prin H.G. 1215 din 29 noiembrie 2000
Management cu autorizaţia de funcţionare acordată prin H.G. 1215 din 29. noiembrie 2000.
Limba şi literatura engleză, autorizată să funcţioneze prin H.G. 410/2002
Limba şi literatura germană, autorizată să funcţioneze prin H.G. 944/2002
Economia comerţului, turismului şi serviciilor, autorizată să funcţioneze prin H.G. 944/2002
Asistenţă socială, autorizată să funcţioneze prin H.G. 693/2003
Sociologie, autorizată să funcţioneze prin H.G. 693/2003
Teologie didactică reformată, autorizată să funcţioneze prin H.G. 944/2002
Limba şi literatura engleză-limba şi literatura română, autorizată să funcţioneze prin H.G. 693/2003
Arte plastice (grafică), autorizată să funcţioneze prin H.G. 944/2002
Pedagogie muzicală, autorizată să funcţioneze prin H.G. 410/2002

În data de 5 martie 2004 Universitatea a depus documentaţie în vederea acreditării a două specializări duble: Teologie reformată didactică-Asistenţă socială şi Teologie reformată didactică-Limba şi literatura germană. Consiliul Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare a decis în mod favorabil în acelaşi an acreditarea celor două specializări şi a instituţiei (cf. Hot. Guv. 1609/2004 publicată în Monitorul Oficial 950/18 octombrie 2004).
În conformitate cu Legea 288/2004 şi a Hotărârii de Guvern 88/2005 cele două specializări duble s-au transformat în trei specializări simple. Inştiinţarea nr. 356/12.05.2005 se referă la această propunere a Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare. Din documentele Comisiei Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare reiese că Universitatea satisface toate condiţiile profesionale necesare acreditării.
După această dată a început, din păcate, o perioadă lungă de tărăgănare a problemei acreditării, în ciuda intervenţiilor conducerii universităţii la nivelul ministerului şi al legislativului.
În cele din urmă procedura legislativă a început în mai 2007, în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Senatului, iar mai apoi în Plenul Senatului. Proiectul de lege privind înfiinţarea Universităţii Creştine “Partium” a fost adoptat de Senat în şedinţa din 8 octombrie 2007, cu respectarea prevederilor articolului 76 alineatul (2) din Costituţia României, republicată.
În prezent proiectul de lege se află la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă tineret şi sport a Parlamentului României. În data de 5 noiembrie 2007 prof. dr. Andea Petru, vicepreşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a efectuat o vizită la Universitatea noastră şi a întocmit un raport către Comisie.
Cerem sprijinul politic al Instituției Prezidențiale pentru urgentarea procedurii legislative privind înfiinţarea Universităţii Creştine “Partium”. Menţionăm că – după ştirea noastră – nici o altă instituţie de învăţământ superior nu a avut un proces de acreditare atât de îndelungat.

Anexa 3.

INIŢIATIVĂ
pentru elaborarea studiului privind
minoritatea maghiară în regimul comunist

În Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste elaborat sub conducerea politologului-istoric Vladimir Tismăneanu, din cele 666 de pagini doar 18 tratează situaţia minorităţii maghiare din România în perioada regimului totalitar.

Având în vedere că membrii comunităţii maghiare au avut o pondere însemnată între cei persecutaţi, şi au desfăşurat numeroase acţiuni de rezistenţă, printre ei numărându-se numeroşi disidenţi de seamă, precum şi faptul că întreaga comunitate a fost supusă – pe lângă cea a dictaturii comuniste în sine – şi discriminării naţionale şi religioase specifice fiecărui regim totalitar, se simte nevoia ca acest capitol să fie mult extins, analiza evenimentelor să se facă mai în profunzime, luând în considerare şi noi aspecte.

Cu participarea celor care au luat parte la elaborarea Raportului Final, cât şi cu colaborarea altor istorici care cunosc aceea perioadă istorică cât şi a unor politicieni şi sociologi se doreşte a se elabora o lucrare amplă privind perioada regimului comunist şi implicaţiile ei asupra comunităţii maghiare.

Trecând peste faza de victimizare, pe lângă şi în complectarea celor cuprinse în Raport, se va analiza soarta instituţiilor economice, culturale, sociale, confesionale şi de învăţământ, nominalizarea victimelor opresiunii dar şi a celor care au deservit regimul comunist, nominalizarea informatorilor, efectele măsurilor instituţiilor comuniste asupra populaţiei de naţonalitate maghiară (imigrări, pierderea identităţii etnice şi confesionale, modificarea forţată a compoziţiei etnice a unor localităţi şi microregiuni, evoluţia numărului cetăţenilor de naţionalitate maghiară din România, cauzele şi efectele acestui proces, etc.), contribuţia unor instituţii de stat la procesul de deznaţionalizare şi a persecutării bisericilor.

Pentru a duce la bun sfârşit acest proiect, solicităm din partea Instituţiei Prezidenţiale a interveni pentru următoarele:

1.Acces la documentele pe baza cărora s-a elaborat Raportul Final, atât cele care au fost prelucrate, cât şi cele care au stat la dispoziţia cercetătorilor, însă din lipsă de timp sau spaţiu nu au fost prelucrate, respectiv nu apar în Raportul Final 2.Accesul cercetătorilor la documentele Arhivelor Statului
3.Accesul cercetătorilor la arhivele judeţene ale statului
4.Accesul cercetătorilor la arhivele Departamentului de Stat pentru Culte
5.Accesul cercetătorilor la Arhivele Securităţii
6.Accesul cercetătorilor la dosarele aflate la CNSAS
7.Accesul cercetătorilor la dosarele fostului Partid Comunist Român (cele centrale şi cele judeţene)
8.Accssul cercetătorilor la arhivele Ministerului Învăţământului
9.Accesul cercetătorilor la datele Institutului Naţional de Statistică


Anexa 4.

INIŢIATIVĂ
pentru asigurarea reprezentării parlamentare echitabile
ale minorităților naționale

Asigurarea prezenței reprezentanților minorităților naționale în forul legislativ al unei țări este un drept colectiv important, din punct de vedere al apărării identității naționale, etnice și lingvistice ale persoanelor aparținând minorităților naționale. În România, acest drept este garantat prin Constituție (art. 62, alin. 2), iar punerea lui în practică este stabilit de prevederile corespunzătoare ale Legii pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, pe baza unei discriminări pozitive justificate în cazul acelor comunități minoritare, ale căror număr de membri se situează sub norma de preprezentare pentru un mandat de deputat.
Dacă în cazul acestor comunități, cu număr de membri sub norma de reprezentare, prevederile generoase ale legii electorale privind alegerea reprezentantului fiecărei comunități în parte în Camera Deputaților s-a dovedit a fi generoasă, în cazul acelor minorități, ale căror număr de membri depășește norma de reprezentare (cazul comunității maghiarilor și rromilor), prevederile legii electorale generează și efecte negative creând un deficit de democrație în interiorul acestor comunități.
Sursa acestor efecte generatoare de deficit democratic este pragul electoral de 5 % din voturile valabil exprimate. Logica introducerii pragului se justifică în cazul partidelor, ale căror țintă electorală este întregul corp de alegători din România. Teoretic și organizațiile politice ale minorităților naționale pot aspira la voturile tuturor alegătorilor, dar – din considerente ce țin de logica reprezentării comunităților proprii – aceste formațiuni țintesc, în principal, voturile acelei comunități, la ale cărei reprezentare se angajează în mod principial și programatic. Acceptând această realitate, pragul electoral în cazul minorităților, care nu optează pentru asigurarea unui singur mandat prin discriminare pozitivă, ci aspiră pentru o reprezentare proporțională, asemenea majorității, devine o frână a democrației interne în cadrul acestor comunități.
Cu o mică exagerare, se poate afirma, că persoanele aparținând acestor minorități naționale - maghiari sau rromi - pentru a nu pierde proporționalitatea reprezentării în forul legislativ (principiu profund european), pot opta între a fi maghiari, respectivi rromi sau democrați.
Soluția de rezolvare a acestei dileme, adică de a satisface atît dreptul la reprezentare proporțională, cât și dreptul la pluralism politic este crearea prin lege a posibilității organizațiilor politice ale minorităților naționale de a concura pentru un număr de mandate de parlamentar, stabilit prin lege, proporțional cu datele demografice relevante ale ultimului recensământ general al populației.
În anexă prezentăm amendamentele concrete înaintate și susținute în Camera Deputaților cu ocazia dezbaterii privind modificarea Legii pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, în sesiunea parlamentară din toamna anului 2004 de către deputații Zsolt Szilágyi și Tibor T. Toró. Filozofia acestui model se poate adapta și la cazul aplicării scrutinului uninominal, prin crearea unor colegii electorale speciale în cazul fiecărei minorități naționale în parte.
Cerem sprijinul instituției prezidențiale și sprijinul personal al președintelui României pentru a genera o dezbatere publică profundă despre acest model de reprezentare parlamentară a minorităților naționale, respectiv implementarea ei în sistemul electoral românesc.

Anexa nr. 5

PROPUNERE
privind inființarea funcției de consilier prezidențial pentru problemele minorităților naționale

Prin prezenta, Vă înaintăm propunerea noastră pentru funcția de consilier prezidențial pentru problemele minoritățiilor naționale în persoana

Doamnei Smaranda Enache, copreședinte al Ligii Pro Europa.


Doamna Smaranda Enache este o personalitate binecunoscută, care militează pentru statul de drept, democrație, toleranță interetnică, dialog interetnic. În calitate de președinte al Ligii Pro Europa în ultimii ani a desfășurat o activitate consecventă și bine cunoscută în domeniul drepturilor omului și drepturilor minoritățiilor, atât pe plan intern și pe plan internațional.
Numeroasele programe derulate de Liga Pro Europa au arătat, că Doamna Enache este un expert al domeniului, cunoscând normele și practicile internaționale, dar și legislația din România.
A servit în calitate de ambasador al României în Finlanda în perioada 1998-2001. Având în vedere faptul, că de-a lungul anilor a dobândit relații de muncă și de parteneriat cu diverse organizații ale comunitățiilor naționale din România, printre care organizații ale comunității maghiare și a romilor, avem convingerea, că în cazul numirii sale în funcția susamintită, ar contribui în mod pozitiv la actul de exercitare a funcției prezidențiale.

Expunere de motive
privind clarificarea conceptului de autonomie

În perioada postdecembristă societatea română şi opinia publică a fost deseori speriată şi influenţată, în mod negativ, de ”pericolul autonomiei”. Aceste temeri şi neînţelegeri izvoresc din faptul că autonomia şi autoguvernarea sunt prezentate ca fiind opuse ordinii constituţionale şi caracterului unitar al statului român.
Reprezentanţii comunităţii maghiare au formulat, încă din 1990, programatic necesitatea dobândirii unei forme de autonomii ca mijloc instituţional adecvat ce poate garanta menţinerea şi dezvoltarea comunităţii maghiare. Experienţa centralismului comunist a indus o permanentă stare de nesiguranţă, dependenţă în rândul maghiarilor şi bineînţeles al celorlaltor comunităţi naţionale şi etnice. Dar imediat după dobândirea libertăţii de exprimare au apărut aceste revendicări dat fiind faptul, că aceste comunităţi au sperat o schimbare substanţială a relaţiei cetăţean-stat, respectic comunitate-stat.
Nevoia autoadministrării, autoguvernării a diferitelor comunităţi etnice, lingvistice, religioase, regionale etc. porneşte dintr-un principiu democratic, şi anume: participarea comunităţii la deciziile care o privesc. Prin prezenta scurtă expunere dorim să punctăm, şi să vă împărtăşim câteva dintre considerentele care, cu bunăvoinţa Excelenţei Dumneavoastră, pot clarifica poziţia liderilor maghiari în domeniul aflat sub analiză:
I. Din punctul de vedere al organizării statale, autonomia şi autoguvernarea diferitelor comunităţi reprezintă o divizare a puterii (power sharing) caracteristică statului modern. Acest principiu se bazează pe un contract social, care implică, pe de o parte, puterea centrală, care reprezintă statul, pe de altă parte acele comunităţi, care primesc anumite competenţe de administrare într-un anumit domeniu în baza voinţei politice proprii de a-şi gestiona singur, prin mijloacele puse la îndemână de statalitatea modernă, segmente ale vieţii comunitare. Acest contract se bazează pe înţelegerea comunităţii respective, că statul recunoaşte şi garantează, prin acte normative, statutul de autoguvernare, pe de altă parte comunitatea respectivă acceptă ca aceste puteri conferite se întind până la limita strictă a vieţii comunitare, neafectând nicicum alte comunităţi, şi se referă numai pe o anumită arie de competenţă specifică.
Statul modern, care vede ca resursă şi temei al dezvoltării aşezarea societăţii şi pe baza unui „contract intercomunitar” (nu numai pe clasicul contract social al indivizilor), transmite anumite competenţe administrative şi decizionale acestor comunităţi. Autonomia universitară, colegiul medicilor, colegiul architecţiilor, autonomia cultelor religioase, autonomia locală reprezintă, fiecare, exemple concrete privind delegarea puterilor administrative atât pe axa verticală (criteriu teritorial), cît şi pe axa orizontală (colectivităţi non-teritoriale). Actul de guvernare devine, astfel, mai legitim şi, pe cale de consecinţă, mai eficient. Deşi, privit din perspectiva statului primei perioade ale modernităţii politice, a secolului XIX, pare a fi paradoxal, totuşi statul care are în structură autonomii şi autoguvernări, are azi, în zilele noastre şi un ascendent clar în privinţa legitimităţii şi a capacităţii de acomodare faţă de contextul internaţional al schimbărilor rapide.
II. Din punctul de vedere al (re)construcţiei europene, trebuie să avem în vedere că acest concept al autonomiei şi al autoguvernării izvorăşte din principiul subsidiarităţii, principiu care a fost preluat din gândirea creştină modernă (din enciclica papală „Rerum Novarum” din 1891, apoi din „Quadragesimo Anno” - 1931) de către partidele creştin-democrate. Astfel, putem conchide, preluarea subsidiarităţii ca principiu de organizare statală – cu tot ce implică ea prin formele autonomiei şi ale autoguvernării – face parte dintr-o viziune creştină modernă asupra societăţii europene.
III. Din punctul de vedere al modernizării administrative, formele de delegare a puterii administrative, oferite de autonomiile şi structurile autoguvernate, reprezintă un sistem administrativ cu un model de control mai eficient din partea celor guvernaţi, din partea cetăţenilor. Atribuţiile comunităţii autonome sunt stabilite prin acte normative, deci acestea pot fi exercitate numai în limita constituţionalităţii şi a legilor. Totuşi, întrucît aceste norme devin prin autoguvernare „mai apropiate” cetăţeanului nu numai prin calitatea – drepturile şi îndatoririle – de cetăţean (abstract), ci şi prin apartenenţa lui (concretă) la o comunitate, creşte respectul şi interesul acestuia faţă de legalitate şi binele comun. Interesul sporit are un efect pozitiv asupra actului de administrare care se manifestă prin participare sporită la alegeri, la pregătirea publică a deciziilor, la exercitarea unui controlul mai pronunţat asupra actelor administrative, în general, prin restrîngerea fenomenului de înstrăinare faţă de sfera publică.
IV. Din punct de vedere economic: autoadministrarea teritorială a comunităţiilor culturale, lingvistice sau etnice poate contribui în mod favorbil la dezvoltarea socio-economică a comunităţii respective dar şi a regiunii în care aceste comunităţi trăiesc împreună cu alţii, deoarece economia depinde în mare măsură de coeziunea culturală. Mai mult, modelele de dezvoltare ale modernităţii târzii tind să dovedească că o prosperitatea economică durabilă, fără efecte distructive asupra mediului şi a contextelor culturale, poate fi aşezată numai pe o bază comunitară. De exemplu, experienţa Tirolului de Sud arată că înfiinţarea unei regiuni autonome administrative nu numai că oferă garanţii celor trei comunităţi etnice (italienii, vorbitorii de germană şi ladinii) pentru prezervarea limbii, culturii şi tradiţiilor proprii, dar şi reuşeşte (a reuşit în 20 de ani) să facă din Tirolul de Sud - o regiune montană, de graniţă, săracă - una din regiunile cele mai bogate şi dezvoltate ale Uniunii Europene. Autonomia administrativă-culturală, administrativă-regională cu statut special a avut, deci, un efect sinergetic în raport cu mobilizarea resurselor de dezvoltare economică a acestei regiuni.
În concluzie, autonomia, cum, de altfel, putem vedea şi din experienţa tărilor Uniunii Europene, realizează de fapt un contract de loialitate între comunităţile lingvistice, culturale sau minoritare şi statul în care acestea trăiesc, deoarece statul recunoscând dreptul la autoadministrare recunoaşte, de fapt, valoarea şi viabilitatea acestor comunităţii. Prin această recunoaştere el obţine nu numai un spor de legitimitate, dar şi contribuie la modernizarea propriei administraţii – în sensul apropierii acesteia de cetăţenii pe care îi are – şi pune bazele unei dezvoltări durabile, mai puţin expuse efectelor distructive ale globalizării.
Vezi si aberatiille agentului anti-roman in ZIUA:

No comments: