Friday, January 30, 2009

Tismaneanu vrea sa faca un CC al GDS (supranumit de Victor Frunza noul PCR)

Aflam din Cotidianul ce mai e nou pe la GDS, noul Komintern:
Multiplele apeluri propuse de Sorin Ilieşiu şi iniţiativa sa de creare a unui consiliu redacţional care să dirijeze ,,Revista 22’’ au aprins fitilul la GDS. Oficial, protagoniştii declară că totul e în regulă.

Câteva email-uri trimise recent redacţiei Cotidianul dezvăluie existenţa unei polemici aprinse în interiorul Grupului pentru Dialog Social (GDS) şi al redacţiei ,,Revistei 22’’. Potrivit surselor contactate, scânteia dezbaterii a fost refuzul redacţiei „22” de a mai publica diferitele apeluri iniţiate de Sorin Ilieşiu în cadrul GDS, iar disensiunile s-au înmulţit după ce Ilieşiu a propus constituirea unui consiliu redacţional cu rol consultativ la ,,Revista 22’’, iniţiativă faţă de care diferiţi membri marcanţi ai GDS nu manifestă vreo deschidere, iar alţii nici nu vor să audă.
Printre cei care resping vehement ideea creării consiliului şi consideră că acesta ar ştirbi independenţa redacţiei se numără Ion Vianu şi Andrei Cornea.
Într-un mail ajuns la Cotidianul, Vianu afirmă că „un asemenea mamut nu este operativ, iar redacţia trebuie să fie independentă”, iar Andrei Cornea se opune, în acelaşi mesaj, „oricăror modificări şi oricărei limitări a libertăţii redacţionale a revistei”, descriind consiliul drept „absurd, incongru, nefuncţional” şi insistând că va refuza „orice loc într-un astfel de comitet, dacă el s-ar înfiinţa”.
Dintr-un alt e-mail se conturează şi susţinătorii creării consiliului: Vladimir Tismăneanu crede, „ca şi dl Mihai Şora, că ideea înfiinţării unui consiliu consultativ (redacţional) e bine-venită”, subliniind că un asemenea comitet a mai existat, a fost abandonat şi „poate a sosit momentul să-l reconstituim”. Dacă Tismăneanu îl vede pe Mihnea Berindei ca membru în consiliu, nu ar fi însă de acord să devină preşedinte, motivul principal enunţat în mesaj fiind acela că nu ar putea fi „atât de activ cât ar fi necesar”, din moment ce se află în străinătate. Mai mult chiar, politologul nu sprijină ideea numirii unui preşedinte: aceasta „ar crea o nedorită imagine ierarhică”, pe care Tismăneanu nu o consideră „utilă”.
Dacă în privinţa înfiinţării consiliului membrii GDS nu se pun de acord, disensiunile dispar în momentul unor declaraţii asumate. Sorin Ilieşiu consideră că acest scandal „ar trebui să rămână în interiorul GDS”, iar Andrei Cornea insistă că „nu a existat nici o discuţie oficială, ci doar nişte e-mail-uri” şi că „fiecare membru îşi poate exprima, oricum, opiniile personale”.

No comments: