Thursday, February 19, 2009

ANALIZA. Ovidiu Hurduzeu: Au voie ortodocsii sa critice tehnologia?

AU VOIE ORTODOCSII SA CRITICE TEHNOLOGIA?
SAU
LUPTA PARINTELUI IUSTIN PARVU CU CIBERANTROPII

În cursul dezbaterilor din jurul pașapoartelor biometrice s-a ajuns în mod inevitabil la subiectul “tehnologie”. Au prevalat luări de poziție naive în genul “tehnologia este bună dar are și părți negative”. Opiniile competente (Vlad Niculescu-Dincă) au fost puține și s-au concentrat pe detalii. Nici un comentator nu și-a propus să folosească “afacerea pașapoartelor biometrice” pentru a stârni o discuție mai largă despre rolul tehnologiei în societatea de astăzi. Într-o țară răvășită de industrializarea comunistă și subjugată miturilor societății de consum, să critici tehnologia este încă “politic incorect”. Acuza de tehnofob irational ( care nu are “expertiza” necesară pentru a se pronunța asupra unor chestiuni de “strictă specializare”) este lipită peste mai vechile etichete “fundamentalist ortodox”, “pășunist” și ubicuul “legionar”. Mai există și prejudecata că expertul, el singur este capabil să evalueze problemele și situațiile tehnice. În discuțiile despre cipuri, “experții” , de la inginerii de software la funcționarii de la pașapoarte, au fost chemați să rostească adevăruri definitive În timp ce vorbele părintelui Iustin Pârvu erau demonetizate, publicul asculta cu reverență gnoza experților-sacerdoți.
*
Elitele noastre intelectuale ascund sau pur și simplu nu au habar de luările de pozițiile antitehnologice din Occident. O carte despre celebrul terorist Unabomber (“Unabomber, profetul ucigaș”, Editura Logos, Bucuresti), incluzând și traducerea manifestului său antitehnologic, n-a trezit nici un ecou în mainstream. Suntem singura țară europeană unde Unabomber “n-a explodat”. Este necunoscută publicului larg chiar și critica “clasică” a tehnologiei reprezentată de mari gânditori: Spengler, Heidegger,Friedrich Juenger, Mumford, Ellul.1
O discuție serioasă despre tehnologie ar trebui să pornească de la constatarea lui Jacques Ellul. Tehnologiile moderne formează un Sistem: “un ansamblu de elemente interconectate, așa încât evoluția unuia provoacă evoluția ansamblului, iar fiecare modificare a ansamblului se repercutează asupra fiecărui element în parte.”2 Uneltele moderne nu functioneaza separat unele de altele, ci se combină în mari și complicate angrenaje. La rândul lor, angrenajele tind să se dezvolte în rețele din ce în ce mai mari. Ceea ce numim Vajnica Lume Nouă (Brave New World) este de fapt o nouă formă de organizare socială și politică bazată pe tehnologia organizată corporatist care depinde de mari organizații sociale. Nu poți să produci “Logan”-ul într-un atelier, nici măcar în fabricile unei Românii autarhice. Doar un gigant multinațional precum Renault, conectat la angrenajul tehnologic planetar, este capabil să asigure standardizarea și interșanjabilitatea componentelor.
Marea tehnologie favorizează statul supranațional, integrarea corporatistă și controlul comportamentelor umane. Controlul exercitat asupra individului de statul managerial și corporațiile transnaționale satisface o necesitate tehnologică. Un sistem hipercomplex, de dimensiuni planetare, nu-și permite să acorde autonomie componentelor sale întrucât independența lor ar creea o stare de haos. Totul trebuie să conveargă spre împlinirea obiectivului primordial: eficiența, obținută prin adaptarea cu rigoare matematică a mașinilor la scopurile utilitare pentru care au fost create. În Sistem, omul, considerat o mașină productivă, răspunde și el unor necesități tehnice, Nevoile sale omenești sunt luate în considerație numai atâta timp cât satisfacerea lor respectă un protocol tehnic iar individul, în rolul său de sclav specializat, contribuie la sporirea eficienței. Muncești într-o corporație, ai o “poziție”, un “venit”, ești un sclav fericit. Ai pașaport cu cip, ești liber să vizitezi Disneyland-ul, Las Vegas, să muncești în UE. Te opui? Ești un nimeni fără identitate. Orice considerente etice sau religioase, care s-ar opune satisfacerii necesităților tehnologiei sau ar interfera în mod “parazitar” cu logica ei, trebuie extirpat din Sistem. Sau adaptat “factorului tehnologic”.
*
Cum ființa umană nu este o simplă piesă mecanică sau un număr într-un cod digital, Sistemul trebuie să domesticească un individ și un corp social care tind în mod natural să sfideze funcționalismul mașinii. Domesticirea este în primul rând o operație de fluidizare a omului, de integrare a sa în “fluxul tehnologic” contemporan. Pentru a deveni “spațiu flotant, fără fixare, nici repere, disponibilitate pură, adaptată la accelerația combinațiilor, la fluiditatea sistemelor noastre” (G. Lipovetsky, Anti-Oedip), persoana unică este separată în părticele specializate, iar fiecare părticică angrenată într-un anumit tip de rețea. Fiecare network desprinde din individul dezunificat felia care-i trebuie, cerându-i să elimine restul. Pe măsură ce se branșează la tot mai multe rețele, omul pierde capacitatea să se mai adune, să-și recâștige identitatea. Se produce astfel o disoluție a personalității organice. Precum uneltele, putem fi detașați separați uniii de alții, și chiar de noi înșine, combinați și recombinați în funcție de necesitățile sistemului tehnologic. Logica industrială cere să fim tranșați în părți izolabile - separate piesele pot fi controlate pe tot parcursul producției.
Protestăm că pașapoartele biometrice ne transformă într-un număr deși noi înșine reducem totul la cifre și “funcționalitate”. Ne supără că polițistul de la frontieră ne ia drept obiect de inventar, ne scanează după iris și retină. Uităm însă că în societate nu contează decât ființa noastră măsurabilă, scanabilă, menită să fie lesne “citită”, interpretată și pusă la treabă. Dacă ne îngrozește implantarea de date sub piele, de ce acceptăm să ne tot implantăm “îndemânări” lucrative, “skills”-urile pe care le updatăm în funcție de necesitățile “economiei”? Nu cumva CV-ul “la zi” este pașaportul nostru biometric pentru a ne branșa la sistem?
Ce facem toată ziua? Scriem poezii, filozofăm, spunem rugăciuni? Nu. Calculăm. Reducem existența la proceduri administrative și juridice, calcule economice, procese tehnice și date statistice. Pașapoartele biometrice sunt în firea noii “bioeconomii” care își dorește “să revalorizeze aspectele non economice ale vieții.” “Eco-satele, camerele video de supraveghere, spiritualitate, biotehnologii și convivialitate aparțin ‘paradigmei civilizaționale’ în curs de formare, acelei economii totale construite de jos, de la bază. Matricea ei intelectuală nu este alta decât cibernetica, știința sistemelor, adică al controlului lor.“3 Ecologia, ca economie totală în versiunea “strângeți cureaua, băieți!” (descrestere), monitorizează polițenește populația în numele ordinei securitar-terapeutice și a “mediului înconjurător” ( După ce a distrus realitățile organice și de sine stătătoare - satul, orașul, tradițiile - sistemul tehnologic a descoperit “mediul înconjurător” care supraviețuiește prin monotorizare atentă și “soluții” tehnic-administrative )
*
Ni se spune că vom fi cipuiți spre binele nostru, pentru ca UE și sluga sa carpato-dunăreană să poată lupta eficient împotriva terorismului islamic. Mă întreb însă cine îi va apăra pe români împotriva terorismului tehnocratic.
Statul național unitar? În mijlocul degringoladei generale, guvernanții visează la High-tech Romania. Parcuri industriale, magistrale informaționale, industrii de vârf. Precum conceptul de industrializare la comuniști, fantasmagoriile etatiste legate de “integrare” și tehnologism nu pot fi supuse unei evaluări critice independente venite din afara sistemului. Doar tehnocrații au voie să critice (în mod constructiv) tehnologia, așa cum stânga se hârjonește critic tot cu stânga.
Normal ar fi ca intelectualii publici, ONG-urile apărătoare ale “drepturilor omului” să protesteze vehement împotriva “societății de supraveghere”. Vajnicii propovăduitori ai noilor valori occidentale preferă însă tăcerea sau discursul “tehnicist” care eludează esența problemei. Cum ar putea oare să se pronunțe “contra” cei care de douăzeci de ani pledează pentru o tehnocrație ca alternativă la plutocrație? Cum să protesteze toți acei care propăvăduiesc cu entuziasm “reinventarea României” prin inginerii economice, sociale și culturale? Precum comuniștii de odinioară, agenții “occidentalizării” României stau neclintiți de partea “progresului”. Misiunea lor este să preadapteze populația României la o lume de sclavie postmodernă. Pentru a-l fluidiza pe român, intelectualii l-au branșat la conductele “corectitudinii politice”, i-au rescris istoria și l-au îndoctrinat cu valorile “culturii globale”. Luând poziție împotriva pașapoartelor biometrice, sacerdoții progresului ar apărea deodată într-o lumină reacționară care le-ar șifona imaginea publică. Cum Naiba - să se situeze ei de partea unei lumi “arhaice și preindustriale”?!
Dar Biserica (instituția), oare de ce tace în problema pașapoartelor biometrice? Sau, atunci când vorbește cu jumătate de gură, de ce apelează și ea la “experți”? De ce atâta timiditate din partea ierarhiilor ecleziastice când în joc este însăși dogma creștină despre persoană? Cât de departe poate să meargă Biserică ortodoxă pentru a-și păstra imaginea “politic corectă” ? După ce s-a ecumenizat cu sora ei de la Apus, va împărtăși oare și entuziasmul tehnologic al Vaticanului ?
Pentru evlavioșii intelectuali “neoconservatori”, cei care îl gândesc pe homo religiosus în termenii lui homo economicus, și nu vice versa, terorismul tehnocratic nu-i terorism. Este libertate, democrație, civilizație. În România, statul, mass media, intelectualii stângiști și neoconservatorii se regăsesc de aceeași parte a baricadei în eforturile lor de legitimare a Sistemului. Fiecare, cu mijloacele lui, pune umărul la cristalizarea și propagarea noii ideologii legată de tehnologie și mondializarea capitalismului financiar sau/și a “capitalsocialismului” (capitalismul de ultimă oră care privatizează profiturile și socializează pierderile.) Noua ideologie are menirea să înlocuiască vechiul marxism, aruncat în derizoriu de “socialismul economist”, dar care îl continuă neschimbat în spirit. Regăsim aceleași mituri universaliste: Progresul, Munca, Siguranța, Des/Creșterea economică, la care s-a adăugat, Mediul înconjurător ( o reciclare a mitului Naturii ). Aceași insistență obsesivă asupra discursului abstract în detrimentul realului concret. Aceeași ideologie a nimicului, același mecanism de justificare a distrugerii omului în numele Omului. Miturile universaliste nu mai conviețuiesc sub aripa protectoare a Istoriei ca în vechiul marxism. S-au regăsit sub umbrela Democrației, Tehnologiei și a Societății globale, treimea ce alimentează fantasmele sociale ale “omul foarte nou” . Difuzată prin mass media, impusă prin sistemul universitar și worshopurile sponsorizate de stat, marile corporații și ONG-urile mondialiste, noua ideologie dictează adevărul în câmpul social, decide ce este bine și ce este rău în sfera morală, redefinește sau înlătură tradițiile și vechile identități (religioase, naționale, individuale).
Economismul, tehnicismul, scientismul și anticreștinismul sunt cele patru direcții de forță ale noii ideologii globaliste promovată de nomenclatura comunistă convertită în oligarhie. Globalismul a înlocuit o ideologie universalistă expirată (comunismul) cu un produs mai funcțional. Noua ideologie legitimează superstatul continental (EU) și aspirațiile spre o organizare statală mondială. Nu contează caracteristicile de moment ale noului stat - logica sa funcționalistă nu-l împiedică să se “umanizeze”, să ofere drepturi democratice atâta timp cât “umanizarea” este de natură tehnic-normativă și favorizează instrumentalizarea tuturor aspectelor vieții sociale. În România puțini acceptă ideea că superstatul contemporan, precum statul comunist, este emanația toxică a sistemului industrial-tehnologic4, creat în urma Revoluției industriale. Diferențele de suprafață, nicidecum esența, sunt cele care separă comunismul de capitalism și “capitalsocialism”. Cu atât mai greu acceptăm perspectiva sumbră dar, din păcate reală: așa cum ne-au demonstrat cei 70 de ani de comunism și ingineriile ( economice, sociale, culturale) ale tranziției, sistemul industrial-tehnologic este TOTALITAR. Pașapoartele biometrice nu sunt decât vârful icebergului. Urmându-și propria lui logică, Sistemul urmărește să elimine nu numai formele de organizare tradiționale, ci chiar omul în calitatea sa de persoană autonomă - pentru creștini, “autonom” însemnând “liber întru Hristos”. (O lume tehnologică ideală ar trebui să funcționeze independent de componentele sale umane “ineficiente”). În Rusia sau China, marea industrializare a înlesnit aplicarea tehnologiilor corporatiste pe scară largă. Neglijând necesitățile umane elementare, comunismul s-a dovedit în final ineficient. Pe de-o parte a creat un aparat represiv de mari dimensiuni, care a afectat negativ productivitatea muncii, pe de altă parte, mașina umană s-a gripat prin acumularea unor elemente non-tehnice ( resentimente, dorința de răzvrătire, apatie, scăderea creativității etc). Comunismul a fost înlocuit din necesități tehnice, nicidecum etice sau politice. Chinei i s-a permis să rămână comunistă cu condiția să mențină o forță de muncă în stare de sclavie și să respecte protocolul tehnologic al societății globale.
Dezvoltarea exponențială a tehnologiilor industriale a dus la apariția producției de masă care, la rândul ei, a favorizat consumismul și dezvoltarea pieței mondiale. Astăzi sclavul are obligația nu numai să producă eficient, dar să și consume - de aici nevoia de a înlocui teroarea cu gratificarea instantanee, mentalul parcimoniei cu o religie a confortului.
*
Terorismul tehnocratic este greu de combătut întrucât mai nimic în societatea secularizată de astăzi nu a rămas “extra-tehnic”. Tehnologia nu mai apelează la referințe externe (Dumnezeu, Adevăr, Har ), își extrage înțelesul din propria substanță și nu se lasă criticată din afară. În numele cui să te împotrivești unei forțe ce-și arogă prerogativele divinității? Mulți naivii mai cred încă în puterea “culturii” și a educației umaniste, uitând că omul de azi este “formatat” de un învățământ ideologizat care favorizează specializarea tehnică. Menirea educației actuale nu este să producă scriitori și filozofi sau oameni de caracter, ci armate de “cadre competente”, analfabeții culturali care servesc tehnologia și instituțiile statului supranațional.
În România a supraviețuit în virtutea inerției o “viață culturală” . Cultura în sensul ei tradițional a pierdut însă “arma simbolică”. Formă goală, glăsuiește prin voci castrate care nu au nimic important de spus. Influentă, creatoare de semnificații și atitudini în plan social este doar puterea mediatică. Presa centrală și televiziunile promovează “personalități” sub acoperire culturală: mediocrități mondene, “lideri de opinie” conformiști, păpușile serviciilor secrete și ai societăților oculte.
Doar o clarviziune profetică, venită de la Sfântul Duh, ar putea demasca fața necunoscută a terorismului tehnocratic impus de elite. Sfântul Duh, spre deosebire de “spiritul culturii”, al “naturii” sau “spiritul transistoric” al religiilor panteiste, lucrează “din afara” spre eliberarea noastră efectivă . Orice alt “spirit” din interiorul Sistemului, care se instalează ca referință universală, produce un discurs totalizator, sau de-a treptul totalitar. Nu face decât să ne înrobească prin “integrare”, oferindu-ne o libertatea iluzorie ( de exemplu, libertatea de care ne bucurăm în cyberspace).
*
O astfel de “luciditate profetică” a avut părintele Iustin Pârvu, când s-a ridicat împotriva pașapoartelor biometrice. Capetele pătrate din presa românească au catalogat apelul bătrânului duhovnic drept “puseu penibil de panică apocaliptică”. Speriați de acuze, unii dintre creștinii care s-au pronunțat în mod public împotriva cipurilor, s-au retras pe poziții defensive și “raționale”. Au adoptat un ton “moderat”, plin de “discernământ” caracteristic jocului în teren. Protestul lor, burdușit de detalii tehnice și formulat într-un limbaj legalist nu a făcut decât să tehnicizeze retorica de tip conspiraționist a “exaltaților”. În esență, ambele tabere au reciclat argumente culese de pe Internet, care au prea mult în comun cu milenarismul apocaliptic al “sectanților” și prea puțin cu trezvia ortodoxă. Evangheliștii americani au început să zărească semnul Fiarei pe fiecare pachet de biscuiți încă din anii 70 când sistemul de marcare computerizată UPC (Universal Product Code) a fost introdus în Occident ( să deducem de aici că izolarea comunistă ne-a ferit să fim “însemnați” mai devreme?!) Astăzi conspiraționismul de tip apocaliptic a ajuns o industrie profitabilă, cu propriile lui bestseller-uri (“The Mark of the Beast: Your Money, Computers, and the End of the World”) și show-uri televizate (“This Week in Bible Prophesy”). În România se vând bine poveștile despre Mister Antichrist și satanica lui New World Order. Afacerea pașapoartelor biometrice a împământenit și pe meleagurile noastre ideea că Antihristul vrea să impună NWO prin smart card-uri și cipuri implantate. Popularitatea teoriilor conspiraționiste și răspândirea unui imaginar tabloid-apocaliptic - fenomene de dată relativ recentă în România - pun în evidență două aspecte îngrijorătoare. Pe de-o parte analfabetismul cultural și religios iar pe de altă parte frica, neliniștea și neputința unor oameni total absorbiți în Sistem (neliniști abil manipulate de către cei care odinioară le insuflau frica de fiara comunistă)5. Protestele lor patetice sunt bătălii împotriva morilor de vânt. Cine nu-i sclav integrat , nu protestează. Sparge idoli.
*
Nu distrugi idolii, dacă nu te desprinzi din gândirea cauzală. Dacă nu începi cu vremurile de pe urmă ( ca să înțelegi prezentul). Dacă nu recuzi logica “necesității”. Dacă nu accepți “libertatea în Hristos”. Dacă ți-e frică.
*
“Nu poate fi negat că Apocalipsa se încarnează în istorie cu cea mai mare forță” - explică Ellul în “L’Apocalypse: architecture en mouvement” - “Este scrisă în termenii evenimentelor politice, tinzând să lucreze asupra cititorului care este bine înscris în istorie; încearcă să-i dezvăluie ‘bogățiile misterioase’ ale prezentului, dimensiunea ascunsă a lumii în care se găsește...Astfel profeția descrie un moment al istoriei arătându-ne cum acesta se înserează în totalitatea planului divin și ne cheamă pe noi înșine să facem istorie...Ceea ce este important se referă la scop, la ținta spre care ne îndreptăm. Apocalipsa ne arată destinația finală iar ceea ce sfârșitul ne explică este exact prezentul.” (sublinierea noastră)
În apelul său, părintele Iustin Pârvu a surprins din perspectivă escatologică momentul istoriei în care trăim ( “vremurile în care ne aflăm acum sunt premergătoare acestor profeții”), a definit “exact” situația noastră reală (“România a ajuns astăzi putregai”) , a prezentat obiectivul (“să rezidim neamul acesta” prin “a rezidi fiecare în parte sufletele noastre”) și a indicat calea (Lupta este deschisă! Luptați până la capăt!) Ca să nu existe nici o îndoială asupra radicalității mesajului său, a exclus orice urmă de compromis (“Să nu credeți că putem sluji și lui Dumnezeu și lui mamona”). Bătălia ce ne-o propune va avea dimensiunile unui război total. Se va desfășura atât pe frontul vieții individului ( rezidirea persoanei), cât și pe cel al colectivității (rezidirea neamului); va fi război în plan cultural ( lupta împotriva ingineriei sociale, a relativizării valorilor fundamentale, ecumenismului, educației ateiste), în plan social ( “va trebui să creem mici fortărețe, mici cetățui de supraviețuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep și își amintesc Rânduiala”) dar și politic (trebuie să vă apărați acest drept de la Dumnezeu). “Timpul jertfei” nu-i listă de semnături, vorbărie de workshop și comentariu pe blog. Nu te sacrifici interactiv, în cyberspace, printr-un act de mucenicie virtuală. Ești chemat să mori în brațe cu vrăjmașul!
Apelul părintelui Iustin Pârvu este prima contestare fără echivoc a Sistemului formulată în România după 1989. Noutatea lui derivă din îmbinarea unor înalte exigențe duhovnicești cu logica “haiducească” și mucenicia - o tradiție monastică ortodoxă pe cale de a fi uitată.
*
Șocant mesaj: “Lupta este deschisă! Luptați până la capăt!”. Și ce pretenție absurdă: “Creștinul să-și apere libertatea cu prețul vieții” ! Mentalitatea tehnicistă recuză jertfa și eroismul, creatoare de sensuri majore și liant social. În schimb acceptă cu cinism logica sacrificială (considerată un “rău social inevitabil”) a persoanele imolate în numele non-sensului: sinucigașii, drogații, orice “victimă” care nu are acces la condiția de martir sau rebel.
Din perspectiva escatologică a primilor creștini ( Iustin Pârvu este în duh unul dintre ei), scandaloasă este doar necredința noastră. Hristos nu s-a întrupat să ne “protejeze sensibilitățile”, ci pentru a-l distruge pe Diavol și a ne elibera din captivitatea morții. Necuratul l-a îmboldit pe om să păcătuiască, iar prin păcat omul s-a separat de divinitate, ceea ce i-a adus moartea. “Dumnezeu este viața, pierderea vieții este moarte. Astfel, Adam și-a pregătit moartea prin separarea sa de Dumnezeu”, spune sfântul Irineu. În mod indirect, prin păcat, Diavolul introduce în creație moartea, întrucât “plata păcatului este moartea.”6
Separat de Dumnezeu, de energiile dătătoare de viață ale Harului, omul devine sclavul morții și a păcatului. Chiar dacă trăiește, este doar o larvă.7 Dragostea adevărată înseamnă asceză, eliberare din domeniul necesității și a fricii. Dacă ți-e frică de moarte, ești clientul Necuratului, gata oricând să joci după cum îți cântă. “O caracteristică a tradiției patristice grecești este continua luptă împotriva tiraniei morții, a diavolului, și păcatului printr-o viață de dragoste jertfitoare în Hristos. Viața monastică ortodoxă și întregul corp al artelor liturghice în tradiția bisericii răsăritene sunt pătrunse de acest spirit eroic și luptător (sublinierea noastră).8
Incapabili să înțeleagă logica sacrificială, lupta împotriva fricii de moarte prin dragoste jertfelnică, mass media și clubul “ Ortodoxie și Odihnă” au considerat apelul părintelui Iustin Pârvu o chemare la jihad. Marea primejdie pentru România n-au mai fost cipurile, ci starețul de la Petru Vodă. Cum creștinismul manelist este securist, incult și ocult, a purces la ceea ce se pricepe mai bine: deturnare și mistificare. Pe bloguri, la conferințe, în comunicatele de presă, mesajul părintelui Iustin Pârvu, mereu răstălmăcit, a devenit un insipid îndemn la “priveghere”. Nu numai conținutul i-a fost trecut prin etuvă dar și limbajul profetic. Interpreții s-au grăbit să “spiritualizeze” gnostic cuvintele, ascunzând sensul lor literal. Din moment ce imaginile nu s-au mai întrupat în percepții concrete, înțelesurile din apel și-au pierdut turnura lor insurgentă. Mucenicia a devenit “spiritualitate” dezîntrupată.
Cu riscul de-a dezamăgi mulți cititori, voi mărturisi că îndemnul “să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei” nu este alegoric, ci analogic. “Acum suntem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice - stai aici în mijlocul arenei și aștepți, ca și creștini de odinioară să dea drumul la lei. Așteptați să fiți sfâșiați, rupți, altă scăpare nu e” ( Nu, nu-i o secvență din “Gladiatorul” unde limbajul cinematorgrafic, auto-referential precum orice limbaj tehnicizat, recrează magic istoria). Iustin Pârvu, și noi odată cu el, chiar ne aflăm în arenă, încarnați deopotrivă în acel moment din istorie și în această situație concretă din prezent.
*
Au dat drumul la lei. Fiarele se apropie. Căscă boturile.
Abur cald, Duhul ne freamătă-n nări.
*
Dacă nu arătăm cu degetul fiara care ne pecetluiește, discutăm despre pașapoartele biometrice doar ca să ne găsim în treabă. “Aici e înțelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei”, ne cer Scripturile.9 În zadar socotim însă numărul fiarei în bar cod-urile mărfurilor din supermarket. Înțelepciunea creștinului ortodox ar fi să deslușească contextul în care azi aproape totul primește “semnul” ei. Să ne punem întrebarea: De ce suntem “însemnați”? Sau, mai bine spus, de ce ne lăsăm însemnați? Cum acționează mecanismele însemnării? Cine sunt cele două fiare ale momentului istoric actual? (Discutând despre prezent, nu înseamnă că abandonăm perspectiva istorică sau pe cea escatologică. Înterpretăm episoadele Apocalipsei în strânsă legătură cu persoana lui Hristos. Iar Adevărul întrupat fiind viu, ne va raporta totdeauna la situația noastră actuală. )
Nu mai încape nici o îndoială că prima fiară simbolizează puterea imperiului roman. Simbolul este însă mult mai larg, trimite la o putere universală și totalitară. Dacă ieri prima fiară s-a încarnat în imperiul Roman, azi fiara ia înfățișarea “sistemului industrial-tehnologic”. Cine altul decât Sistemul stăpânește peste “orice seminție, peste orice norod, peste orice limbă și peste orice neam”? Ca simbol al Puterii absolute (“putere absolută” contrafăcută ca orice lucru venit de la diavol), mijloacele gigantice ale tehnologiei și economiei se constituie în obiect de venerație demonică: “Și au început să se închine balaurului pentru că dăduse puterea lui fiarei . Și au început să se închine fiarei zicând: ‘Cine se poate lupta cu fiara, și cine se poate lupta cu ea?’ ‘’10
Sistemul îi înrobește pe oameni prin fascinația idolatră pe care o exercită asupra lor. Nu este vorba exclusiv de o manifestare psihologică sau spirituală. Prima fiară nu acționează doar asupra “omului interior”. Are o existență independentă de deciziile omului, dar în strânsă legătură cu viața sa concretă. Separându-l pe om de Dumnezeu, și de sfinții pe care-i învinge, prima fiară reprezintă un triumf al Morții. Prin tehnologie Diavolul operează o “inginerie” socială, intelectuală și economică. Tot ceea ce exista viu, în plinătatea sa ontologică, tot ceea ce era configurat și alimentat de energiile dragostei divine, devine acum contrafăcut. Realitatea omului, refigurată și desfigurată necrofilic, capătă un aspect spectral.
Prima fiară - o întruchipare a imperiului roman, în planul istoriei, a sistemului industrial-tehnologic, în planul prezentului, a Puterii totalitare, în plan simbolic - este “dublată” de o a doua fiară, ridicată din pământ, care “lucra cu toată puterea fiarei dintăi înaintea ei; și făcea ca pământul și locuitorii lui să se închine fiarei dintâi a cărei rană de moarte fusese vindecată.”11 Există un consens general că a doua fiară este “falsul profet sau, din punct de vedere istoric, propagandistul cultului imperial” (Ellul). În termeni moderni, a doua fiară este mult mai mult decât propaganda de stat. Aș vedea aici puterea spectaculară care include atât structurile ideologice și propagandistice vizibile (propagandă, educație, publicitate etc) ale Sistemului cât și structurile sale oculte ( Rețeaua serviciilor secrete, mafiile de tot felul). Puterea spectaculară lucrează cu instrumentarul tehnic și psihologic al Sistemului mentinându-și însă o anumită independență. Misiunea ei este să mențină secretul generalizat așa incât credincioșii să nu-și dea seama că Sistemul este animat de un spirit demonic.”Oamenii aceștia sunt niște apostoli mincinoși, niște lucrători înșelători, cari se prefac în apostoli ai lui Hristos. Și nu este de mirare căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină”.12 A doua fiară este meșteră în a creea falsuri fără replică - “făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ”13 . Ei i se aplică toată gama de adjective din sfera “amăgirii”: seducător, înșelător, impostor, falacios, insidios, ademenitor etc.
Cea de-a doua fiară îi determină pe oameni să facă o “icoană a fiarei care avea rana de sabie și trăia”. Construindu-i Sistemului o icoană, conform dorinței Altcuiva, recunoscând această icoană drept Autoritate, oamenii s-au înlănțuit în niște imagini care nu le mai aparțin. Nu avem aici oare esența alieneării? De fapt, ceea ce-i subjugă în final este “icoana fiarei celei dintâi”, credința lor idolatră în Sistem și nu Sistemul însuși. Universul de imagini, (“societatea spectacolului”) este mort, fiind administrat de o putere mecanică (diabolică) și însuflețit în mod artificial. Oamenii însă iau această energie drept Viață și vorbele înșelătoare ale puterii spectaculare drept Adevăr. Semnul fiarei, pe care îl primesc cu toții, este codul, parola pe care oamenii o folosesc să se branșeze la rețelele Sistemului. Dacă nu ai înscris codul în persoana ta și încalci “protocolul” tehnologic atât în ceea ce faci - mâna este simbolul acțiunii - cât și în ceea ce gândești - fruntea reprezintă inteligența - ești exclus din Sistem; îți pierzi “privilegiul” de a-ți exercita cele mai elementare funcții sociale ( de pildă, să vinzi și să cumperi)
Dacă Iisus Hristos a desacralizat lumea, a alungat idolii păgâni, tehnologia i-a adus înapoi. Nu mă refer doar la fetișizarea Mașinii însăși (gadgeturile electronice, automobilul, “minunile” geneticii etc.) Să nu uităm pletora de manifestări spirituale ale sacrului modern din templele Confortului, Tehnicii, Economiei, Revoluției, Statului (naționalist, supranațional, “dădacă”), Religiei ( ecumeniste, gnostice, satanice) și Divertismentului. “Zeii stadionului, ai vitezei, ai consumismului, utilității, banilor, cunoașterii, iraționalului, sexului, nebuniei, revoluției, agnosticismului, ideologiilor...zei lumești cerând holocausturi de care nu s-a auzit încă”14 - perverși și rafinați, sunt mult mai periculoși decât cei de-odinioară.
*
Apelul Parintelui Iustin Pârvu este o mărturisire a numelui lui Dumnezeu în mijlocul noilor idoli și un îndemn la eliberarea persoanei timpurilor noastre. Este un cuvânt viu care vrea să ne aprindă - “Am venit să aprind focul pe pământ”, spune Mântuitorul Deocamdată, de aprins nu s-a aprins nimeni, doar s-au “energizat” ciberantropii însărcinați să mențină Ortodoxia în Sistem.

Cine are urechi, să asculte...

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
Pr. Chiricuță, Petre, Parusia sau despre A Doua Venire, Anastasia, 2001.
Davis, Erik, Technosis. Muth, Magic +Mysticism in the Age of Information, Three Rivers Press, 1998.
Ellul, Jacques, L’Apocalypse: architecture en mouvement ( traducere în engleză: Apocalypse, A Crossroad Book, 1977)
Le bluff technologique (traducere în engleză: The technological bluff, William B. Eerdmans Publishing Company, 1990)
Hurduzeu, Ovidiu, Unabomber, profetul ucigaș, Editura Logos, Bucuresti, 2007
Sclavii fericiți, Editura Timpul, Iasi, 2005
Juenger, Friedrich Georg, Die Perfektion der Technik (traducere în engleză: The Failure of Technology: Perfection without Purpose, Henry Regnery Company, 1949)
Picard, Max, Flucht von Gott (traducere în engleză: The Flight from God, Regnery Gateway, 1951
Postman, Neil, Technopoly. The Surrender of Culture to Technology, Vintage Books, New York, 1992.

NOTE:
1 Spre meritul lor, în ultimii ani, câţiva „noi stângişti” au făcut cunoscute cititorilor români luările de poziţie antitehnologice ale lui Paul Virilio şi Guy Debord. Cum era de aşteptat, stânga „politic corectă” din mainstream a păstrat tăcerea. Cât despre intelectualii de (pseudo)dreapta, au uitat complet că „tinerii păltinişeni” nu erau deloc favorabili tehnologiei (vezi cazul tânărului Noica).

2 Jacques Ellul, Le système technicien, Calman-Lévy, Paris, 1977, p.158. Despre tehnologie ca sistem integrat vezi de asemeni volumele Sclavii fericiţi (mai ales eseul „Angrenajul tehnologic”) şi Unabomber, profetul ucigaş, ambele de Ovidiu Hurduzeu.

3 „L’insurrection qui vient”, Comité invisible, La Fabrique editions, Paris, 2007, p.57.

4 Termen folosit de Ted Kaczynski în „Manifestul Unabomber”.

5 Teoriile conspiraţioniste, indiferent de provenienţa lor, sunt animate de un spirit anti-ortodox. În ciuda aparenţelor, ele legitimează imaginea Sistemului ca mecanism implacabil; omul, prins într-o pânză de păianjen de dimensiuni planetare, nu are nici o posibilitate de a se revolta. „Conspiraţioniştii” pretind că au găsit acel „ceva” (plan secret) sau „cineva” (Antihristul, Evreul) care îl subjugă complet pe om. Apelând la un Referent universal ca factor de instrumentalizare a subiectului uman, conspirationismul funcţionează după logică deterministă a Sistemului. În mod indirect, neagă „libertatea în Hristos” a persoanei. Dacă suntem liberi în Hristos, nimeni nu ne poate obliga să acceptăm planurile secrete ale societăţilor oculte. Nu trebuie să ne supunem adevărului realităţii, ci Adevărului întrupat care este Viaţa. A proclama atotputernicia Sistemului, aşa cum o fac adepţii „teoriei conspiraţiei”, înseamnă să proclamăm triumful morţii. O victorie a Satanei.

6 Romani, 6:23. Despre o tratare exhaustivă a legăturii dintre moarte, păcat şi diavol în practica Bisericii ortodoxe, vezi John S. Romanides, The Ancestral Sin, Zephyr, Ridgewood, 2002.

7 Cf. Pavel Florensky, Iconostasis: „Termenul latin ‘larva’ a dobândit încă în vechea cultură romană înţelesul de ‘cadavru astral’, ‘gol’ (inanis), sau ‘lipsit de substanţă’, ceea ce rămâne după moarte: altfel spus, ‘larva’ sau ‘masca astrală’; vampirul întunecat şi impersonal împrumută un chip viu, căruia îi suge sângele. Este remarcabil cum diferite tradiţii folosesc aceeaşi termeni ca să exprime realitatea falsă a ‘măştii astrale’: În Cabală este numită klipot iar în Teosofie ‘coaja’ „.

8 Ibid., p.174.

9 Apocalipsa 13:18.

10 Apocalipsa 13:4.

11 Apocalipsa, 13:12.

12 2 Cor 11:14.

13 Aluzie la o minune similară pe care i-o cer apostolii lui Iisus: „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi”, îi ceartă Mântuitorul.

14 Noţiunea de religie la care se referă Ellul trebuie înţeleasă ca „religie a Omului” opusă revelaţiei creştine. Închinătorii la idoli din vechime nu mai făceau distincţia dintre natură şi Dumnezeu; astăzi, în mediul artificial creat de maşini, închinătorii la idoli venerează obiectele, fenomenele şi structurile create direct sau indirect de tehnologie: automobilele, gadgeturile electronice, cyberspace, tehnodivertismentul (muzica tehno, emo etc), creşterea economică (religia PIB-ului), statul managerial în permanentă expansiune, sportul, religiile gnostice pseudocreştine şi New Age, technoza, gândirea dezîntrupată („Gnosticismul a fost şi este un fel de teorie a informaţiei” scrie Harold Bloom în Religia Americană). Sistemul industrial-tehnologic a recreat un univers mitologic, reintroducând pe uşa din dos sacrul epocilor precreştine, panteismul şi ocultismul premodern cu toate consecinţele lor: fuziunea dintre subiect şi obiect, devalorizarea realităţilor extramentale, spiritualizarea şi mitizarea „puterii” (Statul, Banul, Tehnologia), identificarea mijloacelor cu scopurile, preamărirea Omului, „divinizarea procesului de evoluţie care transformă tot ceea ce se întâmplă într-o funcţie a unor procese automate şi impersonale” (Gunton, The Triune Creator). Precum sacrul epocilor precreştine, mitologiile sistemului industrial-tehnologic înlănţuie persoana în DETERMINISM (în sensul că totul este prestabilit, sfârşitul nu este diferit de început) şi structuri idolatrizate.
http://www.ovidiuhurduzeu.ro/

No comments: